Dor de “a fost odata...

”// Vestala-istorie, tradiție, cântec

„ No zâi, povestește! Suntem la Muzeul Satului Veștem, la începutul anului
2018, cu sănătate si voie bună, că-s mai bune decât toate! Suntem în ajun de
Bobotează si s-o-mbrăcat muma românește. No zâi, mumă, acum povestește!"
Așa începea discuția dintre Tanti Anicuța Ogrean si fiul Dumneaei, Olimpiu,
într-o filmare din 2018, pe care Olimpiu a împărțit-o cu prietenii si sătenii,
pentru a face cunoscută existența acestui admirabil muzeu al satului, pe care l-
au înființat prin anii 2013-2014, din dragoste pentru portul si tradițiile
populare, pentru lucrurile strămoșești, păstrate de generații întregi. Muzeul l-
au făcut în curtea proprie, pe locul unui fost adăpost de animale. Este
remarcabil faptul ca toate aceste obiecte reprezintă de fapt o colecție
particulară a familiei.
„ Aci avem patul bătrânesc de zestre, cu 9 perini, cu tri covoare, fiecare cu
lepedeauă cu colți, ăsta-i portul bărbătesc din Veștem, cu chieptar vechi de o
sută de ani si cămașă cusută cu pumnași, mumă. Iar tricolorul e țăsut dă mine.
Draperiile eștia-s țăsute dă mine în ițâșoare, iar aia roșie e culmea, așa-i zâcea
nainte, să ducea cât era camera de mare, dar așa, pe-o latură. Aia-i ie
țărănească țăsută pă muște, aia iar îi veche, de o sută de ani! Asta-i crătința din
față cu ciucurei, surțu', din portu vechi si alea-s foile țăsute cu fir. Asta-i lada,
lungă de tri metri. Acolo-s dăsajii, îs dăsaji veștemenești."
Filmarea continua si Tanti Anicuța mai amintește si de fetele de masă, de
războiul de țesut, pe care încă îl mai folosește, de trăistuțe, covoare si preșuri
țesute cu vrednicie. Mai întâlnim aici un fus cu lâna, o roata de tors, o
vârtelniță, o mașină de cusut la fel de veche, ca si celelalte obiecte.
Este o plăcere sa stai să o asculți pe Tanti Anicuța, se simte pur si simplu câta
puritate, respect si credință pune în fiecare vorba a Dumneaei.
„ Iar sub chindeul ăla țăsut în flori e grupul Vestala, cu D-na Preoteasă
Neghină."
Vestala era considerata în antichitate o preoteasă, care întreținea focul sacru
în templul zeiței Vesta și pentru care castitatea era o condiție obligatorie.
Ce legătura are cu Veștemul si cu un grup folcloric?
 Ascultând poveștile sătenilor se pare ca Veștemul are un trecut impresionant,
de mai multe veacuri, iar numele acestuia ar proveni de la zeița romană Vesta,
al cărei altar s-ar fi situat in mijlocul satului, între Cibin si sosea, pe locul unei
gospodarii a unui sătean si unde s-au descoperit, prin săpături, ziduri groase si
oseminte omenești. Chiar si Nicolae Iorga emite ipoteza provenienței denumirii
localității de la zeițele care apărau în templu focul sacru.
Dar să o luam mai pe îndelete.
Paleoliticul pare a fi punctul de plecare in istoria satului, iar descoperirile
făcute demonstrează faptul ca locurile acestea au fost de atunci permanent
locuite: un împungător din silex, o lama triunghiulara din opal vinețiu, topoare
iar din epoca bronzului un buzdugan.
Vechile drumuri dacice treceau prin zona Veștemului, acestea fiind
modernizate de către romani după cucerirea parțială a Daciei. Tot de aceasta
epoca se leagă si datarea șipotului satului, a cărui apa a fost adusa din munți
tot de romani, prin conducte fabricate din ceramica.
Nu puteam trece de aceasta perioada fără a reaminti de Zeița Vesta si de
templul Vestalelor.
Satul a avut o organizare tipic transilvăneana, peste care au trecut ani si
popoare migratoare, cărora satul le-a ținut piept. Doar marea invazie mongola
din 1241 a distrus in totalitate localitatea, incluzând si biserica existenta, în
locul căreia astăzi este Ulița lui Chirilă.
Prima atestare documentara a satului Veștem este din anul 1468. Se pare ca
acest ținut nu a reprezentat un interes pentru sașii din regiune, de aceea
localitatea avea sa fie mai târziu amintita in documente.
La sfârșitul secolului al XV Veștemul era considerat un sat nu prea mare, având
intre 21 si 30 de familii, cu o populație între 110 si 130 de locuitori.
Un alt punct important de amintit în istoria Veștemului este Lacul Taberei din
zona Veștem-Mohu, locul unde in 1599 Mihai Viteazul își așeza tabăra înaintea
bine-cunoscutei bătălii de la Șelimbăr. Chiar si in istoria filmului a intrat
Veștemul: Căminul Cultural a fost locul unde s-au filmat scene din filmul Mihai
Viteazul, referitoare la întâmplările ce au avut loc in cortul din tabără.
În 1620 s-a nascut cel care avea sa devina mitropolit al Tarii Românesti:
Teodosie (Vestemeanul)
Prin ordinul Mariei Tereza Veștemul avea să devină din anul 1764 parte a
graniței militare. Locuitorilor li s-a impus, pe lângă militarizarea satului, si
trecerea la greco-catolicism. Mulți, neacceptând acest lucru, au preferat sa își
abandoneze casele si sa plece in alte zone. Cei care refuzau înrolarea erau
expulzați. În locul acestora au fost aduși în sat locuitori din alte zone ale
Transilvaniei. Fiind un sat militarizat sătenii aveau dreptul să poarte arme,
participând la paza frontierelor, căt si la războaiele duse de imperiu.
În aprilie 1891 se începea construirea scolii, care va fi definitivata in luna
octombrie a aceluiași an, când începea noul an școlar. Dar istoria scolii din
Veștem începea la scurt timp după militarizarea localității. Conform unui
document din Arhiva vieneza , școala funcționa cu predare în limba româna. În
paralel cu școala națională, în Veștem a funcționat si o școală comunală,
înființată in 1810, în care învățământul se făcea in limba germana.
În anul 1875 școala avea si o bibliotecă cu circa 118 volume iar aproximativ 30
de ani mai târziu erau consemnate trei biblioteci: a scolii, a tinerimii si a
învățătorilor.
La începutul secolului XX școala din Veștem era menționată si de Nicolae Iorga
în Neamul românesc în Ardeal si Tara Ungureasca (II, București, 1904, p. 143):
“strălucita școala cu doua rânduri, al cărei titlu e pus in trei limbi si a cărei
pecete e numai ungureasca, se tine tot de averea grănicerilor de mult
desființați.”
Un alt eveniment care a afectat viața satului este începutul primului război
mondial. Aici erau cantonați militari de peste munți si tot aici aveau sa fie duse
unele lupte cunoscute sub numele de „Bătălia Sibiului”. Veștemenii au fost
implicați si pe front, si in lupta pentru unire, având reprezentanți în 1918 si in
Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
După terminarea războaielor mondiale, Vestemul cunoaște o serie de
transformări pe toate planurile, transformări resimțite la nivel național, printre
ele numărându-se: instaurarea regimului comunist, colectivizarea si pierderea
proprietăților, locuri de munca pentru țărani in orașe, in fabrici si uzine,
învățământul obligatoriu, revoluția din 1989, șomajul, părăsirea gospodăriilor
si plecarea in străinătate, stabilirea unor familii din alte zone, introducerea
gazului metan, a apei si a canalizării.
Alexandru Bucur, autorul volumului “Veștem Antroponimie si zoonimie”,
apărut la editura Salgo, Sibiu, in anul 2010, va ofera o trecere în revistă mai
detaliata a trecutului satului. Ce m-a impresionat, pe lânga detaliile
semnificative, este felul inedit în care Alexandru Bucur își încheie incursiunea
in istoria Vestemului, pe care as dori sa-l redau:
“Veștemeni!!! Ce viitor doriți sa aveți? Oare de ce nu mai dați importanța
trecutului plin de învățăminte si semnificații? Bănuiți cum o sa fie urmașii voștri
si cum se vor comporta, fără a-si cunoaște trecutul, fără o serioasă educație
morală, religioasă, patriotică etc.?”
Pe lângă trecutul istoric al satului exista si evenimente culturale, care fac din
Vestem o localitate demnă de amintit.
Tanti Anicuța de la Muzeu ne arata o fotografie a grupului Vestala, cu D-na
Preoteasă Neghină. Voiam sa aflu mai multe despre ceea ce reprezintă
“Vestala” în acest context. Din acest motiv am căutat-o pe D-na Preoteasă
Neghină, am stat de vorbă în mai multe rânduri si mi-a împărtășit cu bucurie,
entuziasm si multă iubire, ceea ce va voi reda în continuare.
În 1967 Grupul Vestala avea să fie înființat de Doamna Tatu Eugenia,
profesoara (suplinitoare) de matematică, cu 12-15 femei din sat, la începuturile
sale nefiind un grup mixt si reprezentând atât portul popular din localitate, cât
si cântecul popular bătrânesc din zonă.
Demult oamenii simpli ai satului se adunau seara si cântau cântece vechi,
lucrau, se torceau “bucii de la câlți”, se ascultau povești. Oamenii nu erau
bogați, nu aveau multe de pus pe masa, nici măcar in noaptea de revelion, dar
cu un ceai si prin faptul că erau împreună atmosfera devenea primitoare, se
simțea puritatea si bucuria fiecăruia în parte dar si a grupului.
Aceste cântece au fost preluate de Grupul Vestala si cântate în fata unui public
larg si a multor jurizări, în urma cărora grupul a obținut si rezultate
memorabile. Iată câteva dintre acestea:
- 1974-Festivalul “Mărțișor”, Sibiu-medalia de aur
- Participând la toate edițiile “Cântarea României” i s-a acordat Premiul I si
Titlul de Laureat din cadrul etapei republicane
 - 1978- “Gala antenelor”, Alba Iulia, organizator Adrian Păunescu
- 1991-în cadrul programului dedicat împlinirii a 100 de ani de la fondarea
Scolii din Veștem grupul devine grup mixt
- 1993-prima ediție a Festivalului folcloric “Vară, vară, primăvară”-locul I
- 1994-Vestemul a fost gazda festivalului “Vară, vară, primăvară”
- 1995-”Florile Oltului”, Avrig-locul II
- 1995, august-”Sărbătoarea Pâinii”-Scornicești, jud. Olt, a fost prezentat
“Buzduganul”
- 1995, decembrie-”Festivalul folcloric de datini si obiceiuri de Crăciun”-
Valea Viilor
- 1996, august-”Sărbătoarea Pâinii”-Scornicești
- 1996, august-”Cântecele Oltului”, Călimănești, jud. Vâlcea
- 2003-Festivalul folcloric “Moștenire din Bătrâni”, Avrig
- 2006-”La izvorul dorului”, Tălmăcel
- 2008-”Mândre plaiuri boicene”, Boita
- 2008- Festivalul folcloric “Moștenire din Bătrâni”, Avrig
- 2008- “La izvorul dorului”, Tălmăcel
Pe lângă acestea se mai numărau multe festivaluri interjudețene si spectacole
organizate cu diverse ocazii in localități diferite: Cristian, Jina, Rășinari, Sadu,
Tălmaciu, Șelimbăr, Sighișoara, București.
Unul din Festivalurile amintite de D-na Preoteasă Neghină este Festivalul
Cireșarii, din Cisnădie, unde grupul a participat deseori: “ Acesta se ținea sus la
lac iar premiile erau coronițe din cireșe.”
D-na Neghină își mai amintește cum la Scornicești, înaintea spectacolelor,
femeile luau câte o gură de rachiu din jumătatea ascunsă in trăistuță, pentru a
prinde curaj. Erau spectacole ale portului si ale cântecului, naționale si
internaționale.
Printre membrii Grupului se numărau:
Printre cântecele grupului se numărau:
“Budac” (Hai mândro pe vale/ Știi tu mândro ce ti-am spus/ La cules la
cucuruz/ Hai mândro pe vale/ Ca otava-i mare/ Haida s-o cosim/ Si sa ne iubim)
“Trecui valea mort de sete” (Trecui valea mort de sete/ Mă-ntâlneam cu 2 fete
…)
“Joară luna” (Joară luna pentru mine/ Cum ca nu m-ai vast cu nime/ Sfântu
soara sta sa joare … )
Toanta (Scoală toanto, /scoală drace, /scoală mulge vacile,/ că te-o-ntrecut
altele/ Căt is de la tine-n sus/ toate le-o scos si le-o muls … )
“Drăguț car cu 4 boi”
“Cântecul lu’ Balan” (Foaie verde ca nucu /la fântâna lu’ haiducu …)

Mă sculam de dimineață
Mă sculam de dimineață
Foaie izmă creață
Pe negură si pe ceață
Foaie izma creața
Si mă plimbam prin gradină
Foaie de smochină
Găsii iarba tăvălită
Foaie de răchită
Si pe mândra adormită
Foaie de răchita
O-aș scula si nu mă-ndur
Foaie de alun
Ca somnu’ mândruții-i bun
Foaie de alun
O-aș scula nu i-a da pace
Foaie lemn de salce
Ca somnu’ mândruții-i place
Foaie lemn de salce
Nu dâ murgu’ cu picioru’
Foaie de bujoru’
Sâ -i strâce mândrutii somnu
Foaie de bujoru’.

Păpălugăra
Pă, pă, pă, Păpălugăra, lă ,lă
Săi în sus si noură, lă ,lă
Să pornească ploile, lă ,lă
Să rodească holdele, lă ,lă
Si din grâie până-n brâie
Din oveze până-n mese (?) lă ,lă
Din săcari în subsuori lă ,lă
Si din tindă până -n grindă
Să batem podinele lă ,lă
Să ouă găinile, lă ,lă
La toate vecinele, lă ,lă
Închină-te, Gheorghe!
Cum am mai precizat, pe lângă aceste cântece ale folclorului local, grupul
Vestala etala si portul popular veștemean.
Doamna Preoteasă Neghină:
“Portul femeiesc bătrânesc era pe vârste, diferit de la generație la generație.
Fetele se împodobeau cu 12 flori pe cap, mununițe cu mărgele prinse pe
frunte, care se legau pe spate, erau de obicei 3 rânduri de mununițe iar florile
erau boboci de trandafir, printre care se prindeau si oglinzi.
Fetele nu purtau cheptare peste ie.
Portul de nevastă /femeie măritata conținea in zi de sărbătoare: pe cap vilitura,
încrețita si pohilatul, care înconjura capul, într-o parte era parul împletit si in
cealaltă parte mununița, pe pohilat se punea scânteiuțe colorate .
Ia era cu mâneca întoarsă, cheptarul înfundat, dintr-o bucata, cu motive florale
colorate, cu elemente distinctive fata de satele învecinate, poale in clini care
nu se increteau, cu cusatura cu galben, cratință roșie si surțul-de regula negru ,
dar au mai fost si albastru închis vinețiu.
Femeile in vârsta aveau aceleași elemente, dar pe cap purtau năframa cu
ciucuri si flori, iar coarnele/capetele năframei se prindeau pe cap.”
Si la bărbați diferea portul in funcție de vârsta:
Tinerii care urmau sa fie recrutați se îmbrăcau de Boboteaza românește,
mergeau prin sat si cântau cântecul de cătănie iar seara se făcea la cămin balul
recruților. Aceștia poarta numele de < Răgute>. Pe la ora 1 se aduceau la bal
doi lăutari: Lia Ursului, care cânta la vioara si Patru Comiza, care venea cu
clanaretul/clarinetul si Răgutele începeau jocul cu sârba, cu brâul, jucau apoi
sălcioara si hodoroaga, pe urma hațegana, pe sub mâna, învârtita.
Penele pe care aceștia le purtau la pălărie erau din iedera, pe care erau prinse
florile (ca la fete), dar aici doar 6 flori, combinate cu oglinzi. La picioare se
puneau zdrăncănele, atunci când erau călărași.
Alte elemente ale portului popular bărbătesc sunt: cămașă cu altiță, vara
pantaloni de pânză, pălărie, laibăr, iarna cioareci, cu cizme, recălul din postav
de lână, cheptare înfundate, iar pe cap căciulile.
Nu numai cântecele bătrânești si tradițiile legate de sărbătorile creștine sunt
cunoscute în Vestem si în repertoriul grupului Vestala.
“Buzduganul” era un obicei de vară, cu care Grupul folcloric participa la
diverse spectacole si concursuri folclorice.
Acesta avea loc atunci când se termina secerișul, familia cea mai avută din sat,
cu pământ mai mult, când termina de secerat era responsabilă pentru
realizarea unui buzdugan. Acesta era din spice de grâu, făcut in forma de cruce,
pe un par, iar la fiecare capăt al crucii era o altă cruce făcută din spice, cele mai
frumoase si mai aurii. Oamenii care au lucrat la seceriș pe pământul acestei
familii intrau din capul satului cu buzduganul si cântau:
“Buzdugane, -gane
Dealul Mohului
Umbra snopului
Cine se umbrește?
Sora soarelui
Si cu a vântului
Ele se certară
si se întrebară
Care sunt mai mari
Si car’ sunt mai tari
Sora soarelui
Ea din grai grăia
Si așa zicea:
Că ea e mai mare
Că frate-meu soare
El este mai mare
El când se ivește
Lumea o-încălzește.
Sora vântului
Ea din grai grăia
Si așa zicea:
Ca frate-meu vântu’
El este mai mare,
El este mai tare
El când se ivește
Lumea răcorește
Că vânt de n-ar fi
Oamenii-ar muri
Oamenii pe câmp
Si boii la jug,
Oamenii pe deal
Si caii din ham.
Băciță, băciță,
Cobori de la munte
Ca holdele-s coapte
Coapte de-s răscoapte
Si vin păsărele
Si iau spicurele,
Vine corbu’ negru
Si ia snopu-ntregu,
Vine cioara neagră
Si ia claia-ntreagă.
Cel care purta buzduganul era îmbrăcat in port popular. Până să ajungă la
gazdă era întâmpinat de săteni, care ieșeau cu galeți cu apă si udau buzduganul
– si nu numai - , pentru a spori recolta în anul următor. La gazdă era așteptat
de toata vecinătatea, de prietenii si neamurile familiei gazdă, de oamenii care
au ajutat la strânsul recoltei si începea sărbătorirea si cinstirea recoltei bogate.
Nunta reprezintă de asemenea o dovada de uniune pe de o parte a cântecului,
cu portul, cu credinta si cu tradițiile, pe de alta parte a sufletului omului de la
tară cu spiritul vieții satului, cu ceea ce reprezintă de fapt traiul în comunitate:
ajutor si respect pentru celălalt, atât la greu, la muncă, cât si în zile de bucurie,
la petrecere.
Viața sătenilor mai este strâns legată - chiar si în zilele noastre - de biserică si
de sărbătorile creștine.
Având hramul “Cuvioasa Paraschiva”, biserica din sat a fost definitivata in anul
1842 si a fost construita în stil romanic din piatra si cărămidă, acoperita cu
țiglă. Biserica nu a fost pictată cu fresce. Iconostasul respecta canoanele,
pictura fiind refăcută in 1944 de către pictorul Ioan Cazila din Sibiu.
Inochentie Micu-Klein, episcop greco-catolic între anii 1729-1751, născut în
Sadu, o localitate învecinata Vestemului, ne oferă primele informații despre
biserica veche. El afirma ca în acea perioadă erau în sat 1075 de credincioși,
biserica neavând încă o casă parohială.
De-a lungul anilor a trecut si biserica, asemenea satului, prin diverse etape mai
mult sau mai puțin benefice credincioșilor. Dar întotdeauna aceasta a fost si a
rămas un lăcaș respectat si prețuit de oameni, prețuit nu numai prin ruga
colectiva si a fiecăruia in parte, ci si prin transmiterea obiceiurilor sărbătorilor
creștine.
Pe vremuri, in Săptămâna Mare, in Vinerea Paștilor se făcea priveghere in
biserica si se cânta toata noaptea “Iată ziua de durere”:
Iată ziua de durere
Plina de amar si jele
Iată ziua cea de plâns
Pentru dulcele Iisus.

Atunci Iuda far’ de lege

Cu ostașii-ndată merge
În Gradina Ghețiman
Spre a-si împlini rău plan.

Cu sărutare vicleana
Si cu cuget de satana
Pe Iisus îl dau legat
Celor ce l-au căutat.

Aceștia apoi îndată

Îl purtau la judecata
De la Caiafa si Ana
Bătându-i-i fata cu palma.

Îl duc la Pilat din Pont

Apoi iarăși la Irod
Unde jidovii cu gloate
Tulburați toți strigau “moarte”

Moartea grea acestui om rău

Ce se crede Dumnezeu
Si-ntr-a noastră lege mare
Vrea sa facă strămutare.

După ce-l batjocoresc

Până ce îl osândesc
Pun pe umerile sale
Cruce groaznica si mare.

Sus la Golgota s-o ducă

După a lor mare poruncă
La locul cel hotărât
Ca sa fie răstignit.

Acolo daca sosesc

Cuie mari îi pregătesc
ÎI bat în mâini si-n picioare
Sângele-i curgea tot vale.

În loc de a-i da mâncare

Îi dau băuturi amare
Si cu toți cu mic cu mare
Strigau fără rușinare:
“Daca tu ești Dumnezeu
Cum te tot lauzi mereu
Coboară-te de pe lemn
Ca si noi toți sa-ti credem.”

Servitorii fără minte

Îl dezbracă de vesminte
Îi dau lovituri cumplite
Cu biciuri pe întrecute.

Îi fac din spini o cununa

I-o pun pe fruntea senina
Iar în mâna ziditoare
Trestie dojenitoare.

Pe vesmântul sau de moarte

Aruncau jidovii soarte
Ca sa poate împărți
Asemenea-ntre dânșii.

Iar Iisus ca un miel blând

Suferă pân’ la sfârșit
Ba încă cu glas fierbinte
Striga: “Of, al meu Parinte,

Nu scrie faptele lor,

În cartea păcatelor
Ca ei singuri nu gândesc,
Ca doară păcătuiesc.”

O, Iisuse îndurate,
Ce ștergi omului păcate,
Sus pe cruce răstignit
A le șterge ai voit.

Da-ne nouă, îndurate,

A ne feri de păcate,
Si sfântă -nvierea ta
S-o putem si noi serba.
Printre tradițiile legate de viața creștină, de sărbătorile religioase mai sunt de
amintit – fără a le considera mai puțin valoroase - Sărbătorile de Rusalii cu
căruțe si cai împodobiți, cu joc si cântec după slujba religioasa, cu armindeni în
fata porților, copiii cu Steaua si Ceata de Feciori in Ajun de Crăciun, colindele
locale, bătrânești, uratul de Anul Nou.
<Dor de “a fost odată”> nu vrea sa însemne nostalgia vremurilor trecute, nici
melancolia citirii unor cântece de odinioară, ci, cunoscând toate acestea, vrea
sa îndemne la trezirea conștiinței fiecăruia dintre noi, la întoarcerea către
puritatea sufletului românesc, la bucuria de fi cu ceilalți si de a ne bucura
împreuna, de a ne ajuta unul pe celălalt, la întoarcerea la simplitate, la
frumusețe interioara, la credința înălțătoare, la iubire pură pentru Dumnezeu,
pentru omul de lângă tine, la iubire pentru pământul strămoșesc.