CURS

CURS1212
PSIHOLOGIE EXPERIM.
6.01.2003

TIMPUL DE REACTIE

Timpul de reactie exprima o variabila dependenta foarte des folosita

pentru ca se produc inferente asupra proceselor mentale.
Def.: t. de r. = intervalul de timp scurs intre prezentarea unui stimul si
reactia subiectului ( expresia unei latente si componentele de reactivitate
neurofiziologica a individului ); primul care a folosit termenul de t. de r. este
Exner ( 1873 ).
Bessel ( 1820 ) a observat existenta de diferente inter – individuale
numite de el ecuatie interpersonala ( t. de r. este expresia unei capacitati
individuale ce prezinta diferente de la un individ la altul ).
Astronomul elvetian Hirsch ( 1861 ) impreuna cu Hipp realizeaza un
numar foarte mare de masuratori ale t. de r. si acesta din urma a elaborat
primul aparat de masurare a t. de r. numit cronoscopul Hipp.
1850 –fiziologul german Helmholtz realizeaza experimente utilizand t. de
r. pt. a masura viteza de deplasare a impulsului nervos.
Contributia cea mai importanta a avut-o fiziologul olandez Donders
( 1865 – 1866 ) a elaborat un model de masurare, identificare a t. de r. prin
scadere; modelul lui este remarcabil si actual ca expresie metodologica.
Exista 3 tipuri de t. de r.:
A. T. de r. bazal – care corespunde unei reactii simple ( in cadrul lui
exista un stimul si o reactie ). Stimul

Reactie

Stimulul are caracter imperativ (obliga subiectul sa

raspunda ).
B. Atunci cand exista 2 sau mai multi stimuli si 2 sau mai
multe reactii. Stimuli

Reactii

Stimulii sunt imperativi ( subiectul trebuie sa realizeze o identificare

a stimulului si selectarea reactiei ).
Componenta bazala, cea de identificare a stimulului si de selectie a
reactiei.
C. Aici stimulii sunt imperativi si neimperativi.
Stimuli

Reactie

Subiectul trebuie sa identifice stimulul dar nu trebuie sa

selecteze un raspuns.
Timpul cel mai scurt – A (bazal );
Timpul cel mai lung – C ( de identificare );
La mijloc – B ( de selectie ).

1
 Cercetarile moderne ale t. de r. subliniaza ca intr-o sarcina de t. de r.,
stimulul indeplineste simultan doua fucntii:
- de informare – stimulul arata care raspuns
trebuie sa fie dat;
- imperativa – stimulul arata cand trebuie sa
fie realizata reactia/raspunsul.
Latenta mentala este constanta pentru intervalele scurte dintre
stimulii informativi si cei imperativi pt. ca ea sa creasca la intervale mai lungi.
Concluziile acestea vin in sprijinul metodei lui Donders.
Metoda t. de r a cunoscut o puternica dezvoltare la inceputurile
psihologiei experimentale, chiar daca Helmholtz s-a declarat dezamagit de
faptul ca t. de r. prezinta largi diferente individuale.
Metoda t. de r. este larg utilizata in laboratorul lui Wundt, apoi metoda a
decazut mai ales datorita introspectionismului si a psihologiei sociale prin care t.
de reactie nu este un indicator viabil al proceselor mentale.
Dupa 1965, psihologia cognitiva considera ca t. de r. este un indicator
fundamental al procesarilor mentale si este utilizat ca indicator obiectiv pentru
cele mai variate procese mentale. S-a facut si corelatia in t. de r. si
comportament.

Variabilele implicate in experimentele cu t. de r.:

1. V.D.: - t. de r. este masurat in milisecunde ;

- cvartila - in care dintre cele patru secvente se
situeaza valoarea individuala pe care o masuram;
cvartila supramediana exprima pozitia in sirul de valori;
- abatarea standard - valorile mici sugereaza ca
valorile t. de r. sunt grupate mai strans in jurul mediei si
de aici rezulta un comportament al subiectului;
- valorile mari sugereaza un
anumit nivel de labilitate
neuropsihica;
- raspunsurile corecte reprezinta reactiile care sunt
date in timp util: - anticipate – foarte rapide;
- prea lente.
- numarul de raspunsuri omise, omisiunile fiind un
indicator al stabilitatii subiectului;
- indicii de procentaj.

2. V. I.: - durata de expunere a stimulilor

- o durata foarte scurta – nu exista timp
suficient de procesare;
- o durata f. lunga – subiectul risca sa-si piarda
memoria pentru ceea ce urmeaza;
- durata optima de expunere a stimulilor este de 1
secunda.
- intervalul dintre stimuli – stimulii sunt prezentati intr-o
anumita ordine aleatorie si intervalul trebuie sa
fie si
el aleator; intervalul optim dintre stimuli este de 1
secunda si 50 de sutimi ( este media pt. ca intervalul
nu trebuie sa fie egal );
- prezenta sau absenta semnalului pregatitor si
intervalul dintre semnal si stimulul propriu – zis;
subiectul trebuie sa fie pregatit pt. semnalele

2
 stimulilor respectivi; ex.: pt. stimulul acustic trebuie
un semnal sonor care sa pregateasca stimulul pt. a
avea un control mai bun al variabilei dependente;
distanta dintre semnalul pregatitor si stimul nu
trebuie sa fie nici mai lunga de 3.4 secunde si nici
mai scurta de 1 secunda;
- numarul stimulilor si al raspunsurilor – o singura
aplicare a experimentului este total nerelevanta;
sunt necesare 15 –20 de replicari ale experimentului pt. a fi
considerat valid; timpul de reactie complex este cel in care se
folosesc 1,2,sau 3 stimuli; probele de reactivitate complexa
utilizeaza in medie sapte stimuli;
- modalitatea senzoriala – valorile t. de r. sunt diferite in functie
de modalitatea senzoriala; t. de r. la stimulii auditivi este mai
scazut decat la cei optici, desi la modul empiric, t. de r. ar fi
ami scazut la cei vizuali; dar nu este asa pt. ca procesarea
stimulilor optici este mai complexa la nivelul aparatului vizual
decat la cel acustic; stimulii acustici sunt un indicator ami
sensibil la reactiile de aparare;
- calitatea senzoriala – exista variatii cu privire la nuantele
stimulilor;
- similaritatea stimulilor – apropierea stimulilor afecteaza t. de r.;
- intensitatea stimulilor - exista o relatie intre intensitate si t. de
r., considerandu-se ca pt. a obtine o reactie trebuie o
intensitate corespunzatoare pragului minimal absolut;
intensitatea stimulilor nu trebuie sa depaseasca o zona medie
pt. a obtine un t. de r. mai bun; se obtin t. de r. mai scazuti
cand de la o intensitate mai ridicata se scade intensitatea
stimulului;
- suprafata stimulata – tactile sau termice; ingustarea zonei de
stimulare conduce la t. de r. mai scazuti;
- modul de prezentare al stimulilor – un subiect raspunde la
aparitia unui stimul;
- la stimulii auditivi – t. de r. tinde sa fie
relativ egal atat la aparitie cat si la disparitie;
- la stimulii vizuali – t. de r. mai scurt la disparitia
stimulilor;
variatiile ample de intensitate conduc la scaderea t.
de r.
- tipul de reactie deficitara – poate fi motorie si verbala;
Se semnaleaza si prezenta variabilelor care tin de factori psihofiziologici
si psihologici:
 Motivatia subiectului ( ex.: prezentarea stimulilor insotita de soc
electric conduce la scaderea t. de r. );
 Emotivitatea ( putem sa variem starile de emotivitate ale subiectului;
astfel, trebuie sa se tina seama de caracteristicile emotionale ale
persoanei respective );
 Oboseala: - neuropsihica
- motorie
In functie de oboseala, trebuie sa se identifice efectele
asupra valorii t. de r.
 Consumul de substanta ( alcool, droguri, cafea etc. );
 Cunoasterea rezultatului sau prezenta feedback – lui – cand
subiectilor li se arata valorile timpilor obtinuti, acest feedback duce la

3
 imbunatatirea valorilor t. de r.; feedback –ul mentine motivatia si
interesul in motivatia subiectului;
 Practica ( exercitiul ) – se urmareste efctul exercitiului asupra t. de r.;
cand proba este realizata de mai multe ori, performantele lor sunt mai
bune, dar un numar prea mare de exersari conduce la oboseala si
efectul nu mai este performant;
 Varsta – variabila de control este reprezentata de performantele t. de
r., care cresc din copilarie pana la varsta adulta si spre batranete; se
constata pierderi dupa varsta de 65 de ani;
Nu exista diferente semnificative intre valorile t. de r. la barbati si femei.
Mai exista de asemenea si variabilele de personalitate ( ex.:
temperamentul ).

Particularitati ale utilizarii timpului de reactie

Exista necesitatea realizarii unui control strict al variabilelor in ceea ce

priveste durata de expunere, intervalul si semnalul pregatitor, precum si un
control asupra factorilor subiectivi (motivatie, emotivitate, varsta, sex,
temperament si oboseala ).

Componentele timpului de reactie

Exista 2 componente:
 Timpul de decizie – care reprezinta intervalul de timp scurs intre
prezentarea stimulului si orientarea subiectului spre reactie, realizata
ca deplasare;
 Timpul motor – intervalul de timp scurs intre selectia raspunsului si
raspunsul propriu –zis.
Cele doua componente sunt identificate mai usor in probele de t. de r. la
alegere ( probele de tipul B sau C ) si mai ales cand exista si stimuli
neimperativi.

Tipuri de timp de reactie

Exista doua tipuri:

 T. de r. simplu ( bazal ) – un stimul si un raspuns;
 T. de r. complex – mai mult de un stimul;
- daca subiectul trebuie sa raspunda doar la un
stimul si sa-i ignore pe ceilalti – se vorbeste de reactie
de discriminare;
- daca sunt posibile mai multe raspunsuri ( de
ex.: sa apese pe butonul din dreapta pt. lumina
rosie si pe cel din stanga pt. cea galbena ) – se
vorbeste de t. de r. de alegere.