CURS 6

6. Climatizarea aerului
6.1. Schema funcţională a unei instalaţii de ventilare-condiţionare
O instalaţie de ventilare – climatizare are 3 părţi distincte :
• centrala de climatizare care pregăteşte aerul la anumiţi parametri rezultaţi din calcul;
• tubulatura (conductele) care vehiculează aerul;
• dispozitivele de refulare şi de aspiraţie care introduc, respectiv evacuează aerul în şi din
încăpere.
Principial, schema funcţională a unei instalaţii de ventilare – climatizare este prezentată în
figură:

AC – aer climatizat IC – încăpere climatizată D – debitul total de aer

AR – aer recirculat CC – centrala de climatizare DAP – debitul de aer proaspăt
Aev – aer evacuat DAR – debitul de aer recirculat
AP – aer proaspăt Dev – debitul de aer evacuat
Schemele obişnuite ale instalaţiei de ventilare – climatizare admit din considerente energetice
recircularea unei părţi din aerul din încăpere care se reintroduce ca aer recirculat înapoi în spaţiul deservit
de instalaţie. Aerul proaspăt este cel care diluează noxele (nocivităţile) la valori acceptate de confortul
cerut în încăperea climatizată.
D = DAP + DAR
Depinzând de specificul activităţii din încăpere, se poate asigura în aceasta, suprapresiune,
depresiune sau echipresiune (cazuri foarte rare) din asigurarea inegalităţii dintre debitul de aer proaspăt şi
cel evacuat.
DAP > Dev - suprapresiune
DAP = Dev - echipresiune
DAP < Dev - depresiune
Pentru ca centrala de climatizare să răspundă în tot timpul anului exigenţelor de confort termic şi
al purităţii aerului, stabilirea soluţiei centralei de climatizare rezultă din analizarea situaţiilor extreme (cele
mai dezavantajoase) la care trebuie să facă faţă. Acestea sunt în general cele din timpul iernii si cele din
1
timpul verii, situaţiile intermediare fiind deservite prin reglajul debitelor de aer, respectiv de agent termic
şi de conţinut de umiditate ale componentelor centralei.

6.2. Sarcina termică a încăperilor ventilate sau climatizate

6.2.1. Sarcina termică de vară a încăperilor ventilate sau climatizate
Sarcina termică a încăperilor ventilate sau climatizate în situaţia de vară Qv, numită şi sarcină de
răcire se poate calcula cu relaţia: QV = Qap + Qdeg [W]; [kcal/h]
în care: Qap = QPE + QFE + QÎ
Qdeg = Qom + QIL + QME +…
Qap – aporturi de căldură prin elementele de construcţie
Qdeg – degajări de căldură
QPE - aporturi prin elemente de construcţie exterioare inerţiale (pereţi, tavan, pardoseală)
QFE - aporturi prin elemente neinerţiale (ferestre)
QÎ - aporturi de la încăperi vecine
Qom - degajări de căldură de la oameni
QIL - degajări de la iluminat
QME - degajări de la maşini acţionate electric şi altele.
Alături de sarcina termică de vară se adaugă sarcina de umiditate care împreună devin hotărâtoare
în stabilirea debitului de aer pentru instalaţii de climatizare şi pentru o parte însemnată din instalaţiile de
ventilare.
În mod curent se pune problema determinării sarcinii de răcire maxime care se realizează în timpul
programului de funcţionare al instalaţiei. Probleme mai dificile apar în determinarea aporturilor de căldură
pătrunse din exterior datorită regimului nestaţionar de transmitere a căldurii.
A fost arătat că luna cea mai călduroasă, deci luna de calcul pentru stabilirea sarcinii de răcire este
luna iulie, cu excepţia unor încăperi care nu funcţionează în acea perioadă (universităţi, teatre, săli de
concerte) pentru care luna de calcul este luna iunie. Având în vedere implicaţiile economice şi funcţionale
ce le comportă aceste instalaţii, au fost introduse prin SR 6648 instalaţiei şi importanţa obiectivului de
servit prin gradul de asigurare.
Metodologia pentru calculul sarcinii termice de vară este cuprinsă în SR 6648, detaliată pe fiecare
tip de aport de căldură.

6.2.2. Sarcina termică de iarnă a încăperilor ventilate sau climatizate

Sarcina termică a încăperilor ventilate sau climatizate în situaţia de iarnă Qi, numită şi sarcină de
încălzire se calculează cu relaţia: Qi = Qsi - Qp [W]; [kcal/h]

2
 Qsi – degajările de căldură de la sursele interioare, care sunt în general cele menţionate în situaţia
în situaţia de vară şi se calculează cu aceleaşi relaţii, diferenţa apărând datorită temperaturii aerului t ii,
care este diferită faţă de cea de vară;
Qp - pierderile de căldură ale încăperii calculate conform SR 1907.
Qsi = QOM + Qil + QME +….+ Qcs
t '
Degajările de la corpurile statice, Qcs, se pot calcula cu relaţia: Qcs = Qp
t
unde: t’ = tG - te
t = ti - te
tii - temperatura aerului interior;
tei - temperatura aerului exterior;
tG - temperatura de gardă, egală cu 5100C
Instalaţia de încălzire cu corpuri statice care să asigure această temperatură de gardă se prevede în
cazul unor încăperi climatizate ca să menţină o anumită temperatură, împiedicând astfel subrăcirea
încăperii în perioada când nu funcţionează instalaţia de climatizare (înafara programului de lucru, noaptea,
etc.)
Sarcina termică poate fi: de încălzire dacă Qi < 0, deci Qp > Qsi (situaţia cea mai întâlnită), sau de
răcire dacă Qi > 0, deci Qp < Qsi.

6.3. Bilanţul de umiditate a încăperilor ventilate sau climatizate

Degajarea totală de umiditate G reprezintă suma tuturor degajărilor de vapori de apă care pot
avea loc în încăpere.
În clădirile social culturale, rezidenţiale şi administrative principala sursă de umiditate o constituie
ocupanţii. Oamenii degajă umiditate prin procesele de respiraţie, transpiraţie şi evaporare de la suprafaţa
pielii. Degajarea de umiditate a omului depinde de temperatură, de felul activităţii desfăşurate, de vârstă,
sex, etc.
GOM = N · gOM [kg/s] în care:
N – numărul de persoane;
gOM – degajare specifică de umiditate a unei persoane în funcţie de tii şi de felul activităţii.
În industrie sursele sunt variate, iar forma de degajare poate fi evaporarea, scurgerea cu evaporare
fierbere sau scăpările de la utilaje.
În majoritatea cazurilor fenomenele în urma cărora rezultă umiditate au legi cunoscute iar pe baza
acestora literatura de specialitate oferă relaţii de calcul. O problemă legată de schimbul de umiditate o
constituie schimbul concomitent de căldură. Trebuie stabilit dacă, de exemplu, evaporarea se face pe baza
căldurii conţinute în apă (cedare de căldură către aer) sau pe seama căldurii primite de la aer (consum de
căldură).

3
 6.4. Bilanţul de substanţe nocive (gaze, vapori, praf) a încăperilor ventilate sau climatizate
Efectele substanţelor nocive asupra organismului depind de natura şi concentraţia lor în aerul
încăperii precum şi de timpul de inhalare. Diversitatea substanţelor nocive degajate în procesele
tehnologice este mare, concentraţia lor admisibilă fiind stabilită prin NGPM. Aceste concentraţii,
împreună cu cantităţile de substanţe degajate stau la baza determinării debitului de aer. În încăperile fără
procese tehnologice sau social culturale, rezidenţiale şi administrative, degajările de nocivităţi provin de
la oameni sub forma de CO2.
Degajări de CO2 de la oameni GCO2
În orice incintă, prezenţa omului determină, prin expiraţie, degajări de CO2 în funcţie de vârstă şi
activitate: YCO2 = N  y CO2 ; cu yCO2 conform tabel 1:
Tabel 1 - degajări de CO2 de la oameni
CO2
Nr. crt. Vârsta omului şi caracterul muncii
l/h g/h
Adulţi: - în cazul unei munci fizice; 45 68
1. - în cazul unei munci uşoare; 23 35
- în repaus. 23 35
2. Copii până la 12 ani 12 18

6.5. Debitele de aer pentru ventilare şi climatizare

6.5.1. Debitul de aer proaspăt
Pentru a menţine puritatea atmosferei în care oamenii îşi desfăşoară activitatea, trebuie introdus
din exterior aer proaspăt. Dacă în încăperi există degajări nocive (umiditate, gaze şi substanţe în suspensie
care conduc la inconfort sau expun la accidentări), valoarea acestora trebuie să se menţină sub concentraţia
admisibilă. În aceste condiţii, debitul de aer proaspăt introdus în încăpere, se determină cu relaţia:

D AP =
Am
C a − C rez
 
, m3 / h ;

în care: DAP – este debitul de aer proaspăt, [m3/h];

m – degajarea orară a substanţei nocive, [kg/h];
Ca – concentraţia admisibilă a noxei respective, [kg/m3];
Crez – concentraţia reziduală a noxei respective în aerul proaspăt, exterior, [kg/m3];
A – coeficient de neuniformitate a răspândirii noxei respective în atmosferă, A  1 .
Dacă în încăpere se formează substanţe nocive, inerte chimic una faţă de cealaltă sau care nu
conduc la formarea amestecurilor inflamabile explozive sau toxice, se calculează debitul de aer pentru
diluarea fiecăreia sub valorile admise de norme, iar drept debit de aer proaspăt se adoptă valoarea maximă
obţinută. În această situaţie, fiecare dintre substanţele nocive se va dilua sub concentraţia admisibilă. Însă,
dacă noxele sunt considerate periculoase, debitul de aer proaspăt rezultă prin însumarea debitelor de aer
care diluează fiecare substanţă nocivă.

4
 În clădirile social culturale, rezidenţiale şi administrative singura substanţă nocivă periculoasă în
concentraţii mari este CO2, în consecinţă DAP se calculează în funcţie de degajările de bioxid de carbon
ale oamenilor.
Calcularea debitului de aer proaspăt DAP conform Normativului I-5 / 2010
Etape de calcul:
a) Se încadrează încăperea într-una din categoriile de ambianţă interioară conform Normativului I-
5/2010 (SR EN 15251/2007)
Categoria Caracteristici şi domeniu de aplicare recomandat
ambianţei
I Nivel ridicat recomandat pentru spaţiile ocupate de persoane foarte sensibile şi fragile,
care au exigenţe specifice, ca de exemplu bolnavi, persoane cu handicap, copii mici,
persoane în vârstă
II Nivel normal recomandat clădirilor noi sau renovate
III Nivel moderat acceptabil, recomandat în clădirile existente
IV Nivel în afara celor de mai sus, recomandat a fi acceptat pentru perioade limitate de timp

b) Pentru încăperile civile cu prezenţa umană, debitul de ventilare (aer proaspăt) se determină DAP
în funcţie de categoria de ambianţă, de numărul şi de activitatea ocupanţilor precum şi de emisiile
poluante ale clădirii şi sistemelor.
DAP = N·qp + A·qB
unde: N – numărul de persoane;
qp – debitul de aer exterior proaspăt pentru o persoană, din tabelul 2;
A – aria suprafeţei pardoselii;
qB – debitul de aer proaspat/1 m2 de suprafaţă, din tabelul 3.
Tabelul 2 - Debitul de aer proaspăt exterior pentru o persoană (din SR EN 15251:2007)

Categoria de ambianţă Procentul aşteptat de Debit de aer proaspăt Debit de aer proaspăt
nemulţumiţi [%] pentru o persoană [l/s] pentru o persoană [m3/h]
I 15 10 36
II 20 7 25
III 30 4 15
IV >30 <4 <15

Tabelul 3 - Debitul de aer proaspăt pe 1 m2 de suprafaţă, (din SR EN 15251:2007).

Categoria Debit pe m2 de suprafaţă [l/(s·m2)] Debit pe m2 de suprafaţă [m3/(h·m2)]
de Clădiri Clădiri Altele Clădiri foarte Clădiri puţin Altele
ambianţă foarte puţin puţin puţin poluante poluante
poluante poluante
I 0,5 1 2,0 1,8 3,6 7,2
II 0,35 0,7 1,4 1,26 2,52 5,0
III 0,3 0,4 0,8 1,1 1,44 2,9
IV mai mici decât valorile pentru categoria III

5
 6.5.2. Debitul de aer climatizat
Debitul de aer climatizat D pentru diluarea căldurii-vara (frigului-iarna)
Debitul de aer climatizat care asigură sarcina termică a încăperii se stabileşte pe baza relaţiei:
∑ 𝑄𝑑 − ∑ 𝑄𝑝
𝐷= , [𝑘𝑔/ℎ];
(𝑖𝑖 − 𝑖𝐴𝐶 )
unde: ΣQd – aporturile şi degajările de căldură ale încăperii, [kcal/h];
ΣQp – pierderile de căldură ale încăperii, [kcal/h];
ii – entalpia interioară de confort, [kcal/kg];
iAC – temperatura aerului climatizat, [kcal/kg];
Diferenţa  Qd −  Q p reprezintă sarcina termică a încăperii. În perioada de vară ΣQp = 0 şi

sarcina termică (pozitivă) este de răcire. În perioada de iarnă ΣQp > ΣQd în marea majoritate a încăperilor
şi sarcina termică (negativă) este de încălzire.
Debitul de aer climatizat D pentru diluarea umidităţii
Debitul de aer climatizat care asigură diluarea umidităţii în exces din încăperea climatizată se
∑𝐺
stabileşte pe baza relaţiei: 𝐷 = (𝑥 −𝑥 ,  [𝑘𝑔/ℎ];
𝑖 𝐴𝐶 )

unde: ΣG –degajările de umiditate ale încăperii, [kg/h];

xi – entalpia interioară de confort, [kg/kg];
xAC – entalpia aerului climatizat, [kg/kg];
Notă: Se adoptă ca debit total de aer climatizat cel mai mare dintre debitele de aer care asigură
sarcina termică a încăperii şi sarcina de umiditate a încăperii.
Numărul orar de schimburi n
Pentru a avea posibilitatea unei aprecieri generale a efectului de ventilare valorificând experienţa
existentă în proiectarea unor instalaţii de ventilare similare, se calculează numărul orar de schimburi n:
𝐷
𝑛= ,  [𝑠𝑐ℎ/ℎ];
𝑉𝑖
în care: D – debitul de aer climatizat introdus în încăperea respectivă, [m3/h];
Vi – volumul interior al încăperilor, [m3].
Valorile recomandate pentru numărul orar de schimburi sunt date în Normativul I-5 / 2010 în
funcţie de destinaţia încăperilor ventilate sau climatizate.
Deci, se poate sintetiza că debitul de aer climatizat conduce la realizarea temperaturii interioare de
confort, iar debitul de aer proaspăt asigură puritatea aerului din încăpere.
6.5.3. Debitul de aer recirculat
Din considerente energetice, deoarece aerul din interiorul încăperilor climatizate conţine o
cantitate semnificativă de căldură (iarna) şi de frig (vara), diferenţa între debitul total de aer climatizat şi
debitul de aer proaspăt se recirculă.

6
D = DAP + DAR ; DAR = D - DAP