Iluzii optice

O iluzie optica implica o eroare n perceptia vizuala. Prin

conventie, termenul de iluzie optica este limitat la aparente
senzoriale ce implica perceptia miscarii si a formei.
Trebuie subliniat faptul ca iluziile optice nu sunt datorate unor
defecte de vedere caracteristice numai unei persoane sau unui grup
restrns de persoane, ci ele sunt valabile pentru orice persoana, fiind
datorate modului nsusi de constructie si functionare a sistemului
vizual.

1.

Efecte bidimensionale

n general, o iluzie optica poate avea drept cauza faptul ca

informatia fundamentala este fie inadecvata, fie nselatoare. De aici
apare o ambiguitate care genereaza iluzia.
Majoritatea iluziilor sunt tentative ndraznete de a induce o
neglijare a perspectivei. Un exemplu particular simplu este cel din
figura 1, care se ncadreaza n categoria iluziilor optice izometrice.
n desenul de sus, liniile BB pot fi imaginate fie ntr-un plan anterior
liniilor AA, fie ntr-unul posterior acestora. Alegerea ramne la
latitudinea individuala, ntruct nu se dispune de suficienta
informatie pentru a putea decide ntre cele doua posibilitati. Cu
celelalte doua desene nu mai sunt posibile astfel de ambiguitati, cele
doua alternative fiind clar separate prin micsorarea uneia din
dimensiuni, astfel ca astfel sa apara senzatia perspectivei.

Figura 1 Un exemplu simplu de iluzie izometrica

Un alt exemplu de iluzie izometrica este cea din figura 2,

cunoscut sub numele de scara lui Schrder (desenul din stnga) si
care creeaza o ambiguitate n privinta obiectului, care poate fi la fel
de bine o scara (un sirde trepte) sau o cornisa. Eliminarea
ambiguitatii se face n modul descris mai sus (desenul din dreapta).
Iluzia optica izometrica a fost rafinata n forma unui cub care
face imposibil sa se poata spune care din cele doua fete paralele este
n fata si care n spate, aceasta iluzie aparnd cu diferite variatii n
numeroase cazuri de decoratiuni arhitecturale (de exemplu, piata San
Marco din Venetia).

Figura 2 Scara lui Schrder

Este usor de observat ca unele forme foarte sofisticate de

iluzii optice izometrice, care au dat nastere chiar la opere de arta, si
au originea n eliminarea sau exagerarea legilor perspectivei.
Pentru o ntelegere mai clara a acestor legi, sa privim figura 3,
care prezinta o schema simpla, n care liniile paralele par a converge
spre puncte aflate n afara cmpului vizual. Deci regula fundamentala
a perspectivei implica un singur orizont, cu trei puncte fixe spre care
converg liniile drepte.

Figura 3 Schema simplificata pentru a ilustra principiile perspectivei liniare

Exista diferite iluzii optice care implica o ambiguitate sau, mai

adesea, o eroare aparenta ntr-o situatie tridimensionala
nerecunoscuta ca atare, ci interpretata ca fiind bidimensionala. Una
dintre cele mai simple este urmatoarea: doua linii convergente
limiteaza segmente de linie dreapta paralele de lungimi egale.
Transfernd acest fapt ntr-o situatie ca cea din figura 4, se
constata n imaginea din stnga cresterea aparenta a lungimii
segmentelor orizontale trasate pe imagine. n realitate, ele sunt de
lungime egala, asa cum se poate constata n imaginea din dreapta,
unde iluzia optica este eliminata. Iluzia este determinata de
proiectarea unei situatii tridimensionale ntr-un plan bidimensional.

Figura 4

Iluzia lui Poggendorf (figura 5) ofera un exemplu mai

complicat. Linia nclinata din imaginea din stnga pare a fi discontinua
prin intersectarea cu cele doua linii verticale. si mai ciudat, iluzia
dispare atunci cnd desenul este nclinat astfel nct linia este
orizontala (desenul din dreapta). Pe de alta parte, se poate constata
ca iluzia nu apare ntr-un context tridimensional (imaginea din mijloc),
ceea ce sugereaza ca aici este implicata proiectia perceptuala a unei
situatii tridimensionale ntr-un plan.

Figura 5 Iluzia lui Poggendorf

n figura 6 este prezentata o pereche de iluzii (iluzia lui

Hering), care constau n aparenta curbare a perechilor de linii
verticale: ele apar concave spre punctul de convergenta a liniilor
oblice. Acest lucru este datorat faptului ca, desi figurile sugereaza
evident o imagine n perspectiva, acest fapt este ignorat n desenarea
liniilor paralele. si aici este vorba deci de o iluzie izometrica si
tridimensionalitate transpusa ntr-o imagine bidimensionala.

Figura 6 Iluzia lui Hering

Nu toate iluziile bidimensionale pot fi explicate pe baza

proiectiei, izometriei sau altora asemanatoare. Privind la desenul din
figura 7.a, pentru un moment apare o senzatie zapaceala, tulburare.
Privind n continuare la desenul 7.b si mai departe la 7.c, ne putem
ntreba de unde vine ncurcatura. Cum principiile orizonturilor
multiple nu pot fi aplicate acestei iluzii, ne dam seama ca acestea nu

pot exista daca informatia totala disponibila poate fi prezentata

creierului dintr-o data, ntr-o portie unica. ntr-o prima situatie
(figura 7.a), ochii trebuie sa se miste de la un capat al figurii la
celalalt, dar odata ajunsi acolo, creierul a uitat nceputul. De aceea
privirea se ntoarce si asa mai departe. n figura 7.c, imaginea este
privita n ntregul ei si eroarea poate fi gasita imediat.

Figura 7 O iluzie care depinde de miscarile ochilor si memorie; cnd necesitatea pentru amndoua este
minimizata, iluzia dispare

Nepotrivirea informatiei sta la baza si a altor iluzii, asa cum

este cazul cu cea prezentata n figura 8. Mama, sau fiica ? Totul
depinde de la ceea ce privesti. Culoarea ar putea ajuta la adaugarea
unor elemente alaturi de cele putine oferite de imagine, desi obrazul
rosu al fiicei ar putea alterna cu nasul rosu al mamei. n acest punct,
totusi informatia transmisa de ochi devine subiectul experientei
creierului sau memoriei.

Figura 8

7.1.

Efecte tridimensionale

Daca unele din iluziile prezentate n paragraful anterior pot

parea oarecum artificiale, ele au un lucru n comun: sunt
bidimensionale. Sunt nsa multe iluzii tridimensionale, care fac parte
din viata de zi cu zi si, ca urmare, tind sa treaca neobservate. Unele
dintre ele erau cunoscute de arhitecti nca din antichitate.
Arhitectura antica greaca este plina de exemple. Constienti ca niste
coloane n forma de trunchi de con dau senzatia de forta, tarie,
arhitectii Parthenonului au realizat faptul ca daca stlpii sunt de
aceasta forma, ei par mai subtiri la mijloc. Ei au compensat acest
lucru printr-o usoara curbura (n forma de butoi) a coloanelor, cu o
abatere de la liniaritate de 0,2%.

De asemenea, este stiut ca dintre doua figuri geometrice egale,

cea mai luminoasa pare mai mare. Acest lucru este datorat iradierii
retiniene, un fel de dispersie a raspunsului vizual n regiunile din jurul
imaginii retiniene luminoase (figura 9). Ca urmare, o coloana vazuta pe
fondul luminos al cerului pare mai subtire dect una identica, vazuta
pe fondul ntunecat al unui perete. Din acest motiv, coloanele din
colturile Parthenonului au fost facute ceva mai groase dect
celelalte, iar distanta fata de cele vecine a fost redusa. Cum la
templele mai vechi aceste caracteristici nu au fost observate, ele
trebuie sa fie datorate unor atente observatii si nu, asa cum s-a
sugerat, n scopul ntaririi suportului acoperisului foarte greu.

Figura 9 Coloanele albe, respectiv

negre din cele doua jumatati ale
imaginii sunt identice ca dimensiuni,
dar cele albe apar mai largi, ca
urmare a fenomenului de iradiere
retiniana

Nici
axele
coloanelor nu sunt perfect verticale, ele convergnd spre un punct
situat la o naltime de 2,5 km deasupra solului, un truc suficient
pentru a insinua convergenta perspectivei produse de o naltime mai
mare. O constructie mai nalta pe Acropole ar fi aratat fara armonie
de la distanta, dar ideea originala de mai sus a dat un compromis
acceptabil.
Constructorii catedralei St. John, din Londra au
generalizat aceste notiuni si au dat att usilor, ct si ferestrelor o
forma trapezoidala.

7.2.

Miscarea obiectului

Iluziile asociate cu miscarea reala sau aparenta sunt notorii.

Cele privind miscarea aparenta sunt exemplificate de cinematografie,
televiziune, firmele luminoase, sau cele care prezinta nscrisuri ce
dau senzatia de curgere. n fiecare caz, iluzia miscarii este generata
de alternari succesive, rapide si scurte ale formei imaginii retiniene.
Ca urmare a duratei finite a raspunsului retinian la un stimul de
intensitate corespunzatoare, si tinnd seama si de marimea finita a
cmpurilor receptoare, discontinuitatea inerenta n prezentarea
succesiva a cadrelor trece neobservata, daca viteza de derulare nu
este prea scazuta sau diferentele dintre cadre succesive prea mari.
O trasatura cunoscuta a imaginii de televiziune este aceea care
implica deformarea aparenta a acesteia. Cnd privirea se muta de la
stnga spre dreapta, imaginea pare nclinata spre dreapta. La
deplasarea privirii n sens invers, imaginea apare nclinata spre
stnga. Aceasta iluzie este usor de nteles daca ne amintim nu numai
ca imaginea de televiziune consta ntr-o succesiune de cadre, dar
fiecare dintre acestea este format din cteva sute de linii orizontale,
trasate de un fascicul fin de electroni, n baleieri secventiale rapide.
Considernd structura astfel formata (figura 10), cnd privirea
aluneca pe ecran de la stnga la dreapta, ea fixeaza spotul
fasciculului din ce n ce mai trziu; de aceea, liniile situate mai jos
apar deplasate spre stnga fata de cele situate mai sus.

Figura 10 Explicarea iluziilor asociate cu miscarea

n continuare sunt prezentate si alte iluzii optice.

Figura 11 Privind insistent punctul negru din mijlocul imaginii, dupa un timp zona gri din jur pare ca se
micsoreaza

Figura 12 Fixeaza punctul negru din centrul imaginii si misca capul nainte si napoi

Figura 13 Liniile transversale sunt paralele sau nu ?

Figura 14 Petele din colturile patratelor sunt albe sau negre ?

Figura 15 Citeste repede n ordine culorile cu care sunt scrise cuvintele de mai sus. Conflictul apare
deoarece emisfera dreapta a creierului ncearca sa spuna culoarea, n timp ce emisfera stnga insista sa
citeasca cuvntul

Figura 16 Imagine imposibila

Figura 17 Muta privirea din centrul imaginii spre marginea acesteia

Figura 18 Desi n imagine sunt cercuri concentrice, senzatia este aceea de spirala