I MN PE NTRU C RUCE A PURTA TĂ 299

Celălalt a facut la fel, oferind lui Iţic aceeaşi bucurie. Ceilalţi i-au imitat şi în camera de
lortură s-a facut linişte, top' mâncând din bunătăple până atunci blestemate.
Dracul de la uşă, nemaiauzind vaietele disperate, şi-a dat seama că ceva nu este
m regulă şi deschizând uşa şi văzând ospăţul bucuriei, a întrebat: „Cine v-a învăţat?"
Jţicî Iţicf', au răspuns cu toţii, bucuroşi şi recunoscători faţă de binefacătorul lor.
Atunci dracul îl înşfacă pe Iţic şi-1 azvârli afară: „Cum deamgreşitşi te-am băgatîn
camera de suplicii a creştinilor? Treci la jidanii tăiT Deschizând akă uşă, îl azvârli
pe Iţic acolo.
Şi aici era acelaşi supliciu ca îh camera creştinilor. Toţi jidanii urlau că nu puteau
duce bucatele la gură. Atunci Ip'c zise: „Măiproştilor, eu am fost într-o cameră unde

r
toţierau creştinişiaveau acelaşisupliciu ca şi voi. Le-am dat ideea săne servim unul
| pe altul şt'-n felulacesta toţi am putut mânca". „Cum, a zis Sloim, să-ţi dau eu ţie?
'ai bine mor de foame în chinvri, decât să-ţi dau eu ţie să
mănâncP. - Are şi morală povestea, domnule Rozin? 1-am
întrebat. - Da, are, probabil aţi uiţeles-o.
- Aş dori s-o aud din gura dumneavoastră, poate n-am în{eles-o bine!
- Vezi, domnule Maxim, a zis cu un ton înţelept, nici creştinii nu se au bine între
ei şi nici evreii. Şi uni şi alţii se duşmănesc, se ceartă, se bat, se ucid. Dar evreii au idei.
Sunt capabili de inventivitate mai ales în viafa socială, şi se poate trăi foarte bine în
această simbioză, evreu-creştin!
- Domnule Rozin, nu cumva duşmănia întxe eyrei este doar aparaită?
Rozin s-a retras sub pătura lui de cămilă; probabil obosit, nu mi-a mai răspuns.
Mai apoi a coborât de pe prici şi, apropiindu-se de Ciacâru, i-a zis:
- Gata! Unu la unu!

Domnul Weintraub

Parcă era un facut. Aici am facut cunoştinţă cu mcă un tip de evreu, acela al ne-
gustorului, al comerciantului de nivel intemapaial. Domnul Weintraub, un bărbat ÎD jur
de 40 de ani, bine legat, cu alură de bonomie, cu zâmbet mascat de privire caldă şi sfre-
delitoare, cu mişcări de birocrat elevat, a spus numai cum se numeşte şi apoi căutând
cu privirea un loc pe un prici, unde s-ar putea odihni, s-a urcat la etaj. I-am facut loc
între mine şi domnul Marinică Popescu. A dat din cap îh semn de acceptare, şi-a întins
pătura şi s-a trântit pe spate, ignorând orice discuţie şi orice mişcare în cameră. în afa-
ră de prezaifa la masă, existaiţa sa era insesizabiiă.
După vreo trei zile de relaxare, în care probabil şi-a pus la punct toate scriptele in-
terioare, s-a ridicat şi şezând la marginea priciului a fotografiat fiecare persoană, qjrin-
du-se asupra unora. Cel mai muk timp atenţia lui a rămas asupra tânărului evreu. Când
mă adresam cuiva din cameră, se întorcea brusc ^jre persoana respectivă şi apoi mine
aşteptând parcă ceva deosebit, mai ales când pronun|am numele lui Litman.
300 VlRGIL MAXIM

Disputa cu domnul Litman

-
Sunteţi evreu? m-a întrebat Weintraub într-o zi.
-
Nu sunt evreu, sunt israelit! i-am răspuns zâmbind.
A facut atunci o mutră aşa de surprinsă că era să izbucnesc în râs. Litman, care
era aproape, s-a întors şi m-a privit şi dânsul nedumerit.
-
Fac parte din Noul Israel, din cel spiritual, nu biologic. Ca şi cum cineva m-ar fi
provocat la un act de mărturisire a credinfei, am continuat: din Israelul care a preluat
Via, împărăţia şi toate darurile ce vă erau pregătite, pe care le-afi lepădat, preferând
via şi împărăfia dumneavoastră, tot ce se poate dobândi cu mintea şi înjelepciunea
omenească, ceea ce este nebunie în faţa lui Dumnezeu. Să mă iertaţi, nu vreau să fac
rechizitoriul credinfei dumneavoastră, al spiritualităţii actuale a poporului evreu. Mă
tulbură în adâncul sufletului când văd că deşi sunteţi aşa de dotaţi de Dumnezeu, iar
prin alegere, beneficiarii unei promisiuni aşa de sfinte, întârziaîi aşa de mult să vi le re-
vendicafi, şi văd că numai o rămăşiţă va benefîcia de aceste daruri sfinte.
-
Domnule Maxim, a zis Litman care ascultase foarte atent explozia mea sufle-
tească, am înţeles că dumneata eşti condamnat pentru legionarism. Ce raport este în-
tre ceea ce spui acum de pe această poziţie creştină şi concepţia sau ideologia, dacă-i
putem spune aşa, legionară?
-
Domnule Litman, aţi trăit în ţara asta românească, poate aici v-aţi născut, ap
crescut, aţi studiat şi continuaji să rămâneţi aici, vojrbind limba românească şi beneficiind
de tot ce are ţara şi neamul ca valoare spirituală şi materială. îmi daţi voie deci, să vă
spun eu o întrebare, ca să înfelegeţi râspunsul pe care am să-1 dau la întrebarea dumnea-
voastră. Ca evreu, ap citit vreodată Sfanta Scriptură? Şi în mod special, Noul Testament?
-
Vechiul Testament, Biblia, am citit. Noul Testament, cum îi spui dumneata, nu!
Dar ce importanţă are?
-
Dacă sunteţi sincer, deşi nu-mi vine să cred, înseamnă că aveţi în viaţa intelec-
tuală şi spirituală o lacună atât de mare, încât toate celelalte cunoştinfe culturale, mai
ales ca evreu, sunt anulate de această lipsă, singura în stare să le lumineze şi să le dea
sens şi fmalitate, oricâte şi oricât de strălucite doctorate aţi fi luat pentru ele.
-
Donmule Maxim, aşa după cum printr-un evreu, Iisus Hristos, cum îl numeşti
diunneata, lumea a trăit o perioadă istorică sub concepţia spirituală, tot printr-un evreu,
Marx, lumea va trăi de acum încolo sub concepţia materialistă. Şi abia acum, puterea
noastră va fi cu adevărat mare şi lumea va sta sub ea. Acum Israel va împărăţi peste
neamuri. Pentru că acolo unde vom vrea noi să fîe bine, vom realiza binele şi acolo un-
de vom vrea să fie rău, vom realiza răul. De voinţa noastră va depinde viaţa lumii.
- Domnule Lvtman, «v fvuvţa neamului dumtveavoastră sunt două concepţu
fundamental şi structural opuse, dar care, din raţiuni existenţial-naţi(Hiale, în momavte
cheie, îşi dau mâna şi îşi fac concesii reciproce". fariseismul şi saducheismul, spiritua-
liştii şi materialiştii.
De la Hristos începând, unii fac mereu concesii celor ce vizează ca prin economie

_
I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 301

cucerirea lumii în sânul fiinţei nafionale, ca entitate spirituală, nu numai bioiogică, se va

pune problema qjţiunii pro sau contra conştiinjei spiritualiste. Atunci va începe o luptâ
ntensă în care va trebui să angajap toate neamurile. Şi veţi împărţi lumea în două: în
credincioşi şi necredincioşi.
De la cei credincioşt fl veţi putea lua pe lisus, şi astfel va trebui rămăşiţa să treacă
de partea creştinilor, în timp ce, celor necredincioşi nu le veţi putea dărui decât materia.
Saducheii vor deschide lupta pe fafă împotriva mărturisitorilor lui Hristos. Va fi o luptă
iitre Hristos şi antihrist, pe care o vep declanşa cu bună ştiinţă.
-
Domnule Maxim, să oprim aici discuţia noastră \bm continua akă dată pe a-
ceastă temă. Eu vreau să-mi răspuna la întrebare.
-
Credeam că ap înţeles. Răspunsul constă toctnai în trăirea concepţiei creştine
in mod viu, nu numai ca ceva abstract, ca o speculaţie filosofică, ci ca o formă vie, în
care existenţa fiecăruia întruchipează existenţa hristică. Aceasta o propune Mişcarea
Legionară şi încearcă să desăvârşească sub auspiciile Bisericii.
-
De ce Mişcarea Legionară?
-
Pentru că Mişcarea Legionară s-a constituit ca o şcoală care a dus căile Bisericii
oamenilor; şcoala oficială nu mai lucrează cu metodele creştine de cunoaştere şi lumi-
are, nu mai propune şi nu mai dinjează actul virtupi în vederea mântuirii. Astfel Mişcarea
Legionară suplineşte ceea ce Biserica nu mai poate face prin şcoală, şcoala fiindu-i
smulsă din tindă, întegrând fiecare suflet românesc în trupul Bisericii lui Hristos, ca pe
un fiu scos din rătăcirea concepţiei materialiste, iudeo-masonice, pe care o propagaţi
subtil, dar cu multă perseverenţă, întregii omeniri, prin falsa libertate a omului, libertatea
"n robia patimilor, nu în Dumnezeu
-
De unde ştii dumneata aceste lucruri?
-
De la dumneavoastră şi de la maintaşii dumneavoastră. N-afi spus că lumea va
trăi prin concepţia materialistă enunţată de evreul Marx şi că veţi face să fie bine unde
•■ep voi şi rău unde veţi voi? Nu este aceasta substituiiea lui Dumnezeu? Ce sunt acele
protocoalc aJe înţelepţilor Sionuhii care planifică pe câte un veac drumul pe care
trebuie să meargă omenirea şi lozincile pe care trebuie să le aibă ca hrană spirituală?
Dar uitaţi, şi e de mirare, că libertatea desăvirşrtă acordată fiecărei existe&ţe omeneşti
de către Dumnezeu, nu însumează şi puterea de a realiza ceea ce liber alege. Aici intră
in conflict planul personal, omenesc, cu cel divin. Dumneata, ca individ sau colectivitate
omoiească, eşti marcat de limitarea în timp şi spapu, dar mai ales limitat m actul cu-
ooaşterii, pe când spiritul divin, fiind nelimrtat şi necunoscând ccmdijia limitării sub toate
aspectele, este deasupra libertă{ii, voinţei sau finalităţii propuse de om.
Litman se uita lung la mine, tofi ceilalp ascultau. Simţeam că am desdiis o poartă
spre Adevăr şi am continuat:
-
Domnule Litman, faceţi o mare greşeală în raponament, deşi condiţia de evreu
şi avocat, nu trebuia să vă permită aceasta.
-
Ce greşeală? întrebă Litman surprins.
-
Aţi spus că veţi fece binele unde vep voi şi răul asemenea. Nu vi se pare sus-
pectă această libertate şi fonnă de autoritate pe care v-o asumaţi?
302 VlRGIL MAXIM

- Care adică? a întrebat pufin zeflemitor.

- Adică să vă însuşiţi nişte atribute contradictorii. Fiindcă Dumnezeu este numai
binele, numai dragostea, numai bucurie, numai lumină, aceasta vorbind omeneşte, de
fapt El este mai presus de „stări" şi „stadii". Pe când râul aparţine numai diavolului. în
el este numai rău, ură, minciună, pizmă, întuneric, el fiind cumulul tuturor negajiilor.
Desfiinjap spiritualiceşte şi pe Dumnezeu şi pe diavol, substituindu-vă amândurora
deodată. Vă instalaţi mai presus de Dumnezeu şi mai prejos de diavol. Această existenfă
este nnmai o înşelăciune a cugetului dvs. pervertit prin necredinţă.
Creaturi fiind, limitate şi determinate nu numai ca indivizi, dar şi ca etnie pe pă-
mânt, prin condiţia care v-o asumaţi sunteţi şi rămâneţi îh mâna aceluiaşi tată, „părinte
al minciunii", care vă împrumută gândurile. Se substrtuie gândirii autoslăvindu-vă ca
singurii îndreptăpfi să conduceji şi să dispuneţi de viaja lumii, intrând îh promisiunea lui
Satan: ,,/a/a lumea şislava ei, Ţie Ţile voi' da dacă Te veiînehina mi'd'. (Evanghelia
după Matei). Vreau să pun o îhtrebare care aş dori să vă tulbure! Să provoace o stare
aparte în conştiinja dumneavoastră.
- Vrei să zici, un şoc?
- Da, dar nu în înfeles pozitiv. După câte am auzit, orice evreu, în ceasul morţii,
strigă numele lui lisus Hristos. Perscmal, n-am asistat la moartea vreunuia. Dar dacă
acest lucru este adevărat, şi trebuie să ştiţi acest lucru foarte bine, vă întreb, punându-mă
în situapa evreilor care asistă la expierea fratelui lor: este un strigăt de pocăinţă din ulti-
mul ceas, ca al tâlharului de pe cruce, sau un strigăt disperat m faţa înfrângerii, ca al lui
Iulian Apostatul: „M-ai' învins, Galileener Indiferent care ar fi pozijia spirituală a
celui care moare, dar pentru cei ce asistă şi aud, nu are loc nici un proces de conştiinţă?
- Nu e adevărat că evreii strigă acest nume îh momentul morţii, răspunse nervos
- Atunci înseamnă că blestemul părinţilor din ziua răstignirii lui Iisus: „S
Lui, asupra noastră şi asupra copiilor noştrT îşi face lucrarea de-a lungul goierajiilor
şi veţi avea mereu „casa pustie", până va veni deslegarea de blestem, prin cei cărora
li se va zice: „Binecuvântat este cel ce vine întru numele DoranuM\
- Eşti teolog?
- Teolog este orice creştin; cine nu ştie să vorbească, să-şi mărturisească credinţa
cu vorba şi fapta, nu e creştin.
- Nu-i adevărat! Cei mai mulţi creştini nu sunt teologi!
- Dar au poarta deschisă. Pe când dumneavoastţă îhchideţi poarta cunoştinfei
Adevărului, nu numai ahor evrei, dar perscxial refuzaţi să intraţi la El. Ca şi ciun v-ar fi
frică să nu vă deposedeze de gândurile şi faptele dumneavoastră. Dacă sunteţi cinstit
sufleteşte, veţi fi confirmat paitru toate. Dumnezeu ne iubeşte cv o iubire geloasă. El
ne vrea pentra Sine. Vrea să intrăm în desăvârşirea Lui spirituală ca să nu avem nevoie
de nimic din cele materiale. jfa acest punct, al schimbării atenţiei la cele nevăzute, stă
lucrarea celui rău. Acesta a încercat să-L corupă şi pe Iisus, pe muntele Carantaniei
- Nu cunosc episodul! Nu putem continua discupa.
- Un singur lucru v-aş raga: Veţi ieşi afară! Vă rog foarte mult, în ascuns, pentru
dumneavoastră citiţi Noul Testament. Dar nu cel măsluit de sectanţi, ci pe cel recunoscitf
I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 303

de Sfanta Biserică. Pentru că începând cu generaplile veacului acestuia aveţi datoria

să scoatep din viziunea Talmudului şi Cabalei pe cei ce vor urma. Şi din întâmplare fa-
ceţi-vă călător de pe dnimul Emausului, ca să fiţi oaspetele lui Hristos şi să-I recunoaş-
lep la frângerea pâinii. Grăbip-vă. Timp nu mai este! Hristos va veni pe neaşteptate şi
pe fiecare în ce îl va găsi făcând, în aceea îl va lua.
Domnul Litman s-a stăpânit tot timpul cu o voinţă de fier să nu pară nervos. Dar
se vedea că n-ar fi dorit aşa ceva. Nu era obişnuit ca fiind la bară, să-i fie aduse probe
intr-un proces pe care se credea stăpân.
M-am rugat lui Dumnezeu, aducându-mi aminte rugăciunea Sfantului Iustin Martinil,
dm Dialogul cu iudevl Trifon. ,JJaamne, eu am semănat, dar Tu & ca să creascăr;
deşi sămânfa aruncată de mine era micâ, ştiam că şi bobul de muştar era foarte mic,
ji-am zis: „Doanme, shigă netrebnică sunt, am făcut ce eram dator să fad\

Accidentul domnului Weintrau b

Intr-o bună zi Weintraub a înghiţit o bucăţică de geam sau un ait corp tăios aflat în
arpacaşul pe care-1 sorbea aproape nemestecat, căci era săracul foarte înfometat;
fusese schingiuit rău la securitate ca să declare nişte valori pe care le avea prin Jările
scandinave cu un frate al lui care rămăsese acolo, o reprezentanţă comercială a imei
firme străine în Suedia şi Norvegia. îi atrăsesem atenpa că în afară de o spălare suraară
a alimentelor, nu se operează la bucătăiij nici un fel de control.
I s-a declanşat o hemoragie putemică, mai întâi pe gură şi apoi pe anus. După
cunoştinţele noastre medicale am crezut că este vorba de un ulcer perforat. Ne-a spus
printre înghiţituri şi vărsături de sânge că n-a suferit niciodată de stomac. Sângele nu
« oprea şi încq)use să devină palid. Impreună cu Berghea am bătut aiarmant to uşă,
strigând miliţianul. Acesta a venit, ne-a înjurat când a deschis vizeta, dar i-am q>us că
moare un om. Sângele mcq>use să se prelingă printre scândurile priciului.
- Vă rugăm să chemaţi doctorul sau duceţi-1 la doctor, insistam noi.
Era duminică, când de obicei nu era de serviciu nici sanitarul. De attfel, nu prea
am văzut doctori în Jilava. Se spunea că vin, dar stau pe la birouri. Sanitarul miliţian ştia
doar să scoată dinţi sau măsele. Avea o singură sculă, un pinten cu mâner, cu care îmi
scosese şi irie patru măsele, mpte la Gherla, una după alta. Când a văzut cum cuige
sângele prinire scândurile priciului, milipanul a fiigit şi 1-a adus pe sanitar. L-am coborât
pe Weintraut cu mare graitate de pe prici, şi miliţianul sanitar l^a întrebat aimflcbeaină?
Am răspunsnoi, că dânsul nu mai putea vorbi.
- Ce nune mai e şi ăsta, mă?
Am intuitcă această întrebare îmi va da posibilitatea să strecor o şansă de salvare
a vieţii lui Wehtraub şi am răspuns:
- Domnule sanitar, este evreu şi aşa poartă evreii nume nemţeşti. Vă rugăm să
daţi telefcm la SUvarea Securităţii şi spunep cine este bolnavul.
-
Şi tu eşti jdan, mă? m-a privit chiorâş sanitarul.
304 VIRGIL MAXIM

- Nu, domnule şef, dar puneţi-vă în situaţie şi gândiţi-vă că cineva v-ar salva viafa N-
am mai apucat să zic altceva. L-a şi luat pe Weintraub la subsuoară şi n-am mai ştiut
nimic despre dânsul. Peste o lună de zile ne-am pomenit cu dânsul în cameră Era vesel,
deşi foarte slăbit. într-adevăr, înghipse ceva foarte tăios, medicii nu i-au spus ce
anume, care-i tăiase esofagul şi duodenul; dacă nu ar fi fost operat imediat, ar fi
decedat.

Colonelul Hagi-Stoica

în tirap ce Weintraub era la spital, a fost adus colonelul magistrat Nicolae

Hagi-Stoica, fost comisar regal şi împutemicit al guvemului cu problema polonezilor
refugiaîi lanoi. Era frateleactorului StorinHagi-Stoica. Bărbatînaft, prezentabil, cu un
discret accent moldovenesc, care-1 facea foarte simpatic. Avea către 70 de ani şi era
bolnav şi slăbit în urma anchetelor. Era aproape orb din cauza glaucomului, dar perfect
lucid şi cu un moral foarte ridicat. Fusese arestat pentru a i se lua nişte declaraţii favo-
rabile tezei comuniste, în procesul grevei de la Griviţa din 1933.
Declaraţiile dânsului trebuia să confirme că revolta muncitorilor comunişti a fost
de o amploare deosebită, şi miile de muncitori s-au impus guvemului, care favorizase
dizolvarea comunismului în România. Dar nu putea să le citească, fiind aproape orb;
1-au şantajat luându-i pilocarpina, medicamentul pentru maladia de care suferea la
ochi, spunându-i că i-o vor da când va îscăli declarapile, ameninjându-J cu orbirea com-
pletă. Colonelul n-a acceptat târgul şi maladia i s-a agravat mult. în această situaţie
i-au înscenat un proces care era în curs de judecată şi 1-au trimis la Jilava.
Ne-a povestit cu lux de amănunte cum a fost cu greva de la Griviţa. Cei 30-40 de
comunişti au îhchis porţile fabricii nelăsând pe nimeni să iasă şi au alarmat prin sirenă
tot cartierul. Familiile celor sechestraţi au sosit la faţa locului şi au cerut eliberarea lor
din această sechestrare forţată. Trimis din partea guvemului să stea de vorbă cu ei,
Hagi-Stoica le-a propus să facă o declaraţie şi să-şi prezinte revendicările Greviştii au
refuzat fară vreo motivare. Colonelul a raportat pozaţia celor de la Griviţa şi a refuzat
să continue medierea. în locul lui, colonelul magistrat Hotineanu le-a propus acelaşi
lucru. De peste gard au fost loviţi cu pietre, el şi garda care-1 însoţea.
Atunci s-a dat ordin ca porţile să fie deschise cu forja şi instigatorii săfie arestaţi.
Au fost arestap 50-60 de muncitori, dintre care numai 30-40 erau comunifti şi au fost
trimişi la Jilava. în camera 6 din Reduit au fost cazaji o săptămână sau dcuă şi s-a fa-
cut mare tapaj că au fost tuiuţi în condipi inumane. După cercetări câţiva au fost con-
damnaţi şi trimişi la Doftana. In aceeaşi cameră sub regim comunist, înanii 1950-51,
au fost 600 de oameni. Pentru noi erau condiţii umane?
Anchetarea lui Nicolae Hagi-Stoica era continuată de o tovarăşă nagistrat, care
mcerca să-1 şantajeze cu policarpina, recurgând la ameninjări cu condannare mare în |
cazul că nu iscăleşte declaraţiile măsluite. Colonelul, deşi avea un temferament liniştit, I
s-a supărat şi nemaiputând suporta impertinenţa şi minciuna i-a repliat:
I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 305

- Ascultă, cucoană! Ctne te-a pus să îmbraci această haină mincinoasă şi

obraznică? Du-te, cucoană, acasă la cratiţa şi albia dumitale şi spală-ţi murdăria din su-
flet care, aşa orb cum sunt, p-G vâd limpede cu ochii minjii.
Actorul era şi el şantajat să vmă !a Jilava să stea de vorbă cu fratele său pentru a-i
propune să cedeze în schimbul eliberăni. Aducându-i-se la cunoştinţă oficial că fratele
său va veni să stea de vorbă cu el în această problemă, colonelul a intuit şantajul şi a
refixzat să stea de vorbă cu fratele său. A făcut aceasta şi pentru a-şi scuti fratele de
un compromis moral şi pentru a-1 fen de un şoc psihic, în momentul în care i-ar vedea
starea fizică lamentabilă în care se găsea; se cruţa şi pe sine de o decepţie.
După ce a fost luat din cameră nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu dânsul.

Tatal domnului Rozin

într-o zi mai puţin agitată, conversam cu părintele Pojar în limba germanătermeni

şi expresii curent folosite în medicină, Rozin se apropie.
-
Ştiţi că tatăl meu a fost medic0
-
Nu ştiam, domnule Rozin, nu ne-aţi spus până aciun.
-
Vreau sâ vă povestesc ceva despre tatăl meu.
-
Vă ascultăm cu plăcere, domnule Rozin.
-
Tatăl meu a fost medic, a început dânsul cu mândrie. Era doctor mamoş. Noi
suntem din Focşani, eu acolo m-am născut, tatâl meu era medicul primar al oraşului şi
era un boier în toată puterea cuvântului Era manierat şi cunoştea bine germana şi
franceza. Era simpatizat, invitat şi pnmit în toate casele mari. Cucoanele îi acordau
atenţie şi interveneau pentru el când avea nevoie de bunătatea celor de sus. Toate avu-
seseră nevoie de el ca mamoş.
După incursiunea armatei române în Bulgaria, în 1912, la care luase parte şi
regimentul din Focşani, lumea oraşului se pregătea să primească cu entuziasm intrarea
regimentului în oraş. Mulţimea de oameni, bărbaţi, femei, copii de la toate şcoliie, cu
flori în mână şi cu cutii de confeti, se înşirară încă de dimineaţă petrotuare, de-a lungul
întregului oraş. Regimentul se pregătea afară dm oraş, unde fusese cantonat, să defileze
biruitor în ovaţii şi aplauze. Toate sopile de ofiferi erau la tribuna de onoare, prefectul şi
primarul trebuia să sosească.
Tatăl meu, ca să arate tuturor că de el depinde în oraş nu numai viaţa noilor
născup şi a mamelor, ci chiar şi acest ev^mment de factură naţională, a cemt autx>rităplor
oraşului permisiunea de a constata starea sanitară a ostaşilor, ca nu cumva de pe câmpul
de luptă să aducă în oraş microbi sau alp germeni purtători de boli infecpioase: tifos,
ciumă sau alte boli epidemice. Cu toate câ ostaşii nu erau bolnavi, ca să zădâmicească
această manifestaţie triumfală pe care focşOTaiii o aşteptau cu mare bucurie, a anulat
în calitate de medic primar al oraşului întrarea în oraş a regimentului paitru a preveoi o
contaminare în masă a populaţiei, pe inotiv câ soldaţii prezintă simptoame de tifos
exantematic. Regimentul urma să stea două săptămâni în carantină în afara oraşului.
306 ___________________________________V i R G i L MAXII
Aşa a lovit în amorul propriu toţi ofiţerii care se pregăteau să intre cu fast îh oraş î
aplauzeie muljimii. ^-____
Şi Rozin râdea cu satisfacţie şi era mândru de pdterea tatălui său. îl priveam
mă gândeam cu câtă inconştienţă deconspira actul iudaic al zădărnicirii unei bucui
naţionale. Şi am înţeles că nu de pufine ori, în spatele unei neîmpliniri a voinţei noasti
româneşti şi nu numai, stă un gând iudeo-masonic, care prin maşinaţiuni şi aranjameni
oficiale şi toj; felul de detumări perverse, zădămiceşte împlinirea unor idealuri.
Cu ce-1 supăra pe tatăl lui Rozin, evreu pripăşit în ţara românească, ajuns îa po
de răspundere sanitară al unui oraş simbol, faptul că românii se bucurau, sărbătorindu-
armata victorioasă? Nu numai nouă ar trebui să ne dea de gândit acest lucru, ci m;
degrabă evreilor. „Ce pianăTet pqx>r!"
IMN PENTRU CRUCEA PURTATĂ

307

Evrei şi „Evrei"

Când evreii au intrat în Palestina, au primit poruncă de la Dumnezeu să distrugă

toate popoarele care locuiau atunci pe acest pământ: amorei, canaaniţi, ferezip:, heviţi,
iebusiţi, hetiţi şi gherghesip (Numerii 25 şi Deuteronom 20). Această poruncă este ex-
plicată şi condiţionată. întâi, ca act de pedeapsă divină pentru starea de păcătoşenie în
care trăiau aceste popoare şi apoi, pentru a nu deveni prilej de păcătuire şi pentru
poporul ales. în plan simbolic, cele şapte popoare reprezentau cele şapte păcate capitale
(venale) care trebuie distruse din sufletul nostru: mândria, iubirea de arginţi (avuţia),
desfrânarea, lăcomia, pizma (invidia), mânia şi lenea.
Evreii n-au împlinit întocmai porunca şi aceste triburi păcătoase au influenfat viaţa
spirituală, morală şi socială a lor, aducându-i la aceeaşi stare de păcătoşenie de-a
lungul timpului de convieţuire. Astfel, au schimbat adorajia lui Dumnezeu, Cel Unul,
nevăzut, cu închinarea la Baali (zeităp păgâne), şi-au jertfit copiii lui Moloh, s-au dedat
desfrâului, vrăjitoriei, crimei, bepei, minciunii şi înşelăciunii, pervertirea întregului popor,
de la regi şi înalfi demnitari, preofi şi slujitori, până la cel din urmă cetăfean. (Samuel,
Cartea Regilor şi toţi Proorocii).
Proorocii au încercatîn zadar să oprească această degringoladă spirituală şi morală
(Ilie, Isaia, Ieremia) anunţând consecinfele dramatice ale vieţii pe care o duc, în ne-
ascultare faţă de poruncile date de Dumnezeu. Topl au fost prigcMiifi şi unii dintre ei
chiar ucişi.
Dar poruncile se împlinesc. Dumnezeu a sancţionat poporul evreuprin venirea al-
tor neamuri asupra lui, care 1-au umilit, punând dări grele, distrugând templul şi deportând
populaţia (sirienii, egiptenii, caldeenii şi babilonienii îl lovesc, iar în Babilon stă într-o
robie de şaptezeci de ani).
în timpul acesta se creează în ţară un nou context istoric. Structura demografică
se alterează. Populaţiile păgâne cresc, evreii rămaşi sau cei foarte pupni care revin din
robie se amestecă prin căsătorii cu aceşti băştinaşi, îhvăţătura Legii îşi diminuează
autoritatea din pricina pervertirii conducătorilor spirituali (preoţimea şi cărturarii),
care se transformă în castă cu veleităfi de dominaţie şi exploatare.
Poporul este ţinut sub ascultare printr-o nouă formă de învăţătură, interpretarea
Legii, numită Talmud, care face dependent pe orice evreu de „spusa" sinedriului. Sine-
driul fiisese constituitîn pustie, la porunca lui Dumnezeu, cuprinzând şaptezeci de bărbaţi
înţelepţi, care să-1 ajute pe Moise la rezolvarea problemelor din viaţa obştii (Numerii 11,
16-17) şi devenise autoritatea supremă (spirituală, morală, social-administrativâ) şi
Legea este enunjată şi explicată aşa cum hotărăşte el. Cine nu ascultă este sancplonat,
în funcţie de gravitatea abaterii: amenzi, bătăi, excomunicare din comunitatea sinagogică,
până la uciderea cu pietre.
Mântuitorul Iisus Hristos, în mustrarea pe care le-o face cărturarilor şi fariseilor,
arată câteva exemple de felul talmudic al interpretării Legii: „ Vai vouă, călăuze oarbe,
care ziceţi: „Cel ce va j'ura pe Templu, nu este cu nimic legat (prin jurământ), dar
308 VlRGIL MAXIM

cel ce va jura pe aurul Templului, este legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare,
auml sau Templul care sfinţeşte aurul?" Ziceţi iar: "Cel ce sc va jura pe AJtar, cu
nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe daru/ ce este deasupra Altarului, este
legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, darul sau Altarul care sfinţeşte da-
rul?"(Matei 23, 16-20).
Interpretarea talmudică grosolană le-o pune Mântuitorul în fafă cu privire la ajutorul
pe care trebuie să-1 dăm părinfifor când aceştia sunt în necaz sau în nevoie: „Ziceţi: cu
ce te-aş putea ajuta, este corban (adică dăruit Templului) şi lipsiţi astfel pe părinţii
voştri de ajutorul de care au nevoii'. Mântuitorul mustră toate acel formalism tal-
mudic, pe care îl impusese Sinedriul şi care devenise datină, în ceea ce priveşte curâţenia,
spălarea mâinilor şi blidelor şi celelalte. Deci nu Legea (Thora) - ca operă revelată de
Dumnezeu lui Moise şi imortalizată în scris, - o alterează aceşti conducători iudei, ci
înţelesul ei, printr-o interpretare suigeneris, iar înţelesul afterat îl impun cu forţa;
Când Mântuitorul încearcă să-i readucă la sensul ei inijial II acuză că strică Legea.
De aceea Mântuitonil le şi spune iudeilor care-L ascultau: „Fariseii şi cărturarii stau
pe scaunul Jiu' Moise (cmducători, ca principiu al autorităţii investite). Totcevăspun
ei să faceţi (conform legii), voi să faceţi. Dar ce fac ei (abateri de ia lege), să nu
faceti. Căci ei zic (pronunţă textul legii), dar nu fac (cum zice Legea)" (Matei 23,
1-3) Această Lege revelată nu poate fi alterată nici în literă şi nici în Duh, le-o spune
Mântuitorul iudeilor, când cărturarii şi fariseii îl acuză că huleşte, fiindcă S-a facnt pe
Sine Fiul lui Dumnezeu, zicându-le: „Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis:
sunteţi Dumnezei?" Dacă Legea a numit dumnezei pe aceia către care a venit
Cuvântul Iui Dumnezeu, şi Scriptura nu poate fi desfiinţată, cum ziceţi voi Acehiia
pe Care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în îume: „Huleşti!", pentru că am spus:
„Sunt FM lui Dumnezeu!" Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, sâ nu Mă credeţi!
Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările aces-
tea, ca să ajuageţi să cunoaşteţi şi să credeţi că Tatăl este în Mine şi Eu în TatăV
(Matei 10, 34-38).
Canonul Cărţilor Sfinte ale Vechiului Testament era definitiv încheiat ca număr
şi formă literară şi Mântuitorul confirmă acest lucru: „Sănu credeţică vă voiînvinui
tnaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care voi v-aţi pus nădejdea.
Căci dacâ aţi crede pc Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre
Mine. Dar dacă nu credeţi scrierile Iw', cum veţi crede cuvintele Me/e?' (Ioan 5,
45-47). Căci Moise zisese: „DomnuJ Dumnezeu va ridica din mijlocul tău (Israele),
dintre fraţii tăi, un Prooroc ca mine; de Acela să ascultaţi... şi dacă cineva nu va
asculta de cuvintele Mele, zi'ce DomnuJ, pe care le va spune El în numele Meu,
Eu îi voi cere socoteală' (Deuteronom 18, 15-19).
Şi iarăşi, confirmă integral Scriptura Vechiului Testament, în forma defînită pe
care o cunoşteau iudeii la data aceea când mustră pe cei doi, Luca şi Cleopa, pe
drumul spre Emaus, care se îndoiau de învierea Lui: „O nepricepup şizăbavnici cu
inima ca să credeţi tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste
lucruri ca să intre în Slava Sa? Şi a început de Ia Moise şi de la toţiproorocn şi
IMN PENTRU CRUCEA PURTATĂ 309

k-a explicat în toate Scripturile, lucrurile cu privire la EI\ (Luca 24, 25-27).
Mântuitorul citează adesea din prooroci, din Psaimi şi din Moise, cu pnvire la descendenţa
şi patima Sa, „Ca să se împlinească toate câte s-au scris în Lege, în Psalmi şi tn
Prooroci".
Se înşeală cei ce cred că iudeii (respectiv leviţii), fie m Babilon, fie m Egipt, rescriind
Vfechiul Testament, au alterat textul original revelat, prin introducerea unor cuvinte în
ttxt, care să denatureze sensul ideilor sau că, au creat personaje şi evenimente pe care
le-au introdus ca părţi constitutive ale Vechiului Testament.
Douglas Reed, autorul Controversei Sionului, socoteşte că Deuteronomul (a
cincia carte a lui Moise), Estera şi Dannl sunt nişte invenţii, iar proorocul Iezechil, un
talmudist care redeşteaptă m iudei legea răzbunării împotriva neamurilor. Un argument
zdrobitor adus de el, că Scriptura a fost rescrisă în sens talmudic in timpul captivităţii
babiloniene, este asemănarea unor pasaje la doi prooroci, la mare distanţă m timp unul
de altul: Isaia 2,2-4 şi Miheia 4,1 -3. Şi la unul şi la celălalt, câteva versete din proorocirile
lor sună la fel. Noi, cei credincioşi, am putea invoca argumentul că Dumnezeu a vorbit
ki acelaşi fel în ait moment istoric. Dar acest argument nu este valabii pentru un necre-
dincios, şi atunci invocăm metoda oferită nouă de Mânturtor, pentru a ajunge la cunoaş-
terea Adevăruhri, „Cereţi şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide, căutaţi şi veţi
afla". Adică, să facem şi noi ceea ce făceau Sfinţii Părinţi, când un cuvânt al Scripturii
le crea întrebări: se rugau, posteau şi căutau în discuţii (în sobor) să afle Adevărul. Am
făcut noi aceste eforturi spirituale, morale şi materiale?
„Toată Scriptura a fhst insuflată de Duhul Sfănt, spune Sfântul Apostol Pavel
şi Dumnezeu a vorbit prin gura Sfinţilor Prooroci, descoperindu-le tainele care
aveausăfid\ Deci litera (cuvântul exprimat) este purtătoarea unui mţelesdubovnicesc.
Dacă dezbrăcăm cuvântui de înţelesul lui duhovnicesc, atunci Dumnezeu nu există şi
scopul pentm care s-au spus şi scris toate aceste Scripturi este acela de a tulbura şi
istruge lumea şi nu de a o aduce la starea de curăţenie şi îndumnezeire.
Dumnezeu a creat în prefigurare (anticipând simboiic) o lume întreagă „ca o
umbră a celor viitoard' - cum qjune Sfântul Apostol Pavel. Din punct de vedere al
pedagogiei divine această lume este simboiică, din punct de vedere al existenfei ei, şi
*n special ai responsabilităfii, ea este o lume reală în «Hrtingeoţa istoriei. De aceea a
fost judecată în funcţie de libertatea ei de a se include sau a se exdude din intenţia
divină, revelată ei permanent, şi înainte de a fi dată Legea, şi după aceea. Dovadă,
: roorocii care mor, mărturisind voia dumneaeiască şi asupritorii, caie inor şi ei, sancpooap
ca împrtrivitori voii divine, neputându-se desvmovăji că n-au cunoscut-o.
„Căci Legea şipmoroai au fostpănă la Ioan (Botezătoml), spune Mântuitorul.
De acum, împărăţk Cawilorseia cu sila(ca voinţa şi credinţa m Haml revărsat prin
Hristos) şi cd ce se silesc (se străduiesc) acda o câştigâ". Iar Sfântxil Apostol Pavel
explică: „Legea ne-a fost tndrumător (pedagog) până a venit Izbăvitorul, adică
Hristod'. Dumnezeu Tatăl, prin Iisus Hnstos, Cuvântul intrupat, raântuieştem ehip obiectrv,
real, nu sixnbolic, fiecare existeiîă raţiooală creată - omul - devenită prin cunoaşterea
actului întrupării conştieotă că trebuie să se implice subiectiv în actul mânîurtor.
310 VlRGIL MAXIM

Dacă Dumnezeu Tatăl n-ar fi avut această intenfie, Dumnezeu Fiul nu ar fi luat
identitate cwnenească, istorică, n-ar fi apărut îhiume prin naştere din femeie şi nu ar fi
parcurs toate stadiile de devenire biologică omenească, de la copilărie la maturitate. Im-
plicit, nu ar fi avut dreptul să judece, pretinzând celor ce nu erau de aceeaşi substanţâ
materială şi spirituală cu El, împlinirea unor acte care nu le-ar fi fost proprii naturii lor.
„Şi I-a dat putere să judece întivcât este Fiu al Omu/uf\ în final, El sanc-
Jionează în chip real, nu simbolic, fiecare existenţă raţională creată, OM, în fiincpe de
libertatea voii ei, sau fiecare îşi fîxează în veşnicie, singur, poziţia faţă de Adevărul
Suprem, prin alegere liberă: pro sau contra Cuvântului hitrupat, Iisus Hristos, prin
Care Dumnezeu şi-a facut cunoscută Voia Sa. Dumnezeu confirmă poziţia noastră.
respectându-ne libertatea în veşnicie. Nu Legea ne mântuieşte, ci credinţa în Hristosul
pe care-L anunţă ea, care i s-a socotit şi lui Avraam îndreptăjire. Căci Avraam nu era
sub lege. Legea s-a dat prin Moise, cu cinci sute de ani mai târziu.
Dacă umblăm numai cu puterile minfii noastre să găsim nod în papură Cuvântului
Sfintei Scripturi, ne vom întâlni pe acest drum cu cel viclean care ne uidreptăţeşte în
părerea noastră subiectivă şi n-o să aflăm niciodată Adevărul, ba, mai mult, vom rătăci
şi pe alţii.
Iudeii (fârisei, cărturari, levip) n-au putut altera textul cărţilor Vechiului Testament,
ci au creat o lucrare paralelă, interpretarea Bibliei, numită Talmud, aşa cum am arătat
mai sus, dezbrăcând litera de duhul ei.
Biserica, mergând pe afirmajiile Mântuitorului, confirmă Canonul cărţilor \fechiului
Testament. Toţi Sfmţii Părinji şi Apostolii (mai ales Sfântul Apostol Pavel, care aduce în
scrisorile lui atâtea citate din Vechiul Testament), despre care ştim atât de bine cu ce
daruri duhovniceşti erau înzestraţi, atestă veridicitatea textului Sfintei Scripturi şi nu fac
nici o imputare cu privire la vreo parte a întregului, ca fiind măsluire iudaică.
Acest lucru s-a întâmplatnumai după anii 1200-1300 şi continuă şi astăzi, creându-se
biblia sectară. Şi Sfinjii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, acolo unde duhul lor nu reuşeşte să
deslege înţelesul tainei ascuns în cuvantul revelat, cer de la Dumnezeu luminare, prin
post, rugăciune, ostaieli şi discuţii în sobor: „Doamne explică-ne pilda aceasta..."
(Matei 13, 36). După multe discufii, Apostolii s-au adunat îh sobor şi au scris păgânilor
care trecuseră la creştinism şi care erau asaltafi de iudaizanţi să se taie împrejur: „Pă-
rutu-S-a Duhuîui Sfănt şi nouâ' (Fapte 15).
Aşa s-au stabilit toate Dogmele şi Canoanele bisericeşti. Iar acolo unde totuşi
înţelesul nu li se descoperă, lasă în seama Bisericii taina, pentru ca nu cumva în chip
subiectiv să se îndreptăţească într-un act care mai târziu s-ar putea dovedi a fi o
rătăcire şi astfel să cadă din har, cum se găsesc acum aproape toţi comentatorii apuseni,
mai ales cei protestanp, şi toţi sectarii (ereticii) care sunt cultivaţi cu măiestrie de către
evreii talmudişti.
*
Sinedriul alteraseîntr-atât legea şi spiritualitatea mozaică, încât Mesia Cel promis
şi aşteptat trebuia să realizeze, nu izbăvirea poporului din păcat, ci supremaţia politică
peste toate neamurile.
I MN PE NTRU C RUCE A PDRTA TĂ 311

Prorocia că acest Mesia „ Va îndrepta păcatul de la Iacotf' (adică din strămoşi)

este răstălmăcită în sensul îndreptăpni dominajiei asupra lumii. Ignorând că dreptul la
bucuriile vieţii pământeşti era condiponat de împlinirea poruncilor morale şi spintuale,
sintetizate în DecaJog (cele 10 porunci) sau condensate în formularea: „Sâ iubeşti pe
Domnul Dwnnezeul tău din tot sufletul tău... şi pe aproapele tău ca pe tiae însuţT.
Şi Dumnezeu le spusese: ,J)e veţi voi şi Mă veti asculta, bwătăţile pământului
veţi mânca. Iar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, sabia Mea vă va mânca" (Isaia).
Şi iată, vine ,j?Imirea vremil\ Sabia Cuvântuhii întrupat, Iisus Hristos, care anulează
autoritatea Sinedriului şi a preoţiei mozaice, înstaurând autoritatea unei noi preoţii, harice,
a acelora care cred şi mărturisesc că El este Mesia Cel făgăduit, iztoăvitor de păcat, care
dăruieşte o împărăţie veşnică (nu îstonc-pământească), nu numai celor din IsraeL, care
cred m El, ci tuturor, din orice neam, rănduind o nouă n a creapei, a unei lumi născută din
„apâ şi din Duh S&nt\ nnplinmdu-se proroda lui Ieremia (31, 31 -33) cu privire la Noul
Legământ. „Jată, vine zhia, zice Donmul, când voi face cu casa hxi Iuda, un nou l-
gământ, nu ca legământul pe care L-am încheiat cu părinţii vaştrt\
Din acest moment se naşte conflictul între Hristos şi Sinedriu. Cele două împărăpj,
umească şi cerească, intră în conflict. Iisus Hristos devine psitru Sinedriu Cel tnai
mare pericol spiritual: „S-a făcutpe sine Fiul hii Dumnezeif', Cel mai nare^jericol
moral: „Desleagă sâmbăta şi au respectă datiaa", Cel mai mare pericol social:
Mănâncă cu vameşii şipăcătoşif', Cel mai mare pericol politic: ,Jntrăm m conflict
cu Romanii, ne iau ţara şi ne distrug poporul fiâujcă se nwneşte pe Sine împăraf.
De aceea: „Este mai de folos pentru ooi să moară un om pentru popor, decât să
piară totaeamvl\ zdsese Caiafa, marele preot, poruncind cu ce fel de moaite avea să
moară Hristos (loan 11,49-50).
Şi atunci: „Să fie răstigait, Să se TăstigoeasăV Şi Iisus Hristos este ucis, pe răs-
punderea conducătorilor ^)irituali şi a tot popoml, în faţa lui Dumnezeu: „SângeleLui
asupra noastră şi a copiilor noştrT (Matei 27, 25). Din acest momait poporul ?
viţ«disparedmPianidDivm,capc$>oralesalmă^
lerasalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tinef... De
câte ori am vrut să strâng pe copti tăi, cum îşi strânge cloşca puii sub aripi şi
n-aţi vrut Iată, vi se lasă casa pustie! Căci vă spun, că de acom ai coh, au Mă
veţi mai vedea până când nu veţi zice: ^ine estc cuvăntat Cel ce viae întru
NumeJe £>omnuA«""(Matei 23, 37-39).
Devine popor ales Noul Israel (după duh), format din cei ce cred şi mărturisesc
(evrei şi neevrei) pe lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, întrupat
din Fecioară, din dragoste pentru creatura Sa, ca să ispăşească păcatele lumii şi să-i
ndumnezeiască pe toţi cu puterea Harului Duhului Sfânt: „Mărog, Părinte Sfiate, au
numai pentm ea' (Apostolii), ci şi pentru toţi ce vor crcde îa Miaeprin a... Vfvau,
Tată, ca acolo unde sunt Eu, să fle şi ei împreună cu Mine, pentra ca să vadă
Slava pe care o aveam la Tine, mai înainte de a fi lumea". (Ioan 17)
Pentm păcatul necredinţei şi uciderea Fiului lui Dumnezeu, consecinţele sunt txagice
pentru poporul evreu: Romanii ocupă Iudeea, templul din lerusalim este dărâmat, „Piatră