2.

Calculul elasto-plastic al structurilor de beton armat

Scopurile acestui capitol sunt:

- înţelegerea procesului de formare a articulaţiei plastice şi a gradului de aproximare
utilizat în abordările analitice;
- crearea raţionamentului de identificare a unui mecanism de cedare;
- însuşirea metodelor de bază pentru calculul încărcărilor de cedare.

Zonă plastică. Articulaţie plastică. Ductilitate

Betonul armat este un material compozit, având ca şi constituienţi principali

betonul şi armătura din oţel. Dacă betonul în sine este un material casant (Figura 2.1)
cu mai mulţi constituienţi, având o deformaţie ultimă de circa 2.5-3.5 ‰, oţelul este
un material ductil, cu deformaţii ultime de ordinul 5-20 %.

σ(+) σ(+)
agregat
agregat
beton de înaltă
rezistenţă
beton obişnuit

pastă de ciment
pastă de ciment
ε(+) ε(+)
a. b.

Fig. 2.1 Diagrame efort-deformaţie la betonul obişnuit şi de înaltă rezistenţă

σ
σ =Rau
au

oţel de înaltă rezistenţă

σ =Rac
ac

0.8Rac
oţel moale

Ea0

ε
0.002 εau

Fig. 2.2 Legile constitutive pentru armăturile din oţel

Pentru a pune în evidenţă răspunsul unui element de beton armat, se grinda din
Figura 2.3 că se încarcă gradual cu o forţă crescătoare P. Se observă o creştere a
deplasărilor în lungul profilului grinzii, până grinda fisurează în zona întinsă a
secţiunii centrale. Pe măsură ce mărimea încărcării P creşte, starea de fisurare se
extinde şi se constată că segmentele de grindă adiacente secţiunii centrale se aproprie
tot mai mult de liniaritate, deformaţiile concentrându-se în mijlocul grinzii. La un
moment dat se constată că încărcarea P nu mai poate creşte, însă deformarea grinzii
continuă sub nivelul maxim atins al încărcării.
P

Φr Φr

As

~2Φ r

Fig. 2.3 Grindă de beton armat încărcată gradual

Cedarea poate să aibă un caracter casant sau ductil, în funcţie de tipul şi

cantitatea de oţel utilizate:
- cedarea casantă are loc la săgeţi reduse ca valoare prin zdrobirea betonuli din zona
comprimată fără ca armătura întinsă să intre în curgere;
- cedarea ductilă are loc la săgeţi importante, zdrobirea betonului comprimat având
loc după intrarea armăturii în curgere.
ε σ ε σ
Cb + Cb
+
+ +

- - -
Asσs Asσs

beton nefisurat dupa fisurare

ε σ
fc

+ Cb

-
εs<εsy
Asσs

la cedare

a. cedare casantă
ε σ ε σ
Cb + Cb
+
+ +

- - -
Asσs Asσs

beton nefisurat dupa fisurare

ε σ ε σ
fc

+ Cb + Cb
+ +

Φc
-
εs=εsy εs>εsy -
As fsy As fsu

la intrarea armaturii in curgere la cedare

b. cedare ductilă
Fig. 2.4 Evoluţia eforturilor şi deformaţiilor în secţiunea transversală centrală
 Evoluţia stărilor de eforturi şi deformaţii în secţiunea centrală a grinzii este
prezentată în Figura 2.4, pentru ambele tipuri de cedări. În cazul cedării ductile, după
momentul intrării armăturii din secţiunea centrală în curgere, sarcina P mai poate
creşte doar uşor, iar oţelul din secţiunile adiacente acesteia va intra de asemenea în
curgere. Se va observa o îndesire a fisurilor normale în porţiunea centrală a grinzii în
zonă întinsă (zona inferioară) şi apariţia unor fisuri longitudinală în zona comprimată
de beton (zona centrală, unde comportarea betonului se abate de la semnificativ de la
liniaritate). O astfel de comportare ductilă este asociată eforturilor de încovoiere, iar
porţiunea în care armătura este plastifiată se numeşte zonă plastică. Deşi aşa cum se
pune în evidenţă în Figura 2.5 această noţiune defineşte o porţiune a elementului, în
calcule ea se schematizează punctual, ca articulaţie plastică, aşa cum se pune în
evidenţă în Figurile 2.3 şi 2.6. Trebuie menţionat că în domeniul de comportare post-
elastic, există o corespondenţă între rotirea axei neutre pe reazeme φr (Figura 2.3) şi
curbura de rotire în articulaţia plastică φc (Figura 2.4.b), în cazul analizat ele putând fi
considerate egale.
beton in curgere

otel in curgere

Fig. 2.5 Zona de plastifiere a unui element de beton armat

Figura 2.5.a prezintă interpretarea schemtică a rotirii zonei plastice la o grindă
continuă. După intrarea în curgere a armăturii, are loc o creştere spectaculoasă a
curburii. În zona de curgere, curbura totală poate fi considerată egală cu suma dintre
curbura la curgere Φy şi curbura plastică Φp, având valoarea maximă Φpl în secţiunea
transversală adiacentă reazemului, unde valoarea totală este cea a curburii ultime Φ u.
Rotirea articulaţie plastice θpl este egală cu aria haşurată din Figura 2.5.a, adică:
ly

θ pl = ∫ Φ p (x )dx (1)
0

L L

q
Mu
My

Bending moment

x idealized curvature
plastic hinge rotation

actual curvature
Φp(X)

Φpl
Φu

Curvature
Φy

ly

Figura 5.a Interptretarea schematică a rotirii zonei plastice

 critical cross-section

Φpl
Curvature

Φu
Φy
lp

ly

Figura 5.b Lungimea echivalentă a articulaţiei plastice

In calcule, rotirea zonei plastice poate fi considerată ca fiind distribuită
uniform pe o lungime echivalentă a zonei plastice lp (Figura 5.b) de curbură constantă
Φpl,
θ pl
lp = (2)
Φ pl
În calcule lungimea echivalentă a zonei plastice se consideră ca un procent din
deschiderea sau înălţimea elementului, în baza unor incercări experimentale şi
abordări empirice. De exemplu, EN 1992-1-1 [2] consideră pentru grinzile continue
60 % din ălţimea grinzii.
In general ductilitatea se refera la capacitatea unui material, sectiuni
transversale, element si structura sa suporte deformatii plastice importante fara a se
pierde din capacitatea de rezistenta. Factorii de ductilitate (de curbura µΦ si deplasare
µ∆) sunt cei mai potriviţi indicatori ai ductilităţii:
Φ
µΦ = u
Φy
(3)
∆u
µ∆ =
∆y
unde este Φ y curbura la curgere, Φu curbura ultimă, iar ∆y deplasarea la curgere şi ∆u
deplasarea ultimă. Ductilitatea determină comportarea post-elastică a structurilor.
Răspunsul post-elastic al grinzilor de beton armat este caracterizat de redistribuirea
eforturilor interioare.
q q

L L

M 2
Mmax =qL /8
Mp
My

2
Mmax =qL /2
My M
Mp

Fig. 2.6 Zone de plastifiere şi articulaţii plastice echivalente la elemente static determinate
 O metodă tradiţională şi populară de calcul în domeniul plastic este calculul
elastic cu redistribuire limitată, care ţine cont de redistribuirea momentelor datorită
ductilităţii. Coeficientul de redistribuire δ (coeficientul de adaptare plastică) depinde
de ductulitatea secţiunilor critice şi are expresia:

M red
δ= (4)
Me
unde Mred momentul pe reazem redistribuit pe reazem şi Me este momentul elastic pe
acelaşi reazem. Valoarea coeficientul de redistribuire este limitat după cum urmeaza:
x
pt. f ck ≤ 50 MPa δ ≥ 0.44 + 1.25[0.6 + 0.0014 ε cu ]
d
x
pt. f ck > 50 MPa δ ≥ 0.54 + 1.25[0.6 + 0.0014 ε cu ] (5)
d
pt.otel ductil si de ductilitate normala δ ≥ 0.70
pt. otel cu ductilitate redusa δ ≥ 0.80

Calculul plastic al grinzilor

Pentru grinda continuă din Figura 2.7.a, există mai multe mecanisme posibile
de cedare. Cel corect depinde de mărimea relativă a celor 3 încărcări aplicate. Figurile
2.7.b şi 2.7.c prezintă cele 2 mecanisme globale posibile de cedare. Dacă forţa P2 are
o mărime mult mai mare decât forţele P1 şi P3, atunci mecanismul din Figura 2.7.b
este cel mai probabil să apară. Dacă însă forţele P1 şi P3 sunt mult mai mari decât forţa
P2, mecanismul din Figura 2.7.c este cel mai probabil să apară. După cum se observă,
gradul de nedeterminare statică este 2, iar pentru formarea unui mecanism global de
cedare este necesară apariţia a 3 articulaţii plastice.
În general, pentru formarea unui mecanism global de cedare, este necesar ca:
n p = GNS + 1 (2.1)
unde np este numărul de articulaţii plastice necesar, iar GNS este gradul de
nedeterminare statică global al structurii.
Dacă însă cele 3 forţe sunt comparabile ca mărime, cedarea poate avea loc ca
urmare a formării unui mecanism local (Figurile 2.7.d-i). Identificarea modului real de
cedare poate fi efectuat doar printr-o analiză plastică.
 P1 P2 P3

a.

b.

c.

d.

e.

f.

g.

h.

i.
Fig. 2.7 Exemple de mecanisme probabile de cedare ale unei grinzi continui

Considerând şi mecanismele parţiale (locale) de cedare, relaţia (2.1) se reduce

la condiţia:
n p = GR + 1 (2.2)
în care GR este gradul de redundanţă al structurii, adică numărul legăturilor exterioare
necesare pentru ca o structură să devenă un mecanism (fie local, fie global).

Exemplu de calcul 2.1

Să se identifice mecanismul de cedare pentru grinda continuă din Figura 2.8.

10P 10P 6P

2a 2a 3a 2a 2a 3a

Fig. 2.8 Grindă cu 3 deschideri acţionată de sarcini concentrate

Rezolvare
Figura 2.9 prezintă cele 5 mecanisme de cedare posibile.
10P 10P 6P

θ θ

2θ
2a 2a 3a 2a 2a 3a

a. mecanismul 1

10P 10P 6P

θ 1.5θ

2.5θ
2a 2a 3a 2a 2a 3a

b. mecanismul 2
10P 10P 6P

θ 2/3θ

5 /3θ
2a 2a 3a 2a 2a 3a

c. mecanismul 3
10P 10P 6P

θ θ θ 2/3θ
θ
2θ
5 /3θ
2a 2a 3a 2a 2a 3a

d. mecanismul 4
Fig. 2.9 Mecanisme posibile de cedare

Pentru mecanismul 1 (Figura 2.9a), relaţiile de calcul sunt:

3M p
δLi = δL e ⇒ M p × (2θ + θ ) = 10P1 × 2aθ ⇒ P1 = = 0.150M p
20a
Pentru mecanismul 2 (Figura 2.9b), relaţiile de calcul sunt:
5M p
δL i = δL e ⇒ M p × (θ + 2.5θ + 1.5θ ) = 10P2 × 3aθ ⇒ P2 = = 0.167M p
30a
Pentru mecanismul 3 (Figura 2.9c), relaţiile de calcul sunt:
 5  8M p
δL i = δL e ⇒ M p ×  θ + θ  = 6P3 × 2aθ ⇒ P3 = = 0.222M p
 3  36a
Pentru mecanismul 4 (Figura 2.9d), relaţiile de calcul sunt:
 5 5 
δL i = δL e ⇒ M p ×  2θ + θ + θ  = 10P4 × 2aθ − 10P4 × 3aθ + 6P4 × 3aθ ⇒
 2 2 
7M p
⇒ P4 = = 0.875M p
8a
Pentru mecanismul 5 (Figura 2.9e), relaţiile de calcul sunt:
  5 5 
δL i = δL e ⇒ M p ×  2θ + θ + θ  = -10P5 × 2aθ + 10P5 × 3aθ - 6P5 × 3aθ ⇒
 2 2 
7M p
⇒ P5 = - = -0.875M p
8a
Mecanismul de cedare este mecanismul 1, având încărcarea de cedare
Pc = min{P1 , P2 , K , P5 } = P1 = 0.150M p

Condiţii fundamentale pentru analiza plastică

Condiţia de mecanism: încărcarea de cedare este atinsă în momentul când s-a

format un mecanism gloabal sau local, prin dezvoltarea unui număr suficient de
articulaţii plastice.
Condiţia de echilibru: starea de eforturi interioare din structură sunt în
echilibru cu sistemul de forţe exterioare aplicat.
Condiţia de plastifiere: momentul încovoietor interior în oricare secţiune a
structurii nu este mai mare decât momentul de plastifiere al secţiunii.

Teoremele analizei plastice (colapsului plastic)

Factorul de cedare plastică λp (Figura 2.10) se defineşte ca fiind

multiplicatorul unui sistem de forţe aplicat unei structuri sub care se formează
mecanismul real de cedare (global sau parţial).
Teorema de unicitate: dacă o distribuţie a momentelor interioare poate
satisface toate cele 3 condiţii, atunci încărcarea care corespunde acestei distribuţii va
fi încărcarea de cedare reală, iar factorul de încăcare (λi) calculat este factorul de
cedare plastică real (λp).
Trebuie subliniat că distribuţia momentelor încovoietoare la cedare urmează
acelaşi profil cu cel al distribuţiei momentelor elastice, însă momentele relative diferă
între ele.
Numărul de mecanisme independente de cedare (NIC) se raportează gradului
de redundanţă (GR) şi numărului asociat de articulaţii plastice prin relaţia:
NIC = GR - n p (2.3)
Teorema cinematică (a limitei superioare sau nesigure): un factor de
încărcare λi calculat în baza unui mecanism de cedare arbitrar asumat, va fi mai mare
sau cel puţin egal cu factorul de cedare plastică (λi≥λp, adică λp este cea mai mică
valoare care se poate afla).
Teorema statică (a limitei inferioare sau sigure): un factor de încărcare λi
calculat în baza unui mecanism de cedare arbitrar asumat, va fi mai mic sau cel mult
egal cu factorul de cedare plastică (λi≤λp, adică λp este cea mai mare valoare care se
poate afla).
În condiţiile Stării Limită de Rezistenţă, trebuie să ne asigurăm că o încărcare
dată factorizată va asigura un factor de cedare λp pentru materialele având proprietăţi
de rezistenţă cu valori de proiectare aproximativ egal cu coeficientul parţial de
siguranţă al încărcărilor.
 P1 P2

0 1 2 3 4

M2 <Mp M4 <Mp
M
M1 <Mp a. M3 <Mp
λ1P1
λ1P2

0 1 2 4
3
M2 <Mp M4 =Mp
M
M1 =Mp M3 =Mp

λiP1 λiP2

0 2 4
1 3
M2 =Mp M4 <Mp
M
M1 =Mp M3 =Mp

λnP1 λnP2

0 1 2 4
3
M2 =Mp M4 =Mp
M
M1 <Mp b. M3 =Mp

Fig. 2.10 Grindă static nedeterminată şi factori de încărcare

Exemplu de calcul 2.2

Să se calculeze prin metoda cinematică şi statică factorii de încărcare pentru

grinda din Figura 2.11.

λ25 kN
Mp =150 kNm
λ25 kN/m

4m 2m

Fig. 2.11 Grindă dublu încastrată

Rezolvare
Figura 2.12 prezintă cele două variante de poziţionare a articulaţiei plastice, în
tabel paşii de rezolvare şi rezultatele, iar în Figura 2.13 graficul de convergenţă a
celor două abordări.
 λ25 kN λ25 kN

2xθ/(6-x)
λ25 kN/m xθ/(6-x) λ25 kN/m xθ/(6-x)

4θ
θ θ

xθ

xθ
x☯4 m x>4 m

Fig. 2.12 Variante de poziţionare a articulaţiei plastice

 20.0
19.0
18.0
17.0
16.0
15.0
14.0
13.0
12.0
11.0
10.0
9.0
8.0
7.0
6.0
5.0
4.0
3.0
2.0
1.0
0.0
0.00 1.00 2.00 3.00 4.00 5.00 6.00

Fig. 2.13 Convergenţa soluţiei prin cele două metode

Mecanisme de calcul plastic la cadre

Calculul în domeniul plastic al structurilor în cadre se efectueză similar cu cel

al grinzilor. Deoarece problema se extinde la două sau trei dimensiuni, mecanismul de
cedare este mai dificil de formulat şi analizat. Abordarea prin metoda lucrului
mecanic virtual este cea mai facilă abordare.
La cadrul dublu încastrat din Figura 2.14a, pentru uşurinţă, presupunem că
toate elementele au acelaşi moment de plastifiere Mp. Diagrama de momente în
domeniul elastic (Figura 2.14b) rezultă din suprapunerea efectelor celor două încărcări
V şi H. Se pot identifica 3 posibile mecanisme de cedare (Figurile 2.14c-e), cel critic
depinzând de valorile V, H, l şi h:
▪ mecanismul de grindă: dacă V este mult mai mare decât H, momentele în punctele
B, C şi D sunt mult mai mari decât în reazemele încastrate şi se va forma
mecanismul parţial din Figura 2.14c – comportarea este similară cu a unei grinzi
dublu încastrate;
▪ mecanismul de cedare laterală: dacă H este mult mai mare decât V, momentele în
noduri şi reazeme sunt mult mai mari decât în câmpul riglei, iar mecanismul de
cedare (Figura 2.14d) se va forma prin deplasarea laterală a cadrului;
▪ mecanismul combinat: dacă V şi H au valori comparabile, cel mai mic moment
încovoietor apare în punctul B, sensul momentelor datorate V şi H fiind contrare;
astfel, articulaţiile plastice se dezvoltă în celelalte patru locaţii posibile, rezultând
mecanismul de cedare din Figura 2.14e).
 Fig. 2.14 Mecanisme de cedare pentru un cadru dublu încastrat

Pe lângă mecanismele prezentate mai sus, la cadre se mai pot întâlni

următoarele mecanisme:
▪ mecanismul de fronton (Figura 2.15a): este specific cadrelor portal dublu
încastrate şi constă în formarea mecanismului prin coborârea punctului de la cheie
şi deplasarea laterală;
▪ mecanismul de nod (Figura 2.15b): se poate instala la intesecţia a două sau mai
multe bare.

a. mecanism de fronton b. mecanism de nod

Fig. 2.15 Alte mecanisme de cedare specifice cadrelor

Teoria liniilor de curgere

La elementele plane de tip placă, zonele de plastifiere se formează după

direcţii liniare denumite linii de curgere, care pot fi interpretate ca o înşiruire de
articulaţiile plastice.
Metoda echilibrului limită presupune cunoaşterea poziţiilor şi direcţiilor
liniilor de curgere. Acestea nu sunt influenţate semnificativ de direcţiile de aşezare a
armăturii, astfel încât la plăcile având configuraţii regulate solicitate de sarcini
uniform distribuite traseul liniilor de curgere este uşor de intuit. Regulile după care se
pot construi mecanismele de cedare (Figurile 2.16a şi b) sunt:
• fiind date reazemele, rotirea plăcii are loc în jurul axelor ce unesc reazemele;
• traseul liniilor de curgere se consideră rectiliniu;
• liniile de curgere trec prin intersecţia axelor de rotaţie ale panourilor adiacente, după
direcţia bisectoarelor unghiurilor formate de acestea;
• în lungul laturilor încastrate se formează linii de curgere la partea superioară, care le
preced de regulă pe cele formate în câmp;
• panourile de placă delimitate de liniile de curgere şi axele de rotire se consideră
plane şi indeformabile.
linie de curgere în câmp linie de curgere în câmp
panou plan şi indeformabil panou plan şi indeformabil

axă de rotaţie axă de rotaţie

linie de curgere pe linie de curgere pe

reazem încastrat reazem încastrat
a. b.
Fig. 2.16 Direcţii de formare ale liniilor de curgere şi axe de rotaţie

Starea limită de rezistenţă se atinge când momentele încovoietoare

corespunzătoare fâşiilor de placă cu lăţime unitară ating valorile momentelor
rezistente, calculate cu relaţii de forma:
M Rd = A s ⋅ f yd ⋅ z (2.4)
unde:
z- braţul de pârghie al armăturii întinse;
As- aria de armătură întinsă pe metru liniar;
fyd- rezistenţa de calcul a armăturii întinse.
Valoarea aproximativă a braţului de pârghie este:
z a ≅ 0,9d (2.5)
unde d este înălţimea utilă a secţiunii.
La atingerea încărcării capabile, se consideră formate toate liniile de curgere şi
deci mecanismul de cedare format. Având în vedere că deformaţiile sunt mici,
echilibrul se poate exprima folosind principiul lucrului mecanic virtual:
Le + L i = 0 (2.6)
Pentru o deplasare virtuală δw=1 (Figura 2.17) dată în câmpul plăcii, lucrul
mecanic virtual Le al forţelor exterioare distribuite q şi concentrate Pi (când există) se
calculează cu relaţia:
Le = ∫ q ⋅ δw ⋅ dA + ∑ Pi ⋅ w i (2.7)
A i

unde wi sunt deplasările virtuale în dreptul forţelor concentrate.

Lucrul mecanic virtual Li efectuat de momentele de calcul (momentele
rezistente) care acţionează pe lungimea liniilor de curgere pentru aceeaşi deplasare
virtuală dată mecanismului de cedare este:
Li = - ∑ M j ⋅ s j ⋅ ϕ j (2.8)
j
 q
Pi

δw=1

ϕj

Fig. 2.17 Deplasări pe mecanismul de cedare la o placă

unde:
Mj- momentul rezistent (momentul de calcul) pe unitatea de lungime;
sj- lungimea liniei de curgere;
ϕj- rotirea relativă a panourilor care se intersectează după linia de curgere sau
în cazul reazemelor încastrate rotirea panoului de placă;
Pentru cazurile curente de proiectare, considerând o încărcare uniform
distribuită g+p (kN/m2), expresia lucrului mecanic Le efectuat de forţele exterioare
(2.7) se reduce la:
Le = q ⋅ V (2.9)
unde V este volumul deplasărilor virtuale (volumul delimitat de planul median al
plăcii nedeformate şi planurile mediane ale panourilor de placă rezultate în urma
deplasării virtuale δw=1).

ϕa
As2 axă de rotaţie
α As1
α ϕα
M1

M2
ϕb
linie de curgere

axă de rotaţie

Fig. 2.18 Lucrul mecanic interior după o linie e curgere oarecare

Lucrul mecanic interior Li este dat de momentele capabile ale armăturilor care
intersectează liniile de curgere. Pentru o linie de curgere oarecare (Figura 2.18),
rotirea relativă ϕα între panourile de placă este:
r r r
ϕα = ϕa - ϕ b
(2.10)
ϕ α = (ϕ a + ϕ b ) cosα
în care ϕa şi ϕb sunt rotirile panourilor de placă în raport cu axele de rotaţie, iar 2α
este unghiul format de axele de rotaţie.
Lucrul mecanic interior Li efectuat de armăturile As1 şi As2, dispuse pe o fâşie
de placă de lăţime unitară, este:
 2 r r r
L i = ∑ M j ⋅ ϕ j = ( M1 ⋅ sinα + M 2 ⋅ cosα ) ϕ α
r r
(2.11)
j=1

Lucrul mecanic interior Li este o mărime scalară având valoarea negativă.

Considerând relaţiile (2.10) şi (2.11), expresia lucrului mecanic interior devine:
L i = - ( M1 ⋅ sinα + M 2 ⋅ cosα )(ϕ a + ϕ b ) cosα (2.12)
Pentru cazul particular al unui unghi drept (2α=90°), relaţia (2.12) devine:
ϕ + ϕb
L i = - ( M1 + M 2 ) a (2.13)
2
Etapele practice de calcul sunt:
• stabilirea mecanismelor de cedare posibile pe baza regulilor precizate la începutul
acestui paragraf (pentru cazurile curente acestea sunt deja cunoscute şi confirmate atât
teoretic cât şi experimental);
• scrierea ecuaţiei de lucru mecanic virtual pentru fiecare mecanism de cedare;
• dacă cantitatea de armătură de rezistenţă dispusă în placă este cunoscută, se va afla
încărcarea capabilă pentru fiecare mecanism de cedare; încărcarea capabilă reală a
plăcii va fi, potrivit teoriei cinematice, valoarea cea mai mică din cele rezultate.
A"a2

45° M"2 45°

Aa2
A'a1 Aa1 A"a1
M'1 M1 M"1
l2=lmin
M2

45° M' 2 45°

A'a2
l1=lmax

Fig. 2.19 Placă dreptunghiulară încastrată pe contur

Pentru placa încastrată pe tot conturul (Figura 2.19) ecuaţia de echilibru a

lucrului mecanic virtual (2.6) devine:
1
(g + p )(3l1 - l 2 )l 22 = (M'1 +2M1 + M"1 )l 2 + (M'2 +2M 2 + M"2 )l1 (2.14)
12
în care momentele M1 , M'1 , M"1 , M 2 , M'2 şi M"2 sunt momentele încovoietoare în
fâşiile centrale de lăţime unitară ale plăcii.

BIBLIOGRAFIE
MR Horne, Plastic Theory of Structures, 2nd edition, Pergamon, 1979.
JF Baker and J Heyman, Plastic Design of frames, Cambridge University Press,
1969.
A. Ionescu, C. Mircea, Manual pentru proiectarea placilor plane dreptunghiulare
din beton armat, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca, 1999.