La începutul secolului 20, nevoia de consilieri psihologici și educaționali (din engleză:

guidance, advice,) a apărut, în primul rând în SUA apariția acestei forme

de funcționare a fost din cauza necesității de orientare profesională și selecție. Sfatul a fost
recunoscut ca specialitate încă din a cincea decadă a secolului XX.
În același timp, în aceeași perioadă, au apărut multe ipoteze care au avut ca scop identificarea și
dezvoltarea principalelor criterii de referință ale activității consultative.
În mod cumulativ, esența deosebită a orientării poate fi considerată ca căutând alternative;
contribuția la definirea priorităților și oferirea de cunoștințe privind caracteristicile specifice ale
elevilor.

Consilierea psihologică şi educaţională reprezintă:

- tehnică de informare şi de evaluare

- un mijloc de a modifica în sens pozitiv comportamentul subiecţilor

- o experienţă de comunicare

- o căutare comună a sensului vieţii

Altfel spus, consilierea reprezintă, în mod simultan,

- relaţie umană

- o formă specifică de comunicare, formă care implică ascultarea o activitate care are
ca scop prevenirea/ameliorarea/gestionarea situaţiilor de criză
- o formă confidenţială de a acorda ajutor

- o activitate realizată de specialişti.

Caracterisitici în cea ce privește procesul de consiliere ar fi:

- confidenţialitatea, ca premisă a inducerii unui real sentiment de siguranţă la nivelul

subiectului consiliat

- non-judecarea i ascultarea activă

- suportul afectiv

- respectul faţă de client

- responsabilizarea pentru realizarea obiectivelor fixate în comun.

Tipuri de consiliere sunt:

 informationala: oferirea de informatii pe domenii / teme specific

 educationala: repere psihoeducationale pentru sanatatea mentala,
 emotionala, fizica,sociala si spirituala a copiilor si adolescentilor
 de dezvoltare personala: formarea de abilitati si atitudini care permit o functionare personala si
sociala flexibila si eficienta în scopul atingerii starii de bine
 suportiva: oferirea de suport emotional, apreciativ si material
 vocationala: dezvoltarea capacitatii de planificare a carierei
 de criza: asistarea psihologica a persoanelor în dificultate
 pastorala: consiliere din perspectiva religioasa

Activitatea de consiliere constă, indiferent de tehnicile utilizate, în:

- a nu intra cu "bocancii" în universul interior al consiliatuluI

- a nu prescrie "reţete"

- a crea un climat favorabil manifestării autentice a interlocutorului

- a vedea dincolo de aparenţe

- a facilita, la nivelul clientului, autocunoaşterea, autodefinirea, autoevaluarea şi formarea
abilităţilor de comunicare

- a ajuta consiliatul să-şi conceapă propriul scenariu, propriile strategii acţionale şi

propriile opţiuni, în conformitate cu resursele sale reale, manifeste sau latente, în conformitate cu
resorturile motivaţionale de care dispune.

Un alt aspect intrinsic activităţii de consiliere este cel de inducere a schimbărilor, caz în care
voi accentua necesitatea parcurgerii integrale a următorilor paşi :

o identificarea problemei

o culegerea de informaţii

o analiza datelor

o reformularea problemei, din perspectiv resurselor clientului

o identificarea variantelor acţionale şi luarea deciziilor

o transpunerea faptică a strategiilor de schimbare

o evaluarea în progres şi în proces a rezultatelor

Consilierea psihologică, cu un spectru larg de acţiune, integrează perspectiva umanistă

dezvoltată de Carl Rogers. Problemele psihice nu mai sunt văzute în mod obligatoriu în termeni
de tulburare şi deficienţă, ci în parametrii nevoii de autocunoaştere, de întărire a Eu-lui, de
dezvoltare personală şi de adaptare. Consilerea ajută subiectul „să se simtă bine cu sine, cu
ceilalţi şi cu lumea în care trăieşte, reprezintă valorile umaniste ale consilierii psihologic”

Consilierea educaţională poate fi definită ca o relaţie interumană de asistenţă şi suport dintre

persoana specializată în psihologia şi consilierea educaţională (profesorul-consilier) şi grupul de
elevi, în scopul dezvoltării personale şi prevenţiei situaţiilor de criză.

Trăsăturile definitorii ale consilierii educaţionale sunt următoarele :

• este un proces de dezvoltare: prin activitatea de consiliere se iniţiază un program care are ca
finalitate dezvoltarea personală, profesională şi socială a persoanei;
• are un rol proactiv: oferă soluţii, construieşte proiecte de dezvoltare personală sau socio-
profesională;

• implică responsabilitatea consilierului, oferind soluţii care să conducă la optimizarea relaţiei

elev-şcoală.

Terapia educativă include elemente de consiliere suportivă, creștere, vocațională, detalii, dar
profesorul nu are expertiza a ceea ce numim consiliere de criză - un domeniu de intervenție care
este pur și simplu o chestiune de competență psihologică și care include cunoștințe, metode și
tehnici de intervenție profesională.De asemenea, profesorul-consilier nu are scopul și expertiza
evaluării psihologice a elevului.Utilizarea evaluărilor psihologice necesită cunoștințe
aprofundate despre psihodiagnostic.Dacă este separată de un context concret, rezultatul el însuși
într-un test, reprezentat numeric, poate avea o importanță redusă. În caz contrar, evaluarea
psihologică poate avea efecte negative asupra persoanei evaluate.

Tipuri de personalitate

Dacă luăm în considerare unele aspecte structural-funcţionale şi altele ce vizează finalitatea

adaptativă a personalităţii desprindem următoarele tipuri:

I.Personalităţi imature psihologic şi social, caracterizat prin simplitatea cadrelor psihice

componente, lipsa de conexiune logică între ele, lipsa de capacități de adaptare eficiente,
situaționale, imprevizibile și în cele din urmă inegale la situațiile comune și în special la cele noi;

Sintetic, persoana imatură poate fi descrisă astfel:

1. graniţe limitate ale Eului, neimplicate în diverse activităţi, neparticipante în mod autentic, nu
doar fizic, ci şi psihologic;

2. centrate pe ele însele, închise în ele însele, posesive, sufocante, exclusiviste (cred că numai ele
au trăit o anumită experienţă, doresc să fie iubite, dar nu pot dărui f iubirea);

3. emoţional zgomotoase, cu izbucniri de mânie şi pasiune, întâmpină frustrările cu aversiune,

sunt acuzatoare şi autoacuzatoare;

4. modifică realitatea pe care o reflectă pentru a o adapta tendinţelor şi fanteziilor lor;

5. sunt afectate, „pozează", caută să lase alte impresii asupra fondului lor, contrare celor pe care
le deţin;

6. acţionează fluctuant, ezitant, în funcţie de situaţii, împrejurări.

II. Personalităţi mature psihologic şi social, ceea ce se distinge prin creșterea productivității
printr-o mare complexitate a funcției de structură,prin adaptarea lor versatil și receptiv la
circumstanțele cele mai diverse.Ele sunt în măsură să ofere semnificația circumstanțelor pe care
le merită și să determine în mod corect importanța o entitate (cu un sens larg de a fi sau doar de a
lucra) bazată pe o capacitate acceptabilă de a evalua adevărul.Această evaluare „corectă” este
prezentată adesea la propriile sale abilități și limite.Ei vor întârzia, de asemenea, îndeplinirea
unor astfel de dorințe până la momentul în care pot fi împlinite în diferite moduri acceptate
social.

III. Personalităţi accentuate, cu o serie de caracteristici ce ies din comun, mai acute faţă de media
populaţiei, care manifestă tendinţa de a aluneca în anormal, fără a deveni anormale, fapt care
afectează serios capacităţile adaptative ale individului. K. Leonhard susţine că jumătate din
populaţiile studiate de el prezentau caracteristici de personalităţi accentuare;

IV.Personalităţi destructurate, care se deosebesc total faţă de media populaţiei, incapabile de a se

adapta solicitărilor şi împreju¬rărilor vieţii.