Sunteți pe pagina 1din 18

PARABOLA SEMANATORULUI,

prezenta in toate Evangheliile sinoptice, constituie un fel de preludiu la toate


celelalte, ea analizand sistematic modul in care cel chemat se preface in fiu al
Imparatiei si totodata primejdiile care il pandesc si tind sa-I abata de la menirea
sa. Pilda a fost explicata chiar de Domnul ucenicilor Sai, de aceea este usor sa-i
patrundem intelesul.
Iisus il infatiseaza pe semanatorul care a iesit sa semene, chip sub care trebuie
sa-L recunoastem pe Fiul Tatalui, coborat printre oameni spre a le impartasi
"cuvantul Imparatiei", caci, dupa chiar talcuirea Lui, samanta inseamna
"cuvantul Imparatiei" (Matei 13, 19). Nu toate semintele vor da insa rod,
deoarece unele vor cadea langa drum si vor fi mancate de pasari. Acestea -
spune Domnul - preinchipuie pe omul care, auzind cuvantul, nu-l intelege, si
atunci "vine cel viclean si rapeste ce s-a semanat in inima lui" (13, 19). Altele
vor cadea pe loc pietros si indata vor incolti, dar la ivirea soarelui se vor usca
din pricina arsitei, radacina lor fiind prea scurta. Acestea ii reprezinta pe cei care
aud cuvantul si il primesc cu bucurie, dar cand sunt prigoniti pentru cuvant,
neavand "radacina in sine", se smintesc. Alte seminte vor ajunge printre spini si
acestia, crescand, le vor inabusi. Este vorba aici, dupa chiar lamurirea data de
Domnul, de cei in care grija acestei lumi si setea de avutie inabusa cuvantul si il
fac neroditor. In sfarsit, unele seminte, vor cadea pe pamant bun si vor da rod:
una o suta, alta saizeci, alta treizeci. Acestia sunt cei care aud cuvantul, il inteleg
si aduc rod.

De la inceput este necesar sa staruim asupra semnificatiei acordate semintei,


care reprezinta dupa Matei "cuvantul Imparatiei" (13, 19), iar dupa Luca
"cuvantul lui Dumnezeu" (8, 11). In legatura cu ispitirile, s-a mai staruit asupra
puterii lucratoare incluse in cuvantul dumnezeiesc - deosebit, bineinteles, de a
doua Persoana a Sfintei Treimi -, a carei misiune consta in primul rand in a
descoperi omului adevarul si a-l feri de rataciri. In parabola de fata, cuvantului
dumnezeiesc i se atribuie si insusirea de a zidi in suflete Imparatia, de a-l face pe
om sa adere la ea. Dar pentru ca Imparatia sa ia fiinta intr-un suflet trebuie in
primul rand ca acesta sa se deschida fata de cuvantul lui Dumnezeu si sa-I
primeasca. Pe evrei, care nu credeau in El, Domnul ii va mustra: "Cuvantul Meu
nu incape in voi" (Ioan 8, 37), iar acelora care se aratau receptivi la chemarea Sa
le va spune: "Daca veti ramane in cuvantul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai
Mei" (Ioan 8, 31). A primi cuvantul si a-l pastra constituie deci una din
trasaturile distinctive proprii ucenicilor. Tot Domnul va spune: "Fericiti sunt cei
ce asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc" (Luca 11,28).

1
Primul pas pentru intrarea in Imparatie este marcat deci de primirea cuvantului
dumnezeiesc, zamislitor de viata duhovniceasca. "Cuvintele pe care vi le-am
spus sunt duh si sunt viata" (Ioan 6, 63), va spune Iisus cu alt prilej.

Dupa chiar talmacirea Mantuitorului, cuvantul este semanat in inima (Matei 13,
19) adica in acel centru metafizic din om care, dupa cum subliniaza Evdokimov,
integreaza toate facultatile umane. Primirea acestuia nu implica deci numai un
proces de ordin intelectual, ci o adeziune totala, care presupune o adanca
prefacere launtrica. Totusi, intelegerea, asimilarea lucida a cuvantului, este o
conditie esentiala pentru ca acesta sa incolteasca in inima. Mantuitorul spune ca,
daca cineva aude cuvantul si nu-l intelege, vine cel viclean si il rapeste din inima
sa. Intelegerea este deci neaparat necesara. De aceea Hristos va starui in repetate
randuri asupra obligatiei de a auzi si de a intelege: "Luati seama deci cum auziti"
(Luca 8, 18), spune El, iar alteori, certandu-i pe iudei, va sublinia din nou: "De
ce nu intelegeti vorbirea Mea? Fiindca nu puteti sa dati ascultare cuvantului
Meu" (Ioan 8, 43). Cuvantul nu trebuie deci numai sa fie semanat, ci si primit,
adica inteles in adanca sa semnificatie, caci altminteri el nu va putea rodi.
Exegeza si critica, straine de adevaratul duh al lui Hristos, nu percep adevaratul
sens al evenimentelor din Evanghelie tocmai fiindca nu pot sa auda, nici sa
inteleaga, fiind departe de El. Este aici o dialectica subtila: numai cel care este in
comuniune cu Hristos primeste cuvantul si il intelege, iar intelegerea acestuia il
preface in ucenic adevarat.

Principala piedica pusa in calea rodirii cuvantului divin este actiunea


dusmanoasa a satanei, pe care Iisus il numeste aici "cel viclean". Interventia
acestei forte personale si raufacatoare tinde sa-l impiedice pe om de a se preface
in fiu al Imparatiei. Dar omul insusi, datorita libertatii cu care este inzestrat, are
tristul privilegiu de a putea inabusi cresterea semintei in inima sa.

Printre cauzele enumerate de Iisus care contribuie la uscarea semintei apare lipsa
de radacina, semn al absentei unei adevarate chemari. Ea duce, in clipele de
incercari inerente acestei vieti, la sminteli, adica la forme variate de renegare a
cuvantului. Grija de cele lumesti si mirajul avutiei si al placerilor impiedica
cresterea cuvantului in sufletele celor robiti acestor patimi si in cele din urma il
inabusa.

Numai aceia care, dupa cuvantul lui Luca, au "inima curata si buna" aud
cuvantul, il pastreaza si "rodesc intru rabdare" (Luca 8, 15). Trebuie asadar ca

2
inima in care a fost semanat cuvantul sa posede anumite insusiri pentru ca el sa
poata incolti si rodi. Este semnificativa si precizarea proprie numai lui Luca "a
rodi intru rabdare". Ea sugereaza ca cresterea cuvantului in suflet merge
simultan cu indurarea incercarilor si presupune renuntari nestiute si necunoscute
de ceilalti, care fac posibila deplina incorporare la Imparatie, caci aceasta este,
in ultima instanta, rodirea mentionata de parabola, prefacerea omului intr-un fiu
al Imparatiei.

Asupra expresiei de "rodire" se cuvine a insista putin, deoarece ea constituie o


tema ce revine des in predica Mantuitorului, caracteristica pentru spiritul
doctrinei evanghelice. Domnul va starui in repetate randuri asupra obligatiei de a
rodi, rodirea fiind una din conditiile esentiale ale vietii spirituale, si va osan,di
sterilitatea, uscaciunea sufleteasca, considerate drept pacate capitale. Imparatia
harului, asa cum s-a mai subliniat, se caracterizeaza prin abundenta, prin
fecunditate, de aceea Iisus va spune, certandu-i pe evrei: "Va spun ca Imparatia
lui Dumnezeu se va lua de la voi si se va da neamului care va face roadele ei"
(Matei 21, 43). Spre a intra in Imparatie trebuie deci sa faci dovada de
fecunditate spirirituala, sa rodesti. Crestinismul este religia rodirii maxime a
tuturor potentelor sufletesti din om, a bucuriei izvorate din plenitudine.
In ultima cuvantare adresata ucenicilor inainte de Patimi, Domnul va reveni de
mai multe ori asupra datoriei lor de a aduce roada, aratand insa ca acestia nu vor
putea rodi decat ramanand in comuniune cu El: "Cel ce ramane in Mine si Eu in
el, acesta aduce roada multa, caci rara Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15,5).

Dupa cum darurile sunt diferite, tot astfel si capacitatea de rodire va varia de la
om la om; de aceea la unul samanta face o suta de boabe, la altul saizeci si la
altul treizeci. Este aici o profunda intelegere a insusirii proprii fiecarui suflet de
a-si asimila cuvantul si de a-l face sa rodeasca dupa masura sa.

DUMINICA FIULUI RISIPITOR


 ne descopera ca pentru a invia din moartea pacatului, este nevoie de pocainta.
Daca am urmat fiului risipitor in cadere, trebuie sa-i urmam si in ridicare. Daca
am cheltuit ca el mostenirea noastra harica, sa ne grabim, asemeni lui, sa ne
intoarcem in bratele Parintelui Ceresc. Fiul cel tanar cere partea de avere si
merge intr-o tara departata. Aceasta tara este chipul libertatii pe care Dumnezeu
o acorda omului. Tara departata este un spatiu nedefinit, unde harul lui

3
Dumnezeu nu este cautat, iar libertatea umana devine robie a pacatului.  Acest
fiu, foloseste intr-un mod pacatos libertatea - cheltuieste averea si ajunge sluga
la un crescator de porci. Tinand seama ca porcii erau considerate a fi animale
necurate, fiul devenind paznic al acestor animale, simbolizeaza ca a devenit un
pazitor al pacatelor.
Pilda Fiului Risipitor ne marturiseste ca s-a facut foamete mare in acea tara.
Dumnezeu, in purtarea Sa de grija fata de aceasta lume, ingaduie sa se abata
foametea, ca prin ea omul sa se trezeasca din pacat. Este trist, insa adevarat, ca
adesea omul se roaga pentru sanatate, doar atunci cand nu o mai are.

Momentul schimbarii este hotararea sa de a se intoarce acasa. Calea intoarsa


catre tatal a fost posibila pentru ca si-a venit in sine. Acesta este punctul de
plecare de la pacat spre Dumnezeu. Pacatul cufunda sufletul in somnul uitarii de
sine, al nesimtirii si al nepasarii. Pacatosul doarme adanc. A-ti veni in sine
inseamna a te destepta din somnul pacatului. Simtind primejda ramanerii in
pacat, Fiul Risipitor spune: "Sculandu-ma voi merge”. Deci, nu este de ajuns sa
te trezesti, trebuie sa lasi in urma pacatul. Sa nu uitam ca cel ce a fost trezit
poate sa adoarma la loc. Insa, cel care s-a hotarat sa paraseasca pacatul, daca nu
primeste Spovedania si Sfanta Impartasanie, nu are putere sa faca un lucru bun.
Inainte ca el sa ajunga acasa din tara indepartata unde si-a cheltuit averea si a
fost cuprins de foamete, tatal il vede si alearga, fara sa spuna ceva, cade cu totul
pe grumazul sau, il imbratiseaza si il saruta. Asa se intampla si in Taina
Spovedaniei. Cand omul si-a marturisit pacatul, Dumnezeu trece de la starea de
Judecator, la cea de Parinte milostiv. O data ce omul a hotarat sa se schimbe si
Dumnezeu ii da alta infatisare: ii daruieste inel, haina, incaltaminte si junghie
vitelul cel gras. (Inelul semnifica impacarea, incaltamintea - harul de a calca
peste patimi si a merge pe caile Domnului, iar vietulul cel gras - Euharistia)

Potrivit exegezei traditionale, parabola fiului risipitor e o concentrare a


iconomiei mantuirii. Graba tatalui care vine in intampinarea fiului sau pocait
intinzandu-i bratele, simbolizeaza plecaciunea Cuvantului Care "vine in
intampinarea" omului cazut prin intrupare. Hristos isi intinde bratele Sale pe
Cruce pentru a strange intreaga umanitate si a o aduce la sanul Tatalui
indumnezeind-o, asa cum tatal parabolei isi intinde bratele ca sa primeasca cu
drag pe fiul sau. Hristos este de asemenea reprezentat si de vitelul cel gras
junghiat, obiect al bucuriei vesnice a invitatilor la banchetul eshatologic.

4
Doi fii risipitori

Fiul cel tanar pacatuieste pentru ca se indeparteaza de tata si pierde darurile


primite (averea). Nu in afara lui te mantuiesti, ci numai vietuind impreuna cu el.

Fiul cel mare pacatuieste pentru ca nu-l vede pe tata ca pe un parinte. Intre el si
tata nu este o relatie de inrudire, ci una juridica, caci spune: "Iata, de atatia ani iti
slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied,
ca sa ma veselesc cu prietenii mei. Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a
mancat averea cu desfranatele, ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat”. Daca
ar fi aratat ca este cu adevarat fiu, ar fi facut acelasi lucru pe care l-a facut tatal –
ar fi alergat spre fiul care venea spre casa pe care o parasise. Fiul cel mare
ignora adevarata natura a iubirii, unde totul e posedat de fiecare: "Tu esti
totdeauna cu mine. Tot ce am e al tau”.

Convietuirea cu tatal sau l-a ferit de riscurile si primejdiile, pe care le-a


intampinat fratele sau mai mic. Cu toate acestea, fara-ndoiala, gestul lui de a nu
vedea cu ochi buni manifestarile de dragoste ale tatalui sau dovedeste ca el nu
ajunsese inca la nivelul cuvenit in ce priveste virtutea dragostei. Fiul cel mare,
cel care nu paraseste casa, este chipul omului care nu intelege ca milostivirea lui
Dumnezeu e mai mare decat dreptatea pe care o inteleg oamenii. Milostivirea lui
Dumnezeu depaseste calculele omenesti, este putere de viata. Adesea dupa
dreptate se ucide viata, insa, dupa milostivire viata este recuperata.

Constantin Noica, spunea ca "sunt doua feluri de a risipi. Exista risipa celui care,
intocmai fratelui cel mic, cheltuieste fara sa fi strans (caci tot ceea ce avea fiul
cel mic era un dar). Dar exista si risipa celui care, intocmai fratelui cel mare,
strange fara sa poata aduna. Fratele fiului risipitor asa face. El strange ascultare
dupa ascultare si fapta buna dupa fapta buna, iar in ultimul ceas, cand nu poate
intelege si nu poate ierta dragostea tatalui pentru cel ce a risipit, pierde el insusi
tot ce a adunat... La ce bun atata supunere si atata cumintenie, daca n-a putut
intra in inima sa si nitica dragoste?“.

Fiul Risipitor model?
Se pune intrebarea: merita a fi recomandata ca model experienta dramatica a
fiului pierdut ? Fireste, ca nici un tata n-ar dori-o pentru copilul sau si nici un
tanar pe contul lui propriu. Staruinta in virtute si pastrarea comuniunii cu
Dumnezeu sunt preferabile unei vieti care aluneca spre pacat. Cel ce recomanda

5
sau doreste aceasta experienta comite un pacat impotriva Duhului Sfant prin
prea marea incredere numai in bunatatea lui Dumnezeu fara a colabora si
personal la mantuirea proprie. Sa nu uitam ca pacatul poate fi iertat de
Dumnezeu prin duhovnic la spovedanie, dar urmarile lui nu sunt prin aceasta cu
totul sterse. Spre pilda, rapirea vietii cuiva e ireparabila, chiar daca criminalul
obtine iertarea duhovnicului.

Acum e vremea sa ne uitam la noi, daca ne asemanam cu Fiul risipitor, trebuie


sa parasim cele contrare firii si sa ne intoarcem la cele potrivit firii. Dimpotriva,
daca implinim poruncile, sa fim atenti sa nu ne asemanam fiului cel mare,
suntem in casa, dar departe de tata, nevrednici de a gusta din vitelul cel ingrasat.

PILDA SAMARINEANULU MILOSTIV

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 16 noiembrie 2014, în Duminica a XXV-a


după Rusalii. La Sfânta Liturghie, în toate bisericile ortodoxe s-a citit
pericopa evanghelică de la Luca, capitolul X, versetele de la 25 la 37 în care
ni se prezintă Pilda Samarineanului Milostiv: În vremea aceea a venit la
Iisus un învățător de lege, ispitindu-L și zicând: Învățătorule, ce să fac ca
să moștenesc viața de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege?
Cum citești? Iar el, răspunzând, a zis: ‘Să iubești pe Domnul Dumnezeul
tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din
tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuți’. Atunci Iisus i-a zis:
Drept ai răspuns; fă aceasta și vei fi viu. Dar el, voind să se
îndreptățească pe sine, a zis către Iisus: Și cine este aproapele meu? Iar
Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, și a
căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, au plecat
lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea
și, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea și un levit, ajungând în acel
loc, venind și văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe
cale, a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă și, apropiindu-se, i-a legat
rănile, turnând pe ele untdelemn și vin, și, punându-l pe asinul său, l-a dus
la o casă de oaspeți și a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoțând doi
dinari, i-a dat gazdei și i-a zis: Ai grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când
mă voi întoarce, îți voi da. Deci, care dintre aceștia trei ți se pare că a fost
aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el.
Iar Iisus i-a zis: Mergi și fă și tu asemenea.

6
Samarineanul milostiv este chipul iubirii lui Hristos în oameni

În cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul Reședinței Patriarhale cu


hramul Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, Preafericitul Părinte Patriarh
Daniel, Patriarhul României a explicat învățăturile de reies din Evanghelia
de astăzi. Samarineanul milostiv este chipul lui Hristos în oameni, iar
pilda rostită de Mântuitorul în Evanghelia de astăzi este un îndreptar
pentru viața Bisericii și a fiecărui creștin, a subliniat în cuvântul său,
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„În această Evanghelie vedem că Samarineanul milostiv este chipul iubirii


lui Hristos în oameni. Biserica a rânduit ca în Duminica XXV-a după Rusalii
să fie citită Evanghelia care conţine pilda Samarineanului Milostiv rostită de
Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind o tâlcuire a tainei mântuirii neamului
omenesc și un îndreptar pentru viața Bisericii și a fiecărui creștin în parte.
Întrucât această Evanghelie se află în legătură cu începutul Postul Nașterii
Domnului, Pilda Samarineanului milostiv ne ajută să ne pregătim pentru
această perioadă, să înțelegem semnificația ei duhovnicească, a postului
unit cu rugăciunea şi milostenia ca urcuș interior al sufletului în
comuniunea sfinților împlinitori ai voii lui Dumnezeu în istorie. Prin toate
aceste ne pregătim să primim în peștera sufletului nostru pe Hristos
Domnul care se naște duhovnicește în viața fiecărui creștin potrivit credinței
și iubirii lui față de Dumnezeu și de oameni”, a spus Preafericirea Sa.

Coborârea de la Ierusalim spre Ierihon înseamnă degradarea


omenirii prin înstrăinarea ei de Dumnezeu

Coborârea de la Ierusalim la Ierihon a unui om reprezintă înstrăinarea de


Dumnezeu a omenirii păcătoase, a mai arătat Patriarhul României: „Pilda
pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-o prezintă în Evanghelia de astăzi arată
însăși taina mântuirii neamului omenesc. Omul care cobora de la Ierusalim
spre Ierihon și a căzut între tâlhari, fiind dezbrăcat, rănit și lăsat aproape
mort, reprezintă neamul omenesc, care din pricina păcatelor a căzut în
multe patimi rele, adevărați tâlhari răpitori și ucigași de suflete. Coborârea
de la Ierusalim spre Ierihon înseamnă degradarea omenirii prin
înstrăinarea ei de Dumnezeu. Astfel, omul păcătos decade, devine aproape
mort sufletește și coboară spre moarte biologică, pentru că plata păcatului
este moartea”.

Samarineanul milostiv simbolizează pe însuşi Mântuitorului


Hristos

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a arătat în cuvântul său că faptă


bună a Samarineanului milostiv înseamnă ridicarea naturii umane căzută în
păcat.

7
„Cel care are milă de omul rănit este un călător străin, diferit ca neam și
credință, nu un prieten sau un conațional al celui rănit. Chiar mai mult
decât atât, călătorul milostiv este cineva de la care un evreu nu se aștepta
niciodată să primească vreun ajutor. Așadar, ceea ce distinge pe
samarineanul acesta călător de preotul și levitul Legii Vechi este
milostivirea sau bunătatea sufletului său. În acest sens, Evanghelia spune: I
s-a făcut milă de cel rănit aproape de moarte. A mers spre el, l-a ridicat
din locul în care fusese lăsat de tâlhari aproape mort, i-a legat rănile și a
turnat pe ele untdelemn și vin, apoi l-a așezat pe asinul său și l-a dus la o
casă de oaspeți. Această faptă bună a Samarineanului milostiv, care
simbolizează pe însuşi Mântuitorului Hristos, înseamnă ridicarea naturii
umane căzută în păcat și rănită de patimi. Hristos Domnul unge omenirea
bolnavă de păcat cu untdelemnul Botezului – Sfântul și Marele Mir – care
se dăruiește omului spre vindecare de păcat și creștere spirituală. Iar vinul
turnat pe răni înseamnă vinul Sfintei Euharistii, adică Sângele Domnului,
pe care omul îl primește în Sfânta Împărtășanie dimpreună cu Trupul
Domnului spre vindecarea sufletului și a trupului, spre iertarea păcatelor și
viață veșnică”, mai spus Preafericirea Sa.

Fapta samarineanului milostiv reprezintă lucrarea iubirii


milostive a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor

„Evanghelia de astăzi ne arată, așadar, că tocmai un samarinean de la care


nici unul dintre iudei nu se aștepta să-i facă vreun bine sau să-i fie de vreun
folos săvârșește binele în mod dezinteresat. Fără a pretinde vreo
recompensă sau vreo laudă, el săvârșește fapta bună doar pentru că îi este
milă de omul suferind, doar pentru că este milostiv ca Dumnezeu Cel
milostiv. Fapta samarineanului milostiv reprezintă lucrarea iubirii milostive
a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor”, a mai spus Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române.

Samarinean milostiv este orice om care ajută pe semenul

Preafericirea Sa a arătat că oricine poate deveni un samarinean milostiv


prin ajutorul dat aproapelui aflat în situaţii dificile: „Fiecare om poate
deveni chipul milostiv al Bunului Samarinean, al milostivirii Mântuitorului
Iisus Hristos, după cum prin fiecare om Hristos Domnul poate arăta iubirea
Sa milostivă şi darnică în lume, dacă inima fiecărui om devine milostivă şi
darnică. Deci, samarinean milostiv este orice om care ajută pe semenul său
aflat în situații dificile. Aproapele nostru nu este însă întotdeauna cel ce ne
este nouă apropiat prin înrudire sau prin apropiere geografică sau fizică.
Aproapele poate fi omul prin care Dumnezeu ne ajută cu harul Său, adesea
într-un mod neașteptat”.

Aproapele este omul prin care Dumnezeu ne ajută cu harul Său,


adesea într-un mod neașteptat
8
„Aproapele este omul prin care Dumnezeu ne ajută cu harul Său, adesea
într-un mod neașteptat. De multe ori ne vine în ajutor un străin pe care nu
l-am văzut vreodată sau de la care niciodată nu am aşteptat un ajutor. Prin
aceasta, Evanghelia de astăzi ne arată, așadar, că fiecare om din lumea
aceasta, indiferent de etnie, stare socială sau vârstă, are o valoare eternă și
unică. Fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu
prin care El lucrează în lume ca să ridice și să vindece pe cei răniţi trupeşte
şi sufleteşte. În istoria poporului român, ca răspuns la rugăciunile sale
pentru a dobândi libertatea şi unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat
chiar şi prin oameni străini de neamul nostru. De pildă, România Mare s-a
realizat mai ales şi prin conducători ai României ca regele Ferdinand și
regina Maria, care nu aveau deloc sânge românesc în venele lor. Când
Dumnezeu voiește ca să se ridice și să ajute un popor, lucrează prin cine
voiește El, când voiește și cum voiește, ca noi să învățăm că nu numai cei de
un neam cu noi sau rude apropiate pot să ne ajute, ci, adesea, chiar și
oameni străini de neamul nostru, dar care îl iubesc şi vor să îl ajute. Așadar,
uneori, aproapele nu este un vecin sau un prieten, ci un străin, un om de la
care nu te aștepți să primești vreun ajutor, astfel încât harul lui Dumnezeu
ne surprinde când lucrează prin el. De ce? Ca să nu ne punem nădejdea prea
mult în oamenii cunoscuți, ci mai întâi în ajutorul lui Dumnezeu, Care poate
face dintr-un străin un prieten pentru noi, în timp ce un prieten al nostru a
devenit pentru noi un indiferent sau chiar un dușman. Fiecare dintre noi
poate fi aproapele cuiva dacă devine mâinile iubirii milostive a lui
Dumnezeu pentru oamenii aflați în nevoi”, a spus Preafericirea Sa.

Limbajul faptelor bune săvârșite în situații concrete, este mai


convingător decât orice vorbire pentru oamenii aflați în nevoi

Îndemnul cuprins în pilda samarineanului milostiv este să arătăm iubire


față de aproapele prin fapte, nu doar prin cuvinte: „Pilda samarineanului
milostiv nu conţine doar o istorioară frumoasă, ci ea este pentru noi toți un
program, un îndemn la fapte bune, iar dacă lucrăm cu iubire și bucurie
pentru mântuirea altora, lucrăm și pentru propria noastră mântuire,
deoarece harul iubirii milostive a lui Hristos unește pe aproapele care ajută
cu aproapele care este ajutat. Desigur, putem rosti predici frumoase despre
iubirea de Dumnezeu și de aproapele, dar limbajul faptelor bune săvârșite
în situații concrete, fapte izvorâte din iubire sinceră, smerită și milostivă,
este mai convingător decât orice vorbire pentru oamenii aflați în nevoi,
răniți de patimi, suferinzi de boală, sărăcie sau singurătate. E necesar ca
Biserica să organizeze cât mai multe programe de ajutorare a celor aflaţi în
dificultate și împreună cu statul, cu diferite instituții sau organizații şi
sponsori să contribuie la alinarea suferinței lor. Astfel, mulți oameni vor
simți că Bunul samarinean nu este o pildă din trecut, ci este iubirea lui
Hristos lucrătoare și în prezent”.

9
Biserica Ortodoxă se va afla la 23 noiembrie în Duminica a XXVI-a după
Rusalii.

PILDA CELOR 1O FECIOARE

În această pildă se vorbeşte despre 10 fecioare (5 înţelepte şi 5 neînţelepte) care îl


aşteptau pe mire ca să intre cu el în odaia de nuntă. Întrucât se lăsa întunericul, toate
cele 10 fecioare şi-au luat cu ele candelele ca să le lumineze drumul până se vor întâlni
cu mirele. În plus, cele 5 fecioare înţelepte şi-au luat untdelemn (ulei, combustibil) de
rezervă în vase dar cele neînţelepte nu şi-au luat untdelemn de rezervă ci doar puţinul ce
era în candele. Cele 5 neînţelepte (nechibzuite) au fost superficiale, neglijente, şi au
tratat lucrurile importante cu uşurinţă. N-au dorit să cheltuiască prea mult pentru
nuntă şi nu şi-au luat toate măsurile de precauţie. Poate n-au dorit să care greutăţi cu
ele şi să aibă grijă de uleiul de rezervă din alte vase. Sau poate că vasele lor erau pline cu
alte lucruri şi n-au dorit să le golească de acele lucruri şi să toarne ulei în ele. Acele
lucruri păreau mai valoroase pentru ele în mintea lor dar la urmă au văzut că s-au
înşelat. Aşa vor vedea mulţi care l-au respins pe Isus ȋn Ziua Judecăţii, că s-au ȋnşelat
ţinând la ideile sau obiceiurile lor greşite. Cele cinci neȋnţelepte şi-au zis că o să se
descurce ele cumva doar cu puţinul ulei din candelă şi nu s-au gândit că mirele va zăbovi
aşa mult şi că noaptea va fi aşa grea şi întunecată.

               Mesajul central al pildei este că noi trebuie să fim pregătiţi din punct de vedere
spiritual în orice moment al vieţii noastre pentru revenirea a doua oară a Domnului Isus
Cristos sau pentru plecarea noastră la El. Pilda aceasta se adresează tuturor oamenilor
din această lume care într-un fel sau altul aşteaptă revenirea lui Isus Cristos a doua oară
sau sfârşitul lumii. Ea nu este doar pentru membrii bisericilor locale. Cele 10 fecioare
sunt toţi oamenii care doresc într-un fel sau altul să fie primiţi în fericire lângă D-zeu, în
Raiul Său, şi care au trăit pe pământ de la venirea lui Cristos până astăzi.  În această
pildă nu se vorbeşte deloc despre mireasă şi de aceea nici noi nu avem ce vorbi despre
ea. Mai există cel puţin încă două pilde în Biblie unde se vorbeşte despre nuntă fără să se
amintească însă nimic despre mireasă, şi anume Pilda nunţii fiului de împărat (Matei
22) şi Îndemn la veghere (Luca 12:35-40). În toate aceste 3 pilde se vorbeşte despre
nuntă dar nu se vorbeşte nimic despre mireasă. Domnul Isus a dorit să dea o anumită
învăţătură în fiecare dintre aceste pilde dar nu a dat nicio semnificaţie miresei. Deşi noi
când auzim ideea de nuntă ne imaginăm imediat mirele, mireasa, nuntaşii şi alte
elemente întâlnite la o nuntă, Domnul Isus nu ia în discuţie toate aceste elemente în
aceste pilde întrucât nu sunt necesare pentru a transmite învăţătura dorită. Din acest
motiv mireasa în aceste 3 pilde nu reprezintă nimic. Mireasa nu reprezintă nici Biserica,
nici pe Israel nici pe altcineva, căci ea nu este introdusă în decorul acestor pilde. Dacă
cineva ar dori să vorbească despre mireasă în aceste pilde, atunci, urmând această
logică, ar trebui să vorbească şi despre alte elemente de la o nuntă, despre mâncare,
băutură, muzică, despre socrii mirelui şi ai miresei, despre maestrul de ceremonii şi
despre o mulţime de alte lucruri. Dar cum Isus nu vorbeşte despre aceste lucruri
înseamnă că ele nu reprezintă nimic în aceste pilde, ele nefiind necesare în transmiterea
adevărului dorit. Iar dacă cineva ţine neapărat să vorbească despre mireasă în aceste
pilde, s-ar putea să strice Cuvântul lui D-zeu dând o interpretare greşită unui element
despre care Isus n-a vorbit în aceste pilde iar acest lucru va atrage pedeapsa lui D-zeu
asupra acelui om într-o zi.

10
               Dacă pilda aceasta ne spune că trebuie să fim pregătiţi pentru întâlnirea cu
Mirele, atunci ne punem întrebarea firească ce trebuie să facem ca să fim pregătiţi.
Observăm din pildă că ceea ce face diferenţa dintre fecioarele înţelepte şi cele
neînţelepte este untdelemnul de rezervă din vase (combustibilul), adică faptul că
fecioarele înţelepte aveau mai mult untdelemn cu ele decât cele neînţelepte. Toate cele 10
fecioare aveau candele şi în toate candelele exista ceva untdelemn dar numai 5 fecioare
şi-au luat untdelemn de rezervă în vase. Nu culoarea sau forma candelelor le făceau pe
cele 10 fecioare diferite una de alta, căci probabil toate cele 10 candele erau
asemănătoare şi în toate candelele încăpea aproximativ aceeaşi cantitate de ulei. La fel şi
oamenii, nu prin lucrurile lor exterioare, prin trupurile, îmbrăcămintea sau averea lor
sunt diferiţi cu adevărat unul de altul şi au valoare eternă, ci prin ceea ce au în interior,
în sufletele lor, prin credinţa, înţelepciunea şi valorile lor spirituale.

               Candelele şi vasele sunt recipiente fizice în care poţi pune lichide şi ele
reprezintă în această pildă inima omului, mintea şi sufletul său în care poţi să pui
„lichide spirituale”, adică idei, principii de viaţă, sentimente, credinţă, înţelepciune, Duh
Sfânt şi alte valori spirituale. Fiecare fecioară avea câte o candelă iar despre cele
înţelepte se spune că aveau şi alte vase cu ele pline cu ulei. Cele 5 neînţelepte nu aveau
ulei de rezervă ca să poată fi turnat în candele la nevoie. În candelele celor 5 neînţelepte
exista puţin ulei, aproape nimic, căci începeau să li se stingă candelele imediat ce le-au
aprins (v.8). Sufletul omului poate fi privit ca un vas mai mare dar format din
compartimente (vase) mai mici, aşa cum creierul omului este unul singur dar este
format din multe „vase” mai mici, din miliarde de neuroni şi alte celule minuscule. Deci
partea spirituală a omului, sufletul său, deşi este unul singur, el este format dintr-o
„candelă” şi o mulţime de „alte vase”. Întrebarea esenţială este aceasta: ce se găseşte în
aceste vase şi candelă? Există acolo combustibil bun, ulei sfânt, în stare să întreţină
arderea ca să aducă lumină, sau acolo sunt alte lucruri, poate mizerii vechi sau un ulei
stricat, amestecat cu impurităţi?

               Untdelemnul din această pildă precum şi din alte locuri din Biblie semnifică cel
puţin două lucruri: Cuvântului lui D-zeu şi Duhul Sfânt. Există o candelă mare,
un vas mare, Biblia, care conţine mult untdelemn (învăţături pentru suflet şi viaţă, idei,
sfaturi şi porunci drepte, exemple de viaţă ale oamenilor plăcuţi lui D-zeu)  după cum
spune şi Psalmul 119: 105 „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o
lumină pe cărarea mea.” Acest ulei poate fi turnat în candelele şi vasele mai mici ale
oamenilor, în sufletele lor. Dacă acest undelemn nu intră şi în vasul inimii omului prin
Duhul Sfânt, totul este în zadar pentru acel om. Degeaba are cineva Biblia acasă, pe
birou sau în maşină, dacă n-o are în suflet, în minte, şi dacă n-o aplică în toate zilele
vieţii sale. Degeaba o are în vreun loc din casă dacă nu-i cunoaşte conţinutul şi n-o
acceptă în viaţa sa. Degeaba se numeşte creştin dacă nu cunoaşte şi nu trăieşte valorile
lăsate de Cristos. El face parte din categoria celor 5 fecioare nechibzuite în acest caz şi se
îndreaptă cu paşi repezi spre moartea veşnică. Nu are combustibil de rezervă în vasul
propriu. El ştie că sfaturile din Biblie sunt bune dar nu le iubeşte din toată inima. Pe
multe nu le înţelege şi nici nu-l roagă sincer pe Isus ca să-l ajute să le înţeleagă. Este
nepăsător faţă de ceea ce este mai important în viaţă: adevărul cu privire la viaţa
spirituală. Pentru el tradiţia religioasă este deasupra învăţăturii Bibliei în multe aspecte.
Nu-şi foloseşte propria minte ca să înţeleagă adevărul, nu-şi bate capul cu aceasta ci se
lasă dus de alţii, poate de un preot sau pastor, sau de o tradiţie bine bătătorită dar fără
de folos la mântuirea sufletului. Are intenţii bune de multe ori dar nu le duce la

11
ȋndeplinire. Pentru el este adevărat proverbul care zice „Drumul spre iad este pavat cu
intenţii bune”.

               După cum o candelă este recipientul fizic care conţine lichidul, tot aşa şi o carte
conţine idei şi învăţături. Acestea sunt importante şi mai puţin vehiculul, materia
(cartea) care poartă aceste idei. Dacă candela este goală sau plină cu mizerii, ea nu este
bună la nimic, nu te ajută cu nimic, nu-ţi dă lumină în întuneric căci nu funcţionează
cum trebuie, dar dacă conţine combustibil care arde te poate ajuta căci îţi dă lumină în
întuneric. Aşa sunt multe cărţi, filme şi muzică din lumea aceasta. Ele dau un ulei
stricat, amestecat cu multe impurităţi oamenilor. Nu la fel este Cuvântul lui D-zeu, care
este un cuvânt încercat, probat că funţionează. Învăţăturile Bibliei te pot ajuta mult, îţi
pot da multă lumină în duhul tău, înţelegere a lucrurilor cu adevărat importante în
viaţă, dar numai atunci când ele intră în sufletul tău prin credinţă şi cu ajutorul Duhului
Sfânt, şi atunci când ard şi produc lumină în viaţa ta. Vine întunericul, moartea, şi dacă
n-ai adunat suficient untdelemn în vasul tău nu vei putea intra la nunta din ceruri cu
marele Mire. Atunci va fi prea târziu ca să mai iei de undeva untdelemn şi vei rămâne în
întunericul de afară. Nicio rugăciune sau pomană a vreunui prieten sau preot nu te vor
mai putea ajuta. Ce ai în suflet, ce ai adunat în vasul tău, cu aceea rămâi. Dacă ai
untdelemn bun vei fi fericit dar dacă vasul ţi-e gol sau sunt alte murdării în vasul tău,
sau dacă uleiul pe care-l ai este alterat şi scoate doar fum dar nu luminează cum trebuie,
atunci vei rămânea fără lumină pentru totdeauna.

               Al doilea element important pentru pregătirea noastră pentru eternitate este
Duhul Sfânt, după cum spune la Romani 8:11 „Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus
dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi
trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.” Şi tot aici la
versetul 9 spune „Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Prin urmare, dacă
un om nu are Duhul Sfânt în sufletul său, în vasul său, nu va avea parte de viaţa veşnică
în fericire cu D-zeu. Duhul Sfânt este cel ce dă valoare spiritului uman pentru a-l face
vrednic să-şi continue existenţa după moartea fizică. Untdelemnul reprezintă în această
pildă şi Duhul Sfânt sub diversele lui forme de manifestare şi lucrare în viaţa omului.
„Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am
spus Eu sunt duh şi viaţă”, spunea Isus în Ioan 6:63. Deci Cuvântul Lui atunci când este
primit în minte, în suflet şi inimă, aduce şi produce Duh Sfânt în viaţa omului. La fel
cum învăţarea chimiei, de exemplu, aduce duhul chimiei în sufletul omului. Imaginaţi-vă
câtă chimie ştie elevul din clasa I, cât duh al chimiei are el în mintea sa. Aproape nimic.
Dar dacă acestui elev îi place chimia şi o învaţă în anii de şcoală, după 12 ani când dă
bacalaureatul el are mult untdelemn al chimiei în sufletul său şi trece examenul fără
emoţii. Dar dacă acestui elev nu i-a plăcut chimia şi n-a învăţat-o, atunci după 12 ani nu
există aproape nimic duh al chimiei în mintea sa şi nu poate susţine un examen la
această materie (poate a vrut să se facă medic şi a învăţat biologie sau a preferat să
înveţe o meserie; mai rău este dacă a fost un pierde-vară). Acum ne putem gândi la acest
elev căruia i-a plăcut chimia, că el continuă şi la facultate tot în acest domeniu şi învaţă
tot mai mult. După ce termină studiile ajunge profesor la universitate unde predă
chimia studenţilor sau lucrează ca şi cercetător la vreun laborator şi astfel, el toată viaţa
lui învaţă şi produce cunoaştere ȋn chimie. Cât untdelemn, cât duh al chimiei are acest
om la sfârşitul vieţii lui în comparaţie cu cineva care n-a urmat acest domeniu?
Diferenţa este mare. Tot la fel este şi cu cineva care toată viaţa lui a învăţat din
Cuvântul lui D-zeu, l-a pus în aplicare în viaţa sa proprie şi l-a spus şi altora. El are mult
untdelemn în vasul sufletului său în comparaţie cu cineva care n-a adunat aproape

12
nimic din Cuvântul lui D-zeu în timpul vieţii sale. După moarte însă, omul care are
untdelemn de rezervă va intra la nuntă în Raiul veşnic dar cel fără untdelemn va
rămânea în întunericul de afară pentru totdeauna.

               Dacă am spus că o anumită cantitate de Duh Sfânt intră în viaţa omului prin
auzirea Cuvântului lui D-zeu atunci când omul crede acest Cuvânt, îl înţelege şi-l
primeşte în sufletul său, o altă parte de Duh Sfânt mai poate intra în sufletul omului
prin rugăciune, atunci când omul cere Duhul Sfânt de la D-zeu în Numele Domnului
Isus. De asemenea, Duhul Sfânt mai poate intra în sufletul omului şi în momente de
laudă şi închinare ale omului, când sufletul se deschide către Creatorul său. Duhul Sfânt
face multe lucrări minunate în viaţa omului iar una dintre acestea este că-i dă
putere omului prin botezul cu Duhul Sfânt ca să poată pune în practică ceea ce-a învăţat
din Cuvântul Sfânt, după cum scrie (Fapt. Apost. 1:8): „Voi veţi primi o putere, când Se
va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în
Samaria şi până la marginile pământului.” Deci rolul principal al botezului cu Duhul
Sfânt este să-i dea putere omului ȋn trup şi suflet pentru a putea trăi o viaţă rodnică,
plăcută lui D-zeu şi de folos altor oameni. În ziua de Rusalii (FA 2) Duhul Sfânt s-a
coborât peste cei 11 ucenici şi ceilalţi credincioşi adunaţi împreună cu ei, iar semnul
exterior, vizibil al acestui fapt a fost că aceşti oameni au fost cuprinşi de o bucurie
nespusă în inimile lor şi l-au lăudat pe D-zeu în alte limbi,  necunoscute de ei, limbi
pământeşti şi îngereşti. Au mai fost de asemenea şi alte semne: limbi de foc şi un sunet
ca a unui vânt puternic. În această lucrare ucenicii au primit din Duhul Sfânt al lui D-
zeu iar Duhul Sfânt i-a întărit în continuare în trăirea unei vieţi din belşug în Cristos, în
vestirea Evangheliei, în vindecări şi alte lucrări miraculoase. Botezul cu Duhul Sfânt le-a
adus putere în suflet şi trup. Nu este suficient să ştii să faci un lucru dacă nu ai putere să-l
faci. Nu-i suficient să ştii că este bine să nu fii beţiv, de exemplu, dacă n-ai putere să
renunţi la băutură. De aceea a lăsat D-zeu Duhul Sfânt pe pământ, ca să-l ajute pe om să
biruiască viciile şi pe diavol. Dar omul trebuie să dorească şi să ceară de la D-zeu prin
rugăciune insistentă acest Duh Sfânt ca să vină în viaţa lui. Primirea Duhului Sfânt prin
botezul cu Duhul Sfânt nu s-a încheiat în primul veac de creştinism, ci acest lucru este
valabil şi astăzi pentru orice om care-l doreşte, aşa cum spune şi Ap. Petru  în FA 2:38-
39 „Pocăiţi-vă, le-a zis Petru, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos,
spre  iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa
aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât
de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Botezul cu Duhul Sfânt aduce
sănătate şi putere pentru suflet şi trup, îţi dă bucurie şi tărie pentru a învinge
descurajarea, depresia, frica de moarte, tristeţea şi altele de felul acesta. Ferice de omul
care primeşte acest botez în viaţa lui şi păstrează Duhul Sfânt în sufletul său. El are
untdelemn de rezervă în vasul său şi face parte din categoria celor 5 fecioare înţelepte
care au fost primite la nuntă. Duhul Sfânt dacă este păstrat cu dragoste în sufletul
omului şi nu întristat prin păcătuire, îngrijorări şi amărăciuni de tot felul, va rămâne
pentru eternitate în duhul omului şi-l va face vrednic să trăiască veşnic în Raiul lui D-
zeu, după cum spunea Isus în Ioan 14:16 „El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână
cu voi în veac.” Există credincioşi care doresc doar Duhul Sfânt ce vine din Cuvânt şi nu
caută şi Duhul Sfânt care vine din botezul cu Duhul Sfânt. Ei pierd în felul acesta multe
binecuvântări lăsate de D-zeu oamenilor căci El nu-i poate folosi în lucrări care au
nevoie de o putere mai mare, şi astfel aduc o roadă mai mică, aşa cum se spune şi în
Pilda Semănătorului (Matei 13) „un grăunte a dat o sută, altul, şaizeci şi altul,
treizeci.”  Există de asemenea şi oameni care caută mai mult doar puterea  ce vine din
botezul cu Duhul Sfânt şi neglijează Duhul Sfânt ce vine din Cuvânt. Şi aceştia pot

13
pierde multe binecuvântări şi se pot amăgi singuri că merg pe calea bună, căci Duhul
Sfânt se poate pierde când omul păcătuieşte prin necunoaşterea Cuvântului. Un om
poate fi umplut din nou şi din nou cu Duhul Sfânt ȋn timpul vieţii sale, după cum găsim
la Fapt. Apost. 4:31 „ După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi
s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.” Ferice de
credinciosul care caută umplerea cu Duhul Sfânt de mai multe ori ȋn timpul vieţii sale şi
nu se mulţumeşte cu faptul că odată a fost botezat cu Duhul Sfânt.

               Cele 5 fecioare neînţelepte au mers să cumpere untdelemn dar a fost prea
târziu pentru ele. Trebuia să cumpere înainte, în timpul vieţii. Cine ştie cum şi-au
consumat ele puţinul untdelemn din candelele lor sau în ce condiţii l-au pierdut sau au
renunţat la el? De exemplu, Dima, un credincios din vremea lui Pavel, şi-a consumat
uleiul pe dragostea pentru lucrurile din lume: „Căci Dima, din dragoste pentru lumea de
acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic” (2 Timotei 4:10). Dima a iubit mai mult
plăcerile lumii, distracţiile ei decât adevărul şi pe D-zeu. Iuda şi-a risipit uleiul pe 30 de
arginţi (a iubit banii şi şi-a pierdut credinţa) iar câţiva ucenici l-au părăsit pe Isus
pentru că nu i-au înţeles ideile, învăţătura, şi nici nu şi-au mai bătut capul s-o înţeleagă.
Adevărul nu este întotdeauna simplu aşa cum unele teoreme din Matematică nu se
dovedesc uşor că sunt adevărate, ele pot avea demonstraţii lungi, grele ce nu pot fi
înţelese decât după un mare efort al minţii şi mulţi ani de studiu. De aceea, dacă ai găsit
adevărul, nu renunţa la el, nu-l „vinde” pe alte lucruri trecătoare, păstrează
untdelemnul ce-l ai în candela şi vasele tale căci la urmă te vei bucura nespus de mult de
aceasta, după cum spunea şi Mântuitorul în Apocalipsa 3: 11 „Eu vin curând. Păstrează
ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” Fecioarele neînţelepte din jurul tău îţi vor cere din
untdelemnul tău, adică să renunţi la unele dintre principiile tale bune, sfinte, probate şi
spuse de însuşi Cel Veşnic, şi să te iei după sfaturile lor, care nu pot da viaţă lui Lazăr
mort de 4 zile şi nici să-l vindece pe orbul din naştere, aşa cum a făcut Isus prin cuvântul
Său. Dacă vei renunţa la untdelemnul tău sfânt doar ca să fie cel de lângă tine mulţumit,
vei vedea în curând că nici ţie nu-ţi va folosi aceasta nici lui. Cele 5 fecioare înţelepte au
procedat corect când n-au renunţat la untdelemnul lor, după cum scrie la Matei 25:8-
9 „Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: ‘Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting
candelele.’ Cele înţelepte le-au răspuns: ‘Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici
vouă, ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă’.”

               Prov. 23:23 spune „Cumpără adevărul şi nu-l vinde, înţelepciunea, învăţătura şi


priceperea.” Deci „a cumpăra” are sens metaforic în multe locuri în Biblie, acesta fiind
sensul şi în această pildă. „A cumpăra” înseamnă aici a obţine ceva în schimbul a
altceva, adică să dai ceva ca să obţii altceva. De exemplu, ca să ai adevărul cu privire la
un lucru trebuie să renunţi la toate minciunile cu privire la acel lucru. Duhul Sfânt nu
poate fi cumpărat cu bani sau cu alte valori materiale. D-zeu îl dă gratuit tuturor
oamenilor care-l doresc şi-l cer cu stăruinţă. Vrăjitorul Simon din FA 8: 18-20 a fost
aspru mustrat când a vrut să cumpere cu bani puterea Duhului Sfânt: „Când a văzut
Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani şi a zis:
„Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca, peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească
Duhul Sfânt.” Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut
că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!” 

               Cele 5 fecioare nechibzuite au rămas afară, în întuneric şi chin. Nu li s-a mai
deschis uşa ca să intre la nuntă şi au auzit în final decizia de respingere pentru
totdeauna a Mirelui (vers 12) „Dar el, drept răspuns, le-a zis: Adevărat vă spun că nu vă

14
cunosc!”  Afară din Împărăţia lui D-zeu este nefericire, este chin, este iad, după cum
spune şi la Matei 22:13-14 „ Atunci, împăratul a zis slujitorilor săi: Legaţi-i mâinile şi
picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea
dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”

               Pilda aceasta strigă către toţi cei ce au urechi de auzit şi ochi de văzut să-şi facă
rost de untdelemn cât mai repede, până nu se aude strigătul de final când nimeni nu va
mai putea lua untdelemn. Nu amâna ziua mântuirii căci nimeni nu ştie când vine
noaptea fiecăruia, cumpără untdelemn sfânt de la Cel ce-a murit pe cruce în locul tău şi
păstrează-l cu grijă în vasul tău. Biblia şi Duhul Sfânt sunt vase mari pline cu untdelemn
sfânt din care poţi lua să-ţi umpli candela şi vasul tău. Într-o zi te vei bucura nespus de
mult de lucrul acesta căci candela ta va arde voioasă ȋn viaţa veşnică lângă Isus Cristos,
Ȋmpăratul ȋmpăraţilor şi Domnul domnilor.

Pilda neghinei

Pilda neghinei - Îndelunga răbdare şi dreptatea lui Dumnezeu (Matei 13, 24-30; 36-43 )

“Dupa roadele lor ii veti cunoaste.” (Matei 7, 16)

Pilda (parabola)=exemplu (comparaţie) prezentat sub formă de scurtă istorioară cu


învăţături moral-religioase;

“Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa.


Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi
s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. Venind
slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina
ta? De unde dar are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile
i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind
neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina,
până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi
legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea… După aceea, lăsând
mulţimile, a venit în casă, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămureşte-ne
nouă pilda cu neghina din ţarină. El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânţa cea
bună este Fiul Omului. Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei; iar
neghina sunt fiii celui rău. Duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul este
sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. Şi, după cum se alege neghina şi se arde în
foc, aşa va fi la sfârşitul veacului. Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din
împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea, Şi-i vor arunca pe ei în
cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei drepţi vor străluci
ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă. (Matei 13, 24-30;
36-43 )

15
Simbolurile pildei:

1.  - Semănătorul - Fiul Omului;

2.  - Ţarina – lumea;

3.  - Sămânţa bună – fii împărăţiei, (Evanghelia);

4.  - Vrajmaşul - diavolul;

5. - Neghina – fii celui rău;

6. - Secerişul - sfârşitul lumii;

7. - Secerătorii – îngerii;

8. - Cuptorul de foc – iadul;

9. - Hambarele - Împărăţia cerurilor;

     - Ce seminţe aruncă “cel rău între oameni”? ...Ura, necredinţa, deznădejdea,
minciuna.

     - Când seamănă diavolul ? ...când dorm oamenii.

     - Oare este vorba de somnul obişnuit ? ...despre neatenţia omului, dezinteresul faţă de
suflet.

     - Cum ajung oamenii în sufletul cărora prinde rădăcini sămânţa cea rea?
...Mincinoşi, beţivi, hoţi …

     - “neghina” (planta) – este o sămânţă mică şi rotundă de culoare neagră, dacă după
seceriş neghina nu este separată de grâu, pâinea va avea un gust amar şi poate fi chiar
otrăvitoare. De aceea, agricultorii plivesc neghina, dar şi pentru că planta dăunătoare se
înmulţeşte mult mai repede.

Învăţături morale:

   Să ne pregătim pentru Judecata de Apoi!

   Fiecare om va fi răsplătit în funcţie de faptele sale!

   Dumnezeu este indelung-rabdator cu noi pacatosii, asteptand pocainta noastra;

   La sfarsitul lumii Dumnezeu va judeca pe toti oamenii cu dreptate, rasplatindu-i


sau pedepsindu-i, dupa faptele lor;

16
   Datoria noastra - pregatirea sufletelor (si sa le aparam de ispitele si pacatele
neghinei diavolului);

   Domnul Hristos ne învaţă că nu trebuie să luăm seama numai la sămânţa


curată, pentru că mai sunt şi alţii care seamănă răul;

   Să nu ne grăbim cu judecata şi cu osânda;

   Să nu ne temem că păcatul va rămâne nepedepsit;

PILDA NEGHINELOR (Matei 13, 24-30, 36-43) - Frescă sec. XVI, Catedrala
Episcopală din Roman

În această pildă, Domnul Iisus Hristos vorbește de un semănător conștiincios care și-
a pregătit ogorul și a semănat în el sămânță bună. Firele de grâu au răsărit și au
făcut rod. Dar în același timp, fermierul a observat că în lanul lui, odată cu grâul
mai crescuse și o altă plantă pe care el nu o semănase.

Asemănarea a fost mult prea mare ca s-o observe înainte de apariția roadelor. Ce se
întâmplase de fapt? Acest fermier avea un vrăjmaș care a vrut să-i compromită
recolta și pe când acesta dormea, el a semănat în lanul cu grâu neghină.

Slujitorii semănătorului s-au oferit să smulgă neghina îndată ce au văzut-o, dar


stăpânul a știut că nu poți smulge neghina fără ca să smulgi și firele de grâu. El le-a
spus s-o lase până la vremea secerișului și atunci vor face separarea neghinei, care ca
și grâul, va fi strânsă în snopi și arsă în foc, în timp ce grâul va fi strâns separat și
dus la treierat.

Neghina nu a putut fi deosebită de grâu numai când a ajuns la vremea roadelor.


Mulți își dau și azi numele de creștini pentru că au fost expuși la auzirea Cuvântului
lui Dumnezeu. Deși trăiesc împreună, unii sunt fiii Împăratului (Matei 13, 38) și sunt
grâu iar alții, fiii celui rău, o afirmație dură dar dureros de adevărată, sunt neghina.
Domnul Iisus spune că pomul se cunoaște după felul de roade pe care le aduce. La fel
și omul. „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău
scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui” (Matei 12, 35).

Cum se cunoaște neghina de grâu? Cineva a spus odată că neghina își ține spicul
drept în sus, în timp ce grâul încărcat de rod este cu capul plecat. Ce descriere fidelă
a fiilor celui rău, a Diavolului. Cei răi sunt mândri. Ei nu vor să admită că sunt
păcătoși. Ei nu se pot smeri, nu-și pot pleca capul ca să ceară iertare de la
Dumnezeu, dar nicidecum oamenilor. Ei se văd buni așa cum sunt și nu au nevoie de
un Mântuitor. Ei cred că pot să păcălească pe oameni și pe Dumnezeu. Dar așa cum
semănătorul poate deosebi grâul de neghină, la fel și Dumnezeu Tatăl are, nu numai
o cunoștință deosebită dar și, o cumpănă dreaptă.

El este îndelung răbdător și pentru un anotimp, El mai îngăduie ca cei răi să fie cu
capul sus printre cei buni. El nu poate fi judecat că a acționat pripit ca și slugile
semănătorului nostru. El mai acordă un timp de har și pocăință.

17
Slujitorii acestui agricultor s-au oferit să smulgă neghina, dar el i-a oprit și le-a spus
să mai aștepte până la seceriș. Sunt și azi mulți voluntari între slujitorii Stăpânului
care se oferă să smulgă pe cei răi din mijlocul lor, fără să-și dea seama că dacă fac
lucrarea aceasta înainte de vreme pot aduce mari prejudicii Stăpânului lor.

Dacă Dumnezeu are răbdare cu oamenii și dă deopotrivă, soare și ploaie și peste cei
buni și peste cei răi, cine sunt eu să încerc să stârpesc pe cei răi de pe pământ, ori să-i
scot din biserică până nu se conformează cu principiile mele? Domnul Iisus ne-a
avertizat că se vor strecura printre noi și prooroci mincinoși, îmbrăcați în haine de
oi, dar pe dinlăuntru sunt lupi răpitori. Datoria noastră este să ne păzim de ei, nu să-
i omorâm. Dumnezeu le mai dă un timp, poate se vor pocăi și ei…

În ceea ce privește separarea celor buni de cei răi, aceasta este lucrarea lui
Dumnezeu. Separarea este o lucrare păstrată și încredințată îngerilor. Îngerii sunt
secerătorii. Ei pot face slujba aceasta cel mai bine. Noi, oamenii, putem greși.
Interesele noastre pot fi atinse de păcat. Putem fi părtinitori, insensibili, duri, sau
avea prejudecăți. Domnul Dumnezeu cunoaște pe cei ce sunt ai Lui. El nu face
greșeli.

Semănătorul din pildă, cu toate abilitățile și intențiile lui bune, trebuie să accepte
faptul că are un vrăjmaș care lucrează pe furiș, pe la spate. El a pândit momentul
când toți dormeau. Credinciosul, de asemenea, trebuie să fie tot timpul conștient că
are un vrăjmaș foarte șiret și inteligent care nu obosește nicicând în efortul lui de a-
și propaga și el sămânța lui. Diavolul va încerca să se strecoare în viața noastră, sau
să semene în mintea noastră sămânța lui otrăvită de mândrie, încredere în sine,
atotsuficiența. El plantează la început o sămânță mică în mintea noastră, ca și cea de
neghină, ca apoi din ea să crească răzvrătire, nemulțumire, amărăciune, ură și poate
chiar și crimă. Orice bătălie este câștigată sau pierdută mai întâi în mintea noastră.
De aceea este nevoie să veghem în orice vreme și orice gând să-l facem rob ascultării
de Hristos. Noi nu suntem în necunoștință de planurile lui și nici de metodele lui prin
care vrea să ne ducă în robie și în cele din urmă să împărtășim aceeași soartă cu el.

Concluzia acestei pilde, așa cum este interpretată de Domnul Iisus Hristos în același
capitol, nu mai are nevoie de nici un comentariu în plus: „Și, după cum se alege
neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului. Trimite-va Fiul Omului pe
îngerii Săi, și vor culege din Împărăția Lui toate smintelile, și pe cei ce săvârșesc
fărădelegea, și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plângerea și scrâșnirea
dinților. Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are
urechi de auzit, să audă” (Matei 13, 40-43).

18