Universitatea Transilvania din

Brașov
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR
Programul de studiu:CIG-ID

REFERAT LA DREPTUL AFACERILOR

Coordonator: Student:
Conferențiar univ. r. ec. av. DAJ Alexis Epure Ștefania-Mihaela
Anul:1

2020
Introducere
Deși se afirmă că dreptul comercial a apărut ca un drept al comercianților (negustorilor)
în condițiile statului feudal, la care a contribuit structura socială, pe de o parte, și
complexitatea dezvoltării activitații comerciale și de întreprinzător, pe de alta parte, unii
cercetători au observat norme ale dreptului comercial și în dreptului antic. Istoria dreptului
comercial cunoaște trei perioade de dezvoltare: veche (antică), evului mediu, modernă.
Perioada veche (antică). La o anumita etapa de dezvoltare a omenirii, în societate s-au
produs schimbări care au condus la cunoscuta divizare a muncii. Efectul pozitiv al acestei
diviziuni constă în creșterea productivității muncii și în apariția unor surplusuri de produse.
Aceste surplusuri, indiferent de cine le însușea (indivizii sau colectivul), erau schimbate pe
alte obiecte (produse), astfel fiind satisfăcute mai multe necesități. Schimbul în natură (trocul)
a fost prima operațiune de comerț apărută în antichitate și este utilizată și în prezent.
Alte surse informează că, în legătură cu intensificarea comerțului pe malul Mării
Mediterane, în sec. VII i.e.n., grecii au instituit reguli, utilizate de către negustori, privind
operațiunile financiare, asigurare, comerțul maritim etc.
Din evul mediu s-au păstrat și „monumentele” obiceiurilor negustorești, îndeosebi ale
obiceiurilor maritime. Printre astfel de monumente se numără culegerea „Consulat de la Mer”
folosită de comercianții din Marea Mediterana în secolul XIV, culegerea „Roles d'Oleran”,
utilizată în Oceanul Atlantic de corabiile comercianților francezi și englezi. În nordul Europei
(Marea Balticaă) era în uz codificația „Regles de Wisby”. O culegere bine întocmită era
aplicată de negustorii din alte țări fără a se preocupa de proveniența acesteia. Perioada
modernă de dezvoltare a dreptului comercial se caracterizează prin înlocuirea dreptului
cutumiar  cu dreptul scris.

Izvoarele dreptului afacerilor

Prin izvor de drept se înţelege forma de exprimare a normelor juridice. În dreptul

afacerilor sunt următoarele categorii de izvoare:

   1. Izvoarele normative

             Sub aspect formal, izvoarele dreptului afacerilor sunt: Constituţia României, Codul
comercial, legile comerciale speciale şi, cu caracter subsidiar Codul civil şi legile civile
speciale.
             Constituţia. Ca lege fundamentală a ţării, Constituţia reglementează principiile de
organizare a activităţii economice.
            Potrivit art. 134 din Constituţie, economia României este o economie de piaţă. Statul
trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil
pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
            Având în vedere că raporturile juridice, în general, şi raporturile comerciale, în
special, se bazează pe raporturile de proprietate, Constituţia prevede că statul garantează
dreptul de proprietatea în cele două forme ale sale, proprietatea publică şi proprietatea privată
(art. 136), precum şi creanţele asupra statului sunt garantate, în condiţiile legii [art. 41 alin.
(1)].
             Codul comercial. Normele dreptului comercial se află, în principal, în codul
comercial. Acest act normativ constituie reglementarea de bază a activităţii comerciale. El
cuprinde norme juridice care reglementează instituţiile fundamentale ale dreptului comercial:
faptele de comerţ, comercianţii , obligaţiile comerciale etc. În legătură cu normele cuprinse în
Codul comercial se impun anumite precizări.
            Normele juridice din Codul comercial sunt norme specifice reglementării activităţii
comerciale. Specificitatea acestor norme se asigură prin procedee diferite.
            Unele norme juridice reglementează instituţiile proprii ale dreptului comercial; de
exemplu, faptele de comerţ (art. 3, art. 4, art. 56 C. com.), calitatea de comerciant (art. 7 şi art.
8 C. corn.), contractul de comision (art. 405-412 C. corn.) etc..
            Anumite norme ale Codului comercial consacră derogări de la regulile Codului civil;
de exemplu, solidaritatea codebitorilor (art. 42 C. corn.), termenul de graţie (art. 44 C. corn.),
retractul litigios (art. 45 C. corn.) etc.
            Alte norme ale Codului comercial dezvoltă reglementarea unor instituţii din Codul
civil, adaptându-le nevoilor activităţii comerciale; de exemplu, contractul de vânzare-
cumpărare (art. 60-73 C. com.), contractul de mandat (art. 374 -391 C. corn.).
            În Codul comercial sunt cuprinse şi anumite norme privind încheierea contractelor
între absenţi (art. 35-39 C. corn.). Aceste norme aparţin, în realitate, dreptului civil. Ele au
fost incluse în Codul comercial pentru a acoperi o lacună a Codului civil. Dar, aşa cum este în
general admis, ele sunt aplicabile, deopotrivă, în materie comercială şi în materie civilă.1
Trebuie arătat că, în principiu, normele cuprinse în Codul comercial au caracter supletiv; ele
se aplică numai când părţile nu au convenit altfel. Există însă şi anumite norme cu caracter
imperativ, care asigură protejarea intereselor generale, motiv pentru care ele sunt obligatorii
pentru părţi.
             Legile comerciale speciale. Codul comercial cuprinde numai normele juridice
principale privind activitatea comercială; alte norme privind această activitate se găsesc în
legile comerciale speciale.
            Întrucât nu tot dreptul comercial se află în Codul comercial, art 1 C. com. trebuie
redactat în sensul că principalul izvor al dreptului comercial îl reprezintă legile comerciale,
înţelegând prin acestea Codul comercial şi legile comerciale speciale.
            Prin legi comerciale avem în vedere: legile adoptate de Parlament (lege stricto sensu),
decretele-legi, hotărârile şi ordonanţele guvernului, precum şi actele normative emise de alte
organe ale statului.

a) Legile (stricto sensu). O serie de aspecte ale activităţii comerciale sunt reglementate
prin lege. Cu titlu de exemplu menţionăm: Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale; Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului; Legea nr. 11/1991 privind
combaterea concurenţei neloiale; Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin;
Legea nr. 59/1934 asupra ceculu;  .

b) Decretele-legi. Puterea existentă anterior Constituţiei a adoptat anumite acte normative

care interesează activitatea comercială. In acest sens menţionăm: Decretul-lege nr.
54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei
iniţiative; Decretul-lege nr. 139/1990 privind înfiinţarea camerelor de comerţ şi industrie
şi funcţionarea Camerei de Comerţ şi Industrie a României etc..

c) Hotărârile şi ordonanţele guvernului. Unele aspecte ale activităţii comerciale sunt

reglementate prin acte ale guvernului; de exemplu, Hotărârea Guvernului nr. 201/1990
pentru aprobarea normelor de aplicare a Decretului-lege nr. 54/1990; Hotărârea
Guvernului nr. 394/1995 privind obligaţiile ce revin agenţilor economici - persoane fizice
sau juridice - în comercializarea produselor de folosinţă îndelungată; Ordonanţa
Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; Ordonanţa Guvernului nr.
70/1994 privind impozitul pe profit etc..

d) Normele, regulamentele şi ordinele adoptate de organele competente. Prin lege,

hotărâre sau ordonanţă, anumite organe pot fi investite cu puterea de a emite norme,
regulamente şi ordine de aplicare a acestor acte normative; de exemplu: Normele
metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului şi de efectuare a
înregistrărilor nr. P/608-773/1998, emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi
 de Ministerul Justiţiei; Regulamentul privind ordinul de plată nr. 8/1994, aprobat de
Banca Naţională a României; Ordinul guvernatorului Băncii  Naţionale a  României    
138/1995  privind  punerea în  aplicare  a Regulamentului nr. 8/1994, a normelor-cadru nr.
6, 7 şi 15/1994 şi a normelor tehnice nr. 9, 10 şi 18/1994 emise de Banca Naţională a
României. În încheiere, trebuie arătat că pentru a determina caracterul comercial al unei
legi speciale este necesar să raportăm această lege la Codul comercial. într-adevăr, Codul
comercial constituie reglementarea de bază, care jalonează sfera activităţii comerciale
aflate sub incidenţa legilor comerciale.
              Codul civil şi legile civile speciale. Potrivit art. 1 C. com., în absenţa unor norme în
Codul comercial se aplică dispoziţiile Codului civil. Deci, Codul civil constituie un izvor
subsidiar al dreptului comercial.
            Aşa cum am arătat, anumite aspecte ale activităţii comerciale fac obiectul
reglementării unor legi comerciale speciale. Aceasta înseamnă că numai în absenţa unor
norme în Codul comercial şi în legile comerciale speciale se aplică dispoziţiile Codului civil.
            Întrucât Codul civil cuprinde normele generale aplicabile dreptului privat, dispoziţiile
sale servesc în mare măsură la fundamentarea instituţiilor dreptului comercial. Ca izvor
subsidiar al dreptului comercial o importanţă deosebită o au dispoziţiile Codului civil privind
materia obligaţiilor, în special cele referitoare la izvoarele şi efectele obligaţiilor, precum şi
cele privind contractele speciale (contractul de vânzare-cumpărare, contractul de mandat etc.).
            Trebuie observat că, deoarece nu tot dreptul civil se află în Codul civil, ci şi în legile
civile speciale, în realitate, izvorul subsidiar al dreptului comercial îl constituie Codul civil şi
legile civile speciale. De aceea, art. 1 C. corn. trebuie redactat în sensul că în absenţa unor
dispoziţii în legile comerciale se aplică legile civile, înţelegând prin acestea Codul civil şi
legile civile speciale.
Dintre legile civile speciale, care prezintă un interes deosebit pentru materia dreptului
comercial, menţionăm Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice
şi Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
                  
            2. Izvoarele interpretative.
            Pe lângă izvoarele normative, există şi izvoarele interpretative ale dreptului comercial.
Rolul acestor izvoare este de a ajuta la interpretarea voinţei manifestate în raporturile
comerciale, ca în cazul uzurilor comerciale, sau la interpretarea actelor normative comerciale,
în vederea aplicării lor, ca în cazul doctrinei şi practicii judiciare.
              Uzurile comerciale. Uzul (obiceiul sau cutuma) este o regulă de conduită născută din
practica socială, folosită vreme îndelungată şi respectată ca o normă juridică obligatorie.  În
dreptul comercial român, uzurile comerciale nu sunt izvoare normative. Concluzia se
întemeiază pe faptul că art. 1 C. com., care reglementează izvoarele dreptului comercial, nu le
menţionează. Soluţia se impune cu atât mai mult cu cât în Codul comercial român nu au fost
reproduse dispoziţiile Codului comercial italian, care consacrau uzurile comerciale ca izvor
normativ.
            Dacă în dreptul nostru comercial nu există uzuri normative, doctrina şi practica
judiciară recunosc uzurile interpretative (convenţionale). Acestea rezultă din voinţa prezumată
a părţilor şi sunt menite să lămurească sensul şi limitele acestei voinţe.
            Existenţa uzurilor (obiceiurilor) cu caracter interpretativ este dedusă din anumite
dispoziţii ale Codului civil, care, în temeiul art. 1 C. corn., sunt aplicabile şi în dreptul
comercial.
            Astfel, potrivit art. 970 C. civ., convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă.
Convenţiile obligă nu numai la ceea ce este prevăzut expres în ele, ci şi la toate urmările ce
echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa. În temeiul acestor dispoziţii,
obligaţiile din contractele comerciale trebuie executate cu bună-credinţă, cu diligenta unui
bun comerciant. Aceste contracte cuprind şi obligaţiile rezultate din obiceiurile activităţii
comerciale, chiar dacă nu există o stipulaţie expresă.
            Apoi, art. 980 C. civ. prevede că dispoziţiile îndoielnice se interpretează după obiceiul
locului unde s-a încheiat contractul. Deci, dacă anumite clauze ale contractului comercial sunt
îndoielnice ori echivoce, pentru a li se stabili sensul, trebuie să se apeleze la obiceiul
activităţii comerciale existent la locul încheierii contractului.
            În sfârşit, potrivit art. 981 C. civ., clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg,
deşi nu sunt prevăzute expres în contract. Această dispoziţie legală are o mare importanţă în
activitatea comercială, care se bazează pe anumite obiceiuri. Aceste obiceiuri sunt considerate
de lege ca fiind acceptate tacit de către părţile contractante.
             Doctrina. Se admite, în general, că doctrina nu este izvor de drept. Concluzia este
deopotrivă valabilă şi pentru dreptul comercial. Dar, doctrina dreptului comercial este un
instrument important de interpretare a legilor comerciale şi, deci, de aplicare a acestora. Ea
este un factor de progres al dreptului, deoarece, de multe ori, soluţiile ei sunt preluate de
legiuitor şi transpuse în actele normative. Desigur, noua doctrină a dreptului comercial, bazată
pe reglementarea legală adoptată în perioada postrevoluţionară se află în curs de formare. Dar,
în timp, ea îşi va spori contribuţia la dezvoltarea dreptului comercial.
              Practica judiciară. În mod tradiţional, în dreptul nostru, practica judiciară nu a fost
recunoscută ca izvor de drept. Potrivit principiului separaţiei puterilor în stat, instanţele
judecătoreşti sunt competente să aplice legea. Dar, soluţiile date de instanţele judecătoreşti,
fără să aibă puterea precedentului judiciar, contribuie la interpretarea legilor comerciale.
            Aşa cum s-a spus, practica judiciară este "laboratorul" unde se verifică soliditatea
concepţiei şi, implicit, eficienţa legii. Semnalele practicii judiciare pot să constituie un izvor
de inspiraţie pentru legiuitorul comercial.
            Un anumit rol în interpretarea legilor comerciale tind să-l dobândească deciziile Curţii
Supreme de Justiţie (secţiile unite), date în judecarea recursurilor în interesul legii (art. 329 C.
proc. civ.).

BIBLIOGRAFIE
 Rodica Diana Apan, Teoria Generală a Dreptului Afacerilor, Editie Universitară,
2005, București;
 Daj ,Alexis–Dreptul afacerilor ,suport curs ID
 https://www.slideshare.net/exodumuser/dreptul-afacerilor
 https://administrare.info/drept/2625-izvoarele-dreptului-afacerilor
 http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339