CURS 4

4. Procese simple de tratare ale aerului umed

Pentru a obţine starea de aer climatizat cerută în diferite încăperi, aerul este tratat în centrala de
climatizare compusă din mai multe subansamble fiecare având rolul său. În aceste subansamble aerul îşi
modifică parametrii de stare, acceptând sau cedând conţinut de caldură şi de umiditate. În cele ce
urmează se consideră că transformările reprezintă segmentele de dreaptă ce unesc stările aerului la
intrarea şi respectiv ieşirea din aparat. În timpul transformării, între cele două stări se modifică
parametrii aerului, cei mai importanţi (temperatura, umiditatea absolută şi entalpia) fiind cei mai uzuali.
Cu toate acestea, se iau în considerare doar cei patru parametri corespunzători stărilor iniţială, respectiv
finală.
Procesele sunt astfel conduse încât să nu se ajunga în zona de condens, limitându-se practic
umidităţile stărilor finale dar şi a celor intermediare la valori maxime de 90% (eventual 95 %). Doar
teoretic, pentru abordări calitative, se presupune că starea finală ar putea fi de saturaţie.

4.1. Încălzirea aerului

Trecerea aerului, având starea iniţială 1 (x1, t1, φ1, I1), peste suprafeţe încălzitoare (baterii de
încălzire) determină o creştere a conţinutului caloric al acestuia până la starea finală 2 (x2, t2, φ2, I2).
Procesul decurge după verticala 1-2, având loc la x1 = ct. (fig. 1).

Figura 1 - Încălzirea aerului

Procesul considerat este o încălzire izobară, crescând temperatura, Δt12>0 şi entalpia ΔI12>0.
Debitul caloric preluat pentru încălzirea debitului de aer D este:
Q = D  (I 2 − I1 ) = D  I, [ W].
Dacă se înlocuiesc entalpiile prin temperaturi şi călduri specifice, se obţine:
Q = D  1,005  t 2 + 1,84  t 2  x1 + 2501 x1 − (1,005  t1 + 1,84  t1  x1 + 2501 x1 )
1
 Deci: Q = D  (1,005 + 1,84  x1 )  ( t 2 − t1 ), [ W].
Întrucât procesele din tehnica ventilării au loc pentru valori reduse ale conţinutului de umiditate,
termenul 1,84  x1  1,005 (cp) şi se poate neglija, rezultând:

Q  1,005  D  ( t 2 − t1 ), [ W].
Dacă sunt cunoscute Q, D, x1 şi t1 se obţine temperatura finală a procesului:
Q
t 2 = t1 + , [ W ];
(1,005 + 1,84  x1 )  D
sau:
Q
t 2  t1 + , [ W] .
1,005  D
Procesul de încălzire se desfăşoară astfel încât temperatura finală a aerului nu ajunge să egaleze
temperatura medie a suprafeţei de schimb termic tBI, a agregatului de la care aerul primeşte căldura.

4.2. Răcirea aerului

Răcirea aerului se realizează în baterii de răcire şi este de două tipuri în funcţie de diferenţa
dintre temperatura medie a suprafeţei bateriei de răcire tBR şi temperatura punctului de rouă a aerului în
starea iniţială, la intrarea în baterie. Astfel, pot exista două situaţii:
a) t BR  t r - răcire fără modificarea umidităţii absolute (la x=ct. dar φ2 > φ1), denumită răcire
umedă;
b) t BR  t r - răcire cu modificarea umidităţii absolute (la x2 < x1), denumită răcire uscată.
a) Răcirea umedă
În timpul procesului, aerul se umidifică crescându-i umiditatea relativă. Se va avea o atenţie
deosebită asupra stării finale a aerului la ieşirea din baterie pentru a nu se patrunde în zona de condens
(fig. 2).

Figura 2 – Răcire umedă

Debitul de căldură cedat de aer agentului răcitor, care circulă prin bateria de răcire, este:

Termenul 1,84  x1  1,005 (cp) şi se poate neglija, rezultând:

2
 b) Răcirea uscată
În cazul t BR  t r , o parte din vaporii de apă se condensează pe suprafaţa de schimb termic a
bateriei, care îndeplineşte rolul unui dispozitiv de uscare.
Procesul decurge după segmentul 12 (fig. 3), cu micşorarea conţinutului de umiditate absolută.
Debitul de căldură pierdut de aer, respectiv sarcina termică de răcire a bateriei cu condensare
este: Q = D  (I1 − I 2 ), [ W].

Figura 3 – Răcire uscată

mapă este debitul de apă (condens) colectat şi egal cu produsul între debitul de aer D ce străbate
bateria de răcire şi ecartul de umiditate absolută între intrarea şi ieşirea din baterie.

Bateriile de răcire sunt alimentate cu un agent de răcire care poate fi apa rece sau un agent
frigorific. Apa rece (7ºC/12ºC) este produsă într-un chiller, iar agentul frigorific este vehiculat printr-o
instalaţie specializată.

4.3. Umidificarea aerului

În anumite situaţii este necesar să se transmită aerului un anumit conţinut de umiditate. Acest
proces denumit umidificarea aerului are loc în agregate complexe denumite camere de umidificare. În
timpul umidificării, între aer şi apă au loc schimburi reciproce de căldură şi substanţă (apă). Schimbul de
căldură şi substanţă din camerele de umidificare fiind deosebit de complex, nu a fost soluţionat pe cale
analitică până în prezent. De aceea, metoda care se prezintă în cele ce urmează deşi simplă şi bazată pe
unele ipoteze simplificatorii, permite o analiză calitativă a fenomenelor complexe din stratul comun de
contact apă-aer.
Procesele care definesc tipul camerei sunt:
• prin pulverizarea apei cu ajutorul unor ajutaje;
• prin evaporarea apei de pe suprafeţe libere;
• cu ajutorul aburului, prin injectare de abur saturat de joasă presiune în calea aerului.

3
 În toate cazurile, procesul trebuie sa se desfăşoare până la umidităţi relative de 90%, maximum
95%, procese controlate automat prin senzori sau traductori de umiditate.
Teoretic, în Figura 4 sunt reprezentate procesele de umidificare, în ipoteza că se desfăşoară până
la starea de saturaţie.

Figura 4 - Posibilităţile de umidificare

În cazurile prezentate, diferind principial intre ele, se consideră ca umiditatea finală pe care o
atinge procesul iniţial 1 este starea 2 situată pe curba de saturaţie, starea 2 fiind totodată şi temperatura
apei de pulverizare cu care se realizează acest proces.

1) În primul proces (1-2I), aerul se umidifică, se raceşte, dar pierde conţinut de umiditate.
2) La transformarea (1-2II), identică cu răcirea uscată într-o baterie de răcire (fig. 3), aerul se
răceşte, se umidifică, dar nu are loc modificarea conţinutului de umiditate, ca şi cum între
particulele de aer şi cele de apă ar exista o suprafaţă de separare.
3) Transformarea (1-2III) – se întâmplă umidificare, răcire, aerul acceptând conţinut de
umiditate.
4) La transformarea (1-2IV) adiabatică (umidificarea din timpul iernii), aerul se umidifică, se
raceşte, dar între aer şi apa pulverizată nu are loc schimb de căldură.
5) La transformarea (1-2V) aerul se raceşte, se umidifică şi acceptă conţinut de caldură de la apa
pulverizată.
6) În umidificarea izotermă (1-2VI), aerul se umidifică, procesul evoluează la t1=ct fiind practic
realizat cu abur saturat de joasă presiune.
7) Transformarea (1-2VII) – presupune umidificarea dar şi încălzirea aerului, fiind un caz rar
întâlnit în practică.
Cele 7 stări sunt definite de valorile temperaturilor apei de pulverizare, comparate cu
temperaturile stării initiale: t1 , t1' şi τ1. În practică umidificările sunt de tip adiabatic în sezonul rece şi
respectiv politropic în sezonul cald.

4
 4) Dezumidificarea (uscarea) aerului
Are loc in camere de dezumidificare care reduc umiditatea relativă la valorile cerute de confortul
uman sau de cel tehnologic.
Reducerea conţinutului de umiditate al aerului se poate obţine pe mai multe căi:
• cu baterii de răcire având tBR < tr;
• cu apă pulverizată, având ta < tr;
• cu gheaţă;
• prin absorbţie cu substanţe solide;
• prin tratarea cu soluţii lichide;
• prin detentă.
În instalaţiile de climatizare, se folosesc de obicei primele două metode, iar în anumite instalaţii
speciale se folosesc şi celelalte metode, cu precădere cele cu substanţe desicante în stare solidă sau în
soluţii.

5) Amestecarea a două calităţi de aer diferite

Adesea, în instalaţiile de ventilare-climatizare se amestecă două calităţi diferite de aer, obtinând
un amestec omogen, iar starea punctului de amestec se găseşte întotdeauna pe segmentul ce uneşte cele
două stări. Amestecând două debite de aer D1 şi D2, având stări diferite 1 (x1, I1) şi 2 (x2, I2), rezultă un
amestec având debitul D şi starea finală M(xM, IM), conform figurii 5.

Figura 5 Amestecul a două calităţi de aer

Pentru amestec se pot scrie relaţiile:
D = D1 + D2
D1  I1 + D2  I2 = D  Im bilanţul termic

D1  x1 + D2  x 2 = D  x m bilanţul de umiditate

5
 Din aceste relaţii se obţin conţinutul de umiditate xm şi entalpia amestecului im:
D1  x1 + D 2  x 2
xm =
D1 + D 2

D1  I1 + D 2  I 2
Im =
D1 + D 2

deci, valori medii ponderate în raport cu debitele mărimilor respective. Relaţiile sunt o expresie a legii
pârghiilor, punctul de amestec căzând mai aproape de starea cu debit mai mare.
Practic, şi aici se caută evitarea intersectării de către segmentul 1 - 2 a curbei de saturaţie. De
aceea, în sezonul rece, în zonele climatice cu temperaturi scăzute iarna, pentru a amesteca aer proaspăt
cu aer recirculat, din dorinţa de a evita apariţia condensului, aerul proaspăt este mai intâi preîncălzit
până la o temperatură puţin pozitivă (+5 ºC), după care este amestecat (fig. 6).

Figura 6 – Preîncălzire şi apoi amestecare