Experimentala

Curs 10
Studiul Memoriei

A. Descrierea metodelor in studiul memorarii.

1. metoda intinderii memoriei imediate – vizeaza volumul memoriei imediate, capacitatea de astoca un material cat mai
vast intr-o unitate de timp determinata.
Are in vedere cea mai lunga serie de elemente (cifre, litere, cuvinte, propozitii, imagini etc.) pe care subiectul o poate
reproduce dupa o singura prezentare, care poate fi acustica sau optica. Seriile de stimuli trebuie sa prezinte grade diferite de
dificultate si se incepe de obicei cu seriile mai usor de retinut. Se prezinta fiecare stimul separat la intervale egale de timp (de
obicei 1 sec). Se utilizeaza mai multe liste de stimuli si se poate calcula o cota a memorraii, constand din numarul corect de serii
memorate.

2. metoda anticiparii seriale – utilizeaza silabe fara sens.

Se prezinta subiectului o lista de silabe fara sens, cel mult de 3 ori. Subiectul este rugat sa reproduca silabele pornind de la
prima, si prin asociere, urmatoarea, s.a.m.d. Daca subiectul nu-si aminteste, i se sopteste pentru a putea continua, el trebuind sa
anticipeze mereu urmatorul element al seriei. Proba se repeta pana cand subiectul atinge o cota de 75% de anticipari corecte. Sau se
poate continua pana la performanta deplina. Fiecare silaba este in acelasi timp si stimul si raspuns, mai putin prima silaba care este
numai stimul, si ultima care este numai raspuns. Listele trebuie sa contina 8 pana la 14 stimuli. Intervalul dintre stimuli este de
maximum 3 secunde, iar intervalul dintre prezentarile succesive ale seturilor este de maximum 9 secunde.
Silabele fara sens au fost criticate, pentru ca nu prezinta o validitate ecologica, nu au corespondent in activitatea practica.
Dar Ebinhouse a folosit acest mod de testare, dorind sa evite cuvintele care apartin unor anume categorii de cunostinte, care nu
sunt familiare tuturor subiectilor.

3. metoda asociatiilor perechi – uzeaza de serii de cate 2 elemente, dupa configuratia: cuvinte-numere; cuvinte-culori;
culori-numere. Se prezinta subiectului fiecare pereche, apoi se prezinta din nou seria, dar numai cu unul dintre
elementele perechi si apoi i se cere sa-si aminteasca stimulul cu care era asociat (primeaza caracterul semantic).
Numarul prezentarilor este la libera alegere, dar nu trebuie sa determine atingerea unor performante de 100% raspunsuri
corecte.

4. metoda suprainvatarii. Se prezinta in mod repetat un material spre memorare, pana la prima reusita de reproducere in
intregime. Se continua exercitiul de mai multe ori. Un material suprainvatat se retine mai bine si mai mult timp, dar s-a
constatat ca imbunatatirea retinerii este mai evidenta in intervalul 0-50% repetitii decat peste acest interval, cand
repetitiile nu mai sunt eficiente.

B. Metode in evaluarea pastrarii de informatii.

1. metoda reproducerii. Aceasta se realizeaza in absenta materialului original, la intervale de timp pe care le alegem in
functie de obiectivele urmarile. Se constata ca aceasta metoda nu este suficient de precisa, datorita faptului ca sunt
variabile pe care nu le putem supune controlului, mai ales cele care tin de un anumit context al memorarii; mai apar si
dificultati de reproducere, cauzate de elemente ce tin de exercitiu, de antrenament, astfel incat controlul in aceasta
metoda este diferit. Metoda este folosita mai ales in psihodiagnostic, atunci cand se urmareste evaluarea capacitatii de
pastrare de informatii, pe o perioada de timp determinata.

2. metoda recunoasterii – se realizeaza in prezenta stimulilor originari, la care se mai adauga alti stimuli noi din
aceeasi categorie. !!Numarul stimulilor noi trebuie sa fie cel putin acelasi ca numar precum stimulii vechi. Proportia
poate fi depasita, dar nu mai mult de 3 la 1. Stimulii vechi si noi se amesteca si se prezinta intr-o maniera aleatorie.
Subiectul trebuie sa recunoasca daca stimulul respectiv a facut sau nu parte din prezentarea initiala. Se admite si
raspunsul de tipul “nu stiu”. Pot fi si raspunsuri date la intamplare. Se poate calcula un coeficient de recunoastere
dupa formula:

((corecte – gresite) / total) x 100.

1
 3. metoda reconstructiei. Dupa o proba de memorare in care stimulii au fost prezentati intr-o anumita ordine, se
prezinta din nou stimulii intr-o noua ordine si i se cere subiectului sa le reaseze in ordinea initiala. Aceasta proba se
realizeaza in mod obisnuit prin prezentare vizuala. Se poate calcula un coeficient de corelatie Spierman. Intr-o alta
varianta, se poate continua pana cand subiectul reuseste sa le aranjeze in ordinea initiala. In acest caz elementul care
evalueaza variabila independenta este timpul necesar.

4. metoda economiei propusa de Ebinhouse si imbunatatita in anii ’50 de americanul Hildgard. Ebinhouse era
preocupat sa demonstreze ca in urma unei sarcini de invatare se produce o imbunatatire a performantelor mnezice.
Schema de baza: se prezinta o sarcina de memorare, se lasa un interval de timp care poate fi de cateva minute, ore,
zile saptamani... dupa care subiectul este solicitat sa memoreze acelasi material in aceleasi conditii si se evaluaza
performantele cu aceeasi unitate de masura. Economia este data de diferentele calitative intre prima si a doua
memorare.
Hildgard a propus o formula de calcul a coeficientului numit de el “coeficientul economiei relative” Io – R supra Io – C
inmultit cu 100. Io= numarul de incercari originare; R= numarul de incercari in prm amemorare; C= numarul de incercari necesare
pana la atingerea criteriului de performante stabilit.

Memorarea voluntara si memorarea involuntara

Cercetarile experimentale au demonstrat ca memoria voluntara este mai eficienta, mai performanta decat memoria
involuntara.
Jenkins a realizat un experiment considerat clasic, in care a utilizat 24 de perechi de studenti, perechi in care unul era
experimentator, celalalt subiect. Experimentatorul prezenta o lista de silabe fara sens de mai multe ori pana se obtinea o
reproducere corecta. Dupa o zi, s-a trecut la o proba de reproducere si s-a constat ca performantele mai bune s-au obtinut la
experimentatori, In alte variante, daca se insista asupra subiectului cu instructiuni verbale explicite de a memora cat mai precis,
atunci performantele lor tind sa creasca. In privinta memoriei voluntare, memorraea pe un anumit moment, tinde sa conditioneze
performantele

Rolul factorilor de organizare

si sistematizare a memoriei

Se constata ca in procesul de memorare subiectul apeleaza la o serie de procedee de organizare si de sistematizare a

informatiei si ca aceasta modalitate opereaza la modul subconstient aproape, tinand seama si de experienta anterioara a subiectului,
de tipul de material utilizat.
Fiecare avem strategii proprii de organizare si sistematizare a informatiei, mai ales atunci cand aceasta este lipsita de orice
sens. Memoria este contextuala; nu avem de-a face cu o intiparire automata a informatiei, lipsita de orice criterii.
Exp. 1933 – Bousfield a prezentat subiectilor o lista de 60 de cuvinte selectate din 4 categorii semantice: animale,
profesii, legume si prenume de persoane. Cuvintele erau prezentate amestecat, intr-o ordine aleatorie, iar subiectii sunt solicitati sa
le memoreze si se constata ca ei realizeaza o grupare a raspunsurilor dupa apartenenta lor categoriala.
Cercetari in acest sens au fost facute si de Mendler (1967). El a utilizat intr-o varianta 52 de stimuli, in alta 100,
prezentati pe cartonase. Cuvintele faceau parte din diverse categorii semantice si apoi, la reproducere, subiectii trebuia sa le
clasifice in cate categorii distincte cred ei de cuviinta, dupa criterii pe care si le stabileau ei singuri. Numarul mediu de categorii
utilizate spontan de catre subiecti este relativ constant de la o experienta la alta. Apoi s-a constatat o corelatie inalt semnificativa
intre numarul de categorii utilizate si numarul stimulilor reproduci corect.
Sistemul categorial pare sa fie optim atunci cand subiectul utilizeaza un numar de 5 ± 2 categorii distincte cu 5 ± 2
elemente din fiecare categorie.
Cercetarile in acest domeniu au reliefat urmatoarele criterii de categorizare a informatiei:
2
- criteriul semantic (frecvent utilizat);
- criteriul sintagmatic (construirea unor propozitii sau fraze din cuvinte aleatorii);
- criteriul de ordin gramatical (substantive, verbe, adjective..);
- alte criterii: prefixe, rime etc.

Rolul fenomenului de interferenta

La modul empiric si apoi experimental, s-a constatat ca sarcinile de memorare si ordinea lor tind sa se
influenteze fie in sens pozitiv (efect de transfer), fie in sens negativ (efect de inhibitie/ interferenta). Daca sarcina invatata
anterior este influentata in sens negativ de sarcina invatata ulterior, avem de-a face cu o interferenta de tip retroactiv, iar
daca sarcina invatata anterior influenteaza performantele invatate ulterior, atunci avem de-a face cu o interferenta de tip
productiv.
Modele experimentale de studiu ale interferentei apeleaza la 2 grupuri (experimental si de control). In cazul
studiului interferentei retroactive, configuratia experimentala este: grupul experimental este supus unei sarcini de
memorare (sarcina A); in a doua etapa acesta este supus unei noi sarcini de memorare (sarcina B); in a treia etapa grupul
este supus unei sarcini de reproducere a materialului A.
Pentru a putea controla situatia, grupului de control i se da o sarcina de invatare a sarcinii A; urmeaza o pauza in
care subiectii vor face orice altceva decat sa repete materialul memorat; in a treia etapa i se cere reproducerea sarcinii A.
Ipoteza ar fi ca la grupul experimental performanta din a treia etapa va fi afectata de sarcina de invatare B.
S-a constatat ca fenomenul de interferenta functioneaza mai ales atunci cand sarcinile sunt asemanatoare. Daca
sarcina de invatare B este total diferita de A, atunci fenomenul interferentei nu se mai produce. Sau daca sarcina A a fost
supusa unui proces de suprainvatare, atunci sarcina B nu mai are nici o influenta.

In ceea ce priveste interferenta proactiva, atunci cand prima sarcina influenteaza negativ memorarea unui nou
material, modelul experimental este: Grupul experimental invata in prima etapa sarcina A, iar grupul de control are un
repaus. In a doua etapa, grupul experimental invata sarcina B, la fel si grupul de control. In etapa a treia, grupul
experimental grupul experimental si de control au test de reproducere a sarcinii B. Ar trebui ca performantele grupului
experimental in testul B sa fie la nivelul de reproducere a invatarii sarcinii A. Si aici este necesar ca sarcinile sa fie
asemanatoare.
Aceste experimente sunt sunt relevante in a demonstra implicarea ordinii sarcininilor de invatare in
performantele mnezice. S-a constatat ca eficienta memoriei este mai buna dupa un interval de somn.

Materiale, instrumente folosite

in studiul memoriei

- liste de silabe fara sens. Structura silabelor fara sens este: consoana, vocala, consoana. Atunci cand le folosim, trebuie
sa ne asiguram ca ele sunt intr-adevar fara sens pentru subiecti. Numarul mediu de silabe este 10; maximum - 14.
Sunt relevante atunci cand dorim sa eliminam rolul factorilor culturali.
- cuvinte (adjective, verbe, substantive..)
- numere
- fragmente de proza, versuri... (Trebuie sa tinem cont de gradul de familiaritate pentru subiecti. Cuvintele trebuie sa
faca parte din vocabularul lor curent).
- imagini
- figuri geometrice...

Modul de prezentare: auditiv sau vizual.

Alte metode de investigare

- metoda variatiei volumului de memorare

- metoda prezentarii de materiale omogene / heterogene

3
- metoda gradarii semnificatiei materiale
- metoda variatiei intervalelor de repetitie
- metoda gradarii dificultatii materialelor
- metoda dublei stimulari (verbale si imagistice)
- metoda implicarii subiectului in sarcina si a variatiei tipurilor de activitate prin care se produce memorarea.

Variabile experimentale

Variabilele dependente vizeaza performantele mnezice sub aspectul:

- volumului
- timpului
- numarului de repetitii
- al procentajului de raspunsuri corecte
- coeficientului de exactitate a reproducerii sau recunoasterilor

Variabilele independente:
- intervalul de timp dintre prezentari si reproducere
- natura materialului
- natura sarcinii interpolate
- efectul cunoasterii rezultatului
- gradul de similitudine intre stimuli
- verbalizarea
- efectul organizarii globale sau partiale
- efectul motivatiei
- rolul deprinderilor de memorare
- rolul strategiilor utilizate

Ultimele 4 pot fi si variabile de control. Pe langa acestea, mai exista:

- nivelul intelectual
- nivelul de experienta educationala
- experienta culturala a subiectului
- motivatia
- trairile afective
- contextul in care se realizeaza memorarea.