PSIHOLOGIE EXPERIMENTALA

CURS 13 13 IANUARIE 2003

Raportul verbal

Raspunsurile subiectilor sunt date fie sub forma unor reactii, fie sub
forma unor raspunsuri date pe un formular.
Astfel, mai exista si raspunsuri verbale, subiectul trebuind sa relateze,
sa spuna un raspuns pe cale verbala. Aceasta presupune un nivel de mediere
mai complex, o interventie a unor mecanisme cognitive de evaluare a
raspunsului. Astfel, apare nota de subiectivism.
Rapoartele de ralatari verbale se impart in:
 Primul se raporteaza la o sarcina concreta (subiectul
trebuie sa relateze printr-un raspuns);
 Al doilea se raporteaza la stimuli verbali (experimentul
asociativ – verbal ).
In primul caz exista 2 categorii de raspunsuri: raspunsuri la intrebarile
inchise si raspunsuri la intrebarile deschise .
1. Raspunsurile la intrebarile inchise - au in vedere faptul ca subiectul
trebuie sa raspunda avand o paleta limitata si predeterminata de
raspunsuri ( ex.: raspunsurile de forma da/nu; daca subiectul a
sesizat un stimul, sa relateze pozitia stimulului).
Subiectul are o paleta de propozitii din care trebuie sa selecteze in
raport cu o numita intensitate a stimulului si a situatiei ( de ex.: se
utilizeaza scalele de tip Likert etc.).
Se pune intrebarea: in ce masura putem sa valorificam
raspunsurile, daca avem de-a face cu raspunsuri de tip da/nu.
Raspunsul este ca ele pot fi evaluate prin latenta (cat de repede se
raspunde) sau prin precizie.
La intrebarile inchise cu mai multe variante, conteaza
intensitatea unei stari. Este important sa putem evalua in
valori numerice gradul de intensitate; putem sa solicitam
subiectului sa-si aprecieze in valori numerice nivelul de
intensitate a unor trairi.
2. Raspunsurile la intrebarile deschise – reprezinta un teritoriu
fragil, subiectul fiind solicitat sa relateze ceva despre modul
in care a rezolvat o situatie problematica, despre maniera aleasa,
strategiile adoptate si sa interpreteze modul de lucru pe care l-a ales.
Apar diferente individuale inerente, intre modul cum relateaza
diferite persoane acelasi lucru, deci probleme in interpretarea acestui
gen de raspunsuri variate. Astfel, este important instructajul dat
subiectului, precizia sarcinii.
Modul cum se interpreteaza rezultatul, tine de anumite criterii si
de anumiti indicatori. Se impune o analiza complexa de continut a
relatarilor verbale ( un test verbal care se refera la cate cuvinte a
folosit, la cate substantive, la lungimea frazelor ).

Problema rapoartelor verbale se pune in pshilogie ( ex.: in

introspectionism ).

1
 Psihologia cognitiva moderna pune in centru reprezentarea ca imagine
mentala abstracta, gandirea fiind definita ca un mod de procesare a imaginilor
mentale.
In psihologia experimentala moderna exista o disputa cu privire la
valoarea rapoartelor verbala.

Aspecte critice asupra rolului rapoartelor verbale

Un argument pro rapoartelor verbale: rolul lor prin fenomenul de

supraincredere in propria judecata. O modalitate frecvent utilizata in studiul
gandirii o reprezinta evaluarea cunostintelor, cand intrebarile solicita raspunsuri
de tipul da/nu sau un singur raspuns.
Apare situatia cand subiectilor li se prezinta posibile variante de raspuns,
precum si fenomenul de „am senzatia ca stiu”.
Avem posibilitatea de a evalua capacitatile cognitive. Oamenii au
tendinta de a fi foarte increzatori in cunostintele si judecatile lor.
Subiectul trebuie sa raspunda la intrebari cu doua alternative raspunsuri
si sa estimeze probabilitatea de a fi raspuns corect la aceste intrebari. Astfel, in
conditiile existentei increderii in propria judecata, subiectii erau mult mai mult
increzatori in cunostintele lor, decat ar fi trebuir sa fie necesar.
Nesiguranta apare din inconstanta memoriei dar si din factorii
motivationali, sociali.
Doi cercetatori americani Nisbett & Wilson (1977 ), au pus la indoiala
obiectivitatea rapoartelor verbale. Au ajuns la o concluzie destul de pesimista
cu privire la competenta introspectiei in raport cu nivelul superior al proceselor
cognitive. Intr-o serie de experimente, ei au manipulat variabilele
experimentale, astfel incat au obtinut o influenta puternica asupra
comportamentului. Apoi subiectii erau solicitati sa-si motiveze raspunsurile.
Subiectii ar fi trebuit sa considere influenta variabilei independente ca o
determinanta critica a performantelor lor, dar ei au negat aceasta posibilitate,
chiar si atunci cand experimentatorul a sugerat-o.
Latané & Darley ( 1970 ) au utilizat un model experimental folosit in
psihologia sociala: un om aflat in dificultate, cazut pe strada. S-a constatat ca
cu cat va creste numarul celor prezenti in situatia de urgenta, cu atat scade
posibilitatea ca subiectii sa sara in ajutor. Cercetatorii au cerut o justificare
verbala a comportamentului lor, dar subiectii au sustinut ca nu au fost
influentati de numarul celorlalte persoane. Concluzia lor a fost ca nu avem
posibilitatea sa avem un acces direct la procesele cognitive, la evenimentele
mentale care mijlocesc comportamentul.
Rapoartele verbale trebuie folosite cu grija in functie de structura
experimentului. Cand situatia experimentala implica mecanisme motivationale,
afective, sisteme de valori etc., rapoartele verbale nu sunt un indicator valid al
realitatii starii respective. Trebuie asociat in raspuns de ordin motor – fiziologiz
cu o relatare verbala, obtinandu-se confimare reciproca si un nivel de
obiectivitate ridicat.
Experimentatorul trebuie sa consemneze cu amxima precizie
raspunsurile. Rapoartele verbale sunt mai apropiate de precizie cand sunt date
in timpul desfasurarii probei.

2
 Experimentul asociativ verbal

Are la baza niste cuvinte la care subiectul trebuie sa raspunda cu alte

cuvinte si cu legaturi intre cuvintele expuse. Reproducerea se desfasoara pe
baza legilor asociatiei descrise de Aristotel
( un stimul poate sa declanseze o asociere pornind de la asemanare, contrast,
coexistenta spatiala si succesiunea temporala), astfel incat readuce mai usor in
minte imagini, cuvinte, etc. dintr-un moment anterior.
Metoda asociatiei verbale a fost dezvoltata de Yung, care a corelat
experimentul asociativ verbal cu indicatori fiziologici, in special reactia
electrodermala.
Asocierea verbala simpla ( subiectul poate sa raspunda cu orice
cuvant ii vine in minte in momentul respectiv ) este cea mai des folosita. Un
exemplu in acest sens il constituie experimentul realizat de Valeriu Ceausu.
Astfel, se dau cuvintele: vapor, restaurant, intuneric, vizita, bogatie, critica,
ocean, supunere, ratacire, traznet, friptura, poezie, oras, pedeapsa, bani,
obstacol, petrecere, ordin, femeie, insulta, drum, gustare, intrecere, dragoste,
orientare, colectiv, muzica, foc, provocare, libertate, accident, foame, mandrie,
sete, furt, casatorie, echipaj, dreptate, cearta, zbor, sedinta, prieten, gelozie,
progres, boala, ambitie, regulament, soti, coleg, partid, rasplata, conflict, tuica,
sentiment, comandant, rana, dusman, spital, bataie, economie. Se citeste lista
de cuvinte si se noteaza pe foaia de raspuns timpul cat raspunde, utilizandu-se
cronometrul ( intervalul indicat este de 10 secunde ). Apoi i se cere subiectului
sa-si reaminteasca cu ce cuvant a raspuns, consemnandu-se cu semnul plus
daca a raspuns corect, cu semnul minus daca a omis etc. Indicatorii care se iau
in considerare sunt: omisiunile de asociere, latenta medie, numarul de
raspunsuri corecte, numarul de erori etc. Se calculeaza de asemenea si un
coeficient de exactitate.
Stimulii la care exista o latenta mare de raspuns sunt cei la care se
sugereaza existenta unei probleme.
Stimulii cu incarcatura afectogena deosebita trebuie pretestati pe un
grup de persoane si trebuie solicitat ca fiecare sa efectueze o evaluare
subiectiva a intensitatii stimulilor.
Listele de cuvinte in experimentul asociativ verbal contin maxim 100 de
cuvinte, dar este bine sa nu fie mai mult de 50 de cuvinte.
Cuvintele afectogene trebuie amestecate cu cele neutre primul stimul
trebuie sa fie un cuvant afectogen, nu unul neutru. De asemenea grupurile de
cuvinte afectogene nu trebuie puse unul dupa altul.
Un alt exemplu este asocierea continuare de fraze ( o proba de tip
clinic ). Subiectul este rugat sa contiue niste fraze ( de ex.: „Viata mea …”,
„Copilaria mea …” etc. ) scriind cat mai repede cu putinta ceea ce ii trece prin
cap.
Asocierea continuare de fraze este o completare remarcabila a
anamnezei, oferind indicatii referitoare la starea subiectului, la problemele care
– framanta ( ex.: frustrari, complexe, dezamagiri etc. ).