ENERGETICA CLĂDIRII

2.1 PARAMETRII CLIMATICI

Consumul energetic al unei clădiri depinde de factori externi şi de factori interni. Factorii
externi sunt parametrii climatici caracteristici ai amplasamentului: temperatura aerului, viteza
vântului, însorirea, umiditatea aerului.
Proiectarea construcţiilor şi a instalaţiilor aferente se face pe baza unor valori medii
statistice ale parametrilor climatici, corespunzătoare unei anumite perioade a anului (zi, lună,
sezon de încălzire), valori obţinute în urma unor durate de observare de zeci de ani. Aceste valori
convenţionale sunt standardizate în SR 4839 şi SR 1907-1, pentru temperatura aerului şi viteza
vântului, în STAS 6648/2, pentru însorire, umiditatea şi temperatura aerului etc.
 În auditarea energetică a clădirii, trebuie să se facă o distincţie clară între aceste
valori convenţionale şi valorile efective ale parametrilor climatici exteriori pe
perioada în care se determină consumurile energetice ale clădirii.
Temperatura aerului
Pentru calculul necesarului de căldură de calcul al unei clădiri (necesarul de căldură orar
care dimensionează instalaţia de încălzire) se foloseşte temperatura exterioară convenţională de
calcul (t e ).
Conform SR 1907-1 România este împărţită în 4 zone climatice cărora le corespund
următoarele temperaturi exterioare convenţionale de calcul:
zona I: -12oC (oraşe caracteristice: Constanţa, Reşiţa, Dobeta Turnu Severin);
zona II: -15 C o (oraşe caracteristice: Bucureşti, Brăila, Arad, Craiova, Piteşti, Oradea);
zona III: -18oC (oraşe caracteristice: Baia Mare, Bacău, Iaşi, Sibiu, Cluj-Napoca, Galaţi);
zona IV: -21oC (oraşe caracteristice: Predeal, Braşov, Făgăraş, Reghin, Gheorghieni,
Suceava).
Zonarea teritoriului României după temperatura exterioară convenţională de calcul este dată în
Figura 2.1.
Pentru calculul necesarului de căldură anual al unei clădiri şi al necesarului de combustibil
pentru încălzire se folosesc temperaturile exterioare medii lunare. Cu ajutorul lor se determină
temperatura medie pe perioada de încălzire (t em ) şi numărul de grade-zile (N), în conformitate cu
standardul SR 4839.
 În tabelul următor se dau, pentru unele oraşe din România, datele climatice caracteristice
care stau la baza stabilirii necesarului de căldură de calcul şi a necesarului de căldură anual pentru
încălzire.

Oraşul Zona te t em N Durata

cliamtică [oC] [oC] [grade- perioadei de
zile] încălzire [zile]

Constanţa I -12 4,7 2840 185

Bucureşti II -15 3,4 3170 190

Iaşi III -18 2,9 3510 205

Braşov IV -21 2,4 4030 228

 Zona 4 (-21 o C )

Zona 2 (-15 o C )

4
Zona 3 (-18 o C )

4
4

Zona 1 (-12 o C )

Fig. 2.1 Zonarea teritoriului României după temperatura exterioară convenţională de calcul
 La dimensionarea instalaţiilor de ventilare-climatizare pentru situaţia de vară şi stabilirea sarcinii termice de răcire
se foloseşte temperatura exterioară medie zilnică aferentă lunii iulie, în conformitate cu standardul STAS 6648/2. Pentru
unele oraşe din ţară, valorile acestei temperaturi sunt: Bucureşti 31oC, Călăraşi 30oC, Constanţa 29oC, Sibiu 28oC, Braşov
26oC.

Vântul
Pătrunderea aerului exterior în încăperi (aerul de infiltraţie) are loc datorită acţiunii vântului. De regulă
temperaturile exterioare cele mai scăzute nu corespund cu vitezele cele mai ridicate ale vântului. Pe baze statistice,
referitoare la concomitenţa vânt - temperatură, s-au adoptat valori de calcul ale vitezei vântului, care determină 4 zone
eoliene pe teritoriul ţării. Încadrarea localităţilor în zonele eoliene este indicată în standardul SR 1907-1.
Atenţie, zonarea climatică făcută după temperatura exterioară convenţională de calcul nu este identică
cu zonarea eoliană !
Vitezele convenţionale ale vântului de calcul sunt date în tabelul următor:
Zona Viteza vântului [m/s]
eolian Localităţi caracteristice în localităţi în afara
ă localităţii
I Galaţi, Slobozia, Călăraşi 8 10
II Iaşi, Brăila, Bucureşti, 5 7
Constanţa
III Vaslui, Buzău, Craiova, Tulcea 4,5 6
IV Suceava, Braşov, Timişoara, 4 4
Cluj

Pentru nivelurile situate deasupra etajului 12 al clădirilor înalte, din cuprinsul oraşelor, vitezele
convenţionale ale vântului de calcul sunt cele corespunzătoare clădirilor amplasate în afara localităţilor.
Pentru clădiri amplasate la altitudini mai mari de 1100 m vitezele vântului de calcul se stabilesc pe baza
datelor meteorologice.

Însorirea
Datele climatice privind însorirea (durata de strălucire a soarelui şi intensitatea radiaţiei solare) prezintă interes
atât pentru perioada caldă a anului cât şi pentru cea rece. Ele se folosesc pentru dimensionarea instalaţiilor de climatizare
în sezonul cald, stabilind aporturile solare care trebuie preluate. De asemenea, datele climatice privind însorirea se
folosesc pentru corectarea necesarului de căldură pentru încălzire, în măsura în care clădirea este conformată
corespunzător pentru captarea energiei solare în sezonul rece.
Duratele medii de strălucire a soarelui, determinate prin prelucrarea statistică a datelor meteorologice,
diferă în funcţie de localitate şi de luna anului. În tabelul următor se dau sumele medii ale duratelor de
strălucire a soarelui, în ore pe lună, pentru unele localităţi din România.
Localitatea Ianuarie Mai Iulie Septembri
e

Bacău 67 213 262 195

Galaţi 76 250 307 230

Constanţa 78 254 330 243

Ploieşti 82 231 281 215

Craiova 64 252 310 208

Cluj 83 219 236 201

Radiaţia solară globală [W/m2] se compune din radiaţie directă şi radiaţie difuză (datorată aerului atmosferic şi
norilor). Pe cer senin radiaţia directă este maximă şi cea difuză minimă, iar pe cer înorat, invers. Radiaţia solară
globală este diferită în funcţie de ora zilei; radiaţia solară directă este diferită după orientarea suprafeţei receptoare.
Valorile intensităţilor radiaţiei solare sunt date în STAS 6648/2, pe luni ale anului şi pe ore ale zilei. La calculul
aporturilor solare ale unei clădiri trebuie avute în vedere particularităţi ale amplasamentului referitoare la vecinătăţi şi la
efectele umbririi cauzate de vegetaţie şi alte clădiri.
Umiditatea aerului
Umiditatea aerului exterior joacă un rol deosebit în tehnica ventilării şi climatizării. Ea poate fi exprimată ca
umiditate relativă, în procente, sau ca umiditate absolută (sau conţinut de umiditate), în grame de vapori la 1 kg de aer
uscat. Umiditatea relativă este definită ca raportul dintre conţinutul masic real de umiditate şi conţinutul masic maxim de
umiditate (corespunzător stării de saturaţie a aerului la temperatura reală). Cum capacitatea aerului de a îngloba
umiditate creşte cu temperatura, rezultă că umiditatea relativă are o variaţie inversă temperaturii aerului.
Valorile conţinutului de umiditate al aerului exterior [g/kg], pentru principalele localităţi din România sunt date în
STAS 6648/2.

2.2 BILANŢUL ENERGETIC AL CLĂDIRII

Căldura care trebuie furnizată sau îndepărtată pentru a menţine o incintă în condiţiile dorite, reprezintă sarcina termică a unui
echipament de încălzire sau climatizare. Calculele seamănă cu cele din contabilitate. Se consideră toată căldura care este produsă în
incinta clădirii sau care se transferă prin anvelopă; energia totală, inclusiv energia termică stocată la interior, se conservă conform
primului principiu al termodinamicii. Principalii termeni sunt indicaţi în Figura 2.2. Aerul exterior, ocupanţii şi anumite echipamente
contribuie atât la termenul ce reprezintă căldura sensibilă (dependentă de temperatură), cât şi la cel care reprezintă căldura latentă
(dependentă de starea de agregare).

Conducţie(prin acoperiş,
pereţi, geamuri)
Sarcină termică
(căldura Conducţie
furnizată sau să
di lădi )
Schimb de aer (sens.+lat.)

Spaţiul în care Radiaţie

se asigură confortul Echipamente (sens.+lat.)
termic Iluminat
Ocupanţi

Capacitatea termică a clădirii

(sens.+lat.)
 Fig. 2.2 Elementele bilanţului energetic al unei clădirii

Calculele de sarcină termică sunt simple atâta timp cât regimul de funcţionare este de tip static (sau staţionar, adică
schimburile de energie sunt constante). După cum se va prezenta în continuare, această aproximare este de obicei
acceptabilă pentru calculul sarcinii maxime de încălzire. Dimpotrivă, pentru sarcina de răcire, efectele dinamice (de
exemplu înmagazinarea căldurii) trebuie luate în considerare deoarece unele dintre aceste sporuri de căldură sunt
absorbite de masa clădirii şi nu contribuie la sarcină decât câteva ore mai târziu (pe măsură ce energia termică este
transferată prin convecţie/radiaţie aerului interior). Calculul termenilor din bilanţul de energie al clădirii este prezentat
succint în Anexa A, pentru condiţii staţionare. Efectele dinamice sunt de asemenea importante ori de câte ori temperatura
interioară este variabilă.
Uneori este bine să distingem câteva aspecte ale sarcinii. Dacă temperatura interioară nu este constantă, sarcina
instantanee

a încăperii poate fi diferită de ritmul la care echipamentul furnizează sau extrage căldură. Sarcina pentru o centrală de
încălzire sau răcire este diferită de sarcina încăperii dacă există pierderi importante în sistemul de distribuţie sau dacă o
parte din aerul interior este evacuat în exterior în loc să fie returnat la serpentina de încălzire sau răcire.
Cu notaţiile din Anexa A, bilanţul energetic al clădirii cuprinde următorii termeni de energie sensibilă şi latentă:
1. Conducţia prin anvelopa clădirii, alta decât prin sol,
Q cond = K cond (Ti − Te ) [W] (2.1)
2. Conducţia prin pereţii şi podelele subsolului. În construcţiile tradiţionale, transferul de căldură spre sol este de obicei
mic şi de aceea se neglijează. Dar în clădiriile super-izolate, el poate fi relativ important.
Q sol = ∑U sol ⋅ Asol [T i−Tsol( e ) ] [W] (2.2)
perimetru
3. Căldura datorată schimbului de aer (infiltraţii, exfiltraţii şi/sau ventilaţie)
 Q aer ,sens = K inf (Ti − Te ) [W] (2.3)

4. Sporurile de căldură datorate radiaţiei solare, iluminatului, echipamentelor (aparate electrocasnice, computere,
ventilatoare etc.) şi ocupanţilor
Q spor ,sens = Q solar + Q ilum + Q echip ,sens + Q ocup ,sens [W]
(2.4)
5. Sporurile de căldură latentă sunt în principal datorate schimbului de aer, echipamentelor (din bucătării, băi etc.) şi
ocupanţilor
Q spor ,lat = Q aer ,lat + Q echip ,lat + Q ocup ,lat [W] (2.5)

6. Căldura înmagazinată (stocată) în capacitatea termică a clădirii. O analiză dinamică include acest termen, în timp ce o
analiză staţionară îl neglijează pentru că temperatura clădirii nu variază în timp
 dT
Q stoc =  ∑ ρ ⋅ V ⋅ c p  = Cef ⋅ T [W] (2.6)
  dt
 materiale 
unde C ef reprezintă capacitatea termică efectivă a clădirii.
Se obişnuieşte ca pierderile de căldură sensibilă prin conducţie şi schimbul de aer să se exprime sintetic printr-un singur
termen, deoarece ambii depind de diferenţa de temperatură dintre interior şi exterior:
( )
Q tr ,sens = K cond + Kinf (Ti − Te ) = Ktot (Ti − Te ) [W] (2.7)

unde K tot [W/K] reprezintă coeficientul total de pierderi termice sau de izolare. Se mai obişnuieşte exprimarea pierderilor
pe unitate de volum, caz în care literatura românească foloseşte notaţia
G = K tot ⋅ Vclad [W/m3K] (2.8)
unde volumul clădirii V clad este volumul încălzit al clădirii, delimitat de anvelopă.
Sarcina termică instantanee a clădirii este suma dintre componentele sensibile şi latente la un moment dat:
 Q = G ⋅ Vclad ⋅ (Ti − Te ) + Q sol − Q spor ± Q stoc [W] (2.9)

Convenţia de semne este ca Q să fie pozitiv când există o sarcină de încălzire şi negativ când există o sarcină de răcire.
Trebuie spus că, în timpul sezonului de încălzire, sporul latent datorat schimbului de aer este de obicei negativ pentru că
aerul exterior este relativ uscat. O valoare negativă pentru Q aer ,lat conduce la o sarcina totală de încălzire mai mare decât
sarcina de încălzire sensibilă – dar acest lucru este relevant doar dacă la interior se realizează o umidificare pentru a
menţine umiditatea W i constantă. Pentru clădirile care nu au prevazut un sistem de umidificare, nu există posibilitatea de
control asupra valorii W i ; ca urmare, pentru o valoare fictivă a lui W i , nu prea are rost să se calculeze contribuţia latentă
la sarcina de încălzire.

2.3 SARCINA DE ÎNCĂLZIRE

Deoarece vremea cea mai rece poate apare în perioadele fără radiaţie solară, este recomandabil să nu se ţină seama
de aportul solar atunci când se calculează sarcina de încălzire de vârf (cu excepţia cazurilor în care clădirea are o inerţie
termică mare). Trebuie considerate numai sporurile de căldură pe care se poate conta în timpul celor mai reci zile. Dacă
temperatura interioară este constantă, este suficientă o analiză statică. Aceasta înseamnă că sarcina de încălzire de vârf
rezultă din relaţia:
Q inc ,max = G ⋅ Vclad (Ti − Te ) − Q spor [W] (2.10)

În cazurile în care termostatul sistemului de încălzire este reglat la o temperatură inferioară pe timpul nopţii, se
poate dori o încălzire rapidă dimineaţa. Ca regulă generală pentru clădirile de locuit, experienţa recomandă o
supradimensionare cu aprox. 40% a sistemului de încălzire pentru o reducere cu 6ºC a temperaturii pe timpul nopţii. La
clădirile comerciale cu ventilaţie mecanică, necesarul de supradimensionare în timpul recuperării reducerii de
temperatură pe timp de noapte este mai mic dacă alimentarea cu aer proaspăt exterior este închisă pe perioadele în care
clădirea nu este utilizată.

2.4 CONSUMUL ANUAL DE ENERGIE PENTRU ÎNCĂLZIRE

Proiectarea optimă a clădirii, în sensul minimizării costurilor pe durata sa de viaţă, necesită o evaluare a
consumului anual de energie Q an , care reprezintă integrala în timp a consumului instantaneu pe perioada de încălzire sau
răcire. Consumul instantaneu reprezintă sarcina instantanee împărţită la randamentul echipamentului de încălzire sau
răcire.
Metodele de calcul sunt de două tipuri majore: metode statice (bazate pe grade-zile sau pe intervale de
temperatură) şi metode dinamice (bazate pe funcţii de transfer).
Metodele grade-zile sunt adecvate dacă utilizarea clădirii şi randamentul echipamentului pot fi considerate
constante. Pentru situaţiile în care randamentul şi condiţiile de utilizare variază semnificativ cu temperatura exterioară, se
poate calcula consumul pentru anumite valori ale temperaturii exterioare şi acesta se înmulţeşte cu numărul de ore din an
corespunzător unor intervale centrate în jurul acestor valori; consumul anual rezultă prin însumarea consumurilor
asociate fiecărui interval de temperatură exterioară. Această abordare reprezintă metoda cu intervale de temperatură.
Pentru toate metodele statice este necesară în primul rând determinarea valorii temperaturii T e sub care încălzirea devine
necesară (temperatura de echilibru). Metodele dinamice trebuie aplicate la calculul consumului anual de energie ori de
câte ori temperatura interioară se doreşte sau este variabilă. Dată fiind simplitatea şi larga sa răspândire, se va prezenta
mai pe larg numai metoda grade-zile.
Temperatura de echilibru T ech a clădirii este definită ca valoarea temperaturii exterioare T e pentru care, pentru o
valoare T i dată, pierderea totală de căldură este egală cu sporurile de căldură (de la soare, ocupanţi, iluminat etc.). În cazul
unei analize statice, efectele de înmagazinare (stocaj) sunt zero şi dacă, în plus, se neglijează transferul de căldură spre sol,
atunci bilanţul de energie devine:
G ⋅ Vclad (Ti − Tech ) = Q spor [W] (2.11)

De aici, rezultă temperatura de echilibru:

Q spor
Tech = Ti − [oC] (2.12)
G ⋅ Vclad
unde sporurile de căldură trebuie să fie valorile medii pentru perioadele în cauză, nu cele de vârf. Încălzirea este deci
necesară numai dacă T e scade sub T bal . Atunci, consumul de energie al sistemului de încălzire este dat de relaţia:
G ⋅ Vclad
Q inc = [Tech − Te (t )] [W ], Te < Tech (2.13)
ηinc
unde η inc este randamentul anual de utilizare a combustibilului (sau a altei surse primare), valoarea sa luând în
considerare variaţia randamentului la sarcini parţiale. Dacă η inc , T ech şi K tot sunt consideraţi constanţi şi se utilizează
valorile medii zilnice ale temperaturii exterioare T e,med , consumul anual pentru încălzire poate fi calculat astfel:
G ⋅ Vclad G ⋅ Vclad
Qinc =
ηinc ∫ [Tech − Te (t )]+ dt = ηinc
∑ [Tech − Te ]+
zile
[W⋅zi/an], (2.14)
unde numărul de grade-zile pentru încălzire bazat pe temperatura de echilibru (denumită şi baza gradelor-zile) este
definit ca:
[
GZinc (Tech ) = 1 zi × ∑ Tech − Te + ] [K⋅zi] (2.15)
zile
Temperatura de echilibru este variabilă de la o clădire la alta şi de multe ori este necunoscută. Din acest motiv, se mai utilizează şi
gradele zile bazate pe temperatura de referinţă constantă, şi anume, temperatura interioară de calcul. Aceasta este în România de
20oC. În acest caz, gradele-zile devin o funcţie numai de datele climatice şi pot fi determinate independent de clădire. Ele se
calculează de regula pe bază de date climatice statistice multi-anuale şi se pun la dispoziţia specialiştilor sub formă de STAS-uri.

( )
GZinc Tic = 1 zi × ∑ [Tic − Te ]+ [K⋅zi] (2.16)
zile
Ecuaţia (2.15) se mai poate scrie folosind gradele zile cu referinţa constantă, astfel:
[(
GZ inc (Tech ) = 1 zi × ∑ Ti c − Te − Ti c − Tech ) ( )] =
zile (2.17)
( )
GZ inc (Ti c ) − Ti c − Tech × N zile ,inc
Pentru o estimare mai puţin precisă, necesarul anual pentru încălzire se poate calcula folosind în ec. (2.15) temperatura interioară de
calcul în locul temperaturii de echilibru (ceea ce echivalează cu neglijarea tuturor sporurilor termice).
Dacă numărul de grade-zile este cunoscut din datele climatice şi caracteristicile clădirii, consumul anual pentru încălzire poate fi
atunci determinat astfel:
 K G ⋅ Vclad
Qinc = 0 ,024 tot ⋅ GZinc (Tech ) ≅ 0 ,024 ⋅ GZinc (Tic ) [kWh/an]
ηinc ηinc
(2.18)
Deşi ipoteza de bază a metodei grade-zile, constanţa temperaturii T ech , nu este satisfăcută pe deplin în practică, această
metodă poate oferi rezultate remarcabil de precise pentru consumul anual de energie pentru încălzire în cazul clădirilor cu
o singură zonă. O alternativă o reprezintă utilizarea GZ pentru o T ech variabilă. Această ultimă variantă este inclusă în
normativele ASHRAE ale S.U.A.; ea este însă mai puţin agreată în Europa, în principal din cauza lipsei datelor de calcul
necesare.

2.5 SARCINA TERMICĂ ŞI CONSUMUL ANUAL DE CĂLDURĂ – CONFORM NORMATIVELOR ROMÂNEŞTI

Rezistenţele termice corectate, medii pe ansamblul clădirii, ale elementelor de construcţie (R' m ) se determină cu
luarea în consideraţie a influenţei tuturor punţilor termice (vezi anexa A, Fig. A.1) asupra rezistenţelor termice
unidirecţionale, în câmp curent [R, ec. (A-2)] .
Principalele punţi termice care trebuie să fie avute în vedere la determinarea valorilor R' m sunt următoarele :
la pereţi: stâlpi, grinzi, centuri, plăci de balcoane, logii şi bowindouri, buiandrugi, stâlpişori, colţuri şi conturul
tâmplăriei ;
la planşeele de la terase şi de la poduri: atice, cornişe, streaşini, coşuri şi ventilaţii ;
la planşeele de peste subsol, termoizolate la partea superioară: pereţii structurali şi nestructurali de la parter şi zona de
racordare cu soclul ;
la planşeele de peste subsol, termoizolate la partea inferioară: pereţii structurali şi nestructurali de la subsol, grinzile
(dacă nu sunt termoizolate) şi zona de racordare cu soclul ;
la plăcile în contact cu solul: zona de racordare cu soclul, precum şi toate suprafeţele cu termoizolaţia întreruptă ;
la planşeele care delimitează volumul clădirii la partea inferioară, de aerul exterior: grinzi (dacă nu sunt termoizolate),
centuri, precum şi zona de racordare cu pereţii adiacenţi.
Cuantificarea performanţei globale termoenergetice a anvelopei unei clădiri, conform reglementărilor
tehnice româneşti în vigoare, se face prin intermediul coeficientul global de izolare termica a cladirii (G) care reprezintă
suma pierderilor de căldură realizate prin transmisie directă prin aria anvelopei clădirii, pentru o diferenţă de
temperatură între interior şi exterior de 1 K, raportată la volumul clădirii, la care se adaugă pierderile de căldură aferente
reîmprospătării aerului interior, precum şi cele datorate infiltraţiilor suplimentare de aer rece. Acest coeficient se
calculeaza cu relaţia:
A
G= + 0 ,34 ⋅ n [W/(m3K)] (2.19)
R' M Vclad
in care:
A -aria anvelopei clădirii [m2];
V -volumul interior, incălzit, al clădirii [m3];
R’ M -rezistenţa termică corectată, medie, a anvelopei clădirii [m2K/W];
n -viteza de ventilare naturala a clădirii, respectiv numărul de schimburi de aer pe ora [h-1].

Rezistenţa termică corectată, medie, a anvelopei clădirii se calculează cu relaţia:

A
R' M =
(
∑ A j ⋅ τ j / R' j
[m2K/W]
) (2.20)

in care:
A j ariile totale, pe clădire, ale elementelor de construcţie [m2]
A aria anvelopei: A = ∑ A j [m2]
τj factorii de corecţie pentru cazurile când suprafeţele j nu vin în contact cu aerul exterior
R’ j rezistenţele termice corectate, medii pe ansamblul clădirii, ale elementelor de construcţie perimetrale

Sarcina termică pentru încălzire rezultă acum din expresia

Q tot = Q c + Q v [W]
= U ⋅ A ⋅ ( Ti − Te ) + n ⋅ V ⋅ c p ⋅ ( Ti − Te ) [W] (2.21)

= G ⋅ Vclad ⋅ ( Ticor − Tecor )

unde:
U – coeficientul global de transfer termic U= (∑ R'm,i )−1 [W/m2K]
G – coeficientul global de izolare / pierderi G = Q tot / V [W/m3K]

Ticor - temperatura interioară corectată pentru aporturile interne (echipamente, ocupanţi)

Tecor - temperatura exterioară corectată pentru aporturile solare

Consumul anual de energie pentru încălzire devine :
1 G ⋅V G ⋅V
Qinc = ∫ Q tot dτ = ⋅ ∑ ( Ticor − Tecor ) ⋅ zi = ⋅ GZ [J/an] (2.22)
ηinc ηinc ηinc
zile / an
Gradele-zile se calculează în acest caz după un procedeu mai complicat, conform [NP-047] de vreme ce atât temperatura
interioară corectată cât şi temperatura exterioară corectată au valori medii variabile de-a lungul sezonului de încălzire
OBSERVAŢIE: Sarcina termică a unei clădiri scade cu scăderea coeficientului global de pierderi termice G şi creşterea
randamentului instalaţiei de încălzire.

↓ Q inc
anual ⇒ ↓ G ⇒ ↓U ↑ Ri ( )
↓n
↓ GZ
↑ ηinc
 Nivelul de izolare termică globală este corespunzător, dacă se realizează condiţia :
G ≤ GN [W/m3K] (2.23)
unde GN este o valoare normată stabilită în mod convenţional, într-o anumită etapă din raţionamente de
realizare a unor economii de energie pentru încălzirea clădirilor în timpul iernii. Valorile lui GN s-au
stabilit în funcţie de numărul de niveluri N şi raportul dintre aria anvelopei si volumul clădirii A/V
[Normativul privind calculul coeficientilor globali de izolare termica la clădirile de locuit C107/1 din
1997]. Tabelul 2.3 prezintă aceste valori.
Din diversele normative şi reglementări, s-au preluat Tabelele 2.1 – 2.2, 2.4-2.5, considerate valoroase ca
puncte de reper în estimarea diverselor elemente ale bilanţului energetic pentru o clădire.

Tabelul 2.1
Rezistenţe termice minime R min (m K/W) ale elementelor de construcţie, pe ansamblul clădirii
2

Nr R min (m2K/W)
Elementul de construcţie
.
Cr Clădiri proiectate
t
Pâna la După
1.01.1998 1.01.1998
1 Pereti exteriori (exclusiv 1,2 1,4
suprafetele vitrate, inclusiv
peretii adiacenti rosturilor
deschise)

2 Tamplarie exterioara 0,4 0,5

3 Plansee peste ultimul nivel, 2 3

sub terase sau poduri

4 Plansee peste subsoluri 1,1 1,65

 neincalzite si pivnite

5 Pereti adiacenti rosturilor 0,9 1,1

inchise

6 Plansee care delimiteaza 3 4,5

cladirea la partea inferioara, de
exterior (la partea inferioara,
de exterior - la bowindouri,
ganguri de trecere,etc,)

7 Placi pe sol (peste CTS) 3 4,5

8 Placi la partea inferioara a 4,2 4,8

demisolurilor sau a
subsolurilor incalzite (sub
CTS)

9 Pereti exteriori, sub CTS, la 2 2,4

demisolurile sau la subsolurile
incalzite
Sursa: Normativ privind calculul coeficientilor globali de izolare termica la cladirile de locuit – C 107/1 - 1997
 Tabelul 2.2
 / V = n [1/h] la clădirile de locuit (cf. INCERC)
Numărul schimburilor de aer pe oră V

CATEGORIA CLASA DE CLASA DE

CLĂDIRII ADĂPOSTIR PERMEABILITATE
E Ridicat Medi Scăzută
ă e
Neadăpostite 1,5 0,8 0,5
Clădiri individuale Moderat 1,1 0,6 0,5
(case uni-familiale, adăpostite
cuplate sau înşiruite,
ş.a.) Adăpostite 0,7 0,5 0,5
Neadăpostite 1,2 0,7 0,5
Dublă Moderat 0,9 0,6 0,5
Clădiri cu expuner adăpostite
mai multe e
apartament Adăpostite 0,6 0,5 0,5
e, cămine, Neadăpostite 1,0 0,6 0,5
internate, Simplă Moderat 0,7 0,5 0,5
ş.a.) expuner adăpostite
e
Adăpostite 0,5 0,5 0,5

CLASA DE ADĂPOSTIRE
– neadăpostite: clădiri foarte înalte / la periferia oraşelor / în pieţe
– moderat adăpostite: clădiri în interiorul oraşelor, cu minim 3 clădiri în apropiere
– adăpostite: clădiri în centrul oraşelor / în păduri
CLASA DE PERMEABILITATE
– ridicată: clădiri cu tâmplărie exterioară fără măsuri de etanşare
– medie: clădiri cu tâmplărie exterioară cu garnituri de etanşare
– scăzută: clădiri cu ventilare controlată şi cu tâmplărie exterioară prevăzută cu măsuri speciale de etanşare

Tabelul 2.3
3
Coeficienţi globali normaţi de izolare termică, GN [ W / m K ] , la clădiri de locuit
Nr. A/V GN Nr. A/V GN
nivelu (m2/m3 (W/m3 niveluri (m2/m (W/m
ri ) K) 3) 3K)

0,8 0,77 0,25 0,46

0,85 0,81 0,3 0,5
0,9 0,85 0,35 0,54
1 4
0,95 0,88 0,4 0,58
1 0,91 0,45 0,61
1,05 0,93 0,5 0,64
>1,1 0,95 > 0,55 0,65
0,45 0,57 0,2 0,43
0,5 0,61 0,25 0,47
0,55 0,66 0,3 0,51
2 5
0,6 0,7 0,35 0,55
0,65 0,72 0,4 0,59
0,7 0,74 0,45 0,61
> 0,75 0,75 > 0,50 0,63
0,3 0,49 0,15 0,41
0,35 0,53 0,2 0,45
0,4 0,57 0,25 0,49
 3 0,45 0,61 > 10 0,3 0,53
0,5 0,65 0,35 0,56
0,55 0,67 0,4 0,58
> 0,6 0,68 > 0,45 0,59

Observatii : A- aria anvelopei, V – volumul incazit.

La cladirile care se vor proiecta dupa 1.01.1998, valorile GN se vor reduce cu 10%.

Tabelul 2.4
Evoluţia consumurilor specifice de energie termică pentru încălzirea clădirilor de locuit colective
Construcţii
existente Construcţii
noi
Perioada Perioada
construirii construirii
Înainte de 1985 - 1996 2000
1985 1996 - -
2000 2010
R termică medie 0,6 - 0,7 0,9 - 1,75 2
globala a clădirii 0,95
R om [ m2K/W ]
Necesarul specific 1 0,8 0,5 0,4
de căldură pentru
încălzire
 G [W/m3K]

Necesarul maxim
orar de căldură 7 5,6 3,5 2,8
pentru încălzire
Q max [KW/apart]
Necesarul anual
de energie 15 750 12 600 7 875 6 300
termica pentru
incalzire 56,70 45,36 28,35 22,68
inc . [KWh/apart]
Qan .
inc . [GJ/apart]
Qan .

Tabelul 2.5
Consumuri specifice actuale de energie pentru satisfacerea
utilităţilor de bază în menajele populaţiei urbane
[kWh / m 2 an]
Iluminat
Tip locuinţă /
Încălzi Apă Prep. şi ap.
clădire / sistem Total
re caldă hranei electrocasni
de încălzire
ce

Apartament / 138 121 53 29 340

Bloc / Termoficare

Apartament /
138 57 53 29 277
Bloc / CT proprie

Locuinţe şir,
cuplate / Casă / 164 138 60 32 394
Termoficare

Locuinţe şir,
cuplate / Casă / CT 164 66 60 33 323
proprie

Locuinţe şir,
164 13 60 31 268
cuplate / Sobe

Locuinţe şir,
164 7 60 31 262
cuplate / Plite

Case individuale /
220 112 49 31 412
Termoficare

Case individuale /
220 53 49 31 353
CT proprie

Case individuale /
220 11 49 21 301
Sobe

Case individuale /
220 5 49 21 296
Plite