• Iluzii in percepţia formei

Iluziile sunt percepţii deformate, cu un anumit grad de eroare fără să anuleze cunoaşterea
obiectului ele ne diminuează capacitatea de a aprecia calităţile sale.
Iluziile pot fi cauzate de factori fizici externi care împiedică recepţionarea normală a
razei de lumină.
Un exemplu de iluzie cauzată de refracţia luminii - este mirajul. Astfel, în figura 1 este
redat un miraj inferior. Observatorul vede palmierul răsturnat deoarece printre razele luminoase
provenite dintr-un punct A, două pot ajunge la observator. Una trecând deasupra aerului cald nu
prezintă deviaţii speciale şi contribuie la imaginea normală. Alta, este curbată în vecinătatea
solului de către aerul cald şi participă la formarea unei a doua imagini, inversată în raport cu cea
precedentă.

Fig. 1

Mirajul superior reprezentat în figura 2 este datorat unui aer cald care curbează razele
luminoase în sus. După un mecanism analog mirajului inferior, pot apare imagini secundare
situate de această dată deasupra obiectelor.
 Fig. 2

Alte deformări sunt consecinţe ale legii refracţiei luminii. De exemplu, o baghetă
cufundată parţial într-un vas cu apă (Fig. 3) pare frântă la locul de contact cu aerul. Fenomenul
se datorează modificării direcţiei de propagare a unei unde atunci când traversează suprafaţa de
separare a celor două medii. Indicele de refracţie este egal cu raportul dintre raza luminii în
mediul din care ea vine şi viteza luminii în mediul în care ea (raza) se reflectă.

Fig. 3

În figura nr. 4 se vede o baghetă care pare frântă fiindcă este situată în spatele unei lame (iluzia
lui Poggendorf). Iluzia este cauzată de faptul că analiza liniei din dreapta este precedată de
mişcarea privirii pe spaţiul barei de sus în jos.

Fig.4
 • Iluzii în percepţia mărimii

Iluziile sunt fenomene psihice normale care se manifestă, într-o formă mai mult sau mai
puţin accentuată la fiecare individ. Obiectul iluziilor îl constituie calităţile obiectelor în
momentul când sunt evaluate, măsurate, perceptual. Iluziile nu constau în eliminarea obiectelor
din sfera cunoaşterii, ci doar în evaluarea lor mai puţin precisă.
Figura nr. 5 reprezintă "camera Ames" şi este o fotografie neretuşată. Fata din dreapta
fotografiei pare uriaşă în comparaţie cu femeia din stânga, deşi ambele au aceeaşi înălţime în
realitate. Iluzia rezultă din faptul că cele două par a fi la aceeaşi distanţă de aparatul de
fotografiat, când, de fapt, persoană "mai mică" este mult mai îndepărtată decât persoana "mai
mare".
Camera în sine este astfel construită încât induce ochiul în eroare în privinţa distanţelor.
Colţul din stânga este mult mai îndepărtat de ochi decât colţul din dreapta. De asemenea,
jumătatea din partea dreaptă a camerei este ridicată astfel încât picioarele ambelor femei să apară
la aceeaşi înălţime în câmpul vizual. Iluzia de mărime survine deoarece, în mod normal, dacă
două persoane se află la distanţe diferite de ochi, picioarele persoanei mai depărtate apar mai sus
în câmpul vizual. Această cameră neobişnuită a fost creată de oftalmologul american Adelbert
Ames, prin anii 1940.

Fig. 5
 În figura 6, ambii călători sunt egali de înalţi şi de graşi, cel cu haine în dungi verticale
pare mai înalt, iar cel cu dungi orizontale este perceput mai gras.
Liniile verticale par mai lungi fiindcă efortul depus pentru a fi vizualizate este mai mare
decât la liniile orizontale. Datorită vederii binoculare şi a distanşei dintre cei doi ochi, aprecierea
cu privirea a liniilor orizontale necesită o mişcare minimă a globilor oculari, faţă de aprecierea
liniilor verticale, realizată cu coborârea capului sau a globilor oculari.

Fig. 6

Liniile din figura 7 sunt egale, dar B pare mai lungă când o raportăm la înălţimea
drumului micşorată datorită depărtării.

Fig. 7
 • Iluzii în percepţia liniei

În sens general linia este definită „semnul ce delimitează întinderea ariilor şi intersectarea
lor”. Linia, în concepţia lui Aristotel, nu e divizibilă în puncte căci acestea n-au dimensiuni.
Neavând grosime şi lăţime, ci numai lungime, linia poate fi definită traiectoria unui punct
imaginat că se mişcă pe un plan în profunzime.
În iluzia Müller – Lyer (fig. 8) este greu să se aprecieze lungimea segmentelor de dreaptă,
pentru că acestea nu pot fi izolate de bordurile de la capete. Datorită săgeţilor închise, ochiul are
tendinţa de a examina centrul figurii și, ca atare, segmentul de dreaptă apare ca fiind mai mic
decât în realitate. Segmentul cu săgeţi deschise pare mai mare decât primul, deși cele două
segmente sunt, de fapt, egale.

Fig. 8

Toate obiectele din figura 9 au aceeaşi lungime, ele par inegale fiindcă lungimea lor se
înscrie în obiecte de mărime diferită.

Fig. 9
 • Iluzii 3D

Denumită şi trompe l’oeil pentru iluziile optice 3D, această tehnică artistică este utilizată în
pictură, în scopul creării de imagini tridimensionale.
Trompe l'œil (din francezul tromper = "a înşela", "a induce în eroare" şi l'œil = "ochiul"; citit
tromp löi) este o tehnică artistică utilizată în pictură în scopul creării iluziei de
tridimensionalitate.
Aceste imagini devin iluzii optice 3D şi sunt susceptibile unghiului din care le priveşti.

Fig.10

Fig. 11

Fig.12
 • Figuri ambigue

Unele desene şi forme pot fi percepute în mai multe moduri. Ele se numesc figuri ambigue şi
nu sunt iluzii propriu-zise deoarece nu se produce nici o percepţie falsă. Figurile ambigue lasă
loc la a doua sau mai multe interpretări, toate corecte. Explicaţia lor constă în dificultatea
observării simultane a celor doua imagini, deoarece sistemul vizual uman preferă să ia fiecare
interpretare în parte.

Fig.13 Vaza lui Rubin

Fig.14
 • Iluzii în publicitate

Exploatând la maxim senzaţionalul, publicitarii apelează adesea la iluzii optice pentru a

comunica în scop publicitar. Iluziile optice în publicitate sunt cel mai des folosite în comunicarea
outdoor sau OOH (Out-of-home) deoarece efectele sunt cele mai spectaculoase.

Fig. 15 Fig. 16

Fig. 17
Fig. 18

Fig. 19