CALITATEA MEDIULUI INTERIOR / EXTERIOR

3.1 CONFORTUL TERMIC

Confortul termic este definit de totalitatea condiţiilor de microclimă dintr-o încăpere care determină o
ambianţă plăcută în care omul să se simtă bine, nefiind necesară solicitarea sistemului termoregulator al
organismului.
Factorii principali ai confortului termic sunt:
temperatura aerului;
temperatura medie de radiaţie;
viteza aerului;
umiditatea aerului;
îmbrăcămintea;
 intensitatea activităţii fizice.

Temperatura aerului
Temperatura aerului interior este cel mai important parametru de confort termic. Totodată,
temperatura aerului interior are o importanţă deosebită în energetica întregii clădiri pentru că ea
determină consumurile energetice pentru încălzirea, respectiv răcirea, clădirii. Din punct de vedere
fiziologic se consideră că temperatura corespunzătoare a aerului interior pentru un individ normal
îmbrăcat şi fără activitate fizică este de
20 … 22 C, iarna şi 22 … 26 C, vara.
o o

Temperaturile interioare convenţionale de calcul ale încăperilor încălzite sunt stabilite de

standardul SR 1907-2. Valorile temperaturii interioare, precum şi valorile altor parametri de confort,
pentru diverse încăperi ale unei clădiri civile sunt prezentate în Tabelul 3.1.

Tabelul 3.1
Parametri de confort pentru clădiri civile
Diferenţe Viteza
Temp. Umiditate
Camera de temperatură aerului
[oC] relativă [%]
[oC] [m/s]
Camera de zi 20 Pentru pereţi
< 4,5 0,15 –
Dormitor 20 35 – 70
0,25
Baie 22 Pentru terase,
 Bucătărie 18 planşee sub pod,
planşee pe pământ
Casa scărilor 18 < 3,5
Birou 20
Săli de clasă 18
Magazine 18

Temperatura medie de radiaţie

Temperatura medie de radiaţie este media ponderată cu suprafeţele respective a temperaturilor pereţilor,
ferestrelor, plafonului, pardoselii şi corpurilor de încălzire din încăpere. Schimbul termic al organismului uman
este în funcţie de aceste temperaturi. Ideal este ca temperatura medie de radiaţie să fie cât mai apropiată de
temperatura aerului interior. Acest lucru se obţine printr-o bună izolare termică a pereţilor exteriori şi ferestrelor
şi prin dimensionarea corespunzătoare a corpurilor de încălzire (suprafaţă de radiaţie cât mai mare, temperatură
superficială ridicată).

Viteza aerului
Viteza de mişcare a aerului este un parametru important al confortului termic în încăperile ventilate.
Senzaţia de inconfort, “de curent” este resimţită de ocupanţi cu atât mai mult cu cât temperatura aerului în
mişcare este mai mică decât temperatura mediului ambiant. La temperaturi uzuale ale aerului interior de
20 … 22oC viteza aerului trebuie să se situeze între 0,15 şi 0,25 m/s. În cazul în care un individ desfăşoară o
activitate susţinută şi este bine îmbrăcat se pot admite şi viteze mai mari ale aerului.
Umiditatea aerului
Umiditatea aerului este un parametru important al confortului termic în încăperile climatizate. O parte
din pierderile de căldură ale organismului uman este constituită de evaporarea de la suprafaţa pielii; intensitatea
acestui fenomen depinde de diferenţa tensiunilor de vaporizare între apa de la nivelul pielii şi vaporii de apă
conţinuţi în aer. Limitele superioară şi inferioară ale nivelului admisibil al umidităţii relative a aerului din
încăperi sunt 70%, respectiv, 35%. Umidităţi relative ale aerului interior mai mari de 70%, în perioada rece a
anului, favorizează formarea condensatului pe suprafaţa interioară a pereţilor exteriori, mai ales la izolări
termice reduse, ducând la apariţia mucegaiului.

Îmbrăcămintea
Îmbrăcămintea are o influenţă deosebită asupra senzaţiei de confort. Se poate resimţi senzaţia de bine,
într-o încăpere mai rece dar îmbrăcat mai gros, precum şi într-o încăpere mai caldă, dar îmbrăcat mai lejer.
Izolaţia termică dată de o ţinută vestimentară este caracterizată de rezistenţele termice ale elementelor
îmbrăcăminţii.

Intensitatea activităţii fizice

Intensitatea activităţii fizice determină cantitatea de căldură cedată de corpul uman în mediul
ambiant. Cu cât activitatea fizică este mai intensă, cu atât temperatura aerului din încăpere trebuie să
fie mai scăzută pentru a se facilita transferul termic şi a se resimţi senzaţia de confort. În Tabelul 3.2
se dau valorile căldurii cedate de organismul uman, caracteristice diverselor tipuri de activitate.

Tabelul 3.2
 Căldura degajată de corpul uman
funcţie de tipul de activitate

Căldura cedată
Activitatea
[W]
Somn 75
Aşezat pe scaun 105
În picioare, relaxat 125
Activitate de secretariat 130
Activitate de laborator 170
Muncă la maşini unelte 290

Indicatori globali de confort termic

Pentru a aprecia gradul de confort termic al unei ambianţe se folosesc indicatori globali care
însumează efectele separate ale fiecărui factor: temperatură, umiditate, viteza aerului, nivelul
activităţii fizice, îmbrăcămintea etc. Dintre aceşti indicatori globali se amintesc:
Indicele de confort termic B (Van Zuilen)
Indicele de ambianţă termică PMV (opţiunea medie previzibilă)
Când aceşti indicatori au valoarea zero se apreciază că este asgiurat confortul termic în încăperea
respectivă. Practic, se admite un domeniu de variaţie al acestor indicatori, -0,5 … +0,5, pentru zona confortului
termic. Determinarea indicelui B se face conform GP 060/2000. Determinarea indicelui PMV se face conform
GT 039/2002 şi SR ISO 7730.
3.2 CONFORTUL VIZUAL ŞI FONIC

3.2.1 Confortul vizual

Iluminatul dintr-o încăpere trebuie să asigure confortul vizual al persoanelor prin inducerea
unor senzaţii pozitive în timpul activităţii acestora. Pentru realizarea unui sistem de iluminat care să
ofere în încăpere un mediu luminos confortabil este necesar să se acorde atenţie următorilor factori:
nivelului de iluminare şi uniformităţii acestuia
culorii luminii şi redării culorilor
direcţionării fluxului luminos
distribuţiei luminanţelor
orbirii
fenomenului de pâlpâire
prezenţei luminii de zi
menţinerii sistemului de iluminat în timp
Pentru că se fac adesea confuzii legate de mărimile utilizate în analiza luminotehnică, se
prezintă pe scurt definiţiile acestora.
Fluxul luminos φ [lm] - fluxul radiant emis în spectrul vizibil
Intensitatea luminoasă I α = dφ / dΩ [cd] - fluxul luminos pe direcţia α, unde dΩ este unghiul
solid elementar
 Iluminarea E = dφ / dA [lx ] - densitatea spaţială a fluxului luminos pe supraf. A
Nivelul de iluminat trebuie să fie în concordanţă cu specificul activităţii desfăşurate în încăpere; el
trebuie să fie asigurat pe suprafaţa de referinţă - planul util - care poate fi orizontală (masă, birouri), verticală
(raft, oglindă) sau înclinată (pupitru, planşetă). In funcţie de specificul încăperilor, se recomandă realizarea
nivelurilor de iluminare prezentate în Tabelul 3.3, unde, pentru comparaţie, sunt incluse şi nivelurile de lumină
realizate natural. Valorile corespund standardului DIN 5035.
O importanţă deosebită în asigurarea confortului vizual o are culoarea luminii. Culoarea
luminii are importanţă estetică, funcţională şi psihologică. Astfel se recomandă lămpi de culoare:
caldă: pentru încăperi amplasate spre nord şi puţin
vitrate
neutră: pentru încăperi de muncă intelectuală
neutră-rece: pentru încăperi de muncă fizică, cu vitrare mare şi unde se lucrează numai în
timpul zilei
rece: pentru încăperi plasate spre sud şi puternic vitrate, precum şi pentru încăperile în
care activitatea cere atenţie şi concentrare mărite
Tabelul 3.3
Nivelul de iluminare funcţie de destinaţia încăperii, în comparaţie cu lumina naturală
Nivelul de iluminare
Destinaţia încăperii
[lx]
Suprafaţă iluminată de soare puternic 10.000
Suprafaţă iluminată ziua (cer acoperit) 200 – 10.000
Suprafaţă iluminată de lună plină 0,25
 Birouri* 300 – 500
Săli de conferinţe 300
Săli de calculatoare sau cu panouri de 500
comandă 750
Săli de desen
Hoteluri 200
Magazine: scări interioare 200
zone de prezentare 400
vitrine 15000 –
2500
Spitale: saloane 100 – 150
săli de prim intervenţie 500
Şcoli: săli de curs 300
săli de clasă 400 – 700
laboratoare, biblioteci 100 – 150
săli de desen 750 – 1400
Locuinţe : sufragerii 200
dormitoare 150
băi 200
bucătării 150
holuri 100
birouri 300
Saloane de coafură 500
Muzee 300
Biserici, zona publicului 100

3.2.2 Confortul fonic

 Zgomotul este o suprapunere de sunete, având frecvenţe şi amplitudini variabile, producând o senzaţie
auditivă considerată jenantă sau dezagreabilă. Arunci când intensitatea sa este importantă, zgomotul are efecte
notabile asupra metabolismului şi activităţii intelectuale. Nivelul intensităţii unui zgomot se măsoară în
decibeli, dB. O modificare a nivelului sonor cu 10 dB corespunde aproximativ cu dublarea intensităţii sonore
percepute.
Zgomotul resimţit într-o încăpere poate proveni din exterior sau poate fi generat în interiorul încăperii.
In Tabelul 3.4 sunt date valorile admisibile ale zgomotelor exterioare.

Tabelul 3.4
Nivelul de zgomot exterior admisibil
Intensitatea zgomotului
Locul, zona [dB]
ziua noaptea
In imediata apropiere a 55 40
locuinţelor
Staţiuni de odihnă şi 45 35
tratament
Zonă industrială 65 45

Pentru a avea o ambianţă interioară confortabilă din punct de vedere fonic trebuie să nu se
depăşească în încăperi următoarele niveluri de zgomot:
camere de locuit 35 dB
bucătării 38 dB
săli de lectură 40 dB
 birouri, săli de clasă 45 dB
muzică de ambianţă 60 dB
magazine 70 dB
spaţii tehnice (staţii de pompare, centrale termice etc.) 85 dB

3.3 CONSIDERAŢII DESPRE SĂNĂTATE ŞI SIGURANŢĂ

Diverse studii au arătat că aerul din interiorul clădirilor poate fi chiar mai poluat decât aerul exterior.
Factorii care determină în ce măsură poluanţii din mediul interior pot afecta sănătatea sunt:
Prezenţa, modul de utilizare şi starea surselor de poluare
Nivelul poluării atât la interiorul cât şi la exteriorul clădirii
Gradul de ventilare din clădire
Nivelul general de sănătate al ocupanţilor clădirii.
Sursele de poluare ale aerului interior sunt :
Fum de ţigară
Materiale de construcţie (azbest, vată de sticlă etc.), finisaje (lacuri, vopsele etc.)
Mobilier (ţesături, lacuri etc.)
Activităţi curente: gătit, curăţire, încălzire, refrigerare.
Aerul exterior; prin ventilare şi în absenţa filtrelor, poluanţii trec în mare parte la interiorul clădirii.

3.3.1 Probleme cauzate de instalaţiile de ardere

 Probleme de sănătate pot apare în legătură cu aproape toate tipurile de instalaţii. Se vor considera cu
precădere problemele care apar ca urmare a deteriorării calităţii aerului interior din cauza proceselor de ardere a
unui combustibil în instalaţii de încălzire, de preparare a hranei sau decorative. Problemele care pot apare
includ dureri de cap, ameţeală, somnolenţă, ochi apoşi, respiraţie greoaie sau chiar moarte. Se atrage atenţia că
simptome similare pot avea cauze medicale sau cauze legate de poluanţi având altă sursă decât arderea
combustibililor.
Substanţele poluante asociate cu procesele de ardere sunt gaze şi particule de praf şi/sau funingine.
Tipurile de poluanţi şi cantitatea în care sunt produşi depind de tipul instalaţiei, cât de bine este ea montată,
operată şi întreţinută, de tipul combustibilului ars, precum şi de gradul de ventilare a spaţiului interior.

Poluanţii din produsele de ardere includ:

Aer exterior
Fum de ţigară
Gaze evacuate de la motoare cu ardere internă (autoturisme, maşini de tuns iarba)
din apropiere
Activităţi incidentale (suduri, lipituri, arderea lemnelor şi frunzelor)
Gaze de ardere evacuate din instalaţii de ardere (sobe, şeminee, cazane de apă cu
ardere de gaz sau petrol, centrale termice).
Poluanţii cei mai comuni produşi în instalaţiile de ardere din clădiri sunt:
Monoxidul de carbon
Dioxidul de azot
 Dioxidul de sulf
Particule cu sau fără produşi chimici ataşaţi
Hidrocarburi nearse
Aldehide
Procesul de ardere este însoţit întotdeauna de producerea de vapori de apă. Aceştia nu sunt consideraţi
în general un poluant dar pot acţiona ca unul prin efectele lor secundare; de exemplu, umiditatea ridicată şi
suprafeţele umede favorizează apariţia unor bacterii şi a mucegaiului. Alte probleme legate de unimitate sunt
tratate în paragraful următor.
Instalaţiile cu evacuare sunt dotate cu un canal, coş sau alt element care să conducă gazele de ardere
afară din clădire. În cazul în care elementul de evacuare este blocat sau prost instalat, cantitatea de poluanţi care
pătrund în aerul interior este mare. Instalaţiile fără evacuare eliberează gazele de ardere direct în clădire.
Tabelul 3.5 prezintă probleme legate de instalaţiile de ardere care conduc la poluarea mediului interior.
Aceste probleme pot fi identificate de cele mai multe ori doar de către un specialist.

Tabelul 3.5
Instalaţii de ardere şi probleme ce pot apare
Instalaţia Combusti- Probleme tipice care pot apare
bilul
Centrale termice Gaz natural Schimbător de căldură fisurat;
Sobe de cameră sau gaz Aer de ardere insuficient pentru
Şeminee lichefiat arderea completă a combustibilului; Canal de evacuare
blocat; Arzător nereglat
Centrale termice Petrol Schimbător de căldură fisurat;
Aer de ardere insuficient pentru
arderea completă a combustibilului; Canal de evacuare
blocat; Arzător nereglat
Lemn Schimbător de căldură fisurat;
Centrale termice Aer de ardere insuficient pentru arderea completă a
Sobe de cameră combustibilului; Canal de evacuare blocat; Lemn tratat sau
verde
Cărbune Schimbător de căldură fisurat;
Centrale termice
Aer de ardere insuficient pentru arderea completă a
Sobe
combustibilului; Grătar defect
Kerosen Reglare necorespunzătoare; Combustibil nepotrivit (nu K-1);
Sobe de cameră
Tiraj slab; Aer de ardere insuficient pentru arderea completă
Centrale termice
a combustibilului
Cazane Gas Natural Aer de ardere insuficient pentru arderea completă a
de apă sau lichefiat combustibilului; Canal de evacuare blocat; Arzător nereglat
Extensii; Cuptoare Gaz natural Aer de ardere insuficient pentru arderea completă a
sau lichefiat combustibilului; Folosire incorectă pentru încălzirea spaţiului
 Sobe; Lemn Aer de ardere insuficient pentru arderea completă a
Şeminee Cărbune combustibilului; Canal de evacuare blocat; Lemn verde sau
tratat; Schimbător de căldură sau focar fisurat.

Pentru reducerea expunerii la poluanţii din produsele de ardere, este deosebit de important ca
instalaţiile de ardere să fie bine alese, instalate, utilizate, inspectate şi întreţinute. O ventilare
corespunzătoare a clădirii micşorează deasemenea riscul de expunere la astfel de poluanţi. În ultima
vreme au apărut pe piaţă dispozitive detectoare de monoxid de carbon; se recomandă utilizare lor
acolo unde gradul de ventilare este redus iar procesul de ardere are loc în spaţiu deschis (de ex., în
încăperile cu şeminee).
Utilizarea combinata a filtrelor sac (traditionale) si a filtrelor electrostatice conduce la
eliminarea particulelor de dimensiuni mari (praf, scame, etc), a unor contaminanţi de dimensiuni
mici, precum şi a bacteriilor şi unora dintre noxele generate în interiorul clădirilor. Aceste filtre au un
consum electric mic în raport cu eficienţa lor, sunt uşor de întreţinut şi curăţat. Pot fi folosite atât ca
element de conductă de ventilaţie cât şi ca element staţionar în clădirile lipsite de unităţi de aer
condiţionat.

3.3.2 Probleme cauzate de nivelul de umiditate

 Prea multă umiditate în aerul interior clădirii poate conduce la apariţia igrasiei, a mucegaiului sau a altor
medii bacteriologice. Acestea pot cauza la rândul lor o varietate de probleme de sănătate, de la reacţii alergice
până la atacuri astmatice şi pneumonii.
Nivelul de umiditate se manifestă asupra organismelor vii sub forma unei umidităţi relative, definită ca
raportul dintre conţinutul de apă din aer şi conţinutul maxim de apă pe care aerul considerat îl poate îngloba la
temperatura şi presiunea date. Cu alte cuvinte, nu cantitatea propriu-zisă de apă din aer este cea resimţită de
organism, ci gradul de saturare al aerului în umiditate, pentru că acesta determină schimbul de umiditate între
organism (prin suprafeţele sale umede) şi aerul înconjurător.

Excesul de umiditate poate fi cauzat de:

Duşuri, prepararea hranei, spălarea şi uscarea rufelor, spălatul pe jos, etc.
Scurgeri de la ţevi, încălţăminte umedă, stropitul pe lângă chivete.
Schimbul de umiditate cu aerul exterior: umiditatea circulă de la interior la exterior sau invers prin anvelopa
clădirii, fie prin difuzie, fie prin schimbul de aer.
Subsoluri umede, pereţi umeziţi de ploaie, scurgeri prin acoperiş

Pe lângă problemele de sănătate, umiditatea ridicată cauzează clădirii prin apariţia ruginii, cojirea
vopselelor şi tencuielilor, dăunând în timp chiar şi structurii clădirii.
Dacă umiditatea ridicată creează probleme, trebuie spus că şi umiditatea prea scăzută are
efectele ei. Sub 30% umiditate relativă, persoanele simt un puternic disconfort care se poate
manifesta prin senzaţia de uscăciune, iritarea mucoaselor nasului şi cavităţii bucale, sângerări la
nivelul nasului, infecţii. În general, umiditatea este scăzută pe durata iernii. Pe de o pare, aerul rece
exterior este uscat şi pătrunde în cantităţi mai mari în clădire datorită diferenţelor mai mari de
temperatură (curenţi convectivi intenşi, diferenţe mai mari de presiune între interior şi exterior). Pe
de altă parte, utilizarea unor elemente de încălzire uscate (de tipul caloriferelor sau radiatoarelor
electrice) conduce la încălzirea uscată a aerului, adică la scăderea umidităţii sale relative. Reglarea
nivelului de umiditate se poate realiza în acest caz prin elemente umidificatoare, de la simpla farfurie
cu apă care se evaporă, până la dispozitive sofisticate care realizează şi ionizarea aerului interior.
În Tabelul 3.6 se prezintă sintetic relaţia dintre nivelul de umiditate în aerul interior şi problemele de sănătate
asociate.

Metodele de control al nivelului de umiditate au fost tratate în primul capitol, ele făcând parte din
strategia de proiectare şi utilizare eficientă a unei clădiri: bariere de aer, hidroizolaţii, ventilare corespunzătoare,
elemente de construcţie care să ferească pereţii de ploaie.

Întreaga anvelopă a clădirii trebuie să prevină pătrunderea umidităţii din exterior dar şi să permită
evacuarea excesului de umiditate produsă la interior. În acest sens, rolul ventilării este hotărâtor.

Tabelul 3.6
Efectul schimbării umidităţii relative asupra unor contaminanţi
Zona
optimă
 Bacterii
Viruşi
Mucegai
Insecte
Infecţii
respiratorii
Alergii, rinite
şi astm
Reacţii
chimice
Ozon
1
Umiditate 1 2 3 4 5 6 7 8 9
0
[%] 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0

3.3.3 Probleme cauzate de materiale de construcţie şi mobilier

Aproape toate materialele de construcţie sunt potenţial periculoase, dar dacă sunt mânuite şi
instalate cu grijă, munca poate fi realizată uşor şi sigur. In acest paragraf se atrage atenţia asupra
problemelor de sănătate şi siguranţă care pot apare în legătură cu diversele materiale ce se pot utiliza
pentru renovarea/modernizarea unei clădirii.
 Casele mai vechi pot conţine izolaţii care sunt parţial sau total realizate din asbest, de obicei
de culoare alb sau alb-gri, sub formă de pudră sau semi-poros. Inhalarea asbestului este asociată cu o
întregă varietate de cancere, chiar şi de la o singură expunere mai mare. Înainte de a se lucra cu un
astfel de material, trebuie aplicată o mască şi/sau asigura o ventilare locală corespunzătoare.
Multe dintre materialele de azi pun în libertate particule, fibre sau vapori, care pot fi
dăunătoare pentru cel care le instalează şi pentru oricine se găseşte în vecinătate. Chiar şi materialele
naturale de tipul rumeguşului sau prafului de tencuială pot fi dăunătoare. Deseori pericolul nu
provine din materialul primar ci din lianţi, solvenţi, stabilizatori sau alţi aditivi al căror efect nu-l
cunoaşteţi.
Materialele de izolaţie fibroase de tipul fibrei de sticlă şi lânii minerale pot irita foarte
uşor pielea, ochii şi sistemul respirator. În farmacii, sunt disponibile creme speciale pentru protejarea
pielii atunci când se lucrează cu materiale fibroase.
Metoda preferată pentru îndepărtarea fibrelor sau prafului este cea a aspirării acestora cu un
aspirator. O idee bună este cea a ataşării unei extensii de furtun la punctul de evacuare a aspiratorului
pentru a împiedica răspândirea în casă a oricărei particule, care trece de filtru. Dacă aveţi la
îndemână doar o mătură pentru îndepărtarea materialului, aceasta trebuie mai întâi udată astfel încât
particulele de praf să nu se ridice în aer.
Izolaţia din polistiren rigid este în general un material inert, dar la tăiere poate produce
particule. Izolaţiile de poliuretan şi poli-izocianurat emană vapori dăunători în momentul
producerii de panouri rigide şi atunci când materialul este pulverizat la locul de montaj. Vaporii
determină iritaţii ale ochilor şi pielii şi probleme respiratorii, chiar şi la nivel de expunere minim.
Mici cantităţi de vapori pot însoţi panoul rigid.
Există o multitudine de materiale de chituit cu compoziţii chimice foarte diferite. Totuşi,
materialele de chituit au câteva caracteristici comune :
toate utilizează solvenţi pentru menţinerea materialului pliabil până la instalare.
odată aplicat, solvenţii se vor evapora producând vapori până când materialul se aşează sau se
usucă.
Vaporii de la chituire pot determina iritaţii respiratorii sau alte reacţii alergice. Din acest
motiv, zona de lucru trebuie bine ventilată, chiar şi pe perioada uscării.
Renovarea ridică probleme speciale de sănătate pentru cei cu alergii, astm sau sensibilitate la
substanţe chimice. Prin alegerea cu grijă a materialelor, expunerea la substanţe iritante poate fi
evitată sau redusă. De exemplu, izolaţiile din panouri rigide nu produc praf sau particule decât la
tăiere, iar unele chituri au o perioadă mai scurtă de uscare. Deasemenea, pentru cei cu sensibilitate la
substanţe chimice sunt diponibile materiale de finisare de tipul vopselelor şi baiţurilor cu toxicitate
redusă.
Consideraţiile legate de sănătate pot constitui un factor important în luarea deciziei de a izola
exteriorul clădirii şi nu interiorul acesteia. Dacă operaţia are loc la interior, lucrul trebuie planificat
astfel încât intervenţia să se termine cât mai repede posibil. Aceasta poate însemna angajarea unui
antreprenor care să realizeze întreaga lucrare sau o parte din ea.
 Mobilierul poate la răndul său reprezenta o sursă de poluare prin substanţele volatile
eliberate de lacuri şi vopsele; tapiseria de orice fel, draperiile şi covoarele eliberează scame de diferite
dimensiuni care inhalate pot cauza probleme respiratorii. Substanţele utilizate la curăţenie sunt de
cele mai multe ori dizolvanţi cu conţinut ridicat de substanţe volatile (alcooli, esenţe parfumate etc.).
In tabelul 3.7 se prezintă raportul concentraţiilor admise pentru aerul interior relativ la aerul
exterior clădirii, astfel încât sănătatea utilizatorilor clădirii să nu fie afectată.

3.4 IMPACTUL CLĂDIRILOR ASUPRA MEDIULUI AMBIANT ŞI COLECTIVITĂŢILOR

UMANE

Prezenţa clădirilor în peisajul natural determină un impact asupra mediului înconjurător, care
deseori nu este perceput, sau este perceput în proporţii mai reduse. Încă din etapa de început a
construcţiei, peisajul natural suferă alterări, prin tăierea de drumuri de acces, organizarea şantierului,
efectuarea racordurilor de energie electrică, alimentare cu apă şi canalizare, alimentare cu energie
termică şi/sau combustibili.
Arhitecţi, ingineri constructori şi ecologişti din lumea întreagă încearcă să determine efectele
pe care construcţiile şi alte habitaturi locuite le au asupra mediului înconjurător şi asupra oamenilor.
Cheia înţelegerii complexităţii acestui fapt este recunoaşterea faptului că activităţile constructive
produc o transformare a mediului natural într-unul artificial. Această transformare are trei faze:
construcţie, mentenanţă, recuperare. În prima fază, clădirile sunt construite şi plasate în peisajul
natural. Activitatea de construcţie este un amestec de preferinţe culturale (arhitectonice), materiale
avute la dispoziţie şi tehnologii de construcţie. În faza de mentenanţă, ocupanţii trăiesc în clădiri şi le
menţin în stare de funcţionare sau le modernizează potrivit standardelor lor de viaţă. În fine, clădirile
îşi încheie durata de viaţă, iar materialele rezultate se reciclează sau se depozitează, iar pe locul lor se
ridică alte clădiri (ciclul de viaţă se reia), sau se recreează peisajul natural.
Conceptul de dezvoltare durabilă presupune minimizarea costurilor de mediu şi maximizarea
profitului economic, astfel încât să fie posibilă "satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite
posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.” Din acest concept rezultă modul în
care clădirile poluează mediul ambiant intern şi extern lor. În funcţie de unde se creează sursa de
poluare, clădirile exercită o poluare directă şi una indirectă.
 Tabelul 3.7

Surse, concentraţii admise şi raportul “interior/exterior”

pentru principalii poluanţi interiori clădirilor
Raportul
concentr
Sursa de poluare Concentraţii a-
Poluant
interioară admise ţiilor
interior /
exterior
Asbest Izolatii de incendiu < 106 fibre/ m3 1
Bioxid de Combustie, activitate
3000 ppm >> 1
carbon (CO 2 ) umana, animale de casa
Echipament de combustie,
Monoxid de
motoare, sisteme de 100 ppm >> 1
carbon (CO)
incalzire defecte
Izolatii, lianti, placi
Formaldehida 0,05 la 1,0 ppm >1
conglomerate
Fibre minerale Produse, imbracaminte,
NA --
si sintetice tapiserii
Combustie, sobe cu gaz,
Bioxid de azot incălzitoare de apă
200 la 1000 µg/m3 >> 1
(NO 2 ) instant, uscatoare, tigari,
motoare
Combustie, solventi,
Vapori organici
rasini, produse, pesticide, Nu este cazul >1
(VOCs)
spray-uri cu aerosoli
20 ppb <1
Ozon Arc electric, surse de UV
200 ppb >1
Materiale de constructie, 0,1 to 200
Radon >> 1
ape subterane, sol nCi/m3
Sobe, semineuri, tigari,
Particule 100 to 500
substante volatile >> 1
respirabile µg/m3
concentrate, spray-uri cu
 Raportul
concentr
Sursa de poluare Concentraţii a-
Poluant
interioară admise ţiilor
interior /
exterior
aerosoli, gatit

Sulfati Chibrituri, sobe cu gaz 5 µg/m3 <1

Bioxid de sulf
Sisteme de incalzire 20 µg/m3 <1
(SO 2 )
Activitate umana, animale
de casa, ferigi, insecte,
Micro
plante, spori, Nu este cazul >1
organisme
umidificatoare, sisteme de
aer conditionat

* aerul atmosferic este format din aer uscat (21%O 2 , 79%N 2 ) şi umiditate (cca. 10 g apă la 1 kg de aer uscat)

3.4.1 Poluarea directă a clădirilor asupra mediului ambiant

Poluarea este numită directă atunci când sursa de poluare este legată direct de activităţi desfăşurate în clădire sau în imediata ei
apropiere, sau de funcţionarea unor instalaţii cu care clădirea este dotată pentru a i se asigura funcţionalitatea. De exemplu, evacuarea
apei de canalizare, a gunoiului menajer sau rezultat din diverse alte activităţi, evacuarea gazelor de ardere de la instalaţiile de încălzire,
eliberarea vaporilor de freoni scăpaţi din instalaţiile de condiţionare sau frigorifice, precum şi energia termică pierdută către mediul
exterior, toate reprezintă surse de poluare a mediului înconjurător natural.
 Poluarea directă se poate clasifica în poluare externă, când afectat este macro-climatul exterior şi internă, atunci
când se afectează micro-climatul interior clădirii. Poluarea directă externă are următoarele componente:
Produşi de ardere solizi şi gazoşi: constau din particule de cenuşă şi nearse mecanice (care se depun pe sol sau sunt inspirate de
vieţuitoare) şi/sau gaze cu efect poluant (CO 2 , CO, SO x , NO x ). Cu cât sistemele de încălzire se bazează pe combustia locală (şi in
special a combustibilului inferior) în dauna producerii centralizate a energiei termice, cu atât mai mult este mai dificilă purificarea
gazelor de ardere.
Ape uzate de canalizare, conţinând produse organice naturale şi chimice, în concentraţii mai mari sau mai mici. De regulă, aceste
ape sunt trecute prin staţia de ape reziduale a localităţii, rezultând ape curate ce reintră în circuitul natural şi nămoluri de
canalizare. Acestea din urmă pot fi folosite fie la îmbogăţirea solurilor sărace, fie arse în incineratoare cu recuperare de energie.
Căldură pierdută de clădire, prin pereţi sau reflectată de către aceştia, prin aerul cald schimbat de clădire cu mediul ambiant sau
prin gazele de ardere fierbinţi evacuate. În aglomerările urbane această căldură contribuie la creşterea temperaturii exterioare a
localităţii cu 1-5 °C faţă de mediul natural din proximitate.
Materiale de construcţie rezultate din modernizări şi reabilitări ale clădirii. De aceea este de preferat folosirea materialelor cu un
grad înalt de reciclare, astfel încât povara asupra destinaţiei finale a deşeurilor (de obicei groapa de gunoi) să fie cât mai coborâtă.
Freoni din instalaţiile frigorifice şi de climatizare, care sunt inamicul numărul unu al păturii de ozon ce protejează planeta de
radiaţiile ultraviolete.
Poluarea directă internă este cauzată de:
Materiale de construcţie emitente de substanţe chimice, cum ar fi formaldehida, solvenţii şi compuşii organici volatili. Ele se
găsesc în vopsele, linoleum şi chiar în izolaţie. Din cauza lor apare sindromul de boală cauzată de clădiri. Se recomandă folosirea
unor materiale cu grad redus de materii volatile şi reactivitate scăzută. Un mare pericol îl reprezintă azbestul, care este cancerigen.
Covoare şi mochete vopsite şi tratate chimic, ce se pot constitui în surse de compuşi chimici dăunători. De asemenea, în fibrele lor
se fixează ceilalţi poluanţi, de regulă particulele de praf. Se recomandă curăţirea şi aerisirea periodică a covoarelor, pentru
reducerea concentraţiilor poluante.

3.4.2 Poluarea indirectă a clădirilor asupra mediului ambiant

Prin serviciile pe care le oferă ocupanţilor, clădirile sunt consumatoare de energie electrică, care este produsă în
centrale electrice. Acestea exercită o presiune mare asupra mediului înconjurător, atât prin consumul de combustibil şi
apă, cât şi prin deversarea în mediu a noxelor din gazele de ardere şi a căldurii reziduale din apa de răcire.
 Astfel, prin tehnologiile de producere a energiei electrice din combustibili fosili, rezultă noxe gazoase şi solide. Prin
arderea combustibililor clasici se dezvoltă căldură, apărând compuşi nedoriţi, precum dioxidul de carbon, oxizii de sulf şi
azot, particulele.
Dioxidul de carbon este principalul gaz cu efect de seră, responsabil de încălzirea globală a atmosferei. Conform BRE (Marea
Britanie), emisiile de CO 2 rezultate din diverse soluţii de încălzire a clădirilor sunt centralizate în Tabelul 3.8.
Tabelul 3.8
Cantitatea de CO 2 emisă în funcţie de soluţia de încălzire
Tipul încălzirii
Mil. kg CO2/PJ kgCO2/kwh
88 0,31
cărbune
petrol 80 0,29
gaz natural 58 0,21
electrică 199 0,72
Notă: 1PJ=1015 J.
O altă agenţie de conservare a energiei (EPA – SUA) precizează cantităţile medii de noxe care sunt generate în
producţia de energie electrică din SUA ţinând cont de toate filierele de producţie (combustibili fosili, nuclear, hidro).
Acestea se află prezentate în Tabelul 3.9.
Tabelul 3.9
Emisiile rezultate din producţia de energie electrică
Emisia
kg/kwh
0,687
CO2
SO x 0,0058
NO x 0,0025
 Oxizii de sulf (SO 2 şi SO 3 ) rezultaţi din arderea cărbunelui şi păcurii cu sulf se combină cu vaporii de apă din aer, cu formarea
acizilor sulfuric şi sulfuros, răspunzători de fenomenul de ploaie acidă, care distruge vegetaţia din apropierea locului de emisie. Prin
transportul noxelor de către vânt, poluarea poate deveni transregională sau transfrontalieră.
Particulele de cenuşă scăpate din instalaţiile de filtrare ale termocentralelor (care au randamente subunitare) se depun pe sol şi
vegetaţie, având o concentraţia maximă la o distanţă de 7-10 ori mai mare decât înălţimea coşului de fum .
Căldura evacuată la sursa rece a centralelor termoelectrice reprezintă circa 50-55 % din căldura dezvoltată prin arderea
combustibilului. De regulă, sursa rece este reprezentată de apa mărilor şi râurilor (pentru circuitele deschise de răcire) sau de
atmosferă (pentru circuitele închise de răcire ale instalaţiilor de turbine cu abur, sau pentru turbinele cu gaze de sine stătătoare).
Pagube importante se aduc ecosistemelor acvatice pe timpul verii, atunci când temperatura apei depăşeşte 30 °C. În acel moment,
concentraţia de oxigen din apă scade, iar fauna şi flora perenă dispar, făcând loc unor alge ce se dezvoltă în aceste condiţii.
Producţia de energie electrică din combustibili fosili reduce resursele energetice disponibile în viitor. Cum ponderea energiei
electrice produse în termocentrale este mare în lume, rezultă că orice măsură de economisire a energiei acordă generaţiilor viitoare
şansa utilizării resurselor energetice la randamente mai ridicate decât o permit tehnologiile actuale.
Politica actuală a României urmăreşte insistent protecţia mediului ecologic. Legislaţia actuală prevede valorile
limită prezentate în Tabelul 3.10 (OG 592/oct. 2002)
Tabelul 3.10
Praguri de calitate a aerului ambiant ce trebuie atinse
până la 1 ian. 2007
Elementul poluant Valoarea limită Praguri de alertă
anuală pentru 1-3 h
SO 2 20 µg/m3 500 µg/m3
NO 2 , NO x 40 µg/m3±50% 400 µg/m3
Pulberi în suspensie 40 µg/m3±50%
(PM 10 )
CO 10 mg/m3±60%
ozon 240 µg/m3-