CONFORTUL TERMIC IN INCAPERILE INCALZITE

Caracterul cladirilor si incaperilor incalzite,scopul si modul de utilizare a acestora sunt foarte

diferite.

Cerintele termice si de umiditate pentru interiorul acestora sunt, de

asemenea,diferite.Aceste cerinte sunt stabilite fiecare, pornind de la cerintele asigurarii
senzatiei de confort termic uman al utilizatorilor acestor cladiri, sau de la necesitatea
asigurarii parametrilor interiori termici si de umiditate in conformitate cu activitatile
efectuate, a duratei de viata a constructiei, a instalatiilor, a eventualelor procese
tehnologice.

Sensul confortului termic

Sensul definirii confortului ca si confort interior, este de a stabili parametrii mediului interior
pentru a reflecta multumirea omului fata de acesta.

Confortul uman in ambianta interioara a cladirii, este definit prin urmatoarele componente
ale acesteia :

• Temperatura, umiditatea si viteza aerului,

• Calitatea aerului interior,

• Factorii acustici

• Alti factori.

Valoarile parametrilor din interiorul cladirii, respectiv din interiorul incaperii,depind de

debitul agentilor nocivi din spatiu. Agentii nocivi pot avea ori caracter energetic (aporturi de
caldura, pierderi de caldura), ori caracter material (solid, lichid,gazos).

Bilantul termic uman si cerintele termice de confort

In fiecare corp uman au loc procese biochimice. Productia de energie este unrezultat al
acestor procese. O parte a energiei corpului uman se transmite mediului, sub forma de
caldura, si o alta parte este folosita in scopul efectuarii de lucru mecanic. Pentru procesele
biochimice este necesar oxigen. Cantitatea de oxigen consumat depinde de intensitatea
activitatii realizate. O persoana adulta medie in repaus consuma in jur la 15 m3/h de oxigen
si produce o putere termica de aproximativ 88 W.

Clasificarea activitatilor fizice

Activitatile fizice au fost clasificate pe baza consumului de oxigen in urmatoarelecategorii :

1
• Activitati fizice usoare: acele activitati la care consumul de oxigen al unei persoane adulte
nu depaseste multiplul de doi din consumul in repaus, respectiv pana la 30 m3/h iar fluxul de
caldura produs de organism nu depaseste 175 W.

• Activitati fizicecu un grad mediu de dificultate: activitati, la care consumul de oxigen se afla
intre multiplii 2-4 din consumul in repaus, respectiv intre 30-60 m3/h iar fluxul de caldura
produs de organism va fi intre 175-350 W.

Activitati fizice dificile: activitati la care consumul de oxigen este un multiplu de 4-8 din
consumul in repaus, respectiv 30-60 m3/h si fluxul de caldura produs de organism se
incadreaza intre 350-750 W

Conditia pentru a se asigura confortul termic uman intr-o incapere data este de a asigura
echilibrul termic al organismului uman in vederea pastrarii temperaturii acestuia.

Transferul de caldura intre om si mediul inconjurator se realizeaza prin :

• Conventie si conductie (42-44%)

• Radiatie (32-35%)

• Evaporare (21-26%)

Alte premize ale unui confort termic sunt : suprafata corpului uman sa fie uscata si sa se
elimine posibilitatile de creere a disconfortului termic local,datorat :

• Radiatiei termice asimetrice

• Gradientului de temperatura a aerului pe verticala

• Miscarii aerului

2
• Umiditatii aerului

Radiatiile termice asimetrice in spatiu sunt cauzate de temperaturi ale suprafetei net mai
scazuta ale unor elemente de constructii (geamuri, pereti exteriori), pozitionarea sistemelor
de incalzire si tehnologice. Valorile recomandate pentru radiatiile termice asimetrice, in
timpul activitatilor usoare, conform cu ISO 7730, sunt urmatoarele:

 Temperatura radiatiilor asimetrice cauzata de structurile verticale < 10 ºC,

 Temperatura radiatiilor asimetrice ale tavanelor calde <5ºC.

Gradientul de temperatura a aerului pe verticala : in general, temperatura aerului interior in

spatiile incalzite nu este constanta pe verticala de la pardoseala pana la limita de sus,
valoarea sa crescand o data cu inaltimea. In cazul unui gradient termic exagerat, se poate
crea un disconfort termic local ; de aceea ISO 7730 recomanda un gradient termic mai mic
de 3 K pentru o activitate usoara la o inaltime intre 1,1 m si 0,1 m de la pardoseala.

Miscarea excesiva a aerului interior, poate cauza un disconfort termic local. ISO7730
recomanda urmatoarele viteze maxime ale aerului :

 Activitatea usoara in sezonul care necesita incalzire iar temperatura interioara 20-24
°C -sub 0,15 m/s
 Activitatea usoara in sezonul de vara si temperatura interioara finala 23-26°C sub
0,25 m/s.

O evaporare optima a apei de la organismul uman, la mediul interior al cladirii, este o

conditie necesara a confortului termic. De asemenea pentru satisfacerea cerintelor de
confort termic, in general este acceptata o umiditate relativa intre 30-70%.

Valoarea umiditatii relative optime variaza in conformitate cu diferiti parametri, de

ex..temperatura aerului, sau activitatea fizica. Nivelul optim al umiditatii relative, minime si
maxime este posibil de determinat functie de presiunea partiala a vaporilor de apa din aer
intre 700 Pa (nivel minim) si 1850 Pa (nivel maxim).

Determinarea parametrilor termici interiori,in mai multe tari din lume, se bazeaza pe
metode care exprima calitatea climatului interior prin variatia valorilor PMV si PPD. Aceste
valori fac posibil sa se defineasca in general cerintele climatului termic interior, daca
cunoastem concret parametrii care contribuie la realizeaza schimbului de caldura intre un
om si mediul sau inconjurator. Factorul PPD exprima in %, o valoare admisa de nemultumiti
de o stare a parametrilor termici interiori. Factorul PMV exprima senzatiile termice asteptate
privind mediul interior. Calitatea confortului termic, functie de valoarea factorilor PMV si
PPD, o putem aprecia in functie de cele trei categorii de cerinte termice de confort (A, B si C)

3
 Tab. 1 Valorile factorilor PPD si PMV pentru categoriile A, B si C,de cerinte interioare

Pentru un spatiu interior se definesc temperatura interioara operativa ca o medie

aritmetica intre temperatura aerului interior si temperaturii medie de radiatie si
temperatura interioara de calcul care este temperatura rezultanta in mijlocul unei incaperi
incalzite (la o inaltime de 0,6-1,6 m), fiind folosita cu scopul de a calcula pierderile de caldura
la proiectare.

Temperaturile interioare operative si temperaturile interioare de calcul pentru diferitespatii

si activitati, in perioada de iarna, conform STN EN 12831 sunt prezentate in continuare :

Tab. 2 Temperaturile interioare operative si temperaturile interioare de calcul pentru

asigurarea confortului termic:

Evaluarea starii mediului termic interior

Temperatura aerului in spatiile ocupate de oameni, in scopul aprecierii starii termice

interioare, se masoara in general la inaltimea de 1,5 m deasupra pardoselii

4
In cazul miscarii neglijabile a aerului si daca temperaturile suprafetelor anvelopei se apropie
de temperatura aerului, aceasta masuratoare ofera o informatie suficient de precisa pentru
starea mediului termic interior (diferenta dintre temperatura aerului si temperatura
operativa este mica).

Pentru masurarea temperaturii interioare a aerului se foloseste termometrul cu mercur , iar

pentru extinderea masurarii acesteia, pot fi folosite termometrele cu rezistente si
termoelectrice. La termometre pot fi adaugate inregistrari ale valorilor masurate, si
echipamente de procesare. Senzorul termometrului este in mod necesar protejat impotriva
influentei efectelor radiatiilor de inalta temperatura din zonele inconjuratoare si a vitezei
ridicate a aerului (peste 0,1 m/s). Pentru determinarea umiditatii si a celorlalti parametri ai
aerului poate fi utilizat Psihrometrul cu aspiratie Assmann

Temperatura operativa,care reprezinta un efect complex al temperaturii aerului si al

temperaturilor suprafetelor inconjuratoare, se poate determina astfel :

• Prin montarea elementelor necesare in scopul masurarii directe a acesteia,

• Prin calculul acesteia functie de temperatura medie de radiatie a suprafetelor

inconjuratoare si de temperatura aerului din incapere prin utilizarea urmatoarei relatii

unde:

hc - coeficientul de transfer termic superficial (W/(m2.K))

hr - coeficientulde transfer termic prin radiatie (W/(m2.K))

.ai - temperatura aerului interior (°C)

.r,m- temperatura medie de radiatie (°C)

In cazul temperaturii medii de radiatie aflate sub 50 ºC si daca aerul nu depaseste viteza de
0,2 m/s, temperatura operativa poate fi inlocuita cu temperature operativa masurata de
termometrul cu glob Vernon-Jokl

Temperatura medie de radiatie se determina cu relatia

5
 unde:

.si,j – temperatura suprafetei interioare a structurii j (°C)

A j - aria structurii j (m2)

METODE DE DETERMINARE A EFECTULUI SIMULTAN SI COMPLEX AL FACTORILOR FIZICI

CARE COMPUN CLIMA UNEI INCAPERI

1 METODA VAN ZUILEN

Pentru aprecierea marimii complexe care ets clima unei incaperi sunt propuneri diferite iar o
relatie matematica empirica intre valorile ti , tmr , , vi , este reprezentata de ecuatia de
confort a lui Van Zuilen:

Confortul sau nonconfortul termic se apreciaza pentru valori ale lui B cuprinse intre –3 … +3.

 C–constanta egala cu -9.2 iarna si –10.6 vara;

 tmr –temperatura medie, in C a suprafe]elor delimitatoare ale incaperii;
 ti –temperatura medie in C a aerului interior;
 X –continutul absolut de apa al aerului incaperii, in grame pe apa pe kilogram de aer
uscat;
 Vi –viteza aerului, in m/s.

Diferitele valori se apreciaza astfel:

 B = -3 mult prea rece; B = -2 prea rece; B = -1 confortabil de racoros;

 B = 0 confortabil; B = +1 confortabil de cald; B = +2 prea cald;
 B = +3 mult prea cald.

2 METODA TEMPERATURII EFECTIVE

Pentru evaluarea senzatiei termice simtita de organism sa stabilit un indicator global

denumit temperatura efectiva,a carui principiu de baza se refera la faptul ca diferite
ambiante termice, cu caracteristici fizice diferite, pot fi considerate ca echivalente daca
produca aceeasi senzatie termica.

6
Temperatura efectiva se poate defini ca un indice relativ de caldura perceput de corpul
omenesc ca rezultat al efectului combinat al temperaturii, umiditatii si vitezei de miscare a
aerului si uneori a temperaturii medii a suprafetelor delimitatoare, tmr . C=nd se ia in
considerare si temperatura tmr se obtine un indice mai precis de temperatura efectiva si
anume temperatura efectiva corectata.

Pentru a se ajunge la alcatuirea indicelui de temperatura efectiva, s-a observat ca la un

anumit grad de confort sau disconfort termic, factorii fizici de mediu, pot fiecare in parte sa
varieze in anumite limite si totusi efectul lor combinat sa ramana acelasi. Toate aceste
combina]ii ale factorilor de microclimat, care la majoritatea persoanelor produc aceesi
senzatie termica de confort, se numesc conditii echivalente si sunt adoptate ca valori de
temperatura efectiva. Pe baza unui numar foarte mare de experiente, in care s-a apreciat
senzatia termica resimtita la diferiti subiecti expusi la diferite microclimate conventionale, au
fost alcatuite tabele si nomograme de temperatura efectiva, in care senzatia termica se
apreciaza in grade temperatura efectiva (TEo).

Determinarea temperaturii efective

Pentru stabilirea temperaturii efective se determina umiditatea relativa, , a aerului prin

metoda psihrometrica, temperaturile t si t’ , indicate de termometrul uscat, respectiv umed
al psihrometrului, viteza vi , a aerului prin metoda catatermometrica.

7
Valorile obtinute pentru, , vi , t si t’, se introduc in tabelele de calcul pentru temperatura
efectiva sau in grafice de calcul pentru temperatura efectiva -nomograme

Superioritatea metodei temperaturii efective fata de metodele fizice, consta in faptul ca

aprecierea ambiantei termice se face pe baza unui indice fiziologic, e drept subiectiv, al
organismului.

Principalele dezavantaje ale metodei sunt:

 punctul de plecare al experientelor este artificial;

 determinarile au fost facute pe subiecti si n\to[i cu imbracaminte
 obisnuita si in repaus –deci datele obtinute nu sunt aplicabile la alte coditii;
 nu tine seama de radiatiile termice sau, altfel spus, de temperatura medie tmr a
suprafe]elor delimitatoare.

Se pot introduce insa in calcule si radiatiile termice, integrandu-se temperatura peretilor si a

podelei in temperatura aerului interior, rezultatul ob]inut –temperatura efectiva corectata–
citindu-se tot pe nomograma pentru temperatura efectiva.

DETERMINAREA NECESARULUI DE CALDURA PENTRU ÎNCALZIRE

8
Necesarul de caldura, Q, exprimat în W, al unei încaperi se calculeaza cu relatia:

 Qt –flux termic cedat prin transmisie, considerat în regim termic stationar,

corespunzator diferentei de temperatura între interiorul si exteriorul elementelor de
constructie care delimiteaza încaperea [W].
 Qi –sarcina termica pentru încalzirea de la temperatura exterioara conventionala de
calcul a aerului infiltrat prin neetanseitatile usilor si ferestrelor si a aerului patruns la
deschiderea acestora [W].
 Ao –Adaosul pentru orientare;
 Ac –Adaosul pentru compensarea efectului suprafetelor reci;

Fluxul termic cedat prin transmisie

 m – coeficient de masivitate termica a elementelor de constructie exterioare;

 A – aria suprafetei fiecarui element de constructie, determinata conform STAS
6472/3

[m2];

 .i – temperatura interioara conventionala de calcul, conform SR 1907 – 2 [0C];

 .e – temperatura spatiilor exterioare încaperii considerate, [oC], care se ia dupa caz:
 temperatura exterioara conventionala de calcul , conform anexei la prezentul
standard
 temperatura interioara conventionala de calcul pentru încaperile alaturate,
conform

SR 1907-2;

 R’- rezistenta termica specifica corectata a elementului de constructie considerat ,

stabilita conform STAS 6472/3, [m2K/W];

 Qs- fluxul termic cedat prin sol [W];

9
  C M- coeficient de corectie al necesarului de caldura de calcul functie de masa
specifica a constructiei.

Coeficientul de masivitate termica a elementelor de constructie exterioare se calculeaza cu

relatia

m = 1,225 –0,05 D

D –indicele inertiei termice a elementului de constructie, calculat conform STAS 6472/3.

Pentru elementele de constructie cu D>4.5, se consideram = 1 ; pentru tâmplaria exterioara

se considera D = 0,5; pentru elementele de constructie în contact cu solul precum si
planseele peste subsolurile neîncalzite se considera m = 1

Fluxul termic cedat prin sol, Qs, [W],

 Ap –aria cumulata a pardoselii si a peretilor aflati sub nivelul terenului, [m2];

 Abc –aria unei benzi cu latimea de 1 m situata de-a lungul conturului exterior al
suprafetei Ap, [m2];
 Abcj –aria unei benzi cu latimea de 1 m situata de-a lungul conturului care
corespunde spatiului învecinat care are temperatura qi,[m2];
 Rp –rezistenta termica specifica cumulata a pardoselii si a stratului de pamântcuprins
între pardoseala si adâncimea de 7 m de la cota terenului si stematizat, sau a
stratului de apa freatica,[m2K/W];

10
  Rbc –rezistenta termica specifica a benzii de contur la trecerea caldurii prin
pardoseala si sol catre aerul exterior, [m 2K/W]
 .i –temperatura interioara conventionala de calcul, [ 0C];
 .e –temperatura exterioara conventionala de calcul, [ 0C];
 .ej –temperatura interioara conventionala de calcul pentru încaperile alaturate, [ 0C];
 .p –temperatura, fie în sol la adâncimea de 7 m de la cota terenului sistematizat, în
cazul inexistentei stratului de apa freatica, fie a stratului de apa freatica, [ 0C];
 CM–coeficient de corectie;
 mS–coeficient de masivitate termica a solului;
 nS–coeficient de corectie care tine seama de conductivitatea termica a solului.

Ao -adaosul pentru orientare, în scopul diferentierii necesarului de caldura de calcul al

încaperilor diferit expuse radiatiei solare;

Ac -adaosul pentru compensarea efectului suprafetelor reci, în scopul corectarii bilantului

termic al corpului omenesc în încaperile în care elementele de constructie cu rezistenta
specifica redusa, favorizeaza intensificarea cedarii de caldura a corpului prin radiatie.

Adaosul pentru orientare, Ao, afecteaza numai fluxul termic cedat prin elementele de
constructie ale încaperilor cu pereti exteriori supraterani si are valorile :

Adaosul pentru compensarea efectului suprafetelor reci, Ac, afecteaza numai fluxul termic
prin elementele de constructie ale încaperilor a caror rezistenta termica medie, Rm, nu
depaseste 10 m2 K/W.

•At – aria suprafetei totale a încaperii (reprezentând suma tuturor suprafetelor

delimitatoare), [m2];

•.I , .e , C M si Qt – au semnificatiile anterioare.

Exceptii:

11
Adaosul de compensare nu se acorda urmatoarelor încaperi:

 -În care oamenii poarta îmbracaminte de strada;

 -Încaperilor încalzite prin radiatie;
 -Încaperilor în care oamenii desfasoara o munca medie sau grea.

Adaosul de compensare se poate calcula cu relatia:

Sarcina termica pentru încalzirea de la temperatura exterioara la temperatura interioara a

aerului infiltrat prin neetanseitatile usilor si ferestrelor si a aerului patruns la deschiderea
acestora Qi, se determina ca valoarea maxima între sarcinile termice Q i1si Qi2[W], în care:

Qi1-Sarcina termicapentru încalzirea de la temperatura exterioara conventionaa de calcul la

temperatura interioara conventionala de calcul, a aerului infiltrat prln neetanseitatile usilor
si ferestrelor si a aerului patruns la deschiderea acestora, determinata tinând seama de
numarul de schimburi de aer necesar în încapere din conditii de confort fiziologiccu relatia:

Qi2-Sarcina termicapentru încalzirea de la temperatura exterioara conventionala de calcul la

temperatura interioara conventionala de calcul, a aerului infiltrat prin neetanseitatile usilor
si ferestrelor si a celui patruns la deschiderea acestora, determinata de viteza conventionala
a vântuluise calculeaza cu relatia:

 nao-numarul de schimburi de aer necesar în încapere din conditii de confort fiziologic

 cp–caldura specifica la presiune constanta a aerului la temperatura e.i, [J/KgK];.
 –densitatea aerului la temperatura qi, [Kg/m3];
 E –factor de corectie de înaltime;
 .isi .e–au semnificatiile anterioare;
 i –coeficient de infiltratie a aerului prin rosturi, ;
 L –lungimea rosturilor usilor si ferestrelor din fatadele supuse actiunii vântului, [m];
 v –viteza conventionala a vântului de calcul, [m/s];

12
  Qu –sarcina termica pentru încalzirea aerului patruns la deschiderea usilor
exterioare, [W].

Sarcina termica pentru încalzirea de la temperatura exterioara conventionala de calcul la

temperatura interioara conventionala de calcul a aerului patruns la deschiderea usilor
exterioare, QU,se calculeaza cu relatia:

 Au –aria usilor exterioare care se deschid, [m2];

 n –numarul deschiderilor usilor exterioare într-o ora, în functie de specificul cladirii;
 .i,.e,CM–au semnificatiile anterioare.

NECESARUL DE CALDURA PENTRU CLADIRI CU INERTIE TERMICA FOARTE

MICA
Si in acest caz particular prescriptiile de calcul sunt stabilite de STAS1907/3/97 fiind
aplicabile serelor simplu vitrate, rezultatele avand totusi un caracter provizoriu. Lipsa inertiei
termice la astfel de constructii face ca influenta variatiei temperaturii exterioare, a radiatiei
solare si a vantului asupra climatului interior sa fie nu numai puternica dar si foarte rapida.
De aici necesitatea prevederii unor instalatii corect dimensionate si rapid adaptabile la
fluctuatiile necesarului de caldura, valorile numerice ale coeficientilor care intra in relatiile
de calcul avand un caracterprovizoriu pana la verificarea experimentala.

Astfel,necesarul de caldura al unei sere,Q,exprimat in wati se calculeaza cu relatia:

 S –suprafata terenului pe care este amplasata sera, m2;

 SF–suprafata geamurilor, in m2;
 Kconv–coeficientul global de transfer termic prin convectie prinsuprafata vitrata, in
W/m20C ;
 ti–temperatura interioara de calcul impusa in 0C;
 te–temperatura exterioara conventionala de calcul, in 0C .

Coeficientul specific total de transfer termic prin convectie prin suprafata vitrata, Kconv, se
determina cu relatia:

13
 in care:

 n –coeficient de etanseitate a serei;

 *PI*n –coeficient de penetratie, in KJ/Kg 0C ;
 KET–coeficient total de transfer termic prin convectie prin suprafata vitrata a serei,
considerata etansa, in W/m 20 C.

NECESARUL DE CALDURA PENTRU INCALZIRE

Factorul * * are expresia:

[KJ/Kg 0C] , in care:

 ii, ie–entalpia aerului interior, respectiv exterior, in KJ/Kg 0C ;

Coeficientul KETde transfer termic prin convectie se calculeaza cu relatia:

in care:

 *alfa* i, e–coeficienti de transfer termic prin convectie la suprafata interioara

respectiv exterioara a suprafetei vitrate.

Coeficientul de etanseitate, n = 1,7 pentru sere etanse, respectiv n = 2 pentru sere neetanse.
In ceea ce priveste coeficientul de penetratie*PI* n = 0,1 pentru sere etanse si respectiv
*PI*n = 0,23 pentru sere neetanse.

Necesarul de caldura pentru incalzire in cazul cladirilor incalzite rar

In aceasta grupa de cladiri se includ unele monumente istorice, lacasuri de cult, muzee cu
program nepermanent, sali de spectacol din camine culturale, cladiri in general cu masivitate
termica mare. Aducerea acestor cladiri in regim termic normal ar necesita punerea in functie
a instalatiei de incalzire cu multe ore inainte de inceperea programului de folosire, situatie
neacceptabila din punct de vedere economic. In general se accepta in acest caz numai
incalzirea unui strat interior, de grosime redusa a peretilor si acoperirea integrala a
pierderilor de caldura prin ferestre si usi, elemente lipsite de inertie termica.

14
Calculul exact al transferului de caldura prin pereti fiind laborios datorita regimului
nestationar, in practica se utilizeazi o relatie simplificata de calcul, nestandardizata, a
necesarului de caldura pentru incalzire, Q :

in care:

 SF–este suprafata ferestrelor exterioare, in m2;

 KF–coeficientul total de transfer termic prin fereastra :[W/m20C]
 SD–suprafata interioara a elementelor delimitatoare caracterizate de o anumita
inertie termica (pereti, plansee), in m2;
 ti–temperatura interioara de calcul, in 0C ;
 t0–temperatura interioara in momentul inceperii incalzirii, considerata practic 0 0C ;
 aD–coeficient echivalent de transfer termic, in [W/m20C]

Coeficientul, aD, se calculeaza cu relatia:

in care:

 Z –timpul de preincalzire cu durata obisnuita de 3 –4 ore ;

 ?i–coeficient de convectie la suprafata interioara a elementelor de constructie
masive, in W/m2 0C ;
 ?–conductibilitatea termica medie a elementelor de inchidere cu masivitate
termica mare, in W/m2 0C ;
 ?.–densitatea medie a elementelor de inchidere cu masivitate termica mare, in
Kg/m3;
 c –caldura specifica medie a elementelor de inchidere cu masivitate termica mare, in
J/Kg 0C

Metode simplificate de calcul al necesarului de caldura pentru incalzire

Sunt cazuri cand necesarul de caldura pentru incalzire ca si pentru ventilare, preparare apa
calda de consum sau necesitati tehnologice trebuie cunoscut inainte ca prin proiectare sa se
fi stabilit exact acest lucru.
15
Pentru calculul aproximativ al necesarului de caldura pentru incalzire, Q , se pot folosi indici
extrasi din proiectele anterioare. Rezultatele unui astfel de calcul sunt estimative si nu pot fi
folosite pentru dimensionarea instalatiilor interioare de incalzire. Pentru aceste calcule se
folosesc mai multe metode aproximative.

Metoda de calcul pe contur(STAS 1907/1,2-97) . Metoda se aplica la toata cladirea,

considerata ca o singura incapere. Dintre adaosuri se ia in considerare numai cel pentru
compensarea efectului suprafetelor reci, adaosul de orientare fiind compensat (adaosurile
pozitive cu cele negative) pe intreaga cladire sau pentru ansamblul de cladiri.

Metoda caracteristicii termice de incalzire.Metoda utilizeaza pentru calculul necesarului de

caldura orar caracteristica xiin W/m 30C, cu valori diferite de la cladire la cladire datorita
volumului exterior al cladirilor, gradului de vitrare, grosimii si structurii elementelor de
constructie, zonei climatice etc.

Datele necesare se obtin prin calcul sau prin masuratori directe la constructiile existente.

Pentru calculul necesarului nominal de caldura se utilizeaza relatia:

in care :

 Ve–volumul exterior al cladirii, in m3;

 ti, te–temperatura interioara, respectiv exterioara de calcul, in 0C .

Tendinta actuala este de a micsora cantitatile de caldura pierdute prin transfer, prin
imbunatatirea izolatiei termice la cladirile civile si industriale, utilizarea de noi materiale
izolante, mai eficiente, cu cost mai redus, valorificarea la maximum a caldurii naturale.

Metoda indicilor specifici.Metoda are un grad mai mare de aproximare si consta in stabilirea
unui indice pentru un apartanent mediu conventional, cu o suprafata locuibila de circa 60
m2(doua camere) si un volum de 170 m3.

Pentru stabilirea indicilor se folosesc proiectele de executie, masuratorile efective ale

cantitatilor de caldura fiind mai dificil de efectuat. Se lucreaza in mod curent cu valori
Qinc m.c= 4000 –5000 W. Metoda se foloseste la aprecierea cantitatii de caldura necesara
pentru intocmirea de studii tehnico-economice si la studii de perspectiva privind alimentarea
cu caldura.

Necesarul de caldura pentru cladiri cu inertie termica foarte mica

16
NECESARUL DE CALDURA PENTRU INCALZIRE

Si in acest caz particular prescriptiile de calcul sunt stabilite de STAS1907/3-97 fiind aplicabile
serelor simplu vitrate, rezultatele avand totusi un caracter provizoriu. Lipsa inertiei termice
la astfel de constructii face ca influenta variatiei temperaturii exterioare, a radiatiei solare si
avantului asupra climatului interior sa fie nunumai puternica dar si foarte rapida. De aici
necesitatea prevederii unor instalatii corect dimensionate si rapida adptabile la fluctuatiile
necesarului de caldura, valorile numerice ale coeficientilor care intra in relatiile de calcul
avand un caracter provizoriu pana la verificarea experimentala.

Astfel,necesarul de caldura al unei sere,Q,exprimat in wati se calculeaza cu relatia:

 S –suprafata terenului pe care este amplasata sera, m2;

 SF–suprafata geamurilor, in m2;
 Kconv–coeficientul global de transfer termic prin convectie prinsuprafata vitrata, in
W/m20C ;
 ti–temperatura interioara de calcul impusa in 0C;
 te–temperatura exterioara conventionala de calcul, in 0C .

Coeficientul specific total de transfer termic prin convectie prin suprafata vitrata, Kconv, se
determina cu relatia:

 n –coeficient de etanseitate a serei;

 *PI*n –coeficient de penetratie, in KJ/Kg 0C ;
 KET–coeficient total de transfer termic prin convectie prin suprafata vitrata a serei,
considerata etansa, in W/m 20 C.

NECESARUL DE CALDURA PENTRU INCALZIRE

Factorul* * are expresia:

ii, ie–entalpia aerului interior, respectiv exterior, in KJ/Kg 0C ;

Coeficientul KETde transfer termic prin convectie se calculeaza cu relatia:

in care:[W/m2 0C]

17
  *alfa*i, e–coeficienti de transfer termic prin convectie la suprafata interioara
respectiv exterioara a suprafetei vitrate.

Coeficientul de etanseitate, n = 1,7 pentru sere etanse, respectiv n = 2 pentru sere neetanse.
In ceea ce priveste coeficientul de penetratie*PI*n = 0,1 pentru sere etanse si respectiv
*PI*n = 0,23 pentru sere neetanse.

Necesarul de caldura pentru incalzire in cazul cladirilor incalzite rar

In aceasta grupa de cladiri se includ unele monumente istorice, lacasuri de cult, muzee cu
program nepermanent, sali de spectacol din camine culturale, cladiri in general cu masivitate
termica mare. Aducerea acestor cladiri in regim termic normal ar necesita punerea in functie
a instalatiei de incalzire cu multe ore inainte de inceperea programului de folosire, situatie
neacceptabila din punct de vedere economic. In general se accepta in acest caz numai
incalzirea unui strat interior, de grosime redusa a peretilor si acoperirea integrala a
pierderilor de caldura prin ferestre si usi, elemente lipsite de inertie termica.

Calculul exact al transferului de caldura prin pereti fiind laborios datorita regimului
nestationar, in practica se utilizeazi o relatie simplificata de calcul, nestandardizata, a
necesarului de caldura pentru incalzire, Q :

in care:

 SF–este suprafata ferestrelor exterioare, in m2;

 KF–coeficientul total de transfer termic prin fereastra :[W/m20C]

 SD–suprafata interioara a elementelor delimitatoare caracterizate de o anumita

inertie termica (pereti, plansee), in m2;
 ti–temperatura interioara de calcul, in 0C ;
 t0–temperatura interioara in momentul inceperii incalzirii, considerata practic 0 0C ;
 aD–coeficient echivalent de transfer termic, in [W/m20C]

Coeficientul, aD, se calculeaza cu relatia:

in care:

 Z –timpul de preincalzire cu durata obisnuita de 3 –4 ore ;

 ?i–coeficient de convectie la suprafata interioara a elementelor de constructie
masive, in W/m2 0C ;

18
  ?–conductibilitatea termica medie a elementelor de inchidere cu masivitate termica
mare, in W/m2 0C ;
 ?.–densitatea medie a elementelor de inchidere cu masivitate termica mare, in
Kg/m3;
 c –caldura specifica medie a elementelor de inchidere cu masivitate termica mare, in
J/Kg 0C .

Metode simplificate de calcul al necesarului de caldura pentru incalzire

Sunt cazuri cand necesarul de caldura pentru incalzire ca si pentru ventilare, preparare apa
calda de consum sau necesitati tehnologice trebuie cunoscut inainte ca prin proiectare sa se
fi stabilit exact acest lucru.

Pentru calculul aproximativ al necesarului de caldura pentru incalzire, Q , se pot folosi indici
extrasi din proiectele anterioare. Rezultatele unui astfel de calcul sunt estimative si nu pot fi
folosite pentru dimensionarea instalatiilor interioare de incalzire. Pentru aceste calcule se
folosesc mai multe metode aproximative.

1 Metoda de calcul pe contur(STAS 1907/1,2-97) . Metoda se aplica la toata cladirea,

considerata ca o singura incapere. Dintre adaosuri se ia in considerare numai cel pentru
compensarea efectului suprafetelor reci, adaosul de orientare fiind compensat (adaosurile
pozitive cu cele negative) pe intreaga cladire sau pentru ansamblul de cladiri.

2 Metoda caracteristicii termice de incalzire.Metoda utilizeaza pentru calculul necesarului

de caldura orar caracteristica xiin W/m 30C, cu valori diferite de la cladire la cladire datorita
volumului exterior al cladirilor, gradului de vitrare, grosimii si structurii elementelor de
constructie, zonei climatice etc.Datele necesare se obtin prin calcul sau prin masuratori
directe la constructiile existente.

Pentru calculul necesarului nominal de caldura se utilizeaza relatia:

in care :

 Ve–volumul exterior al cladirii, in m3;

 ti, te–temperatura interioara, respectiv exterioara de calcul, in 0C .

Tendinta actuala este de a micsora cantitatile de caldura pierdute prin transfer, prin
imbunatatirea izolatiei termice la cladirile civile si industriale, utilizarea de noi materiale
izolante, mai eficiente, cu cost mai redus, valorificarea la maximum a caldurii naturale.

3 Metoda indicilor specifici.Metoda are un grad mai mare de aproximare si consta in

stabilirea unui indice pentru un apartanent mediu conventional, cu o suprafata locuibila de
circa 60 m2(doua camere) si un volum de 170 m3.

19
Pentru stabilirea indicilor se folosesc proiectele de executie, masuratorile efective ale
cantitatilor de caldura fiind mai dificil de efectuat. Se lucreaza in mod curent cu valori Qinc
m.c= 4000 –5000 W. Metoda se foloseste la aprecierea cantitatii de caldura necesara pentru
intocmirea de studii tehnico-economice si la studii de perspectiva privind alimentarea cu
caldura.

INCALZIREA LOCALA
Încalzirea locala este utilizata ca sistem de încalzire din cele mai vechi timpuri si pâna la
aparitia încalzirii centrale. Acest sistem de încalzire este utilizat în totalitate în localitatile
rurale si într-o proportie destul de mare si în orase.

Acest tip de instalatie de încalzire prezinta numeroase avantaje: cost de investitie redus,
instalare rapida, încalzirea numai a spatiilor utilizate, posibilitatea utilizarii unor combustibili
inferiori. Dar prezinta si dezavantaje: necesitatea prevederii cosurilor de fum, nu asigura o
încalzire uniforma a spatiului încaperii, randament redus. Cu toate acestea, încalzirea locala
reprezinta o optiune pentru multi beneficiari, mai ales din prisma aspectului economic.

Sistemele de încalzire locala se pot clasifica dupa mai multe criterii:

 -modul de transfer al caldurii: sobe cu acumulare sau fara acumulare;

 -combustibilul utilizat: sobe cu cumbustibil solid, lichid sau gazos, energie electrica
 -natura materialului din care sunt confectionate: sobe din zidarie de teracota si
caramida, sobe metalice.

Cel mai simplu sistem de încalzire locala este încalzirea cu sobe, unde sursa termica si
suprafata încalzitoare alcatuiesc un totunitar care încalzeste încaperea pe care o deserveste.
Soba se monteaza in incaperea ce trebuie incalzita si cedeaza caldura eliberata prin arderea
combustibililor sau in alt mod atat direct prin convectie catre aerul din incapere, cat si prin
radiatie catre suprafetele inconjuratoare.

20
Aceasta metoda de incalzire este numita incalzire locala spre deosebire de incalzirea
centrala, cand se incalzesc mai multe incaperi de la o singura sursa comuna, prin intermediul
unui agent purtator de caldura.

Sobele sunt utilizate mai ales in incaperile care trebuie incalzite intermitent sau independent
de incaperile invecinate. Sobele se deosebesc atat dupa materialul din care sunt construite
(sobe de teracota sau metalice), cat si dupa felul sursei de energie utilizate: sobe cu
combustibil solid, lichid sau gazos si sobe electrice.

SOBE PENTRU COMBUSTIBIL SOLID.

CONDITII DE BAZA.

Sobele pentru combustibil solid, pentru a fi utilizate ca aparate de incalzire, trebuie sa

indeplineasca anumite cerinte tehnice si igienice si anume:

 randament termic ridicat;

 posibilitatea unei reglari usoare;
 intretinere simpla si functionare curata;
 incalzire cat mai uniforma a spatiului, fara ca temperaturile prea ridicate ale
suprafetelor de incalzire sa devina suparatoare.

Randamentul termic este functie, in primul rand, de constructia sobei din punct de vedere al
arderii, de alegerea combustibilului corespunzator precum si de intrebuintarea ingrijita a
sobei. Trebuie astfel evitate neetan[eitatile de deasupra si de sub gratar. Prin neetanseitatile
de deasupra gratarului se mareste excesul de aer de combustie si in consecinta caldura
eliminata prin gazele arse. Odata cu cresterea volumului de gaze arse cre[te rezistenta
aeraulica in canalele de fum ceea ce duce la o suprasolicitare a cosului.

Neetanseitatile de sub gratar influenteaza negativ reglajul arderii, in special cand este vorba
de micsorarea focului. Deoarece perioadele de timp in care solicitarea termica mijlocie sau

21
scazuta a sobelor sunt predominante, la sobele cu ardere continua, posibilitatea reglarii
corecte este hotaratoare pentru consumul de combustibil. in aceasta idee organele de
reglare trebuie sa se inchida etans si sa poata fi manevrate u[or.

Potrivit cu constructia sobei si cu temperatura suprafetelor ei cedarea de caldura prin

radiatie si prin convectie se face in proportii diferite

SOBE CU COMBUSTIBIL SOLID CU ACUMULARE DE CALDURA

Acestea se realizeaza din elemente masive: zidarie de caramida sau placi de teracota sau de
regula o combinatie intre ele, in forme geometrice exterioare simple (paralelipipedice) sau
mai complicate.Sobele contin in interior un focar, sub acesta si separat de el printr-un gratar,
un cenusar, prin care patrunde aerul de combustie si canale de fum,

Dimensionarea sobelor de teracota se face conform STAS 3607-72 in baza necesarului de

caldura calculat conform STAS 1907-97.

Marimea suprafetei utile, S, a sobei de teracota, in ipoteza a doua focuri pe zi, rezulta din
relatia:

S = 1,5 Q/q [m2]

in care:

Q –este necesarul de caldura orar al incaperii ;

q –fluxul termic unitar mediu, cu valoarea de 930 W/m2 .

SOBE FARA ACUMULARE DE CALDURA

Din aceasta categorie fac parte in general sobele metalice confectionate din tabla de otel,
fonta sau combinatii de otel si fonta. De obicei soba se reduce la un focar cilindric sau
paralelipipedic realizat din tabla, captu[it la interior in cazul folosirii combustibilului solid, cu
elemente subtiri din material refractar.

COSURI SI CANALE DE FUM

Toate sistemele de incalzire locala, care ard combustibili trebuie sa fie racordate prin canale
de fum la cosuri pentru evacuarea in atmosfera a gazelor arse. Executarea cosurilor se face
din materiale rezistente la foc si la actiunea coroziva a fumului si a gazelor de ardere. Pe
fetele dinspre exterior cosurile se executa din materiale rezistente si la intemperiile
atmosferice.

Sectiunea de curgere a gazelor arse prin cos si canale de fum se determina in functie de
consumul de combustibil cu relatia:

22
 in care:

 Gh–consumul orar de combustibil kg/h sau m3N/h ;

 Vg–volumul de gaze arse produs prin arderea a 1 kg de combustibil, in m3N/kg sau
m3N /m3N ;
 wg–viteza gazelor de ardere prin sectiunea de curgere, in m/s; pentru cosuri wg = 2 3
m/s iar pentru canale de fum wg = 12 m/s ;
 tg–temperatura gazelor de ardere [0C] ; in mod obisnuit se admite pentru sobe tg=
150 200 0C .

Inaltimea cosului de la nivelul gratarului, pana la gura de iesire a fumului din cos, constituie
inaltimea activa h a cosului si ea determina tirajul pe care acesta il poate realiza.

Tirajul H se produce ca efect al diferentei de presiune dintre coloana de gaze calde care
umple cosul si o coloana egala de aer din exterior; avnd ca expresie:

in care:

 h –inaltimea activa a co[ului, [m] ;

 g –acceleratia gravitationala, [m/s2] ;
 *RO*a–densitatea aerului exterior, [kg/m3] , pentru o temperatura a aerului de 10
0C si o presiune barometrica pBN= 1,013105N/m2;
 *RO*g–densitatea gazelor de ardere, [kg/m3] , calculata pentru temperatura medie
uzuala din co[ (150 200 0C) si presiunea barometrica pBN= 1,013105N/m2;
 pB–presiunea barometrica a localitatii de amplasare a lucrarii, [N/m2].

Tirajul cosului serveste gazelor arse ca sa invinga toate rezistentele aeraulice de pe traseul
lor –gratarul focarului, stratul de combustibil, canalele de fum din soba, canalul de racord,
cosul –sa produca accelerarea aerului de combustie pentru admisia lui in soba si evacuarea
in atmosfera. Cea mai mare rezistenta dintre toate acestea o constituie soba cu gratarul,
stratul de combustibil, focarul si canalele de fum.

Notand cu Z (N/m2) suma acestor rezistente si presupunand ca pierderea de presiune la

scurgerea gazelor prin cosreprezinta 1/3 Z, valoarea tirajului minim necesar al cosului se
exprima prin relatia:

H = 4/3 Z[N/m2 ]

23
Pentru sobele de teracota, Z = 30 40 N/m2, iar pentru sobele de constructie speciala pentru
combustibili lichizi Z = 15 20 N/m2. Prin STAS 6793-82 se prescrie ca inaltimea activa a
co[ului la arderea de combustibili solizi sa fie de minim 4.5 m , iar la arderea de combustibili
lichizi si gazosi aceasta inaltime sa fie de minim 2.5 m.

Este permisa o inclinare a traseului co[ului fata de verticala cu un unghi de maxim 300si
aceasta pe portiuni de maximum 1m masurat pe orizontala.

Gura de iesire a cosului trebuie sa depaseasca coama casei cu 1m

INCALZIREA LOCALA CU FOC DESCHIS.

SEMINEE

Semineul reprezinta o amenajare constructiva sub forma unei ni[e deschise unde
combustibilul, de regula combustibil solid (lemn, carbune) arde sub forma de foc deschis pe
o vatra drept focar. Caldura produsa prin arderea combustibilului se transmite in incapere
prin radiatia flacarii si a peretilor focarului astfel ca randamentul termic este de 10 30 ,
semineul avand mai mult rolul de a crea o ambianta placuta si de a ornamenta prin stilul si
finisajul executiei o incapere cu pretentii arhitecturale.

Dimensionarea corecta a cosului reprezinta un factor esential in utilizarea semineului, iar

dimensiunile nisei si suprafata gratarului se coreleaza constructiv, respectandu-se relatia:

SG=2/3 SN,
in care:

 SG–suprafata in plan a gratarului, [m2);

 SN–suprafata deschiderii nisei, SN= ab [m2;
 a –dimensiunea orizontala a deschiderii nisei, (m) ;
 b –inaltimea nisei, (m) .

INCALZIREA CU AER CALD

Domenii de utilizare. Avantaje si dezavantaje ale utilizarii instalatiilor de incalzire cu aer
cald.

La instalatiile de incalzire cu aer cald, necesarul de caldura pentru mentinerea temperaturii

interioare prescrise este asigurat de catre aerul incalzit, introdus direct in incaperi.

La instalatiile de incalzire cu aer cald se poate introduce in incaperi numai aer recirculat
(preluat din incaperi) in timp ce la instalatiile de incalzire cu ventilare este necesara
introducerea partiala sau totala de aer proaspat (preluat din exterior) atat cat este necesar
pentru diluarea nocivitatilor degajate in incaperi. tinand seama ca se lucreaza cu acelasi

24
agent (aerul), incaperile prevazute cu instalatii de ventilare sunt incalzite iarna cu aer cald,
fiind neeconomica realizarea unui alt sistem de incalzire.

Avantaje:

 posibilitatea combinarii cu instalatia de ventilare;

 cheltuieli de investitie si consum de metal mai reduse;
 realizarea incalzirii rapide a incaperii;lipsa pericolului de inghet.

Dezavantaje:

 incalzirea neuniforma pe orizontala si mai ales pe verticala ceea ce duce la o

supraincalzire a zonei superioare a incaperiicu efecte negative asupra consumului de
caldura;
 se pot crea curenti de aer suparatori in incapere;exista posibilitatea raspandirii
mirosurilor si altor nocivitati in diferite incaperi;
 posibilitatea aparitiei zgomotelor.

Instalatiile de incalzire cu aer cald au un domeniu de folosire foarte larg, practic orice
incapere putand fi incalzita cu acest sistem. Aceste instalatii sunt totusi specifice incalzirii
spatiilor mari (hale industriale, sali cu aglomerare de oameni, etc.).

Prepararea aerului cald

Incalzirea aerului ce urmeaza a fi introdus in incaperi se face folosind schimbatoare de

caldura. Aceasta se poate face direct–cu gaze de combustie, sau indirect–cu baterii de
incalzire alimentate cu apa calda, apa fierbinte sau abur. Dupa solutia adoptata, prepararea
aerului cald se poate face local, cu aparate instalate in incaperea incalzita, sau central,cu
echipamentul instalat in centrala de aer cald.

Incalzirea directa a aerului

Aparatele care prepara direct aerul cald au focar propriu, dimensionat pentru arderea
combustibililor solizi, lichizi sau gazosi.Evacuarea gazelor arse se face prin cos de fum cu tiraj
natural sau mecanic.

Sobe pentru aer cald.

Sobele pentru aer cald pot fi metalice sau din teracota.

Pentru alimentarea cu aer cald a mai multor incaperi dintr-o locuinta, aerul intra prin gratare
amenajate in partea de jos a sobei, se incalzeste la suprafata exterioara a focarului si iese in
incaperile alaturate prin guri amenajate in partea superioara. Se pot construi sobe de
apartament cu functii multiple pentru incalzire cu aer cald, prepararea apei calde menajere
si prepararea hranei.

25
a)pentru incalzirea incaperilor aflate la acelasi nivel;

b)pentru incalzirea incaperilor aflate la niveluri diferite;

1 –soba; 2 –perete exterior al sobei; 3 –guri de aer

Generatoare de aer cald.

Intreprinderea de constructii metalice si aparataje (I.C.M.A.) Bucuresti produce trei tipuri de

generatoare de aer cald avand focar propriu, schimbator de caldura gaze de ardere –aer si
ventilator de circulatie fortata a aerului si anume: generatorul GACS 550de 640 KW, destinat
incalzirii halelor industriale,

.constructiilor agricole, spatiilor de depozitare sau pentru incalzirea tehnologica a

materialelor de constructie;

.generatorul stabil GACS 180 de 209 KW cu acelasi domenii de folosire;

.generatorul mobil GMACS de 93 KW destinat incalzirii locale a constructiilor industriale in

timpul executiei pentru a asigura conditii de lucru, pentru accelerarea uscarii unor elemente
de constructie executate prin procedee umede etc.

Aceste generatoare de aer cald sunt echipate cu injectoare automate pentru combustibil
lichid si functioneaza numai cu aer recirculat. Principial au urmatoarea alcatuire (fig. 5.2):

26
1 –ventilator; 2 –injector combustibil; 3 –camera de ardere; 4 –schimbator de caldura; 5 –cos
de fum; 6 –gura de refulare a aerului cald; 7 –carcasa.

Aeroterme cu gaze servesc pentru incalzirea incaperilor de productie si sunt prevazute cu

focar echipat cu arzator cu gaze naturale, schimbator de caldura, ventilator si guri de aer.Pot
functiona cu aer proaspat,aer amestecat sau aer recirculat.

Incalzirea indirecta a aerului

In majoritatea cazurilor, complexele industriale, agrozootehnice, cladirile social culturale si

de locuit, dispun de agenti termici, apa calda, apa fierbinte sau abur, produsi in centrale
termice proprii sau furnizati de catre retelele de termoficare industriala sau urbana. in
aceasta situatie este indicat ca prepararea aerului cald sa se faca indirect, folosind
schimbatoare de caldura -baterii de incalzire, care sunt utilizate in mod curent in instalatiile
de ventilare si climatizare.

Dupa sistemul de incalzire adoptat, central sau local, prepararea indirecta a aerului cald se
face in centrala de aer cald, respectiv cu aeroterme instalate in incaperile incalzite.

Centrala de aer cald.

O astfel de centrala este alcatuita din aceleasi elemente ca cele ale centralelor de ventilare
mecanica cu incalzire a aerului si anume: ventilator centrifugal sau axial, baterie de incalzire
si filtru de separare a prafului. Daca functionarea este cu aer amestecat (proaspat si
recirculat) se prevede si priza de aer proaspat si camera de amestec.

Aeroterme.

Sunt aparate locale monobloc alcatuite din ventilator, baterie de incalzire si carcasa
respectiva. in tara noastra se produc aeroterme de perete si aeroterme de tavan.

Aerotermele de perete, pot functiona cu aer recirculat, cu aer proaspat sau cu aer
amestecat. in aceste ultime doua cazuri se prevede la fiecare aeroterma priza de aer
proaspat (in perete sau in acoperis) si cutie de amestec.

In ceea ce priveste aerotermele de tavan, acestea functioneaza numai cu aer recirculat

27
Aeroterma de perete

1 –ventilator;3 –carcasa;

2 –baterie de incalzire;4 –jaluzele reglabile;

Agregate locale de aer cald.

Agregatele locale de aer cald, sunt alcatuite din ventilator si baterie de incalzire (cu sau fara
filtru de aer) ce se asambleaza la locul de montaj.

Agregate locale de aer cald

1 –ventilator;

28
2 –baterie de incalzire;

3 –canale de aer.

Sisteme complexe de incalzire cu aer cald

Dupa locul de preparare a aerului cald, instalatiile de incalzire cu aer cald pot fi centrale sau
locale.Dupa modul de circulatie a aerului, ele pot fi cu circulatie naturala sau mecanica.
intrucat sistemele de circulatie fortata cu ventilator sunt cele mai folosite, sunt prezentate
cateva solutii privind aceste instalatii.

Incalzirea centrala cu aer cald

Aerul cald preparat in centrala de aer cald este distribuit prin canale de aer si refulat in
incaperi prin guri de aer, avand aceeasi alcatuire ca instalatia de ventilare mecanica

A) functionare cu aer recirculat

a)1 –incapere; 2 –canale de aer; 3 –filtru de aer; 4 –ventilator; 5 –baterie de incalzire; 6 –

priza de aer proaspat; 7 –gura refulare; 8 –gura evacuare; 9 –clapeta de amestec.

B) functionare cu aer amestecat;

29
1 –incapere; 2 –canale de aer; 3 –filtru de aer; 4 –ventilator; 5 –baterie de incalzire;

6 –priza de aer proaspat; 7 –gura refulare; 8 –gura evacuare; 9 –clapeta de amestec.

C)functionare numai cu aer proaspat.

1 –incapere; 2 –canale de aer; 3 –filtru de aer; 4 –ventilator; 5 –baterie de incalzire;

6 –priza de aer proaspat; 7 –gura refulare; 8 –gura evacuare; 9 –clapeta de amestec.

Incalzirea cu agregate locale de aer cald

Agregatele locale de aer cald se folosesc la incalzirea halelor industriale, combinata sau nu
cu ventilarea, in cazul in care gama de aeroterme ce se fabrica nu are caracteristicile

30
necesare din punctul de vedere al debitului de aer, al debitului de caldura si al parametrilor
jetului de aer. in aceste cazuri agregatele locale au avantajul ca, montandu-se la fata locului
pot fi prevazute cu ventilatoare, baterii de incalzire, filtre de aer si guri de aer avand
caracteristicile necesare. Aceste aparate sunt prevazute cu racorduri pentru canalele de aer
care pot alimenta dupa caz 2 6 guri de refulare.

Incalzirea cu aeroterme

Este sistemul cel mai folosit pentru incalzirea cu aer cald a halelor industriale. Se prevad
dupa caz, aeroterme de perete sau de tavan. in cazul in care halele industriale au deschideri
mari, se pot prevedea pe contur aeroterme de perete iar in rest aeroterme de
plafon.Amplasarea aerotermelor este determinata de caracteristicile jeturilor de aer, fiind
necesar, pentru asigurarea incalzirii cat mai uniforme a halei, ca acestea sa afecteze un
spatiu cat mai mare al incaperii.

Jeturile de aer trebuie sa fie indreptate spre zona de lucru, pentru a asigura in principal
incalzirea acesteia. Temperatura si viteza aerului din jet, in sectiunea din zona de lucru,
trebuie sa fie astfel alese inc=t sa se asigure conditiile de confort termic pentru muncitori.

Inaltimea de montare a aerotermelorde perete trebuie sa fie de cel putin 2m de la

pardoseala pentru a nu deranja circulatia si activitatea din zona de lucru. Uneori, inaltimea
de amplasare a aerotermelor este dictata de unele instalatii tehnologice.in cazul in care
instalatia trebuie sa asigure si ventilarea incaperii, aerotermele de perete se prevad cu prize
de aer proaspat, guri de preluare a aerului din incapere si cutii de amestec, fig. 5.6 .

In cazul halelor inalte, mai ales daca aerotermele sunt amplasate la inaltime mai mare, este
util ca aerul recirculat sa se preia din zona inferioara in apropierea pardoselii, fig. 5.7. Pentru
aceasta aerotermele de perete se prevad cu portiuni de canale verticale cu guri de aer care
coboara in zona de lucru pana la 300 –500 mm de pardoseala. in modul acesta se obtine o
circulatie mai buna a aerului cald in zona de lucru si deci incalzirea normala a acesteia.

31
 Bilantul termic al instalatiei de incalzire cu aer cald

Schimbatorul de caldura al instalatiei de incalzire cu aer cald –bateria de incalzire –trebuie sa

asigure incalzirea aerului pana la temperatura de refulare in interiorul incaperii.

INCALZIREA CU AER CALD

Cantitatea de caldura furnizata aerului:

Q = Gc(t2–t1) , (W)
in care:

Q –debitul de caldura al bateriei de incalzire, (W) ;

G –debitul de aer trecut prin baterie, (kg/s) –debit masic ;

c –caldura specifica masica a aerului, (J/kgK) ;

t 1,t 2–temperatura initiala si finala a aerului la trecerea prin baterie, (K).

Aceeasi relatie exprimata functie de debitul volumetric de aer, devine:

L –debitul volumetric de aer trecut prin baterie, (m3/sec.) ;

Lo –debitul volumetric in conditii normale, (m3N/sec.);

C –caldura specifica volumica a aerului, (J/m3K);

Co –caldura specifica volumica la conditii normale fizice, (J/m3NK).

Conditiile normale ale aerului sunt corespunzatoare temperaturii de 0 0C si presiunii de 1 at.

= 1,013 bar = 760 mmHg = 1,013105N/m2. intre conditiile normale si cele reale exista
urmatoarea legatura:

L = Lo(1 ^ ? t) , (m 3/sec.) , unde ? = K-1 este coeficientul de dilatare al gazelor. Pentru fiecare
din schemele de utilizare a incalzirii cu aer cald se folosesc relatii specifice.

Ventilare si incalzire cu aer cald (numai cu aer proaspat)

32
Cantitatea de aer proaspat fiind impusa de conditiile de ventilare ale incaperii –Gv(respectiv
Lv) este necesar un debit de caldura pentru ventilare, respectiv pentru a incalzi aerul exterior
pana la temperatura interioara a incaperii. Deci cantitatea de caldura pentru ventilare este:

in care:

Qv–debitul de caldura necesar ventilarii, (W);

Gv,Lv–debitul de aer proaspat necesar ventilarii, (Kg/sec), (m3/sec);

t i,t e–temperatura interioara, respectiv exterioara de calcul a aerului.

Deoarece aerul din instalatia de ventilare este utilizat si pentru incalzire, rezulta ca aceeasi
cantitate de aer (G v,L v) primeste o cantitate de caldura suplimentara servind la incalzirea
incaperii.

Cantitatea de caldura necesara incalzirii rezulta din bilantul termic al incaperii:

Qi= Qp–Qd–Qs, (W)

in care:

Qi–debit de caldura necesar incalzirii cu aer cald, (W);

Qp–pierderile de caldura ale incaperii, (conf. STAS 1907-97), in (W);

Qd–degajari de caldura in incapere, in (W);

Qs–debit de caldura asigurat cu alte sisteme de incalzire, (W).

Cantitatea de caldura, Qi , necesara pentru incalzirea aerului introdus, face ca temperatura

acestuia sa se ridice de la cea interioara, ti , p=na la cea de refulare in incapere, tr .

Astfel:

Deoarece, Qi, Gvsi c , tisunt cunoscute, se poate calcula temperatura de refulare a aerului in
incapere:

Unde: tra–temperatura maxima de refulare admisibila.

33
Cantitatea totala de caldura primita de aerul exterior, Qb, la care se dimensioneaza bateria
de incalzire, reprezinta suma cantitatilor de caldura necesare pentru ventilare si incalzire:

de unde rezulta temperatura de refulare, tr(functie de alti parametrii decat cei din relatia
anterioara):

Incalzirea cu aer cald fara ventilare (cu aer recirculat)

Cantitatea de caldura furnizata de baterie serveste numai la incalzirea aerului interior

recirculat pentru asigurarea caldurii pentru incalzire; in acest caz:

Impunand tr la valoarea admisa de conditiile de confort termic, rezulta debitul de aer:

Ventilare si incalzire cu aer cald, cu recircularea aerului interior

In cazul in care debitul de aer necesar pentru ventilare GV, LV, este mai mic decat debitul de
aer necesar asigurarii incalzirii la temperatura maxima admisa de refulare tra din conditiile
de confort termic, se suplimenteaza debitul de aer pentru ventilare cu un debit de aer luat
din interiorul incaperii (Gint, Lint ) care se incalzeste de la temperatura interioara ti la cea de
refulare tra.

34
In acest caz debitul de aer vehiculat prin bateria de incalzire este:

Debitul de caldura al bateriei de incalzire este:

Qb= QV+ Qint, adica:

Debitul de aer recirculat rezulta din conditia:

unde Qi este necesarul de caldura calculat conform STAS 1907-80.

Acelasi rezultat se obtine luand in considerare temperatura aerului amestecat:

35
Baterii pentru incalzirea aerului

Bateriile de incalzire pentru aer sunt aparate schimbatoare de caldura, in care un agent
termic incalzitor (apa, aburul sau gaze de ardere) cedeaza caldura aerului care trece peste
suprafetele fierbinti ale bateriei..

Constructiv, fig. , bateria de incalzire este formata din doua distribuitoare (1) la care sunt
legate racordurile de intrare-iesire pentru agentul termic (3). intre cele doua distribuitoare
sunt amplasate formand un registru, multe tevi cu aripioare (2) prin interiorul carora circula
agentul termic

Fig.5.8Baterie pentru incalzirea aerului,cu tevi cu aripioare pe un singur rand.

Aerul rece antrenat de ventilatoare spala exteriorul tevilor cu aripioare preluand caldura de
la agentul termic si incalzindu-se

Dintre tipurile de baterii de incalzire, cele mai utilizate sunt:

 Baterii din tevi cu banda spiralata, realizate din tevi de otel cu pereti subtiri pe care
este infasurata o banda spiralata din tabla de otel. Pentru realizarea unui bun contact
intre teava si banda spiralata, intregul ansamblu se supune unui proces de zincare in
bai speciale;

36
  Baterii din tevi cu aripioare realizate din tevi de otel subtiri pe care se preseaza
discuri sau dreptunghiuri din tabla gaurite in prealabil astfel incat sa intre fortat pe
teava;
 Baterii din tevi de cupru si lamele din aluminiu. Sunt baterii formate din lamele din
aluminiu strapunse de multiple tevi din cupru. Acestea reprezinta cele mai
performante tipuri de baterii din punct de vedere al transferului de caldura, av=nd
dezavantajul ca sunt mai scumpe in raport cu primele doua tipuri constructive.

Calculul si alegerea bateriei de incalzire

Debitul de caldura, QB , al unei baterii de incalzire este dat de relatia:

QB= KS∆tmed (W) ,

 K –coeficient global de schimb de caldura, (W/m20C) ;

 S –suprafata de schimb de caldura, m2.
 ∆tmed –diferenta de temperatura medie logaritmica dintre fluidele care schimba
caldura (agent termic-aer).

Pentru baterii de incalzire formate din tevi cu lamele, coeficientul global de schimb de
caldura se calculeaza cu relatia:

in care:

 i, e–coeficientul superficial (convectiv) de schimb de caldura la interiorul, respectiv

exteriorul tevilor, in W/m 20 C;
 Se–suprafata exterioara de schimb de caldura (tevi / aripioare), in m2
 S i–suprafata interioara a tevilor, in m2;
 ? –grosimea peretelui tevilor cu aripioare, in m
 ? –coeficientul de conductivitate termica al materialului tevii cu aripioare, in W/m
0C

Diferenta de temperatura medie logaritmica dintre fluidele in schimb de caldura se

calculeaza functie de modul de circulatie al acestora - in cazul bateriilor de incalzire a aerului
circulatia realizandu-se in curent incrucisat.

37
Atunci cand tmax si tmin satisfac relatia : tmax < 1,4 tmin , diferenta de temperatura medie
logaritmica se poate calcula printr-o diferenta aritmetica a temperaturilor:

in care:

tT , tR – temperatura turului, respectiv returului pe racordul de intrare, respectiv iesire a

agentului termic, in 0C;

tr – temperatura de refulare a aerului din baterie, in 0C;

ti – temperatura de intrare a aerului rece in baterie, in 0C;

Cu notatiile de mai sus, expresia diferentei medii de temperatura,∆tmed are forma:

Pentru baterii functionand cu abur, relatia (5.2) se simplifica neglijand termenii cu aport
nesemnificativ. Astfel:

in cazul apei calde, relatia (5.2) devine:

Pentru calcule preliminare, raportul Se/Sipoate fi considerat egal cu 19 pentru tevi cu

aripioare.

Coeficientii αi si αe de schimb superficial (convectiv) de caldura se determina analitic prin

relatii multicriteriale complexe.

38
Trecerea aerului prin baterie produce o pierdere de presiune aeraulica care trebuie adaugata
la celelalte pierderi din circuit si care trebuie invinse prin presiunea ventilatorului. Rezistenta
aeraulica a bateriei este functie de pasul de montaj al aripioarelor pe tevi, de numarul de
randuri de tevi cu aripioare perpendicular pe directia de curgere a aerului si de viteza de
circulatie a aerului.

Legea de variatie a acestei rezistente este de forma:

in care:

 c1–constanta dependenta de tipul bateriei;

 v –viteza de curgere a aerului, frontal pe sectiunea bateriei, in m/s.

Ventilatoare utilizate la aparate de incalzire

Sistemele de incalzire cu aer cald cu circulatie fortata realizeaza vehicularea aerului cu

ventilatoare actionate cu motoare electrice. Ventilatoarele utilizate pentru sistemele cu aer
cald si ventilatii sunt ventilatoare centrifuge si ventilatoare axiale. La ventilatoarele
centrifuge curentul de aer intra paralel cu axul de rotatie si este refulat in exterior
perpendicular pe acesta, in timp ce la ventilatoarele axiale atat aspiratia cat si refularea
aerului se face paralel cu axul de rotatie.

Ventilatorul centrifugal

Ventilatorul centrifugal se compune din carcasa sub forma de spirala sau melc cu racordul de
aspiratie (1.a) si racordul de refulare (1.b) –fig. 5.9 .

Rotorul (2) este format din doua discuri circulare intre care se gasesc paletele dispuse
uniform. Rotorul este antrenat de arborele (3) care face legatura cu motorul electric de
actionare (4).

Fig. 5.9 Ventilator centrifugal monoaspirant

39
Ventilatoarele centrifuge se clasifica dupa urmatoarele criterii:

Dupa presiunea creata -exista ventilatoare:

 de joasa presiune –prefulare 100 daN/m2

 de medie presiune –prefulare 200 m2
 de inalta presiune –prefulare 1000 daN/m2.

Presiuni mai mari de aer se pot realiza cu suflante (1000 –20000 daN/m2) sau compresoare
pentru valori mai mari de 20000 daN/m2.In instalatiile de incalzire se utilizeaza de obicei
ventilatoare de joasa presiune, celelalte fiind ventilatoare tehnologice.

Dupa felul aspiratiei exista ventilatoare:

 monoaspirante;
 dubluaspirante.

Dupa modul de antrenare:

 Ventilatoare cuplate direct cu motorul electric. Acest sistem este cel mai simplu,
rotorul ventilatorului fiind cuplat rigid cu axul motorului, viteza de rotatie a rotorului
fiind totdeauna egala cu viteza de rotatie a motorului electric;
 Ventilatoare cuplate prin curele de cauciuc. in acest caz axul ventilatorului este
sustinut de lagare, transmisia miscarii de la motor fiind realizata prin curele de
transmisie. Acest sistem permite obtinerea unor turatii ale rotorului ventilatorului,
mai mari sau mai mici decat turatia motorului de antrenare, asigurand totodata o
functionare silentioasa.
 ventilatoare cuplate prin cuplaje elastice, sistem care permite realizarea unei
transmisii elastice intre motorul electric si rotorul ventilatorului put=ndu-se prelua
socurile mecanice la pornire. in general aceste sisteme sunt realizate cu rondele din
cauciuc.

Pentru alegerea unui ventilator ce urmeaza a fi montat intr-o instalatie trebuiesc cunoscute
debitul volumic de aer refulat, V –m3/h si presiunea totala H –mmH2O produsa de
ventilator.

Functionarea ventilatorului este caracterizata prin curba caracteristica care reprezinta

dependenta dintre debitul de aer refulat si presiunea de refulare la o anumita turatie a
rotorului ventilatorului. in acelasi timp, retelele de aer sunt si ele caracterizate prin curbele
caracteristice ale retelei. In exploatare, un ventilator poate furniza in retea debite de aer
variabile in conditii de presiune variabile.

40
Fig. 5.10 Curbe caracteristice ale ventilatoarelor si re]elelor de aer.

In fig 5.10 se prezinta curbele caracteristice ale ventilatoarelor (c1, c2, c3, c4)
corespunzatoare diferitelor turatii (n1, n2, n3, n4). Pe diagrama sunt trasate deasemeni
curbele de randament (1, 2, 3, 4) si curbele puterilor motoarelor electrice (N1, N2, N3, N4).

Intersectia dintre curba caracteristica a ventilatorului (c1, c2, … cn) si curba retelei (R1, R2,
R3) reprezinta punctul de functionare A sau A’ care indica in fiecare caz in parte valoarea
debitului si a presiunii furnizate de ventilator pentru o anumita retea la o anumita turatie
(n1, n2, … nn) a ventilatorului (pentru VA–HA) sau VA’ –HA’) fig. 5.10 –b.

Turatia rotorului ventilatorului este importanta in realizarea caracteristicilor functionale ale

ventilatorului. Astfel, daca pentru o turatie n corespunde debitul V, la alta turatie n1
corespunde debitul V1. intre aceste valori exista urmatoarea legatura:

Se modifica insa si ceilalti parametri, astfel:

41
Curbele caracteristice ale retelei sunt diferite si se obtin pentru fiecare retea si debit de aer
vehiculat in parte. Astfel, pentru un tronson de retea cu diametru echivalent, d , se poate
scrie:

Reglarea debitului de aer al ventilatorului se poate face prin mai multe moduri:

Reglarea debitului prin modificarea turatiei

In figura 5.11 se prezinta grafic modul de realizare al reglajului cand pentru parametrii initiali
ai ventilatorului c1, n1si N1corespunde punctul de functionare A la intersectia curbei
caracteristice a retelei R unde se realizeaza HA= Hventilator si VA= Vventilator. Pentru a
modifica debitul VA intr-un debit mai mic VB, trebuie ca punctul de functionare sa devina B.

Acestui nou punct de functionare ii corespund alte valori n2< n1, N2 < N1si HB< HA.Acest
sistem de reglaj poate fi realizat fie prin motoare cu turatie variabila fie prin modificarea
diametrelor rotilor de curea la transmisia prin curele.

Fig. 5.11 Varia]ia debitului de aer prin modificarea tura]iei.

Reglarea debitului de aer prin modificarea sectiunii de refulare a ventilatorului.

Prin acest sistem, pastrand constanta turatia motorului punctul de functionare A se va muta
in B deoarece prin modificarea (micsorarea) sectiunii de refulare se schimba si caracteristica
retelei de la R1la R2, parametrii realizati fiind HB, VBsi N2, figura 5.12

42
Fig. 5.12 Reglarea debitului prin clapete pe gura de refulare a ventilatorului HmmH2O

La acest montaj, puterea necesara a motorului de antrenare se mareste (N2 > N1) deci
solutia nu este economica deoarece creste consumul de energie electrica. in schimb,
datorita simplitatii acestui mod de reglaj el este folosit des in practica.

Reglarea debitului de aer prin jaluzele montate pe aspiratia ventilatorului

Prin modificarea (micsorarea) sectiunii de aspiratie a ventilatorului punctul de functionare

initial A se modifica in noi pozitii A1, A2 functie de unghiul corespunzator de inchidere a
jaluzelelor.

Prin modificarea (micsorarea) sectiunii de aspiratie a ventilatorului punctul de functionare

initial A se modifica in noi pozitii A1, A2 functie de unghiul corespunzator de inchidere a
jaluzelelor.

Fig. 5.13 Reglarea debitului cu jaluzele montate pe aspira]ia ventilatorului

Se observa ca noile valori obtinute prin strangularea aspiratiei conduc pe l=nga micsorarea
debitului de aer si la o diminuare a turatiei si puterii motorului electric de antrenare,
rezultand aceasta solutie ca fiind cea mai avantajoasa din punct de vedere economic.

Ventilatorul axial

Ventilatorul axial reprezinta o varianta constructiva simpla dar foarte eficienta de aparat de
ventilatie. Ventilatorul axial fig. 5.14, se compune din motorul electric de antrenare (1),

43
paletele rotorului (2), carcasa de protectie a paletelor (3) si batiul de sustinere a ansamblului
(4).

Fig. 5.14 Ventilator axial

Ventilatoarele axiale se monteaza in componenta aparatelor de incalzire cu aer cald

individuale sau in tubulatura instalatiilor de incalzire cu aer cald. Pentru a preintampina
producerea si transmiterea zgomotelor intregul ansamblu motor-ventilator se monteaza prin
intermediul unor elemente elastice vibroizolatoare din cauciuc.

INSTALATII DE INCALZIRE PRIN RADIATIE

Instalatiile de incalzire in care transferul de caldura de la suprafetele de incalzire la mediul
incalzit are loc in principalprin radiatie se numesc instalatii de incalzire prin radiatie,
suprafetele de incalzire numindu-se in general panouri radiante.

In functie de temperatura medie a suprafetelor panourilor p, incalzirea prin radiatie se

clasifica in:

 incalzire prin radiatie de temperatura joasa-p=25o… 90oC.in acest caz suprafetele de

incalzire sunt de obicei chiar elemente de constructie: plafon, pardoseala, pereti;
 incalzirea prin radiatie de temperatura medie-p=100o… 180oC,suprafetele
incalzitoare fiind realizate din panouri sau benzi radiante suspendate la partea
superioara a incaperii;
 incalzirea prin radiatie de temperatura inalta-p=200o… 1000oC,elementele de
incalzire fiind in acest caz radianti electrici sau radianti functionand cu gaze sau cu
combustibil lichid.

44
Avantajeale incalzirii prin radiatie fata de sistemele convective:

 gradient de temperatura redus;

 repartitie mai uniforma a temperaturilor pe suprafetele peretilor si pardoselii nu
determina o circulatie intensa a aerului si deci se suprima circulatia prafului si a
germenilor (bacterii, virusi etc.);
 asigura confortul termic la temperaturi mai reduse a aerului cu 1…3oC, ceea ce
reprezinta un avantaj din punct de vedere fiziologic iar la incalzirea halelor industriale
un mijloc de reducere a consumurilor energetice;
 se economisesc spatii si se poate asigura o estetica arhitecturala superioara;
 instalatiile de temperatura joasa pot utiliza surse energetice de potential scazut
(energie solara, geotermala etc.);
 instalatiile de temperatura medie permit incalzirea unor zone limitate in cazul halelor
industriale;
 instalatiile de temperatura inalta constituie singurul mijloc eficient de ameliorare a
microclimatului unor zone deschise.

Ca principal dezavantaj al incalzirii prin radiatie este costul de investitie mai mare in raport
cu celelalte sisteme de incalzire.

Sisteme de incalzire prin radiatie de temperatura joasa

Primele instalatii de incalzire prin radiatie realizate in practica au fost cele de temperatura
joasa. Temperatura suprafetelor incalzitoare redusa impune utilizarea unor suprafete
incalzitoare mari, ceea ce a condus la ideea folosirii in acest scop a suprafetelor
delimitatoare ale incaperilor, rezult=nd:

 -incalzirea prin plafon, la care temperatura medie p nu poate depasi + 40oC; este
sistemul cel mai folosit, intreaga suprafata a plafonului put=nd indeplini functiunea
de suprafata incalzitoare;
 incalzirea prin pardoseala, la care peste fiziologic limitata la ^ 30oC;
 incalzirea prin panouri montate in pereti, la care ppoate atinge valori medii de 85…
90oC.

Incalzirea prin plafon

a)Plafoane incalzitoare sistem Crittal

Sistemul de incalzire prin plafon denumit Crittal sau “dala plina”, fig. 6.1,se realizeaza prin
inglobarea in planseul de beton al plafonului a serpentinelor de incalzire din teava de otel

1 –strat de uzura (parchet, linoleum);2 –start suport;3 –izolatie termica;4 –planseu din beton
armat;5 –serpentina de incalzire;6 –tencuiala tavan

45
Fig. 6.1 Plafon Crittal

Inglobarea serpentinelor de incalzire in masa betonului din planseu nu produce fisuri in

beton daca temperatura agentului termic nu depaseste 50oC si procesul de incalzire este
lent, coeficientul de dilatare al betonului fiind foarte apropiat de cel al otelului. Serpentina
se monteaza la partea inferioara a planseului, in contact cu armatura acestuia, ceea ce
favorizeaza conductia caldurii si in consecinta egalizarea temperaturilor pe suprafata
planseului de beton. Pentru orientarea fluxului termic spre zona inferioara, intre planseu si
pardoseala incaperii de deasupra se prevede un strat de izolare termica.

Imposibilitatea efectuarii unor remedieri dupa turnarea betonului ca si unor reparatii in

timpul exploatarii reprezinta principalul dezavantaj al sistemului, si de aceea executia sa este
deosebit de pretentioasa.

b)Plafoane incalzitoare tip Dériaz

In practica realizarii plafoanelor incalzitoare, au fost imaginate si realizate si alte sisteme in

care elementul incalzitor este separat complet de structura de rezistenta, apelandu-se la
plafoane false sau plafoane suspendate, fig. 6.2 .

Fig. 6.2 Plafon tip Dériaz

1 –pardoseala; 2 –suport; 3 –sapa; 4 –placa beton armat; 5 –armatura;

46
6 –tirant; 7 –izolatie termica; 8 –profil metalic; 9 –serpentina incalzitoare; 10 –lamela din
aluminiu; 11 –plasa rabit; 12 –tencuiala.

Serpentina incalzitoare este montata pe o structura metalica suspendata prin tiranti de

planseul de beton armat. Serpentina este inglobata intr-un strat de tencuiala executata pe o
plasa de rabit armata cu otel beton. Pentru intensificarea transferului de caldura de la
serpentina la tencuiala, in contact cu serpentina si inglobate in tencuiala se prevad lamele
din aluminiu profilate corespunzator.

c) Plafoane incalzitoare sistem Stramax

Plafoanele de incalzire sistem Stramax sunt plafoane false si sunt alcatuite din elemente
prefabricate sub forma de placi de ipsos continand in masa turnata placi din aluminiu
perforate si profilate, astfel incat sa imbrace teava serpentinei pe o jumatate din
circumferinta. Strangerea lamelei de aluminiu pe serpentina se asigura prin intermediul unui
colier elastic din otel profilat sub forma de . Alte piese profilate corespunzator asigura
suspendarea placilor de planseu si legatura dintre placi, fig. 6.3 .

Fig. 6.3 Plafon suspendat tip Stramax

1 –pardoseala; 2 –suport; 3 –sapa 4 –placa de beton armat; 5 –armatura ;6 –tirant;

7 –strat izolator; 8 –cadru metalic de sustinere; 9 –serpentina de incalzire ;

10 –lamela din aluminiu; 11 –placa prefabricata; 12 –sistem de sustinere a placilor.

d) Plafoane incalzitoare tip Frenger

47
Sistemul Frenger, fig 6.4, realizeaza plafonul incalzitor tot din serpentine montate pe o
structura metalica suspendata de planseul din beton armat, suprafata incalzitoare propriu-
zisa fiind constituita din placi de aluminiu cu borduri profilate astfel incat sa realizeze un
contact bun cu serpentina. Strangerea placilor de aluminiu pe serpentina se realizeaza cu
cleme din otel .

Fig. 6.4. Plafon Frenger

1 –pardoseala; 2 –suport; 3 –sapa;4 –planseu portant din beton armat;

5 –armatura; 6 –tirant; 7 –izolatie termica;8 –cadru metalic; 9 –serpentina de incalzire;

10 –placi din aluminiu perforat.

Placile din aluminiu sunt perforate pentru ca impreuna cu salteaua din material izolant
termic de deasupra sa constituie si un element fonoabsorbant. Fata interioara a placilor se
vopseste sau se eloxeaza asigurand un finisaj adecvat incaperii. Sistemul a fost aplicat si la
noi in tara -hotel Ahénée Palace, Bucuresti, hotel Carpati Brasov.

Plafon de incalzire fals cu reflector

Un alt sistem de incalzire prin plafon este cel la care in spatiul dintre planseu, grinzi si
plafonul fals se monteaza serpentine din teava de otel de ½” sau ¾”. Caldura cedata prin
radiatie de catre serpentine este dirijata de catre un reflector din metal polizat catre stratul
de rabit inglobat in tencuiala care devine la randul sau element incalzitor pentru incapere,
fig. 6.5.

48
Fig. 6.5 Plafon fals cu reflector

1 –pardoseala; 2 –suport; 3 –sapa;

4 –placa din beton armat; 5 –armaturi; 6 –ecran (reflector) metalic;

7 –armaturi; 8 –rabit; 9 –tencuiala.

Pentru sistemele prezentate apa calda este agentul termic utilizat cu precadere.

Exista si sisteme de incalzire prin radiatie la care agentul termic este aerul cald preparat
central si vehiculat prin canale realizate in structura de rezistenta a planseelor. Dezavantajul
sistemului il constituie necesitatea rezervarii unor spatii mari pentru vehicularea debitelor
mari de aer, avand in vedere capacitatea redusa a aerului de transport a caldurii.

Incalzirea prin pardoseala

Avand in vedere efectele fiziologice ale contactului direct dintre talpa piciorului si pardoseala
incalzita, temperatura acesteia trebuie limitata la +25…+300C la incaperile la care omul
circula incaltat si la +25oC la incaperile in care omul circula descult.

Sistemele de incalzire prin pardoseala sunt similare din punct de vedere constructiv cu cele
folosite la incalzirea prin plafon, fig. 6.6.a, cu deosebirea ca serpentinele sunt montate catre
fata superioara a planseului iar stratul de izolatie se plaseaza sub serpentine. Din cauza ca la
contactul direct se percepe temperatura efectiva a pardoselii sunt necesare masuri de
uniformizare a temperaturii prin lamelesau ecrane metalice, fig. 6.6.c, sau prin fisii izolatoare
deasupra conductelor, fig. 6.6.b. Fluxul termic emis de pardoseala este redus prin limitarea
temperaturii acesteia la +25…+30oC si influenta mobilierului, ceea ce face ca in conditii

49
climatice temperate sa nu se poata acoperi necesarul de caldura prin pardoseala pentru o
incapere normal izolata termic -incalzirea prin pardoseala utilizandu-se in completare cu alte
sisteme de incalzire.

a) conducte inglobate in sapa;

b)cu benzi izolatoare pentru uniformizarea temperaturii

c) cu lamele din aluminiu (9).

50
1 –pardoseala; 2 –suport; 3 –sapa; 4 –serpentina;5 –planseu de rezistenta; 6 –izolatie
termica; 7 –tencuiala.

Incalzirea prin pardoseala se utilizeaza ca incalzire suplimentara de preferinta in cladiri fara

subsol sau in incaperi unde este indicata in mod special, de exemplu bai publice; de
asemenea se utilizeaza in incaperi reprezentative ca holuri de receptie, foaiere de teatre
etc. , unde montarea corpurilor de incalzire locale produce adeseori dificultati. in S.U.A.
acest sistem este folosit uneori la incalzirea trotuarelor, a rampelor si a drumurilor.

Serpentine folosite la incalzirea prin plafon si pardoseala

Forma geometrica a serpentinelor (diametrul tevii, distanta dintre tevi, suprafata ocupata de
serpentina) rezulta din calculele de dimensionare ale instalatiei. De obicei se utilizeaza tevi
din otel trase de ½”, imbinate prin sudura prin intermediul unei mufe pentru a inlatura
pericolul patrunderii in serpentina a metalului topit sau a zgurii. Deoarece chiar in sistemele
la care serpentina este inglobata in plafoane false interventia ulterioara este dificila, inainte
de montare serpentina este supusa unor probe de presiune cu aer la nivel de 40bar si
imediat dupa montare la o proba de presiune cu apa la nivel de 25 bar.

Distanta dintre tevile serpentinei este intre 100 si 500 mm si poate fi constanta sau variabila.
Astfel, in zona peretilor exteriori sau a ferestrelor mari, distanta poate fi redusa pentru a
realiza temperaturi ale suprafetei incalzitoare mai mari, respectiv fluxuri termice mai mari.
La incaperile mici se poate acoperi intreaga suprafata cu o singura serpentina iar la cele mari
se prevad mai multe serpentine reglabile independent.

La unele sisteme de incalzire prin pardoseala, care asigura accesul la serpentina de incalzire
se utilizeaza in prezent tevi din mase plastice livrate in colac. Se evita astfel imbinarile
intermediare si se inlocuieste metalul cu materiale mai ieftine rezistente la coroziune.

Sisteme de incalzire prin radiatie de joasa temperatura

 încalzirea prin pardoseala –prin înglobarea elementelor încalzitoare în pardoseala
 încalzirea prin plafon -prin înglobarea elementelor încalzitoare sau casetelor radiante
în plafon;
 încalzirea prin pereti -prin înglobarea elementelor încalzitoare sau panourilor
radiante(radianti deschisi sau închisi) în pereti.

Utilizarea suprafetelor delimitatoare ale încaperii ca elemente radiante impune limitarea

temperaturilor de suprafata din considerente fiziologice la urmatoarele valori:

 400C încalzirea prin plafon;

51
  290C încalzirea prin pardoseala;
 700C încalzirea prin pereti.

Sistemele de încalzire cu panouri radiante sunt sisteme la care conductele de transport a

agentului termic sunt înglobate în planseu

Încalzirea prin radiatie de joasa temperatura, pe lânga faptul ca ofera si posibilitatea utilizarii
agentilor termici cu parametrii coborâti, prezinta avantaje în privinta confortului termic:

 gradient de temperatura redus;

 repartitie mai uniforma a temperaturilor pe suprafetele delimitatoare;
 ridicarea nivelului temperaturilor interioare ale suprafetelor delimitatoare si
realizarea unei temperaturi de confort mai redus în conditiile unei temperaturi mai
coborâte pentru aerul interior cu 1-30C, ceea ce constituie un indicator important de
confort;
 se economiseste spatiu si se asigura o estetica arhitecturala superioara;
 în perspectiva rezolvarii problemei energetice, ofera posibilitatea racirii încaperilor
pe timpul verii, problema deosebita din punctul de vedere al confortului.

Temperatura redusa a suprafetelor încalzitoare a impus utilizarea unor suprafete de încalzire

mari, rol pe care îl pot juca suprafetele delimitatoare ale încaperii, obtinându-se :

 încalzirea prin plafon, la care temperatura medie nu poate depasi, din considerente
fiziologice, + 400C ;
 încalzirea prin pardoseala, la care temperatura medie este limitata la +300C ;
 încalzirea prin pereti, unde temperatura medie poate atinge + 700C .

Incalzirea prin pardoseala

Instalatiile de încalzire prin radiatie de pardoseala cuprind un planseu încalzitor,

distribuitoare –colectoare ( care reprezinta elementul comun pentru racordarea mai multor
circuite de încalzire ), echipamentul de reglare si sursa de energie termica .

Componenta unui panou radiant de pardoseala sunt :

 stratul de izolatie ( termica si fonica) ;

 stratul de protectie a izolatiei ;
 tevile de încalzire ;
 dala de repartitie si emisie a fluxului termic ( dala de încalzire) ;
 pardoseala finita ;
 alte elemente ca: strat de difuzie, izolatie marginala, etc.

Temperatura suprafetei pardoselii este limitata din considerente fiziologice la maximum

+300C, în functie de destinatia încaperii.

52
Structura unei pardoseli încalzitoare

tencuiala interioara, 2) plinta, 3) banda perimetrala, 4) suprafata finita, 5) pat de mortar, 6)

sapa de ciment, 7) tub încalzire, 8) folie acoperitoare (folie PE sau hârtie bituminata), 9) strat
termo si fonoizolant, 10) hidroizolatie, 11) placa de beton, 12) sol.

La sistemul cu placa cu sina de fixare, sina asigura o ridicare a tevii cu 5mm si astfel se obtine
o înaltare minima a startului de sapa. Cârligele si clipsurile de sustinere a sinei garanteaza
fixarea solida a tevii

Izolatia marginala

Înaintea realizarii dalei se va aseza un izolant marginal de-a lungul peretilor, în jurul cadrelor
si stâlpilor sub forma de banda perimetrala Izolatia marginala se aseaza plecând de la
planseul portant pâna la suprafata finita si trebuie sa permita o deplasare de cel mult 5 mm

53
fig: Vedere de ansamblu dintr-o locuinta -parter

Fig:Vedere de ansamblu dintr-o locuinta -etaj

54
 Încalzirea prin plafon

Acest tip de încalzire ofera o uniformitate mai mare a temperaturii aerului si de asemenea o
circulatie mai redusa a aerului, ceea ce constituie avantaje din punctul de vedere al
confortului termic. Sta la dispozitie întreaga suprafata a plafonului, dar în cazurile
defavorabile (suprafete mari ale ferestrelor) vor fi prevazute suprafete încalzitoare
suplimentare (în peretii exteriori, de exemplu).

Avantajul principal îl constituie însa eliminarea corpurilor aparente de încalzire, deci mai
mult spatiu disponibil, mai multa libertate arhitecturala. Spatiul astfel câstigat, în cazul
cladirilor sociale, poate constitui o economie importanta .Un alt avantaj îl constituie
posibilitatea utilizarii plafonului pentru racirea încaperii în timpul verii, deci un plafon
reversibil.

Acest sistem se poate aplica cu precadere la muzee, sali de expozitie, spatii comerciale
.Datorita avantajelor igienice este raspândit în spitale, sanatorii, centre
medicale.Posibilitatea reversibilitatii încalzirii prin plafon, deci a racirii încaperii pe timp de
vara, constituie un atu pentru alegerea sistemului de încalzire prin plafon în cazul cladirilor
administrative si de birouri .

Încalzirea prin pereti

Transformarea peretilor încaperii în suprafete încalzitoare, prin înglobarea unei serpentine,

este posibila cu urmatoarele mentiuni :

 peretii exteriori necesita o izolatie termica suplimentara ;

 exista pericolul perforarii serpentinei, în special în cazul cladirilor de locuit (de
exemplu, cu suporti pentru tablouri);
 amplasarea mobilierului limiteaza fluxul termic radiant al peretilor .

Sistemul de încalzire prin pereti se poate utiliza în diferite variante :

 în sistem individual
 în combinatie cu sistemul de încalzire prin pardoseala
 în combinatie cu sistemul de încalzire cu
radiatoare

55
Incalzirea prin pereti

La montajul unor panouri incalzitoare in pereti, temperatura acestora poateajunge la 70oC

fara a crea disconfort. Se pot folosi serpentine inglobate direct in peretii exteriori, izolati
corespunzator, fie panouri din beton sau panouri metalice montate pe pereti sau in nise in
partea inferioara a acestora p=na la inaltimea de 1,5 m. Suprafetele disponibile pentru
montarea panourilor fiind limitate, este necesar uneori a folosi si a doua fata a panoului
pentru cedare de caldura prin convectie si in acest scop se lasa intre panou si perete un
spatiu de 0.05 m pentru circulatia aerului, fig.6.7–c.

Fig. 6.7 Panouri radiante de perete

a) panou `nglobat `n perete;

b) panou montat la fata interioar\a peretelui;

c) panou distantat de perete;

1 –panou; 2 –izolatie termic\.

56
In acest caz schimbul de caldura prin convectie poate fi preponderent.

Solutia incalzirii cu panouri de perete nu este in general folosita deoarece chiar in cazul
montarii distantate nu se pot asigura suprafetele de montaj mari necesare pentru a furniza
caldura ceruta in cazul incaperilor de colt sau de la ultimul etaj. De asemenea solutia nu
prezinta avantaje tehnice sau economice in raport cu incalzirea clasica cu radiatoare.
incalzirea prin perete poate fi totusi utilizata in combinatie cu incalzirea prin plafon in scopul
corectarii bilantului termic la schimbul de caldura omsuprafete reci delimitatoare.

Incalzirea prin radiatie de temperatura medie

Avantajoasa pentru incalzirea halelor industriale, incalzirea prin radiatie de temperatura

medie consta in amplasarea in partea superioara a incaperilor la inaltime convenabila, a
unor panouri sau benzi formate din panouri radiante alimentate cu caldura printr-un agent
termic cu parametrii ridicati: apa fierbinte sau aburul de presiune medie. Panourile sunt
astfel concepute si amplasate incat majoritatea fluxului termic emis prin radiatie sa fie dirijat
catre zona de lucru

Zona superioara de deasupra panourilor se incalzeste prin efecte secundare (convectie +

radiatie) la un nivel de temperatura comparabil cu al zonei inferioare, gradientul de
temperatura fiind relativ mic. Acest aspect cat si faptul ca radiatia directa asupra omului face
posibil echilibrul termic la temperaturi ale aerului cu 3 –5oC mai mici decat in cazul incalzirii
cu aer cald, conduce la economii energetice de pana la 20%. Economii importante, care
reduc substantial dezavantajul unui consum mai mare de metal in comparatie cu incalzirea
cu aer cald, sunt realizate si prin eliminarea consumului de energie electrica necesar
vehicularii aerului ca si prin simplificarea exploatarii si intretinerii.

Panouri radiante

Tipurile de panouri produse si utilizate in diferite tari au o structura relativ comuna: un

registru din tevi de otel parcurs de agentul incalzitor si un ecran montat deasupra registrului
de tevi, izolat termic la partea superioara. Se disting doua tendinte in constructia panourilor,
fig. 6.8: cea franceza la care contactul teava-ecran este slab (prindere cu bride sau simpla
rezemare) sau contactul lipseste (montare distantata) si cea engleza la care se urmareste un
contact teava-ecran cat mai bun.

57
Fig. 6.8. Tipuri de panouri radiante de temperatur\medie

a) –cu ecran `n contact bun cu registrul din tevi;

b) –cu ecran `n contact slab;

c) –cu ecran distantat.

Prima prezinta avantajul unei tehnologii de executie simple si posibilitatea utilizarii pentru
ecran a materialelor nemetalice ca: azbocimentul, polistirenul armat cu fibre de sticla, sticla
si altele. A doua solutie, in care ecranul se realizeaza din metal (otel, aluminiu) prezinta
avantajul unei temperaturi mai ridicate a ecranului si in consecinta a unui flux termic unitar
mai mare, ceea ce conduce la consumuri specifice de material mai reduse.

Panourile cu contact bun intre teava si ecran, fig. 6.8. a, au registrul confectionat din tevi de
3/8”…1” si ecranul confectionat din tabla de otel de 0,5 –1,25 mm grosime.

Tabla este profilata astfel incat sa imbrace tevile pe jumatate din circumferinta si sa rezulte
pe lateral doua borduri inclinate la 45opentru a impiedica circulatia naturala a aerului si deci
schimbul de caldura prin convectie intre serpentina si aerul incaperii. Contactul teava-ecran
se asigura prin sudura electrica prin puncte pe generatoarea tevilor serpentinei. Peste ecran
se prevede o izolatie termica din vata minerala protejata cu o imbracaminte din folie
metalica sau de material plastic. Din panouri cu latimi pana la 1m si lungimi pana la 6m se
alcatuiesc benzi cu lungimi pana la 25 m la capetele carora se prevad distribuitoare respectiv
colectoare.

Montarea benzilor radiante se face in pozitie orizontala prin suspendare de elementele de

constructie (ferme, grinzi, plansee) cu ajutorul tirantilor prevazuti cu dispozitive de intindere
pentru a realiza planeitatea benzii. Acest sistem permite dilatarea libera evit=nd aparitia
unor eforturi care pot duce la deformari ale sistemului.

Benzile trebuie astfel amplasate inc=t sa asigure o incalzire uniforma a zonei de lucru, sa nu
stinghereasca procesul tehnologic si sa nu impiedice patrunderea luminii naturale in hala, fig.
6.9 .

Benzile se pot racorda la reteaua de distributie a agentului termic in paralel sau in serie.

58
La folosirea aburului ca agent termic racordarea benzilor se face in paralel, fig.6.10.

Fig. 6.9 Amplasarea benzilor radiante

a)–direct pe plafon;

b)–distantat de plafon;

c)–la niveluri diferite.

Astfel, prin folosirea aburului se realizeaza o temperatura medie a panoului constanta in

lungul benzii, se obtine o incalzire rapida iar suprafata necesara a panourilor va fi mai mica
dec=t in cazul utilizarii apei fierbinti. Apar insa dificultati la reglarea instalatiei functie de
temperatura exterioara, recurgandu-se in acest scop la scoaterea din functiune a unor
panouri.

Fig. 6.10 Alimentarea cu abur a panourilor radiante

a)alimentarea cu grupuri distincte;

59
b) alimentarea cu grupuri intercalate

1 –panouri; 2 –conduct\de abur; 3 –conduct\condens; 4 -distribuitoare

In cazul alimentarii cu apa fierbinte benzile trebuie inseriate pentru a se obtine lungimea
necesara realizarii integrale a ecartului de temperatura ducere-intoarcere, astfel incat
agentul termic sa ajunga la sursa de caldura cu temperatura corespunzatoare graficului de
reglaj calitativ.Acesta cerinta determina o temperatura medie a panoului variabila in lungul
benzii si pentru a asigura incalzirea uniforma a zonei de lucru este necesar ca doua benzi
alaturate sa fie parcurse de agentul termic in sensuri inverse , fig. 6.11 .

Fig. 6.11 Alimentarea cu ap\fierbinte a panourilor radiante

a)–alimentarea cu agent termic a benzilor radiante;

b)–alc\tuirea unei benzi din mai multe panouri radiante.

Incalzirea prin radiatie de temperatura inalta

Radiantii de temperatura inalta pot fi folositi pentru incalzirea incaperilor, a unor zone
limitate din incaperi precum si pentru ameliorarea climatului spatiilor deschise ca peroane,
terase, terenuri de sport, tribune, amfiteatre in aer liber.

Sistemul este utilizat si in procese tehnologice de uscare, coacere, tratare si prelucrare

termica, permit=nd o incalzire rapida si concentrarea radiatiei intr-o zona data.

60
Aceste sisteme au dezavantajul utilizarii energiei electrice sau a combustibililor superiori, in
acest ultim caz impun=ndu-se automatizarea proceselor de aprindere si supraveghere a
arderii pentru a se evita pericolul de explozie sau incendiu.

Randamentul radiantilor este ridicat chiar si in cazul utilizarii combustibililor deoarece

arderea este aproape completa dar si pentru faptul ca gazele de ardere se racesc p=na la
temperatura incaperii. Apare insa dezavantajul consumului de oxigen din incaperi c=t si
difuzia monoxidului si dioxidului de carbon ca si a vaporilor de apa in spatiul incalzit.

Radianti electrici

In baza efectului Joule, radiantii electrici pot emite in infrarosu (temperaturi p=na la 900oC)
sau in spectrul luminos (temperaturi p=na la 2000oC). in instalatiile de incalzire se folosesc
de regula radianti in infrarosu al caror element incalzitor este alcatuit dintr-un rezistor
montat intr-un tub de otel aliat cu crom. Ca dielectric se utilizeaza oxidul de magneziu sau
alte materiale izolatoare electric si rezistente la temperatura. Puterile uzuale ale elementelor
incalzitoare sunt de aproximativ 1000 W/m, aceste elemente fiind montate in suporti
metalici cu rolul de sustinere, protectie si dirijare a fluxului termic in directia dorita.

Radianti cu gaze

Radiantii cu gaze, fig. 6.12, sunt realizati in principiu dintr-o camera de amestec 1, pentru
gaze naturale si aer de combustie, camera care se continua cu un reflector din tabla de
aluminiu polizata 2. Amestecul de gaze naturale si aer trece in camera de amestec printr-un
ajutaj 4 care favorizeaza patrunderea aerului prin fenomenul de ejectie determinat de jetul
de gaze ce iese prin duza 3. Amestecul combustibil difuzeaza prin placa ceramica poroasa 5 si
se aprinde din exterior cu flacara deschisa sau scanteie electrica.

61
Fig. 6.12 Radianti cu gaze

a)–schem\de alc\tuire a radiantului;

b)–vedere din fat\.

Initial arderea are loc la o anumita distanta de placa, apoi, pe masura cresterii temperaturii
acesteia arderea se apropie de suprafata placii pentru ca la intrarea in regim, c=nd placa
atinge temperatura de 800 –900oC devenind incandescenta, arderea sa se produca chiar in
porii placii, devenind foarte stabila si completa.

Combustibilii utilizati in mod frecvent sunt gazul natural, biogazul sau gazele de sonda la
presiunea de 3000 Pa, obtinandu-se randamente de 96%.

La utilizarea radiantilor cu gaze naturale trebuiesc luate masuri severe impotriva cresterii in
incapere a concentratiei de dioxod de carbon peste limitele admise, pentru evacuarea
vaporilor de apa rezultati din ardere, pentru limitarea marimii fluxului radiant asupra capului
si pentru evitarea oricarui pericol de incendiu si explozie.

Radianti cu combustibil lichid

Pentru ameliorarea conditiilor de temperatura pentru perioade scurte, in unele spatii

deschise se folosesc radianti mari, la care temperatura ridicata a unor placi ceramice este
obtinuta prin arderea combustibilului lichid intr-un focar independent dispus in spatele
placii. Sistemul se suspenda la inaltime pe stalpi iar injectorul este alimentat de la sol.

62