Aceste iluzii apar la interacţiunea diverselor idei predefinite privind lumea exterioară şi care

conduc la aşa-numita "deducţie inconştientă". Sunt cele mai interesante şi mai bine cunoscute. Nu
au o cauză fiziologică, acţionează la nivelul interpretării vizuale, al ipotezelor preconcepute. Au fost
studiate în secolul al XIX-lea de către Hermann Helmholtz.

Iluziile cognitive se împart în:

 Iluzii de ambiguitate: Imaginile obiectelor suferă schimbări semnificative de aspect. Putem

admite mai multe interpretări ale imaginii: "cubul lui Necker", "vaza
lui Rubin"

 Iluzii de distorsionare: "peretele de cafenea", "iluzia Müller-Lyer".

 Iluzii paradoxale: "triunghiul Penrose", "scările imposibile", "cascada".

 Iluzii fictive: produse de halucinaţii.

Iluzia Wundt a fost descrisa pentru prima data de catre psihologul

german Wilhem Wundt pe la inceputul secolului 19. Pentru unele persoane, cele doua linii veticale
nu par a fi drepte ci arcuite spre interior. Distorsiunea este provocata de liniile ce pornesc din
punctele laterale.

Iluzia Life

Iluzia optica la prima vedere, cuvantul "LIFE" pare distorsionat iar literele par a fi inclinate
spre stanga, respectiv dreapta. Insa, daca priviti mai cu atentie, veti observa ca asta se datoreaza
doar fundalului, "viata" (LIFE) nu este chiar asa de intortochiata precum pare, iar literele sunt pe cat
se poate de drepte.
 Iluzii de lungime.

Cea mai faimoasa si studiata iluzie de lungime este,

probabil, iluzia Muller-Lyer, creata de psihiatrul german
Franz Muller-Lyer in 1889. Care dintre segmentele
orizontale AB si CD pare mai lung ? Deşi sistemul vizual
indica segmentul AB ca fiind mai lung, in realitate, segmentele sunt egale ca lungime daca le
măsuram.

Iluzii optice

La realizarea iluziei contribuie liniile oblice. O explicaţie a iluziei Muller-Lyer este ca trecerea
de la percepţia tridimensionala la cea bidimensionala se face incorect. Din cauza liniilor oblice
îndreptate către exterior, aparatul optic uman interpretează segmentul AB ca fiind mai depărtat de
ochi fata de segmentul CD, care, din cauza liniilor spre interior, pare mai apropiat.

Ochiul uman nu poate aprecia dimensiunea unui obiect fara a tine cont de distanta ; de
aceea, deşi doua obiecte au ca rezultat proiecţii egale pe retina, tindem sa consideram obiectul care
pare mai îndepărtat mai mare.

O alta iluzie cunoscuta este Iluzia Ponzo, denumita după psihologul

italian Mario Ponzo. Ca si in iluzia Muller-Lyer, cele doua linii orizontale
apar inegale in lungime, deşi in realitate sunt egale. Explicaţia acestei iluzii
este legata de percepţia adâncimii. Pentru ochiul uman, liniile oblice
creează senzaţia de adâncime, ceea ce duce la aprecieri diferite a
distantelor pana la cele doua segmente (segmentul de sus pare mai
îndepărtat). Cu toate acestea, imaginile formate pe retina de cele doua
segmente sunt egale.