Roxana Grigore – Energetica clădirilor

1.MICROCLIMATUL INTERIOR AL UNEI CLĂDIRI

1.1. Importanţa realizării confortului termic

Confortul termic este definit de ASHRAE* (Standard ANSI/ASHRAE 55-2004)

şi de standardul ISO 7730:2005 ca fiind acea stare a minţii care exprimă satisfacţie în
raport cu mediul înconjurător. Confortul termic se referă la suma de condiţii ale
mediului înconjurător, în cadrul cărora percepţia mentală şi fizică este de confort, fără
eforturi din partea organismului pentru compensarea termică. Din punct de vedere al
studiului noţiunii de confort termic, se urmăreşte răspunsul uman la impactul climatic
(O’Callaghan, P.W., 1978)

Datorită faptului că majoritatea oamenilor îşi petrece mai mult de 70% în clădiri
(incinte închise), realizarea şi menţinerea confortului termic reprezintă sarcinile de bază
pentru inginerii specialişti în microclimat interior. Clădirile de locuit şi cele din sectorul
terţiar trebuie să asigure posibilitatea efectuării în condiţii optime a muncii fizice, cele
intelectuale, a recreării, odihnei, în general a activităţilor pentru care sunt destinate
clădirile respective cu o eficienţă energetică ridicată.

Clădirile, indiferent de destinaţia lor, sunt mari consumatoare de energie şi în

acelaşi timp oferă oportunităţi mari pentru ridicarea eficienţei energetice, problemă de
mare actualitate în actualul context mondial. Îmbunătăţirea eficienţei energetice atrage
după sine şi reducerea facturii energetice, o cerinţă foarte importantă din punct de
vedere economic.

Din cele enunţate mai sus rezultă că microclimatul interior al unei clădiri trebuie
să fie rezultatul unei optimizări multicriteriale, având în vedere atât confortul termic cât
şi economia de energie.

1.2. Noţiuni introductive de confort termic

Noţiunea de confort termic implică atât microclimatul dintr-o încăpere, cât şi

factori de natură psihologică şi mentală. Realizarea unui confort termic adecvat este
foarte importantă, deoarece afectează întregul moral uman. Chiar dacă organismul uman
se adaptează la mediul înconjurător prin strategii adaptive de genul îmbrăcare,
dezbrăcare, schimbare de poziţie, mutarea în alte zone din incintă de alt nivel termic,
etc., acestea nu sunt de durată. Se defineşte confortul termic rezonabil (reasonable
confort) atunci majoritatea este satisfăcută. HSE consideră 80% dintre ocupanţii unei
incinte o limită rezonabilă pentru un număr minim de oameni care trebuie mulţumiţi de
confortul termic creat. Din aceste considerente, în proiectarea clădirilor, principalul
factor de care se ţine seama este realizarea confortului termic pentru factorul uman.
Evaluarea confortului este subiectivă şi include satisfacţia, acceptarea, caracterul plăcut
sau reacţii negative.
Obs. - * ASHRAE – American Society of Heating, Refrigerating and Air Conditioning Engineers

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 1

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

Confortul termic este afectat de procesele de conducţie, convecţie, radiaţie,

precum şi de pierderile de căldură prin evaporare. Mediul termic interior este influenţat
de şase parametrii, denumiţi factori de confort termic:

 Temperatura aerului interior Ti, care reprezintă cel mai comun

indicator al confortului termic. Se defineşte ca temperatura aerului din
jurul corpului uman, la distanţă faşă de radiaţia surselor de căldură.
Variaţiile chiar foarte reduse ale acestei temperaturi sunt sesizate
imediat de organismul uman. Această temperatura este considerată ca
valoare medie, ce trebuie reconsiderată în funcţie de cazul analizat.
Pentru un individ normal îmbrăcat, cu o activitate fizică uşoară este
prezentată în figura 1 o zonă de confort admisă. (Manual ventilare). În
funcţie de valoarea acesteia se determină consumurile de energie pentru
încălzire, respectiv răcire. Temperatura aerului interior trebuie să fie mai
ridicată în încăperile în care oamenii se găsesc în repaus sau desfăşoară
o activitate uşoară şi trebuie să fie mai scăzută acolo unde activitatea
desfăşurată este mai intensă;

Figura 1.1. Zona de confort admisibilă în funcţie de temperatura aerului

interior (DIN 1946/72)

 Temperatura medie de radiaţie a suprafeţelor delimitatoare T mr are o

influenţă mai mare decât temperatura aerului interior asupra modului în
care persoanele pierd dau primesc căldură din mediul înconjurător.
Pielea omului absoarbe aproape la fel de multă energie ca un obiect
negru mat. Valoarea temperaturii medie de radiaţie determină mărimea
schimbului radiant de căldură al omului cu mediul ambiant. Se poate
calcula ca media ponderată a temperaturilor pereţilor, ferestrelor,
plafonului, pardoselii şi a corpurilor de încălzire din incintă cu formula
(manual de ventilare):
n

 S T i i
Tmr  i 1
n , [oC], (1.1)
S
i 1
i

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 2

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

unde Ti - temperatura fiecărei suprafeţe luate în considerare în oC, i=1..n,

Sn – suprafaţa luată în considerare în m2, n – numărul de suprafeţe
radiante. Temperatura medie a pereţilor incintei trebuie să fie apropiată
de temperatura aerului interior. Temperatura medie de radiaţie este în
mod indirect influenţată de tipul de sistem de încălzire utilizat. Aceasta
înseamnă, că pentru o anume incintă, echipată cu sisteme de încălzire
diferite, temperatura rezultantă va fi diferită.

 Viteza aerului interior w. Este un factor foarte important pentru

organismul uman, deoarece aerul stagnant într-o incintă creează o
senzaţie înăbuşitoare. Activitatea fizică poate creşte deplasarea aerului,
astfel încât viteza aerului poate fi corectată pentru a ţine cont de nivelul
confortului termic personal prin activitate fizică. Sensibilitatea la viteza
aerului interior este foarte diferită la oameni şi dependentă de starea
sănătăţii, sex, vârstă, îmbrăcăminte, anotimp;

 Umiditatea relativă a aerului interior φi se defineşte ca raportul dintre

presiunea parţială a vaporilor de apă şi presiunea de saturaţie la o
anumită temperatură şi presiune. φi influenţează schimbul de căldură al
unei persoane cu mediul înconjurător prin evaporarea transpiraţiei la
suprafaţa pielii. La temperaturi ale aerului interior mici, cedarea de
căldură prin evaporare este mai scăzută, deci umiditatea relativă a
aerului interior are o influenţă mai mică. La temperaturi ale aerului mai
mari şi la activităţi fizice intense, creşterea umidităţii relative are o
influenţă mare asupra schimbului de căldură între om şi mediul ambiant.
Umidităţi relative ale aerului interior mai mari de 70%, la temperaturi
coborâte ale aerului exterior, favorizează apariţia condensatului pe
suprafaţa interioară a pereţilor exteriori, în lipsa unei izolări termice
corespunzătoare.

 Producţia de căldură a corpului uman, căldura metabolică, căldura

cedată, termoreglarea reprezintă factorii de bază care influenţează
echilibrul termic al corpului uman. Căldura produsă de corp depinde de
nivelul activităţii depuse şi este influenţată de vârstă, sex, etc. Căldura
cedată de corp depinde de îmbrăcăminte şi de ceilalţi factori termici.

 Îmbrăcămintea are o influenţă deosebită asupra senzaţiei de confort.

Izolaţia termică dată de o ţinută vestimentară se caracterizează prin
rezistenţele termice ale elementelor îmbrăcămintei, care variază în limite
foarte largi. În tabelul 1.1 sunt prezentate rezistenţele termice pentru
diferite combinaţii de haine (ASHRAE).

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 3

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

Tabel 1.1. Valori ale rezistenţei termice pentru haine R h

Combinaţia de haine Clo m2K/W
Om dezbrăcat 0 0
Pantaloni scurţi 0,1 0,018
Haine pentru climat 0,3 0,047
tropical (subţiri)
Haine de vară 0,5 0,078
(îmbrăcăminte uşoară)
Salopetă de lucru 0,8 0,124
Haine de interior pentru 1,0 0,155
iarnă
Costum 1,5 0,233
Obs. - ** Clo este reprezentarea numerică a rezistenţei termice a ansamblului de haine 1 clo = 0,155 m 2K/W=0,18
m2hoC/kcal.
1 clo reprezintã o persoanã în repaus care se simte confortabil la 21°C (50% umiditate relativã a aerului,
viteza aerului fiind de 0,01 m/s). Exemplu de calcul a rezistenţei termice a ansamblului de haine: cămaşă
cu mânecă scurtã 0,19 clo + lenjerie 0,04 clo + pantaloni scurţi 0,11 clo + şosete 0,02 clo + încălţăminte
uşoarã 0,02 clo = 0,38 clo.

Primii patru factori sunt factori de mediu, ultimii doi factori sunt parametrii
legaţi de capacitatea de acomodare a corpului uman în vederea menţinerii echilibrului
termic. Omul nu resimte fiecare factor în parte, ci doar acţiunea compusă a tuturor
factorilor. Sistemul senzorial al omului nu permite estimarea valorii temperaturii, ci
doar constatarea existenţei senzaţiei de frig sau de cald (S.Dumitrescu).

În normative sunt prezentate influenţe combinate ale factorilor de confort termic.

Influenţa temperaturii aerului şi a temperaturii medie de radiaţie este prezentată în
figura 1.2 a. Perechile de valori Ti şi Tmr din zona haşurată corespund condiţiilor de
confort termic. În figura 1.2 b. este prezentată influenţa combinată a vitezei aerului
interior şi a temperaturii aerului interior, iar în figura 1.2 c. cea a temperaturii aerului
interior împreună cu cea a umidităţii relative (Sajin).

Figura 1.2. Influenţa factorilor de confort asupra mediului ambiant : a. Ti şi Tmr,

b. Ti şi w, c. Ti şi φi

În diagrama i x din figura 1.3 se arată că, la valori ale entalpiei aerului i 105
kJ/kg, activitatea de durată a omului nu se mai poate desfăşura (Sajin).

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 4

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

Figura 1.3. Delimitarea în diagrama i-x pentru aer umed a zonei de confort

Valorile parametrilor de confort pentru clădiri, conform SR 1907-2, sunt date în tabelul
1.2(Indrumar de efic):

Tabel 1.2. Parametrii de confort pentru clădiri

Camera Temperatura Diferenţa de temperatură Umiditate relativă Viteza aerului
[oC] [oC] [%] [m/s]
Living 20 Pentru pereţi<4,5 35 - 70 0,15 – 0,25
Dormitor 20
Baie 22 Pentru terase, planşee
sub pod, planşee pe
Bucătărie 18 pământ <3,5
Casa scărilor 18
Birou 20
Săli de clasă 18
Magazine 18

1.3. Schimbul de căldură între corpul uman şi mediul ambiant

Pentru a evidenţia schimbul de căldură realizat între corpul uman şi mediu, în

vederea realizării confortului termic, se poate scrie ecuaţia de bilanţ termic:

Qi=Qs [W], (1.2)

unde Qi –căldură generată de corpul uman (energia internă) şi Qs – cantitatea totală de

căldură schimbată de om cu mediul ambiant.

Senzaţia de frig apare atunci când Qi< Qs, iar senzaţia de cald apare atunci când
Qi> Qs. Pentru remedierea acestor senzaţii, apare răspunsul uman prin activarea

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 5

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

mecanismului termoregulator, fie în primul caz, prin generarea de mai multă căldură de
către organism – intensificarea activităţii musculare, tremurat sau în al doilea caz, prin
mărirea căldurii evacuate în mediu - transpiraţie şi respiraţie.

Cantitatea totală de căldură schimbată de om cu mediul ambiant se defineşte:

Qs= Qcv+ Qr+Qc+Qev+Qres [W], (1.3)

unde: Qcv- căldura schimbată prin convecţie cu mediul ambiant, Qr – căldura

schimbată prin radiaţie cu elementele de construcţie care mărginesc încăperea, Qc -
căldura de contact cu podeaua sau cu mobilierul, Qev – căldura schimbată prin
evaporare, Qres – căldura transmisă prin respirare. Valorile căldurilor schimbate prin
convecţie şi radiaţie pot fi pozitive sau negative, după cum sunt temperaturile
elementelor din încăpere în raport cu temperatura corpului uman.

Căldura sensibilă schimbată de om prin convecţie cu aerul din mediul

înconjurător se poate determina cu relaţia:

Qcv   cv  S  (To  Ti ) , [W] (1.4)

unde: αcv- coeficientul de schimb de căldură prin convecţie de la suprafaţa

îmbrăcămintei la mediul ambiant în W/m2oC, S- suprafaţa îmbrăcămintei în m2, To -
temperatura la suprafaţa exterioară a îmbrăcămintei în oC, Ti - temperatura aerului din
încăpere în oC.

Căldura sensibilă schimbată de om prin radiaţie cu elementele de construcţie

se poate exprima cu următoarea relaţie:

Qr   r  S  (To  Tmr ) , [W] (1.5)

unde: αr- coeficientul de schimb de căldură prin radiaţie de la suprafaţa

îmbrăcămintei la suprafeţele delimitatoare în W/m2oC, Tmr – temperatura medie a
suprafeţelor de radiaţie în oC.

Coeficientul de schimb de căldură prin radiaţie este dat de relaţia:

4 4
 To ,a  T 
    mr ,a 
r  
100   100   C  (1   ) , (1.6)
To ,a  Tmr , a

unde: To,a şi Tmr,a - temperaturile absolute exprimate în K, C – coeficientul de

radiaţie al celor două suprafeţe, ε – coeficientul de absorbţie a radiaţiilor calorice de
către stratul de aer dintre om şi elementele de construcţie radiante.

Valorile coeficienţilor de schimb de căldură prin radiaţie şi prin convecţie sunt

aproximativ egale, acest lucru rezultând din faptul că temperatura aerului interior şi a
pereţilor sunt apropiate ca valoare. Acest lucru implică egalitatea dintre cantitatea de
căldură schimbată prin convecţie şi cea schimbată prin radiaţie, în cazul în care

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 6

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

organismul uman se află în repaus. Dacă organismul uman nu se află în repaus, atunci
coeficientul de schimb de căldură prin convecţie creşte, în acelaşi timp coeficientul de
schimb de căldură prin radiaţie rămâne constant.

Se poate evalua efectul global al radiaţiei şi al convecţiei şi se determină

cantitatea totală de căldură sensibilă schimbată de organismul uman prin radiaţie şi
convecţie:

Qcv  Qr    S   To  Tsz  , [W] (1.7)

unde:    cv   r [W/m2oC] (1.8)

 r  Tmr   cv  To o
Tsz  [ C] (1.9)


α – coeficientul global de transfer termic prin convecţie şi radiaţie, Tsz – temperatura

medie resimţită, care mai poartă denumirea de temperatură senzorială.

Temperatura senzorială sau temperatură medie resimţită este o temperatură

ipotetică a aerului interior dintr-o încăpere în care schimbul de căldură dintre om şi
mediul înconjurător se face doar prin convecţie. (S. Dumitrescu) Plaja de confort a
temperaturilor resimţite este între 20 si 24°C, în funcţie de activitatea depusă în acea
camera. Cu cât efortul depus de ocupanţi este mai mare, cu atât va scădea valoarea
temperaturii de confort (pentru starea de repaus temperatura de confort este în jurul
valorii de 22-23°C, pentru starea de activitate uşoară, munca de birou, valoarea acesteia
este de aproximativ 21°C, pentru munca fizică grea temperatura de confort este de cca
17-18°C, iar în cazurile de muncă fizică grea valoarea poate fi chiar de 10°C).

Cantitatea de căldura schimbată de om prin convecţie şi radiaţie este aceeaşi cu

cea transmisă prin conducţie de la nivelul pielii la suprafaţa exterioară a îmbrăcămintei
omului considerat: (Modele de eval _Sârbu)

Tp  To
Qcv  Qr  , [W] (1.10)
0,155  I cl

unde; Tp – temperatura pielii corpului uman în oC, Icl – rezistenţa termică a hainelor în
clo (vezi tabelul 1.3).

Căldura sensibilă de contact cu podeaua sau mobilierul se determină cu

relaţia:

Qc    St   Tt  Tpd  , [W] (1.11)

unde: λ -coeficientul de conductivitate mediu al încălţămintei în W/m 2oC, (λ=

10,25 W/m2oC), St - suprafaţa tălpilor în m2, Tt – temperatura tălpilor în oC, Tpd –

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 7

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

temperatura podelei în oC. În general, această cantitate de căldură are o valoare foarte
mică, care poate fi neglijată.

Cantitatea de căldură latentă schimbată de om prin evaporarea umidităţii

depinde de diferenţa dintre presiunea parţială a vaporilor de apă la nivelul pielii şi cea a
aerului din mediul ambiant.
p
Qev  c  r   ps  p   Bo  S , [W] (1.12)
pB
în care: c – coeficientul de evaporare, de viteza aerului interior, r – căldura latentă de
vaporizare a apei la temperatura medie a suprafeţei corpului uman în J/kg, ps -
presiunea parţială a vaporilor de apă la nivelul pielii, p – presiunea parţială a vaporilor
de apă din aerul interior, pB – presiunea barometrică, pBo – presiunea barometrică
normală , pBo= 760 mmHg=1,013 bar.

Căldura transmisă prin respiraţie are două componente: căldura sensibilă

pierdută prin respiraţie Qcres şi căldura latentă conţinută în vaporii expiraţi Qvap.

Qres=Qcres+Qvap , [W] (1.13)

m res  ci   Tex  To 
Qcres 
Fc
Unde: , (1.14)
m  i   xex  xo 
Qvap  res i
Fc
m res - debitul de aer expirat în J/kg, ci – căldura specifică la presiune constantă a aerului
interior în J/kgoC, Tex – temperatura aerului expirat în oC, ii – entalpia aerului expirat în
J/kg, xex – umiditatea absolută a aerului expirat, xo – umiditatea absolută a aerului
interior, Fc – porţiunea din suprafaţa corpului uman aflată în contact cu mediul.

Ca o concluzie legată de modalităţile de transfer de căldură între om şi mediul ambiant

dintr-o incintă, se poate spune că transferul de căldură între om şi mediul înconjurător se
realizează prin:
• Convenţie şi conducţie (42…44%),
• Radiaţie (32…35%),
• Evaporare (21….26%).

Căldura generată de corpul uman (energia internă) este în funcţie de gradul

activităţii musculare, de condiţiile date de mediul înconjurător precum şi de mărimea
corpului. Temperatura corpului este menţinută constantă la 37  0,8 oC, de un sistem de
reglare complex, condus de un centru termoregulator situat în hipotalamus. Pentru a
uşura transferul termic şi a resimţi senzaţia de confort, cu cât activitatea musculară este
mai intensă, cu atât temperatura aerului interior trebuie să fie mai scăzută . Energia
internă produsă pe unitatea de suprafaţă poate să varieze de la 45W/m 2 pentru un om
odihnit până la 500 W/m2 pentru un om alergând. Energia internă se determină ca
diferenţa între căldura metabolică şi energia consumată în unitatea de timp pentru
efectuarea diferitelor activităţi mecanice (mers, mişcare, muncă, etc.).

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 8

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

Qi  M  QL , [W] (1.15)

unde: M - căldura metabolică, iar QL – energia consumată în unitatea de timp pentru

efectuarea unui lucru mecanic de către om . Randamentul mecanic al corpului uman se
defineşte cu relaţia:

QL
m   0, 2 . (1.16)
M

Ca ordin de mărime, QL este mult mai mică decât M, de aceea se poate

considera egală cu 0 pentru majoritatea activităţilor.

În tabelul 1.3 sunt prezentate câteva valori ale vitezei metabolismului

organismului uman (metabolism energetic, conform GT-039-02), caracteristice
diverselor activităţi ale omului (ASHRAE). Viteza metabolismului este definită ca
raportul dintre căldura metabolică şi suprafaţa totală a corpului uman. Valorile medii
pentru adulţi ale suprafeţei totale a corpului uman sunt cuprinse între 1,6 şi 2 m2.

Tabel 1.3 Valori ale vitezei metabolismului pentru diverse activităţi

fizice
Activitate Valoare a vitezei metabolice [met]
repaus 0,7
somn 0,8
stat culcat 1,0
mers pe jos 2,0 – 3,4
muncă domestică 1,6 – 2,0
curăţenie în cameră 2,0-3,6
gătit 1,4-1,8
cumpărături 1,1-1,3
muncă de birou 1,1-1,3
muncă pe maşini –unelte 3,5-4,5
dactilografiere 1,2-2,0
dans 7,0 -8,7
tenis 1,4-2,6
şofat (maşina) 2,4
învăţământ 3,2
Obs. -*Met este unitate de măsură derivată pentru căldura specifică metabolică, 1 met = 58,2 W/m 2

Se poate determina şi temperatura la suprafaţa îmbrăcămintei în funcţie de viteza

metabolismului M/S exprimată în kcal/hm2 şi de rezistenţa termică a îmbrăcămintei şi
anume:

3, 4 108  f i  
M  
To  35, 7  0,032   1  m   0,181 I cl    To  273    Tmr  273     ,[ oC ] .
4 4
  (1.17)
S  
 f i   cv   To  Ti  

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 9

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

unde fi – factorul îmbrăcămintei care indică creşterea relativă de căldură a corpului în

raport cu corpul neîmbrăcat.

1.4. Indici de confort termic

Evaluarea nivelului de confort printr-un indicator global este foarte dificil de

realizat, deoarece trebuie să fie cuantificate influenţele tuturor parametrilor de confort.
La ora actuală, aprecierea confortului se face prin măsurarea fiecărui parametru sau prin
intermediul indicilor de confort. Indicii de confort sunt mărimi complexe care ţin seama
de influenţa combinată a unora dintre parametrii de mediu enunţaţi la subcapitolul
anterior.

Realizarea confortului termic impune ca temperatura senzorială să ia o anumită

valoare denumită temperatură de confort sau temperatura operativă (operative
temperature) Tc. Temperatura operativă se defineşte, conform GT-039-02, ca fiind
temperatura uniformă a unei incinte radiante negre, în care un ocupant schimbă aceeaşi
cantitate de căldură prin radiaţie şi prin convecţie ca într-o ambianţă neuniformă. În (S
Dumitrescu) sunt date relaţii din literatura de specialitate care permit determinarea
temperaturii de confort în funcţie de factorii de confort termic:
Tc  0, 43  Ti  0, 408  Tmr  136,5  i  p  0,328  0,141  37,8  Ti   w ,[oC](1.18)

Se poate neglija efectul umidităţii relative (în cazul încăperilor de locuit) şi

atunci Tc se determină cu relaţia 1.18, stabilită de Bedford:

Tc  0,522  Ti  0, 478  Tmr  0, 21  37,8  Ti   w ,[oC] (1.19)

Conform SR EN ISO 7730 se poate utiliza o formulă simplificată pentru calculul

temperaturii operative:

Tc  A  Ti  (1  A)  Tmr ,[oC] (1.20)

unde A – coeficient în funcţie de viteza curenţilor de aer interior (tabelul 1.4).

Tabelul 1.4. Valoarea coeficientului A în funcţie de viteza aerului

interior
w[m/s] <0,2 0,2….0,6 0,6……1
A 0,5 0,6 0,7

Temperatura operativă sau temperatura de confort reprezintă efectul complex al

temperaturii aerului interior şi al temperaturii suprafeţelor înconjurătoare. În figura 1.4
este prezentată o diagramă în care sunt arătate limitele de confort termic pentru
temperatura operativă, în funcţie de intensitatea activităţii depuse şi de îmbrăcăminte.
(Sotir Dumitrescu) Diagrama este valabilă pentru umidităţi ale aerului de aproximativ
50% , pentru viteze ale aerului foarte mici.

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 10

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

Figura 1.4. Limite de confort pentru temperatura operativă

Se defineşte temperatură efectivă ET(conform ASHRAE) ca şi temperatura

distribuită uniform pe suprafaţa unei anvelope imaginare la o valoare a umidităţii
relative de 50%, la care o persoană ar schimba aceeaşi cantitate de căldură ca cea din
mediul considerat. Se stabilesc zonele de confort termic ca fiind acele zone care
asigură un mediu termic acceptabil (de care sunt mulţumiţi cel puţin 80% dintre
persoanele aflate în interior) pentru ocupanţi îmbrăcaţi adecvaţi anotimpului şi
efectuând o activitate fizică foarte uşoară (aproximativ sedentară).

22,8 oC < ET < 26,1 oC vara

20 oC < ET<23,9 oC iarna

În literatura de specialitate se defineşte şi indicele de confort termic B, care se

determină cu următoarea relaţie;

B  C  0, 25   Ti  Tmr   0,1 xi  0,1  37,8  Ti   w , (1.19)

unde. C = -9,2 (iarna) şi C = -10,6 (vară), iar x i – conţinutul de umiditate al aerului

interior în g/kg aer uscat.

Pentru valori ale umidităţii relative φi =45% şi ale vitezei aerului w=0,2 m/s
indicele de confort termic B se poate determina din diagrama din figura 1.5.

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 11

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

Figura 1.5. Variaţia indicelui de confort termic B, în funcţie de temperatura

aerului interior Ti şi temperatura medie de radiaţie Tmr, pentru umiditatea relativă
φi =45% şi viteza aerului interior w=0,2 m/s

Pentru alte valori ale vitezei aerului interior şi ale umidităţii relative, se
determină o temperatură corectată Tmrc cu următoarea relaţie:

Tmrc  Tmr  Tmr  wTmr , [oC] (1.21)

unde Tmr - coeficient de corecţie în funcţie de umiditatea relativă reală, wTmr -

coeficient de corecţie în funcţie de viteza reală a aerului. Cei doi coeficienţi se citesc din
diagramele indicate în figura 1.6(Încălzirea clădirilor ind).

Figura 1.6.Variaţia factorilor de corecţie a temperaturii medii radiante funcţie

de temperatura aerului interior : a. - Tmr , b. - wTmr .

Fanger (Fanger, 1970) stabileşte o relaţie generală de determinare a legăturii

dintre factorii de confort, cunoscută sub numele de ecuaţia lui Fanger, de forma:

f(M/S, Icl, w, Tmr, Ti, p)=0, (1.22)

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 12

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

unde: M/S – viteza metabolismului în kcal/h*m2, Icl – indicele hainelor în m2*oC/W, w-

viteza aerului interior în m/s, Ti – temperatura aerului interior în oC, Tmr – temperatura
medie de radiaţie în oC, p– presiunea vaporilor de apă în mediul ambiant în Pa.

Ecuaţia lui Fanger poate fi prelucrată pentru a obţine hărţi de confort termic, ca
cea din figura 1.7:

Figura 1.7. Hartă de confort termic Fanger

Standardele SR EN ISO 7730:2006 , CR 1752 şi ASHRAE 55-92 cuantifică

confortul termic şi prin indicii:

 PMV – Predicted Mean Vote,

 PPD - Predicted Percent of Dissatisfaction.

PMV – vot mediu previzibil - un indice care reprezintă opţiunea medie

previzibilă a unui grup numeros de persoane, asupra senzaţiei termice produse de un
anumit mediu. Se calculează din bilanţul termic al corpului uman. În vederea evaluării
senzaţiei de confort termic se utilizează scara subiectivă de confort (conform ASHRAE)
cu şapte nivele, bazată pe modelul Fanger, care exprimă o clasificare în funcţie de
valorile pe care le ia indicele global de confort termic PMV:

 + 3 (foarte cald);
 + 2 (cald);
 + 1 (călduţ);
 0 (neutru);

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 13

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

 - 1 (răcoros);
 - 2 (rece);
 - 3 (foarte rece).

PPD –procent previzibil de nemulţumiţi - reprezintă, procentual, o valoare

admisă de indivizi nemulţumiţi de o stare a parametrilor de confort interior.

Matematic, Fanger a definit PMV astfel:

PMV   0,303  e 0,036M / S  0, 028   L , (1.23)

unde M/S – viteza metabolismului în W/m2, L – sarcina termică a corpului uman

definită ca diferenţa dintre producţia internă de căldură şi pierderea de căldură în mediul
ambient real pentru o persoană aflată ipotetic în confort termic şi cu un anume nivel de
activitate fizică aflată într-un anumit punct al încăperii în W/m2.

Păstrând aceleaşi unităţi de măsură ca în cazul ecuaţiei lui Fanger (1.19), se

obţine pentru determinarea indicelui PMV următoarea relaţie (conform GT-039-02):

M  M  
 S  1  m   0,35 5733  6,99 S  1   m   p  
   
 M  5 M

0, 42   1  m   58,15   1, 7  10  5867  p   
 S  S 
0,036
M
 M 
PMV  (0,303e S
 0, 028) 0,0014  34  Ti   , (1.24)
 S 
3,96  10 8 f  T  273 4   T  273 4   
i  o 
 mr

 f   T T  
 i cv o i 
 
 

unde fi – factorul îmbrăcămintei care este raportul dintre suprafaţa corpului îmbrăcat şi
suprafaţa corpului dezbrăcat: fi= 1 pentru şort, fi= 1,1 pentru îmbrăcăminte uşoară de
vară, fi= ,15 pentru costum, fi= 1,3 pentru îmbrăcăminte de iarnă, p – presiunea parţială
a vaporilor de apă , în Pa, M – viteza metabolismului în W/m2.
Indicele PPD este dat de relaţia:
4
 0,2179 PMV 2
PPD  100  95e 0,03353 PMV , [%] (1.25)

În această expresie se observă că în cazul în care în care PMV=0 (situaţie de

confort termic total) există un minim procent de persoane nesatisfăcute de 5%. Pentru
procentajul maxim de 10% (PPD<10%) de nesatisfacere, PMV are valori de +0,5 şi -0,5
(conform ISO 7730), deci -0,5 <PMV<+0,5.

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 14

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

Relaţia dintre PMVşi PPD se poate vizualiza şi pe diagrama din figura 1.8:

Figura 1.8. PPD în funcţie de PMV

Indicele LPPD – lowest possible percentage dissatisfied index – este o măsură

cantitativă a confortului termic al unei încăperi văzută ca un întreg pentru un grup de
persoane într-un mediu termic neuniform. Se utilizează în general pentru încăperi mari,
fiind mult mai util în acest caz. Se recomandă ca LPPD<6%.

Indicele DR - draught rating – , conform ASHRAE Standard 55 şi ISO EN

7730, cuantifică disconfortul produs de curenţii de aer prin următoarea relaţie:

DR   34  Ti   w  0, 05   0,37 wTw  3,14  ,

0,62
(1.26)

unde Tw – intensitatea locală a curenţilor de aer – valoarea procentuală a raportului

dintre abaterea standard a vitezei aerului interior şi valoarea medie a acesteia, în %.

1.5. Confortul termic local

Atunci când, de exemplu, o parte a corpului este rece şi o parte este caldă, chiar
dacă ecuaţia de confort termic este satisfăcută, există totuşi un disconfort local. Acesta
apare fie datorită unui câmp de radiaţie asimetric, contactului cu o pardoseală caldă sau
rece, datorită unui gradient de temperatură vertical sau senzaţiei de curent (răcire
convectivă a corpului).

1.5.1. Radiaţia termică asimetrică

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 15

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

Aceasta apare datorită ferestrelor reci, plafoanelor încălzite, corpurilor de încălzire cu

infraroşii, echipamentelor fierbinţi, etc., după cum se observă în figura 1.9. Asimetria
radiaţiei poate fi descrisă de un parametru denumit temperatură asimetrică de radiaţie,
definită ca diferenţa dintre temperaturile radiante a doi pereţi plani opuşi unui element
mic plan.

ΔTa = Trad,1 − Trad,2, [oC] (1.27)

unde Trad,1 şi Trad,2 - temperaturile radiante a două semispaţii – temperaturi plane

radiante. Diferenţa între temperatura plană radiantă şi temperatura medie radiantă este
că temperatura plană radiantă descrie efectul temperaturii într-o singură direcţie, spre
deosebire de temperatura medie radiantă care descrie efectul temperaturii în toate
direcţiile.

Figura 1.9. Pierderile/câştigurile de căldură ale unei încăperi pe timp de vară

Temperatura radiantă plană se determină cu relaţia:

n
Trad ,i  4

i 1
i, j T j 4  273 , [oC] (1.28)

unde Tj – temperatura suprafeţei j în K, φi,j – factor de formă al suprafeţei i pe suprafaţa

j.

Valorile recomandate pentru radiaţiile termice asimetrice, în timpul activităţilor uşoare,

conform cu ISO 7730, sunt următoarele:
 Temperatura radiaţiilor asimetrice cauzată de structurile verticale < 10 ºC,
 Temperatura radiaţiilor asimetrice ale tavanelor calde <5ºC.

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 16

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

1.5.2. Gradient vertical de temperatură al aerului

În mod normal, temperatura aerului într-o încăpere nu este constantă, ci creşte pe

verticală sau variază orizontal. Gradientul de temperatură vertical se în cazul unei
incinte se defineşte ca scăderea pe care o suferă temperatura aerului în oC pentru o
diferenţă de nivel de la 1,1 m la 0,1 m deasupra pardoselii (nivelul capului şi nivelul
gleznelor). Acesta poate reprezenta o sursă de disconfort atâta timp cât depăşeşte
anumite valori.

În perioada de iarnă, atunci când se utilizează aparate de încălzire, datorită

fenomenului de convecţie naturală care apare, repartiţia aerului din interiorul unei
incinte pe verticală nu este uniformă, conform figurii 1.10 (S.Dumitrescu).

Figura 1.10. Variaţia temperaturii pe verticală pentru: a. încălzire cu aer cald, b.

încălzire cu sobe de teracotă, c. încălzire centrală, d. încălzirea prin plafon, e.
încălzirea prin pardoseală

Recomandarea pentru gradientul termic vertical dată de ISO 7730 este ca

valoarea maximă a acestuia să fie de 3oC la o înălţime deasupra solului între 0,1 şi 1,1
m pentru o persoană aşezată, iar ASHRAE recomandă o aceeaşi valoare a gradientului,
la o înălţime între 0,1 şi 1,7 m, pentru o persoană în picioare (Instalaţii de ventilare).

1.5.3. Pardoseală caldă sau rece

Materialul din care este făcută pardoseala nu are o influenţă deosebită asupra
piciorului încălţat, însă influenţează atunci când o persoană este descălţată. Temperatura
optimă a pardoselii este de 25oC pentru persoane aşezate şi 23oC pentru persoane în
mişcare. ISO 7730 recomandă o temperatură a pardoselii între 19 şi 26 oC şi ASHRAE
între 18 şi 29 oC.

1.5.4. Viteza locală a curenţilor de aer

Curenţii de aer sunt motivele cele mai des întâlnite ale unei situaţii de disconfort în
interiorul unei incinte. În ISO 7730 este prezentată o diagramă (figura 1.11) în care este
prezentată legătura dintre viteza medie, temperatura aerului interior, activitatea fizică
desfăşurată şi indicele îmbrăcămintei (Instalaţii de ventilare).

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 17

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

Figura 1.11. Viteza medie a aerului în funcţie de temperatura aerului interior,

activitatea fizică desfăşurată, rezistenţa termică a îmbrăcămintei

1.6. Confortul vizual şi fonic

1.6.1  Confortul vizual

Iluminatul dintr-o încăpere trebuie să asigure confortul vizual al persoanelor prin

inducerea unor senzaţii pozitive în timpul activităţii acestora. Pentru realizarea unui
sistem de iluminat care să ofere în încăpere un mediu luminos confortabil este necesar
să se acorde atenţie următorilor factori pentru alegerea sursei de lumină şi anume
parametrilor luminotehnici ai acesteia:
 culoarea aparentă;
 temperatura de culoare;
 redarea culorii caracterizată prin indicele de redare a culorilor, Ra;
 durata de funcţionare;
 durata de punere în funcţiune;
 geometrie şi dimensiuni ale corpurilor de iluminat.

Nivelul de iluminat trebuie să fie în concordanţă cu specificul activităţii

desfăşurate în încăpere; el trebuie să fie asigurat pe suprafaţa de referinţă - planul util -
care poate fi orizontală (masă, birouri), verticală (raft, oglindă) sau înclinată (pupitru,
planşetă). In funcţie de specificul încăperilor, se recomandă realizarea nivelurilor de
iluminare prezentate în tabelul 1.5 (îndrumar clădiri), unde, pentru comparaţie, sunt
incluse şi nivelurile de lumină realizate natural. Valorile corespund standardului DIN
5035.

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 18

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

Tabelul 1.5.Nivelul de iluminare funcţie de destinaţia încăperii, în comparaţie cu lumina

naturală

Destinaţia încăperii Nivelul de iluminare

lx
Suprafaţă iluminată de soare puternic 10.000
Suprafaţă iluminată ziua (cer acoperit) 200 – 10.000
Suprafaţă iluminată de lună plină 0,25
Birouri* 300 – 500

Săli de conferinţe 300

Săli de calculatoare sau cu panouri de 500

comandă
750
Săli de desen
Hoteluri 200
Magazine: scări interioare 200

                  zone de prezentare 400

                  vitrine 15000 – 2500

Spitale:      saloane 100 – 150
                  săli de prim intervenţie 500
Şcoli:         săli de curs 300

                  săli de clasă 400 – 700

                  laboratoare, biblioteci 100 – 150

                  săli de desen 750 – 1400

Locuinţe :  sufragerii 200

                  dormitoare 150

                  băi 200

                  bucătării 150

                  holuri 100

                  birouri 300

Saloane de coafură 500
Muzee 300
Biserici, zona publicului 100

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 19

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

1.6.2  Confortul fonic

Zgomotul este o suprapunere de sunete, având frecvenţe şi amplitudini variabile,

producând o senzaţie auditivă considerată jenantă sau dezagreabilă. Arunci când
intensitatea sa este importantă, zgomotul are efecte notabile asupra metabolismului şi
activităţii intelectuale. Nivelul intensităţii unui zgomot se măsoară în decibeli, dB. O
modificare a nivelului sonor cu 10 dB corespunde aproximativ cu dublarea intensităţii
sonore percepute.

Zgomotul resimţit într-o încăpere poate proveni din exterior sau poate fi generat
în interiorul încăperii. În Tabelul 1.6 sunt date valorile admisibile ale zgomotelor
exterioare.

Tabelul 1.6.Nivelul de zgomot exterior admisibil

Locul, zona Intensitatea zgomotului

[dB]
ziua noaptea
In imediata apropiere a 55 40
locuinţelor
Staţiuni de odihnă şi 45 35
tratament
Zonă industrială 65 45

1.7. Consideraţii despre sănătate şi siguranţă

Diverse studii au arătat că aerul din interiorul clădirilor poate fi chiar mai poluat
decât aerul exterior. Câţiva factori obişnuiţi ai poluării aerului din interior sunt
următorii:
 Spori de mucegai;
 Ciuperci;
 Polen;
 Acarieni;
 Resturi de animale ;
(păr, piele, pene…)
 Produse de curăţat;
 Vapori de vopsea;
 Fum de ţigară;
 Aburi de la încălzire sau gătire (ulei, gaz, combustibil solid).

Efectele adverse ale poluării aerului din interior asupra sănătăţii sunt:
 Durere de cap,
 Congestie nazală,
 Ochi iritaţi,
 Boli asemănătoare gripei („sindromul clădirii bolnave”),
 Strănut,

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 20

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

 Căi respiratorii inflamate,

 Dificultăţi respiratorii.

O altă clasificare ,în funcţie de tipul surselor de poluare, prezintă 5 tipuri de

poluare a aerului din interiorul încăperilor:

1. arderea combustibilului în încăperi pentru încălzire şi prepararea hranei.

Problemele care pot apare includ dureri de cap, ameţeală, somnolenţă, ochi apoşi,
respiraţie greoaie sau chiar moarte. Substanţele poluante asociate cu procesele de ardere
sunt gaze şi particule de praf şi/sau funingine. Tipurile de poluanţi şi cantitatea în care
sunt produşi depind de tipul instalaţiei, cât de bine este ea montată, operată şi
întreţinută, de tipul combustibilului ars, precum şi de gradul de ventilare a spaţiului
interior. Poluanţii cei mai comuni produşi în instalaţiile de ardere din clădiri sunt:
o Monoxidul de carbon,
o Dioxid de carbon,
o Dioxidul de azot,
o Dioxidul de sulf,
o Particule cu sau fără produşi chimici ataşaţi,
o Hidrocarburi nearse,
o Aldehide.

Procesul de ardere este însoţit întotdeauna de producerea de vapori de apă.

Aceştia nu sunt consideraţi în general un poluant dar pot acţiona ca unul prin efectele
lor secundare; de exemplu, umiditatea ridicată şi suprafeţele umede favorizează apariţia
unor bacterii şi a mucegaiului. Pentru reducerea expunerii la poluanţii din produsele de
ardere, este deosebit de important ca  instalaţiile de ardere să fie bine alese, instalate,
utilizate, inspectate şi întreţinute. O ventilare corespunzătoare a clădirii micşorează de
asemenea riscul de expunere la astfel de poluanţi. În ultima vreme au apărut pe piaţă
dispozitive detectoare de monoxid de carbon; este obligatorie utilizarea lor acolo unde
gradul de ventilare este redus.
2. materialele de construcţie, mobila. Casele mai vechi pot conţine izolaţii care
sunt parţial sau total realizate din asbest, de obicei de culoare alb sau alb-gri, sub formă
de pudră sau semi-poros. Asbestul, folosit ca material de construcţie din cauza
proprietăţilor lui de rezistenţă termică, poate elimina fibre de asbest in aer interior dacă
materialul nu este bine izolat. Inhalarea de fibre de asbest poate cauza cancer pulmonar
şi azbestoza (cicatrizarea ţesutului pulmonar). Chiar şi materialele naturale de tipul
rumeguşului sau prafului de tencuială pot fi dăunătoare. Deseori pericolul nu provine
din materialul primar ci din lianţi, solvenţi, stabilizatori sau alţi aditivi. Mobilierul poate
la rândul său reprezenta o sursă de poluare prin substanţele volatile eliberate de lacuri şi
vopsele.

3. gazele toxice eliminate de sol pe care este situată clădirea. Radonul este un
gaz incolor, inodor şi radioactiv care poate pătrunde în casă prin crăpăturile din pereţii
sau podelele de beton şi prin ţevile de drenaj din podele. Cea mai comună sursă de
radon e uraniul care există în mod normal în unele terenuri pe care au fost construite
case. Problemele apar când concentraţiile de radon cresc în interiorul caselor sau a
clădirilor.

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 21

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

4. produsele de gospodărie. Substanţele utilizate la curăţenie sunt de cele mai

multe ori dizolvanţi cu conţinut ridicat de substanţe volatile (alcooli, esenţe parfumate
etc.). 

5. fumul de ţigară. Fumul de ţigară cauzează mai mult de 87% din cancerele de
plămâni, după părerea specialiştilor. Fumatul activ sau pasiv (inhalarea fumului) creşte
riscul de atac de cord şi de accident vascular cerebral. Fumatul cauzează între 15000 si
300000 de infecţii ale tractului respirator inferior în fiecare an la copii mai mici de 18
luni, ducând la 7500 până la 15000 spitalizări. Fumul de ţigară poate determina apariţia
astmului la copii.
Conform (Sajin) concentraţia maximă admisă de dioxid de carbon într-o incintă este
dată în tabelul 1.7:
Tabelul 1.7. Concentraţia maximă admisă de CO2 în aerul unei încăperi
Destinaţia încăperii Concentraţia maximă
admisă în:
l/m3 g/kg
Cameră de locuit 1 1,5
Cameră pentru copii sau bolnavi 0,7 1
Cameră destinată activităţilor periodice 1,26 1,75
Cameră pentru activităţi de scurtă durată 2 3

În tabelul 1.8 sunt prezentate surse, concentraţii admise şi raportul “interior/exterior”

pentru principalii poluanţi interiori clădirilor.

Surse, concentraţii admise şi

Tabelul 1.8.

raportul “interior/exterior”
Poluant Sursa de poluare Concentraţii Raportul
interioară admise concentra-

ţiilor

interior /
exterior
Asbest Izolaţii de incendiu  106 fibre/ m3 1
Dioxid de Combustie, activitate  1
carbon (CO2) umană, animale de casă    3000 ppm
Monoxid  de Echipament de combustie,     100 ppm  1
carbon (CO) motoare, sisteme de
încălzire defecte
Formaldehida Izolaţii, lianşi, plăci 0,05 la 1,0 ppm 1
conglomerate
Fibre minerale Produse, îmbrăcăminte,  NA --
si sintetice

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 22

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

tapiserii
Dioxid de azot Combustie, sobe cu gaz, 200 la 1000 µg/m3  1
(NO2) încălzitoare de apă instant,
uscătoare, ţigări, motoare
Vapori organici Combustie, solvenţi, răşini, Nu este cazul 1
(VOCs) produse, pesticide, spray-uri
cu aerosoli
Ozon Arc electric, surse de UV          20 ppb 1
       200 ppb 1
Radon Materiale de construcţie,    0,1 to 200 nCi/m3  1
ape subterane, sol
Sobe, şemineuri, ţigări,    100 to 500 µg/m3  1
Particule substanţe volatile
respirabile concentrate, spray-uri cu
aerosoli, gătit
Sulfati Chibrituri, sobe cu gaz     5 µg/m3 1
Dioxid de sulf Sisteme de încălzire    20 µg/m 3
1
(SO2)
Micro Activitate umană, animale Nu este cazul 1
organisme de casă, ferigi, insecte,
plante, spori, umidificatoare,
sisteme de aer condiţionat

1.8.Măsurarea confortului termic

Amplasarea senzorilor de măsurare a parametrilor de confort ai unei ambianţe se

face, de regulă, în centrul încăperii, la diverse înălţimi, conform, GT-039-02 ( tabelul
1.9).

Tabelul 1.9. Înălţimi recomandate pentru măsurarea confortului termic

Poziţii ale Înălţimi recomandate [m] Coeficienţi de pondere a valorilor

senzorilor măsurate pentru calculul valorilor
medii

aşezat Ortostatism Ambianţă Ambianţă

omogenă neomogenă

Nivelul capului 1,1 1,7 - 1

Nivelul 0,6 1,1 1 1

abdomenului

Nivelul 0,1 0,1 - 1

gleznelor

Temperatura aerului interior se măsoară cu senzori de temperatură de tipul:

o termometru cu dilatare de lichid (figura 1.12)sau cu dilatare de solid;

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 23

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

o termometru cu rezistenţă electrică;

Figura 1.12. Termometru cu mercur

La măsurarea temperaturii aerului senzorul trebuie să fie protejat împotriva

influenţei radiaţiei termice provenite din vecinătăţi. Tipurile de protecţie utilizate:

 acoperirea senzorului cu vopsea reflectorizantă;

 lustruirea senzorului, în cazul celor metalici;

 interpunerea unor ecrane reflectante între pereţi şi senzorul de

temperatură.

Datorită inerţiei termice a senzorilor de temperatură, se recomandă ca măsurarea

să se efectueze într-un interval de timp de cel puţin 1,5 ori timpul de răspuns al acestora.

Termometrele de contact sau pirometrele măsoară temperatura superficială a

unui corp care are o valoare diferită faţă de temperatura ambientului cu care comunică
suprafaţa respectivă. Valoarea sa depinde de coeficientul de transfer termic al corpului,
de temperatura exterioară şi cea interioară. Media ponderată a valorilor temperaturilor
superficiale pe suprafeţele limitrofe incintei oferă valoarea temperaturii medii radiante.

Temperatura medie radiantă (Tmr) poate fi măsurată cu un termometru Vernon –

Jokl (figura 1.13) (Instalatii incalzire leonardo cluj). Acesta constă dintr-o sferă cu
diametrul de 152 mm, acoperită cu un strat de vopsea neagră şi având în centru un
termometru cu mercur, termorezistenţă sau un termocuplu sferic. Temperatura globului
la echilibru este dată de bilanţul între cantitatea de căldură câştigată sau pierdută prin
radiaţie sau convecţie(Brujan).

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 24

 Roxana Grigore – Energetica clădirilor

Figura 1.13. Termometru cu glob Vernon – Jokl. 1 – corpul termometrului, 2 –

extensia termometrului, 3 – invelis din poliuretan, 4 –element de
fixare

Umiditatea relativă (φi) reprezintă raportul dintre umiditatea aerului nesaturat şi

umiditatea de saturaţie la temperatura respectivă şi se exprimă în procente. Valoarea
acesteia se măsoară cu higrometre. Higrometrele cu clorură de litiu sunt instrumente
care indică în mod direct presiunea parţială a vaporilor de apă.

Viteza curenţilor de aer (w) trebuie sa fie de 0,1 – 0,2 m/s, nu mai mari de 0,5
m/s. Pentru valori sub 0.1 m/s se va crea senzaţia de « atmosferă statică ». Valorile
acestei mărimi se pot determina cu ajutorul anemometrelor. Anemometrele care pot
măsura viteze atât de mici sunt cele cu fir cald si nu cu elice.

Camerele în infraroşu pot fi utilizate într-o analiza calitativă, de vizualizare a

gradienţilor termici). Acestea identifică rapid, eficient şi cu mare succes toate punţile
termice ale anvelopei clădirii. Cu ajutorul lor se poate determina dacă montajul
tâmplăriei a fost făcut corespunzător sau nu, dacă există zone neizolate termic între
tâmplărie şi perete sau zone neetanşe între părţile fixe si cele mobile ale acesteia, etc.
Tot cu ajutorul camerelor IR, utilizând regimul termic nestaţionar dintre noapte si zi, se
pot detecta eventualele infiltraţii de apă în pereţi, datorită capacităţii calorice masice
mult mai mari ale apei faţă de elementele de zidărie :capa = 4180 J/kg K faţă de czidărie =
840 J/kg K. De aceea, odată cu variaţiile relativ bruşte ale temperaturii exterioare, apa
îşi va modifica mai lent temperatura faţă de restul materialelor, devenind vizibilă în
fotografiile în infraroşu.

Capitolul 1. Microclimatul interior al unei clădiri 25