CURS 2

2. Confortul
2.1. Generalităţi
Omul îşi petrece cea mai mare parte din viaţa sa în încăperi închise, motiv pentru care este
necesar ca în aceste încăperi să se creeze condiţii confortabile de viaţă şi de muncă.
Definiţii: Prin confort se înţelege ansamblul condiţiilor optime necesare desfăşurării vieţii
fiziologice a omului în încăperile unde îşi petrece viaţa.
Totalitatea condiţiilor şi factorilor care asigură o existenţă placută, comodă şi
igienică (DEX).
Factorii principali care influenţează confortul termic (condiţiile climatice interioare) sunt:
• temperatura aerului interior ti;
• umiditatea relativă a aerului interior φi;
• viteza de mişcare a aerului în interiorul încăperilor vi,
• temperatura medie de radiaţie a suprafeţei interioare a elementelor de construcţie care
limitează încăperile tmr.
Pe lângă factorii de mai sus, în ultimul timp s-a observat că, pentru crearea condiţiilor de confort,
un rol deosebit de important îl au o serie de alţi factori secundari, şi anume:
• cantitatea de aer infiltrat prin neetanşeităţile elementelor de construcţie,
• puritatea aerului din interiorul încăperilor,
• zgomotul,
• luminozitatea,
• estetica mediului ambiant (înconjurător) etc.
2.2. Parametrii confortului termic
a) Temperatura aerului interior ti
Variaţii relativ reduse ale temperaturii aerului interior sunt sesizate imediat de organismul uman,
care trebuie să facă faţă rapid noilor modificări pentru a menţine constant schimbul de căldură cu mediul
ambiant.
Din punct de vedere fiziologic, pentru valori medii ale temperaturii exterioare, se recomandă:
• ti = +22°C iarna şi 22 - 26°C vara – pentru un individ aşezat, normal îmbrăcat şi fără
activitate fizică
• ti = +28°C - pentru corpul dezbrăcat
• ti = (20 + te)/2 - în zilele călduroase de vară şi pentru o şedere de scurtă durată în
ambianţe climatizate

1
 Pentru o ambianţă se pot defini 4 zone de microclimat pentru organismul uman din punctul de
vedere al temperaturii aerului interior :
• zona rece;
• zona indiferentă - corespunzătoare confortului termic;
• zona caldă - creşterea fenomenului de transpiraţie;
• zona supraîncălzită - nu este recomandata munca fizica timp îndelungat.
b) Umiditatea relativă a aerului interior φi
Cum pierderile de căldură ale organismului uman se fac parţial prin evaporare de la suprafaţa
pielii, rezultă că umiditatea relativă a aerului joacă un rol important în gradul de confort.
Din punct de vedere fiziologic, se recomandă:
• φi = 45%…60% – în ambianţe climatizate
• φi = 30%…70% – în incinte neclimatizate
c) Viteza de mişcare a aerului în interiorul încăperilor vi
Viteza de mişcare a aerului la nivelul ocupantilor influenţează schimbul de căldură între corpul
uman şi mediul ambiant, deci confortul termic. Senzaţia de inconfort este resimţită cu atât mai mult cu
cât temperatura aerului în mişcare este mai mică decât temperatura mediului ambiant.
Viteza medie a aerului (Normativ I-5/2010) pentru un individ în activitate de tip aşezat şi mediu
îmbrăcat:

În general, se apreciază că viteza optimă de confort este 0,125 m/s, dar omul suportă, în cazul
unei activităţi şezând, o viteză de 0,15-0,25 m/s.
Cercetări experimentale efectuate la temperaturi şi umidităţi relative acceptabile, au evidenţiat
următorul comportament al omului faţă de aerul în mişcare:
• la viteze sub 0,075 m/s senzaţia este de curent stagnant;
• la viteze de 0,125 m/s se încearcă senzaţia de confort optim;
• la viteze de 0,125-0,25 m/s se obţin senzaţii de confort, valori mai reduse corespunzând unui
aer mai rece iar cele mai ridicate unui aer mai cald;
• la viteze de 0,325 m/s se simte efectul răcirii;
• viteza de 0,375 m/s este valoarea maximă suportată de persoanele care prestează activitate,
fie stând în picioare, fie deplasându-se lent;

2
 • viteze de 0,375-1,500 m/s sunt posibile în locuri de muncă cu degajări de căldură sau în
locuri cu o climatizare a aerului;
• viteze mai mari de 1,50 m/s se pot tolera doar în zone de lucru cu degajări masive de căldură
prin radiaţie.
d) Temperatura medie de radiaţie a suprafeţei interioare a elementelor de construcţie care
limitează încăperile tmr
Schimburile termice ale organismului uman sunt în funcţie de temperatura medie a pereţilor
incintei înglobând şi corpurile de încălzire, denumită temperatura medie de radiaţie tmr care se poate
calcula cu relaţia:
tmr= Σ(A·t) / ΣA [°C]
A – aria fiecarei suprafeţe delimitatoare (perete, fereastră, corp de încălzire, etc.)
t - temperatura corespunzătoare fiecarei suprafeţe delimitatoare
Temperatura medie a pereţilor incintei trebuie să fie foarte apropiată de temperatura interioara a
aerului. Dacă se afla mult sub valoarea temperaturii aerului interior (exemplu: iarna) o ambianţă cu t i =
20°C va fi resimţită ca foarte rece şi va trebui ridicată cu mult peste 20°C (cu 2…4°C) pentru a avea
confort.
2.3. Criterii de apreciere a confortului termic în clădiri
a) Dependenţa dintre temperatura şi viteza de mişcare a aerului în interiorul încăperilor
Creşterea căldurii cedate de organism, atunci când acesta desfăşoară o muncă fizică, se face pe
seama creşterii căldurii cedate prin evaporare (degajare de căldură latentă). Temperatura influenţează în
mare măsură condiţiile de confort.
Din diagrama cuprinsă în figura 1 rezultă limitele de confort în funcţie de temperatura şi viteza
aerului din interiorul încăperilor. Din această diagramă se observă că, la o temperatură de 18°C,
deplasarea aerului cu o viteză de 0,5 m/s produce o senzaţie de frig. La aceeaşi viteză a aerului şi
temperatura de 20-22°C, apare o senzaţie plăcută.

Figura 1 - Limitele confortului în funcţie de temperatura şi de viteza aerului

3
 b) Dependenţa dintre temperatura şi umiditatea relativă a aerului în interiorul încăperilor
Influenţa umidităţii aerului asupra senzaţiei de confort este semnificativă . În figura 2 este
reprezentată dependenţa dintre temperatură şi umiditatea relativă a aerului la limita senzaţiei de
zăpuşeală. Din figură se vede că, la o temperatură interioară de 18°C, o umiditate relativă până la 80%
produce o senzaţie plăcută, iar o umiditate relativă de 85% produce senzaţia neplăcută de zăpuşeală.

Figura 2 - Curba senzaţiei de zăpuşeală

c) Dependenţa dintre temperatura aerului interior şi temperatura medie de radiaţie a

suprafeţelor care înconjoară încăperea
Experienţe fiziologice asupra interacţiunilor dintre temperatura aerului şi cea a suprafeţelor
încăperilor, au arătat că, modul în care omul resimte temperatura, corespunde cu aproximaţie valorii
medii a acestor două temperaturi. Relaţia de mai jos exprimă această corespondenţă:

în care: ts - este temperatura subiectivă;

ti – temperatura medie a aerului;
tmr – temperatura medie de radiaţie a suprafeţelor care înconjoară încăperea.
Se poate admite, că diferenţa dintre temperatura medie a suprafeţelor încăperii şi temperatura
aerului să nu depăşească 2 - 3°C, în orice sens. Valorile temperaturilor interioare ti, iarna, în funcţie de
destinaţia încăperii sunt date de SR - EN 1907.
d) Dependenţa dintre temperatura interioară, temperatura aerului în mişcare şi viteza
aerului la nivelul ocupanţilor – Efectul răcirii
Împrospătarea aerului din interiorul unei încăperi trebuie să fie astfel rezolvată, încât prin
deplasarea maselor de aer să nu se nască curenţi de inconfort din cauza vitezelor prea mari ale aerului.
Dacă viteza curenţilor de aer menţine pierderea de căldură a corpului omenesc la o valoare egală cu cea
rezultată din metabolism, distribuţia interioară a aerului se desfăşoară în condiţii de confort. Însă, dacă
mişcarea aerului are loc cu o astfel de viteză încât pierderile corpului omenesc cresc faţă de valoarea

4
amintită, apare un efect de răcire al epidermei, deci o senzaţie de răcire. În schimb, deplasări ale maselor
de aer cu viteze mari, dar la temperaturi ridicate ale aerului, rămân nepercepute de organism.
Din cele de mai sus rezultă că senzaţia fiziologică de curent este produsă fie de o viteză prea
mare a aerului, având temperatura normală, fie de o deplasare normală a aerului cu temperatura mai
scăzută.
Pentru viteze ale aerului mai mici de 1 m/s, caz curent în practica ventilării şi climatizării,
senzaţia de curent se poate determina printr-o temperatură echivalentă numită efect al răcirii, definită de
Rydberg:

E R = 8v + (t i − t a ), [ o C];
în care: ER - efectul răcirii, [oC];
v – viteza aerului, [m/s];
ti – temperatura interioară a încăperii, [oC];
ta – temperatura aerului în mişcare, [oC].
Din relaţie se observă că un aer mai rece, având ta < ti, provoacă un efect al răcirii mai
puternic decât un aer având ta > ti. De asemenea, un curent de aer izoterm (ta = ti), dar având viteza v,
provoacă o senzaţie de răcire într-o încăpere cu aer stagnant, dar cu o temperatură cu 8v [oC] mai redusă
decât a jetului izoterm.
Sub aspectul efectului răcirii, o variaţie a vitezei aerului de 0,075m/s este echivalentă cu o
variaţie a temperaturii de 0,5oC, deci temperatura este cea care asigură în primul rând condiţiile de
confort.
e) Recomandări în ceea ce privesc parametrii confortului termic
În timpul verii temperatura încăperilor are, în general, mai puţină importanţă decât în sezonul
rece. Rare sunt cazurile în care umiditatea relativă, temperatura superficială a pereţilor şi mişcarea
aerului să aibă valori care să îndepărteze atât de mult valorile normale, încât să producă o senzaţie de
inconfort. În schimb, personalul care lucrează în încăperi climatizate, este sensibil la variaţiile acestor
mărimi. Se admit ca diferenţe ale temperaturii între cea interioară şi cea a aerului exterior introdus prin
ventilare - climatizare, valori cuprinse între 4 - 7°C, luând pe cât posibil valoarea inferioară a
intervalului.
Pentru o umiditate relativă de 50% şi temperaturi exterioare cuprinse între 20 şi 32°C, este
recomandabil ca temperaturile interioare să aibă valorile indicate în tabelul de mai jos:
Temperatura exterioară te, [0C] 20 22 24 26 28 30 32
Temperatura interioară ti, [0C] 20 21 22 23 24 25 26

Cercetări experimentale efectuate la temperaturi şi umidităţi relative acceptabile, au evidenţiat

următorul comportament al omului faţă de aerul în mişcare:
• la viteze sub 0,075 m/s senzaţia este de curent stagnant;

5
• la viteze de 0,125 m/s se încearcă senzaţia de confort optim;
• la viteze de 0,125-0,25 m/s se obţin senzaţii de confort, valori mai reduse corespunzând unui aer
mai rece iar cele mai ridicate unui aer mai cald;
• la viteze de 0,325 m/s se simte efectul răcirii;
• viteza de 0,375 m/s este valoarea maximă suportată de persoanele care prestează activitate, fie
stând în picioare, fie deplasându-se lent;
• viteze de 0,375-1,500 m/s sunt posibile în locuri de muncă cu degajări de căldură sau în locuri cu
o climatizare a aerului;
• viteze mai mari de 1,50 m/s se pot tolera doar în zone de lucru cu degajări masive de căldură prin
radiaţie.