CONFERINŢA I

Berlin, 24 martie 1905

M M i voi începe prin a discuta aspecte elementare ale celei

H . i dimensiuni, ceea ce veţi auzi astăzi vă va putea
i i Iar abordarea lor în detalii de mai mare profunzime ar
iLi cunoaştere a conceptelor superioare ale matematicii.
r u h u început să vă înzestrez cu concepte foarte generale

n f u e . Trebuie să distingem între realitatea spaţiului

n.p nsional şi posibilitatea de a gândi despre e l . Spaţiul

nsional are de-a face cu o realitate care depăşeşte cu
.ii H a l e a senzorială obişnuită. Când intrăm în acest

•! si« Imic să ne transformăm gândirea şi să ne familiarizăm

n! iu care gândesc matematicienii.
" H - să ne dăm seama că la fiecare pas pe care îl fac
iii< i c n i i trebuie să fie conştienţi de efectul pe care acesta

un ;i întregului curs al raţionamentului. Când ne ocupăm

m u t i c ă trebuie să realizăm, de asemenea, că înşişi

h< i c n i i nu pot face măcar un singur pas în realitatea celei

i i i dimensiuni. [Ei pot ajunge la concluzii doar plecând

i <c poate fi sau nu gândit.] Subiectele cu care vom avea
• u n t la început simple, dar se pot complica atunci când
11 c o n c e p t u l celei de a patra dimensiuni. întâi trebuie să

41
 RUDOLF STEINER
Figura I
Putem oare imagina o operaţie asemănătoare cu un obiect cau
are deja el însuşi trei dimensiuni? Gândiţi-vă la două cuhni i
congruente ca limite ale unui corp tridimensional. Puteţi face t .»
unul din cuburi să alunece în celălalt. Acum imaginaţi-vă că un t uh
este roşu pe o faţă şi albastru pe faţa opusă. Singurul mod de a lac«
acest cub să coincidă cu celălalt, care este geometric identic d,u
ale cărui feţe roşie şi albastră sunt inversate, ar fi să întoarcem unul
din cuburi şi apoi să-1 facem să coincidă cu celălalt (figura 5)
A PATRA D I M E N S I U N E
• I I aderăm un alt obiect tridimensional. Nu puteţi pune
' » i.iiiv'.ă pe mâna dreaptă. Dar dacă vă imaginaţi o pereche
• c i (arc sunt imagini simetrice una alteia î n oglindă ş i apoi
1 11
' ' MI aderare segmentul de linie dreaptă cu capetele sale A
i ' n i - i i vedea cum de fapt mănuşile aparţin una alteia. Ele
• î «> s i n g u r ă figură tridimensională cu o suprafaţă limită
i > h i u l ă ) în mijloc. Acelaşi lucru este adevărat pentru cele
i m n ; si a i i simetrice ale pielii unei persoane (2). Cum pot fi
i c o i n c i d ă două obiecte tridimensionale care sunt
" • u n a alteia? Numai părăsind a treia dimensiune aşa cum
" ' ii prima şi a doua dimensiune în exemplele precedente.
•' > > i -a i!i captă sau stângă pot fi trase pe mâna stângă, respectiv
• n u i n a i trecându-le prin spaţiul cvadridimensional (3). In
1
i
" H i . i adâncimii, a treia dimensiune a spaţiului perceput, noi
i MI ni ii (tragem) imaginea ochiului drept peste cea a
-i M L i n g , cu alte cuvinte, contopim cele două imagini (4).
- M I n :;a considerăm unul din exemplele lui Zollner (5). Aici
- M I « « a c şi, î n afara lui, u n punct P (figura 6). Cum putem
i M I M iul P în interiorul cercului fără să tăiem circumferinţa?
>' m f a c e asta dacă rămânem în plan. Aşa cum am avut
i i »arăsim cea de a doua dimensiune şi să intrăm în a treia
i i . i c c tranziţia de la pătrat la cub, trebuie de asemenea să
i doua dimensiune în acest exemplu. La fel, în cazul
imposibil să ajungem în interior fără să străpungem
I c r e i sau fară să părăsim a treia dimensiune (6).
h
n
Figura 6
45
 RUDOLF STEINER
Acestea sunt posibilităţi conceptuale, dar sunt de semnil'n ap.
practică pentru epistemologie, în mod special cu privm I.»
problema epistemologică a obiectivitătii conţinuturilor percepi u i
întâi trebuie să înţelegem clar cum percepem de fapt. < um
dobândim cunoştinţe despre obiecte prin simţuri? Vedem •«
culoare. Fără ochi nu am percepe-o. Fizicienii ne spun că ceva •»
se află afară în spaţiu nu este culoare, ci doar mişcare spaţiala i ah
intră în ochi şi este preluată apoi de nervul optic şi transmisa U
creier unde apare, de exemplu, percepţia culorii roşii. Mai dopai u
ne putem întreba dacă culoarea roşie există şi în cazul în c a r e nu
există senzaţia.
Nu am putea percepe culoarea roşie dacă nu am avea ochi \.»u
sunetul soneriei dacă nu am avea urechi. Toate senzaţiile noasin
depind de tiparele de mişcare care sunt transformate de aparatul
nostru fizico-psihic. Chestiunea devine şi mai complicată d a c a n.
întrebăm unde este localizată acea unică calitate pe care noi <«
numim roşu. Este pe obiectul pe care îl percepem sau este un
proces vibraţional? O mulţime de mişcări care îşi au originea m
afara noastră intră în ochi şi se continuă în creier. Oriunde vă nilaţi
găsiţi procese vibraţionale şi procese nervoase, nicidecum
culoarea roşie. Nu o veţi găsi de asemenea nici studiind ochiul
însuşi. Ea nu se află nici în afara noastră, nici în creier. R o s u l
există numai atunci când noi, ca subiecţi, interceptăm acesir
mişcări. Este prin urmare imposibil să vorbim despre cum ajiinjv
roşul să întâlnească ochiul sau sunetul do diez urechea?
întrebarea este: Ce este o reprezentare de acest tip, unde sr
naşte ca? Aceste întrebări abundă peste tot în filosofi a secolului
al XlX-lea. Schopenhauer a propus definiţia „Lumea eslc
reprezentarea noastră" (7). Ce mai rămâne, în acest caz, peniiu
corpul exterior? Aşa cum o reprezentare de culoare poate li
„creată" prin mişcare, la fel şi percepţia mişcării poate apărea in
noi prin ceva care nu se mişcă. Să presupunem că lipim 1
46
A PATRA D I M E N S I U N E
a < I P - aîc unui cal în mişcare pe suprafaţa interioară a unui
' • H <« Iu pat cu 12 fante (crăpături) între aceste imagini. Dacă
> iuiir o parte la cilindrul rotitor, o să avem impresia că
u M P a c u acelaşi cal ş i c ă picioarele sale s e mişcă (8).
• i -n< a noastră corporală poate induce impresia mişcării chiar
> md, în realitate, obiectul respectiv nu se mişcă. în acest
- -i cc noi numim mişcare se dizolvă în nimic.
• -.ic deci materia? Dacă dezbrăcăm materia de culoare,
M S o r m ă şi de toate celelalte calităţi percepute senzorial,
>> i a m â n e nimic. Dacă senzaţiile „subiective" cum este
Î I sunetul, căldura ş i mirosul care apar î n conştienta
• l u a li laţilor ca un rezultat al stimulilor mediului trebuie
înăuntrul nostru, la fel trebuie căutate senzaţiile
primare, de formă şi mişcare. Lumea exterioară
• • omplet. Această stare de lucruri creează grave dificultăţi
< • pistemologie (9).
u p u n â n d că toate calităţile obiectelor există în afara
c a i m intră ele în noi? Unde este punctul în care exteriorul
m.format în interior? Dacă dezbrăcăm lumea exterioară de
•iihiuitul percepţiilor senzoriale, ea nu mai există,
f î i o l o g i a începe să semene cu baronul Miinchhausen care
i sa se ţină suspendat în aer ţinându-se de propriul păr (10).
i a explica senzaţiile care apar în noi trebuie să presupunem
na exterioară există, dar trebuie să ne întrebăm cum anume
diferite aspecte ale acestei lumi înăuntrul nostru sub forma
-cutărilor?
ic necesar să formulăm această întrebare într-un mod diferit,
•nsiderăm câteva analogii care sunt necesare pentru
p e r i r e a legăturii dintre lumea exterioară şi senzaţiile
m i c . Să ne întoarcem la segmentul de dreaptă cu capetele sale
Pentru a face aceste puncte să coincidă trebuie să ne mişcăm
o de prima dimensiune şi să îndoim segmentul (figura 7).
47
 RUDOLF STEINER
A PATRA D I M E N S I U N E

in m o d asemănător, atunci când umblăm pe Pământ el apare

H
• — ~ ^ 3
' M « i . I«:> suprafaţă plană, deşi este rotund. Dacă ne imaginăm cele
' • ia taţi ale segmentului extinzându-se în infinit, cercul chiar
- >d< cu o linie dreaptă (11). Astfel, o linie dreaptă poate fi
• i • - <a!ă ca un cerc al cărui diametru este infinit. Acum putem
- imaginam că dacă ne mişcăm şi mai departe de-a lungul
<• i dn-ptc în cele din urmă vom trece prin infinit şi ne vom
•• « I . r din cealaltă parte.

Figura 7 C 2
Să ne imaginăm acum că facem să coincidă aceste puncte în
aşa fel încât să se întâlnească sub linia originală. Putem trece apoi
prin punctele suprapuse şi să ne întoarcem la punctul de la care
am plecat. Dacă segmentul original este scurt, cercul rezultat este
mic, dar dacă curbăm segmente mai lungi în cercuri, punctul unde
se întâlnesc capetele se mişcă tot mai departe de linia originalii
până când ajunge la distanţa infinită. Curbura creşte încet pânfi Figura 9

când nu mai putem distinge cu ochiul liber circumferinţa cercului

de o linie dreaptă (figura 8). in l o c u l unei linii să ne imaginăm o situaţie pe care o putem
ii cu realitatea. Să ne imaginăm că punctul C devine tot mai
i'c măsură ce se mişcă de-a lungul circumferinţei cercului şi
m d c p ă r t e a z ă de punctul de plecare. Când trece prin limita
11*. >ai'ă A, B şi începe călătoria de întoarcere pe cealaltă parte,

• P«-ratura începe să crească (figura 9).

• . U c l , pe drumul de întoarcere punctul C întâlneşte condiţii
unt opuse celor întâlnite în prima jumătate a călătoriei,
l i n i a de încălzire continuă până când este atinsă temperatura
II la. Procesul rămâne acelaşi indiferent cât de mare este cercul;
I n i a descreşte iniţial şi apoi creşte din nou. Şi la linia care se

n< Ic în infinit temperatura descreşte într-o parte şi creşte în

i . d l ă . Acesta este un exemplu despre cum putem aduce viaţa
« i s c a r e a în lume şi începem să înţelegem lumea într-un sens

49
 RUDOLF STEINER
mai înalt. Aici avem două activităţi mutual dependente. Alai» M
priveşte observaţia senzorială, procesul care se mişcă spre drv.ipi.»
nu are nimic de-a face cu procesul care se întoarce dinspre slanei
şi totuşi cele două sunt mutual dependente ( 1 2 ) .
Şi acum să punem în legătură obiectele lumii exterioare t»»
starea de răcire, iar senzaţiile noastre interne cu starea de încăl/m
Deşi lumea exterioară şi senzaţiile noastre interne nu se alia iu
legătură în mod direct prin nimic perceptibil cu simţurile, ele sum
legate şi dependente una de alta în acelaşi fel ca şi procesele p<
care tocmai le-am descris. In sprijinul celor spuse despre reiaţi,»
lor putem folosi şi metafora peceţii şi cerei. Pecetea lasă o impresii
exactă, o copie a ei însăşi în ceară chiar dacă nu rămâne în coniac i
cu ceara şi nu există transfer de substanţă între ele. Ceara reiau
o impresie fidelă a peceţii. Legătura dintre lumea exterioară si
senzaţiile noastre interioare este similară. Numai aspectul esenţial
este transmis. Un set de circumstanţe îl determină pe celălalt, dai
nu are loc niciun transfer de substanţă ( 1 3 ) .
! • <• -i lasucim o panglică cu 1 8 0 ° înainte de a-i lipi capetele,
Văzând în acest fel legătura dintre lumea exterioară si
impresiile noastre ne dăm seama că imaginile simetrice în oglinda
sunt ca şi mănuşile dreapta şi stânga. Pentru a le face să coincidă
cu o mişcare continuă avem nevoie de o nouă dimensiune a
spaţiului. Dacă relaţia dintre lumea exterioară şi impresiile interne
este analogă cu relaţia dintre figurile care sunt imagini în oglindă,
atunci şi acestea pot fi făcute să coincidă numai cu ajutorul unei
noi dimensiuni. Pentru a stabili o conexiune între lumea
exterioară şi impresiile interioare trebuie să trecem printr-o a patra
dimensiune, fiind încă într-a treia. Numai acolo unde suntem uniţi
cu lumea exterioară şi cu impresiile interioare putem descoperi
ce au ele în comun. Ne putem închipui imagini-oglindă plutind
într-o mare în care pot fi făcute să coincidă. Astfel ajungem, deşi
la început numai la nivelul gândirii, la ceva care este real dar
50
A PATRA D I M E N S I U N E
. î. paliul tridimensional. Pentru a face asta avem nevoie
1
ui.-i s d c i i noastre de spaţiu.
i n aiîîoiiy a încercat să folosească modele pentru a descrie
H M . i i i spaţiale vitalizate ( 1 4 ) . Aşa cum am văzut, putem să
- • . m i p a s cu pas de la spaţiile cu nicio dimensiune până la
n < m t u n u i spaţiu cvadridimensional. Spaţiul cvadridimen-
<i j M u i e fi recunoscut cel mai uşor cu ajutorul imaginilor-
• ! • au a relaţiilor de simetrie. Curbele cu noduri şi panglicile
Î M , , n a n u a l e oferă o altă metodă de a studia calităţile unice ale
M î i n hklimensional empiric aşa cum se raportează la spaţiul
• ii dimensional. Ce înţelegem prin relaţii de simetrie? Atunci
i j i n i i n i în legătură figuri spaţiale apar anumite complicaţii.
<< c o m p l i c a ţ i i aparţin numai spaţiului tridimensional; ele nu
•< in paliul cvadridimensional ( 1 5 ) .
s
i meercăm câteva exerciţii de gândire practică. Dacă tăiem
I cilindric de-a lungul liniei mediane obţinem două inele.
m-i <> apoi în lungul mijlocului panglicii, va rezulta un singur
i i a s u c i t care nu se va separa. Dacă vom răsuci o panglică cu
n
înainte de a-i lipi capetele se vor separa două inele care trec
M M ) ja in interiorul celuilalt. Şi, în sfârşit, dacă avem o panglică
> 11• Ha cu 7 2 0 ° , tăind-o, rezultă un nod ( 1 6 ) . Oricine care
md. sie la procese naturale ştie că asemenea răsuciri au loc în
ai si a. în realitate, toate formaţiunile spaţiale răsucite posedă
< m a s c a forţe. Luaţi, spre exemplu, mişcarea Pământului în jurul
Msclui şi mişcarea Lunii în jurul Pământului. Spunem că Luna
i < i s c un cerc în jurul Pământului, dar dacă ne uităm mai atent
i• d a m seama că de fapt descrie o linie care este răsucită în jurul
•dulci Pământului, adică o spirală în jurul elipsei Pământului. Şi
• avem Soarele care se mişcă rapid prin spaţiu, aşa încât Luna
n a s face o mişcare spiralată în jurul Soarelui. Astfel, liniile de
51
 RUDOLF STEINER

forţă care se extind în spaţiu sunt foarte complexe. Trebuie >»\

realizăm că avem de-a face cu concepte spaţiale complicau* j»*
care le putem înţelege numai dacă nu încercăm să le fixăm, ni»
permitem să rămână fluide.
C O N F E R I N Ţ A a Il-a
Să recapitulăm ceea ce am discutat astăzi. Punctul nu arc m< i*>
dimensiune, dreapta are o singură dimensiune, suprafaţa dnu.i
dimensiuni iar corpul solid are trei dimensiuni. Cum •»
raportează aceste concepte spaţiale unul la celălalt? Imaginaţi u
că sunteţi o fiinţă care se poate mişca numai de-a lungul unei lunt
drepte. Ce fel de imagini spaţiale pot avea asemenea fîin(< ' Berlin, 31 martie 1905
Asemenea fiinţe ar fi capabile să perceapă numai puncte şi nu
propria lor dimensiune deoarece, dacă ar încerca să deseneze ia \ >»
i voi discuta aspecte elementare ale ideii de spaţiu
în interiorul unei linii, punctele sunt singura opţiune. O liin|*$
bidimensională ar fi capabilă să întâlnească numai linii, şi asii» I ii''.nsional cu referire particulară la Charles Hinton, un om
să distingă numai fiinţe unidimensionale. O fiinţă tridimensionalii i< k p t (18). Aşa cum vă amintiţi, ultima dată am început prin
cum ar fi un cub, ar percepe numai fiinţe bidimensionale. Fiinţa i considerare dimensiunea zero şi am ajuns la spaţiul
umană poate percepe trei dimensiuni. Dacă tragem concluzia jusM • >• nsional. Daţi-mi voie să recapitulez pe scurt ideile despre
trebuie să spunem că, aşa cum o fiinţă unidimensională poai» bidimensionale şi tridimensionale. Ce înţelegem printr-o
percepe numai puncte, o fiinţă bidimensională n u m a i < simetrie? Cum pot să fac să coincidă două figuri plane
dimensiune şi o fiinţa tridimensională numai două dimensiuni, »» u n a faţă de alta, aşa cum sunt aceste figuri roşie şi albastră?
fiinţă care poate percepe trei dimensiuni trebuie să Iu
cvadridimensională. Pentru că putem delimita fiinţele exterioau
tridimensionale şi putem manipula spaţii tridimensionale trebuu
să fim fiinţe cvadridimensionale (17). Aşa cum un cub p o a i .
percepe numai două dimensiuni şi nu propria tridimensionali Iad
este, de asemenea, adevărat că fiinţele umane nu pot percepe ,i albastru

patra dimensiune în care trăim.

Figura 10

53
52

i
 RUDOLF STEINER
A PATRA D I M E N S I U N E

Acest lucru este relativ uşor de făcut cu două semicercuri hi* -i- ud că aceasta aduce anumite complicaţii. Asta nu este
şi simplu îl inserez pe cel roşu în cel albastru rotindu-1 (este voii**, m pfc deoarece asemenea încolăciri reciproce apar peste tot
de o rotaţie în jurul centrului cercului care face ca unul .ii», • i n i i , î n mod special în cazul mişcărilor împletite ale
semicercuri sa „alunece" peste celălalt) (figura 1 0 ) . Dar nu csd U < la materiale. Aceste mişcări includ forţe şi forţele sunt de
fel de simplu cu imaginile-oglindă de mai jos (figura 11). Indilcn i»< 1
>•> '' a împletite. Luaţi de pildă mişcarea Pământului în jurul
cum încerc să inserez partea roşie în cea albastră nu pot să Ic Im • i II i ui conexiune cu mişcarea Lunii în jurul Pământului. Luna
să coincidă rămânând în interiorul planului. Există un mod <K »
• i- n n c e r c care se răsuceşte în jurul orbitei Pământului în
realiza acest lucru părăsind planul, adică a doua dimensiune, y
i •< M i c l i i i ; adică Luna descrie o spirală în jurul unui cerc. Din
folosind a treia dimensiune, cu alte cuvinte dacă aşezăm fij'im»
- • i ii i s c ă r i i Soarelui însuşi, Luna mai face încă o mişcare
albastră peste cea roşie rotind-o prin spaţiu în jurul axei de simcli u-
•« <i Hi in jurul lui, rezultând foarte complicate linii de forţă care
i m ' ! în spaţiu.
albastru
« roşu " I.iinle corpurilor cereşti se aseamănă cu panglicile răsucite
i-M a i i î o n y pe care le-am văzut ultima oară. Aşa cum am spus

! nane, trebuie să realizăm că avem de-a face cu concepte

<>,!. complicate pe care le putem înţelege numai dacă nu le
">ui.an să devină rigide. Dacă vrem să înţelegem natura
<'M.!iii i rebuie să-1 concepem la început ca fiind imobil iar apoi

> ! >< imitem să devină din nou fluid. Este ca şi când parcurgem
• ii 'imul până la zero unde găsim esenţa vie a unui punct.
» vizualizăm din nou cum sunt construite dimensiunile. Un
N i e s t e zero dimensional, o linie este unidimensională, o

i - iiaiă este bidimensională şi un obiect solid este

F i g u r a 11
i H M . nsional. Astfel un cub are trei dimensiuni: înălţime, lăţime
"l meime. Cum se raportează figurile spaţiale de diferite
Situaţia este similară cu cea a perechii de mănuşi. Nu putem
" -ai si uni una la cealaltă? Imaginaţi-vă că sunteţi o linie dreaptă.
să le facem să coincidă fără să părăsim spaţiul tridimensional
11 doar o dimensiune şi vă puteţi mişca numai de-a lungul unei
Trebuie să pătrundem în cea de a patra dimensiune.
i i S )acă asemenea fiinţe ar exista care ar fi ideea lor despre
Ultima dată am spus că dacă vrem să obţinem o idee despic
a n i ? Ele nu ar fi în stare să perceapă propria lor unidimen-
a patra dimensiune trebuie să permitem relaţiilor spaţiale sil
dilate. Oriunde ar merge ar fi în stare să-şi imagineze numai
rămână fluide pentru a produce circumstanţe similare cu ce Io
M. ic deoarece sunt tot ceea ce putem desena în timp ce
prezente când facem tranziţia de la a doua la a treia dimensiune.
H.mem în interiorul liniei drepte. O fiinţă bidimensională ar
Am creat figuri spaţiale încolăcite reciproc din panglici de hârtie
t i n i numai linii, adică ar percepe numai fiinţe unidimensionale.

54 55
 RUDOLF STEINER
A PATRA D I M E N S I U N E

O f i i n ţ ă t r i d i m e n s i o n a l ă c u m e s t e u n c u b , d e e x e m p l u , a r p e u «ju
M Aderăm acum relaţia dintre spaţiul exterior şi percepţia
fiinţe bidimensionale dar nu şi propria tridimensionalitatc.
• I I «hi cub din afara m e a îmi apare ca o reprezentare în
Fiinţele u m a n e pot percepe propria lor t r i d i m e n s i o n a l i ui.
•• ...] Mini (figura 12). Ideea m e a despre cub se raportează la
D a c ă t r a g e m c o n c l u z i a c o r e c t ă t r e b u i e s ă r e a l i z ă m c ă d a c ă o lnu|4
- .M ir.a ca imaginea oglindită la original. Aparatul nostru
unidimensională poate percepe n u m a i puncte, o lnnj.i
" .1 < ! u î c a z ă o r e p r e z e n t a r e a c u b u l u i . D a c ă v r e m să f a c e m
b i d i m e n s i o n a l ă n u m a i l i n i i d r e p t e ş i o f i i n ţ ă t r i d i m e n s i o n a l ă nunii»
• ijMiră s ă c o i n c i d ă c u c u b u l o r i g i n a l t r e b u i e s ă t r e c e m p r i n
suprafeţe, o fiinţă care percepe trei dimensiuni trebuie sa h.
> • 111 u . n s i u n e . A ş a c u m u n p r o c e s d e o g l i n d i r e b i d i m e n s i o n a l ă
cvadridimensională. Faptul că p u t e m delimita fiinţele externul*
. • « iicacă p r i n a treia d i m e n s i u n e , aparatul nostru senzorial
în trei dimensiuni şi p u t e m manipula spaţiile tridimensional»
- -i hc c v a d r i d i m e n s i o n a l p e n t r u a fi în stare să s t a b i l e a s c ă
î n s e a m n ă c ă n o i î n ş i n e t r e b u i e s ă fim c v a d r i d i m e n s i o n a l i . A ş a iun»
'".ii di rectă între r e p r e z e n t a r e şi un o b i e c t e x t e r i o r ( 1 9 ) . D a c ă
un cub ar fi în stare să perceapă n u m a i d o u ă dimensiuni si nu
> u ih a d o a r în d o u ă d i m e n s i u n i v-aţi c o n f r u n t a d o a r cu o
p r o p r i a t r i d i m e n s i o n a l i t a t e e s t e c l a r c ă n u p u t e m p e r c e p e c e a «I»
H d« vis. N u aţi a v e a n i c i o i d e e c ă u n o b i e c t r e a l e x i s t ă î n
a patra dimensiune î n care trăim. Astfel vedeţi c ă fiinţa uniata

t r e b u i e s ă f i e c v a d r i d i m e n s i o n a l ă . P l u t i m î n m a r e a c e l e i d e a p a in» < i«rioară. A t u n c i c â n d v i z u a l i z ă m u n o b i e c t , n o i e x t i n d e m

dimensiuni ca gheaţa în apă. ii Ha noastră pentru imagini mentale direct asupra obiectelor

• • ! • -.ac p r i n i n t e r m e d i u l s p a ţ i u l u i c v a d r i d i m e n s i o n a l .
S ă n e î n t o a r c e m l a discuţia noastră d e s p r e i m a g i n i l e î n oglinda
i" linsa astrală în timpul perioadelor timpurii ale evoluţiei
(figura 11). A c e a s t ă linie v e r t i c a l ă r e p r e z i n t ă o s e c ţ i u n e în oglinda
••• i i u m a n e ei e r a u d o a r v i s ă t o r i . S i n g u r e l e i m a g i n i c a r e a p ă r e a u
O g l i n d a reflectă o imagine a figurii din partea stângă. Procesul
M ii< n ţ a noastră erau doar imagini de vis (20). M a i târziu
de reflectare indică dincolo de a doua dimensiune, î n t r - a treia

Pentru a înţelege relaţia directă, neîntreruptă a imaginii cu <. • nu au Iacut trecerea de la stadiul astral la c e l al spaţiului fizic.

originalul trebuie să p r e s u p u n e m că există o a treia dimensiuni !• i fund spuse am definit trecerea de la astral la fizic, la

pe lângă p r i m a şi a doua. ' i iisa m a t e r i a l ă î n t e r m e n i m a t e m a t i c i ; î n a i n t e d e a c e a s t ă t r a n z i ţ i e

'•' ui! astrali e r a u fiinţe t r i d i m e n s i o n a l e , de a c e e a ele nu şi-au p u t u t

ml' reprezentările bidimensionale la lumea obiectivă,

m i< nsională, la l u m e a materială. C â n d fiinţele u m a n e au devenit

!- n ialeriale, fizice, au d o b â n d i t c e a de a p a t r a d i m e n s i u n e şi p r i n
i
u n - a u p u t u t e x p e r i m e n t a viaţa î n trei d i m e n s i u n i .
l
inicliiraunică a aparatului nostru senzorial ne permite să ne
i
m reprezentări care să coincidă cu obiectele exterioare,
i
-aland reprezentările noastre la obiectele exterioare trecem

1
j — i a patra d i m e n s i u n e s u p r a p u n â n d reprezentarea peste obiectul

S i ior. C u m ar arăta lucrurile din cealaltă parte, dacă am p u t e a

Figura 12 n-.c î n i n t e r i o r u l l o r ş i l e - a m p r i v i d e a c o l o ? P e n t r u a f a c e a s t a

56
57
 RUDOLF STEINER
A PATRA D I M E N S I U N E

ar trebui să trecem prin a patra dimensiune. Lumea astrală în:.,i »t

i natul opus al unui punct care radiază lumina este un
nu este o lume cu patru dimensiuni. Dar luată împreuna u»
a m Mifimt care nu este întunecat în mod pasiv, ci care inundă
reflecţia în lumea fizică este totuşi cvadridimensională. ('aiul
a m l . n inuneric din toate direcţiile. Sursa întunericului şi sursa
suntem în stare să privim lumea astrală şi cea fizică simuhai»
••• i - a c u t opuse. Ştim că o linie dreaptă care dispare în infinit
atunci existăm în spaţiul cvadridimensional. Relaţia Im mi
- i . M i r e la acelaşi punct din cealaltă parte. La fel, când un punct
noastre fizice cu lumea astrală este cvadridimensională. j
< i lumina în toate direcţiile, lumina se întoarce din infinit,
Trebuie să învăţăm să înţelegem diferenţa dintre un punt! m
= •fiiuncric.
o sferă. în realitate, un punct aşa cum este el înfăţişat aici nu e\i<
! H u n i să considerăm cazul opus. Consideraţi punctul ca pe
pasiv, ci radiază lumina în toate direcţiile (figura 13).
>> < de întuneric. Opusul său este atunci un spaţiu care radiază
M M , . ! : ;prc interior din toate direcţiile. Aşa cum am explicat în
M ( . i i n i a precedentă, un punct mişcându-se pe o linie nu dispare

- ' l i n i i ei se întoarce din cealaltă parte (figura 15).

Figura la

Care ar fi opusul unui asemenea punct? Aşa cum opusă u n u

linii care merge de la dreapta la stânga este o linie mergând de la
stânga la dreapta, un punct care radiază lumina are, de asemenea, Figura 15

un opus. Imaginaţi-vă o sferă gigantică, o sferă infinit de mare can

radiază întuneric înspre înăuntru din toate părţile (figura H) in mod analog, un punct care se extinde sau radiază nu dispare
m i n u t ci se întoarce din infinit sub forma unei sfere. Sfera este
Această sferă este opusă unui punct care radiază lumina. M

i n iul unui punct. Spaţiul sălăşluieşte în punct. Punctul este

--i-ii--i11 spaţiului.

< ii c este opusul unui cub? Nimic altceva decât totalitatea

i l i n i l u i infinit minus partea ocupată de cub. Trebuie să ne

« M . m i n ă m cubul ca fiind format din spaţiul infinit plus opusul său.

m p u t e m evita polarităţile atunci când încercăm să ne imaginăm

i m n * a în termenii forţelor dinamice. Numai polarităţile ne dau

< -s la viaţa inerentă obiectelor.

< and ocultiştii vizualizează un cub roşu, restul spaţiului este
i < le deoarece culoarea roşie este culoarea complementară pentru
Figura 14

59
 RUDOLF STEINER A PATRA D I M E N S I U N E

f
verde. Ocultistul are nu numai simple existenţe în sine; el ai.
y y
reprezentări vii, nu abstracte, moarte. Ocultistul trebuie să i a s ă dm 7* y
sine intrând în lucruri. Reprezentările noastre sunt moarte, în iimj»
ce lucrurile în lume sunt vii. Noi nu trăim cu reprezentările n o a s i i .
în lucrurile însele. Atunci când ne reprezentăm o stea care radia, a y"
1 y i y
lumină trebuie să ne reprezentăm, de asemenea, imaginea sa opusa

adică spaţiul infinit în culoarea complementară corespunzăloau
Când facem astfel de exerciţii ne putem antrena gândirea şi câshp»
încredere în modul de a ne putea reprezenta dimensiuni.
Ştiţi că un pătrat este bidimensional. Un pătrat compus dm
două pătrate roşii şi două albastre (figura 16) este o suprafaţă c i n
în diferite direcţii radiază în moduri diferite. Capacitatea de a r a d u
în diferite direcţii este o capacitate tridimensională. Astfel a v e m
aici cele trei dimensiuni ale lungimii, lăţimii şi a capacităţii de a
radia.
albastru roşu
U-
y
y y
i ies a r e din cele opt subcuburi are o capacitate diferită de
( u n e i , dacă am doar un cub cu capacitatea sa unilaterală
i si vreau să obţin un cub care să radieze în toate direcţiile,
i i adaug câte unul în toate direcţiile, dublându-1 cu opuşii
a n e deci să-1 compun din 16 cuburi (21).
viitoare când ne vom întâlni vom învăţa cum să ne
n spaţiile multidimensionale.

roşu albastru

F i g u r a 16

Ceea ce am făcut aici cu o suprafaţă poate fi făcut, de

asemenea, şi cu un cub. Aşa cum pătratul de mai sus este compus
din patru subpătrate ne imaginăm un cub compus din opi
subcuburi (figura 17). La început cubul are trei dimensiuni
înălţime, lăţime şi adâncime. In plus trebuie să distingem o
anumită capacitate de a radia lumina în fiecare subcub. Rezultatul
este o altă dimensiune, capacitatea de a radia, care trebuie
adăugată la înălţime, lăţime şi adâncime.

60 61

C O N F E R I N Ţ A a III-a
Berlin, 17 m a i \m
Astăzi voi continua cu subiectul dificil pe care am începui 4»
explorăm. Va fi necesar să ne referim la aspectele menţionai. f*<
ultimele două conferinţe. După asta aş dori să dezvoll t a u * . s
concepte de bază în aşa fel încât în ultimele două conferinţe \u«
în stare să folosim modelele domnului Shouten pentru a n u m tt.
totalitate relaţiile geometrice şi perspectivele teosofice practice ( "j
Aşa cum ştiţi, motivul pentru care am încercat sa
reprezentăm posibilitatea spaţiului cvadridimensional a fosi a* * U
de a obţine cel puţin o idee despre aşa-numitul domeniu asii a! 1
despre unele forme de existenţă superioare. Am indicat deja < A
a intra în lumea astrală este la început derutant pentru student a
în esoterism. Fără a face un studiu aprofundat al teosofiei si al
subiectelor esoterice, cel puţin la un nivel teoretic, este extrem >•
! M
dificil să se formeze vreo idee despre natura foarte diferita a
obiectelor şi fiinţelor pe care le întâlnim în aşa-numita lunu
astrală. Daţi-mi voie să schiţez pe scurt această diferenţă pentui
a vă arăta cât de mare este ea.
în cel mai simplu exemplu pe care l-am menţionat, trebuie sa
învăţăm să citim toate numerele în ordine inversă. Studenţii în
ştiinţe esoterice care sunt obişnuiţi să citească numerele numai aşa
62
• PATRA DIMENSIUNE
• i' .uci în lumea fizică nu vor fi în stare să-şi
^ 1 < 1 n 1 I a 11 i r intui domeniului astral. în lumea astrală,
Î i u - I m i c citit 764. Trebuie să te obişnuieşti să
m mod simetric, ca imaginea sa oglindită.
Miii.i de bază. A aplica această regulă la figurile
n M î i: 1 i e uşor, dar devine mult mai complicat când
• m d« a face cu relaţii temporale care trebuie, de
< M !<< u!c simetric - aceasta înseamnă că evenimente
M i p i n n c l c iar cele mai recente apar mai târziu. Astfel,
> ' iiii nente astrale trebuie să fii capabil să le citeşti
' c de la sfârşit spre început. Pot doar sugera
!
• i u i fenomene care pot apărea întru totul groteşti
ni «o sdec despre ceea ce se întâmplă. în domeniul
) .!'• primul şi abia apoi tatăl, oul este primul, şi apoi
]
i • m i- -a fizică, ordinea este diferită - naşterea se întâmplă
• a m n ă că ceva nou se naşte din ceva vechi. în lumea
- iun-a este inversă. Acolo vechiul se naşte din ceea ce
• ••• in domeniul astral, elementele patern şi matern apar ca
••••
1
«ml sau fiica.
c: i ii u teacă oferă o alegorie fermecătoare. Cei trei zei
1
i o n o s şi Zeus simbolizează cele trei lumi. Uranus
m i i l u m e a cerească sau Devachanul, Cronos lumea astrală şi
in v :i fizică. Se spune despre Cronos că şi-a înghiţit copiii (23).
ui m u l astral, descendentul nu este născut, ci devorat.
î •Lâna devine şi mai complexă când considerăm moralitatea
m u l astral. Şi moralitatea apare în formă inversată sau ca
n i - a sa în oglindă. Vă puteţi imagina cât de mult diferă aici
i i n l e evenimentelor faţă de explicaţiile noastre obişnuite în
i h/ică. Imaginaţi-vă, spre exemplu, că vedem un animal
im apropiindu-se de noi în domeniul astral. Acest lucru nu
ic conceput ca în plan fizic. Animalul sălbatic ne ucide,
ia este fenomenul cum îi apare cuiva care este obişnuit să
63
 u
.'MHMENSri^ S I U N E

RUDOLF STEINER

:.. . 1 e xtenoara astrală şi tot ce este încă

folosească interpretările evenimentelor externe i n >- **!tf| bucurii, tr\\ j ţ durere etc.
i mi a
a :: t r s t e e ?

animalul sălbatic este ceva care există în noi înşine, < a n n # t i g | er

a c e l a va P % r m i t e să vă daţi seama că în
în propriul nostru corp astral şi care ne sugrumă. ( V< a .> mii i , l u m u c a1v voastră
exte
^ t e r i 0 a r ă şi c o r p u l fizic nu sunt
sugmmător este o calitate înrădăcinată în propriile n o a - a n .1 i t t ţ ih i h ! Î s a u inters
% e c ţ i a a doua curente care
Dacă aveţi un gând de răzbunare, de exemplu, a c e s t a . | M * ţ " h i < r l u ° P u s e - I m ; | ^naginaţi-vă u n curent venind
apărea în formă exterioară, chinuindu-ne ca înger a l in«>t|n ,„1 v e n i n d dinspre v i i t Q r R e z u l t a t u l e s t e f o r m a t

în realitate, totul în lumea astrală radiază dinspre nm i t . i ^ , >i.lei i t e care se u n e s ^ î n f i e c a r e din aceste puncte s c

să interpretăm tot ceea ce pare a se apropia de noi î n lum< . it«H 1

! 1 1 1 1 v ; i u n
curent r o ^ c u r g â n d dintr-o direcţie şi
ş u

ca radiind din noi înşine (figura 18). Vine înapoi spre n o i • ).». > <* " " , i , i n
cealaltă W i e . Acum imaginaţi-văpatru
d i r e c

părţile ca de la periferie, din spaţiul infinit. în r e a l n u. m 1. < e l e două curente : ^ g e u n e s c | n f iecare din aceste
confruntăm doar cu ceea ce propriul corp astral t r i m i t e m > u t | , .is si cel albastru ^ e r a c ţ i o n e a z ă . Aceasta este o
m
t

n. amari succesive; ^ î n f i e c a r e încarnare întâlnim

lirccţie ş i ceva v ^ V e n i n d d i n c e a l a l t ă direcţie. Aţi
nil o {
Întotdeauna u r ^ n c u r e n t c a l ă t o r e ş t e s p r e
» a
a p e celălalt c u r e n t n a d u c e ţ i C u dumneavostră.
« aea
n ă este confluenţa^ a d o u ă c u f e n t e d e a c e s t f d
uiua

F i g u r a HI

Interpretăm lumea astrală corect şi descoperim adevăml »i Figura 19

numai dacă suntem în stare să aducem periferia în centru, 4

construim periferia ca elementul central. Lumea astrală pare %i 1 o b r e r e Z e n t a
u a î f , ° ? ^ e a acestei stări d e lucruri
vină spre dumneavoastră din toate părţile, dar de fapt trebuie
va
ti V în felul următor: aşa ^ ^ ^
v-o imaginaţi ca radiind dinspre dumneavoastră în afară în toai.
c u m s u n t e ţ i q

,,.,nă d e e x p e r i e n ţ e . In a c e ^ ^ ^
direcţiile.
• n t c v a fi d i f e r i t a . Â c u r r i i r ^ _
în acest punct aş dori să vă fac cunoştinţă cu un concept can
a g i n a ţ i v ă c ă i e n t e l e

,cl, p o s e d a m â i n e sunt dej

este foarte important în educaţia esoterică. El bântuie în foartr a a c o l o A k t k n ţ i z a a f f i

mc! aţi v e d e a o panorama -

diferite curente de cercetare oculte, dar rareori este înţeles coreei % e v e n i m e n t e l o r v e n i n d

avoastră in spaţiu. I m a g i n ^ - ^ ^ ^
Cel ce a atins un anumit nivel de dezvoltare esoterică trebuie sa c u r e n t c a r e

65
64
 RUDOLF STEINER
spre dumneavoastră din viitor vă aduce experienţele pe care Ic \»(i
avea între astăzi şi mâine. Sunteţi susţinuţi de trecut, în timp <*
viitorul vine să vă întâlnească.
în orice punct din timp, două curente curg împreună penii u *
forma viaţa dumneavoastră. Unul curge dinspre viitor căii*»
prezent, iar celălalt dinspre prezent către viitor, apărând o intci t.i|â
oriunde se întâlnesc. Tot ceea ce ne rămâne de experimenlai m
viaţa noastră apare sub forma de fenomene astrale care fata n
impresie uriaşă asupra noastră.
Imaginaţi-vă că elevii esoterismului ating acest punct m
dezvoltarea lor atunci când se presupune că văd în lumea astrala
Simţurile lor sunt deschise şi ei percep toate experienţele lut
viitoare până la sfârşitul acestei perioade ca fenomene extenuai,
înconjurându-i în lumea astrală. Această privelişte face •»
puternică impresie asupra fiecărui elev. Un important nivel m
educaţia esoterică este atins când studenţii experimentea/a
panorama astrală a tot ceea ce au încă de întâlnit până la mijlocul
celei de a şasea rase-rădăcină, care este limita încarnărilor noastu
Calea li se deschide. Fără excepţii, studenţii ocultismului
experimentează toate fenomenele exterioare pe care le vor întâlni
din viitorul apropiat până la a şasea rasă-rădăcină.
Când studentul atinge acest prag apare o întrebare: Vrei sâ
experimentezi toate acestea în cel mai scurt timp posibil? Aceasla
este problema pentru candidaţii la iniţiere. Pe măsură u
meditaţi la această întrebare întregul vostru viitor va apărea într-im
singur moment în panorama exterioară caracteristică viziunii
astrale. Unii decid să nu intre în domeniul astral, în timp ce al(u
simt că trebuie să intre. La acest punct al dezvoltării esoterice care
este cunoscut ca pragul sau ca momentul deciziei ne
experimentăm pe noi înşine împreună cu tot ceea ce avem înca
de trăit. Acest fenomen care este cunoscut ca întâlnirea cu
66
A PATRA D I M E N S I U N E
nu este altceva decât întâlnirea cu viaţa noastră
•••i p i a r u l u i
- nuntii nostru viitor este dincolo de prag.
• if < i-aiiicularitate a lumii evenimentelor astrale este aceea
M put ca este de neînţeles pentru cel căruia această lume
< • l i l a (lintr-o dată printr-un eveniment neprevăzut. Nimic
* " . 1 1 iulhurător decât această viziune înspăimântătoare. Este
i î m i despre ea în cazul în care lumea astrală apare brusc
"ii a al unui eveniment patologic cum ar fi pierderea
. I m f r c corpul fizic şi cel eteric, sau al legăturii dintre
M M
i u i ic şi cel astral. Asemenea evenimente pot revela o
>•>•• i î n m i i astrale oamenilor care sunt complet nepregătiţi
" i< < a s i a . Aceşti oameni descriu atunci apariţii pe care nu
i m i. i j )rela pentru că nu ştiu că trebuie să le citească în ordine
i l h exemplu, ei nu ştiu că un animal care îi atacă trebuie
; * cu ea o reflecţie a unei însuşiri interne. în Kamaloka
i • ualc şi pasiunile unei persoane apar într-o mare varietate
•MI», animale.
• i .imaloka, individualităţile recent dezîncarnate care posedă
'•-n.- pasiunile, impulsurile, dorinţele şi poftele nu sunt o
h ac plăcută. Asemenea oameni, deşi nu mai sunt în posesia
m i i( H lizic şi eteric, păstrează totuşi în corpul lor astral toate
nit le care l-au legat de lumea fizică şi care pot fi satisfăcute
i i >nntr-un corp fizic. Gândiţi-vă la cetăţeanul obişnuit actual
nu a devenit cineva important în viaţă şi nu a făcut niciun efort
ulas- pentru dezvoltarea sa religioasă. Poate că ei nu au respins
II teoretic, dar în practică au aruncat-o pe fereastră. Nu a fost
!• inent vital în viaţa lor. Ce conţine corpul său astral? Nu
mc nimic altceva decât ceea ce poate fi satisfăcut prin
iu .mul fizic, cum ar fi, spre exemplu, dorinţa de a se bucura
mâncare gustoasă. Pentru a satisface această dorinţă sunt
a r e papilele gustative. Sau individualitatea respectivă poate
«lupă alte plăceri, care nu pot fi satisfăcute decât mişcându-se
67

RUDOLF STEINER
într-un corp fizic. Să presupunem că asemenea nevoi persista imam*
în corpul astral după ce corpul fizic nu mai există. Ne găsim tt*
această situaţie dacă murim înainte de a trece printr-o curăţm
purificare astrale. încă avem nevoia de a ne bucura de măiu .m»
gustoasă e t c , dar aceste nevoi sunt imposibil de satisfăcut I Ir
cauzează suferinţe teribile în Kamaloka, unde cei care mor lai a >><s
şi purifice întâi corpul astral trebuie să-şi lase dorinţele deopait*
Corpul astral este eliberat numai după ce a învăţat că nu-şi iun»
poate satisface dorinţele şi poftele, că trebuie să se dezveţe de di
în lumea astrală, nevoile şi pasiunile iau forme animale. Alai*
vreme cât o fiinţă umană este încarnată într-un corp fizic, foi mu
corpului astral se conformează mai mult sau mai puţin ce In *
corpului f i z i c uman. Când corpul material n u mai există, nalt I M
animală a nevoilor, poftelor şi pasiunilor este valorificată, răzbe-av
în forma ei proprie. De aceea în corpul astral o individualitate e\t»
o reflexie a nevoilor şi a pasiunilor lui sau ale ei. Pentru că aeesh
fiinţe astrale pot să facă uz de alte corpuri este periculos UA
permitem mediumurilor să intre în transă fară prezenţa unui
clarvăzător care poate îndepărta răul. în lumea fizică, forma unui
leu exprimă unele pasiuni, în timp ce un tigru exprimă alte pasiuni,
iar pisica altele. Este interesant să ne dăm seama că fiecare fonn.i
animală este expresia unei pasiuni sau nevoi.
în lumea astrală, în Kamaloka, noi aproximăm natura
animalelor prin pasiunile noastre. Acest fapt este sursa unei
înţelegeri greşite în privinţa doctrinei transmigraţiei sufleteloi
predată de preoţii şi învăţătorii egipteni şi indieni. Această doctrina
care ne învaţă că ar trebui să trăim în aşa fel încât să nu ne
încarnăm în animale nu se aplică la viaţa fizică, ci numai la viaţa
superioară. Se intenţiona numai să se încurajeze oamenii să-şi
trăiască viaţa lor pământească în aşa fel încât să nu ia forme
animale după moarte, în Kamaloka. De exemplu, cineva care în
timpul vieţii are un caracter de pisică apare în formă de pisică în
68
A PATRA D I M E N S I U N E
i i > A permite individualităţilor să apară în Kamaloka în
n u e s t e scopul doctrinei transmigraţiei sufletelor. Elevii
- • • > « s e să înţeleagă adevărata învăţătură au doar o idee
I
< ! p s e această doctrină.
• < ui că atunci când intrăm în domeniul astral al
• • i--L. al timpului şi al moralităţii avem de-a face cu o
> 11 M >r I i n d ă completă a tot ceea ce facem şi gândim în mod
a nee, în planul fizic. Trebuie să ne facem obiceiul de a
> i , îndemânare care ne va fi necesară când intrăm în
M > N I j;!sal. Cel mai uşor este să învăţăm să citim invers când
m an de idei matematice elementare ca acelea sugerate în
• mia precedentă. în discuţiile care urmează vom deveni din
n i . u familiari cu aceste idei. Aş dori să încep cu una foarte
II a anume cu ideea de pătrat. Imaginaţi-vă un pătrat aşa
• i i i i . - h obişnuiţi să-1 vedeţi (figura 20). Voi desena fiecare
• ' a m altă culoare.
t J F i g u r a 20
.a arată un pătrat în lumea fizică. Acum voi desena un pătrat
uni arată în Devachan. Este imposibil să desenăm precis
fă figură, dar vreau să vă dau cel puţin o idee despre cum
da în planul mental. Echivalentul mental al unui pătrat este
oare aproximează o cruce (figura 21).
69
 RUDOLF STEINER
| Figurii?!
Este formată din două axe perpendiculare sau, dacă vreţi, doua
linii care se intersectează. Contrapartea fizică este construita
desenând linii perpendiculare pe fiecare din aceste a\»
Contrapartea fizică a unui pătrat mental poate fi cel mai hm»
reprezentată ca stagnare a două curente care se intersectează Na
ne imaginăm aceste axe perpendiculare ca fiind curente sau foi ţ«
ce lucrează înspre afară din punctul lor de intersecţie, iar pe acest,
curente contraconcurente lucrând din afară spre înăuntru (fiţum»
22). Un pătrat apare în lumea fizică când ne imaginăm că acest»
două tipuri de curente sau forţe - unul venind dinăuntru iar celalalt
venind din afară - se întâlnesc, provocând o stagnare reciproci
Curentele de forţă sunt, aşadar, limitate prin stagnări.
Figura 22
Această imagine descrie cum orice lucru din planul mental sc
raportează la tot ce există în planul fizic. Puteţi construi, în acelaşi
70
A PATRA D I M E N S I U N E
•nii a p a r t e a mentală a oricărui obiect fizic. Acest pătrat este
• ' . M I .amplu exemplu posibil. Dacă pentru orice obiect fizic dat
• ia •« «tsltiii un corespondent care să se raporteze la obiect la fel
i d* mă linii perpendiculare la pătrat, rezultatul va fi imaginea
' ah si în Devachan, la nivelul mental. Cu alte obiecte decât
" aul a c e s t proces este, desigur, mult mai complicat.
- M U S în loc de pătrat să ne imaginăm un cub. Cubul este
• > asemănător cu pătratul. Un cub este o figură mărginită de
i • .urate. Domnul Shouten a făcut un model, arătând cele şase
• a' c mărginesc cubul. In locul celor patru linii mărginaşe ale
>'..11111ui imaginaţi-vă şase suprafeţe formând frontierele.
•«-maţi - v ă că limitele forţelor stagnante constau din suprafeţe
i IM IR rulare în loc de linii perpendiculare şi presupuneţi că aveţi
< in l o c de două axe perpendiculare. Tocmai aţi definit un cub.
- e s t punct vă puteţi probabil, de asemenea, imagina
• •< p<. > i i den tul cubului la nivel mental. Avem din nou două figuri
•! u n t complementare una alteia. Un cub are trei axe
" i"M I L I C U L A R E şi trei direcţii diferite la suprafeţele sale. Trebuie
n m laginăm că stagnarea are loc în aceste trei direcţii-suprafeţe
e m a 23). Cele trei direcţii ale axelor şi cele şase suprafeţe, ca
l« două axe şi patru laturi ale pătratului, pot fi imaginate
i n M I dacă n e gândim l a o anumită opoziţie.
L
Figura 23
71
 RUDOLF STEINER
Oricine care gândeşte cât de cât la acest subiect treimi* ii
concluzioneze că pentru a imagina aceste figuri trebuie mi.u *!
ajungem la un anumit concept al opoziţiei dintre activii.h. *;
contraactivitate sau stagnare. Trebuie să ne implicăm aici a..•»
concept al opoziţiei. Exemplele pe care le-am folosit sunt s i m i >
dar ocupându-ne de asemenea concepte geometrice vom învăţ.»« m
să construim aşa cum trebuie oponentele mentale ale unor olm. ia
mult mai complicate; această activitate ne va arăta până la un anumit
punct calea spre o cunoaştere superioară. Puteţi să vă daţi seama .1*|*
de complexitatea monumentală a încercării de a găsi contrapaiim
mentală a altor figuri. Rezultă complicaţii mult mai mari. îneeu u|i
să vă imaginaţi o formă umană şi contrapartea sa mentală cu («mi»
diferitele ei activităţi şi forme. Puteţi concepe ce complicată stnn hn/i
mentală ar fi aceasta. Cartea mea Teosofia dă o idee aproximai e A
despre cum ar trebui să arate contrapărţile mentale (24).
în cazul unui cub avem trei extensii sau trei axe. Două p l a n a u
unul de fiecare parte, sunt perpendiculare pe fiecare axă. în an a
punct trebuie să înţelegeţi clar că fiecare suprafaţă a unui cub, <«»
şi viaţa umană descrisă mai devreme, rezultă din întâlnirea a <I<HI*i
curente. Puteţi să vă imaginaţi curente curgând înspre afara dm
punctul central. Imaginaţi-vă una din aceste direcţii axiale. Spaţiul
curge spre exterior pornind din punctul central şi spre acest pum i
din cealaltă direcţie dinspre infinit. Să ne imaginăm acum ace.h
curente în două culori diferite, unul roşu şi altul albastru. In
momentul întâlnirii lor ele, curg împreună pentru a forma «»
suprafaţă. Astfel putem vedea suprafaţa unui cub ca întâlnirea ,i
două curente opuse într-o suprafaţă. Aceasta ne dă o reprezentau
vie a naturii cubului.
Un cub este intersectarea a trei curente ce inter acţionează
Când vă gândiţi la totalitatea interacţiunilor lor aveţi de-a face mai
degrabă cu şase decât cu trei curente: înainte/înapoi, sus/jos şi
dreapta/stânga. Sunt de fapt şase direcţii. Problema se complica
72
A PATRA D I M E N S I U N E
: |• i i n faptul că există două tipuri de curente, unul
- dmspre un punct în afară iar celălalt mişcându-se
H . i i m i înspre înăuntru. Aceasta vă va da o perspectivă
• I -i i -a 111 or practice ale teosofiei teoretice superioare. Orice
• • • !- mu trebuie să fie interpretată ca două curente care
* " 1 1 0 " formă fizică trebuie imaginată ca rezultatul lor.
MU ,-sie şase curente sau direcţii a, b, c, d, e şi f Dacă
••
' • . miai'ina cele şase direcţii - şi data viitoare vom discuta
"-n a cultivăm asemenea imagini mentale - şi apoi aţi
i H m i si ultima, a şif ar rămâne patru. Vă rog să observaţi
• i • AHm care rămân sunt acelea pe care le puteţi percepe
>. ni numai lumea astrală.
> M M • I C A I să vă ofer unele idei despre cele trei dimensiuni
a I. I. -spre cele trei dimensiuni adiţionale şi opuse. Formele
>!• .u ca un rezultat al acţiunilor opuse ale acestor
- M M . ) S )acă înlăturaţi o dimensiune la nivelul fizic şi una la
! ni. IIIAL rămâneţi cu cele patru dimensiuni care reprezintă
> n.ila, care există între lumea fizică şi cea mentală.
!
i ! M I I icosofic al lumii trebuie să lucreze cu o geometrie
> > M I . I care transcende geometria obişnuită. Geometrul
< I' serie cubul ca fiind delimitat de şase pătrate. Noi
M A concepem cubul ca rezultatul a şase curente care se
i ' f u n d , aşadar ca rezultat al unei mişcări şi a inversării ei,
> • ^acţionări a unor forţe opuse.
! >s i să vă dau încă un exemplu din lumea naturală despre
< pt care include o asemenea pereche de forţe opuse şi ne
' UNUL din cele mai profunde taine ale evoluţiei lumii. în
v verde şi frumosul crin Goethe vorbeşte despre „taina
fa I una din cele mai adevărate şi înţelepte fraze rostite
•I IIA ( 2 5 ) . Natura conţine într-adevăr taine nevăzute dar
ii il>\ incluzând multe procese de inversiune. Daţi-mi voie să
i ni unul din ele.
73
 RUDOLF STEINER
Să comparăm fiinţa umană cu planta. Acesta nu este ui \ i*» »i«t
pare a fi aşa. Indică spre o taină profundă. Care parte a planh i H*
în pământ? Este rădăcina. în partea superioară planta d» utlu
tulpina, frunzele, florile şi fructul. „Capul" plantei, r ă d ă c i n a .« *
află în pământ iar organele sale de reproducere se dezvoltă <<! a-atţ*
solului, aproape de Soare. Aceasta poate fi numită m o d u l i a a tfc
reproducere. Imaginaţi-vă întreaga plantă inversată cu rada» m<t *
devenind cap uman. Aveţi astfel în fiinţa umană - cu capul dea
şi organele reproductive jos - planta inversată. Animalul oi up.1 *
poziţie mediană, ca stagnare. Rezultatul inversării plantei »-.t» H
fiinţă umană. De-a lungul epocilor, ocultiştii au folosit trei Imit
pentru a simboliza acest fenomen (figura 24).
Figura M
O linie simbolizează planta, cealaltă reprezintă fiinţa umana
şi o a treia linie, opusă, corespunde animalului - trei linii can
formează o cruce. Animalul ocupă poziţia orizontală - adică rl
intersectează ceea ce avem noi oamenii în comun cu plantele. Aşa
cum ştiţi, Platon vorbeşte despre un suflet universal care este
crucificat pe corpul Pământului, încătuşat de crucea
Pământului (26). Dacă vă imaginaţi sufletul Pământului ca planta,
animal şi om rezultatul este o cruce. De vreme ce trăieşte în aceste
trei regnuri, sufletul lumii este legat de crucea pe care ele o
74
A PATRA D I M E N S I U N E
»• v a s i ţ i o extensie a conceptului stagnării. Planta şi
=- - * H . • * • i n czintădouă curente complementare şi divergente
• i - u c , î n t i m p ce animalul se inserează pe sine între
* * n d e n t şi unul descendent, reprezentând stagnarea
;
- i nn r e l e . La fel, Kamaloka sau sfera astrală este plasată
Î - >•• u a n şi lumea fizică. între aceste două lumi, a căror
c .- a a imaginilor în oglindă, apare o stagnare -
M J # I
i > a c ă r e i expresie exterioară este regnul animalelor. Cei
• f i a o* i»ane de percepţie pentru această lume care trebuie
. - n c a l ă vor recunoaşte ce trebuie să vedem în cele trei
-n h ţ i i l e dintre ele. Dacă interpretaţi regnul animal ca
H
d d m i r - o stagnare, dacă veţi concepe cele trei regnuri ca
f • - A n a n reciproce, atunci veţi descoperi care este poziţia
i u plantelor faţă de cel al animalelor şi cea a regnului
i * I« l a t ă de cel al oamenilor. Animalul stă perpendicular
î i ii a celorlalte două, care sunt curente interpenetrate,
a ) -nv istare. Fiecare regn inferior serveşte pentru cel imediat
< a «a hrană. Acest fapt aruncă lumină asupra modului
a i î 3 derit al înrudirii dintre om şi plantă şi a celei a omului
"iiiiialdl.
' u n i c a reală constă în întâlnirea a două curente opuse,
md a c e a s t ă afirmaţie iniţiez un şir de gânduri pe care le veţi
f t c i j )ărând mai târziu într-un mod foarte ciudat sub o cu totul
• l« a u i ă .
11»'«>neluzie, am văzut că un pătrat apare atunci când două axe
a i aiitc de linii. Un cub apare atunci când trei axe sunt tăiate
n j a a f e ţ e . Puteţi să vă imaginaţi patru axe tăiate de ceva?
' u h u l este graniţa figurii spaţiale care apare când patru axe
a Luate.
i ' n pătrat formează graniţa unui cub tridimensional. Data
i"ai e vom vedea ce figură rezultă când un cub formează graniţa
i figuri cvadridimensionale.
75
 RUDOLF STEINER

întrebări şi răspunsuri

Ce înseamnă să ne imaginăm şase curente şi apoi să i-Imunm

două şi aşa mai departe?
Cele şase curente trebuie imaginate ca de două ori h< i u*
dintre ele lucrează din centru spre exterior în direcţiile d c h m i . >k C O N F E R I N Ţ A a IV-a
cele trei axe, iar celelalte trei în direcţie opusă, venind din mi mit
Astfel pentru fiecare direcţie axială exista două tipuri im.it
mergând dinăuntru spre înafară iar celălalt mişcându M \m
interior din afară. Dacă numim aceste două tipuri, po/iii- «*
negativ, rezultatul este următorul:
-fa -a Berlin, 24 mai 1905
+b -b
+c -c • n î c r i n ţ ă anterioară am încercat să dezvolt o idee
1
'«l. s p r e spaţiul cvadridimensional, lucru care ar fi foarte
Pentru a intra în tărâmul astral trebuie să eliminăm un uiiu p IM ui dacă nu am folosi ca imagine a acestui spaţiu o
cuplu, spre exemplu +a şi -a.
- i s o b l c n i a cu care ne confruntăm este cum să indicăm

• • -H tridimensională aici în spaţiul tridimensional care este

-l i i p de spaţiu accesibil nouă la început. Pentru a lega
a uf ne familiar al spaţiului cvadridimensional de ceva pe
M I M .asiem trebuie să aducem un obiect cvadridimensional
îmi. nsiuni aşa cum am adus un obiect tridimensional în
nsiuni. Aş dori să folosesc metoda domnului Hinton
> demonstra pe cât posibil pe înţelesul tuturor soluţia la
M I I reprezentării spaţiului cvadridimensional î n trei
..uni (27).

i mi voie să încep prin a arăta cum poate fi introdus spaţiul

uisional în spaţiul bidimensional. Tabla noastră este o
• ia bidimensională. Adăugând adâncimea la dimensiunile
i iliimea şi lăţimea, obţinem un spaţiu tridimensional. Şi
a încercăm să înfăţişăm într-un mod intuitiv o figură
nsională pe această tablă.
76
77
 RUDOLF STEINER
Cubul este o fîg ură tridimensională pentru că are înăl( im*
lăţime şi adâncime. Să încercăm să aducem un cub în s p i n i i
bidimensional, adică în plan. Putem lua un cub şi să-1 desl;u • m
în aşa fel încât cele şase pătrate să se răspândească în plmt
(figura 25). în acest fel, mi-aş putea imagina suprafeţele rai*
delimitează cubul ca fiind întinse într-o formă de cruce.
î !
! 1 l
F i g u r a 1*
Aceste şase pătrate formează din nou un cub dacă le ridic im
în aşa fel încât pătratele 1 şi 3, 2 şi 4, 5 şi 6 să fie în poziţii opir.<
Aceasta este o cale simplă de a transfera figuri tridimensional»
în plan.
Nu putem folosi această metodă în mod direct atunci caml
vrem să desenăm a patra dimensiune în spaţiul tridimensional
Pentru aceasta vom avea nevoie de o altă analogie. Vom aven
nevoie să utilizăm culori. Voi colora laturile celor şase pătrate m
mod diferit, în aşa fel încât seturile de laturi opuse să fie de aceeaşi
culoare. Pentru pătratele 1 şi 3 voi face o pereche de laturi roşii
(liniile punctate) şi alta albastră (liniile continue). Voi colora di'
asemenea toate muchiile orizontale ale celorlalte pătrate tu
albastru şi cele verticale cu roşu (figura 26).
78
A PATRA D I M E N S I U N E
Figura 26
a s va la aceste două pătrate, 1 şi 3. Cele două dimensiuni
u n i reprezentate de două culori, roşu şi albastru. Pentru
i ii - la verticală unde pătratul 2 este roşu înseamnă înălţimea
i h u adâncimea. Folosind în mod consecvent roşu pentru
. a albastru pentru adâncime, să adăugam verde (liniile
i a . ) pentru lăţime, cea de a treia dimensiune, şi să
t u n cubul nedesfaşurat. Pătratul 5 are laturile albastre şi
i i« .1 a ş a pătratul 6. Au mai rămas pătratele 2 şi 4. Când vi
a n a p nedesfacute găsiţi că laturile lor sunt roşii şi verzi.
*i. entându-vă aceste muchii colorate vă daţi seama că avem
. m i a l e cele trei dimensiuni în trei culori. în loc de înălţime,
a adâncime le numim roşu (punctat), verde (întrerupt) şi
II f linie întreagă). Aceste trei culori înlocuiesc şi reprezintă
a dimensiuni ale spaţiului. Acum imaginaţi-vă întreg cubul
nai din nou. Puteţi explica adăugarea celei de a treia
a u n i spunând că albastrul şi roşul au fost mutate prin verde,
i. la stânga la dreapta în figura 26. Mutarea prin verde sau
na in dimensiunea celei de a treia culori reprezintă tranziţia
a dc a treia dimensiune. Imaginaţi-vă că o ceaţă verde
i a pătratele roşii şi albastre, aşa încât ambele muchii (roşii
•.«re) apar colorate. Muchia verde devine albastră-verde şi
i roşie capătă o nuanţă tulbure. Ambele muchii reapar în
le lor culori numai acolo unde verdele încetează. Aş putea
79
 RUDOLF STEINER
face acelaşi lucru cu pătratele 2 şi 4, permiţând unui patra! m ».
verde să se mişte printr-un spaţiu albastru. Puteţi face acelaşi I U . H*
cu cele două pătrate albastre-roşii, 5 şi 6, mutându-1 pe unul d m i u
ele prin roşu. în fiecare caz, pătratul dispare dintr-o p a i i . <>
scufundându-se într-o culoare diferită care-1 colorează pâna . au»
apare de cealaltă parte în culoarea sa originală. Astfel, cri. im
culori aşezate l a unghiuri drepte una faţă d e cealalla M I M
reprezentări simetrice ale cubului nostru. Pur şi simplu am I N I , » , *
culori pentru cele trei direcţii. Pentru a vizualiza schimbări IR |>iu.
care trec cele trei perechi de suprafeţe ale cubului ne imaginam .«
ele trec prin verde, roşu respectiv albastru.
în locul acestor linii colorate imaginaţi-vă pătrate şi în I O . *w
spaţiu gol imaginaţi-vă pătrate peste tot. Atunci pot de-.. i»«
întreaga figură în încă un fel (figura 27). Pătratul prin care I M .
celelalte este colorat în albastru şi cele două care trec prin . I
înainte şi după ce ele fac tranziţia - sunt desenate flancându I A » . .
ele sunt în roşu şi verde. într-un pas următor, pătratele alba au
verzi trec prin pătratul roşu, şi într-al treilea pas cele două palmi,
roşii-albastre trec prin cel verde.
! I
I
I
I
I
I I
I I
I I
I !
Figura 1 f
80
A PATRA D I M E N S I U N E
un alt fel de desfăşurare cubului. Din cele nouă
d«-LI A
U aici numai şase - şirul superior şi şirul inferior -
>II).iic
* . M|>iaiaţa cubului însuşi (figura 27). Celelalte trei pătrate
I I Î 1111 mijloc reprezintă tranziţii; ele înseamnă pur şi simplu
I I I d o u ă culori dispar într-o a treia. Astfel, în legătură cu
I
• . trebuie să luăm două dimensiuni deodată
H . M Z I Ţ I E I
I N - , are din aceste pătrate din rândurile superior şi inferior
două culori şi dispare în culoarea care nu le conţine.
A I D I N
. I« • S I C culori să dispară în a treia culoare pentru a reapărea
= I. 11-I pa S I C . Pătratele roşii-albastre trec prin verde. Pătratele
- I mi AU laturi albastre, aşa că ele dispar în albastru, în timp
• u = 1. \ crzi-albastre trec prin roşu. Aşa cum vedeţi, putem
cubul nostru din pătrate bidimensionale - adică
• • • • . - . H U I
- a r e trec printr-o a treia dimensiune sau culoare (28).
• pas evident este să ne imaginăm cuburi în locul
. L I N I I
I • •. I SA vizualizăm aceste cuburi ca fiind compuse din pătrate
n! a i (dimensiuni), aşa cum am construit pătratele noastre
I I. două culori. Cele trei culori corespund celor trei
< • i a l e spaţiului. Dacă vrem să procedăm aşa cum am făcut
N a !< trebuie să adăugăm o a patra culoare, în aşa fel încât
... > a I cub să dispară prin culoarea care lipseşte. Avem
I C C A R E
U M , > I U | )atru cuburi de tranziţie colorate diferit - albastru, alb,
I . « » a i în loc de trei pătrate de tranziţie. în loc de pătrate
••«• i p u n pătrate avem acum cuburi trecând prin cuburi.
! ! «U nunului Schouten folosesc astfel de cuburi colorate (29).
« u n i am făcut ca un pătrat să treacă prin alt pătrat trebuie
. « i . i i v m ca un cub să treacă printr-un alt cub de culoarea
- < l nu o are. Astfel, cubul alb-roşu-verde trece printr-unul
I N , 1111 I O parte e l s e scufundă într-a patra culoare ş i reapare
a - Î M I s a originală (figura 28.1). Astfel avem aici o culoare
I N I H n aunc care este legată de două cuburi ale căror suprafeţe
• < diferite.
« D O R I
81
 RUDOLF STEINER
Figura 28
Similar, trebuie să facem acum cubul verde-albastru-roşu sa
treacă prin cubul alb (figura 28.2). Cubul albastru-roşu-alb trece
prin cel verde (figura 28.3), şi, în ultima figură (figura 28.4), cubul
albastru-verde-alb trebuie să treacă prin dimensiunea roşie; adică
fiecare cub trebuie să dispară în culoarea care îi lipseşte şi sfi
reapară în cealaltă parte în culorile sale originale.
Aceste patru cuburi se raportează unul la celalalt în acelaşi fel
ca cele trei pătrate în exemplul precedent. Avem nevoie de şase
pătrate pentru a delimita limitele unui cub (30). La fel avem nevoie
de opt cuburi pentru a forma limitele figurii analoge cvadridi-
mensionale, tessarakt-v\ (31). în cazul unui cub am avut nevoie de
trei pătrate adiţionale care semnifică dispariţia prin dimensiunea
rămasă. Un tessarakt cere un total de 12 cuburi care se raportează
unul la celălalt în acelaşi fel ca şi cele nouă pătrate în plan. Am făcut
acum cu un cub ceea ce am făcut cu cele şase pătrate în exemplul
anterior. De fiecare dată când am ales o nouă culoare am adăugat
o nouă dimensiune. Am folosit culori pentru a reprezenta cele patru
direcţii încorporate de figura cvadridimensională. Fiecare din
cuburile acestei figuri are trei culori şi trece printr-o a patra.
82
A PATRA D I M E N S I U N E
Sensul pe care-1 are înlocuirea dimensiunilor cu culori este
..reia că atât timp cât rămânem la cele trei dimensiuni noi nu le
putem aduce pur şi simplu într-un plan bidimensional. Folosind
m s ă trei culori, acest lucru devine posibil. Procedăm la fel cu patru
dimensiuni atunci când folosim patru culori pentru a crea o
imagine în spaţiul tridimensional. Acesta este unul din modurile
«Ic a vă introduce în acest subiect altfel complicat. Hinton a folosit
K c a s t ă metodă pentru a rezolva problema reprezentării figurilor
« vadridimensionale în trei dimensiuni.
Mai departe aş vrea să desfăşor cubul din nou şi să-1 aşez în plan.
11 voi desena pe tablă. Pentru moment ignoraţi pătratul de la bază
.Im figura 25 şi imaginaţi-vă că puteţi vedea doar în două
dimensiuni - adică puteţi vedea numai ceea ce puteţi întâlni în
nprafaţa tablei. în această situaţie am plasat cinci pătrate, în aşa
I r l încât unul dintre ele este în mijloc. Zona din interior râmâne
invizibilă (figura 29). Puteţi merge de jur împrejur dar, fiindcă puteţi
v e d e a doar în două dimensiuni, nu veţi vedea transpus pătratul 5.
Figura 29
Acum, în loc să luăm cinci din cele şase pătrate ale cubului
a facem acelaşi lucru cu şapte din cele opt cuburi care formează
limitele tessarakt-uhxi, desfăşurând figura noastră cvadridimen-
lonală în spaţiu. Aşezarea celor şapte cuburi este analogă cu aceea
i suprafeţelor cubului desfăşurate în planul tablei, dar acum avem
83

RUDOLF STEINER
cuburi în loc de pătrate. Figura tridimensională care rezulta c i .
analogă cu structura în formă de cruce făcută din pătrate şi c a .
echivalentul ei în spaţiul tridimensional. Al şaptelea cub, ca unui
dintre pătrate, este invizibil din orice parte am privi. Nu poai. u
văzut de nicio fiinţă capabilă să vadă numai în trei dimensiuni
(figura 30). Dacă am putea înfăşură aceste figuri aşa cum p u h n.
face cu cele şase pătrate desfăşurate ale cubului, am putea sa m
mutăm din a treia dimensiune în cea de a patra dimensiune. An.
arătat cum prin tranziţiile prin culori se poate forma o r e p r e z e n i a u
a acestui proces (32).
2 P I
3 |H care au cultivat-o, cu viziunea luminii. Apa pătrunsă pe
5 ni alchimică, mercurul nu este pur şi simplu argintul viu
F i g u r a M)
Am demonstrat cel puţin cum putem, noi fiinţele u m a n .
vizualiza spaţiul cvadridimensional, în ciuda faptului că percepem
doar în trei dimensiuni. Pentru că vă puteţi întreba cum câştigam
o i d e e despre spaţiul cvadridimensional real, aş dori să v ă la.
conştienţi de aşa-numitul mister alchimic, pentru că o a d e v a u M
vedere a spaţiului cvadridimensional este înrudită cu ceea u
alchimiştii numesc transformare.
[Prima variantă de text:] Dacă vrem să obţinem o adevărata
vedere a spaţiului cvadridimensional trebuie să facem e x e r c i ţ i i
foarte precise. Mai întâi trebuie să ne formăm o foarte clara -a
profundă viziune - şi nu o reprezentare - a ceea ce numim apa
84
A PATRA D I M E N S I U N E
.in ic al să obţinem asemenea viziuni care cer meditaţii de
. d u r a t ă . Trebuie să ne scufundăm în natura apei cu mare
. n Trebuie să ne târâm înăuntrul naturii apei. Ca un al doilea
a ni trebuie să ne creăm o viziune a naturii luminii. Deşi
I M . ! ne este familiară, o cunoaştem numai în forma în care o
I N I I d e afară. Prin meditaţie dobândim contrapartea interioară
i i i m i i exterioare, ajungem să ştim de unde şi cum apare
M 3 n o i înşine suntem în stare să producem ceva ca lumina.
UI.-ditaţie, yoginii sau studenţii în esoterism dobândesc
... H a l e a de a produce lumină. Cei care meditează cu adevărat
ii« onceptelor pure, lăsând aceste concepte să lucreze asupra
i. Im lor în timpul meditaţiei, care pot gândi liber de
i.dilate fac acest lucru; lumina se naşte din concepte.
N I mediu înconjurător l e apare c a lumină curgătoare,
i N H I î n esoterism trebuie s ă „combine alchimic" viziunea
N I N . m i l de lumină este ceea ce alchimiştii au numit mercur.
n limbajul alchimiei, apă plus lumină este egal cu mercur. în
M I M I După ce ne-am trezit capacitatea de a crea lumina din
i noastră cu concepte pure, mercurul apare ca amestecul
i. I lumini cu viziunea noastră despre apă. Luăm în posesie
ni acestei ape pătrunse de lumină, care este unul dintre
• u n d e lumii astrale.
S doilea element apare când cultivăm o viziune a aerului, aşa
NI unic am cultivat o viziune a apei. Printr-un proces spiritual
R R M puterea aerului. Apoi, concentrând puterea sentimentului
MM anume fel, aprindeţi prin sentiment focul. Când combinaţi,
. i u n ca în chimie, puterea aerului cu puterea focului produs
< iiliment obţineţi „aer de foc". Aşa cum poate ştiţi, acest aer
U «-sie menţionat în Faust~u\ lui Goethe (33). Este un lucru
n e c e s i t ă participarea lăuntrică a fiinţei umane. Aşadar, o
85
 RUDOLF STEINER
componentă este extrasă dintr-un element existent, aerul, în (imn
ce noi înşine îl producem pe celălalt, focul sau căldura. Acest an
plus foc dă ceea ce alchimiştii numeau sulf sau aer de fm
strălucitor. Prezenţa acestui aer de foc într-un element lichid est»
materia astrală despre care Biblia spune; „Şi Duhul lui Dumne/ni
plutea deasupra apelor" ( 3 4 ) .
Al treilea element apare când extragem puterea pământului 71
o combinăm apoi cu forţele spirituale ale sunetului. Rezultatul est*
ceea ce este numit aici Duhul lui Dumnezeu. Din această cau/fl
este numit şi tunet. Duhul activ a lui Dumnezeu este tunet, pământ
plus sunet. Duhul lui Dumnezeu pluteşte, aşadar, deasupm
substanţei astrale.
Apele biblice nu sunt ape obişnuite, ci ceea se numeşte, de lapt
materie astrală. Ea constă din patru tipuri de forţe: apă, aer, lumina
şi foc. Şirul acestor patru forţe este revelat viziunii astrale ca fui uf
cele patru dimensiuni ale spaţiului astral. Adică ceea ce suni m
realitate. Spaţiul astral arată foarte diferit de lumea noastră. Mult.
fenomene presupus astrale sunt simple proiecţii ale aspecte Ini
lumii astrale în spaţiul fizic.
După cum vedeţi, ceea ce este astral este pe jumătate subiect i\
(adică este dat subiectului în mod pasiv), pe jumătate apă şi an
căci lumina şi sentimentul (focul) sunt obiective, adică produc
în mod activ de către subiect. Numai o parte din ceea ce este astral
poate fi găsit în exterior, ca fiind dat subiectului, în ambianţa
Cealaltă parte trebuie să fie adăugată prin activitate proprie. Restul
este obţinut din forţe ale conceptelor şi ale sentimentelor, din ceru
ce este dat, prin obiectivare activă. Din această cauză, în astral
găsim substanţă subiectiv-obiectivă. în Devachan nu mai exista
decât un element în totalitate subiectiv.
Din această cauză, în domeniul astral găsim un element eair
trebuie să fie creat mai întâi de fiinţele umane. Tot ceea ce facem
aici este numai simbol, reprezentare simbolică a lumilnt
86
A PATRA D I M E N S I U N E
«i nu arc, a lumii devachanice. Aceste lumi sunt adevărate în
• ini m care vi le-am prezentat prin aceste referiri aluzive. Ceea
11 la în aceste lumi superioare poate fi atins numai prin noi
iialiSaţi de vedere. Omul trebuie să facă el însuşi ceva pentru
• u n i e e aceste lumi.
| i doua variantă (Vegelahn):] Dacă vrem să dobândim o
. | »t ie adevărată a spaţiului cvadridimensional trebuie să facem
i* un specifice. Mai întâi trebuie să cultivăm o viziune clară
i ' M D U N D Ăa apei. Asemenea viziuni nu pot fi atinse de la sine.
i n h i n c s ă n e afundăm noi înşine în natura apei cu cea mai mare
. . . «e. Trebuie să ne târâm înăuntrul apei, ca să spunem aşa.
i i 1i e b t i i e să creăm o viziune a naturii luminii. Deşi lumina ne
i. l.miliară, o ştim numai în forma în care o percepem din
i. . h a . Prin meditaţie obţinem contraimaginea interioară a
i exterioare. învăţăm de unde vine lumina, aşa încât
i n u n noi înşine în stare să producem lumina. Putem face asta
H id ca aceste concepte să lucreze cu adevărat asupra sufletelor
în timpul meditaţiei şi având o gândire liberă de
n .a lalitate. întregul nostru mediu înconjurător ne este revelat
. h i . n i n â curgătoare. Apoi trebuie să combinăm ca într-un proces
in,,,!! reprezentările obţinute despre apă cu cea despre lumină.
! . i o t a ! pătrunsă de lumină este ceea ce alchimiştii au numit
ui-uis. în limbajul alchimiei, apă plus lumină egal mercur,
i mercur alchimic nu este argintul viu obişnuit. Trebuie întâi
iu iiezim propria noastră capacitate de a crea mercur din
:
M • |>!ul luminii. Luăm apoi în posesie mercurul, puterea apei
i • a • 11 nsa de lumină, care este unul dintre elementele lumii astrale.
I doilea element apare când ne facem o reprezentare vie a
. . d m şi apoi extragem puterea aerului printr-un proces
i n . m a l ; combinându-1 cu sentimentul în interiorul nostru
i . m d r m astfel conceptul căldurii sau al focului. Un element este,
87
 RUDOLF STEINER

aşadar, extras, în timp ce pe celălalt îl producem noi înşine l\

acesta - aer plus foc - alchimiştii îl numeau sulf sm aer de I...
strălucitor. Elementul lichid este în adevăr materia la care se la. *
referire în afirmaţia biblică: „Duhul (Spiritul) lui Dumnezeu piui.
deasupra apelor" (35). C O N F E R I N Ţ A a V-a
Al treilea element este „Dumnezeul-Spirit", adică păuiam
combinat cu sunet. Este ceea ce apare atunci când extrag m
puterea pământului şi o combinăm cu sunetul. „Apele" b i b l i c e un
sunt ape obişnuite, ci ceea ce numim substanţă astrală care c o i r . i i
din patru tipuri de forţe: apă, aer, lumină şi foc. Aceste patru I m | »
constituie cele patru dimensiuni ale spaţiului astral. Berlin, 31 mai 1905
Aşa cum puteţi vedea, materia astrală este jumătate subiceln .1
numai o parte a substanţei astrale poate fi obţinută din mediul luna dată am încercat să obţinem reprezentarea unei
înconjurător. Cealaltă parte este obţinută prin obiectivizare dm amiii spaţiale cvadridimensionale reducând-o la trei
forţele conceptuale şi cele emoţionale. în Devachan am găsi n u m a i
I-amii. Mai întâi am convertit o figură tridimensională
un element complet subiectiv; acolo nu există niciun fel d.
na bidimensională. Am substituit dimensiunile cu culori,
obiectivitate. Tot ceea ce facem aici este o simplă reprezciii.iu
M I I K I imaginea noastră prin folosirea a trei culori pentru a
simbolică a lumii Devachanului. Ceea ce se află în lumii*
superioare poate fi atins numai dezvoltând în noi înşine noi < M n i a cele trei dimensiuni ale cubului. Apoi am desfăşurat
de percepţie. Fiinţele umane trebuie să fie active pentru a atinn m aşa fel încât toate suprafeţele s-au aşezat în plan,
aceste lumi. .ud şase pătrate ale căror laturi, diferit colorate, au
• n i a t cele trei dimensiuni în spaţiul bidimensional.

H ,i nc-am imaginat că transferăm fiecare pătrat în cea de a

limensiune, mişcându-1 printr-o ceaţă colorată şi permiţân-
i tapară în cealaltă parte. Ne-am imaginat toate suprafeţele
- mişcându-se prin şi fiind colorate de pătratele de
h.-. Astfel am folosit culori pentru a încerca să înfăţişăm
iiidimensional în două dimensiuni. Pentru a reprezenta
• intr-o singură dimensiune am folosit două culori diferite
i lalurile lor perechi; pentru a reprezenta un cub în două
i a i i n i am folosit trei culori. înfăţişarea unei figuri cvadri-

i aonale în spaţiul tridimensional cere o a patra culoare.

89
 RUDOLF STEINER A PATRA D I M E N S I U N E

Apoi ne-am imaginat un cub cu trei culori de suprafaţă d i i u u „. unt răspândite în spaţiul bidimensional coincid atunci
în mod analog cu pătratul nostru cu două culori de muchie. h» • •» , < in tranziţia spre spaţiul tridimensional.
asemenea cub s-a mişcat printr-un cub de a patra culoare; adu a *
dispărut în a patra dimensiune sau culoare. în conformii.ii« »<
analogia lui Hinton, am făcut ca fiecare cub limită să se misi» J . M .
a patra culoare şi să reapară în cealaltă parte în culoarea sa onpn.ili

Hui constă din patru laturi, cubul din şase pătrate, iar
ml evadridimensional ar trebui să fie alcătuit atunci din opt
< -o). Hinton numeşte această figură cvadridimensională
'/ Sarcina noastră de a pune aceste opt cuburi împreună
uu'.ur „cub" nu este simplă, dar pentru aceasta trebuie să-1
k * i i" f i e c a r e să treacă prin a patra dimensiune. Când fac cu
'• Y,___J F i g u r a \\ //v/Â / ceea ce am făcut cu un cub trebuie să respect aceeaşi
- îaiie să folosim analogia relaţiei unei figuri tridimensionale
Acum aş vrea să vă dau o altă analogie. Vom începe din u*m i a partea sa bidimensională pentru a descoperi relaţia unei
prin a reduce trei dimensiuni la două pentru a pregăti reduce n >• adridimensionale cu contrapartea sa tridimensională. în
a patru dimensiuni la trei. Trebuie să ne imaginăm conslmm.i uni cub desfăşurat aveam două grupuri de trei pătrate. în
cubul din şase pătrate, dar în loc de a lăsa toate pătratele ataşai, a n u l a r , prin desfăşurarea unui tessarakt în spaţiul
atunci când le desfăşurăm în plan le vom aranja diferit, aşa i nm nsional rezultă două grupuri a câte patru cuburi care arată
este arătat în figura 31. Aşa cum vedeţi, am împărţit cubul în <l<m ? ura 33. Metoda celor opt cuburi este foarte ingenioasă.
sisteme a trei pătrate fiecare. Ambele grupuri sunt aşezate IM
acelaşi plan. Trebuie să înţelegem unde este aşezat fiecare i'nij-
când reasamblăm cubul. Pentru a reface cubul trebuie să p l a s e ;
un grup deasupra celuilalt aşa încât pătratul 6 să stea deasupi.»
pătratului 5. Odată ce pătratul 5 este în poziţie trebuie să rida
pătratele 1 şi 2, în timp ce pătratele 3 şi 4 trebuie să fie cobora!»
(figura 32). Atunci, perechile corespunzătoare segmentele
liniare - adică cele de aceeaşi culoare (aici cu acelaşi numai -a
fel de liniuţe, aşa cum se vede în figura 31) - vor coincide. Aceste

90
 RUDOLF STEINER
A PATRA D I M E N S I U N E

Trebuie să manevrăm cele patru cuburi în spaţiul tridimcnaun*»
la fel cum am manevrat pătratele în spaţiul bidimensional, hn \\\
îndeaproape la ceea ce am făcut aici. Prin desfacerea unui i ui» IM
spaţiul bidimensional a rezultat un grup de şase pătrate. I.u .m.i
operaţia corespunzătoare cu un tessarakt, rezultă un sistem <lr n»t
cuburi (figura 34). Am transferat reflecţiile noastre privitoau U
spaţiul tridimensional asupra celui cvadridimensional. îmbinau»
pătratelor şi suprapunerii muchiilor în spaţiul tridimensional I.
corespund îmbinarea cuburilor şi suprapunerea suprafeţelor Im u.
spaţiul cvadridimensional. Prin desfăşurarea cubului în spaţiul
bidimensional au rezultat linii corespondente care s-au supiapu­
când am reconstruit cubul. Ceva similar se întâmplă cu supralcj* I.
diferitelor cuburi ale tessarakt-ului. Prin desfăşurarea U I U M
' ni cazul celorlalte suprafeţe. Când operaţia este
i ' ). u l m i care rămâne este cubul 7, cubul interior care era
> i ' M . i ! ,lc celelalte şase cuburi (37).
• • mu vedeţi, este vorba încă o dată de găsirea analogiilor
* l u a u ş i a patra dimensiune. După cum am văzut într-una
• MI îl* din conferinţa precedentă (figura 29), tot aşa cum un
• ii* a pătrat înconjurat de alte patru rămâne invizibil pentru
<" p< >a(c vedea numai în două dimensiuni, la fel se întâmplă
•i a p i e l e a cub în acest caz. El rămâne ascuns vederii
M . i . - a o n a l e . într-un tessarakt acest al şaptelea cub corespunde
n i l * >j >lulea cub, contrapartea sa în cea de a patra dimensiune.
-•-!(< aceste analogii servesc pentru a ne pregăti pentru a patra

n-aiine, întrucât nimic din concepţia noastră obişnuită asupra

tessarakt în spaţiul tridimensional rezultă suprafeţe corespunzăloan
Hiim n u ne forţează să adăugăm alte dimensiuni la cele
ale cuburilor respective care v o r coincide mai târziu. Astfel, înli un
' i i u r nouă. Urmând exemplul lui Hinton, am putea folosi
tessarakt suprafaţa orizontală superioară a cubului 1 se alia m
acelaşi plan cu suprafaţa frontală a cubului 5 când ne mişcăm m • i a gândi cuburile puse laolaltă în aşa fel încât să coincidă
cea de a patra dimensiune. M I - - corespunzătoare. Altfel decât prin asemenea analogii este
i-in' imposibil să dăm vreo sugestie despre felul în care trebuie
! H e p e m o figură cvadridimensională.

< lori să vorbesc despre un alt fel de reprezentare a corpurilor

ii idimensionale în spaţiul tridimensional care ar putea să vă
. .a înţelegeţi mai bine care este de fapt problema. Avem un
i' ' I i i I care are opt feţe triunghiulare care formează între ele

l a u r i obtuze (figura 35).

La fel, suprafaţa dreaptă a cubului 1 coincide cu suprafaţa

frontală a cubului 4, suprafaţa stângă a cubului 1 coincide cu
suprafaţa frontală a cubului 3 şi suprafaţa inferioară a cubului 1
coincide cu suprafaţa frontală a cubului 6. Corespondenţe similare ţ F i g u r a 35

92 93
 RUDOLF STEINER
Vă rog să vă imaginaţi această figură şi apoi să urmăriţi în\\u MM*§
cu mine următorul şir de gânduri. Vedeţi, aceste muclm >m
intersecţiile dintre două suprafeţe. De exemplu, două se intcrse< u
de-a lungul lui AB şi două de-a lungul lui EB> Singura diferenţa dinu*
un octaedru şi un cub este unghiul format de două feţe alăturau- < .u»*
suprafeţele se intersectează sub unghiuri drepte, aşa cum se îniam|.)t
în cub, figura care se formează trebuie să fie un cub. ( , W
traducătorului: se referă probabil la feţe pătrate care se intensei u a4
sub unghiuri drepte pentru că altminteri se poate obţine în cel \m\
general caz un paralelipiped dreptunghic) Când ele se intersecir.n*
sub unghiuri obtuze, aşa cum se întâmplă aici se fomieazăun oclaedm
(Nota traducătorului: cred că este valabilă din nou aceeaşi observat»*
acum fiind vorba însă de suprafeţe triunghiulare.) Făcând ca supraleţ. I.
să se intersecteze sub unghiuri diferite construim alte I I J M H »
geometrice ( 3 8 ) .
Figura 36
Să ne imaginăm mai departe un mod diferit de a fan
suprafeţele unui octaedru să se intersecteze. Imaginaţi-vă că una din
aceste suprafeţe, cum este AEB, este extinsă în toate direcţiile şi ea
suprafaţa inferioară, BCF, şi suprafeţele ADF şi EDC, din spatele
figurii, sunt extinse în mod similar. Aceste suprafeţe extinse trebuie
de asemenea să se intersecteze, şi anume se intersectează potrivit unei
duble simetrii. Când aceste suprafeţe sunt extinse celelalte patru
suprafeţe originale ale octaedrului, ABF, EBQ EAD şi DCF, suni
94
A PATRA D I M E N S I U N E
* ! an t e l e opt suprafeţe originale rămân doar patru şi acestea
i^m.-; r/ă un tetraedru care poate fi numit, de asemenea,
' de octaedru din cauză că jumătate din suprafeţele
1
* i -1 ii i • ;e intersectează. Nu este jumătate de octaedru în sensul
i i < t a i e în două prin mijloc. Când sunt extinse celelalte
i ! de octaedrului până când se intersectează, ele formează,
"•• u r a , un tetraedru. Octaedrul original este intersecţia acestor
< u.i. <lie. în stereometrie sau în cristalografia geometrică, ceea
* n u m i t jumătate de figură este mai degrabă rezultatul
i ii i i n u numămlui de suprafeţe decât al împărţirii figurii
M I . m ciouă. Aceasta este foarte uşor de vizualizat în cazul unui
d u ! ( Uj). Dacă vă imaginaţi un cub înjumătăţit în acelaşi fel
' i a una din suprafeţe să se intersecteze cu o altă suprafaţă, veţi
M mii)tdeauna un cub. Jumătate de cub este întotdeauna un alt
i 'm acest fenomen se poate trage o importantă concluzie, dar
• M I , n aş dori să folosesc un alt exemplu (40).
Figura 37
Avem un dodeeaedru rombic (figura 3 7 ) . Aşa cum vedeţi,
p.alctele sale se intersectează sub anumite unghiuri. Avem, de
menea, un sistem de patru fire - le voi numi fire axiale - care
îndreaptă în diferite direcţii, adică sunt diagonale care unesc
H u n opuse ale dodecaedrului rombic. Aceste fire reprezintă
95
 RUDOLF STEINER
sistemul de axe ale dodecaedrului rombic similar cu sistemul .!>
axe pe care vi-1 puteţi imagina în cub (41).
Obţinem un cub atunci când într-un sistem de trei a<»
perpendiculare se pun în evidenţă suprafeţe de intersectare pm*
aceea că în fiecare din aceste axe apar stagnări. Făcând ca a\« I»
să se intersecteze sub alte unghiuri se obţine o altă f o r m a ţ i u n i
geometrică. De exemplu, axele unui dodeeaedru rombn *
intersectează sub unghiuri care nu sunt drepte. înjumătăţind m«
cub obţinem tot un cub (42). Acest lucru este adevărat, însă nunw»
pentru un cub. Atunci când se înjumătăţeşte numărul suprafeţei..»
unui dodeeaedru rombic se obţine, de asemenea, o f o r m a ţ i i I M *
spaţială complet diferită (43).
Şi acum haideţi să observăm cum se raportează un octaedru Li
un tetraedru. Lăsaţi-mă să vă arăt ce vreau să spun. Relaţia este elai
aparentă dacă transformăm treptat un octaedru într-un tetraedru
Pentru acest scop să luăm un tetraedru şi să-i tăiem unul dinln
vârfuri, aşa cum se arată în figura 38. Continuăm să tăiem porţiuni
din ce în ce mai mari, până când secţiunile se intersectează pe
muchiile tetraedrului. Forma care rămâne este un octaedru. Tăind
vârfurile sub unghiuri corespunzătoare am transformat o figura
spaţială mărginită de patru plane într-o figură cu opt feţe.
96
A PATRA D I M E N S I U N E
y\ î
1
i re am făcut cu un tetraedru nu poate fi făcut cu un
• ii i Un cub are proprietăţi cu totul speciale prin aceea că este
<< 1> a l e a spaţiului tridimensional. Imaginaţi-vă întregul
1
•'1 I! d i i n i versului ca fiind structurat de trei axe perpendiculare
i • • alaltă. Inserarea de plane perpendiculare pe aceste axe
!
'*<< întotdeauna un cub (figura 39). Din această cauză, ori de
•M lolosim termenul cub pentru a desemna cubul teoretic
Î N M despre cub c a f i i n d contrapartea spaţiului tridimensional.
' i m Ictraedrul este contrapartea unui octaedru prelungind
- a a.- din feţele octaedrului până când se intersectează, un cub
i l i i a l este contrapartea întregului spaţiu (45). Dacă vă
> N I . i h întregul spaţiu ca fiind pozitiv, atunci cubul este negativ,
iui e s t e polar faţă de întregul spaţiu. Cubul fizic este figura
H . . ii ieă care corespunde efectiv întregului spaţiu.
i presupunem că în loc de un spaţiu tridimensional mărginit
H a i e bidimensionale avem un spaţiu mărginit de şase sfere
• •• u n t figuri tridimensionale. îiicep prin a defini un spaţiu
im&< nsional cu ajutorul a patru cercuri secante, adică figuri
-imnaisionale. Acum imaginaţi-vă că aceste cercuri devin tot mai
- M I . adică razele lor cresc tot mereu ş i centrele devin tot mai
1
r II tale. Cu timpul, cercurile se vor transforma în linii drepte
i i n i a 10). Atunci în loc de patru cercuri avem patru linii drepte
! 1
' e întretaie şi un pătrat.
97
 RUDOLF STEINER
F i g u r a 10
Acum, în loc de cercuri, imaginaţi-vă şase sfere formând ee\ *
asemănător cu o mură (figura 41). Imaginaţi-vă că sferele de\ m
tot mai mari, exact ca şi cercurile. în cele din urmă, aceste s i n .
devin planele care definesc un cub, aşa cum cercurile au devenit
liniile care definesc un pătrat. Acest cub este rezultatul a şase sin*
care au devenit plate. De aceea cubul este un caz particula, al
intersecţiei a şase sfere, aşa cum pătratul este un caz special al
intersectării a patru cercuri.
F i g u r a 41
A PATRA D I M E N S I U N E
-I'NI.-i când vă daţi seama clar că aceste şase sfere se
!
a I = -i.-a în plane corespunzând pătratelor pe care le-am folosit
i m u c pentru a defini cubul - adică atunci când vizualizaţi
M I .1 s f e r i c ă fiind transformată într-una plată - obţineţi cea mai
i ! I iie.ură spaţială. Un cub poate fi imaginat ca rezultat al
;
n ii a şase sfere secante.
T A I I - a u spune că un punct de pe un cerc trebuie să treacă prin
•" I * Im tensiune pentru a ajunge la un alt punct de pe cerc. Dar
< • • n u l a devenit atât de mare încât formează o linie dreaptă,
i " i i i e i de pe cerc poate ajunge la orice alt punct, mişcându-se
• - M , I | a m prima dimensiune.
> - onsiderăm un pătrat care este mărginit de figuri bidimen-
M ii- A lat timp cât cele patru formaţiuni care definesc pătratul
- i < i < uri ele sunt bidimensionale. Odată ce devin linii drepte
MI ii unidimensionale,
i ii» H Ic care definesc un cub se dezvoltă din figuri tridimen-
M d< (sferele) prin aceea că o dimensiune este înlăturată din
• d i n cele şase sfere. Aceste suprafeţe apar ca fiind dezdoite
M \ i > lucerea dimensiunilor lor de la trei la două. Şi-au sacrificat
N I o dimensiune. Ele intră în a doua dimensiune sacrificând
M I I u i n e a adâncimii. Astfel am putea spune că fiecare
u . s u i n e a spaţiului ia naştere prin sacrificarea dimensiunii
- d i . i t superioare.
i * a r a avem o formă tridimensională cu limite bidimensionale
- a l e i reducem formele tridimensionale la două dimensiuni,
i - u i e să concluzionaţi din aceasta că dacă considerăm spaţiul
i u n . nsional trebuie să gândim la fiecare direcţie ca fiind
• a unea plată a unui cerc infinit. Apoi, dacă ne mişcăm într-o
'"• • n e , ne-am întoarce în cele din urmă la punctul iniţial din
. im opusă. Astfel, fiecare dimensiune obişnuită a spaţiului a
i N iii prin pierderea dimensiunii superioare următoare. Un sistem
•< * i a l este inerent în spaţiul nostru tridimensional. Fiecare din
99
 RUDOLF STEINER

c e l e trei a x e p e r p e n d i c u l a r e a s a c r i f i c a t d i m e n s i u n e a u r m a l a n .
pentru a d e v e n i dreaptă.
In acest fel obţinem, aşadar, spaţiul tridimensional pim
îndreptarea fiecăreia din cele trei direcţii axiale. Inversam!
p r o c e s u l , f i e c a r e e l e m e n t a l s p a ţ i u l u i p o a t e f i d e a s e m e n e a ciul n a C O N F E R I N Ţ A a Vl-a
d i n n o u . A t u n c i a r r e z u l t a u r m ă t o r u l ş i r d e g â n d u r i : c â n d cui Uiţi
o formaţiune unidimensională figura care rezultă este bidinn n
sională; o formaţiune bidimensională devine tridimensionala 'a
în final, c u r b â n d o figură t r i d i m e n s i o n a l ă se o b ţ i n e o figură cvadn
d i m e n s i o n a l ă . A s t f e l spaţiul c v a d r i d i m e n s o n a l p o a t e fi imaginai Berlin, 7 iunie 1905
ca spaţiu tridimensional curbat ( 4 6 ) .
î n a c e s t p u n c t p u t e m f a c e t r a n z i ţ i a d e l a n e v i u l a v i u . î n acca-.i i
i « i trebuie să î n c h e i e m a c e s t e conferinţe despre a patra
c u r b a r e p u t e ţ i g ă s i f o r m e s p a ţ i a l e c a r e r e v e l e a z ă a c e a s t ă tran/iţi»
m u c a spaţiului, d e ş i e u d e fapt a ş v r e a s ă p r e z i n t m a i detaliat
de la n e v i u la viu. La trecerea spre tridimensional, găsim un
ni complicat. Ar trebui să fac c u n o s c u t e m u l t e alte m o d e l e
e x e m p l u s p e c i a l d e s p a ţ i u c v a d r i d i m e n s i o n a l ; e l a d e v e n i i plai
i i m i o n . T o t c e e a c e p o t f a c e e s t e s ă v ă i n d i c c e l e trei cărţi
P e n t r u c o n ş t i e n t a u m a n ă m o a r t e a n u e s t e n i m i c m a i m u l t cka ,11
n. c si pline de pătrundere ale sale ( 4 7 ) . D e s i g u r , n i m e n i dintre
curbarea tridimensionalului în cvadrimensional. în privinţa
nu vor să f o l o s e a s c ă analogii ca c e l e prezentate în conferinţele
corpului fizic luat în sine, lucrurile stau invers: m o a r t e a esi*
< iu- nu va fi apt să o b ţ i n ă o i m a g i n e m e n t a l ă a s p a ţ i u l u i
a p l a t i z a r e a a p a t r u d i m e n s i u n i în trei.
dimensional. S e cere u n n o u m o d d e a d e z v o l t a gânduri,
nin aş vrea să dezvolt o imagine reală (proiecţie paralelă)

• tessarakt. N o i a m v ă z u t c ă în spaţiul b i d i m e n s i o n a l u n
i n : patru laturi. C o r e s p o n d e n t u l s ă u î n s p a ţ i u l t r i d i m e n s i o n a l
ilail, c a r e a r e ş a s e f e ţ e p ă t r a t e ( f i g u r a 4 2 ) .

Figura 42

100
 RUDOLF STEINER
Contrapartea cvadridimensională este tessarakt-vA, c a i . m
delimitat de opt cuburi. în consecinţă, proiecţia unui tcs\,n .<a» H
trei dimensiuni constă din opt cuburi care se întrepătrund \»*
văzut cum pot coincide aceste opt cuburi în spaţiul tridimen>.u m \
Voi construi acum o proiecţie diferită a unui tessarakt (<lsi
Imaginaţi-vă un cub ţinut în aşa fel încât lumina sa Ia u I
umbră pe tablă. Putem astfel fixa umbra cu creta pe tabla (l u * M # #
43). Aşa cum vedeţi, rezultatul este un hexagon. Dacă vă i m a j a i w i
cubul ca fiind transparent puteţi observa că în proiecţia sa
" MI*
plan cele trei feţe anterioare coincid cu cele trei feţe poşte
în aceeaşi suprafaţă, formând un hexagon.
Figura \ \
Pentru a obţine o proiecţie pe care o putem aplica U I U M
tessarakt vă rog imaginaţi-vă cubul din faţa dumneavoasti i
poziţionat în aşa fel încât punctul din faţă A acoperă punctul din
spate C. Dacă faceţi apoi abstracţie de a treia dimensiuni
rezultatul este din nou o umbră hexagonală. Daţi-mi voie \.i
desenez aceasta pentru dumneavoastră (figura 44).
Figura 44
102
A PATRA D I M E N S I U N E
M.d . iihîsl în această poziţie vedeţi numai aceste trei feţe
- lelalte trei feţe sunt ascunse în spatele lor. Prin
i I» cubului apar scurtate şi unghiurile lui nu mai sunt
jac. Văzut din această perpectivă plană, cubul arată
.R'oii regulat. Astfel am creat o imagine a cubului
. > a i a ! în spaţiul bidimensional. Pentru că această
< uilcază laturile cubului şi modifică unghiurile,
N I R imaginăm cele şase feţe pătrate ale cubului c a f i i n d
! loimate, ca fiind romburi (49).
• I M haideţi s ă repetăm operaţia d e proiecţie p e care a m
u un cub tridimensional în plan cu o figură cvadridimen-
! " c a r e trebuie s-o introducem în spaţiul tridimensional.
a introducem, aşadar, formaţiunea din opt cuburi,
/ uf prin proiecţie paralelă în cea de a treia dimensiune,
n u d această operaţie, am obţinut la cub trei laturi vizibile
a\a/ibile, care există toate în spaţiu şi nu sunt aşezate în
iu planul proiecţiei. Acum imaginaţi-vă un cub
ud
• ij. ui în aşa fel încât din el se obţine un paralelipiped
0 ) . Dacă luaţi opt asemenea figuri puteţi asambla cele
ii i u11n ale tessarakt-ului în aşa fel încât, interpenetrându-se,
a o d u c ă cele opt cuburi rombice dublu acoperite ale acestei
n . i l unii spaţiale, ale dodecaedrului rombic (figura 45).
Figura 45
103
 RUDOLF STEINER A PATRA D I M E N S I U N E

A c e a s t ă figură are o a x ă în p l u s faţă de c u b u l tridimensional de! încerca Platon să exemplifice, în v e c h e a Grecie, că

E v i d e n t , o figură c v a d r i d i m e n s i o n a l ă are patru a x e . C h i a r atum i R

M I d e p e care l e c u n o a ş t e m sunt d e fapt c v a d r i d i m e n s i o n a l e

când componentele se întrepătrund tot m a i r ă m â n patru a.v i noi vedem numai imaginile-umbră ale lor în spaţiul

Astfel, această proiecţie c o n ţ i n e opt cuburi interpenetrate, care s. ini.< n s i o n a l . A c e a s t ă a f i r m a ţ i e n u e s t e c o m p l e t a r b i t r a r ă , a ş a

prezintă ca fiind cuburi rombice. Un dodeeaedru r o m b i c este > O I a r g u m e n t a p e scurt. L a început, p u t e m s p u n e , desigur,
imagine simetrică sau o imagine-umbră a unui tessarakt proiectai h o simplă speculaţie. C u m ne p u t e m noi reprezenta că există
în spaţiul tridimensional ( 5 1 ) . • * 1 1 a l state î n a c e s t e f i g u r i c a r e a p a r p e p e r e t e ? D a r i m a g i n a ţ i - v ă

Am ajuns la a c e s t e relaţii prin a n a l o g i e , care e s t e în întregi im H M (.i s t a ţ i a i c i î n t r - u n r â n d i n c a p a b i l i s ă v ă m i ş c a ţ i . D i n t r - o d a t ă

1
validă. A ş a c u m am obţinut o p r o i e c ţ i e a cubului într-un plan, un • 11 1 • I r î n c e p s ă s e m i ş t e . N u v ă p u t e ţ i i m a g i n a c ă u m b r e l e d e

tessarakt poate fi reprezentat printr-o proiecţie în spahii! i i. te sc p o t m i ş c a fără să p ă r ă s e a s c ă a d o u a d i m e n s i u n e . C â n d

t r i d i m e n s i o n a l . P r o i e c ţ i a c e r e z u l t ă s e c o m p o r t ă faţă d e tessarah n - a n e se m i ş c ă pe p e r e t e a c e a s t a arată că în afara peretului
c a i m a g i n e a - u m b r ă a c u b u l u i faţă d e c u b . C r e d c ă a c e a s t ă operaţi, ! i irebuit să i n d u c ă m i ş c a r e a în o b i e c t u l real, c e v a c a r e nu
este uşor de înţeles. a i . pe perete. în spaţiul t r i d i m e n s i o n a l o b i e c t e l e p o t trece u n e l e

A ş dori s ă l e g c e e a c e t o c m a i a m făcut c u i m a g i n e a minunat.i i : M - a altele, l u c r u p e c a r e i m a g i n i l e l o r u m b r ă nu-1 p o t f a c e

oferită de PIaton şi S c h o p e n h a u e r în alegoria peşterii ( 5 2 ) . I i Ir i m a g i n a ţ i i n p e n e t r a b i l e - a d i c ă c o n s t â n d d i n s u b s t a n ţ ă .

P l a t o n n e c e r c s ă n e i m a g i n ă m o a m e n i înlănţuiţi într-o pestei a • I «N i m a g i n ă m că a c e l e imagini i m a g i n a t e a fi substanţiale,

a s t f e l î n c â t e i n u p o t s ă - ş i î n t o a r c ă c a p e t e l e , v ă z â n d d o a r p e r e i el. M M pot s ă t r e a c ă u n e l e p e l â n g ă a l t e l e fără a p ă r ă s i a d o u a

d i n fund. î n s p a t e l e lor alţi o a m e n i cară diferite o b i e c t e , trecând <M- n aune.

prin faţa peşterii. A c e ş t i o a m e n i şi o b i e c t e sunt tridimensionali i .ia v r e m e c â t i m a g i n i l e d e p e z i d r ă m â n n e m i ş c a t e n u a m
dar prizonierii v ă d n u m a i u m b r e l e p r o i e c t a t e p e p e r e t e l e d i n f i i n d n . n motiv s ă c o n c h i d c ă c e v a s e î n t â m p l ă î n afara peretelui, î n
Totul în această încăpere ar apărea numai ca umbre bidimen .. • .paliului i m a g i n i l o r - u m b r ă b i d i m e n s i o n a l e . D e î n d a t ă c e e l e
sionale pe peretele opus. i- a se mişte sunt forţat să caut sursa mişcării şi să

A p o i P l a t o n ne s p u n e că situaţia noastră în l u m e este similaia ... i u l o n c z că s c h i m b a r e a îşi are sursa în afara zidului, în c e a

Suntem oameni înlănţuiţi în peşteră. Deşi noi înşine suntem i n.ua dimensiune. Astfel schimbarea imaginilor ne-a

cvadridimensionali, aşa c u m e s t e orice altceva, tot c e e a c e putem < M I 1,1 c ă e x i s t ă , î n a f a r a c e l e i d e a d o u a d i m e n s i u n i , o a t r e i a

vedea apare numai în imagini în spaţiul tridimensional (5d) • II uinc.

Conform cu Platon, suntem reduşi la a v e d e a n u m a i umbrei, i > a o s i m p l ă i m a g i n e p o s e d ă o a n u m i t ă r e a l i t a t e şi a t r i b u t e
tridimensionale ale lucrurilor în l o c d e r e a l i t a t e a lor. î m i vad -h. . \ e a e s t e t o t u ş i î n m o d e s e n ţ i a l d i f e r i t ă d e o b i e c t u l r e a l .
propria m â n ă n u m a i ca pe o i m a g i n e - u m b r ă ; în realitate, ea eslr - n ,M I R "î noglindăested ea s e m e n e aneîndoielnicdoarimagine,
cvadridimensională. Tot c e e a ce oamenii văd este, de asemenea, dr i Î în oglindă, dar sunteţi în a c e l a ş i t i m p p r e z e n t aici. Fără
imagine a realităţii cvadridimensionale. Ca şi aceea a m.i u n u i a l t r e i l e a e l e m e n t - a d i c ă a u n e i f i i n ţ e a c t i v e - n u
tessarakt-u\\\\ p e care v - a m arătat-o. - 1. ii eu adevărat care sunteţi dumneavoastră. I m a g i n e a în

104 105
 RUDOLF STEINER
oglindă face aceleaşi mişcări ca şi originalul; nu are abilitatei d.
a se mişca ea însăşi, ci este dependentă de obiectul real, fiinţa in
acest fel putem distinge între imagine şi o fiinţă, spunând că uunun
o fiinţă poate produce schimbare sau mişcare din ea însăşi. Inu
dau seama că imaginile-umbră de pe perete nu se pot mişca * l*
însele; de aceea ele nu pot fi fiinţe. Trebuie să trec dincolo << l
imagini pentru a descoperi fiinţele.
Şi acum să aplicăm acest şir de gânduri la lume în genei.il
Lumea este tridimensională dar, dacă o veţi considera în ea î n . ' . . I M
cuprinzând-o în gânduri, veţi descoperi că ea este de fapt imobila
Chiar dacă v-o imaginaţi îngheţată într-un anumit moment, ca r.i.
totuşi tridimensională. In realitate, lumea nu este aceeaşi în dou.i
momente diferite. Se schimbă. Acum imaginaţi-vă că acest,
momente diferite ar dispărea, astfel încât rămâne ceea ce est»
Dacă nu ar fi timp, lumea nu s-ar schimba niciodată, dar chiai -a
fără timp sau schimbări ea ar fi totuşi tridimensională. La l< I
imaginile de pe perete rămân bidimensionale, dar faptul ca s.
schimbă sugerează existenţa unei a treia dimensiuni. Cauza pcntni
care lumea se schimbă în mod continuu, rămânând totuşi
tridimensională chiar şi fără mişcare, trebuie s-o căutăm în a p a l i a
dimensiune. Motivul schimbării, cauza schimbării trebuie căutat.i
în afara celei de a treia dimensiuni. în acest punct înţelegeţi
existenţa celei de a patra dimensiuni şi justificarea pentru metafoia
lui Platon. Concepem astfel întreaga lume tridimensională ea
umbra-proiecţie a unei lumi cvadridimensionale. Singura întrebau
este cum trebuie să înţelegem realitatea acestei a patra dimensiuni
Desigur, trebuie să înţelegem că este imposibil pentru a patia
dimensiune de a intra direct în cea de a treia. Ea nu poate face
aceasta. A patra dimensiune nu poate să cadă pur şi simplu în cea
de a treia. Acum aş vrea să vă arăt cum trebuie să obţinem
conceptul transcenderii celei de a treia dimensiuni. în una din
conferinţele mele precedente am încercat să trezesc o idee
106
A PATRA D I M E N S I U N E
" i . mat oare în dumneavoastră (54). Imaginaţi-vă că avem un
- < a s e devine tot mai mare, aşa încât orice segment de cerc
I M . «oj mai plat, diametrul devine în cele din urmă atât de mare
a • . s c u l se transformă într-o linie dreaptă. O linie dreaptă are
" <> dimensiune, dar un cerc are două. Cum putem obţine din
M In ii 1 - 0 dimensiune o a doua? Prin îndoirea unei linii drepte
ii• i meat să formeze din nou un cerc.
i »a« a vă imaginaţi suprafaţa cercului curbată din nou în spaţiu,
h i i H i mai întâi o cupă şi în cele din urmă, dacă continuaţi să
1
" i l . a i i . , devine o sferă. în felul acesta, o linie curbă capătă o a
N I dimensiune ş i o suprafaţă curbă o a treia dimensiune. Şi,
• I ah putea să curbaţi un cub, el ar trebui să se curbeze într-a
ii i dimensiune, iar rezultatul ar fi un tessarakt sferic (55).
upnifaţa poate fi considerată o formaţiune bidimensională
id u i a . în natură, sfera apare în forma unei celule, cea mai mică
n i i v i e . Frontiera unei celule este sferică. Aici avem diferenţa
' " a n - viu şi neviu. Mineralele în forma lor cristalină sunt
a . a d e a u n a mărginite de suprafeţe plane, în timp ce viaţa este
n t i i u t ă din celule şi deci mărginită de suprafeţe sferice. Aşa cum
-L a a l e l e sunt construite din sfere plate, sau plane, viaţa este
•M .huită din celule sau sfere curbate împreună. Diferenţa dintre
ni a neviu constă în caracterul frontierelor lor. Un octaedru este
M N - u n i t de opt triunghiuri. Dacă ne imaginăm cele opt feţe ale sale
I iu ud sfere, obţinem ceva viu alcătuit din opt articole (celule).
I *aeă „curbaţi" un cub care este tridimensional rezultatul este
l a s naţiune cvdaridimensională, tessarakt-ul sferic. Dar dacă
I II h a l i întreg spaţiul figura rezultată este ceva care se raportează
i' paliul tridimensional ca sfera la plan (56). Aşa cum un cub,
I < >l>iect tridimensional, este mărginit de suprafeţe plane, tot astfel
»< i< O cristal este mărginit de plane. Esenţa unui cristal este aceea
* d. limitării sale prin suprafeţe plane. Esenţa vieţii este aceea că
I- construită din suprafeţe curbe, şi anume celulele, în timp ce
107
 RUDOLF STEINER
o formaţiune aflată pe un nivel şi mai înalt de existenţa a» ia
delimitată de structuri cvadridimensionale. O format mu.
tridimensională este mărginită de formaţiuni bidimensionali »»
fiinţă cvadridimensională - adică o fiinţă vie - este mărginită .1.
fiinţe tridimensionale, de sfere şi celule. O fiinţă pentadim»»»
sională este mărginită de fiinţe cvadridimensionale, .1.
tessarakt-mi sferice. Astfel vedeţi că trebuie să urcăm de la luni»
tridimensionale spre fiinţe cvadridimensionale şi apoi spre luni'
pentadimensionale.
Ne întrebăm: Ce trebuie să apară la o fiinţă cvadriduuui
sională? (57) Trebuie să aibă loc o schimbare în cadrul celei .1.
a treia dimensiuni. Cu alte cuvinte, când agăţaţi pe perete iniarim
care sunt bidimensionale ele rămân în general imobile. ( aiul
vedeţi imagini bidimensionale mişcându-se, trebuie să corn In
zionaţi că motivul mişcării se poate afla numai în alai»
suprafeţei zidului - adică a treia dimensiune a spaţiului este c«a
care impulsionează schimbarea. Când găsiţi că au loc schinihan
în a treia dimensiune trebuie să trageţi concluzia că o a palm
dimensiune are un efect asupra fiinţelor care suferă schimbai un
interiorul celor trei dimensiuni spaţiale ale lor.
Nu recunoaştem cu adevărat o plantă când o cunoaştem n u m a i
în cele trei dimensiuni ale sale. Plantele se schimbă continuu
Schimbarea este un aspect esenţial al plantei, o caracteristic
superioară a acesteia. Un cub rămâne neschimbat; forma sa M
schimbă numai când îl spargeţi. O plantă îşi schimbă singuia
forma, ceea ce înseamnă că schimbarea trebuie să fie cauzata << l - na une, distrugeţi fiinţa. Dacă faceţi acest lucru unei plante
un factor care există în afara celei de a treia dimensiuni şi este «•
expresie a celei de a patra dimensiuni. Care este acest factor'/
Vedeţi, dacă aveţi un cub şi faceţi o copie a lui, desenându I
în diferite momente veţi găsi că el rămâne mereu la fel. Dar când
veţi desena o plantă şi veţi compara originalul cu copia dumnea
voastră trei săptămâni mai târziu, originalul se va fi schimbat. 1 v
108
A PATRA D I M E N S I U N E
><• ili.:ua noastră este pe deplin validă. Fiecare lucru viu
(-n un element superior în care sălăşluieşte fiinţa sa
< a i a timpul este expresia acestui element superior. Timpul
i i ia simptomatică a manifestării vieţii (concepută ca cea
i i> i dimensiune) în cele trei dimensiuni ale spaţiului fizic.
i a v u i t e , toate fiinţele pentru care timpul are o însemnătate
H I sunt imagini ale f i i n ţ e l o r cvadridimensionale. După trei
am ani cubul va rămâne la fel. Plantula de crin se schimbă
i • i timpul are o însemnătate reală pentru ea. Timpul este
« m * sau o proiecţie a celei de a patra dimensiuni, a vieţii
" . i . . m cele trei dimensiuni spaţiale ale lumii fizice,
î - m i u a clarifica cum se raportează fiecare dimensiune
r a la cea precedentă, vă rog să vă gândiţi la următoarele.
"! i n - trei dimensiuni. Pentru a o imagina pe cea de a treia
! nni-h că ea este perpendiculară pe cea de a doua şi că cea
i' -na este perpendiculară pe prima. Este caracteristic pentru
"< i dunensiuni că ele sunt perpendiculare una pe cealaltă. Noi
• i '«han concepe, de asemenea, a treia dimensiune ca apărând
•INImisiunea următoare, a patra. închipuiţi-vă că aţi modifica
n i < n l o r â î i d u - i feţele şi aţi manipula culorile într-un anumit
i i a cum a făcut Hinton. O astfel de modificare se poate face
' - «wespunde exact schimbărilor pe care le suferă o fiinţă
N . h nsională când se dezvoltă de-a lungul timpului trecând în
a patra dimensiune. Când secţionaţi o fiinţă cvadridimen-
d i intr-un punct oarecare, înseamnă că îi luaţi cea de a patra
a si când aţi lua o amprentă a plantei, turnând-o în ghips.
11 al această imagine distrugându-i cea de a patra dimensiune,
•ud timp, şi rezultatul este o figură tridimensională. Când
u a o fiinţă tridimensională oarecare timpul, cea de a patra
" ii aune, este de o importanţă critică pentru o anumită fiinţă
M I M nsională oarecare înseamnă că acea fiinţă trebuie să fie vie.
109
 RUDOLF STEINER
Şi acum ajungem la cea de a cincea dimensiune. Aţi \m
spune c ă această dimensiune a r trebui s ă aibă o altă Ironii' 1 1 > « *
este perpendiculară pe a patra dimensiune. Noi am v ă z u l e,i u Iuţi
dintre a patra dimensiune şi a treia este similară cu relaţia «Im**
a treia şi a doua dimensiune. Este mult mai dificil să ne inuia»»**
a cincea dimensiune, dar putem folosi încă o data o analMgî»
pentru a ne face o idee despre ea. Cum apare orice dimen a H M *
Când desenaţi o linie nicio dimensiune nu mai apare a t â t a w * m
cât linia continuă în aceeaşi direcţie. O altă dimensiun.
adăugată numai când vă imaginaţi două curente opuse sau imt*
care se întâlnesc şi se neutralizează într-un punct. M H H #
dimensiune apare numai ca o expresie a neutralizării loi|« U
Trebuie să fim în stare să vedem noua dimensiune ca a d a u g i » . *
unei linii în care două curente de forţe sunt neutralizate. Ne |>ui> u
imagina dimensiunea ca venind sau dinspre dreapta sau clin p*.
stânga, ca pozitivă în primul caz şi negativă în cel de al doi!»
Astfel înţeleg fiecare dimensiune ca un curent de forţe p o l a u . u
o componentă pozitivă şi una negativă. Neutralizarea foi p U
polare componente este noua dimensiune.
Luând aceasta ca punct de plecare, să dezvoltăm o reprezentau
a celei de a cincea dimensiuni. întâi trebuie să ne imaginau,
aspecte pozitive şi negative ale celei de a patra dimensiuni desj tu
care ştim că este expresia timpului. Să ne imaginăm o coliziun»
între două fiinţe pentru care timpul este plin de însemnata!.
Atunci trebuie să apară ca rezultat ceva similar cu ceea ce am
numit mai înainte stagnarea forţelor opuse. Când intră in
,inn
interacţiune două fiinţe cvadridimensionale, aceasta este n
i ec
cincea lor dimensiune. A cincea dimensiune este consecinţa unui
schimb sau a neutralizării acţiunii forţelor polare prin care doua
I N I
fiinţe vii care se influenţează reciproc produc ceva ce nu au în
comun nici în cele trei dimensiuni obişnuite ale spaţiului, nici iu
110
A PATRA D I M E N S I U N E
limensiune, în timp. Acest nou element are graniţele
«stor dimensiuni. Este ceea ce noi numim empatie
pacitatea de a informa o fiinţă despre cealaltă. Este
aspectului lăuntric (sufletesc-spiritual) al altei fiinţe,
a celei de a cincea dimensiuni - adică fără să intrăm
stării - niciodată o fiinţă nu ar fi capabilă să ştie ceva
e l e altei fiinţe, aspecte aflate în afara timpului şi a
I >.
agur, simţirea trebuie s-o înţelegem aici numai ca
expresie a celei de a cincea dimensiuni în lumea
j»< a dificil să construim cea de a şasea dimensiune în
I a s a că deocamdată vă voi spune pur şi simplu ce este
• am continua pe aceeaşi linie de gândire am găsi ca
clei de a şasea dimensiuni ceva care, plasat în lumea
r a o n a l ă fizică, este conştienta de sine. Ca fiinţă
i a n u a l ă omul are în comun cu alte fiinţe tridimensionale
.iii
a imaginii sale. Plantele posedă o dimensiune în plus,
> P e n t r u acest motiv nu veţi găsi niciodată ultima fiinţă
i a să a plantei în cuprinsul celor trei dimensiuni ale
• >». ei ar trebui să urcaţi la cea de a patra dimensiune, la sfera
S >acă însă aţi vrea să înţelegeţi o fiinţă care posedă simţire,
sa urcaţi la a cincea dimensiune, Devachanul inferior sau
u p a ; iar dacă aţi vrea să înţelegeţi o fiinţă cu conştientă de
» hinţă umană, ar trebui să urcaţi la a şasea dimensiune,
h a n u l superior sau sfera Arupa. Astfel, omul pe care îl
n în prezent este cu adevărat o fiinţă cu şase dimensiuni,
re numim simţire sau empatie şi conştienta de sine sunt
•iii ale celei de a cincea şi a celei de a şasea dimensiuni în
1 tridimensional obişnuit. Deşi în mod inconştient în cea mai
parte, omul proeminează în aceste sfere spirituale; numai
poate fi recunoscută adevărata lui natură. Această fiinţă cu
111
 RUDOLF STEINER
şase dimensiuni poate ajunge la o reprezentare chiar şi a Iunul.**
superioare numai dacă încearcă să se descotorosească .1»
caracteristica propriu-zisă a dimensiunilor inferioare.
Nu pot face mai mult decât să sugerez motivul pentru c a i c < u «i
oamenii că lumea este doar tridimensională. Concepţia loi
bazează pe reprezentarea că lumea este numai o reflecţie a uu.»ţ
factori superiori. într-o oglindă puteţi vedea cel mult o imarm.
oglindită a dumneavoastră înşivă. De fapt, cele trei dimensiuni al.
spaţiului nostru fizic sunt reflecţii, imagini materiale a t u i
dimensiuni superioare creatoare cauzale. în consecinţă, luni. .*
noastră materială are contrapartea ei polară, spirituală în g i u p u i
următoarelor trei dimensiuni superioare, adică a patra, a c i n . . *
şi a şasea. în sens asemănător, se comportă şi dimensiunile al lai.
dincolo de această grupă de dimensiuni ale unor lumi spin luai.
numai bănuite, polare, la dimensiunile a patra până la a şase»,
Luaţi în considerare apa şi apa îngheţată. în ambele c a . m»
substanţa este aceeaşi, dar apa şi gheaţa au forme cu totul di lei n>
Vă puteţi imagina un proces similar pentru cele trei dimensiun»
superioare ale fiinţei umane. Când vă imaginaţi omul ca fiinţa p.n
spirituală trebuie să-1 gândiţi ca posedând numai cele in <
dimensiuni superioare: conştienta de sine, simţirea şi timpul s i . »
aceste trei dimensiuni sunt reflectate în lumea fizică în cele iu »
dimensiuni obişnuite.
Când yoghinul (studentul în esoterism) vrea să acecada I»
cunoaşterea lumilor superioare, el trebuie să înlocuiască trcpi a
reflecţiile cu realitatea. De exemplu, când contemplă o planta < I
trebuie să înveţe să înlocuiască dimensiunile inferioare cu cri.
superioare. învăţând să ignore una din dimensiunile spaţiale al.
unei plante şi să o substituie cu dimensiunea corespondent
superioară - şi anume, timpul - el ajunge să obţină o reprezentau
pentru o fiinţă bidimensională în mişcare. Ce trebuie să mai la. a
112
A PATRA D I M E N S I U N E
n i u l i n esoterism pentru ca această fiinţă să nu rămână numai
1
• n m r , ci să corespundă unei realităţi? Dacă ar ignora pur şi
r i n .i treia dimensiune şi ar adăuga-o pe a patra rezultatul ar
. imaginar. Următoarea reprezentare ne va ajuta să ne
• in m a i departe spre un răspuns: filmând o fiinţă vie, chiar
' «r tragem a treia dimensiune evenimentelor care erau iniţial
1
IIsionale, succesiunea imaginilor adaugă dimensiunea
i M 1 . I I Dacă apoi adăugăm simţirea la această imagine
• i u r e a l i z ă m o operaţie similară cu aceea pe care am descris-
NI I am curbat o formaţiune tridimensională într-una
i U D r n t e n s i o n a l ă . Rezultatul acestei operaţii este o figură
' '< «dimensională ale cărei dimensiuni includ două din
" = .i unii le spaţiale obişnuite şi două superioare, şi anume
M
i NI i simţirea. Asemenea fiinţe există într-adevăr, şi acum, că
> M " ' i s la concluzia reală a studiului dimensiunilor, aş dori să
M M . ; e pentru dumneavoastră.
î 1 11: i : ' i j iaţi-vă două dimensiuni spaţiale - adică un plan - şi
• p u n e ţ i că acest plan este înzestrat cu mişcare. Imaginaţi-1
1
>îid«i se pentru a deveni o fiinţă simţitoare împingând o
i i . i i i a bidimensională în faţa lui. O asemenea fiinţă trebuie să
M I M , e foarte diferit faţă d e o fiinţă tridimensională din spaţiul
MM l unţa suprafaţă pe care am construit-o astfel este deschisă
•Mph t într-o direcţie. Ea prezintă un aspect bidimensional; vine
- dumneavoastră şi nu puteţi ajunge de jur împrejurul ei.
i ia Sliotă este o fiinţă luminoasă şi nu este nimic altceva decât
î n d e s e a într-o singură direcţie.
i. m i r o asemenea fiinţă, iniţiaţii fac cunoştinţă cu alte fiinţe,
u. le descriu ca mesageri divini care se apropie de ei în flăcări
i •»< Descrierea lui Moise primind cele Zece Porunci pe
MUI«de Sinai arată că el a fost abordat de o asemenea fiinţă şi
* a putut percepe dimensiunile (58). Această fiinţă, care
113
 A PATRA D I M E N S I U N E ^ ^
RUDOLF STEINER

Mineralul Planta Animalul Omul

seamănă cu o fiinţă umană căreia i s-a luat a treia dimensiun. NI
activă în senzaţie şi în timp.
(1onştienţă
Imaginile abstracte din documentele religioase nu suni numt
de sine
simboluri exterioare. Ele sunt realităţi măreţe pe care o m u l k Conştienta
poate cunoaşte luând în stăpânire ceea ce am încercat să înţcl. Simţire de sine
prin analogii. Cu cât vă dăruiţi cu mai multă râvnă şi un »gtt Simţire Conştientă
contemplării unor astfel de analogii, cu atât mai mult vă sculuu«l# Viaţă de sine
în ele, cu atât mai mult lucrează ele asupra spuihita Simţire Conştienta
Viaţă
dumneavoastră eliberând capacităţi superioare. Aceasta sc a p l u i de sine
Formă
de exemplu, explicaţiei analogiei dintre un cub şi un h e x a p o n ţ, Formă Viaţă Simţire
a aceleia dintre un tessarakt şi un dodeeaedru rombic. I Miiihmi Formă Viaţă
Formă
reprezintă proiecţia tessarakt-ului în lumea tridimensionali
fizică. Când priviţi aceste figuri ca şi când ele ar poseda vmţi
proprie - adică permiţând cubului să crească din proiecţia -«
hexagonul, şi tessarakt-ului să dezvolte din proiecţia
dodecaedrul rombic - corpul dumneavoastră mental inferior im »p
să înţeleagă formaţiunile pe care tocmai le-am descris. C â n d M M

numai că aţi urmat sugestiile mele dar aţi şi făcut ca a c i a u

operaţie să devină vie, aşa cum o fac studenţii în esoterism w»
deplină conştientă de veghe, veţi observa că figurile cvadriduu. »
sionale vor începe să apară în visele dumneavoastră. In M . a
punct, nu sunteţi departe de a fi apţi de a le aduce în conşln u|.»
de veghe. Veţi fi atunci în stare să vedeţi a patra dimensiune a.
fiecare fiinţă cvadridimensională.

Sfera astrală este a patra dimensiune.

Devachanul până la Rupa este a cincea dimensiune.
Devachanul până la Arupa este a şasea dimensiune (59).

Aceste trei lumi - fizică, astrală şi cerească (devachaniea)

cuprind şase dimensiuni. Lumile şi mai înalte sunt opusele polan
ale acestor dimensiuni.

114
 A PATRA D I M E N S I U N E

SPAŢIUL C V A D R I D I M E N S I O N A L
Figura 46

• < •m.siu-vă un cerc, o figură complet închisă aflată într-un

" u l u i înăuntrul lui (figura 46). Trebuie sau să intersectăm
Berlin, 7 noiembrie l'MM
Spaţiul nostru obişnuit are trei dimensiuni - lungime, lăţim»
şi adâncime. O linie are numai o dimensiune, lungimea. A c e a
tablă este un plan, adică, are două dimensiuni, lungime şi lăţim*
Un obiect solid se întinde în trei dimensiuni. Cum apare o J Î J M U A
tridimensională?
Imaginaţi-vă o formaţiune fără nicio dimensiune, şi anina*
punctul. El are zero dimensiuni. Când un punct se mişcă înli »•
> i ar supunem că cineva ne cere să mişcăm o monedă din
!< * m i a cercului sau - dacă nu vrem să atingem circum-
a ridicăm moneda în spaţiu şi să o aşezam înăuntrul
in o c a ce cere să părăsim a doua dimensiune şi să intrăm
î a uda. Pentru a mişca magic moneda înăuntrul unui cub
mi .fere trebuie să părăsim a treia dimensiune şi să trecem
> < îr a patra dimensiune (61). Am reuşit să înţeleg în această
n ii ui a spaţiului când am început să studiez geometria
• i i i proiectivă sintetică şi să sesizez semnificaţia
•F m a r i i cercului în linie dreaptă (figura 47). Lumea este

direcţie constantă rezultă o linie dreaptă sau o formaţi un* « i i m cele mai subtile gânduri ale sufletului (62).
unidimensională. Acum imaginaţi-vă dreapta mişcându \*
Rezultatul este un plan care are lungime şi lăţime. Şi, în siaişit
un plan care se mişcă descrie o figură tridimensională. Nu pinVu»
continua însă acest proces pentru a obţine prin mişcare dinii un
obiect tridimensional o formaţiune cvadridimensională sau o n
patra dimensiune. Cum putem folosi imaginile pentru a dezvoli.i
un concept despre a patra dimensiune? Unii matematicieni *a
oameni de ştiinţă - Zollner, spre exemplu - s-au simţit tentaţi %,i
aducă lumea spirituală în armonie cu lumea noastră senzorială p u n
Figura 47
presupunerea că lumea spirituală există în spaţiul cvadiuh
mensional (60).

116

RUDOLF STEINER
Şi acum să ne imaginăm un cerc. Putem trasa circumh unt
sa şi să ne întoarcem la punctul de unde am plecat Să ne imafittit
cercul crescând tot mai mare, în timp ce linia tangenta ian***
constantă. De vreme ce cercul devine tot mai plat, în cele dm mm*
va deveni o linie dreaptă. Când trasez aceste cercuri suceea\ »**#
mari, merg întotdeauna în jos pe o parte şi vin înapoi în a, 4.
cealaltă parte înainte de a mă întoarce la punctul de plecare In ..-l*
din urmă mă mişc într-o direcţie - să spunem spre dreapta |>.ti<»
când ating infinitul. Astfel trebuie să mă întorc din i n i m i i .!*
cealaltă parte, din stânga, de vreme ce succesiunea de pun. »*
dintr-o linia dreaptă se comportă ca un cerc. Vedem astfel c a :,\H\\M
nu are capăt, aşa cum o linie dreaptă nu are sfârşit, însutim*
punctelor sale fiind aceeaşi ca la cerc. în mod corespun/ai*.,
trebuie să ne imaginăm extinderea infinită a spaţiului c a lâna
conţinut în sine, aşa cum suprafaţa unei sfere este închisă în at».
Am descris spaţiul infinit cu ajutorul cercurilor şi sferelor. A». *t
concept ne va conduce la conceperea realităţii spaţiului (63)
în loc să ne imaginăm pe noi înşine îndreptându-ne spre inimii
şi întorcându-ne neschimbaţi din cealaltă direcţie, haideţi sa n>
imaginăm că purtăm o lumină. Aşa cum este văzută dintr-un p u m i
fix de pe dreaptă, lumina radiantă devine din ce în ce mai s l a k
pe măsură ce ne îndepărtăm cu lumină şi tot mai puternică eaii.l
ne întoarcem cu ea din infinit. Dacă ne imaginăm schimbările m
intensitate ca pozitive şi negative, avem pozitivul într-o parlc a
negativul în cealaltă parte. Găsim aceşti doi poli care sunt pui a
simplu efecte opuse ale spaţiului în toate efectele din huma»
naturală. Acest gând conduce la conceptul spaţiului ca fiind c e v a
plin de forţă şi la ideea că forţele active în spaţiu nu sunt niniu
altceva decât manifestări ale acestei forţe însăşi. Nu ne vom mai
îndoi de posibilitatea de a descoperi o forţă care lucrează in
interiorul spaţiului tridimensional şi ne vom da seama că toate
fenomenele spaţiale sunt bazate pe relaţii reale în spaţiu.
118
A PATRA D I M E N S I U N E
M. I de relaţie este împletirea a două dimensiuni. Pentru
i--n.! mele să se întrepătrundă trebuie să-1 deschidem pe
» i. pentru a-1 insera pe celălalt. Mă voi convinge acum
! a. .I inerentă a spaţiului răsucind o bucată dreptunghiulară
M dr două ori, adică ţin fix un capăt în timp ce răsucesc
^ >pa« cu 360°. Fixez apoi cele două capete ale panglicii
î yamălie. Tăind de-a lungul prin mijloc acest inel răsucit
:
< < inele întrepătrunse care nu pot fi separate fără să-1
• L U I I . I
- • i - • mul din ele. Răsucind pur şi simplu panglica am făcut
«ii I * a i i zarea în cuprinsul celor trei dimensiuni a unei
* H i m < a re altfel poate fi efectuată numai prin ieşirea în a patra
* * n 11 ie (64). Acesta nu este doar un joc; este realitate cosmică.
orbita Pământului în jurul Soarelui şi orbita Lunii
= •< M I R E L E ,
- i i Pământului (figura 48). Pentru că Pământul se mişcă în
- M U lui, orbita Lunii ş i cea a Pământului sunt întrepătrunse
'in> sunt cele două inele de hârtie. în cursul evoluţiei
I'.mlui, Luna s-a rupt de Pământ. Această separaţie a avut loc
ii a tel ca şi întrepătrundera inelelor noastre de hârtie. Când
ni paţiul în acest fel el devine viu în sine.
Figura 48
, M „epar* sa W» i^
,„ J u -se prin S pa ţ iu
l * » » ^ , s a ini
„ala. U n cub
119
 RUDOLF STEINER
imagine de ansamblu a cubului pot să aşez cele şase patrule uimi
lângă celălat într-un plan (figura 49). Pot reconstrui cubul ruin ai».i
aceste pătrate în sus, mişcându-le în cea de a treia dimensiun» w
şaselea pătrat este aşezat sus. Pentru a forma această figură în < m>.
am desfăcut cubul în două dimensiuni. Desfăşurarea unei hem*
tridimensionale o transformă într-o figură bidimensională.
F i g u r a V>
După cum vedeţi, frontierele unui cub sunt pătrate. Un i ut-
tridimensional este întotdeauna mărginit de pătrate bidimension.il.
Să ne uităm la un singur pătrat. El este bidimensional şi c i .
mărginit de segmente de dreaptă unidimensionale. Pot aşeza act ,n
patru segmente într-o singură dimensiune (figura 50). Laturile e u .
definesc una din dimensiunile pătratului sunt desenate în roşu < u
linii continue iar cealaltă dimensiune este colorată cu albastru a
desenată cu linii punctate. în loc să zic lungime şi lăţime pot voi IM
despre dimensiunile roşie şi albastră.
F i g u r a 511
Pot reconstrui cubul din şase pătrate. Asta înseamnă că mă din
dincolo de numărul patru (numărul laturilor pătratului), spie
120
A PATRA D I M E N S I U N E
il --ase (numărul planelor care formează feţele cubului).
««II p a s mai departe, mergem de la şase la opt (numărul
* « a r e formează „feţele" unei figuri cvadridimensionale).
m i a i aceste opt cuburi pentru a forma corespunzătorul
" a a i a l al figurii anterioare, care constă din şase pătrate,
nî bidimensional (figura 51).
Figura 51
mu imaginaţi-vă că aş fi în stare să restrâng această
n u n e în aşa fel încât să o răsucesc în mod corect şi s-o
l< /, astfel încât cel de al optulea cub să acopere întreaga
n u n e . Folosesc cele opt cuburi pentru a crea o figură
dimensională în spaţiul cvadridimensional. Hinton numeşte
.1 li gură tessarakt. Frontierele sale constau din opt cuburi, aşa
« a ii icrele cubului constau din şase pătrate. Astfel, un tessarakt
«dimensional este mărginit de opt cuburi tridimensionale,
i ne imaginăm o fiinţă care poate vedea numai în două
i «uni. Când priveşte la pătratele desfăşurate ale cubului vede
i pătratele 1, 2, 3, 4 şi 6, dar niciodată pătratul 5, cel haşurat
aii ml figurii (figura 52). Ceva similar vi se întâmplă când
i obiectul cvadridimensional desfăşurat. Deoarece puteţi
i numai obiecte tridimensionale, nu veţi putea vedea cubul
:; din mijloc.
121
 RUDOLF STEINER
2 IP
4
Imaginaţi-vă acum cubul desenat în aşa fel încât conturul sau
să apară ca un hexagon. Restul este ascuns în spate. Ceea ce vccK (t
este o imagine-umbră, o proiecţie a cubului tridimensional IM
spaţiul bidimensional (figura 5 3 ) . Imaginea-umbră bidimensionala
a cubului tridimensional constă din romburi, paralelogram,
echilaterale. Dacă vă imaginaţi cubul făcut din fire, puteţi vol< t
şi romburile din spate. Această proiecţie arată şase ronihim
suprapuse. în acest fel puteţi proiecta întregul cub în spaţiul
bidimensional.
Acum imaginaţi-vă tessarakt-ul nostru format în spaţiul
cvadridimensional. Proiectând această figură în spaţiul
tridimensional trebuie să obţinem patru cuburi deformate ohh*
(paralelipipede) Care nu se întrepătrund. Unul din aceste culnm
deformate oblic ar trebui să fie desenat ca în figura 5 4 .
122
A PATRA D I M E N S I U N E
Figura 54
< i'pl asemenea cuburi deformate oblic ar trebui însă să se
ni. I penetreze pentru a obţine o imagine tridimensională completă
• v, zmeului cvadridimensional în spaţiul tridimensional. Putem
i - ne prin aceasta umbra tridimensională completă a unui
.mila cu ajutorul a opt cuburi rombice potrivite care se
a. «penetrează. Figura spaţială care rezultă este un dodeeaedru
• - D I I U C cu patru diagonale spaţiale (figura 5 5 ) . Aşa cum în
i etia rombică a unui cub trei romburi adiacente coincid cu
i. lalle trei în aşa fel încât sunt vizibile numai trei din cele şase
i i< ale cubului, la fel şi în proiecţia tessarakt-ului, a dodeeaedm-
i - I I M anbic, numai patru cuburi rombice care nu sunt interpenetrate
mi vizibile ca proiecţii ale celor opt cuburi-frontieră ale
,//v//v/-ului de vreme ce patru cuburi rombice învecinate le
>• < > p e r ă complet pe celelalte patru ( 6 5 ) .
Figura 55
123
 RUDOLF STEINER A PATRA D I M E N S I U N E

Astfel, putem construi umbra tridimensională a unui c o i p Veţi găsi că gândurile noastre geometrice cu ajutorul cărora
cvadrimensional, chiar dacă nu tessarakt-ul. La fel suntem şi nm * oustmit cele trei dimensiuni obişnuite continuă în viaţa reală,
înşine umbre ale unor fiinţe cvadridimensionale. Când trecem <> l i M l i p u l este perpendicular pe cele trei dimensiuni şi constituie a

la planul fizic la cel astral trebuie să ne dezvoltăm capacitatea d< • ii., dimensiune. El creşte. Când timpul este vitalizat într-o fiinţă
a forma reprezentări. Imaginaţi-vă o fiinţă bidimensionali in abilităţile senzoriale. Când timpul este multiplicat în
străduindu-se în mod repetat să-şi reprezinte în mod viu .« i u n s u l unei fiinţe în aşa fel încât are loc mişcarea de sine,

asemenea imagine-umbră tridimensională. Dacă veţi consimt u h a i u l este fiinţa animală sensibilă. în realitate, o asemenea

mental relaţia dintre dimensiunea a treia şi a patra, aceasta v.i mu arc cinci dimensiuni, în timp ce o fiinţă umană are şase.
alimenta forţe interioare care vă vor permite să priviţi în spaţiul A v e m patru dimensiuni în domeniul eteric (planul astral), cinci

cvadrimensional real, nu matematic. iu,., nsiuni în domeniul astral (Devachanul inferior) şi şase
Vom rămâne întotdeauna neputincioşi în lumile superioan ' - m . nsiuni în Devachanul superior. Astfel izvorăsc în
dacă nu dezvoltăm facultăţi care să ne permită să vedem în Iun ui. iMiimeavoastră variatele manifestări ale spiritului. Când
superioare aici, în lumea conştientei obişnuite. Ochii pe care n i» u hanul îşi proiectează umbra sa în spaţiul astral rezultatul este
folosim pentru a vedea în lumea fizică perceptibilă prin simţim i rad nostru astral. Lumea astrală aruncată ca umbră în spaţiul
se dezvoltă când suntem încă în pântec. La fel, trebuie sa i i n nc conferă corpul nostru eteric şi aşa mai departe (66).
dezvoltăm organe suprasenzoriale când suntem încă în pântecul I urnea naturală moare când timpul se mişcă într-o direcţie şi
Pământului, în aşa fel încât să putem fi născuţi în lumile supei i i. revitalizată când se mişcă în cealaltă direcţie. Cele două
oare ca văzători. Dezvoltarea ochilor fizici când ne aflăm iu i M I K ie unde se întâlnesc aceste curente sunt naşterea şi moartea,
i m n u l se îndreaptă continuu spre noi pentru a ne întâlni. Dacă
pântecul mamei este un exemplu care luminează acest proces.
«.«ia s-ar mişca numai într-o direcţie nimic nou nu ar apărea
Un cub trebuie să fie construit folosind dimensiuni Ie
I o d a t ă . Fiinţele umane posedă de asemenea geniu - adică
lungimii, lăţimii şi înălţimii. Un tessarakt trebuie să fie construi)
nil lor, intuiţiile lor care curg spre ele. Trecutul care a fost
folosind aceleaşi dimensiuni, cu adăugarea unei a patra. Deoarece
!• lucrat este curentul care vine din cealaltă parte; el determină
creşte, o plantă iese afară din spaţiul tridimensional. Orice fiinţa
ninia aşa cum a evoluat ea până în momentul prezent.
care trăieşte în timp se eliberează de cele trei dimensiuni obişnuite
Timpul este a patra dimensiune. El rămâne invizibil în cele trei
dimensiuni ale spaţiului obişnuit şi poate fi perceput numai eu
puteri clarvăzătoare. Un punct în mişcare creează o linie, o l i n i e
în mişcare creează un plan, iar un plan în mişcare creează o figura
tridimensională. Când se mişcă spaţiul tridimensional, rezultatul
este creşterea şi dezvoltarea. Avem deci, aici, spaţiul cvadridi­
mensional, sau timpul, proiectat în spaţiul tridimensional ea
mişcare, creştere şi dezvoltare.

124 125

D E S P R E SPAŢIUL M U L T I D I M E N S I O N A L
Berlin, 22 octombrie l'mn
Subiectul de astăzi ne va confrunta cu unele dificultăţi şi acea-.tf
conferinţă ţinută la cerera dumneavoastră trebuie s-o consider,!|t * .
fiind un episod dintr-o serie. Dacă se urmăreşte o î n ţ c l e p i.
profundă a subiectului, chiar şi la un nivel formal, sunt necc y.
unele cunoştinţe matematice. Dar cuprinderea subiectului în i . M M
realitatea sa cere o pătrundere adâncă în esoterism. Astăzi v o m li
în stare să ne referim la acest aspect în mod foarte superi n tal
oferind doar un stimul pentru unii dintre dumneavoastră.
Este foarte dificil să vorbim despre dimensiuni s u p e r i o . u .
deoarece pentru a ne forma prin reprezentare o părere despre <•\n
mai mult decât cele trei dimensiuni obişnuite trebuie să intram n.
domenii abstracte, iar aici trebuie să cuprindem conceptele noa-.m
în mod foarte precis şi strict, altfel ajungem la ceva ian
fundament. Aceasta a fost soarta multor oameni pe c a n a
cunoaştem, atât prieteni cât şi inamici.
Conceptul spaţiului multidimensional nu este atât de sham
matematicienilor pe cât se crede în general (67). Matematicienii
fac deja calcule implicând operaţii pluridimensionale. Desijnu
matematicienii pot vorbi despre spaţii pluridimensionale mimai
într-o măsură foarte limitată; în mod esenţial ei pot discuta numai
126
A PATRA D I M E N S I U N E
i < posibilitatea existenţei lor. A determina dacă asemenea
am r se real sau nu trebuie lăsat în seama celor care pot privi
i \ I C I avem de-a face numai cu concepte pure care dacă sunt
I mit lese vor clarifica într-adevăr conceptul nostru de spaţiu.
• > , sic spaţiul? în mod obişnuit noi spunem că spaţiul este
II -il nostru, că noi umblăm prin spaţiu şi aşa mai departe. Cel
• na să aibă o reprezentare mai clară despre spaţiu trebuie
i ' i n i n d ă anumite abstracţiuni. Noi numim spaţiul în care ne
un indimensional. Se extinde în sus şi în jos, spre dreapta
i-n aânga, în faţă şi în spate. Când ne uităm la obiecte le
i n i . xtinzându-se în spaţiul tridimensional, adică posedând o
• = • •. m 11 a Iungime, lăţime şi înălţime.
i c huse însă să ne ocupăm de detaliile conceptului de spaţiu,
. •< ! ama să dobândim un concept mai precis. Să ne uităm la cea
M a m p l ă formă solidă, cubul. El ne arată în modul cel mai clar
i. lungimea, lăţimea şi înălţimea. Lungimea şi lăţimea feţei de
* . i i i ibului sunt egale. Când ridicăm această suprafaţă până când
I I M I I C Asa deasupra poziţiei iniţiale este aceeaşi cu lungimea şi
'!'!!!> .i, i>bţinem un cub, adică o figură tridimensională. Cu ajutorul
• • | =Mini iie putem informa în modul cel mai clar cu privire la detaliile
. i-'uaiaţiuni tridimensionale. Când examinăm frontierele unui cub
nn ea ele constau în suprafeţe plane legate prin laturi de lungimi
i s i n cub are şase asemenea suprafeţe plane.
« r este o suprafaţă plană? în acest punct, cei incapabili de
ii u huni extreme vor începe să se poticnească. De exemplu,
i imposibil să separăm prin tăiere una din feţele unui cub de
• >i uh forma unui strat foarte subţire de ceară, pentru că am
i p n . întotdeauna un strat cu o anumită grosime - adică un obiect
•i.d Nu putem ajunge la graniţa cubului în acest fel. Frontiera
• '• .la are numai lungime şi lăţime, dar nu are grosime. Astfel
E N I R I i a n la propoziţia formală: o suprafaţă plană este frontiera
• i h e n r i tridimensionale căreia îi lipseşte o dimensiune.
127
 RUDOLF STEINER
Care este atunci frontiera unei suprafeţe plane cum c\u m
pătrat? Din nou, definiţia cere cel mai înalt grad de abstra< ic .m
Frontiera unei figuri plane este o linie care are doar o dimeiruim*
lungimea. Lăţimea a fost eliminată. Care este limita unui s e p i i . •**
de dreaptă? Este un punct care nu are nicio dimensiune. Astl< I H»»*
eliminăm întotdeauna o dimensiune pentru a găsi limita U M H
formaţiuni geometrice.
Să urmăm şirul gândurilor a numeroşi matematic n m
inclusiv Riemann, care a făcut în acest domeniu o m u m i
excepţională (68). Să considerăm un punct, care nu arc mm»
dimensiune; o linie, care are una; un plan, care are două; .1 u*.
obiect solid, care are trei. La un nivel pur tehnic, matematicii nu
se întreabă dacă este posibil să mai adăugăm o a J M I M
dimensiune. Dacă ar fi aşa, limita unei figuri cvadridimensional.
ar trebui să fie o figură tridimensională, aşa cum un plan I a.
limita unui corp solid, o linie limita unui plan şi un punct linul.»
unei linii. Desigur, matematicienii pot trece la considerau,»
formaţiunilor cu cinci, şase, şapte sau chiar n dimensiuni, nud»
n este un număr întreg pozitiv.
în acest punct apare o anumită neclaritate atunci când s p u n e m
că un punct nu are nicio dimensiune, o linie una şi un plan doua, iat
un obiect solid trei. Putem face obiecte solide, cum sunt cuburile, din
orice material - ceară, argint, aur şi aşa mai departe. Materialele suni
diferite, dar dacă le facem de aceeaşi mărime fiecare ocupă acelaşi
volum în spaţiu. Dacă eliminăm apoi toate aceste materii pe care 1»
conţin aceste cuburi rămânem doar cu anumite segmente specifice
din spaţiu, imaginile spaţiale ale cubului. Aceste segmente de spaţiu
sunt de aceeaşi dimensiune pentru toate cuburile, indiferent de
materialul din care sunt făcute, şi au toate lungime, lăţime şi înălţime
Putem imagina asemenea spaţii cubice extinzându-se spre infinit,
rezultând astfel spaţiul infinit tridimensional. Obiectul material e s t e
numai un segment al acestui spaţiu.
128
A PATRA D I M E N S I U N E
> > a« >.aea întrebare este dacă putem extinde astfel de evaluări
!i-m•»!«-, care, plecând de la spaţiu, să poată fi extinse la
M M|.< rioare? De fapt, matematicianul calculează numai în
1
a s t f e l de evaluări; asemenea consideraţii includ numai
••"*< >Î
- I te permis acest lucru? Aşa cum vă voi arăta, folosirea
< ia pentru a calcula mărimile spaţiului poate da naştere la
- • ••ni» i/ie. De ce? Va fi suficient să vă spun un singur lucru.
M -l, va că aveţi o figură pătrată. Eu pot întinde această figură
i - M două direcţii, până când ajungem la o figură plană care
nud. la infinit între două linii (figura 56).
Figura 56
i u i ni că această figură plană este extinsă la infinit, mărimea
u infinită (oo). Acum să presupunem că alţi oameni aud că
' •! - uprinsă între aceste două linii este infinit de mare. în mod
• a c e ş t i oameni se gândesc la infinitate. Dar, dacă le vorbiţi
i i i i i m t a t e , ei pot să-şi facă, în anumite condiţii, reprezentări total
>m despre ceea ce vreţi să spuneţi. Să presupunem că adaug
i Mirat la fiecare din cele existente, adică un al doilea rând de
• ud de multe pătrate. Rezultatul este din nou infinitatea, dar o
Muiate diferită care este exact de două ori mai mare decât prima
i u a 57). Prin urmare, oo = 2oo.
In acelaşi fel pot să ajung şi la oo = 3oo. în calculul cu numere,
m i t u l poate fi folosit la fel de uşor ca orice alt număr finit. Pe
c s i c de adevărat că în primul caz spaţiul este infinit, la fel de
v stat este că ulterior el este 2oo, 3oo şi' aşa mai departe. Aşadar,
i n o i lucrăm potrivit numerelor.
129
 RUDOLF STEINER
Vedeţi cum conceptul spaţiului infinit legat de o aUw.U»
numerică nu ne dă nicio posibilitate de a pătrunde mai ;ul.m< t»*
realităţile superioare. Numerele nu au de fapt nicio legă luni n*
spaţiul, ca şi boabele de mazăre sau orice alte obiecte. A c i l . ui«
nu schimbă întru nimic realitatea. Dacă avem trei boabe de ina.-.ii*
multiplicarea nu poate schimba acest fapt chiar dacă multipli» <IM>
corect. Calculând că 3x3 = 9 nu vom obţine nouă boabe de i m u a n
Simpla gândire nu schimbă nimic în asemenea cazuri, I - M
calculele numerice sunt simplă gândire. Am rămas cu trei Unii»,
de mazăre, şi nu cu nouă, chiar dacă am făcut multiplicarea c< »n . 1
La fel, deşi matematicienii fac astfel de calcule referitoare la d«»ii,i
trei, patru sau cinci dimensiuni, spaţiul cu care ne confruntăm * -i.
numai tridimensional. Sunt sigur că puteţi fi ispitiţi de ascnicm .«
consideraţii matematice, dar ele dovedesc doar că este posibil ^
facem calcule privitor la spaţii cu mai multe dimensiuni. Mal.
matica nu poate dovedi de fapt că spaţiul pluridimensional cxr.M
cu adevărat; nu poate demonstra că acest concept este valid m
realitate. Trebuie să fim foarte clari în acest punct.
Să focalizăm acum alte considerente aduse cu deosebiţii
ascuţime de spirit de matematicieni. Noi fiinţele umane gândim
auzim, simţim în spaţiul tridimensional. Să ne imaginăm funia
capabile să perceapă numai în spaţiul bidimensional. Astfel d.
fiinţe sunt cu totul imaginabile. Organizarea lor corporală le ai
130
A PATRA D I M E N S I U N E
« iamână în plan, aşa încât ar fi incapabile să părăsească
is11 s« n s i u n e . Ar fi capabile să se mişte şi să perceapă numai
!<• >pf 8 şi stânga, înainte şi înapoi. Nu ar avea nicio idee
" i m i e c a r e există deasupra sau sub ele (69).
i M i i u noastră în spaţiul tridimensional ar putea fi
n a< ui e. Organizarea noastră corporală ar putea fi în aşa fel
' ii la spaţiul tridimensional încât să nu putem percepe a patra
• mii*\ ci doar s-o deducem, aşa cum fiinţele bidimensionale
i MI sa deducă existenţa celei de a treia dimensiuni.
• m a r i e n i i spun că este într-adevăr posibil să gândim că fiinţa
i < fc limitată în acest fel particular. Desigur, s-ar putea
• «a acesta poate fi pur şi simplu un comentariu. Aici este
• ' - dm n o u o abordare mult mai exactă, deşi chestiunea nu este
i a m p l ă ca primul exemplu unde am încercat să folosim
" pentru a înţelege infinitatea spaţiului. în mod deliberat,
•>< margini astăzi numai la explicaţii simple,
l i n i i sa acestei concluzii nu este aceeaşi ca aceea a evaluării
i n i i a l e , a calculului matematic. în acest caz, ajungem
-l. v a r la un punct în care putem să ne înşurubăm. Este
nai că poate exista o fiinţă care să poată percepe numai ceea
m i ş c ă într-un plan. O asemenea fiinţă ar fi total inconştientă
M a « x sstă ceva sus sau jos. Imaginaţi-vă că un punct din plan
MM v i z i b i l pentru fiinţa respectivă. Desigur, punctul este vizibil
M ii d i n cauză că se află în plan. Atât timp cât punctul se mişcă
[ I u i el rămâne vizibil, dar de îndată ce se mişcă în afara
MM di u el devine invizibil. Din punctul de vedere al fiinţei
nm< nsionale el dispare. Şi acum să presupunem că punctul
r dsn nou, devine vizibil din nou, dispare din nou şi aşa mai
1
i - n i e . Când punctul iese în afara planului fiinţa bidimensională
* i p o a t e urmări, dar îşi poate spune: „între timp punctul a fost
M l, va unde eu nu îl pot vedea". Fiinţa-suprafaţă ar putea face
i "i i lucruri. Haideţi să ne furişăm în sufletul acestei fiinţe
'dimensionale. Ea ar putea spune: „Există o a treia dimensiune
131
 RUDOLF STEINER
in care obiectul a dispărut, iar apoi a apărut din nou". Sau .u \mu
spune, d e asemenea: „Numai proştii pot vorbi despic a U M -
dimcnsiune. Obiectul a dispărut pur şi simplu şi de fia un > U M
cămd a apărat a fost creat din nou". în ultimul caz ar h < - l M M
spunem că fiinţa bidimensională păcătuieşte împotriva i a | i m . h
Dacă nu vrea să presupună că obiectul se dezintegrează a . *i*
recreat în mod repetat, atunci trebuie să recunoască că obi.« n»
dispare undeva unde ea nu-1 poate vedea.
Când o cometă dispare, ea trece prin spaţiul cvadriduu. •»
sional (70).
Acum vedem ce trebuie adăugat unei abordări matcrnai».. #
acestei chestiuni. Ar trebui să se găsească ceva în câmpul n<> in
de observaţie care apare şi dispare în mod repetat. Pentru ac< .* u
nu este necesară clarvederea. Dacă fiinţa bidimensionala ai r
i larvăzătoare ar şti din experienţă că există o a treia d i m e n s i u n
si nu ar trebui să-i deducă existenţa. Acelaşi lucru este a d e x a n . »
şi pentru om. Atât timp cât nu este clarvăzător el este forjai
spună: „Sunt limitat la trei dimensiuni dar de îndată ce observ <•».«
care dispare şi apare periodic sunt îndreptăţit să spun ca » a.
implicată o a patra dimensiune".
Tot ce a fost spus până acum este cu desăvârşire incontestabil
şi confirmarea este atât de simplă încât omului, în starea sa aciuai*
de orbire, nici nu-i va trece prin minte s-o accepte. Răspunsul U
întrebarea Există oare ceva care dispare şi reapare în nnhf
repetat? este foarte uşor de dat. Gândiţi-vă numai la bucuria cau
lăsare uneori în dumneavoastră şi apoi dispare. Este imposibil«*»
cineva care nu este clarvăzător s-o mai poată percepe. Apoi acela a
sentiment reapare din cauza unui eveniment oarecare. Acum, < u
fiinţa bidimensională vă puteţi purta în două feluri. Fie vă spuneţi
că acest sentiment a dispărut într-un spaţiu unde nu-1 puteţi urmai i
fie veţi fi de părere că sentimentul a dispărut şi este creat din nun
de fiecare dată când reapare.
132
A PATRA D I M E N S I U N E
1
aid este că orice gând care dispare în inconştient este
1
- va dispare şi apoi reapare. La toate acestea se poate
1 mult ceea ce urmează. Dacă vă străduiţi să obiectaţi
M
• > i unui astfel de gând plauzibil pentru dumneavoastră,
ni • oiisiderare orice obiecţie ce ar putea fi adusă de o
I M i Materialistă, faceţi un lucru corect. Voi menţiona acum
• ! p< ai mentă obiecţie; toate celelalte sunt foarte uşor de
a ni ()amenii ar putea pretinde că totul se explică în mod
u l i s t . Vreau să vă dau un exemplu că ceva poate dispărea
' Î
- i m cadrul proceselor materiale. Imaginaţi-vă un piston
-l in acţiune. Atât timp cât forţa acţionează asupra pistonului
; M pom mişcarea sa. Acum să presupunem că noi
r " .mi mişcarea sa cu un piston identic, lucrând în sens opus.
<! A se opreşte, iar maşina rămâne nemişcată. Mişcarea
' • hi, oamenii ar putea pretinde că senzaţia plăcerii nu este
>li< eva decât o mişcare a moleculelor în creier. Atât timp cât
- a moleculele experimentez plăcerea. S ă presupunem c ă u n
i' a cauzează o mişcare opusă a moleculelor. Plăcerea dispare,
' • a r c ar putea merge prea departe în evaluările sale ar putea
• a c e s t a este într-adevăr un argument important împotriva
i prezentate mai înainte. Dar haideţi să analizăm mai atent
ii obiecţie. Aşadar, după cum mişcarea pistonului dispare ca
ii ii al unei mişcări opuse, un sentiment care se bazează pe
I I - a moleculară se spune că poate fi eliminat de o mişcare
• uIară opusă. Ce se întâmplă când mişcarea unui piston este
i• •• nsată de mişcarea celuilalt? Ambele mişcări dispar. A doua
• ie nu o poate elimina pe prima fară a se elimina pe sine.
iiialul este totala absenţă a mişcării; nu mai rămâne nicio
u e . Tot aşa niciun sentiment care există în conştienta mea nu
ii'-a vreodată să elimine altul fără a se elimina totodată pe sine.
npunerea că un sentiment poate elimina un altul este de aceea
133
 R U D ^ O L F STEINER
total falsă. în caz contrar nu ; ar mai rămâne niciun sentinnm >a *.
rezulta o totală absenţă a sentimentului. S-ar mai putea spun.
mult că primul sentiment ar {jputea fi împins de cel de-al d<>il, u
subconştient. Atunci însă s-ar, admite că există ceva care sc s i i ' . I H P
observaţiei noastre directe.
Astăzi am vorbit numai de^spre idei pur matematice fără sa lu,t»,
în considerare percepţia clarvăzătoare. Acum, că am . U I M I N
posibilitatea să existe o astfel die lume cvadridimensională, nc pui. *»*
întreba dacă putem observa uin obiect cvadridimensional fam a n
clarvăzători. O proiecţie de ura anume fel ne permite să facem aa.i
Putem roti o figură plană pânăS când umbra pe care o aruncă devm.
o linie. La fel, umbra unei linii i poate fi un punct şi umbra-imajun» *
unui obiect tridimensional e'ste o figură bidimensională. (A.«/„
traducătorului: facem obserrvaţia că, dacă umbra unei lipiu*
bidimensionale poate fi atât una segment unidimensional cât şi o alin
figură bidimensională, şi umbrfa unei figuri unidimensionale poale li
atât o nouă figură unidimensională cât şi un punct; în cazul unei I I J M I U
tridimensionale, umbra ei, pe uin plan, poate fi numai bidimensional,!
indiferent de poziţiile speciaJle pe care le-ar putea lua obiceiul
respectiv.) Astfel, odată ce suntfem convinşi de existenţa unei a palm
dimensiuni este firesc să spun^ni numai că figurile tridimensional,
sunt imaginile-umbră ale figurilor cvadridimensionale.
? f
F i g u r a 58
Acesta este un mod pur geometric de a ne imagina un spaţiu
cvadridimensional. Dar există, de asemenea, un mod diferit de a-l
vizualiza cu ajutorul geometriei, Imaginaţi-vă un pătrat care are doua
134
A PATRA D I M E N S I U N E
..' N U n Acum imaginaţi-vă cele patru segmente care-l delimitează
i
U I . | S E N T R Aa forma o singură linie. Aţi desfăşurat fonnaţiunile
' ii' 1 1 j M I R I I bidimensionale în aşa fel încât ele sunt aşezate într-o
- " i n c (figura 58). Să continuăm. Imaginaţi-vă un segment de
•i - i. I Yocedăm la fel cum am procedat cu pătratul (înlăturând o
n N U S C ) , î n a ş a fel încât limitele figurii s e reduc l a două puncte,
' i i am descris limitele unei figuri unidimensionale în
imicnsional. Putem, de asemenea, desfăşura un cub aşezându-1
< • p ă t r a t e (figura 59). Desfacem frontierele unui cub aşa încât
(• a ş e z a t î n plan. în acest fel putem spune că o linie poate fi
*———* Figura 59
!< crisă ca două puncte, un pătrat ca patru segmente iar un cub ca
I S C pătrate. Observaţi şirul numerelor: două, patru, şase.
Mai departe luăm opt cuburi. Aşa cum exemplele precedente
• « a i s t a u din frontierele desfăşurate ale figurilor geometrice, cele
«»pî cuburi formează frontierele unei figuri cvadridimensionale
I hgura 60). Desfăşurarea acestor frontiere dă naştere unei cruci
*luble care reprezintă desfăşurarea unui corp cvadridimensional.
I liiiton numeşte acest cub cvadridimensional tessarakt.
135
 RUDOLF STEINER

Figură

Acest exerciţiu ne dă o reprezentare a marginilor

tessarakt. Ideea noastră despre această figură cvadridimensi:
este comparabilă cu reprezentarea unui cub pe care fi::
bidimensionale ar putea-o avea prin desfăşurarea frontierelor
cub.

136