TRASEU DE IARNĂ IN MUNŢII CĂPĂŢÎNII:

DE LA CANTONUL SILVIC ROMANU LA CASELE PETRIMANU

Punctul de pornire îl constituie cantonul silvic Romanu, unde se poate înnopta cu încuviinţarea organelor
silvice din Horezu. Cantonul se află pe culmea muntelui Ursuleţu, la circa 1615 m altitudine. La canton se poate
ajunge pornind din localitatea Romanii de Sus pe drumul forestier de pe valea Horezu, apoi pe valea Lungă, care
atinge cabana forestiera Bolca şi iese pe golul muntelui Romanu (cca 15 km). O altă variantă urmăreşte, din
Vaideeni, plaiul Vaideenilor peste Dealul Mare, Jariştea, Vaideenilor, Poiana lui Dincă, muntele Urşani, muntele
Marginea, pînă la cantonul Romanu.
Pentru a străbate traseul de iarnă propus se recomanda un echipament complet şi neapărat schiuri, piolet,
colţari. De mare folos ne vor fi busola, harta, iar lanterna şi sacul de dormit nu pot lipsi din bagajul nostru în caz că
ne apucă noaptea în preajma unei stîne.
Traseul durează 10-12 ore şi de aceea trebuie să plecăm de la cantonul Romanu dis-de-dimineaţă.
Străbatem circa 200 m pe culmea Ursuleţu pînă în şaua Romanu. În faţă se ridică vîrful rotunjit al Romanului, prima
înălţime importantă, aşezată ca un foişor în faţa spectaculoasei înşiruiri de vîrfuri ale munţilor Căpăţînii. Poteca
ocoleşte vîrful pe versantul vestic, dar pe vreme bună cel mai bine este să urcăm direct pe vîrf la 1789 m alt. Vîrful
Romanu ne oferă perspectiva Balotei, Căpăţinii, Ursului, Zmeuretului şi Builei. În acelaşi timp, peste „şesurile"
culmilor domoale se zăresc piscurile munţilor Făgăraş, iar dacă privim spre vest, remarcăm strălucitoarele mantii
argintii ale Parîngului!
Din vîrful Romanu ne punem schiurile şi ne lăsăm la vale spre dîra potecii de vară, care şerpuieşte pe
culmea de legătură dintre vf. Romanu şi vf. Ursu. Ne apropiem din nou de galeria molizilor care îmbracă culmea pe
laturi. Panta e mică şi curînd înaintăm pe culmea uşor ondulată, mărşăluind pe schiuri. Trecem printr-o şa (La Piatra
Roşie) şi urcăm lent pe culmea cu brăduţi răzleţi, apoi ceva mai sus pe gol, avînd în stînga valea cernită a Dîrjalei,
iar în dreapta muntele Piatra Roşie, cu vechea cabană pastorală, acum părăginită.
Urcuşul continuă pe panta domoală. Dacă crusta e tare putem scoate schiurile şi înaintăm liber, mai
dezinvolt.Trecem peste vîrful scund La Piatra Roşie, unde pe stiva de lespezi ne putem odihni cîteva minute. De aici
urcuşul devine mai greu. Culmea se ridică iute pînă la 1910 m, unde formează un platou. (Atenţie la orientare, pe
ceaţă!). Pe dreapta se adînceşte dincolo de cornişă căldăruşa Cîrpănoasa. Pe stînga se vede, peste valea Pîrjola,
culmea cu poiana unde se disting construcţiile şi saivanul stînei Dîrjala. Traversăm platoul „Capul Pietrei Roşii",
intersectînd poteca marcată cu bandă roşie, ascunsă acum sub zăpadă şi ajungem la un taluz format de nămeţii
depuşi sub acţiunea vîntului. Acest taluz barează direcţia de urcuş spre vf. Ursu. Urcăm pieptiş, asigurîndu-ne cu
pioletul şi răzbatem pe pantă sub vf. Ursu; vîrful este încă departe. Baliza împodobită cu chiciură se vede de la
distanţă şi ne îndrumă urcuşul, devenit acum mai uşor. Ajungem pe vf. Urşii după 1¼ — 1½ ore de la plecare.
De pe claia de lespezi geruite se deschide la nord o amplă privelişte: adînca prăpastie, în care curge apa
Repedea, măreşte amplitudinea perspectivei asupra Pietrei Tîrnovului. O căpăţînă calcaroasă pudrată cu nea sprijină
creasta muntelui Tîrnovu, podoabă de preţ a acestui masiv. De la înălţimea celor 2124 m la care ne aflăm ni se oferă
o privelişte deplină asupra vf. Nedeia, cel mai înalt din zonă, asupra munţilor Latoriţei şi chiar asupra ce lor ai
Cibinului, iviţi ca un fir alb subţire în spatele culmii Cristeşti-Ştefleşti.
Părăsind vîrful alunecînd pe schiuri în lungul platoului alpin. Trecem o mică şa, apoi urmează un mic urcuş,
o nouă coborîre lină şi ieşim în şaua Coşana (2020 m). Ocolim pe la sud mamelonul vîrfului Coşana (2041 m) şi ne
oprim puţin în şaua Căpăţinii. Aici panta îngheţată încearcă să ne taie elanul şi să ne ispitească la un ocol pe la sud.
Acest ocol, pe pante înclinate, expuse căldurii, sînt favorabile avalanşelor. Mai există şi un loc foarte dificil la
strunga Balotei, urmat de un traverseu la fel de expus. Aşa că vom prefera să ne menţinem pe mijlocul culmii.
Oricum, urmează porţiunea cea mai dificilă. Urcăm la vf. Căpăţina (2084 m), şi apoi în vîrful său geamăn, cunoscut
ca vf. Balota (2096 m), unde vom scoate schiurile şi ne punem colţarii. Un mare povîrniş retează la vest vîrful
Balota, adîncindu-se în curmătura Funicelul la 1820 m. Acolo pe şa vîntul spulberă nămeţii, prezentîndu-ne un ţinut
negru, cu luciri de oţel. E gheaţă! Ne pregătim să coborîm în porţiunea forte a traseului, piatră de încercare a celor ce
străbat iarna creasta Căpăţinii. Cei care încheie frumoasa ascensiune în vf. Balota se pot întoarce pe schiuri la
cantonul Romanu. După o splendidă coborîre de 70-80 minute ajungem la adăpostul părăsit de dimineaţă. “Circuitul
mic" Romanu-Ursu-Baliţa-Romanu durează 3½ — 4 ore.
Cei care doresc să parcurgă integral creasta pînă în curmătura Olteţului trebuie să treacă prin adînca
înşeuare Funicelul. În timpul popasului pe vf. Balota remarcăm siluetele masive ale vîrfurilor: Corşoru, Beleoaia şi
Nedeia, care la peste 2000 m barează orizontul spre Parîng. Ne montăm colţarii pe bocanci, fixam bine schiurile pe
rucsac şi ne îndreptăm pe pantă spre povîrniş, înspre stînga circa 100 m. Revenim apoi pe mijlocul culmii,
pătrunzînd între grohotişurile încrustate în platoşă de zăpada întărită, ne strecurăm între pîlcurile de jnepeni pitici, cu
ţurţuri şi panaşe de nea fixate de ger pe ramurile. De mare folos este pioletul cu ajutorul căruia „pipăim" înainte
terenul ca să găsim loc potrivit pentru priza la colţari. După o diferenţă de nivel de circa 150 m panta se mai
îndulceşte şi ajungem, în fine pe şaua Funicelul. Ne aflăm la jumătatea traseului, dar la ceva mai mult de jumătatea
greutăţilor!
Privind în urmă la vf. Balota observăm posibilităţi de coborîre şi pe versantul nordic, dar panta mare,
cornişele, care atîrnă deasupra, nu fac prea ispititoare nici această variantă!
Reluăm traseul şi ne angajăm în urcuş prelung pe m. Funicelul. Ici şi colo poteca ciobănească iese la iveală
de sub linţoliul alb. Deşi scund, vf. Funicelul (1858 m) oferă o privelişte fantastică, aceea a unui pitic strivit de
prezenţa a doua grupuri de uriaşi. În urma noastră se ridică impetuos, ca două căciuli, Balota şi Căpaţîna, etalînd
obstacolele ce ne-au stat în cale. În faţa culmea Căşăria nu reuşeşte să mascheze frunţile Beleoaiei şi Nedeii. Trecem
printr-o mică şa, apoi continuăm urcuşul cu vigoare în lungul culmii principale pe vf. Capul Căşerii (1952 m).
Zăpada mare ne obligă să alunecăm pe schiuri, apoi să urcăm la trepte pînă în şaua Beleoaia, lîngă troiţă (2010 m).
(Atenţie la orientare, pe ceaţă!). Avînd ca reper troiţa, vizibilă de la depărtare peste „Cîmpurile" de zăpadă, reluăm
înaintarea, de data aceasta schimbînd direcţia spre nord. Urcăm direct la vîrful La Nedei (2108 m) un platou întins,
cu orientare dificilă pe ceaţă. (Se recomanda mersul pe unghi de marş!). Coborîm puţin pînă în şaua la fel de netedă,
din care se ridică la nord cu circa 30 m cuşma dalbă a vf. Nedeia, cel mai înalt punct al masivului. Ne scoatem
schiurile şi urcăm panta mare, cu taluz dificil, pînă pe vîrful îngust, de unde dominăm zările. Între flancurile văii
Repedea în depărtare se profilează munţii Lotrului, masivul Cozia şi o geană a munţilor Făgăraş. Spre apus ne apar
culmile estice ale Parîngului cu Micaia în prim-plan.
Dacă sîntem schiori siguri pe noi putem să ne punem schiurile chiar pe vîrf şi nu le vom mai scoate pînă la
Petrimanu. Dacă dorim să nu riscăm o cădere pe panta superioară a piscului, unde zăpada este încrustată cu pojghiţe
de gheaţă, atunci coborîm cîteva minute pe bocanci şi apoi montăm schiurile, în orice caz urmează o coborîre
frumoasă, rapidă, pînă în şaua Groapa Ne aflăm la baza vîrfului Negovanu. Din şa sîntem tentaţi să urmăm drumul
de vară. pe la vest de vf. Negovanu. Dacă zăpada e bine fixată de pantă (cu înclinare de circa 40 °) şi soarele şi-a
pierdut dogoarea, riscul unei avalanşe este mic. Mai sigur este traseul pe culoare, peste vîrf care trece pe lîngă o
porţiune stîncoasă. Din vîrf coborîrea este comodă, panta prelungă oferind posibilităţi bune pentru schi pînă în şaua
Negovanu. Aici putem aprecia că „ce-a fost greu a trecut". Continuăm mersul pe schiuri peste muntele Turcinu —
Negovanului, cupolă uşor de depăşit, apoi coborîm în şaua Turcinu Mic, de unde aruncăm o privire spre adîncul văii
Urlieşu (sud). Pe m. Bou, ultimul pînă în curmătura Olteţului, se află staţia energetică eoliană, de fapt o „moară de
vînt" modernă, cu cabana sa unde înfruntă muntele un inginer temerar, mare pasionat al muntelui. Este prima staţie
energo-eoliană din Carpaţi, care din păcate rămîne de cîţiva ani singura!
Din şaua Turcinu Mic ne avîntăm pentru prima dată pe flancul nord-estic, tăind drept pe sub vf. Bou, lăsînd
schiurile să alunece lin pînă în şaua lui Maxim. De aici intrăm pe drumul auto care coboară de la staţia energo-
eoliană spre curmătura Olteţului (1615 m); în şa întîlnim drumul auto Polovragi-Petrimanu-Ciunget. Fără să
zăbovim, coborîm la dreapta (nord) pe drum, avînd în stînga noastră primele pante ale Parîngului. Traversăm pe pod
pîrîul lui Petric şi la circa 1260 m alt. înainte de podul peste pîrîul Curmăturii, părăsim drumul auto şi coborîm în
pădure pe poteca de pe malul drept, pînă în valea Latoriţei. Pe malul lacului Petrimanu reîntîlnim drumul auto pe
care parcurgem la vale 300-400 m pînă în dreptul vilelor şi caselor în care locuiesc muncitorii TCH şi energeticienii.
Aici putem solicita adapost pentru noapte.

NAE POPESCU
Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.com
Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/