CURS 7

6. Climatizarea aerului (Continuare)

6.6. Tratarea complexă a aerului în centrala de climatizare (condiţionare)
Pentru ca aerul introdus în încăperi, având un anumit debit, să poată asigura condiţiile de
temperatură şi umiditate cerute, este necesar ca el să fie supus în prealabil unei tratări complexe.
Prin tratare complexă se înţelege o succesiune de procese simple la care este supus aerul exterior
sau amestecat (aer exterior şi aer recirculat), procese care se realizează în totalitate în centrale de
climatizare la sistemele centralizate, sau parţial în centrale de climatizare şi în continuare zonal sau local
la celelalte sisteme.
Tratarea complexă presupune deci realizarea unui astfel de agregat care să asigure o succesiune de
procese simple de tratare, uşor controlabile şi de realizat, până ce aerul ajunge la starea necesară pentru a
fi refulat în încăperi.
Pentru trecerea de la starea iniţială a aerului ce intră în agregatul de climatizare la starea finală cu
care iese, există posibilităţi multiple de tratare, folosind după caz, un număr mai mare sau mai mic de
procese simple succesive. Criteriile de alegere a schemei de tratare sunt de natură tehnico- economică,
urmărindu-se reducerea cheltuielilor de investiţii şi a celor de exploatare prin realizarea unor consumuri
minime de căldură şi mai ales de frig.
La alegerea schemei de tratare a aerului trebuie să se ţină seama că acelaşi agregat este folosit atât
în regim de iarnă, cât şi de vară, precum şi de schema de automatizare ce poate fi adoptată.

6.6.1. Prescripţii cu privire la procesele de tratarea a aerului în centrala de climatizare

Aerul introdus în încăperile ventilate mecanic sau climatizate este preluat din exterior sau este
provenit din amestecul aerului proaspăt cu aerul recirculat. În ambele cazuri starea aerului nu corespunde
cu starea pe care trebuie să o aibă pentru a fi refulat în încăperi, în scopul realizării şi menţinerii condiţiilor
interioare cerute. Apare deci necesitatea prelucrării - tratării aerului înainte de introducerea lui în încăperi.
• În tehnica ventilării şi climatizării modalităţile de tratare a aerului sunt diverse şi dependente de
procesele de schimbare a stării aerului necesare a fi realizate. Astfel:
✓ pentru încălzirea sau răcirea aerului fără schimbarea conţinutului de umiditate se folosesc
schimbătoare de căldură de suprafaţă: baterii de încălzire şi baterii de răcire;
✓ pentru umidificarea aerului se folosesc camere de tratare cu apă sau umidificatoare cu abur
saturat uscat;
✓ pentru uscarea aerului se folosesc baterii de răcire, camere de tratare cu apă, precum şi
tratare cu substanţe desicante.
• Calculul unui proces complex de tratare a aerului presupune următoarele etape:

1
 1. Stabilirea parametrilor aerului exterior şi reprezentarea stării aerului exterior în diagrama I-x;
2. Stabilirea parametrilor aerului interior şi reprezentarea stării aerului interior în diagrama I-x;
3. Determinarea sarcinii termice a încăperilor ventilate sau climatizate conform metodologiei de
la capitolul 6.2.;
4. Determinarea sarcinii de umiditate a încăperilor ventilate sau climatizate conform
metodologiei de la capitolul 6.3.;
5. Determinarea degajărilor de substanţe nocive (gaze, vapori, praf) a încăperilor ventilate sau
climatizate conform metodologiei de la capitolul 6.4. Notă: În încăperile fără procese
tehnologice (social culturale, rezidenţiale şi administrative), degajările de nocivităţi provin
de la oameni sub forma de CO2. În consecinţă, se va calcula doar degajarea de CO2 de la
ocupanţii încăperii climatizate conform metodologiei de la capitolul 6.4.;
6. Stabilirea parametrilor aerului climatizat şi reprezentarea stării aerului climatizat în diagrama
I-x;
7. Calcularea debitului de aer proaspăt DAP conform metodologiei de la capitolul 6.5.1.;
8. Calcularea debitului total de aer climatizat D conform metodologiei de la capitolul 6.5.2.;
9. Calcularea debitului de aer recirculat DAR conform metodologiei de la capitolul 6.5.3.;
10. Stabilirea parametrilor aerului amestecat şi reprezentarea stării aerului amestecat în diagrama
I-x;
11. Stabilirea parametrilor stărilor intermediare necesare tratării aerului amestecat astfel încât să
se ajungă, prin transformări simple, la starea de aer climatizat (condiţionat) şi reprezentarea
acestora în diagrama I-x.
• Calculul unui proces de tratare a aerului începe, în marea majoritate a cazurilor, cu sezonul cald
(vara). Motivele sunt următoarele:
✓ Sarcina termică de vară are o valoare numerică mult superioară sarcinii termice de iarnă în
marea majoritate a încăperilor. Drept consecinţă, debitele calculate pentru perioada de vară vor
fi semnificativ mai mari decât cele calculate iarna şi ele vor fi cele adoptate la calculul de
dimensionare a reţelei de tubulatură;
✓ Limitările care se fac în ceea ce priveşte temperatura aerului climatizat refulat în încăpere sunt
mult mai stricte în timpul sezonului cald deoarece există riscul apariţiei senzaţiei de curent.
Aceste limitări sunt:
➢ Vara: tAC ≥ ti – (5...7 grd) în cazul în care aerul climatizat este refulat spre zona de lucru
sau de şedere;
➢ Vara: tAC ≥ ti – (2...3 grd) în cazul în care aerul climatizat este refulat direct în zona de
lucru sau de şedere (sistem de ventilare jos-sus);
➢ Vara: tAC ≥ ti – (8...10 grd) în cazul în care aerul climatizat este refulat în afara zonei
de lucru sau de şedere;
2
 ➢ Iarna: tAC ≤ 45°C în cazul în care aerul climatizat este refulat direct spre zona de lucru
sau de şedere, de la o distanţă de cel puţin 4 m;
➢ Iarna: tAC ≤ 70°C în cazul în care aerul climatizat nu este refulat direct spre zona de
lucru sau de şedere, de la o distanţă de cel puţin 4 m.
• Este recomandat ca instalaţia de ventilare-climatizare să funcţioneze cu un debit constant de aer
în tot timpul anului. Motivul este de natură hidraulică, dimensionarea tubulaturii de transport a
aerului şi a agregatelor din centrala de climatizare făcându-se pe baza unor viteze economice
recomandate şi care nu ar putea fi respectate dacă instalaţia ar funcţiona sezonier cu debite de aer
diferite. În consecinţă, de cele mai multe ori, debitul de aer calculat vara se impune şi pe timpul
iernii.

6.6.2. Tratarea complexă a aerului în perioada de vară

În sezonul cald, de obicei, sarcina termică a încăperii pretinde răcirea aerului. Însă în acest sezon
apare şi necesitatea combaterii conţinutului de umiditate fixat pe componenta căldurii, denumită căldură
latentă. Deci, instalaţia de climatizare va elimina de obicei două nocivităţi: căldura şi excesul de umiditate.
Răcirea şi uscarea aerului se pot realiza în camerele de pulverizare funcţionând cu apă rece din
surse naturale având temperatura cât mai scăzută (de exemplu apă de puţ de adâncime mare), sau cu apă
răcită cu ajutorul unei instalaţii frigorifice. Temperatura apei răcite trebuie să fie mai mare decât cea de
îngheţ (4…5°C). O altă metodă de răcire şi uscare a aerului, din ce în ce mai utilizată, este cea cu
schimbătoare de căldură de suprafaţă – baterii de răcire – alimentate cu apă răcită sau uneori direct cu
agent frigorific.
a) Tratarea aerului vara cu o baterie de răcire uscată funcţionând cu apă rece (Figura 1)
Etapele parcurse sunt similare cu cele amintite mai sus (paragraful 6.6.1.):
1. Stabilirea parametrilor aerului exterior şi reprezentarea stării aerului exterior E în diagrama I-
x;
2. Stabilirea parametrilor aerului interior şi reprezentarea stării aerului interior I în diagrama I-x;
3. Determinarea sarcinii termice de vară a încăperilor ventilate sau climatizate conform
metodologiei de la capitolul 6.2.1.;
4. Determinarea sarcinii de umiditate de vară a încăperilor ventilate sau climatizate conform
metodologiei de la capitolul 6.3.;
5. Determinarea degajărilor de substanţe nocive (gaze, vapori, praf) a încăperilor ventilate sau
climatizate conform metodologiei de la capitolul 6.4.
6. Stabilirea parametrilor aerului climatizat şi reprezentarea stării aerului climatizat AC în
diagrama I-x presupune câteva etape intermediare (Figura 1):
➢ Calcularea raportului de termoumiditate ɛv conform metodologiei de la capitolul 3.4.
ca raport între sarcina termică de vară şi degajările de umiditate;

3
 ➢ Reprezentarea lui ɛv în diagrama I-x;
➢ Impunerea temperaturii aerului climatizat tAC în raport cu temperatura aerului interior
ti pe baza limitărilor de mai sus;
➢ Trasarea pe diagrama I-x a unei paralele la raportul de termoumiditate ɛv prin punctul
de stare I;
➢ La intersecţia dintre aceasta paralelă şi izoterma tAC rezultă punctul corespunzător stării
aerului climatizat AC. Notă: Se verifică φAC ≤ 90%.

Figura 1 - Tratarea aerului vara cu baterie de răcire uscată funcţionând cu apă rece

7. Calcularea debitului de aer proaspăt DAP conform metodologiei de la capitolul 6.5.1.;

8. Calcularea debitului total de aer climatizat D conform metodologiei de la capitolul 6.5.2. Se
calculează numărul orar de schimburi n = D / V [schimburi/h] şi se verifică să se încadreze în
valorile recomandate de Normativul I-5/2010 pentru a nu apărea senzaţia de curent în încăpere;
9. Calcularea debitului de aer recirculat DAR conform metodologiei de la capitolul 6.5.3.;
10. Stabilirea parametrilor aerului amestecat şi reprezentarea stării aerului amestecat M în
diagrama I-x.

Notă: Punctul M trebuie să se situeze pe dreapta ce uneşte punctele corespunzătoare stărilor I

şi E (amestec între aer recirculat interior şi aer proaspăt exterior;
11. Trasarea procesului de răcire uscată în diagrama I-x a aerului umed prin unirea punctelor
corespunzătoare stărilor M şi AC.
NOTĂ: Prelungirea procesului de răcire uscată M-AC trebuie să intersecteze curba de saturaţie
într-un punct având temperatura medie răcite ta din bateria de răcire. Procesul reprezentat in figura 1
reprezintă o răcire politropică ce se realizează cu o baterie de răcire, fiind însotit şi de scăderea conţinutului
de umiditate x.

4
 b) Tratarea aerului vara cu o baterie de răcire uscată funcţionând cu apă rece şi cu o baterie de
reîncălzire
În cazul în care nu se doreşte ca starea finală a aerului climatizat AC să fie condiţionată de un
eventual exces de umiditate, se corectează această stare printr-o reîncălzire (figura 2).

Figura 2 - Tratarea aerului vara cu baterie de răcire uscată funcţionând cu apă rece şi cu o baterie de
reîncălzire

Etapele de calcul sunt similare, modificându-se doar etapa 6:

6. Stabilirea parametrilor aerului climatizat şi reprezentarea stării aerului climatizat AC în
diagrama I-x presupune câteva etape intermediare (Figura 2):
➢ Calcularea raportului de termoumiditate ɛv conform metodologiei de la capitolul 3.4.
ca raport între sarcina termică de vară si degajările de umiditate;
➢ Reprezentarea lui ɛv în diagrama I-x;
➢ Impunerea temperaturii aerului climatizat tAC în raport cu temperatura aerului interior
ti pe baza limitărilor de mai sus;
➢ Trasarea pe diagrama I-x a unei paralele la raportul de termoumiditate ɛv prin punctul
de stare I;
➢ La intersecţia dintre aceasta paralelă şi curba de saturaţie rezultă punctul corespunzător
stării 1 a aerului ;
➢ Se ridică din punctul 1 o verticală pâna la intersecţia cu izoterma tAC unde rezultă
punctul corespunzător stării aerului climatizat AC.
Această soluţie are dezavantajul unui cost de investiţie mai ridicat decât prima variantă.

c) Tratarea aerului vara cu o baterie de răcire uscată funcţionând cu agent frigorific

Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile de mai sus, sau procesul nu poate fi realizat deoarece direcţia M-1
(figura 3) nu ar intersecta curba de saturaţie, se apelează la o baterie de răcire care funcţionează cu agent
frigorific, realizând un proces de tipul celui din figura 3. Procesul M-AC este tot un proces politropic de
răcire uscată care pe lângă scăderea temperaturii realizează şi micşorarea conţinutului de umiditate x.

5
 Figura 3 - Tratarea aerului vara cu baterie de răcire uscată funcţionând cu agent frigorific

d) Tratarea aerului vara cu două baterii de răcire uscată în cascadă

Prima dintre bateriile de răcire va funcţiona cu apă răcită iar a doua, montată în serie, cu agent
frigorific. Procesul de tratare a aerului (figura 4) reprezintă o combinaţie între procesele reprezentate în
figura 1 şi în figura 3.

Figura 4 - Tratarea aerului vara cu două baterii de răcire uscată în cascadă

Aceasta schemă permite o funcţionare mai elastică precum şi posibilitatea de optimizare a

proceselor în scopul unui consum energetic cât mai redus. Dezavantajul este costul de investiţie mai mare
decât la variantele a) şi c).