Amintire vizita la muzeu

În vacanța de vară, bunicii, veniți în vizită în București, au dorit să viziteze Muzeul Național al
Satului „Dimitrie Gusti”, pe scurt Muzeul Satului, una dintre cele mai mari atracții turistice. Bineînțeles
că i-am însoțit, auzisem de acest muzeu, dar eu, lenes, nu am mers niciodată acolo.
Am ajuns la poarta muzeului și am intrat împeună cu un ansamblu de dansatori, băieți și fete
îmbrăcați în costume naționale din zona Maramureșului, urmați de un taraf ce interpreta melodii
populare. Dintr-odată m-am simțit ca-ntr-un alt timp,parcă deschisesem poarta fermecată din
basme. Eram într-o așezare, un sat înconjurat de verdeață și lacuri cu gospodării, cu ustensilele
tradiționale, o moară de apă, una de vânt, o presă de ulei, nu știam unde să mă uit. Am alergat spre
moara de apă, case mai văzusem. Pe o ușă din lemn a ieșit un bătrânel cu barbă albă, iar pe cap
purta o căciulă veche, neagră, mi-a zâmbit și mâna lui noduroasă mi-a arătat stâlpii vechi, groși. M-a
condus în interior și am auzit scrâșnetul pietrelor de moară, pâlnia mare, de lemn, în care se pune
grâul ce curge prin partea îngustă a acesteia, ajungând între cele două pietre mari, care îl macină lent.
Făina rezultată curge într-o cuvă din lemn, căptușită pe interior cu metal, iar de aici este luată și pusă
în saci. Am urcat în podul, cu o ferestruică de unde am privit întregul sat. Totul era ca-ntr-o poveste,
iar bătrânelul semăna cu un dac de pe columnă. L-am lăsat în urmă, voiam să văd roata cu palete
așezată în calea curentului de apă. La plecare i-am mulțumit, iar el mi-a pus în palmă câteva boabe de
grâu, ca să le semăn de Sfantul Andrei.                     
Am vizitat cea mai veche casă construită în secolul al XVII-lea. Ne-am odihnit pe prispa unei
case,un fel de terasă susținută de stâlpi,am admirat mobilierul caselor, uneltele, obiectele din lut,
icoanele, carpetele și costumele folclorice, toate ilustrând dragostea de frumos a țăranului român
dorința lui de a oferi tuturor obiectelor casnice și nu numai o expresivitate artistică,i-am aplaudat pe
dansatori și cântăreți.
Înainte de a pleca,un ghid ne-a oferit câteva pliante ca amintire,am recunoscut moara de apă
și,mândru,i-am povestit că am vizitat-o,iar el m-a privit nedumerit,spunându-mi că e imposibil,pentru
că e în renovare.Ciudat,dar bătrânelul?dar vorbele lui?am desfăcut palma și am văzut boabele de
grâu....cine mi le pusese în palmă?