CONFORTUL TERMIC

Oamenii îşi petrec cea mai mare parte a timpului în spaţii închise. De aceea,
sistemele de încălzire trebuie să realizeze în interiorul clădirilor un microclimat care să
asigure sănătatea, productivitatea şi confortul ocupanţilor, cu consum cât mai redus de
energie.
Condiţiile de confort termic se stabilesc în funcţie de categoria clădirii, destinaţia
clădirii, destinaţiile spaţiilor interioare, regimul de ocupare, tipul de activitate
desfăşurată şi tipul de îmbrăcăminte.
Senzaţia de confort dintr-o încăpere este influenţată de ansamblul următorilor
factori:
1. Factori de mediu:
- temperatura, umiditatea şi viteza aerului;
- temperatura medie radiantă a suprafeţelor delimitatoare ale încăperii;
- intensitatea luminii (confort optic);
- calitatea aerului interior (confort olfactiv);
- nivelul de zgomot şi vibraţii (confort acustic);
- factori estetici etc.
2. Factori personali:
- metabolismul persoanei, care depinde de tipul activităţii depuse, sex, vârstă,
anotimp şi altele;
- tipul îmbrăcămintei, care influenţează schimburile de căldură dintre om şi
mediul ambiant.
Rezultă că, acomodarea unei persoane într-un anumit mediu ambiant este un
proces complex influenţat de acţiunea combinată a mai multor parametrii.
Factorii esenţiali care influenţează confortul termic sunt:
- tipul activităţii depuse (producţia internă de căldură din corp);
- conductibilitatea termică a îmbrăcămintei;
- temperatura aerului interior - ti
- umiditatea relativă - φi
- viteza de mişcare a aerului - vi
- temperatura medie radiantă a elementelor delimitatoare ale încăperii - θmr
Instalaţiile de încălzire, ventilare sau climatizare pot acţiona doar asupra
ultimilor patru factori. Astfel la proiectarea unei instalaţii de încălzire se va ţine seama
de combinaţia dintre felul activităţii şi îmbrăcămintea purtată de ocupanţii acelei
incinte.
Confortul termic se poate obţine prin diverse combinaţii ale acestor factori.
Efectul pozitiv sau negativ al unui factor poate fi contrabalansat de un alt factor.

Schimbul de căldură al organismului uman cu mediul înconjurător

Din punct de vedere senzorial, confortul termic înseamnă în primul rând lipsa
senzaţiei neplăcute de frig sau cald, iar din punct de vedere biologic, asigurarea
evacuării căldurii interne a omului fără suprasolicitarea sistemului termoregulator.
Energia produsă de organismul uman ca urmare a proceselor metabolice este
utilizată pentru a efectua lucru mecanic, dar, cea mai mare parte, este eliminată în
exteriorul corpului sub formă de căldură.

1
 Pentru menţinerea temperaturii corpului omenesc la o valoare constantă de circa
37°C este necesar ca pierderile de căldură către mediul ambiant să fie egale cu căldura
internă produsă prin metabolism.
Relaţia de bilanţ termic al corpului uman se poate scrie:
QM= QCV+ QR+ QCD+ QL [W] (1.1)
în care:
QM – căldura internă produsă de
organism; această energie reprezintă de
fapt metabolismul şi sursa ei este
alimentaţia. Metabolismul are două
componente: una pur termică folosită
pentru funcţiile vitale şi una mecanică
legată de tipul activităţii depuse;
QCV – căldura schimbată prin convecţie,
care cuprinde convecţia la suprafaţa
corpului şi convecţia respiratorie;
QR – căldura schimbată prin radiaţie;
QCD – căldura schimbată prin
conducţie;
QL – căldura latentă datorată evaporării
transpiraţiei de la suprafaţa pielii şi
vaporilor expiraţi din organism.
Fig.1.1 Eliminarea căldurii metabolice
În condiţii normale, într-un spaţiu închis şi încălzit, în cedarea de căldură a
corpului uman ponderea cea mai mare o are transferul termic prin radiaţie, urmat de
transferul termic convectiv şi cel sub formă de căldură latentă.
Ponderea unui forme de transfer termic sau a alteia depinde de diferenţa de
temperatură între corp şi mediul ambiant, de diferenţa presiunilor parţiale ale vaporilor
de apă corespunzătoare temperaturii corpului şi aerului înconjurător şi de diferenţa
dintre temperatura corpului şi suprafeţele delimitatoare.
Dacă pentru un om în stare de repaos degajarea de căldură latentă (la 20°C) este
de 25% din căldura totală, în cazul unei munci fizice ponderea degajării de căldură
latentă creşte la ≈ 50%.
În general, schimbul de căldură conductiv QCD este neglijat deoarece, pentru un
om în picioare, se limitează la cel al tălpilor(sub 1%).
Există situaţii în care apare un dezechilibru între căldura produsă de organism şi
pierderile de căldură prin convecţie, conducţie, radiaţie şi evaporare.
Dacă QM<QCV+ QR+ QCD+ QL temperatura corpului scade, omul având senzaţia
de frig.
Dacă QM>QCV+ QR+ QCD+ QL temperatura corpului creşte, omul având senzaţia
de cald.
În ambele cazuri intervine sistemul termoregulator al omului.
La apariţia senzaţiei de căldură sau rece sistemul termoregulator intră în
funcţiune şi modifică metabolismul astfel încât să se restabilească echilibrul termic
între om şi mediu.

2
 Astfel, la apariţia senzației de rece, în afara creşterii arderilor interne, vasele de
sânge se îngustează, temperatura pielii scade şi se reduc pierderile de căldură; glandele
sudoripare se închid, umiditatea pielii scade şi pierderile de căldură latentă se
micşorează; se intensifică activitatea musculară (fricţiunile musculare) cu producere de
căldură. Invers, la apariţia senzaţiei de cald se intensifică transpiraţia şi respiraţia.
Posibilităţile de reglaj sunt limitate, astfel că la variaţiile mari de temperatură ale
mediului exterior organismul nu mai poate reacţiona şi atunci omul trebuie să asigure
restabilirea echilibrului termic şi prin alte măsuri ca: alegerea unei haine adecvate
şi/sau încălzirea încăperilor.
Suprasolicitarea sistemului termoregulator conduce la senzaţia de cald sau de
frig şi deci la un disconfort. Depăşirea limitelor posibile de termoreglare duce la hipo
sau hipertermie sau chiar la îmbolnăvire.
Pentru aceeaşi persoană, care desfăşoară o anumită activitate, căldura latentă este
constantă şi cum căldura cedată prin conducţie se neglijează, rezultă că senzaţia de
confort termic este determinată în cea mai mare măsură de schimbul de căldură prin
radiaţie şi convecţie.

Transferul de căldură prin radiaţie:

Q R =∝R ∙ φ̅ ∙ SM (θM − θmr ) [W] (1.2)
în care:
αR – coeficient superficial de schimb de căldură prin radiaţie, [W/m2°C];
 – coeficient de iradiere (unghiular) a unei suprafeţe asupra altei suprafeţe;
SM–suprafaţa corpului uman în schimb radiant cu suprafeţele încăperii, [m2];
θM – temperatura medie a omului îmbrăcat, [°C];
θmr – temperatura medie de radiaţie a suprafeţelor care delimitează încăperea, [°C]
Coeficientul superficial de schimb de căldură prin radiaţie αR este influenţat de
θmr şi de coeficienţii de radiaţie ai suprafeţelor care delimitează încăperea.
Coeficientul unghiular mediu  = 1, deoarece se face ipoteza că schimbul de
căldură prin radiaţie se produce între om şi toate elementele delimitatoare ale încăperii.
Mărimile SM, θM şi coeficienţii de radiaţie ai suprafeţelor care delimitează
încăperea au valori constante, deci schimbul de căldură prin radiaţie a corpului
omenesc este dependent de temperatura medie de radiaţie a suprafeţelor care
delimitează încăperea θmr, un parametru principal al confortului termic.
QR = f (θmr) (1.3)

Transferul de căldură prin convecţie:

Q CV = αCV ∙ SM (θM − t i ) [W] (1.4)
în care:
αCV – coeficient superficial de schimb de căldură prin convecţie, [W/m2°C];
ti – temperatura aerului, [°C].
Coeficient superficial de schimb de căldură prin convecţie αCV depinde direct de
viteza aerului vi.
Se observă deci că, schimbul de căldură prin convecţie a corpului omenesc
depinde de viteza aerului vi, dar şi de temperatura aerului ti, alţi doi parametrii de
confort termic.
QCV = f (ti, vi) (1.5)

3
 Consideraţiile de mai sus au fost emise în ipoteza unei temperaturi constante a
aerului interior şi deci a unor degajări de căldură latentă constantă. În cazul variaţiei
temperaturii aerului interior, cedarea de căldură latentă diferă mult funcţie de
temperatură.

Principalii factorii ai confortului termic definiţi de SR EN ISO 7730

Pe perioada de încălzire, în interiorul spaţiilor încălzite, trebuie îndeplinite
cerinţele privind calitatea aerului interior şi nivelul de zgomot conform destinaţiei
încăperii.
Din punct de vedere al calităţii aerului şi al confortului interior clădirile se
clasifică, în patru categorii, aşa cum se specifică în tabelul 1.

Tab. 1- Categorii de ambianţă interioară (din SR EN 15251)

Categoria
Caracteristici şi domeniu de aplicare recomandat
ambianţei
Nivel ridicat recomandat pentru spaţiile ocupate de persoane foarte sensibile și fragile,
I
care au exigențe specifice: bolnavi, persoane cu handicap, copii mici, persoane în vârstă
II Nivel normal recomandat clădirilor noi sau renovate
III Nivel moderat acceptabil, recomandat în clădiri existente
IV Nivel în afara celor de mai sus; recomandat a fi acceptat pentru perioade limitate de timp

Temperatura aerului interior ti

Temperatura aerului este un factor important pentru confortul organismului
uman şi reprezintă factorul asupra căruia acţionează instalaţiile de încălzire.
Temperatura de calcul a aerului interior se consideră, în funcţie de destinaţia
încăperilor, potrivit SR 1907-2. Instalaţia de încălzire trebuie să permită reglajul
fluxului termic cedat astfel încât, pe parcursul exploatării încăperilor, temperatura
aerului interior să poată fi modificată potrivit necesităţilor ocupanţilor.
Temperatura aerului din incinte trebuie să fie mai ridicată în încăperile în care
oamenii se găsesc în stare de repaos sau desfăşoară o muncă uşoară şi mai scăzută acolo
unde activitatea desfăşurată cere un efort fizic însemnat.
Temperaturile interioare în incintele industriale, atunci când sunt impuse de
realizarea unor condiţii tehnologice se aleg în funcţie de acestea, în restul cazurilor se
stabilesc astfel încât să se asigure confortul termic al muncitorilor.
Corpul omenesc este sensibil la variaţii mici ale temperaturii aerului interior.
Neuniformitatea în plan orizontal cât şi în plan vertical poate crea senzaţii de
disconfort.
Gradientul vertical de temperatură apare în mod normal într-o incintă datorită
temperaturii aerului, care creşte pe verticală de la pardoseală la plafon (datorită
stratificării termice a aerului). Există însă şi un gradient orizontal de temperatură, de la
un perete sau o fereastră exterioară către un perete interior.

Tab. 2 - Variaţia maximă a temperaturii pe verticala spaţiului încălzit

Categoria Gradientul vertical de
ambianţei temperatură [ºC/m]
I <2
II <3
III <4

4
 De asemenea, se remarcă şi diferenţe culturale şi comportamentale. Astfel,
pentru temperatura interioară optimă, în Franţa şi Anglia se indică 19°C, în Germania
20°C, iar în SUA 21-22°C.
Viteza de mişcare a aerului interior vi
Viteza de mişcare a aerului trebuie să fie în concordanţă cu temperatura aerului
şi activitatea desfăşurată de ocupanţii încăperii.
Viteza aerului interior este sesizată de oameni în special când curentul de aer
este rece şi îndreptat spre anumite zone ale corpului (de exemplu, zona capului).
Curenţii de aer reprezintă unul din cele mai frecvente motive de insatisfacţie
manifestat de persoane. Curentul produce un efect de răcire a pielii prin convecţie
dependent de: diferenţa de temperatură dintre aer şi piele, viteza aerului şi amplitudinea
fluctuaţiilor de viteză a aerului (nivelul turbulenţei).
Norma ISO 7730 recomandă pentru interioarele unde se desfăşoară o activitate
sedentară următoarele limite maxime pentru viteza de mişcare a aerului:
- iarna va  0,15m/s
- vara va  0,25m/s
Nu există o limită minimă a vitezei aerului pentru confort, totuşi lipsa de mişcare
a aerului poate fi supărătoare (vi < 0,08 m/s) deoarece poate conduce la senzaţia de aer
închis (neîmprospătat).
Umiditatea relativă a aerului φi
Acest factor influenţează schimbul de căldură latentă al organismului uman. La
temperatură ambiantă normală de 20°C, umiditatea relativă a aerului are un efect
modest asupra confortului termic astfel că, variaţii ale valorilor umidităţii relative
cuprinse între 30 şi 70 % sunt practic nesesizate de corpul uman. Valoarea optimă de
confort este de 50%. Această valoare a umidităţii relative este cea care permite
schimbul normal de vapori între corp şi mediu.
Atunci când umiditatea relativă a aerului scade sub 35% (mai ales iarna)
mucoasele căilor respiratorii se usucă producându-se o stare de disconfort. De
asemenea, creşte nivelul electricităţii statice, creşte concentraţia de praf şi de bacterii
în aer.
În corelaţie cu creşterea temperaturii, umiditatea începe să joace un rol din ce în
ce mai important la valori mai mari de 70% deoarece se împiedică procesul de cedare
a căldurii prin evaporare, are loc o dezvoltare accelerată a microbilor şi apare
condensului pe suprafeţele reci.
Astfel limita superioară de confort a umidităţii este cu atât mai mică cu cât
temperatura este mai ridicată.
Tab.3 Valorile maxime ale umidităţii relative în funcţie de temperatura aerului interior
ti[°C] 22 23 25 26 27
φi[%] 70 66 60 56 50

Rezultă că umiditatea relativă trebuie să fie menţinută în intervalul 40-60% şi nu

neapărat din condiţii de confort cât pentru că în acest interval sunt minime procesele
biologice (proliferarea microorganismelor) sau chimice nocive şi posibilitatea apariţiei
afecţiunilor aparatului respirator.
Alături de umiditatea relativă a aerului φi ,poate fi folosit ca indicator şi
conţinutul de umiditate al aerului x, [g/Kg]. Se recomandă ca valoarea conţinutului de

5
umiditate să nu treacă de 12 g/Kg, indiferent de temperatura aerului interior. Peste
această valoare apare senzaţia de zăpuşeală.
Temperatura medie radiantă θmr
Corpul uman este caracterizat de temperaturi superficiale diferite, funcţie de
zona corpului, rezistenţa termică a îmbrăcămintei şi de acţiunea sistemului
termoregulator. Fluxurile radiative schimbate de corpul uman cu suprafeţele
înconjurătoare au valori limite impuse de realizarea confortului termic.
Într-o încăpere suprafeţele delimitatoare au temperaturi diferite astfel că
temperatura medie radiantă rezultă ca media ponderată a acestor temperaturi medii
superficiale:
n
∑ S jθ j
j=1 S θ + SPEθ PE + ST θ T + ...
t mr = n
= FE FE (1.6)
SFE + SPE + ST + ...
∑ Sj
j=1
Valoarea temperaturii medii de radiaţie influenţează schimbul de căldură radiant
dintre corpul uman şi mediul ambiant.
Temperatura medie de radiaţie trebuie întotdeauna corelată cu temperatura
aerului interior. Creşterea temperaturii medii de radiaţie trebuie însoţită de scăderea
temperaturii aerului interior şi invers.
Ideal este ca temperatura medie de radiaţie să fie cât mai apropiată de
temperatura aerului interior. Acest lucru se obţine printr-o bună izolare termică a
pereţilor exteriori şi ferestrelor şi prin dimensionarea corespunzătoare a corpurilor de
încălzire.
O persoană sesizează întotdeauna efectul combinat şi simultan al acestor
temperaturi astfel că a fost necesar introducerea noţiunii de temperatură resimţită
sau rezultantă tR.
Missenard a propus printre primii o relaţie a temperaturii rezultante. De obicei,
pentru medii liniştite şi cu umiditate relativă normală (v a< 0,2 m/s, θmr – ti< 4C),
coeficientul de transfer convectiv şi cel radiant sunt aproximativ egali cvr astfel
încât temperatura resimţită se poate calcula, ca media aritmetică a temperaturii aerului
interior şi temperatura medie radiantă:
t   mr
tR  i (1.8)
2
Se poate aproxima că, pentru o valoare constantă tR = 20°C se obţine acelaşi grad
de confort interior indiferent de combinaţia valorilor t i şi θmr. Dacă θmr scade la 15°C
(datorită unor suprafeţe vitrate mari sau a unei slabe izolări a pereţilor – „efect de perete
rece”), temperatura aerului interior trebuie să crească la 25°C. Invers, dacă o încăpere
este încălzită prin radiaţie, temperatura medie radiantă θmr este mai ridicată şi se poate
reduce temperatura aerului interior obţinând acelaşi confort termic, dar în condiţii
superioare din punct de vedere al metabolismului.
Totuşi, diferenţa dintre temperatura aerului ti şi temperatura medie radiantă θmr
nu poate fi mărită după bunul plac. Situaţia ideală pentru confort este aceea la care
diferenţa este cuprinsă între 0 şi 2ºC. Ţinând seama de posibilităţile de adaptare ale

6
organismului uman precum şi de activitatea desfăşurată în anumite încăperi, această
diferenţă între ti şi θmr poate ajunge şi până la 8ºC.
Evaluarea confortului termic
Sistemul senzorial al omului nu permite estimarea valorii temperaturii ci doar
constată dacă aceasta creează o senzaţie de cald sau de frig.
Cercetări experimentale şi teoretice în domeniul confortului termic au fost
efectuate încă de la începutul secolului şi continuă şi astăzi în vederea găsirii unei
mărimi sau expresii care să cuprindă toţi factorii care influenţează confortul termic.
Pe baza studiilor efectuate s-au elaborat norme şi normative care cuprind date ce
sunt puse la dispoziţia specialiştilor în vederea realizării unor evaluări cât mai obiective
din punct de vedere termic.
Indicatorii confortului termic, PMV şi PPD, sunt definiţi şi se calculează
conform SR EN ISO 7730.
- PMV = votul mediu previzibil (Predicted MeanVote) a unui grup reprezentativ
de persoane ce apreciază confortul termic în funcţie de: intensitatea activităţii depuse,
de gradul de acoperire cu îmbrăcăminte şi de parametrii mediului interior;
- PPD = procentul estimat de nemulţumiţi (Predicted Percent of Dissatisfaction)
oferă informaţii cu privire la procentul de persoane nemulţumite de condiţiile climatice
din incinta considerată.
Valorile PMV sunt cuprinse între -3 şi +3 şi indică disconfortul datorat senzaţiei
de frig sau de cald conform scării senzaţiei termice (fig.1.2).
Persoanele cu opţiune PMV = ±3 sau ±2 sunt persoane nemulţumite de climat,
iar persoanele cu opţiune PMV = ±1 sau 0 sunt considerate mulţumite (valoarea zero
reprezintă starea de confort termic pentru toţi ocupanţii incintei).

Fig.1.2 Scara senzaţiei termice

Estimarea procentului de nemulţumiţi PPD se face cu ajutorul indicelui PMV.

Relaţia generală între indicii de senzaţie termică PMV şi PPD, dedusă
experimental de Fanger, este dată în formă grafică în diagrama următoare (fig. 1.3), iar
în formă analitică se poate scrie în felul următor:
4 2
PPD = 100 − 95 ∙ e[−(0,03353PMV +0,2179PMV )] [%] (1.9)
Este foarte dificil să se obţină confortul termic pentru toţi ocupanţii unei incinte
atâta timp cât aceştia au diferite niveluri de activitate, viteze ale metabolismului sau
diferite influenţe fiziologice. Obiectivul este, însă, de a crea confortul termic pentru
majoritatea ocupanţilor unui spaţiu.

7
 Se observă că pentru un PMV = 0, care corespunde unei stări neutre din punct
de vedere termic, rămân încă 5% din ocupanţii nemulţumiţi de climat (PPD=5%).

Fig.1.3 Relaţia între indicii de confort: PPD – PMV

Valorile cuprinse în intervalul -0,2 ≤ PMV ≤ +0,2 şi PPD ≤ 6% sunt considerate

acceptabile pentru încăperi cu cerinţe ridicate de confort (categoria de ambianţă I).