Bacoviană

Corneliu Vadim Tudor

Înaintăm pe brînci în noul veac

E tot mai trist şi plouă mocăneşte,

Un nou sicriu se-ntoarce din Irak,

Românii sînt săraci şi mor prosteşte.

Iar frigul toamnei intră pîn' la os,

Miroase-a transhumanţă şi-a zăpadă,

Un cer de plumb coboară tot mai jos

Pe străzi pustii ca-n antica Eladă.

Ce ar simţi Bacovia acum?

Ce-ar scrie cu cerneală violetă?

Din case zgribulite iese fum,

Fete bătrîne trag din ţigaretă.

Nu sînt abecedare, nu sînt bani,

Lumea trăieşte doar din împrumuturi,

Invazie TV de mitocani,

Îţi vine să îi iei pe toţi la şuturi.

E toamnă iar, mai grea decît credeam

Ce vreme rece, ca de Bobotează!

Nu mai rezistă frunzele pe ram

Ultimii cuci spre India migrează.

Cînd a trecut şi acest an nebun?

Mai ieri ne îmbăta Revelionul

Şi ne uram noroc şi-un an mai bun

Şi artificii ne ţineau isonul.

Însă s-au dus atîţia dintre noi,

Atîtea locuri goale sînt la masă,

În boxe de ciment şi de noroi

Ei şi-au găsit, cuminţi, o nouă casă.

Cu candele şi vîsc îi îmbunăm,

Ne reproşăm că i-am scăpat din mînă,

Că n-am făcut destul să îi salvăm,

Iar ochii lor orbecăie-n ţărînă.

An funerar, dar ce mai ai de gînd?

Mai ai trei luni şi nu sînt buni augurii,

Nu vrei să pleci în haos mai curînd,

Să nu dai foc la Volga şi Missouri?

Nişte netrebnici fără Dumnezeu

Ne taie pofta de-a trăi sub soare,

Eşarfă neagră pun la curcubeu

Şi jură strîmb, şi jefuiesc popoare.

Pămîntul e condus de satanişti,

Îi vezi cum ne dau lecţii de morală,

De-aceea, astăzi, ochii mei sînt trişti,

Iar boala omenirii e mortală.

Tristeţi duminicale… Arbori goi…

Parcă-i mai multă viaţă-n cimitire,

Iisus n-o să învie pentru noi -

E pregătit de-o nouă răstignire.