Costiuc Georgiana-Dorina

Gr 7, AMG, Anul IV

Subiect 1: Avantajele alimentatiei naturale

Alimentatia naturală furnizeaza beneficii impresionante nutritionale, imunologice,

economice si psihologice, Laptele matern este alimental ideal pentru o crestere si o dezvoltare
sanatoasa.Laptele matern contine > 10.6 g/dl proteine, < 38 g/dl lipide, 82Meq/dl minerale, 71
g/dl lactoza.

Alimentatia exlusiv la san include:

- Alimentatia la san in primele 4-6 luni de viata;

- Alimentatia la san la cateva ore dupa nastere;
- Alimentatia la cerere la ambii sani;
- Alimentatia cu colostru in primele 5 zile;
- Alimentatia frecventa pe parcursul a 24 de ore;

Laptele matern contine: Vitamine si minerale: fier – usor absorbit de copil, grasimi – contribuie
la cresterea in greutate, lactoza, suficienta apa pentru a potoli setea copiilor, proteine – pentru
dezvoltarea creierului.

Laptele initial apare la inceputul suptului (gri, apos), bogat in proteine, lactoza, vitamine,
minerale, apa.

Colostrul, primul lapte, din primele 2-3 zile, bogat in protein, vitamina A, curata stomacul nou-
nascutului, fiind un laxative bogat in imunoglobuline.

Laptele final apare la sfarsitul suptului (mai alb decat laptele initial), contine grasimi.

Beneficiile alimentatiei la san

a). Copii – prima imunizare, reduce riscul SIDS, lactoferina continuta de lapte este un
bacteriostatic impotriva E.coli si stimuleaza absorbtia fierului, ceea ce explica raritatea anemiei
feriprive la copiii alimentati natural, lizozimul (proteina antibacteriana si antivirala) continut de
lapte joaca un rol important impotriva infectiilor, proteina alfa-lactalbumina este un puternic
agent tumoral; laptele matern scade diareea, adduce un aport de apa si minerale, reduce infectiile
otice, alergiile, infectiile de tract respirator , inteligenta superioara, copilul este puternic si
sanatos.

Alaptatul cel putin 4 luni protejeaza copiii impotriva bolilor diareice, altor boli gastrointestinale,
infectiilor respiratorii, otitelor, meningitelor. Alaptatul mai protejeaza copilul impotriva
diabetului, cariilor dentare, a sclerozei in placi, obezitatii.

Proteinele se gasesc in cantitate mai mica in laptele matern decat in cel de vaca, ceea ce evita
suprasolicitarea hepatica si renala a sugarului.

b). Mama – scade sangerarile post-partum, risc redus de cancer de san si ovarian, amenoreea de
lactatie, satisfactie psihologica.

c). Familie si societate – economie de bani, costuri reduse, reducerea imbolnavirilor, scade riscul
de crime si violenta la viata adulta, creste capacitatea afectiva, se-ntareste legatura mama-copil.
Subiect 2: Importanta preventiei obezitatii pediatrice si rolul asistentului medical de
medicina de familie in preventia acesteia

Obezitatea copilului este o problema de sanatate publica atat prin cresterea

prevalentei, cat si prin efectele pe termen lung asupra sanatatii. Numeroase studii confirmă faptul
că această boală cronică de nutriție este importantă în condiționarea obezității adultului
(estimativ, la unul din trei adulți obezi, tulburarea de nutriție își are originea în copilărie). Mai
mult decât o simplă problemă estetică, importanţa ei rezultă din asocierea cu multiple afecţiuni
cronice, cele mai semnificative fiind conexiunile sale cu hipertensiunea arterială, sindromul
dislipidemic şi insulinorezistenţa.

Prevenirea obezitatii depinde in principal de factori medicali, dar si de unii factori sociali,
economici si politici. Practic, incercarile de preventie trebuie sa tina cont de contextul familial, al
comunitatii si al culturii de care copilul apartine.

Un rol esential in profilaxia obezitatii il are medicul de familie si asistenta medicului de familie
carora le revine sarcina de a educa parintii si copilul In sensul promovarii unui stil de viata
sanatos. In cazul copiilor cu tendinta de crestere mai accentuata in greutate, medicul de familie
trebuie sa depisteze sis a remedieze obiceiurile alimentare gresite. Consumul de fructe, de
legume si de cereal trebuie incurajat de la cele mai mici varste, spre deosebire de alimentele de
tip fast-food, c e ar trebui evitate.

Parintii ar trebui sa fie educati asupra riscurilor obezitatii pediatrice, asupra regulilor minime de
alimentatie a copilului sis a incurajeze practicarea de activitati fizice si sporturi de catre copii.

Un rol important ar trebui sa-l aiba scoala prin includerea in programa scolara a orelor de
educatie nutritionala si igiena alimentara.

Medicul de familie asigură asistenţa medicală a întregii familii (prevenție, educație și activitate
curativă), monitorizează dezvoltarea fizică şi neuropsihică a copilului, poate aprecia calitatea
mediului familial şi modul în care părinţii interacţionează cu copilul, poate sesiza şi corecta la
timp carenţele nutriţionale şi de îngrijire.
  Identificarea factorilor de risc
Nutriția în primele 1000 de zile are efecte profunde biologice și influențează nu numai
dimensiunea şi compoziţia corpului, dar şi sisteme endocrine şi metabolice, având consecinţe pe
termen lung. Diabetul gestaţional şi diabetul tip 2 matern cresc concentraţia de glucoză, lipide şi
aminoacizi în sângele matern, acestea ajungând şi la făt. Astfel apare hiperinsulinismul fetal şi
creşte producţia de factori de creştere, ceea ce conduce la o greutate mai mare la naştere şi la
sporirea masei grase a copilului. Chiar şi în absenţa diabetului, scăderea toleranţei la glucoză a
mamei poate conduce la o greutate la naştere mai mare.
Studii efectuate pe animale au evidenţiat că dieta maternă restrictivă în timpul sarcinii,
urmată de o alimentaţie normală după naştere a copilului (fie cu o dietă obişnuită, fie cu una
bogată în grăsimi) determină hiperfagie şi activitate fizică redusă, conducând la obezitate.
Fumatul în timpul sarcinii, care afectează creşterea fetală, a fost de asemenea asociat
cu un risc mai mare de a dezvolta ulterior obezitate. Elementele stresante din viaţa fetală, cum ar
fi deprivarea nutriţională maternă şi fumatul pot conduce la falimentul creşterii intrauterine şi
prin intermediul axei hipotalamo-hipofizare pot creşte riscul de a dezvolta obezitate şi diabet
zaharat în viitor.
Aceste argumente sugerează că prevenţia obezităţii ar trebui să înceapă în perioadele
de pre-gestaţie şi gestaţie. Controalele profilactice în timpul sarcinii la nivelul cabinetului de
medicină de familie se efectuează: lunar în primele două trimestre, bilunar în ultimul trimestru,
săptămânal în ultima lună și includ: măsurarea greutății, tensiunii arteriale, frecvenței cardiace,
consiliere privind dieta, administrarea de suplimente (acid folic, vitamina D, fier, calciu),
renunțarea la fumat, evitarea sedentarismului și îngrijirea viitorului copil. De asemenea, se
recomandă periodic, ținând cont de evoluția sarcinii și de patologii eventual preexistente, un
bilanț hematologic și biochimic, care cuprinde în mod obligatoriu hemoleucograma completă,
glicemia și examenul de urină.
Prima copilărie este o perioadă de creştere rapidă, cu o mare susceptibilitate la
influenţe din mediu înconjurător, influenţe ce includ hrană, îngrijire şi morbiditate. Studiile
sugerează că obezitatea se dezvoltă ca o afecţiune cronică cu mult înaintea anilor de şcoală.
Alimentaţia naturală oferă o protecţie variabilă, de la uşoară până la moderată, riscul pentru
obezitate părând să scadă o dată cu creşterea duratei alăptării.
  Examene profilactice de bilanț în perioada copilăriei se impun: la externarea din
maternitate, la 1 lună, 2, 4, 6, 9, 12, 15, 18, 24 luni si apoi anual. În timpul vizitelor profilactice
se efectuează: examenul clinic complet, măsurători antropometrice, consiliere nutrițională
(încurajarea alimentației naturale, întocmirea unui plan de diversificare), imunizări din schema
națională și opționale, recomandări privind necesitatea profilaxiei rahitismului, a anemiei
feriprive, evaluarea dezvoltării neurologice, îndrumări privind stimularea copilului pentru o
dezvoltare optimă și măsurarea tensiunii arteriale la copilul peste 3 ani.
 Anamneza este importantă și cuprinde:
1. ancheta familială: existenţa obezităţii la rude de gradul I-II, prezenţa unor sindroame
genetice, endocrine, a HTA sau a altor afecţiuni cardiovasculare, a obiceiurilor familiale legate
de alimentaţie şi de activitatea fizică
2. obținerea de date legate de dezvoltarea somatică personală (greutatea şi talia la naştere)
3. tipul de alimentaţie din primul an de viaţă, numărul de mese şi cantitatea de lapte/24
ore, modul efectuării diversificării, alimentaţia după vârsta de 1 an
4. evoluţia curbei ponderale şi a taliei, apariţia caracterelor sexuale secundare, menarha
5. istoricul excesului ponderal: debut şi posibile circumstanţe de declanşare, investigaţii şi
tratamente anterioare, rezultatele acestor terapii şi motivul eşecului lor
6. ancheta alimentară utilizează în mod obişnuit interogatoriul în formă prescurtată şi
jurnalul alimentar pentru 3-4 zile (inclusiv o zi de week-end) urmat de un interviu.
7. ancheta activităţilor fizice
8. ancheta psihologică cuprinde detalii ce privesc copilul, familia şi colectivitatea sa
9. antecedentele personale patologice
10. motivul prezentării la medic
11. condiţiile mediului socio-economic şi cultural
12. condiţii care ar putea sta la baza debutului obezității: un episod infecţios, cauze
iatrogene, intervenţiile chirurgicale, factorul psihologic, supraalimentaţia
 Examenul clinic
Presupune obţinerea de date antropometrice, observarea aspectului somatic şi
depistarea simptomatologiei.
Datele antropometrice realizează o apreciere indirectă a gradului de obezitate şi a
cantităţii de masă grasă totală a corpului. Sunt noninvazive şi nu necesită tehnică sau cost
deosebite, fiind astfel accesibile oricui. Evaluarea stării de nutriţie se realizează comparând
valorile măsurate cu valorile de referinţă şi măsurătorile unei persoane în timp. Întrucât depind
de populaţiile examinate, nefiind transferabile (există discrepanţe atât între ţări, cât şi regionale),
aceste standarde de referinţă se reevaluează regulat. Evaluarea excesului ponderal reprezintă o
încercare de a estima compartimentul adipos, iar cele mai multe metode se bazează pe măsurarea
greutăţii corporale în aprecierea adipozităţii. În practică, IMC (G/T²) este uşor de calculat şi este
general acceptat în prezent pentru definirea obezităţii la copil şi adolescent. În afara acestui
indice, clinicienilor le mai sunt accesibile măsurarea pliului cutanat, a perimetrului abdominal şi
aprecierea distribuţiei grăsimii corporale.
Prin contactul strâns cu pacientul și având posibilitatea cunoașterii îndeaproape a mediului său
de viață, medicul de familie participă activ la diagnostic și la limitarea sau tratarea
complicațiilor, dar rolul său aparte este în prevenția primară, intervenind asupra factorilor de risc
ai obezității:

 control atent al glicemiei în timpul sarcinii și a greutăţii materne

 atenţie deosebită la factorii ce pot avea impact asupra circulaţiei placentare (ex. fumat)
 alimentaţia naturală - invers corelată cu excesul ponderal
 respectarea programului de odihnă
 limitarea consumului de băuturi îndulcite cu zahăr
 încurajarea consumului zilnic de fructe şi legume
 reducerea la maxim 2 ore/zi a timpului total alocat TV, computerului şi jocurilor video
 respectarea zilnică a micului dejun, a obiceiului de a lua masa împreună cu familia
 descurajarea porţiilor mari și a obiceiului de a mânca la restaurant sau la fast food
 creşterea consumului de alimente bogate în calciu, fibre şi macronutrienţi
 îndepărtarea din dietă a alimentelor cu conţinut caloric ridicat
 alimentele nu trebuie să fie la îndemâna copilului și se consumă doar la orele de masă
şi în locul destinat pentru acest scop
 exceptând alimentele hipercalorice, copilul obez nu va fi separat de dieta familiei, va
trebui învăţat să mănânce lent, iar porţia trebuie să fie redusă cantitativ și tăiată în bucăţi mici
 se asigură diversitatea alimentelor
 copilul nu trebuie să fie forţat să consume toată cantitatea de alimente (“sindromul de
farfurie goală”) și trebuie responsabilizat legat de ceea ce mănâncă
  adolescenţii şi copiii mari trebuie învăţaţi să-şi calculeze aportul caloric zilnic, pentru
a dobândi noţiuni legate de valoarea calorică a alimentelor
 trebuie încurajată activitatea fizică, distrăgându-i atenţia de la preocupările alimentare.