2. Aprecierea calităţii aerului din incinte.

Omul modern îşi petrece peste 65 ÷ 70 % din timp în incinte închise, calitatea aerului din
incintă infuenţând atât performnţele fizice şi intelectuale ale omului, cât şi starea lui de sănătate. Aerul
din incintă trebuie să asigure în acelaşi timp confortul termic şi să aibă o compoziţie convenabilă din
punctual de vedere al asigurării sănătăţii si confortului olfactiv (din punctual de vedere al mirosurilor).

2.1. Aprecierea confortului termic.

2.1.1. Bazele fiziologice ale confortului termic.

Un om, aflat într – o incintă, schimbă căldură cu mediul ambiant prin convecţie – q cv (cu aerul
din incintă), prin radiaţie – qr (cu elementele de construcţie care mărginesc incinta), prin contact – qc
(cu podeaua sau cu mobilierul din incintă) şi prin evaporare q ev (evaporarea traspiraţiei şi prin
umidiatea evacuată în timpul respiarţiei). Cantiatea totală de căldură schimbată de om cu mediul
ambiant va fi:
q S  q cv  q r  q c  q ev (2.1)
Debitele de căldură qr şi qc pot fi pozitive sau negative, după cum temperaturile elementelor
care mărginesc incinta sunt mai mici sau mai mari decât temperatura corpului uman. De regulă, dacă se
lucrează cu valori totale, aceste debite de cădură sunt pozitive, majoritatea elementelor de construcţie
având temperaturi inferioare temperaturii corpului uman, excepţie făcând suprafeţele aparatelor
schimbătoare de căldură.
Datorită rezistenţei termice de contact mari dintre om şi podea, respectiv dintre om şi mobilier,
a suprafeţelor de contact mici şi a temperaturilor relativ ridicate ale podelei şi mobilierului, căldura
schimbată de om prin contact – qc are valori foarte reduse şi poate fi neglijată.
În acelaşi timp, în interiorul organismului, se produce o cantitate de căldură – q O datorată
proceselor chimice de transformare a alimentelor şi a activităţii mecanice a muşchilor şi a unor organe
interne (inima, ficatul, rinichii etc.). Cantitatea de căldură corespunzătoare activităţii mecanice a
muşchilor şi organelor interne reprezintă maxim cca. 20 % din cantitatea de căldură – qO produsă de
organizmul uman, valoarea ei depinzând esenţial de intensitatea activităţii depuse.
Realizarea confortului termic presupune menţinerea temperaturii medii interne a corpului în
jurul valorii de 37 °C, respectiv evacuarea integrală a căldurii generate de către organismul uman.
Confortul termic se atinge atunci când se realizează egaliatea:
qO  qS (2.2)
 Omul este indiferent faţă de realizarea confortului termic, respectiv el nu are nicio senzaţie
deosebită.
Cantitatea de căldură generată de organismul uman este variabilă în timp, mărimea ei fiind
influenţată în principal de intensitatea activităţii depuse. Ca urmare, există situaţii în care egaliatatea de
mai sus poate să nu fie realizată, şi anume:
 qO < qS , în această situaţie se pierde şi din cantiatea de căldură acumulată în organismul
uman, temperatura corpului scade, omul având senzaţia de frig;
 qO > qS , în această situaţie creşte cantiatea de căldură acumulată în organismul uman,
temperatura corpului creşte, omul având senzaţia de cald.
În ambele cazuri, în mod normal, intervine mecanismul termoregulator al omului fie pentru
majorarea căldurii produse de organism (prin intensificarea activităţii musculare - tremurat) - în primul
caz, fie pentru majorarea căldurii evacuate în mediu (prin apariţia şi intensificarea transpiraţiei şi prin
intensificarea respiraţiei) – în cel de al doilea caz.

2.1.2. Factorii care influenţează confortul termic.

Realizarea confurtului termic este influenţată de factorii care detrmină mărimea debitelor de
căldură componente ale bilanţului termic.
Cantitatea de căldură schimbată de om prin convecţie cu aerul din mediul ambiant este
dată de relaţia:
q cv   cv  SO  ( t O  t i ) (2.3)
unde: αcv este coeficientul de schimb de căldură prin convecţie, S O – suprafaţa exterioară totală a
corpului uman, tO temperatura superficială medie a corpului uman, iar ti temperatura aerului din incintă.
Coeficientul de schimb de căldură prin convecţie - αcv depinde de existenţa şi de viteza
curenţilor de aer interiori şi trebuie privit ca o valoare medie, deoarece schimbul de căldură prin
convecţie se realizează atât direct de la suprafaţa neacoperită a pielii, cât şi indirect intermediul
elementelor de îmbrăcăminte (vezi fig. 2.1).

Fig. 2.1. Căldura schimbată de un om cu aerul dintr-o

incintă în limitele confortului termic, pentru un om
îmbrăcat normal şi pentru un om dezbrăcat.
 Temperatura corpului uman la suprafaţă este deasemenea o temperatură medie întrucât omul
are, la suprafaţa pielii, temperaturi diferite pentru zone diferite ale corpului (vezi fig. 2.2).

T Rect
36
e
Cap
m 34
Trunchi
p 32
e Mână
30
r
a 28 Picior
t 26
u
22 24 26 28 30 32
r Temperatura mediului ambiant [°C]
a
Fig. 2.2. Variaţia temperaturii pielii pentru diverse zone ale corpului omenesc.
c

Cantitatea de ocăldură schimbată de om prin radiaţie cu elementele de construcţie care

delimitează incinta este: r
p q r   r  S O  ( t O  t mr ) (2.4)
u
în care: αr este coeficientul de schimb de căldură prin radiaţie, S O – suprafaţa exterioară totală a
l
corpului uman, tO temperatura superficială medie a corpului uman, iar t mr temperatura medie a
u
suprafeţelor radiante.
i
Mărimea coeficientului de schimb de căldură prin radiaţie este dată de relaţia:
[ 4 4
 TO   Tmr 
°    
100   100  (2.5)
r    C  1   
C TO  Tmr
]
unde: TO şi Tmr sunt temperatura absolută superficială medie a corpului uman, respectiv temperatura
absolută medie a suprafeţelor radiante; C – coeficientul de radiaţie a celor două suprafeţe; iar ε
coeficientul de absorbţie radiaţiilor calorice de către stratul de aer dintre om şi elementele de
construcţie radiante (datorită prezenţei gazelor triatomice în aer – vapori de apă, bioxid de carbon etc.).
Literatura de specialitate indică faptul că la grosimi ale stratului de aer mai mari de cca. 8 m,
absorbţie radiaţiilor calorice de către acesta anulează practic schimbul de căldură prin radiaţie.
Cantitatea de căldură schimbată de om prin evaporarea umidităţii se determină cu relaţia:
 p B0
q ev  c  r   p s  p    SO (2.6)
pB

în care: c este coeficientul de evaporare, dependent de viteza curenţilor de aer interiori; r – căldura
latentă de vaporizare a apei la temperatura medie a suprafeţei corpului omenesc t O; ps – presiunea de
saturaţie la temperatura medie a suprafeţei corpului omenesc t O (presiunea parţială a vaporilor de apă la
nivelul pielii); p – presiunea parţială a vaporilor de apă din aer; p B – presiunea barometrică; iar pB0 –
presiunea barometrică normală (760 mmHg. sau 1,013 bar.).
Cantitatea de căldură generată de organismul uman este dependentă în principal de
intensitatea acivităţii depuse (vezi tabelul 2.1.).
Tabelul 2.1
Cantitatea de căldură generată de organismul uman
Cantitatea de căldură
Felul activităţii generată de organism
[W]
Somn 73
Aşezat, liniştit 116
Aşezat, mişcări moderate ale braţelor (ex. muncă
133 - 160
de birou)
Aşezat, mişcări moderate ale braţelor şi
Muncă uşoară 160 – 190
picioarelor (ex. conducere autovehicule)
În picioare, muncă uşoară la maşină sau banc, în
160 – 190
special mişcări ale braţelor
Aşezat, mişcări puternice ale braţelor şi
190 – 237
picioarelor
În picioare, muncă uşoară la maşină sau banc
190 – 220
însoţită de scurte deplasări
Muncă moderată
În picioare, muncă moderată la maşină sau banc
220 – 293
însoţită de scurte deplasări
Deplasări de la un loc la altul cu ridicări, trageri
293 – 410
sau împingeri moderate
Muncă grea intermitentă de ridicare, tragere sau
440 – 586
Muncă grea împingere
Muncă grea continuă 586 – 704
Analizând relaţiile (2.3.) – (2.6.) şi tabelul 2.1., rezultă că realizarea confortului termic este
influenţată de:
 tipul activităţii depuse de om (prin intermediul căldurii generate de organismul uman - qO);
 temperatura aerului interior (prin intermediul căldurii schimbate de om prin convecţie - qcv);
  viteza curenţilor de aer interiori (prin intermediul căldurii schimbate de om prin convecţie - q cv
şi prin intermediul căldurii schimbate de om prin evaporare - qev);
 temperatura medie a suprafeţelor radiante (prin intermediul căldurii schimbate de om prin
radiaţie - qr);
 umiditatea aerului interior (prin intermediul presiunii p care intervine în cantitatea de căldură
schimbată de om prin evaporarea umidităţii - qev).
Ultimii patru factori sunt factori care caracterizează microclimatul interior.

2.1.3. Metode de apreciere a realizării confortului termic.

Cantitatea de căldură schimbată de om cu mediul înconjurător este influenţată de cei patru
factori de microclimat interior citaţi anterior (temperatura, viteza şi umiditatea aerului din incintă şi
temperatura suprafeţelor radiante). Sistemul senzorial al omului nu permite sesizarea diferenţiată a
acţiunii fiecărui factor în parte, ci doar a acţiunii compuse a celor patru factori prin intermediul
senzaţiei de temperatură. De remarcat faptul că sistemul senzorial al omului nu permite estimarea
valorii temperaturii, ci doar constatarea faptului că aceasta crează o senzaţie de cald sau de frig.
Se defineşte drept temperatură senzorială – tsz (sau temperatură medie resimţită) o
temperatură fictivă a aerului interior dintr-o incintă ipotetică în care schimbul de căldură dintre om şi
mediul înconjurător se face exclusiv prin convecţie. Realizarea confortului termic (egalizarea căldurii
schimbate cu căldura degajată de organism – vezi rel. 2.2.) impune ca temperatura senzorială să ia o
anumită valoare denumită temperatură de confort – tc :
tsz = tc (2.7)
Cantităţile de căldură dezvoltate de organismul uman sunt dependente de intensitatea
activităţii depuse, şi, în consecinţă temperaturile de confort sunt şi ele dependente de tipul activităţii
desfăşurate de om incinta respectivă. Literatura de specialitate indică tabele sau grafice de dependenţă
între temperatura de confort şi intensitatea activităţii depuse (vezi fig.2.3.).

Fig.2.3. Variaţia temperaturii de confort cu

intensitatea activităţii depuse.
 Pentru aprecierea modului în care factorii de microclimat interior contribuie la realizarea
confortului termic este necesară exprimarea temperaturii senzoriale în funcţie de toţi cei patru factori.
Literatura de specialitate indică, după diverşi autori, relaţii care permit determinarea temperaturii
senzoriale. Una dintre aceste relaţii este:
t sz  0,431  t i  0,408  t mr  136,5   i  p i  0,328  0,141   37,8  t i   w (2.8.)
unde: ti şi tmr sunt temperaturile aerului interior, respectiv medii radiante; φi – umiditatea relativă a
aerului interior; pi – presiunea de saturaţie a vaporilor de apă la temperatura interioară t i, în bar.; iar w –
viteza curenţilor interiori de aer, în m/s.
Temperatura medie radiantă se determină cu relaţia:

t mr 
S  t i p ,i
(2.9)
S i

în care: tpi este temperatura feţei interioare a elementului de construcţie “i” care mărgineşte incinta şi
are suprafaţa Si. Însumarea se face pentru toate elementele de construcţie care mărginesc incinta.
În mod obişnuit, umiditatea relativă variază în limite restrânse, şi efectul ei asupra temperaturii
senzoriale poate fi negljat. În această situaţie, temperatura senzorială se determină cu relaţia:
t sz  0,522  t i  0,478  t mr  0,205   37,8  t i   w (2.10.)
În cazul încăperilor de locuit, atât umiditatea relativă variază în limite restrânse, cât şi curenţii
interiori de aer au viteze cu valori reduse (w<0,2 m/s). În aceste condiţii, căldura schimbată de om cu
mediul ambiant poate fi scrisă sub forma :
q s   cv  SO   t O  t i    r  SO   t O  t mr   q ev (2.11.)
Cei doi coeficienţi de transfer de căldură care intervin în relaţia (2.11.) au valori foarte
apropiate:
αcv  αr  α, (2.12.)
ca urmare relaţia (2.11.) poare fi scrisă sub forma:
q s    S O   t O  t i     S O   t O  t mr   q ev    S O   2  t O   t i  t mr    q ev
 t  t   (2.13.)
 2    S O   t O  i mr   q ev
 2 
Confortul termic se va realiza în momentul în care se îndeplineşte egalitatea q O  q S , ţinând
cont că valoarea căldurii schimbate prin evaporare este practic constantă (dacă umiditatea relativă a
aerului se află în limite normale 30 – 60 %), rezultă că egalitatea respectivă se realizează în momentul
în care:
  t i  t mr 
t sz   tC (2.14.)
2
Relaţia (2.14.) permite o estimare rapidă a îndeplinirii condiţiei de confort termic, dar este
valabilă doar în anumite condiţii (umiditatea relativă are valori normale, iar curenţii de aer practic
lipsesc).
Instalaţiile interioare de încălzire, ventilare sau climatizare permit controlul riguros doar a
temperaturii aerului interior şi în anumite cazuri a umidităţii relative a acestuia, restul factorilor de
microclimat fiind practic necontrolaţi. Rezultă deci, că realizarea egalităţii (2.7.) dintre temperatura
senzorială şi cea de confort este practic imposibilă, temperatura senzorială abătându-se mai mult sau
mai puţin de la valoarea de confort.
Folosirea temperaturii senzoriale în aprecierea realizării confortului termic prezintă
dezavantajul imposibilităţii stabilirii gradului de suportabilitate a abaterilor de la condiţiile de confort
termic perfect.
Acest dezavantaj dispare dacă, în locul temperaturii senzoriale, aprecierea confortului termic
se face pe baza indicelui de confort termic, definit prin relaţia:
B  C  0,25   t i  t mr   0,1  x  0,1   37,8  t i   w (2.15.)
unde:C este un coeficient având valoarea – 9,2 pentru sezonul de încălzire şi – 10,6 în restul timpului; t i
şi tmr - temperaturile aerului interior, respectiv medii radiante; x – umiditatea absolută a aerului interior
(conţinutul de apă în aer), în g/kg.aer uscat; iar w – viteza curenţilor interiori de aer, în m/s.
Gradul de realizare a confortului termic este dat de obţinerea următoarelor valori ale indicelui
de confort termic:
Tabelul 2.2
Valorile indicelui de confort termic şi senzaţia de confort
Indicele de
-3 -2 -1 0 +1 +2 +3
confort termic
Mult prea Răcoros Cald Mult prea
Senzaţia Prea frig Confortabil Prea cald
frig confortabil confortabil cald

Practic, realizarea strictă a condiţiei B=0 este practic imposibilă, confortul termic
considerându-se realizat şi dacă indicele de confort termic B este în domeniul - 1…+1.
Standardul românesc 7730/1997 (identic cu standardul internaţional ISO 7730/1994) foloseste
atât pentru aprecierea calitaţii confortului termic (indicele PMV), cât şi a numărului de nemulţumiti de
condiţiile realizate (indicele PPD).
 Indicele PMV (vot mediu previzibil, în engleză “predicted mean vote”) este un indicator care
permite aprecierea realizării confortului termic în funcţie de: intensitatea activităţii depuse de om, de
gradul de acoperire al acestuia cu îmbrăcăminte şi de parametrii mediului interior (temperatura, viteza
şi umidiatea aerului şi temperatura medie a suprafetelor radiante). Acest indice reprezintă opinia medie
a unui grup reprezentativ de persoane (peste 1300 de persoane alese pe criterii statistice) care îşi dau
votul privind senzaţia termică în raport cu scara privind gradul de satisfacere prezentată în tabelul 2.3.
Tabelul 2.3
Valorile indicelui PMV şi senzaţia de confort

Indicele PMV -3 -2 -1 0 +1 +2 +3
Foarte Foarte
Senzaţia Rece Răcoros Neutru Călduţ Cald
rece cald

Indicele PMV se determină cu relaţia:

 
PMV  0,303  e 0,036q O  0,028   q O  q R   3,05  10 3   5733  6,99   q O  q R   p a  
 0,42    q O  q R   58,15  1,7  10 5  q O   5867  p a   0,0014  q O   34  t i   (2.16.)
 
 3,96  10 8  S h   t h  273 4   t mr  273 4  S h   c   t h  t i  
cu:

t h  35,7  0,028   qO  q R   Rh  3,96  10 8  S h   t h  273   4


  t mr  273  S h   c   t h  t i 
4
(2.17)

2,38   t h  t i  0,25 pentru 2,38   t h  t i  0,25  12,1  w a


c   (2.18)
12,1  w a pentru 2,38   t h  t i   12,1  w a
0, 25


1,00  1,290  R pentru R  0,078 m 2  C / W
h h

Sh   (2.19)
2
1,05  0,645  R h pentru R h  0,078 m  C / W

unde: q O este cantitatea de căldură dezvoltată de organismul omenesc în urma activităţii depuse, înW
pe m2 de suprafaţă corporală; q R - cantitatea de căldură primită de organismul omenesc din exterior, în
W pe m2 de suprafaţă corporală (pentru majoritatea cazurilor practice q R =0); pa – presiunea parţială a
vaporilor de apă, în N/m2; Sh raportul dintre suprafaţa corpului omenesc acoperită cu îmbrăcăminte şi
suprafaţa totală a corpului omenesc; t i – temperatura aerului interior, în °C; t mr - temperatura medie
radiantă a suprafeţelor care înconjoară incinta, în °C; th - temperatura medie a suprafeţei hainelor, în °C;
 c - coeficientul de transfer de caldură prin convecţie de la corpul omenesc îmbrăcat la aerul interior,

în W/m2; iar Rh – rezistenţa termică a îmbrăcăminţii, în m2°C/W.

Datele privind cantitatea de căldură dezvoltată de organismul omenesc în urma activităţii
depuse q O şi rezistenţa termică a îmbracăminţii Rh sunt prezentate în anexele standardului SR
7730/1997.
Indicele PMV depinde de mărimile  c şi th care sunt funcţii implicite una de cealaltă (vezi
rel. 2.18. şi 2.19.), ca urmare determinarea valorii acestui indice presupune efectuarea unui calcul
iterativ.
Indicele PMV reprezintă valoarea medie a voturilor exprimate de grupul supus experimentelor
privitoare la confortul termic. Voturile individuale sunt dispersate în jurul acestei valori medii, şi este
necesar să se cunoască anticipat numărul probabil de persoane nemulţumite de condiţiile realizate în
incinta respectivă.
Estimarea numărului probabil de persoane nemulţumite de condiţiile realizate se face cu
ajutorul indicelui PPD (procent previzibil de nemulţumiţi, în engleză “predicted percentage of
dissatisfied”) – vezi fig.2.4.

100
Procent previzibil de nemulţumiţi [%]

90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
-3 -2.5 -2 -1.5 -1 -0.5 0 0.5 1 1.5 2 2.5 3
Votul mediu previzibil

Fig. 2.4. Procentul previzibil de nemulţumiţi (PPD) în funcţie de votul mediu previzibil.

Valoarea numărului probabil de persoane nemulţumite PPD se poate estima şi analitic cu

relaţia:
4
0, 2179PMV 2 )
PPD  100  95  e  ( 0,03353PMV (2.20.)
 Alegând pentru indicele PMV valori dorite (de regulă în intervalul – 0,5 … +0,5, ceea ce
corespunde unui număr de nemulţumiţi de max. 10%), se pot determina combinaţiile de activităţi, mod
de îmbrăcare şi factori principali de microclimat interior care conduc la o senzaţie termică relativ
neutră. In fig. 2.5. sunt prezentate limitele de confort pentru temperatura operativă, în funcţie de
activitatea depusă şi de îmbrăcăminte.
Temperatura operativă tO se determină cu relaţia:
t O  A  t i  (1  A)  t mr (2.21.)
în care A este un factor a cărei valoare depinde de viteza curenţilor interiori de aer (vezi tab. 2.4.).
Tabelul 2.4.
Valoarea coeficientului de ponderare A pentru temperaturile operative

Viteza curenţilor interiori de aer w [m/s] < 0,2 0,2……0,6 0,7……1

Coeficient de ponderare A 0,5 0,6 0,7

Diagrama a fost construită pentru umidităţi relative ale aerului de cca. 50%, şi pentru viteze

ale aerului interior wa = 0 m/s pentru activităţi cu o intensitate q O ≤ 1 Met şi w a  0,3   q O  1 pentru
activităţi cu o intensitate qO > 1 Met.

met W/m2
Temperatură operativă optimă [°C]
3,0 200
5,0°C
150
Act 10
12 125
14
ivit 2,0 16
18 100
ate 20 4,0°C
22
24 75
26 3,0°C
1,0 28
1,0°C 1,5°C 2,0°C 2,5°C

0 0,5 1,0 2,0 clo

Îmbrăcăminte

Fig. 2.5. Limitele de confort pentru temperatura operativă, în funcţie de

intensitatea activităţii şi de îmbrăcăminte (1 Met = 58,2 W/m2, 1 clo = 0,155 m2°C/W).

Zonele umbrite indică zona de confort ±t în jurul valorii optime a temperaturii operative, în
interiorul careia se respectă condiţia - 0,5 ≤ PMV ≤ + 0,5.
 Indicii PMV şi PPD exprimă o senzaţie de confort termic pentru tot corpul. Pot apare senzaţii
de disconfort local datorate curenţilor de aer care pot provoca răciri locale nedorite.
Disconfortul produs de curenţii de aer este evaluat cu ajutorul indicelui DR (în engleză
“draught rating”) care arata procentul din populaţie deranjat de curenţii interiori de aer :
DR   34  t i    w a  0,05   0,37  w a  Tw  3,14
0, 62
(2.22)
în care, în afara notaţiilor definite anterior, s-a notat cu T w intensitatea locală a turbulenţei aerului,
definită ca valoarea procentuală a raportului dintre abaterea standard a vitezei aerului interior şi
valoarea medie a acesteia.
In condiţiile unui procent mai mic de 15% de nemulţumiţi de efectul curenţilor de aer, vitezele
curenţilor de aer trebuie să se situeze sub valorile indicate în fig. 2.6.

m/s
15 % nemulţumiţi
Intensitatea turbulenţei 0 %
Vi 0,4
te
za 10 %
m 0,3
ed
20 %
ie
a 0,2 40 %
ae 60 %
ru
lu 0,1
i

0,0
18 20 22 24 26 °C
Temperatura aerului
Fig.2.6. Viteza medie a aerului admisă în funcţie de temperatura aerului
şi de intensiatea turbulenţei.

Metodele bazate pe indicatori de confort termic (indicii B, PMV) arată că în practică atingerea
confortului termic nu se realizează doar pentru un singur set de valori ale mărimilor caracteristice - un
punct de confort termic, ci pentru mai multe seturi, respectiv pentru un poligon de confort.
Figurile 2.7. arată modul în care cei patru factori de microclimat, combinaţi doi câte doi
participă la realizarea confortului termic: - fig. 2.7.a – temperatura aerului interior şi temperatura medie
radiantă; fig. 2.7.b – temperatura aerului interior şi viteza curenţilor interiori de aer; fig. 2.7.c –
temperatura aerului interior şi umiditatea relativă a acestuia.
 Temperatura interioară [°C]

30 Te 26
Prea cald
mp
Prea cald 24
era
20 Poligon confort
tra 22
Prea rece Prea rece
int 20
10 eri
10 20 30 18
oar 0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5
Temperatura medie radiantă [°C] Viteza curenţilor interiori de aer [m/s]
ă
a. [°C b.
Te
]
mp 30
era
tur 25
Zonă de zăpuşeală

a
int 20de microclimat interior asupra confortului termic:
Fig. 2.7. Influenţa factorilor Poligon confort
eri 15
a – influenţa temperaturii aerului interior şi temparaturii medii radiante; b – influenţa temperaturii
oar
ă
aerului interior şi a vitezei curenţilor interiori de aer; c – influenţa temperaturii aerului interior şi a
10
[°C 50 60a acestuia.
40 relative 70 80 90 100
umidităţii
] Umiditatea relativă a aerului [%]
c.
Datorită faptului că temperatura corpului uman şi cantităţile de căldură produse de organism
nu sunt distribuite în mod uniform pe suprafaţa corpului uman, realizarea unui confort termic perfect
impune şi o anumită distibuţie a temperaturii aerului pe verticala incintei. Diferenţa de temperatură a
aerului, măsurată între nivelul capului şi nivelul gleznelor, nu trebuie să depăşească 3 grd. în plus la
nivelul gleznelor. În caz contrar, sistemul termoregulator al organismului uman nu poate regla
diferenţiat părţile corpului şi acest lucru conduce la o senzaţie neplăcută de frig la picioare, chiar dacă
temperatura la nivelul gleznelor ar avea valoarea care ar asigura confortul termic.
 În periada de iarnă, când pentru obţinerea unei anumite valori a temperaturii aerului interior se
folosesc instalaţiile de încălzire, apar o serie de fenomene asociate transferului de căldură (apare o
convecţie naturală) care fac ca repartiţia temperaturii aerului interior pe verticala incintei să nu mai fie
uniformă. Distribuţia temperaturii aerului interior pe verticala incintei depinde esenţial de tipul
instalaţiilor de încălzire utilizate – fig. 2.8.
h[m] h[m] h[m] h[m] h[m] h[m]

2,0 2,0 2,0 2,0 2,0 2,0

1,5 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5

1,0 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0

0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5

16 20 24 28 ti[°C]16 20 24 28 ti[°C]16 20 24 28 ti[°C]16 20 24 28 ti[°C]16 20 24 28 ti[°C]16 20 24 28 ti[°C]

a. b. c. d. e. f.
/ temperaturii pe/ verticala incintei/ (a) şi pentru diverse
Fig./2.8. Variaţia ideală / sisteme de încălzire:
/
b. încălzirea cu aer cald; c. încălzirea cu sobe de teracotă; d. încălzirea centrală; e. încălzirea prin
plafon; f. încălzirea prin pardoseală.
În afara distribuţiei temperaturii aerului interior pe verticala incintei, la realizarea confortului
termic o importanţa deosebită o are şi distribuţiei temperaturii acestuia în planul incintei (vezi fig. 2.9.).
Dacă incinta are zone diferă cu mai mult de 2 – 3 grd., trecerea de la zonele calde, la cele mai puţin
calde, devine supărătoare pentru om, datorită necesităţii unui timp de aclimatizare.

22°C 25°C
23°C
22°C
23°C
21°C 21°C
20°C
19°C 20°C

a. b.
Fig. 2.9. Distribuţia temperaturii aerului interior într-o incintă: a. cazul încălzirii centrale; b. cazul
încălzirii prin plafon.
Se observă că, în centrul încăperilor, repartiţiile temperaturilor aerului sunt foarte apropiate,
indiferent de tipul de încălzire, iar lângă pereţi (interiori sau exteriori) repartiţiile diferă foarte mult.
Obs. Pentru aprecierea confortului termic în exteriorul incintelor se foloseşte indicele temperatură – umiditate (THI) definit
prin relaţia:
THI  T  0,0055  100      T  58 (2.23)
în care T este temperatura aerului, exprimată în °F, iar  - umiditatea relativă, exprimată în procente.
Pentru a nu pune în pericol sănătatea oamenilor, mărimea indicelui temperatură – umiditate (THI) nu trebuie să depăşească
valoarea 80. În figura de mai jos este prezentată o nomogramă pentru stabilirea valorii indicelui temperatură – umiditate
(THI) având la bază relaţia de definiţie de mai sus.

Fig. 2.10. Indicele de temperatură – umiditate (THI). Zona

marcată indică depăşirea valorii THI=80.

2.2. Aprecierea calităţii aerului interior din punctul de vedere al mirosurilor.

Mirosul, ca efect al unor substanţe asupra simţului olfactiv uman, este o mărime care nu se
poate determina direct prin măsurători, chiar dacă concentraţia în aer a substanţei purtătoare poate fi
determinată prin măsurători.
Metoda CR 1752 de apreciere a calităţii aerului interior din punctul de vedere al efectului
mirosurilor se bazează pe introducerea unor mărimi unitare convenţionale pentru intensitatea mirosului
- olf şi pentru efectul poluator al mirosului respectiv – pol.
Unitatea de măsură olf corespunde intensităţii mirosului în momentul atingerii pragului
olfactiv (a limitei de recunoaştere). Atingerea limitei de recunoaştere pentru o anumită substanţă se
realizează pentru o concentraţie a substanţei respective în aer având o valoare bine precizată Cm şi care
este indicată literatura de specialitate. În cazul în care substanţa respectivă are o concentraţie în aer C
diferită de cea corespunzătoare limitei de recunoaştere, intensitatea mirosului exprimată în “olf” are
valoarea C/Cm.
 Conform definiţiei de mai sus, mirosul degajat de o persoană sedentară (căldura produsă de
organism este de 1 met) are mărimea de 1 olf. Mirosul degajat este în funcţie de intensitatea activităţii
depuse, astfel un om activ (căldura produsă de organism este de 4 met) degajă 5 olf mirosuri, iar un om
foarte activ (căldura produsă de organism este de 6 met) degajă 11 olf mirosuri. Un fumător degajă în
momentul fumatului 25 olf, iar în restul timpului 6 olf.
Efectul poluator al mirosurilor este dat de pol respectiv de efectul unei degajări de 1 olf într-o
incintă ventilată cu 1 l/s aer proaspăt. De cele mai multe ori se foloseşte submultiplul dpol (1 pol = 10
dpol sau reprezintă poluarea unei degajări de mirosuri de 1 olf într-o incintă ventilată cu 10 l/s aer
proaspăt). În figura 2.11 este prezentată corelarea dintre intensitatea poluării cu mirosuri şi numărul de
nemulţumiţi de calitatea aerului interior.

Fig. 2.11. Dependenţa dintre intensitatea poluării cu

mirosuri şi numărul de nemulţumiţi de calitatea aerului
interior.

Efectul poluator al mirosurilor este influenţat de valoarea debitului de are proaspăt (fig. 2.12.).

Fig. 2.12. Dependenţa dintre debitul de aer proaspăt şi

numărul de nemulţumiţi de calitatea aerului interior.

Principalul dezavantaj al metodei este faptul că ea consideră aprioric efectul cumulativ al

mirosurilor, neţinând cont că unele mirosuri pot potenţa sau pot reduce efectul altor mirosuri. De
asemenea nu ţine cont de faptul că expunerea la un anumit miros o anumită perioadă poate conduce la
obişnuinţă.
 2.3. Aprecierea calităţii aerului interior din punctul de vedere al conţinutului de
gaze şi/sau praf.
În cazul apariţiei în aerul din incintă a unei singure degajări (un gaz sau praf de o singură
natură etc.), concentraţia C a degajării respective în aerul din incintă este o măsură a calităţii aerului din
incint. Se poate defini şi un indice de calitate I CA , definit prin raportul dintre concentraţia reală şi
concentraţia maximă admisibilă a degajării respective
C
I CA  (2.24)
CM

Aerul are o calitate corespunzătoare dacă indicele de calitate I CA îndeplineşte condiţia

I CA  1 .

În mod curent, într-o incintă apar simultan mai multe degajări. Pentru această situaţie,
literatura de specialitate indică mai multe metode de stabilire a indicelui de calitate I CA a aerului,
respectiv metoda cumulării efectelor şi metoda compensării acestora.
Conform metodei cumulării efectelor, în cazul apariţiei în aerul incintei a mai multor degajări,
indicele de calitate I CA a aerului se determină cu relaţia:
n
Ci
I CA   (2.25)
i 1 C M ,i

unde Ci este concentraţia reală a degajării “i” în aerul din incintă, iar CM,i - concentraţia maximă
admisibilă a degajării respective.
Aerul are o calitate corespunzătoare dacă indicele de calitate I CA îndeplineşte condiţia
I CA  1 .

Metoda are următoarele dezavantaje:

 nu toate degajările au efecte cumulative. Dacă metoda stă la baza determinării debitului de aer
necesar ventilării ea conduce la supraestimarea valorii debitului, cu consecinţe energetice
negative.
 unele degajări pot potenţa sau atenua efectul altor degajări, cercetările actuale neoferind
suficiente informaţii despre efectul reciproc al diferitelor degajări dintr-o incintă.
În categoria metodelor compensării efectelor intră două metode dezvoltate de instituţii
franceze: Laboratorul de Igenă a oraşului Paris şi Societatea de Electricitate din Franţa (Éléctricité de
France - EDF).
Metoda compensării efectelor a Laboratorul de Igenă a oraşului Paris ia în consideraţie trei
degajări posibile: două gaze - CO şi CO2 (rezultate din procesele de ardere şi de viaţă) şi bacterii:
 CCO C CO2 N
I CA    B (2.26)
5 1000 1000
în care CCO, C CO2 sunt concentraţiile celor două gaze considerate, exprimate în ppm; NB – numărul
total de bacterii, în buc/m3; iar valorile de la numitor exprimă concentraţiile admisibile ale celor trei
componente.
Aerul are o calitate corespunzătoare dacă indicele de calitate I CA calculat pe baza rel. 2.26
îndeplineşte condiţia I CA  3 .
Metoda compensării efectelor a Societatea de Electricitate din Franţa (EDF) ia în consideraţie
patru degajări posibile: trei gaze – CO, CO2 şi NO2 (rezultate din procesele de ardere şi de viaţă) şi
formaldehidele (HCHO):
1  CCO CCO2 C NO2 C HCHO 
I CA       (2.27)
4  30 4500 0,4 0,06 

în care CCO, C CO , C NO şi C HCHO sunt concentraţiile celor patru degajări considerate, exprimate în
2 2

ppm; iar valorile de la numitor exprimă concentraţiile admisibile ale componentelor considerate.
Metoda a fost creată pentru aprecierea calităţii aerului exterior din apropierea centralelor
termoelectrice. Aerul are o calitate corespunzătoare dacă indicele de calitate I CA calculat pe baza rel.
2.27 îndeplineşte condiţia I CA  1 ; dacă indicele de calitate are valori în domeniul (1;2) aerul este
poluat; iar dacă indicele de calitate are valori în domeniul (2;3) aerul este periculos de poluat.