Picaturi de Suflet in Contul Intelepciunii Tale - Grosu Aurelia

Aurelia Grosu
Picături de suflet
în contul
înțelepciunii tale
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
GROSU, AURELIA
Picături de suflet în contul înțelepciunii tale /
Aurelia Grosu. – Bucureşti: Self Publishing, 2014
ISBN 978-606-8601-94-6
821.135.1-4
Copyright © 2014 Aurelia Grosu

Toate drepturile rezervate.
Copyright © 2014 Self Publishing
Tehnoredactare și design copertă:

Simona Bănică
ISBN: 978-606-8601-94-6
București, 2014
Dedic această carte fiului meu, Cristian Alexandru,
şi fiicei mele, Maria Cristina.
Cuprins
Prefaţă.......................................................... 11
Harta mentală.............................................. 22
O perspectivă asupra înţelepciunii.............. 28
Faţetele înţelepciunii................................... 32
Trecut – acceptare şi iertare......................... 35
Darul Vieţii.................................................. 38
Cum îţi transformi viaţa?............................. 41
Cum îţi măreşti şansele?.............................. 48
Schimbare.................................................... 55
Iubirea de sine............................................. 60
Curajul de a fi eu......................................... 66
Credinţa....................................................... 76
Dragoste de părinţi...................................... 80
Căsătoria 1+1=1.......................................... 82
Calea iubirii................................................. 91
Lectura şi valoarea ei................................... 96
Libertate, bucurie, echilibru........................ 101
Simplitate.................................................... 107
Încredere...................................................... 108
Bucuria – coordonată existenţială şi
arvună cerească...................................... 112
Pledoarie pentru bunătate............................ 119
Iubire........................................................... 128
Altruismul.................................................... 134
Cifrul şi linia de forţă.................................. 142
Cunoaşte-te, femeie!.................................... 145
Intuiţie......................................................... 148
Experienţa – moment al învăţării................ 150
Ascultarea.................................................... 154
Disciplina, o valoare inestimabilă............... 157
Respect........................................................ 165
Solitudine.................................................... 168
Contul tău de fericire................................... 172
Călătorie prin entuziasm.............................. 177
Recunoştinţa................................................ 186
Gânduri de recunoştinţă.............................. 190
Meditaţia – o disciplină personală............... 192
Protecţia divină............................................ 197
Eliberare...................................................... 203
Armonie....................................................... 210
Importanţa sportului în viaţa fiecărui
individ şi în societate............................. 217
Paşi simpli şi concreţi să nu mai abandonezi
niciodată ce începi!................................ 230
Longevitate.................................................. 243
Eşti mai puternic decât crezi.
Dacă am putut eu, poţi şi tu................... 248
Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile,
căci aceasta este voia lui Dumnezeu,
în Iisus Hristos, cu privire la voi.
Tesaloniceni 5:18
Mulţumiri
Sunt onorată să aduc mulţumirile mele lui Dumnezeu

pentru că m-a inspirat în crearea acestui proiect naţional,
că mi-a dat colaboratorii potriviţi, veniţi din oraşe şi medii
diferite, că m-a ajutat să formez o viziune clară a ceea ce
vrea, de fapt, să fie această carte şi că toţi am dăruit picături
de suflet pentru realizarea acestei misiuni, o carte a înţelep-
ciunii, care să ajute fiecare român să se dezvolte personal,
să facă o schimbare sau să fie inspirat pe drumul vieţii sale.
Mulţumesc Nicoletei Doina Radu, din Galaţi, care m-a
invitat la un atelier de dezvoltare personală, „Porţia de
coaching“. Pornind de la acest eveniment s-a ivit ideea
centrală a cărţii.
Mulţumesc unei persoane care a devenit apropiată su-
fletului meu în timpul colaborării la acest proiect, Nicoleta
Nistor, Galaţi, pasionată de lucrul cu oamenii şi care ne-a
dăruit două articole practice.
Mulţumiri lui Gabriel Ursan, din Galaţi, blogger, cel
care a scris un articol despre schimbare, un om cu suflet
mare, pe care îl admir foarte mult.
Mulţumirea mea se îndreaptă spre Octaviana Angheluţă
şi prietenului ei, poetul Herbei Gabriel, din Galaţi, oameni
8 / Aurelia Grosu
cu principii de viaţă puternice. Aduc recunoştinţă prietenei

mele, Cristina Popescu, din Galaţi, care şi-a depăşit pro
priile limite, scriind şi rescriind articolul ei despre armonie.
Cu mult respect, mulţumirile mele se îndreaptă spre
domnul profesor de la Şcoala Gimnazială Specială „Emil
Gârleanu“, din Galaţi, Octavian Gurzu, omul care ascultă
problemele copiilor cu cerinţe speciale, intervenind cu sfa-
turi frumoase în viaţa acestora. Articolul său vă va încălzi
sufletele.
Tânăra şi frumoasa Oana Gabriela Pasat, din Galaţi, un
om ambiţios, care a lucrat cu drag la articolul său despre
entuziasm, primeşte sincere mulţumiri din partea mea.
Doamnei Luca Anca, jurist din Galaţi, îi datorez feli
citări pentru articolul său, care pledează pentru o valoare
mai rar întâlnită astăzi şi pe care vă las să o descoperiţi pe
parcursul lecturii dumneavoastră. Prietenei mele, Nina
Costache, Galaţi, îi sunt recunoscătoare pentru ajutorul
necondiţionat şi pentru articolul său despre iubire!
Mulţumiri aduc tinerei soţii şi mame, Claudia Topciu,
din Galaţi, care ne încântă cu un superb articol, în care
arată povestea de dragoste între ea şi iubitul ei şi ce scopuri
au cei doi cu privire la căsătoria lor, în viitor.
Un pasionat de călătorii, care, pur şi simplu, te capti
vează cu poveştile despre locurile minunate pe care le-a
vizitat, împreună cu soţia sa, este juristul Stoica Vasile, din
Galaţi, care te poartă dintr-un continent în altul, fără nici o
greutate. El pleacă din Europa şi ajunge în Asia, cu mare
uşurinţă. Vă las să citiţi o întâmplare din una din călătoriile
sale exotice.
Mulţumesc unui om special şi distins, Silvia Mircioi,
Galaţi, care descoperă în articolele scrise, noţiuni despre
respect şi ascultare.
Picături de suflet în contul înțelepciunii tale / 9
Acum îmi îndrept atenţia către ţară, spre sensibila, Iuliana

Buja, din Vatra Dornei, care scrie o poezie despre recu
noştinţă. Mulţumiri generoasei Elena Unc, din Arad, care
îndeamnă femeile spre autocunoaştere, iar Dragoş Togan,
din Braşov, își aduce contribuția la „contul de înţelep
ciune“, prin articolul său despre disciplină, căruia îi mul
ţumesc pentru interesul său pentru dezvoltare personală.
Mulţumiri lui Ionuţ Brînză, triplu campion naţional la
kickboxing, ambasador al vegetarianismului, care arată cu
pasiune importanţa sportului atât pentru individ, cât şi
pentru societate. Un om generos, cald şi bun la suflet care
m-a susţinut pe canicula verii 2014, în diferite moduri.
Gălăţeanului, Doru Dorobăţ, fondatorul programului
„Fitness Urban“, îi mulţumesc pentru generozitatea arti-
colului său de a ne motiva cum să nu mai abandonăm
niciodată ce am început.Vă las să îl cunoaşteţi, citindu-i
materialul, plin de sfaturi utile!
Mulţumiri celei care se numeşte „micuţa Einstein“ şi,
care, într-o situaţie mai puţin favorabilă a vieţii ei, a decis
să fie partenera mea în acest proiect, implicându-se cu un
articol despre altruism. Ea este Irina Vasile, din Bucureşti,
doctor în matematică.
Mulţumirile mele pleacă spre Spania, la Adelina Car-
mina Rădulică care s-a oferit să ne vorbească despre iubire.
Izabela Andreia Hîca este o fată minunată, o româncă
inimoasă, îndrăgostită de dezvoltarea personală şi de viaţă
şi care lucrează acum în Austria. Îi adresez mulţumirile
mele pentru povestea ei despre „curajul de a fi“!
Mulţumesc lui Adrian Culicencu, din Năvodari, care,
prin articolul „Contul de fericire“, ne arată cum să întreţi-
nem şi să administrăm fericirea, în mod plenar, zi de zi.
Mulţumesc din suflet doamnei Popovici Mihaela Laura
din Galaţi, care m-a ajutat la tehnoredactarea acestei cărţi,
10 / Aurelia Grosu
cu preţul a multe nopţi pierdute! În contul înţelepciunii

tale, am adăugat şi eu picături din sufletul meu! Am scris
câteva articole care au rezonat cu inima mea, am scris un
bucheţel mic de floricele literare, pe care ţi le ofer ca semn
de apreciere şi prietenie pentru tine, cititor... care caută!
Cu preţuire,
Aurelia Grosu, Galaţi
Prefaţă
O zi obişnuită de iarnă, în care m-am dus la şcoală, am

petrecut 4 ore cu copiii speciali din clasa pe care o conduc,
apoi m-am întors acasă, mi-am schimbat ţinuta şi am ple-
cat în central oraşului în care trăiesc de la 14 ani, Galaţi, cu
dorinţa de a răspunde, cu mare drag, invitaţiei unei prie
tene, Nicoleta Doina Radu, care, o dată pe lună, organi
zează o întrunire, numită „Porţia de coaching“.
La cafeneaua unde avea loc acest eveniment, am găsit
oameni care erau interesaţi de dezvoltarea lor personală.
Înainte de a susţine tema propusă în acea seară, Doiniţa a
trecut pe la fiecare participant cu o cutie de carton în care
erau câteva bileţele. Fiecare trebuia să extragă un bilet pe
care era scrisă o valoare morală, apoi participanţii urmau
să descrie acest cuvânt din punctul lor de vedere, din cu-
noaşterea şi experienţa proprie. Mi-a venit rândul, eram
nerăbdătoare să văd ce extrag din cutiuţă şi dacă mi se po-
triveşte subiectul ales.
Pe biletul meu scria: „Înţelepciune“. M-a înfiorat, căci
era una din valorile pe care aş fi vrut foarte mult să o dez-
volt, la maximum, în viaţa mea.
Atunci am spus ce ştiam eu despre ce credeam că în-
seamnă înţelepciune.
Acel cuvânt însă... şi acea seară au generat o cascadă de
decizii, inspiraţii, motivaţii, binecuvântări şi evenimente
care au influenţat gândirea şi creativitatea personală.
12 / Aurelia Grosu
Eram după lansarea primei cărţi, scrisă doar în 4 luni, o

carte autobiografică, motivaţională, care se vindea bine şi
care atingea inimile oamenilor în mod vindecător.
Cadru didactic cu 37 de ani de experienţă pedagogică,
mamă şi soţie de două ori, creştină şi scriitor proaspăt
debutant, am învăţat că cea mai de preţ valoare umană este
„înţelepciunea“.
Seara aceea mi-a rămas în minte. Ştiam că aveam ne
voie, ca popor şi ca indivizi, de înţelepciune. Ştiam că,
dacă am avea mai multe valori umane, care să adune în noi
mai multă înţelepciune, am putea redresa societatea ro
mânească. Trecusem, în 55 de ani de existenţă, prin multi-
ple provocări ale vieţii, prin situaţii existenţiale la care nu
m-am raportat corect, fiindcă nu aveam înţelepciune şi ex-
perienţă, fiindcă nu aveam modele umane care să mă in-
spire profund, care să îmi îndrume cu răbdare paşii în viaţă.
Făcusem gafe după gafe şi ştiam că aveam de învăţat cum
să-mi dezvolt latura pozitivă a personalității mele.
De aceea participam la seminarii şi evenimente de dez-
voltare personală.
Voiam să învăţ, voiam să mă transform, aveam nevoie
de răspunsuri şi de a mă regăsi, de a mă reinventa.
Simţeam că este timpul să zbor... după atâţia ani de
întuneric.
Citeam, cântam, mă reorganizam mental, fizic, psihic şi
emoţional.
Aşa a apărut ideea care m-a inspirat ca scriitor.
Am hotărât că cea de-a doua carte a mea va fi despre
valori şi înţelepciune. Ideea exista, decizia s-a fixat perfect.
Când ai un vis, arzi în interior. Arderea aceea permanentă,
nefluctuantă, îmi confirma că tema rămâne: Înţelepciunea.
Cartea care urma să se creeze am dorit-o simplă şi prac-
tică, după stilul meu, care se vrea înţeles de toţi cititorii.
Dar, experienţele unui singur om, de-a lungul unei sin-

gure vieţi, sunt limitate.
M-am gândit profund la această nouă carte. M-am do
cumentat mult. Ştiam că, pentru a deveni înţelepţi ar fi ex-
traordinar dacă am combina propria noastră viaţă cu
învăţăturile şi trăirile altor oameni. Asemenea unui puzzle,
dacă am putea reuni piesele, am forma un ansamblu care
să dea o imagine clară, corectă, coerentă a unei vieţi inteli-
gente şi plăcute lui Dumnezeu.
Alex F. Crawford spunea: „Experienţa nu este înţelep-
ciune, ci materialul cu care gândim“.
Adunam materiale despre valori şi înţelepciune, stu-
diam de oriunde găseam cărţi şi articole. Mă însufleţea
ideea! Mă simţeam ca peştele în apă!
Într-o zi, prietena mea Claudia Topciu, mamă a două
fetiţe minunate, Alexia şi Dala, m-a invitat la o limonadă,
în oraş.
Ne cunoaștem de mult timp, gândim asemănător şi vrem
să facem lucruri frumoase pentru alţi oameni.
I-am împărtăşit ideea mea despre o nouă carte şi a deve-
nit atentă şi interesată de acest subiect. La un moment dat,
a spus: „Această carte ar putea fi asemănată cu un dicționar
al înţelepciunii. Orice român o poate avea la capul patului,
iar atunci când este obosit, după o zi de muncă, înainte de
a adormi, să o deschidă, să citească o valoare, să se auto-
evalueze şi să închidă ochii liniştit pentru un somn bi
nefăcător şi vindecător. Mintea cititorului va fi impregnată
de ceea ce a citit şi ea va lucra pentru stocarea informaţiei
respective pe timpul nopţii, ca, atunci când se iveşte oca-
zia, să poată fi aplicată în mod corespunzător şi pe loc“.
Am prins ideea şi am stocat-o şi eu în mintea mea, fiindcă
mi-a plăcut foarte mult.
14 / Aurelia Grosu
Sunt învăţător, un om care toată viaţa a predat în faţa

multor generații de copii şi i-a transformat în oameni în-
văţaţi, în oameni care puteau păşi spre progres, în viitorul
lor. Învăţătorul deschide porţile cunoaşterii şi ale desco-
peririi. Însă multe lucruri despre viaţă nu se predau la
şcoală.
Dezvoltarea personală şi înţelepciunea se obţin prin-
tr-un lung proces de transformare.
Albert Einstein spunea: „Înţelepciunea nu este un pro-
dus al socializării, ci al unei încercări de o viaţă de a o
dobândi“.
Cunoşteam sistemul de învăţământ strict informaţional
român şi... înţelesesem de mult, că oamenii se lovesc de
situaţii în care ar trebui luate decizii existenţiale bazate pe
un set de valori pe care, de multe ori, nici părinţii, nici
şcoala nu le ofereau.
Toţi avem experienţe şi provocări, dar, mulţi dintre noi,
nu ştim cum să ne raportăm la ceea ce ni se întâmplă, nu
ştim cum să gândim şi reacţionăm greşit.
Cu cât timpul trecea, ideea care îmi încolţise în minte se
dezvolta tot mai mult şi aşteptam cumva... un feed-back de
la Dumnezeu. Dacă aveam certitudinea că şi Dumnezeu
aprobă proiectul meu, atunci era timpul să încep lucrul la
cea de-a doua carte.
Am învăţat că atunci când vrei să ştii dacă este bine şi
corect un lucru, să ceri lui Dumnezeu să îţi dea încredere
interioară şi pace.
Asta aşteptam, un semn şi de la El!
Aşa că, într-o dimineaţă de duminică, tot din ianuarie 2014,
foarte devreme, mi-a apărut un gând puternic în minte,
care nu mă părăsea.
Ştiam că România are nevoie de o mentalitate transfor
mată, nouă, credeam acest lucru cu toată fiinţa mea, vedeam
emisiuni de ştiri şi fugeam de ele, fiindcă mintea umană este

ţinută în întuneric datorită informaţiilor negative. Vedeam
copii care înjurau încă foarte de mici, vedeam copii care se
băteau cu furie, care vorbeau neîntrebaţi, fără respect, ex-
trem de agitaţi, vedeam tineri vorbind zgomotos în auto-
buz şi vorbind foarte urât, vedeam chipuri împietrite,
observam la părinţii copiilor din clasele în care am lucrat
multe frământări, neputinţe, necunoaştere de Dumnezeu,
simţeam că răul domină societatea, în toate formele lui, că
binele nu are suficientă forţă să învingă, să lupte, să desco-
pere faptele rele ale oamenilor, că tăcerea sau indiferenţa a
cuprins lumea.
Am citit mereu noi şi noi texte, aşteptând clar momen-
tul în care voi începe scrierea cărţii.
În acea duminică de iarnă, mi-am luat agenda şi pixul şi
am plecat la biserică. Eram atentă. Eram în aşteptare.
Simţeam că ceva inedit se va întâmpla.
Ştiţi? Uneori, Dumnezeu mă surprindea până la lacrimi.
Aşa a făcut şi atunci...!
Predica din acea zi a avut ca temă: „Valorile care stau la
baza unui popor demn“.
M-a electrizat acest titlu! Am înţeles imediat că se va
vorbi exact despre ceea ce aveam eu nevoie.
Cerem şi, câteodată, Dumnezeu ne răspunde foarte re
pede şi atunci ne minunăm! Dar noi, ceea ce cerem, aceea
primim, ca bucuria noastră să fie deplină.
După titlul sugestiv mi-am dat seama că se va discuta
exact tema cărţii mele, din punct de vedere spiritual. Am
luat agenda şi am notat cu atenţie, aproape cuvânt cu
cuvânt.
M-am hotărât să vă împărtăşesc şi vouă, cititorilor, vi-
ziunea care mi-a fost descoperită şi toate momentele atin-
gerii ei.
16 / Aurelia Grosu
Predica a început aşa: „Când nu este nici o descoperire

dumnezeiască, poporul este fără frâu, dar ferice de poporul
care păzeşte Legea“. (Proverbe 29:18)
Începeam să pricep cumva, înspre ce se va îndrepta învă
ţătura din acea zi.
Guvernele se succed rapid, la conducerea lor sunt oa
meni cu gânduri şi norme morale diferite, familiile se des
tramă tot mai des, conflictele de tot felul se înteţesc, iar
poporul român suferă. Peste tot sunt nemulţumiri, peste tot
auzi vorbindu-se sub formă de critică la adresa tuturor.
Pe mine mă uimeşte neştiinţa celor care judecă pentru
că este scris: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce
judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va
măsura“. (Matei 7:1-2)
Este vorba aici, de a gândi corect, de a discerne, de a deo
sebi ce este curat de ce este necurat, evaluând ce este
înţelept şi ce este prostesc.
Doar că putem să gândim, în dreptul nostru, să alegem
şi să decidem personal ce fel de acţiuni vom întreprinde.
Peste tot în mass-media auzim bârfe de tot felul, vedem
cum acest popor român este denigrat, uneori cu motive în-
temeiate, alteori fără sens. Cei de la putere se ceartă, îşi
vorbesc urât, dând un exemplu negative maselor.
Emisiunile TV fac audienţă din tot felul de scandaluri
ale vedetelor. Rufele lor sunt spălate în creierul oamenilor.
Masele preiau în subconştient valorile puse pe sticlă cu
mare tam-tam. Setările mentale negative îşi pun amprenta
pe vocabularul şi gândirea telespectatorilor .
Aşa că ascultam ce spunea vorbitorul în acea dimineaţă
de iarnă... şi scriam!
Dumnezeu are milă de poporul român şi se îndură de el,
fiindcă neamul nostru are nevoie de un nume bun.
Avem un nume rău în lume, de codaş al Europei şi nu

numai.
România este cotată peste tot ca o ţară cu grave prob-
leme. Numele ţării noastre apare demn, doar când sportivii
noştri obţin victorii în campionate sau tineri inteligenţi şi
profesorii lor excelenţi obţin medalii de aur la olimpiade
internaţionale.
Dumnezeu vrea să ne recăpătăm un nume bun.
Te întrebi, uimit, cum ai putea să mai ştergi ruşinea pe
care ne-o fac peste hotare hoţii, cerşetorii, oamenii care
trăiesc pe spatele guvernelor altor state? Mă întreb şi eu,
de multe ori, dacă mai este posibil...?
Deja, de doi ani am renunţat total la emisiunile TV, fiindcă
nu pot învăţa din exemple negative sau din cancanul na
ţional care se derulează zilnic, obsedant, ameninţător!
Morala poporului nostru, în general, lasă de dorit, fiindcă
ne uităm pe străzi, în locuri publice... şi vedem câte ar mai
fi de făcut, de învăţat şi reparat.
Valorile morale ale unui popor se definesc prin suma
tuturor valorilor învăţate în familie şi în mediul socio-eco-
nomic înconjurător.
Modelele de conduită din afara familiei, pe care copiii
le preiau prin imitaţie, precum şi climatul socio-afectiv în
care se exercită influenţele educaţionale, constituie primul
model de comportament social.
Autoeducaţia morală poate fi folositoare atunci când re-
alizăm greşelile pe care le facem, lăsăm mândria la o parte
şi începem să lucrăm la schimbarea noastră. Să începem
să... investim în noi!
De multe ori, am auzit acest îndemn: „Schimbarea în-
cepe cu mine!“ Dumnezeu transmite românilor că e timpul
pentru o autoevaluare a valorilor morale personale, o
schimbare de atitudine şi de implementare a unei mentalităţi
18 / Aurelia Grosu
corecte şi civilizate. Fiecare român este responsabil pentru

setul său de valori, pentru fiecare vorbă şi faptă, pentru
viaţa primită în dar.
Fiecare om are nevoie de o viziune clară asupra propriei
sale vieţi.
Mă veţi întreba, dar cum să ştiu care este viziunea pen-
tru viaţa mea? Şi aveţi dreptate, mi-am găsit-o abia după
50 de ani de derivă existenţială. Târziu, dar sunt recunos
cătoare că am primit-o şi acum!
Sunt câteva repere care vă vor ajuta în drumul căutării
voastre:
1. Priveşte înlăuntrul tău! Ce te mişcă? Ce te entuzias-

mează? Ce te-a învăţat viaţa?
Experienţa ne dă înţelepciunea de a ne împlini destinul.
Dar nu poţi să realizezi lucruri mari, decât cu oameni
potriviţi.
Împlinirea destinului tău cere să îţi triezi oamenii după
viziunea ta.
2. Priveşte înaintea ta!

Helen Keller a spus: „Singurul lucru mai grav decât să
fii orb este să ai vedere, dar să nu ai viziune“. Tu ce vezi
prin ochii credinţei?
Sfântul Augustin a spus: „Credinţa înseamnă să credem
ce nu vedem, iar răsplata credinţei este să vedem ceea ce
credem“.
3. Priveşte în apropierea ta!

Ce resurse ai acum la dispoziţie?
Cărţi, cd-uri, dvd-uri, mentori, seminarii? Peste tot se
găsesc. Bibliotecile sunt pline de materiale de dezvoltare
personală, în oraşele mari se fac mereu seminarii gratuite
cu diferite teme, care te pot ajuta să-ţi trasezi un drum clar,

o viziune proprie!
Dacă viziunea ta nu este mai mare decât tine, nu este de
la Dumnezeu.
Ceea ce descoperi că vei avea de făcut, va avea nevoie
de susţinere prin resurse multiple. Caută-le şi foloseşte-le!
4. Priveşte deasupra ta!

Fiecare om de pe planetă a venit aici, cu un scop bine
stabilit.
Noi suntem creaţi de Dumnezeu, nu suntem „produse
banale ale hazardului“.
Viziunea ta va fi destinul tău stabilit de Dumnezeu,
nimic altceva.
Mie mi s-a dat misiunea de a scrie cărţi şi de a vindeca
inimile zdrobite. Şi îmi asum responsabilitatea aceasta. Eu
cred în misiunea mea şi în Dumnezeul care mi-a desco-
perit-o! Sunt dispusă să plătesc preţul şi să muncesc la
această viziune!
Când alţii au mers în concedii, odihnindu-se, eu am ales
ca în verile anilor 2013 şi 2014 să scriu două cărţi, fără
întrerupere, fără distracţie, stând închisă într-o garsonieră
de la ultimul etaj, fierbând în zilele caniculare de vară,
doar fiindcă am ştiut că asta doreşte Dumnezeu de la mine.
Dragi cititori, viziunea acestei cărţi vine de Sus! Când
am primit ideea să scriu cartea împreună cu alţi oameni,
am întrebat: „Dar de ce eu, Doamne? Tocmai pe mine m-ai
găsit?“
Primisem o viziune uriaşă. Am găsit oamenii de care
aveam nevoie în opt luni. Colaboratorii nu sunt scriitori,
sunt oameni cu joburi normale, dar cei care scriu în această
carte au acceptat, de fapt, „viziunea“ aceea de a da valoare
prin scrierea noastră comună, poporului român!
20 / Aurelia Grosu
Suntem obişnuiţi, nu avem aşteptări să ne aplaudaţi, am

scris lucruri simple, dar din suflet. Titlul cărții arată că am
dăruit picături de suflet, pentru a adăuga valori în contul
înţelepciunii fiecărui cititor!
Toţi am schimbat ceva în modul nostru de a trăi, de a fi,
de a lucra şi acționa pentru împlinirea destinului nostru.
Am dorit să vă oferim o „părticică“ din noi, un „pătrăţel“
de suflet.
Suntem un popor ales, un popor cu oameni deştepţi,
frumoşi, silitori etc.
John Gardner spunea: „Excelenţa înseamnă a face lu-
cruri simple, într-un mod ieşit din comun“.
Fiecare bărbat sau femeie care a colaborat la închegarea
acestei cărţi a acceptat să iasă un pic din sfera confortului.
A acceptat să treacă linia banalului, să gândească, să se
pună în slujba aproapelui, să facă parte dintr-un întreg.
Cartea este unică, fiindcă ea are o viziune de la Dumnezeu
şi o putere uriaşă prin asamblarea a mai multe moduri de
gândire, de experienţe şi stiluri diferite, toate sub deviza
„unitate în diversitate“.
Mi-am dat seama pe parcursul lunilor de colaborare că:
„Orice poate concepe mintea... tot ea poate realiza“. (W.
Clement Stone)
Am învăţat din această frumoasă colaborare că ceea ce
stă la baza funcţionării unor relaţii de calitate este iubirea,
fără a aștepta nimic la schimb.
Aici, în unitatea dintre noi nu există interese de ordin
material.
Fiecare a dăruit ce a putut!
Fiecare a semnat că nu are nici o pretenţie materială,
doar ideea de a dărui a fost ceea ce i-a însufleţit pe toţi.
Dragii mei cititori, am fost creaţi de Dumnezeu ca o

maşinărie a iubirii. Bunăstarea noastră interioară stă în a
dărui iubire necondiţionată.
Vă aştept să îmi scrieţi impresiile voastre, fie pe contul
de Facebook, fie pe e-mail auragro@yahoo.com.
Dumnezeu să binecuvânteze România!

Harta mentală
Mintea nu poate fi ocupată de emoţii pozitive şi negative în

acelaşi timp. Trebuie să predomine fie unele, fie celelalte.
Este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că emoţiile
pozitive sunt cele care ne influenţează
în mod predominant mintea.
Napoleon Hill
Hărţile mentale sunt importante în facilitarea creativi-

tăţii, în etapele de acumulare (învăţare) individuale sau în
grup, sunt instrumente utile pentru organizare, luare de de-
cizii corecte, existenţiale, rezolvare de probleme sau scri-
ere creativă.
O hartă mentală corectă este pilotul automat care ne
călăuzeşte viaţa.
Când ne naştem, mintea noastră se aseamănă cu o coală
de hârtie albă. Zi de zi învăţăm şi adunăm noi informaţii
despre mediul înconjurător. Pe harta minţii noastre adău
găm direcţii, crezuri, valori. Apoi, cu ajutorul acestora ne
vom trăi propriile vieţi.
Harta mentală poate fi extinsă uşor, trecând prin copi
lărie, adolescenţă, apoi maturitate, prin autocunoaştere şi
educaţie.
Suntem unici, suntem diferiţi. Hărţile noastre nu sea
mănă una cu cealaltă.
Dar tocmai diferenţele care ne despart sunt surse de ex-
tindere şi creştere.
Puţini dintre oameni sunt exploratori, puţini mai au cu

rajul să se aventureze în afara tiparelor de gândire dobân-
dite deja.
Mulţi spun: „Acesta sunt eu, dacă mă place careva aşa,
este în regulă“. Acest mod de abordare a propriei vieţi este
împotriva expansiunii, a dezvoltării personale, a progra
mului personal.
În funcţie de ceea ce vedem şi auzim în copilărie, la
părinţi, vecini, copiii cu care ne jucăm, harta mentală pro-
prie adună tot felul de noţiuni, unele folositoare, altele care
însă nu ar trebui să se găsească în mintea noastră.
De fapt, rămânem inconştienţi de ceea ce am trasat
negativ, în harta noastră, până când nu reuşim să ajungem
acolo unde ne-am propus, învârtindu-ne ca într-un cerc.
Deci, calea către realizarea obiectivelor urmărite de fie-
care dintre noi, în viaţă, este un labirint cu multe noduri,
evenimente imprevizibile şi dificile, blocaje, hăţişuri etc.
În aceste cazuri, vor ajunge să străbată această împle
titură de situaţii diferite doar cei a căror hartă mentală
despre viaţă este cât mai corectă.
Fiecare om are un set de convingeri sau principii despre
posibilitatea de a ajunge să fie mulţumit, recunoscător şi
fericit.
Împlinirea personală, stima de sine, nu stă în resursele
excelente sau în poziţiile sociale mai privilegiate decât ale
altora, ci, doar, în setarea mentală sau harta după care ei
s-au ghidat în viaţă şi după cât de exactă, eficientă şi
corectă a fost trasată.
De când există oamenii pe planetă, a existat și o luptă
pentru impunerea propriului mod de a privi lucrurile din
punct de vedere cultural, economic, politic, religios etc.
A impune nu însemnă a respecta. Mintea umană nu
conţine totul, de aceea şi unele hărţi mentale sunt mai
24 / Aurelia Grosu
cuprinzătoare, altele mai puţin complete sau bogate în

desene neuronale.
A ne lărgi propria hartă, conţinutul şi bogăţia ei, pot fi
un scop al fiecărui individ, adunând, atitudini, valori, emoţii,
comportamente, convingeri noi, de calitate, care să ne în-
drepte spre atingerea unei identităţi bogate, complexe, fo-
lositoare pentru sine şi pentru alţii.
În viaţa de zi cu zi, în societate, în şcoală, în familie, la
locurile de muncă, apar conflicte tocmai pentru că „îi eva
luăm“ pe ceilalţi după setul nostru de valori.
Fizicul, îmbrăcămintea, vârsta, partea financiară fac de
multe ori să nu cunoaştem o persoană cu adevărat valo
roasă în interiorul ei. Ne uităm după propriile „precon-
cepţii“ şi uităm esenţa umană, interiorul.
Mă confrunt la vârsta mea cu tot felul de constrângeri,
impuneri, situaţii incomode, refuzuri, atitudini negative şi
ştiu că, dacă aş avea cu 20 de ani mai puțin, aş fi altfel
tratată.
Mă doare, dar îmi construiesc propria filozofie de viaţă:
aceea de a merge mai departe în misiunea mea, în ciuda a
ceea ce spun, cred sau cum mă tratează oamenii.
Conflictele de idei şi de interese pot fi reduse când reu
şim să stabilim scopuri comune în conversaţie, când găsim
interese şi valori asemănătoare cu ale semenilor noştri,
acestea construind poduri între noi.
Harta mentală este o formă a gândirii vizuale care în-
curajează utilizatorii să-şi cartografieze procesul de
gândire.
O hartă mentală corectă, pozitivă, bogată are multe
utilizări:
– în planificare;
– gândire;
– ședinţe;
– luare de notiţe;
– reamintire;
– creativitate;
– dezvoltare;
– învăţare etc.
Ea se aplică în educaţie, afaceri şi în dezvoltarea
personală.
Ca să avem o gândire precisă, inventivă, amplă, lumi-
nată va trebui să muncim pentru a o dezvolta. Nimic nu se
obţine cu telecomanda în mână sau jucând jocuri pe
calculator.
Am învăţat, personal, în orele de coaching pe care le-am
făcut, că autoevaluarea îţi arată clar şi precis cum stai în
cele 9 domenii ale unei vieţi reuşite:
– dezvoltare personală şi spirituală;
– sănătate şi imagine;
– carieră;
– educaţie financiară;
– călătorii;
– relaţii cu ceilalţi;
– divertisment;
– iubire;
– familie.
Toate cele nouă capitole ale vieţii sunt importante,
formând o sferă.
Omul doreşte să fie împlinit în toate punctele enumerate
mai sus.
Chiar acum, începe să scrii pe o hârtie nota pe care o
crezi tu potrivită pentru fiecare domeniu prezentat, pe o
scară valorică, de la 5 la 10. Vei vedea cum stai cu viaţa ta,
unde ai de lucrat, unde poţi interveni pentru a corecta şi
îmbunătăţi calitatea traiului tău!
Eu aşa am procedat şi nu eram bine de loc.
26 / Aurelia Grosu
Acum vei şti în ce punct vei începe să îţi ridici nota

acordată. Cred că vei avea note modeste la unele puncte şi
maxime la altele. Atunci vei dobândi claritate în viitoarele
tale acţiuni!
„Nu putem rezolva o problemă la acelaşi nivel de gân-
dire, la care s-a generat problema.“ (Albert Einstein) Ce
vrea să spună fizicianul?
Un copil de clasa a V-a primeşte, ca temă pentru acasă,
o problemă la nivelul clasei a VIII-a. Credeţi că o poate
rezolva? Nu. Fiindcă elevul mic nu a ars toate etapele de
gândire până la clasa a VIII-a, el va fi nevoit să îşi ridice
nivelul de cunoştinţe în timpul liber, prin multă pregătire
suplimentară, prin meditaţii de calitate, care să-i permită
mai repede să ajungă să rezolve probleme de sfârşit de
gimnaziu.
Un alt exemplu este personal:
La 55 de ani, după ce am pierdut aproximativ 20 de ani
de dezvoltare personală din cauza bolilor, am intrat într-un
proces de refacere a hărţii mele mentale ‒ veche, rigidă,
inadaptabilă, îngustă, mică, împrăştiată, negativă etc.
Citind foarte mult, văzând filme motivaţionale, filme
artistice ale unor oameni care au reuşit în viaţă, ridicân-
du-mi şi valorificându-mi potenţialul interior, nedescoperit
până la această vârstă, prin ore de coaching, prin partici-
pare la multe seminarii, mi-am refăcut şi ridicat nivelul de
gândire. Am vrut să sparg barierele minţii mele prost edu-
cate, am reuşit, şi, într-un an, am scris şi am publicat două
cărţi care mă reprezintă şi care mă bucură foarte mult.
Harta mea mentală s-a lărgit, s-a reconstruit, s-a adap-
tat, s-a impregnat de informaţii pozitive, a făcut salturi cu-
mulative şi, astfel, notele mele în cele nouă domenii ale
vieţii... continuă să crească progresiv.
La „educaţie financiară“ trebuie să lucrez, mai am de

ridicat nota, iar la capitolul „familie“, am obţinut până
acum 3 puncte în plus, în domeniul „călătoriilor“ am de
punctat, apoi un mare scop este să ating nota 10 în cel mai
frumos capitol al existenţei unui om, „iubirea“.
Îmi doresc să mă transform în iubire, să ajut, să alin, să
încurajez, să înţeleg, să ascult, să am răbdare pentru alţi
oameni. Nu sunt perfectă, poate acum sunt la nota 7, însă
cred că voi ajunge la nota finală, printr-o muncă şi atenţie
susţinută.
Ştiu acum ce am de urmărit, care sunt scopurile mele,
deci... am de lucrat practic la îmbunătăţirea calităţii hărţii
mele mentale, ceea ce, vă îndemn şi pe voi să faceți ‒ să
urmăriţi, să lucraţi şi să vă bucuraţi de rezultatele muncii
voastre!
Vă urez succes în toate domeniile vieţii!

O perspectivă asupra înţelepciunii
Fiule, dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru

pricepere, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla
după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege
frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.
Proverbe 2:3-5
Una din definiţiile înţelepciunii este capacitatea intelec-

tuală superioară de înţelegere şi cunoaştere a realităţii, atât
dintr-o educaţie la cel mai înalt grad, cât şi dintr-o îndelun-
gată experienţă de viaţă.
Un om înţelept este acela care are capacitatea de a
pătrunde esenţa legilor fundamentale ale naturii şi ale so-
cietăţii, este persoana care judecă drept, ager la minte,
deştept şi pătrunzător. Comparând înţelepciunea cu inteli-
genţa s-a constatat că prima se dobândeşte pe parcursul
vieţii, iar a doua este înnăscută.
Mulţi gânditori au concluzionat că înţelepciunea are
două componente.
1. Înţelepciunea este un dar dumnezeiesc, superioară,
dată după o îndelungă căutare personală şi rugăciune,
primită nu de oricine, ci de cei care o caută.
2. Înţelepciunea poate veni şi din experienţa de viaţă,
unde omul şi-a exersat multele sale abilităţi, controlul
emoţiilor şi disciplina mentală şi fizică.
Se spune că „cine n-are un bătrân să şi-l cumpere“. Ceea
ce poate oferi un bătrân înţelept este cunoaşterea profundă
a vieţii prin experienţele sale personale. Noi avem nevoie
de înţelepciunea lui Dumnezeu, care este accesibilă tuturor

celor care o cer. Avem nevoie de viziune.
Viziunea ta va fi destinul tău stabilit de Dumnezeu,
nimic altceva.
L-am cunoscut pe Dumnezeu cu ani în urmă şi, treptat,
am cerut tot ce aveam nevoie. Un lucru însă l-am cerut
permanent, zi de zi, ceas de ceas, înţelepciunea. M-am ba-
zat şi am crezut în: Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte
înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor
cu mâna largă. (Iacov 1:5) Vizualizam mâna lui Dumnezeu
întinsă peste toată omenirea, împrăştiind cu dragoste
înţelepciune. Vedeţi, acolo scrie că vă dă tuturor celor care
cer. Ce extraordinară şi motivantă veste!
Doar să ceri şi vei primi atât de multă, fiindcă mâna Lui
este larg deschisă. Este un moment bun de a conştientiza şi
a crede, fără cârtire, acest lucru adevărat. Şi, când ştii că
Dumnezeu îţi oferă în dar înţelepciunea din El, frica
dispare.
Înţelepciunea lui Dumnezeu ne dă stabilitate, echilibru
în orice situaţie de viaţă am fi. Eu am cerut mereu şi am
primit, fiindcă acum citeşti chiar un articol despre Înţe
lepciune. Dumnezeu ne dă putere pentru a merge înainte
cu încredere, în ciuda întrebărilor fără răspuns. El aşteaptă
oamenii să ceară. El e pregătit să-şi deschidă larg mâna
pentru a oferi în dar această valoare necesară poporului
român.
Mi-a plăcut mult acest îndemn: ...să vă umpleţi de cu-
noaşterea deplină a voii Lui în orice fel de înţelepciune şi
de pricepere duhovnicească... (Col 1-9)
Acum aş vrea să ne umplem cunoştinţa şi gândirea cu
adevărate „perle ale înţelepciunii“:
1. Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii
nesocotesc învăţăturile şi ştiinţa. (Proverbe 1:7)
30 / Aurelia Grosu
2. Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra

cu tine învăţăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelep
ciune, şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei
căuta ca argintul, şi vei umbla după ea ca după o comoară
atunci, vei înţelege frica de Dumnezeu. Căci Domnul dă
înţelepciune, din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.
(Proverbe 2-1:6)
Aşa am adunat perlele şi le-am aranjat frumos şi atent
pe şiragul vieţii mele. Aşa am căpătat ceea ce aveam ne
voie, după un lung calvar existenţial, primind lumina după
care am tânjit în anii pe care i-am pierdut prin spitale.
Un înţelept radiază de acel „ceva“ inexplicabil. Adevă
rata înţelepciune este asemenea unei pietre filosofale, adică
ea transformă totul în aur.
Mircea Eliade sublinia: „Omul nu trebuie judecat după
vârsta sa fizică, ci după etatea lui mentală şi spirituală“.
Înţelepciunea mângâie sufletul prin gânduri. Niciodată
această valoare nu se va găsi în inimile mediocrilor doritori
permanent de a-şi duce vieţile în huzur, păcate, petreceri
deşănţate. Un om înţelept nu-şi va striga în gura mare
virtutea, ci o va spune şoptit, pentru a pătrunde în suflete
într-o armonie vibraţională. Înţelepciunea nu se va găsi
acolo unde este mânie, tulburare, ceartă, bârfă, zarvă, pe-
treceri, timidităţi nerostite etc.
Cunoaşterea acumulată devine generoasă, sublimă, mo-
tivantă şi plină de influenţă, atunci când omul înţelept face
faţă provocărilor dificile ale vieţii. Experienţa din care se
adună strop cu strop înţelepciunea, înseamnă şi cumpătare,
moderaţie, prudenţă.
Înţelepciunea nu aparţine celui care îşi calculează fie
care pas, eu cred că este a aceluia care are puterea de a-şi
purta rănile emoţionale, ca pe nişte medalii pecetluite cu
glorie, este a aceluia care are puterea de a lupta cu limitele
sale, uitându-se ţintă spre un ideal de viaţă luminos. Cred

că un mod de viaţă înţelept este al acelora care îşi doresc
cu ardoare să frângă cu mâinile goale cătuşele strânse în
jurul aspiraţiilor lor.
Voi încheia cu smerenie acest articol cu citatul din
Sfânta Scriptură: Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult
decât mărgăritarele, şi nici un lucru de preţ nu se poate
asemui cu ea. (Proverbe 8:11)
Bibliografie:
Biblia – traducere de Dumitru Cornilescu
Faţetele înţelepciunii
Un om înţelept este plin de putere

şi cel priceput îşi oţeleşte vlaga
Proverbe 24:5
A defini înţelepciunea este o treabă greu de atins, fi-

indcă ea are mai multe faţete:
1. Înţeleptul învaţă pe alţii.

O simplă conversaţie cu un înţelept este mai bună decât
zece ani de studiu. (Proverb chinezesc)
2. Înţelepciunea vine din inteligenţă.
Înţelepciunea nu este ceva cu care te naşti. Inteligenţa
este. Deşteptăciunea este. Dinamismul este. Dar înţelep
ciunea nu este. O capeţi doar trăind. (Jerry Ortiz Y Pino)
3. Înţelepciunea se capătă odată cu experienţa.
Experienţa nu este înţelepciune, ci materialul cu care
gândim. (Alex F Crawford)
4. Înţelepciunea se dobândeşte din educaţie şi
cunoştinţe.
Niciodată nu încurca cunoaşterea cu înţelepciunea.
Una te ajută să îţi câştigi pâinea, cealaltă te ajută să
trăieşti cu adevărat. (Sandra Carey)
5. Înţelepţii învaţă toată viaţa.
Cea mai înţeleaptă minte mai găseşte ceva de învăţat.
(George Santayana)
6. Oamenii înţelepţi sunt oneşti.

Onestitatea este primul capitol din cartea înţelepciunii.
(Thomas Jefferson)
7. Oamenii înţelepţi sunt respectuoşi.

Începutul înţelepciunii este frica de Domnul. (Psalm
110:10)
8. Oamenii înţelepţi sunt echilibraţi.

Trăieşte o viaţă echilibrată – învaţă câte ceva şi gân
deşte, pictează, cântă, dansează, joacă şi munceşte câte
puţin în fiecare zi. (Robert Fulghim)
9. Înţelepţii au o atitudine pozitivă.

Cea mai mare descoperire a generaţiei mele este că fi-
inţele umane îşi pot influenţa vieţile prin atitudinea pe
care o au. (William James)
10. Oamenii înţelepţi dau dovadă de bun simţ.

Bunul simţ este înţelepciunea în acţiune. (Kyle
Farnsworth)
Dicţionarul Merriam-Webster arată că bunul simţ înseamnă
„judecată sănătoasă şi prudentă, dar, adesea, simplă“.
Filosoful francez Voltaire spunea: Bunul simţ nu este
atât de comun.
11. Înţelepţii au un scop sau o misiune în viaţă.

Minţile măreţe au scopuri, minţile mărunte au dorinţe.
(Robert Byrne)
12. Oamenii înţelepţi muncesc cu pasiune şi virtute.

Cea mai mare recompensă pe care o oferă viaţa este să
munceşti mult pentru ce merită. (Theodore Roosevelt)
34 / Aurelia Grosu
Această carte a fost concepută în 8 luni, cu muncă atentă

şi perseverenţă, cu pasiune, implicare şi dedicare, cu cre
dinţa dată de predica care mi-a certificat că este voia lui
Dumnezeu pentru românii de pretutindeni şi nu numai.
13. Oamenii înţelepţi lucrează cu dragoste la relaţiile

cu ceilalţi.
Cât de departe ajungi în viaţă depinde de cât de blând
eşti cu cei tineri, cât de milos eşti cu cei în vârstă, cât de
empatic eşti cu cei în necaz, cât de tolerant eşti cu cei slabi
şi cei puternici. Pentru că, la un moment dat, în viaţa ta, şi
tu vei fi în locul lor. (George Washington Carvet)

Trecut – acceptare şi iertare
Rănirea unui duşman te coboară mai prejos decât el.

Răzbunarea te face egalul lui.
Iertarea te ridică deasupra lui.
Benjamin Franklin
Sunt momente în care am dori să rescriem anumite capi

tole ale vieţii noastre, unele dureroase, altele ruşinoase,
altele insurmontabile.
S-a dovedit că durerea emoţională nerezolvată creează
haos în sistemul imunitar. În acest sens, pacea cu trecutul
nostru se impune ca o necesitate absolută. Mulţi dintre noi,
preferăm să ne uităm mereu înapoi, cu părere de rău, la
situaţiile şi oamenii nepotriviţi.
Dar, dacă am schimba felul în care ne raportăm la acest
trecut, am putea să-l recatalogăm, întrebându-ne altfel: „În
ce fel m-a făcut trecutul meu mai puternic? Ce calităţi mi
s-au dezvoltat în provocările trecutului? Ce defecte am
putut descoperi la mine? Cum am reuşit să administrez
perioadele dificile? La ce ar mai trebui să lucrez acum ca
să devin mai performant în ceea ce fac? Ce ştiu acum şi nu
ştiam atunci? Pe cine aş putea să ajut cu experienţa mea?“
Simţim deseori acut sentimentul de vinovăţie sau ruşine
când privim la trecutul nostru.
Însă, analizând conştient, putem face o diferenţă între
vinovăţie şi ruşine, fiindcă atunci când ne simţim prost faţă
de ceea ce am făcut, este un sentiment sănătos (vinovăţie).
36 / Aurelia Grosu
Aproape toţi oamenii avem lucruri pe care am vrea să le

schimbăm în vieţile noastre, dar, Dumnezeu când ne-a
creat, a spus: iată că toate erau foarte bune. (Geneza 1:31),
aşa că El ne vede altfel. De aici rezultă o acţiune pe care o
putem implementa cu toţii la nivel mental: a ne accepta
trecutul şi a nu mai repeta greşelile.
Numai un Dumnezeu iertător poate încuraja astfel:
Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul
acoperit! Ferice de omul căruia nu-I ţine în seamă Dom-
nul nelegiuirea. (PS 31:1-2)
Deci, dacă Dumnezeu ne iartă, atunci putem să ne ier
tăm şi noi, deoarece avem această capacitate.
Apoi, am mai avea o opţiune vizavi de trecutul nostru:
să ne transformăm durerea în câştig.
Vindecarea presupune teamă, tristeţe, mânie, frustrare,
neîmplinire. Ea cere timp, dar aduce mai multă fericire
decât orice trecut despre care îţi aminteşti.
Vindecarea şi acceptarea trecutului poate lucra atât de
puternic, încât omul să urce pe treptele înalte de dezvoltare
personală impresionante. Iată, Eu fac toate lucrările noi.
(Apocalipsa 21:5)
Misionara Helen Roseveare, în timp ce lucra în Congo,
a fost violată foarte brutal. Scriind despre teama ei, această
femeie spune: „Trebuie să mă întreb: pot să-I mulţumesc
lui Dumnezeu că mi-a dat această experienţă, chiar dacă
nu-mi spune de ce?“ De multe ori, mi-am pus întrebarea
aceasta şi eu: „Doamne, nu înţeleg de ce a trebuit să trec
mai mult de zece ani printr-o depresie cumplită, printr-o
viaţă dură şi neimaginat de grea, prin două căsnicii neferi
cite, două divorţuri traumatizante, soldate cu două tenta-
tive de suicid, care au avut ca şi consecinţe devastatoare,
câte 5 zile de comă profundă?
M-am întrebat, am aşteptat să văd de ce, dar, uneori,

Dumnezeu alege să tacă.
Din experienţa mea de viaţă, am aflat altceva însă: că El
face toate lucrurile noi. Secretul nu stă în răspunsuri, ci în
acceptare. Însă, să ştii, să fii sigur, să fii conştient că în
mijlocul a tot ceea ce s-a întâmplat, se întâmplă şi se va
întâmpla, Dumnezeu stă în control.
Atunci ai două alternative: fie te gândeşti la asta şi te
hotărăşti să trăieşti din nou, fie vei trece prin viaţă crezând
că nu ai avut parte de un curs corect. Aşa că te îndemn,
dragă cititorule, să îngropi trecutul tău sau trăieşti cu fan-
tomele lui! A readuce mereu în minte vechile suferinţe este
ca şi cum te-ai uita la acelaşi film, sperând să aibă altfel de
final.
Când dai vina pe tine sau pe ceilalţi, te legi de trecut şi
diminuezi stima de sine şi aşa scăzută.
Când dai vina pe Dumnezeu, puterea Sa se întrerupe în
dreptul vieţii tale, apoi îndoiala vine în locul încrederii,
apare amărăciunea şi, odată cu ea, apare şi cinismul.
Când dai vina doar pe alţii, măreşti distanţa dintre ei şi
tine şi elimini singura opţiune care ar putea funcţiona pen-
tru a te regla emoţional – iertarea.
Când te încrezi însă în Dumnezeu, atunci doar El te
poate reabilita, vindeca, elibera şi ierta.
Dumnezeu promite că: Iată, Eu fac toate lucrurile noi.
(Apocalipsa 21:5)
În cazul vieţii mele, El a făcut toate lucrurile noi, m-a
vindecat de depresie, m-a ajutat prin oameni competenţi,
m-a dus pe un drum nou şi mi-a dat misiunea să scriu, ceea
ce fac cu mare pasiune pentru ceilalţi oameni. Iartă şi
mergi mai departe!

Darul Vieţii...
Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele

ca să căpătăm o inimă dreaptă.
Psalm 90:12
Viaţa este energie, efort interior, năzuinţe şi împlinire.
Viaţa este într-un cuvânt, activitate.
(Theodor Lipps)
În fiecare om, trăieşte o poveste.

Uneori, poate fi frumoasă, ca-ntr-un basm cu zâne şi cas
tele fermecate, alteori tristă... ascunsă cu stângăcie într-un
colţ minuscul al inimii. Uneori, scânteia divină din noi
străluceşte cu putere în plină lumină, făcându-ne să atin-
gem piscuri semeţe, alteori, abia pâlpâie, arzând mocnit,
stinsă încet... încet... de grijile şi nebuniile lumii acesteia.
Dar, oricât de uşor sau oricât de multe piedici ar fi pe
drum, prin labirintul vieţii, ea, Viaţa, rămâne mereu fru-
moasă şi merită trăită la intensitate maximă, din toată
plinătatea inimii.
Dacă ai curajul s-o trăieşti cu adevărat, în tot ceea ce
vrei să faci, pleacă mai întâi de pe tărâmul sufletului, de la
fundamentul solid al valorilor şi principiilor tale cele mai
înalte, de la nobilele tale gânduri de iubire şi dăruire pe
care le nutreşti, zi după zi, faţă de semenii tăi... de la imen-
sitatea visurilor şi pasiunilor tale!
E o cale grea aceasta, dar, dacă alegi, apoi treci cu entu-
ziasm şi cu mare cutezanţă, prin acea parte a minţii în care
ideile tale se încheagă şi se reunesc în planuri clar definite,

este o certitudine că atingi, la final, nobilul ţel.
O viaţă trăită frumos este o viaţă trăită complet.
Este principalul motiv pentru care este important să-ţi
alegi un ideal înalt şi greu de atins.
El poate fi considerat de alţii irealizabil, nebunesc chiar,
dar, dacă este în deplină concordanţă cu legile lui Dumnezeu
şi onorează patria şi neamul din care te-ai născut, îndrăz-
nesc să-ţi amintesc că este dreptul tău de a-ţi alege un vis
atât de măreţ, încât grandoarea lui, la primul pas, să te
sperie, mai ales, pe tine.
Da!... Te poate speria!
Dar, dacă tu crezi în El şi înaintezi cu mult curaj, vei
observa că, pas după pas, este doar acea frică autocontro-
lată de necunoscut, „bătută“ sistematic, pe măsură ce
înaintezi, şi transformată, cu timpul, într-o mare virtute:
virtutea perseverenţei.
Ţintind către stele, hotărârea ta nestrămutată, credinţa
şi determinarea te vor ajuta să sari peste „munţi“, ca şi cum
ai trece peste „muşuroaie“.
Apoi, este important să ai un mentor.
Ce valoare ar mai avea rezultatele tale dacă ai reuşi de
unul singur, doar pentru tine?
Lucru utopic şi absurd. Caută cu îndârjire şi găseşte-ţi
mentorul!
Găseşte-ţi acel suflet-pereche care să te înveţe câtă tărie
să pui în acţiune şi care să te motiveaze atunci când tu eziţi
sau ai pierdut curajul.
El este pentru tine acel om frumos şi simplu prin ones-
titate, care îţi poate reaprinde mereu, cu altruism, flacăra
dorinţei tale, stinsă în plină furtună.
Şi-i mare lucrul acesta! Sau poţi deveni un autodidact
citind, mergând la seminarii, la conferinţe, învăţând şi
40 / Aurelia Grosu
aplicând zi de zi ceea ce descoperi! Poţi cunoaşte darul

vieţii, ştiind cât de valoros eşti! Viaţa ta este o valoare!
Iar când mergi pe drumul devenirii a ceea ce vrei să fii –
să descoperi această mare taină: Alege cu inima să plăteşti
deplin preţul fiecărui pas parcurs, căci numai aşa poţi să
te bucuri de viaţa minunată pe care o trăieşti şi care ţi-a
fost dată în dar...
Mare DAR! Mare HAR! Totul ţi s-a dat!
Pune tot sufletul tău în ceea ce faci, mergi, cazi, ridică-te
şi luptă iarăşi! Mergi mereu pe drumul tău cu bucurie şi...
refuză să-i crezi pe cei care vor să semeni cu ei şi-ţi spun
că visul tău este doar o himeră!
Se spune că oamenii care ies din cadru sunt singurii
care percep întregul tablou al vieţii. Perseverenţa în lucru-
rile mici şi devotamentul în ceea ce faci, pot face viaţa
plenară şi împlinită! Iubeşte Viaţa!
Dan Duduman, Paşcani

Creator al blogului motivaţional „Profit Permanent“
şi coordonator al Programului „Profit Permanent“
Cum îţi transformi viaţa?
Un dezastru înseamnă o schimbare.

Este o şansă deghizată, în straie prea largi.
Richard Bach
Schimbările sunt bune? O avansare sau un job nou este

o schimbare, dar şi şomajul este o schimbare. Toate schim-
bările sunt bune?
O situaţie care pare îngrozitoare la un moment dat, se
poate dovedi a fi cel mai bun lucru care ţi s-a întâmplat.
Aşa cum nu orice job bine plătit este şi cea mai bună
alegere sau locul în care să rămâi.
În martie 2011, mă întorceam la serviciu după cei doi
ani de concediu de îngrijire a copilului. Ai spune că ziua de
naştere al propriului copil este prilej de bucurie. Ei bine,
cea de-a doua aniversare a fetiţei mele Irina s-a transformat
brusc într-un coşmar, când în prima mea zi de lucru am
aflat că de fapt nu mai am loc de muncă. Da, aţi citit bine!
Conducerea firmei a luat hotărârea să restructureze postul
meu.
A fost un şoc această veste, după cum vă puteţi imagina
şi, probabil, cunoaşteţi şi voi persoane care au trecut prin
situaţii asemănătoare. Eu mi-am revenit repede din şoc şi,
optimistă cum mă ştiu, mi-am zis: „Nicoleto, la câtă expe-
rienţă ai în domeniu, sigur îţi găseşti rapid un loc de
muncă“. Şi am început să trimit CV-uri, plină de speranţă.
Aveam o experienţă de 17 ani în domeniul contabilităţii,
42 / Aurelia Grosu
de la producţie la prestări servicii, condusesem chiar şi de-

partamentul de contabilitate al unei fabrici cu 250 de sala-
riaţi, deci gândeam că sunt un om valoros, pe care orice
firmă şi l-ar dori.
După o lună de zile, la sfârşitul perioadei de preaviz,
eram în aceeaşi situaţie. Nu primisem nici un telefon în
urma trimiterii CV-urilor, nu mă chemase nimeni la inter-
viu. Şi încercam să îmi păstrez atitudinea pozitivă. A trecut
încă o lună şi tot nimic.
La începutul lunii mai, mă sună prietena mea să mă in-
vite la o întâlnire de afaceri. Am amânat-o vreo două
săptămâni, nu era o prioritate pentru mine. Până când, într-o
dimineaţă, mă întâlnesc cu ea şi stăm de vorbă pe o bancă,
în parc. Era atât de entuziasmată de ceea ce povestea, încât
m-a făcut curioasă şi nu am mai ratat următoarea întâlnire
de afaceri.
Ei bine, nu am să vă povestesc pas cu pas ce s-a întâm-
plat în ultimii trei ani, ci, doar, că am ajuns acum să mul
ţumesc directoarei mele că m-a dat în şomaj, pentru că, în
acest fel, am fost deschisă la alte oportunităţi şi am pornit
pe un alt drum care mi-a transformat viața. Mulţumesc ce-
lor care m-au respins atunci când îmi căutam un job în
contabilitate, pentru că, astfel, mi s-a oferit posibilitatea să
lucrez într-un domeniu total diferit şi mi-am dezvoltat
nişte abilităţi pe care habar nu aveam că le am.
Pe acest drum început acum trei ani am descoperit do-
meniul dezvoltării personale, am învăţat despre schimbare,
am aflat ce înseamnă perseverenţa, recunoştinţa, să ajuţi
sau să fii ajutat. Şi, ca să aibă loc schimbarea pe care ţi-o
doreşti, ai nevoie de perseverenţă.
Sunt convinsă că fiecare vedem în jurul nostru persoane
nemulţumite. Nemulţumite de viaţa lor, de serviciu, de
banii pe care îi au, de relaţia pe care o au... Aşa e, fiecare
are o nemulţumire într-un domeniu. Şi ce fac cei mai mulți

oameni când sunt nemulţumiţi? Se plâng! Fiecare se plânge
că durerea lui este cea mai mare. Că este ghinionist, că l-a
făcut mamă fără noroc, că şeful este un tiran sau colegii lui
îl sapă... sau că soţul/soţia nu face, nu drege... Toţi ceilalţi
sunt de vină, numai el nu. Corect? Corect!
Dar, rar am văzut că o persoană nemulţumită, care se
plânge, să şi facă ceva ca să schimbe situaţia. De regulă,
cei care se plâng, doar se plâng şi... atât.
Dar, oare, dacă ai vrea să schimbi o situaţie care nu îţi
place, e suficient să vrei şi lucrurile se întâmplă instantaneu?
De exemplu: „Nu îmi place jobul meu! Vreau un alt job!“
PING!
De mâine am job nou?
Sau:
„Nu sunt mulţumită de felul în care arăt, vreau să am cu
10 kg mai puţin.“
PING!
A doua zi am greutatea dorită?
Cu toţii ştim că schimbările nu se întâmplă peste noapte.
Şi vreau să vă arăt, în continuare, un algoritm pe care l-am
descoperit tot dându-mă cu capul de pragul de sus, în ulti-
mii trei ani. Paşii pe care ar trebui să îi facă o persoană ca
să schimbe situaţia în care se află.
În primul rând ar trebui să iau o decizie. Nu îmi mai
place situaţia în care sunt, viaţa pe care o am, jobul, re
laţia... şi vreau să schimb ceva.
Cum vreau să arate lucrurile în schimb? Este al doilea
lucru pe care trebuie să îl lămuresc cu mine însumi. Ce fel
de viaţă vreau, ce fel de job îmi doresc, de ce fel de relaţie
are nevoie sufletul meu? Şi, aici, dragii mei, eu vă invit să
gândiţi în stil mare. De ce să te mulţumeşti cu puţin, când
cu toţii avem dreptul să fim sănătoşi, să fim fericiţi, să fim
44 / Aurelia Grosu
împliniţi spiritual şi emoţional şi cu toţii avem dreptul să

fim bogaţi pe toate planurile, inclusiv financiar. Şi scriind
toate detaliile vieţii aşa cum îţi doreşti să fie, tocmai ţi-ai
stabilit un obiectiv, un ţel.
Cum ajung la obiectivul meu, care sunt paşii pe care
trebuie să îi fac pentru a ajunge acolo unde îmi doresc?
Răspunzând la această întrebare, îţi conturezi planul. Şi
nu trebuie să ştii totul pas cu pas. Planul se poate îm-
bunătăţi, transforma pe parcurs. Dar trebuie să fie realist.
Adică, dacă ţi-ai propus să câştigi 20.000 euro pe lună,
trebuie să ştii că e necesar să înveţi anumite lucruri, să
capeţi abilităţi noi, iar cele de vânzare şi marketing sunt
esenţiale. Şi nu contează că, până acum ai fost contabil
îngropat în dosare, orice abilitate se poate învăţa. Iar
învăţarea, instruirea este esenţial să facă parte din orice
plan. Ca să ai un job mai bun, să ai mai mulţi bani, să ai
alte relaţii sociale, trebuie să te instruieşti.
Şi tocmai v-am expus trei paşi. Am luat o decizie,
mi-am stabilit un obiectiv, şi mi-am făcut un plan. Şi e
suficient? Schimbarea se produce? Bineînţeles că nu! Ce
lipseşte din ecuaţia asta?
ACŢIUNEA! Degeaba ai luat o decizie, ţi-ai stabilit un
obiectiv, şi ţi-ai făcut un plan, dacă nu îl pui în aplicare! Nu
e suficient să ştii teorie, trebuie să o şi aplici.
Şi aici, mulţi oameni se împotmolesc. Şi auzi apoi
glasuri pline de frustrare: nu funcţionează! Mi-am scris
obiectivul. Am fost la seminarii, am citit atâtea cărţi şi tot
degeaba. Situaţia mea nu s-a schimbat! Tot acelaşi job îl
am, tot acelaşi venit am, sau casă, sau relaţie, sau...
Dar ce ai făcut cu informaţia primită la seminar? Sau cu
cea din carte? Ai aplicat?
Dacă răspunsul tău e NU, atunci ştii că trebuie să te
apuci de treabă.
Fără toate aceste elemente, schimbarea pe care o doreşti

nu se produce.
Dacă lipseşte măcar unul din aceşti paşi, în mod sigur
vei obţine o schimbare, dar nu cea așteptată.
În octombrie 2012, lucram la o firmă. Aveam un pro
gram infernal, stăteam chiar şi 10-11ore pe zi la birou,
adică ştiam când plec de acasă dar nu ştiam când mă întorc...
Mai ştie cineva scenariul ăsta?... Eu îl mai completez cu
câteva date: pe cei doi copii ai mei de-abia îi vedeam o
oră-două pe zi, soţul meu nu avea serviciu în perioada
aceea, şi se terminase şi perioada în care încasa ajutorul de
şomaj, deci banii nu ne ajungeau niciodată... aţi prins
ideea, da? Sunt recunoscătoare totuşi pentru acea perioadă,
pentru că acolo am învăţat foarte multe, am avut nişte
colegi minunaţi şi un şef extraordinar.
Într-o zi am fost la seminarul „Atrage abundenţa în
viaţa ta“, al lui Florin Pasat, şi chiar am avut ocazia a doua
zi să stau de vorbă cu el. I-am cerut sfatul în legătură cu
situaţia mea. El mi-a recomandat să aleg o situaţie presantă
din viaţa mea şi să aplic o tehnică pe care o învăţasem
seara în seminar, EFT. Şi ca să facă lucrurile mai intere-
sante, mi-a lansat o provocare.
„În fiecare zi, timp de o săptămână, după ce faci EFT,
trimite-mi un SMS. Ce faci, te bagi?“ m-a întrebat el.
Dragă cititorule, te întreb pe tine, tu ce ai fi făcut în lo-
cul meu? Te-ai fi „băgat“?
Cu siguranţă „da“ şi exact aşa am făcut şi eu. Nu lăsam
o zi să treacă fără să trimit SMS şi primeam automat
răspunsul lui Florin: „Super! Felicitări!“
Am început astfel să îmi transform, uşor-uşor, viaţa.
În februarie 2013 am primit o propunere de job, fără ca
măcar să cer: director de marketing la ziarul „Viaţa liberă“
din Galaţi. Era exact acel gen de job pe care mi-l doream
46 / Aurelia Grosu
şi de care nu credeam că voi avea parte. Şi, astfel, mi s-a

deschis un alt drum şi alte oportunităţi.
În octombrie 2013, opt luni mai târziu, primeam vestea
de la directorul general al ziarului, că se fac restructurări şi
eu sunt pe lista de concedieri şi, peste o lună de zile, voi
intra în şomaj. Cred că mulți aflați în situația mea ar fi in-
trat în depresie sau l-ar fi întrebat pe Cel de Sus, „Doamne,
ce ai cu mine? A doua oară în şomaj, în doi ani de zile?“
Dar eu aveam alte gânduri şi alte planuri.
Mi-a fost clar că Dumnezeu îmi trimite un mesaj, că
locul meu nu e acolo şi nici închisă într-un alt birou cu un
program de opt ore (în cel mai fericit caz). Aşa că am con-
tinuat pe drumul început cu ceva timp în urmă, alături de
prietena mea Dana, dar am şi dezvoltat proiecte noi.
Iar astăzi sunt iniţiatorul întâlnirilor „Open Connect“,
Galaţi şi liderul acestui grup, sunt invitată la diferite eveni-
mente în calitate de moderator, prezentator, am fost invi-
tată în cadrul unor emisiuni TV şi radio locale şi am fost
invitată să colaborez la această carte. Iar experienţa mea
din ultimii trei ani sunt convinsă că va fi de folos şi altor
oameni, iar ceea ce a funcţionat la mine, cu siguranţă
funcţionează şi la tine! Şi, astfel, a venit firesc ideea de a
crea propriul meu seminar.
Şi, acum, am să vă rog să vă amintiţi cum începe po-
vestea mea.
O mamă se reîntoarce la jobul ei de contabil, dar este
dată în şomaj... după un an şi jumătate lucram la o bancă în
vânzări... după patru luni eram director de marketing...
după alte opt luni, iar în şomaj... Câte schimbări!...
Mai eram eu omul de acum doi ani şi jumătate? Dacă
prima dată, am fost şocată şi m-a debusolat perspectiva de
şomaj, a doua oară am considerat că acest lucru era cel mai
bun lucru care mi se putea întâmpla.
„Stau prea mult la serviciu şi nu am timp să mă ocup de

afacerea mea MLM“. Păi când să dau telefoane, când să
stabilesc întâlniri, când să stau cu copiii mei?
„Vreau să încep întâlnirile Open Connect la Galaţi, dar
oare voi putea pleca în fiecare joi de la serviciu?“ În mod
normal, nu.
„Vreau să fac cursul de public speaking al lui Andy
Szekely, dar e tocmai la Bacău, voi putea eu pleca de la
serviciu?“ Evident că nu.
Dumnezeu acum îmi dădea cale liberă. Şi am dezvoltat,
încet, dar sigur, afacerea mea; am parcurs cu bucurie, timp
de trei luni de zile, în fiecare zi de luni, drumul de la Galaţi
la Bacău pentru cursul Speaker Elite; am început întâlnirile
Open Connect Galaţi şi, deja, s-a format o comunitate fru-
moasă; am participat la multe seminarii şi workshopuri.
Atunci când Dumnezeu închide o uşă, El deschide în
altă parte o fereastră.
Povestea mea nu are un final, pentru că drumul meu con
tinuă în fiecare zi, cu fiecare pas, cu fiecare om întâlnit în
cale de la care am ce învăţa, continuă cu fiecare carte pe
care o citesc, cu fiecare seminar la care particip.
E drept, obiectivul meu iniţial s-a schimbat de mult, am
schimbat şi planul. În viaţă nu este vorba despre a deţine
lucruri, de a avea mulţi bani, ci de ceea ce devii în drumul
tău spre ceea ce doreşti. Şi sunt convinsă că acesta e doar
începutul din ce pot eu să fiu, de aceea îţi doresc, stimate
cititor, să cauţi cele mai bune şi eficiente soluţii pentru
viaţa ta, antrenându-ţi puterea de a lua hotărâri.
Succes!
Nicoleta Natalia Nistor,
Antreprenor, speaker, inițiator al evenimentului
„Open Connect“, Galaţi, fondator al Proiectului
„Preia controlul emoţiilor tale“
Cum îţi măreşti şansele?
Şansa de a trăi îmi dă dreptul şi obligaţia să-mi adaptez

continuu abilitatea de a gândi.
Mariana Fulger, scriitor
Şansă – împrejurare favorabilă, posibilitate de reuşită,

de succes; noroc.
Asta este definiţia luată din dicţionar. Şi cred că fiecare
acum se gândeşte la ce şanse a avut până acum în viaţă.
Unii, poate, vor fi tentaţi să spună „niciuna“, mie nu mi-a
dat nimeni nici o şansă, eu nu am avut noroc până acum.
Alţii vor privi cu recunoştinţă în urmă la situaţiile, oamenii,
întâmplările din viaţa lor care au constituit şanse în deve-
nirea lor.
Mi-am adus aminte de un proverb românesc, „Norocu-i
după cum şi-l face omul“, apoi de curiozitate am căutat şi
altele. Românii sunt un popor de înţelepţi, dacă ne luăm
după multitudinea de vorbe, proverbe şi zicători pe care le
avem transmise din vechime. Am găsit astfel câteva
proverbe foarte frumoase şi interesante, care mă ajută să
ilustrez mai bine gândurile mele.
Sârguinţa e muma norocului.
Nu sta, că-ţi stă norocul.
Norocul îl favorizează pe curajos.
Ce spun toate aceste proverbe? Că stai şi norocul îţi
pică în poală? Dacă eşti angrenat de-o viaţă în aceeaşi ac-
tivitate şi nu vezi nici în stânga, nici în dreapta, dacă nu
eşti deschis la informaţii sau idei noi, dacă nu te implici în
activitatea ta 100%, ci o tratezi cu superficialitate, dacă nu

îţi asumi responsabilitatea pentru ceea ce faci, dacă nu ieşi
din şablonul vieţii tale, dacă nu ai curajul să ieşi din cutie...
atunci cum vrei să atragi norocul de partea ta?
Norocul aduce după sine o schimbare. Dacă tu nu ai fă
cut nimic diferit în viaţa ta, dacă nu ai fost dispus să
schimbi nimic până acum, atunci cum poţi crede că vei
atrage o schimbare prin noroc?
Am folosit intenţionat verbul „atrage“ pentru că exact
aşa se întâmplă: absolut tot ce avem am atras, la un mo-
ment dat, în viaţa noastră. Lipsurile, sărăcia, necazurile,
bunurile, oamenii, serviciul... bogăţia, bunăstarea, feri-
cirea... le atragem pe toate în viaţa noastră.
Tot aşa se întâmplă şi cu norocul.
Atunci când te străduieşti, când faci ceva cu perseve
renţă, când eşti activ, când eşti curajos şi îţi asumi anumite
riscuri, vei avea şi noroc. În calea ta vor veni, astfel, sufi-
ciente şanse ca să te ducă acolo unde îţi doreşti. Nimic din
ceea ce ne e scris în viaţă nu e bătut în cuie, fiecare dintre
noi e responsabil pentru lucrurile bune sau mai puţin bune
care ni se întâmplă.
Am scris în articolul despre schimbare cum am avut
ghinionul să intru în şomaj, de două ori, în doi ani de zile
şi cum asta a fost de fapt şansa mea de a-mi schimba viaţa.
Şi am să mai punctez cu câteva exemple:
În august anul trecut, 2013, am primit un e-mail cu ti
tlul: „Salut, Nicoleta“ şi cu un singur rând: „Eşti interesată
de seminarii de dezvoltare personală intensive?“ Am
răspuns la email în 3 minute de la primire. Care credeţi că
a fost răspunsul meu? „Da“, bineînţeles.
A doua zi, am primit o invitaţie la un seminar de două
zile ce avea loc peste o săptămână, la Bucureşti. Nu ştiam
50 / Aurelia Grosu
unde am să stau, cum plec, când plec, cu cine plec, dar nu

a contat.
M-am înscris la seminarul lui Andy Szekely, căci de la
el era e-mailul iniţial, chiar în acea zi. Apoi toate s-au
aşezat de la sine: am plecat singură la seminar, deşi am
invitat vreo zece prieteni să meargă cu mine, dar aveau alt
program atunci; transportul nu l-am plătit pentru că am
plecat cu o maşină de la serviciu (mulţumesc încă o dată
şefei mele de atunci pentru ajutor) şi la întoarcere m-a aju-
tat un prieten; la Bucureşti am stat noaptea la o mătuşă,
deci am plătit doar seminarul (care avea un preţ modic) şi
masa de prânz.
Ce am primit în schimb la acel seminar despre „Prob-
lems Solving and Leadership“ (Rezolvarea problemelor și
conducere) este nepreţuit. Experienţa trăită în cele două
zile a fost extraordinară. Era pentru prima dată când parti
cipam la un seminar live al lui Andy. Cu aproape un an în
urmă, invidiam nişte prieteni care plecau la Bucureşti, la
un alt seminar şi eu nu aflasem din timp de el, iar acum mă
consideram norocoasă că mă aflam acolo.
Dar acum, când ştiu mai bine, oare a fost noroc, şansă?
Hai să privim mai bine lucrurile:
Eram abonată la newsletterul lui Andy (m-am abonat
după ce prietenii mei au plecat la seminarul de care eu nu
aflasem în timp util), am răspuns la e-mail-ul iniţial rapid
(în trei minute), am acceptat invitaţia şi m-am înscris la
seminar deşi nu aveam toate detaliile (cazare, transport),
am plecat singură şi nu am renunţat la idee chiar dacă alt-
cineva nu a mai mers cu mine. Noroc chior sau eu mi-am
acordat această şansă? Eu am făcut ca toate aceste lucruri
să se întâmple!
Pe lângă informaţiile extraordinare şi seminţele plan-
tate în minte şi în suflet (încredere, acţiune, dorinţă, eşti un
leader, poţi ajuta, poţi rezolva probleme), am plecat de la

acel seminar cu noi prieteni: Raluca şi Dan Bugariu de la
Timişoara (doi oameni minunaţi care m-au primit în gru-
pul lor şi m-au prezentat tuturor) şi Gabriela Chiriac din
din Galaţi. Şi am ajuns la un alt exemplu de noroc:
În octombrie anul trecut (la o lună după seminarul lui
Andy), mentorul, coachul şi prietenul meu, Florin Pasat,
scria pe pagină lui de Facebook că peste o zi urma să ţină
un speech la „Open Connect“. Era foarte încântat de acest
lucru şi m-a făcut curioasă. Am căutat, am aflat, am văzut
ce este „Open Connect“. În ziua cu pricina (era o zi de joi),
eram în faţa calculatorului şi priveam transmisia live a
evenimentului, iar a doua zi dimineaţă, vineri, îi scriam lui
Florin: „Vreau şi eu la Galaţi «Open Connect», mă poţi
pune în legătură cu organizatorul?“ Luni vorbeam cu
Dragoş Rouă, organizatorul „Open Connect“ Bucureşti,
dădeam două telefoane şi vinerea următoare aveam deja
echipa de organizare „Open Connect“ – Galaţi formată:
Gabriela Chiriac (da, o cunoscusem cu o lună în urmă la
Bucureşti), Radu Turcescu, un colaborator de la serviciu,
şi Marian Gradea, un prieten de-al lui Radu, şi susţineam
prima noastră întâlnire organizatorică.
Peste două săptămâni eram la ora 9 dimineaţa, toţi patru,
la Bucureşti, să ne bem cafeaua la Starbucks, în Mall Vitan.
Nebunie curată, nu? Nu. Era joi, era „Open Connect“.
Atunci când m-am trezit la ora 4:30 şi mă pregăteam de
drum, mi-am spus: „Nicoleto, eşti nebună! Unde pleci la
drum cu noaptea în cap şi târăşti după tine şi atâţia oameni?
Dacă nu o să îţi placă, dacă nu o să fie aşa cum ai crezut?“
A fost o zi extraordinară! Am cunoscut echipa de la
Bucureşti, am aflat de la sursă informaţii, am cunoscut alţi
oameni interesanţi (cu care ne-am mai intersectat de atunci
şi unii dintre noi, echipa celor patru din Galaţi, au dezvoltat
52 / Aurelia Grosu
proiecte în colaborare). Dar asta îmi veţi spune că era de

aşteptat, era previzibil. Staţi să vedeţi ce urmează!
Noi aveam planificată plecarea cu două săptămâni înainte
şi doar cu trei zile înainte de eveniment a fost anunţat că
invitat special la acea ediţie „Open Connect“... Cine?
Cine?... Andy Szekely! Altă întâlnire memorabilă!
Andy a vorbit atunci la partea de mentorat despre su
biectul lui preferat, vorbirea în public (public speaking) şi
despre programul lui, „Speaker Elite“, care începuse de o
săptămână (de care ştiam, îmi doream să îl parcurg, dar
dură trei luni de zile, cu zile de practică în Bacău sau
Bucureşti, deci...). Şi în stilul lui caracteristic, Andy a fă-
cut un cadou celor prezenţi: posibilitatea de a participa la
o zi de practică într-unul din cele 5 centre unde se ţinea în
acel moment Programul „Speaker Elite“. După ce partici-
pam la acea zi de practică, aveam posibilitatea să urmăm
întregul program, care deja începuse, primind cadou prima
lună gratuit. Eu mi-am spus atunci „Vreau şi eu!“ şi m-am
trecut pe listă care se deschisese, alături de aproape toţi
participanţii de atunci de la „Open Connect“, vreo 40 de
oameni. Inclusiv colegii mei din echipă s-au înscris. Ga-
briela, care urma deja acest program s-a oferit să mergem
împreună cu maşina ei. Toată lumea era foarte entuziasmată!
Sunt foarte curioasă, oare câţi dintre toţi cei care s-au
înscris atunci pe listă au şi profitat de oportunitatea oferită,
au profitat de şansă? Era o şansă pe care mulţi nu o au şi,
care, avea să nu se mai întoarcă. Cred că foarte puţine per-
soane au ales să profite de acea şansă. De ce? Pentru că vin
peste noi rutina, obiceiurile noastre...
Eu v-am spus deja că îmi doream dinainte să particip la
acest curs, aşa că mi-am spus că, dacă nu mă costă nimic, sau
aproape nimic, decât timp (plecăm la ora 15:00 din Galaţi,
cursul începea la 18:30 şi se termină pe la 22:00, apoi
ajungeam înapoi la Galaţi pe la 02:00 dimineaţa) şi ceva bani

de transport, atunci mă duc să văd cum e şi decid pe urmă.
Drumul cu Gabriela a fost foarte frumos: am vorbit tot
drumul despre cărţi şi despre coaching, ne-am rătăcit în
Bacău (era începutul lui noiembrie, la ora 18:00 este deja
noapte) şi am ajuns pe un drum desfundat, neluminat, la
marginea oraşului, plin de gropi şi câini care urlau. Fru-
mos, nu? Am ajuns exact la timp la curs, la 18:30 şi ceea
ce a urmat mi-a întrecut aşteptările.
A doua zi, atunci când Olivia, managerul de proiect al
lui Andy m-a sunat să mă întrebe cum a fost, ce mi-a plă-
cut, dacă doresc să continui cursul, care credeţi că a fost
răspunsul meu? „DA“, bineînţeles! Şi acest răspuns poate
părea o nebunie, căci tocmai v-am povestit aventura cu
gropi şi câini. Ceea ce am trăit, ceea ce am aflat la curs a
contat mai mult decât oboseala şi întâmplările neplăcute.
Şi am profitat de şansă până la capăt!
Am format grupul gălăţenilor, cunoscându-i acolo pe
Dan şi Camelia şi, astfel, călătoria a fost una foarte fru
moasă. Cele trei luni de navetă la Bacău, în fiecare zi de
luni a fost o perioadă extraordinară şi a constituit pentru
mine începutul unei noi etape în viaţa mea.
Am pornit întâlnirile „Open Connect“ – Galaţi şi acolo
aveam ocazia să exersez tehnicile pe care le învăţam la curs.
La finalul Programului „Speaker Elite“, la ultima întâlnire,
care a avut loc pe Skype, pentru că era cod galben de viscol
(eram la sfârşitul lui ianuarie), eu mi-am anunţat colegii că
urmează să dau drumul unui proiect personal, un seminar de
dezvoltare personală. În acel moment nu ştiam cum, unde,
ce, cu cine voi face acel seminar, ştiam doar că îl voi face, şi
aici îi mulţumesc Gabrielei pentru susţinerea ei, pentru im-
boldul dat şi pentru tot ajutorul. Iar la momentul când apare
această carte, seminarul pornit inițial s-a transformat într-un
54 / Aurelia Grosu
program complex cu workshop și consultații individuale, și

i-au urmat alte două programe.
Am avut şansa de a o avea pe Gabriela aproape. Iar o
iau de la capăt! Şansă sau eu am creat toate aceste împre-
jurări favorabile?
...Şansa de a participa la seminarul lui Andy din
septembrie...
...Şansa de a o cunoaşte pe Gabriela...
...Şansa de a afla de „Open Connect“ (împreună cu alţi
zeci de oameni care nu făcut nimic cu această şansă)...
...Şansa de a mă afla la Bucureşti exact când a venit şi
Andy Sezekely... sau Andy a venit tocmai pentru că eram
eu acolo? Interesant gând!
...Şansa de a merge cu Gabriela la Bacău...
...Şansa de a avea nişte oameni extraordinari lângă
mine...
Asta este povestea mea. În acest fel am fost eu noro-
coasă şi mi-am schimbat astfel viaţa.
Dar tu, cititorule? Cu ce fel de oameni te înconjori? Op-
timişti, care te ajută să creşti sau te trag înapoi? În ce fel îţi
construieşti şansele? Profiţi de ele sau le laşi să treacă?
Şi gândeşte-te: Ce poţi să faci de acum înainte să atragi
mai multe şanse în calea ta? Poate să fii deschis, comu
nicativ, să ajuţi mai mult fără să aştepţi o răsplată imediată,
să fii receptiv la idei, să ai iniţiativă, să fii perseverent în
ceea ce faci şi să faci cu pasiune, să crezi că ai deja ceea ce
ceri şi acţionezi pentru a-ţi împlini scopurile tale!
Gândeşte-te la toate astea şi multe şanse!
Nicoleta Natalia Nistor,

Antreprenor, speaker, inițiator al evenimentului
„Open Connect“ Galaţi, fondator al Proiectului
„Preia controlul emoţiilor tale“
Schimbare
Schimbarea nu vine din cer.

Vine din acţiune umană.
Tenzin Gyatso
Când te gândeşti la schimbare, care e primul lucru ce îţi

trece fulgerător prin minte? Ok, ţine-l minte! Acum răs
punde la o altă întrebare. Lucrul respectiv are o conotaţie
pozitivă sau una negativă?
Dacă stai foarte mult să te gândeşti la răspuns, probabil
vei spune că... depinde. Însă, dacă răspunzi din prima, cel
mai probabil cuvântul schimbare va avea o conotaţie nega
tivă. Şi nu o zic eu, ci studiile îndelungate care arată că
atunci când creierul uman percepe cuvântul schimbare
avem tendinţa să îl asociem cu ceva negativ.
Zig Ziglar analizează în cartea sa „Arta vânzării“ pu
terea cuvintelor, iar cuvântul schimbare se afla pe lista cu-
vintelor cu impact negativ asupra creierului. Mă refer aici
la o listă de cuvinte precum politică, cumpărare sau
decizie.
Şi, având în vedere că există şi noţiunea schimbare
pozitivă, de ce cuvântul schimbare are totuşi un impact
negativ asupra creierului?
Ai auzit vreodată: Eu nu mă schimb! Cine mă place, mă
place şi aşa cum sunt!?
Expresia asta reprezintă probabil unul dintre cele mai
bune argumente într-o situaţie în care nu vrei să ieşi din
zona de confort. Ei bine, tocmai de asta schimbarea nu
56 / Aurelia Grosu
poate fi percepută ca ceva pozitiv. Pentru că nu-i uşor să

ieşi din zona de confort, nu-i uşor să ieşi dintr-un
echilibru.
Imaginează-ţi că tocmai te muţi dintr-o garsonieră, în-
tr-o vilă de lux. E o schimbare pozitivă. Însă în primele
zile nu vei putea să te simţi ca acasă, iar acest lucru va
genera mici frustrări. Bine, în acest caz se aplică şi zicala
te obişnuieşti repede cu binele, dar până să te obişnuieşti
repede cu binele, tot schimbare e. Veţi zice că nu e cel mai
potrivit exemplu, dar am vrut să încep cu ceva pozitiv.
Să te laşi de fumat e o schimbare. E uşor? Să te laşi de
băut alcool e o schimbare? E uşor? Să faci 30 de minute de
sport pe zi e o schimbare? E uşor? Să mănânci mai sănătos
e o schimbare. E uşor? Să slăbeşti ca să ajungi la greutatea
dorită presupune disciplină? E uşor? Să te organizezi astfel
încât să-ţi rămână mai mult timp liber e posibil şi repre
zintă un set de schimbări. E uşor?
Ei bine, cam astea sunt nişte schimbări care ar trebui să
releve că schimbarea nu e tocmai ceva uşor, dar dacă era
ceva uşor o putea face oricine. Iar tu nu prea eşti oricine,
nu?
De aceea, în rândurile ce urmează am să îţi prezint un
experiment pe care îl fac în timpul trainingurilor mele de
vânzări, iar, la final, am să îţi prezint tehnica celor 21
de zile pentru a susţine o schimbare.
Obişnuiesc să fac traininguri de vânzări cu 10 ‒ 16 par-
ticipanţi. E mai eficient pentru aceștia să lucrezi în grupuri
mici. Atunci când vorbim despre schimbare, îi rog pe toţi
participanţii să facă echipe de câte doi şi să se privească
atent unii pe ceilalţi.
Îi îndemn să se întoarcă spate în spate şi să facă fiecare
câte 5 schimbări la ei într-un minut, ca mai apoi să se
întoarcă, din nou, faţă în faţă şi să-şi identifice schimbările
făcute. Toată sala se amuză pe seama acestui exerciţiu şi,

în general, primele 5 schimbări sunt făcute cu uşurinţă. La
fel de uşor sunt identificate de colegii din echipă.
Apoi, îi rog să se întoarcă din nou, spate în spate, şi să
mai facă încă 5 schimbări. Deja situaţia e mai tensionată şi
oamenii fac schimbările mult mai greu. Unii se simt ușor
frustrați chiar în acest moment. După ceva mai multă trudă
se realizează şi noile schimbări. Lumea pare deja epuizată.
În acel moment întreb cine e dispus să mai facă încă 10
schimbări.
Cel mai mare număr de doritori a fost de doi, dintr-un
grup format din 16 persoane.
Însă nu o să vorbesc despre cât de grele sunt schimbările
repetate. Am să îţi prezint un rezultat foarte interesant.
După ce anunţ că exerciţiul s-a încheiat şi că toată
lumea poate lua loc pe scaune, se întâmplă ceva extraordi-
nar. Absolut toată lumea revine la forma iniţială după ce au
efectuat schimbările din exerciţiu. Fiecare îţi pune din nou
ceasul la mână, îşi leagă şireturile, îşi pun clamele în păr,
curelele sau orice altceva au fost nevoiţi să schimbe în ca
drul exerciţiului.
Concluzia. Schimbările nu sunt greu de făcut. Schim-
bările sunt foarte uşor de făcut. Menţinerea schimbărilor
făcute este de fapt cel mai greu lucru din procesul numit
schimbare.
Pentru a face o schimbare nu e cine ştie ce filosofie. Pur
şi simplu o faci. Ai nevoie de o motivaţie de moment, de o
fracţiune de secundă sau de un zvâc cum aş putea spune
într-un termen mai popular.
De aceea, merită să iei în calcul regula celor 21 de zile
pentru a menţine schimbarea făcută.
Probabil regula celor 21 de zile nu e un concept total
nou. Este un concept demonstrat ştiinţific, iar ca orice
58 / Aurelia Grosu
concept dezvoltat ştiinţific este accesibil oricui. Nu e o

şmecherie sau nişte cai verzi pe pereţi aşa cum văd în dez-
voltarea personală din ultima vreme, aspect care devine
deja o industrie destul de deplasată pe meleagurile noastre,
cel puţin în anumite cazuri.
Teoria celor 21 de zile a fost descoperită după s-au făcut
studii clinice pe pacienţii cărora a fost necesar să li se am-
puteze un membru. Chiar dacă membrul a fost amputat,
creierul pacientului percepea că acel membru încă există şi
face parte din corp. Timp de 21 de zile. După 21 de zile,
creierul a încetat să mai perceapă membrul respectiv.
E clar că nimeni nu doreşte să experimenteze astfel te-
oria celor 21 de zile. Aşa că am să dau un exemplu mai
concret. Dacă nu ai purtat ceas la mână niciodată şi brusc
primeşti cadou un ceas, acesta va fi foarte bine perceput de
tine. Îl ai la mână, îl porţi, există. După 21 de zile de purtat
intensiv, unde prin intensiv înţeleg cel puţin 16 ore pe zi
timp de 21 de zile consecutiv, nu îl vei mai percepe la fel.
Aproape că face parte din tine.
Schimbarea înseamnă obiceiuri noi, lucruri noi, com-
portamente noi. Schimbarea poate fi susţinută doar cu foarte
multă disciplină, rigurozitate şi consecvenţă. Gândeşte-te
doar că atunci când vrei să schimbi ceva e ca şi cum ai în-
văţa ceva nou.
Ai permis de conducere? De câţi ani? Cât de des con-
duci? Dacă ai permis de conducere de cel puţin 5 ani şi con-
duci 5 zile pe săptămână atât în oraş cât şi în afara oraşului
timp de cel puţin 2 ore pe zi înseamnă că te poţi numi deja
un şofer cu experienţă indiferent cât de stângaci ai fi putut fi
la început. Aminteşte-ţi numai cât de greu era la început. Te
uitai la turometru ca să schimbi vitezele aşa cum trebuie, te
mai încurcai în pedale, erai foarte stresat ca să-ţi iasă totul
bine şi nici nu se punea problema să mai fii atent şi în altă
parte. Cum e acum? Poţi să faci mult mai multe lucruri la

volan, iar condusul maşinii vine, pur şi simplu, din tine. Fe-
licitări! Ai trecut printr-un proces susţinut de schimbare.
Doar citind exemplele enumerate îţi poţi da seama că
nu e nici o şmecherie ca să susţii schimbările pe care ai
ales să le faci. Trebuie doar să repeţi setul de comporta-
mente menite să susţină schimbarea. Dacă e vorba de
schimbări mici, este suficient să repeţi comportamentele şi
obiceiurile necesare timp de 21 de zile. În fiecare zi. Cât
mai multe ore pe zi. După 21 de zile nu vor face parte in-
tegrantă din tine noile comportamente sau obiceiuri, dar îţi
va fi mult mai uşor să le urmezi.
Pentru că nu e numai despre schimbare şi regula celor
21 de zile pentru menţinerea schimbării. E despre moti
vaţie, e despre obiective, e despre disciplină, e despre rigu
rozitate, e despre organizare, e despre atitudinea potrivită.
Pentru a face schimbări în viaţa ta e nevoie de toate cele
menţionate anterior, nu doar despre o descriere teoretică,
trei exemple şi o unealtă.
Când vrei să faci o schimbare stabileşte-ţi obiective
specifice, măsurabile şi încadrate în timp. Apoi, fă o listă de
comportamente şi obiceiuri noi pe care să le practici folos-
ind regula celor 21 de zile. Însă cel mai important... nu uita
să-ţi răspunzi la întrebarea de ce o fac? Pentru că te va ajuta
să-ţi găseşti motivaţia şi ambiţia ce te va mâna şi alimenta în
fiecare zi, ca să duci obiectivul schimbării la bun sfârşit.
Ce vei obţine la final este suficient de satisfăcător încât
să merite schimbarea? Nu? Fă să fie. Da? Ţine-te de schim-
bare şi de obiectivul din spatele acesteia.
La cât mai multe schimbări care să te apropie de no
ţiunea ta de succes!
Gabriel Ursan, blogger, Galaţi

Iubirea de sine
Te laud că sunt o făptură aşa de minunată,

Minunate sunt lucrările Tale,
şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
Proverbe 139:14
Era o dată, într-o ţară exotică, îndepărtată, o frumoasă

fată. Părul ei negru, cădea în cascadă pe spatele ei delicat,
iar bunul ei gust şi rafinamentul îmbrăcămintei sale, atră
geau privirile trecătorilor, care o admirau pe furiş. Zâm-
betul perfect, ochii blânzi şi vocea caldă, trădau un suflet
generos şi sensibil. Profunzimea ei o făcea deosebită.
Însă, această făptură nu se iubea pe ea.
Un lucru ştiut este că nimeni nu se naşte cu capacitatea
de a se iubi pe sine.
Dr. Guido Groenger spune, rezumând ultimele desco-
periri psihologice: „Dragostea de sine este fie dobândită,
fie nu există. Cel care nu-şi însuşeşte... şi-o însuşeşte insu-
ficient, fie nu este capabil să-i iubească de loc pe ceilalţi,
fie îi iubeşte insuficient“.
În cazul unei astfel de persoane, acelaşi lucru este
valabil şi în relaţia sa cu Dumnezeu.
Când sunt de acord cu mine, când îmi accept compe-
tenţele, cât şi limitele, atunci doar am pus întreaga temelie
a existenţei mele. Când mă accept pe mine, înţelegându-mi
şi punctele forte şi punctele slabe, atunci pot să-l înţeleg pe
cel cu care vin în contact şi comunic. În Matei 22:39 scrie:
Să iubeşti pe aproapele tău, ca pe tine însuţi.
O poruncă dată nu apare niciodată fără cealaltă. Iisus

Hristos, cel care a integrat aceste două porunci în Noul
Testament, pune semnul egalităţii între aceste iubiri şi le
leagă una de alta, făcându-le inseparabile.
Aceste sugestii divine sunt legate şi de căsătorie.
Citiţi, vă rog: Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii
nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se
iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată
trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag ca şi Hristos,
Biserica. (Efeseni 5:28-29)
Deci, bărbatul căsătorit care a ajuns să-şi iubească soţia,
în mod conştient, dovedeşte de fapt că a dobândit acceptare
de sine şi a învăţat să se iubească pe el însuşi.
Putem acum să gândim că devenim egoişti şi ne alimen
tăm ego-ul dacă ne iubim atât de mult. Însă iubirea de sine
are un sens dublu, atât acceptare de sine cât şi egocentrism.
Ca să împiedicăm tendinţa de a folosi, în mod uşuratic,
cuvântul „iubire“, un cuvânt devenit banal şi fără sens, aş
vrea să folosim alt cuvânt, acceptare.
Deseori a iubi înseamnă a-l accepta pe celălalt aşa cum
este în realitate. Şi eu lucrez la această valoare „acceptare“.
Nu este foarte uşor, dar având dezvoltare personală, re-
uşesc să accept persoanele, fără să încerc să-mi impun
părerile mele, fără acordul acestora.
Iubind, prin acceptare, mergem în direcţia altruismului.
Nu putem dărui ceea ce nu avem. Însă, atunci când ne-am
acceptat sinele, putem deveni dezinteresaţi şi liberi de noi
înşine. Când ne rotim cumva doar în jurul nostru, numai în
jurul propriei persoane ne îndreptăm spre egocentrism.
Când vezi o nevoie a unei femei în vârstă, care aşteaptă să
fie ajutată să-şi urce la etaj sacoşele pline sau să fie susţinută
pentru a trece strada, cu siguranţă, ego-ul se micşorează şi
slujirea aproapelui devine prioritară.
62 / Aurelia Grosu
Unii care nu se acceptă pe ei, caută împlinirea în droguri,

alcool, mâncare, sex, nemulţumire, necredinţă, ură de sine.
Iar toate acestea duc spre şi o mai mare insatisfacţie şi
chiar spre strădanii interminabile.
Când te accepţi cu calităţile şi limitele tale, excluzi
egocentrismul.
Când am acceptat la nivel mental, că misiunea mea la
şcoala specială, pentru copiii cu dizabilităţi psihice şi
fizice, este de a le oferi înţelegere şi apreciere, atunci am
căpătat linişte interioară. Din propria experienţă şi din
înţelepciunea lui Dumnezeu care a şlefuit zilnic tempera-
mental meu coleric, vă pot spune că fericirea şi pacea inte-
rioară nu apar decât atunci când renunţăm să mai căutăm
vinovaţi pentru lucrurile care nu merg bine în viaţa noas-
tră. Învinovăţirea altcuiva nu ne aduce fericirea pe care
ne-o dorim, la fel cum nu pot face acest lucru nici răz-
bunarea sau pedepsirea celor vinovaţi. Singura care ne
poate aduce această fericire de lungă durată, cum spune
inspirat, Jerald G. Jampolsky, este doar, Iertarea. Iertarea
este una din poruncile lui Hristos în rugăciunea Tatăl nos-
tru: Şi ne iartă nouă greşelile precum şi noi iertăm greşiţilor
noştri...
Atunci, inima se va descărca şi va rămâne liberă de a
primi binecuvântări şi de a creşte spre o viaţă împlinită.
Doar că trebuie să conştientizăm aceste porunci, să în-
cepem să le aplicăm în noi şi prin noi.
Când un copil creşte fără căldura şi siguranţa unei fami-
lii iubitoare, când mereu e lovit şi jignit, când părinţii au
fost şi ei abuzaţi verbal şi fizic, atunci este un cerc vicios,
care se repetă generaţii de-a rândul.
Şi, totuşi, acest cerc vicios se poate rupe vreodată?
Poate cineva sau ceva să scoată persoana care este desti-
nată la o viaţă de singurătate sau la o căutare zadarnică

după iubire şi căldură, să rupă lanţurile acestei robii?
Răspunsul clar şi desăvârşit stă scris în Romani 15-7:
Aşadar, acceptaţi-vă unii pe alţii, cum v-a acceptat şi pe
voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.
Când am aflat că sunt o fiinţă preţioasă în ochii lui
Dumnezeu, am început să mă ridic, greu, dar sigur, pas cu
pas. Mintea mea era îmbâcsită cu înjurături, blesteme, vi-
olări ale sinelui meu, de către părinţi şi cei care nu mă
apreciau. Totuşi, drumul meu spre acceptarea sau iubirea
de sine a început în fix acest punct, cunoaşterea gândirii lui
Dumnezeu vizavi de persoana mea jignită, rănită, nega-
tivă, egocentrica şi nemulţumită. Dumnezeu a luat iniţia-
tiva şi a făcut primul pas.
De aceea, noi putem iubi: Noi iubim pentru că El ne-a
iubit pe noi întâi. (Ioan 4:19)
M-am întrebat mereu ce semnifică acest lucru pentru
viaţa mea, astfel încât să nu mai dau vina pe copilăria mea
sau pe părinţii şi profesorii mei sau pe situaţiile trecute.
Când am recurs la sinucidere, între anii 1994-1998,
m-am gândit că sunt o greşeală, că nu folosesc nimănui şi,
mai ales, familiei mele. Mai ales celor dragi! Într-o viaţă
zbuciumată, fără dragoste şi acceptare, am fost zdrobită.
Care era sensul vieţii mele, dacă nici măcar părinţii mei nu
mi-au spus că mă iubesc?
La maturitate, după tentativele de suicid, după al doilea
divorţ, m-am dedicat studiului şi am aflat lucruri nespuse
vreodată în familie şi şcoală. „Dumnezeu însuşi a fost un
copil nedorit, o ruşine pentru Maria şi Iosif, care nici mă-
car nu erau căsătoriţi. Iisus a fost un copil neplanificat şi
neaşteptat. Nici o acţiune omenească nu a fost implicată în
naşterea Sa. De fapt, el a rămas toată viaţa o persoană in-
comodă şi nedorită, până când omenirea a încercat să-l
64 / Aurelia Grosu
izgonească, răstignindu-l“. Şi, totuşi, nicicând nu a fost o per

soană mai umilă, mai dedicată, iubitoare, mai binecuvântată.
Am făcut analogia cu viaţa mea şi am început să-mi
schimb viziunea despre mine. Cu toate că am fost umilită,
jignită, lovită şi rănită, am învăţat să mă privesc cu ochii
lui Dumnezeu, nu ai oamenilor.
Domnul nu este că omul. Am învăţat că sunt o binecu-
vântare specială, că doar El a programat naşterea mea pe
acest pământ. Am descoperit cu emoţie şi dragoste în inima
mea, că Dumnezeul neiubit îi iubeşte pe cei care sunt nei-
ubiţi. Şi, astfel, conceptul de iubire se lărgeşte, conceptul
de iubire este mai mult decât acceptarea simplă.
Veţi întreba de ce? Dumnezeu ne acceptă aşa cum suntem:
Pe cel care vine la Mine, nu-l voi izgoni afară. (Ioan 6:37)
El ne primeşte oricând, dacă suntem dispuşi să Îl cu-
noaştem personal. Însă, acceptarea este primul pas al dra-
gostei. Apoi, primiţi în familia Sa, suntem expuşi la creştere
şi transformare. Dacă aş primi în casa mea un umil cerşetor,
aş arăta acceptare faţă de el, de situaţia sa precară, dar... aş
face totul pentru a-l sluji, pentru a-l ajuta, spălându-l, dân-
du-i haine curate, punându-l la masă, dându-i un un preţios
pahar cu apă şi chiar oferindu-i şansa de a se odihni într-un
pat curat. Aşa că, acceptarea lui Dumnezeu lucrează în
profunzime şi modelează imaginea omului, proces de alt-
fel, permanent şi dureros, din moment ce creşterea este
legată de durere. Cred că un dialog posibil în care
Dumnezeu ar vorbi, ar suna cam aşa: „Te accept aşa cum
eşti, dar începe lucrarea iubirii! Am nevoie de cooperarea
ta, de dragostea ta pentru tine însuţi!“
Unii pot avea acum în minte o contradicţie.
1. Mă accept aşa cum sunt.
2. Trebuie să lucrez cu mine, să mă schimb, să mă dezvolt.
Da, acesta este procesul unei transformări ordonate şi a

unei iubiri de sine curate. Dragostea şi acceptarea mea nu
mă opreşte de la obligaţia de a lucra cu mine, însă, o face
posibilă, plină de speranţă şi promiţătoare această muncă
personală, permiţându-I dălţii iubirii Lui să lucreze asupra
persoanei mele.
Acceptarea proprie, cât şi creşterea mea, merg mână în
mână, cu scopul de a mă schimba, astfel încât să pot de-
veni un om întreg şi matur în credinţă, fapt care conduce la
iubirea şi ajutorarea altora.
Cine are întotdeauna dreptate şi nu se schimbă nicio-
dată greşeşte. Sensibilitatea înrădăcinată în egoism este
iritabilitate, dar sensibilitatea înrădăcinată în dragoste pen-
tru alţii este viaţă.
Aş vrea ca fata aceea minunată, de la începutul articolu-
lui, să citească cartea mea pentru a învăţa să se accepte, să
ierte şi să păşească spre eliberare interioară, căci ea este
extraordinară, ea este produsul unei creaţii divine perfecte.
Aş încuraja-o să iubească frumos şi blând, să accepte că şi
alţii au nevoie de ea şi de calităţile sale excepţionale, aş
încuraja-o să-şi aducă aminte cuvintele: Vă dau o poruncă
nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu, aşa să
vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi
că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pen-
tru alţii. (Ioan 13:34-35)
Bibliografie
Walter & Ingrid Trobisch, Eu să mă iubesc pe mine?
Curajul de a fi eu
Curajul este cea mai important calitate umană,

pentru că face ca toate celelalte să fie posibile.
Aristotel
Totul are o poveste. Eu, tu, ceilalţi oameni, chiar şi că

ţelul vecinului care latră parcă pentru a atrage atenţia,
floarea din ghiveci ce îţi încântă privirea cu frumuseţea ei
ameţitoare şi copacul din grădina la poalele căruia ţi-ai
odihnit trupul după o zi obositoare de muncă. Fiecare po-
veste începe cu un gând, o dorinţă sau un vis...
E o zi ploioasă. În timp ce scriu aceste rânduri, îmi ridic
privirea şi zăresc afară un copac, nu foarte înalt, însă im-
punător. Nu-l mai văzusem până acum, de parcă nici nu ar
fi fost acolo. E o lună de când locuiesc aici şi, totuşi, nu
l-am observat. Oare a crescut aşa repede peste noapte?
Sigur că nu! El are o poveste şi încerc să o aflu, privindu-i
atentă frunzele. Oare câte zile ploioase a îndurat acest co-
pac? Câte anotimpuri şi-au lăsat amprenta asupra măreţiei
lui? Şi, totuşi, a crescut, s-a înălţat, a înflorit, a rodit de
atâtea ori, nu s-a dat bătut de ploaie şi de vânt, de căldura
ameţitoare a soarelui sau de straşnica zăpadă ce îi îmbrăcă
trunchiul şi crengile pe timp de iarnă. O rândunică stă
zburlită pe crenguţă încercând să se ascundă de picurii
năzdravani de ploaie. Vântul mişcă cu putere ramurile îm-
podobite de frunze. Însă trupul copacului rămâne ferm,
nemişcat. Mă întreb, cum ar arăta dacă ar fi o fiinţă!? Poate

că îl reprezintă tocmai pe cel care l-a sădit.
Trecem zi de zi pe lângă copaci, chiar fără să-i obser
văm, fără să le dăm atenţie, dar ei ne observă şi ne încon-
joară de fiecare dată cu energia lor.
Omul e într-o conexiune puternică cu natura, o legătură
ce nu poate fi întreruptă.
Copacul e ca o fiinţă vie. Frunzele reprezintă trupul ar-
borelui aşa cum corpul omului este trupul sufletului. Frun-
zele respiră, la fel şi omul. Am auzit cândva o vorbă a unui
bătrân înţelept care m-a impresionat şi mi-a rămas în-
tipărită în memorie:
„Fructul omului este fapta, iar fapta copacului este fruc
tul. De fructele copacului se bucură atât omul, animalele
cât şi pământul, iar de faptele noastre se bucură mai mulţi
oameni decât ne închipuim.“
Mă relaxează enorm să stau întinsă pe iarba verde, la
umbra unui copac, să ascult ciripitul păsărilor, adierea vân-
tului şi să privesc norii jucându-se pe albastrul cerului. Tu
când ai stat ultima oară la poalele unui copac ascultând
orice sunet care se aude? E o senzaţie minunată, un răsfăţ
pentru mine pe care mi-l ofer în dar, chiar şi pentru câteva
minute. Mă conectez cu natura şi, totodată, pătrund în
interiorul fiinţei mele. Inspir şi respir. Inspir energie
pozitivă şi respir energie negativă.
Copacul e o minune a naturii şi a lui Dumnezeu, aşa
cum fiecare om e o binecuvântare.
Viaţa noastră e ca o carte. Începe cu o foaie albă de
hârtie şi dorinţa unui suflet de a-şi trăi propria poveste. Te
invit să rămâi alături de mine! Am să-ţi spun povestea unui
suflet rătăcit, care şi-a găsit drumul... povestea mea. Ea
poate fi şi a ta sau a oricărui om.
68 / Aurelia Grosu
Numele meu e Izabela Andreia Hîca şi am 27 de ani.

Sunt un om simplu, dar nu obişnuit, ci special, în felul
meu. Numele de Izabela e o variantă a numelui Elisabeta
şi înseamnă „promisiunea lui Dumnezeu“, iar cel de An-
dreia e corespondentul feminin al numelui de origine
greacă, Andrei, care înseamnă „bărbăţie“, „curaj“.
Sunt o fire intuitivă, ambiţioasă, uneori chiar foarte
încăpăţânată, afectuoasă, o foarte bună ascultătoare şi uşor
naivă, sensibilă şi timidă. Acord încredere oricărui om pe
care îl cunosc şi caut să-i privesc calităţile. Fiecare om are
frumuseţea lui, chiar dacă se lasă dominat de răutate.
Am ochii verzi şi sinceri aşa cum mi se spune de majori
tatea oamenilor care mă cunosc, ei îmi „trădează“ sensibili
tatea din interior şi bunătatea. Una din principalele calităţi
care mă definesc pe mine ca om, ca suflet, o vei afla citind
până la sfârşit rândurile aşternute cu emoţie şi izvorâte din
suflet.
Sunt un om care a suferit enorm din cauza lipsei de mo-
tivaţie şi a alegerilor greşite, făcute în cei 27 de ani. Am
vărsat lacrimi de durere atunci când am pierdut persoane
dragi, iar gândul că nu le voi mai vedea vreodată mi-a se-
cat inima.
În ultimul an, totul s-a schimbat. Am conştientizat cu
fiecare părticică din mine ca viaţa mea depinde doar de
alegerile şi convingerile mele, de tot ceea ce fac şi gândesc.
M-am născut într-o familie cu trei copii. Mama era cas-
nică, iar tata lucra ca sudor. Într-o seară din luna decem-
brie, cu aproape două săptămâni înainte de Crăciun, s-a
întâmplat ceva. Aveam nouă anişori şi urma să trăiesc o
dramă: povestea unui suflet, a tatălui meu, lua sfârşit.
Tata ia decizia că viaţa lui nu-şi mai are rostul şi renunţă
la tot ce i-a dăruit Dumnezeu, renunţă la noi, familia lui. Îl
văd întins pe podea, aud vocile celor care încearcă să-l
salveze şi să-i redea răsuflarea. Totul se desfăşoară sub

ochii mei înlăcrimaţi şi ai familiei mele. Inima parcă a
încetat să mai bată, e împietrită.
Mă cuprinde o stare de frică, îl ating, îl strig, gândin-
du-mă că poate va zâmbi din nou cum o făcea deseori. În
mintea mea îşi fac apariţia tot felul de gânduri, întrebări:
„Oare de ce nu se ridica? Oare nu ne iubeşte? E im-
posibil. Sigur se va trezi. E tatăl meu, nu poate să moară.
Tăticule... întoarce-te!“
Realitatea e dură. Moartea îmi răpeşte o bucată din su-
flet. Copil fiind ştiu ce e moartea, ştiu că oamenii pleacă şi
nu se mai întorc. Mă simt vinovată pentru că nu i-am spus
cât de mult îl iubesc. A plecat, poate, fără să ştie. El a ales
să se sinucidă, el a decis soarta sa.
Acesta a fost momentul care mi-a marcat viaţa şi mi-a
influenţat într-o mare măsură alegerile. Familia mea se
dezbină, nu mai suntem un întreg, ci incompleţi. Mama e
copleşită de situaţie, iar tot ce urmează îi secătuieşte puter-
ile. Gândurile negative zboară prin minţile noastre, certu-
rile fac parte din activităţile zilnice şi aduc la pachet jigniri,
cuvinte dureroase, plânsete şi nervi care „trebuie descăr-
caţi“. Totul e un haos, din care îmi doresc să fug, să eva-
dez. Nu mai suport să aud ţipete, însă de multe ori dorind
să aplanez conflictele intru şi eu în acelaşi joc pornită parcă
de mânie.
Visez că va veni o zi în care voi respira iubire, linişte. O
aştept cu nerăbdare dar sunt dezamăgită că întârzie:„Până
când oare trebuie să mai sufăr? Cu ce am greşit?“ mă întreb
deseori. Copilăria mea începe cu puternice sentimente de
abandon, de respingere, nu doar din partea celorlalţi, ci şi
din partea mea. Îmi lipseşte încrederea în propriile forţe.
Sunt abuzată verbal aproape zi de zi, iar ca suferinţa mea
să fie completă apare un om care a încercat să mă abuzeze
70 / Aurelia Grosu
sexual, îmi ţine braţele cu forţa, iar eu, în acel moment,

caut soluţii pentru a scăpa. Primesc putere şi fug, nici eu
nu mai ştiu cum... pur şi simplu, reuşesc să fug. Sunt
curajoasă! Un alt bărbat mă urmăreşte câteva seri la rând,
ameninţându-mă că se va omorî, dacă nu îl accept în viaţa
mea. Trec şi peste acest hop!
Anii trec. Ajung să cunosc iubirea, atât cât o pot eu
înţelege în adolescenţă. Povestea de dragoste se termină
după un an şi câteva luni. Resimt sentimentul de abandon
şi suferinţa.
Cad din nou. Printre lacrimi de durere, mă zbat să învăţ,
deoarece am de susţinut un examen important la termi
narea liceului şi trec cu brio prin el. Mă ridic şi zâmbesc.
Sunt în căutarea iubirii acelui bărbat care să-mi ofere
afecţiune şi să-mi umple golul din suflet. Cât de naivă
sunt! Un bărbat nu mă va putea iubi mai mult decât eu mă
iubesc pe mine. Am o relaţie de 3 ani cu un bărbat mai
mare cu un an decât mine. Ne iubim foarte mult, însă nu
ştim să preţuim ceea ce ne uneşte, dăm frâu problemelor şi
încet sentimentele se sting, mai mult ale mele. Închei
relaţia, cu durere în suflet, pentru că nu văd nici o soluţie
ca totul să continue. El e mai imatur ca mine. Vrea să ne
căsătorim, dar nu conştientizează că trebuie să-şi asume
responsabilităţi. Spune multe, dar face puţine sau deloc.
Eu păşesc înainte, singură, pe drumul meu, fiind din nou în
căutarea iubirii care întârzie să-şi facă apariţia.
Îmi apare în cale oportunitatea de a lucra în străinătate.
O accept. Îmi fac bagajele şi încep călătoria spre necu
noscut, unde nu ştiu ce mă aşteaptă, dar port în buzunar
ceva ce nu o să pierd niciodată: speranţa. Mi se pun piedici
însă nu mă dau bătută. Mă încăpăţânez şi îmi continui
drumul. După o anumită perioadă revin în ţară, apoi plec
din nou. Întâlnesc bărbaţi care îmi confirmă repetat lipsa
încrederii în propriile mele forţe şi a iubirii de sine. Cred

cu tărie că nimic nu e întâmplător. De fiecare dată sufăr şi
mă întreb de ce doare atât de tare? Depresia mă copleşeşte,
gândurile negative şi pesimiste îmi absorb puterile. Nu
mai înţeleg nimic. Oare ce se întâmplă cu mine? De ce nu
pot fi fericită? De ce nu pot fi iubită? Am atâta iubire de
dăruit şi nu am cui să i-o ofer. De ce? Seri la rând, adorm
plângând şi îmi spun că nimeni nu mă iubeşte. Nici
Dumnezeu, altfel m-ar ajuta. Tot ce fac e în zadar. Nu
reuşesc să evoluez, ci mă zbat pe loc. Ani la rând mă visez
fugind spre ceva anume, dar nu reuşesc să fac un pas, fug
pe loc. Subconştientul meu încearcă prin vise să-mi
transmită că ceva nu e în regulă cu mine, dar nu înţeleg ce
anume. Îmi spun des că sunt o proastă, că nu pot face nimic
bine, că nu merit iubire, că sunt blestemată de soartă. Off...
câtă durere am sădit în suflet, câtă neîncredere am hrănit
ani la rând! Mă văd urâtă, plină de defecte... până într-o zi,
când sfâşiată de durerea respingerii, realizez că sunt într-o
depresie şi încep să caut soluţii. Şi caut... şi caut. O voce
din interiorul meu îmi spune că e greu să mă schimb, în
timp ce altă voce mă motivează. Citesc pe internet articole
despre iubire şi depresie, apoi găsesc o frază care mă
fascinează şi provoacă ceva în mine:
„Tu eşti singura fiinţă responsabilă de ceea ce gândeşti,
trăieşti, simţi şi ai.“
Încep să-mi pun cât mai multe întrebări, să caut răspunsuri.
Acea zi pe care am aşteptat-o a venit acum un an. Atunci
am spus STOP! Vreau o viaţă fericită!! Merit să fiu feri
cită!! Dacă totul depinde de mine, atunci îmi asum re-
sponsabilitatea pentru ce a fost şi pentru ce urmează.
Astăzi ştiu că tot ce primesc e rezultatul a tot ce gândesc
şi ofer atât mie, cât şi celorlalţi. Nimeni nu mă poate iubi
dacă eu nu mă iubesc, nu mă poate aprecia, dacă eu nu mă
72 / Aurelia Grosu
apreciez. Viaţa mea se schimbă. S-a întâmplat o minune.

Am curajul să mă cunosc, să mă privesc în oglindă şi să-mi
spun: „Sunt frumoasă! Sunt specială! Merit tot ce e mai
bun!“ E o senzaţie minunată. Lucrez la partea cu oglinda o
perioadă. Dacă înainte evitam să mă privesc în oglindă,
acum îmi zâmbesc de fiecare dată când mă zăresc pentru
că merit tot ce e mai bun. M-am născut să duc o viaţă
minunată şi nu una dominată de durere.
Întreg corpul vibrează şi te simţi ca nou, renaşti atunci
când ai curajul să-ţi schimbi viaţa.
Aşa cum te vezi pe tine, tot aşa te percepe lumea! Te
întrebi de ce îţi împărtăşesc gândurile şi experienţele mele?
Pentru că îmi doresc din tot sufletul să vină ziua în care să
te opreşti ca să începi să fii tu, cea mai bună variantă a ta!
Nu da voie vocii negative să te descurajeze! Ştii că poţi!
Aşa cum eu pot, sunt sigură că şi tu poţi!
Aud cuvântul „schimbare“ atât de des. Unii spun că nu
vor să se schimbe, în timp ce alţii îşi doresc. Ce este schim-
barea pentru tine? Ştii când se realizează? Cu siguranţă ai
un răspuns. Eu îţi spun varianta mea în care cred:
Schimbarea este procesul continuu care se realizează zi
de zi în viaţa omului, conştient şi inconştient.
Vrei, nu vrei, te schimbi, te dezvolţi personal cu fiecare
minut ce trece. Schimbarea nu e o alegere, ci e un fapt. Tu
alegi doar direcţia schimbării: în bine sau în rău. Cum te
schimbi? Prin tot ceea ce înregistrează subconştientul şi
conştientul tău, prin gândurile pe care le ai, informaţiile pe
care le receptezi citind, auzind, văzând. Alegerea direcţiei
schimbării o influenţează percepţia ta asupra vieţii. Tu ai
un scop pentru care ai venit în această lume. Ştii care e?
De ce te complaci în a fi o victimă în propria ta viaţă?
Te plângi că nu ai ceea ce îţi doreşti, ca ceilalţi se poartă
urât cu tine, că afară plouă sau e foarte cald, în loc să iei
atitudine şi să înţelegi că TU EŞTI SINGURUL RES

PONSABIL DE FERICIREA TA! Nici un început nu e
uşor, dar nici imposibil, întotdeauna vei culege roadele pe
care tu singur le-ai semănat. O floare, dacă nu o uzi, se ofi
leşte treptat. Aşa te ofileşti şi tu dacă nu-ţi hrăneşti mintea,
sufletul şi trupul.
Ţigările, alcoolul, drogurile, gândurile negative, lipsa
activităţii zilnice, frustrările, suferinţa ‒ sunt otrăvuri pen-
tru minte, trup şi suflet. Te omori încet cu mâna ta. De ce
trăieşti atunci? De ce crezi că ai primit viaţă?
Ai în interior toate uneltele necesare pentru a-ţi face
viaţa binecuvântată!
Am realizat că sunt singura persoană care mă poat salva
de la nefericire şi durere.
Depresia mi-a marcat ani frumoşi din viaţă, m-a împie
dicat să realizez lucruri măreţe şi să-mi împlinesc visele,
pentru că eu i-am permis. Am alergat atâţia ani după iubire,
fără să-mi dau seama că era atât de aproape de mine. Nu
i-am dat voie să încolţească, am respins-o şi, astfel, am pri
mit respingeri. Nu mai am timp să privesc înapoi, a trecut.
Acum sunt eu cu adevărat, pentru că am avut curajul să fac
schimbarea pozitivă. Nu o va face nimeni pentru tine. E
datoria şi responsabilitatea ta. Ce alegi?
Analizează ceea ce ai obţinut până în acest moment şi
cum e viaţa ta. Simţi iubire, linişte, siguranţă, împăcare,
iertare? Sau mai degrabă nemulţumire, suferinţă, tristeţe,
deprimare? E un motiv pentru care îmi citeşti rândurile.
Nimic nu e întâmplător. Dumnezeu îţi întinde o mână.
Prinde-o! E şansa ta! Acum zâmbeşte! Viaţa e minunată!
Zâmbetul e un „medicament“ care administrat zilnic cât
mai des posibil reduce tensiunea fizică şi stresul, declan
şează eliberarea de endorfine, substanţe chimice naturale,
eliberate de organism care îi conferă acestuia o stare de
74 / Aurelia Grosu
bine, de linişte şi poate calma temporar durerea şi prote-

jează inima, prin îmbunătăţirea funcţiei vaselor de sânge şi
a stimulării fluxului sanguin care poate ajuta la protecţia
împotriva unui atac de cord. Interesant, nu-i aşa? Plus că e
100% natural. Adoptă zâmbetul, râsul, umorul ca fiind parte
integrantă a vieţii tale şi vei avea beneficii uimitoare. Ati-
tudinea veselă te face să priveşti totul mai relaxat şi optimist.
Octavian Paler spune: Nu există experienţă căreia să

nu-i poţi supravieţui, dacă ai curajul să înfrunţi viaţa.
Curajul este arta de a fi puternic, chiar şi atunci când
tremuri de frică.
El este o virtute ignorată în viaţa de zi cu zi, fiind aso-
ciat doar eroilor din istorie, militarilor, pompierilor, pi-
loţilor. Acesta este curajul eroic. Eu mă refer la curajul de
a trăi conştient, de a fi tu însuţi într-o lume a pesimismului,
negativităţii şi egoismului, de a-ţi înfrânge temerile şi de
a-ţi trăi viaţa aşa cum doreşti.
Ai curajul să te ridici şi să fii altfel, chiar dacă în jurul
tău e nebunie. Fii tu schimbarea!
Aplică următoarele principii consecvent şi dă voie lu-
crurilor pozitive să intre în viaţa ta:
1. Acceptă că eşti un suflet curajos!
2. Nu da voie nimănui să-ţi spună că nu poţi sau că eşti
lipsit de curaj!
3. Atunci când ai momente în care resimţi anxietate, fu-
rie, teamă, repetă-ţi în gând sau cu voce tare: „Sunt puter-
nic! Sunt curajos!“
4. Lucrează la relaţia cu tine însuţi!
5. Lucrează la relaţia ta cu Dumnezeu! În El poţi găsi
odihnă, pace, bunătate, echilibru!
6. Ţine lângă tine doar acele persoane de la care ai ce
învăţa!
7. Nu te teme de eşec şi de greşeli. De multe ori, eşecul

e calea prin care învăţăm anumite lecţii ce ne folosesc apoi
pentru a ne atinge obiectivele.
Winston Churchill prezintă importanţa curajului: Suc-
cesul nu este final, eşecul nu este fatal. Curajul este ceea
ce contează.
Curajul înseamnă să faci tocmai acel lucru de care îţi e
frică.
Îndrăzneşte să fii tu însuţi şi să zbori cu propriile tale
aripi! Orice ai face, orice decizie ai lua, fii plin de curaj!
Acum te las să-ţi continui călătoria către viaţa minunată
ce te aşteaptă. Îţi mulţumesc că mi-ai citit rândurile con-
struite din bucăţi de suflet!
În încheiere, îţi doresc să dai un sens vieţii tale şi îţi dă
ruiesc prin această poveste talismanul curajului. E al tău!
Împreună putem face lumea mai bună!
Înfloreşte ca un trandafir,
Deschide-ţi petalele,
Inspiră-i pe cei din jur cu aroma optimismului tău,
Fură zâmbete prin culoarea ambiţiei tale,
Şi ai curajul să fii cel mai bun om care poţi fi!
Izabela Andreia Hîca,

Haţeg, Hunedoara
Credinţa
Pe raftul vieţii Dumnezeu este o lucrare de referinţă extrem

de utilă, întotdeauna la îndemână, dar, rareori, consultată.
Dag Hammarskjöld
„Dragă Doamne-Doamne,
Pe mine mă cheamă Oscar, am 10 ani, şi arăt cam de 7,
casa mea e la spital, pentru că am cancer şi n-am vorbit
niciodată cu Tine, pentru că nici măcar nu cred că exişti.
Tanti Roz, mi-a zis să-Ţi scriu. Transplantul meu a de-
zamăgit pe foarte multă lume de pe-aici. Şi chimioterapia
la fel. Acum am impresia că doctorii nu mai ştiu ce soluţie
să mai scornească, eu chiar le provoc milă... Doamne-Doamne,
după cum vezi, în prima mea scrisoare către Tine, ţi-am
spus cum trăiesc aici, la spital. Lumea se uită la mine ca la
o piedică în calea medicinei şi mi-ar plăcea să-mi răspunzi
la întrebarea următoare: O să mă fac bine? Da sau Nu. Nu-i
greu de loc. Da sau Nu. Taie cu o linie, varianta în plus.
Pe mâine, pupici, Oscar.“
Povestea lui Oscar, micul pacient revoltat că nimeni nu

are curajul să-i spună adevărul, poate fi a fiecăruia dintre
noi. Eric-Emmanuel Schmitt reuşeşte să creeze o parabolă
modernă, mişcătoare până la lacrimi. Trăim într-o lume în
care „corectitudinea politică“ subordonează valori şi principii.
Omul îşi pierde importanţa. Contează grupul, comunitatea.
Problemele sau suferinţele propriii trebuie subordonate in-
teresului general. Confortul personal e sacrificat. Nu ai voie
să-ţi pui întrebări, să te îndoieşti. Suferi în tăcere. Oricum,

nimănui nu-i pasă. Lui Dumnezeu cu atât mai puţin. Chiar
dacă ar exista, eşti un simplu atom în universul său infinit.
Crezi că ar fi interesat de problemele tale?
Această teorie, reducţionistă, aruncă fiinţa umană în
beznă şi disperare. „În plus, în tradiţia din care ni s-a
plămădit făptura, omul fără Dumnezeu este un om fără
căpătai. Fără identitate, fără substanţă, fără blazon, cu
ADN-ul vid. Un om fără rost.“ Pentru o societate bolnavă,
Schmitt, propune soluţia „Tanti Roz“. Asistenta medicală a
lui Oscar are curajul de a testa varianta implicării lui
Dumnezeu. De fapt, este genul de abordare care îi place şi
lui Dumnezeu. Credinţa adevărată nu îţi cere să te sinucizi
intelectual.
Deşi este dincolo de puterea raţiunii, nu va fi niciodată
în afara ei. Poate fi accesibilă celui mai simplu om, nu însă
şi celui arogant şi prost. Prin manevre psihologice abile,
omul modern, a hotărât să îl exileze pe Dumnezeu. Departe.
Cât mai departe. Până acolo încât să poată declara victo-
rios dispariţia Lui. Astăzi, Dumnezeu, a devenit un subiect
tabu. mass-media foloseşte lumea religioasă doar pentru
scandal. Se preferă, în schimb, o cultură de tip tomberon.
Se vinde mai bine. Rating-ul emisiunilor TV atinge cote
maxime. Mulţi sunt atei şi îşi declară cu nonşalanţă starea
de fiinţă necreată.
Dezbateri despre Dumnezeu, iertare, har, căinţă, sfinţe-
nie, adevăr şi paradis nu vei regăsi pe agenda jurnaliştilor.
Se invocă principiul intimităţii. Nu poţi aborda în spaţiul
public chestiuni care ţin de spiritualitate. Există şi o oare-
care jenă din partea intelectualităţii, poate chiar teamă.
Teama de a fi judecat şi etichetat. „Eu nu cred în etichete,
pentru că etichetele se pun pe borcane, nu pe oameni.
Oamenii sunt vii şi sunt făpturi tainice.“
78 / Aurelia Grosu
Academicianul Eugen Simion se confesa: „Îmi amintesc

că Eugen Ionescu mărturiseşte că se îndoieşte de existenţa
lui Dumnezeu în fiecare zi şi Îl caută cu ardoare, cu
disperare, tot în fiecare zi... Temător de moarte, speriat de
lume, singur, foarte singur în mijlocul unui univers ce se
clatină. Cred în Dumnezeu? Am încercat să fug de această
întrebare... Cred, desigur, în Dumnezeu, dar am şi eu mo
mentele mele de îndoială“.
Credinţa nu anulează toate îndoielile. «A crede» e un
verb adversativ, cum îi plăcea să spună lui Nicolae Stein-
hardt. O provocare... „Cred în Hristos deşi există moartea,
bolile, suferinţele, nedreptăţile, crimele... În ciuda cum-
plitului spectacol, mă învoiesc cu ideea unui Mântuitor.“
Credinţa devine astfel marea provocare a spiritului
uman. Poate şi cea din urmă. Credinţa Îl eliberează pe
Dumnezeu din temniţa indiferenţei. Îl coboară printre noi.
Nu Dumnezeul de bronz, făurit de meşteri iscusiţi şi urcat
pe turlele bisericilor, ci Dumnezeul creator, viu şi atotpu
ternic. El nu rămâne indiferent la condiţia noastră, ago-
nizează împreună cu noi, dar, mai ales, în locul nostru.
Alege să se dezbrace de slavă, Se întrupează ca să ne poarte
povara și creează o punte a salvării prin sacrificiul Său.
Pentru mine, „a crede“, nu înseamnă un pas riscant în
întuneric şi nesiguranţă. Mai degrabă un pas spre ilumi
nare şi speranţă. Credinţa devine o certitudine doar prin
experienţa atingerii sfinte. Am fost educaţi să credem într-un
Dumnezeu ascuns. Departe de oameni. Incognoscibil. Ne
luptăm de multe ori cu îndoiala. Asemenea lui Toma (ne-
credinciosul), după înviere, avem nevoie de dovezi.
Dumnezeu nu rămâne surd la strigătul nostru. Ca şi în
dreptul scepticului Său ucenic, El vine în întâmpinarea
noastră: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele;
şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredin-

cios, ci credincios“. Acum noi suntem cei provocaţi.
Poate că a sosit timpul să-i scrii şi tu o scrisoare lui
Dumnezeu. Sau să o citeşti pe a Lui, Biblia. Oscar nu a
regretat niciodată. Iată cum îşi începe a doua epistolă:
„Dragă Doamne-Doamne,
Bravo! Eşti tare. Nici nu am apucat să expediez
scrisoarea, că mi-ai şi răspuns. Cum ai făcut?“
Savu Isvoraş, Ploieşti
Bibliografie
Schmitt, Eric, Emmanuel – Oscar şi Tanti Roz, București,
Editura Humanitas, 2012.
Biblia, traducere Dumitru Cornilescu.
Dragoste de părinţi
Familia este prezenţa esenţială,

acel ceva care nu te părăseşte niciodată,
chiar când constaţi că trebuie să o părăseşti.
Bill Buford
Azi mi-e dor de mama. După ce a plecat dintre noi, mă

apucă, din când în când, un val nebun de dor, ceva care mă
copleşeşte. Poate e cel mai bun moment să scriu despre
dragostea de părinţi. Primul lucru care îmi vine în minte
este felul în care după ce veneau în vizită şi îi conduceam
la uşă, alergăm la fereastră ca să le fac cu mâna de la bal-
con. Trebuia să fiu deja acolo, atunci când ei întorceau
capul să mă vadă şi să îmi zâmbească încă o dată. Este fe-
lul în care îl rugăm pe Dumnezeu atunci, chiar în acele
momente să le asigure zilele bătrâneţii cu demnitate şi fă-
cea, în aer semnul crucii peste siluetele lor care se depăr-
tau. Este felul în care fac la fel şi acum, doar că pe alee
merge doar tata; mama a plecat... mai devreme.
Este felul în care mi-e dor de mama şi de mângâierea ei,
pe care mi-o oferea atunci când mă simţea vulnerabilă.
Este blândeţea din zâmbetul tatălui meu atunci când vine
la masă, cu un buchet de flori pe care îl ridică sus ca pe un
trofeu. Este evlavia din glasul lui, atunci când spune o
rugăciune peste masa plină de bucate, înainte să ne aşezăm
cu toţii, şi felul în care licăre micuţa lumânare care e mereu
aprinsă în mijlocul mesei.
De la ei am învăţat să iubesc, în casa lor, în familia lor,

lângă ei şi lângă fratele meu mai mare. Acum suntem
părinţi şi noi, eu am două fete, fratele meu are doi băieţi.
Ne iubim puii aşa cum am fost iubiţi şi noi, cu sete, cu
toată puterea inimii mamei şi a tatei, în care altceva şi alt-
cineva nu mai avea loc. La fel muncim şi noi pentru copiii
noştri, la fel ne strângem în braţe când ne revedem după
ceva vreme. Cu mult firesc şi aproape fără cuvinte. Ce am
putea să spunem mai mult atunci când privindu-ne copiii,
ochii ne dau de gol, inimile se umflă până la cer...
Citisem din cărţi despre puterea rugăciunilor unei mame
pentru copiii ei, despre puterea îmbrăţişărilor unui tată
pentru fii săi. Nu se compară însă ce am citit cu ceea ce am
simţit de la mama şi de la tata. Rugăciunile lor m-au salvat
de la pierderea drumul drept, îmbrăţişările lor mi-au vin-
decat rănile care mă puneau în pericol. Sunt un om întreg
datorită lor, ştiu să iubesc datorită lor. Şi asta a fost şi va fi
mereu puterea mea.
Nicoleta Doina Radu,

coach şi trainer de comunicare, Galaţi
Căsătoria 1+1=1
Dificultatea în căsnicie este să ne îndrăgostim

de o personalitate şi să trăim cu un caracter.
Peter de Vries
Căsătoria este legătura bărbatului şi a femeii
prin însoţire pentru întreaga viaţă şi pentru a-şi împărtăşi
reciproc drepturile dumnezeieşti şi omeneşti.
(Herenius Modestinus)
Vă voi spune o poveste la începutul articolului meu la

care am muncit, împreună cu soţul meu iubit, analizând,
comunicând despre acest frumos subiect ales de noi. Sun-
tem tineri, suntem căsătoriţi de câţiva ani, avem două fetiţe
superbe, Dala şi Alexia, şi lucrăm zilnic la calitatea căsăto-
riei noastre, fiindcă ştim că ea ne împlineşte până la...
desăvârşire.
Dennis Rainey povesteşte: „La scurt timp după ce am
absolvit Universitatea din Arkansas, una dintre bunele
mele prietene, o studentă la universitate, a venit la mine
să-mi ceară un sfat.
Ea se întâlnea cu un tânăr care, întâmplător, era şi prie
tenul meu, şi cunoşteam destul de bine relaţia lor.
Prietena mea voia să se căsătorească, însă el era cam
nehotărât, fiindcă nu era sigur că este pregătit să i se dedice
total.
Erau câteva motive pentru care aveam îndoieli ca cei
doi să facă pasul căsătoriei. Pentru că aştepta un sfat de la
mine, i-am spus o istorioară: «Un băieţel pe nume Johnny
se juca cu nişte bile în curte. Unchiul lui a venit în vizită şi

s-a hotărât să se joace cu el câteva minute. După timpul de
joacă unchiul a băgat mâna în buzunar şi a scos o monedă
de 10 cenţi şi o monedă de 1 dolar.
̶ Johnny, a întrebat el, ţi-ar plăcea să câştigi astăzi 10
cenţi sau ai prefera să primeşti 1 dolar peste o săptămână?
Johnny a început să oscileze între monedă strălucitoare
şi bancnotă verde, foşnitoare.
̶ Aş putea cumpăra o pungă de cartofi sau mi-aş putea
cumpăra o minge de cauciuc peste 7 zile, spuse băiatul.
Dar cum i se făcuse foame, a înşfăcat moneda cu o
valoare mai mică şi a cumpărat rapid cartofi prăjiţi, în-
fulecându-i cât ai clipi. Au fost aşa de delicioşi!!
Au trecut câteva zile. Johnny a ieşit la joacă, afară, şi...
a observat că aproape toţi vecinii lui aveau câte o minge de
cauciuc. Voia atât de mult să aibă şi el una, încât a luat
bicicleta şi s-a dus la unchiul său:
̶ Unchiule, cum rămâne cu dolarul pe care mi l-ai
promis?
Unchiul s-a uitat la el şi i-a răspuns calm şi serios:
̶ Johnny, săptămâna trecută ţi-am spus să alegi între
moneda de 10 cenţi şi moneda de 1 dolar! Tu ai ales deja,
acum nu mai capeţi dolarul!»
Terminând povestea, mi-am întrebat prietena care
aştepta sfatul meu cu privire la o eventuală căsătorie a sa:
̶ Crezi că Dumnezeu este destul de puternic, încât mai
târziu să-ţi poată dărui o persoană pe care să o iubeşti şi
care să se poată potrivi cu tine mai mult decât băiatul actual?
S-a gândit puţin şi a răspuns destul de conştientă şi
hotărâtă un simplu:
̶ Da!
Dacă ai citit această întâmplare şi te afli într-o relaţie de
prietenie sau logodnă în care nu îţi găseşti locul, întrebându-te
84 / Aurelia Grosu
ce cauţi tu acolo, dacă nu te simţi respectată la adevărata ta

valoare, nu te amăgi crezând că poate va merge sau că
partenerul se va schimba în timp şi că dragostea ta va face
minuni.
Dacă eşti agresată, fizic sau emoţional, dacă vrea să te
domine sau să te sufoce, dacă nu aveţi valori comune, îţi
va scădea stima de sine şi dominaţia asupra ta va creşte.
Oricine ar fi, dragă cititorule, află că eşti o fiinţă care a
fost creată pentru a fi iubită, ocrotită, respectată pentru
ceea ce eşti. Aşteaptă-l pe Dumnezeu! El îţi va da exact
persoana potrivită! El are pentru tine 1 dolar pe care vrea
să ţi-l ofere mai târziu.
Nu ceda presiunilor familiei, a prietenilor! Aşteaptă ce
e mai bun pentru tine! Şi vei şti că a sosit, că persoana
aceea va însemna totul pentru tine!“
Ce înseamnă „potrivit“? Acest cuvânt, în cadrul căsăto-
riei, înseamnă compatibil cu nevoile lui/ei.
Am fost educată în familie de către părinţii mei şi am
aflat că ideea de căsătorie aparţine lui Dumnezeu.
În Eden, El a spus: Nu este bine că omul să fie singur;
am să-i fac un ajutor potrivit pentru el. (Geneza 2:18)
Şi bazată pe o învăţătură corectă, eu am aşteptat. Încă
din adolescenţă mi-am dorit să am o relaţie frumosă, să îl
aştept pe cel care avea să-mi fie sufletul pereche şi nu re-
gret nici o clipă.
Cred că pot să vă mărturisesc că nu am primit doar un
dolar, ci... un milion!
Nu m-am aruncat în relaţii nepotrivite, pentru că am
considerat că la fiecare relaţie, voi lăsa o parte din mine şi
că atunci când îmi voi întâlni „alesul inimii“, nu voi fi
completă.
Când l-am cunoscut pe el, a fost aşa cum mi-am dorit,
am început o amiciţie frumoasă, prin care am avut ocazia
să ne cunoaştem mai bine, relaţie care a durat cam doi ani.

Apoi, sentimentele noastre unul faţă de altul au crescut
într-un mod pur, de calitate şi ne-am dat seama că suntem
făcuţi unul pentru celălalt.
Am lăsat lucrurile să vină aşa cum au fost trimise de
Dumnezeu.
În seara de 28 septembrie 2006, iubitul meu m-a cerut
în căsătorie, la malul Dunării, la lumina felinarului. Îmi
amintesc cu mari emoţii şi dragoste acele clipe unice,
fiindcă am decis în mod conştient şi hotărât să respectăm
ceea ce Dumnezeu spune despre acest act atât de important
în viaţa oamenilor: Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul
să nu despartă. (Marcu 10:9)
Ştiam că, dacă respectăm căsnicia ca act definitiv al
vieţii noastre, Dumnezeu ne va binecuvânta.
Noi, personal, credem, că divorţul între soţi este o deci-
zie de ieşire de sub protecţia lui Dumnezeu. Suntem
hotărâţi să rămânem „şi la bine, şi la greu“ tot restul vieţii,
împreună.
Pe data de 16 iulie 2007, am spus „Da“ şi în faţa lui
Dumnezeu, prin cununia civilă şi religioasă.
Cum bine ştim, după nuntă, soţii merg în luna de miere,
undeva, departe de toţi, şi aceasta este, de fapt, începutul
unor lungi ani de existenţă comună. După un timp, au
apărut „norişorii“ pe cerul înstelat al convieţuirii noastre,
plină de miere şi dragoste pasională.
„Norişorii“ erau lucruri banale, discuţii mici sau dis-
cuţii mai aprige din cauza orgoliilor.
Cu toate acestea, noi doi ştiam că suntem legaţi printr-o
zală a dragostei lui Dumnezeu, zală care nu se va rupe,
dacă ne construim un edificiu solid din relaţia noastră.
Când ne certam, fiecare făcea ce a văzut acasă. Eu ri-
dicam tonul, crezând că mă voi face mai bine înţeleasă şi
86 / Aurelia Grosu
auzită, iar soţul meu lua cheia de la maşină şi se ducea să

se plimbe. Apoi, rămânând singuri, ne părea rău, urmau
cererile de iertare şi împăcările. Nu vroiam să rămânem cu
răni adânci. Mereu ne ceream iertare, fiindcă iertarea este
o decizie, iar încrederea un proces.
Planul lui Dumnezeu pentru căsnicia noastră era trăini-
cia şi armonia, nu cearta şi confuzia. El doreşte să ajute
soţii să zidească o unire puternică, plină de dragoste.
După 6 luni, am primit vestea că vom fi părinţi. Acela a
fost momentul când am spus, STOP!
Copiii noştri nu vor creşte în „normalitatea noastră“.
Împreună am discutat deschis, ne-am hotărât cum vom
evolua ca şi cuplu şi părinţi.
Nu voiam să mai transmitem „bagajul“ nostru nesănătos
şi generaţiei de după noi. S-ar fi perpetuat stiluri de viaţă
învechite, gândiri mici, fără viziune, deprinderi negative.
Eram conştienţi că va începe un proces de transformare a
concepţiilor de până atunci. Am rupt tonurile ridicate, discu-
țiile în contradictoriu, plecările de acasă, am dorit împreună
să creştem copiii cu principii şi valori corecte, înconjuraţi de
dragoste, atenţie, dar şi de o disciplină impusa blând, prin
discuţii deschise cu propriii copii!
Ne-am propus să îmbinăm totul, ca viitorul nostru să fie
plin de armonie.
Am apelat deseori la Biblie, am dorit alte valori decât
ale lumii obişnuite. Am dorit o căsnicie diferită, dar
excelentă.
Nu este uşor, mai şchiopătăm, ne redresăm, învăţăm,
mergem la seminarii despre căsnicie, citim tot felul de
cărţi din acest domeniu, fiindcă avem un „vis comun“: o
căsnicie reuşită. Ambii parteneri se pot implica în acest
vis. De unul singur, nu se poate realiza nimic.
Căsnicia noastră este ca un dans. Ne gândeam să o com-

parăm cu învăţare unui dans, cum ar fi tangoul, de exem-
plu. Un dans se poate învăţa prin repetiţii, prin călcări pe
picioare şi mişcări diferite, unul în dreapta, altul în stânga.
Apoi, exerciţiul, aduce măiestria, ascultarea muzicii
împreună potriveşte ritmul, iar comunicarea dansatorilor
are loc doar din priviri, neuitându-se la picioare.
Bărbatul va conduce, iar femeia se va lăsa condusă. Asta
este armonia! Asta este cheia unei relaţii frumoase!
Sunt o femeie împlinită, dar am învăţat să nu conduc eu
în casă, pentru că soţul meu nu este marioneta mea. Eu,
femeia, nu pot lua locul soţului meu, iar între noi nu ac-
ceptăm competiţia.
Ca soţie, mă preocup să-mi fac treaba foarte bine în
dreptul meu, fără să mă bag în treaba bărbatului meu şi,
astfel, el, va putea să îşi facă treaba liniştit, în dreptul său.
La noi, în familie, deciziile se iau discutând şi întorcând
problema pe toate feţele, apoi, ultimul cuvânt îl are soţul
meu. Comunicând eficient, putem să ne clădim căsnicia,
pas cu pas, aşa cum ne-o dorim.
Pentru o comunicare eficientă, noi folosim un ton adec-
vat, calm, un timp pus deoparte, doar pentru a găsi soluţii
şi un loc liniştit.
Atunci avem o conversaţie constructivă. Aceste de-
prinderi se formează în cuplu prin voinţă, credinţă, înţele-
gere, cooperare, bunătate şi altruism.
Orgoliile se topesc în dragoste. Orgoliile ni le înfrânăm
cât de mult putem, fiind conştienţi că: „Mândria vine
înaintea căderii“...
Rolul femeii este diferit de cel al bărbatului şi invers.
În societatea actuală, se distorsionează tot mai mult
aceste roluri sau atribuţii matrimoniale.
88 / Aurelia Grosu
Bărbatul, când se însoară, ia două decizii: să devină soţ

şi să fie soţ. Dumnezeu spune: Căci bărbatul este capul
nevestei, după cum Hristos este capul bisericii, El, Mântu-
itorul Trupului. (Efeseni 5:23)
Mă refer astfel la faptul că bărbatul este liderul familiei
noastre, având responsabilitatea generală de a ghida fa-
milia, de a lua iniţiativa, de a sluji pentru nevoile soţiei şi
ale familiei sale, de a fi de ajutor pentru soţia sa, de a o
sprijini în dezvoltarea calităţilor ei feminine, în munca ei
de mamă.
Bărbatul nu a fost creat pentru a bate cu pumnul în
masă, sau pentru a înjura în familia unde sunt şi copiii care
îl vor reprezenta pe viitor, pentru a înşela, a face abuz de
alcool, ci pentru a fi capul unei familii întregi sau, dacă
este singur, pentru a se organiza pe el.
Bărbatul poate mângâia, sta alături, sprijini, ajuta, em-
patiza etc.
Rolul femeii nu este însă de „gât“, adică de a roti capul
bărbatului după mintea ei.
De multe ori, am încercat să fiu eu cea care vrea, care
ordonă, care decide şi a ieşit un haos în viaţa noastră.
Haosul provocat chiar de mine m-a învăţat lecţia su-
punerii în dragoste, lecţia toleranţei, lecţia bunătăţii,
blândeţii, a răbdării şi a compasiunii.
Lecţii care continuă a fi învăţate de mine, până când
„moartea ne va despărţi“.
O soţie care-şi iubeşte soţul şi îl respectă, îşi exprimă
punctul de vedere, numai că decizia este a soţului, el alege
ce face după ce a cântărit foarte bine problema. Secretul
căsniciei nu este găsirea partenerului potrivit. Eu pot fi
ajutorul potrivit al soţului meu, numai dacă îmi propun şi
vreau să devin aşa.
Femeile au fost create de Dumnezeu pentru a-și susţine

soţii şi la bine, dar şi când trec prin provocări, prin pe
rioade de încercare. Noi, femeile, soţiile, vom fi acolo
toiag de sprijin, pentru a le da siguranţa de a veni la noi,
pentru a primi încredere, atenţie, mângâiere şi iubire.
Atunci putem spune că suntem „ajutoare potrivite“ pen-
tru parteneri.
A iubi necondiţionat are o importanţă covârşitoare în-
tr-o relaţie de căsătorie.
Iubire necondiţionată? Am întâlnit mulţi oameni care
nu înţeleg aceşti termini, care nu au auzit de această valoare.
Când intri la starea civilă şi în biserică, intri într-o
echipă, pe toată viaţa. Echipa are scopuri comune, are vi-
ziune comună, are susţinere reciprocă. Fericirea mea însă
nu va sta în fericirea lui şi a lui nu va sta în a mea.
De ce? Fiindcă eu mă voi iubi pe mine întâi, mă voi
respecta pe mine, îmi voi şti valoarea, ca să pot să dăruiesc
soţului meu din mine ceea ce sunt, de fapt. Reciproca este
valabilă.
Domnilor, vă îndemn, dacă citiţi această carte, să vă
lăudaţi soţiile, fiindcă duc greul casei, al serviciului, al în-
grijirii copiilor voştri!
Nu vă lăsaţi păcăliţi că, dacă o apreciaţi „în public“, i se
va „urca la cap“. Aceasta este o zicală învechită. Trăim în
epoca anilor 2000.
Aprecierea este balsam pentru sufletul sensibil al fe-
meilor. Femeia apreciată, admirată şi iubită va înflori, va
deveni mai încrezătoare, luminoasă şi împlinită. Cred că
dumneavoastră, domnilor cititori, prin generozitatea şi
atenţia dată partenerelor domniilor voastre, veţi câştiga cel
mai mult!
90 / Aurelia Grosu
Vorbesc din pură experienţă personală! Romantismul se

întreţine şi după 2-3 ani de căsnicie, iubirea se amplifică
prin înţelepciunea şi maturitatea acumulată în doi.
Cuplurile în vârstă, pe care eu şi soţul meu le admirăm
deseori pe faleza Dunării, de la Galaţi, care se plimbă
agale, ţinându-se de mână sau de braţ sunt modele pentru
noi, pentru că eu şi Dani ne-am pus un scop comun, ca şi
al acelor soţi vârstnici, un scop divin, care va rămâne
veşnic în mintea şi agenda noastră: 1+1=1
Gustă viaţa cu nevastă pe care o iubeşti! (Ecleziastul 9:9)
Acesta este motto-ul căsniciei noastre: să gustăm viaţa
în toate formele ei generoase, să luăm ce este măreţ, fru-
mos şi miraculos din ea.
Când trecem prin perioade mai grele, ne-am propus să
nu fugim unul de altul, ci să găsim rezolvări, prin ataşa-
ment, comunicare şi înţelegere. Felul în care vom reuşi să
facem faţă situaţiilor dificile, determină slăbirea sau întări-
rea relaţiei noastre.
Suntem conştienţi, lucrăm pentru consolidarea ei,
merge la conferinţe, învăţăm, experimentăm, adunăm
amintiri plăcute în dvd-ul vieţii noastre pentru ca la sfârşitul
ei să putem să spunem recunoscători şi liniştiţi lui
Dumnezeu: „Am reuşit!“
Claudia Topciu, Galaţi
Bibliografie
Boehi, David; Nelson, Brent; Schulte, Jeff; Lloyd,
Shadrach, Pregătirea pentru căsătorie, Bethany House
Publishers, 2004.
Dewitt, David, Cartea bărbatului matur, Fundatia Link
Romania-Moldavia, 2004.
Manualul Arta Căsniciei, Family Life.
Calea iubirii
Iubeşte puţin cel care poate spune

prin cuvinte cât iubeşte.
Dante Alighieri
Suntem făcuţi din trup, minte şi suflet şi trebuie să avem

grijă de toate astea pentru ca viaţa să fie calitativă. Uneori,
uităm de acest echilibru sau nici nu-l cunoaştem şi de aici
apar nemulţumiri.
Aţi întâlnit oameni care ar vrea să plece pe o insulă pus-
tie? Sau în mijlocul pădurii? Sau pe un vârf de munte?
Ei cred că, dacă ar fugi din mijlocul lumii, se vor simţi
împliniţi, îşi vor găsi liniştea şi pacea după care tânjesc în
scurtele momente când se opresc din „a face“.
Nici insula pustie, nici vârful de munte şi nici inima
pădurii nu-i va ajunge omului să cunoască pacea.
Adevărul lui îl poate elibera. Când va înţelege ceea ce
este cu adevărat el, ceea ce-i trebuie, abia atunci poate
acţiona în favoarea lui. Neştiinţa rătăceşte.
Omul tinde să aibă, să deţină, întotdeauna mai mult şi
nemulţumirea este continuă în mintea lui. Indiferent ce şi
cât ar avea el vrea mai mult şi iute aşa se învârte într-un
cerc fără sfârşit. Cu cât are mai mult, cu atât e mai ocupat
şi timpul nu-i ajunge. Viaţa îi este furată de lucruri şi trece
pe lângă el. În scurtele momente de respiro înţelege cât de
nefericit este şi imediat caută ceva de făcut. Oamenii, cu
cât sunt mai nefericiţi cu atât le e teamă de ei înşişi.
92 / Aurelia Grosu
Unii nici nu înţeleg asta. Li se pare că este firesc să fie

aşa, amăgindu-se cu reuşita lor materială.
Treziţi-vă şi înţelegeţi că nu valorile materiale ne împli-
nesc! Nu mai faceţi orice pentru a vă atinge starea finan-
ciară dorită. Aveţi grijă de sufletul vostru, nu-l neglijaţi
doar pentru că nu ţipă. Sufletul este cea mai importantă
parte din tine. Eşti Tu în stare perfectă! Eşti Iubire!
Dacă v-aţi putea vedea aşa cum sunteţi cu adevărat, aţi
îngenunchea şi aţi plânge, de atâta frumuseţe! Aţi trăit
atâta timp şi nu aţi ştiut ce sunteţi! V-aţi iubi cu adevărat
pentru prima oară! Aţi avea grijă de voi, viaţa vi s-ar
schimba. Aţi privi soarele cu drag, aţi privi cerul şi aţi simţi
că faceţi parte din el, aţi lăsa poarta inimii voastre deschisă,
să curgă iubirea în tot şi în toate, aţi înţelege cu adevărat
bucuria vieţii şi sensul de a trăi!
Iar când veţi privi din nou oamenii, aţi şti ce sunt ei şi
i-aţi iubi mai mult fără să-i judecaţi. Aţi vedea lumea prin
ochii lui Dumnezeu şi aţi fi în stare să vedeţi perfecţiunea!
Musaru Emoto a demonstrat că apa are conştiinţă, iar
eu spun că totul are conştiinţă. Prin gândul nostru, vom
transmite iubire şi mulţumire oricărui lucru care-l atingem:
apa, mâncarea, îmbrăcămintea, copiii, animalele, florile.
Să preţuim totul!
Când transmitem pretutindeni iubire, ne învăluim în
iubire, din ce în ce mai mult, şi, la un moment dat, vom
simţi o împlinire totală.
Niciun cuvânt nu ar putea descrie acea stare perfectă de
fericire şi bucurie. Noi impregnăm cu energia noastră toate
lucrurile pe care le atingem şi toate locurile în care mer-
gem. Vă sfătuiesc să iubiţi conştient tot ce atingeţi, să nu
jigniţi sau să înjuraţi vreun lucru, pentru că înjuraţi o parte
din Dumnezeu! Să vă dezvăţaţi să fiţi nemulţumiţi, pentru
că toate gândurile de nemulţumire vă îmbolnăvesc. Faceţi
un pas spre binele vostru. Iubirea este magia care ne trans-

formă şi ne face după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu!
Iar cei ce vor să se refugieze pentru a-şi găsi pacea,
le-aş spune că liniştea şi pacea o pot găsi în ei, nu în afara
lor. Trebuie doar să se oprească din „a face“, să se relaxeze
şi să-şi lase grijile câteva momente. Să se liniştească o
clipă. Să-şi asculte sufletul. Să se întrebe cum se simt, să
vorbească cu ei înşişi. Să se redescopere. Să se întrebe ce
trebuie pentru a fi fericiţi şi de ce nu sunt? Ce au ratat? Ce
ar putea relua? Ce ar vrea să facă? Vorbiţi mai mult cu voi!
Cât a trecut de când nu v-aţi acordat timp pentru voi? Oare
ştiţi cu adevărat ce vă doriţi?
Şi cum iubim pe celălalt?
Fiind fiinţe de iubire, vrem să trăim experienţa acestui
sentiment, să-l împărtăşim. De asta vrem partener. De fapt,
ne proiectăm iubirea pe celălalt. Fiecare din noi trăim ex-
perienţa iubirii în funcţie de sensibilitatea pe care o avem.
Iubim diferit şi simţim diferit.
Aştepţi un partener care să scoată în prim plan partea
cea mai frumoasă din tine (faţada albă, dumnezeirea). Eşti
toată viaţa în căutarea „a ceva“! Acel ceva este frumuseţea,
perfecţiunea care ţi-o ascunzi de teamă, inconştient. Gân
deşte-te acum la un partener care ţi-ar spune: „Eşti cea mai
minunată fiinţă, văd în tine o strălucire aparte, meriţi tot
ce-i mai bun, te iubesc pe de-antregul, ai un suflet minunat!“
Şi, când altcineva vede în tine ce-i frumos, te deschizi
ca o floare, ai încredere şi uşor devii Tu!
Descătuşezi iubirea şi ea curge prin întreg corpul tău.
Atunci reuşeşti să iubeşti cu adevărat. A fost, în sfârşit,
înlăturată masca aceea urâtă şi neagră (implementări nega
tive, răutate, mânie, bârfă, avariţie, neputinţă, frică).
Oamenii asta aşteaptă de la partener. Nimic altceva. Asta
valorează mai mult decât orice lucru material (cadouri).
94 / Aurelia Grosu
Când dăruieşti celuilalt încrederea în el, încrederea de a

dărui iubire „l-ai descătuşat, e liber“.
Dacă vorbim de sexualitate, atunci aş spune că sexul
este o exprimare a iubirii. Sexul e sacru. Este iubirea trăită
ca experienţă, o împlinire totală, un schimb de energie, o
împletire a sufletelor, o înălţare. Mintea conştientă trebuie
să fie în „pauză“, iar corpurile să danseze în armonie per-
fectă, să simtă. Timpul se opreşte şi nu mai există nimic
altceva, cei doi se topesc unul în celălalt. Dar pentru a
atinge aceste stări, e necesar ca amândoi să se iubească la
nivel de suflet şi, mai apoi, de trup. Dacă iubim doar tru-
pul, nu ne împlineşte.
Uneori ne rătăcim în lucruri scumpe, atât pentru noi cât
şi pentru copiii noştri. Ne amăgim cu tot felul de iluzii,
când, de fapt, ne trebuie atât de puţin pentru a atinge acea
stare de bine...
Dacă iubeşti pe cineva anume, du-te şi spune-i cu voce
tare asta! Nu rata ocazia! Declară-ţi iubirea! Nu trebuie
să-ţi pese ce spune celălalt, ce gândeşte şi ce-ţi răspunde.
Tu dăruieşti iubire, iar bucuria în asta constă. Să simţi, să
recunoşti faţă de tine şi apoi să strigi. Vei fi ecoul sufletului
tău!
În perioada când nu ai partener nu te opune iubirii,
dirijează-ţi gândurile conştient lăsând iubire în jurul tău,
pentru că, baricadându-ţi inima, stând în aşteptare, te opui
adevărului tău cel mai înalt şi trăieşti frustări neexplicate.
Să aveţi curajul să vă trăiţi iubirea, indiferent de tiparele
impuse de societate! Iubirea este liberă, nu acceptă în-
grădiri şi reguli. Trăiţi-o! Împliniţi-vă! Fiţi liberi! Acolo
unde domneşte iubirea necondiţionată, agape, imposibilul
poate fi atins.
Iubirea curată, paşnică, rafinată descoperă un potenţial
interior cu care suntem înzestraţi, o nebănuită comoară de
tandreţe şi duioşie şi nu-ţi vine să crezi de capacitatea pe

care o ai de a iubi.
Mihail Drumeş spunea: „Cine raţionează în iubire, e
stăpânul celuilalt“.
Iubirea se poate asemui cu ploaia, care nu-şi alege iarba
atunci când cade pe pământ sau poate fi asemuită cu o pri-
etenie configurată pe muzică.
Doar iubindu-ne unii pe alţii, aşa cum ne iubeşte
Dumnezeu, vom urca treptele spre... desăvârşire!
Nina Costache, Galaţi

Lectura şi valoarea ei
Nu cunosc un fapt mai încurajator decât abilitatea de

netăgăduit a omului de a-şi eleva propria viaţă
printr-un efort conştient.
Herry David Thoreau
Când ai citit ultima carte?

Atenţie, când mă refer la citit, nu mă refer la a citi ulti-
mele comentarii de pe Facebook sau a da copy-paste la
anumite citate celebre! Mă refer la a citi o carte de specia
litate sau beletristică sau un studiu etc. Iată câteva argu-
mente în favoarea lecturii:
‒ lectura ne dezvoltă creativitatea, imaginaţia şi gândirea;
‒ ne îmbogăţeşte limbajul ceea ce ne ajută să ne ex-
primăm mai uşor gândurile, să comunicăm mai bine cu cei
din jur;
‒ cu cât citeşti mai mult, cu atât ai mai multe cunoştinţe,
ai despre ce vorbi şi, implicit, interacţionezi mai bine cu
oamenii, ceea ce îţi permite să avansezi din punct de ve-
dere social;
‒ prin lectură poţi să ai acces la viaţa altor oameni, la
experienţele lor de viaţă, nu doar să îţi trăieşti propria
viaţă;
‒ pentru a fi un bun profesionist trebuie să acumulezi
cât mai multe informaţii din domeniul tău de muncă.
„Citim că să trecem examene (deci lectura studiu), ca să
omorâm timpul (deci lectură de plăcere) sau citim din pro-
fesiune (deci lectura informativă). Lectura ar putea fi un
mijloc de alimentare spirituală continuă, nu numai un instru

ment de informaţie sau de contemplaţie.“ (Mircea Eliade)
E sănătos să citeşti, e frumos să citeşti, aşa că vă îndemn
să cumpărăm cărţi, să dăruim cărţi, să împrumutăm cărţi,
dacă nu le putem cumpăra, numai să citim! Să citim cât
mai mult! Cititul nu dăunează sănătăţii, ci, din contră, va
face viaţa mai frumoasă şi mai uşoară!
De când începem să citim?
Nu există o vârstă anume de la care trebuie să le citim
celor mici şi nici un număr stabilit de cărţi. Se spune că
cititul se învaţă în familie.
Un singur lucru este clar: trebuie să le citim copiilor de
când vin pe lume, cât mai multe poveşti posibil. Cititul
ajută la învăţarea limbii (vocabular, construcţia propoziţiei,
sunetele şi ritmicitatea vorbirii), la cunoaşterea lumii în-
conjurătoare şi la deprinderea unor valori umane, deduse
din experienţele pozitive prezentate în cărţi.
Iată un exemplu. Este vorba despre modelul Smarandei
Creangă, mama scriitorului Ion Creangă. În „Amintiri din
copilărie“, scriitorul spune următoarele: „... Când învăţam
eu la şcoală, mama învăţa cu mine acasă şi citea acum la
ceaslov, la Psaltire şi Alexandria mai bine decât mine şi se
bucura grozav când vedea că mă trag la carte...“. Este o
mare motivaţie pentru copil când părintele îl încurajează ‒ şi
prin asemenea metode ‒ să citească.
Cheia succesului este bucuria lecturii, mai exact plă
cerea de a asculta o poveste citită de o persoană dragă. La
cea mai fragedă vârsta a copilăriei lecturile mamei, tatălui
sau ale bunicilor au un impact foarte bun în luarea primu-
lui contact cu cartea. Basmele, poveştile, poeziile consti-
tuie genul de literatură adecvată copilăriei.
E bine să citim celor mici cât de devreme putem ‒ unii
părinţi le citesc chiar de când se află în burtica mamei; la
98 / Aurelia Grosu
vârste foarte mici, nu înţelegerea unei poveşti este miza, ci

construirea unei relaţii foarte calde şi apropiate cu cel mic,
relaţie care va fi baza unei comunicări foarte bune, în timp.
‒ Citiţi-le, măcar o dată pe zi.
‒ Transformaţi momentul lecturii într-un moment spe-
cial – vorbiţi despre cărţi ca despre o comoară şi despre ora
lecturii ca fiind cel mai interesant moment al zilei, iar ast-
fel să-l aştepte cu nerăbdare.
‒ Alegeţi cărţile cu atenţie; luaţi în considerare lucrurile
care îi plac celui mic şi consultaţi-vă cu alţi părinţi, între-
bându-i despre cărţile care au avut succes în cazul copiilor lor.
‒ Încercaţi să citiţi punând accent pe emoţii, schimbând
adesea volumul şi tonul vocii, inventând efecte sonore şi
imitând diverse voci, ca să faceţi distincţia dintre personaje
şi narator.
‒ În timpul lecturii, arătaţi-i celui mic ilustraţiile şi
discutaţi pe marginea acestora.
‒ Faceţi conexiuni în timpul lecturii, referindu-vă la
alte cărţi, poveşti sau experienţe proprii, asemănătoare cu
cele ce citiţi.
‒ La sfârşitul poveştii, puteţi să purtaţi o discuţie referi-
toare la subiect; nu trebuie să fie un test de înţelegere a
cărţii, ci mai mult un exerciţiu de reflecţie şi de enunţare a
unei opinii proprii.
Sfaturile de mai sus sunt potrivite părinţilor de preşcolari,
dar, în principiu, ar trebui să fie utile şi părinţilor cu copii mai
mari. Adulţii le pot citi celor mici chiar şi până la 10-12 ani.
Totuşi, regularitatea va fi mai mică şi cei mici vor prelua ade-
sea rolul celui care citeşte, alternând cu părintele.
A citi este hrană pentru suflet. Ca bibliotecar, am consta
tat că lectura îi oferă celui ce o parcurge, pe lângă satisfacţiile
pe care le aduce orice fapt de lectură, prilejuri unice de
reflecţie şi de trăiri spirituale.
La vârsta şcolară, lectura are un rol hotărâtor în îmbo

găţirea limbajului prin formarea şi dezvoltarea unui voca
bular adecvat.
Trezirea interesului şi a gustului pentru lectură implică
pentru şcoală o responsabilitate incontestabilă. Lectura
literară pune la dispoziţia copilului cunoştinţe despre me-
diul înconjurător, despre viaţa oamenilor şi a animalelor,
despre trecutul istoric al poporului, despre muncă şi profe-
siuni, educaţie cultural-artistică şi moral-religioasă.
De aceea, încă din clasele primare este necesar să cu-
noaştem ce şi cât citesc copiii, respectând particularităţile
lor de vârstă. Micii cititori trebuie iniţiaţi şi deprinşi, cât
mai de timpuriu, cu utilizarea concomitentă a cărţii şi a
mijloacelor moderne audiovizuale ca premisă esenţială a
unei învăţături eficiente. Din partea factorilor educativi
este nevoie de răbdare, perseverenţă, voinţă, precum şi de
modelul propriu.
Copiii pot citi atât creaţiile literare dedicate lor, cât şi
altele care, prin problematică, frumuseţea limbii şi mesaj,
interesează deopotrivă şi pe adulţi. Marea varietate a
creaţiilor artistice aparţinând unor genuri şi specii literare
diferite, care se integrează în sfera literaturii pentru copii,
evidenţiază receptivitatea copiilor faţă de frumos, dorinţa
lor de cunoaştere.
Astăzi, lectura cărţilor constituie o activitate accesibilă
tuturor membrilor comunităţii, una cotidiană, fundamen-
tală care contribuie şi la îmbunătăţirea vieţii fiecărui indi-
vid în parte. Pentru ca relaţia persoanei cu cartea să devină
o deprindere zilnică, iar plăcerea de a citi ‒ o necesitate
dorită, ea trebuie cultivată. Lectura în familie, discuţiile
asupra cărţilor citite, dotarea bibliotecii personale cu cărţi
de calitate din diverse domenii sunt, deja, câţiva paşi im-
portanţi în cultivarea dragostei copilului pentru lectură,
100 / Aurelia Grosu
carte, bibliotecă. Şi, desigur, aici îi revine un rol aparte

bibliotecii publice, bibliotecarului.
Oamenii care au o lectură bogată se deosebesc de cei
lalţi: experienţa de viaţă este mai temeinică, gama senti-
mentelor pe care le trăiesc este mai variată, posibilitatea de
a înţelege bucuriile şi suferinţele altora este mai mare. Nu
o dată, fermecaţi de citirea unei cărţi, am simţit că trăiesc
aceleaşi emoţii cu eroii povestirii, am plâns şi m-am bucu-
rat odată cu ei.
În timpul lecturii, se întinde între cititor şi autor o punte;
ei se întâlnesc în atmosfera şi conflictul povestirii. Citi-
torul trăieşte sentimentele autorului şi iubeşte, se teme,
urăşte cu el. Se regăseşte în personajele din carte, se recu-
noaşte în personajele ei, descoperă gânduri şi pasiuni pe
care le-a avut, probleme de viaţă care şi lui i s-au pus. Mai
mult decât oricare din tehnicile audio-vizualului prin care
sunt vehiculate valorile culturii, lectura cărţii oferă celui
care o parcurge, pe lângă satisfacţiile ce le aduce orice fapt
inedit, prilejuri unice de reflecţie, de meditaţie. Tocmai de
aceea, se apreciază că lectura (cărţi, reviste, ziare, diverse
publicaţii), ar trebui să fie una dintre cele mai răspândite şi
intense activităţi ale omului modern.
Dacă vom şti să trezim interesul elevilor noştri şi nu
numai pentru citit, dacă vom îndruma, verifica şi stimula
în acest scop, vom creşte generaţii care vor simţi o „sete“
permanentă pentru citit, pentru cunoaştere, pentru lărgirea
orizontului lor cultural, ceea ce se va răsfrânge pozitiv asu-
pra vieţii şi activităţii lor, căci, aşa cum spunea Miron Cos-
tin: „Nu e alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa
omului zăbavă decât cetitul cărţilor“.
Sofica Căprioara,
Sat Bahna, jud. Neamţ
Libertate, bucurie, echilibru
Mai bine simpli şi smeriţi şi de Dumnezeu iubiţi.

Adi Gliga
Simplitatea aduce libertate, bucurie, echilibru interior,

pe când duplicitatea aduce robie, frică, îngrijorare, stres.
Această disciplină este o realitate interioară, care se re-
flectă exterior. Putem deveni simpli prin coeziune şi foca
lizare interioară. O trăire a realităţii interioare ne eliberează
în exterior. Vorbirea va deveni sinceră şi onestă.
Dorinţa puternică şi încăpăţânată de a deţine un anumit
statut social va dispărea, fiindcă nu vom mai simţi nevoia
de a fi în fruntea oamenilor, ci vom avea decenţa să ne
ducem misiunea personală în linişte şi smerenie.
Richard E. Byr a stat luni de zile în singurătate, în pus-
tietatea Arcticii. El şi-a notat în paginile jurnalului său: Am
învăţat... că un om poate trăi cu intensitate fără să posede
mormane de lucruri.
Şi eu experimentez, de ani de zile, un stil de viaţă sim-
plu, dar asta nu mă împiedică să am o viaţă interioară ple-
nară, fiindcă sunt setată pe ceea ce doresc să transmit
altora, decât pe averi şi poziţii înalte.
Lumea modernă actuală ne-a afectat cu starea ei bol-
navă, fragmentară şi plină de imperfecţiuni, violentă, egoistă.
Câteodată suntem prinşi în dependenţe care ne controlează
viaţa. Suntem puşi să alegem raţional, apoi putem să
schimbăm hotărârea pe baza a ceea ce vor alţii sau vor
102 / Aurelia Grosu
crede alte persoane despre noi. Suntem conduşi de un ata

şament special după lucruri şi bani, în absenţa unui centru
divin din noi. Putem cumpăra obiecte pe care nu le dorim,
pentru a impresiona oamenii care ne displac. Mass-media
ne convinge din abundenţă, că a nu fi la modă înseamnă a
nu ţine pasul cu realitatea.
Se simte peste tot că ne-am deprins să numim avariţia
prudenţă, lăcomia hărnicie şi pofta ambiţie. Nu demult, am
descoperit afirmaţia lui Arthur Gish: „O mare parte a cul-
turii noastre oglindeşte cele mai josnice trăsături ale ace-
leaşi societăţi bolnave. Revoluţia nu înseamnă libertatea
drogurilor, libertate sexuală sau avorturi la cerere... Exo-
tismul pseudo-eliberator, elementele de sadomasochism şi
reclamele obscene din presa neoficială sunt doar o parte a
denaturării vechii ordini şi o expresie a morţii“.
Simplitatea poate construi o disciplină demnă de luat în
seamă, o viziune pe care o putem urmări în viaţa noastră,
ca o valoare preţioasă şi neasemuită. Când cresc bogăţiile,
nu vă lipsiţi inima de ele. (PS 62-10) Lucrurile materiale
pot deveni stări de dependentă totală. Viaţa poate deveni
plenară în fel de fel de moduri, făcând posibilă o trăire in-
terioară remarcabilă.
Simplitatea este una din valorile morale ale omului care
îi dă libertate să primească resursele lui Dumnezeu ca pe
un dar. „Daţi-mi un punct de sprijin şi voi răsturna Pămân-
tul“, zicea Arhimede. Punctul de sprijin în atingerea sim-
plităţii interioare şi exterioare este cuprins pe deplin în
următorul îndemn scriptural:
Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi
mânca şi ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu
ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât
hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă
la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi
nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel

ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi mai mult de preţ
decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se,
poate să adauge un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngri-
joraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă
cum cresc crinii de pe câmp? Ei nici nu torc, nici nu ţes;
totuşi vă spun că nici chiar Solomon în toată slava lui, nu
s-a îmbrăcat ca unul dintre ei. Aşa că, dacă astfel, îm-
bracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar
mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu
mult mai mult pe voi, puţini credincioşilor? Nu vă îngrijo-
raţi, dar zicând: „Ce vom mânca?“ sau „Ce vom bea?“
sau „Cu ce ne vom îmbrăca?“ Fiindcă toate aceste lucruri
neamurile le caută. Tatăl nostru cel ceresc ştie că aveţi
trebuinţă de ele.
Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihăni-
rea lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
(Matei 6:25-33)
Totul devine mult mai clar acum. Ordinea este stabilită
corect. Cel ce ştie de ce avem nevoie este doar Dumnezeu.
El ştie ce ne trebuie. Când am ajuns să am telefonul spart
şi distrus de „micuţii mei speciali“ cu care lucrez, mă gân-
deam disperată cum voi face şi de unde voi lua bani să-mi
iau altul? Stăteam de luni întregi aşa, nu aveam curajul să
îl folosesc în prezenţa altora. I-am spus lui Dumnezeu.
După ceva timp, pur şi simplu, fata mea s-a întors din
Dubai şi eram amândouă pe pat. A scos telefonul ei, mult
mai performant decât al meu, mi l-a întins şi mi-a spus:
„‒ Este al tău, mamă! Te rog să ai grijă de el!“
Atunci am ştiut că Tatăl intervenise. Nu se mai putea
aşa, iar resurse financiare nu aveam, aşa că am primit ce
aveam nevoie de la Dumnezeu. O ordine desăvârşită!
104 / Aurelia Grosu
De multe ori, am primit cizme, pantofi cadou, exact pe

mărimea mea. Haine şi tot ce aveam nevoie pentru un trai
simplu, dar decent. După ce am lansat prima mea carte,
fratele şi cumnata mea mi-au dăruit un bilet dus-întors
pentru Italia, şi nu oricum, cu avionul. Tatăl ceresc ştia că
nu aş putea călători cu autocarul din cauza lombosciaticii
vechi pe care o aveam. Îmi doream de mult să zbor, dar
banii mei de bugetar nu mi-ar fi ajuns niciodată pentru cos-
turile unei plecări în străinătate. La sfârşitul anului 2013,
aveam deja cadou de la cei doi, o pereche de cizme su-
perbe şi un palton de stofă, impecabil. Totul în dar! Şi asta
nu e o întâmplare!
Când am decis să încep scrierea primei mele cărţi,
aveam doar un dosar cu hârtii albe şi o provocare. Într-o
lună şi jumătate am reuşit să termin cartea cu toate tablou-
rile ei, în formă de manuscris. Nu ştiam nici o editură, nu
ştiam nimic despre drumul unei cărţi. Eram confuză, dar,
într-o zi, am primit o informaţie de la prietenul meu, Cris-
tian Hegheduș, care îmi dădea site-ul unei edituri, „Self
Publishing“. Am intrat pe site-ul editurii, am citit tot, am
scris un e-mail, prezentându-mă cine sunt şi ce am scris şi
am lăsat un număr de telefon.
A doua zi, directorul editurii, m-a sunat şi am stabilit
toate detaliile unei colaborări. În două săptămâni, deja
eram în Bucureşti, unde timp de patru ore am stabilit co
perta şi titlul cărţii şi am semnat contractual de colaborare.
Să fie întâmplare? Eu cred că Dumnezeu ştia dinainte toate
amănuntele necesare creării aceste cărţi, prima din viaţa
mea. Dar, mereu şi mereu mă întrebam cât mă vor costa
toate demersurile mele? M-am rugat, dar banii mei nu
ajungeau nici de un drum la Bucureşti. Doi prieteni tineri,
au vândut o casă neterminată în Şendreni, o comună din
apropierea Galaţiului şi au venit la blocul meu cu o sumă
apropiată de cea necesară şi mi‒au dăruit-o pentru a pu-

blica cartea. Restul am strâns toată vara, făcând mari eco
nomii. Totul s-a întâmplat în ordinea stabilită. I-am spus
Tatălui şi El a trimis darurile, ca eu să pot să ating acest
scop: cartea. La lansarea de carte am primit bani pentru a
mă îmbrăca, de la o prietenă de pe Facebook: Elena Unc,
din Arad.
La sfârşitul lansării, la Biblioteca „V. A. Urechia“ din
Galaţi, se obişnuieşte să se servească invitaţii cu câte ceva.
Dar ştiam că am mulţi invitaţi. Din salariul meu nu aş fi
putut să mă descurc cu trataţia. Însă, fiica mea, venită din
depărtare să fie alături de mine, a cumpărat totul. Am văzut
cum Dumnezeu a deschis multe inimi ca să mă ajute pe
drumul primei mele cărţi şi le sunt recunoscătoare!
Simplitatea, din punctul meu de vedere, este credinţa
absolută în Dumnezeu.
Opusul vicleniei şi al duplicităţii este simplitatea.
Această virtute de excepţie, se opune tiraniei pe care o im-
pune abundenţa lucrurilor materiale. Datorită tendinţei
permanente de a fi pe placul celorlalţi, se poate crea frec
vent o lume artificială, în care afişăm un stil de viaţă pre-
tenţios, apelând la cosmeticiană, croitoreasă, cu speranţa
că vom putea impresiona. De multe ori am întrebat cunoş
tinţele mele: „Ce contează cel mai mult? Aspectul exterior
sau diamantul din interior?„
Părerile au fost împărţite, fiindcă oamenii au aşteptări
diferite. Când am aflat valoarea mea ca om, am folosit haine
şi încălţăminte bune şi curate, căci curăţenia contează cel
mai mult. Fastul şi lucrurile complicate ţin de satisfacerea
eu-lui, care ne îndeamnă să demonstrăm o superioritate
faţă de alţi oameni, de pe trepte mai joase decât noi.
Simplitatea poate fi dezvoltată învăţând să preţuim
creaţia în profunzime: mersul pe jos în natură, admiraţia
106 / Aurelia Grosu
faţă de un apus măreţ de soare, o atingere a unei flori sau a

unei frunze etc.
În fiecare dimineaţă, când mă trezesc din somn şi devin
conştientă de mine, primul lucru pe care-l fac mereu şi
mereu, fără încetare, exclam: „Mulţumesc! Te iubesc!“
Simplitatea înseamnă să descoperi în fiecare om, vi-
etate, în toată creaţia, pe Dumnezeu, căci al Domnului este
pământul cu tot ce este pe el. (PS 24. 1)

Simplitate
Simplitatea este conduita principală a frumuseţii morale.

Lev Nicolaevici Tolstoi
Mă-ntorc cu gândul în trecut,

Şi caut simplitatea vremurilor apuse,
Ce printre noi odinioară dăinuia,
Şi astăzi nici umbra nu i se arată.
Nu fi trufaş în vorbă sau în fapte,
Netrebnic lucru pământesc,
Ascultă-ţi inima cum bate,
Şi vezi dacă eşti viu, cu-adevărat trăieşti.
Priveşte în jurul tău ce te cuprinde,
Şi cată-n haosul creat,
Un lucru care te destinde,
Te face să fii mai luminat.
E un îndemn la simplitate,
Ce-ar fi normal cu toţii să-l avem,
Suntem răpuşi prin porturi şi prin fapte,
De tot ce înseamnă acest sistem.
Gabriel Herbei, Galaţi

Încredere
Vor exista mereu oameni care te vor răni,

aşa că trebuie să-ţi păstrezi încrederea şi
doar să ai mai multă grijă în cine ai încredere a doua oară.
J. G. Marquez
Din copilărie, am auzit tot felul de îndemnuri ale pă

rinţilor noştri:
„Nu vorbi cu străinii!“
„Nu te împrieteni cu băiatul vecinului!“
„Să nu ai încredere în nimeni!“
Apoi, setările mentale sădite între 0 şi 7 ani rămân acolo,
ancorateîn viața noastră.
Neîncrederea în ceilalţi ne face să fim supărăcioşi faţă
de tot ce se întâmplă, ne afectează deciziile.
Chiar şi un „Mulţumesc“ sau un zâmbet este analizat
prin prisma neîncrederii.
Dar, vă întreb, dacă, de exemplu, supravieţuirea noastră
ar depinde de ajutorul unui necunoscut, a unui om oare-
care, omul care ne-ar întinde o mână într-un accident sau o
situaţie limită, ce am putea face?
Am aştepta o persoană cunoscută?
Sau, poate, avem oportunitatea de a ne face ca prieten
lupul din pădure pentru a ajunge rapid şi sigur la bunica?
Sau, poate, în plus, îi dăm lupului câte ceva din mân-
carea din coş pentru a supravieţui cu toţii la sfârşitul aces-
tei povestiri minunate?
Fiecare om va decide pentru el!
Voi veţi simţi cui să acordaţi încrederea voastră!

Însă nimic nu este bătut în cuie! Puteţi să nu primiţi îna
poi cu aceeaşi măsură cu care aţi dăruit şi atunci nu vă
rămâne decât să acordaţi altora încredere prin iubire
necondiţionată.
Încrederea este baza universului, a relaţiilor umane, e
greu de definit, dar sare imediat în ochi... atunci când ea
dispare.
Dacă vrei să afli cât de importantă este această valoare
morală, priveşte acolo unde ea nu este... atunci intervine
bănuiala, gelozia, abia acum vezi ce frumos era când ci-
neva avea încredere în tine!
Când mă gândesc la încredere văd imaginea unei cate-
drale... se poate construi cu greu, cu mii de întăriri, însă
construcţia aceasta solidă are nevoie de o „cheie“, de bolta
care ţine totul sub puterea ei. Această boltă este, din punctul
meu de vedere, chiar încrederea.
Fără ea, toate zidurile pleacă încotro şi o dată ce pierzi
încrederea te afunzi în nisipuri mişcătoare. Atunci, încerci
să convingi, să salvezi, să argumentezi, să aduci dovezi...
pe măsură ce încerci tot ce era firesc, devine nefiresc!
„Chiar am încredere în tine“ ‒ sunt cuvintele care au
stat în spatele învingătorilor, aşa că primeşte şi oferă
încrederea.
Sentimentul de linişte pe care îl avem alături de prie
tenul cu care ne întâlnim pe o terasă, spunându-i lucruri
intime sau de şoferul care conduce autobuzul cu care cir-
culăm la muncă, arată nivelul personal de încredere.
Mi-a plăcut acest subiect, când am primit invitaţia de a
scrie în această carte, este un mod de a mă raporta cu pro-
funzime şi la mine. Am scris acest articol, autoevaluân-
du-mi şi eu gradul meu de încredere în cei dragi, în colegi
sau şefi, în persoanele cu care relaţionez.
110 / Aurelia Grosu
Încrederea ţine mai mult de suflet şi de intuiţie.

Oferim încredere într-o relaţie de cuplu sau una de pri-
etenie, consolidând împreună această valoare, bazată pe
respect reciproc şi iubire necondiţionată.
Un cuplu are cel mai bun şi mai durabil capital în încre-
derea care este ca o plantă ce are o creştere înceată, într-o
inimă îmblânzită.
În confruntarea cu întâmplările vieţii, această valoare
reprezintă şi francheţe şi curaj.
Ce te faci însă, când soţul îşi ia bagajele şi pleacă, in-
tentând divorţ, fără să ţină cont de copilul care tocmai intră
la şcoală? Sau când un partener de afaceri te vinde pe
câţiva lei, fiindcă s-a ivit „o oportunitate mai bună“?
Ce te faci când eşti lovit de atitudini şi cuvinte pe care
nu le meriţi?
Cred că e cazul, în aceste condiţii, să analizezi felul în
care acorzi încrederea. Acorzi încredere cu măsură,
conştient!
O relaţie bazată pe încredere îţi dă şansa de a înălţa su-
fletul unui om. Un prieten care îţi intră în viaţă şi inima ta
are rolul de a te susţine, de a crede în tine, dar are şi puterea
să te lovească în cele mai sensibile locuri, tocmai pentru că
l-ai lăsat să vină suficient de aproape de tine.
Intervine durerea, dezamăgirea...
Cum depăşeşti fazele în care eşti lovit?
Simplu. Îţi asumi dezamăgirile, trădările, neîncrederile
altora şi mergi mai departe.
Poţi aplica principiul după ce supărarea s-a mai risipit...
Aşa că putem face câţiva paşi conştienţi şi concreţi:
Când îţi alegi un prieten asigură-te că în afară de faptul
că îţi place un om, are competenţa şi caracterul pe care le
cauţi. (Andy Szekely)
Încrederea poate fi asemănată cu o monedă. Moneda

are două feţe. Una este Competenţa şi alta Caracterul.
Aceste două faţete ale încrederii pot fi depistate într-o
relaţie, uitându-te la diferenţa dintre cuvintele şi faptele
oamenilor cu care lucrezi.
Uneori întâlnesc oameni care ies în faţă cu o singură
parte a monedei, competenţa. Însă, ei nu şi-au dezvoltat
caracterul, lăsându-l în stare neevoluată şi nerafinată.
Dar poţi întâlni oameni, cu un caracter onest, frumos,
altruist, matur, însă competenţa lor nu se ridică la un nivel
înalt.
Fiecare om este responsabil de alegerea prietenilor şi de
încrederea acordată.
Putem concluziona că avem nevoie de tact şi înţelep
ciune în a dărui încredere.
Putem să ne uităm atent la ce face omul, nu la ce spune
el. Dacă găseşti un om care are şi suficient caracter şi des
tulă competenţă, poţi să te consideri onorat şi binecuvântat!
El merită atenţia ta!
Vă doresc să fiţi oneşti în acordarea încrederii!
Octaviana Angheluţă, Galaţi

Bucuria – coordonată existenţială
şi arvună cerească
Nu există secrete sau scurtături care să ne conducă la

înţelepciune sau la bucurie. Nu pot fi câştigate decât cu
greutate. Şi asta este ceea ce le face atât de pline e satisfacţie.
Erwing G. Hall
Atunci când sunt însufleţit, entuziast, inspirat, cu „bună

dispoziţie“, consider că sunt în stare să mişc condeiul pe
hârtie, să aştern câte ceva din experienţele personale, ex-
perienţe fărâmituri din glasul general ‒ existenţial, al lu-
mii. Căci, dacă nu ar exista înlăuntrul meu o sursă de
inspiraţie şi cunoaştere, atunci cât de mult aş crede în mine
şi, oare, cât de mult m-ar crede ceilalţi?
Încă din adolescenţă, mi-am dorit să cunosc şi să
realizez o mulţime de lucruri: să învăţ, să citesc, să cercetez,
să descopăr adevărul din ştiinţe, să-mi valorific talentele,
calităţile personale, să mă comport cuviincios în societate.
Nu pot spune că toate aceste obiective nu au avut valoare,
semnificaţie în decursul vieţii. Ele m-au ajutat şi m-au
hrănit atâta timp cât am avut dinţi de lapte (1 Corinteni
3,2). Dar câte etape din viaţă trebuia să suport aceşti
dinţişori fragili care poate, cândva, la o hrană mai consis-
tentă se puteau sparge?
Au trecut ani şi ani fără să-mi dau seama cine sunt, ce
sunt, de ce sunt, unde încep şi unde mă termin, la ce e bun
că exist. Câte întrebări atâtea răspunsuri lipsă sau inconsistente.
Sufletul era în continuare secătuit, arid, vidat, nemulţumit,

fără perspectivă. Şi atunci ce puteam să fac?
Despre timpul în care în viaţa mea avea să se întâmple
ceva fundamental nu puteam să ştiu. Momentul prielnic a
fost hotărât de Dumnezeu. Şi când mi s-a dat să-L cunosc
pe Cel necunoscut, pe Cel care este iubirea fără margini,
nici o perspectivă lumească nu a mai subzistat. Atunci to-
tul şi toate au devenit pline de sens şi am putut simţi că
trăiesc cu adevărat.
Când Duhul s-a aprins înlăuntrul meu, am început să
mă cunosc şi pe mine însumi. Nu a fost o cunoaştere ex-
haustivă. Dar suficientă cât să mă trezească, să mă menţină
vie, dinamică, într-o relaţie de conlucrare a sinelui cu Voia
Domnului. Din această relaţie au apărut însuşiri ale sufletu
lui precum: încrederea în sine (ştiu ce fac, de ce fac, când
să fac, pot să decid); stabilitatea emoţională şi lăuntrică
fermă; afirmarea sau exprimarea sinelui; cunoaşterea
vulnerabilităţilor, a temerilor, a nevoilor şi dorinţelor, a ca-
pacităţilor şi limitelor personale; trăirea şi aprofundarea
propriilor sentimente, gânduri şi capacitatea de a le comu-
nica; responsabilitate pentru sine şi faţă de alţii; flexibili-
tatea în relaţiile cu semenii şi adaptabilitatea în diferite
situaţii de viaţă.
Totodată, am fost conştient că, pentru a-mi găsi echili-
brul interior şi pentru a deveni cu adevărat „o persoană“, a
fost şi va fi nevoie de multe sacrificii, arderi ale negativi-
tăţii, dizolvări ale egoului. Crucea personală nu e nici
uşoară nici grea, ci acordată exact la măsura puterilor
mele. Doar atunci când am descoperit acest lucru, auto-
compătimirea şi suferinţa au încetat să mai existe.
Revelarea unui nou mod de vieţuire m-a determinat să
iubesc viaţa cu tot ce-mi oferă ea, bun sau, în aparenţă, mai
puţin bun. Şi, în mijlocul evenimentelor, actelor, preocupărilor
114 / Aurelia Grosu
care-mi trasau existenţa am experimentat o stare nobilă,

înălţătoare a sufletului: bucuria. Ea, bucuria, reprezintă în
săşi miezul existenţei, osatura persoanei, darul prin care
omul îşi află rostul pe pământ. În lipsa bucuriei omul nu
găseşte scopul pentru care să trăiască. Împresurat de griji,
lipsuri, suferinţe el se mişcă prin lume fără să mai poată
privi frumuseţea care-l înconjoară.
Motivele care declanşează şi întreţin bucuria sunt in-
epuizabile şi, cu cât trece vremea, îmi dau seama că fiecare
zi poate fi o şansă de a primi, în mod revelatoriu, alte şi alte
motive de bucurie. În schimb, condiţia de a primi acest dar,
depinde în mare măsură şi de mine, de felul în care mă
raportez la lume, de efortul de a lupta cu stihiile lăuntrice.
Dacă omului din vecinătatea mea nu-i acord atenţie, spri-
jin şi valoare, dacă mă comport faţă de el cu lipsă de re-
spect, cu atitudine de superioritate sau indiferenţă sau, mai
grav, îl osândesc prin ură, invidie şi cuvinte jignitoare,
atunci nu fac altceva decât să mă lipsesc de mobilurile care
nasc bucuria. Calitatea relaţiei cu semenul este măsurată
prin calitatea relaţiei cu mine însumi. Atunci când sunt
împăcat cu propriul sine, în acord cu realităţile bune sau
mai puţin bune ale vieţii interioare, când înţeleg pe deplin
unicitatea fiinţei, libertatea şi valoarea ei necondiţionată,
atunci am disponibilitatea constructivă de a-i accepta şi de
a-i iubi pe ceilalţi. Pot oferi doar ceea ce am şi nu din cele
ce nu am.
Pentru că bucuria reprezintă esenţa propriei mele exis-
tenţe, aş dori să împărtăşesc patru motive de bucurie care
dau sens vieţii personale.
• Atunci când privesc sau sunt în contact cu copiii. Pen-
tru mine chipul copilului reflectă chipul omului desăvârşit:
inocenţă, smerenie, bunătate, speranţă. Cum pot să nu mă
plec în faţa acestui suflet curat când ştiu că Însuşi Mântuitorul
Hristos a afirmat valoarea copiilor şi locul acestora în

Împărăţia cerurilor? Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la
Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor (Matei
19,14).
Mă întristez şi plâng când constat că mulţi copii sunt
abuzaţi de părinţi, devalorizaţi, părăsiţi de timpuriu, lipsiţi
de hrana afectivă. Astfel, ei sunt puşi în situaţia de a nu
găsi nici un reper şi, dacă nu se intervine la timp, vor trăi
toată viaţa sentimentul de goliciune interioară şi lipsa de
sens existenţial.
De aceea, copilul reprezintă pentru mine expresia pro-
priului progres spiritual. Căci numai privindu-l îmi vine
dorul de a stabili numaidecât o relaţie cu cerul şi de a mă
întoarce în împărăţia lăuntrică, locul pe care nu de puţine
ori l-am neglijat.
• Atunci când realizez sentimentul de comuniune cu
aproapele.
Disponibilitatea de a fi deschis cu oamenii pe care îi
întâlnesc nu ţine cont de tipul de personalitate sau carac-
terul acestora. Unii îmi pot părea dificil de abordat, ursuzi,
defensivi, necomunicativi. Iar cu alţii nu-mi este greu să
stabilesc legături durabile, mai ales dacă avem multe lu-
cruri în comun. Indiferent de omul cu care intru în contact,
consider că a-i acorda atenţie, valoare şi sprijin atunci când
sunt solicitat face parte din propria umanitate. Sf. Apostol
Pavel ne îndeamnă să ne bucurăm cu cei ce se bucură şi să
plângem cu cei ce plâng (Romani 12,15).
Dar sunt în stare să mă alătur celor care plâng sau se
bucură? Sau ce condiţii mi-ar permite să mă apropii de ei
în aşa fel încât să mă perceapă afectuos, interesat, discret
şi că se pot baza pe încrederea mea?
Din propria experienţă mi-am dat seama, în mod clar,
că am nevoie de: credinţă, discernământ personal, empatie
116 / Aurelia Grosu
– ca adevărată experienţă a suferinţei de a fi şi acceptare

necondiţionată. Şi să evit hula care este un omor simbolic,
după cum constata Sf. Efrem Şirul: dăruieşte-mi să-mi văd
greşalele mele şi să nu osândesc pe aproapele meu.
Şi mai mult, dacă vreau „să mă îndreptăţesc“ că am
credinţă, atunci trebuie să dovedesc acest lucru prin faptele
mele grăitoare. Credinţa nu poate conlucra cu atitudinea
rece faţă de aproapele. Ea vine în întâmpinarea nevoilor
lui, oblojindu-i rănile sufleteşti şi înţelegându-i suferinţa.
Credinţa lucrătoare este verificată prin atitudinea faţă de
aproapele. Unde există credinţă e şi iubire de aproapele.
Dar unde nu există iubire de aproapele, nu se poate afirma
că e credinţă.
Trăirea deplină a experienţelor care decurg în urma
relaţiilor interumane îmi creează un sentiment profund de
comuniune, revelându-mi continuitatea între mine şi
oameni, că ei sunt parte din mine şi eu parte din ei. Este o
taină care mă copleşeşte şi simt să mulţumesc Divinităţii şi
să-I fiu recunoscător de fiecare dată când primesc acest dar.
• Re/descoperirea propriului sine sau a lumii lăuntrice
„Caută departe ca să găseşti aproape“ (Illuminatio).
Bucuria descoperirii lumii interioare a pus bazele unei
noi atitudini sau raportări la mine însumi şi la lume. Hris-
tos le spunea ucenicilor: Împărăţia lui Dumnezeu este
înăuntrul vostru (Luca 17,21). Pentru mine, drumul până
la aflarea acestui adevăr a fost presărat cu multe căutări,
abisuri sufleteşti, suferinţe, renunţări. Mi-a fost destul de
dificil să înţeleg că viaţa adevărată şi omul cel nou (Coloseni
3) pot lua naştere în interiorul propriei fiinţe. E o „vedere“
nouă, acompaniată de înţelepciune şi iluminare şi care mă
angajează consecvent pe drumul însănătoşirii spirituale.
Este mai mult decât o terapie, cu influenţe asupra destinu-
lui. Nu mai sunt orb în faţa sorţii ci o am în propriile mâini,
după cum remarca scriitorul Octavian Paler: „Dacă des-

tinul nu depinde de tine, de tine depinde ce faci cu ceea ce
îţi dă destinul“.
Pentru a păstra vie „împărăţia proprie“ am nevoie să fiu
motivat sau să ştiu ce mă susţine din interior. Stăruinţa în
gândire şi fapte bune, chemarea Domnului prin rugăciune
îmi menţin duhul aprins, mă luminează şi, astfel, am
posibilitatea să răspund atitudinal adecvat atât faţă de mine
însumi cât şi faţă de lume. Sunt conştient şi am certitu-
dinea fermă că fără ajutor de Sus nu am şanse să-mi res
tructurez personalitatea pentru a fi „făclie aprinsă“ celor
din jur. Căci am aflat că în această viaţă văzută, încarnată,
rostul este bucuria şi comuniunea.
• Armonizarea relaţiilor din familie
În Biserica creştină, căsătoria este considerată taină.
Unirea dintre soţi preînchipuie legătura dintre Hristos şi
Biserică după cum spune Sf. Apostol Pavel: Taina aceasta
mare este; iar eu zic, în Hristos şi în Biserică (Efeseni
5,32).
Cel mai profund sentiment de bucurie şi împlinire mi-l
oferă căsătoria/familia. Când observ că lucrurile funcţio
nează în relaţia de cuplu şi copiii înţeleg, prin comunicare
şi dragoste părintească, mecanismele care ne leagă pe unii
de alţii, atunci pot afirma că existenţa familiei este susţinută
de binecuvântarea lui Dumnezeu.
Situaţia de a fi căsătorit mi se pare mult mai simplă
decât cea a tânărului care este în căutarea unui partener de
convieţuire. În căsnicie, nu am altceva de făcut decât să
descopăr treptat cealaltă persoană. Să-i accept diferenţele,
imperfecţiunile, să răspund sensibil la ofertele de dragoste
şi dăruire şi să le integrez în taina sufletului meu. Nu mai
am nevoie să caut persoana potrivită pentru că ea se află în
faţa mea, deja am ales-o. Pe când tânărul care nu e căsătorit
118 / Aurelia Grosu
are nevoie de răbdare, trăind într-o tensiune a aşteptării

persoanei ideale, potrivită exigenţelor sale.
După şapte ani de căsnicie eu şi soţia mea ne-am dat
seama că am crescut în unitate, că suntem inseparabili, că
ne-am format aceeaşi mentalitate, că am împrumutat/inte-
grat unul de la altul anumite trăsături. Aceste similitudini
de personalitate şi fizice au fost remarcate de multe per-
soane cunoscute care ne spuneau că „parcă sunteţi fraţi“,
dar şi de oameni necunoscuţi, care nu ne văzuseră nicio-
dată şi întrebau curioşi: „Voi sunteţi fraţi?“
În interiorul familiei am desluşit că cea mai bună
pedagogie este prezenţa. Că am tot mai multe zile neobiş
nuite: prin senzaţia de noutate, prospeţime totală. Mono
tonia, plictiseala, nu fac parte din repertoriul zilnic al casei.
Ele sunt contracarate prin activităţi plăcute, constructive,
prin comunicare permanentă.
Familia înseamnă slujire, nu povară. Sacrificiile care
presupun procurarea resurselor pentru acoperirea nevoilor
materiale, educaţionale şi spirituale sunt imense dar merită
tot efortul. În sinea mea, îmi spun că nici un lucru care
implică osteneală fizică şi psihică nu rămâne nerăsplătit.
Atât aici pe pământ cât şi în nevăzut. Însă, aşteptarea mea
nu are în prim plan răsplata. Ci lucrarea care-mi aduce
mulţumire, bucurie şi împlinire sufletească.
Octavian Gurzu, Galaţi

Pledoarie pentru bunătate
Succesul în viaţă nu are nimic de-a face cu ce câştigi sau

cu ce clădeşti pentru tine însuţi.
Succesul înseamnă ceea ce faci pentru ceilalţi.
Danny Thomas
Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună
a inimii lui... (Matei 12:35)
Când mi s-a propus să scriu despre bunătate, am căzut

pe gânduri şi m-am întrebat: „De ce tocmai eu? De ce,
despre bunătate?“
Privind în urma mea, mi-am pus viaţa proprie pe un
cântar, încercând să analizez cât anume din ea a fost bu
nătate şi cât a fost altceva. Orice altceva, dar nu bunătate.
Apoi m-am întrebat: „Dacă, aşa cum a curs drumul omeni-
rii în ultimii ani, evoluţia noastră ca şi specie, vectorul
acesta numit bunătate este orientat în sus ori în jos. După
cum s-au bulversat unele valori în ultimii ani, aş înclina să
spun că percepţia celor mai mulţi, e ca a fi bun echivalează
cel puţin cu «a fi naiv» şi asta într-un limbaj delicat, ca să
nu mă refer aici la cei care consideră că «a fi bun» e tot una
cu «a fi slab», «inocent», «prost» chiar. Cine mai poate
spune astăzi dacă bunătatea este o virtute ori o slăbiciune
de caracter?“
Acum când verbul „a avea“ şi „a fi“ pare că este valoarea
supremă a omului, mai poate fi cineva interesat de bunătate?
Acum când cei mai mulţi dintre noi privim în stânga şi în
dreapta şi vedem cum unii înving şi reuşesc să stea deasupra,
120 / Aurelia Grosu
parcă neatinşi de vicisitudinile vieţii, având totul, de la

putere până la bunuri materiale, de la superioritatea în faţa
celorlalţi până la lipsa grijii zilei de mâine, acum în aceste
vremuri, mă întreb: „Mai este cineva interesat de bunătate?
Da! Cu siguranţă, ar fi răspunsul meu“.
În cele ce urmează voi încerca firav dar convinsă întru
totul de ceea ce voi spune că da, merită. Merită să vorbim
despre bunătate, dar, mai ales, merită să fim buni. Înainte
de a pleda pentru bunătate, mai vreau să adaug încă o în-
trebare: „Care este paradoxul conform căruia considerăm
bunătatea ca o slăbiciune, dar toţi am vrea să avem parte de ea?“
Am să încerc să răspund tot eu. Pentru că, de la bun în
ceput, Arhitectul nostru suprem, ne-a creat încorporând în
noi „chipul şi asemănarea Sa“, asemănare care implică au-
tomat bunătatea, ea fiind atributul suprem al dragostei su-
preme. Aşadar, atunci când am luat fiinţă, am primit în noi
această „amprentă divină“ ce ar fi trebuit să rămână intactă
de-a lungul vieţii, ştiind că leagănul ei primordial este dra-
gostea. Pentru că, nu-i aşa, noi ne-am născut printr-un pro-
ces ce este în esenţă guvernat de dragoste.
Haideţi să privim o clipă la chipul gingaş al unui prunc,
în braţele mamei lui, căutând cu ochi senini privirea blândă,
calmă, drăgăstoasă a mamei, privire prin care citeşte într-un
mod tainic, siguranţa, acceptarea, asigurarea că nimic rău
nu i se poate întâmpla. De unde vine acest instinct, dacă el
nu ar avea la bază bunătatea izvorâtă din dragoste?
Vi s-a întâmplat vreodată în copilăria dumneavoastră,
să vă loviţi? Care era numele pe care îl strigaţi instinctiv?
Dar mai târziu când viaţa v-a pus în cumpănă grea, la cine
v-aţi gândit prima oară ca la un colac de salvare, dacă nu la
fiinţa iubită care v-a înconjurat în primii ani cu dragoste
plină de bunătate.
Ce forţă supremă strigă în toată fiinţa noastră şi ce gol

cere în permanenţă să fie umplut, dacă nu bunătatea
dragostei?
De ce oare suntem atât de diferiţi ca indivizi şi ce anume
ne împarte în categorii? De ce copilul lipsit de dragostea
părintească ajunge delincvent? Unde este bunătatea pe
care ar fi trebuit să o primească în primii ani de viaţă şi
care l-ar fi făcut un om liber, nerobit de vicii, sigur de sine,
stabil emoţional, în stare să se raporteze normal la semenii
lui?
Am văzut, de-a lungul vieţii, oameni aparent neînsem-
naţi, dar de la care emană atâta bunătate că nu te-ai fi să
turat să stai în preajma lor. Ei sunt ca un balsam aplicat pe
o rană dureroasă după ce ai încercat tot felul de remedii.
Desigur, veţi spune că nu e nevoie de prea multă bunătate,
că ea este o virtute perimată, şi că în această era a civili-
zaţiei, fiecare e stăpân pe sine şi responsabil de propria lui
soartă. Oare aşa să fie?
În cel mai fericit caz, chiar într-o societate ideală, în care
toţi am fi avut parte de şanse egale, cel puţin în plan social,
economic, material, tot ar mai fi rămas segmente neacoperite
ce ne-ar fi situat pe poziţii de inegalitate. E de ajuns să te
naşti cu un handicap fie fizic, fie mental, ori de altă natură,
ca să fie nevoie de empatia sau chiar bunătatea celorlalţi.
Dar atunci când tu sau cei dragi ţie, ai tăi, sunt întregi la
minte şi la suflet, nelipsindu-le nimic, nu-i aşa? Parcă
restul lumii nu te mai interesează. Oare este nevoie ca fie-
care din noi să trecem pe drumul greu al suferinţei, ca să
înţelegem cât de mult ne datorăm unii altora?
Dacă numai de cauze naturale superioare nouă, am
suferi, şi am avea nevoie de bunătatea celor din jur, ce să
mai spunem de situaţii conjuncturale în care unii suntem
mai favorizaţi decât alţii?
122 / Aurelia Grosu
Se întâmplă să te naşti, în locul unde te naşti, în timpul

în care te naşti, sub o „zodie“ norocoasă sau nu. Totul de-
pinde de împrejurări. Şi atunci vă întreb: „Ce vină are co-
pilul cu ochi senini care a venit pe lume în casa unor părinţi
sărmani, mai puţin educaţi şi defavorizaţi de soartă, soartă
care este dictată de noi cei mulţi?“
Noi care alcătuim societatea şi care neţinând cont de
legi morale, sociale, etice acţionăm uneori cu egoism, cu
răutate, cu lăcomie, uitând parcă esenţialul, că nu ne-am
născut la cerere, şi nu ne-am comandat locul la masa des-
tinului? Şi, dacă se întâmplă mai mult, să fim privilegiaţi,
să ne fi născut în familii poziţionate favorabil ce mare
merit avem? Oare nu cumva plusul meu vine din lipsa
celuilalt?
„Dreptul natural“ a fost demult abrogat prin lege, însă
consecinţele lui se perpetuează în ciuda unei democraţii ce
se vrea echitabilă. Oare cine are dreptul să judece „ce“,
„cât“, i se cuvine fiecăruia? Trebuie să fie un etalon, tre-
buie să fie o valoare unică la care să ne raportăm, mereu şi
mereu, ori de câte ori se întâmplă derapaje de ordin social,
moral sau etic. Oare nu aceste derapaje au dus în istorie, la
pete negre ce acopăr conştiinţele tiranilor, a dictatorilor,
avizi de putere, surzi, orbi şi muţi la vederea nedreptăţilor?
Oare monştrii cu chip uman, nu s-au născut atunci când
am uitat cine suntem şi de unde venim?
Să ne reîntoarcem la origini şi să vedem că de la fiinţele
necuvântătoare, și ele suratele noastre, până la cel mai
inteligent om, fiecare din noi simte cum este să te doară, să
îţi fie foame, frig sau sete, să fii respins, să fii ignorat,
nedreptăţit, ori să primeşti un diagnostic dincolo de puterea
ta de a decide. Să ne gândim fiecare ca azi poate fi totul
bine, soarele să ne surâdă, dar, într-o clipă, totul s-ar putea
răsturna în defavoarea noastră. Şi, apoi, chiar dacă totul ar
fi „roz“ şi nimic nu ne-ar atinge, cât timp ar dura asta? Nu

vine oare o zi a scadenţei? Căci nimeni nu trăieşte veşnic
pe pământ. Şi pentru ce satisfacţii egoiste şi mărunte, pen-
tru ce plăceri josnice, aş cauza un rău semenului meu?
Noi am fost creaţi să fim o oglindire a măreţiei Creato
rului nostru.
Haideţi în antiteză cu cele câteva tablouri sumbre arătate
– căci, desigur, ştim cu toţii azi, în era tehnologiilor mo
derne, mult, mult, mai multe lucruri din istorie de care noi
ca şi specie am fost capabili ‒ haideţi aşadar să oglindim
frumuseţea bunătăţii.
Aminteam despre faptul că nu pornim de la linia de
start, în condiţii egale. Cele 7 miliarde care sunteam găz
duiți temporar pe acest fir de praf cosmic, venim fiecare la
masa destinului cum ne-a fost dat. Venim într-o lume plină
de inechităţi, de adversităţi, multe dintre ele, create chiar
de noi, şi suntem împreună alergători către o destinaţie.
Aşadar, toţi vrem premiul la final. Acest premiu pentru
unii poate fi considerat, chiar călătoria, pentru alţii este
destinaţia. Nu vreau să intru în polemici şi nu discut despre
convingeri, despre credinţe, fundamente şi păreri, ci, pur şi
simplu, despre călătoria împreună. Călătoria numită
„viaţă“ şi, care, aşa cum am arătat, nu e scutită de suferinţe,
pentru că potrivit înţeleptului şi încercatului Iov de altă
dată: Omul se naşte ca să sufere, după cum scânteia se
naşte ca să zboare (Iov 5:7).
Să vorbim, aşadar, de viaţa noastră scurtă pentru că da,
este scurtă, în comparaţie cu viaţa altor vieţuitoare sau a
unor pomi, ca să nu mai spun de paradoxul faptului că
operele omului supravieţuiesc zeci, sute, mii de ani chiar,
în timp ce el, autorul lor, e de mult plecat dintre cei vii,
bucurându-se prea puţin de ele. Şi atunci mă întreb, de ce
au făcut-o?
124 / Aurelia Grosu
Să fie oare ceva mai mult decât dorinţa de a fi „pome-

niţi“ de cei ce îi urmează? Ce impulsuri şi ce imbolduri au
stat la baza creaţiei lor? Ce avânt i-a animat şi ce dorinţe
de a reuşi în încercările lor de a atinge zenitul? Trebuie să
fie ceva mult mai adânc.
Ceva ce stă în sufletul omului, cuibărit, ce se cere scos
la lumină, acel sâmbure de divinitate pus în noi, numit bună
tate. Bunătate care este mâna celui născut, ori rămas infirm
de mâini, mâinile care mângâie, mâinile care îmbrăţişează,
mâinile care trudesc, mâinile ce arată drumul, mâinile ce
ţin arcuşul, mângâie clapele, apasă butonul, mâinile ce
şterg fruntea asudată, mânile ce operează bolnavul, mâi-
nile ce ţin mânuţa „ghemotocului“ ce nu ştie să traverseze,
mâinile ce hrănesc necuvântătoarele, mâinile ce „pot
vorbi“ pentru cei ce nu pot auzi. Mă întreb acum, oare ce
ne-am face fără aceste mâini?
Aşa cum spunea Mark Twain: „Bunătatea este limbajul
pe care surdul îl poate auzi, şi orbul îl poate vedea“. Iar
Ludwig Van Bethoven spunea: „Nu cunosc alt semn al su-
periorităţii decât bunătatea“.
Să mai spun şi despre picioare? Oare despre ce ar trebui
să mai spun? Mai e nevoie de bunătate în societatea de azi?
Da, este nevoie.
Atâta timp cât se vor naşte fiinţe pe acest pământ, va fi
nevoie şi de bunătate. Pentru mine conceptual „lumină din
lumină“ înseamnă nu doar un simplu ritual săvârşit o dată
pe an. Dincolo de simbolistica lui, care este una încărcată
de semnificaţie, de mister şi emoţie, este mult mai mult.
Când am înţeles acest lucru, am înţeles de fapt rostul meu
pe lume. Am fost „luminată“, trebuie să „luminez“. Dacă
am fost „luminată“ cu bunătate, sunt datoare să transmit
această lumină spre alţii, cu şi mai multă bunătate. Adică
să pun lumină în mintea care nu a avut parte ca şi mine,
poate de anii mei de şcoală, de gradul meu de inteligenţă,

de condiţiile mele sociale.
Adică, în mod concret, stai la rând la o instituţie, şi vezi
un bătrân chinuit de neputinţa de a-şi completa un formu-
lar. Nu te simţi superior, încercând să îl pui într-o postură
umilă, ci arată-i cu bunătate cum se face. Este el deja umilit
de soarta lui. Unde te grăbeşti? Ce crezi că rezolvi ignorân-
du-l şi dispreţuindu-l?
Ai ajuns să ai de prisos. De ce la tine, în cămările bur-
duşite să se strice, în timp ce mulţi copii adorm flămânzi
ori însetaţi. Ţi-ai comandat tu porţia la masa destinului?
Nu! Ţi s-a dat. Şi, dacă ţi s-a dat, ce merite ai? Cu cât te
face asta mai fericit, ştiind că tu ai, iar alţii nu? Oare roata
nu s-ar putea învârti dacă o mână ar vrea asta? Cum ar fi ca
într-o noapte să te culci bogat şi dimineaţă să te trezeşti
sărac? De ce să nu recunoaştem toţi că sunt lucruri care nu
sunt în puterea noastră. Un incendiu, un cutremur, un răz-
boi, o boală incurabilă ne-ar putea lovi oricând. Şi atunci,
cu ce ne-am alege? Dacă nu ar fi fost semeni de ai noştri
lipsiţi de egoism, poate că nici azi nu am avea iluminatul
electric ‒ şi asta ca să dau un foarte mic exemplu. Tot ce
omenirea are în patrimoniul ei mai bun, mai nobil, mai
frumos, are pentru că oameni guvernaţi de bunătate au
dorit să împartă cu alţii, pentru că au ştiut că „un necaz
împărţit cu alţii se micşorează iar o bucurie împărtăşită cu
alţii, sporeşte“.
Haideţi să fim buni, ştiind că fiecare, suntem nişte lu-
miniţe în întuneric, iar fiecare strop de bunătate alungă în-
tunericul de care toţi fugim şi de care ne este frică. Suntem
la orizontul unei lumi noi, ce stă gata să se nască în care
lupta acerbă dintre bine şi rău e mai ascuţită ca oricând.
Este în logica noastră, în firea lucrurilor, şi în folclorul
umanităţii, ideea că binele va învinge. Poate părea plictisitor,
126 / Aurelia Grosu
demodat sau chiar obositor să fii bun, dar să ne întrebăm

cât ar costa să fii bun pe lângă a fi rău?
A fi bun înseamnă a genera un bine celui ce are nevoie
de el, fără ca să aştepţi neapărat o răsplată de orice natură.
Vă asigur din experienţă proprie că, atunci când am făcut
binele în acest mod, tot ce am simţit a fost o stare generală
de bine, în tot organismul meu, neluând în calcul efectul
produs în celălalt. Dincolo de starea de bine produsă în
organism pentru sănătatea proprie, binele generează un
efect în lanţ, prin stimularea acelei zone din creierul nos-
tru, zona ce determină o atitudine pozitivă, care la rândul
ei, va genera dorinţa de a perpetua acel bine. La fel se
întâmplă şi cu răul făcut. De câte ori ne-am manifestat
nemulţumirea proprie ori produsă de alţii prin acte de rău-
tate, fie ele vorbe, fapte sau atitudini, au avut efectul de
domino. Rezultatul general? Putem întreba medicina care
confirma prin dovezi ştiinţifice, ce tip de substanţe secretă
organismul uman şi ce efect au în fiecare dintre situaţii.
Desigur, există riscul să faci bine, şi să primeşti rău. Da,
din păcate se întâmplă uneori, dar haideţi să ne amintim de
„Legea compensaţiei“ care se aplică şi în acest caz. Mai
devreme sau mai târziu, pe căi necontrolate de noi, binele
făcut se întoarce la autor.
Să facem un exerciţiu de gândire, cum ar arăta o lume
ideală în care toţi am face binele? Pare imposibil? De ce?
De noi depinde. E nevoie să începem. Fiecare să înceapă în
dreptul lui să experimenteze personal timp de 21 de zile
cum este să faci bine în fiecare zi. Se spune că acesta ar fi
intervalul ideal, pentru a-ţi forma un obicei şi a-l însuşi, fie
bun fie rău. Eu personal am încercat în domeniul nutriţiei
şi a funcţionat.
Aţi întâlnit vreodată persoane care erau pline de bună
tate? Ai sentimentul că oriunde ai apăsa cu degetul, din ei,
curge doar bunătate. Este dacă vreţi, efectul „de stoarcere

a portocalei“. Stoarceţi o portocală şi va curge un suc
dulce, răcoros şi bun. Faceţi asta şi cu o lămâie ori un
mănunchi de pelin. Fiecare dă ce are în interior. Desigur,
fiecare foloseşte la ceva, dar mă întreb eu, răutatea la ce
foloseşte? Şi, dacă răutatea ar fi bună, de ce toţi căutăm
bunătate? Eu cred că am fost creaţi să fim buni şi să oferim
bunătate.
Sunt oameni, precum Maica Tereza de Calcutta, ce nu
pot fi încadraţi în categoria „frumoşilor“, „deştepţilor“,
„genialilor“, „bogaţilor“, dar cu siguranţă farmecul bu
nătăţii şi altruismului lor ni-l dorim şi noi, sau măcar să
beneficiem de el. Şi dacă toţi vrem să avem parte de
bunătate, atunci ce să facem?
Haideţi să fim buni, mai buni, din zi în zi mai buni! Pen
tru că aşa cum o spune înţeleptul Solomon: Ceea ce face
farmecul unui om, este bunătatea lui (Proverbe 19:22a)
Anca Luca, jurist, Galaţi

Iubire
Iubeşte-l pe celălalt pentru ceea ce este şi nu pentru ceea

ce are. Nu face din iubirea ta monedă de schimb.
Nina Costache, Galaţi
Iubirea este inima succesului tău, inima familiei, a so

cietăţii şi a întregii lumi. În momentul în care descoperi
dragostea în esența ei, eşti cu adevărat fericit.
Iubirea este puterea înviorătoare a vieţii. Ea este ca o
plantă care trebuie cultivată, dar şi îngrijită cu foarte mare
atenţie. Aceasta implică îngrijirea minţii, a sufletului şi a
corpului. Îngrijirea minţii este cea mai sensibilă. Nu uita
că cea mai grea bătălie se duce în minte. Nu lăsa nici un
gând rău să te inducă într-o stare de declin în iubire, oricât
de mic ar fi el. Spun asta, pentru că iubirea este o putere.
Dacă o pierzi, ai pierdut în bătălia vieţii. De acest concept,
iubirea, se leagă atât de multe în viaţa aceasta, încât dacă
am fi conştienţi de puterea ei, am lăsa totul la o parte pen-
tru a-i face loc.
Iubirea are principiile ei.
1. Principiul numărul unu: Iubeşte-L pe Dumnezeu,
Creatorul tău. Atunci îţi vei da seama de valoarea ta ca şi
om. Tu ai o valoarea incomensurabilă în ochii Lui şi, doar
cunoscând-o, vei putea merge mai departe ‒ să-i iubești şi
tu, la rândul tău, pe cei pe care El îi iubeşte, valorându-i.
Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu nu pot manifesta mânie
sau invidie. Când principiul acesta umple inima, dragostea
se va revărsa asupra altora... Ea este primită cu bucurie în
suflet şi îţi va înfrumuseţa viaţa, răspândind o influenţă cu-

rată asupra tuturor celor din jur. Cei care o au nu pot fi
decât fericiţi, indiferent dacă le merge bine sau rău.
2. Începe a dărui iubire ‒ acesta este principiul numărul
doi. Nu te uita că ceilalţi nu oferă sau te împiedică, tu oferă
iubire. Oferi iubire prin gândirea ta mereu pozitivă despre
ceilalţi şi văzând în ei un potenţial mai mare decât ar putea
ei vedea în tine sau în ei înşişi. Oricare persoană cu care
intrăm în contact este influenţată de atmosfera pe care o
răspândim în jurul nostru.
3. Doar după ce vei împlini principiile anterioare, vei
putea să ajungi la rezultatul final. Partea „finală“ şi fru-
moasă a acestei lupte este chiar faptul că nu are final. Iubi-
rea înfrumuseţează viaţa. Vei trăi plutind de o fericire fără
putere de a o explica pentru ca parfumul care îl emani
spune mult mai mult decât cuvintele. Vei trăi o viaţă plină
de culoare!
Când vei vrea să pui în practică aceste principii, îţi vei
da seama că vei întâlni obstacole. De aceea, am scris câteva
versuri care cred eu că te va ajuta în acest sens.
Dacă te străduieşti să iubeşti, nu reuşeşti.
Dacă te străduieşti să valorezi, tocmai atunci te vei
trezi că iubeşti.
Şi de ce spun asta? E foarte uşor ca iubirea să dispară,
dacă nu este fundată pe ceva solid. E foarte uşor ca, de la o
greşeală, o persoană să te facă să nu mai simţi acelaşi lucru
ca înainte. Şi se întâmplă ca, după un timp de dezgust faţă
de acea persoană, pe care îţi propui să o iubeşti, te simţi
vinovat şi vrei să umpli golul şi distanţa care s-a produs,
dar, hop, realizezi că nu poţi, că orice ai face, simţi că nu
mai e aceeaşi iubire şi de aceea te simţi şi mai vinovat; te
simţi fără puteri, simţi că vrei să schimbi totul, să o iei de
130 / Aurelia Grosu
la zero, dar, totodată, simţi cum zăvorul greu de plumb nu

te lasă să îţi ridici nici măcar ochii pentru a vedea lumină.
Din contră, îţi propui să îi găseşti valori frumoase... şi
chiar atunci te surprinzi că poţi iubi. Da, iubeşti pentru că
ai găsit valori! Poate e nevoie de un timp îndelungat până
ajungi în acest punct, dar perseverenţa, speranţa şi voinţa
sunt cele care nu ar trebui să dispară niciodată. Atunci când
valorezi pe cineva, este rezultatul aplicării Principiului
unu.
Acum, când citeşti asta, deja ţi-a fugit mintea la cineva,
nu este aşa? Continuă să te gândeşti la ea, nu te opri, dar
ştii ceva? Chiar nu crezi că această persoană are vreo cali-
tate pe care tu nu o ai sau, care, chiar dacă o ai, merită să o
apreciezi şi să te simţi bucuros că o are? Îţi spun din propria
mea experienţă, nu vei găsi doar una, ci zeci! Descoperă-le!
Uite, îţi dau un exemplu la care poate nu te-ai gândit
niciodată, că un „defect“ se poate transforma într-o cali-
tate. Persoana la care te-ai tot gândit când ai citit, în relaţia
voastră se simte jignit şi deranjat mult prea repede. Dar,
lasă-mă să ghicesc, de cele mai multe ori îi trece foarte
repede supărarea. Acum, gândeşte-te: nu cumva este ace
laşi comportament ca al unui copilaş? Priveşte-i partea co-
pilărească ce a rămas încă în el! Dacă da, apreciază
copilăria şi în celălalt. Gândeşte pozitiv. Cum vezi acest
„defect“ acum?! Apoi, să discutăm şi celălalt tip de ca
racter: se supără repede şi îi trece greu. Da, e mai proble
matic decât cel precedent. Priveşte-l tot ca pe un copil, dar
mai dificil de lucrat şi modelat. Şi acest copil poate ajunge
foarte departe în realizările lui şi are nevoie de iubire şi
tandreţe. Descoperi ceva copilăresc şi în tine în momentul
acesta?
Desigur, aici depinde de fiecare tip de dragoste. Asta ţi
se poate întâmpla cu soţul sau soţia ta cu care deja discutaţi
certăreţ pe aproape orice subiect legat de viaţă, simţin-

du-se o presiune prin cuvinte şi tăceri care tocmai stă să
izbucnească. Dar întâmplări asemănătoare şi cu acelaşi
substrat ţi se întâmplă şi în alte tipuri de relaţie, cum ar fi
cu cei de la serviciu, vecinii, cumnaţii, verişori, mama,
tata... Şi lista poate continua.
În relaţia cu cei citaţi mai sus, pune-te în locul lor. Pă
trunde în simţămintele şi greutăţile lor. Înţelege deza
măgirile şi întristările lor, dar şi bucuriile lor. Fă-te una cu
ei şi apoi poartă-te faţă de ei exact la fel cum ţi-ai dori să
se poarte ei cu tine. Aceasta este adevărata dragoste faţă de
semenii tăi! Vei îndeplini legea care a lăsat-o Dumnezeu:
Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Nu uita:
Dacă te străduieşti să iubeşti, nu reuşeşti.
Dacă te străduieşti să valorezi, tocmai atunci te vei
trezi că iubeşti.
Vezi? Când descoperi şi apreciezi valorile, vei iubi, dar
nu vei mai şti de ce iubeşti! Şi pentru că iubeşti, vei înţelege
şi vei încerca să găseşti soluţii pline de iubire şi tandreţe!
Nu vei critica, nu vei judeca! Doar aşa vei iubi! Doar aşa
vei trăi!
Acum, scriind această scrisoare pentru tine, eu însumi
îmi dau seama că nu dovedesc iubire de cele mai multe ori.
Meditând mai mult la această calitate aducătoare de pace
şi linişte sufletească, îţi vei da seama că în atâtea lucruri
din viaţă este implicată... Îţi vei da seama că sunt atât de
multe circumstanţe în care decizi să mergi pe două dru-
muri: SĂ OFERI IUBIRE SAU SĂ NU OFERI.
Când eu am înţeles că totul este trecător şi că orice lucru
sau experienţă nedorită mi s-ar întâmpla în viaţă se va uita
şi viaţa mea va continua în modul cel mai plăcut, aşa cum
şi trebuie, am trecut prin ele mai liniştită şi nu m-a mai
132 / Aurelia Grosu
deranjat totul. Dumnezeu m-a ajutat foarte mult, pentru că

am ştiut că e un Dumnezeu atotputernic şi nu mă va lăsa să
trec decât prin ce ştie că e mai debil decât puterea mea.
Atunci şi tu ai de înţeles că Soarele există, chiar dacă norii
sunt atât de groşi încât e întuneric şi mai şi plouă torenţial
de nu poţi privi nici măcar în sus ca să spui: „Ştiu, eşti
acolo şi totul va trece!“
Ştii ce vreau să înveţi? Atunci când norii, adică ura,
invidia, problemele şi tot ce ţi se întâmplă nedorit în viaţă
îşi fac apariţia, este vital să nu uiţi că a fost şi va mai fi
soare. E la fel de vital să nu uiţi că mai este ceva acolo,
poate undeva pierdut în colţul inimii, vântul, adică iubirea.
Aceasta va îndepărta tot ce este de nedorit în viaţa ta. Nu
uita niciodată pentru că iubirea să îşi facă misiunea, îşi va
permite ea singură să aducă mici nori în dreptul Soarelui.
Ştii de ce? Ca să apreciezi momentele pline de soare, adică
pline de fericire. Când norul cel mic nu va lăsa să vezi
soarele, e inevitabil să ţi-l doreşti şi apoi să îl apreciezi mai
mult.
Sunt momente când nu ştii de unde să mai începi să
rezolvi problemele. Momente în care eşti exact în jumătatea
pânzei de păianjen. Ai răbdare. Lasă loc iubirii în inima ta.
Nu e chiar aşa de plăcut pentru că există ceva care opreşte
vântul să îşi facă lucrarea ‒ eul. Ştii că drumurile dificile
duc adesea către destinaţii frumoase? Deci, chiar dacă do-
are şi e deranjant, relaxează-te şi acceptă lucrarea iubirii.
Doar dacă o vei lăsa, vei putea să ai parte de tot ce îţi
doreşti frumos. De ce oare eşti deranjat şi posomorât că
sunt numai nori deasupra capului tău, dacă tot tu intervii şi
pui baricade vântului?!
Când eşti confruntat într-un conflict, întreabă-te pe tine
însuţi: CE AR FACE DRAGOSTEA ACUM?
Lasă iubirea să conducă drumul!
Îţi doresc din suflet o viaţă plină de un vânt aducător de

soare, fericire şi bucurie! Iubeşte!
Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, căci dragostea
este de la Dumezeu. Şi, oricine iubeşte, este născut din
Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte, n-a
cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.
(1Ioan 4:7-8)
Adelina Carmina Rădulică,

Spania
Bibliografie
Biblia, traducere Dumitru Cornilescu
Altruismul
Dacă mă bucur că învăţ ceva nou,

este ca să-l împărtăşesc altora.
Seneca
Şi în viaţă, în simţire, în scris, în gând, când te uiţi bine,

rămâne mai ales ce ai dat altora, ce ai lăsat de la tine,
ce ai jertfit. Prin înstrăinarea de tine însuţi capeţi şi
consecvenţă, şi stăruinţă, şi caracterul, şi iubirea oamenilor.
Nicolae Iorga
1. Sinele şi Aproapele. Altruismul ca principiu

Plecând de la afirmaţia lui Nicolae Iorga, înţelegem că,
pentru a avea capacităţile pe care acesta le descrie, iniţial,
noi trebuie să conştientizăm că trebuie să ne iubim
aproapele ca pe noi înşine şi să avem simţul de întraju-
torare activat în permanenţă şi „setat“ pe nevoile celor din
jur, indiferent dacă nevoile noastre sunt sau nu îndeplinite.
Nevoile celorlalţi sunt raportate la timp, energie, bunuri –
resurse pe care noi le sacrificăm făcând abstracţie de sine
şi fără a avea pretenţia „să ni se răspundă cu aceeaşi
monedă“ ‒ acest principiu poartă numele de altruism.
Altruismul îşi are originea în Biblie, reprezentând cen-
trul învăţăturilor lui Iisus Hristos. Prezenţa şi semnificaţia
iubirii aproapelui nu se limitează doar la cuvinte, la re-
flecţii, ci se extinde la fapte, astfel noi trebuie să urmărim
binele comun mai mult decât binele personal, întrucât
binele comun este mult mai folositor pentru om, deoarece
înnobilează sufletul. Iată de unde pleacă altruismul: Să iu

beşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi ‒ o poruncă luată
din Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 22. Dar mulţi
autori biblici subliniază o puternică legătură între iubirea
pentru aproape şi iubirea pentru Dumnezeu.
Cum se justifică această strânsă legătură între iubirea
pentru aproape şi iubirea pentru Dumnezeu? Noi, ca şi
oameni, suntem rezultatul creaţiei divinităţii încă de la
Adam şi Eva. Dumnezeu ne-a creat cu multă dragoste,
ne-a dat „suflare din suflarea sa“ şi a sacrificat pe unicul
Său Fiu, Iisus Hristos, pentru iertarea păcatelor noastre. Iar
Iisus Hristos, când s-a înălţat la Cer, le-a spus apostolilor:
Să vă iubiţi între voi şi pe aproapele vostru aşa cum v-am
iubit Eu. Dumnezeu ne iartă ori de câte ori greşim, pentru
că suntem creaţia sa şi pentru că ne iubeşte, iar, dacă gân-
dim în profunzime, putem deduce că aceasta este prima
dovadă de altruism, Altruismul divin. Iar cine îl iubeşte pe
Dumnezeu în totalitate, atunci iubeşte şi creaţia sa divină
care nu este alta decât omul.
Dar... câţi dintre noi au citit „Pilda samariteanului mi-
lostiv“? Cu drag, îmi aduc aminte de serile acelea de vară,
din anii puri ai copilăriei, când străbunica mea mă aduna
de pe uliţa satului unde îmi petreceam vacanţele, jucân-
du-mă cu copiii vecinilor... Mă lăsam adusă în casă de
mustrările aspre ale străbunicii şi noaptea se lăsa cu poves
tiri de întâmplări din Biblie, căci, străbunica mea, femeie
credincioasă, nu rata nicio slujbă de duminică, încă de
când era tânără. Şi, întotdeauna, mă învăţa să nu trec
nepăsătoare pe lângă un cerşetor, fără să nu-i cumpăr ceva
de mâncare sau să cedez în autobuz locul persoanelor în
vârstă, pentru că „Dumnezeu vede milostenia sau faptă
bună săvârşita faţă de aproapele nostru“.
136 / Aurelia Grosu
Dacă ne-am raporta la această pildă, am putea foarte

uşor să conturăm câteva entităţi:
‒ „Sinele“ ‒ reprezentat de hoţi, preot şi levit. Hoţii
sunt acele persoane care luptă pentru sinele lor, râvnind la
bunurile altora şi adoptând mijloace de violenţă spre obţi-
nere acestora, victimizându-l pe omul în cauză. Astfel,
iubirea sinelui contează cel mai mult pentru ei. Ei repre
zintă deci, sinele dezumanizat. Preotul şi levitul au adoptat
aceeaşi atitudine faţă de omul atacat, de nepăsare şi indife
renţă faţă de suferinţa acestuia. Putem afirma că preotul şi
levitul sunt persoane aplatizate afectiv, adică desensibili-
zate, cu iubirea de sine mai mare decât iubirea aproapelui.
‒ „Aproapele“ este reprezentat de o singură persoană:
samariteanul care a dat dovadă de sensibilitate sufletească
faţă de cel aflat în suferinţă, adică de compasiune la care a
adăugat fapta bună, acţionând corespunzător şi dezintere-
sat la nevoile acestuia, iar acest lucru înseamnă deja, altru-
ism. Aici, iubirea aproapelui, este mai mare decât iubirea
sinelui.
Bineînţeles, în zilele noastre, populaţia caracterizată de
altruism este cu mult rarefiată şi acest lucru este cauzat de
nivelul de trai scăzut, care implică grija zilei de mâine şi
lupta pentru propria existenţă, neglijând, astfel, pe cei din
jur şi îndepărtându-ne de Dumnezeu, pierzând astfel
credinţa.
2. Când apare şi cum se manifestă?

Altruismul este o valoare morală şi apare încă de la cele
mai fragede vârste. Fie că suntem profesori, fie că suntem
părinţi sau nefamilişti, cu toţii am întâlnit copii inteligenţi,
dotaţi cu imaginaţie şi spirit creativ. Şi, dacă s-ar mai
adăuga şi „mila faţă de cei din jur“ sau dorinţa de a participa
„de bună voie şi nesiliţi de nimeni“ la activităţi de voluntariat,
am putea spune că aceşti copii au o oarecare capacitate de

altruism.
Altruismul, la copii, se poate dobândi şi în urma vizionă-
rii unui film cu scene cu acte de caritate, din care aceştia să
ia ca exemplu pozitiv personajele altruiste, care ajută
bătrânii, care iubesc animalele, care ajută un elev mai slab
la învăţătură!
3. Eu, altruistă?
Raportându-mă la propria copilărie, pot să spun că, din
desenele animate educative, am desprins câte ceva despre
milă şi iubirea faţă de semeni, dar altruismul, la mine, s-a
manifestat în jurul vârstei de unsprezece ani, în cadrul co-
pilăriei nefericite pe care o trăiam cu maximă intensitate şi
îmi doream să fiu ultimul copil pe această lume cu o astfel
de copilărie şi mă tot gândeam cum aş putea reuşi să fac
ceva ca să nu mai existe şi alţi copii care să trăiască expe-
rienţa mea, presărată cu neajunsuri, agresivitate, expune-
rea la tuberculoză pulmonară cu recidive, suferite de mama
care a sfârşit murind de cancer...
Cum oare ajunsesem să gândesc aşa? Explicaţia se
găseşte, pe undeva, printre conflictele dintre bunica mea şi
mama...
„‒ Mamă, nu te gândeşti că ceea ce faci nu este bine? În
primul rând pentru sănătatea ta, tu trebuie să te odihneşti şi
să mai laşi fumatul că ai să te îmbolnăveşti şi ai să mori...
Şi dacă ai să continui aşa, vor veni nişte vremuri când n-o
să mai pot să fac nimic pentru tine ca să te mai scap încă o
dată... Nu te gândeşti şi la copilul ăsta că are nevoie de
tine?
‒ Da’ ce, mamă, eu n-am voie să mă bucur şi eu de ti-
nereţe? Şi, în fond şi la urma urmei, ce, mori mata? Mor
eu... şi care-ţi e problema? Copilul o să crească şi o să se
138 / Aurelia Grosu
descurce... Te rog frumos, nu te mai băga în viaţa mea atâta,

că, de fiecare dată, de câte ori vii aici, nimic nu-ţi place... “
La astfel de discuţii asistam şi eu şi conştientizam, deja,
că bunica are dreptate... Astfel că mama mea a reprezentat
pentru mine un contraexemplu de viaţă şi îmi doream să
fac ceva pentru a împiedica suferinţa creată de comporta-
mentele negative ale părinţilor astfel ca să nu mai apară şi
alte „victime“ ca mine. Puteam eu, la acel moment, să fac
ceva pentru binele omenirii? Să fac ceva, la acel moment,
nu, nicidecum, iar pentru „binele omenirii“ este deja prea
abstract... Nu puteam să fac nimic, nu aveam cum să
acţionez direct atunci, dar puteam să plănuiesc ce voi face
în viitor, astfel încât, la vârsta adultă, să acţionez conform
cu nivelul de cunoştinţe dobândite ca să contribui la
formarea unor generaţii de valori pentru societate...
Când am decis să studiez ca să devin profesor (de ma
tematică), am purtat cu bunica discuţii contradictorii. Eram
elevă la sfârşitul clasei a VIII-a, iniţial supărându-se că
„revocasem“ ordinul „de a mă pregăti pentru o carieră de
învăţător“.
„‒ Aşa, cel puţin, dacă tot te duci să faci o facultate, mai
bine ai face medicină, tot pierzi nişte ani, dar te faci doctor
şi ai bani mai mulţi, aşa... ce te faci cu o leafă de profesor?
‒ Ştii ceva, bunico, nu pentru bani o fac, eu vreau să
ajut copiii nevoiaşi (şi nu numai pe aceştia) ca să ajungă şi
ei cineva în viaţă şi să nu sufere din cauza neajunsurilor...
Şi matematica este de viitor, la toate examenele se cere,
este un obiect greu pe care nu toţi pot să-l înveţe“.
Anii de liceu au trecut repede. Mă pregăteam intens
pentru bacalaureat şi admiterea la facultate, de unde aveam
să devin profesor de matematică, ignorând colectivul cla-
sei care „savura“ această perioadă prin chiuluri masive de
la ore, ieşiri la discotecă, bineînţeles, lucruri normale pentru
vârsta adolescenţei. Nu mă puteam integra, motiv pentru

care eram văzută ca „oaia neagră“ şi supusă şicanelor din
partea colegilor. Dar mie nu-mi păsa, eu aveam doar un
singur ţel: să ajung cineva, ca să ajut, la rândul meu, pe
alţii.
Iar la sfârşitul clasei a XII-a, o altă discuţie cu bunica suna
cam în felul următor:
„‒ Şi ce-ai să faci, mamă, la facultate, că eu n-o să am
din ce să te ţin?
‒ Atâta timp cât o să am un pat unde să dorm şi o masă
pe care să scriu şi să învăţ, nu vor fi probleme!“
Şi-am plecat la facultate. Aveam deja un plan cu
obiective de împlinit: să învăţ bine, să am rezultate şcolare
bune, să mă specializez în cariera de profesorat, astfel că la
terminarea facultăţii să fiu pregătită să intru în câmpul
muncii, ca apoi să acţionez în formarea de valori pentru
societate.
Nu m-a interesat cum am să mă descurc din punct de ve-
dere financiar, însă anii studenţiei au fost foarte grei. Rudele
bunicii s-au dat la o parte, nu au vrut să ne susţină, menţionând
că nu au niciun fel de obligaţie. Dar eu, cel puţin, n-am avut
pretenţia să se implice cu ceva, ştiam că „moartea con-
curenţei“ atinge cote maxime, mereu auzeam discuţii:
„‒ Dacă n-ai bani, sor-meo, nu te băga. Nu te uita la ea,
că ea visează şi vrea, dar ea nu e ca ceilalţi copii. Păi tu ştii
câtă cheltuială este la facultate? Acolo se duc numai copii
cu bani!
‒ Ce să-i fac, dacă nu vrea să-nţeleagă?! Ea zice că o să
se descurce. O să vadă ea ce-o să facă...“
Dar eu nu făceam acest lucru din ambiţie ca să le
demonstrez că sunt capabilă, ci, pur şi simplu, aveam un
plan cu viaţa mea. Vroiam să mă dedic meseriei de cadru
didactic ca să pot forma copii pentru ca, aceştia, la rândul
140 / Aurelia Grosu
lor, să devină valori pentru societate şi astfel să avem o

societate mai bună.
Oricât de strâmtoraţi au fost anii de facultate, încercam
să mai dau meditaţii ca să mă pot descurca şi petreceam
ore în şir, din zi şi din noapte, studiind în sala de lectură, în
timp ce colegi de-ai mei de cămin, petreceau cu muzică şi
băutură chiar în camera mea. Nu puteam să le mai spun
nimic pentru că tot timpul primeam replica: „Eşti în mi-
noritate, dacă nu-ţi convine, du-te şi stai la gazdă“ şi pref-
eram să evit conflictele. Anii au trecut, eu mi-am atins
scopul, am devenit profesor de matematică şi am dat uitării
suferinţa îndurata de-a lungul timpului. Am considerat că
sacrificiul a meritat, acum având libertatea de a profesa şi
de a-i ajuta pe elevi.
Pe acest fundal al carierei didactice universitare am fă-
cut şi-un doctorat, ca să am dreptul să profesez în acest
mediu, şi... „poate, cine ştie de unde sare iepurele şi.. te
bagi în cercetare“, îmi spuneau colegii. Dar eu, nu, nici
gând, am plănuit ca această diplomă de doctorat să echiva-
leze, într-un viitor, cu un examen de definitivat în în-
văţământul preuniversitar, pentru că acolo se modelează
valorile pentru societate şi acolo îmi este locul.
Acolo, în mediul şcolar sunt copii din toate categoriile
sociale. Ei au nevoie de foarte multă atenţie în pregătirea
lor pentru viaţă. Îmi place să ajut, să dăruiesc, îmi face
bine şi mă simt fericită.
Oamenii sunt foarte fericiţi să dăruiască lucrurile de
care ei înşişi au cea mai mare trebuinţă (Oscar Wilde).
Am o foarte mare slăbiciune pentru copiii orfani, săraci;
lor le-aş acorda mult mai multă atenţie şi m-aş ocupa in-
tensiv de pregătirea lor... pentru că, şi mie, în vremea copi
lăriei, mi-ar fi ajutat poate, o pregătire suplimentară, dar
situaţia financiară nu mi-a permis, motiv pentru care nu
voi ezita niciodată să acord meditaţii benevol unor astfel

de copii... ca şi aceştia să ajungă la nivelul celor cu posibili
tăţi materiale mai bune şi să devină adevărate valori pentru
societate.
Irina VASILE,
profesor de matematică, Bucureşti
Cifrul şi linia de forţă
De la postura corpului şi până la felul în care se rapor-

tează la oamenii şi la întâmplările din viaţa lui, omul este
definit şi influenţat de atitudinea pe care o are. Atitudinea
unui om faţă de el însuşi este influenţată şi influenţează
atitudinea pe care o are faţă de familia lui, de restul oame-
nilor şi faţă de viaţă, în general. Dar, şi invers, este valabil.
Câte fire invizibile se ţes în chilimul relaţiei omului cu
sinele său, tot atâtea se împletesc şi în atitudinea lui faţă de
lumea exterioară. Toată ţesătura poate fi privită ca o pânză
de păianjen ameninţătoare sau ca un covor zburător...
Un om care se lasă dominat de frică se teme de orice şi
vede frică peste tot. Are propriile sale trăiri, dar nu le spune
altcuiva. Are părerile sale, dar le risipeşte pe ascuns, lăsân-
du-le neîmpărtăşite. Alege să viseze pe ascuns sau şi, mai
rău, îşi gâtuie visele de frica de a le vedea eşuând. Aşteaptă
la fel ca noi toţi, să se întâmple ceva sau cineva minunat în
viaţa lui, care să-l scape de Frică. Simte că i-ar fi mai bine
dacă ar scăpa de teamă, dar s-a ataşat atât de mult de ceea
ce simte de o viaţă, încât nu ştie altceva sau mai rău, preferă
să rămână prizonier de bunăvoie. Timpul său trece
degeaba...
Chiar dacă ştie sau nu, orice om are propriile sale posi
bilităţi de schimbare, de transformare. Este ca un cifru se-
cret, valabil doar pentru seiful lui personal, în care sunt
depozitate valorile, opţiunile, visurile, posibilităţile de re-
alizare a dorinţelor lui, împlinirea lui. Combinaţia unică a
cifrului există undeva, doar că s-ar putea să nu fie accesată

niciodată... Însă omul temător adoptă o atitudine defensivă
şi se predă din start fricii, iar rezultatul este că se închide
posibilităţilor de schimbare, de transformare pe care le are.
Şi, posibilităţile dispar treptat, seiful rămâne încuiat, cifrul
se pierde necăutat şi nefolosit.
Cum ar fi dacă, în locul fricii, omul nostru ar pune dra-
gostea: de oameni, de viaţă, de natură, de lucru bine făcut.
Ar avea propriile trăiri şi le-ar spune cu încredere şi altor
oameni. Ar găsi companioni cu aceleaşi percepţii şi senti-
mente. N-ar mai fi singur în lumea lui. Ar avea părerile lui
personale şi le-ar împărtăşi cu curaj, bucurându-se să fie
ascultat, simţindu-se important pentru că iată, opiniile lui
contează pentru cineva. Ar visa că ar face ca toţi oamenii
să îi împărtăşească visul, ar găsi tovarăşi de lucru la îm-
plinirea dorinţelor lor. Ar avea şanse să-şi vadă visul îm-
plinit şi ar găsi mai repede sprijin să repare un vis frânt,
dacă ar fi nevoie... Un om dominat de dragoste nu va
aştepta să i se întâmple ceva sau cineva minunat în viaţa
lui, pentru că va fi ieşit chiar el în calea destinului, acţionând
cu mult curaj în loc să renunţe, de teamă. Ar găsi cifrul lui
unic cu care ar deschide seiful şi de-acum va folosi chib-
zuit toate comorile... Şi pentru el va trece timpul... dar va
trece cu folos.
Atitudinea este o linie de forţă de 360V ‒ între frică şi
dragoste, adevăr şi minciună, bucurie şi tristeţe, deschidere
către oameni şi izolare, succes şi eşec, învingător şi
victimă, fericire şi suferinţă, abundenţă şi lipsuri, împlinire
şi lipsă de sens, performanţă şi mediocritate. Culmea este
că nu ne trebuie nici un echipament de protecţie ca să
facem saltul prin sau peste linia de forţă. Este de ajuns să
vrem asta şi toată energia aceea ne împuterniceşte să trăim
aliniaţi cu starea pe care o alegem în mod conştient.
144 / Aurelia Grosu
Ce univers minunat e omul pe dinăuntrul lui, dacă atât

de repede reacţionează la schimbarea de macaz a atitudinii
sale. Cât de repede scapă de presiune atunci când învaţă să
nu-i mai judece pe alţii. Ce bine înţelege că, făcând asta,
poate, cândva, nici el nu va mai fi judecat de ceilalţi. Ce
mult i s-a limpezit privirea şi cât s-a deschis orizontul
acum... Energia pe care o pierdea fiindu-i frică de gura lu-
mii, o câştigă pentru el şi o va utiliza ca să îşi facă viaţa
mai frumoasă. În loc să-i fie frică de oameni, se va simţi
împlinit să îi ajute pe ceilalţi, prin munca sa.
Omul se împlineşte pe sine, atunci când primeşte înapoi
din dragoste, ceea ce a permis fricii să îi ia. Îşi primeşte
viaţa înapoi, nu pe aceea care a trecut deja, ci pe aceea care
ar fi putut trece la fel de neînsemnată, din cauza fricii. Va
trăi frumos, doar prin simpla asumare a fiinţei sale!

Cunoaşte-te, femeie!
Investiţia în cunoaştere, aduce cea mai bună dobândă.

Benjamin Franklin
Sunt Elena Unc din Arad, o femeie care a plâns, a râs, a

murit sau a reînviat de atâtea ori, conştientă şi responsabilă
pentru modul în care şi-a dezvoltat natura reală eternă.
Sunt femeie, o femeie care se aşează de multe ori în
camera sufletului ei şi-şi descrie propriile simţuri.
Mă întreb de multe ori unde mă aflu? Sunt fericită? Îmi
trăiesc propriile vise? M-am iertat pe mine?
Întrebările mele, femeie, pot fi şi ale tale!
Cunoaşterea de sine, nobleţea şi crezul personal sunt
paşi siguri către o motivaţie puternică și se răsfrâng asupra
relaţiilor personale şi profesionale.
Încearcă nu să fii un om de succes, ci un om de valoare
(Albert Einstein).
Şi, ca femeie, vă invit pe toate să vă gândiţi la voi, la
aspiraţiile şi iubirile voastre.
Doar ştiind cine suntem, putem afla cine vrem să fim.
Imaginea personală apare din convingerile pe care le
avem despre noi.
Ele se formează din experienţele trecute, din reacţiile
celorlalţi faţă de noi.
Scopul unei cunoaşteri de sine este să vezi exact cine
eşti cu adevărat pentru a începe o schimbare înlăuntrul tău.
146 / Aurelia Grosu
Eu, Elena, ani la rând mi-am simţit fiinţa grea, învârtin-

du-mă într-un labirint a cărui ieşire se pare că nu o găseam
uşor. Mă comportam aşa cum credeam că sunt atunci.
A mă cunoaşte şi a-mi vedea schimbările interioare nu
însemna că mă subestimam, ci doar că începeam să mă
accept, dorindu-mi cu mare intensitate transformarea mea
și atingerea unui alt nivel.
Ştiam că dacă nu mă cunosc în adevărul meu, în rostul
existenţei mele, nu pot avea linişte, nu pot trăi sentimentul
împlinirii personale.
A mă cunoaşte, a presupus de multe ori să privesc în
interiorul meu, ca un act de autoreflectare. A mă cunoaşte
pe mine, a însemnat un proces afectiv şi cognitiv care s-a
dezvoltat cu vârsta şi cu experienţele prin care am trecut.
Apoi, m-am trezit şi am cântat cu pasiune ceea ce vreau să
devin.
Poate că şi tu eşti în faza de căutare? Poate şi ţie îţi tre-
buie nişte soluţii bune? Poate şi tu te întrebi cine eşti? Cine
vrei să fii? De ce trăieşti aici, pe Pământ?
Am aflat pe parcursul vieţii mele că a mă cunoaşte pe
mine însemnă a înţelege cum vrea Dumnezeu să fiu, am
înţeles că sunt o fiinţă creată după chipul Lui, în vederea
asemănării cu El.
În procesul de autoevaluare, am descoperit că împlinirea
spirituală, o nevoie de ordin superior, este calea prin care
pot merge spre desăvârşire.
Dragă femeie, eu, Elena, am scris acest articol, fiindcă
am dorit cu inima să fiu lângă tine, să te mângâi, să îţi
zâmbesc, să te susţin pe drumul tău!
Am fost o femeie depresivă, singuratică, marginalizată,
într-o ţară depărtată şi bogată!
Am fost închisă în închisoarea unei căsnicii imposibile.
Din suferinţă au ieşit briliantele fiinţei mele.
Din suferinţă m-am ridicat şi m-am cunoscut, m-am

regăsit şi m-am transformat, cu durere şi lacrimi.
Povestea mea se alătură poveştii tale, fiind o mână în-
tinsă spre inima ta, spre a te ajuta să te descoperi.
Mi-am găsit misiunea, fiindcă din închisori şi lanţuri,
am învăţat să ajut, să mă pun la dispoziţia unora ca tine,
femeie.
Dacă devii conştientă, ajungi la alegeri, iar din alegeri
corecte, rezultă libertate.
Cum ştii că ai ales bine? Vei şti! Vei fi împăcată cu tine
şi vei avea linişte interioară ca marea într-o zi calmă de
vară.
Încearcă să te analizezi cu obiectivitate, să vezi cum
trăieşti, cum eşti acum şi ce doreşti să devii.
Cel mai special lucru care te invit să îl faci este să îţi
găseşti direcţia, scopul, visul, misiunea ta. Şi o dată ce te
cunoşti mai bine şi eşti mai conştientă de tine şi de aspi-
raţiile viitoare, poţi recunoaşte unde greşeşti, ca să lucrezi
la retuşările interioare, ca să lucrezi la personalitatea ta.
Dacă eu am putut să-mi depăşesc traumele, fricile şi
durerile, dorind a-mi crea acea viaţă în armonie cu mine şi
divinul interior, pe care l-am acceptat cu toată dragostea,
poţi face acelaşi pas de preţuire pentru fiinţa ta.
Eu, Elena, născută din aceeaşi sursă ca şi tine, te îm-
brăţişez femeie, te chem spre cunoaştere, spre unica faţă
autentică din fiinţa ta, spre împlinire şi abundenţă.
Pot totul în Hristos, care mă întăreşte! (Filipeni 4:13)
Elena Unc, Arad

Intuiţie
Intuiţia este trandafirul mistic care te va conduce

la extazul suprem şi la viaţă nemuritoare.
Osho
Intuiţia este o formă puternică de cunoaştere prin care

avem acces instantaneu la adevăr. Pur şi simplu ştim, din-
colo de orice dubiu, că un anumit lucru, fapt, om, este în
linie cu ceea ce ne dorim sau ne trebuie în viaţă sau nu. De
multe ori intuiţia funcţionează ca o avertizare, ca un semnal
dea nu ne pripi într-o discuţie, într-o afacere, la un anumit
drum etc.
Despre intuiţie se spune că este sentimentul de a şti fără
a raţiona. Pur şi simplu, ceva din tine ştie fără să fi ajuns la
acea concluzie în urma unui raţionament complicat, care
ţine cont de multiple elemente de analiză. Şi funcţionează
în raport cu orice lucru se întâmplă, cu orice persoană intri
în contact, doar că semnalele sunt mai slabe sau mai
intense.
Îmi explic capacitatea de a intui că e o conectare ambi
valentă la universul interior, dar şi la acela exterior fiinţei
mele. Prin conectare la universul meu interior simt că am
acces la o anumită formă de cunoaştere, a valorilor mele
personale în raport cu cele general valabile pentru toată
omenirea. Este cumva rezultatul deschiderii mele către
făptura care sunt în interior, aceea care iubeşte, care vi-
sează, care iartă, care caută şi aşteaptă, aceea care vede
curcubeul, aievea, în faţa ochilor şi refuză să se ia după

urâţenia unor oameni, a unor fapte sau a unor vorbe arun-
cate la repezeală. Am avut de multe ori intuiţii şi, de câte
ori le-am ascultat, le-am urmat fără a mă împotrivi cu
mintea, cu raţiunea, a fost bine. Pe măsură ce au trecut anii
şi am dat tot mai mult frâu liber intuiţiei să se manifeste,
am observat că ea s-a făcut mai puternică. Se manifestă
mult mai des şi semnalele ei sunt mult mai clare. Sigur că
antrenamentul meu a contat, la urma urmei, am ales conş-
tient să fiu mai atentă la ceea ce simt, la cine sunt. Astfel,
intuiţia mea s-a alimentat mereu din dorinţa şi exerciţiul de
a înţelege semnele pe care inima şi corpul mi le trimit. Am
avut curajul de a asculta şi a învăţa o altă limbă, străină
mie până atunci, în care îmi vorbea propria mea inimă.
Uneori simt că mai am de studiat încă multă vreme această
limbă dulce...
Prin conectarea la universul exterior, intuiţia îmi aduce
altă formă de cunoaştere, prin dragoste de oameni, prin
deschidere către adevărul simţit şi cunoscut de alţii, prin
înţelepciunea vieţii pe care am trăit-o şi care mă pregăteşte
pentru prezent şi viitor. Am înţeles, de exemplu, la un mo-
ment dat, că simţul sacrului a fost dintotdeauna înlăuntrul
meu, doar că n-am ştiut, crezând că toate astea vin cumva
din afară, de la alţi oameni. Cert este că vin şi din afară, vin
să completeze lucrarea începută de mine, dar, până n-am
pus singură baza construcţiei, n-aveau la ce să vină...

Experienţa – moment al învăţării
Cuvintele înţelepţilor ascultate în linişte sunt mai de preţ

decât strigătele unuia care stăpâneşte printre nebuni.
Înţelepciunea este mai de preţ decât sculele de război,
dar un singur păcătos nimiceşte mult bine.
Proverbe. 9-17-18
Experienţă – moment al învăţării
Când cauţi un loc de muncă, descoperi acelaşi lucru:

toate posturile disponibile necesită o experienţă prealabilă.
De aici apare frustrarea celui care caută un job. Cum poţi
avea experienţă fără nu să ai un loc de muncă?
Noul preşedinte al unei bănci a avut o discuţie cu fostul
preşedinte, care i-a oferit postul, după mulţi ani de muncă
în acel loc.
„‒ Care este secretul succesului?
‒ Să iei decizii bune! răspunde fostul preşedinte.
‒ Şi cum faci acest lucru? întreabă noul membru al
băncii, gânditor.
Fostul preşedinte răspunde cu siguranţă:
‒ Experienţa!
Noul preşedinte, uimit şi confuz întreabă din nou:
‒ Şi cum îmi fac experienţa?
Răspunsul fostului preşedinte a umplut biroul băncii;
‒ Făcând alegeri proaste!“
Deci, dacă despachetăm conceptual „experienţă“, aflăm

că vorbim despre un profesor dur, care mai întâi îţi dă
testul şi apoi îţi predă lecţia. Aşa te formezi şi te căleşti!
Când ai păşit prin experienţa suferinţei, îi înţelegi şi pe
ceilalţi şi îi poţi ajuta. Experienţa nu e ceea ce ţi se întâm-
plă ţie, cât ceea ce faci cu ce ţi se întâmplă.
Când am trecut ani de zile prin depresie, durere, boală,
umilinţă, lipsă de dragoste etc., m-am întrebat, mereu şi
mereu, obsesiv: „De ce laşi, Doamne să se întâmple atât de
multe lucruri rele cu viaţa mea?“ Eram disperată, fiindcă
nu ştiam de ce trec continuu prin atâtea. Perioada dintre
30-50 de ani, care ar fi trebuit să fie cea mai prolifică ‒ un
dezastru!
Apoi, citind multe cărţi, am descoperit o nouă perspec-
tivă a trecutului meu. Perspectiva schimbă totul! Ochii mei
au devenit proaspeţi, mintea mea s-a ascuţit. Am văzut al-
tfel provocările dure ale vieţii mele.
M-am întrebat când am fost sfătuită să scriu o carte:
„Oare durerea şi experienţele grele ar putea fi un câştig
pentru altcineva?“ sau „Poate ieşi ceva bun, emoţionant,
din viaţa mea dezorganizată?“
Când treceam prin „valea umbrei morţii“, am avut prac-
tic două posibilităţi: să renunţ sau să cresc. Nu am ştiut
niciodată ce va urma, dar, astăzi, scriu cărţi, drept dovadă
că dorinţa de a creşte a fost motivaţia cea mai puternică
pentru viitorul meu.
Deci, contrar tuturor lucrurilor auzite de noi, experienţa
evaluată este cel mai bun profesor. Toţi avem câteva expe-
rienţe de viaţă, însă... ce facem cu acestea contează cel mai
mult.
Vieţile noastre sunt nişte caiete goale. Putem nota zilnic
sau periodic diverse momente importante pentru creşterea
noastră. Cu fiecare pagină, înţelegem mai mult. Depinde şi
152 / Aurelia Grosu
de felul în care administrăm acest caiet. Unii dintre noi

lăsăm caietul închis, rareori aducându-ne aminte să mai
notăm ceva. Alţii umplu paginile, dar nu le recitesc, nu
reflectă la conţinutul lor şi nu capătă mai multă înţelep
ciune. Înţelepciunea vine din ascultare de părinţi, de profe-
sori, de Dumnezeu.
Personal, mi-au fost ca un far aprins aceste cuvinte: Fiule,
dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei lua aminte la
înţelepciune şi, dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o
vei căuta ca argintul, şi vei umbla după ea ca după o co-
moară, atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi
cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci Domnul dă înţelepciune;
din gura lui iese cunoştinţă şi pricepere. (Proverbe 2:1-6)
Cunoaştem persoane cu multe cunoştinţe, dar cu puţină
pricepere. Ele au mijloacele, dar nu înţeleg suficient de
bine semnificaţia lucrurilor. Deci, experienţele lor de viaţă
sunt lipsite de reflecţie şi evaluare. Drumul în viaţă corect
şi util este să ne transformăm experienţa în înţelepciune.
Această valoare umană se capătă în timp îndelungat, nu
peste noapte. Înţelepciunea care vine din experienţele trăite
trebui căutată ca o comoară, trebuie să săpăm după ea.
Jucătorul de baseball, Earl Wilson a spus: Experienţa te
ajută să recunoşti greşelile, atunci când le repeţi.
Atitudinea noastră faţă de experienţele neplanificate şi
neplăcute determină creşterea noastră. Viaţa este plină de
cotituri neprevăzute. Apar consecinţe care par complet
diferite de planurile noastre. Învaţă să transformi cotitu-
rile în bucurii. Tratează-le ca pe nişte excursii speciale şi
ca pe nişte ocazii de a învăţa. Nu li te opune, căci altfel nu
vei învăţa care este scopul lor. Bucură-te de fiecare clipă şi
curând vei fi din nou pe cale, cu siguranţă mai înţelept şi
mai puternic datorită micii cotituri ‒ spunea directorul
campaniei S4 Leaderschip Network din Australia.
Noi nu cunoaştem îndeajuns încât să limităm greşelile

şi apoi, nu totul depinde de noi. Nu putem evita tot ce este
greşit, dar ne putem dezvolta, pentru a nu mai repeta din
ceea ce am făcut, am auzit sau experimentat pe pielea
noastră. Şi... mai este ceva: experienţa costă. Trebuie să
plăteşti preţuri diferite. Poţi doar să speri că preţul nu este
mai mare decât valoarea experienţei pe care o câştigi. Sau
poţi şti care este preţul, doar după ce treci prin experienţă.
Ar fi tragic să nu înveţi dintr-o experienţă, chiar şi după ce
ai achitat preţul. Vrem să fugim de experienţele urâte,
negative, spunând: „Nu voi mai face asta, niciodată.“
Din propria mea viaţă am văzut că fuga nu ajută. În
schimb, evaluarea şi învăţarea te conduc în direcţia corectă.
Experienţa evaluată te ridică deasupra mulţimii. Oamenii
care îşi fac un obicei din a reflecta (a medita) asupra expe-
rienţelor lor se găsesc foarte rar. Când îi vom întâlni, îi
vom recunoaşte. Coşmarul vieţii lor i-a condus spre ridi-
care, spre dezvoltare personală, spre măiestrie. Aceştia
trăiesc cu viziune.
Şcoala vieţii oferă multe cursuri dificile. La unele ne
înscriem, pe altele le facem pe neaşteptate. Toate ne pot
oferi lecţii valoroase. Ţine de noi dacă dorim să învăţăm
din ele, pentru a trage concluzii folositoare şi a înainta pe
pista viitoare a vieţii noastre.

Ascultarea
Ascultă-i pe mulţi, vorbeşte la puţini.

William Shakespeare
Cele mai mari probleme actuale în comunicare sunt

date în mare parte de lipsa de ascultare. Ascultarea repre
zintă, de fapt, un act prin care persoana implicată într-o
conversaţie îşi ascultă până la capăt interlocutorul.
Ce se întâmplă când nu ascultăm? Se întâmplă că are
loc o comunicare defectuoasă, în cadrul căreia facem pre-
supuneri şi nu ne lăsăm interlocutorul să continue poves
tirea. De cele mai multe ori, unele dintre persoane, din
dorinţa de a-şi pune ordine în gândire, vorbesc întruna,
neţinând cont şi de interlocutor.
Cum ar fi dacă, cel din faţa noastră ne-ar asculta com-
plet, corect şi prezent în discuţie? Ar fi minunat, pentru că
ni s-ar crea spaţiul necesar deschiderii, aşezării ideilor,
gândurilor, temerilor ca într-un vas şi ne-am elibera com-
plet, făcând loc creării altor idei, gânduri, emoţii.
Tocmai de aceea există 3 tipuri de ascultare:
• Ascultarea la nivel I: cea în care suntem mai mult
interesaţi de noi, de ceea ce noi ne dorim, cum vrem noi să fie.
• Ascultarea la nivelul II: cea focusată, în care intere-
sul cade pe interlocutorul nostru, pe ceea ce are el nevoie;
• Ascultarea la nivelul III ‒ numită şi globală, cea la
360 grade, în care ascultăm cu toate simţurile noastre, as-
cultăm şi ceea ce nu ne spune celălalt.
Consider că ascultarea denotă respectul. Când suntem

ascultaţi, ne deschidem, ne simţim înţeleşi şi că, de fapt,
contăm cu adevărat. Ne simţim în siguranţă şi extrem de
importanţi.
În cartea sa, Tată bogat, tată sărac, Robert Kiyosaki spune
că: „Ascultarea este mai importantă decât vorbitul. Dacă
nu ar fi aşa, Dumnezeu nu ne-ar fi înzestrat cu două urechi
şi o gură. Mulţi oameni cred că, prin gura lor, în loc de a
asculta, pot absorbi noi idei şi posibilităţi. Ei argumentează
în loc să adreseze întrebări“.
Cum poţi deveni un bun ascultător?
1. Priveşte-l pe vorbitor!
Când eşti cu altă persoană, nu te apuca de treabă, nu
foşni hârtii, nu spăla vase, nu lăsa televizorul aprins şi dat
la maximum. Acest gen de activităţi sunt prezente în dia-
loguri, din experienţă scriem.
Dacă nu ai timp, programează-l pe interlocutor imediat
ce este posibil
2. Nu întrerupe!
Majoritatea oamenilor reacţionează brutal când sunt în-
trerupţi. Oamenii au tendinţa de a întrerupe pentru că:
▪ nu pun preţ pe ce are de spus cealaltă persoană;
▪ vor să impresioneze cu cât sunt ei de deştepţi şi
intuitivi;
▪ sunt prea prinşi de conversaţie pentru a asculta, cu
empatie, ceea ce are de relatat cel din faţa lor.
3. Concentrează-te pe „a înţelege“!
Ascultarea presupune să auzi mai mult decât vorbele
rostite şi cere să găseşti rostul celor ce auzi. Înţelesurile nu
sunt în cuvinte, ci în oameni.
Poartă un carneţel şi un pix la tine, ar fi bine uneori
chiar să notezi, se imprimă mai bine cele scrise în subconş-
tient, prin vizualizare.
156 / Aurelia Grosu
4. Controlează-ţi emoţiile!
Controlându-ți reacţiile, îi laşi, de fapt, pe ceilalţi să ter-
mine de explicat punctele lor de vedere, apoi poţi interveni
şi tu.
5. Determină nevoia momentului!
Dacă cineva doreşte să vorbească cu tine, cerându-ţi
prezenţa şi sfatul, discerne nevoia celuilalt în momentul
respectiv.
6. Renunţă la judecată!
Nu poţi emite judecăţi până nu cunoşti toată situaţia, în
cele mai mici amănunte. Dacă ai experienţă, dă un sfat
atunci când ţi se cere, dacă nu, mai bine taci. Tăcerea este
semn de respect.
7. Pune întrebări!
Pentru a te clarifica pe deplin, pune întrebări, dar pe un
ton calm, dar direct şi respectuos.
8. Fă-ţi întotdeauna o prioritate din a asculta, indiferent
cât de ocupat eşti!
Vei vedea rezultatele uimitoare în urma acestei calităţi
exersate zi de zi şi dezvoltate până la sfârşitul vieţii!
Silvia Mircioi,
Life & Proffesional coach, Galaţi
Disciplina, o valoare inestimabilă
Nu e niciodată prea târziu să devii ceea ce poţi fi.

George Eliot
Pentru început vreau să stabilim ce este disciplina şi ce

nu este. Ştiu că nu este indicat să folosesc negaţia, dar con-
sider că, în cazul de faţă, te va ajuta să înţelegi mai bine
acest termen.
În primul rând vreau să-ţi spun că „disciplinat“ nu este
sinonim cu „organizat“.
A fi disciplinat înseamnă a fi ordonat atât pe plan fizic
cât şi pe plan mental, în timp ce a fi organizat presupune
să-ţi desfăşori activităţile după un plan, pe care, din punctul
meu de vedere, îl poţi duce la bun sfârşit doar dacă eşti
disciplinat.
Dacă ţi-ai făcut obiceiul de a te trezi la şase dimineaţa,
asta nu înseamnă neapărat că eşti o persoană disciplinată.
Degeaba te trezeşti foarte devreme dacă nu ai disciplina
necesară pentru a-ţi face un plan şi pentru a lucra zi de zi la el.
Ceea ce vreau să spun este că, disciplina, deşi se imple-
mentează la fel ca un obicei, cu multă muncă şi perse
verenţa, este mai mult decât un obicei. Disciplina este un
program mental pe care trebuie să-l instalezi în subconş-
tient şi care te va influenţa în toate aspectele vieţii.
Disciplina este solul, iar obiceiurile sunt temelia.
Disciplina, de multe ori, este văzută ca pe ceva neplă-
cut. Ea este asociată cu un program strict pe care nu ai voie
158 / Aurelia Grosu
să-l încalci, un program care te obligă la anumite activităţi,

care te privează de libertate. Este foarte greşită această
asociere. Într-adevăr, disciplina presupune un anumit pro-
gram pe care trebuie să-l urmezi, dar el nu este impus de
nimeni. Este alegerea ta să urmezi acel program, pentru că
eşti conştient că este în beneficiul tău.
A fi disciplinat nu înseamnă a trăi ca un robot, sau mai
rău, ca un sclav. Disciplina nu îţi răpeşte libertatea ci din
contră, ea îţi dă libertatea.
A fi disciplinat nu presupune că nu mai ai voie să te
distrezi, a fi disciplinat înseamnă să faci ce ţi-ai propus,
chiar dacă cu o seară înainte ai ieşit în oraş cu prietenii.
Disciplina nu te lasă să-ţi închei ziua până nu termini ce
ţi-ai propus pentru ziua respectivă. Iar dacă se întâmplă ca
sarcinile alese să fie mai dificile decât ai crezut sau inter-
vine ceva neaşteptat, atunci când vei pune capul pe pernă
vei fi împăcat cu tine însuţi pentru că, datorită ei, ştii că ai
făcut tot ce ţi-a stat în putere.
Atenţie!!! Dacă nu ai viaţa pe care ţi-o doreşti asta nu
înseamnă neapărat că nu eşti o persoană disciplinată. Se
poate să existe disciplină, dar să nu fie pusă în valoare din
cauza lipsei încrederii în sine şi a curajului de a visa, de
a-ţi dori mai mult.
Acum, că am stabilit ce este disciplina, să vedem dacă
problemele cu care te confrunţi şi care te împiedică să
ajungi acolo unde vrei să fii se datorează ei. Cu alte cuvinte,
eşti disciplinat sau mai ai mult de lucru la acest capitol?
Pentru a determina acest lucru te invit să răspunzi la
următoarele întrebări şi am rugămintea să fii sincer.
1. Când îţi propui ceva, obişnuieşti să renunţi destul de
uşor, dacă începi să dai de obstacole?
Trebuie să recunosc că eu, uneori, renunţ înainte să în-
cep. Nici nu ajung la primele obstacole. Este suficient
să-mi imaginez cât de grea va fi sarcina sau cât timp îmi va

lua să o finalizez. O persoană disciplinată nu ar face aşa
ceva.
2. Ai obiceiul să întârzii des la diferite întâlniri?
O persoană disciplinată ştie cât de important este timpul
şi de aceea îl respectă, atât pe al lui cât şi pe al celor din jur.
3. Ai obiceiul de a amâna lucrurile, de a lăsa totul pe
ultimul moment?
Când eşti disciplinat te organizezi, îţi faci un plan şi faci
tot posibilul să-l respecţi. Asta nu înseamnă, neapărat, că
totul va merge aşa cum ai plănuit, dar nu amânarea va fi
cea care te va ţine pe loc.
4. De obicei este nevoie de cineva care să te împingă de
la spate pentru a face un lucru?
Spre exemplu, eu, când eram copil obişnuiam să sar
peste spălatul pe dinţi, dacă nu mă împingea cineva de la
spate. Poate părea un lucru lipsit de importantă, dar să ştii
că aceste lucruri mărunte, împreună, duc la o viaţă
indisciplinată.
5. Cauţi recompensa imediată?
Dacă te întrebi ce legătură are recompensa imediată cu
disciplina, dă-mi voie să-ţi spun că o persoană disciplinată
îşi face un plan şi este conştientă că urmarea lui nu îi va
aduce beneficii pe moment, şi nici nu este nevoie, pentru
că are de gând să-l finalizeze şi ştie că atunci va fi recom-
pensată din plin.
6. Laşi dezordine în urma ta (în cameră, pe birou, în
bucătărie)? O viaţă disciplinată înseamnă o viaţă ordonată.
7. Mănânci dezechilibrat?
8. Faci sport?
Ultimele două le-am adăugat pentru că o persoană nu
poate fi disciplinată dacă nu are destulă energie, iar aceasta
vine din alimentaţia sănătoasă şi din sport. Le-am pus la
160 / Aurelia Grosu
sfârşit, dar cred că este foarte important să începi cu ele

pentru că ai nevoie de foarte multă energie pentru a deveni
disciplinat.
Cu siguranţă, acum îţi este clar unde mai ai de lucru.
Acum ştii ce este disciplina şi ştii ce ai de făcut pentru
a deveni disciplinat.
Dar de ce să faci acest lucru? De ce să depui atât de
mult efort pentru a fi mai disciplinat?
Simplu. Pentru că disciplina este cheia.
Disciplina este cea mai importantă parte a succesului.
În continuare, vreau să-ţi prezint avantajele pe care ţi le
poate aduce o viaţă disciplinată:
– Ordonarea gândurilor. O gândire disciplinată te ajută
să vezi lucrurile mai clar, să gândeşti mai limpede. Disci-
plinând mintea o poţi antrena să caute soluţii, nu scuze. Te
ajută să te concentrezi, să trăieşti în prezent, fără să fii asal-
tat de o multitudine de gânduri legate de trecut său viitor.
– Întărirea voinţei.
– Punerea în valoare a calităţilor. Atât timp cât duci o
viaţă disciplinată, cu o direcţie şi un plan, îţi va fi mult mai
uşor să-ţi descoperi calităţile şi apoi să le pui în valoare.
– Întărirea caracterului. Cu siguranţă ai auzit de vorbă:
„armata te face bărbat“. Asta pentru că acolo înveţi ce în-
seamnă disciplina. Acest lucru nu este valabil doar pentru
bărbaţi. Chiar dacă eşti femeie, trebuie să-ţi conturezi un
caracter puternic pentru a nu te lăsa călcată în picioare.
Disciplina te întăreşte, te face propriul tău stăpân. Devii
conştient de faptul că eşti unicul responsabil de viaţa pe
care o ai.
– Dezvoltarea inteligenţei emoţionale. A fi disciplinat
presupune de multe ori să faci anumite lucruri în ciuda
sentimentelor negative pe care le ai. Disciplina te ajută
să-ţi controlezi sentimentele şi să devii independent faţă de
ele. Activităţile tale zilnice nu vor mai fi afectate de starea

ta emoţională. Te vei concentra pe rezultatul final şi nu pe
recompensa imediată.
– Creşterea încrederii în sine, în propriile forţe. Odată
cu întărirea voinţei şi cu dezvoltarea inteligenţei emoţio-
nale, vei reuşi să duci la bun sfârşit anumite sarcini pe care
le tot amânai. Acest lucru îţi va creşte considerabil încre-
derea în tine şi vei simţi că poţi face absolut orice îţi pro-
pui. Ducând o viaţă disciplinată, vei deveni de neoprit.
– Implementarea mai uşoară a unor obiceiuri noi.
– Beneficii financiare. Disciplina nu te va lăsa să faci
cheltuieli nejustificate, pe fond emoţional. Vei reuşi să te
încadrezi într-un anumit buget stabilit, în prealabil, de tine.
Îţi vei stăpâni cu uşurinţă impulsul de a cheltui mai mult
decât îţi permiţi.
– Adio, amânare! O viaţă disciplinată nu ştie ce în-
seamnă amânarea. Bunica mea, Dumnezeu s-o ierte, a dus
o viaţă disciplinată. Mereu spunea: „Nu lăsa pe mâine ce
poţi face azi, mâine nu se ştie ce se mai iveşte“. Copil fiind,
nu prea înţelegeam ce vrea să spună şi gândeam „Cum
adică nu ştiu ce se iveşte mâine?“ Ştiu foarte bine ce voi
face mâine: voi face ce nu am chef să fac azi. Acest mod
de gândire m-a dus spre o viaţă plină de amânare. Acum
înţeleg ce a vrut să spună şi de fiecare dată când am ceva
de făcut şi nu prea am chef, îmi aduc aminte de vorbele ei
şi mă pun pe treabă.
– Îmbunătăţirea sănătăţii. Vei începe să mănânci mai
echilibrat, să faci mai mult sport. Dacă vrei să ai mai multă
energie pentru a fi activ de dimineaţa până seara, disciplina
este soluţia.
Disciplina nu trebuie să rezulte în urma unei motivaţii.
Ea ne este indispensabilă dacă dorim să ne urmăm drumul
spre o viaţă fericită şi nu trebuie să depindă de nimic.
162 / Aurelia Grosu
Disciplina este mai presus, atât faţă de motivaţia exte

rioară, cât şi faţă de cea interioară. Atunci când eşti discipli
nat nu ai nevoie de motivaţie, ci de un motiv. Este de ajuns
să îţi doreşti să faci un lucru, să stabileşti motivul pentru
care vrei să faci lucrul respectiv şi beneficiile pe care ţi le
va aduce. Nu trebuie să cauţi în fiecare zi motivaţia nece-
sară pentru a te apuca de treabă.
Disciplina te va pune în mişcare, vei acţiona şi acest
lucru va duce inevitabil la rezultate
Când vine vorba de disciplină, nu te mai ascunde în
spatele proverbului: „Nimic nu trebuie, decât să mori dacă
te-ai născut“. Cuvântul „trebuie“ îţi dă senzaţia că faci un
anumit lucru pentru că eşti obligat şi nu pentru că este
alegerea ta, dar, dacă vrei să ai o viaţă prosperă va trebui să
fii disciplinat. Gândeşte-te că „trebuie să fiu disciplinat“
este că „trebuie să beau apă“ şi îţi va fi mai uşor să-l ac-
cepţi pe „trebuie“. Bei apă pentru că trebuie şi nu ai nici o
problemă cu asta. La fel trebuie să fie şi cu disciplina.
Dacă trebuie, faci. Dacă nu trebuie, sunt şanse mari
să nu faci.
Până acum ţi-am spus ce este disciplina sau ce nu este,
te-am învăţat cum să-ţi dai seama unde şi cât mai ai de lucrat
la acest capitol şi ţi-am arătat care sunt avantajele unei vieţi
disciplinate. Acum este timpul să-ţi spun cum poţi deveni
disciplinat. Va trebui să-ţi învingi ego-ul, să faci unele sacri-
ficii, să alungi comoditatea, dar, te asigur, va merita.
Modalităţi şi tehnici de implementare a disciplinei:
– Meditaţia. Consider că un prim pas şi unul foarte im-
portant este meditaţia. Aceasta te pune în legătură cu divi
nitatea, te ajută să-ţi faci ordine în gânduri, te disciplinează.
– Perseverenţă şi răbdare. Pentru a ajunge să fii disci-
plinat este nevoie de muncă şi foarte multă perseverenţă.
Insişti până învingi, perseverezi până avansezi.
– Ducând la final tot ce-ţi propui. Începe cu lucruri mă

runte, cu activităţi uşoare, cum ar fi: spălatul vaselor ime-
diat cum ai terminat de mâncat; păstrarea ordinii în cameră
şi pe birou; citirea a 10 pagini pe zi etc. La prima vedere,
pot părea activităţi foarte uşoare, şi chiar sunt, dar, făcute
în mod repetat, au puterea să te disciplineze.
– Un sistem de recompense şi/sau pedepse. Când treci
la activităţile mai grele, este posibil să ai tendinţa să re-
nunţi. De aceea este foarte important ca, odată ajuns în
acest punct, să ai la îndemână un sistem de recompense şi/
sau pedepse. Să spunem că vrei să treci de la 10 pagini pe
zi la 30 de pagini pe zi. Cu cititul celor 10 pagini nu ai avut
mari probleme, le citeai destul de repede şi totul mergea
bine. Acum, cu normă de 30 de pagini pe zi, nu te mai des
curci. Intervine plictiseala, invoci motivul că nu ai timp,
baţi în retragere. În acest moment te poţi ajuta de o recom-
pensă (de exemplu, vizionarea unui film) şi/sau o pedeapsă
(de exemplu fără televizor în ziua respectivă) pentru a-ţi
atinge obiectivul stabilit (30 pagini pe zi).
– Te foloseşti de ajutorul celor din jur. Îţi stabileşti un
obiectiv şi le spui şi prietenilor tăi despre el. În felul acesta,
pentru că ţi-ai luat un angajament public, vei tinde să faci
ce ai promis. Sau, poţi ruga un prieten să te „bată la cap“
până îţi atingi obiectivul.
– Profită din plin de momentele în care te simţi motivat
şi plin de energie. Cu siguranţă ai astfel de momente. Toţi
avem. Important este să ştii cum să le fructifici. Folo
seşte-le pentru a te disciplina. Să spunem că vrei să mă
nânci mai sănătos. În astfel de momente, în care eşti foarte
motivat, aruncă toată mâncarea pe care nu vrei să o mai
mănânci şi mergi şi cumpără numai lucruri sănătoase. În
ziua următoare, când motivaţia nu va mai fi, vei fi nevoit să
164 / Aurelia Grosu
mănânci ce ai în casă (dacă nu faci acest lucru înseamnă că

nu îţi doreşti destul de mult această schimbare).
– Învaţă să spui „Nu“. Disciplina presupune anumite
sacrificii şi de aceea este foarte important să spui „Nu“.
Mai ai încă de lucrat la sarcinile stabilite pentru ziua de
azi, atunci spune „Nu“ prietenilor care te invită în oraş,
spune „Nu“ filmului care tocmai a început la televizor.
– Notează pe hârtie tot ce îţi doreşti să faci, să ai. Acum
câţiva ani a ajuns în posesia mea cartea „Notează şi
acţionează“ de Henriette Anne Klauser. Această carte de-
scrie foarte frumos toate beneficiile notării şi m-a determi-
nat şi pe mine să fac acest lucru. Am început să notez
diferite idei, dorinţe pe bucăţi de hârtie (nu trebuie să le
notezi neapărat într-o agendă) pe care le-am rătăcit prin
mulţimea de foi, cărţi, cursuri pe care le am în casă. Uitam
de ele şi când le găseam, din întâmplare, aveam surprin-
derea să constat că multe se îndepliniseră deja.
Dobândirea disciplinei poate părea un proces lung şi
greoi care diferă în funcţie de punctul în care se află fie-
care, când conştientizează cât de importantă este aceasta.
Cu cât laşi anii să treacă fără să îţi iei viaţa în propriile
mâini, cu atât va fi mai greu să te disciplinezi şi să revii pe
drumul cel bun.
Am ajuns la concluzia că, oricât de mari mi s-ar părea sa
crificiile pe care trebuie să le fac pentru a avea succes şi o
viaţă ordonată, nu se compară, nici pe departe, cu beneficiile
pe care le voi avea de pe urma muncii mele. Vă urez succes!
Togan Dragoş, Braşov
Bibliografie
Grosu, Aurelia, Eşti mai puternic decât crezi, București,
Self Publishing, 2013.
Respect
Respectul este abilitatea de a vedea o persoană aşa cum

este, de a fi conştient de individualitatea sa unică.
Respectul înseamnă grija ca cealaltă persoană să crească
şi să se dezvolte aşa cum este.
Erich Fromm
Pornind de la definiţia din Dicţionarul limbii române,

respectul înseamnă atitudinea sau sentimentul de apre-
ciere, stimă şi consideraţie faţă de o persoană, o idee sau
instituţie. Respectul poate fi exprimat verbal sau prin gesturi.
Citindu-l pe Whitney Griswold: Respectul de sine nu
poate fi vânat. Nu poate fi cumpărat. Nu poate fi fabricat din
relaţiile noastre cu cei din jur. Respectul de sine vine când
suntem singuri, în momentele de linişte, în locurile ferite de
agitaţie, când ne dăm seama că, ştiind diferenţa dintre bine
şi rău, am făcut binele; că recunoscând frumuseţea, i-am
oferit admiraţia noastră; cunoscând adevărul l-am rostit.
Când vorbim despre respect, facem referire la respectul
de sine, cel care vin din interior, şi respectul social, cel
care vine din exterior, din partea celorlalţi.
Atât timp cât ne respectăm pe noi, îi respectăm şi pe cei
din jur, pentru că sunt aceleaşi fiinţe minunate. Arătând
acest respect faţă de noi şi faţă de ceilalţi, câştigăm încre-
dere în noi.
Cum putem construi respectul de sine? Pornind de la
cei 6 stâlpi ai încrederii în sine ai lui Nathaniel Branden,
„părintele“ mişcării Self-Esteem (Stima de sine):
166 / Aurelia Grosu
1. Conştientizarea – înseamnă identificarea nivelului

de respect de sine.
2. Acceptarea – înseamnă că mă accept aşa cum sunt,
cu părţile bune şi mai puţin bune.
3. Responsabilitatea – devin responsabil de ceea ce
sunt şi conştientizez că numai eu pot produce schimbările.
4. Încrederea în sine – vorbim de conştientizarea mo-
torului nostru intern, că orice s-ar întâmpla, noi suntem
capabili să trecem peste tot ceea ce ne rezervă viaţa.
5. Scop – înseamnă să ne identificăm misiunea şi să ne
îndreptăm spre ea pentru a avea o viaţă împlinită.
6. Integritate – orice s-ar întâmpla, respectăm promi
siunile făcute faţă de noi şi față de ceilalţi.
Aşa că nu te opreşte nimeni ca, de astăzi, să devii conş-
tient că, este momentul să treci la acţiune pentru a construi
respectul de tine şi, implicit, faţă de ceilalţi:
• Iubeşte-te pe tine însuţi.
• Nu îi judeca pe cei din jur după tine, fiecare are drep-
tul să-şi trăiască viaţa.
• Dă 100%, în fiecare zi, punând pasiune în ceea ce faci.
• Ascultă până la capăt, cu atenţie, răbdare şi nu îţi opri
interlocutorul.
• Ţine-ţi promisiunile făcute.
• Recunoaşte-ţi slăbiciunile.
• Nu presupune şi nu da sfaturi.
Respectul de sine poate fi definit şi ca fructul disci-
plinei, disciplină care te va face să crezi că poţi mai mult şi
mai bine.
Cred că, atunci când suntem mulţumiţi de noi, când nu
ne comparăm cu ceilalţi, toţi ne vor respecta, fiindcă atunci
vom şti exact ce vrem şi vom acţiona în consecinţă.
Immanuel Kant spunea: Respectul este un tribut pe care
nu-l putem refuza meritului, fie că vrem, fie că nu, putem
cel mult să-l ascundem în afară, dar nu putem împiedica

totuşi, să-l simţim înlăuntru nostru.
Eu cred că această valoare umană ar trebui exersată de
toţi oamenii, astfel ca respectul de sine să se asemene cu
apa dimineţii stropită pe obrazul proaspăt trezit din somn.
Silvia Mircioi,
Life & Proffesional Coach, Galaţi
Solitudine
Găseşte-ţi liman în solitudine şi astfel

Îl vei găsi pe El în tine.
Teresa de Avila
Suntem, de multe ori, singuri, fără familie şi prieteni,

trăind în casele noastre izolaţi de restul lumii. În fiecare
dintre noi se ascunde această teamă. M-am lovit mereu de
o singurătate aridă şi am suferit de lipsa de comunicare, de
lipsa prietenilor şi a unei familii unite, deoarece soţul meu
lipsea de acasă câte zece luni, cutreierând mările şi ocea
nele lumii.
Singurătatea este un gol lăuntric, care poate fi transfor-
mată în plinătate lăuntrică, practicând o disciplină spiri
tuală, numită solitudine.
Chiar dacă ai putea fi un pustnic într-o peşteră de munte,
poţi totuşi să nu ştii ce este aceea solitudine.
Mulţi ani am suferit departe de orice legătură familială,
trăind o viaţă anxioasă... într-un continuu chin sufletesc,
neştiind cum să valorific singurătatea mea. După mulţi ani
de frământare interioară, am reuşit să capăt o pace a inimii,
de care chiar m-am îndrăgostit. Uneori am atâta linişte
încât nu-mi simt corpul, fiind surprinsă că, după atâţia ani
de suferinţă, am ajuns la acest nivel spiritual. Acum, chiar
dacă sunt la fel de singură ca şi în trecut, fie în casă, fie în
mijlocul lumii, solitudinea inimii se extinde spre exterior,
deseori apărându-mi un zâmbet frumos, pe care-l port
oriunde, înţelegând conştient diferenţa dintre singurătate şi

solitudine.
Am învăţat că solitudinea presupune alte valori. Tac şi
iubesc mai mult, tac şi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu
pentru tot ce a creat în mine, pentru toate transformările
prin care am trecut, printr-o smerenie şi ascultare de El şi
Cuvântul Său.
Thomas a Kempis scria: Este mai uşor să taci cu desă
vârşire, decât să vorbeşti cu cumpătare.
Totul stă doar în arta stăpânirii de sine. Când vrem să
practicăm tăcerea, ni se poate întâmpla să ne simţim neaju-
toraţi. Este mai uşor să folosim cuvintele în scopul manipu
lării şi controlării altora, decât să lăsăm controlul în mâna
lui Dumnezeu, tăcerea noastră fiind strict legată de încre-
derea în El. De multe ori, în tumultul vorbelor noastre,
vrem cumva să ajustăm imaginea personală în societate, să
arătăm oamenilor din jur cine suntem şi ce realizări avem,
acest proces ţinând de nevoia de recunoaşterea fiecăruia.
Avem impresia că, doar vorbind, îi ajutăm pe ceilalţi să ne
înţeleagă mai bine. Însă unul din roadele tăcerii este liber-
tatea de a-L lăsa pe Creator să ne justifice, să arate cine
suntem, pentru că, atunci, cu siguranţă, nu vom mai simţi
nevoia de a oferi explicaţii altora de faptele noastre. E un
proces anevoios care se bazează pe încredere, disciplină,
dezvoltare personală şi cunoaşterea de Dumnezeu.
Poate că vă tot întrebaţi cum să ajungeţi practic la
această valoare spirituală! Acum mulţi ani în urmă, într-o
dimineaţă geroasă de iarnă, am intrat într-o bisericuţă mică
din oraşul meu în căutare de adevăruri şi soluţii la viaţa
mea frământată... un slujitor a spus la un moment dat ceva
care mi-a schimbat total viaţa: Veniţi la Mine toţi cei trudiţi
şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihna (Matei 11:28). De
fapt, pătrundeam în adâncurile cereşti ale „liniştii lui
170 / Aurelia Grosu
Dumnezeu“. Cei care au pătruns în tăcerile vieţii, au înfăp-

tuit anumite schimbări în modul de a gândi, şi-au ordonat
viaţa, au meditat cu responsabilitate la rolul şi misiunea lor
pe Pământ, au practicat introspecţia, autoevaluându-se
neîncetat şi trasându-şi noi obiective pentru viaţa lor, lu-
cruri pe care am început să le practic şi eu, ani de-a rândul.
Şi, pentru a avea timpul nostru de linişte, de meditaţie, de
refacere psihică, putem găsi un loc într-un parc, o biserică
deschisă, o magazie sau o sală de lectură a unei biblioteci.
Sunt omul care, după patru ore de muncă psihică susţinută
cu elevii speciali din clasa mea, rămân uneori o oră peste
program, alteori aleg să admir frumoasa faleză a Dunării,
din Galaţi stând pe o bancă şi admirând peisajul, alteori
aleg să admir trandafirii multicolori din Grădina Botanică,
stând pe o bancă şi respirând aer curat departe de zgomo-
tele lumii, citind un psalm vindecător sau o poezie inspirată.
În iarna anului 2013, am experimentat un moment
grandios de solitudine în zborul dintre Bergamo – Italia şi
Otopeni – România. Mă întorceam acasă, după un conce-
diu de câteva zile la fratele şi cumnata mea. Era o zi aşa de
sumbră, norii pluteau pe cer, o zi rece şi cenuşie, incon-
fortabilă pentru sistemul nervos. M-am despărţit de rudele
mele cu mare drag şi am urcat în avion. Îmi era foarte dor
de casă, iar vremea întunecată accentua acest lucru. M-am
aşezat pe locul meu, mi-am pus centura de siguranţă şi...
am decolat. Uşor, am ajuns deasupra covorului de nori. Un
timp, am înaintat fără să observ nimic, într-o stare de apa-
tie, îmi plăcea să admir stewardesele, felul lor atent de a se
purta cu călătorii.
La un moment dat am văzut... totul strălucea în interio-
rul avionului. Am devenit conştientă şi am privit pe fereas-
tră. Soarele apăruse în toată splendoarea lui. Inima mea s-a
încălzit de bucurie. Atunci am închis ochii şi am avut
minute întregi de solitudine. O pace interioară, o bucurie

imensă a invadat sufletul meu. Acolo, alături de mulţi
oameni, am avut momentul meu intim de atingere cu splen
doarea lui Dumnezeu. M-am cufundat într-o baie binefă
cătoare de linişte, recunoştinţă, uimire şi lumină. Eram
plină de reverenţă şi iubire. El era acolo. Soarele acela care
venise pe neaşteptate pe parcursul zborului, m-a fascinat.
Ştiam că Dumnezeu mă iubea şi mă proteja.
Acest moment unic, mi-a întărit convingerea că solitu-
dinea îmi dă şansa şi puterea de a învinge goana secolului,
învăţându-mă cum s-o ignor cu desăvârşire.

Contul tău de fericire
Fericirea este acea stare a conştiinţei

generată de realizarea propriilor valori.
Ayn Rand
Numeroasele conversaţii pe care le-am avut de-a lungul

timpului cu prieteni, membrii ai familiei sau persoane cu-
noscute „întâmplător“ m-au condus la ideea că toţi oamenii
caută conştient sau inconştient FERICIREA.
În încercarea mea de a o defini, am plecat de la o idee
(preluată de la preţiosul meu Alec Blenche, iniţiator al
proiectului de educaţie pentru o alimentaţie sănătoasă
„Viaţa Verde Viu“) conform căreia toţi ne naştem cu un
„cont de enzime“.
Consider, astfel, că toate fiinţele umane se nasc cu un
„cont de fericire“, în care avem depozitat acest ingredient
necesar îndeplinirii celei mai importante misiuni de pe
acest pământ: apropierea de Dumnezeu.
Îmi bazez această definiţie şi pe vorbele lui Abdu’l
Baha, conform căruia:
Fericirea este de două feluri; fizică şi spirituală. Feri-
cirea fizică este limitată; durata sa poate fi de o zi, o lună,
un an. Nu are nici un rezultat. Fericirea spirituală este
veşnică şi dificil de înţeles. Acest tip de fericire apare în
sufletul cuiva o dată cu dragostea de Dumnezeu şi cu
strădania de a ajunge la virtuţile şi perfecţiunile lumii
umanităţii. Prin urmare, depune toate eforturile de care
eşti în stare în scopul de a ilumina lampa inimii tale cu

lumina iubirii.
Preţiosul ingredient existent în contul tău de fericire nu
poate fi cuantificat, nu poate fi măsurat în cifre. Dacă ar fi
aşa, atunci am organiza cu uşurinţă concursuri pentru
acordarea premiului „Cel mai fericit om din lume“.
În schimb, fericirea din cont trebuie păstrată, apărată şi
îmbogăţită.
O parte dintre cei care căută fericirea cred că o pot
obţine doar având resurse financiare îndestulătoare şi
nenumărate ocazii de afişare şi trăire a stărilor de exuber-
anţă. Au doar parţial dreptate, deoarece fericirea se obţine
şi din lucruri aparent mărunte, care însă acumulate în
număr mare pot crea o creştere substanţială a contului de
fericire.
Contul de fericire este afectat de supărări, neplăceri, ne-
cazuri, drame şi tragedii. În majoritatea situaţiilor, pur şi
simplu te trezeşti cu retrageri din cont fără ca tu să ştii de
ele şi fără a înţelege ceea ce s-a întâmplat. Însă adevărul
este undeva la mijloc: chiar dacă debitarea contului s-a da-
torat acţiunilor altor persoane, aceasta nu putea avea loc
decât dacă au existat breşe în procedura de accesare a con-
tului, breşe pe care în marea lor majoritate le-ai acceptat,
fie datorită evenimentelor şi sentimentelor din trecut pe
care le-ai reprimat, fie datorită unei stării de acceptare ta
cită pe care ţi-ai impus-o. Cred că, de aceea, unii oameni
ajung la sinucidere: şi-au epuizat total contul de fericire.
Citind cartea „Eşti mai puternic decât crezi“, am rămas
surprins de abilitatea autoarei Aurelia Grosu de a prezenta
un exemplu practic, trăit, ce confirmă existenţa „contului
de fericire“. Cu toate că textul prezintă o acumulare de
frustrări şi deficienţe datorate cursului sinuos al vieţii, cred
că experienţa trăită de scriitoare a reprezentat o serie lungă
174 / Aurelia Grosu
şi deasă de retrageri, de deturnări din contul său de fericire.

La sfârşitul lecturii mele am ajuns la concluzia că Aurelia
s-a născut o norocoasă: a venit pe lume cu un cont plin de
fericire şi a avut şansa ajutorului divin de a-l reechilibra
înainte de a se epuiza.
Înseamnă că ceea ce trebuie să faci mereu este să îţi
aperi, să îţi securizezi contul.
Trebuie să consideri toate evenimentele care apar în
viaţa ta ca fiind necesare, ca făcând parte din nişte teste
peste care trebuie să le treci pentru a promova clasa. Nimic
nu este întâmplător şi toate uşile care ţi se închid în viaţă
îţi arată, de fapt, că trebuie să urmăreşti peretele, la stânga
sau la dreapta, pentru a găsi următoarea uşă deschisă.
De asemenea, trebuie să comunici, să vorbeşti cu cei
apropiaţi sau cu cei dispuşi să te asculte. Însă niciodată să
nu te plângi. Nu te ajută cu nimic! Imaginează-ţi că te afli
într-o stare euforică, într-un cadru mirific. Îţi foloseşti ca
mera foto pentru a imortaliza acea atmosferă. Însă nici una
dintre persoanele cărora le arăţi fotografia nu exprimă en-
tuziasmul la care te aştepţi! Este normal, pentru că nu poţi
imortaliza sentimentele şi trăirile.
Totodată, indiferent de ce ţi se întâmplă, adu-ţi aminte
de cuvintele lui Jimmy Dean: Nu pot schimba direcţia vân-
tului, dar pot schimba direcţia pânzelor mele pentru a
ajunge mereu la destinaţie.
Vestea bună este că ai mereu o posibilitate extrem de
importantă: să creşti soldul contului tău de fericire pentru
a fi astfel, pe zi ce trece, mai aproape de Dumnezeu, mai
aproape de obiectivul suprem al fiecărei fiinţe umane.
Pentru asta trebuie să fii mereu dispus să înveţi din ceea
ce se întâmplă, să ai grijă ca în fiecare zi să îndeplineşti cel
puţin una din cele şapte activităţi care îţi pot aduce un cu-
mul în contul tău de fericire: să cauţi, să iubeşti, să cunoşti,
să dăruieşti, să iubeşti, să mulţumeşti, să te minunezi şi SĂ

FII TU.
Creează în tine o stare de echilibru şi de continuă cu-
noaştere, citeşte Cărţile Sfinte, reacţionează cu bunătate şi
cu toleranţă, caută să aplici mereu sfatul lui Mahatma
Gandhi: Fericirea este atunci când ceea ce crezi, ceea ce
spui şi ceea ce faci sunt în armonie.
Este şi cazul nostru, al meu şi al soţiei mele Daniela.
Reflectez în urmă şi îmi dau seama că totul a stat sub um-
bra „fericirii“.
Cum altfel putem fi numiţi decât „urmăriţi de fericire“
dacă la nunta noastră, scumpa mea mireasă mi-a cântat
versurile lui Nichita Stănescu pe linia melodică a lui Nicu
Alifantis:
Du-mă fericire în sus,
Izbeşte-mi tâmpla de stele,
Lumea mea prelungă şi în nesfârşire,
Se face coloană sau altceva
Mult mai înalt şi mult mai curând.
Apoi, inconştient sau pe deplin dedicat viitorului, am

deschis calea alimentării conturilor noastre de fericire cu
versurile compuse de mine chiar în acea seară:
Eşti dulcea mea visare
A lumii încântare
Glasul tău mi-e cântec
Şi rugă mi-e descântec.
Te chem ca pe-o minune

Iubire-mi să o porţi.
Eşti a mea şi-s pentru tine,
Să mulţumim ai lumii sorţi.
176 / Aurelia Grosu
Nu există vers sau rimă în astă lume

Să poată spune ce gândesc,
Mai presus de faptul
Că TE IUBESC.
Acum lucrăm împreună, în echipă, să îi arătăm fiicei

noastre Diana-Valentina calea către datele de acces la con-
tul său de fericire şi apoi să o ghidăm, pas cu pas, pentru
a-şi îndeplini misiunea în această lume.
Adrian Culicencu
Fondator „DOR. ACADEMY“ –
Dezvoltă propria realitate –
Portal Inspiraţional pentru Lumea Ta
Călătorie prin entuziasm...
Să faci un lucru cu entuziasm, tocmai asta înseamnă a te

afla la porţile Paradisului, a simţi iubirea care transforma, a
face alegerea care te duce în faţa lui Dumnezeu.
Acest entuziasm ne pune în legătură cu Duhul Sfânt,
şi nu cu sutele, miile de lecturi din textele sfinte.
Paolo Coehlo
Stăm faţă în faţă, la aceeaşi masă.

Tu aici, eu acolo. Tu, cititor atent, eu departe de tot şi de
toate. Proiecţia gândurilor mele m-a teleportat deja într-o
lume doar a mea... o lume magică între tu şi eu. Un paradis
al visării, o lume pură fără suferinţă şi fără măşti unde,
„odată deschis ochiul minţii nu-ţi mai rămâne decât să de-
scoperi conturul unei lumi care nici nu bănuiai că există“.
Revenind la tine, imaginează-ţi că eşti departe... cu
capul în mâini, rămas încremenit de grandoarea naturii
care ţi se aşterne sălbatic la picioare, de pe cel mai înalt
munte din lume... te imaginezi pe vârful acestui munte sau,
mai degrabă, te imaginezi stând pe nisipul auriu, la ţărmul
mării albastre şi ascultând valurile care se izbesc de ţărm,
strigătele pescăruşilor?
Merg să pregătesc o cafea... cât timp tu alegi decorul, eu
aleg povestea.
Pe drum, înapoi, mirosul cafelei proaspăt preparate îţi
întrerupe visarea. Din nou, faţă în faţă... între noi, doar un
ceas de masă care tocmai a început să ticăie. Tic-tac, tic-
tac... tic-tac, tic-tac tocmai a întrerupt tăcerea!
178 / Aurelia Grosu
Te privesc scurt şi reuşesc să observ în spatele zâmbe

tului tău timid, curiozitatea care se ascunde. Mă priveşti cu
atenţie în timp ce în gând îţi tot repeţi întrebarea „Cine este
ea?“ Ei bine, nu pretind că sunt eroina acestei cărţi sau
eroina vreunui film, ci, mai degrabă, sunt doar eu, cea care
te însoţeşte astăzi la cafea, Oana. Zâmbesc în timp ce con-
tinui, sunt conturul unui pedant cu principii bine structu
rate şi al dreptăţii absolute şi totodată întregul care-l umple
de culoare, de energie şi de entuziasm! Cam atât despre
mine, să revenim acum, aici, la poveste, la acel scurtmetraj
care uneşte puterea interioară de congruenţă dintre entu
ziasm şi pasiune!
În timp ce sorb cu entuziasm din cafeaua, oh, Doamne,
atât de aromată, te las să călătoreşti în timp.
Te privesc în ochi şi încep să-ţi vorbesc despre trecutul
meu... un trecut cu bune şi cu rele, cu experienţe, entu
ziasm, dramă şi cu multe lecţii. Un trecut bizar, fără pic de
echilibru în tot ceea ce făceam.
Atârnam fie speriată, sfâşiată de iluzii deşarte, căzută
undeva jos şi căutam cu disperare puterea să mă pot ridica,
fie visam cu ochii deschişi la progresul propriului „eu“
fără să asud de prea multă dedicare, forţă creatoare şi
pasiune.
Eram fie prea entuziasmată, fie prea impulsivă. Tre-
ceam des, de la o extremă la alta, fără să fiu conştientă că
doar stabilirea de obiective clare avea să mă aducă pe dru-
mul bun, către mine.
Am călătorit prin multe lumi, sentimente, stări sufleteşti
până să descopăr că doar călătoria prin entuziasm avea să
mă ridice tot mai sus şi să mă apropie continuu de realiza-
rea visurilor mele. Am învăţat că, înainte de toate, trebuie
să-mi identific pasiunea şi misiunea, iar, apoi, trebuie să
mă ocup serios de implementarea lor în viaţa mea. Curând,
m-am trezit purtată pe sus de un vânt divin şi cu fiinţa zil-

nic învăluită de o mare energie.
Mă priveşti şi ai privirea surprinsă de tot ce-ţi spun... Îţi
găseşti curajul şi mă întrebi unde poţi găsi tot acest izvor
de entuziasm, cum îţi poţi menţine echilibrul astfel încât să
nu cazi în depresie, în golul interior sau în lipsa de
energie?
În timp ce caut răspunsuri, îmi amintesc că am citit
odată că, în concepţia filosofului Robert Misrahi, noi sun-
tem ataşaţi de suferinţă din cauza moştenirii culturale creş-
tine. Lipsa de încredere în sine, în celălalti, în societate şi
în existenţă este cea care ne împiedică să accedem la aceste
forţe vii. Adoptăm „o filosofie a tragicului“, gândindu-ne
că nimic nu este posibil.
Avem tot felul de scuze proaste pentru a nu face efortu-
rile necesare unei vieţi mai bogate şi mai responsabile,
pasivitatea, teama de eşec constituind astfel serioase obsta
cole în calea entuziasmului.
Respir adânc în timp ce te fixez cu privirea şi... continui.
Vestea bună pentru tine e ca entuziasmul se învaţă. În-
cepe zilnic prin a înlocui lipsa ta de viaţă cu o forţă în pri-
virea ta. Lumea va observa această schimbare la tine şi nu
va dura mult până îşi vor da seama că tu eşti altfel, că ai
găsit cheia spre succes, soluţia spre fericire, drumul către
tine. Vor dori să aibă şi ei acces la această portiţă, spre
paradisul divin.
Transformă entuziasmul într-o baghetă magică care
face realizabilă orice acţiune sau vis de-al tău. Lasă-te cu-
prins/ă de tot acest tumult copleşitor de emoţii şi senti-
mente ce-ţi inundă sufletul. Învaţă să iubeşti totul şi vei
transmite entuziasmul tău la nesfârşit devenind astfel, con-
topirea nedefinită a universului tău cu universul oricui. În-
vaţă să trăieşti altfel... plin de încredere!
180 / Aurelia Grosu
Din propria experienţă îţi împărtăşesc că nimeni nu

poate rezista unor ochi entuziasmaţi, care iubesc totul. Ni
mic nu poate sta în faţa unui om care iubeşte tot ceea ce
face şi pune pasiunea în tot ceea ce face. Şi nimic nu poate
să-ţi răpească liniştea interioară şi entuziasmul pentru care
ai trudit atât de mult.
Îţi zâmbesc larg şi continui să-ţi povestesc cum entu
ziasmul este una dintre cele mai importante însuşiri ale
vieţii. Stare contagioasă a minţii, împreună cu modul tău
de a gândi şi de a acţiona reuşeşte să atragă atenţia celor
din jur şi să îi facă să accepte şi ei, la rândul lor, entuziasmul
în viaţa lor, ca pe-o renaştere.
Poţi să fii orice vrei tu să fii, căci, odată implementat în
viaţa ta, entuziasmul e ca şi cum ai găsi în drumul tău prin
întuneric o cărare spre lumină, gustul spre fericire. Stăpânit
de entuziasm, vei simţi că a venit vremea să-ţi pui ordine
în viaţă, în gânduri şi în sentimente.
În saltul meu spre neant, mărturisesc că entuziasmul a
transformat derizoriul în forţa eliberatoare. Cumva, entu
ziasmul s-a întruchipat într-un amalgam de culori şi mi-a
inundat universul cu speranţe, cu zâmbet şi perspective.
Indiferent de sentimentele şi gândurile pe care le-am
trăit după, indiferent de punctele slabe pe care le-am expe
rimentat, entuziasmul a rămas în viaţa mea acel punct fix
care m-a făcut să privesc realitatea cu ochi mai blânzi, să
sper la un viitor mai bun, să apreciez mai mult persoanele
din jurul meu, să râd cu poftă, să trăiesc mai des fiecare
clipă la maximum, să experimentez permanent emoţii de o
intensitate incomparabilă.
Posedat de entuziasm, simţi cum poţi construi o um-
brelă motivaţională care, indiferent de natura gândurilor
tale, îţi ghidează paşii spre o lume de vis, spre schimbare,
spre depăşirea oricărei situaţii din viaţa ta.
Cam atât cu teoria, acum lasă-mă să te introduc în câ

teva din toate acele experienţe prin care entuziasmul m-a
ajutat să biruiesc capcanele vieţii.
O să încep prin a povesti o experienţă unică în viaţa
mea. Îmi amintesc cum la vârsta de 11 ani, timp de câteva
luni ajunsesem să am insomnie. Fie că era noapte sau zi,
indiferent de metodele folosite pentru a-mi induce starea
de somn, nu reuşeam să dorm.
Au fost multe nopţi în care corpul meu zăcea în pat în
timp ce în mintea mea, gândurile alergau de colo colo fără
vreo ţintă anume. Începuse să devină stresant să îmi oblig
corpul să rămână ţintuit de pat, în încercarea de a adormi.
După vreo săptămână, am încetat să mă împotrivesc som-
nului şi am început să experimentez lucruri pe care, nimeni
altcineva poate nu le-a mai experimentat în aceeaşi para-
metri ca mine.
A urmat aşadar, etapa în care îmi petreceam nopţile
plimbându-mă prin casă în timp ce buzele mele murmurau
rugăciuni. Comunicarea cu Dumnezeu m-a făcut să real-
izez că, toate acele leacuri băbeşti pe care mama mea mă
punea să le aplic, în disperarea ei de a mă scăpa de insom-
nie, e un semn clar că, de aici înainte, viaţa mea avea să se
schimbe iremediabil.
Am început apoi să-mi petrec serile atârnâdu-mi corpul
jumătate peste balustrada balconului unde locuiam. Inspi-
ram adânc aerul răcoros al serii. Cântam. Citeam la lumina
lunii. Îmi amintesc cum, o lungă perioadă de timp, mi-a
rămas întipărit în minte un citat scris de Winston Churchill:
„Niciodată, niciodată, niciodată, niciodată să nu renunţi“.
Am continuat seria aventurilor prin a scrie despre lumea
mea imaginară, despre o lume mai bună. Am închinat zeci
de ode Lui, nopţii sau stelelor. Scriam. Da! Semnul care
avea să anunţe schimbarea în viaţa mea era acesta. De
182 / Aurelia Grosu
atunci, seară de seară, sub lumina blândă a lunii, am conti

nuat să scriu orice, despre orice. Nici în ziua de azi nu m-am
oprit din a scrie. Nici nu cred că o să mă pot opri vreodată.
Ajunsesem ca atunci când soarele răsărea să regret lep-
ădarea nopţii de mantaua tăcerii. Priveam răsăritul de soare
conformată şi aşteptam ca ceilalţi membri ai familiei să se
trezească.
Din păcate, insomnia mea a stârnit controverse în rân-
dul familiei şi nimeni nu a înţeles că această etapă zbuciu-
mată din viaţa mea a fost tocmai aceea care m-a făcut
să-mi găsesc vocaţia, pasiunea, liniştea interioară, pansa-
mentul pentru suflet în situaţiile grele ale vieţii mele care
urmau să vină!
Au urmat dispute, vizite la medici, drumuri prin spitale.
Ajunsesem, sub analiza scurtă şi superficială a unuia dintre
medici să mi se recomande să iau o sacoşă de pastile pen-
tru a scăpa de insomnie. Îmi amintesc cum mama plângea
şi îmi spunea că altă soluţie nu e decât să recurg la pastile.
Sedative, mai exact.
Am privit către ea şi ştiu că i-am spus pe un ton disperat că
am doar 11 ani, nu mă voi seda cu pastile, vom trece şi peste
asta. În supărarea şi indignarea mea profundă, ştiu că am ales
să condamn la coşul de gunoi soluţia dată în grabă de inconş-
tienţa medicului din a cărui cabinet abia ieşisem în momentul
în care am luat punga de pastile din mâinile mamei.
I-am spus mamei pe un ton ferm, în timp ce o îmbră
ţişam, că voi găsi soluţia de a depăşi insomnia, trebuie
doar să aibă credinţă. Ne-am dus acasă, tatăl meu a întrebat
cum a fost vizita la doctor şi eu i-am zis zâmbind că e ceva
normal, mulţi adolescenţi trec prin asta. Am minţit. Nici în
ziua de astăzi nu ştie adevărul.
Aceasta e doar unul din toate acele exemple care, m-au
făcut să-mi păstrez optimismul, încrederea în Dumnezeu
şi, mai presus de toate, să mă ridic cu tărie din nenorocirea

în care vroiau să mă arunce alţii. O lecţie de viaţă. Dacă nu
luam atunci decizia corectă poate şi în ziua de astăzi trăiam
sub jugul sedativelor. Am ştiut când să zic nu, am ştiut să
preiau controlul asupra vieţii mele, am ştiut că, îndreptân-
du-mi gândurile spre un anumit obiectiv, va veni în curând
şi soluţia mult aşteptată. Nu peste mult timp, am depăşit
insomnia. Aşa, pur şi simplu. Echilibrul s-a reinstaurat şi
viaţa mea şi-a urmat cursul firesc al vieţii oricărui adoles-
cent. Privind în urmă, cumva plină de entuziasm şi zâmbet,
mă simt chiar mândră de mine.
Te privesc şi privirea ta senină spune totul. Mă strădu
iesc să reuşesc să-mi dau seama ce întrebări mai cauţi.
Probabil că, ascultând povestea mea, cauţi aceleaşi răspun-
suri ca şi mine. Suntem, oarecum, împreună, în aceeaşi că
lătorie. Te simţi cumva acaparat/ă de povestea vieţii mele.
Mă compătimeşti şi mă admiri în acelaşi timp. Ei bine,
nu ai de ce să mă compătimeşti, aşa e viaţa! Îţi aşterne la
picioare dureri şi alegeri care sunt menite să îţi dea lecţii,
să dezvolte din tine un om înţelept, un om corect, un om
capabil să-şi ducă la bun sfârşit obiectivele fixate şi în
lupta spre bine să dobândească capacitatea de a schimba
ceva în lume.
Zâmbeşti şi eu simt nevoia să te dojenesc cu privirea
mea blândă şi să-ţi repet că dacă-ţi propui, da, poţi schimba
chiar universul.
Te invit să fii spectator la un alt exemplu al vieţii mele,
într-un alt decor.
Cum viaţa-i o scenă a schimbării, sentimentele sunt de
multe ori doar simpli actori pe o scenă oarecare. Indiferent
de locaţia scenei, indiferent de actori, sentimentele sunt prin
natura lor, doar o călătorie prin diverse stări. Un drum scurt
de la ardoare la pasiune şi-apoi către ură şi, chiar, amintire.
184 / Aurelia Grosu
Nu e şi cazul meu însă. Nu pot spune că nu am suferit

sau că nu am simţit gustul amărui al trădării. Pot spune
însă că, experienţa care m-a marcat mult timp a cunoscut
atingerea mâinii divine care avea să-mi curme suferinţa
prin bucuria de a-mi întâlni sufletul pereche. Îmi amintesc
cum depresia pusese stăpânire pe viaţa mea şi eu, nici eu
nu îmi explic cum, găseam mereu puterea să merg zilnic la
biserică şi să mă rog pentru a-mi găsi liniştea interioară.
Probabil, te întrebi cum am reuşit să depăşesc şi această
negură a vieţii mele? Am avut credinţă!
Nu m-am lăsat pradă gândurilor sinucigaşe şi nici tre-
cutului. Mi-am fixat un obiectiv şi am continuat să mă
dedic trup şi suflet scopului final al acestuia. Am mers zil-
nic la biserică cu lacrimi în ochi, implorând acelaşi lucru
până când minunea s-a întâmplat. Am întâlnit la scurt timp
omul care avea să-mi schimbe complet viaţa. Un om echi
librat, care a ştiut să aibă răbdare şi să mă elibereze de toţi
demonii şi temerile trecutului.
Acest om mi-a redat în timp încrederea în mine, bucuria
de a trăi intens fiecare clipă din viaţa mea, şi iubirea. A
readus pentru totdeauna stabilitatea şi aripile magice ale
iubirii în viaţa mea, făcându-mă să-l iubesc aşa cum nu e
omeneşte posibil. El reprezintă acum entuziasmul cu care
mă avânt semeață prin viaţă. Indiferent de orice experi-
mentez, ştiu că o simplă privire său gând pentru el îmi dă
puterea să depăşesc orice.
Probabil că şi tu ai trecut prin aşa ceva. Sau te gândeşti
cum ar fi să ai o persoană aşa minunată în viaţa ta? Poate
că te gândeşti cum am putut eu să trec prin atâtea şi să
continui să radiez de atât entuziasm?
Credinţa şi puterea primită mereu de la Dumnezeu, op-
timismul, bucuria, gândirea pozitivă, oamenii din jurul
meu, iubirea m-au ajutat să fiu şi să rămân entuziasmată.
În familie, comunitate, relaţii, muncă, în eşecuri şi în

probleme, entuziasmul a jucat un rol important în viaţa
mea. Poate-ţi va părea amuzant ce urmează să-ţi spun dar,
entuziasmul a devenit pentru mine un fel de tovarăş de
viaţă. Indiferent de decor, de situaţie sau de actori, entu
ziasmul reprezintă „cel mai înalt nivel al energiei vitale pe
care îl putem experimenta ca fiinţe umane, aici pe Pământ“.
Găseşte-ţi pasiunea din tine, ţelul tău în viaţă, motivul
pentru care trăieşti. Nu te voi minţi spunându-ţi că va fi
uşor. Din experienţa mea însă lasă-mă să-ţi dezvălui cum
prin practica zilnică şi concertare, perseverenţa şi per-
sistenţa, energie şi dorinţă poţi să obţii ce vrei şi să ajungi
acolo unde iţi propui. Cunoaşte-ţi calităţile, atât cele pozi-
tive cât şi cele negative. Pe cele din urmă transformă-le şi
foloseşte-le în favoarea ta. Oricât de mult nu vrei să re-
cunoşti, şi tu şi eu ştim că eşti un lider. Oricine poate fi un
lider atât timp cât nu se abate de la obiective, atât timp cât
îşi doreşte asta.
Trebuie doar să îţi aloci un timp, să stabileşti clar ce e cu
adevărat important pentru tine, să defineşti obiectivul care
vrei să-l realizezi, să-ţi construieşti un plan, să acţionezi şi
să urmezi planul care duce la atingerea obiectivului propus.
Ţi-ai fixat obiectivul? Atunci consider lecţia de en
tuziasm încheiată.
Mă ridic de la masă şi te îndemn să consideri acest
obiectiv provocarea vieţii tale. Tic-tac! Tic-tac! Timpul se
scurge... începe să urmăreşti înfăptuirea acestuia! Nu uita
să iei cu tine entuziasmul şi credinţa în tine!
„Dacă eu am putut, poţi şi tu! Eşti mai puternic decât
crezi!“
Oana Gabriela Pasat, Galaţi

Recunoştinţa
Fii recunoscător pentru tot ceea ce ai

şi vei avea mai mult. Dacă te concentrezi pe ce nu ai,
nu vei avea niciodată destul.
Oprah Winfrey
În fiecare dimineaţă, când se ivesc primele zori ale

trezirii din somnul meu adânc de noapte, aşa cum sunt, cu
ochii închişi încă, primele cuvinte rostite în gând sunt: „Te
iubesc“ şi „Mulţumesc“. Le rostesc până deschid ochii cu
adevărat. Este un obicei pe care mi l-am făcut încă din vara
anului 2013, în timp ce lucrăm la scrierea primei mele
cărţi: „Eşti mai puternic decât crezi. Dacă am putut eu poţi
şi tu“. Atâta recunoştinţă aveam în mine pentru ce a făcut
Dumnezeu cu viaţa mea, încât puteam, din inima mea
curăţită, să rostesc aceste cuvinte, să mă simt aşa cum
spuneam în gând.
Eram mulţumită şi fericită că încă mai trăiam. După
lungi şi grei ani de suferinţă, trăiam şi eram vindecată de
multe deprinderi rele din trecut.
Procesul de refacere a durat foarte mult, dar eram conş-
tientă că aceasta fusese voia lui Dumnezeu şi-l iubeam,
fiindcă mi-a arătat dragostea Lui în cele mai dificile mo-
mente ale trăirii mele pe Pământ.
Eram fericită că scriam o carte care avea să devină un
ajutor preţios pentru cei ca mine, slabi, suferinzi, neiubiţi
şi marginalizaţi.
Citisem că multe personaje ilustre au practicat recu

noştinţa de-a lungul istoriei. Leonardo da Vinci, Platon,
Shakespeare, Emerson, Dickens, Proust, Lincoln, Newton,
Einstein şi mulţi alţii.
Există o consecinţă a recunoştinţei sincere, care, numai
cel ce o practică zi de zi, o atinge, o vede, o simte. Această
magie, are efecte vizibile pentru totdeauna!
Relaţiile se pot schimba şi deveni armonioase şi pro-
funde. Starea de sănătate se poate întări. Bucuria care îţi
umple inima, devine un şuvoi de apă cristalină.
Când nu te simţi recunoscător pentru ceva, nici nu poţi
primi mai mult. Dacă doreşti să primeşti, întâi va fi o
plăcere să dăruieşti, pentru că, dăruind din plinul împlinirii
să primeşti cu graţie înapoi.
Coloana vertebrală a unui nou stil de viaţă este
recunoştinţa.
Willie Nelson, compozitor şi interpret, spunea: De în-
dată ce am început să enumăr binecuvântările din viaţa
mea, aceasta s-a schimbat într-un fel extraordinar.
Acum câţiva ani în urmă, am luat o cutie cartonată de
pantofi şi am scris pe ea „Cutia binecuvântărilor“.
De câte ori vedeam o realizare, o împlinire cât de mică,
luam o bucată de hârtie, descriam pe scurt evenimentul şi
puneam data. Aşa, am adunat acolo, multe bileţele ale bi-
necuvântărilor primite. Această practică m-a ajutat mult în
relatarea poveştii mele de viaţă din prima carte. Mintea
mea era impregnată de ele şi de aceea am putut scrie atât
de repede volumul meu. Întâmplările fuseseră scrise, mă
bucurasem de ele şi acum ieşeau la lumină rapid.
Scriitorul şi clericul Maltbie D. Babcock scria profund
şi adevărat: Este de preferat să pierzi şirul binecuvântărilor
pe care le enumeri, decât să pierzi aceste binecuvântări
prin enumerarea necazurilor din viaţa ta.
188 / Aurelia Grosu
Putem să ne gândim la motivele pentru care am practica

recunoştinţa. Şi motive are fiecare om din abundenţă:
– casa în care locuieşti;
– familia;
– lumina soarelui;
– un apus minunat într-o seară de toamnă;
– o ploaie binefăcătoare;
– macii de pe câmp;
– pentru corpul cu care te deplasezi;
– pentru viaţă;
– pentru abilităţile avute sau dezvoltate;
– pentru copii;
– pentru părinţi;
– pentru natură;
– pentru stele şi lună;
– pentru sănătate;
– pentru hrană;
– pentru prieteni;
– pentru pasiuni;
– pentru un om special etc.
– orice alt subiect la alegerea fiecăruia.
Uneori va fi mai greu, alteori va fi mai uşor, totul de-
pinde şi de starea zilei respective.
Thornton Wilder, scriitor şi dramaturg, spunea: Noi nu
putem spune că trăim cu adevărat decât în acele momente
în care inima devine conştientă de comorile sale.
Fiind un temperament coleric, cred că prin recunoştinţă
am devenit mai răbdătoare, înţelegătoare, mai plină de
compasiune şi mai înţeleaptă.
Recunoştinţa este simultan un vaccin, o antitoxină şi un
antiseptic – John Jowett, scriitor.
Chiar în prima pagină a primei mele cărţi, scoasă de la
tipar în 3 noiembrie 2013, după a muncă tenace de 4 luni,
scrie: Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci

aceasta este voia lui Dumnezeu, în Iisus Hristos, cu privire
la voi. (Tesaloniceni 5:18)
La capitolul de început „Mulţumiri“, am trecut în re-
vistă oamenii care m-au susţinut pe parcursul anilor în care
am fost lovită de o cruntă depresie, oameni care au însem-
nat pentru mine adevărate motive de recunoştinţă pro-
fundă, oameni care m-au adăpostit în casele lor, oameni
care au constituit ajutoare preţioase în vremuri tulburi,
oameni care s-au rugat ani întregi lui Dumnezeu să mă
ajute să trec şi să primesc soluţii la provocările dificile ale
vieţii, oameni care au lucrat la restabilirea gândirii mele,
care au descoperit potenţialul nevalorificat dat de Dumnezeu,
ajutându-mă să îl pun în valoare prin scrierea cărţii mele.
Apoi, recunoştinţa mea, zi de zi, se îndreaptă către
Dumnezeu care dintr-o trestie frântă, pe malul unui lac, a
făcut o femeie normală, o femeie întreagă.

Gânduri de recunoştinţă
Recunoştinţa nu este doar cea mai important dintre virtuţi,

ci şi părintele tuturor celorlalte.
Cicero
Prea mult zăcut-am în suspine,

Trăindu-mi viaţa în frânturi de timp.
Lăsând sufletul stingher în nopţi străine,
Înfrigurat, flămând, încetinind din ritm.
Ridică-te din neputinţa, poet necunoscut!

Nu sta-n amărăciunea ta şi scrie doar dorinţe.
Ridică-te! Mai lasă-ţi umbră-n aşternut
Ca soarele să-ţi lumineze imaginea întregii fiinţe.
Un glas profund ce m-a trezit c-o ultimă chemare

Şi-n ceasul dimineţii m-a adunat, fărâmă cu fărâmă,
Mi-a pus simţurile la un loc, mi-a pus trupul în mişcare,
Mi-a pus vorbe dulci în gură, mi-a pus soarele în mână.
Şi privindu-l, m-am înseninat, zâmbet larg aveam pe faţă,

Părea că-l vedeam pe Dumnezeu, din ceruri, fără de păcat
O altă zi era, era o altă dimineaţă
Plină de recunoştinţă, în sufletu-mpăcat.
A fost nevoie de magie, un praf sau poate că mai mult...

Să văd cu alţi ochi lumea, să văd ce-a fost şi n-am văzut,
Să-mi strig bucuria, să treacă de necunoscut
Mulţumesc, Doamne! Mulţumesc că te-am recunoscut!
Îngenuncheată stând, aştept binecuvântarea Ta

Să-mi salte inima de fericire în fiecare zi, din câte voi avea.
Acum văd, simt şi respir din nou,
Mulţumesc c-am părăsit străvechiul şi monotonul eu.
Iuliana Buja, Vatra Dornei

Meditaţia – o disciplină personală
Dacă ne-am fi născut ca să vorbim mai mult

decât ascultăm, am fi avut două guri şi o singură ureche.
Mark Twain
Zgomotul, aglomeraţia şi graba sunt trei mari duşmani

ai societăţii contemporane, care fac cultura noastră să fie
superficială şi agitată.
Carl Jung, un renumit psihiatru spune: Graba nu este de
la Diavol, ea este Diavolul însuşi.
Şi cum facem faţă acestor duşmani care ne asaltează?
Deşi poate sună ciudat pentru oamenii moderni, soluţia
binefăcătoare este să intrăm într-o şcoală a rugăciunii
contemplative, într-o şcoală a cugetării interioare, într-o
introspective a vieţii.
Avem nevoie de un obicei nou, care ne poate împlini şi
relaxa interior, o conectare a noastră la sursa de energie,
putere şi lumină. Un obicei care ne va limpezi gândirea, ne
va dezvolta abilităţile de a asculta. A asculta pe noi şi pe
Dumnezeu.
O meditaţie sănătoasă nu implică mistere ascunse sau
mantre secrete, exerciţii mentale sau zboruri esoterice în
conştiinţa cosmică.
Inima şi mintea noastră sunt de multe ori, asemenea ca
unele zile ceţoase de toamnă. Nu putem vedea cu claritate
nici în sălaşul inimii, nici în multele gânduri de tot felul.
Jeremy Taylor spunea că: Meditaţia este o îndatorire a
tuturor.
A ne retrage undeva, singuri, departe de influenţele lu-

mii şi a valorilor ei nocive pentru viaţa noastră, seamănă
cu o oază în mijlocul unui deşert.
Scopul retragerii, al meditaţiei zilnice este transfor-
marea lăuntrică a personalităţii noastre. Nu putem aprinde
flacăra inimii noastre, nu putem găsi răspunsuri şi lua de-
cizii pentru noi, dacă am rămâne zi de zi, oră după oră, an
după an la dispoziţia stimulilor externi. Se cere să ne
despărţim cumva, un timp spre a arde ceea ce este murdar
în interior, a mistui tot ceea ce este impur în sufletul
nostru.
Meditaţia corectă este o disciplină pasivă, fiind carac-
terizată mai degrabă de reflectare, decât de studiu, de as-
cultare, decât de gândire, de umplere a minţii, decât de
golirea ei, o hrană sufletească de cel mai înalt nivel.
De multe ori, am nevoie de un timp de linişte, de un
timp în care să mă întâlnesc cu mine mai întâi, să mă re
găsesc, să mă autoevaluez şi, cel mai important, să mă
conectez cu Dumnezeu, pentru ca, mai apoi, să pot scrie
cărţile mele, care transmit pasiunea şi vocaţia mea sub
formă de emoţii pozitive, care ating inimile cititorilor mei.
Cu ajutorul meditaţiei, noi creăm un spaţiu spiritual şi
emoţional care Îi permite lui Dumnezeu să ridice un sanc-
tuar în inima noastră. Minunatul verset: Iată, Eu stau la
uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa,
voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine. (Apocalipsa
3:20), ne arată că, Cineva doreşte să stea la masă cu noi, să
comunice, să ne inspire, să ne călăuzească. De aceea, me
ditaţia ne ajută să stopăm glasurile, gândurile străine pen-
tru a ne reîntâlni cu propriul sine.
Meditaţia sau timpul de calitate între noi şi Dumnezeu
este un sanctuar solemn, portabil, care devine parte din tot
ceea ce facem sau suntem.
194 / Aurelia Grosu
Acest gen de comunicare lăuntrică ne transformă per-

sonalitatea, deoarece Divinitatea la care ne conectăm, va
mistui tot ce este impur, păcătos şi indecent. În calea me
ditaţiei se poate interpune, de multe ori, concepţia greşită
a unora că ea ar fi sinonimă cu conceptul de meditaţie spe-
cific religiilor orientale. Meditaţia orientală goleşte mintea,
pe când meditaţia creştină umple mintea. Prima este un
mod de a te rupe de roata nefericită a existenţei. Scopul
meditaţiilor orientale nu este altceva decât detaşarea.
Dacă te conectezi însă în interiorul tău cu mintea şi
inima la Creator, detaşarea trebuie urmată de ataşare. Pare
imposibil? Să explicăm. Ne detaşam de o confuzie gene
rală ce domneşte în jurul nostru şi ne ataşăm mai mult de
Dumnezeu, dăruindu-ne de bună voie Lui.
Un timp pus deoparte, zi de zi, an după an, este o acti
vitate a omului obişnuită, naturală, perfectă, asemenea
respiraţiei.
Thomas Merton adaugă: Meditaţia este, în realitate,
foarte simplă şi nu avem nevoie de tehnici elaborate care
să ne înveţe ce să facem. Şi tot ea ne poate îndruma în aşa
fel încât să putem face faţă provocărilor vieţii omeneşti.
William Penn remarcă: Adevărata evlavie nu îi înde-
părtează pe oameni de lume, ci îi ajută să trăiască mai
bine în ea, îndemnându-i să-şi dea toată silinţa ca să o
îndrepte.
Când îmi rezerv timpul meu de a mă retrage din lume,
meditaţia îmi generează idei practice, călăuzitoare în atin-
gerea obiectivelor mele personale. Retragerea mea din
lumea obişnuită îmi oferă o largă perspectivă şi un control
al emoţiilor mai bun. În timpul meu de linişte, îmi trec în
revistă toţi oamenii apropiaţi şi problemele lor şi înalţ o
rugăciune pentru fiecare în parte. După anumite perioade
de timp, aud că lucrurile s-au rezolvat în viaţa celor pentru
care m-am rugat. Atunci ştiu că meditaţia şi retragerea zil-

nică nu este ceva de joasă rezonanţă, ci doar ea îmi dă
posibilitatea să mă gândesc la alţii, dezvoltându-mi abili-
tatea de a fi altruistă.
Cred că, prin rezultatele extraordinare pe care le obţi-
nem, dacă practicam această disciplină spirituală, trebuie
să avem onestitatea de a persevera, în aceeaşi măsură în
care o facem cu obişnuinţe ca: spălatul corpului, mâncatul
sau băutul.
Dacă mulţi nu cred în această muncă spirituală este
pentru că le trădează prejudecăţile. Întrebarea cea mai
clară ar fi: „Cum putem atinge dorinţa de a auzi glasul lui
Dumnezeu, atunci când practicăm o meditaţie corectă,
creştină, atentă, devotată şi perseverentă?“
Să zăboveşti cu gândul la Dumnezeu,

Ce bucurie negrăită!
Să cugeţi la El, să-I respiri Numele,
Fericire mai mare pe pământ nu există.
(Frederick W. Faber)
Ce copil nu vrea să petreacă timp de calitate cu tatăl său?

Ce copil nu se simte protejat şi mângâiat când tata este
acasă, acordându-i copilului toată atenţia sa?
Acestea sunt momentele cele mai înălţătoare ale sufletu
lui uman. Consider că retragerea în meditaţie, este calea
prin care ne putem lua puterea şi energia din Dumnezeu,
putem găsi soluţii, putem să scriem într-un jurnal, putem
memora un psalm, putem face o plimbare prin pădurea
răcoroasă, gândind noi strategii, gândind ce suntem şi care
este valoarea noastră, putem să citim într-un parc sau pu
tem admira măreţia munţilor şi verdele odihnitor al brazilor,
196 / Aurelia Grosu
putem să ne odihnim privirea în curgerea cristalină a unui

râu.
Închei cu ceva special, care mie îmi atinge inima mereu,
un verset care mă motivează pe pista alergării vieţii mele,
ceva atât de sigur, încât poate sparge oricare filosofie a
lumii.
Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5)
Bibliografie
Biblia, traducere Dumitru Cornilescu
Protecţia divină
Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi,

zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire,
ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
Ieremia 29:11
Razele soarelui creionate pe bolta azurie a infinitului

ceresc ne invitau să descoperim frumuseţea dimineţii unui
oraş învăluit de forfotă ivită încă din zori, de oamenii ce
alergau dintr-o parte în cealaltă, o imaginea asemenea unui
spectacol, privit de la etajul 14 al unui hotel grandios.
Priveliştea era extraordinară, caracteristică lumii asia
tice, unde piaţa se deschide la ora 6:00, iar târgurile de
haine la ora 3:00. Mi-am pregătit în fugă ţinuta şi tehnica
foto şi am coborât să iau masa. Mă întâmpina aroma puter-
nică a cafelei, alături de multitudinea de mirosuri a diver
selor specialităţi culinare. Am ales câteva produse
tradiţionale, unele la recomandarea soţiei mele, care s-a
ocupat, în principal, de cafea. Ziua aceasta era una dintre
cele mai importante secvenţe ale vacanţei noastre deoarece
urma să vizităm, printre altele, Palatul Regal din Bangkok.
Pătrunşi de emoţie şi de entuziasmul cu care aveam să
descoperim ceea ce cu o seară înainte întrezăriserăm peste
gardul care împrejmuieşte Palatul Regal, aveam o singură
dorinţă: imortalizarea unor momente petrecute în miezul
nopţii, deşi ştiam că accesul era interzis în acest interval
orar. Dorinţa acelei fotografii realizate după apusul soarelui,
198 / Aurelia Grosu
ascundea o întâmplare stranie, care avea să ne schimbe

percepţia şi înţelegerea templelor thailandeze.
Ajunsesem la râul Chao Phraya care străbate capitala
Thailandei de la nord la sud. Se înserase, iar conglome
ratul de temple din jurul Palatului Regal crea împreună cu
acesta o imagine feerică, văzută de pe malul râului.
Ne apropiam de templul Wat Pho situat în vecinătatea
Palatului Regal şi surprindeam splendoarea templului ilu-
minat cu ajutorul aparatului de fotografiat. Am mers pe
lângă faimosul palat împrejmuit până în dreptul unei porţi
de acces. Deşi ne era cunoscut faptul că nu putem pătrunde
în interior, parcă ceva ne chema acolo. Chiar dacă soţia s-a
opus la început, totuşi am pătruns în interior pe o poartă
întredeschisă, descoperind o imagine uluitoare. Templul
încărcat cu decoraţiuni magnifice strălucea în noapte, sub
razele luminilor amplasate special pentru a-l pune în evi-
denţă. După câteva clipe, am întrezărit silueta unei femei
pe care am întrebat-o, într-un mod politicos, dacă ne per-
mite să facem câteva fotografii. Ne doream ca timpul să se
oprească în loc şi să ne bucurăm de ceea ce vedeam,
aşteptând cât mai mult până la primirea unui răspuns, fie el
chiar negativ. Simţeam cum creşte tensiunea în aşteptarea
unui răspuns care a venit prompt, dar al cărui timp de
aşteptare mi s-a părut o veşnicie. Era „Yes!“
Am întins trepiedul în grabă şi am început o şedinţă
foto în miezul nopţii, care, probabil, va rămâne ca un ecou
pentru sufletul meu.
Priveam în jur, uluit de rafinamentul execuţiei, stilul
inconfundabil şi de răbdarea pe care au demonstrat-o cons
tructorii prin ridicarea acestui edificiu cu adevărat splen-
did. Era templul care adăposteşte în sala centrală cea mai
mare statuie a lui Buddha în faza de iluminare, măsurând
40 de metri lungime şi înălţime.
După mai bine de 10 minute, persoana care ne-a permis

să pătrundem în acest spaţiu oniric, ne-a comunicat că
poarta pe care am intrat se va închide şi vom fi nevoiţi să
ieşim din templu pe o altă poartă, situată în partea opusă
acesteia, în caz că mai dorim să rămânem. Bucuria că pu-
team rămâne cât mai mult timp pentru a ne încânta sufle-
tele, făcea să nu ne intereseze în mod deosebit unde se află
cealaltă ieşire.
Astfel, am continuat să profităm de splendoarea tem-
plului, surprinzând pe alocuri câteva zeci de fotografii care
vor rămâne amintirea acestei vacanţe.
Nu întâmplător am schiţat această descriere de la Wat
Pho, ci pentru că la întoarcerea spre hotel şi nu numai,
m-am întrebat de foarte multe ori cine ne-a dus acolo? De
ce la ora aceea? Ce a determinat-o pe respectiva persoană
să spună „Yes!“ deşi era interzis? Mereu spun că NIMIC
NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOR, iar ceea ce am trăit repre
zintă numai una dintre multitudinile de ipostaze care mă
determină să pot folosi acest motto.
Am ajuns la Palatul Regal şi cum ţinuta vestimentară
era riguros verificată, nefiind îmbrăcat corespunzător, nu
am avut voie să păşesc în clădirea încărcată de mister. Am
fost nevoit să cumpăr în fugă, de la nişte vânzători ambu-
lanţi, o ţinută specifică acestei culturi. Datorită acestui
port, am reuşit să intru în cel mai faimos obiectiv turistic al
Thailandei, care deţine printre alte minunăţii şi Capela
Sixtină, unde este găzduită cea mai mare statuie a lui Buddha,
construită în integralitate dintr-un singur bloc de smarald.
Decorurile interioare, clădirile aliniate cu foarte mare
precizie, fiecare cu rolul său bine delimitat, fac din Palatul
Regal un obiectiv unic în lume ce poate fi înţeles numai
admirându-l la faţa locului.
200 / Aurelia Grosu
Timpul se scursese cu repeziciune şi nu-mi venea să cred

că se apropie finalul, când am observat poarta pe unde tre-
buia să ieşim. Nu pot descrie decât la superlativ ceea ce am
văzut şi am trăit acolo. Mi-am dorit ca, pentru câteva se-
cunde, să mă întind pe gazonul din parcul de la intrare şi
privind cerul, să mulţumesc divinităţii pentru superba
experienţă trăită.
Ne-am urcat în autobuz, după ce soţia mea a predat ţi
nuta pe care o închiriase la intrarea în palat. Ne-am îndrep-
tat către un templu care nu era obiectiv turistic, dar, care,
aflat în funcţiune, îţi putea oferi imaginea amplă asupra
activităţilor religioase ce se desfăşoară acolo, putând înţe
lege mai bine unele lucruri specifice lor. La intrarea în
curtea interioară a templului, soţia m-a întrebat dacă vreau
să fac fotografii, moment în care am spus că „nu“ şi i-am
înmânat camera foto ce se afla prinsă pe trepied. Am intrat
în templu, am făcut o rugăciune şi am ieşit, aşezându-ne
amândoi pe o bancă aflată în curtea interioară. Acolo i-am
aşteptat pe ceilalţi turişti care mai aveau de vizionat câte
ceva în cadrul monumentului.
Cu rugămintea de a-i ţine pentru un moment câteva
fotografii, o doamnă din grup s-a apropiat de noi. Soţia
mea a acceptat să o ajute şi admirând împreună fotografiile,
am rămas pe bancă.
La semnalul ghidului thailandez, ne-am ridicat şi am
plecat la autocar, având ca destinaţie templul Wat Pho pe
care îl văzusem în decorul nopţii trecute. Ajunşi la Wat
Pho, la coborârea din autocar, am întrebat-o pe soţie de ca
mera foto, moment în care am constatat că aceasta lipseşte.
După un schimb de replici, şi-a amintit că o uitase pe acea
bancă din curtea templului pe care tocmai îl vizitasem.
Simţeam că nu mai am aer şi că totul este un dezastru.
Amintirile adunate până atunci ar fi rămas numai o simplă
rememorare din minte. Cu paşi grăbiţi, ne-am îndreptat

către ghidul turistic, povestindu-i problema noastră şi
rugându-l să ne ajute cumva. Timpul se scurgea cu repezi-
ciune, deşi mi-ar fi plăcut să se oprească în loc. Tensiunea
atinsese cote maxime, iar încercarea de recuperare a
camerei foto era în fază incipientă.
După ce îndrumătorul a telefonat la templu, ne-am ur-
cat într-un tuk tuk şi am pornit spre locul de unde tocmai
ne întorseserăm. Soţia, cuprinsă de o nostalgie fără mar-
gini şi cu ochii înlăcrimaţi, se ruga la Dumnezeu să recu-
perăm camera de fotografiat. Când am ajuns acolo, am
alergat către banca pe care staţionaserăm. Am şi acum în
minte imaginea unui culoar lung de 100 de metri şi lat de
4 metri, cu ziduri înalte şi văruite într-un alb orbitor.
Pe la jumătatea culoarului se aflau câteva persoane în
jurul unei mese. În trecerea noastră grăbita nici nu le-am
observat, cu toate că acei oameni, văzându-ne, încercau să
ne spună ceva. Nu auzeam şi nu vedeam nimic. Aveam o
ţintă precisă: banca din beton aflată în curtea templului.
După ce am trecut de indivizii care parcă doreau să mă
ajute cumva, am auzit că un ecou vocile lor. Era o limbă
necunoscută, dar care după sunete semăna cu un strigăt de
alarmă.
Întorcându-mă, am văzut trepiedul şi camera foto. Mi
s-au umplut ochii de lacrimi, iar emoţiile de bucurie mă
copleşiseră. M-am apropiat de ei, i-am îmbrăţişat şi le-am
mulţumit. În câteva clipe a sosit din urmă soţia mea, al
cărei plâns de tristeţe se împletise cu unul de bucurie şi
recunoştinţă. Nu înţelegeam limba lor şi nici ei pe a noas-
tră, dar ne-am strâns în braţe cunoscându-ne parcă de o
viaţă. Le-am cerut permisiunea să facem câteva poze cu ei
şi i-am numit de atunci „recuperatori“. Astăzi, îi considerăm
202 / Aurelia Grosu
părţi din sufletele noastre, oameni pe care nu-i vom mai

vedea niciodată, dar care vor însemna enorm pentru noi.
Nu-mi reveneam din şoc. Cu un tremur de emoţie pozi-
tivă, ne-am despărţit de ei, îndreptându-ne spre templul
Wat Pho. A fost cel mai emoţionant moment al întregii va-
canţe, realizând că ceea ce ni s-a întâmplat a fost protecţie
divină. Această constatare ne-a marcat profund înţelegerea
asupra Divinităţii.
Deseori, amintindu-ne întâmplarea, ne întrebăm din
nou: „De ce aşa? De ce noi? De ce într-un astfel de moment?“
Toate răspunsurile le-am găsit în protecţia divină care ne-a
făcut să înţelegem că iubirea lui Dumnezeu se manifestă în
diverse moduri şi nouă ne-a arătat-o pe deplin.
Şi acum, la aproape un an de la acel eveniment, simt
aceleaşi emoţii pe care le-am trăit atunci. A fost terifiant,
magnific şi a marcat o filă de călătorie din viaţa noastră.
Stoica Vasile, jurist, Galaţi

Eliberare
Scrisul are valoare şi justificare numai ca eliberare de

obsesiuni, ca mijloc de a amâna
o distrugere şi o prăbuşire.
Emil Cioran
De multe ori suntem prinşi în plasa unor împrejurări

care ne leagă de mâini şi de picioare. Atunci ne simţim
prinşi într-o închisoare din care nu avem putere şi soluţii să
ieşim. Ne întrebăm de ce se întâmplă astfel de situaţii? De
ce ni se întâmplă tocmai nouă? Poate că începem să ne
văităm, să plângem, să ne întristăm aşa de mult, încât ne
putem îmbolnăvi sufletul şi trupul.
Irina, o fată frumoasă şi bună, s-a îmbolnăvit de inimă
şi medicii i-au spus că va fi nevoită să stea la pat un an în-
treg. Prima săptămână s-a enervat, s-a frământat şi a petre-
cut-o într-o revoltă interioară de nedescris. Apoi, a citit o
carte care i-a fost adusă la spital de o prietenă: „Cristos şi
suferinţa umană“. Citind zi de zi din ea, i s-a relevant posi
bilitatea nu numai de a suporta frământările şi suferinţele,
ci cum să le folosească, cum să le facă să rodească în ceva bun.
Următoarele 51 de săptămâni au însemnat pentru Irina,
un timp relaxat, inspirat. A citit, a învăţat, s-a cunoscut pe
ea şi resursele ei, şi-a descoperit scopul şi visele ei, le-a
organizat şi a găsit soluţii.
După un an ea avea gândirea şi sufletul revoluţionate.
Tânăra găsise har în închisoare. A decis să facă liceul, reuşind
204 / Aurelia Grosu
cu brio, devenind una din cele mai promiţătoare tinere, iar

frustrarea ei s-a transformat în acţiune rodnică.
A fi în „închisoare“ ne poate strica sau forma. A avea
necazuri, provocări care ne ţin în lanţurile robiei, înseamnă
să avem resurse interioare puternice pentru a exersa răb-
darea. Pe unii încercările îi zdrobesc, pe alţii îi călesc.
În vieţile noastre se întâmplă multe conflicte: unele din
care suntem înfrânţi, distruşi, fără stimă de sine, depresivi
etc., iar altele din care ieşim învingători. Sunt ispite de tot
felul oriunde întorci privirea: poze cu femei şi bărbaţi
sumar îmbrăcaţi, reclame la ţigări, material de joasă calitate
pe internet, tot felul de ciudăţenii îţi fac cu ochiul mereu.
Deseori, devin agitată când am de aşteptat ceva, pe cineva,
un telefon, o vizită, o soluţie la o problemă. Şi trec ore, zile
neîntâmplându-se nimic.
Însă, mi-am exersat răbdarea în aşteptare prin mai multe
moduri:
1. Rugăciunea din inimă;
2. Planificarea atentă, cu detalii, a obligaţiilor din săptă
mâna respectivă;
3. Întâlniri cu prietenele;
4. Plimbări alerte pe faleză;
5. Pedalare pe bicicletă din casă;
6. Studierea unor vieţi ale unor oameni care au trecut
prin provocările vieţii;
7. Participare la seminarii;
8. Creare de evenimente;
9. Curăţenie generală;
10. Meditaţie creştină (despre care am scris pe larg în
această carte) etc.
Clipele de aşteptare a ceva, a cineva, pot fi transformate
în ceva creator. Creativitatea este dezvoltată în răbdarea
aşteptării. Limitările de orice fel pot fi motive de nesiguranţă.
De exemplu, eu am făcut doar 5 ani de liceu şi nu am facul

tăţi, doctorate, masterate, cursuri performante etc. Acest
fapt îmi dă de multe ori sentimentul de a fi needucată cores
punzător pentru vremurile extraordinar de exigente de
acum. Anul 2014 este un an al tehnologiilor avansate în
toate domeniile. Poate pentru cei care au urmat cursurile
unei instituţii de învăţământ superior este simplu, se simt
în siguranţă!
Este suficient să spună numele universităţii pentru a
trece oameni deosebit de culţi. Personal nu am un astfel de
sentiment de siguranţă, doar cu cei 5 ani de liceu.
În timpul scrierii acestei cărţi, am fost invitată să vorbesc,
într-o seară, de Delia Gavriliu, director al Presei Galaţi la
deschiderea oficială a Reţelei Regionale a Femeii Antre
prenor din Regiunea Sud-Est, eveniment amplu, la care
şi-au anunţat participarea femei antreprenor din şase judeţe
ale ţării (Galaţi, Brăila, Buzău, Constanţa, Vrancea, Tulcea).
M-am gândit: „Ce aş putea să spun eu, o învăţătoare
care a stat peste zece ani în întuneric, într-o închisoare
mentală, acestor doamne antreprenor, ce aş putea eu, o fe-
meie simplă, fără merite şi şcoli înalte să le transmit?“
În schimb, Delia Gavriliu mi-a răspuns prin cuvinte
simple, care mi-au atins profund inima şi m-au motivat să
nu ţin seama că nu am studii superioare şi prestanţa acestor
gen de oameni.
Iată răspunsul său: „Nu ştiu ce înseamnă un om simplu.
Dacă ar fi să numărăm clasele de şcoală, ştiu că bunica
mea are 4, dar nu este deloc un om simplu!“
Inima mea s-a înmuiat şi am hotărât să accept invitaţia, să
vorbesc şi să dau un mesaj puternic despre credinţă pură, cât
„un bob de muştar“ care „poate muta munţii din loc“. Aşa că
am decis să-mi folosesc limitările, transformându-le în har şi
binecuvântări pentru alţii. Aşa, limitările devin libertăţi.
206 / Aurelia Grosu
Acceptându-mă aşa cum sunt şi folosindu-mă de expe-

rienţa mea, de drumul vieţii mele de la întuneric la lumină,
am vorbit degajat şi liber de orice frustrări, fiindcă nimeni
nu este simplu.
O altă limitare personală era singurătatea, o singurătate
care mă storcea de vlagă, pur şi simplu, zi de zi. Când am citit
în cartea „Viaţa din abundenţă“ de E. Stanley Jones şi am aflat
că pot găsi libertate în limitări, am început să lucrez la trans-
formarea singurătăţii aberante într-o lucrare pentru alţii.
Acum scriu cărţi pentru a îmbogăţi lumea cu înţelep
ciune şi valori morale. Acum am o misiune sfântă şi fac, în
fiecare zi, ceva creator, care să dea valoare oamenilor, prin
scrierile mele. Dumnezeu mi-a arătat cum să apuc urzicile
vieţii şi cum să le transform în leac pentru vindecarea
rănilor altora.
Am căzut în multe gropi ale destinului, nu am ştiut de
ce mi s-a întâmplat să cad acolo, în noroi şi umezeală, dar
acum când văd stelele de pe cer şi bucuria fiecărei clipe
transformate în roua dimineţii, am o vedere de ansamblu
care mă face să fiu recunoscătoare.
Pe parcursul anilor grei din viaţa mea, am cerut mereu lui
Dumnezeu să mă ajute, să mă elibereze. Acesta a transformat
închisoarea mea într-o şcoală de ascultare, de reabilitare, de
redescoperire, de umblare zilnică cu o Divinitate care mi se
descoperă tot mai mult. În închisoarea unei depresii nemi
loase am primit raze de lumină, multe semne de dragoste.
Când o scoică are un bob de nisip în ea, devine iritată şi
rănită. Atunci scoica înveleşte bobul acela de nisip cu mare
atenţie şi îl transformă într-o perlă.
Mulţi oameni au aflat ajutor în închisorile lor, au luat
limitările şi le-au transformat în imbolduri de viaţă şi de
realizări.
Darwin scria: Dacă n-aş fi fost un invalid aşa de mare,

n-aş fi realizat cât am realizat.
Carlyle a spus că şi-a scris operele cu „un şobolan
rozându-i continuu în stomac“. Marile mişcări se nasc în
perioade de întuneric.
Când lumea arată ce este mai rău, creştinii pot arăta esenţa
lor divină şi pot împrăştia lumina lor peste toată omenirea.
În iadul frustrărilor şi al chinurilor, Dumnezeu poate ins
pira, crea şi da victorie prin noi, acolo unde nu mai este
nici o soluţie.
Lumea actuală suferă chinuri pe care le-a creat singură.
Indivizii suferă în închisorile minţii lor, fiindcă nu au avut
o bază morala solidă.
Lumea de azi are nevoie de eliberare şi har pentru a ieşi
din starea complicată în care se află.
Sorokin prevede că societatea va trebui să treacă prin

cinci stadii:
1. Criza
Criza este compusă din două părţi: primejdia şi oportu-
nitatea. Fiecare societate sau individ alege între acestea
două, fie lamentându-se, fără să schimbe nimic, fie căutând
noi soluţii şi oportunităţi în vederea ieşirii din criză.
2. Încercarea (proba focului)
Când eşti în criză, sigur că va veni şi suferinţa, care
apare fiindcă te obligă la schimbare. Cei care au trecut prin
suferinţe multiple, învaţă lecţii de viaţă, se redescoperă, se
întăresc în luptele lor interioare. O suferinţă acută naşte o
dorinţă de schimbare profundă.
3. Chatharsis (purificarea spiritului) înseamnă că ur-
mează să iei ideile şi căile vechi, falimentare, să le înlocu
ieşti cu altele noi, care să te ducă spre progres.
208 / Aurelia Grosu
Literal, „schimbarea spiritului, înnoirea minţii“ (meta-

nonia) înseamnă schimbarea concepţiei despre lume şi
viaţă, schimbarea tuturor obiceiurilor, gândurilor, a atitu-
dinilor formate incorect, în unele altruiste, sănătoase, ba-
zate pe concepţiile clare ale lui Dumnezeu.
Nu putem otrăvi pe alţii cu vocabularul nostru, dar să
aşteptăm ca oamenii să ne respecte. Nu putem să drăcuim
oriunde şi să nu plătim pentru asta. Roata se învârte. Ea nu stă
pe loc. Planurile inferioare nu vor da rezultate excelente.
Ceea ce seamănă omul, aceea va secera. (Gălăteni 6-7)
Semănând constant ceartă, neînţelegeri, judecată, invidie,
bârfă, vom culege treptat relaţii distruse, conflicte şi prob-
leme de sănătate. Răspândind dragoste, zâmbet, conside
raţie, aprecieri, vorbe de duh, atitudini pozitive, oamenii
vor fi influenţaţi în sens pozitiv, ne vor căuta prezenta.
Schimbând gândirea şi acţiunile noastre, punându-ne
viaţa în ordine, renunţând la vicii, Dumnezeu va interveni
în eliberarea omului pierdut, dezamăgit sau înfrânt. Poţi
avea 101 scuze pentru o situaţie limită, dar puterea deciziei
de a ieşi din ea, îţi aparţine total. Nimeni nu îţi poate
schimba închisoarea în Lumină. Fiecare se confruntă cu
realitatea lui, îşi propune şi lucrează conştient la îm-
bunătăţirea vieţii sale.
4. Charisma (har)
Sorokin arată că doar cu Dumnezeu poţi reuşi în pro
vocări şi situaţii limită. Doar El te ajută necondiţionat, fiindcă
dragostea Sa este neîntreruptă, poate trece prin om, prin-
tr-o societate, prin chartarsis la o viaţă nouă şi frumoasă.
5. Învierea
Procesul transformării eliberatoare ajunge în final, la o
viaţă renăscută, fie individual, fie colectiv. Harul a fost în
închisoare. Viaţa trebuie să devină mai rea, înainte să
devină mai bună.
Acestea sunt cele 5 stadii absolute de folos, pentru o

eliberare autentică.
Un mare apostol al lui Hristos, Pavel, rezuma tot proce-
sul explicat în aceasta propoziţie: Ţinta poruncii este dra
gostea care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi
dintr-o credinţă neprefăcută. (1 Timotei 1:5)
Când eliberarea s-a produs, totul devine clar. Teoria ta
este practica ta. Viitorul omenirii stă doar în mâinile celor
educaţi, ale celor disciplinaţi. Oamenii indisciplinaţi, fără
viziune şi fără Dumnezeu, îşi irosesc energiile cu ei înşişi
şi multele şi complicatele lor încurcături. Poţi nega exis-
tenţa Lui mult şi bine, fiindcă dimineaţa, Soarele va apărea
la fel pe cer în fiecare zi, fără să depindă de nimeni.
O societate eliberată de haos şi de rău va fi creată de
oameni transformaţi prin Lumină, educaţi nu să distrugă,
ci să creeze, să nu risipească, ci să adune laolaltă, oameni
care să fie în armonie cu ei, cu Dumnezeu şi cu societatea,
oameni care să aibă inimi curate, nobile, puternice, cins-
tite, drepte şi hotărâte.
Am trecut ani de zile prin toate cele 5 stadii şi am cu-
noscut vindecarea şi învierea.
Sunt alt om, procesul a fost unul lung şi dureros, dar am
ieşit din criza vieţii mele ca unom învingător.
Harul lui Dumnezeu m-a salvat, fiindcă am decis să mă
încred în El.
Astăzi, vă scrie un om schimbat, astăzi vă scrie un om
eliberat!
Bibliografie
Jones, E. Stanley, Viaţa din abundenţă.
Armonie
Prin înţelepciune se înalţă o casă şi prin pricepere se

întăreşte, prin ştiinţă se umplu cămările ei
de toate bunătăţile de preţ şi plăcute.
Proverbe 24:1-4
Restabilirea deplină a sănătăţii stă în practicarea res

pectului faţă de cele trei legi universale.
– Relaţia armonioasă cu semenul.
– Relaţia armonioasă cu sacrul.
– Respectul vieţii în toate formele ei începând de la
nivel personal, până la forme de viaţa elementare.
Vasile Andru, Rugăciuni cu puteri vindecătoare
Nu am pretenţia că sunt specialist, nu deţin adevăruri

universal valabile, dar am să scriu despre ce m-au învăţat
alţii, ce am aplicat pentru a reuşi să-mi îmbunătăţesc stilul
de viaţă.
Povestea mea începe din ziua în care am încetat pentru
câteva clipe a mă lamenta, a mă plânge de oamenii din jur,
de ghinioanele care se ţineau lanţ şi altele... Vorbesc despre
momentul în care am ieşit din zona victimizării, am avut
curajul să privesc în oglindă şi să mă privesc în ochi. Am
văzut că în faţa mea stătea o persoană foarte tristă, secată
de putere cu haine largi şi închise la culoare, care după
părerea mea de atunci, aveau rolul să ascundă cele zece
kilograme care îmi dădeau de furcă. Treceam nevăzuta de
cei din jur şi în acelaşi timp fugeam de mine. Acel moment
de confruntare dureros m-a făcut să realizez că acele goluri

pot fi umplute şi că stă în puterea mea să fac asta.
Am lăsat undeva în urma mea furtuna de gânduri şi am
dat voie luminii să pătrundă în viaţa mea, dincolo de zidu-
rile ridicate de mine în anii pe care i-am trăit cum spun şi
psihologii „pe pilot automat“. Mi-am deschis inima şi am
primit oameni, experienţe, emoţii. Am dat jos măştile de
protecţie care mă împovărau şi am început călătoria spre
mine cea autentică. Veneau atâtea lucruri minunate spre
mine, doar pentru că le permiteam să intre în viaţa mea.
Am învăţat să mă bucur de soarele care răsare şi apune
într-un spectacol de nori, de smaraldul mării, de păsările în
zborul lor spre lumină, de prospeţimea florilor ce se
deschid şi chiar de o zi ploioasă. Ştiam că sunt un om cu
valoare că am multe de dăruit celor din jurul meu doar că
era timpul să învăţ cum să o fac.
La un curs de dezvoltare personală la care am „aterizat“
fără voia mea (aşa credeam eu în acel moment) am aflat că
atunci când doreşti să schimbi ceva este necesar să ai un
scop clar la care să lucrezi în mod constant şi cu tenacitate
pentru îndeplinirea lui.
Deşi un pic cam sceptică, mi-am creionat primul scop,
la care simţeam că sunt pregătită să lucrez. Am hotărât că
ar fi timpul să pun în practică împlinirea unei dorinţe mai
vechi: „Să ajung la greutatea ideală de 57 de kg“ (pe atunci
cântăream 70 kg). Deci vestea bună era că obiectivul era
stabilit şi îmi mai rămânea să caut metode pentru înde-
plinirea lui.
Primul pas a fost să caut informaţii: din cărţi de speciali
tate şi de dezvoltare personală, articole online şi să aleg
ceea ce am crezut eu că se potriveşte mai bine.
Fiecare om este unic, are propriul metabolism, iar eu
îmi doream slăbire fără înfometare şi diete minune „cu
212 / Aurelia Grosu
slăbeşte 10 kg în câteva zile“. Aşa că am început să gân-

desc pe termen lung.
Am făcut schimbări în alimentaţia zilnică şi am aplicat
câteva reguli care am considerat că mă vor ajuta:
1. Am renunţat pe cât posibil să cumpăr alimente nesă
nătoase. Mă refer la alimentele procesate frumos ambalate
cu arome artificiale, potenţiatori de gust şi zahăr ascuns.
Sunt făcute pentru a fi ieftine şi pentru creşterea consumu-
lui excesiv datorită gustului nefiresc de bun. Calitate nu-
triţională zero. Astăzi alimentele industrializate, rafinate,
conţin o contradicţie puternică, o minciună, între cele
două faţete: cea senzorială care este extrem de frumoasă
şi gustoasă, iar cea nutriţională este aproape inexistentă,
arată prof. dr Gh. Mencinicopschi. Într-o lucrare postată pe
internet „Ce bem, ce mâncăm?“ (viaţa sănătoasă jurnalul.
ro) se face o analiză concretă a unor etichete de pe alimen-
tele aflate în supermarket-uri. Concluziile la majoritatea
din ele nu sunt deloc încurajatoare. Cantităţi mari de zahăr,
aditivi alimentari (E385 induce modificări metabolice –
prof. dr. Gh. Mencinicopschi), făină de guar care con-
sumată în doze mari provoacă greaţă, alergii şi eczeme, iar
exemplele pot continua.
2. Am redus alimentele prăjite. Crusta crocantă şi deli-
cioasă pe care alimentul o capătă prin prăjire în uleiul
încins este indigestă şi, ca bonus, aduc o mulțime de
calorii.
3. Am început să notez într-o agendă tot ceea ce mân-
cam peste zi deşi la început obişnuiam să trişez. Acest exer-
ciţiu m-a conştientizat ce obiceiuri alimentare practicăm.
4. Am monitorizat rezultatele obţinute cu un cântar, o
dată pe săptămână, şi, posibil, cam la aceeaşi oră.
5. Am fost atentă la cantitatea de mâncare care ajungea
în farfuria mea.
6. Seara am preferat să mănânc ceva uşor şi am evitat să

mă aşez la masă după ora 19.
7. Am folosit o serie de criterii pe care le-am întâlnit
recomandate de prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi în car-
tea sa, „Cumpără deştept şi găteşte corect“.
– Indice de saţietate – cât de mult ţine de foame un
aliment.
– Calitatea nutriţională a alimentului. Prin procesarea
industrială sau prepararea termică excesivă a hranei scade
valoarea nutriţională şi organismul ajunge păcălit la nivel
celular.
– Indicele de densitate nutriţională sau cât ne hrăneşte
un aliment.
– Indicele de densitate caloric, cu alte cuvinte câte ener-
gie are un aliment calitatea şi calitatea nutriţională a ali-
mentelor. Caloriile negative sunt acele calorii care ard mai
multe calorii în timpul procesului de digestie decât numărul
de calorii care îl conţin chiar ele „25 de grame de bom
boane cu un număr de 100 kcal ne va îngrăşa mai mult
decât dacă consumăm 150 gr de fasole fără ciolan deşi are
acelaşi număr de calorii“ – prof. dr. Gh. Mencinicopschi
– Capacitatea antioxidantă a alimentului. Dezechilibrul
de antioxidanţi elaboraţi de organism din sinteza proprie şi
radicali liberi duc la stress oxidativ responsabil cu degra
darea celulară
– Biodisponibilitatea, adică prin asocierea corectă a ali
mentelor se poate obţine o creştere sau o diminuare a
nutrienţilor.
8. Am încercat şi încă mai încerc reţete noi cu aport
scăzut de calorii pentru variaţie şi pentru că îmi place să
mănânc.
9. Folosesc condimente ca scorţişoara, ghimbir, piper,
boia, oregano, cimbru şi altele pentru că am auzit că se
214 / Aurelia Grosu
recomandă cu scopul de a uşura digestia, dar şi pentru

întărirea sănătăţii generale a organismului, cât şi pentru
savoarea pe care o dau alimentelor.
10. Sunt atentă să beau suficient de multe lichide şi, evit
băuturile dulci sau carbogazoase.
11. Din când în când, mă premiez cu ceva ce îmi face
plăcere, chiar dacă are zahăr sau calorii mai multe, dar am
grijă să nu devină o obişnuinţă.
Poate părea complicat cu atâtea reguli. Dar ceea ce fac
azi mie mi-a luat cam trei ani. Am început cu paşi mici şi
cu obiective pe care eu am putut să le respect. Am avut şi
perioade de abandon în care 2-3 luni nu am mai făcut nimic
din ce îmi propusesem şi kilogramele pierdute s-au întors.
Au fost şi reguli la care am renunţat pentru că simţeam că
nu funcţionează. Încă mai am de lucru la capitolul disci-
plină, posibil să încerc şi alte lucruri pe viitor dar impor
tant este că sunt pe drumul bun. Oricât am evolua este loc
de mai mult însă imperfecţiunea şi greşelile ne fac umani.
Am învăţat să creez obiceiuri noi pe care le pun în practică
după un program prestabilit. Şi încă ceva... nu fac o obse-
sie din a mânca numai alimente foarte sănătoase sau să-mi
măsor drastic caloriile.
O altă schimbare care am adus-o în viaţa mea a fost
mişcarea făcută moderat, dar zilnic. Aveam idee cam ce
aveam să fac, pentru că ani în urmă, am mers la o sală
constant, timp de aproape 2 ani. A fost remediul unei de-
presii căpătate după divorţ. În acea perioadă, mă simţeam
atât de epuizată fizic, încât doream să renunţ aproape de
fiecare dată la drumul meu spre sală. Şi totuşi, am conti
nuat cu încăpăţânare, dependenţa de starea de bine de după.
Ulterior când m-am simţit excelent, am renunţat pentru o
perioadă. Am revenit la mişcare când m-am apucat de dat
jos kilogramele care le consideram în plus. Am început un

program simplu, dar respectat cu rigurozitate.
Îmi alocam 10-15 minute în care făceam exerciţii pen-
tru abdomen şi de două trei ori pe săptămâna mergeam pe
jos drumul de acasă până la serviciu dimineaţa (asta puteam
face funcţie de timpul de care dispuneam eu). În prezent
când este frumos afară, la sfârşit de săptămâna, merg cu
rolele pe faleza Dunării şi, o dată pe săptămână, la sală, fac
mişcare în cadru organizat. Forţa grupului suport are im-
portanţa lui.
Un lucru important pe care l-am înţeles a fost dezvol-
tarea laturii spirituale.
Spiritualitatea permite omului să se dezvolte în armonie
cu el, să-şi descopere întregul său potenţial. Învăţam să
găsim repere morale autentice dincolo de a ne defini cu „a
fi“ şi „a avea“ în concurenţă cu cei din jur. Drumul spre
noi, cei autentici, este de durată, este nevoie de răbdare,
încredere şi iubire. Cărarea care duce către „motivul pen-
tru care ne-am născut“ este posibil să o găsim uşor sau să
o căutăm mult. Important să nu abandonăm, recompensă
nu o să întârzie să apară. Călătoria pe drumul meu, am fă-
cut-o ghidată de experienţa celor care am considerat că mă
pot inspira. Am avut şi momente când am fost propriu ghid
şi în singurătate, am învăţat să-mi fiu prietenă. A fost mai
complicat decât am crezut, dar şi satisfacţia a fost pe mă-
sură. Când faci pace cu tine, când găseşti echilibru între
minte, corp şi emoţii ai energie şi poţi face lucruri care
până atunci păreau imposibil de atins. Reuşita îţi dă ener-
gie să mergi mai departe, să sari obstacole şi să te ridici de
jos când apar provocări, ci să continui pe drumul ales.
Fundaţia pe care am construit este că am învăţat să mă
iubesc pe mine şi să fiu prietena mea. M-am iertat şi mi-am
216 / Aurelia Grosu
deschis inima să primesc în viaţa mea oameni, experienţe

noi, emoţii de mult uitate.
Dacă unui pom îi îndepărtam crengile inutile, înfloresc
atât de frumos şi dau roade bogate, iar noi suntem asemeni
lor, doar că trebuie să descoperim asta.
Sunt recunoscătoare pentru ce am primit, pentru ce voi
fi şi ce voi face în îndeplinirea viselor mele!
Cristina Popescu, Galaţi
Bibliografie
Mencinicopschi, Gheorghe (prof. dr.), Cumpără deştept şi
găteşte corect, București, Editura Coreus, 2011.
Mencinicopschi, Gheorghe (prof. dr.), Ce bem, ce mâncăm,
București, Editura Coreus, 2011.
Importanţa sportului în viaţa fiecărui
individ şi în societate
Dacă îţi pasă de tine însuţi, vei face sport, dacă îţi pasă de
familia ta, vei încuraja la practicarea lui, dacă îţi pasă de
societate vei contribui la promovarea sa.
Toate fiinţele umane au atât caracteristici materiale, cât

şi imateriale. Este clar pentru toată lumea faptul că absolut
toţi oamenii au un trup format din piele, muşchi, sânge,
oase, organe, celule. Iar aspectele imateriale constă în ceea
ce este intangibil: suflet/spirit, intelect, voinţă, conştiinţă
etc. Acum ce mai trebuie noi să înţelegem este că atât
caracteristicile materiale, cât şi cele imateriale ale noastre
se află într-o interdependenţă perfectă. Deci, atunci când
îmbunătăţim un aspect fizic din fiinţa noastră, va avea de
câştigat întregul sistem, numit OM.
Aşadar, corpul uman este o maşinărie complexă, acest
lucru a fost spus de multe ori şi repetat de mulţi alţii. Şi, ca
orice maşinărie, avem nevoie de un minimum de îngrijire
pentru a funcţiona normal şi pentru a ne achita de muncile
pe care suntem aproape nevoiţi să le facem în viaţa de zi cu
zi. O maşină abandonată într-un garaj, de exemplu, riscă să
nu mai poată porni în ziua în care cineva va avea nevoie
din nou de ea. În orice caz, va trebui să i se facă o revizie
serioasă, poate chiar şi câteva reparaţii serioase, înainte să
pornească, din nou, la drum. Aşa că nu ar fi mai înţelept să
prevenim astfel de lucruri? Nu am face noi bine dacă am
218 / Aurelia Grosu
acorda minimul de atenţie maşinii respective, pentru a nu

se mai ajunge la recondiţionarea ei? Eu cred că da, şi sunt
sigur că şi tu eşti de acord cu mine. În cazul acesta la noi
oamenii e cu atât mai important să ne acordăm atenţia cu-
venită. Un corp care beneficiază de exerciţiu fizic se bucură
în primul rând de o inimă mai puternică, de o circulaţie
sanguină mai bună, de un aparat respirator şi de un sistem
imunitar întărite.
Toţi specialiştii laudă activitatea fizică: aceasta chiar dă
rezultate benefice generale. Nu facem toate aceste eforturi
inutil sau doar pentru simpla plăcere. Nu! Mai ales că nu
este întotdeauna plăcut... Uneori ne este greu, e cald, suntem
obosiţi, ne dor muşchii etc. Căutaţi să evitaţi aceste dureri
pe care unii din voi le veţi resimţi mai ales la început.
Poate unii veţi spune că nu e aşa important cum arăţi, ci
cum gândeşti este mult mai important.. şi eu vă spun că
sunt de acord cu voi, însă până la un punct pentru că aşa
cum spuneam mai sus, omul fiind o maşinărie foarte com-
plexă şi având caracteristici materiale şi imateriale într-o
continuă interdependenţă, practic se înţelege de la sine de
ce este aşa de important practicarea exerciţiilor fizice sau
practicarea unui sport... pentru că un fizic folosit des (chiar
şi prin banalul mers pe jos, care este dealtfel un exerciţiu
fizic foarte bun) înseamnă un corp activ, ce duce automat
la o minte activă şi un spirit vioi!
Importanţa sportului în viaţa mea

Personal pot spune că în copilărie şi, mai ales, în ado-
lescenţă am avut o problemă cu greutatea, eram foarte
foarte slab şi nu îmi plăcea asta deloc.. lucru care m-a mo-
tivat mai târziu, pe la 14 ani, să mă apuc de exerciţii de
culturism.. inspirat de filmele de acţiune vizionate la TV
cu Jean-Claude Van Damme, Arnold Schwarzenegger,
Bruce Lee şi alţii, în suflet mi s-a plantat dorinţa de a ajunge

asemeni lor. Însă, până pe la 14-15 ani când deja citisem
nişte reviste de culturism, o carte despre Arnold (care
ulterior a fost una din principalele surse de inspiraţie şi
motivaţie), aveam o alimentaţie şi un stil de viaţă foarte
dezordonat, apoi am devenit din ce în ce tot mai conştient
de faptul că, dacă vreau să schimb ceva în felul cum arăt şi
să nu mai fiu aşa slăbănog, era cazul să mă disciplinez
foarte mult, să acord alimentaţiei o importanţă foarte mare,
să studiez în continuare orice revistă sau carte care putea
să-mi fie utilă şi să mă antrenez din greu bineînţeles, ceea
ce de fapt am şi făcut. Drept urmare, la vârsta de 17 ani am
ajuns la greutatea de 70 kg pornind de la 54 kg, atât cât
aveam când m-am apucat serios de treabă, iar pe lângă
aceste kilograme de muşchi câştigate greu prin muncă,
disciplină şi perseverenţă am câştigat în timpul acesta şi o
mare doză de încredere în sine, voinţă şi o capacitate mult
mai mare de a fi disciplinat în tot ceea ce făceam; calităţi
pe care, la vârsta de 15 ani (înainte să mă apuc de antrena-
mente şi de studiat), existau la un nivel foarte slab dezvol-
tat. Deci totul am câştigat în timp, pas cu pas.
Apoi, continuând în această direcţie, încă nutream la
visul că, într-o zi, o să ajung să fiu sportiv de performanţă
şi, poate, chiar campion. Aşa că prima mea mare dragoste
în sport a fost fotbalul, şi asta chiar dacă nu prea eram ta
lentat aproape deloc, însă după vreo doi ani am conştienti-
zat că e cazul să mă redirecţionez spre un alt sport dacă
vreau să ajung să practic ceva performanţă. Circumstan-
ţele nu erau deloc de partea mea, în sensul că, la 15-16 ani,
cât aveam pe atunci, cel mai apropiat club de fotbal unde
m-aş fi putut înscrie era la 12 km, în Oneşti. Locuind la
ţară mi-ar fi fost foarte greu cu naveta plus că eram şi cu
220 / Aurelia Grosu
şcoala, iar părinţii nici nu voiau să audă de aşa ceva, pentru

ei şcoala fiind importantă în ceea ce mă privea şi cam atât.
Redirecţionarea s-a produs în mintea şi viziunea mea
spre Kickboxing, K1, influenţat şi de galele care le vedeam
pe la TV, însa circumstanţele, nici de data aceasta, nu îmi
erau prea favorabile, cele mai apropiate cluburi de Kickbox
fiind la Bacău sau Braşov. Doar că, de data asta, nu aveam
de gând să renunţ aşa uşor la visul ăsta, aşa că mi-am zis în
sinea mea că o să-mi formez singur circumstanţele, lucru
care l-am şi făcut. Trebuia deci să fac în aşa fel încât să
ajung în Bacău sau Braşov. Între timp bineînţeles că mă
ţineam serios de antrenamente, în special de exerciţiile de
culturism, iar asta de cele mai multe ori de unul singur. La
19 ani am plecat 8 luni la muncă în construcţii, în Italia,
fiind cu gândul aproape tot timpul în ţară şi cu un mare dor
de casă şi de tot ce este românesc, lucru care nu credeam
înainte să plec ca o să se întâmple, mă credeam un dur, un
insensibil. Cu banii strânşi în perioada aceea mi-am
cumpărat o maşină şi mi-am continuat studiile intrând la
facultatea de psihologie la o universitate privată din
Bucureşti ce avea filiala în Oneşti. Apoi în iunie 2008, la
21 ani, am ajuns în Bacău, ca angajat în armată, fiind mili-
tar profesionist. De asemenea, odată cu ajungerea în Bacău,
mi-am propus să adopt o dietă lacto-ovo vegetariană, pen-
tru că, citind prin mai multe cărţi, am ajuns la concluzia că
o dietă fară carne şi preparate din carne este foarte benefică
şi sănătoasă pe termen lung, atât pentru fiecare individ în
parte, cât şi pentru societate, în general.
Deci pasul cel mai important îl făcusem, ajunsesem
într-un oraş unde se putea practica Kickboxing la nivel de
performanţă. După ce m-am instalat cu chirie, următorul
pas a fost să găsesc sala de kickboxing unde urma să prac-
tic sportul mult visat din adolescență, (pe vremea aceea nu
aveam acces la internet) şi, cu ajutorul unui coleg din ar-

mată, care era de loc din Bacău, am reuşit să găsesc sală, şi
m-am şi apucat de antrenamente foarte entuziasmat, fiind
plin de încredere şi cu zâmbetul pe buze. Prima zi de antre-
nament, îmi amintesc că a fost una dintre cele mai fericite
zile din viaţa mea. Era pentru prima dată când călcam în-
tr-o sală de kickboxing. Primul meci oficial l-am susţinut
după 11 luni de antrenamente, la Râmnicu Vâlcea, luptând
într-un meci din deschiderea unei gale profesioniste, la
categoria 71 kg cu un sportiv din Vâlcea, şi pe care l-am
pierdut în ultimele secunde din ultima repriză; după
primele două reprize era egal, în prima repriză fusesem eu
odată numărat, apoi în repriza a doua, el, iar în repriza a
treia, a oprit arbitru meciul după cele două numărători, şi
asta chiar dacă nu căzusem şi îmi afirmasem dorinţa clară
de a lupta în continuare. În schimb, era vizibilă starea în
care eram, adică în dificultate, aşa că arbitrul a aplicat
corect regulamentul şi a oprit meciul, chiar dacă mai erau
doar 14 secunde până la finalul meciului. Acea înfrângere
însă m-a ambiţionat şi mai mult şi mi-a dat de înţeles că
sunt pe drumul potrivit, mă regăseam în ceea ce făceam,
deci acea înfrângere practic fusese un succes pentru mine.
Apoi, după aproape încă 3 ani de antrenamente serioase şi
vreo 12 meciuri, pe 26 mai 2012, la Ploieşti, am reuşit să
câştig primul meu titlu de campion naţional la categoria 75
kg, susţinând două meciuri în acea zi, în primul meci
câştigând în repriza a doua prin knock-out în faţa unui
multiplu campion naţional, iar, în finală, câştigând după
trei reprize cu o decizie de 3-0 în faţa unui sportiv legiti-
mat la clubul „Scorpions Cotnari“ din Iaşi. Deci reuşisem,
în sfârşit, să câştig un titlu important în sport chiar dacă
trecuseră aproape 4 ani de când nu mai consumam carne,
222 / Aurelia Grosu
cu excepţia cărnii de peşte (peşti crescuţi în mediul lor

natural).
Exerciţiul fizic împotriva sedentarismului

Sedentarismul reprezintă unul dintre cele mai mari
pericole pentru sănătate; el creşte riscul de boală şi chiar
de mortalitate. Da, sedentarismul ucide. Studiile au demon-
strat-o în mod clar. Unele dintre ele au constatat că, în rân-
dul bărbaţilor sedentari, rata mortalităţii este de trei ori mai
crescută decât în rândul celor care îşi menţin o bună
condiţie fizică. În ceea ce priveşte femeile, rezultatele sunt
şi mai elocvente: rata mortalităţii femeilor sedentare este
de cinci ori mai ridicată decât a celor care au activităţi
fizice incluse în programul lor zilnic. Cifre care ne pun pe
gânduri. Numai la capitolul cancer, femeile sedentare se
pare că sunt predispuse de două sau de trei ori mai mult la
cancerul de sân faţă de cele care practică o activitate fizică.
Practicarea regulată a exerciţiilor fizice permite evi-
tarea pierderilor la nivelul ţesutului osos şi al celui muscu-
lar, dar şi încetinirea apariţiei multor altor simptome legate
de îmbătrânire. De exemplu, activitatea fizică favorizează
ameliorarea capacitaţii respiratorii, ajută la controlul ten
siunii arteriale şi duce la diminuarea riscurilor de diabet,
permiţând corpului să tolereze mai bine glucoza. Exer-
ciţiul favorizează şi menţinerea unui nivel normal al coles-
terolului şi ajută la prevenirea osteoporozei, contribuind la
menţinerea oaselor puternice şi sănătoase.
Deseori, oamenii invocă lipsa de timp, de bani sau pun
refuzul lor de a practica vreo activitate fizică pe seama
vârstei. În această privinţă trebuie ştiut faptul că studiile au
demonstrat că şi vârstnicii au de câştigat mult prin intro-
ducerea exerciţiului fizic printre deprinderile lor. Unele
persoane mai în vârstă, care au acceptat să participe la un
experiment menit să demonstreze utilitatea activităţii fizice

în refacerea sănătăţii, au văzut starea lor ameliorându-se
semnificativ, chiar spectaculos. Printre aceşti voluntari se
aflau persoane care necesitau sprijin pentru a se putea de-
plasa; la sfârşitul programului îşi regăsiseră o anumită au-
tonomie, o forţă musculară mai mare, redescoperind o
calitate a vieţii de care uitaseră. Aproape pretutindeni în
lume există astfel de programe de exerciţii concepute spe-
cial pentru persoanele în vârstă. Iar dacă nu există în local-
itatea ta, nu te opreşte nimic în a ieşi la plimbări zilnice pe
jos sau a ieşi cu nepoţeii la joacă, etc.
În ceea ce priveşte lipsa de timp, este o scuză peste care
se poate trece cu uşurinţă. Mai întâi, simplul fapt de a ne
aminti ocazional că sănătatea este bunul nostru cel mai
preţios, că fără ea nimic nu funcţionează cum trebuie, ar
trebui să fie suficient pentru a ne convinge să-i consacrăm
ceva mai mult timp şi ceva mai multă bunăvoinţă – să
eliminăm 20 de minute pe zi de privit la televizor şi prob-
lema este ca şi rezolvată.
Se pot integra, de asemenea, în viaţa noastră exerciţii
fizice intense, fără a ne schimba prea mult orarul. Astfel, a
urca pe scări etajele care duc la biroul dumneavoastră şi
cele care duc la locuinţa dumneavoastră, acest simplu fapt
va avea un impact destul de important asupra condiţiei
voatre fizice. Mergeţi mai degrabă pe jos, decât cu maşina.
Practicarea unei activităţi fizice regulate este un act im-
perativ pentru sănătate, indiferent de vârstă sau sex. Toată
lumea poate să profite să-şi vadă masă musculară crescând.
De altfel, este preferabil că momentele consacrate exerci
ţiului fizic să se întindă pe toată săptămâna, nu să le con-
densăm în câteva ore dintr-o anumită zi. În acest fel,
efectele vor fi mai bune.
224 / Aurelia Grosu
Un obicei bun legat de sănătate şi simplu în acelaşi timp

– constă în a face câteva exerciţii imediat după trezirea de
dimineaţă. Câteva minute sunt suficiente pentru a pune în
mişcare „maşinăria“ înainte de a pleca la lucru.
Minte sănătoasă în corp sănătos

Exerciţiul fizic că are repercusiuni benefice asupra sănă
tăţii fizice, dar este la fel de bun şi la nivelul sănătăţii men-
tale. Spiritul beneficiază de mişcările executate de corp.
Mai întâi, se creează posibilitatea că stresul să fie con-
trolat mult mai eficient. Energia cheltuită în timpul exer-
ciţiului fizic eliberează în mod sănătos tensiunile, până la a
produce un sentiment de relaxare totală. După un exerciţiu
fizic, grijile noastre sunt aceleaşi, problemele şi preocu
pările nu au dispărut, dar ne apar într-o lumină cu totul
nouă, ca şi cum s-ar fi rezolvat pe jumătate! Suntem de
acum înainte mai „echipaţi“ pentru a le face fată şi pentru
a găsi soluţii.
Exerciţiul fizic favorizează o mai bună concentrare şi o
limpezire a minţii. Pentru că permite să se elibereze în
mod pozitiv furia, agresivitatea şi toate emoţiile negative,
ajută la refacerea laturii noastre pozitive, ceea ce nu poate
avea decât efecte benefice asupra sănătăţii.
Atunci când nu reuşiţi să munciţi cu spor, oferiţi-vă o
pauză de exerciţii. Urcaţi-vă pe bicicletă şi faceţi un tur de
15 sau 20 de minute; faceţi puţin jogging, mergeţi cu rolele
sau, pur şi simplu, plimbaţi-vă. Nu va fi în zadar,
dimpotrivă.
Un corp în repaus tinde să rămână în repaus

Dacă sunteţi obişnuiţi, întorcându-vă de la serviciu sau
după masa de seară, să vă întindeţi pe canapea în faţa
televizorului şi să „butonaţi“ telecomanda, schimbaţi-vă
obiceiul: evitaţi mai ales să vă aşezaţi! Mergeţi mai întâi să

vă faceţi şedinţa de activitate fizică, pentru că, ştiţi prea
bine, mai târziu nu veţi mai găsi resursele de a vă pune în
mişcare. O altă modalitate bună de a ne obliga să fim activi
fizic este aceea de a ne înscrie la cursuri, să ne plătim
abonamentul lunar la o sală. O dată ce am plătit, ne-am
înscris şi suntem aşteptaţi, ne simţim obligaţi să mergem.
Atunci ne luăm inima în dinţi şi plecăm de acasă.
Să ne ascultăm corpul
Atunci când suntem obosiţi, corpul nostru este primul
care o ştie şi care ne-o spune. Totuşi, foarte adesea nu luăm
în seama nevoile lui şi îl împingem la limită, mirându-ne
apoi că suntem epuizaţi, chiar bolnavi.
Aşa că trebuie să ştim să ascultăm mesajele pe care ni le
trimite corpul nostru şi, mai ales, să ţinem cont de ele.
Atunci când suntem mereu obosiţi, când ne molipsim de
tot ceea ce trece pe lângă noi, când avem permanent dureri
de cap sau de spate, este momentul să ne punem întrebări
asupra igienei noastre de viaţă.
Să respirăm conştient
Nu ne gândim niciodată la ea şi totuşi, este vorba de o
funcţie esenţială a supravieţuirii noastre: respiraţia. Este
chiar suflul vieţii, sursa vieţii. Fără respiraţie, viaţa noastră
se stinge. Dar, pentru moment, este aici, funcţionează, in-
dependentă, autonomă, fără a ne cere nimic. O lăsăm în
pace – avem încredere în ea şi o uităm... până ce un stres
puternic face să fie pompat aerul cu o viteză terifiantă,
până ce mânia urcă în valuri, până ce ne pierdem respiraţia
în faţa unei veşti care ne tăie răsuflarea. Atunci, redevenim
conştienţi de acest suflu vital şi de importanţa lui în existenţa
226 / Aurelia Grosu
noastră. Înţelegem în ce măsură respiraţia este legată de

emoţii.
Felul cum respirăm ne influenţează sănătatea. Iată de
ce, este important să ne gândim să respirăm corect. Dacă
ne mulţumim să o facem într-un mod superficial, organis-
mul nostru va fi oxigenat într-o manieră la fel de superfi-
cială; circulaţia sanguină va fi încetinită, antrenând
încetinirea funcţiilor întregului organism. Este important
să fim conştienţi de respiraţia noastră, cât mai des posibil.
Întregul nostru corp va beneficia de aceasta.
Să ne iubim şi să ne respectăm corpul

Corpul nostru este vehiculul care ne permite să tra-
versăm marea aventură a vieţii, el ne permite să avansăm,
în toate sensurile termenului, şi să gustăm din toate plăcerile.
El ne permite să vedem, să auzim, să mirosim, să gustăm,
să pipăim. Dacă nu se află într-o deplină stare de sănătate,
devine un obstacol în calea dorinţelor şi obiectivelor
noastre.
Astfel, fără a cădea într-un cult al propriului corp, tre-
buie să facem o echipă cu acesta. Chiar dacă, poate ex-
ecută o bună parte din muncă singur, el apreciază oricând
o mână de ajutor din partea noastră!
A rămâne activ(ă)
Caută ocazii pentru a face activităţi în timpul zilei. Dacă
locuieşti la mai puţin de 1-2 km de sala ta de fitness, de
şcoală sau de locul de muncă pune-ţi pantofi sport şi par-
curge pe jos acea distanţă, în loc să ei autobuzul sau
maşina. Dacă locuieşti sau lucrezi mai sus de etajul 4 evită
să mai foloseşti liftul, urcă pe scări până la etajul unde ai
nevoie, urcatul pe scări este un exerciţiu extraordinar pen-
tru coapse şi fesieri, în special.
Imaginează-ţi!
Să ne imaginăm o Românie în care educaţia fizică se
respectă la un nivel de cinste încă din sălile de clasă a gră-
diniţelor, apoi în școala generală şi în licee. Educaţie fizică
şi nutriţie sănătoasă, minim 3-4 ore pe săptămână sunt be-
nefice și pentru pensionari şi bunici care pot să iasă prin
parcuri şi în natură, la plimbări şi activităţi recreative. La
şedinţele cu părinţii de la şcoală şi la şedinţele de pe la orice
loc de muncă, orice întreprindere, fabrică sau instituţie să
fie alocate câteva minute pentru a se vorbi despre benefi
ciile sportului în vieţile noastre ale tuturor şi, mai ales, a
viitoarelor generaţii. Pentru ca să fim foarte bine înţeleşi,
viitoarele generaţii depind numai şi numai de noi, adică de
noi, generaţiile conştiente de azi. Putem ajunge în ziua în
care nu vom mai avea nevoie de atâtea spitale, farmacii şi
medicamente şi lumea să moară de moarte bună, precum
ar fi şi normal să fie, şi asta doar prin simplu fapt că acor
dăm importanţa cuvenită sportului şi a unei alimentaţii
sănătoase, fără consum de carne. Pitagora, de exemplu re-
comanda alimente netrecute prin foc, pentru ascuţirea minţii;
Socrate ne-a lăsat următorul dicton: Mănâncă numai ca să
trăieşti şi nu trăi ca să mănânci. Linda şi Paul McCartney
au spus: Dacă abatoarele ar avea pereţi de sticlă, am fi cu
toţii vegetarieni.
Albert Einstein spunea: Dacă un om aspiră la o viaţă
mai dreaptă, primul său act de abstinenţa va fi de la răni-
rea animalelor. Diemone spunea: Carnea şi vinul abru-
tizează pe bătrâni şi moleşeşte pe tineri – el se hrănea cu
ierburi, smochine, măsline şi legume crude; Plutarh, un
apărător al animalelor, era vegetarian. Medicul antic grec
Hippocrates afirma: Alimentele voastre să fie leacuri, iar
leacurile voastre alimente.
228 / Aurelia Grosu
Principiile elaborate de marii filozofi rămân valabile şi

astăzi, fiind verificate în timp şi iau amploare din ce în ce
mai mare. Aşa că avem atâtea exemple pozitive de oameni
care au trăit şi ne-au lăsat ca moştenire multe învăţături şi
înţelepciune din experienţele lor, pentru a trăi o viaţă cât
mai frumoasă şi armonioasă, în acord cu natura şi cu sinele
nostru.
Porneşte!
După cum spunea Einstein: Nu se întâmplă nimic până
când nu se mişcă ceva. Aşa că începe să te mişti! Când faci
un sport cu pasiune, vei dori să faci acel lucru mai des şi
mai bine.
Cea mai importantă calitate

Cea mai importantă calitate de care este nevoie pentru a
atinge orice obiectiv este perseverenţa. Cum spune şi un
proverb chinezesc O călătorie de o mie de mile, începe cu
primul pas. Sau: În confruntarea dintre izvor şi stâncă,
izvorul învinge întotdeauna: nu prin putere, ci prin
perseverenţă. Dacă vrei să fii aşa cum vrei, trebuie să te
dedici obiectivului principal, oricare ar fi acesta.
Cum să procedezi?
Trebuie să fii sănătos atât fizic, cât şi mental. Asta tre-
buie să fie prioritatea ta. Cea mai bună cale de a decide ce
să faci, indiferent de situaţie este să petreci o vreme în
linişte şi contemplare. Perseverează şi fii practic(ă). Sta-
bileşte-ţi obiectivele şi acceptă îndrumarea din partea in-
teligenţei superioare. Fă aceste lucruri şi vei avea succes!
Dumnezeu să te binecuvânteze în tot ceea ce faci!
Ionuţ Brînză: soldat profesionist, triplu campion

naţional în kickboxing la categoria 75 kg,
ambasador al vegetarianismului
Bibliografie
Chopra, Deepak, Simon, David, Întinereşte şi trăieşte mai
mult, Editura FOR YOU, Bucureşti 2004.
Silva, Jose, Gândeşte şi dezvoltă-ţi abilităţile fizice, Edi-
tura ESP SYSTEM, Timişoara, 2009.
Thorton, Betty, Cele 10 legi universale ale sănătăţii, Edi-
tura NICULESCU, Bucureşti, 2003.
Paşi simpli şi concreţi să nu mai
abandonezi niciodată ce începi!
Succesul unui singur minut ne răsplăteşte

pentru eşecuri de ani de zile.
Robert Browning
Of! De câte ori am eşuat!

Cred că aproape cu toţii cunoaştem gustul amar cu care
am rămas atunci când am abandonat un anumit program de
modelare corporală, fie vorba de scăzut în greutate, fie că
ne– am dorit să creştem în masă musculară... deşi cu doar
câteva săptămâni înainte eram plini de speranţă şi entu
ziasm gândindu-ne cât de fericiţi o să fim ajungând la kilo-
gramele dorite!
Ne imaginăm hainele pe care o să le purtăm când o să
mergem la diferite ocazii şi avalanşa de felicitări din partea
cunoscuţilor la cât de bine ne stă şi câtă energie radiem şi
ce spectaculoasă transformare plus multe întrebări cum am
reuşit? A fost greu? Care e secretul?
Dar ceva s-a întâmplat şi, într-un timp destul de scurt, ai
abandonat totul, invocând tot felul de motive pentru cei
din jurul tău, dar tu ştii, în adâncul sufletului, că nu faci
bine şi că trebuie să continui.
Accepţi înfrângerea, accepţi şi pierderile financiare şi
de timp făcute în săptămânile în care ai luptat pentru obiec-
tivul tău, dar nu este singura dată când abandonezi şi, deja,
îţi formezi convingerea că ţie nimic nu-ţi iese şi mai bine
nu îţi mai baţi capul şi fugi la frigider, unde desfaci o

băutură bogată caloric şi o ciocolată, parcă sărbătorind
eşecul!
Întâmplarea lasă urme adânci în subconştientul tău şi
vei simţi lucrul acesta în mai toate planurile din viaţa ta,
mai ales atunci când, iar te vei implica într-un proces de
transformare, fie el de orice natură.
Specialiştii au identificat o serie de motive ce duc la
abandon. Eu o să enumerez doar câteva, cele pe care eu le
cred cele mai importante din prisma experienţei mele.
DE CE ABANDONĂM?
1. Nu-ţi doreşti cu adevărat. Noi suntem influenţaţi de
cei din jurul nostru, familie, prieteni, media etc. şi credem
că trebuie să corespundem aşteptărilor lor... dacă ei arată
într-un fel, aşa trebuie să arătăm şi noi ca să ne simţim
acceptaţi! Dacă tu eşti fericit aşa cum eşti, nu te schimba
pentru nimic în lume (excepţie făcând problemele medi-
cale) la ce bun să arăţi într-un anumit fel, dacă în sufletul
tău duci o luptă continuă ce te seacă de energie şi simţi că
nu aceasta este viaţa pe care vrei să o duci pe termen lung.
2. Lipsa de claritate – nu ştii la ce să te aştepți pe durata
acestui proces de modelare corporală. Deşi avem acces din
plin la informaţie, lipsa de cunoştinţe ne face să nu ştim să
distingem informaţiile bune de cele greşite.
3. Nu avem un plan. Un plan greşit este mai bun decât
nici unul! E greu să rămâi motivat când mergi în întuneric
şi nu ştii unde pui următorul pas, e mult mai uşor să-ţi iei
angajamentul faţă de tine că urmezi un program şi că îl
respecți atunci când îţi sunt clari în minte paşii pe care îi
vei face.
4. Îți stabilești obiective nerealiste. Obiectivul tău tre-
buie să se bazeze pe argumente solide, nu doar că ai auzit
232 / Aurelia Grosu
sau ai văzut că cineva a obţinut acea transformare în anume

timp, noi suntem diferiţi şi, de cele mai multe ori, nu cu-
noaştem povestea din spate şi, mai ales, metoda folosită.
5. Nu apelezi la un specialist – acesta însă te poate ajuta
cu experienţa lui să elimini toate cauzele de abandon mai
sus menţionate. Ai grijă la falşii experţi! Rezultatele, nu
diplomele, te confirmă că specialist!
Când ai de gând să faci o schimbare în viaţa ta, te rog
să-ţi iei timp să-ţi răspunzi la unele întrebări, să-ţi faci un
plan, să te interesezi ce metode funcţionează, care dintre
ele ţi se potriveşte şi măcar partea aceasta să o faci sub
îndrumarea unui specialist ori a unei persoane care a trecut
cu succes printr-o schimbare asemănătoare.
Eu o să ţi dau câteva ponturi pe care tu să le urmezi în
a-ţi clarifica paşii de acţiune şi de a rămâne motivat pe
perioada procesului de transformare.
Dacă tu nu-ţi doreşti din tot sufletul să faci un lucru şi îl
faci ca pe un moft, fii convins că vei abandona.
1. EŞTI CONGRUENT CU OBIECTIVUL TĂU?

Răspunzând la aceste întrebări o să afli dacă eşti „axat“
ori congruent cu obiectivele tale.
A) Ce fac eu aici?
Sunt într o sală de sport şi îmi dedic această oră să fac
exerciţii care să mă ajute să ard caloriile...
B) De ce fac asta?
Făcând exerciţii, creez deficit caloric şi, într-un inter-
val de timp, voi da jos un un număr de kg şi asta fără să mi
se lase pielea, ca atunci când urmez doar o dietă.
C) Unde vreau să ajung?
Vreau să ajung iar la 55 de kg, greutatea pe care o
aveam în liceu.
D) Îmi va plăcea? Îmi aduce satisfacţie dacă ajung unde

doresc?
Îmi va plăcea sigur să pot purta iar costum de baie şi să
îmbrac la întâlnirea de zece ani un costum care să-mi vină
bine.
Răspunsurile la aceste întrebări să le ţii la vedere că să
rămâi conectat în permanenţă cu lucrurile pe care le ur
măreşti prin programul tău.
2. CUM NE MOTIVĂM?
A) ÎNSPRE – te motivează imaginea reuşitei tale. Cor-
pul dorit, maşina preferată, partenera ideală.
B) DINSPRE – te motivează dorinţa de „a scăpa“ din
situaţia actuală.
Te ai săturat să fi gras, nu mai vrei să conduci hârbul
tău de maşină, nu mai rezişti la toanele iubitei etc.
Eu am mai identificat o formă să rămân motivat, să fi-
nalizez ce-mi propun. Când încep un proiect, spun la toată
lumea că voi face cutare lucru, nu ţin doar pentru mine acel
obiectiv, pentru că, fiind o persoană integră, urmăresc să
fac ceea ce promit!
La mine a funcţionat, de fiecare dată, această metodă
şi-ţi dau doar două exemple: atunci când am promis public
că voi face 1300 de flotări pentru un parc de street workout,
lucru ce a dus la primul record naţional – la flotări în 49 de
minute, la fel şi acum, când scriu acest articol, fix în ziua
limită când trebuie predat şi toate acestea pentru că am
promis public şi nu vreau să dezamăgesc!
3. UN PLAN GREŞIT ESTE MAI BUN DECÂT SĂ

SĂ NU AI NICI UN PLAN!
Cum spuneam, lipsa unui plan va contribui la aban-
donarea programului. S-au făcut studii şi au arătat că cei
234 / Aurelia Grosu
care-şi făceau un plan şi îl şi scriau pe hârtie în procentaj

foarte ridicat îl şi atingeau.
Din păcate, suntem foarte puţini cei care le şi scriem pe
hârtie, ne supraapreciem crezând că totul este clar în
mintea noastră, dar nu este aşa.
Obiectivele trebuie împărţite:
– Obiective pe termen lung.
– Obiective pe termen mediu.
– Obiective pe termen scurt.
Eu am învăţat o vorbă de la profesorul meu Grațian
Sonu „elefantul, ca să-l mănânci, îl împarţi în felii mici!“
Aşa am procedat şi la recordul de flotări. Am împărţit
cele 1300 de flotări în serii de câte 30 şi 20 repetări, astfel
eu nu m-am gândit decât că trebuie să mai fac încă o serie
de 30 şi încă una şi tot aşa, nu m-am gândit la 1300 pentru
că acest număr m-ar fi copleşit şi exista posibilitatea să
abandonez.
Obiectiv pe termen lung – până pe data de... (6 luni)
vreau să slăbesc 20 kg
Obiectiv pe termen mediu – până la data de... (3luni)
vreau să slăbesc 10-12 kg.
Obiectiv pe termen scurt – într-o lună vreau să slă-
besc 4 kg.
Acum ai repere în timp şi valori pe care, dacă le atingi,
ştii că ești pe drumul cel bun. Dacă nu reuşim să atingem
aceste valori (kilograme – în cazul de față) înseamnă că
trebuie să mai schimbi câte ceva, fie în alimentaţie, fie în
programul de antrenament ca să poți, la termenul viitor, să
fii cât mai aproape de ce ți-ai propus.
După ce ai stabilit obiectivul pe termen scurt vei împărţi
şi acest obiectiv pe săptămâni: acela de 4 kg pe lună îm
părţit la 4 săptămâni = 1 kg pe săptămâna.
Acum, acest obiectiv este mult mai realist şi uşor de

acceptat pentru tine. Nu te mai gândeşti că trebuie să slă
beşti 20 de Kg ci doar câte un kg pe săptămână.
OBSERVAŢIE:
Sănătos şi recomandat este să slăbim la 0,5 kg pe săp
tămâna. Exemplul meu a fost uşor exagerat, dar şi acesta
este posibil.
4. PRACTICĂ IERTAREA
În tot acest proces de modelare, vreau să nu uiţi un lu-
cru, tu eşti om şi ai să te mai abaţi de la program, fie nu ai
să respecţi dieta, fie ai să mai sari un antrenament.
Eu sunt foarte critic cu mine însumi şi ţin minte şi acum
cum nu mă lua somnul noaptea de gândurile de vinovăţie
şi remuşcări că nu mi-am îndeplinit obiectivele zilnice şi
mă frământam în pat gândindu-mă cât de slab sunt şi că
niciodată nu o să pot să fac ceva până la capăt, sigur nu o
să-mi ating obiectivul pe termen scurt şi, de aici, mai era
un singur pas... ca a doua zi să nu îmi mai pese, pentru că
eram stors de energie şi motivaţia era aproape de zero.
Eu am descoperit că la mine funcţionează iertarea.
Seara, când mă pun în pat, şi gândurile de vinovăţie mă
acaparează, nu fac decât să-mi spun cu voce tare, ori în
gând: „Mă iert! Sunt om şi nu sunt perfect. Mâine e o nouă
zi şi nu e nimic pierdut să continui ce am început! Mă iert!“
Apoi spun o rugăciune, în care mulţumesc lui Dumnezeu
pentru ajutorul pe care mi-L oferă necondiţionat; în scurt
timp am o stare de relaxare, de linişte şi împăcare cu mine
însumi, nu mai am probleme cu insomnia şi dimineaţă mă
simt odihnit şi cu energie.
Simt că nu mai sunt copleşit şi parcă toate greutăţile le
împart cu altcineva.
236 / Aurelia Grosu
Toate acestea funcţionează numai în cazul în care crezi

într-o forţă superioară care ne iubeşte necondiţionat!
5. ÎNTREBAREA DE AUR!
Următorul pont funcţionează pentru că te ţine focusat
zilnic pe obiectivele tale şi nu te lasa distras de sarcinile şi
rutinele zilnice.
Scoate la imprimantă şi pune la vedere prin casă, birou,
calculator, portofel etc. Următoarea întrebare: „Ce am fă-
cut astăzi să-mi ating obiectivul?“
Dacă răspunsul tău este „Nimic!“... nu te panica, revino
la pasul anterior şi practică iertarea, dar nu uita, mai bine
este să faci un pas mic, decât să laşi pe ziua următoare, să
faci un pas mai mare.
Dacă tot este să ne umplem casa cu bileţele ca să ne ţină
focusaţi pe obiective, nu ar strica să ne dedicăm puţin timp
şi să ne facem „un panoul al visurilor“ pe care să-l ţinem la
vedere pentru a ne aminti zilnic unde ne dorim ajungem.
Pe un carton lipeşte poze cu lucrurile, locurile şi alte
obiective pe care le doreşti să devină realitate în viaţa ta.
Eu, când aveam 90 de kg, şi o burtică frumoasă, am
spus că vreau să-mi modelez corpul şi, ca reper, am scos o
poză cu un tip care avea un corp atletic, braţe frumos dez-
voltate, umerii mari şi spatele cât să stea bine unui bărbat.
Tipul arată mai mult a model, decât a sportiv, dar asta-mi
doream eu. Această poză am lipit-o pe panoul meu cu vi-
suri, alături de alte poze cu alte obiective!
Interesant este că tipul din fotografie avea pe el un
maiou gri. Subconştientul a ales poza cu maiou probabil
ştiind că eu, în mod conştient, nu aş accepta uşor un tip cu
pătrăţele, mi se părea prea îndepărtat acest obiectiv.
După un timp am ajuns să arăt chiar mai bine decât acel
tip, dar pătrațele nu aveam încă, subconştientul a respectat
tiparul vizual pe care eu i l-am indicat, dar, aveam, în schimb,

3 maiouri gri, în garderobă.
Concluzia este că „panoul visurilor“ funcţionează şi că
subconştientul nostru execută întocmai ce noi îi oferim zil-
nic drept model!
6. PUTEREA OBICEIURILOR ZILNICE!

Încă un pas important în dezvoltarea noastră este schim-
barea obiceiurilor zilnice.
O vorbă veche spune: „Dacă faci zilnic aceleaşi lucruri,
nu te aştepta la rezultate diferite!“
Într-un program de modelare corporală este foarte im-
portant să-ţi schimbi, de exemplu, obiceiurile alimentare.
Noi, din lipsă de îndrumare, suntem tentaţi să luăm ur-
mătoarea hotărâre – de mâine renunţ la fast food, sucuri,
prăjeli, zahăr, preparate şi tot ce este cu făină albă etc.
Nu e nimic rău, dar să ştii că, după câteva zile, te vei
simţi copleşit şi vei ceda pentru că va fi prea mare schim-
barea şi tu, pe fondul stresului zilnic, nu eşti pregătit să
faci schimbări aşa radicale. Îţi trebuie multă voinţă şi noi o
avem limitată. Iar stima de sine şi încrederea în tine va
avea de suferit, dacă abandonezi!
Îţi recomand să schimbi câte un singur obicei odată şi
abia apoi, după ce simţi că acel obicei nu mai este o prob-
lemă de voinţă, poţi trece la următorul. Chiar dacă pentru
a schimba câteva obiceiuri ai nevoie de luni de zile, să nu
uiţi că partea importantă este să-ţi schimbi stilul de viaţă şi
nu să urmezi programe stricte, de scurtă durată pe care să
le repeţi anual.
Eu le explic celor cu care lucrez că e bine să se implice
în programe pe termen lung şi să înlocuiască obiceiurile
zilnice cu altele pe care sunt decişi să le urmeze pe termen
lung, chiar să facă parte din stilul lor de viaţa sănătos.
238 / Aurelia Grosu
Ei vor să schimbe totul începând de mâine şi văd că o

spun din tot sufletul şi cu toată responsabilitatea – se ceartă
cu mine când le spun că mai sănătos e să înceapă treptat,
cu câte un obicei, să înceapă cu paşi mărunţi, dar constanţi
precum un maratonist într-o cursă de 42 de km.
Le explic că un maratonist nu va începe niciodată o
cursă în sprint. El va începe cu paşi mărunţi şi constanţi, îşi
va căuta cadenţa şi va continua să pună, pas după pas, până
ce se apropie de linia de sosire, atunci, dacă mai poate şi
vrea, poate da drumul și la sprint, dar o va face atunci când
are siguranţa că va trece linia de sosire.
Stabilește ce este important pentru tine – să iei starturi
spectaculoase ori să închei cursa?
Eu nu vorbesc din prisma unui maratonist, nu am par-
ticipat niciodată la vreunul, dar ştiu, din cele povestite de
cei care au participat, că pe perioada cursei este foarte
important dialogul intern.
7. DIALOGUL INTERN. PRIETEN ORI DUŞMAN?

Tu, în timpul unui program de modelare corporală,
eşti ca un maratonist în propria ta cursă. Dialogul intern
este foarte important, aşa că, decât să-ţi laşi mintea să
zburde şi să dicteze ce vrea ea, lucru care, de obicei, te
seacă de energie – pentru că, nu ştiu din ce motiv, mintea
asta a noastră ne determină să ne facem o grămadă de
griji şi probleme imaginare, iar din aceste probleme, este
dovedit ştiinţific, 95% dintre ele nu ni se vor întâmpla
niciodată. Aşa că mai constructiv este să cauţi o frază, ori
o mantra, cum îi spun orientali, i pe care să ţi-o repeţi
dimineaţa înainte să te dai jos din pat, ziua când nu mai
vrei să-ţi laşi mintea să „zburde“ aiurea, la fel şi seara
înainte să adormi.
Este cunoscut experimentul lui Emoto care a fotografiat

cristalele de apă, asta după ce le a expus pentru o perioadă
de timp egală unor factori externi diferiţi.
Un vas cu apă a fost ţinut lângă un difuzor care emitea
o melodie clasică cu sunete armonioase şi cu vibraţii înalte
şi alt vas lângă un difuzor ce emitea o piesă plină de sunete
cu vibraţii joase şi mesaj negativ.
Rezultatul pozelor a fost că acele cristale fotografiate în
picăturile de apă ţinute la un „mesaj“ pozitiv erau simetrice
şi de o frumuseţe nemaiîntâlnită, pe când picăturile fo-
tografiate după ce au fost „ţinute“ la vibraţii joase şi me-
saje negative erau dizgraţioase – nu ştiu dacă este cuvântul
cel mai potrivit, dar sunt convins că aţi înţeles mesajul
experimentului.
Corpul omenesc este aproximativ 70% apă, aşa că aveţi
grijă la dialogul intern să fie pozitive şi nu vă mai intoxicaţi
cu muzică, informaţii şi prieteni negativi.
O perioadă mi-am repetat „Toţi oamenii şi toate lucru-
rile care apar în viaţa mea contribuie la succesul şi pros-
peritatea mea, motiv pentru care mulţumesc Divinităţii
pentru abundenţa care se revarsă în viaţa mea, zilnic!“
Şi acum când repet această frază mă liniştesc şi am o
stare de încredere că totul va decurge pozitiv. Am multe
întâmplări pe care le numesc coincidenţe, pentru că acesta
este modul în care Dumnezeu intervine în viaţa noastră,
coincidenţe care mi-au adus succes şi ştiu că se datorează
convingerii că funcţionează autosugestia şi eu le-am atras
prin rezonanţă în viaţa mea.
8. CERE ÎNDRUMARE!
Întreabă-te: „Cine mă poate ajuta pe mine să-mi ating
obiectivul? Cine este expertul pe nişa aceasta? Cine a mai
reuşit ce încerc eu?“
240 / Aurelia Grosu
Un pas important este să cauţi informaţii pentru a valida

planul tău de transformare din partea experţilor din dome-
niul respectiv.
Eu prefer – şi te îndemn și pe tine să urmezi sfaturile
celor care au trecut prin acea transformare şi nu a celor
care ne vorbesc de nutriţie şi ei sunt grași, ori ne învaţă să
facem bani, dar ei sunt faliţi şi acestea sunt doar câteva
exemple de falşi guru care au umplut piaţa, dar care caută
doar să facă bani după ce au cumpărat nişte diplome.
Să ştii că cei care au reuşit vor dori să te ajute, trebuie
doar să le ceri sprijinul. Toţi cei care pot ajuta o vor face
pentru este omenesc şi este o formă de egoism atunci când
ajuţi pe cineva, tu te simţi mult mai bine decât cel ajutat!
9. RECOMPENSEAZĂ-TE!
Dacă 6 zile munceşti, cea de a 7-a zi te odihneşti. Aşa şi
cu programele, recompensează-te cu ceva ce ştii că-ţi
place, dar e interzis în planul tău de transformare.
Am să citez pe cineva care spunea; „Şi otrava, dacă este
consumată în doze mici, nu te omoară!“ (Te rog nu încerca
acasă, e doar o expresie.)
Că iei o pauză şi te răsfeţi cu ceva interzis, transmite
semnale creierului să se relaxeze şi vei putea continua pro-
cesul de transformare şi cu un mai mult entuziasm, lucru
care te va motiva să-ţi atingi următoarele obiective!
Să recapitulăm paşii pe care îi vom face când vrem să

urmăm un program de modelare corporală sau orice alt
program de dezvoltare personală. Funcţionează!
PE SCURT, CE TREBUIE SĂ FACEM?
– Ne chestionăm cu cele 4 întrebări să vedem dacă sun-
tem „axaţi“, dacă ne dorim din tot sufletul să acționăm,
dacă ne-ar face fericiţi transformarea dorită.
– Identificăm din ce categorie facem parte şi cum ne

putem motiva. Suntem ÎNSPRE ori DINSPRE, ne ajută să
promitem public că vom face cutare lucru? La mine
funcţionează de minune! Teama de a nu dezamăgi pe cei
care mă cunosc mă împinge la acţiune, chiar şi atunci când
nu mai vreau să aud de acel lucru!
– Ne scriem pe hârtie obiectivele pe termen lung, mediu
şi scurt. Aşa vom avea liniştea că ştim ce trebuie să facem,
pas cu pas, şi vom avea repere că suntem pe direcţia
corectă.
– Practicăm IERTAREA! Ne ajută să ne eliberăm de
tensiunea acumulată ca urmare a sentimentului de vino
văţie că nu ne-am urmat programul. Nu merită să ne irosim
energia într-o direcţie distructivă.
– Când ne simţim copleşiți şi totul pare prea greu, ru-
gați-vă! Vei simţi că împarţi cu Dumnezeu povara şi totul
este mult mai acceptabil.
– Punem la vedere bilete care să ne amintească de fap-
tul că trebuie zilnic să facem ceva ca să ne atingem obiec-
tivele „Ce am făcut eu astăzi să-mi ating obiectivul?“ Un
pas oricât de mic, dar făcut zilnic este mai important, decât
un salt mare, făcut la o lună!
– Să nu ne lipsească „panoul visurilor“. Ajutăm vizual
subconştientul şi el va şti unde să ne ducă. Avem grijă la
detalii, vor face diferenţa, la fel cum am păţit şi eu cu
maiourile şi lipsa pătrăţelelor!
– Scriem o listă cu obiceiuri pe care vrem să le înlocuim
şi schimbă unul câte unul. Nu uiăm că obiceiurile zilnice
sunt cele responsabile de succesul ori eşecul programului
nostru. Ţinem minte exemplul cu maratonistul – se aplică
şi la programele de exerciţii fizice, când începem, lucrăm
uşor, cu paşi mărunţi şi constanţi!
242 / Aurelia Grosu
– Avem grijă la dialogul intern! Nu lasăm mintea să

zburde! Folosim autosugestia pentru a să crea vibraţii înalte
care să atragă în viaţa noastră „coincidenţe“ care să ne
aducă cât mai aproape de obiectivele noastre. Să nu lăsăm
nici mediul extern să ne intoxice. Lumea în care trăim nu
este formată numai din ştirile tabloidizate pe care ni le
servesc spălătorii de creier din media.
– Validăm planul pe care vrem să-l urmăm. Cere aju-
torul experţilor şi, mai ales, celor care au trecut pe drumul
pe care vrem să-l urmăm. Încercăm să evităm părerea
prietenilor ori a familiei. Ei sunt primii care, din prea multă
iubire, vor încerca să ne menajeze şi să ne îndemne să nu
ieşim din zona de confort! Deci, apelăm la persoane
străine, ele vor fi obiective!
Acum, pentru că informaţia fără acţiune este egală cu
zero, facem o pauză, luăm o hârtie, un creion, închidem
telefonul, tv-ul şi orice altă sursă care ne-ar putea deranja,
alegem ceva ce ne dorim de mult să schimbăm în viaţa
noastră, respectând paşii de mai sus. Nu ne oprim până nu
am scris pe hârtie tot! Ca adevărați strategi, ne concepem
planul de acţiune. Abia după ce suntem pregătiți începem!
Cu respect,
Doru Dorobăţ,
Fondator Fitness Urban Grup România „Schimbare
prin mişcare!“
Longevitate
Longevitatea, prelungire neobişnuită a fricii de moarte.

Ambrose Bierce
Mă uit adesea în jurul meu, mă uit uimită la restauran-

tele de ţin fast-food, care sunt pline ochi de tineri, tineri
care au deja „burtică“, care arată neîngrijit, care mănâncă
pe stradă noaptea, ziua şi oricând.
Invazia unor magazine care îţi ispitesc simţurile, atrag
după sine client inconştienţi, care cumpără orice sub im-
pulsul publicităţii, a culorilor, mirosurilor şi preţurilor
bune.
Pentru că mă interesează un stil de viaţă sănătos şi echi
librat, care să îţi asigure un tonus psihic şi fizic excelent
pentru job şi activităţile sociale, am studiat, m-am infor-
mat îndelung. Multe informaţii sunt peste tot, despre
sănătate, despre stil de viaţă şi alimentaţie corectă. În in-
sula Okinawa, trăiesc cei mai longevivi oameni din lume,
peste 20.000 de centenari şi peste 470. 000 de persoane, de
90 de ani. În ţara niponă, problema sedentarismului şi a
obezităţii aproape că nu există. Mă uit deseori la mama
mea, în vârstă de 84 de ani, are un program de masă fix,
ore regulate zi de zi şi o cumpătare maximă în orice.
Dar îi lipseşte mişcarea şi socializarea. De la stilul ei de
viaţă învăţ eu şi corectez, ca să pot să am calitate în ceea ce
fac. Menţinerea tinereţii şi sănătăţii o putem privi ca un
scaun cu trei picioare. Unul din picioarele scaunului este
244 / Aurelia Grosu
alimentaţia, altul activitatea fizică şi altul liniştea, care aşa

cum am scris şi eu în această carte o găseşti în meditaţie şi
comuniunea profundă cu Dumnezeu, departe de lumea
agitată. Dacă unul din aceste picioare se rupe, scaunul
cade.
Aşa că am studiat viaţa japonezilor, un model pentru
mine şi poate va deveni şi pentru dumneavoastră, cei care
citiţi acest articol.
Titlul de „Cel mai în vârstă bărbat în viaţă“ i s-a acordat
lui Jiroema Kimura, care a atins remarcabila vârstă de 114
ani. În viziunea lui Jiroema, secretul longevităţii sale con-
stă în porţiile mici de mâncare. Un japonez mănâncă cu
25% mai puţine calorii într-o zi decât un american. În Ţara
Soarelui nu se mănâncă pâine, dar se consumă mult peşte
(10% din peştele de pe tot globul; deşi populaţia Japoniei
înseamnă doar 2%). Zilnic ei consumă soia, orez, fructe,
legume şi verdeţuri (inclusive alge marine).
Am aplicat şi eu, la mine acasă. Am un aparat cu aburi,
pun în bol, deasupra unei cantităţi de apă, multe legume,
fără ulei, este o minune ce iese acolo, poţi apoi condi-
menta, adăuga frunze verzi, dar nu este nimic prăjit şi cu
ulei. Pentru mine este o delicatesă şi mă bucur că, de ziua
mea, în 2014, am primit cadou un astfel de aparat modern
şi de mare valoare pentru nutriţia mea inteligentă.
Japonezii beau ceai verde, puternic antioxidant, care
face minuni. Eu beau ceai sub formă de infuzie scurtă, cât
băutura să aibă culoarea chihlimbarului sau folosesc cap-
sule, depinde doar de starea în care sunt când aleg produ-
sul respective. Sunt preferate mesele gătite în casă, sub
formă tradiţională de peşte grill, un bol de orez, salată de
legume, supă, fructe pentru desert, ceai verde la final. Dul-
ciurile consumate sunt în cantităţi extreme de mici faţă de
Europa.
O regulă bine stabilită la această populaţie este aceea de

a consuma întotdeauna ceea ce se poate găsi proaspăt, în
funcţie de sezon. Pe produsele lor sunt trecute data de ex-
pirare, data şi ora exactă a culegerii/ambalării.
Am văzut oameni care mâncau orice, oricând, combi
nând toate alimentele la întâmplare. Nici o regulă, un haos.
Apoi, ne mirăm cum cancerul de colon o ia razna în intes-
tinele oamenilor, distrugându-le viaţa. Încă din copilărie,
japonezii învaţă să mănânce încet, să savureze mâncarea şi
să se ridice de la masă înainte de a fi sătui. Ei folosesc
beţişoarele, care îi ajută să mănânce lent, mâncarea fiind
servită în tăvi şi farfurii mult mai mici decât cele din Eu-
ropa. Evident, pauzele dintre mese asigură o digestie de
calitate.
În copilăria mea, mâncam aproape continuu, după masa
de prânz, mama mea dormea, iar eu, devoram prăjiturile
care stăteau la vedere şi îmi atrăgeau atenţia. Se făceau
sute de borcane de compot, gemuri şi dulceţuri din plin
asezonate cu zahăr. Nu găsesc ceva anormal că bolile de
tot felul, arsurile stomacale şi mai ales colitele de fermen-
taţie m-au chinuit până la vârsta de 50 de ani. Ele erau
consecinţele alimentaţiei mele total greşite. În curtea
părinţilor creşteau porci, care erau transformaţi cu sfinţe-
nie, la Crăciun în untură, slănină afumată şi tochituri bo-
gate în grăsime. Nu mă mir că, de ani de zile, lucrez cu
corpul şi deprinderile mele vechi, ca să pot readuce organ-
ismul la un standard normal. Totul mi-a fost dat peste cap
şi invadat de zahăr, grăsimi animale şi vegetale în exces şi
lipsa de mişcare. Însă, vestea bună este că se poate prin
autoeducaţie şi autocontrol să începi un proces de revi-
talizare şi reorganizare a organismului, care ţine de fiecare.
Ceea ce regret cel mai mult în viaţă este că nu am făcut un
246 / Aurelia Grosu
sport încă din primii ani de viaţă, că am omis fructele şi am

exagerat cu dulciurile. Concepţii greşite, vremuri vechi!
Voi structura acum câteva reguli ale mesei nipone:
– Nu umple niciodată complet farfuriile;
– Fiecare fel de mâncare se serveşte în propria farfurie;
– Fiecare fel de mâncare este astfel aranjat încât să
poată fi remarcată frumuseţea lui naturală;
– Prospeţimea alimentelor înseamnă mereu „cel mai bun“;
– Plimbările lungi asigură forţa şi flexibilitatea articu-
laţiilor. Un timp în aer liber, mergând prin parc, de exem-
plu, te ajută la întreţinerea necesară în aceste vremuri
tulburi, agitate, anormale şi extreme de rapide.
Totul se desfăşoară la viteze aberante. Ne dorim mai
mult şi mai bine, în scurt timp. Implicit, viteza atrage stre
sul, catalogat „boala secolului“. Acesta poate afecta siste
mul imunitar şi calitatea vieţii.
Am arătat detaliat, în articolul „Meditaţia“, cum putem
folosi un timp al nostru personal, de retragere în lumea
interioară, departe de exteriorul agitat. Practic de mult
timp retragerea şi mă simt excelent, mă simt îndrăgostită
de momentele de regăsire cu mine şi cu Dumnezeu.
Acestea se învaţă din mers, se practică prin autoeva
luare şi autocontrol, dar şi prin dezvoltare personală. Tot
mai mulţi oameni îşi îndreaptă atenţia spre acest antrena-
ment personal. Eu am început la 55 de ani şi, în 6 luni, am
devenit scriitor. La un an după ce am făcut dezvoltare per-
sonală cu un coach profesionist, sunt spre finalul scrierii
celei de a două cărţi.
După ani grei de întuneric mental, am reorganizat viaţa
în toate domeniile ei. Analizându-mă, am decis să schimb,
să îmbunătăţesc, să corectez, pentru a ajunge la pace cu
mine şi cu Dumnezeu. Şi am învăţat alt principiu fundamental,
care sigur vă va asigura longevitatea vieţii dumneavoastră
„Nu vă îngrijoraţi de nimic“. Pledez cu convingere pentru

o redefinire a stilului de viaţă, la orice vârstă. Când devii
conştient, poţi să schimbi direcţia oricând, poţi căpăta în-
credere în propriile forţe şi poţi extrapola abilităţile dobân-
dite în relaţiile sociale, la locul de muncă sau în relaţia de
cuplu.
Resetând stilul de viaţă, vei dobândi o încredere care te
va ajuta să gestionezi excelent resursele tale interne, să în-
deplineşti ceea ce îţi propui cu succes.
Scaunul cu trei picioare, de care vorbeam la începutul
articolului, este alcătuit din alimentaţie, mişcare, linişte.
Aşadar, renunţând la obiceiurile proaste de consum, la
sedentarism, agitaţie cotidiană, ne vom îndrepta atenţia
spre mişcare, gândire, autoeducare, autopreţuire, autovin-
decare şi rugăciune.
Corpul şi mintea ne vor fi recunoscătoare, iar noi vom
deveni conştienţi de rezultatele benefice ale eforturilor de
zi cu zi.

Eşti mai puternic decât crezi.
Dacă am putut eu, poţi şi tu
Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta

sfaturile mele! Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale,
şi-ţi vor aduce multă pace. Să nu te părăsească bunătatea şi
credincioşia: leagăţi-le la gât, scrie-le pe tăbliţa inimii tale.
Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă, înaintea lui
Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
Proverbe 3:1-4
Numele meu este Aurelia Grosu, învăţătoare de 37 de

ani, identitate profesională care spune prea puţin despre mine.
În spatele profesiei mi-am construit o remarcabilă filosofie
de viaţă, în urma confruntării cu situaţii extrem de dificile.
După o copilărie în care am fost influenţată de alcool,
înjurăturile şi bătăile din familie, după două căsnicii trau-
matizante, după tot felul de abuzuri fizice, psihice şi
emoţionale, am ajuns în jurul vârstei de 30 de ani la treapta
cea mai de jos a existenţei mele. Pe fondul stresului şi a
unei gândiri negative, lipsită de dragoste şi înţelegere, ata-
cată furibund de o panică aberantă, am sfârşit la psihiatrie,
doborâtă de o oboseală cronică şi depresie.
Absenţa soţului de acasă, lipsa banilor şi grijile perma-
nente m-au copleşit atât de tare, încât am recurs în decurs
de 4 ani la două tentative de suicid. Am luat sute de antide-
presive deodată, pentru a fugi, a scăpa de calvar. Am stat
într-un spital, câte 5 zile, în comă profundă.
Stima de sine a scăzut dramatic.

Oamenii din jur m-au părăsit. Am trecut prin două di
vorţuri dure, cu pierderi dar... în aceşti ani a apărut un per-
sonaj extraordinar pentru mine, Dumnezeu, care a ţinut
locul familiei.
Mereu mi-am dorit şi m-am rugat să primesc lumină.
Întunericul mental era copleşitor. Aveam nevoie acută de
iubire şi lumină.
Mi-am dorit continuu o schimbare, o mişcare favorabilă
a destinului. După ani grei de suferinţă, dar şi de cunoaştere
divină, m. am regăsit şi m. am întors la viaţa!
Mi-am găsit un vis, o misiune, m-am responsabilizat, am
crezut cu putere în ele şi am aplicat zi de zi legea credinţei!
Devenisem o altă persoană, fiindcă nevoia mea de sem-
nificaţie era împlinită. Aplicând cu seriozitate principiile
învăţate şi muncind zilnic, am ajuns ca, în 4 luni, să public
o carte intitulată: „Eşti mai puternic decât crezi. Dacă am
putut eu, poţi şi tu“.
Când am început scrierea acestui volum, nu aveam
decât un dosar cu foi albe. După o lună jumătate, am termi-
nat manuscrisul şi m-am oprit. Nu aveam editură şi nici
bani. Mi-am activat toate capacităţile mentale, m-am ru-
gat, iar la scurt timp au început să curgă şi informaţii despre
edituri şi banii de care aveam nevoie pentru a cumpăra ser-
viciile editurii potrivite.
Am o minte luminată, azi zâmbesc, sunt fericită, mă
simt ca un copil care se bucură de viaţă şi de frumuseţea ei.
Prin cartea mea am vrut să ating inimile oamenilor, să
le dau un exemplu, să devin un model şi să arăt că „dacă
am putut eu, poţi şi tu!“ apelând la perseverenţă, seriozi-
tate, plan organizat şi acţiune continuă.
250 / Aurelia Grosu
Sunt recunoscătoare pentru viaţa mea schimbată şi

mulţumesc în fiecare dimineaţă că trăiesc şi am o misiune
specială.
Vă voi prezenta acum câteva impresii despre prima mea
carte şi impactul ei în mediul social, pentru a vă încuraja şi
a vă spune că: Pot totul în Hristos, care mă întăreşte. Fili-
peni 4-13
Testimoniale
„Am citit această carte cu atenţie, am primit multe

răspunsuri şi am învăţat multe lecţii de curaj, perseverenţă,
smerenie, bun simţ, despre cum putem depăşi orice boală,
orice obstacol în drumul vieţii, atâta timp cât îl luăm pe
Dumnezeu de mână şi-L lăsăm să ne ghideze paşii. Reco-
mand tuturor această carte pentru a învăţa cum să trăim
frumos, cum din negru/gri şi puţină lumină, putem face un
tablou unic, multicolor.“
Glăvan Florentina, Galaţi
„Pentru mine sunteţi o eroină, o luptătoare... vă admir şi

vă respect... şi mă bucur din toată inima că am cunoscut o
persoană care a ştiut să-şi pună încrederea în Dumnezeu.
Sunteţi un exemplu pentru mine şi vă iubesc!“
Toader Ana, Galaţi
„Ca scriitor, Aurelia Grosu reprezintă congruenţa dintre

puterea de a depăşi obstacole şi drame personale şi scopul
de a schimba lumea în bine, de a trăi într-o lume a păcii, cu
oameni mai puternici! Indiferent de ipostazele în care
ajungi să o cunoşti, Aurelia este un univers care te în-

făşoară în putere, credinţă, optimism, un exemplu de viaţă
care merită implementată în vremurile actuale!“
Oana Gabriela Pasat, Galaţi
„O carte scrisă din suflet pentru suflet. O carte care te

face să te întrebi: «Dacă această doamnă, care a trecut prin
atâtea greutăţi a reuşit, ce scuză am eu pentru a nu reuşi?»“
Răzvan Dragoş, Braşov
„Mi-am permis să iau cartea ta la serviciu, într-un grup

de femei. Avem vârste diferite, ne despart chiar 15-20 de
ani. Dar am avut bucuria să constat că ne uneşte şi altceva
în afara relaţiilor de serviciu. Cartea ta circulă cu o viteză
ameţitoare, dacă pot spune aşa, fiecare, în pauze, vrem să
punem mâna pe ea. Cred că se întâmplă aşa din cauza lim-
bajului accesibil şi felul în care ai încercat să te ridici din
întuneric. Fiecare ne regăsim în povestea ta şi găsim spe
ranţă pentru noi.“
Cosac Liliana, Galaţi
„Am terminat cartea ta. Am citit cu multe pauze pentru

că mă simţeam atât de plină emoţional şi începeam să
plâng. Am plâns mult pe parcursul lecturii. M-am regăsit
în carte. Este o carte pe înţelesul tuturor, dar cu un mesaj
foarte puternic... Te iubesc, eşti o persoană specială pentru
mine!“
Geta Ştefan, Bilbao, Spania
„Afirm cu tărie că am devorat această carte şi m-a im-

presionat foarte mult cum autoarea a reuşit să depăşească
o depresie lungă, să ia totul de la zero. O apreciez pentru
252 / Aurelia Grosu
puterea ei şi mai ales că nu este dependentă de nimeni,

decât de Dumnezeu. Felicitări, cu tot respectul!“
Mya Echim, Tulcea
„O carte extraordinară, scrisă de un om simplu cu o

inimă de aur! Atât de multe lucruri minunate sunt înche-
gate aici. Mulţi se regăsesc printre rânduri, sunt motivaţi şi
prind din nou curaj. O carte pentru oameni!“
Dumitrel Jiglău, Galaţi
Câştigătoarea concursului „Eşti mai puternic decât

crezi“ – organizat în prima sesiune, din iulie 2014, Adelina
Alexandra Petrovan din Rozalvea, Maramureş, scrie: „Aş
începe cu începutul... întâi de toate, scopul meu a fost să
găsesc o carte motivaţională, aveam mare nevoie!
Accesând internetul într-o zi de vară, am găsit această
carte la categoria «cărţi psihologice» şi, atunci, sufletul
meu s-a luminat. Mi-am spus că trebuie să am această carte
şi am cumpărat-o.
Cartea a ajuns în mai puţin de 4 zile, nu m-am putut
abţine să nu o citesc imediat. Ardeam de nerăbdare.
Pe parcursul lecturii am învăţat adevărate lecţii de viaţă,
am învăţat că există probleme mai mari şi mai complicate
decât credeam eu, că viaţa este dură, dar că putem învinge
obstacolele prin muncă, autocunoaştere, autoeducaţie, te-
nacitate şi disciplină. Dacă la şcoală înveţi lecţia şi apoi
primeşti testul, în viaţă este tocmai invers... primeşti testul,
ca să înveţi bine lecţia. Vreau să mulţumesc autoarei, că
deşi este la sute de km distanţă de mine, o simt aproape,
prin tot ce am citit despre viaţa ei. Împlinesc doar 16 ani şi
consider că am acumulat multe învăţături, şi mai ales că
«despărţiți de Dumnezeu, nu puteam face nimic». Mulţu-
mesc că aţi apărut în viaţa mea!
Cu ocazia zilei numelui am primit în dar o carte despre

care mama mea îmi vorbise f mult. Este vorba despre au-
tobiografia doamnei Aurelia Grosu, intitulată: „Eşti mai
puternic decât crezi“.
Judecând după titlul acestei cărţi m-am lăsat păcălită,
crezând că e ceva asemănător psihologiei moderne, ceva
legat cu Yoga sau meditaţie. Dar m-am înşelat. În această
carte nu am regăsit cele mai noi tehnici de yoga, ci po-
vestea de viaţa a unui adevărat erou. Eroul se numeşte Au-
relia Grosu, o ambiţioasă doamnă învăţătoare, care a învins
răul şi a reuşit să scoată la lumină tot ceea ce are mai bun
cu ajutorul credinţei.
Am început să citesc cartea, aflându-mă în concediu în
Valencia, oraşul în care locuiesc părinţii mei, şi am fina
lizat lectura în avion, la reîntoarcerea în Dublin. Trebuie să
mărturisesc că pe tot parcursul zborului, am plâns. Am
plâns pentru că puterea acestei doamne m-a impresionat.
Marcată din copilărie de lipsa dragostei, având parte de
acelaşi tratament şi la vârsta adultă, în cele două căsnicii
eşuate, având şi ghinionul de a întâlni oameni răi şi fără
suflet la tot pasul a avut bărbăţia să lupte cu viaţa, fără
sprijinul nimănui.
Curajul pe care l-a avut să o ia de la capăt de fiecare
dată şi, mai ales, atunci când aceasta decide să înceapă o
nouă viaţa singură, atâtea boli şi suferinţa fizică, m-au fă-
cut să realizez că nimic nu e imposibil, dacă avem
credinţă.
Trebuie să recunosc că am plâns şi de bucurie în mo-
mentul regăsirii cu Dumnezeu. M-am bucurat enorm să
descopăr că, un om care a fost încercat atât de mult de
viaţă, a reuşit să se apropie de Dumnezeu, fără să îl judece
sau să îl urască pentru toate eşecurile şi pierderile produse
de-a lungul anilor.
254 / Aurelia Grosu
Simt o admiraţie aparte pentru curajul de a-şi aşterne

viaţa pe hârtie, cu riscul de a fi criticată şi judecată.
E o carte complexă, dar cu un limbaj simplu, un volum
care degajă durere, suferinţa sfârşind cu un final fericit şi
luminat.
Mă rog la bunul Dumnezeu să vă dea sănătate, putere şi
inspiraţie în împlinirea tuturor planurilor de viitor. Vă
mulţumesc pentru lecţia de viaţa oferită prin intermediul
acestei cărţi!!“
Ana Ieremie din Dublin
Cea dintâi carte şi-a atins scopul şi viziunea, prin câteva

sute de oameni care au cumpărat-o şi apoi au transmis-o
mai departe la alţii necăjiţi, îndureraţi, obosiţi, disperaţi
sau neajutoraţi. Cartea circulă, ea trece din mână în mână,
din inimă în inimă. Sunt recunoscătoare!
Aurelia Grosu
Self Publishing România este o platformă online dedicată
publicării, tipăririi, promovării şi distribuţiei naţionale
şi internaţionale a cărţilor autorilor români.
Orice autor care publică la Self Publishing
îşi poate vedea cartea în librării în 30 de zile şi mai puţin.
Intră pe site şi publică-ţi cartea sau scrie-ne pe adresa

suport@self-publishing.ro
Comenzi pentru cititori, librării,
biblioteci, depozite de carte:
tel. 0740.531.108
www. self-publishing.ro

Picaturi de Suflet in Contul Intelepciunii Tale - Grosu Aurelia

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Picaturi de Suflet in Contul Intelepciunii Tale - Grosu Aurelia

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Aurelia Grosu

Copyright © 2014 Aurelia Grosu

Tehnoredactare și design copertă:

Sunt onorată să aduc mulţumirile mele lui Dumnezeu

cu principii de viaţă puternice. Aduc recunoştinţă prietenei

Acum îmi îndrept atenţia către ţară, spre sensibila, Iuliana

cu preţul a multe nopţi pierdute! În contul înţelepciunii

O zi obişnuită de iarnă, în care m-am dus la şcoală, am

Eram după lansarea primei cărţi, scrisă doar în 4 luni, o

Dar, experienţele unui singur om, de-a lungul unei sin-

Sunt învăţător, un om care toată viaţa a predat în faţa

emisiuni de ştiri şi fugeam de ele, fiindcă mintea umană este

Predica a început aşa: „Când nu este nici o descoperire

Avem un nume rău în lume, de codaş al Europei şi nu

corecte şi civilizate. Fiecare român este responsabil pentru

1. Priveşte înlăuntrul tău! Ce te mişcă? Ce te entuzias-

2. Priveşte înaintea ta!

3. Priveşte în apropierea ta!

cu diferite teme, care te pot ajuta să-ţi trasezi un drum clar,

4. Priveşte deasupra ta!

Suntem obişnuiţi, nu avem aşteptări să ne aplaudaţi, am

Dragii mei cititori, am fost creaţi de Dumnezeu ca o

Aurelia Grosu, Galaţi

Mintea nu poate fi ocupată de emoţii pozitive şi negative în

Hărţile mentale sunt importante în facilitarea creativi-

Puţini dintre oameni sunt exploratori, puţini mai au cu­

cuprinzătoare, altele mai puţin complete sau bogate în

Acum vei şti în ce punct vei începe să îţi ridici nota

La „educaţie financiară“ trebuie să lucrez, mai am de

Aurelia Grosu, Galaţi

Fiule, dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru

Una din definiţiile înţelepciunii este capacitatea intelec-

de înţelepciunea lui Dumnezeu, care este accesibilă tuturor

2. Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra

sale, uitându-se ţintă spre un ideal de viaţă luminos. Cred

Aurelia Grosu, Galaţi

Un om înţelept este plin de putere

A defini înţelepciunea este o treabă greu de atins, fi-

1. Înţeleptul învaţă pe alţii.

6. Oamenii înţelepţi sunt oneşti.

7. Oamenii înţelepţi sunt respectuoşi.

8. Oamenii înţelepţi sunt echilibraţi.

9. Înţelepţii au o atitudine pozitivă.

10. Oamenii înţelepţi dau dovadă de bun simţ.

11. Înţelepţii au un scop sau o misiune în viaţă.

12. Oamenii înţelepţi muncesc cu pasiune şi virtute.

Această carte a fost concepută în 8 luni, cu muncă atentă

13. Oamenii înţelepţi lucrează cu dragoste la relaţiile

Aurelia Grosu, Galaţi

Rănirea unui duşman te coboară mai prejos decât el.

Sunt momente în care am dori să rescriem anumite capi­

Aproape toţi oamenii avem lucruri pe care am vrea să le

M-am întrebat, am aşteptat să văd de ce, dar, uneori,

Aurelia Grosu, Galaţi

Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele

În fiecare om, trăieşte o poveste.

ideile tale se încheagă şi se reunesc în planuri clar definite,

aplicând zi de zi ceea ce descoperi! Poţi cunoaşte darul

Dan Duduman, Paşcani

Un dezastru înseamnă o schimbare.

Schimbările sunt bune? O avansare sau un job nou este

de la producţie la prestări servicii, condusesem chiar şi de-

are o nemulţumire într-un domeniu. Şi ce fac cei mai mulți

Puţini dintre oameni sunt exploratori, puţini mai au cu

Sunt momente în care am dori să rescriem anumite capi

izgonească, răstignindu-l“. Şi, totuşi, nicicând nu a fost o per

Totul are o poveste. Eu, tu, ceilalţi oameni, chiar şi că

atitudine şi să înţelegi că TU EŞTI SINGURUL RES