Tema 4.

Managementul riscurilor bancare

1. Noţiune generală de risc şi incertitudine în activitatea bancară
2. Clasificarea riscurilor bancare
3. Funcţia de gestiune a riscului în bancă

1. Noţiune generală de risc şi incertitudine în activitatea bancară

Riscul bancar este o categorie economică a cărei origine se află în incertitudinea care poate
sau nu să genereze o pagubă şi vizează posibilitatea înregistrării unei pierderi financiare, fiind
asociată cu probabilitatea de apariţie a unor evenimente nedorite 1.
Inovaţiile de pe pieţele financiare şi internaţionalizarea fluxurilor financiare au modificat
activitatea şi arhitectura sectorului bancar, conferindu-i un grad de complexitate sporit, dar şi
manifestarea unor presiuni competitive accentuate asupra entităţilor componente.
Cu căt profiturile asociate noilor instrumente şi produse financiare sunt mai mari, cu atât
sunt mai volatile şi expun băncile la grade noi sau mai ridicate de risc. În prezent, există chiar
temerea că inovaţia financiară în sectorul bancar, în special în ceea ce priveşte instrumentele
extrabilanţiere, poate avea ca efect concentrarea riscului şi creşterea instabilităţii întregului sistem.
În plus, corelaţia între diferitele tipuri de risc, atât în cadrul unei bănci individuale, cât şi în
interiorul sistemului bancar, privit în ansamblu, s-a accentuat şi a devenit mai complexă.
Internaţionalizarea şi liberalizarea au crescut riscurile de contagiune a pieţelor bancare
internaţionale, după cum o demonstrează crizele financiare din anii 90 din Mexic, Asia de Sud-Est,
Rusia şi, mai recent, din America de Sud.
2. Clasificarea riscurilor bancare
Pornind de la principalii factori de risc, în literatura de specialitate s-au conturat mai multe
tipologii, bazate pe gruparea diferitelor categorii de risc în funcţie de modul concret de manifestare a
acestora.
D. Constantinescu propune următoarea structură:
a) Riscuri generale de întreprindere, a căror manifestare în sistemul bancar nu
diferă în mod substanţial faţă de alte genuri de companii. Acestea pot fi, la rândul lor,
detaliate în:
- riscul aferent strategiei

1
Coşea M., Nastovici L., Evaluarea riscurilor – Metode şi tehnici de analiză la nivel micro şi macroeconomic, Editura Lux Libris,
Braşov, 1997, pag. 10.
1
 - riscul de organizare
- riscul tehnologic (material)
- riscul de afiliere (de subordonare).
b) Riscuri comune oricărei întreprinderi, dar care – în sistemul bancar – se
manifestă mai acut, sau în forme specifice, din rândul cărora vom menţiona:
- riscul de solvabilitate
- riscul de piaţă
- riscul operaţional
- riscul de reglementare
- riscul reputaţional.
c) Riscuri bancare aferente parteneriatului, cunoscute şi sub denumirea de riscuri
de contrapartidă, de bilanţ, sau de portofoliu, structurate în următoarele categorii:
- riscul de lichiditate
- riscul de creditare (sau, mai general, riscul de plasament)
- riscul ratei dobânzii
- riscul valutar.
Între categoriile enumerate mai sus există numeroase relaţii de interdependenţă, bazate pe
faptul că orice produs, serviciu sau activitate pot expune banca la riscuri multiple.
În continuare, vom examina riscurile ale căror relevanţă pentru mediul bancar este mai
pronunţată.
Riscul de solvabilitate are ca bază de referinţă (in)capacitatea de a acoperi angajamentele
privind resursele atrase pe seama capitalului propriu sau, la modul general, nivelul de acoperire
finală a pasivelor existente prin active valorificabile.
Materializarea lui poate conduce la imposibilitatea acoperirii din fondurile disponibile a
eventualelor pierderi 1. Specificitatea sa pentru mediul bancar este dată de ecartul semnificativ între
sumele atrase de către entităţile bancare şi dimensiunea fondurilor proprii. Dimensiunea riscului de
solvabilitate depinde atât de nivelul fondurilor proprii disponibile, cât şi de mărimea şi gradul de risc
al plasamentelor efectuate.
Riscul de piaţă se referă la evoluţiile nefavorabile ale valorii de piaţă a poziţiilor unei bănci
şi este generat de instabilitatea unor parametri specifici de natura dobânzilor, cursurilor de schimb, a

1
Basno C., Dardac N., Management bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 14.
2
indicilor bursieri ş. a. Măsura instabilităţii factorilor de mai sus poartă numele de volatilitate. Băncile
participă, în cadrul funcţionării lor, pe mai multe segmente ale pieţei financiare (monetară, valutară,
a creditului, de capital, asigurări). În plus, prin intermediul clientelei şi partenerilor de afaceri, ele
sunt supuse influenţelor din alte categorii de pieţe, cum ar fi, de exemplu, bursele de mărfuri.
Pornind de la internaţionalizarea tot mai accentuată a pieţelor financiare, numeroşi autori
includ în această categori şi riscul de ţară, determinat de mediul economic, social şi politici al ţării
împrumutatului.
Riscul de ţară este evident în cazul acordării de împrumuturi externe guvernelor sau
diferitelor agenţii guvernamentale, în special atunci când aceste împrumuturi sunt negarantate şi
trebuie avut în vedere în toate cazurile în care se acordă un împrumut extern, indiferent dacă
îmrumutatul este entitate de stat sau privată.
Riscul operaţional determinat de calitatea funcţionării structurilor organizatorice ale
companiei comportă o monitorizare specială în cadrul instituţiilor de credit şi a celor conexe, ţinând
cont de faptul că acestea operează cu precădere asupra resurselor clineţilor. Se are în vedere atât
sistemul de transferul al fondurilor cât şi modul de operare a diferitelor instrumente de plată în back
office-ul băncilor, întrucât aşa-numitele scurt-circuite interne pot determina pierderi datorate erorii,
fraudei, eşecului de a realiza o acţiune la timp sau altor forme de a compromite în vreun fel
interesele băncii.
Riscul de reglementare numit şi riscul legal porneşte de la realitatea instabilităţii cadrului
legal referitor la activitatea bancară, inclusiv a normelor în materie şi a altor elemente de legislaţie
secundară. Băncile sunt sensibile la acest risc mai cu seamă atunci când se implică în noi tipuri de
tranzacţii sau în situaţia în care participarea celeilalte părţi contractuale la o anumită tranzacţie nu
este reglementată. Tot aici poate fi inclus şi riscul unor evaluări incorecte a elementelor de activ şi
pasiv, pornind de la avize juridice superficiale, sau de la norme ambigue ori contradictorii.
Riscul reputaţional semnifică deprecierea rating-ului băncii şi se poate converti uşor într-o
criză de imagine. El poate fi rezultatul unui eşec operaţional, a nerespectării legilor şi
reglementărilor, a reputaţiei nefavorabile a managerilor, dar şi a unei campanii de presă negative.
Riscul reputaţional este deosebit de periculos, având în vedere faptul că natura activităţii bancare
reclamă menţinerea încrederii depunătorilor, a creditorilor şi a celorlalţi operatori pe piaţă, în
vederea participării în condiţii normale la circuitul financiar.

3
 Riscul de lichiditate se referă la dificultatea de a procura, în timp util şi la costuri
rezonabile, resursele necesare pentru onorarea angajamentelor şi obligaţiilor băncii la un moment
dat. Pierderile asociate acestui tip de risc se pot datora unor costuri excesive pentru procurarea
lichidităţii de pe pieţele ofertante, scontării precipitate a unor plasamente altminteri profitabile, dar şi
sancţiunilor băncii centrale, spre exemplu, pentru nerespectarea nivelului rezervelor minime
obligatorii. În cazuri extreme, insuficienţa lichidităţilor poate conduce chiar la insolvabilitatea
băncii.
Un element favorizant în apariţia riscului de lichiditate îl reprezintă faptul că activele
instituţiilor de credit au, de regulă, o lichiditate mai redusă decât cea aferentă pasivelor. Din acest
motiv şi luând în calcul interdependenţele multiple între componentele sistemului bancar, în absenţa
unei supravegheri adecvate, riscul de lichiditate se poate propaga cu uşurinţă, căpătând anvergura
unui risc de sistem.
Riscul de creditare (de contrapartidă) se referă la posibilitatea ca celaltă parte
contractuală să nu-şi îndeplinească obligaţiile prevăzute în contractul de credit. Avem în vedere
faptul că acordarea de credite este una din activităţile de bază ale majorităţii instituţiilor bancare.
Deşi activitatea de creditare implică evaluarea bonităţii clienţilor, pot apărea situaţii când această
evaluare ne se dovedeşte pe deplin obiectivă, ori în care bonitatea clienţilor se deteriorează în timp,
din cauza influenţei diverşilor factori, iar băncile nu îşi iau măsurile de prevedere necesare. Acest
risc nu este caracteristic numai creditelor, ci implică şi alte elemente din bilanţ şi extrabilanţiere,
cum ar fi de pildă investiţiile în titluri de valoare, garanţiile acordate ş. a.
Ca mod de manifestare vom întâlni riscul imobilizării resurselor, cu efect şi asupra
lichidităţii – când debitorul intârzie plăţile faţă de data scadenţei, riscul deprecierii inflaţioniste – în
condiţiile în care dobânzile şi penalităţile nu acoperă deprecierea monedei de referinţă şi riscul
insolvabilităţii debitorului – care poate conduce la pierderea întregii sume împrumutate şi a
beneficiilor conexe.
Riscul ratei dobânzii constă în expunerea situaţiei financiare a băncii la modificările
intervenite în ratele dobânzilor. Acest risc are impact atât asupra veniturilor băncii, cât şi asupra
valorii economice a activelor, pasivelor şi elementelor în afara bilanţului.
Principalele forme de manifestare ale acestui tip de risc sunt evoluţia ratelor fixe în funcţie
de scadenţă; reevaluarea activelor, pasivelor şi elementelor în afara bilanţului purtătoare de rate
flotante de dobândă; riscul curbei randamentului; riscul de bază care rezultă din necorelarea ratelor
4
dobînzii active şi pasive; risc opţional care rezultă din opţiunile băncii cu privire la portofoliul de
active, pasive sau elemente extrabilanţiere; riscul rambursărilor anticipate şi al denunţărilor
contractelor de depouit înainte de termen.
Deşi un asemenea risc este firesc pentru activitatea bancară, concentrarea excesivă a acestuia
poate constitui o ameninţare pentru veniturile şi capitalul băncii. Gestionarea lui devine cu atât mai
importantă într-un mediu financiar sofisticat în care clienţii gestionează, ei înşişi, în mod efectiv
expunerea la riscul dobânzii.
Riscul valutar sau riscul de schimb aflat în conexiune directă cu riscul ratei dobânzii, se
manifestă atât în procesul de apreciere / depreciere a diferitelor monede, cât şi în contextul
devalorizării sau revalorizării acestora, în funcţie de poziţia de activ sau pasiv asupra căruia
influenţează. În plus, băncile acţionează ca dealeri pe piaţa valutară prin oferirea de cotaţii clienţilor
şi acceptarea de poziţii deschise pentru diferite valute, iar riscurile inerente activităţii de schimb
valutar, în special cele referitoare la poziţiile valutare deschise, sunt mult mai considerabile în
perioadele de fluctuaţie accentuată a ratelor de schimb.
3. Funcţia de gestiune a riscului în bancă
Noţiunea de management sau de gestionare a riscurilor bancare include întreaga gamă de
instrumente, metode, tehnici şi repere organizatorice utilizate pentru măsurarea şi controlul riscurilor
în condiţii de profitabilitate.
Deoarece riscurile bancare sunt, ele însele, diverse şi cu efecte multiple, instrumentarul
aferent managementului acestora trebuie să comporte o dinamică adecvată, în sensul diversificării
sale şi creşterii gradului de precizie în identificarea diferitelor categorii de risc şi minimizării
potenţialului distructiv.
Gestiunea modernă a riscurilor bancare conţine următoarele elemente:
- identificarea riscului – presupune identificarea poziţiilor de risc care pot afecta
rezultatul băncii;
- cuantificarea riscurilor – presupune exprimarea în cifre a posibilelor efecte
negative asupra rezultatului bancar. Pentru a cuantifica riscurile, instituţiile bancare utilizează
parametri statistici precum: variaţia fluxurilor de numerar ce rezultă dintr-o operaţiune şi
covarianţele cu fluxuri de numerar ce rezultă din alte operaţiuni. În practică sunt uneori dificil
de caracterizat toate poziţiile riscante prin valori statistice, deoarece nu toate activităţile
bancare generează fluxuri de nuemrar;
5
 - elaborarea unei politici adecvate de gestionare a riscurilor – prin aplicarea
unor instrumente specifice.
- controlul riscurilor – este necesar pentru a verifica dacă reglementările bancare
sunt respectate şi dacă instrumentele de gestiune sunt corect aplicate. Sarcina controlului
bancar este axată mai ales pe prevenirea producerii riscurilor. Prin control sunt identificate
situaţiile de risc potenţial la toate nivelele de gestiune ale băncilor;
- evaluarea performanţelor – măsurarea performanţelor obţinute în urma
acoperirii la expunerile de risc. Măsurarea performanţelor acoperirii arată calitatea gestiunii
riscurilor, punctele tari şi cele slabe ale acesteia.
Există proceduri specifice vizând minimizarea şi controlul fiecărei categorii de risc în parte.
Un model de cuantificare a riscurilor folosit de către autorităţile de supraveghere este
matricea riscurilor bancare.
Structura acesteia este prezentată în tabelul de mai jos.
RISCURI POSIBILE AFERENTE RISCURI AFERENTE RISC
ACTIVITĂŢII ADMINISTRĂRII SOCIETĂŢII COMPUS
Risc compus 1 Risc compus 2 TOTAL
.............
.............
.............

.............
.............
.............

Trezorerie şi operaţiuni
interbancare (A)
Operaţiuni cu clientela
(A)
Operaţiuni cu titluri şi
alte operaţiuni (A)
Valori imobilizate (A)
Trezorerie şi operaţiuni
interbancare (P)
Operaţiuni cu clientela
(P)
Operaţiuni cu titluri şi
alte operaţiuni (P)
Angajamente în afara
bilanţului
Operaţiuni cu devize
Sistemul informatic
Resursele umane
În cadrul riscurilor aferente activităţii bancare, pot fi detaliate: riscul de credit, riscul de
lichiditate, riscul operaţional, riscul reputaţional, alte categorii de risc. Pentru fiecare dintre
operaţiunile enumerate în tabelul de mai sus sunt asociate calificative de risc, astfel:

6
  risc ridicat, în cazul în care poziţia analizată are o pondere importantă în cadrul
activităţii sau în totalul resurselor, sau are o pondere mai mare decât cea înregistrată
în cadrul grupului de referinţă (peer grup). O asemenea apreciere poate fi determinată
şi de un număr mare de tranzacţii de un anumit tip, sau de efectuare de tranzacţii cu
grad mare de comlexitate (peste cel uzual). Urmare factorilor enunţaţi, banca poate
înregistra o pierdere importantă;
 risc moderat, în cazul în care poziţia analizată are o pondere medie în volumul de
activitate, sau în totalul resurselor, sau când această pondere o aproximează pe cea
înregistrată în cadrul grupului de referinţă. Un asemenea nivel de risc mai este asociat
şi în cazul realizării unui volum rezonabil de tranzacţii de un anumit tip sau în cazul
efectuării de tranzacţii uzuale. Ca urmare, pierderile potenţiale rezultate din
activitatea desfăşurată, având un nivel rezonabil, pot fi acoperite în perioadele
următoare;
 risc scăzut, în condiţiile în care, datorită volumului sau naturii poziţiei analizate,
potenţialul de producere a unei pierderi este redus, chiar în cazul unui control intern
ineficient; pierderea potenţială aferentă poziţiei analizate are, în asemenea
circumstanţe, un impact neglijabil asupra poziţiei financiare a băncii.
Riscurile aferente administrării societăţii bancare pot fi, la rândul lor, structurate în:
- riscuri legate de supravegherea realizată de conducerea băncii
- riscuri privind strategiile, politicile, procedurile şi limitele de expunere
- riscuri legate de administrarea sistemului informatic
- riscuri privind organizarea şi funcţionarea controlului intern.
Calificativele acordate acestor categorii de risc pot reflecta:
 o administrare bună, caz în care managementul băncii identifică şi controlează
toate tipurile de riscuri aferente activităţii desfăşurate de bancă;
 o administrare acceptabilă indică faptul că managementul băncii – eficient în
bună măsură – manifestă, totuşi, unele carenţe, dar are credibilitatea de a face faţă
expunerilor inerente şi previzibile ce pot să apar pe parcursul desfăşurării activităţii;
 o administrare proastă, indică faptul că managementul băncii are lipsuri
serioase şi se impune o supraveghere atentă din partea autorităţii de supraveghere.

7
 Aprecierea sintetică a riscului unei bănci este dată, însă, de calificativele corespunzătoare
riscului compus total, care însumează efectele decurgând din derularea activităţii propriu-zise cu cele
privind administrarea firmei:
- un risc compus ridicat va fi asociat unei activităţi în care administrarea băncii nu
reuşeşte să reducă riscurile mari aferente diferitelor operaţiuni efectuate;
- un risc compus moderat va fi asociat unei activităţi al cărei risc este diminuat de
practicile de administrare a societăţii. De asemenea, poate fi alocat în cazul în care banca desfăşoară
activităţi cu grad scăzut de risc, dar practicile de administrare a societăţii băncare înregistrează
slăbiciuni majore;
- un risc compus scăzut este specific, în primul rând, activităţilor cu risc coborât, dar
poate fi asociat şi unei activităţi cu risc moderat, în cazul în care practicile de administrare şi
controlul intern sunt eficiente şi în măsură să asigure o diminuare acceptabilă a gradului de risc.