COLECTAREA DATELOR

5.1 PLANURI, MATERIALE ŞI CONSUMURI DE ENERGIE CONTORIZATE

Durata analizei energetice este în general scurtă. În scopul obţinerii unor rezultate valabile, este necesară o bună colaborare
cu personalul tehnic al clădirii şi utilizatorii acesteia. Analiza energetică va fi facilitată dacă există următoarele informaţii:
• Desene arhitecturale ale clădirii (pardoseli, faţade şi secţiuni prin clădire) însoţite de date privind materialele utilizate
şi de grosimile zidurilor şi tencuielii.
• Caracteristici tehnice principale ale sistemelor energetice (cazane, compresoare, aparate electrice, iluminat etc.)
• Informaţii (şi schiţe dacă este posibil) despre sistemele de alimentare cu abur (dacă există).
• Informaţii (şi schiţe dacă este posibil) despre sistemele de încălzire şi ventilare.
• Baze de date conţinând consumurile energetice în ultimele luni (ani) etc.
Modul de funcţionare reală a clădirii rezultă în special prin efctuarea unor măsurători, precum :
Verificarea parametrilor de confort termic : temperatura aerului şi a pereţilor exteriori, umiditatea relativă, viteza
aerului şi conţinutul în poluanţi (CO 2 ).
Acolo unde alimentarea cu căldură nu este contorizată, un debitmetru portabil şi termometre bine alese pot oferi
informaţii despre consumurile reale de energie termică.
Dacă există cazane în exploatare se va verifica eficienţa arderii (în acest scop se va prevedea un racord cu un ştuţ de
diametru 10 mm pe traiectul evacuării gazelor de ardere către coş).
Analiza calităţii energiei electrice necesită un electrician care să conecteze aparatura de măsură şi control la tabloul
electric.
Dacă se decide efectuarea unei analize energetice pentru clădire, se recomandă completarea de către personalul
tehnic sau locatari a unui chestionar sau fişă de expertiză. Dacă se decide apelarea la un auditor expert, aceasta oferă
informaţii esenţiale despre situaţia energetică existentă şi îi ajută să-şi pregătească mai bine planul de lucru.Un model de
astfel de fişă chestionar este prezentat în Anexa C.
Parcurgerea fişei de tip chestionar arată clar datele necesar a fi cunoscute. Se atrage în mod deosebit atenţia asupra
surselor şi consumurilor de energie. Dacă clădirea are consumurile energetice contorizate, se recomandă completarea
unor tabele centralizatoare de tipul celor prezentat mai jos. Marea majoritate a clădirilor sunt dotate cu contoare de
energie electrică. Mai mult, clădirile multi-familiale pot avea contoare individuale pe apartamente dar şi contoare pentru
consumatorii comuni (ascensoare, iluminatul coridoarelor). Contoarele de gaze, de apă şi de energie termică (în cazul în
care aceasta este livrată prin termoficare) au devenit şi ele destul de frecvente în dotarea clădirilor, de cele mai multe ori la
intervenţia utilizatorilor. Cantităţile de energie contorizate se pot obţine cu uşurinţă pe baza facturilor. Atenţie trebuie
acordată separării corecte pe luni a consumurilor, cunoscut fiind faptul că facturarea se face de multe ori pe perioade de
timp inegale. Cunoaşterea consumurilor pentru mai mulţi ani permite evitarea concluziilor eronate induse de perioade cu
condiţii climatice sau de funcţionare a clădirii atipice. Pe de altă parte, aducerea la un numitor comun a tuturor unitaţilor
de măsură uzuale în exprimarea diverselor tipuri de energie permite compararea şi însumarea acestora. Informaţiile legate
de tarife permit explicarea opţiunilor utilizatorilor pentru anumite consumuri suplimentare de energie.
Pe baza tuturor informaţiilor şi măsurătorilor, se vor putea identifica posibilităţile de economisire a energiei,
acordându-se atenţie sporită măsurilor ce par a fi avantajoase economic. În capitolul 7 se vor trece în revistă măsuri de
reabilitare / modernizare a elementelor de construcţie şi instalaţiilor clădirii.
Consumul de electricitate al clădirii
Tarif: ………[lei/kWh]

kWh Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Noi. Dec. Total

2001

2002

2003

Consumul de gaz natural

Putere calorifică inferioară ♦ = 8500 kcal/m3 = 9.88 kWh/m3
Tarif : ………[lei/m3] / [lei/kWh]
kWh Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Noi. Dec. Tot

2001

2002

2003

Consumul de căldură de termoficare pentru încălzire

Tarif: ………[lei/Gcal] / [lei/kWh]; 1 Gcal = 1162.5 kWh
Gcal Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Noi. Dec Total

2000

2001

2002

Consumul de căldură de termoficare pentru apa caldă de consum

Tarif: ………[lei/Gcal] / [lei/kWh]; 1 Gcal = 1162.5 kWh

Gcal Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Noi. Dec. Total

2000

2001

2003

5.2 METODE DE MĂSURARE A PARAMETRILOR FUNCŢIONALI ŞI GEOMETRICI

5.2.1 Parametri caracteristici pentru clădire şi instalaţiile din dotare

Pentru determinarea nivelului real de confort termic, a consumurilor reale de apă şi energie, precum şi pentru constatarea
performanţei de fapt a construcţiei şi instalaţiilor din dotare, sunt necesare o serie de măsurători pentru parametrii
funcţionali şi constructivi ai clădirii analizate. Aceşti parametri includ:
Temperaturi pentru: - apa rece şi apa caldă de consum
- apa din turul şi returul instalaţiei de încălzire
- aerul interior clădirii
- aerul exterior clădirii
Umiditate pentru - aerul interior clădirii
Viteza aerului - în încăperi şi pe conturul deschiderilor (uşi, ferestre)
Presiuni pentru: - agentului termic la intrarea şi ieşirea din instalaţia termică testată
- aerul interior clădirii
- aerul exterior sau diferenţa dintre aerul interior şi cel exterior

Debite pentru - apa rece şi apa caldă de consum

- agentul termic (din instalaţia de
încălzire)
- gazul natural folosit la prepararea hranei
- combustibilul utilizat pentru încălzire
Energie termică - pentru prepararea apei calde consum
- pentru încălzirea spaţiilor
Analiza gazelor de ardere
Randamentul cazanului din instalaţia de încălzire
Eficienţa instalaţiei de ventilare şi condiţionare a aerului
Numărul de schimburi de aer cu exteriorul clădirii
Defecte de izolare termică în anvelopa clădirii şi conductele de distribuţie a agentului termic
Dimensiuni
- lungimi, lăţimi şi grosimi ale elementelor de construcţie
- lungimi şi diametre de ţevi, grosimi ale izolaţiilor termice a ţevilor
- dimensiuni de gabarit pentru echipamente şi aparate de instalaţii
Energia electrică - cantitate consumată, factor de putere.
Nivelul de iluminare – măsurat diferenţiat pe zone ale clădirii având utilizări diferite
Numărul şi tipul măsurătorilor depind de nivelul de abordare a analizei energetice (de la simple estimări până la
cuantificări precise), precum şi de aparatura de măsură avută la dispoziţie. În orice caz, aparatura de măsură trebuie să fie
în stare bună de funcţionare, iar categoria de aparate ce intră sub incidenţa reglementărilor metrologice trebuie să aibă
certificate de verificare metrologică în vigoare la data efectuării încercării.
Orice metodă de măsurare implică inerent apariţia unui număr de erori. Pentru a le putea diminua, se recomandă repetarea
măsurărilor la intervale alese de timp. Din seria valorilor citite sau înregistrate, se elimină valorile aberante; din valorile rămase se
calculează o valoare medie aritmetică care reprezintă rezultatul măsurătorii.
Important de reţinut că, dacă unii parametrii pot fi determinaţi prin utilizarea unui singur instrument (de ex.,
temperatura se măsoară cu un termometru), alţii necesită mai multe instrumente/metode (de ex., energia termică necesită
măsurarea unor temperaturi şi a unui debit). În cel de-al doilea caz, avem de-a face cu proceduri de măsurare.
Lucrarea de faţă permite numai o scurtă trecere în revistă a metodelor şi procedurilor de măsurare şi numai pentru
anumite caracteristici. Pentru anumiţi parametri, există instrumente şi aparate de măsură uşor de mânuit şi/sau citit:
higrometru pentru măsurarea umidităţii aerului, contor de energie electrică, contor de apă, luxmetru pentru măsurarea
nivelului de iluminare, rulete şi rigle pentru măsurarea lungimilor. Acestea nu vor fi detaliate aici.
Conform ghidului GT-032-01 elaborat de INCERC, procedura generală de efectuare a măsurătorilor implică
următorii paşi:
1. Identificarea instalaţiei / echipamentului supus investigaţiei.
2. Alegerea locului de instalare a aparatelor de măsură.
3. Alegerea aparatelor de măsură şi pregătirea lor pentru încercări.
4. Instalarea / amplasarea aparatelor de măsură.
5. Efectuarea unor probe de măsurare pentru atingerea unui regim stabilizat de funcţionare.
6. Efectuarea măsurătorilor propriu-zise. Culegerea de date.
7. Prelucrarea datelor (statistic, formule de calcul). Analiza propagării erorilor.
8. Prezentarea rezultatelor încercării (SR EN 45001).
Tipul aparatelor folosite şi numărul seriei de construcţie
Specificarea incertitudinii de măsurare a acestora (cf. indicaţiilor producătorului).
Specificarea datei şi metodei ultimei etalonări.
Specificarea modului de instalare.
Specificarea localizării senzorului de temperatură / debit
Specificarea valorilor medii şi a abaterilor faţă de valoarea medie. Rezultatele calculelor cu intervalul de incertitudine
determinat prin analiza propagării erorilor.

5.2.2 Măsurarea temperaturilor

Temperatura este o proprietate a corpurilor care depinde de starea de agitaţie a particulelor microscopice
componente (molecule, atomi). Datorită acestui fapt, temperatura nu se poate măsura direct ci numai prin intermediul
altor mărimi fizice care variază direct proporţional cu energia cinetică microscopică prin efecte de dilatare (lungimi de
coloane capilare de lichid, presiuni de gaze), de variaţie a rezistivităţii electrice (rezistenţe electrice, termistori), de
producere a unei tensiuni termo-electrice (termocuple) etc. În cazul clădirilor, temperatura se măsoară de regulă cu
termometre cu lichid, termocuple sau termorezistenţe. Atunci când se alege un tip de termometru, este important să se
verifice dacă domeniul de operare (scala) a termometrului include intervalul de valori ce se aşteaptă a fi măsurate. Dacă
indicaţia termometrului este foarte aproape de una din extremităţile scalei sale, atunci se recomandă utilizarea unui alt
termometru.
Atunci când se măsoară temperaturi ale fluidelor aflate în curgere forţată prin canale şi conducte, senzorul de
temperatură trebuie astfel instalat încât să nu perturbe curgerea fluidului şi/sau să genereze curgeri secundare deşi este
esenţial să se realizeze un contact termic bun între senzor şi fluid.
 În cazul măsurării temperaturii aerului interior, este important ca senzorul să fie suficient de departe de orice
suprafaţă (perete exterior, element de încălzire) care l-ar putea influenţa prin radiaţie, ca şi de orice deschidere prin care
aerul ventilat sau infiltrat ar induce efecte de convecţie forţată. Conform Ghidului GT 032/2001, termometrul se instaleză
în acest caz în axul central al încăperii, la 0,75 m de pardoseală, iar senzorul de temperatură al aparatului se protejează
contra radiaţiei termice prin amplasarea lui într-un cilindru metalic.
Erorile asociate cu măsurarea temperaturii rezultă din faptul că termometrul indică propria sa
temperatură. Acestea sunt de mai multe tipuri şi ele includ:
Erori de precizie:
Imprecizia citirii
Variaţii temporale şi spaţiale în temperatura măsurată
Erori de abatere:
Erori de încălzire / răcire a punctului de contact (erori de conducţie, radiaţie, curgere)
Efectul firelor de legătură şi al dispozitivelor de prindere (conexiuni ne-izoterme, erori de sarcină
Îmbătrânirea materialelor după calibrare
Efectul câmpurilor magnetice, bucle de împământare (atunci când semnalul de ieşire este o tensiune)
Inexactitatea cunoşterii stării joncţiunii de referinţă în cazul termocuplelor
De exemplu, temperatura unui termometru amplasat în mediul ambiant exterior este temperatura de echilibru care rezultă
din energia radiantă de la soare (sau corpuri învecinate), convecţia termică cu aerul ambiant şi conducţia termică prin
elementele de susţinere a termometrului.
Atunci cănd se dispune de aparate înregistratoare cu senzori de temperatură, se pot măsura simultan mai multe temperaturi, la
intervale de timp prestabilite. Dinamica valorilor indică efecte de inerţie termică, precum şi performaţe de izolare termică a pereţilor
despărţitori.

5.2.3 Măsurarea presiunilor

Măsurările de presiune sunt necesare pentru determinarea pierderilor de sarcină hidrodinamică la curgerea fluidelor
prin instalaţii sau echipamente, sau la stabilirea schimburilor de aer ale clădirii datorită diferenţelor de presiune dintre
aerul interior şi cel exterior. În alte situaţii, măsurarea presiunii permite prin componenta sa dinamică determinarea
vitezei de curgere a unui fluid.
Conform Legii lui Bernoulli, presiunea totală , p tot , a unui fluid aflat în curgere este formată din
componenta statică p - datorată ciocnirilor micro-particulelor cu pereţii incintei şi care se exercită egal în toate
direcţiile,
componenta dinamică ρV2/2- datorată vitezei de curgere şi care se exercită numai pe direcţia perpendiculară pe
curgere, şi
componenta gravitaţională ρgz– datorată diferenţei de cotă faţă de cota „0” şi care se exercită numai pe direcţie
verticală

V2
ptot = p + ρ + ρgz
2
Unităţile de măsură fiind foarte variate şi aproape egal utilizate, se prezintă mai jos împreună cu relaţiile de transformare.

1 Pa = 1 N/m2
1 bar = 105 Pa
1 torr = 1 mmHg* = 133,3 Pa
1 Atm = 760 mmHg = 1,0132 bar
1 mH2O = 0,0981 bar
1 at = 10 mH2O = 0,981 bar

Presiunea este o mărime pozitivă prin definiţie. Cel mai adesea, însă, se măsoară diferenţe de presiune, iar acestea pot
fi pozitive sau negative. Atunci când se măsoară diferenţa dintre presiunea absolută a unui fluid şi presiunea atmosferică,
rezultatul se numeşte presiune manometrică sau relativă. Pentru a se preciza cănd este vorba de presiunea reală a
fluidului, se foloseşte expresia de presiune absolută. Aparatele care măsoară presiunea atmosferică se numesc barometre
şi sunt de regulă aparate sofisticate şi scumpe. Mult mai ieftine şi fiabile sunt aparatele care măsoară diferenţe, numite
manometre (cînd p > patm ) sau vacuummetre (cînd p < patm ). Pentru acestea din urmă, formula constructivă cea mai
simplă este tubul sub formă de U, ilustrat în figura alăturată. Din punctul de vedere al principiului de măsurare, se mai
deosebesc:
Aparate cu element elastic – elementul sensibil este un dispozitiv elastic ce se deformează sub acţiunea variaţiei de
presiune (ex.: tubul Bourdon)

p patm

∆p = ∆ρg∆h

Aparate cu piston – echilibrarea forţelor create pe de o parte de presiunea ce se măsoară, iar pe de altă parte de
greutăţi şi de pistonul din cilindru.
Aparate electrice – elementul sensibil este un dispozitiv electric bazat pe transformarea variaţiilor de presiune în
variaţii ale unei mărimi electrice (ex.: efectul piezo-electric la unele cristale, precum cuarţul
Manometrele se racordează la prize de măsurare a presiunii, practicate în conducte. Prizele de presiune nu perturbă în
general curgerea fluidelor; trebuie evitate însă situaţiile în care la prize pot apare condensarea de vapori, bule de gaz sau
particule solide din fluid.

Erorile de măsurare statice care pot apare sunt cauzate de:

fisuri între priza de presiune şi senzor
presiuni parazite datorate prizelor prost realizate
 poziţia incorectă a sondei
acumularea de gaze în racorduri, atunci când se măsoară presiunea lichidelor
diferenţe de înălţime piezometrică între punctele de măsură

5.2.4 Măsurarea vitezelor şi debitelor

Vitezele curgerilor de apă sau aer se măsoară de regulă cu ajutorul unui tub Pitot. Diferenţa dintre presiunea totală
şi cea statică reprezintă  componenta dinamică din care se poate extrage valoarea
vitezei V
p
Vitezele de aer se pot mai măsura cu ajutorul anemometrelor cu fir cald
(instrumente scumpe, de ptot precizie) sau a anemometrelor cu cupe. Valorile mici ale
densităţii şi vitezei de mişcare necesită aparate sensibile şi delicate care trebuie
calibrate frecvent.
Principiile de măsurare a debitelor sunt variate. Dacă se măsoară debitul volumic, trebuie determinată (măsurată
sau luată din tabele) densitatea fluidului la temperatura medie de curgere. Principalele metode de măsurare a debitelor
sunt:
Măsurarea debitului cu ajutorul vitezei – se măsoară vitezele locale şi se integrează pe elementele de
suprafaţă reprezentative. Această metodă poate fi utilizată la gurile de ventilare, unde este
imposibil de montat un debitmetru datorită curgerii de tip deschis.
Debitmetrul volumic se bazează pe trecerea temporară a debitului/consumului printr-un
recipient de volum cunoscut şi măsurarea timpului de parcurgere a acestuia.
Debitmetrul cu diafragmă / Venturi / cu ajutaj - amplasat departe de coturi, vane, etc
(
Prin calibrare: V = f ∆p . )
Debitmetru cu element de laminarizare - măsoară debite mici şi mari
Prin calibrare: V = f (∆p )
Rotametre
 se amplasează în conducte verticale sub forma unui flotor mobil plasat într-un tub conic; asupra flotorului
acţionează forţele de frecare (∼V), arhimedică şi greutatea; poziţia de echilibru a flotorului
depinde de viteza medie de curgere prin secţiunea dintre tub şi flotor, adică de debit.
Debitmetru cu turbină
- o turbină cu palete multiple antrenată de fluidul în mişcare; viteza de rotaţie a turbinei este o măsură
a debitului volumic.
Debitmetru cu câmp electromagnetic
- funcţionează pe principiul legii lui Faraday: un conductor care se deplasează printr-un câmp magnetic este supus
unei forţe electromotoare care depinde de viteză.
- un lichid conductor traversează senzorul în care s-a generat un câmp electromagnetic; se măsoară tensiunea indusă
şi se deduce viteza.
Debitmetrul vortex
- măsoară frecvenţa de formare a turbioanelor în avalul unui perturbator de curgere; această frecvenţă este o măsură a
vitezei de curgere (mai exact, ∼Re1/2 ) , deci a debitului.
- formarea turbioanelor se detectează cu ajutorul unui senzor de temperatură sau prin alte mijloace.
Debitmetru cu ultrasunete
- emite ultrasunete de mare intensitate într-un lichid, care circulă mai repede în sensul curgerii decât opus ei.
- senzorul A transmite B un ultrasunet care va fi receptat de senzorul B şi se măsoară
timpul de parcurgere t AB ; apoi se inversează rolurile senzorilor şi se
măsoară timpul t BA .
- diferenţa dintre cei VBA doi timpi reprezintă o măsură a vitezei curgerii de fluid,
V
dacă se iau în considerare diametrul conductei, grosimea peretelui
conductei, grosimea VAB izolaţiei şi viteza sunetului în lichid, în materialul conductei
şi în izolaţie.
A
Cauzele erorilor de măsurare statice şi remediile lor sunt:
pierderi interne în debitmetre → reglarea sau înlocuirea debitmetrului
perturbaţii locale ale curgerii → inserarea de porţiuni drepte de conductă
 curgere turbulentă → modificarea nr. Reynolds prin modificarea φ-lui
curgere bifazică accidentală → filtrare, dezaerisire, purjare în amonte de aparat
cunoaşterea imprecisă a densităţii → utilizarea altor surse/aparate

5.2.4 Măsurarea ariei şi volumului anvelopei clădirii

Aria anvelopei clădirii - A - reprezintă suma tuturor ariilor elementelor de construcţie perimetrale ale clădirii,
prin care au loc pierderile de căldură, şi anume :
suprafaţa opacă a pereţilor exteriori;
suprafeţele adiacente rosturilor deschise şi/sau închise;
suprafeţele ferestrelor şi uşilor exterioare, precum şi ale pereţilor exteriori vitraţi şi ale luminatoarelor;
suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub terase;
suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub poduri;
suprafaţa planşeelor de peste pivniţe şi subsoluri neîncălzite;
suprafaţa plăcilor în contact cu solul;
suprafaţa pereţilor în contact cu solul;
suprafaţa planşeelor care delimiteaza clădirea la partea inferioară, de exterior (la bowindouri, ganguri de trecere, etc.);
suprafaţa pereţilor şi a planşeelor care separă volumul clădirii, de spaţii adiacente neîncălzite sau mult mai puţin
încălzite, precum şi de spaţii având alte destinaţii, etc.
Aria anvelopei se determină având în vedere exclusiv suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie perimetrale,
ignorând existenţa elementelor de construcţie interioare (pereţii interiori structurali şi nestructurali, precum şi planşeele
intermediare). Ariile care alcătuiesc anvelope unei clădiri se determină astfel :
ariile pereţilor se calculează pe baza următoarelor dimensiuni:
pe orizontală, pe baza dimensiunilor interioare ale pereţilor exteriori sau ale celor de la rosturi;
pe verticală, între faţa superioară a pardoselii de la primul nivel încălzit, până la tavanul ultimului nivel încălzit.
ariile tâmplăriei exterioare se iau în calcul pe baza dimensiunilor nominale ale golurilor din pereţi;
 ariile orizontale (terase, planşee sub poduri, planşee peste subsoluri, plăci pe sol, ş.a.) se calculează pe baza
dimensiunilor conturului interior al pereţilor care alcătuiesc anvelopa;
în cazul suprafeţelor înclinate, la determinarea suprafeţelor orizontale şi verticale se va ţine seama de această înclinare.
Volumul clădirii - V - reprezintă volumul delimitat pe contur de suprafeţele perimetrale care alcătuiesc anvelopa
clădirii, reprezintă volumul încălzit al clădirii, cuprinzând atât încăperile încălzite direct (cu elemente de încălzire), cât şi
încăperile încălzite indirect (fără elemente de încălzire), dar la care căldura pătrunde prin pereţii adiacenţi, lipsiţi de o
termoizolaţie semificativă. În acest sens se consideră ca făcând parte din volumul clădirii: cămări, debarale, vestibuluri,
holuri de intrare, casa scării, puţul liftului şi alte spaţii comune. Mansardele, precum şi încăperile de la subsol, încălzite la
temperaturi apropiate de temperatura predominantă a clădirii, se includ în volumul clădirii.
Nu se includ în volumul clădirii :
încăperile cu temperaturi mult mai mici decât temperatura predominantă a clădirii, de exemplu camerele de pubele ;
verandele, precum şi balcoanele şi logiile, chiar în situaţia în care ele sunt închise cu tâmplărie exterioară.
OBSERVAŢII:
La clădirile cu terasă, în cazul în care casa scării se ridică peste cota generală a planşeului terasei, pereţii exteriori ai
acesteia se consideră ca elemente ale anvelopei clădirii.
La clădirile cu acoperiş înclinat, în situaţiiile în care casa scării continuă peste cota generală a planşeului podului, ca
elemente delimitatoare, spre exterior, se consideră pereţii dintre casa scării şi pod şi planşeul sau acoperişul de peste
casa scării.
La casa scării de la parter, precum şi la holurile de intrare în clădire care au planşeul inferior denivelat, determinarea
volumului şi a ariei anvelopei, precum şi a ariilor tuturor elementelor de construcţie care separă aceste spaţii, de subsol
şi de aerul exterior (pereţi, planşee, rampe, podeste), se face cu luarea în consideraţie a acestei denivelări.

5.3 PROCEDURĂ PENTRU VERIFICAREA UNEI INSTALAŢII

TERMICE / ECHIPAMENT TERMIC

Din m 1 , T1' ' ce în ce mai mult se întâlnesc contoare de energie termică (căldură), cu
construcţii sofisticate şi afişaj electronic care por furniza temperaturi şi
debite m 2 , T2' ' m 1 , T1' atât pe partea agentului termic cât şi pe partea apei calde de consum.
Acesta este în special cazul clădirilor racordate la sistemele centralizate de

m 2 , T2'
termoficare. La instalaţiile aferente unei clădiri, există însă şi posibilitatea determinării in situ a cantităţii de căldură
pentru încălzire respectiv pentru prepararea apei calde de consum.
Parametrii care trebuie măsuraţi pentru colectarea de date sunt enumeraţi mai jos. Simbolurile se deduc din schema
generală a unui schimbător de căldură reprezentat alăturat, unde indicele „1” corespunde agentului cald, iar indicele „2”
corespunde agentului rece.

a) La instalaţiile / echipamentele de încălzire

temperaturile de ducere şi de întoarcere ale agentului termic primar (dacă este cazul): T1' , T1''
temperaturile de ducere şi de întoarcere ale agentului termic secundar (ale apei din instalaţia interioară de
încălzire): T2' , T2''
debitul agentului termic primar (dacă este cazul): m 1
debitul agentului termic secundar: m 2
pierderea de presiune amonte-aval faţă de echipamentul termic ∆h1,2
b) La instalaţiile / echipamentele de preparare a apei calde de consum
temperaturile de ducere şi de întoarcere ale agentului termic primar / încălzitor: T1' , T1''
temperatura apei reci: T2' , temperatura apei calde de consum: T2''
debitul agentului termic primar / încălzitor: m 1
debitul de apă rece: m 2in
debitul de apă caldă de consum: m 2ies , ≠ de m 2in numai în cazul existenţei unui rezervor
pierderea de presiune amonte-aval faţă de echipamentul termic ∆h1,2
Pentru prelucrarea rezultatelor, se elimină valorile aberante din valorile măsurate, iar din valorile rămase, se calculează
media statistică (aritmetică) pentru fiecare parametru măsurat.
Dacă s-au măsurat debitele volumetrice, debitele masice de apă se calculează obţinând densitatea apei din tabelele de
proprietăţi termo-fizice, la temperatura medie a curgerii.
Căldura cedată de agentul cald, Q1 , şi respectiv căldura preluată de agentul rece, Q2 în cazul unei instalaţii
(sau echipament) termice se calculează cu:

Q1 = ∑ m1 ⋅ c p ⋅ (T1' − T1'' ) ∆τ [J]

citiri

Q2 = ∑ m 2 ⋅ c p ⋅ (T2'' − T2' ) ∆τ = η ⋅ Q1 [J]

citiri
Integrarea se face fie automat de către un contor de căldură (prin scăderea citirilor la un interval ales de timp), fie
folosind înregistrări simultane pe intervale ∆τ de timp. Raportul Q2 / Q1 reprezintă randamentul instalaţiei din
punctul de vedere al transferului de căldură dintre cele două fluide. Diferenţa Q1 − Q2 însumează toate pierderile de
căldură prin pereţii insuficienţi izolaţi ai schimbătorului şi ai conductelor de distribuţie dintre punctul de măsură şi
schimbător.
Puterea termică a unui echipament termic se calculează ca medie aritmetică a fluxurilor termice corespunzătoare
circuitului primar, respectiv secundar:
Q + Q 2
P= 1 pamonte paval
2
Pierderea de sarcină pe circuitul primar / secundar se determină cu
ajutorul unui tub în formă de U

ρ ∆p1,2 = (ρlm − ρ ) g ∆h ,
unde lichidul ∆p = (ρlm − ρ) g ∆h manometic „lm” poate fi apă sau mercur. Tuburile de
legătură cu prizele de presiune pot fi umplute cu apă sau aer. Pentru
uşurinţa calculului, se precizează valorile:

ρlm
 ρ Hg = 13590 kg / m3 , ρapa ≈ 1000 kg / m3 , ρaer ≈ 1,2 kg / m3

În cazul încercărilor efectuate la mai multe debite de apă, valorile măsurate pentru ∆p1,2 şi
m
m1,2 se modelează printr-o curbă de regresie obţinută prin metoda celor mai mici pătrate:

∆p1,2 = a1,2 ⋅ m1,2b1,2

(regresie liniară pentru: log ∆p = log a + b ⋅ log m )
∆p

5.4 PROCEDURĂ PENTRU DETERMINAREA RANDAMENTULUI

CAZANULUI

Pentru determinarea randamentului cazanului, se măsoară următorii parametri:

debitul de apă: Vapa sau m apa
temperaturile apei la intrare şi ieşire din cazan: Tin , Ties
consumul de combustibil: V combsau m comb
compoziţia gazelor de ardere: CO , O2 , NOx , SO2 , C x H y , Tga , Tamb , ∆p

Dacă există cazane în exploatare, se va verifica eficienţa arderii; în acest scop, se va prevedea un racord cu un ştuţ de
diametru 10 mm pe traiectul evacuării gazelor de ardere către coş; se racordează la ştuţ un analizor de gaze pentru
prelevarea unei probe de gaz ce va fi supusă ulterior unei analize pentru determinarea compoziţiei. Analizorul de gaze este
un instrument portabil, fie de tip Orsat (cu treceri multiple prin baloane cu lichide ce dizolvă diferenţiat diversele
componenete gazoase), fie de tip electronic şi celule chimice care reacţionează la prezenta diverselor componenet gazoase
din gazele. Gazele detectate sunt relativ puţine la număr. Celelate se pot însă deduce cunoscând compoziţia chimică a
combustibilului utilizat la ardere.
Încercarea/verificarea cazanului se face în următoarele condiţii:
 după o funcţionare de 1-2 zile pentru stabilizare;
în condiţii cât mai apropiate de regimul permanent;
pe o durată de minim 4 ore (comb. gazos, lichid sau solid pulverizat) şi de 6 ore la comb. solid ars pe grătar).
cu un debit de apă constant în limita a ± 3%.
Puterea calorifică inferioară a combustibilului la presiune constantă, H inf , se determină conform STAS 5269 (comb.
lichizi, gazoşi) sau STAS 3361 (comb. solizi). Consumul de combustibil se poate determina prin cântărire (dacă este
combustibil solid), cu ajuroul unor rezervoare calibrate (cronometrând timpul de golire), sau cu ajutorul unui contor
etalonat în prealabil pentru tipul de combustibil folosit.
Calculul randamentului global al cazanului:
Q apa Q ardere m apa ⋅ capa ⋅ (Ties − Tin )
ηcazan = 100 = 100 [%]
Q ardere Q comb m comb H inf
   
ηtransfer ηardere

Randamentul global al cazanului depinde de eficienţa arderii, de pierderile cu gazele de ardere evacuate la coş şi de
pierderile prin suprafeţele exterioare ale cazanului.

Parametrii calculaţi pe baza analizei gazelor de ardere sunt:

Pierderea de căldură din gazele de ardere (qA)

Concentraţia de dioxid de carbon (CO 2 )
Excesul de aer (λ)
Concentraţia de dioxid de sulf (SO 2 )
Randamentul arderii (η ardere )
De reţinut că în focarele mici proporţia de NO la NO 2 este întotdeauna cam aceeaşi (97% NO, 3% NO 2 ).
Relaţiile de calcul cele mai uzuale pentru coeficientul de exces de aer sunt următoarele:
 CO2 max % 21
λ= sau λ=
CO2 % + CO% 21 − (O2 % + 0 ,5 CO% )
Relaţia dintre excesul de aer, CO 2 , O 2 , şi CO din gazele de ardere este deosebit de importantă. Ea este exemplificată prin
schema de dependenţă de mai jos. Se evidenţiază astfel că operarea cazanului este optimă atunci când conţinutul de CO 2
din gazele de ardere este maxim, iar cel de CO zero.
Compoziţia g.a.
CO2,max
CO
O2

CO2

<10%

Aer în exces Aer insuficient

CD
A
B
E
Operare normală

5.5 PROCEDURĂ PENTRU DETERMINAREA NUMĂRULUI DE SCHIMBURI DE AER PE ORĂ

Această procedură urmăreşte determinarea următoarelor:
Infiltraţiile de aer prin elementele componenete ale clădirii
Cota de aer proaspăt introdus într-o incintă a clădirii
 Neetanşeitatea globală a unei clădiri.
Schimbul de aer al clădirii cu mediul său exterior este caracterizat prin raportul dintre debitul orar de aer schimbat şi
volumul clădirii: n ≡V aer/ Vcald [h-1], numit număr de schimburi de aer pe oră.
Tehnicile principale de măsurare pentru estimarea caracteristilor de infiltraţie pentru o clădire sunt:
i.- Tehnici bazate pe presurizarea (depresurizarea) unei clădiri (porţiuni de clădire) cu ajutorul unui ventilator.
Cunoscută ca testul uşii suflante, această metodă permite determinarea variaţiei debitului volumetric de aer cu
diferenţa de presiune dintre interiorul şi exteriorul clădirii ∆p. Se fac măsurători de debit de aer pentru câteva valori
diferite ale ∆p şi se caută o formulă de aproximare (prin regresie numerică) a dependenţei V (∆p ) de forma următoare:
V (∆p ) = C ⋅ ∆p n
aer
Valoarea reprezentativă corespunde unei diferenţe de presiune ∆p = 50 Pa :
n ≡ V (50 ) / V
50 aer clad
şi ea determină clasa de permeabilitate (cf. GT 032/2001).

ii.- Tehnici cu gaz trasor (indicator). Schimbul de aer prin clădire se estimează prin monitorizarea în timp a concentraţiei
C (τ) a unui gaz injectat la interiorul clădirii. Gazul trebuie să fie inert, inofensiv şi să se amestece bine cu aerul. De obicei,
se foloseşte hexaflorură de sulf sau protoxid de azot.
1 C
a) Dacă debitul de gaz trasor introdus după momentul iniţial este nul, atunci n = ln 0 , unde C o este concentraţia
τ C (τ )
iniţială de gaz indicator şi V clad este volumul clădirii.
b) Dacă se menţine constantă concentraţia C de gaz indicator prin introducerea continuă a unui debit de gaz Vgaz ,
Vgaz
atunci n =
Vclad ⋅ C
Ambele metode prezentate sunt dificil de implementat. Pentru o estimare a valorilor posibile pentru numărul de
schimburi pe oră, se poate consulta Tabelul 2.2.
5.6 PROCEDURĂ DE INVESTIGARE A DEFECTELOR DE IZOLARE TERMICĂ A ANVELOPEI UNEI
CLĂDIRI PRIN METODA TERMOGRAFIEI (ÎN INFRAROŞU)
Această procedură are la bază standardul SR ISO 6781/1995. Metoda termografiei vizualizează şi reprezintă
distribuţia de temperaturi pe suprafaţa testată. Principiul metodei constă în faptul că neregularităţile în proprietăţile
termofizice ale elementelor de construcţie, precum şi mişcarea aerului de o parte şi de alta a peretelui sau prin perete
conduc la neuniformităţi ale temperaturii pe suprafaţa structurii.
Distribuţia de temperaturi pe suprafeţe determinată prin metoda termografiei ajută deci la detectarea
neregularităţilor termice datorate, de exemplu defectelor de izolare (punţi termice), umidităţii şi infiltraţiilor/exfiltraţiilor
de aer prin elementele de închidere ale anvelopei clădirii. Aparatura este sofisticată şi scumpă, necesitănd o pregătire
atentă pentru a o putea folosi corect.
Un exemplu de astfel de termogramă este prezentată mai jos, împreună cu fotografia clasică a aceleiaşă părţi de
clădire. Culorile deschise sunt asociate cu temperaturi mai ridicate ale suprafeţei, indicând pierderi termice locale mărite.