Pe vîrful Negoiu, acum 100 de ani

Escursiuni pe munţii Terei Bârsei şi ai Făgăraşului

de Ioan Turcu

Ioan Turcu s-a născut în Zărneşti, la poalele Pietrei Craiului; ca funcţionar administrativ la
pretura din Bran iar, mai tîrziu, ca protonotar (director de prefectură) al comitatului Făgăraş, a
participat, în calitate de membru al comisiei de marcare a frontierei dintre Austro-Ungaria şi România,
la mai multe excursii făcute între anii 1885-1892 pe muntii Bucegi, Piatra Craiului şi Făgăraşului.
După notele făcute cu ocazia acestor excursii, Ioan Turcu publică lucrarea "Escursiuni pe
muntii Ţarei Bârsei şi ai Făgăraşului" (apărută în 1896 la tipografia A. Mureşianu din Braşov), fiind
unul din premergătorii literaturii turistice româneşti din Transilvania.
Devenită o raritate puţin cunoscută în zilele noastre, lucrarea lui Ioan Turcu este plină de
savoare şi pitoresc; pe lîngă descrierea munţilor şi a toponimiei, ea conţine informaţii despre ce-nsemna
şi cum se făcea turismul în muntii noştri acum peste o sută de ani, despre viaţa şi obiceiurile oamenilor
de la munte, precum şi date istorice privitoare la cele două "ţări" ale Bîrsei şi Făgăraşului. Întreaga
scriere este străbătută de dragostea de munţi şi oameni, de un patriotism discret, autorul dorind să
aducă, după cum mărturiseşte în prefaţa, "un serviciu măcar cît de mic causei", aceasta nefiind alta
decît aceea a unirii politice a românilor de pe ambii versanţi ai Carpaţilor.
Interesant de remarcat că soţia autorului, Elena Turcu de Berivoi, era fiica "peregrinului
transilvan" scriitorul Ion Codru Drăguşanu, cel care în iunie 1835 trecea muntele Cheia Bîndei în
'Ţară", la Cîmpulung, mărturisind: "mânarăm toată ziua pe munţi, pe văi, peste stânci, masem o noapte
în înaltele regiuni carpatice, coperite de nouri şi învălite de negură".
Interesant de amintit că Elena şi Ioan Turcu sînt bunicii pe linie maternă ai unui binecunoscut
om politic de astăzi.
Înainte de a afla peripeţiile unei excursii pe Vîrful Negoiu acum o sută de ani, prezentăm
cîteva extrase din prefaţa cărui, în care autorul se prezintă.

"Ca născut la anul 1851 şi crescut în comuna Zărneşti de la izvorul Bârsei la poalele «Petrei
Craiului» şi apoi în decurs de trei ani ca funcţionar administrativ la pretura din Bran sub Buceciu, am
avut de repetite ori ocasiune de a face escursiuni şi a cunoaşte mai de aproape muntii «ţarei Bârsei»;
Buceciul, şi Peatra Craiului, cu toate împrejurimile lor....
După aceea, în vara anului 1888, ca protonotar al comitatului Făgăraş (director de
prefectură),... În acel an, începînd de 15 Iunie pînă la 30 August în decurs de 76 de zile, una după alta,
am luat parte activă la marcarea frontierei,... Am luat parte la aceste lucrări pe munţi în linia de
despărţire a apelor în tot locul, de la «Om» de pe Buceciu... peste Peatra Craiului şi aşa mai departe
peste munţii: Tămaşul, Vîrful Urlii, Bîndea, Colţul Viştei Mari, La bold, peste Buteanul şi Negoiul...
pînă la muntele Ciortea (Boiul) şi Surul...
În astfel de împrejurări, - cunoscînd eu mai de aproape toţi aceşti munti, care... sunt în părţile
Transilvaniei cei mai înalţi...- fidel, aşa după cum s-au întîmplat, mi-am notat în această scriere
escursiunile mele făcute pe munţii ţarei Bârsei şi ai Făgăraşului şi impresiunile din aceste escursiuni,
cugetînd că voiu putea face un serviciu măcar cît de mic causei, fie ca privită din ori şi care punct de
vedere."

N-am avut nici decît intenţiunea de a scrie un tractat strict de specialitate şi de aceea nici nu
am espus materialul sec, după cum se face la atari scrieri, ci voind a face cetitorului oareşi cumva
lectura plăcută, am întreţesut ici şi colo despre singuraticele locuri mai însemnate unele tradiţiuni, ce
esistă în popor, apoi date istorice şi impresiunile şi observările mele proprii.
Mai mult şi mai special m-am estins întru descrierea escursiunilor mele pe puternicii şi falnicii
munţi stîncoşi ai Făgăraşului, de la Colţul Viştei Mari peste Vînătoarea lui Buteanu şi peste Negoiul,
fiind aceşti munti şi înaltele lor vîrfuri şi aşa cei mai neumblaţi, pentru marile lor înălţimi şi
formaţiunea lor mai cu greu şi foarte obositor de îmbiat".

Pe vîrful Negoiu

În 24 Octombrie 1891, dimineaţa pe la 7 ore, eu, locotenentul român Ştefănescu şi prim-

pretorele din Arpaş Metian, însotiţi de trei lucrători, între care aveam pe primarul din Porumbacul
superior Ion Popianos şi pe Ioan Neamţu, expertul şi practicul conducător la Negoiu al societăţii
carpatine transilvane, (n.n. S. K. V) - am pornit de la casa din Şerbota la Negoiul. Am apucat în jos pe
poteca ce duce de la casă spre Ost. (n.n. Est) coborînd prin pădurea de-acolo în Valea Sărăţii.
Valea spre Ost de la Şerbota se numeşte Valea Sărăţii.
 Această vale duce pînă sus sub piscurile Negoiului la vîrful de la Strungă, pe unde pentru a sui
la vîrful cel mai înalt al Negoiului trec oamenii culmea muntelui şi dau pe partea României de-asupra
văii Negoiului din România.
De la trecătoarea de la Strungă 1 mai spre Ost, în sus către vîrf, este locul numit "Strunga
Dracului"2, aşezat de-asupra unei întinse întinderi de bolovani, sfărmaţi de stînci şi care mai de care
mai colţuros.
Fiind atît de nepracticabil acest loc, omul nu poate ieşi pe aici la culmea muntelui. Coborînd
din Şerbota jos în Valea Sărăţii, la o distanţă oarecare am trecut apa dincolo şi pe partea dreaptă a văii
am înaintat suind tot în direcţia marcată cu semne roşii pe pietrele mari din calea către Negoiul, după
cum am mai amintit deja. Conducătorul nostru care, şi fără aceste semne, cunoştea locul foarte bine, ne
spunea că el a făcut semnele acele roşii pe pietre şi că, ca conducător oficial la Negoiul al societăţii
carpatine, fiind în acest serviciu de 14 ani, pînă acum a ieşit de nenumărate ori cu turişti la Negoiul.
De la Şerbota, calea la Negoiul prin Valea Sărăţii pînă către obîrşia văii duce prin loc bun, tot
locul acoperit cu iarbă şi acesta ţine cale mai de-o oră, pe unde poţi merge şi calare şi este şi consult, ca
aci să meargă omul călare, căci astfel îşi cruţă părticică din osteneala ce-l aşteaptă cu suitul şi coborîtul
pe jos.
Noi, cum am zis, am plecat pe jos. Era un timp foarte frumos de toamnă. Numai acel
desavantagiu aveam, că din causa secetei mari, ce domnea, era ceaţă în aer. Jos poalele muntilor, Valea
Oltului şi ţara Oltului peste tot era învelită în ceaţa zădufului produs de secetă şi aşa satele şi oraşele jos
prin această ceaţă nu se puteau vedea şi deosebi destul de bine. Înaintînd astfel, am ajuns în teritoriul
mulţimii de bolovani fărmaţi din stîncile de la vîrf, sub piscurile Negoiului care cu înălţimile lor
colţuroase stăteau ameninţătoare asupra noastră.
Urcarăm o bună distanţă şi prin acest loc cu bolovani, cînd deodată prim-pretorele Metian ne
strigă să stăm, căci el nu poate merge mai departe şi să-i dăm un lucrător, ca să-l însoţească înapoi la
Şerbota, unde rămăsese şi inginerul Kovacs. L-am încurajat să vină mai departe, dar în zadar, căci cum
sta acolo între bolovani, rezemat de băţul ce-l avea în mînă, şi uitîndu-se în sus, către vîrfurile de stînci
ce stăteau ameninţătoare în fata noastră şi peste care trebuia să trecem mai departe spre a ajunge la
punctul cel mai înalt al Negoiului, - stînd astfel zic, a început deodată să-i tremure tot corpul şi a
declarat hotărît că el mai departe nu poate merge.
Astfel n-am avut ce face, i-am dat un lucrător, cu care s-a întors înapoi la casa din Şerbota, iar
eu, locotenentul român Ştefănescu, primarul din comuna Porumbacul superior, Ion Popianos şi
conducătorul la Negoiul Ioan Neamţu, am plecat mai departe şi urcînd tot în direcţia semnelor roşii de
pe bolovani, am ajuns în teritoriul, care totdeauna este umbrit de vîrfurile muntilor Strungă, Strunga
Dracului şi Vîrful Negoiului.
Aici era pămîntul tare îngheţat, - era îngheţat ca osul şi într-un loc, sub o dîlmă de piatra,
aflarăm şi acum ghiaţă şi zăpadă veche, întărită, şi despre care ne spuse conducătorul nostru, că
niciodată nu se topeşte. Spunîndu-ne aceasta, observa conducătorul ca de la acest loc înainte pînă în
Strungă avem să sărim din piatră în piatra, din bolovan în bolovan, ca şi caprele; dară să nu ne temem,
zise el căci fiind timpul frumos, tot vom putea ieşi la vîrf.
Cum urcăm în sus tot pe lîngă scursura apei. după semnele roşii, făcurăm o cotitură, un ocol
spre vest şi întradevăr, sărind din piatră în piatră, din bolovan în bolovan, am urcat astfel pînă la locul
de trecere spre România din culmea muntelui numit la Strungă, iară "Strunga Dracului" a rămas în
stînga spre Ost. Cum urcăm sărind printre bolovanii cei mari de sub Strunga, între cari sînt ici-colo şi
unele adîncimi, deodată simţii şi eu că-mi tremură picioarele. Am observat însă îndată, că era numai
rezultatul urcării prea iuţi, la care se mai adăuga şi efectul, ce-l producea privirea spaţiilor celor afunde
dintre bolovanii răsturnaţi unul peste altul în acest loc, atît de sălbatic.
Statui puţin pe loc şi. după ce m-am recules, am pornit mai departe cu paşi mai liniştiţi, pînă
ce am ieşit dintre mulţimea bolovanilor şi apoi de aci, prin locul mai aşezat tocmai de sub vîrf, urcînd
în zig-zaguri, am ajuns pe culmea muntelui Strungă, pe unde am trecut pe partea României, deasupra
Văii Negoiului, ce se formează de aici în jos cu un teren foarte larg. Ieşiţi prin Strungă, aci pe partea
României am făcut o pausă spre a ne recrea puţin, căci eram de tot obosiţi, cu deosebire în urma
săriturilor printre bolovanii de sub Strunga, pe unde ferească Dumnezeu să nu te apuce vremea rea,
ploioasă, căci desigur acolo îţi afli pieirea.
Cum stăm lîngă Strungă pe partea României, fiind timpul de tot frumos, ne uitam cu plăcere la
cele doua vîrfuri ale Negoiului, ce se ridicau falnic în fata noastră spre Ost şi ni se părea că ele sînt încă
foarte departe şi foarte sus de la punctul din Strungă, de unde eram noi. Conducătorul, văzînd temerile
noastre, observa îndată că noi aveam să mergem pe al doilea vîrf, care este cel mai înalt vîrf al

1 n .n. Denumirea actuală este Şaua Cleopatrei

2 n.n. Numele din secolul trecut al Strungii Ciobanului.
Negoiului, dar să nu ne temem de nimica, căci de aici şi pînă la vîrful Negoiului locul nu mai este aşa
rău şi cel mult într-o oră vom putea ieşi sus pe vîrful cel mai înalt. În adevăr, ne-am şi convins, că
depărtarea nu este aşa mare şi locul nu este aşa rău, cum ni se părea din Strungă.
Recreaţi puţin, am plecat mai departe şi înaintînd tot pe partea României, peste “Strunga
Dracului" şi pe lîngă vîrful prim al Negoiului 3 urcînd tot în direcţia semnelor roşii de pe pietrele de
acolo, la 11 ore înainte de amiază am sosit în punctul cel mai înalt de pe Vîrful Negoiului (cota 2544
metri)4. Cum era timpul tare frumos, am putut vedea foarte bine toate împrejurimile. Se vedeau de aici
foarte bine munţii României cu largile văi şi întinsele lor păduri. Se vedea spre Vest muntele Scara,
Ciortea şi Surul, iară spre Ost: Lespezile, Paltina, Buteanu şi ceilalţi munţi pînă către Colţul Viştei
Mari.
Sub vîrful Negoiului, spre Vest, pe partea ţării Oltului, sînt scursurile Văii Sărăţii, iară spre
Ost sînt ale Văii Laita, ce curge la comuna Cărtişora şi între aceste două văi de la vîrful Negoiului în
jos se formează şi se estinde muntele "Tunsul" de pe teritoriul comunei Scorei, numit astfel pentru că
are goluri foarte mari, care fiind între Valea Sărăţii şi Laita, deasupra regiunii lemnului, se văd foarte
bine şi de jos din valea Oltului.
Îndată sub Vîrful Negoiului; spre Ost, se ridică de sine stătătoare o înălţime de stîncă, care
după formaţiunea ei se numeşte "Călţunul" ; sub această stîncă spre Ost se află lacul tot cu acest nume,
lacul "Călţunului", care se vede foarte bine şi de pe Vîrful Negoiului. De aici, de pe Vîrful Negoiului ,
se poate trece mai departe spre Ost pe lîngă “Călţunul" tot pe vîrf, către Paltina şi Buteanul, fireşte cu
mare îngrijire şi făcînd unele ocoluri mai mici, a căror direcţiune este însemnată cu culoare roşie pe
pietrele de acolo.
Aceste semne s-au făcut în vara anului 1892, din Negoiul începînd peste Buteanul şi Colţul
Viştei mari, pînă în Zârna şi Brătila, deasupra comunei Breaza, în decurs de cinci zile, din partea a
cinci oameni trimişi de societatea carpatină (ţărani conducători). Semnele sînt puse tot pe vîrful
munţilor şi pe lîngă vîrf, pe unde, deşi cu risc foarte mare, dar totuşi se poate trece dintr-un punct în
altul, se înţelege fără povară.
Fiind seceta mare, jos în lunca Oltului, terenul ni se părea acoperit de o ceată, întinsă pe toată
cîmpia, din care causă şesul, Oltul, satele şi oraşele, deşi se zăreau, nu le puteam bine deosebi prin
această ceaţă. Am stat aici pe Vîrful Negoiului pînă la 12 ore din zi. Aveam cu noi cognac şi vin bun de
Tîrnave, am băut şi am simţit că ni-a făcut foarte bine, întărindu-ne puterile.
Cît am stat noi acolo sus, n-a fost vînt tare, care de-altfel în acest loc, atît de espus, de regulă
nu lipseşte şi suflă cu o vehemenţă nespus de mare. Pe acest vîrf acuma se află numai o simplă movilă
ridicată din pietre, În care am aşezat şi noi o hîrtie, însemnînd pe ea ieşirea noastră aici. Se vede că
obişnuitele semne trigonometrice aici sus, în acest punct, au un loc foarte nesigur, pe care nu pot exista.
La 12 ore din zi am plecat înapoi şi, coborînd tot pe partea României, pe unde am urcat, am
ajuns deasupra Văii Negoiului, lîngă Strunga, unde am stat şi am primit. Am trecut apoi prin Strungă
pe partea noastră. La coborîrea mai departe însă nu am mai făcut ocolul cel mare, în direcţia semnelor
roşii spre Ost, ci în zig-zag-uri mai mici am luat-o cam de-a dreptul prin bolovani şi trecînd tocmai pe
lîngă ridicătura de piatră, sub care este zăpadă şi gheată eternă, am înaintat tot aşa mai departe pînă am
ajuns la scursura Văii Sărăţii. De aici apoi mai departe am ţinut tot direcţia, pe care am urcat şi la 3 ore
după amiază ajunseserăm la casa din Şerbota a societăţii carpatine, unde aflarăm pe inginerul Kovacs şi
pe prim-pretorele Metian, care ne gratulară pentru reuşita acestei escursiuni atît de interesante.
Am urcat deci de la casa Şerbota pînă la vîrful cel mai înalt al Negoiului în patru ore şi am
coborît cam în trei ore. Din Porumbacul superior călare pînă la Şerbota trebuie cam peste cinci ore şi
înapoi patru ore.
Eram tare osteniţi. Ne-am pus de ne-am odihnit puţin şi fiindcă eu eram tare îngrijat de starea
familiei mele, după patru ore, încălecînd, am plecat cu toţii din Şerbota prin muntele Puha, unde sus în
marginea regiunii lemnului, pe lîngă plaiu, sînt nişte arini numiţi "liliaci", crescuţi strîmb, cam ca
jnepenii. De aici apoi, ţinînd plaiul pe la fabrica de sticlă, pe la 8 ore am sosit în Porumbacul superior.
Aici însă nu am stat mult, ci cam pe la 10 ore ne-am urcat în trăsuri şi am plecat către
Făgăraş.”

Prezentare de Andrei Beleaua

3 n.n. Denumirea actuala Vîrful Negoiu Mic, 2485 m.

4 n.n. Vîrful Negoiu al doilea ca altitudine al României. 2535 m (cota data de l. Turcu nu mai este actualaa)