Prevenirea Delincvenei Juvenile PDF

SITUAŢIA ACTUALĂ PRIVIND
PREVENIREA DELINCVENŢEI JUVENILE

ÎN REPUBLICA MOLDOVA
PROGRAM DE PREVENIRE PRIMARĂ A DELINCVENŢEI JUVENILE
(RAIONUL CĂUŞENI)
PROGRAM DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE
(RAIONUL UNGHENI/CĂUȘENI)
Chişinău · 2014
Publicaţia apare în cadrul proiectului „Modele eficiente de implicare comunitară pentru prevenirea delincvenţei
juvenile în Republica Moldova”, implementat de Institutul de Reforme Penale în parteneriat cu Ambasada Finlandei
la Bucureşti.
Autori:
Igor DOLEA, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova, expert IRP
Victor ZAHARIA, doctor în drept, conferenţiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova, director IRP
Arina ŢURCAN, avocat, expert IRP
Cornelia Adeola, Psiholog/psihoterapeut, Magistru in psihologie, Cercercetător în sănătate mintală (domeniul stigma)
Expert in advocacy și drepturile omului
Coordonator:
Daniela Groza, IRP
Institutul de Reforme Penale (IRP)

str. M. Lomonosov nr.33
mun. Chişinău, Republica Moldova
Tel./fax: (22) 92-51-71
e-mail: info@irp.md
www.irp.md
Editura: Cartea Juridică

Redactor: Eugenia Chiosa
Copertă și machetare: Adriana Mîrza
Design grafic: Vasile Luca
© Toate drepturile asupra publicaţiei sunt rezervate Institutului de Reforme Penale (IRP). Atât publicaţia, cât şi
fragmente din ea nu pot fi reproduse fără indicarea sursei. Opiniile exprimate în acest studiu aparţin autorilor şi nu
reflectă în mod necesar opinia finanţatorilor.
CUPRINS
STUDIU DE BAZĂ. SITUAŢIA ACTUALĂ PRIVIND PREVENIREA
DELINCVENŢEI JUVENILE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
I. SUMAR - 9
II. INTRODUCERE - 17
III. METODOLOGIA STUDIULUI - 19
IV. CADRUL CONCEPTUAL DE PREVENIRE ŞI REACŢIONARE LA DELINCVENŢA JUVENILĂ

ÎN REPUBLICA MOLDOVA - 21
4.1 Abrevieri, noţiuni şi termeni utilizaţi - 21
4.2 Prevederi normative internationale, europene de prevenire şi reacţionare la delincvenţa juvenilă - 21
4.3 Practica altor state în prevenirea delincvenţei juvenile - 27
4.4 Abordări doctrinare privind prevenirea delincvenţei juvenile - 30
4.5 Date generale privind delincvenţa juvenilă în Republica Moldova - 36
4.6 Răspunsul sistemului de justiţie la delincvenţa juvenilă. Particularităţile de drept material şi procedural
în cauzele penale cu implicarea copiilor - 37
4.7 Angajamentele în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile în documentele naţionale de politici - 42
V. PRACTICI ACTUALE DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE ÎN REPUBLICA MOLDOVA - 48

5.1 Percepţia nivelului infracţionalităţii în localitate - 48
5.2 Percepţia nivelului delincvenţei juvenile - 49
5.3 Factori şi circumstanţe ce contribuie cel mai mult la săvârşirea infracţiunilor/altor fapte antisociale
de către copii - 51
5.4 Opinii privind legislaţia republicii moldova şi politica de stat în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile - 56
5.5 Activitatea poliţiei de prevenire a delincvenţei juvenile - 60
5.6 Implicareai instituţiilor publice în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile - 84
5.7 Implicarea altor instituţii publice şi persoane private în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile - 105
5.8 Activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile în comunitate - 122
5.9 Elemente prospective în activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile în comunitate - 135
REFERINŢE - 141
PROGRAM DE PREVENIRE PRIMARĂ A DELINCVENŢEI JUVENILE
(RAIONUL CĂUŞENI)
I. PRELIMINARII - 151
II. ASPECTE GENERALE - 153

2.1 Noţiuni şi termeni utilizaţi - 153
2.2 Instituţii ce trebuie implicate în realizarea programelor de prevenţie primară a delincvenţei juvenile - 153
2.3 Formarea şi valorificarea parteneriatelor locale pentru prevenirea delincvenţei juvenile - 156
2.4 Implementarea activităţilor pas cu pas - 157
III. CONTRIBUŢIA POLIŢIEI LA REALIZAREA PROGRAMELOR DE PREVENŢIE PRIMARĂ A DELINCVENŢEI JUVENILE -160
3.1 Importanța desfăşurării de către poliţie a activităților de prevenire a delincvenţei juvenile în şcoli - 160
3.2 Recomandări metodice pentru realizarea activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile - 160
3.3 Lista subiectelor propuse a fi discutate cu elevii - 161
3.4 Unele exemple cum pot fi puse în discuţie anumite subiecte - 162
3.5. Material de suport pentru copii - 171
3.6 Material de suport pentru părinţi - 172
IV. CONTRIBUŢIA PROFESORULUI LA REALIZAREA PROGRAMELOR DE PREVENŢIE PRIMARĂ

A DELINCVENŢEI JUVENILE - 174
4.1 Rolul profesorului în prevenirea delincvenţei juvenile - 174
4.2 Recomandări metodice pentru realizarea activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile - 175
4.3 Lista subiectelor propuse a fi discutate cu elevii la orele de dirigenție şi planificarea - 177
4.4 Unele exemple cum pot fi puse în discuţie anumite subiecte la orele de dirigenție - 179
4.5 Lista subiectelor propuse a fi discutate cu elevii la disciplina Educaţia civică - 185
4.6 Unele exemple cum pot fi puse în discuţie anumite subiecte la disciplina Educaţia civică - 186
4.7 Sugestii pentru activităţi extracurriculare - 192
4.8 Unele exemple cum pot fi desfăşurate activităţi extracurriculare - 193
ANEXA 1 - 196
PROGRAM DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE
(RAIONUL UNGHENI/CĂUŞENI)
I. ASPECTE GENERALE - 201
1.1 Preliminarii - 201
1.2 Noţiuni şi termeni utilizaţi - 201
1.3 Planificarea şi realizarea activităţilor - 202
II. LUCRU INDIVIDUAL CU COPIII ÎN SITUAŢIE DE RISC - 204

2.1 Model de intervenție pe baza studiilor de caz - 204
2.2. Material de suport pentru lucrul individual cu copiii în situații de risc sporit de a comite infracțiuni
și părinții acestora - 209
III. LUCRU ÎN GRUP CU COPIII CARE MANIFESTĂ COMPORTAMENTE DEVIANTE - 214

3.1 Mesajul psihologului - 214
3.2 Generalităţi ale programului - 214
3.3. Realizarea întâlnirilor - 215
3.4 Pliant pentru copii - 222
3.5 Pliant pentru părinţi - 223
S
SITUAŢIA ACTUALĂ
PRIVIND PREVENIREA
DELINCVENŢEI JUVENILE
STUDIU
DE BAZĂ
Publicaţia apare în cadrul proiectului „Modele eficiente de implicare comunitară pentru prevenirea de-
lincvenţei juvenile în Republica Moldova”, implementat de Institutul de Reforme Penale în parteneriat
cu Ambasada Finlandei la Bucureşti.
Autori:
Igor DOLEA, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova, expert
IRP (Cap. IV, § 4, § 6; Cap. V)
Victor ZAHARIA, doctor în drept, conferenţiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova, director
IRP (Cap. I; Cap. II; Cap. III; Cap. IV, § 1-3, § 5, § 7; Cap. V; Anexe)
Arina ŢURCAN, avocat, expert IRP (Cap.V).
Coordonator:
Daniela Groza, IRP.
9
I. SUMAR
Pentru a contribui la dezvoltarea unor practici noi de prevenire a delincvenţei juvenile, în anul 2014 Institutul de Reforme
Penale a iniţiat proiectul „Modele eficiente de implicare comunitară pentru prevenirea delincvenţei juvenile în Re-
publica Moldova”, realizat cu suportul Ambasadei Finlandei la Bucureşti. Proiectul îşi propune să informeze publicul larg des-
pre factorii care generează delincvenţa juvenilă, accentuând importanţa sprijinului comunitar în vederea reducerii cauzelor care
determină apariţia comportamentului delincvent în rândul minorilor, astfel încât să avem o societate mai responsabilă şi activ
implicată în acţiunile de prevenire la nivel local. De asemenea, proiectul urmăreşte să identifice formele eficiente de cooperare
locală între specialiştii care lucrează cu şi pentru copii, în vederea prevenirii şi reducerii delincvenţei juvenile.
Drept punct de iniţiere a proiectului constituie realizarea studiului „Situaţia actuală privind prevenirea delinc-
venţei juvenile în Republica Moldova”, care are drept scop identificarea modalităţilor actuale de implicare a instituţiilor
publice şi private, suficienţa şi pertinenţa măsurilor legislative, administrative şi judiciare întreprinse, în mod special – tendinţele
pozitive şi constrângerile în activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile. În baza acestui studiu, urmează a fi elaborate două
programe preliminare, care ar permite focalizarea resurselor disponibile în comunitate pentru realizarea activităţilor de prevenire
a delincvenţei juvenile.
În scopul elaborării studiului, au fost analizate cadrul regulatoriu international şi european în domeniul drepturilor copilului,
justiţiei pentru copii şi prevenirii infracţiunilor, practica altor state în domeniu, literatura şi doctrina de specialitate şi elaborările în
domeniul justiţiei pentru copii şi prevenirii delincvenţei juvenile din Republica Moldova; actele normativ-juridice ale Republicii
Moldova ce reglementează răspunsul sistemului de justiţie la delincvenţa juvenilă; actele normativ-juridice, precum şi docu-
mentele de politici ce reglementează direct sau tangenţial activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile; datele statistice referi-
tor la delincvenţa juvenilă şi răspunsul sistemului de justiţie la delincvenţa juvenilă; au fost completate 6 seturi de chestionare de
către 709 persoane (305 poliţişti de sector, 101 reprezentanţi ai APL şi asistenţi sociali, 101 cadre didactice, 101 părinţi şi membri
ai comunităţii şi 101 copii); au fost realizate 9 focus grupuri în localităţile Chişinău, Bălţi, Orhei, Ungheni, Căuşeni şi Leova, cu
participarea a 78 de persoane (copii, specialişti în protecţia copiilor, cadre didactice, procurori, medici, consilieri de probaţiune,
asistenţi sociali, psihologi); au fost realizate peste 40 de interviuri cu actorii-cheie în domeniu. Analiza complexă a diver-
sităţii de informaţii colectate a permis formularea următoarelor concluzii şi recomandări majore ale studiului:
1. cadrul regulatoriu internaţional şi european în domeniul drepturilor copilului şi prevenirii infracţional-
ităţii formulează clar o serie de exigenţe referitor la prevenirea delincvenţei juvenile: necesitatea adoptării legilor,
reglementării proceselor, implicării instituţiilor, creării facilităţilor şi serviciilor de atingere a scopurilor prin reducerea motivaţiei,
nevoilor şi oportunităţilor sau condiţiilor pentru comiterea de infracţiuni; antrenarea completă a tuturor resurselor existente;
diminuarea factorilor criminogeni prin implicarea unei diversităţi de actori, precum ar fi familia, sistemul de educaţie, comu-
nitatea; adoptarea planurilor de prevenire a delincvenţei juvenile conform unui cadru conceptual şi strategic; definirea clară a
responsabilităţilor pentru agenţiile, instituţiile şi persoanele implicate în eforturile de prevenţie; politici, programe şi strategii
bazate pe studii de previziuni ce vor fi desfăşurate şi monitorizate, evaluate cu grijă şi, bineînţeles, aplicate; oferirea unei game
largi de servicii şi programe de către comunitate; cooperarea apropiată între naţiuni, state, autorităţi locale şi regionale cu impli-
carea reprezentanţilor din sectorul privat, reprezentanţilor cetăţenilor şi comunităţii, pentru a oferi grijă faţă de copil, o educaţie
sănătoasă; intrarea în vigoare a unor legi şi crearea unor agenţii judiciare pentru iniţierea unor acţiuni de prevenire a delincvenţei
juvenile şi delincvenţei tinere; participarea tineretului în politica de prevenţie a delincvenţei, incluzând apelul la resursele comu-
nităţii, auto-ajutorarea tinerilor, precum şi programe de asistenţă şi compensare a victimei; specializarea personalului la toate
nivelurile;
2. practica altor state ne demonstrează că, pentru prevenirea eficientă a delincvenţei juvenile, trebuie să existe: o
abordare conceptual clară a prevenţiei; instituţii ce au scop prioritar prevenirea delincvenţei juvenile; instituţii care cercetează
10 Situaţia actuală privind prevenirea delincvenţei juvenile în Republica Moldova
fenomenul şi propun adoptarea strategiilor de prevenţie; o diversitate a programelor de prevenţie adaptate la specificul local;
o diversitate a activităţilor ce răspund nevoilor variate ale copiilor şi tinerilor în situaţii de risc; reglementări legale ce includ
responsabilitatea avansată a instituţiilor publice, dar şi a instituţiilor şi persoanelor private ce trebuie să se implice în activităţi
de prevenire a delincvenţei juvenile;
3. teoriile criminologice se caracterizează prin diversitate, plasând la baza lor: ereditatea, factorii de ordin psihologic, cadrul
familial, inteligenţa, mediul de contact, sărăcia şi inegalitatea socială, alţi factori. Doctrina din ţările occidentale a dezvoltat
mai multe direcţii de prevenire a delincvenţei, idei materializate în diferite programe. Problematica delincvenţei juvenile este
şi în vizorul mediului academic din Republica Moldova, tematica pertinentă fiind prezentă în lucrări generale din domeniul
criminologiei, justiţiei penale şi drepturilor copilului. Cu toate acestea, putem constata că în Republica Moldova încă nu au
fost elaborate studii fundamentale şi aplicative, care ar permite dezvoltarea unor strategii, planuri şi programe
de prevenire a delincvenţei juvenile;
4. conform datelor statistice ale Procuraturii, pe parcursul ultimilor 5 ani tendinţele şi structura delincvenţei juveni-
le în Republica Moldova sunt relativ constante. O concluzie similară referitor la numărul de infracţiuni rezultă din statistica
oferită de Biroul Naţional de Statistică. Majoritatea infracţiunilor comise de minori (80-85%) sunt cele patrimoniale. Deşi anu-
mite date statistice referitor la delincvenţa juvenilă sunt colectate, iar unele sunt făcute şi publice, totuşi în Republica Moldova
nu se ţine o evidenţă statistică în baza listei de indicatori internaţionali recunoscuţi că ar permite o comparaţie
obiectivă cu situaţia din alte state;
5. actele normativ-juridice ale Republicii Moldova au receptat exigenţele şi standardele internaţionale şi europene referitor
la răspunsul sistemului de justiţie la delincvenţa juvenilă. Studiile în domeniu arată însă că practica de aplicare urmează a
fi adusă în totală conformitate cu actele normativ-juridice, în spiritul standardelor internaţionale şi europene în
domeniu;
6. Republica Moldova nu a avut şi nu are un cadru normativ complex şi clar în domeniul prevenirii
delincvenţei juvenile. Chiar dacă anumite acte normative includ, inter alia, obligaţia a varii instituţii de a contribui
direct sau indirect la protecţia copiilor în situaţii de dificultate şi risc, măsurile instituţionale şi administrative nu
denotă o suficienţă în spectrul de acţiuni şi o abordare strategică în realizarea obiectivului de prevenţie;
7. poliţiştii (53%), reprezentanţii APL şi asistenţii sociali (60%), profesorii (53%) percep/consideră că infrac-
ţionalitatea în localitatea lor este la nivel mediu, majoritatea părinţilor (64%) respondenţi la chestionar men-
ţionând că nivelul de siguranţă în localitatea de domiciliu este la fel mediu;
8. 48% dintre poliţişti, 55% dintre reprezentanţii APL şi asistenţii sociali şi 47% dintre profesorii respondenţi la chestionar
percep/apreciază delincvenţa juvenilă în localitatea unde domiciliază ca fiind la nivel mediu, iar 44% dintre repre-
zentanţii APL şi asistenţii sociali şi 45% din profesori o consideră la acelaşi nivel în ultimii 3 ani. Datorită unei atenţii mai
mari faţă de copiii în situaţii de risc (mai multe servicii; mai multe grupuri de lucru; reacţionare mai promptă la abaterile comise
de copii), are loc un transfer din zona delincvenţei latente în zona delincvenţei înregistrate, ceea ce creează impresia unei
creşteri a nivelului delincvenţei juvenile.
Se recomandă Inspectoratului General de Poliție, dar şi celorlalte instituţii implicate în identificarea copiilor în
situaţii de risc să înregistreze neîntârziat şi prompt orice semnal de comitere a unor fapte social-periculoase sau an-
tisociale de către copii şi tineri, or, lipsa de suport acordat la timp şi reacţiile întârziate generează comiterea (inclusiv
repetată) a unor infracţiuni de către minori;
9. în opinia specialiştilor, factorii care contribuie cel mai mult la săvârşirea infracţiunilor şi a altor fapte antisociale de către
copii sunt: venitul redus al familiei; supravegherea defectuoasă a copiilor din partea familiei şi părinţilor/lipsa de disciplină;
dezorganizarea familiei, abuzul de alcool, substanţe din partea părinţilor; cercul de prieteni cu comportament antisocial; pro-
blemele comportamentale. Părinţii au enunţat că violenţa în familie (82%), venitul redus al familiei (79%), abuzul de alcool,
substanţe de către părinţi (78%), familia dezorganizată (70%) sunt cei mai frecvenţi factori ce favorizează intrarea copilului în
conflict cu legea, urmaţi de separarea de un părinte sau ambii (63%) şi neglijenţa părinţilor/lipsa de interes (63%). Fiind puşi
în situaţia de a identifica care sunt factorii şi circumstanţele ce contribuie cel mai mult la săvârşirea infracţiunilor
de către copii/semenii lor, copiii au optat pentru răspunsul „părinţii nu sunt acasă” (58%), consumul de alcool
11
(30%) şi preluarea modelelor negative din familie (29%) ca fiind cele mai întâlnite cauze ale comportamentului
delincvent.
Corespunzător, programele şi activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile trebuie să contribuie înlăturarea sau
cel puţin diminuarea incidenţei acestor factori;
10. documentele de politici în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile nu conţin abordări clare şi concrete pentru fiecare
actor instituţional, dar şi pentru fiecare angajat al instituţiilor respective. Reglementările ce se referă la domeniul preve-
nirii delincvenţei juvenile sunt fragmentare şi confuze, fiind incluse doar unele sintagme generale în diverse acte
normativ-juridice, cum ar fi Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, Legea cu privire la probaţiune etc.
Legislaţia Republicii Moldova nu prescrie foarte clar atribuţiile poliţiştilor, asistenţilor sociali, ca-
drelor didactice şi a altor actori comunitari în ceea ce priveşte prevenirea delincvenţei juvenile, iar imper-
fecţiunile legislaţiei sunt compensate uneori doar prin practici instituţionale sau mecanisme intersectoriale stabilite
la nivel local. Un anumit nivel de claritate în domeniul prevenţiei delincvenţei juvenile s-a adus prin adoptarea Legii
nr.140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi.
Nu toate instituţiile au instrucţiuni metodice sau alte acte interne ce ar compensa lacunele legislative, ceea ce
creează situaţii de inconsecvenţă în acţiunile instituţiilor responsabile de protecţia copilului. Bineînțeles,
în aşa situaţie pentru specialişti este dificil să efectueze acţiuni eficiente de prevenire a delincvenţei juvenile, cu atât
mai mult în parteneriat.
În acest context, se recomandă:
• elaborarea şi adoptarea unei legi cadru cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile, care ar determina, printre altele:
conceptul prevenirii delincvenţei juvenile (inclusiv prevenirea primară, secundară şi terţiară), instituţiile responsabile
şi cele ce urmează a fi implicate şi competenţele acestor instituţii la nivel central şi local; modalitatea de planificare şi
realizare a activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile; modalitatea de desfăşurare a acţiunilor în parteneriat, in-
clusiv implicarea actorilor nestatali şi persoanelor private în acţiuni de prevenire a delincvenţei juvenile. Cu certitudine,
procesul de elaborare trebuie să fie unul participativ;
• revizuirea actelor normativ-juridice în vigoare în vederea racodării la legea cadru cu privire la prevenirea delincvenţei
juvenile, dar şi consolidării instituţiilor juridice conexe (ex. responsabilitatea părinţilor). Acest exerciţiu ar presupune
specificarea clară în legile de bază a atribuţiilor instituţiilor publice şi excluderea reglementărilor prea generale;
• adoptarea planului operaţional (de către instituţia centrală responsabilă şi instituţiile atrase/implicate) de prevenire a
delincvenţei juvenile pentru un an calendaristic;
• revizuirea şi specificarea în regulamente şi fişe de post ale specialiştilor a atribuţiilor specifice în domeniul prevenirii
delincvenţei juvenile;
• elaborarea, adoptarea de către instituţiile centrale a instrucţiunilor metodologice pentru fiecare categorie de specialişi
şi, după caz, instruirea specialiştilor.
1. Din perspectiva capacităţilor instituţionale, în jur de 1/3 din poliţiştii respondenţi la chestionar sunt de părerea că
posedă o calificare insuficientă deoarece nu au fost instruiţi referitor la metodele şi tehnicile de prevenire a delincvenţei juve-
nile/prevenirii abuzului, neglijenţei, exploatării copiilor; nu dispun de materiale informative suficiente; recomandările,
ghidurile referitoare la metodele şi tehnicile de prevenire a delincvenţei juvenile/prevenirii abuzului, neglijenţei, exploatării
copiilor au fost distribuite parţial în ultimii 3 ani; programele de prevenire primară a delincvenţei juvenile nu sunt
aplicate; nu cunosc şi nu aplică programe de prevenire secundară; se confruntă cu diverse impedimente în comunicarea
lor cu copiii, afirmând că nu sunt dotaţi suficient. 1/3 din ei şi-au atribuit nota 8 la activitatea de prevenire a delincvenţei juve-
nile, alții 1/3 – nota 6 sau 7.
Corespunzător, MAI şi IGP urmează a lua toate măsurile instituţionale şi administrative pentru a spori capacitatea poliţiei
de desfăşurare a activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile prin elaborarea recomandărilor, ghidurilor privind metodele
şi tehnicile de prevenire a delincvenţei juvenile şi instruirea poliţiştilor; elaborarea materialelor informative pentru distribuire;
elaborarea şi implementarea programelor de prevenire primară şi secundară a delincvenţei juvenile, cu instruirea de rigoare a
poliţiştilor; dotarea cu echipamentul necesar pentru desfăşurarea activităţilor aferente acestor programe.
2. Activitatea poliţiei de prevenire a delincvenţei juvenile poate fi apreciată, în ansamblu, cu calificativul
6-8. Cu un impact mai mare sunt considerate activităţile şi programele de lucru cu copiii în grup, activităţile cu caracter informa-
tiv-educativ în instituţiile de învăţământ, participarea în echipe multidisciplinare, urmând a intensifica lucrul cu părinţii şi agenţii
economici, fiind considerat insuficient lucrul cu membrii comunității.
În pofida constatării unor practici defectuoase, se atestă o serie de tendinţe pozitive, precum: un suport mai mare din
partea poliţiei prin implicarea acesteia în campanii de informare a cetăţenilor, organizarea lecţiilor în şcoală şi distribuirea ma-
terialelor informative; planificarea acţiunilor de informare a copiilor; referirea cazurilor cu implicarea copiilor ce prezintă risc de
a intra în conflict cu legea către serviciile de asistenţă psiho-pedagogică publice şi private; prezența tendinţelor de comunicare
eficientă (non-autoritară) cu cetăţenii, ca efect sporind activismul cetăţenilor în raportarea infracţiunilor şi contra-
venţiilor, îmbunătăţirea atitudinii populaţiei faţă de poliţie.
Corespunzător, MAI şi IGP urmează a lua toate măsurile instituţionale şi administrative pentru a consolida tendinţele po-
zitive, şi anume: implicarea în activităţi comune de prevenire a delincvenţei juvenile la nivel local, abordarea deschisă a par-
teneriatelor în comunitate, asigurarea comunicării non-autoritare cu copiii, părinţii şi factorii privaţi din comunitate. Totodată,
înlăturarea unor practici defectuoase care continuă să existe în anumite localităţi prin sporirea gradului de vizibilitate a activităţii
poliţistului de sector, asigurarea unei comunicări permanente între poluţistul de sector şi instituţiile publice din comunitate şi
asigurarea accesibilităţii poliţistului de sector pentru membrii comunităţii în orice timp al zilei.
3. Este cert că nivelul de motivare a poliţiştilor de sector (de fapt, ca şi al angajaţilor din alte instituţii
publice) este unul modest. În situaţia în care expectanţa de sporire a remunerării este la un nivel jos, MAI şi IGP
urmează să identifice modalităţi alternative de motivare a personalului, inclusiv prin crearea unui mediu fa-
vorabil de activitate (birou, echipament, mijloc de transport etc.), ceea ce nu doar contribuie la o motivaţie
mai bună de activitate în calitate de poliţist de sector, dar reprezintă o CONDIŢIE sine qua non în planificarea
şi realizarea eficientă a activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile. Este de menţionat că mediu favorabil
de activitate semnifică nu doar dotare şi echipament, dar şi comunicare eficientă şi respectuoasă pe verticală, cunoaş-
terea perspectivelor de creştere profesională, recunoaşterea meritelor, stimulente pentru îndeplinirea cu performanţă
a atribuţiilor de serviciu.
4. Cele mai implicate instituţii publice, înafară de poliţie, în prevenirea delincvenţei juvenile la
nivel local sunt şcoala, serviciile de asistenţă socială, SAP, APL, iar ce mai neimplicate instituţii sunt oficiul de
probaţiune şi procuratura. Aceste constatări pot fi explicate şi prin neînţelegerea de către actorii comunitari a rolului
procuraturii în segmentul prevenirii delincvenţei juvenile. În 2014, colaborarea între şcoală, serviciile de asis-
tenţă socială şi alte servicii publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului a devenit mai eficientă,
inclusiv datorită implicării în diferite proiecte şi comisii de specialitate, cum ar fi Consiliul pentru protecţia copilului, Comi-
sia copilului aflat în dificultate. Cu toate acestea, nu sunt planificate resurse pentru desfăşurarea activităţilor
cu copiii (deoarece specialiştii sunt deja remuneraţi), inclusiv activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile.
Corespunzător, primarii trebuie să asigure planificarea în bugetele locale a resurselor financiare desti-
nate activităţilor cu copiii, inclusiv activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile. De asemenea, în fiecare
localitate primarul, în cooperare cu poliţistul de sector, urmează a întruni în şedinţă comună instituţiile
publice, pentru a preciza/stabili exact rolul pe care îl are fiecare actor comunitar în segmentul de prevenire
a delincvenţei juvenile şi a elabora planurile comune de activitate în domeniu.
5. Activitatea organelor de probaţiune în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile nu este cunoscută su-
ficient la nivel local. Corespunzător, OCP trebuie să se asigure de faptul că oficiile de probaţiune informează
publicul larg şi instituţiile din comunitate referitor la competenţele şi modalitatea de implicare în desfă-
şurarea activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile, reiterând în general rolul şi funcţiile organelor de
probaţiune.
6. Implicarea primarilor în orice activităţi la nivel local, inclusiv în cele de prevenire a delincvenţei juvenile, este
crucială, or aceasta reprezintă şi semnale clare pentru comunitate referitor la obiectivele comunităţii şi partene-
13
riatele prin care acestea trebuie atinse.
În anul 2014 se observă o activizare a APL în ceea ce priveşte situaţia copiilor. Totuşi, nici pe departe toţi primarii şi se-
cretarii consiliilor locale se implică în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile, unii din ei încercând să delege
atribuţiile spre APL de nivelul II, poliţie, şcoală. În prezent, implicarea primarilor în activităţile de prevenire depinde de
personalitatea acestora.
Cert este că şi reprezentanţii APL şi asistenţii sociali necesită consolidarea capacităţilor în domeniul prevenirii
delincvenţei juvenile. 30% dintre aceştia sunt de părerea că posedă o calificare insuficientă la subiect şi nu au beneficiat de
instruire pentru aceasta; 52% au susţinut că nu dispun de materialele necesare pentru desfăşurarea activităţilor de prevenire a
delincvenţei juvenile; 31% susţin că se confruntă uneori cu dificultăţi de comunicare, interacţiune cu copiii ce au un comporta-
ment antisocial sau delincvent.
Astfel, sunt necesare acţiuni de sensibilizare a atitudinii reprezentanţilor APL în domeniul protecţiei copilului şi
familiei, inclusiv în prevenirea delincvenţei juvenile, prin acţiuni de mediatizare a rolului APL în domeniu. Concomi-
tent, reprezentanţii APL urmează să fie instruiţi în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile în baza unui curriculum
integrat referitor la protecţia copilului şi familiei. Adiţional, pentru a facilita implicarea reprezentanţilor APL în ac-
tivităţile de prevenire a delincvenţei juvenile, luând în calcul arealul complex al acestora, este nevoie de elaborarea
și distribuirea ghidurilor metodologice ce ar descrie etapele şi procedurile de implicare (în special în parteneriat, cu
determinarea rolurilor distincte ale primarului şi specialiştilor din primărie), precum şi a materialelor pentru benefi-
ciari (specialişti, părinţi, copii, membri ai comunităţii etc.).
7. În instituţiile de învăţământ secundar se realizează mai multe activităţi în domeniul prevenirii delinc-
venţei juvenile, atât la orele de diriginţie, cât şi în cadrul activităţilor extracurriculare, fie separat, fie în partene-
riat cu alte instituţii din comunitate.
În prezent, nu există cerinţe şi instrumente clare referitor la activităţile de prevenţie a delincvenţei juvenile în şcoală.
Toate activităţile se realizează în funcţie de atitudinea personală a cadrului didactic şi de cerinţele din partea echipei manageriale.
De multe ori, persoanele responsabile de această activitate, de regulă diriginţii, nu au pregătirea necesară
(52% din profesorii participanţi la cercetare au menţionat că în ultimii 3 ani parţial au beneficiat de instruire referitor la metodele
şi tehnicile de prevenire a delincvenţei juvenile; 39% au indicat că nu dispun de materiale informative suficiente; 39% susţin
că se confruntă uneori cu dificultăţi de comunicare, interacţiune cu copiii ce au un comportament antisocial sau delincvent).
De menționat că Ministerul Educaţiei urmează să elaboreze o politică clară și coerentă privind implicarea instituţii-
lor de învăţământ gimnazial şi liceal în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile. Profesorii, în special diriginţii,
urmează să fie instruiţi şi dotaţi cu echipamentul şi materialele necesare desfăşurării activităţilor informativ-for-
mative în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile (inclusiv materiale didactice de suport şi de distribuire pentru
audienţi). Adiţional, este necesară elaborarea unui set de instrumente şi metode care ar clarifica modalitatea de
prevenire a delincvenţei juvenile şi comportamentul antisocial în instituţiile de învăţământ secundar, luând în calcul
atribuţiile psihologului şcolar.
8. Serviciile de asistenţă socială au o implicare satisfăcătoare în activităţile comune de prevenire a de-
lincvenţei juvenile. Este de remarcat însă că asistenţii sociali, conform fişei de post, au mai multe atribuţii, fluctuaţia de cadre
este mare, iar în multe localităţi rurale aceștia nu au nici studiile necesare, prin urmare atribuţiile în domeniul prevenirii
delincvenţei juvenile nefiindu-le suficient de clare.
Corespunzător, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în parteneriat cu alte instituţii publice cu atribu-
ţii în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile, urmează să clarifice competențele organelor de asistenţă socială în
cadrul activităţilor de prevenire primară, secundară şi terţiară a delincvenţei juvenile şi modalitatea de implicare în
activităţile comune de prevenţie, reflectându-le într-o instrucţiune/regulament intern adus la cunoştinţă celor vizaţi.
9. CLPDC au fost apreciate mediu referitor la implicarea în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile. În multe
localităţi, aceste consilii nu funcţionează, deci nu se poate miza pe o implicare activă în activităţile de prevenire a delincvenţei
juvenile.
Datorită participării în echipe multidisciplinare, asistenţa medicală a fost apreciată mediu referitor la implicarea în activităţi-
le de prevenire a delincvenţei juvenile. Echipa de experţi nu a întâlnit niciun medic/lucrător medical care ar fi formulat clar rolul
său în prevenirea delincvenţei juvenile, unii menţionând „probabil şi noi cu ceva contribuim”.
SAP, deşi este o entitate relativ nouă, a reuşit într-o anumită măsură să fie cunoscut la nivel de specialiştii din comunitate
ce lucrează cu şi pentru copii, inclusiv în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile. Au fost atestate mai multe menţiuni pozitive,
dar şi obiecții privind neclaritatea atribuţiilor pe segmentul prevenirii delincvenţei juvenile.
Incertitudinea vine din lipsa unei abordări conceptuale de prevenire a delincvenţei juvenile, ce instituţii şi în ce segment
trebuie să se implice şi care este modalitatea specifică de implicare. Până la elaborarea unui concept național, reiterăm necesi-
tatea întrunirii într-o şedinţă comună instituţiile publice de nivel central şi local, pentru a preciza/conveni exact asu-
pra rolului pe care îl are fiecare instituţie publică pe segmentul prevenirii delincvenţei juvenile şi elaborării planurilor
comune de activitate în domeniu.
10. ONG-urile/asociaţiile obşteşti desfăşoară diverse activităţi în comunitate, elaborează şi distribuie materi-
ale informative şi prestează servicii specializate (ex. asistenţă psihologică). ONG-urile/asociaţiile obşteşti sunt active în oraşe,
însă în zona rurală acestea sunt practic absente. ONG-urile nu au programe orientate direct la prevenirea delincvenţei
juvenile, dar în mod tangenţial activitatea acestora se referă şi la componenta dată.
Totoodată, se constată o implicare mai mult decât superficială şi a instituţiilor de cultură, inclusiv a biblioteci-
lor săteşti în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile, ceea ce demonstrează existenţa la nivel local, în condiţiile
unor resurse limitate, a unui potenţial nevalorificat.
Luând în calcul capacitatea pe care o are biserica de influenţare a unor comportamente individuale, ţinând cont de faptul
că aceasta este separată de stat, și subliniind că activităţile informative de prevenţie primară a delincvenţei juvenile urmează a fi
asistate în mod benevol, constatăm că nici potenţialul bisericii nu este valorificat pe deplin.
Corespunzător, planificarea activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile trebuie să fie precedată de întocmirea
listei cu eventualii parteneri din localitate, aşa încât potenţialul acestor instituţii publice şi private, ce oferă oportuni-
tăţi ocupaţionale şi educaţionale pentru copii, să fie la maxim valorificat.
Agenţii economici, în general, intervin cu susţinerea corespunzătoare atunci când sunt solicitaţi. De regulă, acordă suport
financiar pentru organizarea anumitor activităţi educative. Agenţii economici, în special cei care au activităţi de comerţ,
nu se implică în prevenţia delincvenţei juvenile, din contra vând minorilor alcool şi ţigări.
Corespunzător, având în vedere cauzele delincvenţei juvenile, urmează a fi intensificată activitatea poliţiei de res-
ponsabilizare a agenţilor economici, dar şi de sensibilizare referitor la problemele infracţionalităţii, în general, şi a
delincvenţei juvenile, în particular.
11. Copiii discută cu părinţii, buneii şi fraţii mai mari şi alţi membri ai familiei despre faptele lor, despre ce e
bine şi ce e rău, despre cum trebuie să se comporte, subliniind că responsabilitatea de acordare a ajutorului aparţine
în primul rând părinţilor, şi nu instituţiilor publice. Copiii au mai susţinut că părinţii nu trebuie să fie foarte permisivi,
dar nici să aplice un sistem de educaţie inflexibil şi violent. Copiii au făcut referire şi la obligaţia părinţilor de a-şi
întreţine propiii copii. Unii specialişti consideră însă că este prea dificil de a implica părinţii în activităţi de
prevenire a delincvenţei juvenile.
Urmează ca toţi specialiştii ce lucrează cu şi pentru copii să fie dotaţi cu abilităţile necesare de comunicare şi con-
vingere a părinţilor, chiar şi în contexte mai dificile. În situaţia în care părinţii vor dori să se implice în activităţile de
prevenire a delincvenţei juvenile, autoritatea morală a părinţilor urmează a fi valorificată la maxim.
12. Atragerea persoanelor private în activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile implică riscuri şi poate
fi chiar contraproductivă. Totuşi, instituţiile de nivel local responsabile de prevenirea delincvenţei juvenile urmează
să sensibilizeze opinia publică ca membrii comunităţii să devină un sprijin în prevenirea acestui tip de delincvenţă
prin referirea copiilor în situaţii de risc de a comite infracţiuni către instituţiile de specialitate, implicarea instituţiilor
de resort în crearea suportului şi protecţia acestor copii, dar şi prin valorificarea autorităţii morale care poate influenţa
comportamentul copiilor şi tinerilor.
15
13. Astfel, 39% din poliţişti, 44% din profesori, 30% din părinţi şi 50% din reprezentanţii APL şi asistenţii
sociali respondenţi la chestionar sunt de părere că în localitatea lor uneori se desfășoară activităţi de prevenire a
delincvenţei juvenile. Activităţile de prevenție în şcoală, în locurile și în perioadele cu risc sporit, în familiile
copiilor ce se află în situaţie de risc de comitere a infracţiunilor nu au un caracter permanent.
Pentru a spori nivelul încrederii în instituţiile din comunitate, dar şi pentru o mai bună implicare a diverșilor
actori comunitari, inclusiv a părinţilor în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile, este necesar ca instituţiile
implicate în aceste activităţi să le desfăşoare cu regularitate, cu acoperirea geografică adecvată, informând publicul
larg şi potenţialii parteneri despre acțiunile desfăşurate.
14. Nu există o înţelegere prea clară pentru actorii comunitari, inclusiv poliţişti, a scopului, obiectivelor şi
modalităţii de desfăşurare a programelor de prevenţie secundară şi terţiară a delincvenţei juvenile.
Corespunzător, MAI şi IGP urmează să elaboreze, testeze şi aprobe programe de prevenţie secundară a delinc-
venţei juvenile, iar în baza programelor aprobate – să asigure instruirea poliţiştilor, implementarea programelor cu
implicarea instituţiilor din comunitate şi monitorizarea implementării acestora. Similar, Oficiul Central de Probaţiune
urmează să elaboreze, testeze şi aprobe programe de prevenţie terţiară a delincvenţei juvenile. În baza programelor
aprobate, să asigure instruirea consilierilor de probaţiune, implementarea programelor cu implicarea instituţiilor din
comunitate şi monitorizarea implementării acestora.
15. Un număr nesemnificativ de specialişti consideră cooperarea la nivel local pentru prevenirea delincvenţei
juvenile ca fiind una bună, cu implicarea activă a tuturor partenerilor. Majoritatea respondenților susţin că această colaborare
este una formală şi doar unele instituţii se implică.
Poliţia urmează să explice tuturor actorilor comunitari că rolul de prevenire a delincvenţei juvenile nu aparține exclusiv
poliţiei.
Din aceste considerente, este necesar suportul tuturor instituţiilor din comunitate pentru valorificarea efectivă a parteneri-
atelor stabilite între poliţie şi alte instituţii publice şi private, prin determinarea rolului fiecărui partener, asumarea şi realizarea
angajamentelor şi atingerea obiectivelor de prevenire a delincvenţei juvenile în comun.
16. Cele mai mari constrângeri în prevenirea delicvenţei juvenile la nivel de comunitate sunt: legislaţia neclară la
componenta prevenirea delincvenţei juvenile (concept, scop, obiective, instituţii şi responsabilităţi, proceduri, asigurare
cu resurse etc.); indiferenţa părinţiilor faţă de soarta copiilor străini, dar şi a propriilor copii; suprasolicitarea la locul
de muncă a poliţiştilor, asistenţilor sociali, cadrelor didactice etc.; fluctuaţia de cadre în instituţiile publice ce au
atribuţii în prevenirea delicvenţei juvenile; dotarea insuficientă; reticienţa APL față de problemele copiilor; nepromovarea
practicilor pozitive/modelelor pro-sociale de către mass-media.
Complexitatea aspectelor enumerate demonstrează repetat necesitatea întreprinderii unor măsuri în domeniile conexe, dar
şi a unor măsuri de ordin legislativ şi administrativ orientate specific spre obiectivul de prevenire a delincvenţei juvenile.
17. În acest scop, ar amplifica impactul activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile:
• mediatizarea programelor de prevenire a delincvenţei şi a serviciilor disponibile pentru copiii în conflict cu legea.
Mass-media ar fi un instrument eficient de informare a părinţilor şi copiilor la componenta prevenirea delicvenţei;
• dotara serviciior publice şi private cu materiale necesare pentru organizarea activităţilor de prevenire a delincvenţei;
• consolidarea capacităţilor specialiştilor şi elaborarea materialelor informativ-metodice pentru specialiştii care lucrează
cu copiii, dar şi pentru copii şi părinţi;
• instruirea psihologilor şcolari pentru asistarea copiilor cu tulburări de comporament şi cu risc de a intra în conflict cu
legea;
• dezvoltarea programelor de asistenţă psiho-socială pentru familiile în care cresc copii ce se află în situaţie de risc;
• revizuirea fişelor de post ale poliţiştilor de secor, asistenţilor sociali, diriginţilor, cu indicarea în mod clar şi neechivoc a
atribuţiilor în domeniul prevenţiei;
• suplinirea numărului de poliţişti în fiecare sector, fiind clar indicate activităţile de profilaxie pentru minori;
• deschiderea şcolilor de meserii în care ar putea învăţa copiii cu abandon şcolar şi cei în risc de a intra în conflict cu
legea. Unii nici nu ajung să absolvească nouă clase ca să poată merge la şcoala profesională;
• revizuirea sancţiunii pentru părinţii ce nu îşi onorează obligaţiile, prevăzută de art.63 Cod contravenţional;
• conjugarea eforturilor persoanelor publice şi private în realizarea activităţii de prevenire a delincvenţei juvenile.
18. Copiii şi tinerii nu au prea multe activităţi şi oportunităţi în localitățile lor de baștină, în special în cele rurale. Mode-
larea unor activităţi locale de prevenire a delincvenţei juvenile presupune existenţa unor resurse la nivel local, care ar
oferi suficiente oportunităţi educaţionale şi ocupaţionale pentru copii şi tineri.
17
II. INTRODUCERE
Este binecunoscut că valoarea supremă a unei societăţi puternice şi sănătoase sunt copiii, totodată ei sunt unul din cele
mai vulnerabile grupuri sociale care au nevoie de grijă, atenţie, mediu sigur şi atitudini corespunzătoare din partea adulţilor.
Comiterea de către un copil a unei fapte social-periculoase sau antisociale trebuie să îngrijoreze întreaga societate. Aceasta
presupune intervenţii prompte de suport şi protecţie din partea familiei, instituţiilor publice şi private din comunitate şi, dacă
este cazul – a sistemului de justiţie.
În ultimii ani în Republica Moldova au fost lansate mai multe iniţiative de reformă. O parte considerabilă dintre acestea
au vizat sistemul tradiţional de justiţie. Au fost efectuate studii, modificate acte normative, elaborate programe de instruire1
şi instruiţi specialiştii care interacţionează cu copiii în conflict cu legea şi a fost promovată specializarea acestora2, a fost lansat
şi continuă a fi promovat un program de dejudiciarizare3, în cadrul şedinţelor de judecată copiii fiind trataţi mai prietenos4, iar
alternativele la detenţie, precum munca în folosul comunităţii şi probaţiunea, sunt parte a reacţiei la delincvenţa juvenilă5. Cu
toaste acestea, răspunsul la fenomenul delincvenţei juvenile continuă să necesite o abordare mai amplă, în baza unei strategii
integrate ce ia în calcul prevenţia, măsurile extrajudiciare şi judiciare de reacţionare şi reabilitarea, integrarea şi reinserţia socială
a copiilor în conflict cu legea.
Studiul „Fenomenul delincvenţei juvenile în Republica Moldova”6, realizat de Institutul de Reforme Penale în anul 2011,
arată clar care sunt factorii determinanţi ai delincvenţei juvenile în Republica Moldova (în special: absenţa unuia sau ambilor
părinţi, starea materială precară a familiei, dezorganizarea familiei, carenţele educative şi afective din familie, influenţa mediului
de prieteni, desfrâul social (alcoolism, droguri etc.), condiţiile precare de trai, abandonul şcolar, lipsa protecţiei sociale adecvate
din partea statului, influenţa negativă a mass-media etc.), ce modalităţi sociojuridice de control şi de diminuare a acestor factori
sunt utilizate.
Penale a iniţiat proiectul „Modele eficiente de implicare comunitară pentru prevenirea delincvenţei juvenile în Repu-
blica Moldova”, realizat cu suportul Ambasadei Finlandei la Bucureşti. Proiectul îşi propune să informeze publicul larg despre
factorii care generează delincvenţa juvenilă, accentuând importanţa sprijinului comunitar în vederea reducerii cauzelor care
În calitate de punct de iniţiere a proiectului a servit realizarea studiului „Situaţia actuală privind prevenirea
delincvenţei juvenile în Republica Moldova”, care are drept scop identificarea modalităţilor actuale de implicare
a instituţiilor publice şi private, suficienţa şi pertinenţa măsurilor legislative, administrative şi judiciare întreprinse, în
mod special – tendinţele pozitive şi constrângerile în activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile. În baza acestui
studiu urmează a fi elaborate două programe preliminare, care ar permite focalizarea resurselor disponibile în comu-
nitate pentru realizarea activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile.
Ne exprimăm convingerea că studiul va fi minuţios examinat de către factorii de decizie şi specialişti pentru
autoevaluare, revizuirea modalităţii actuale de activitate, adoptarea unor noi abordări şi măsuri, aşa încât cooperarea
îmbunătăţită la nivel local să genereze scăderea incidenţei delincvenţei juvenile. De asemenea, rezultatele studiului
pot fi valorificate şi de către organizaţiile şi instituţiile interesate în elaborarea unor programe specifice de prevenire a
delincvenţei juvenile, dar şi cercetarea unor aspecte derivate ale fenomenului.
IRP aduce sincere mulţumiri celor care s-au implicat activ în realizarea studiului prin completarea minuţioasă
a chestionarelor, participarea diligentă în cadrul focus grupurilor, expunerea echidistantă în cadrul interviurilor in-
dividuale, colectarea metodică a datelor statistice, celor care au examinat cu prudenţă rezultatele preliminare ale
studiului, formulând sugestii individual sau în cadrul evenimentelor publice. Este de menţionat în mod special ma-
nagementul superior al Inspectoratului General de Poliţie, primarii şi parajuriştii din localităţile rurale, consilierii de
probaţiune care au facilitat aplicarea metodologiei de colectare a datelor.
Victor ZAHARIA,
Director IRP
19
III. METODOLOGIA STUDIULUI

La realizarea prezentului studiu au fost utilizate metode cantitative şi calitative. Punctul de iniţiere a studiului constituie
analiza cadrului regulatoriu international şi european în domeniul drepturilor copilului, justiţiei pentru copii şi prevenirii infracţi-
unilor. Din cadrul regulatoriu international şi european au fost deduse reglementările ce conturează exigenţele privind activitatea
de prevenire a delincvenţei juvenile. De asemenea, au fost analizate o varietate de practici ale altor state în domeniu, aşa încât să
fie posibil de a selecta şi prezenta cele mai diverse modele de organizare şi desfăşurare a activităţilor de prevenire a delincvenţei
juvenile. Parte a cercetării a constituit şi revizuirea literaturii şi doctinei ştiinţifice de specialitate, dar şi a elaborărilor în domeniul
justiţiei pentru copii şi prevenirii delincvenţei juvenile din Republica Moldova.
În obiectul analizei de documente au fost incluse şi actele normativ-juridice ale Republicii Moldova, ce reglementează răs-
punsul sistemului de justiţie la delincvenţa juvenilă, atât aspectele de drept material, cât şi cele de procedură. O atenţie specială
a fost acordată actelor normativ-juridice, precum şi documentelor de politici ce reglementează direct sau tangenţial activitatea
de prevenire a delincvenţei juvenile.
Datele statistice referitor la delincvenţa juvenilă şi răspunsul sistemului de justiţie la delincvenţa juvenilă au fost oferite de
către Inspectoratul General de Poliţie şi preluate din sursele oficiale disponibile (rapoartele publice ale Consiliului Superior al
Magistraturii, Procuraturii Generale, Ministerului Afacerilor Interne, Oficiului Central de Probaţiune, Departamentului Instituţiilor
Penitenciare, Biroului Naţional de Statistică etc.).
Pentru colectarea datelor în teren, în special pentru identificarea opiniei celor mai implicaţi actori comunitari în prevenirea
delincvenţei juvenile au fost elaborate 6 seturi de chestionare (anchetă prin aplicarea chestionarului structurat). Chestionarele au
fost testate, adaptate şi aplicate ulterior conform metodologiei. Chestionarele (vezi Anexele nr.1-6) au fost distribuite şi colectate
de către operatorii IRP în perioada septembrie-noiembrie 2014.
Pentru asigurarea reprezentativităţii, s-a ţinut cont de următoarele caracteristici ale eşantionului: sex, mediul de reşedinţă,
vârstă şi profesie/funcţie ocupată în instituţiile abilitate cu atribuţii de protecţie a copiilor. Chestionarele au fost completate de
către 709 persoane (poliţişti de sector, reprezentanţi ai APL, cadre didactice, asistenţi sociali, părinţi şi membri ai comunităţii,
copii, profilul respondenţilor la chestionar, vezi anexa 7), după cum urmează:
• 305 poliţişti de sector ce activează în mun. Chişinău, mun. Bălţi şi raioanele Orhei, Ungheni, Căuşeni şi Leova;
• 59 de asistenţi sociali şi 42 de reprezentanţi ai APL, 101 profesori, 101 părinţi din 29 de comune situate în raioanele:
Floreşti, Drochia, Donduşeni, Ialoveni, Leova, Cantemir, Briceni, Soroca, Glodeni, Nisporeni, Ungheni, Hînceşti, Comrat,
Teleneşti, Cahul, Străşeni şi din mun. Chişinău. Prin chestionare au fost solicitate respondenţilor aprecieri generale
asupra nivelului de percepţie a delincvenţei juvenile şi activităţii instituţiilor publice şi private în domeniul prevenirii
delincvenţei juvenile sub aspectul oportunităţii, eficacităţii şi eficienţei;
• 101 copii care au interacţionat cu sistemul de justiţie şi copii care nu au avut o asemenea experienţă din 29 de co-
mune situate în raioanele: Floreşti, Drochia, Donduşeni, Ialoveni, Leova, Cantemir, Briceni, Soroca, Glodeni, Nisporeni,
Ungheni, Hînceşti, Comrat, Teleneşti, Cahul, Străşeni şi din mun. Chişinău. Datele în rândul copiilor au fost colectate
prin utilizarea chestionarului cu următoarea structură: date generale – sex, vârstă, timpul liber al copiilor (subiect
introductiv); factorii şi circumstanţele ce contribuie cel mai mult la săvârşirea infracţiunilor de către copii: cunoştinţe,
percepţii şi atitudini; instituţiile persoanele de suport pentru copiii aflaţi în conflict cu legea. La majoritatea întrebărilor
copiii urmau să aleagă mai multe variante de răspuns.
Pentru identificarea percepţiilor, opiniilor şi reacţiilor participanţilor cu referire la domeniul prevenirii delincvenţei juvenile
– legislaţie, politici, practici, mecanisme de lucru, cooperarea intersectorială etc., au fost realizate 9 focus grupuri în localităţile
Chişinău, Bălţi, Orhei, Ungheni, Căuşeni şi Leova, cu participarea a 78 de persoane, după cum urmează:
• un focus grup cu participarea angajaţilor organelor de probaţiune (7 persoane);
• un focus grup cu participarea angajaţilor serviciului de asistenţă psiho-pedagogică (5 persoane);
• 5 focus grupuri cu membrii grupurilor locale în domeniul dejudiciarizării din Bălţi, Orhei, Ungheni, Căuşeni şi Leova,
în total 47 de persoane. Aceste focus grupuri au avut o structură eterogenă din punct de vedere gender, vârstă, sta-
tut ocupaţional (specialişti în protecţia copiilor, cadre didactice, procurori, medici, consilieri de probaţiune, asistenţi
sociali, psihologi);
• 2 focus grupuri cu participarea copiilor, la care au participat 8 copii cu vârstă cuprinsă între 12 şi 14 ani şi 11 copii
cu vârsta de 14-18 ani. Conform tematicii şi obiectivelor acestui studiu, focus grupurile cu copiii au avut o structură
eterogenă din punct de vedere gender şi vârstă.
Toate focus grupurile au fost moderate de către experţi în domeniu, ghidaţi de o listă de întrebări (vezi Anexa nr.8).
De asemenea, au fost realizate peste 40 de interviuri cu judecători, procurori, avocaţi, consilieri de probaţiune, mediatori,
psihologi, reprezentanţi ai mediului academic, reprezentanţi ai instituţiilor publice centrale de specialitate, reprezentanţi ai insti-
tuţiilor publice de nivel local, ONG active în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi parteneri de dezvoltare.
21
IV. CADRUL CONCEPTUAL DE PREVE-

NIRE ŞI REACŢIONARE LA DELICVENŢA
JUVENILĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA
4.1 ABREVIERI, NOŢIUNI ŞI TERMENI UTILIZAŢI
APL – Administraţia Publică Locală
CLPDC – Consiliul Local pentru Protecţia Drepturilor Copilului
IGP – Inspectoratul General de Poliţie
IRP – Institutul de Reforme Penale
SAP – Serviciul raional de asistenţă psihopedagogică
În cadrul prezentului studiu, termenii de specialitate sunt utilizaţi cu semnificaţia lor tradiţională. Pentru o mai bună înţele-
gere, vom indica semnificaţia celor mai des utilizaţi termeni.
Prevenire primară – măsuri generale, programe, initiative orientate spre persoanele care nu au fost vreodată implicate în
sistemul de justiţie penală, însemnând, de regulă, activităţi educative şi de sensibilizare a publicului larg referitor la delincvenţa
juvenilă.
Prevenire secundară – măsuri, programe, iniţiative dedicate copiilor şi tinerilor care au fost identificaţi de către serviciile
sociale, educaţionale sau de justiţie ca fiind în situaţia de risc de implicare în săvârşirea unor infracţiuni.
Prevenire terţiară – măsuri, programe, iniţiative pentru copiii şi tinerii care sunt deja în contact cu sistemul de justiţie şi/
sau se reîntorc în comunitate, orientate spre reducerea riscului de recidivă prin tratament, educare şi reinserţie socială.
4.2 PREVEDERI NORMATIVE INTERNATIONALE, EUROPENE DE

PREVENIRE ŞI REACŢIONARE LA DELINCVENŢA JUVENILĂ
Existenţa unui plan naţional de profilaxie a delicvenţei juvenile reprezintă unul din multiplii indicatori de
evaluare a sistemului de justiţie pentru copii7.
Comitetul ONU privind drepturile Copilului recomandă Republicii Moldova, inter alia, să îmbunătăţească eforturile de coor-
donare între diferite agenţii responsabile de protecţia drepturilor copilului8, dar şi să considere posibilitatea de a stabili în toate
regiunile ţăriii instanţe specializate şi să numească judecători specializaţi instruiţi9; să asigure ca toţi profesioniştii din domeniul
justiţiei juvenile sunt instruiţi în lumina standardelor internaţionale relevante; să examineze posibilitatea introducerii alternati-
velor la detenţie, precum diversificarea (diversion), reconcilierea şi medierea10.
Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la
Beijing)11menţionează importanţa protecţiei sociale a tinerilor în vederea reducerii nevoii de intervenţie a legii, stabilind că sta-
tele membre trebuie să se mobilizeze în luarea măsurilor pozitive care să asigure antrenarea completă a tuturor resurselor
existente, mai ales familia, persoanele benevole, ca şi alte grupuri ale comunităţii, cum ar fi şcolile şi alte instituţii comunitare,
în scopul promovării bunăstării minorului şi, deci, şi în scopul reducerii nevoii de intervenţie a legii, astfel încât persoana în
cauză să fie tratată eficace, echitabil şi uman în conflictul său cu legea.
Principiile Naţiunilor Unite pentru prevenirea delincvenţei juvenile (Principiile de la Riyadh)12, subliniază impor-
tanţa diminuării factorilor criminogeni prin implicarea unei diversităţi de actori, precum ar fi familia, sistemul de
educaţie, comunitatea etc. „Prevenirea delincvenţei juvenile este o parte importantă în prevenirea criminalităţii în societate.
Prin implicarea în sistemul legislativ, adoptarea unor activităţi sociale folositoare, a unei orientări umaniste spre societate şi nu
egoistă, persoanele tinere pot dezvolta o atitudine necriminogenă. Succesul în prevenirea delincvenţei juvenile cere eforturi din
partea întregii societăţi să asigure o dezvoltare armonioasă a adolescenţilor, cu respect pentru propria personalitate încă din
copilărie”. Aceste eforturi trebuie să se refere la:
• asigurarea oportunităţilor, în special a celor educaţionale, care să satisfacă variatele nevoi ale persoanelor tinere şi să
servească ca suport de bază pentru protecţia dezvoltării personale a tinerilor, în special a celor care sunt periculoşi sau
prezintă un anumit risc social şi au nevoie în mod special de sprijin şi protecţie;
• sistemele de gândire şi abordările prevenţiei delincvenţei juvenile au la bază legi, procese, instituţii, facilităţi, servicii
de atingere a scopurilor prin reducerea motivaţiei, nevoilor şi oportunităţilor sau condiţiilor pentru comiterea de in-
fracţiuni;
• intervenţia oficială trebuie, în primul rând, să influenţeze toate persoanele tinere în sensul drepturilor şi intereselor lor
şi să fie corecte şi echitabile;
• asigurarea bunăstării şi dezvoltarea drepturilor şi intereselor tuturor persoanelor;
• variaţiile comportamentului persoanelor tinere sau atitudinea lor neconformă cu normele şi valorile sociale sunt o
parte a procesului de maturitate şi creştere şi au tendinţa să dispară în cele mai multe din cazuri la atingerea maturităţii
acestui tânăr;
• grija de a nu denumi o persoană ca fiind deviantă, delincventă sau recidivistă, deoarece prin aceasta în mod frecvent
putem contribui la dezvoltarea unui comportament nedorit al tinerilor, după părerea majorităţii experţilor. Serviciile şi
programele comunităţii ar trebui să realizeze prevenirea delincvenţei juvenile, acţionând ca un factor activ. Instituţiile
legale sau cele de control vor fi utilizate numai ca ultimă soluţie13.
Planuri de prevenire a delicvenţei juvenile vor trebui instituite la fiecare nivel al conducerii de stat şi acestea ar
trebui să presupună: analiza atentă a problemei şi identificarea de programe, servicii, facilităţi şi resurse avute la dispoziţie; defi-
nirea clară a responsabilităţilor pentru agenţiile, instituţiile şi persoanele implicate în eforturile de prevenţie; politici, programe şi
strategii bazate pe studii de previziuni vor fi desfăşurate şi monitorizate, evaluate cu grijă şi, bineînţeles, aplicate; implementarea
de metode pentru reducerea efectivă a comiterii de acte criminale; o gamă largă de servicii şi programe oferite de comunitate;
cooperarea apropiată între naţiuni, state, autorităţi locale şi regionale cu implicarea celor din sectorul particular, reprezentanţilor
cetăţenilor şi comunităţii pentru a oferi grijă faţă de copil şi o educaţie sănătoasă; intrarea în vigoare a unor legi şi crearea unor
agenţii judiciare pentru iniţierea unor acţiuni de prevenire a delincvenţei juvenile şi delincvenţei tinere; participarea tinerilor în
politica de prevenţie a delincvenţei, incluzând apelul la resursele comunităţii, auto-ajutorarea tinerilor, precum şi programe de
asistenţă şi compensare a victimei; specializarea personalului la toate nivelele14.
Conform acestor principii, se va pune accentul pe politicile de prevenire care facilitează socializarea şi integrarea tuturor co-
piilor şi tinerilor, mai ales cu ajutorul familiei, comunităţii, grupurilor compatibile, şcolilor, pregătirii profesionale şi a sistemului
de muncă, precum şi cu ajutorul organizaţiilor de voluntari. Se va acorda atenţia cuvenită dezvoltării personale corespunzătoare
a copiilor şi tinerilor, iar aceştia trebuie să fie acceptaţi ca parteneri egali şi deplini în cadrul proceselor de socializare şi integrare.
Se vor depune eforturi şi se vor institui mecanisme adecvate pentru promovarea pe baze multidisciplinare şi interdisciplinare
a interacţiunii şi coordonării dintre agenţiile şi serviciile economice şi sociale din învăţământ şi sănătate, sistemul de justiţie,
organizaţiile de tineri, comunitate şi agenţiile de dezvoltare şi alte instituţii importante15. Schimbul de informaţii, experienţa
câştigată în cadrul proiectelor, practicilor, programelor şi iniţiativelor legate de criminalitatea juvenilă vor fi intensificate pe plan
naţional şi internaţional. Cooperarea va implica practicieni, experţi şi conducători.
Fiecare societate va acorda prioritate nevoilor şi bunăstării familiei şi a tuturor membrilor ei. Societatea are răspun-
derea de a ajuta familia să asigure asistenţa şi protecţia copiilor, precum şi o bunăstare fizică şi mentală. Familiile care au nevoie
23
de asistenţă în rezolvarea problemelor, cum ar fi instabilitatea sau conflictele, vor beneficia de servicii adecvate pentru aceasta.
Vor fi luate măsuri şi vor fi dezvoltate programe pentru a asigura familiilor posibilitatea de a învăţa despre rolurile şi obligaţiile
părinteşti cu privire la dezvoltarea şi grija copilului, promovarea unei relaţii pozitive părinte-copil, sensibilizarea părinţilor faţă de
problemele copiilor şi tinerilor şi încurajarea implicării lor în familie şi în activităţile comunitare16.
Guvernele au obligaţia de a face accesibil învăţământul public tuturor tinerilor. Sistemele de învăţământ, pe lângă activi-
tatea de pregătire academică şi profesională, se vor ocupa în particular de următoarele: învăţarea valorilor de bază şi dezvoltarea
respectului pentru propria identitate a copilului, pentru valorile sociale ale ţării în care trăieşte, pentru o civilizaţie diferită de cea
a copilului, pentru drepturile omului şi pentru libertăţile lui fundamentale; promovarea şi dezvoltarea personalităţii, înclinaţiilor
şi abilităţilor mentale şi fizice ale tinerilor până la maxim posibil; punerea la dispoziţie a informaţiilor şi orientarea în ceea ce
priveşte pregătirea profesională, crearea posibilităţii de angajare şi de alegere a unei cariere; sprijinirea în plan emoţional a tine-
rilor şi evitarea eşecurilor psihologice; evitarea măsurilor disciplinare dure, în mod particular, a pedepselor corporale. Tinerii care
prezintă un anumit risc social vor beneficia de o atenţie şi de o grijă deosebită din partea sistemelor de învăţământ, sens în care
vor fi utilizate şi dezvoltate pe scară largă programe de prevenţie specializate, precum şi alte materiale educaţionale. O atenţie
deosebită va fi acordată strategiilor, politicilor referitoare la prevenirea abuzului de alcool, droguri şi alte substanţe de
către tineri. Profesori şi alte persoane vor fi special pregătiţi pentru a preveni şi rezolva aceste probleme. Studenţilor şi elevilor li
se vor pune la dispoziţie informaţii referitoare la consumul de droguri şi alcool, precum şi la consecinţele folosirii acestora. Şcolile
vor servi ca centre de referinţă pentru servicii medicale, consiliere pentru tineri, în mod special pentru cei cu nevoi
speciale şi care suferă de abuzuri, neglijenţă, victimizare şi exploatare. O asistenţă deosebită va fi acordată copiilor şi
tinerilor care găsesc dificilă adaptarea la regulamentele şcolare, precum şi a celor cu probleme17.
Vor fi dezvoltate servicii comunitare şi programe care răspund la nevoile, problemele, interesele şi preocu-
pările speciale ale tinerilor şi care oferă consiliere şi orientare adecvată lor şi familiilor lor, iar acolo unde vor exista vor fi
consolidate. Comunităţile vor pune la dispoziţie sau vor dezvolta acolo unde există o largă varietate de măsuri comunitare
pentru tineri, incluzând centre de dezvoltare comunitare, servicii şi facilităţi pentru recreere, care să răspundă problemelor
speciale ale copiilor cu risc social. Prin prevederea acestor măsuri de ajutorare, va fi asigurată respectarea drepturilor individuale
al copiilor. Vor fi înfiinţate instituţii speciale pentru a asigura găzduirea tinerilor care nu mai pot să locuiască acasă sau nu au
locuinţă. O serie de servicii şi măsuri ajutătoare vor fi prevăzute pentru a-i ajuta pe tineri în privinţa dificultăţilor tranziţiei spre
maturitate. Asemenea servicii vor cuprinde activităţi pentru tinerii dependenţi de droguri şi vor pune accentul pe grijă, consiliere,
asistenţă şi terapie18.
Guvernele şi alte instituţii vor acorda tot sprijinul financiar şi de orice altă natură organizaţiilor voluntare care pun
la dispoziţie servicii pentru tineri. Vor fi înfiinţate şi dezvoltate organizaţii ale tinerilor la nivel local, cărora li se va acorda
statutul de participant activ la managementul problemelor comunitare. Aceste organizaţii vor încuraja tinerii să organizeze
proiecte colective şi voluntare care să aibă ca scop ajutorarea tinerilor care au nevoie de sprijin. Agenţiile guvernamentale vor
răspunde pentru asigurarea de servicii adecvate pentru copiii străzii şi cei fără cămin. Tinerii vor fi informaţi despre facilităţile
sociale, locurile de găzduire, locurile de muncă disponibile şi despre alte forme şi surse de ajutor. Vor fi asigurate şi vor fi uşor
accesibile o largă varietate de facilităţi şi servicii recreative de interes particular pentru tineri19.
Mass-media va fi încurajată să asigure accesul la materiale şi informaţii de o diversitate naţională, internaţională şi locală.
Va fi încurajată să prezinte contribuţia pozitivă a tinerilor în societate şi să răspândească informaţiile despre existenţa serviciilor
şi oportunităţilor pentru tineri în societate. Mass-media în general, şi televiziunea în particular, vor fi încurajate să reducă la
minim nivelul pornografiei, al drogurilor, al violenţei prezentate şi să prezinte violenţa şi exploatarea în mod nefavorabil, să oco-
lească programele degradante în special pentru copii, femei şi relaţiile interpersonale, promovând principii şi roluri de egalitate.
Mass-media va trebui să conştientizeze responsabilitatea şi rolul deosebit, precum şi influenţa pe care o are în relaţiile de co-
municare cu tinerii dependenţi de droguri şi alcool, va trebui să-şi folosească aceste forţe pentru prevenirea abuzului de droguri
prin prezentarea unor mesaje în acest sens. Vor fi promovate la toate nivelurile campanii de înţelegere a efectelor dăunătoare
ale drogurilor20.
Declaraţia de la Salvador privind Strategiile Complexe pentru Provocările Globale: prevenirea infracţiunii şi sis-
temele de justiţie penală, dezvoltarea acestora în lumea în schimbare21 menţionează că un sistem efectiv, echitabil şi
uman de justiţie penală este bazat pe angajamentul de respectare a drepturilor omului în administrarea justiţiei, pe prevenirea
şi controlul infracţionalităţii. Declaraţia subliniază pentru fiecare stat necesitatea de a avea planuri de acţiuni naţionale şi locale
de prevenire a infracţionalităţii, care ar cuprinde, printre altele, factorii şi locurile ce plasează anumite grupuri ale populaţiei la un
risc sporit de victimizare sau de comitere a infracţiunilor; planuri integrate şi dezvoltate participativ, bazate pe date disponibile
şi cele mai bune practici22. Se subliniază importanţa consolidării parteneriatelor public-private, implicării reprezentanţilor socie-
tăţii civile şi media, sectorului privat în prevenirea infracţionalităţii.
Recomandarea Nr. R (87) 20 a Comitetului de Miniştri către Statele Membre privind reacţiile sociale la delicven-
ţa juvenilă23menţionează că prevenţia vizează o politică comprehensivă de promovare a integrării sociale a tinerilor; oferirea
asistenţei speciale şi introducerea unor programe specializate, pe baze experimentale în şcoală, în organizaţii sportive şi de
tineret, pentru o mai bună integrare a tinerilor care au dificultăţi serioase în acest domeniu; întreprinderea unor măsuri tehnice
şi contextuale pentru a reduce oportunităţile de a comite infracţiuni de către tineri.
Recomandarea Rec (2003)20 cu privire la noile modalităţi de tratare a delicvenţei juvenile şi rolul justiţiei juve-
nile24 menţionează că „sistemul tradiţional de justiţie penală nu este capabil izolat să ofere soluţii adecvate privind tratamentul
delicvenţilor juvenili, în virtutea faptului că nevoile sociale şi educaţionale ale acestora diferă de cele ale adulţilor; ...reacţiile la
delicvenţa juvenilă trebuie să poarte un caracter multidisciplinar şi multistructural, care să vizeze varietatea de
factori ce joacă un anumit rol la diferite nivele ale societăţii: individual, cel al familiei, al societăţii şi al comuni-
tăţii; că majoratul juridic nu coincide în mod imperios cu majoratul personalităţii, în aşa fel încât infractorii adulţi necesită al tip
de intervenţie, diferit de cel aplicabil în cazul minorilor; unele categorii de infractori minori, aşa ca membrii minorităţilor etnice,
femeile tinere şi cei care comit infracţiuni în grup, pot avea nevoie de programe speciale de intervenţie”.
Obiectivul de bază al justiţiei juvenile, a măsurilor conexe de abordare a justiţiei juvenile trebuie să fie: de a preveni comite-
rea şi recidiva faptelor de natură penală; şi de a (re)socializa şi a (re)integra infractorii, de a se preocupa de necesităţile şi intere-
sele victimelor25. Sistemul de justiţie juvenilă trebuie privit ca o componentă a unei strategii mai largi de prevenire
a delicvenţei juvenile, care ţine cont de contextul larg al familiei, şcolii, vecinătăţii şi grupului de persoane în in-
teriorul căruia are loc comiterea faptei. În vederea contracarării infracţiunilor grave, violente şi comise persistent de minori,
statele membre trebuie să elaboreze o gamă largă de sancţiuni şi măsuri de natură comunitară care ar fi novatorii, eficiente (dar
proporţionale). Acestea trebuie să vizeze direct comportamentul infracţional, dar şi necesităţile făptuitorului. Măsurile comu-
nitare trebuie să-i implice pe părinţii sau tutorii minorului (cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este productiv),
iar ori de câte ori este posibil şi adecvat se cere de a media, de a recupera şi de a compensa prejudiciul cauzat victimei. Părinţii
(sau tutorii şi curatorii) trebuie încurajaţi să fie conştienţi şi să accepte responsabilitatea care o au în legătură cu comportamentul
infracţional al copiilor lor minori. Părinţilor şi tutorilor trebuie să li se ceară să frecventeze cursuri de instruire şi consultare, pentru
a asigura ca copilul să meargă la şcoală, astfel ajutând structurile oficiale să implementeze sancţiunile şi măsurile comunitare26.
Punctul 21 al Recomandării prevede că „reacţia la delicvenţa juvenilă poartă un caracter planificat, coordonat şi
realizat de parteneriatele locale care cuprind autorităţile publice cheie: poliţia, oficiul de probaţiune, serviciile de
asistenţă socială pentru tineri, autorităţile judiciare, de plasare în câmpul muncii, de învăţământ, de educaţie,
sănătate şi de asigurare cu spaţiu locativ, precum şi sectorul de voluntariat şi cel privat. Asemenea parteneriate
trebuie să-şi ia răspunderea pentru realizarea scopului clar definit, şi anume: oferirea instruirii iniţiale şi continue; pla-
nificarea, finanţarea şi prestarea serviciilor; stabilirea standardelor şi monitorizarea realizării lor; diseminarea
informaţiei (în conformitate cu cerinţele juridice privitoare la protecţia informaţiei şi secretul profesional ţinând
cont de atribuţiile specifice ale structurilor respective); evaluarea eficienţei şi distribuirea informaţiei referitoare
la cele mai reuşite practici27.
Recomandarea Rec (2003) 21 cu privire la parteneriatul în prevenirea infracţiunii28recunoaşte că utilizarea numai
a justiţiei penale tradiţionale şi a măsurilor de executare a legii nu s-a dovedit a fi suficient de efectivă în reducerea numărului
şi impactului problemelor infracţionale contemporane. Situaţia infracţională şi preocuparea tot mai sporită de problemele in-
fracţionale contribuie la apariţia sentimentului de insecuritate retrăit de mulţi oameni din Europa, care, în cazuri extreme, poate
fi asociat cu pierderea încrederii în autorităţile politice, lege şi instituţiile responsabile de executarea ei, şi care, ulterior, poate
declanşa lipsa de toleranţă, marginalizarea şi xenofobia. Cercetările au demonstrat că, în cadrul abordărilor tradiţionale, dez-
25
voltarea şi implementarea strategiilor de prevenire a infracţiunii cu implicarea societăţii şi a autorităţilor locale
sunt potenţial eficiente şi valoroase. Abordarea efectivă de prevenire pentru reducerea infracţiunii şi dauna asociată trebuie
să implice stabilirea relaţiilor de parteneriat între actorii-cheie respectivi la toate nivelele – naţional, regional şi local, pentru a
aborda în timp scurt, mediu şi lung cauzele şi posibilităţile infracţiunii, să reducă riscurile pentru potenţialele victime şi, prin
urmare, să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii prin sporirea siguranţei în societate. Conform Recomandării cu privire la
parteneriatul în prevenirea infracţiunii, parteneriatul reprezintă metoda de sporire a performanţei în realizarea unui scop comun,
prin asumarea responsabilităţii comune şi prin schimbul de resurse între diferiţi agenţi publici sau privaţi, colectivi sau individu-
ali. Partenerii vor acţiona impreună fără pierderea identităţii profesionale separate, fără periclitarea inacceptabilă sau ilegală a
puterilor şi intereselor lor şi fără pierderea responsabilităţii.
Prevenirea infracţiunii reprezintă intervenţia în cazuri penale şi probleme înrudite, pentru a reduce riscul apa-
riţiei lor, evoluţiei şi a gravităţii consecinţelor potenţiale. Prevenirea este orientată spre siguranţa socială – situaţia în
care oamenii, în mod individual sau colectiv, sunt liberi faţă de numărul real şi perceput al riscurilor de pe urma infracţiunii
şi conduitei respective, sunt suficient de apţi de a înfrunta riscurile pe care totuşi le retrăiesc, sau, dacă nu le pot infrunta fără
ajutorul cuiva, sunt protejaţi suficient de consecinţele acestor riscuri astfel încât pot duce o viaţă normală culturală,
socială şi economică, pot să-şi aplice aptitudinile şi să se bucure de bunăstare şi de beneficierea de serviciile adecvate.
Siguranţa socială poate fi obţinută doar prin implicarea partenerilor – agenţi individuali sau colectivi, care pot interveni
împreună, direct sau indirect, în cazurile de infracţiuni şi probleme înrudite ori care pot facilita aceste intervenţii.
Pentru a crea un cadru general adecvat al parteneriatelor, este necesar ca fiecare stat:
• să recunoască că responsabilitatea pentru prevenirea infracţiunilor trebuie să fie răspandită pe larg în
societate, iar abordările de parteneriat constituie mijloace practice de impărtăşire a responsabilităţii şi de
utilizare a diferitor resurse;
• să asigure un cadru legal adecvat şi să permită, dar să nu constrângă parteneriatul, şi să revizuiască noua legislaţie şi
regulamentele propuse cu impact asupra parteneriatului în prevenirea infracţiunii;
• să creeze o idee mai amplă între politicieni, administratori, practicieni, business-ul privat, public şi presă privind cau-
zele şi efectele diverse ale infracţiunii; privind numărul de activităţi pentru prevenirea infracţiunii;
• să asigure că pregătirile pentru parteneriat sunt în mod cuvenit sprijinite de consultaţii, participare a cetăţe-
nilor şi răspundere democrată sau profesională şi că schimbul de informaţie între membrii diferitor relaţii de
parteneriat corespunde cu protecţia drepturilor omului, inclusiv protecţia informaţiei personale;
• să identifice unele politici şi practici publice care, în mod specific, sunt adecvate pentru activitatea de parteneriat
în prevenirea infracţiunii şi agenţiile, instituţiile responsabile de aceasta (spre exemplu: sistemul de execu-
tare a legii şi cel de justiţie penală, bunăstare socială, încadrare în campul muncii, ocrotire a sănătăţii,
invăţământ, cultură şi plan social);
• să exploreze scopul şi să specifice limitele constituţionale şi practice, pentru implicarea în parteneriatele de prevenire
a infracţiunii în cadrul sistemului de justiţie formal (penal ş.a.);
• să exploreze scopul şi limitele, pentru implicarea sectorului privat în parteneriate locale şi naţionale, fie ca
organizaţii umbrelă sau companii individuale;
• să stabilească hotarele între ce este adecvat şi ce nu este adecvat pentru iniţiativele colective de creare a formei
de „control social” care implică cetăţeni, pentru a evita vigilenţa şi excluderea socială;
• să întreprindă acţiuni pentru a crea şi stimula parteneriatele la diferite nivele (internaţional, naţional, regional şi
local), să asigure că acestea sunt bine proiectate, în conformitate cu Constituţia, sunt actuale şi contribuie la prevenirea
infracţiunii în mod eficient şi acceptabil;
• să recunoască, în primul rând, necesitatea implicării autorităţilor locale şi societăţii locale în activităţile de prevenire a
infracţiunii, dacă e prevăzut de Constituţie, ca iniţiatori şi participanţi;
• să sprijine alocarea de resurse suficiente, pentru a crea şi menţine relaţiile de parteneriat, precum şi să sporească
eficacitatea şi impactul lor;
• să prezică efectele noilor tehnologii şi ale schimbărilor social-economice la dezvoltarea infracţiunii şi, în acelaşi timp,
să recunoască impactul potenţial pozitiv sau negativ asupra prevenirii infracţiunii şi să acţioneze respectiv;
• să recunoască că opinia, filozofia şi retorica noţiunii de parteneriat trebuie să fie practice dacă scopul este de a obţine
şi sprijini beneficii adevărate în prevenirea infracţiunii;
• să supravegheze motivarea, educaţia şi instruirea personalului, mobilizarea responsabilităţii sociale în instituţiile pri-
vate şi publice, la participanţii voluntari şi cetăţenii de rând;
• să acumuleze şi să facă accesibile cunoştinţe şi informaţii credibile şi valabile, să faciliteze schimbul expertizei practice
şi al experienţei între actori în domeniul parteneriatelor în prevenirea infracţiunii, cu respectarea confidenţei profesi-
onale şi a informaţiei;
• să promoveze studiul ştiinţific şi evaluarea abordării parteneriatelor în prevenirea infracţiunii în termeni de operaţiu-
ne, rezultate şi legitimitate;
• să încurajeze dezvoltarea unei baze de cunoştinţe sistematice şi de rigoare a parteneriatului; să impărtăşească, răs-
pândească şi să aplice cunoştinţele la nivel naţional şi internaţional;
• să sprijine abordarea bazată pe probe, inovativă, evoluţionară şi de îmbunătăţire, care se poate adapta schimbărilor.
La nivel naţional, Guvernul trebuie să-şi asume obligaţiunea de a coordona iniţiativele în dezvoltarea şi implementarea poli-
ticilor şi strategiilor de prevenire a infracţiunii şi de siguranţă socială (spre exemplu, prin crearea consiliilor naţionale de prevenire
a infracţiunii, adoptând programe de prevenire a infracţiunii etc.). Guvernul trebuie, de asemenea, să faciliteze o coordonare
adecvată între autorităţile politice la nivel regional şi local. Coordonarea eforturilor şi iniţiativelor politice, precum şi planificarea
strategică constituie o cerinţă care nu este limitată la începutul parteneriatului, ci trebuie să fie efectuată pe bază continuă pentru
a permite găsirea soluţiilor la problemele care apar şi chiar în unele cazuri anticiparea lor.
Pregătirile de parteneriat implică inovare, tendinţă creativă şi o oarecare asumare a riscului. Astfel, orice cadru legislativ
trebuie să permită mai degrabă decât să restrângă, posibilitatea de adaptare la circumstanţele locale şi la condiţiile modifica-
te. Stabilirea parteneriatelor poate fi sprijinită practic la nivel local prin metode, precum dezvoltarea modelelor de acorduri şi
de contracte pentru executarea anumitor iniţiative, şi, dacă e posibil, desemnarea unor coordonatori remuneraţi. Relaţiile de
parteneriat pot să inceapă la diferite etape de identificare şi soluţionare a problemelor infracţionale. La iniţierea unei relaţii
de parteneriat, este necesar de a identifica clar natura problemelor care urmează a fi soluţionate şi de a determina dacă există
metodele adecvate de prevenire sau dacă pot fi dezvoltate asemenea metode.
Trebuie depuse eforturi pentru a menţine şi a monitoriza în acest mod toate condiţiile benefice create în baza parteneria-
tului. Trebuie adoptate practici de bună supraveghere cu privire la revizuirea, monitorizarea şi atingerea scopurilor, metodelor,
planurilor de acţiune etc. Trebuie întreprinşi paşi pentru a asigura fluctuaţia minimă (sau optimă) a indivizilor în parteneriate,
pentru a spori eficienţa (prin posibilitatea schimbului de cunoştinţe comune) şi a menţine încrederea. Membrii parteneriatelor
trebuie instruiţi continuu pentru a asigura competenţa şi a facilita adaptarea la schimbările considerabile în activităţile partene-
riatelor şi ale organizaţiilor parte. Schimbul cuvenit de informaţie între membrii anumitor parteneriate trebuie să fie facilitat prin
dezvoltarea protocoalelor de protejare a informaţiei, confidenţialitate şi legislaţia drepturilor omului, şi în special obligaţiunile
profesionale ale partenerilor individuali. Este nevoie de dezvoltat mecanisme de efectuare a revizuirilor şi de acţionare conform
noilor contexte, în consultaţie cu toţi partenerii şi alte persoane afectate de activităţile parteneriatului.
Ghidul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei pentru Justiţie Prietenoasă copiilor29, deşi face referinţă în prin-
cipal la procesele judiciare şi la alternativele la astfel de procese, reiterează importanţa cooperării dintre diferiţi actori în cadrul
reacţiei la delicvenţa juvenilă, menţionând că trebuie să fie încurajată cooperarea dintre diverşi profesionişti, pentru a obţine
o înţelegere comprehensivă a copilului, precum şi o evaluare a situaţiei lui juridice, sociale, emoţionale, fizice şi cognitive. Se
recomandă a crea un cadru comun de evaluare pentru profesioniştii care lucrează cu sau pentru copii (cum ar fi juriştii, psihologii,
medicii, poliţiştii, lucrătorii serviciului pentru imigrare, lucrătorii sociali şi mediatorii) în cadrul proceselor sau intervenţiilor care
includ sau afectează copiii, pentru a oferi susţinere necesară celor care iau deciziile, permiţându-le să servească în cel mai bun
mod intereselor copilului.
27
4.3 PRACTICA ALTOR STATE ÎN PREVENIREA DELICVENŢEI

JUVENILE
Australia cunoaşte mai multe modele de prevenţie. În statul Victoria, începând cu anul 1999, au fost experimentate
o serie de strategii de prevenţie, care implică mai multe ministere. Astfel, în Departamentul de Justiţie a fost creată o entitate,
întitulată Prevenirea Infracţionalităţii, care a fost responsabilă de dezvoltarea Strategiei pentru străzi şi case mai sigure, 2002-
2005. Ca efect, au apărut strategii multisectoriale, ce implicau serviciile de justiţie, sănătate, educaţie, poliţie şi autorităţile locale,
de asemenea comunităţile locale şi oamenii din aceste comunităţi. Ulterior, în baza acestui exemplu, şi alte state australiene au
dezvoltat asemenea strategii30.
În vederea dezvoltării programelor de prevenţie, monitorizării şi evaluării acestora, Guvernul Australiei a cooperat
strâns cu Institutul Australian de Criminologie, o entitate de cercetare cu finanţare din mijloace publice. De asemenea, au fost
susţinute financiar o serie de proiecte de cercetare în diverse domenii conexe, precum intervenţiile primare, activitatea poliţiei,
violenţa împotriva femeii, prevenirea criminalităţii în comunităţile de băştinaşi etc.
La moment funcţionează mai multe programe de prevenţie primară pentru anumite categorii de beneficiari. Este
de menţionat că multe dintre programele de prevenţie se desfăşoară cu copiii în şcoală şi sunt destinate la formarea unui mediu
educaţional adecvat şi la reducerea comportamentelor nedorite ale elevilor31, precum ar fi violenţa asupra semenilor, abandonul
şcolar, sustrageri şi distrugeri ale proprietăţii, consumul de droguri etc32. Alte programe se desfăşoară în comunitate şi cu resur-
sele comunităţii, precum ar fi cele de susţinere socială a familiilor, de terapie din partea unor echipe multidisciplinare, de vizitare
a tinerilor în locurile de detenţie, de ocupare a tinerilor după ore, de pregătire pentru perioada vacanţei33 etc.
Astfel, se înregistrează o scădere considerabilă a numărului de cazuri judecate de instanţele pentru copii şi ca efect al
eforturilor de diversificare (diversion, dejudiciarizare) la fazele incipiente ale procedurii. În toate regiunile există instanţe specia-
lizate în cauze cu implicarea copiilor34. Printre măsurile de dejudiciarizare, cele mai frecvent utilizate sunt: conferinţele familiale;
instanţele şi programele pentru dependenţii de droguri şi alcool; echipele mobile în domeniul justiţiei juvenile; programele
speciale pentru băştinaşi şi indigeni; programele asistenţilor sociali pentru familiile vulnerabile; programele desfăşurate în me-
diul şcolar şi educaţional; programele mentorilor (frate/soră mai mare) etc.35. Datorită ţinerii unui set complex de date statistice
dezagregate (vârsta făptuitorilor, categorii de infracţiuni săvârşite, motivele şi scopul faptelor etc.), se reuşeşte a adapta perma-
nent programele de prevenţie şi intervenţie primară în cauzele cu implicarea copiilor delicvenţi.
Brazilia a lansat un nou program de securitate publică în 2007, ce implică 94 de măsuri structurale şi programe
locale. Responsabil de domeniu este Ministerul de Justiţie, dar presupune cooperarea cu alte ministere în domenii specifice.
Măsurile structurale implică şi modernizări în activitatea poliţiei şi a serviciului penitenciar. Direcţiile strategice sunt:
a) „teritoriul de pace”, semnificând: facilitarea unui management integrat al serviciilor publice; o coordonare mai bună
între serviciile publice, inclusiv între poliţie şi organizaţiile societăţii civile; stabilirea unor comitete de securitate publică pentru a
identifica problemele majore în domeniu şi a întreprinde măsurile necesare; sensibilizarea publicului referitor la drepturile lor şi
rolul pe care îl au în obţinerea siguranţei publice; servicii pentru persoane vulnerabile, precum tinerii şi femeile; instruirea func-
ţionarilor din domeniul ordinii publice şi justiţiei referitor la respectarea drepturilor şi libertăţilor; crearea centrelor de mediere a
conflictelor şi de asistenţă juridică etc.;
b) integrarea familiei şi tinerilor, semnificând: asistenţa şi instruirea tinerilor expuşi la violenţă domestică sau urbană;
servicii de integrare pentru tinerii care se întorc din serviciul militar obligatoriu; instruirea şi sensibilizarea pentru prevenirea
traficului de fiinţe umane; instruirea şi abilitarea deţinuţilor pentru reintegrare post-detenţie etc.;
c) siguranţa şi sociabilitatea, semnificând: programe de ajutorare a cartierelor orăşeneşti subdezvoltate; proiecte edu-
caţionale speciale şi intensive pentru anumite grupuri ale populaţiei; proiecte culturale cu implicarea bibliotecilor, muzeelor,
centrelor pentru tineri etc36.
În baza abordării naţionale, fiecare autoritate locală a dezvoltat măsuri specifice şi adiţionale de prevenire a infracţionalităţii.
Spre exemplu, în Sao Paulo aceste măsuri au cuprins: crearea departamentului municipal de politici sociale şi securitate publică;
formarea unui consiliu cu agenţii şi instituţiile de politici sociale şi securitate publică; întocmirea hărţii infracţionalităţii; îmbu-
nătăţirea cooperării dintre poliţia locală şi centrală; interdicţia de vânzare a băuturilor alcoolice de la ora 23.00 la 06.00; crearea
poliţiei comunitare; dezvoltarea proiectelor ocupaţionale pentru tineri în comunitate, proiectelor terapeutice pentru tineri în
şcoli; instalarea camerelor de supraveghere; inspecţii regulate în spaţiile şi teritoriile cu risc sporit pe harta infracţionalităţii;
organizarea campaniilor de dezarmare a populaţiei civile, de educare a copiilor să nu utilizeze jucării asemănătoare armelor şi
de educaţie privind dauna alcoolului37.
Canada a adoptat o strategie de prevenire a infracţionalităţii în anul 1998, ca parte integrantă din strategia de siguranţă
publică. A fost format un centru de prevenire a infracţionalităţii în cadrul Ministerului Siguranţei Publice, care are misiunea
de a coordona politicile şi de a susţine financiar diversele programe locale de prevenire a criminalităţii. Elementele-cheie ale
strategiei vizează:
a) documentarea pentru prevenirea infracţionalităţii printre grupurile vulnerabile (cercetarea fenomenului, identifica-
rea persoanelor din grupul de risc, formularea de programe pentru diferite categorii de beneficiari);
b) înlăturarea factorilor criminogeni (la nivel individual, de familie, cercul de prieteni, şcoală, comunitate);
c) implementarea de programe pentru categorii de persoane din grupurile de risc, evaluarea şi adaptarea acestor pro-
grame (ex. tinerii, grupurile infracţionale organizate ale tinerilor, comunităţile de indigeni etc.);
d) consolidarea capacităţilor comunităţii şi specialiştilor ce lucrează în domeniu38.
Centrul cooperează cu o multitudine de instituţii guvernamentale, neguvernamentale şi din sectorul privat în implemen-
tarea strategiei.
În aprilie 2003 a fost pus în vigoare Actul privind justiţia penală în privinţa tinerilor. Menirea acestui document este să re-
ducă rata incarcerării tinerilor şi să asigure reacţii comunitare la infracţiuni şi delicte. Se intenţionează a implica cele mai diverse
servicii comunitare în tratamentul delicvenţei39. Astfel, „justiţia serioasă trebuie implicată în cazuri serioase”, iar pentru cazuri
minore se preferă măsuri de excludere a copiilor din sistemul tradiţional de justiţie şi implicarea serviciilor din comunitate. Astfel,
se recomandă organelor de poliţie şi procuratură să excludă copiii delicvenţi din sistemul tradiţional de justiţie, prin conferinţe cu
participarea victimei, părinţilor şi membrilor comunităţii40. Drept principii fundamentale ale justiţiei în cauzele cu implicarea co-
piilor sunt considerate: infractorii minori trebuie deţinuţi şi trataţi separat de adulţi; reabilitarea şi nu represia trebuie să fie baza
de intervenţie legislativă şi judiciară în cazurile cu implicarea copiilor; sistemul de justiţie trebuie să evite la maxim publicizarea
identităţii minorului, deoarece prin aceasta se poate dăuna procesului de reabilitare41; sistemul de justiţie trebuie să fie bazat pe
respectarea interesului superior al copilului42.
China a adoptat Legea privind prevenirea delicvenţei juvenile în anul 199943 având drept scop asigurarea bunăstării fizice şi
mentale a minorilor, cultivarea unei conduite bune a minorilor şi prevenirea efectivă a delincvenţei juvenile. Educaţia şi protecţia
trebuie să fie baza prevenţiei, iar un comportament inadecvat trebuie prevenit şi corectat prompt (art.2). Autorităţile locale sunt
responsabile şi trebuie să preia coordonarea prevenţiei, iar ministerele, departamentele, instituţiile justiţiei, organizaţiile socie-
tăţii civile, grupurile sociale relevante, şcoala, familia, consiliile orăşeneşti, consiliile săteşti şi alţii trebuie să participe şi, repectiv,
sunt responsabili de prevenirea delicvenţei juvenile prin crearea unui mediu social adecvat pentru dezvoltarea fizică şi mentală
a minorilor (art.3). Guvernele locale au misiunea: de a elabora planurile de prevenire a delicvenţei juvenile; de a organiza şi
coordona activitatea serviciilor şi altor instituţii relevante; de a verifica progresul în implementarea legii şi a planurilor de acţiuni
de prevenire a delicvenţei juvenile; de a sintetiza şi împărtăşi bunele practici în domeniu.
Şcoala este responsabilă de educaţia copiilor de vârstă şcolară pentru a nu admite încălcarea de către aceştia a legii (art.7).
O responsabilitate majoră este pe seama părinţilor (nu se admite lăsarea fără supraveghere, iar în cazul în care părinţii sunt
divorţaţi ambii poartă răspundere pentru eventuala încălcare a legii de către minor). Oricare abatere de la prevederile legale
trebuie imediat raportată autorităţilor relevante, care vor reacţiona prompt. Minorii sunt obligaţi nu doar să respecte legea, dar
şi să contribuie la prevenirea încălcării legii de către alţii. Legea prevede sancţiuni dure pentru toţi actorii (publici şi privaţi) care
nu îşi îndeplinesc atribuţiile de prevenire a delicvenţei juvenile44.
Finlanda. Consiliul de Stat al Finlandei a aprobat, în martie 1999, o decizie de principiu asupra programului naţional de
prevenire a criminalităţii45. Scopul este implicarea activă în activităţile de prevenire nu numai a instituţiilor publice, dar şi a celor
municipale, comunităţii de afaceri, organizaţiilor religioase şi ale societăţii civile. Programul naţional de prevenire a criminalităţii
29
prevede, inter alia, scopul, mijloacele şi indicatorii de prevenire a infracţionalităţii; rolul instituţiilor publice (din cadrul sistemului
de justiţie, dar şi din sectorul social în special); autorităţile locale şi activităţile de prevenire locale; rolul comunităţii de afaceri
în prevenirea infracţiunilor; rolul organizaţiilor religioase şi ale societăţii civile în prevenirea infracţiunilor; activitatea civică de
prevenire a infracţiunilor; cooperarea şi distribuirea rolurilor46.
De asemenea, activează Consiliul Naţional pentru Prevenirea Criminalităţii, o agenţie interinstituţională creată de Ministerul
Justiţiei în scopul diminuării daunelor infracţionalităţii şi sporirii securităţii publice. În sarcina Consiliului este analiza, cerceta-
rea fenomenului, acordarea suportului şi expertizarea programelor locale de prevenire a delincvenţei47. Este de menţionat că
sistemul de prevenire a delincvenţei juvenile este conceptual bazat pe “asigurarea bunăstării”, reacţia socială fiind orientată cu
precădere la suport şi nu la pedepsirea făptuitorilor. Copiii şi tinerii în vârstă de 15-20 ani pot fi condamnaţi condiţionat şi plasaţi
pentru supraveghere în comunitate dacă aceasta e considerat „justificat pentru adaptarea socială şi prevenirea săvârşirii de noi
infracţiuni”48.
Germania de asemenea cunoaşte o diversitate de modele de prevenţie a delicvenţei juvenile. Spre exemplu, în 1995, în
Saxonia de Jos a fost instituit Consiliul de Prevenire a Crimei, care are drept scop reducerea ratei infracţionalităţii şi îmbunătăţirea
sentimentului de securitate şi siguranţă a cetăţenilor. Drept obiective ale consiliului sunt: consolidarea prevenirii infracţionali-
tăţii; dezvoltarea de programe şi concepte şi crearea condiţiilor pentru implementarea acestora; promovarea unor standarde
de performanţă în activităţile de prevenire; oferirea unui context de schimb de bune practici; susţinerea reţelelor în domeniu;
cooperarea cu structurile din afara landului; incurajarea participării comunităţii în prevenirea infracţionaliutăţii etc. Acest consiliu
include 250 de organizaţii naţionale (ministere, departamente, asociaţii) şi 210 organizaţii locale49. Consiliul realizează proiecte
din bani publici (proiecte bazate în comunitate, stabilirea regulilor de management al proiectelor în domeniul prevenirii de-
licvenţei, reguli de evaluare a proiectelor în acest domeniu etc.)50. Atenţie deosebită se acordă proiectelor de cooperare dintre
diferite instituţii statale şi proiectelor implementate în şcoală51.
SUA a creat Consiliul Naţional de Prevenire a Infracţionalităţii, care are misiunea de a ajuta cetăţenii, familiile acestora şi
comunităţile locale pentru a trăi în siguranţă. Consiliul elaborează instrumentele necesare pentru a înţelege cauzele infracţiona-
lităţii, dezvoltă metodologii de elaborare şi implementare a strategiilor de prevenire a infracţionalităţii, formulează metodologii
de implicare a comunităţii în prevenirea infracţionalităţii. De asemenea, consiliul coordonează activitatea instituţiilor locale im-
plicate în prevenirea infracţionalităţii prin elaborarea publicaţiilor şi materialelor instructive pe diverse teme, programelor ce
pot fi implementate în şcoală şi comunitate, prin oferirea de instruiri pentru specialiştii implicaţi în prevenire, susţinerea reţelei
practicienilor din domeniul prevenirii infracţionalităţii52.
Printre programele elaborate şi implementate, sunt:
• „sigur şi înţelept în şcoală” (educă elevii privind siguranţa în şcoală, implică o multitudine de actori în garantarea
siguranţei copiilor în şcoală)53;
• celebrarea comunităţilor sigure54, a lunii de prevenire a infracţionalităţii55;
• cercul respectului (rezolvarea conflictelor şi prevenirea delicvenţei)56;
• cluburi de interes (ex: McGruff Club – instruirea tinerilor cum să se protejeze de infracţiuni, cum să reacţioneze în caz
de infracţiune, cum să se implice în prevenirea infracţiunilor la nivel de comunitate, cum trebuie să interacţioneze cu
poliţia şi alte instituţii din comunitate în prevenirea infracţiunii)57;
• „tinerii, criminalitatea şi comunitatea” (program de instruire a tinerilor referitor la riscurile asociate ale infracţionali-
tăţii, abilităţile de soluţionare a unor situaţii pre-infracţionale, de reacţionare la infracţiuni, de luptă împortiva unor
factori criminogeni)58;
• asigurarea accesului populaţiei vulnerabile59 la serviciile de protecţie a victimei.
O mare parte din aceste programe se referă şi la copiii şi tinerii care deja sunt în conflict cu legea60.
4.4 ABORDĂRI DOCTRINARE PRIVIND PREVENIREA

4.4.1 TEORIILE CRIMINOLOGICE RECUNOSCUTE ÎN REPUBLICA
MOLDOVA
Analiza lucrărilor ştiinţifice şi a cursurilor de criminologe predate în universităţile din Republica Moldova permite a identifica
teoriile criminologice recunoscute în doctrina naţională, care, de fapt, corespund celor mai renumite şcoli de criminologie din
ţările occidentale.
Teoriile criminologice se caracterizează prin diversitate, plasând la baza lor: ereditatea, factorii de ordin psihologic, cadrul fa-
milial, inteligenţa, mediul de contact, sărăcia, inegalitatea socială şi alţi factori. Prin urmare, în fiecare cauză penală se identifică
particularităţile ce caracterizează situaţia data, particularităţi care pot fi obiectul de cercetare a mai multor ştiinţe şi pot justifica
mai multe teorii criminologice.
Teoriile bazate pe caracteristicile fizice ale persoanei. Printre acestea, cea mai bine cunoscută este teoria antropologiei
criminale a lui Cesare Lombrozo. Potrivit teoriei lui Lombroso, criminalul, caracterizat printr-un şir de stigmate de degenerare,
vine pe lume lipsit de orice simţ moral. În esenţă, caracteristicile fizice ale indvidului erau indicatorii de bază ai degenerării şi
inadaptării. Criminalul seamănă cu stămoşii săi, cărora le-a păstrat caracteristicile fizice. În acelaşi context, teoriile tipurilor de
corp încercau a raporta comportamentul criminal la caracteristicele fizice ale corpului uman. În secolul al XIX-lea aceste teorii
sunt reluate de Francis Golton şi Karl Pearson. Aceştia au măsurat gradul de asemănare sau de corelare dat de ereditate.
Teoriile biologice ale criminalităţii consideră devianţa ca o însuşire biologică unitară moştenită. S-a încercat a argu-
menta că diferenţele biologice explică comportamentul uman, invocându-se că anumite caracteristici fizice ale persoanei de-
termină un anumit comportament al acestuia. La începutul secolului al XX-lea, Charles Goring explică crima ca o moştenire
ereditară motivând prin asemănarea crimelor făcute de părinţi şi cele ale copiilor, şi din asemănarea crimelor fraţilor. Se susţinea
că tinerii, ai căror părinţi fuseseră deţinuţi în perioada copilăriei lor, devin infractori, în cele mai multe cazuri, la atingerea vârstei
pe care o aveau părinţii lor când au fost deţinuţi. Astfel, este negat rolul mediului asupra criminalităţii, afirmând că o perioadă
lungă de timp cât părintele a fost închis nu a avut influenţe asupra delicvenţei minorului. Ca o măsura de prevenire, Goring
propunea interzicerea reproducerii.
Actualmente, biologii încearcă să răspundă la întrebarea dacă posibilitatea de a se purta violent se poate moşteni sau alte
aspecte de acest tip, astfel dezvoltându-se ştiinţa cu denumirea biocriminologie, care studiază aspectul fizic al individului trans-
figurat uneori de anumite boli psihice. S-a încercat de asemenea a clarifica dacă există legătură între crimă şi factorii biochimici
şi neurofiziologici. Se susţine că există o legătură între comportamentul antisocial şi alegaţiile alimentare, unele studii arătând
că anume alimentele în numeroase cazuri cauzează reacţii de iritare, hiperactivitate, agitaţie etc. sau regimurile alimentare,
hipoglicemia care deseori declanşează comportamente agresive.
Doctrina a abordat şi promovat şi alte teorii biologice ca cea privind gemenii, complementul cromozomial, dezechilibrul bi-
ochimic, funcţionalitatea sistemului nervos central etc. Cercetările ulterioare înlătură motivaţiile pe care se bazează aceste teorii.
,,Conduita poate fi imorală, dar calităţi mintale imorale nu există. Prin urmare, în cea mai mare parte teoriile menţionate au fost
criticate pentru negarea existenţei unei voinţe liber exprimate de către individ. Acceptarea unor astfel de teorii creează condiţii
şi pentru promovarea rasismului sau nazismului, menţionând că dacă predispoziţia faţă de infracţiuni este genetică, iar unele
minorităţi au o activitate infracţională peste medie, atunci aceste minorităţi sunt predispuse la comiterea de infracţiuni. O altă
categorie de teorii este raportată la legătura între înapoierea mintală şi criminalitatea, rasa şi ciminalitatea – teorii de asemenea
criticate pentru promovarea rasismului.
Unele curente criminologice consideră că factorii psihici, alături de cei biologici şi sociali, au o mare pondere în etiologia
crimei susţinându-se că factorii biologici şi sociali pot acţiona doar în tandem cu factorii psihici. Factorul psihic impune o tratare
a fenomenului atât din perspectiva psihiatriei, cât şi a criminologiei. În cadrul factorilor psihici, un rol aparte îl ocupă caracte-
rul, temperamentul. În plan psihic pot exista abateri spre anormal, de la trăsături psihopatice şi nevrotice la patologia psihică.
31
Factorul motivaţional constituie un alt aspect al comportamentului. Studiile au demonstrat rolul activ al instinctelor, dorinţelor,
tendinţelor, emoţiilor în motivarea întreprinderii oricărei acţiuni umane, inclusiv a acţiunilor criminale.
În psihologia modernă s-a acordat o mare importanţă caracterului. La începutul secolului al XX-lea s-a format chiar o ramu-
ră a acestei ştiinţe – caracteriologia ce are ca obiect de cercetare caracterul uman. Considerându-se că acesta reprezintă ierarhi-
zarea şi organizarea emoţiilor şi sentimentelor. Ierarhizarea tendinţelor se face în funcţie de tendinţa dominantă, care orientează
întreaga viaţă psihică şi îi dă o anumită caracteristică, un anumit caracter. Forma psihică de desfăşurare a activităţii criminale este
determinată şi de aspectul temperamental. Fapta poate lua forma unei acţiuni energice sau molatice/lente, forma impulsivă sau,
din contra, calculată. Inteligenţa, ca o însuşire calitativă a capacităţii de gândire, se manifestă prin capacitatea individului de a se
adapta la împrejurări noi, de a rezolva situaţii noi pe baza experienţei acumulate anterior. Inteligenţa este un factor psihic care
joacă un rol important în procesul de adaptare socială, de comportament, muncă. Copilul delincvent poate aprecia că nivelul
lui de inteligenţă este mai redus decât al persoanelor nedelincvente. Acest punct de vedere este regăsit în criminologia clasică.
Teoriile privind personalitatea criminalului, cum ar fi psihanaliza lui Freud care, printre altele, considera că experienţele
traumatice din copilărie, cu amprentele asupra individului, pot să justifice comportamentul acestuia, chiar şi atunci când nu şi-a
conştientizat faptele. Din punctul de vedere al psihanalizei, comportamentul criminal este atribuit disfuncţiilor între Eu şi Supe-
reu. Potrivit teoriei, unii indivizi comit acte criminale deoarece posedă un Supereu supradezvoltat care conduce în permanenţă la
vină şi anexitate şi, în consecinţă, la necesitatea de echilibru al binelui împotriva răului. Teoria psihiatrică a criminalităţii atribuie
comportamentului delincvent unei conştiinţe slabe, incapabilă să controleze impulsurile individului şi nevoia unei gratificări
imediate. Teoria dezvoltării morale susţine că principiile morale de bază şi normele societăţii sunt iniţiate prin interacţiuni cu alte
persoane cu alte norme sau alte idealuri. În esenţă, copiii învaţă moralitatea prin studierea comportamentului acelor care sunt
la un nivel mai ridicat al dezvoltării morale. Teoria ataşării – o putere emoţională care se stabileşte între mamă şi copil imediat
după naştere, ce are influenţe pentru viitorul copilului. Pentru a dezvolta şi a simţi drept sigură o relaţie de ataşament, un copil
trebuie să cunoască o legătură caldă, intimă şi continuă cu mama sa sau cu cine o înlocuieşte atunci când, din diferite motive,
mama nu poate exista în viaţa copilului. Teoria mentalităţii disociale, potrivit căreia indivizii delincvenţi au o mentalitate care îi
face să accepte această postură, mentalitate care este separată de socialitate.
Teoriile comportamentului delincvent. Teoriile psihologice, ca teoria învăţării prin asociere a lui Aristotel, susţine că toa-
te cunoştinţele pe care omul le are sunt acumulate ca urmare a experienţelor prin care omul a trecut. Teoria imitaţiei a lui Gabriel
Tarde susţine că majoritatea infractorilor notorii provin din rândul copiilor abandonaţi, iar focarul adevărat al criminalităţii trebuie
căutat între copiii care se adună pentru fapte uşoare, apoi mai serioase din cauza lipsei de educaţie şi de hrană în căminele lor. El
a prezentat o teorie a crimei ca pe un comportament normal învăţat, respingând teoria lui Lombrozo. Potrivit lui Tarde oamenii se
imită, cu atât mai mult cu cât sunt mai apropiaţi, inferiorii imitând superiorii. Crima începe ca o modă, devenind apoi un obicei.
Tarde a previzionat apariţia crimei organizate de mai târziu. Teoria asocierii diferenţiate a lui Edwin Sutharland lansează câteva
idei ce caracterizează originea comportamentului ilegal. Sutharland consideră că, în primul rând, acesta este învăţat din inter-
acţiunea cu alte persoane, în procesul comunicării. Partea cea mai importantă a învăţării comportamentale apare în grupurile
personale, cum ar fi familia. Comportamentul include tehnici de comitere a crimei, care pot fi extrem de simple, dar şi fapte
complicate, la fel motivarea persoanei. Direcţia de motivare se poate constitui în funcţie de anturajul pe care îl are individul. În
unele anturaje, violarea legii este un lucru normal, chiar salutabil. În funcţie de atitudinea faţă de respectarea sau violarea legii,
pot fi dezvoltate aptitudinile individului. Asocierile diferentiate pot varia în frecvenţă, durată, prioritate şi intensitate. Procesul în-
văţării comportamentului delincvent prin asocoiere implică anumite mecanisme care sunt utilizate şi în alte procese de învăţare.
Prin urmare, teoria are două elemente de bază – identificarea conţinutului a ceea ce este învăţat (tehnici de comitere a crimei,
motive etc.) şi procesul prin care are loc învăţarea (asocierea în grupuri de persoane apropiate intim).
Teoriile culturale şi subculturale (Walter Miller) susţin că o clasă joasă are o cultură separată şi identificabilă, care se
distinge de cultura clasei de mijloc, or, această cultură are o tradiţie la fel de veche ca şi cea a clasei de mijloc. Preocupările
clasei de jos ţin de rezolvarea problemelor cotidiene, scandalurile cu aplicarea forţei fizice, căutarea unor noi senzaţii, acceptarea
situaţiei prin care reprezentanţii ei consideră că acesta este destinul lor, resentimentul faţă de autorităţi şi lege, tendinţa spre o
autonomie faţă de regulile societăţii. În multe cazuri, copiii de sex masculin din aceste familii nu au un model de comportament
normal. Motivele pot fi diferite: unul fiind faptul că familiile sunt conduse de femei (familii uniparentale). În aceste condiţii, la
copii se dezvoltă un sens egoist al masculinităţii. Datorită faptului că în diverse cazuri condiţiile de trai sunt extrem de precare,
băieţii deseori îşi aleg strada drept cămin unde se organizează în bande.
Teoriile subculturii violenţei (Marvin E. Wolfgano şi Franco Ferracuiti) susţin că subcultura violenţei este similară unei ,,stări
de război”, în care se pune întrebarea: cine pe cine? Se consideră că omorurile sunt determinate de idei, norme, aşteptări cu
privire la comportament. Astfel, se crede (Lynn A. Curtis) că mecanismul care stă la baza acestei teorii este o viziune exagerată
a bărbăţiei. În situaţia în care unele persoane dispun de intelect şi vocabular, iar altele nu, ultimele văd răspunsul la soluţie prin
aplicarea forţei fizice. Aceste infracţiuni se manifestă frecvent în familie şi printre prieteni. Unii bărbaţi care au abilităţi verbale
folosesc avantajul în relaţiile cu femeile, alţii care nu au asemenea abilităţi folosesc forţa fizică, de exemplu pentru a-şi satisface
necesităţile sexuale, astfel fiind comise infracţiuni de viol. Teoria lui James Sort (elaborată în urma unor cercetări empirice)
susţine că băieţii şi fetele care au un comportament delincvent recunosc ca prieteni pe cei cu comportament similar. În acelaşi
sens, ei îi consideră ca prieteni pe cei cu care se văd mai des. Are importanţă durata prieteniei lor, ei recunoscând ca prieteni pe
cei cu care au stat o durată mai mare de timp. Pentru a recunoaşte pe cineva ca prieten, importă şi intensitatea relaţiei lor. În ce
priveşte calitatea relaţiei, copiii delincvenţi îi consideră prieteni pe cei cu care au comis delicte. Teoria lui Sheldon Glueck afirmă că
comportamentul criminal este învăţat de la alţii şi niciunul nu este inventat de individ. Unele modele criminale sunt contaminate
de copii. Tot ce ţine de minciună, furt etc. sunt „predate” copiiilor de alte persoane. Copiii nesocializaţi, neinstruiţi, „neîmblânziţi”
recurg la minciună, agresiune, hoţie etc. Totuşi, autorul consideră că unii indivizi au un potenţial delincvent mai mare decât alţii.
Teoria anticipării diferentiate a lui Daniel Glaser presupune că delincvenţa este un produs al aşteptărilor care determină conduita.
Aşteptările unei persoane derivă din contactele sociale procriminale şi anticriminale. Comportamentul fiind raportat la standar-
dele de conduită ale altor oameni – învăţarea diferenţiată a gusturilor, deprinderilor şi raţionamentelor cu privire la ceea ce să
aştepte în urma comiterii unei fapte, oportunităţile percepute şi aşteptările reflectând riscurile şi şansele de succes ale implicării
în activităţi criminale sau legale. Teoria lui Robert Burgess şi Ronald Akers susţine că, comportamentul criminal este învăţat atât
prin situaţii nonsociale care sunt impuse, cât şi prin interacţiuni sociale în care comportamentul altor persoane este impus,
comportament care poartă în el germenii crimelor. Situaţiile non-sociale constituie o recunoaştere a faptului că şi mediul încon-
jurător poate impune criminalitatea pe lângă interacţiuni sociale cu alţi indivizi. Partea principală a învăţării comportamentului
criminal apare în acele grupuri care constituie pentru individ sursa de susţinere morală. Teoria susţinerii diferenţiate (Rey Jeffery)
este o varietate a teoriei asociaţiei diferenţiate, în care factorii biologici sunt consideraţi ca unii determinanţi. Autorul recomandă
că pentru prevenirea criminalităţii să fie schimbat mediul înconjurător.
Mai multe curente ştiinţifice au analizat factorii de risc pentru delincvenţa juvenilă. Factorii de persoanlitate care gene-
rează delincvenţa sunt hiperactivitatea şi impulsivitatea. Acestea sunt asociate cu stările de nelinişte, atenţie dificilă. Insuficienţa
inteligenţei în obţinerea performanţei – un alt factor menţionat în studii. Delincvenţii tind să părăsească şcoala de la vârste
fragede, fiind influenţaţi de factorul eşecului şcolar.
Un factor esenţial în dezvoltarea personalităţii unui copil îl reprezintă climatul familial, care poate fi pozitiv sau negativ.
Tradiţional, s-a considerat că familia dezorganizată consituie cauza comportamentului deviant. Conceptele ştiinţifice, totuşi,
consideră că, de fapt, nu structura familiei este vinovată de comportamentul deviant, ci carenţele pe care le are fiecare tip de
familie dezorganizată. S-a arătat că, în mare măsură, atmosfera din familiile dezorganizate, lipsa autorităţii părinteşti, a contro-
lului şi a afecţiunii acestora i-au determinat pe copii să adopte atitudini antisociale. Conflictul conjugal se caracterizează prin
capacitatea de penetrare destructivă la nivelul personalităţii soţilor, dezorganizând familia şi împiedicând realizarea funcţiilor
fireşti ale acesteia. Relaţiile conjugale diferă de la un cuplu la altul, ceea ce nu a împiedicat o clasificare a cuplurilor conflictuale.
Se susţine că există o legătură strânsă între protecţia părintească, disciplină, atitudine şi delincvenţă. Severitatea excesivă, cu
multe rigidităţi, cu interdicţii asociate cu brutalitatea, cu comenzi ferme pline de ameninţări îşi lasă puternic amprenta asupra
copilului. Menţinerea copilului într-un climat hipersever determină treptat modificări în dimensiunea personalităţii minorului
traduse în stări apatice, atitudini de revoltă, protest, transformându-se din victimă în agresor.
În alte cercetări s-a constatat că supravegherea scăzută a părinţilor a fost una din principalele cauze ale delictelor comise.
Îndeosebi, aceasta se manifestă la fete. Totuşi, aplicarea pedepselor fizice copiilor mai mici nu a determinat scăderea ratei de-
lincvenţei, ci, mai degrabă, creşterea ei. Severitatea părinţilor practicată într-un mod haotic, excesivă sau prea diminuată, cât
şi supravegherea defectuoasă a copiilor şi conflictele între părinţi au contribuit la creşterea numărului de infracţiuni. S-a arătat
33
că, copiii agresaţi fizic şi care au continuat să fie pedepsiţi fizic au devenit delincvenţi în următorii 15 ani. Unele studii arată că
copiii din familiile dezmembrate sunt mai mult predispuşi la delincvenţă. Totuşi, o familie dezmembrată, dar unde mama este
afectuoasă, nu reprezintă un factor criminogen mai important decât o familie cu conflicte între părinţi. Recăsătoria de asemenea
a fost asociată cu un risc crescut de delincvenţă, determinat de efectul părintelui vitreg.
În ceea ce priveşte influenţa mediului şcolar asupra delincvenţei, în anumite cercetări s-a constatat că mulţi minori delicvenţi
au o atitudine negativă faţă de şcoală. Există categorii de copii care nu reuşesc să se adapteze mediului şcolar sau sunt nevoiţi să-l
abandoneze din diverse motive (lipsuri materiale, fuga de acasă, incapacitatea de a învăţa), copiii nu au dat dovadă de adaptare
şi integrare în şcoală, de disciplină şi perseverenţă la învăţătură. În acelaşi moment, s-a demonstrat că în şcoala unde este un
dialog sănătos între elevi şi profesori şi un nivel de încredere între ei, rata delincvenţei este mult mai redusă. În unele cercetări
s-a constatat că băieţii cu probleme comportamentale preferă să meargă în şcoli unde e mai înalt nivelul delincvenţei, iar cei
cu un comportament normal – în şcoli unde nivelul e mai redus. Un factor important este influenţa colegilor care au comis
aceleaşi fapte.
Mediul exterior, cum este comunitatea şi grupurile de stradă, are un impact considerabil. Vecinătatea este, alături de familie,
mediul primar al copilului. Prin aceasta se înţelege atât vecinii, de stradă, de cartier, consătenii. În anumite studii s-a arătat
corelaţia care există între infracţionalitate şi anumite cartiere, în care locuiesc într-o suprafaţă restrânsă mai multe familii. Mediul
urban creează premisele dezvoltării unui mediu viciat, în care minorii devin victime.
Teoria dezorganizarii sociale consideră că factorul determinant în mecanismul cauzal al delicvenţei juvenile îl reprezintă
scăderea funcţiilor de socializare şi control exercitate de comunitate şi vecinătate, destabilizarea ordinii sociale şi a coeziunii
grupurilor din cauza eterogenităţii populaţiei şi varietăţii normelor de conduită.
Considerând devianţa ca un produs direct al dezorganizării sociale, unii autori evidenţiază faptul că delicvenţii juvenili cres-
cuţi în zonele defavorizate economic comit alt gen de infracţiuni decât delicvenţii minori din zonele rezidenţiale. Privind valorile
sociale ca un important suport în determinarea comportamentului deviant al tinerilor, criminologii consideră că subcultura
reprezintă o subdiviziune a modelelor culturare la care participă o parte din grupurile sociale. Din acest motiv, orice subcultură
are un sistem valoric diferit de cel al societăţii. Fenomenul este amplificat de tendinţa asocierii copiilor în grupuri, îndeosebi în
perioada adolescenţei, care îi oferă acestuia atât un sentiment de solidaritate cu cei ca el, cât şi o identitate în numele căreia îşi
poate procura o serie de satisfacţii şi se poate revolta împotriva sistemului social considerat inechitabil.
O influenţă considerabilă o are şi sărăcia. Delincvenţa poate fi rezultatul privării social-economice. Copiii cu un statut eco-
nomic mai redus sunt mai predispuşi la comiterea infracţiunilor. Potrivit teoriilor tradiţionale medievale, sărăcia reprezenta nu
o condiţie socială determinată de inegalităţile structurale existente în societate, ci o problemă indezirabilă generată de condu-
ita imorală şi devianţa unor indivizi. Conform concepţiilor morale ale timpului, săracii erau consideraţi o subcategorie socială,
formată din ”fiinţe degenerate” care aleg în mod deliberat calea sărăciei. Darwinismul, însă, adopta teoria cu privire la lupta
pentru supravieţuire, care permitea celor puternici să acumuleze bunuri, rezervându-le celor slabi o viaţă plină de privaţiuni. Unii
sociologi consideră că actele şi comportamentele delicvente ale tinerilor provenind din clasele sociale defavorizate nu pot fi con-
siderate deviante, deoarece se conformează modelelor culturale ale acestei clase. Dificultăţile materiale reprezintă condiţii care
afectează buna funcţionare a grupului familial, conducând la tensiuni, conflicte, consum de alcool etc. Deseori copiii provenind
din familii cu posibilităţi materiale reduse, dar care le oferă strictul necesar, îşi creează complexe de reală inferioritate faţă de
colegii lor de vârstă cu posibilităţi materiale mai mari. În unele opinii, furturile de maşini scumpe, de bijuterii sunt determinate
de factorii menţionaţi mai sus.
Doctrina din ţările occidentale a dezvoltat mai multe direcţii de prevenire a delincvenţei, idei materializate în diferite
programe. Se susţine că activitatea de prevenire începe încă din momentul când viitoarele mame, îndeosebi cele tinere, sunt
vizitate de serviciile sociale, în scopul a le insufla încrederea în propriile capacităţi. Această activitate continuă şi după naşte-
rea copilului. Unele programe ţin de educaţia părinţilor. Se constată cazuri în care părinţii nu spun copiilor cum trebuie să se
comporte şi nu utilizează reguli de pedepsire sau dacă folosesc pedeapsa, nu explică copilului cu ce au greşit. Prin urmare, orice
decizie de pedepsire trebuie luată doar după monitorizarea copilului. Există mai multe programe de înbunătăţire a intelectului
preşcolar şi scolar. Pornind de la faptul că o influenţă asupra delincvenţei o au semenii mai mari, în multe ţări există programe în
care semenii mai mari atrag copiii la diferite activităţi (sport, cultură etc).
4.4.2 PROBLEMA DELINCVENŢEI JUVENILE ÎN LITERATURA DE

SPECIALITATE AUTOHTONĂ
Problematica delincvenţei juvenile a fost permanent în vizorul mediului academic. Tematica pertinentă la justiţia juvenilă
(inclusiv delincvenţa juvenilă) se conţine în lucrări generale din domeniul criminologiei, justiţiei penale şi drepturilor copilului.
Accentul în asemenea lucrări, de regulă, se pune pe teoriile criminologice asupra delincvenţei juvenile, cauzele şi metodele de
control asupra fenomenului. În acest aspect sunt de remarcat lucrările de criminologie ale lui Igor Ciobanu, Gheorghe Gladchii
(Criminologie Generală; Victimologie criminologică: probleme teoretice, metodologice şi aplicative: Teză de doctor habilitat în
drept – Chişinău, 2005), Valeriu Bujor (Elemente de criminologie, Chişinău, Ed. Ştiinţa, 1997), Vitalie Rusu (Particularităţi de
procedură penală în privinţa infractorilor minori. Chişinău, Editura Pontos, 2001; Particularităţi de procedură penală în privinţa
infractorilor minori. Teză de doctor în drept, 2004), Carolina Ciugureanu-Mihailuţă (Reglementarea internaţională a drepturilor
copilului, Teză de doctor în drept, 2007), O.Pop (Răspunderea penală şi pedeapsa aplicată minorilor, Chişinău, Editura Elena
VI, 2005), Svetlana Crivenchi (Aspecte psihologice ale delincvenţei, Chişinău: Centrul Editorial al Universităţii de Criminologie,
2002) etc.
Referitor la cercetările dedicate nemijlocit problemei delincvenţei, considerăm necesar de a examina câteva ce ţin direct de
obiectul prezentei cercetări.
Maria Mutu-Strulea, suportul de curs Delincvenţa juvenilă, elaborat în cadrul Universităţii de Stat din Moldova (Chişi-
nău, 2008) în care autoarea caracterizează fenomenul sub mai multe aspecte, pornind de la cele definitorii privind conceptul de
delincvenţă juvenilă. Se menţionează că acest concept cuprinde două noţiuni distincte, care urmează a fi precizate, şi anume:
conceptul de devianţă şi conceptul de juvenil. În acest scop, sunt analizate trăsăturile generale, definitorii, care le dezvăluie
etiologia complexă şi le conferă un loc aparte în cadrul manifestărilor sociale negative. Aceste trăsături sunt: caracterul social
de masă, istorico-evolutiv, prejudiciabil, complex, variabil şi condiţionat. Autoarea arată că personalitatea infractorului minor
reprezintă o sinteză a tuturor trăsăturilor bio- şi psiho-sociale, care au un înalt grad de stabilitate şi atribuie o identitate de sine
individului delincvent. Prin urmare, obiectul de cercetare al delincvenţei juvenile se face din 4 perspective: psihosocială, crimi-
nologică, evoluţionistă şi clinică. Printre metodele de cercetare a delincvenţei juvenile se menţionează cea statistică, a observării,
experimentală, istorică, comparativă, de predicţie. Într-un mod exaustiv este analizată evoluţia reglementărilor naţionale şi
intrenaţionale privind delincvenţa juvennilă, dezvoltarea reglementărilor privind delincvenţa juvenilă, cadrul legal naţional şi
internaţional de reglementare a delincvenţei juvenile, tratamentul infractorilor minori în legislaţia penală a altor state.
În lucrare este analizată etiologia delincvenţei juvenile prin prisma teoriilor de diversă orientare, cum ar fi cele de orientare
bioantropologică, de orientare psihologică şi sociologică. Într-un mod inedit se analizează conceptele ce ţin de personalitatea
delincventului minor, coordonatele bio-psiho-sociale ale personalităţii delincventului minor( temperamentul, aptitudinile, ca-
racterul), formarea personalităţii delincventului minor (nivelul de instruire şi educaţie, rolul educaţiei în familie, rolul educaţiei
şcolare, organizarea timpului liber), tipologia delincvenţilor minori. Fenomenologia delincvenţei juvenile este redată sub as-
pectul criteriilor de evaluare a delincvenţei juvenile şi starea, structura şi dinamica delincvenţei juvenile în Republica Moldova.
În ce priveşte cauzalitatea delincvenţei, se identifică două sensuri: analitic şi sintetic în care poate fi înţeleasă cauzalitatea.
Factorii care facilitează apariţia delincvenţei juvenile se împart în două grupe mari: factori externi şi factori interni. Problema
prevenirii delincvenţei este analizată prin mai multe aspecte. Îndeosebi, accentul se pune pe politicile de prevenire şi de resoci-
alizare a delincvenţilor.
Oxana Rotaru, în ,,Criminalitatea minorilor: aspect penal, psihologic şi criminologic” (teză de doctorat, 2007), exa-
minează problema sub trei aspecte, pornind chiar de la denumirea lucrării. Analizând tratamentul penal al minorilor, autoarea
pune în discuţie originea noţiunilor de “delincvenţă juvenilă” şi “minoritate penală”. Se menţionează că atât în unele discursuri
teoretice, cât şi în limbajul practicienilor se invocă, destul de frecvent, noţiunile de devianţă, delincvenţă, delincvenţă juvenilă,
infracţionalitate, criminalitate, uneori cu anumite confuzii şi, oricum, mai puţin accesibile publicului larg. În ceea ce priveş-
te problema sistemului sancţionator penal distinct pentru „tinerii adulţi”, autoarea consideră că aceasta trebuie să constituie
obiectul unei cercetări ştiinţifice complexe, în care să se analizeze contextul social, moral şi economic dintr-o anumită ţară şi
într-o anumită etapă istorică, luându-se în considerare şi eficacitatea lui preventivă generală şi specială. Mai întâi de toate, este
35
necesară o analiză a conceptului de „tânăr adult”, pentru a se preciza temeiurile de natură diferită care impun şi justifică din
punct de vedere logic folosirea acestui termen în cercetarea criminologică şi în legislaţia penală. Criminalitatea persoanelor din
categoria „tinerilor adulţi” nu poate fi integrată în sfera şi conţinutul de „delincvenţă juvenilă” care, în opinia autoarei, cuprinde
infractorii minori între 14 şi 18 ani neîmpliniţi.
Analizând evoluţia conceptului de minoritate penală, autoarea conchide că vârsta minimă a răspunderii penale nu trebuie
să fie inferioară vârstei când persoana capătă anumite cunoştinţe, inclusiv în domeniul dreptului, experienţă de viaţă, ajunge la
un nivel de maturitate necesar pentru a se putea conforma principiilor legii penale. Prin urmare, se susţine ideea conform căreia
minoritatea constituie în general o scuză atenuată legală, stabilindu-se o prezumţie de iresponsabilitate, prezumţie care până la
o anumită vârstă (sfârşitul copilăriei) are un caracter absolut, înlăturând răspunderea penală, pentru ca ulterior, până la vârsta
majoratului, să aibă un caracter relativ, putând fi contrazisă prin dovezi din care rezultă că minorul este răspunzător din punct
de vedere penal pentru fapta săvârşită.
În ceea ce priveşte legislaţia naţională în materie de răspundere penală a minorilor, se consideră oportun a sublinia că ires-
ponsabilitatea trebuie deosebită de arieraţia sau înapoierea mintală a minorului, care facilitează considerabil capacitatea lui de
a înţelege sensul acţiunilor şi de a le dirija. În cazul în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea
de percepere justă a împrejurărilor ce au importanţă pentru cauza penală, este necesară efectuarea expertizei medico-legale:
psihologice, psihiatrice ori psihologo-psihiatrice.
În lucrare se analizează, de asemenea, sub aspect comparat, legislaţia altor state în ceea ce priveşte tratamentul penal al
minorilor (Franţa, Germania, Olanda, România, Polonia, Ucraina). Într-un alt sens, cel psihologic, este analizată problema per-
sonalităţii delincventului minor. În aşa mod, personalitatea delincventului juvenil este axată la confluenţa factorilor psihologici şi
psihosociali. Se încearcă a aprecia coraportul aspectelor sociale şi biologice ale personalităţii criminalului minor şi rolul factorilor
psihici în etiologia criminală. Pornind de la realităţile Republicii Moldova, se apreciază condiţiile prenatale şi calitatea mediului
familial ca factori de risc ai delincvenţei juvenile. Pe baza unor studii teoretice şi practice, într-un mod mai particular, se analizea-
ză fenomenul narcomaniei ca un viciu al adolescenţilor contemporani. În aspect criminologic, se caută a identifica eventualele
măsuri de profilaxie şi prevenţie a delincvenţei juvenile. În aşa mod, pe primul plan sunt examinate modalităţile de intervenţie
privind ameliorarea situaţiei minorului infractor. O atenţie sporită se acordă necesităţii de implementare în Republica Moldova a
instituţiei probaţiunii în cazul minorilor şi a pedepsei cu munca în folosul comunităţii, prin prisma minorului delincvent.
Mariana Buciuceanu, în lucrarea “Probleme sociale ale comportamentului delincvent în rîndul tineretului”(teză de
doctorat, 2007), examinează fenomenul dat în baza unor studii sociologice. Chiar dacă cercetarea poartă mai mult un character
sociologic, aceasta prezintă un interes major şi pentru jurişti. Îndeosebi rezultatele cercetării sunt utile pentru criminologi, în
vederea identificării metodelor eficiente de control asupra fenomenului. În lucrare sunt analizate fundamentele teoretice în
cercetarea delincvenţei pornind de la dinamica interpretărilor metodico-conceptualiste asupra devianţei. În aselaşi aspect se
analizează specificul metodologiei sociologice de studiere şi evaluare social-cauzală a comportamentului delincvent în rândul
tineretului.
O altă direcţie a investigaţiilor ţine de analiza aspectelor sociopsihologice ale devierilor comportamentale ale tineretului
infractor social determinante în preluarea şi extinderea conduitei delincvente, modelelor comportamentale ale personalităţii
infractorului, particularităţilor şi problemelor procesului de resocializare a delincvenţilor.
A treia direcţie a cercetării este dedicată modalităţilor sociojuridice de control şi diminuare a delincvenţei juvenile în Repu-
blica Moldova. În acest aspect, se abordează chestiunile ce ţin de caracteristicile tendinţelor anomice, politicile de control social
şi eficienţa acestora în diminuarea segmentului tânăr al populaţiei, aspecte ale fenomenului delincvenţei reflectate în presa
naţională scrisă, problematica delincvenţei în percepţia tinerilor, aptitudinile şi steriotipurile faţă de persoanele judiciarizate.
Se concluzionează că problema sărăciei, supravegherea insuficientă a copiilor din motivul imigraţiei, extinderea şomajului,
numărul mare al tinerilor decepţionaţi în reforme, acutizarea tensiunilor sociale, regresul valorilor morale sunt doar unele din
motivele delincvenţei. În acest aspect, se recomandă intensificarea colaborării mai multor autorităţi publice şi instituţii de profil
de organizarea juridică diferită. Sunt necesare măsuri de protecţie socială a familiilor vulnerabile, dezvoltarea şi consolidarea
rolului familiei, şcolii şi comunităţii. O altă direcţie ar fi dezvoltarea unor servicii cu caracter colectiv, crearea unor gărzi locale de
supraveghere şi prevenire, crearea sistemului unitar de justiţie pentru minori, de reintegrare şi reinserţie a tinerilor judiciarizaţi.
De asemenea, este necesară crearea de servicii social-psihologice de asistenţă social-penală, cultivarea spiritului civic şi a per-
cepţiei publice corecte față de problematica delincvenţei tinerei generaţii.
Analizând situația în ansamblu, putem constata că în Republica Moldova încă nu au fost elaborate studii fundamentale şi
aplicative, care ar permite dezvoltarea unor strategii, planuri şi programe de prevenire a delincvenţei juvenile.
4.5 DATE GENERALE PRIVIND DELINCVENŢA JUVENILĂ ÎN

REPUBLICA MOLDOVA
Deşi nu constituie un obiectiv al studiului privind analiza realităţii criminologice a delincvenţei juvenile în Republica Mol-
dova, mai jos vom reflecta câteva din datele oficiale de bază, pentru o mai bună înţelegere a situaţiei actuale cu referire la
delincvenţa juvenilă şi activităţile de prevenire a acesteia.
Infracţiuni săvârşite de minori pe ani, total infracţiuni
Conform datelor statistice oficiale ale
3000 IGP, pe parcursul a 6 luni ale anului 2014,
2500 de către minori şi cu participarea aces-
tora au fost săvârşite 545 de infracţiuni,
2000
ceea ce constituie o diminuare cu 1,09%
1500 (551 de cazuri pentru aceeaşi perioadă a
anului 2013) constituind 2,7 la sută din
1000
numărul total de infracţiuni înregistrate
500 pe ţară61. Conform datelor statistice ale
Procuraturii Republicii Moldova62, pe
0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 parcursul ultimilor 5 ani, tendinţele şi
structura delincvenţei juvenile sunt rela-
tiv constante. O concluzie similară referitor la numărul de infracţiuni rezultă din statistica oferită de Biroul Naţional de Statistică.
Ponderea infracţiunilor săvârşite de minori pe ani, total infracţiuni
10
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
37
Rata infracţionalităţii juvenile, cazuri la 100 mii populaţie în vârstă de 0-17 ani.
Atragem atenţia în special la rata infracţiunilor săvârşite de

către minori, la 100 mii populaţie, în vârstă de 0-17 ani. 200
În anul 2013, în privinţa minorilor au fost pornite 2143 urmăriri 150
penale, în instanţa de judecată cu rechizitoriu au fost transmi-
se 790 dosare în privinţa a 1015 infracţiuni, iar 984 cauze în 100
privinţa a 1020 infracţiuni au fost încetate, majoritatea în baza
art.109 CP ca urmare a împăcării părţilor şi în baza art.104 CP 50
cu aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ.
0
Majoritatea infracţiunilor comise de către minori (80-85 %) 2009 2010 2011 2012 2013
sunt cele patrimoniale63.
În anul 2013, instanţele de fond au examinat 311 cauze penale în privinţa minorilor, fiind condamnate 233 de persoane, aplicate
măsuri de constrângere cu caracter medical faţă de 216 persoane64. Totodată, în 2013 s-a micşorat numărul de cauze penale
examinate în privinţa minorilor – de la 572 la 311, adică cu 261 de cauze; totodată, a crescut numărul neesenţial de condamnaţi
minori – de la 216 la 233 de persoane, adică cu 17 persoane65. Aplicarea pedepselor penale în privinţa minorilor în anul 2013,
comparativ cu anul 2012, la fel a suferit unele modificări: s-a micşorat ponderea cazurilor de condamnare condiţionată – de
la 54,7% la 41,1%, s-a micşorat ponderea cazurilor de aplicare a privaţiunii de libertate – de la 16,4% la 15,1%, a crescut
ponderea pedepselor cu stabilirea amenzii – de la 7% la 9,6%66.
Este de menţionat că, deşi anumite date statistice referitor la delincvenţa juvenilă sunt colectate, iar unele sunt
făcute şi publice, totuşi în Republica Moldova nu se ţine o evidenţă statistică în baza listei de indicatori internaţionali
recunoscuţi67, care ar permite o comparaţie obiectivă cu situaţia din alte state.
4.6 RĂSPUNSUL SISTEMULUI DE JUSTIŢIE LA DELINCVENŢA

JUVENILĂ. PARTICULARITĂŢI DE DREPT MATERIAL ŞI
PROCEDURAL ÎN CAUZELE PENALE CU IMPLICAREA
COPIILOR
4.6.1. DREPTUL PENAL
Potrivit Codului penal, sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care, în momentul săvârşirii infrac-
ţiunii, au împlinit vârsta de 16 ani68. Persoanele fizice care au vârsta între 14 şi 16 ani sunt pasibile de răspundere penală numai
pentru săvârşirea unor categorii de infracţiuni cu caracter sporit de gravitate69.
Persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi libe-
rată de răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără
a fi supusă răspunderii penale70. Persoanelor liberate de răspundere penală li se pot aplica măsuri de constrângere cu caracter
educativ71.
Chiar dacă legislaţia naţională prevede posibilitatea aplicării închisorii faţă de minorul sub 18 ani, la stabilirea pedepsei
închisorii pentru persoana care, la data săvârşirii infracţiunii, nu a atins vârsta de 18 ani, termenul închisorii se stabileşte din ma-
ximul pedepsei, prevăzute de legea penală pentru infracţiunea săvârşită, reduse la jumătate72. La stabilirea pedepsei definitive
în cazul unui concurs de infracţiuni, pedeapsa închisorii aplicate minorilor nu poate depăşi 12 ani şi 6 luni, iar în cazul cumulului
de sentinţe – 15 ani73. Nu se admite aplicarea faţă de minori a detenţiunii pe viaţă74. Săvârşirea infracţiunii de către un minor se
consideră ca o circumstanţă atenuantă75.
Minorii condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare, mai puţin grave sau grave pot fi liberaţi de pedeapsă de
către instanţa de judecată dacă se va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea lor într-o instituţie specială de
învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu
caracter educativ76. Internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de
reeducare se stabileşte de către instanţa de judecată pe un termen de până la atingerea majoratului. Prelungirea termenului de
aflare a persoanei în aceste instituţii după atingerea vârstei de 18 ani este permisă numai până la absolvirea unei şcoli de cultură
generală sau de meserii77. Măsurile educative sunt exaustiv prevăzute de legea penală şi constau în avertisment, încredinţarea
minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat, obligarea minorului să
repare daunele cauzate. La aplicarea acestei măsuri, se ia în considerare starea materială a minorului, obligarea minorului de a
urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică, internarea minorului, de către instanţa de judecată, într-o institu-
ţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare78. Minorului îi pot fi aplicate concomitent
câteva măsuri de constrângere cu caracter educativ79.
4.6.2. DREPTUL PROCESUAL PENAL

Toate organele şi persoanele participante la procesul penal sunt obligate să respecte drepturile, libertăţile şi demnitatea
persoanei. Legea procesuală prevede expres obigaţia pozitivă a autorităţilor de a proteja la orice fază a procesului atât persoana
acuzată, cât şi victima sau martorul minor80.
În acelaşi scop poate fi limitat accesul publicului în sala de şedinţă, atunci când interesele minorilor o cer81. La cererea
apărătorului şi reprezentantului legal, instanţa, ascultând opiniile părţilor, este în drept să dispună îndepărtarea inculpatului
minor din sala şedinţei de judecată pe durata cercetării circumstanţelor care pot avea o influenţă negativă asupra acestuia82.
După întoarcerea minorului în sala şedinţei de judecată, preşedintele şedinţei, într-o formă accesibilă, îl informează despre
conţinutul cercetărilor care au avut loc în lipsa lui şi îi dă posibilitate să pună întrebări persoanelor audiate în lipsa lui83. Când
în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii sunt minori sub 16 ani, instanţa, după ce îi ascultă, poate dispune
îndepărtarea lor din sala de şedinţă dacă consideră că cercetarea judecătorească de mai departe şi dezbaterile ar putea avea o
influenţă negativă asupra lor84. În situaţia în care minorul este martor sau victimă, legea prevede expres obligaţia de a desfăţura
şedinţa cu uşile închise85.
Vârsta de până la 18 ani ai victimei este considerată un criteriu care se ia în considerare la aprecierea rezonabilităţii ter-
menelor de desfăşurare a procesului penal86. În mai multe norme procedurale se menţionează despre prioritatea cauzelor cu
implicarea minorilor şi necesitatea accelerării proceselor acestora. În cazul în care victimă este un minor sau o persoană irespon-
sabilă, drepturile acesteia sunt exercitate de reprezentanţii ei legali în modul prevăzut de legea procesuală87. Victima în vârstă
de până la 14 ani este audiată în cauzele penale privind infracţiunile cu caracter sexual, privind traficul de copii sau violenţa în
familie, precum şi în alte cazuri în care interesele justiţiei sau ale minorilor o cer, cu aplicarea măsurilor de protecţie88, prevederi
care similar se conţin şi referitor la partea vătămată89.
Acuzatul minor beneficiază de anumite drepturi care le realizează de sine stătător şi prin intermediul reprezentantului lui
legal, inclusiv când acesta este bănuit90 sau învinuit, inculpat91. În situaţia unui copil acuzat, legea prevede participarea obliga-
torie a apărătorului92.
În cazurile acuzaţilor minori este obligatorie, cu anumite excepţii, participarea reprezentantului legal93. Reprezentantul
legal se admite în procesul penal din momentul reţinerii sau arestării preventive, sau al primei audieri a minorului care nu este
reţinut ori arestat. La momentul admiterii reprezentantului legal la proces, acestuia i se înmânează în scris un rezumat cu drep-
turile şi obligaţiile legal94 prevăzute. Reprezentantul legal poate fi înlăturat din procesul penal şi înlocuit cu altul, atunci când
aceasta este posibil, în cazul în care sunt temeiuri de a considera că acţiunile lui aduc prejudicii intereselor minorului. Despre
înlăturarea reprezentantului legal şi înlocuirea lui cu un alt reprezentant, organul care efectuează urmărirea penală sau, după caz,
instanţa judecătorească adoptă o hotărâre motivată95.
4.6.3. ACŢIUNI PROCESUALE CU PARTICIPAREA COPILULUI

Există mai multe norme care reglementează efectuarea acţiunilor procesuale în care este implicat un copil acuzat, victimă
sau martor. De remacat că toate acţiunile procesuale cu participarea copilului sunt efectuate în prezența psihologului/pedago-
39
gului şi a reprezentantului legal care sunt părinţii, înfietorii, tutorii, curatorii bănuitului, învinuitului, inculpatului, condamnatului
şi părţii vătămate, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor sub supravegherea cărora se află aceştia96.
Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului nu poate dura mai mult de 2 ore fără întrerupere, iar în total nu poate depăşi
4 ore pe zi97. La audiere, participarea apărătorului şi a pedagogului sau psihologului este obligatorie98. Pedagogul sau psihologul
este în drept să pună întrebări minorului, iar la sfârşitul audierii să ia cunoştinţă de procesul-verbal sau, după caz, de declaraţiile
scrise ale acestuia şi să facă observaţii în scris referitor la plenitudinea şi corectitudinea înscrierii lor99. Minorul poate cere motivat
înlăturarea pedagogului şi înlocuirea acestuia cu altul100.
Referitor la audierea martorului, Codul de procedură penală a fost suplinit, în 2012, cu un articol care reglementează o
procedură specială de audiere a martorului minor în vârstă de până la 14 ani, în cauzele penale privind infracţiunile cu caracter
sexual, privind traficul de copii sau violenţa în familie, precum şi în alte cazuri în care interesele justiţiei sau ale minorului o cer.
Audierea se efectuează de către judecătorul de instrucţie în spaţii special amenajate, dotate cu mijloace de înregistrare audio/
video, prin intermediul unui intervievator. Martorul şi psihopedagogul se află în camera de audiere separaţi de judecătorul
de instrucţie şi de celelalte persoane participante101. În camera de vizualizare se vor afla judecătorul de instrucţie, procurorul,
apărătorul bănuitului sau al învinuitului, psihologul, grefierul, reprezentantul legal, reprezentantul legal al părţii vătămate şi,
după caz, alte persoane, în condiţiile legii. Participanţii la audiere pot adresa întrebări judecătorului de instrucţie, care le transmit
intervievatorului în mod verbal, prin intermediul dispozitivelor tehnice sau în scris, în timpul unei pauze102. În caz de necesitate,
intervievatorul are dreptul de a reformula întrebările dacă acestea au fost formulate într-un mod care poate trauma martorul,
însă fără a schimba esenţa lor103. Audierea trebuie să se efectueze în aşa mod încât să se evite producerea oricărui efect negativ
asupra stării psihice a acestuia104. Martorul, care la data audierii nu a împlinit vârsta de 14 ani, nu este supus jurământului, dar i
se va atrage atenţia că trebuie să spună adevărul105. Declaraţiile se înregistrează prin mijloace audio şi video şi se consemnează
integral într-un proces-verbal. Judecătorul de instrucţie sigilează suportul informaţional pe care a fost înregistrată declaraţia
martorului şi îl păstrează în original împreună cu copia de pe procesul-verbal al audierii106. Dacă bănuitul sau învinuitul doreşte
să-i adreseze întrebări martorului, în baza unei cereri motivate este organizată o audiere suplimentară. Totuşi, norma recomandă
evitarea audierii repetate în măsura în care acest lucru este posibil107. La examinarea cauzei în instanţa de judecată, citirea acestor
declaraţii şi reproducerea înregistrării audio/video a acestora vor înlocui audierea personală a minorului, pentru a reduce o
posibilă traumare a acestuia, cu excepţia cazurilor în care, reieşind din circumstanţele cauzei, instanţa de judecată consideră că
minorul trebuie să dea declaraţii în şedinţa de judecată. Audierea repetată a minorului trebuie evitată în măsura în care acest
lucru este posibil108. Este interzis, de asemenea, a obliga martorul minor să participle la confruntare cu persoana învinuită de
infracţiuni contra integrităţii lui fizice şi/sau morale109.
Normele procesuale prevăd anumite particularităţi în ceea ce priveşte măsurile procesuale aplicate copiilor. Chiar dacă
legislatorul nu s-a dezis de a admite detenţia copilului, durata acesteia este redusă. Reţinerea copilului nu poate depăşi 24 de ore
110
. Reţinerea şi arestarea pot fi aplicate doar în cazuri excepţionale, când au fost săvârşite infracţiuni grave cu aplicarea violenţei,
deosebit de grave sau excepţional de grave111.
În cazul în care minorul a fost reţinut, persoana care efectuează urmărirea penală este obligată să comunice imediat aceas-
ta procurorului şi părinţilor sau persoanelor care îi înlocuiesc112. Chiar dacă normele procesuale admit, în privinţa majorilor, în
cazuri excepţionale, de a amâna inştiinţarea rudelor despre reţinere, acest fapt este interzis în privinţa minorilor 113. Se interzice
aducerea silită a copiilor114.
Arestarea minorului de asemenea este limitată, în timp aceasta neputând depăşi 4 luni la urmărirea penală115. De remarcat
că, în ceea ce priveşte arestarea în faza de judecată, termenul de aplicare poate fi prelungit în cazuri exepţionale şi în privinţa
copiilor, fapt ce poate ridica semne de întrebare referitor la termenele îndelungate de detenţie. Până în prezent însă problema
rămâne nesoluţionată.
Codul de procedură penală prevede o măsură preventivă aplicabilă doar faţă de copii – transmiterea sub supraveghere.
Aceasta constă în asumarea în scris a obligaţiei de către unul din părinţi, tutore, curator sau de către o altă persoană demnă de
încredere, precum şi de către conducătorul instituţiei de învăţământ special unde învaţă minorul de a asigura prezentarea aces-
tuia, când va fi citat, la organul de urmărire penală sau la instanţă, precum şi de a contracara anumite acţiuni negative116. Până
la transmiterea sub supraveghere, procurorul sau instanţa solicită de la autoritatea tutelară informaţii despre persoanele cărora
urmează să le fie transmis minorul sub supraveghere, pentru a se convinge că acestea sunt capabile să asigure supravegherea
lui117. Transmiterea sub supraveghere se face numai la cererea scrisă a persoanelor date118, iar dacă persoana căreia i-a fost trans-
mis sub supraveghere copilul şi-a încălcat obligaţiile, ea poate fi supusă unei amenzi119. La soluţionarea chestiunii privind apli-
carea măsurii preventive, în fiecare caz se discută, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii minorului sub supraveghere120.
Chemarea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor care nu se află în stare de arest, la organul de urmărire penală sau în
instanţa judecătorească, se face prin părinţii acestuia sau prin alţi reprezentanţi legali, iar în cazul în care acesta se găseşte într-o
instituţie specială, prin administraţia acestei instituţii121.
Urmărirea penală în cazurile cu făptuitori minori se exercită de către procuror122. Judecarea cauzei se efectuează de
judecători de drept comun. Nu există judecători specializaţi pentru cauzele penale de această categorie. Urmărirea penală şi
judecarea cauzelor privind minorii, precum şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti se fac potrivit procedurii obişnuite,
cu anumite derogări ce au ca sarcină de a ridica garanţiile faţă de aceştia123. Derogările se aplică în privinţa persoanelor care,
la momentul desfăşurării acţiunii procesuale, nu au împlinit vârsta de 18 ani. Dispoziţiile privind obiectul probatoriului, durata
reţinerii sau arestării preventive, liberarea de răspundere penală se aplică şi după atingerea vârstei de 18 ani124. În cazurile cu
implicarea minorilor, procurorul are sarcina de a stabili şi alte circumstanţe decât în dosarele majorilor. Aceste circumstanţe
se referă la vârsta acestuia, condiţiile în care trăieşte şi este educat, gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a
lui, particularităţile caracterului şi temperamentului, interesele şi necesităţile lui, influenţa altor persoane asupra lui, cauzele şi
condiţiile care au contribuit la săvârşirea infracţiunii125. În cazul în care se constată că acesta suferă de debilitate mintală, care nu
este legată de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe deplin conştient de săvârşirea actului.
Pentru a se stabili aceste circumstanţe, sunt ascultaţi părinţii, învăţătorii, educatorii lui şi alte persoane care ar putea comunica
datele necesare, precum şi se cere efectuarea unei anchete sociale, prezentarea documentelor necesare şi se efectuează alte acte
de urmărire penală şi judiciară126. Se dispune întocmirea referatului presentenţial de evaluare psihosocială127. Dacă, la săvârşirea
infracţiunii, împreună cu minorul au participat şi adulţi, cauza în privinţa acestuia se disjunge pe cât e posibil, formând un dosar
separat128. La terminarea urmăririi penale, organul de urmărire penală, prin ordonanţă motivată, poate să nu prezinte învinuitului
minor unele materiale ale urmăririi penale, care, după părerea sa, pot influenţa negativ asupra acestuia, însă aceste materiale se
prezintă reprezentantului legal129.
Urmărirea penală în cazul anumitor infracţiuni, cum ar fi furtul avutului proprietarului săvârşit de minor, poate fi
pornită doar la plângerea prealabilă a victimei130. În asemenea situaţii, dar şi în toate cazurile de infracţiuni uşoare,
mai puţin grave şi grave prevăzute de cap.II-VI din Codul penal, instanţa de judecată, până la punerea pe rol a cauzei,
în termen de cel mult 3 zile de la data repartizării cauzei, la solicitarea părţilor, adoptă o încheiere prin care dispune
efectuarea procedurii medierii ori împăcării părţilor131. Încheierea se transmite mediatorului, persoanei învinuite,
părţii vătămate, procurorului şi apărătorului132. Mediatorul purcede imediat la efectuarea procedurii de mediere şi,
dacă părţile s-au conciliat, întocmeşte un contract de mediere, care se semnează de către părţi şi se prezintă instanţei
de judecată în procedura căreia se află cauza penală. În cazul în care concilierea părţilor nu a avut loc, mediatorul
întocmeşte un aviz motivat, pe care îl prezintă instanţei de judecată133.
Codul de procedură penală prevede posibilitatea dejudiciarizării, inclusiv la faza de urmărire sau judecare a ca-
uzei. În primul rând, se prevede posibiitatea încetării urmării penale dacă, la desfăşurarea urmăririi penale, în cazurile
infracţiunilor uşoare sau mai puţin grave, se stabileşte că minorul pentru prima dată a săvârşit o asemenea infracţiune
şi corectarea lui poate fi obţinută fără a-l trage la răspundere penală, cu posibilitatea aplicării măsurilor de constrân-
gere cu caracter educativ134. Demersul procurorului privind liberarea de răspundere penală, cu internarea acestuia
într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, se examinează de
către judecătorul de instrucție care va decide135. În acelaşi sens, la adoptarea sentinţei, instanţa de judecată urmează
să examineze posibilitatea liberării de pedeapsa penală sau suspendării condiţionate a executării pedepsei 136, infor-
mând organul specializat ce va avea sarcina exercitării controlului asupra comportamentului acestuia137. Instanţa de
judecată dispune şi de mecanismul liberării de pedeapsă cu aplicarea măsurilor cu caracter educativ138, fie cu liberarea
de pedeapsă cu internarea lui într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi
de reeducare139. Aflarea în instituţia specială de învăţământ şi de reeducare sau în instituţia curativă şi de reeducare
41
poate fi încetată până la atingerea majoratului dacă minorul, datorită corectării, nu mai are nevoie de influenţare prin
această măsură. Prelungirea aflării persoanei în instituţiile menţionate după atingerea majoratului se admite doar
până la terminarea de către ea a învăţământului general sau profesional140.
4.6.4. PRACTICA JUDICIARĂ

În 2004, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a emis o hotărâre explicaivă ,,Cu privire la practica judiciară în cauzele penale
privind minorii”, cu nr.39 din 22 noiembrie, în scopul de a recomanda instanţelor judecătoreşti aplicarea corectă a normelor
materiale şi procedurale conţinute în codurile penal şi procesual-penal.
Chiar dacă potrivit normelor procesuale141 hotărârile Plenului CSJ poartă un caracter de recomandare, instanţele ţin cont de
acestea la examinarea cauzelor penale. Hotărârea se referă la toate categoriile de minori implicaţi în cadrul unui proces penal
(inclusiv martori şi victime). Totuşi, acentul se pune pe situaţia unui minor acuzat.
Înstanţelor li se recomandă a lua în considerare că, la constatarea vârstei de către expertiza medico-legală, ziua naşterii
inculpatului urmează să fie considerată ultima zi a acelui an, care este stabilit de experţi, iar în cazul constatării vârstei printr-un
număr minim şi un număr maxim de ani, instanţa de judecată urmează să reiasă din vârsta minimă a acestei persoane, presu-
pusă de expertiză.
La judecarea cauzelor cu copii, instanţelor li se recomandă a atrage un complet format din judecători cu experienţă boga-
tă, specializaţi în acest domeniu şi numiţi pentru a judeca asemenea cauze prin ordinul preşedintelui instanţei142.
Instanţele sunt chemate ca, cu o deosebită prudenţă să examineze temeinicia aplicării măsurii preventive, în special a
arestării preventive, ţinându-se seama că aceasta poate fi aplicată faţă de minori numai în cazuri excepţionale. Arestarea pre-
ventivă a minorului în faza de urmărire penală trebuie să fie evitată. Minorii arestaţi trebuie să beneficieze de un proces rapid, în
strictă conformitate cu principiile şi normele procesal-penale. Ei sunt separaţi de adulţi în detenţie, iar cei care au fost deja con-
damnaţi trebuie să fie separaţi de cei care se află sub urmărire penală şi judecaţi pentru prima dată, pentru a proteja minorul de
influenţă negativă. În mod obligatoriu, instanţele trebuie să examineze posibilitatea transmiterii sub supraveghere a minorului.
La numirea cauzei spre judecare, instanţele trebuie să soluţioneze şi chiestiunea ce ţine de modul de chemare în judecată
a inculpatului minor. În cadrul judecării cauzei, obiectul probatoriului în dosarele cu minori diferă de cel al adulţilor. Instanţelor
li se recomandă suplimentar să examineze şi gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a minorului; particulari-
tăţile caracterului şi temperamentului minorului; interesele şi necesităţile minorului; influenţa adulţilor sau altor minori asupra
minorului; cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârşirea infracţiunii143.
Plenul indică şi asupra respectării normelor ce ţin de audierea minorului şi asigurarea prezenţei reprezentantului legal. În
cazul în care inculpatul nu are reprezentant legal, instanţa de judecată numeşte din oficiu autoritatea tutelară ca reprezentant
legal.
Atunci când apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea de percepere justă a împrejurărilor
ce au importanţă pentru cauza penală, este necesară efectuarea expertizei medico-legale: psihologice, psihiatrice ori psiholo-
go-psihiatrice. În acest sens, în şedinţa de judecată pot fi audiaţi şi specialişti în domeniul psihologiei copiilor şi adolescenţilor
(psiholog, asistent social, pedagog). În cazul în care se constată că minorul suferă de debilitate mintală, care nu este legată de
o boală psihică, instanţa de judecată trebuie să stabilească dacă el a fost pe deplin conştient de săvârşirea actelor respective.
Atunci când infracţiunile au fost săvârşite de minori în stare de ebrietate, urmează să fie clarificate circumstanţele în care
ei au procurat băuturi spirtoase sau substanţe narcotice, acţiunile adulţilor de atragere a minorilor la beţie sau la consumarea
drogurilor. Este necesar de a verifica dacă minorului urmează să i se aplice tratament forţat de alcoolism sau narcomanie şi dacă
există pentru aceasta temeiuri144.
La adoptarea sentinţei este necesar de examinat posibilitatea liberării de pedeapsă penală145 sau suspendarea con-
diţionată a executării pedepsei.146 În cazurile penale unde sunt implicaţi minori, instanţele de judecată nu trebuie să admită
condamnarea la închisoare a acestora pentru infracţiunile ce nu prezintă gravitate sporită, dacă corijarea şi reeducarea pot fi
realizate fără izolare de societate. Instanţa urmează să întreprindă toate măsurile prevăzute de lege pentru a aplica inculpatului
minor pedeapsa nonprivativă de libertate sau pentru a-i stabili o pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută de lege147.
Astfel, putem constata că actele normativ-juridice ale Republicii Moldova au receptat exigenţele şi standardele
internaţionale şi europene referitor la răspunsul sistemului de justiţie la delincvenţa juvenilă. Studiile în domeniu
arată însă că practica de aplicare urmează a fi adusă în totală conformitate cu actele normativ-juridice, în spiritul
standardelor internaţionale şi europene în domeniu.
4.7 ANGAJAMENTE ÎN DOMENIUL PREVENIRII DELICVENŢEI

JUVENILE ÎN DOCUMENTELE NAŢIONALE DE POLITICI
Hotărârea Guvernului nr.566 din 15.05.2003 „Despre aprobarea măsurilor speciale
pentru combaterea şi profilaxia criminalităţii în rândurile minorilor„148 prevedea multiple acţiuni relevante domeniului,
precum: crearea serviciilor de informare (telefoane de încredere), în scopul asigurării accesului copiilor implicaţi în activităţi
antisociale, pentru primirea unui ajutor profesional şi sprijin psihologic (în condiţiile confidenţialităţii); desfăşurarea activităţilor
de publicitate a măsurilor şi rezultatelor de combatere şi profilaxie a delincvenţei juvenile, publicarea articolelor cu tematica
respectivă, organizarea unor lecţii educative pentru copii şi părinţi; organizarea măsurilor de perfecţionare a măiestriei
profesionale a colaboratorilor de poliţie preocupaţi de combaterea delicvenţei juvenile; majorarea alocaţiilor pen-
tru familiile socialmente vulnerabile, instruirea asistenţilor sociali pentru lucrul cu copiii aflaţi în dificultate, acordarea diferitor
servicii de menţinere a minorilor în familie; crearea serviciilor de alternativă pentru îngrijirea copiilor din familii dezorganizate
(familii în care sunt depistate cazuri de abuz de alcool, întrebuinţare a substanţelor stupefiante, de maltratare a copiilor etc.);
crearea centrelor raionale şi municipale de consiliere a copiilor cu comportament deviant, în scopul reabilitării şi reintegrării lor în
societate; crearea grupelor multidisciplinare pentru organizarea timpului liber al minorilor; organizarea şi stimularea participării
specialiştilor din domeniul dreptului (avocaţi, poliţişti, judecători) la orele de „Educaţie civică”, „Noi şi legea” în instituţiile de
învăţământ; antrenarea elevilor predispuşi spre comiterea delictelor în activităţi extracurriculare şi extraşcolare pe
interese; crearea pe lângă autorităţile administraţiei publice locale a consiliilor pentru protecţia drepturilor copilului, în care să
activeze cel puţin doi experţi în domeniu; codificarea reglementărilor legislative şi normative în domeniul protecţiei copilului şi
familiei; perfecţionarea sistemului de combatere şi profilaxie a delicvenţei juvenile; elaborarea actelor normative pri-
vind aplicarea standardelor de calitate pentru serviciile de protecţie a copilului şi familiei; elaborarea regulamentului-tip cu privi-
re la serviciile de protecţie, îngrijire şi dezvoltare a copilului aflat în dificultate; elaborarea metodologiei de identificare a copilului
aflat în dificultate; elaborarea mecanismelor de prevenire a intrării copilului în sistemul rezidenţial de îngrijire şi de reintegrare
în familia biologică, familia extinsă sau alte forme de ingrijire de tip familial; perfecţionarea cadrului legal referitor la grupurile
vulnerabile de copii (copii supuşi abuzului şi neglijării), care pot determina situaţia de dificultate a acestora; elaborarea meca-
nismelor de recuperare şi reintegrate socială a copiilor aflaţi în dificultate, inclusiv a tinerilor deţinuţi în sistemul penitenciar.
Hotărârea prevedea o cooperare mai strânsă între ministere şi departamente, autorităţi ale administraţiei publice locale, instituţii
de educaţie şi protecţie a copiilor, fiind stabilit termenul de executare perioada 2003-2007. Unele acţiuni pertinente domeniului
au fost reiterate în Strategia naţională privind protecţia copilului şi familiei, 2003149, Strategia pentru tineret, 2003150,Planul
naţional de acţiuni „Educaţie pentru toţi” pe anii 2004-2008151, Strategia națională pentru tineret pe anii 2009-2013152.
Planul naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008 prevedea într-un capitol distinct
referitor la drepturile copilului: perfecţionarea procedurilor de intervenţie judiciară în cazurile în care sunt implicaţi copii; adap-
tarea programelor de educaţie generală şi profesională, a programelor de reabilitare psihosocială în lucrul cu copiii implicaţi în
sistemul de justiţie, cu cei aflaţi în detenţie; dezvoltarea şi consolidarea structurilor locale responsabile de protecţia copilului şi
familiei, încadrate într-un sistem unic; elaborarea mecanismelor de acreditare a instituţiilor, organizaţiilor publice şi organizaţii-
lor non-guvernamentale pentru prestarea serviciilor de asistenţă socială pentru copil şi familie; crearea şi dezvoltarea serviciilor
comunitare pentru copiii şi familiile aflate în situaţii deosebit de dificile; perfecţionarea sistemului de colectare a datelor statistice
despre copil şi familie şi analiza sistematică a datelor segregate pentru toate domeniile acoperite de Convenţia cu privire la
drepturile copilului, cu accent asupra grupurilor de risc; pregătirea sistematică a specialiştilor care lucrează pentru şi cu copiii
(judecătorii, avocaţii, angajaţii din cadrul organelor de ordine, funcţionarii publici, cadrele didactice, cadrele medicale, asistenţii
sociali, reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale), în domeniul drepturilor copilului; editarea de materiale informative
şi metodice în domeniul drepturilor copilului; promovarea programelor anuale de sensibilizare a opiniei publice în domeniul
43
protecţiei copiilor: copiii în instituţii, copiii cu dizabilităţi, copiii străzii, copiii maltrataţi/traficaţi”153.
Strategia naţională de consolidare a sistemului judecătoresc154 includea „eficientizarea sistemului de justiţie pentru
minori” printre cele nouă componente strategice155. Au fost identificate patru obiective/activităţi specifice: evaluarea necesarului
de personal şi de spaţii pentru instrumentarea şi judecarea în cele mai bune condiţii a cauzelor în care sînt implicaţi minorii
– victime sau infractori; perfecţionarea cadrului legislativ în domeniul protecţiei drepturilor minorilor prin elaborarea unor pro-
puneri de reglementare unitară pentru simplificarea procedurilor şi sporirea garanţiilor procesuale acordate minorilor în cadrul
examinării cauzelor cu implicarea lor, precum şi în procesul aplicării pedepselor faţă de minori; specializarea judecătorilor şi a
altor categorii de personal din sistemul judecătoresc în cadrul cursurilor de formare ce vor fi organizate la nivelul Institutului
Naţional al Justiţiei; crearea infrastructurii pentru funcţionarea în bune condiţii a justiţiei pentru minori.
Strategia naţională de dezvoltare pe anii 2008-2011156 stabilea printre măsurile prioritare„prevenirea crimi-
nalităţii în rândul minorilor prin aplicarea unui complex de măsuri şi programe speciale pentru minori
şi familiile acestora, care locuiesc într-un mediu cu risc infracţional sporit, ceea ce generează consumul
de droguri ori promovarea unei culturi infracţionale157; evaluarea necesarului de personal şi de spaţii pentru
instrumentarea şi judecarea în cele mai bune condiţii a cauzelor în care sînt implicaţi minori – victime sau infrac-
tori; îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul protecţiei drepturilor minorilor prin elaborarea unor propuneri de
reglementare unitară pentru simplificarea procedurilor şi sporirea garanţiilor procesuale acordate minorilor; crearea
infrastructurii pentru funcţionarea în condiţii adecvate a justiţiei pentru copii, prin specializarea judecătorilor şi a altor
categorii de personal din sistemul judiciar şi crearea unui centru de documentare şi informare accesibil profesioniştilor
în materie de justiţie juvenilă”158.
Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare pe anii 2008-2011159de ase-
menea prevede anumite acţiuni pertinente prevenirii delicvenţei, specificând drept acţiuni crearea parteneriatului
poliţie-comunitate pentru identificarea eventualelor probleme şi soluţionarea lor în comun; evaluarea implementării
proiectelor-pilot; extinderea procesului de implementare a Strategiei privind activitatea poliţienească comunitară la
nivel naţional.
Strategia naţională privind acţiunile comunitare pentru susţinerea copiilor aflaţi în dificultate pe anii 2007-
2014160 prevedea pentru copiii în conflict cu legea în calitate de grup ţintă161, stabilind drept domenii de intervenţie: cadrul
normativ (dezvoltarea cadrului normativ pentru promovarea acţiunilor comunitare; monitorizarea şi evaluarea acţiunilor co-
munitare), cadrul instituțional (dezvoltarea serviciilor comunitare în cadrul instituţiilor de educaţie, de reabilitare/recuperare,
instituţiilor de asistenţă socială, instituţiilor medicale pentru copii), dezvoltarea resurselor umane (formarea şi dezvoltarea capa-
cităţilor voluntarilor şi ale specialiştilor în promovarea acţiunilor comunitare; sensibilizarea opiniei publice şi mobilizarea socială
asupra necesităţii acţiunilor comunitare), resurse informaţional-didactice (elaborarea resurselor informaţional-didactice pentru
promovarea şi implementarea acţiunilor comunitare la nivel naţional, local şi institutional)162, fiind aprobat şi un plan național
de acţiuni comunitare163.
Acţiuni prioritare în domeniul justiţiei pentru copii se conţineau şi în Planul Naţional de Acţiuni în domeniul Dreptu-
rilor Omului pentru anii 2011-2014164, inclusiv „eficientizarea sistemului de justiţie pentru minori: instruirea judecătorilor şi
procurorilor cu privire la extinderea aplicării pentru minori a măsurilor alternative la detenţie; asigurarea implementării preve-
derilor legale ce obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată de a solicita organului de probaţiune întocmirea
referatului presentenţial de evaluare psihosocială a personalităţii bănuitului, învinuitului sau inculpatului minor; monitorizarea
aplicării legislaţiei în cauzele cu implicarea minorilor şi elaborarea recomandărilor pe marginea încălcărilor depistate; organiza-
rea activităţilor de instruire continuă a actorilor implicaţi în procesul penal cu participarea minorului (judecător, procuror, avocat,
consilier de probaţiune, ofiţer de urmărire penala, pedagog etc.) prin intermediul desfăşurării unor seminare mixte cu accent
pe standardele şi procedurile justiţiei pentru minori, abilităţile şi cunoştinţele specifice pentru lucrul cu minorii; dezvoltarea
serviciilor comunitare pentru prevenirea delincvenţei juvenile165”.
Planul de eficientizare a comunicării poliţiei cu societatea civilă pentru perioada 2011-2012166 prevedea „crearea
unui serviciu video-media în cadrul DIRP pentru producerea spoturilor şi filmelor de scurt metraj, emisiunilor TV de prevenire
a criminalităţii şi promovare a imaginii MAI şi subdiviziunilor subordonate; organizarea şi desfăşurarea de către subdiviziunile
teritoriale ale poliţiei a întrunirilor cu cetăţenii, în colectivele de muncă, organizarea şedinţelor trimestriale de dare de seamă
a şefilor de post şi ofiţerilor operativi de sector faţă de cetăţeni în localităţile deservite, organizarea şedinţelor cu autorităţile
administraţiei publice locale; organizarea şi desfăşurarea de către subdiviziunile teritoriale ale organelor afacerilor interne a
reuniunilor cu corpul didactic şi tineretul studios din cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi universitar, în scopul
diminuării fenomenului infracţional şi promovării imaginii poliţiei; desfăşurarea campaniilor de prevenţie a criminalităţii
şi a comportamentului anti-social şi deviant, în parteneriat cu ONG şi mass-media, atrăgând proiecte şi fonduri
extrabugetare; desfăşurarea întrunirilor de comun cu reprezentanţii bisericii ortodoxe, pentru promovarea înaltelor va-
lori morale şi spirituale în rândul populaţiei; purtarea negocierilor cu posturile TV şi radio privind pregătirea şi difuzarea
unei emisiuni săptămânale regulate cu privire la prevenirea criminalităţii şi ridicarea nivelului culturii juridice
a populaţiei; amplasarea în preajma sediilor administraţiei publice locale şi sectoarelor de poliţie a panourilor informative
privind activitatea poliţiei, care să conţină datele de contact ale şefilor de post şi comisarilor, telefoanele şi adresele electronice
de încredere etc.; organizarea de către şefii de post şi ofiţerii operativi de sector a întrunirilor în cartierele locative, în preaj-
ma administraţiei publice locale etc. pentru explicarea măsurilor necesare prevenirii criminalităţii şi protecţiei
cetăţenilor, importanţa comunicării la poliţie a tuturor delictelor şi incidentelor comise etc.”. Similar, Planul de acţiuni al MAI
în domeniul drepturilor omului pentru anul 2011167 prevedea printre acţiunile care ar genera eficientizarea sistemului de
justiţie pentru minori şi dezvoltarea serviciilor comunitare pentru prevenirea delicvenţei juvenile (regulamentul-cadru
al echipelor multidisciplinare elaborat, regulamentul-cadrul al serviciului minori al poliţiei modificat).
Programul de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011-2020168 prevede că
beneficiari ai educaţiei incluzive sunt toţi copiii, indiferent de starea materială a familiei, mediul de reşedinţă, aparte-
nenţa etnică, limba vorbită, sex, vârstă, de apartenenţa politică sau religioasă, starea de sănătate, de caracteristicile de
învăţare, de antecedentele penale, inclusiv: copiii orfani, abandonaţi, lipsiţi de îngrijire părintească; copiii din familiile
defavorizate; copiii instituţionalizaţi; copiii străzii; copiii şi tinerii în conflict cu legea; copiii şi tinerii supuşi violen-
ţei; copiii şi tinerii care consumă droguri, alcool, alte substanţe toxice; copiii cu dificultăţi de învăţare şi comunicare.
Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului169 prevede că Poliţia este o instituţie publică specializată
a statului, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care are misiunea de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale
persoanei prin activităţi de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii şi securităţii publice, de prevenire, investigare şi de des-
coperire a infracţiunilor şi contravenţiilor170. Poliţia cooperează cu autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale în
vederea realizării atribuţiilor sale, prevederilor documentelor de politici naţionale în domeniul de prevenire şi combatere
a infracţionalităţii, de menţinere a ordinii şi securităţii publice, implicând în aceste activităţi şi societatea civilă171.
Ministrul afacerilor interne determină direcţiile strategice de activitate a Poliţiei în realizarea Programului de activitate al
Guvernului, elaborează şi promovează politica statului în activitatea Poliţiei. Ministrul afacerilor interne propune spre aprobare
Guvernului, conform competenţei prevăzute de legislaţie, documentele de politici în domeniul de activitate al Poliţiei şi asigură
controlul realizării acestor politici172.
Poliţia este constituită din Poliţia pentru combaterea criminalităţii şi Poliţia ordine publică, care au următoarele sarcini:
a. Poliţia pentru combaterea criminalităţii (poliţia criminală) – asigurarea, prin măsuri speciale de investigaţie
şi prin acţiuni procesual-penale, exercitate în condiţii legale, a prevenirii şi combaterii criminalităţii,
constatării şi investigării infracţiunilor, identificării persoanelor care le-au comis şi, după caz, a căutării aces-
tora;
b. Poliţia ordine publică – menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordinii şi securităţii publice, asigurarea si-
guranţei persoanei, prevenirea infracţiunilor şi contravenţiilor, constatarea contravenţiilor şi aplicarea
sancţiunilor contravenţionale, potrivit legislaţiei173.
Pentru exercitarea atribuţiilor care îi revin, Poliţia are dreptul să constituie şi să administreze, în modul prevăzuit de legislaţie,
registre instituţionale, sisteme informaţionale şi baze de date care conţin informaţii cu privire la părinţii sau alţi reprezentanţi
legali ai minorilor, care nu îşi îndeplinesc obligaţiile de educare, instruire şi/sau de întreţinere a acestora174.
În domeniul prevenirii infracţiunilor şi a contravenţiilor, Poliţia are următoarele atribuţii:
45
a. culege informaţii în scop de cunoaştere, prevenire şi combatere a infracţiunilor, precum şi a altor fapte
ilicite;
b. elaborează şi întreprinde măsuri de prevenire a infracţiunilor şi contravenţiilor, atribuite Poliţiei,
conform legii;
c. deţine evidenţe proprii de prevenţie, criminalistice şi operative în vederea susţinerii activităţii proprii;
d. asigură reacţionarea promptă la sesizările şi comunicările despre infracţiuni şi contravenţii, aduce la cunoş-
tinţa autorităţilor administraţiei publice respective evenimentele care i-au devenit cunoscute şi care pun în
pericol siguranţa personală, socială şi a statului şi cer o reacţionare promptă;
e. constată cauzele şi condiţiile ce pot genera sau contribui la săvârşirea infracţiunilor şi contravenţiilor
care sunt în competenţa Poliţiei, cu sesizarea, potrivit legii, a organului competent sau a persoanei cu funcţii
de răspundere cu privire la necesitatea de întreprindere a măsurilor de înlăturare a acestor cauze şi condiţii;
f. colaborează cu instituţiile de învăţământ şi cu organizaţiile neguvernamentale în scop de pregătire antiin-
fracţională a populaţiei;
g. asigură supravegherea şi organizează controlul, potrivit legii, asupra deţinerii, portului şi folosirii armelor şi
muniţiilor, a materialelor explozive cu destinaţie industrială şi pirotehnice, asupra modului în care se efec-
tuează operaţiunile cu arme, muniţii şi cu materii explozive, asupra funcţionării atelierelor de reparaţie a
armelor şi a tirurilor de tragere, precum şi asupra efectuării tragerilor experimentale din arme, indiferent de
forma de proprietate şi destinaţie;
h. exercită controlul, potrivit legii, asupra respectării de către instituţiile abilitate a normelor legale referitoare la
circulaţia substanţelor narcotice, toxice şi radioactive, precum şi a altor obiecte şi substanţe supuse autoriză-
rii, care reprezintă un pericol public avansat sau care pot fi folosite la săvârşirea unor fapte ilicite;
i. întreprinde măsuri pentru asigurarea integrităţii averii fără stăpân, în posesia căreia a intrat, până la transmi-
terea acesteia persoanelor îndreptăţite de a o poseda175.
În conformitate cu Legea privind administraţia publică locală176, consiliul local contribuie la organizarea de
activităţi culturale, artistice, sportive şi de agrement de interes local; înfiinţează şi organizează târguri, pieţe, parcuri
şi locuri de distracţie şi agrement, baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora; formează, din rândul mem-
brilor săi, în funcţie de specificul şi necesităţile locale, comisii consultative de specialitate pentru diferite domenii de
activitate, modifică componenţa acestora; formează comisii administrative conform legislaţiei în vigoare; contribuie,
în condiţiile legii, la asigurarea ordinii publice, adoptă decizii privind activitatea poliţiei municipale, a pompierilor
şi formaţiunilor de protecţie civilă de interes local, propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora; contribuie
la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială, asigură protecţia drepturilor copilului; decide punerea
la evidenţă a persoanelor socialmente vulnerabile care au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor locative; înfiinţează
şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local177. Primarul, în teritoriul administrat conduce,
coordonează şi controlează activitatea serviciilor publice locale, asigură funcţionarea serviciului stare civilă, a auto-
rităţii tutelare, contribuie la realizarea măsurilor de asistenţă socială şi ajutor social; coordonează activitatea de
asistenţă socială privind copiii, persoanele în etate, invalizii, familiile cu mulţi copii, familiile afectate de violenţă
intrafamilială, alte categorii de persoane socialmente vulnerabile, sprijină activitatea asociaţiilor obşteşti de
utilitate publică din teritoriul satului (comunei), oraşului (municipiului)178. Preşedintele raionului, în teritoriul ad-
ministrat, contribuie la menţinerea ordinii publice, asigurarea securităţii şi apărarea drepturilor cetăţenilor179.
Legea privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi180pre-
vede că autoritatea tutelară locală (primarii de sate/comune şi de oraşe)181 este obligată să se autosesizeze şi/sau să
asigure recepţionarea şi înregistrarea sesizărilor cu privire la copiii aflaţi în următoarele situaţii: copiii sunt supuşi vio-
lenţei; copiii sunt neglijaţi; copiii practică vagabondajul, cerşitul, prostituţia; copiii sunt lipsiţi de îngrijire şi
supraveghere din partea părinţilor din cauza absenţei acestora de la domiciliu din motive necunoscute; părinţii
copiilor au decedat; copiii trăiesc în stradă, au fugit ori au fost alungaţi de acasă; părinţii copiilor refuză să-şi
exercite obligaţiile părinteşti privind creşterea şi îngrijirea copilului; copiii au fost abandonaţi de părinţi; părinţii copiilor
au fost declaraţi ca fiind incapabili printr-o hotărâre judecătorească182. Autoritatea tutelară locală are următoarele
atribuţii: asigură recepţionarea şi înregistrarea sesizărilor privind încălcarea drepturilor copilului, se autosesizează în
cazul identificării unor copii aflaţi în situaţie de risc; coordonează examinarea sesizărilor privind încălcarea drepturilor
copilului; în limita atribuţiilor sale şi în cooperare cu autoritatea tutelară teritorială, întreprinde acţiunile necesare pen-
tru prevenirea separării copilului de mediul familial sau pentru (re)integrarea copilului în familie; asigură evaluarea
familiilor cu copii aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi; asigură luarea copilului de la părinţi sau de la
persoanele în grija cărora se află acesta în cazul existenţei unui pericol iminent pentru viaţa sau sănătatea lui; asigură
plasamentul de urgenţă al copiilor separaţi de părinţi; asigură instituirea tutelei/curatelei asupra copiilor ai căror pă-
rinţi sunt plecaţi peste hotare; asigură luarea şi scoaterea de la evidenţă a familiilor cu copii aflaţi în situaţie
de risc şi a copiilor separaţi de părinţi; participă la procedura de luare a copilului de la părinţi; eliberează şi trans-
mite autorităţii tutelare teritoriale avize privind plasamentul planificat al copiilor; cooperează, la nivel local, cu
instituţiile, structurile şi serviciile cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului; coordonează procesul de
monitorizare a situaţiei familiilor cu copii aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi; coordo-
nează procesul de analiză a situaţiei la nivel local privind protecţia copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi
de părinţi; planifică şi decide realizarea măsurilor de informare a populaţiei privind drepturile copilului;
în limita atribuţiilor sale, întreprinde măsurile necesare pentru respectarea drepturilor patrimoniale ale copiilor rămaşi
fără ocrotire părintească; colaborează cu autorităţile tutelare teritoriale şi centrale în vederea protecţiei copiilor aflaţi
în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, inclusiv prin informarea reciprocă pe probleme de interes comun183.
Angajaţii autorităţilor publice centrale şi locale, ai structurilor, instituţiilor şi serviciilor din cadrul sau subordonate
acestora, care activează în domeniile asistenţei sociale, educaţiei, ocrotirii sănătăţii, organelor de drept în conformitate
cu mecanismul de cooperare intersectorială aprobat de Guvern sunt obligaţi: să transmită autorităţii tutelare com-
petente sesizările privind copiii aflaţi în situaţie de risc, precum şi cele privind cazurile de abuz, neglijare sau exploa-
tare a copiilor în cadrul serviciilor sociale, al instituţiilor medicale, educaţionale, culturale; să participe la activitatea
echipelor multidisciplinare în procesul de evaluare iniţială şi complexă a situaţiei copilului la solicitarea autorităţii
tutelare locale, precum şi la elaborarea şi implementarea planului individualizat de asistenţă; să realizeze măsuri
de prevenire a situaţiilor de risc pentru copii184.
Conform Codului Educaţiei al Republicii Moldova185, instituţiile de învăţământ general asigură tuturor copiilor
şi elevilor educaţie de calitate, îngrijire şi sprijin; identifică copiii şi elevii cu dificultăţi de învăţare şi le acordă ajutorul
şi asistenţa individuală necesară în procesul de învăţare; acordă asistenţa necesară copiilor şi elevilor aflaţi în
dificultate, în colaborare cu instituţiile de asistenţă socială186. Învăţământul extraşcolar este benevol şi se organizea-
ză, în funcţie de interesele şi opţiunile copiilor şi tinerilor, în instituţiile de învăţământ general şi în instituţiile de învă-
ţământ extraşcolar publice şi private (centre, palate şi case de creaţie, şcoli de arte, sport etc.), sub formă de activităţi
educative specifice, desfăşurate în grup şi/sau individual, sub îndrumarea cadrelor didactice cu pregătire specială, în
colaborare cu familia, unităţi socioculturale, mass-media, organizaţii de copii şi tineret187.
Legea cu privire la probaţiune188 prevede că acţiunile de probaţiune în privinţa minorilor se axează pe: asi-
gurarea procesului de reabilitare psihopedagogică a personalităţii; abordarea individuală a fiecărui caz, cu o atenţie
sporită, ţinându-se cont de particularităţile personale şi de particularităţile vârstei; stabilirea şi menţinerea relaţiilor
cu serviciile de protecţie a drepturilor copilului; monitorizarea situaţiei pre- şi postintegrare a minorului în familie;
dezvoltarea capacităţii familiei şi a comunităţii de a asigura asistenţă minorului şi de a preveni riscul
intrării lui în dificultate; relaţiile cu mass-media în aplicarea măsurilor de probaţiune faţă de minor, în scopul
abordării tuturor problemelor doar prin prisma respectării interesului superior al copilului. În desfăşurarea activităţilor
de probaţiune, personalul organului de probaţiune poate participa: la elaborarea şi aprobarea programelor sectoriale,
locale în domeniul protecţiei copilului şi a familiei, la crearea de servicii comunitare de protecţie socială; la elaborarea
şi la punerea în aplicare a sistemului de monitorizare şi de evaluare a serviciilor de protecţie a copilului şi a familiei; la
crearea, la nivel naţional şi local, a unui sistem informaţional care să includă date despre copil şi despre familia aflată
în dificultate sau în situaţii de risc, precum şi despre instituţiile de protecţie a copilului şi a familiei; la dezvoltarea
47
şi la promovarea modelelor viabile de servicii comunitare de protecţie a copilului şi a familiei, de servicii de pre-
venire a intrării copiilor în dificultate şi în sistemul rezidenţial de îngrijire şi educaţie, de servicii de asistenţă
socială pentru copiii şi familiile aflate în dificultate sau în situaţii de risc; la elaborarea unui mecanism de implicare a
sectorului privat în soluţionarea problemelor copilului şi ale familiei189. În exercitarea atribuţiilor de serviciu, consilierul
de probaţiune organizează implementarea programelor educative şi de profilaxie în privinţa persoanelor
minore aflate în conflict cu legea şi a celor liberate din locurile de detenţie190.
Unele activităţi conexe prevenirii delincvenţei juvenile se conţin şi în Strategia pentru protecţia copilului pe
anii 2014-2020191. În vederea prevenirii violenţei, neglijării şi exploatării copiilor, se vor întreprinde următoarele mă-
suri: dezvoltarea capacităţilor actorilor comunitari şi a grupurilor profesionale pentru identificarea, referirea şi asisten-
ţa cazurilor de violenţă a copiilor şi în oferirea serviciilor adecvate; dezvoltarea şi implementarea Programului
naţional de formare a deprinderilor parentale; desfăşurarea campaniilor de sensibilizare a societăţii în scopul
prevenirii violenţei şi reducerii toleranţei privind violenţa asupra copiilor; asigurarea protecţiei copiilor împotriva
informaţiilor de pe toate suporturile existente, care pot afecta negativ integritatea psihică şi morală a
copiilor; dezvoltarea serviciilor de suport şi prevenire pentru copiii pasibili riscului de a deveni victime ale violenţei
sau exploatării; evidenţa şi monitorizarea agresorilor pentru prevenirea recidivei infracţiunii de violenţă
sexuală asupra copilului; sporirea capacităţilor sistemului educaţional privind informarea în domeniul drepturilor
copilului şi formării deprinderilor pentru prevenirea violenţei în şcoală, precum şi a comportamentelor de risc192. În
vederea redimensionării semnificaţiei sociale a maternităţii şi paternităţii şi a rolului ambilor părinţi în creşterea şi
educarea copiilor, se vor întreprinde următoarele măsuri: sprijinul reintegrării femeilor cu copii în activitatea profesi-
onală prin (re)profesionalizare, facilitarea accesului nediscriminatoriu la liniile de creditare, stimulentele financiare;
sprijinul implicării calitative a ambilor părinţi în creşterea şi educaţia copiilor prin îndeplinirea în comun
a obligaţiilor şi drepturilor parentale; promovarea campaniilor de conştientizare în scopul combaterii prejudecă-
ţilor privind rolurile femeilor şi bărbaţilor în familie şi societate193.
Astfel, putem conchide că Republica Moldova nu a avut şi nu are un cadru normativ complex şi clar în
domeniul prevenirii delincvenţei juvenile. Chiar dacă anumite acte normative includ, inter alia, obligaţia a
varii instituţii de a contribui, direct sau indirect, la protecţia copiilor în situaţii de dificultate şi risc, măsurile
instituţionale şi administrative nu denotă o suficienţă în spectrul de acţiuni şi o abordare strategică în rea-
lizarea obiectivului de prevenţie.
V. PRACTICI ACTUALE DE PREVENIRE

A DELINCVENŢEI JUVENILE
5.1 PERCEPŢIA NIVELULUI INFRACŢIONALITĂŢII
ÎN LOCALITATE
Fiind întrebaţi cum apreciază nivelul infracţionalităţii în localitate, 53% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au indicat
că infracţionalitatea este la nivel mediu, 17% – mai sus de mediu, 14% – înalt, 11% – mai jos de mediu, 4% – jos, şi 1% nu
au răspuns.
Poliţişti
Nivelul infracţionalităţii în localitatea respondenţilor Dinamica infracţionalităţii în localitatea respondenţilor –
pentru ultimii 3 ani
1% 1%
4% nu a răspuns
14%
11% 16%
înalt nu a răspuns
mai sus de mediu este în scădere

17% 53%
mediu a rămas acelaşi
30%
53% mai jos de mediu a crescut
jos
În urma validării chestionarelor, se atestă că în opinia a 53% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar, în ultimii 3 ani, nivelul
infracţionalităţii în localitatea de domiciliu a crescut, 30% din respondenţi consideră că a rămas acelaşi, 16% consideră că este
în scădere, iar 1% nu au răspuns.
APL şi asistenţii sociali. Nivelul infracţionalităţii în localitatea respondenţilor
5% 6%
6% înalt 60% dintre reprezentanţii APL şi asistenţii sociali res-
pondenţi la chestionar apreciază nivelul infracţionalităţii în
23% mai sus de mediu
localitatea de domiciliu ca fiind mediu, 23% consideră că
mediu infracţionalitatea este la nivel mai jos de mediu, 5% sunt de
părerea că infracţionalitatea atinge cote înalte, iar câte 6% au
mai jos de mediu
optat pentru răspunsul jos şi mai sus de mediu.
60%
jos
49
Profesori. Nivelul infracţionalităţii în localitatea respondenţilor
Fiind întrebaţi cum apreciază nivelul infracţionalităţii în 8%

18%
localitatea în care abitează, 53% din profesorii respondenţi la mai sus de mediu
chestionar au răspuns că infracţionalitatea este la nivel mediu, mediu
21% – mai jos de mediu, 18 % – jos, şi 8% au apreciat că este 21%
mai sus de mediu. mai jos de mediu
53%
jos
Părinţi. Nivelul de siguranţă în localitatea respondenţilor

1%
64% dintre părinţii participanţi la studiu consideră că nivelul înalt
de siguranţă în localitatea de domiciliu este mediu, 9% cred este 14% 12%
mai jos de mediu, 14% au optat pentru răspunsul mai sus de me- mai sus de mediu
9%
diu, 12% cred că nivelul de siguranţă atinge cote minime şi doar mediu
1% sunt de părerea că nivelul de siguranţă atinge cote înalte.
mai jos de mediu
Interviurile de grup ne-au arătat că în localităţile de domiciliu jos

64%
ale respondenţilor nivelul infracţionalităţii este perceput ca fiind
mediu şi în ultimii 3 ani se menţine constant. Participanţii din două
localităţi au menţionat că în comunitatea lor nivelul infracţiona-
lităţii este în creştere. S-a expus opinia că în ultimii ani, este în creştere numărul infracţiunilor săvârşite împotriva minorilor,
inclusiv s-au săvârşit mai multe infracţiuni cu caracter sexual împotriva minorilor. În cadrul discuţiilor, participanţii au identificat
posibile explicaţii cu referire la percepţia de creştere a nivelului infracţionalităţii, printre care – mediatizarea în presa scrisă şi
televizată a infracţiunilor grave şi deosebit de grave, dar şi faptul că în ultimii ani organele de poliţie înregistrează toate infracţi-
unile, pe când acum câţiva ani, din dorinţa de a avea indicatori buni, exista o practică defectuoasă de a nu înregistra infracţiunile
uşoare.
Astfel, poliţiştii (53%), reprezentanţii APL şi asistenţii sociali (60%), profesorii (53%) consideră că in-
fracţionalitatea în localitate este la nivel mediu, majoritatea părinţilor (64%) respondenţi la chestionar
menţionând că nivelul de siguranţă în localitatea de domiciliu este mediu.
5.2 PERCEPŢIA NIVELULUI DELINCVENŢEI JUVENILE

Poliţişti. Nivelul delincvenţei juvenile în localitatea
1%
respondenţilor
nu a răspuns
11% 7%
În viziunea a 48% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar, înalt
15%
delincvenţa juvenilă în localitatea de domiciliu este la nivel me-
mai sus de mediu
diu, 18% – mai sus de mediu, 15% – mai jos de mediu, 11% 18%
– înalt, 7% – jos, şi 1% nu au răspuns. mediu
48% mai jos de mediu
jos
APL şi asistenţii sociali. Nivelul delincvenţei juvenile în localitatea respondenţilor
1% 55% dintre reprezentanţii APL şi asistenţii sociali respon-
4%
denţi la chestionar consideră că delincvenţa juvenilă este la
10% înalt nivel mediu, 31% au optat pentru răspunsul mai jos de me-
diu, 10% cred că delincvenţa juvenilă este la nivel jos, 4% au
mai sus de mediu
răspuns mai sus de mediu, iar pentru nivelul înalt nu a optat
31% mediu niciun respondent.
55%
mai jos de mediu
jos
APL şi asistenţii sociali. Dinamica delincvenţei juvenile pentru ultimii 3 ani

Fiind întrebaţi dacă în ultimii 3 ani a crescut nivelul de-
23%
lincvenţei juvenile în comunitatea în care trăiesc, 44% dintre
nu reprezentanţii APL şi asistenţii sociali respondenţi la chesti-
33%
onar au răspuns că delincvenţa juvenilă este la acelaşi nivel,
este la acelaşi nivel 33% consideră că acest fenomen nu este în creştere, iar 23%
da
sunt de părerea că în ultimii 3 ani nivelul delincvenţei juvenile
a crescut.
44%
Profesori.
Nivelul delincvenţei juvenile în localitatea respondenţilor Dinamica delincvenţei juvenile pentru ultimii 3 ani
2% 2%
7% înalt
17% nu răspund
28% 25%
mai sus de mediu
nu
mediu
este la acelaşi nivel
27%
47% mai jos de mediu
da
45%
jos
47% dintre profesorii respondenţi la chestionar au apreciat că delincvenţa juvenilă în localitatea unde domiciliază este la
nivel mediu, 27% din respondenţi susţin că este la nivel mai jos de mediu, 17% – au optat pentru nivelul jos, 7% – mai sus de
mediu, şi doar 2% au enunţat că nivelul delincvenţei juvenile este înalt.
În viziunea a 45% dintre profesorii respondenţi la chestionar, în ultimii 3 ani delincvenţa juvenilă în localitatea de domiciliu
a rămas la acelaşi nivel, 28% dintre respondenţi sunt de părerea că nu se înregistrează o creştere a delicvenţei juvenile, iar 25%
susţin că numărul infracţiunilor săvârşite de minori este în creştere şi 2% nu au răspuns.
În cadrul focus grupurilor s-a menţionat că nivelul delincvenţei juvenile, în ultimii 3 ani a înregistrat o creştere, dar aceasta
nu este semnificativă (alarmantă). La formarea acestei opinii a contribuit mass-media, participarea frecventă a intervievaţilor la
51
diferite comisii/grupuri de lucru care au discutat aspecte legate de delincvenţa juvenilă etc. Participanţii au mai menţionat că „în
ultimii ani este în creştere şi recidiva în rândul minorilor; în fond, avem în raion 3-4 copii care periodic săvârşesc infracţiuni, 2 dintre
ei chiar sunt fraţi; predomină infracţiunile contra patrimoniului, respectiv, furturile, iar majoritatea infracţiunilor comise de minori
au fost săvârşite în stare de ebrietate etc.”.
Echipa de experţi este îngrijorată de opiniile expuse de câţiva consilieri de probaţiune, care au menţionat că datorită deju-
diciarizării, minorii nu sunt condamnaţi şi din această cauză comit noi infracţiuni. Este o relatare care nu denotă ataşament faţă
de valorile pe care ar trebui să le împărtăşe un specialist care lucrează cu şi pentru minori.
Astfel, 48% dintre poliţişti, 55% dintre reprezentanţii APL şi asistenţii sociali şi 47% dintre profesorii respondenţi
la chestionar percep/au apreciat că delincvenţa juvenilă în localitatea unde domiciliază este la nivel mediu, fiind
apreciată la acelaşi nivel în ultimii 3 ani de către 44% dintre reprezentanţii APL şi asistenţii sociali şi 45% din profesori.
Cu adevărat, datorită unei atenţii mai mari faţă de copiii în situaţii de risc (mai multe servicii; mai multe grupuri de
lucru; reacţionare mai promptă la abaterile comise de copii), are loc un transfer din zona delincvenţei latente în zona
delincvenţei înregistrate, ceea ce creează impresia unei creşteri a nivelului delincvenţei juvenile. Se recomandă IGP,
dar şi celorlalte instituţii implicate în identificarea situaţiilor de risc, să înregistreze neîntârziat şi prompt orice semnal
de comitere a unor fapte social-periculoase sau antisociale, or, lipsa de suport acordat la timp şi reacţiile întârziate
determină comiterea (inclusiv repetată) a unor infracţiuni de către minori.
5.3 FACTORI ŞI CIRCUMSTANŢE CE CONTRIBUIE CEL MAI

MULT LA SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNILOR/ALTOR FAPTE
ANTISOCIALE DE CĂTRE COPII
În opinia poliţiştilor, cel mai mult contribuie la săvârşirea infracţiunilor şi a altor fapte antisociale de către copii venitul
redus al familiei (90%), supravegherea defectuoasă a copiilor din partea familiei şi părinţilor/lipsa de disciplină (87%), familia
dezorganizată (85%), abuzul părinţilor de alcool, substanţe narcotice (65%).
Poliţişti. Factorii şi circumstanţele ce contribuie cel mai mult la săvârşirea infracţiunilor de către copii
venit redus al familiei 90%

familie dezorganizată 85%
nivel redus de afecţiune
/grijă a părinţilor 62%
violenţă în familie 31%

supraveghere defectuoasă
a părinţilor/lipsă de disciplină 87%
abuz de alcool sau substanţelor
psihotrope al părinţilor 65%
sărăcie în comunitate 40%

lipsa de reacţie
a organelor de drept 56%
nu au răspuns 1%
0 20 40 60 80 100
APL şi asistenţii sociali. Factorii şi circumstanţele ce contribuie cel mai mult la săvârşirea infracţiunilor
de către copii, %
nivel redus de afecţiune/grijă a părinţilor 76%
separarea de un părinte sau ambii 55%
violenţa în familie 61%
neglijenţa părinţilor/lipsa de interes 66%

supravegherea defectuoasă 31%
a părinţilor/lipsa de disciplină
comportament infracţional al părinţilor 40%
abuz de alcool, substanţede către părinţi 47%
cerc de prieteni cu comportament antisocial 77%

20%
posibilităţi reduse de petrecere a timpului liber 41%

probleme comportamentale (agresiune,
impulsivitate, folosirea substanţelor, alcoolului) 30 %
abateri comportamentale (ex. furturi mărunte, bătăi) 21%

atitudine iresponsabilă faţă
de valorile sociale (ură, invidie) 45%
subdezvoltare mentală 5%
lipsă de abilităţi de soluţionare 31%
a problemelor personale
însuşită şcolară redusă 21%
comportament defectuos la şcoală 11%

comportament discriminant, 5%
violent faţă de minor în şcoală, societate
accesibilitatea drogurilor, alcoolului în comunitate 25%
materiale necenzurate difuzate de mass-media 35%
nivelul de infracţionalitate în comunitate 25%
lipsa de reacţie a organelor de drept 40%
reacţia prea dură a organelor de drept 15%
0 10 20 30 40 50 60 70 80
În opinia reprezentanţilor APL şi asistenţilor sociali respondenţi la chestionar, cel mai mult contribuie la săvârşirea
infracţiunilor de către copii cercul de prieteni cu comportament antisocial (77%), urmat de venitul redus al familiei
(76%) şi nivelul redus de afecţiune/grijă a părinţilor.
53
Profesori. Factorii şi circumstanţele ce contribuie cel mai mult la săvârşirea infracţiunilor de către copii, %

nivelul redus de afecţiune/ 53%
grijă a părinţilor
separarea de un părinte sau ambii 53%
violenţa în familie 67%
neglijenţa părinţilor/lipsa de interes 68%
supravegherea defectuoasă a 30%
părinţilor/lipsa de disciplină
comportament infracţional al părinţilor 38%
abuz de alcool, substanţe de către părinţi 83%
cerc de prieteni cu
comportament antisocial 61%
dificultăţi de relaţionare/interacţiune cu alţii 7%
posibilităţi reduse de petrecere a timpului liber 32%
probleme comportamentale (agresiune, 91%
impulsivitate, folosire de substanţe, alcool)
0 20 40 60 80 100
Profesori. Factorii şi circumstanţele ce contribuie cel mai mult la săvârşirea infracţiunilor de către copii, %
abateri comportamentale
(ex. furturi mărunte, bătăi) 68%
atitudine iresponsabilă faţă de
valorile sociale (ură, invidie) 30%
lipsă de abilităţi de soluţionare
a problemelor personale 7%
comportament defectuos la şcoală 15%
comportament discriminant,
violent faţă de minor în şcoală, societate 23%
accesibilitatea drogurilor, 30%
alcoolului în comunitate
materiale necenzurate 38%
difuzate de mass-media
nivelul de infracţionalitate în comunitate 16%
lipsa de reacţie a organelor de drept 15%
reacţia prea dură a organelor de drept 2%
0 10 20 30 40 50 60 70 80
Cadrele didactice au expus opinia că familia dezorganizată şi problemele comportamentale (agresiune, impulsivitate, folo-
sirea substanţelor, alcoolului) sunt cei mai întâlniţi factori ce contribuie la intrarea copilului în conflict cu legea, urmat de abuzul
părinţilor de alcool, substanţe.
Părinţi. Factorii şi circumstanţele ce contribuie cel mai mult la săvârşirea infracţiunilor de către copii, %

nivel redus de afecţiune/
grijă a părinţilor 41%
separarea de un părinte
sau ambii 63%
violenţă în familie 82%
neglijenţa părinţilor/
lipsa de interes 63%
supraveghere defectuoasă a
părinţilor/lipsă de disciplină 37%
comportament infracţional 47%%
al părinţilor
abuz de alcool, substanţe din 78%
partea părinţilor
cerc de prieteni cu 59%
comportament antisocial
interacţiune cu alţii 12%

posibilităţi reduse de
petrecere a timpului liber 36%
probleme comportamentale
(agresiune, impulsivitate, 30%
folosire substanţe, alcool)
abateri comportamentale 38%
(ex. furturi mărunte, bătăi)
atitudine iresponsabilă faţă 42%
de valorile sociale (ură, invidie)
lipsă de abilităţi de soluţionare
a problemelor personale 22%
comportament 5%
defectuos la şcoală
comportament discriminant,
violent faţă de minor 17%
în şcoală, societate
accesibilitatea drogurilor, 18%
alcoolului în comunitate
materiale necenzurate 19%
difuzate de mass-media
nivelul de infracţionalitate 10%
în comunitate
lipsa de reacţie a
organelor de drept 17%
reacţia prea dură a 3%
organelor de drept
0 20 40 60 80 100
Părinţii au enunţat că violenţa în familie (82%), venitul redus al familiei (79%), abuzul părinţilor de alcool, substanţe
(78%), familia dezorganizată (70%) sunt cei mai frecvenţi factori ce conduc la intrarea copilului în conflict cu legea, urmaţi de
separarea de un părinte sau ambii (63%) şi neglijenţa părinţilor/lipsa de interes (63%).
55
Care sunt cauzele comportamentului delincvent?
Copii. Factorii şi circumstanţele ce contribuie cel mai mult la săvârşirea infracţiunilor de către copii, %
sunt săraci 15% Pentru cercetare este de o deosebită im-

părintii nu sunt acasă 58%
portanţă opinia copiilor referitor la factorii şi
circumstanţele ce contribuie cel mai mult la
așa sunt deprinși acasă 29% săvârşirea infracţiunilor de către copii. Fiind
consumul de alcool 30% puşi în situaţia de a identifica care sunt factorii
şi circumstanţele ce contribuie cel mai mult la
așa sunt ei 8% săvârşirea infracţiunilor de către copii/semenii
umblă pe drumuri 12% lor, respondenţii au optat pentru răspunsul„pă-
rinţii nu sunt acasă” (58%), consumul de alcool
îi copie pe prietenii mai mari 27%
(30%) şi preluarea modelelor negative din fa-
așa sunt prietenii lor 6% milie (29%) ca fiind cele mai întâlnite cauze ale
comportamentului delincvent.
așa fac toți 4%
În ceea ce priveşte situaţiile ce îi fac pe unii
nu au altă ocupație 21% copii să pornească pe drum greşit sau pe calea
0 10 20 30 40 50 60 comiterii unor fapte antisociale, copiii în cadrul
focus grupurilor au enunţat următoarele: „la
şcoală majoritatea copiilor vin frumos îmbrăcaţi, au telefoane, se laudă cu lucrurile lor, dar copiii care sunt săraci nu au aceste
lucruri, se simpt inferiori şi atunci fură ca să arate la alţii că au şi ei acele lucruri scumpe”, „lăcomia – copiii văd la alţii anumite
bunuri şi îşi doresc şi ei. Copiii vor să aibă acele obiecte pe care nu le au acasă pentru că părinţii nu au bani. Astfel, sărăcia şi ne-
ajunsurile în familie îi face să fure”, „lipsa de dragoste părintească, atunci când părinţii nu îi iubesc pe copii, sunt chiar unii părinţi
care la dau bani suficienţi copiilor, dar nu îi iubesc”, „alcoolul şi grupul de prieteni care au un comportament distructiv îi conduc
pe copii pe drumuri greşite”,„violenţa în familie”,„răutatea şi minciuna – atunci când unii copii fură ceva, dar spun că au găsit acel
lucru”, „unii copii nu se mulţumesc cu ce au şi fură bani sau lucrui de la copii sau maturi”, „situaţia dificilă din familie, părinţii nu
le acordă suficientă atenţie şi nu le-au vorbit despre ce e bine şi ce e rău. Părinţii trebuie să comunice mai mult cu copiii lor”, „ne-
înţelegerile între părinţi îi afectează şi pe copii. Părinţii se gândesc la problemele lor, dar copiii rămân undeva în umbră şi caută
alte grupuri care îi pun în valoare. De multe ori aceşti copii sunt racolaţi de tineri sau maturi care îi pun să fure sau să cerşească”.
Astfel, în opinia specialiştilor, cel mai mult contribuie la săvârşirea infracţiunilor şi a altor fapte antisociale de către copii
venitul redus al familiei; supravegherea defectuoasă a copiilor din partea familiei şi părinţilor/lipsa de disciplină; familia dezor-
ganizată, abuzul părinţilor de alcool, substanţe; cercul de prieteni cu comportament antisocial; problemele comportamentale.
Părinţii au enunţat că violenţa în familie (82%), venitul redus al familiei (79%), abuzul părinţilor de alcool, substanţe (78%),
familia dezorganizată (70%) sunt cei mai frecvenţi factori ce conduc la intrarea copilului în conflict cu legea, urmaţi de separarea
de un părinte sau ambii (63%) şi neglijenţa părinţilor/lipsa de interes (63%). Fiind puşi în situaţia de a identifica care sunt
factorii şi circumstanţele ce contribuie cel mai mult la săvârşirea infracţiunilor de către copii/semenii lor, copiii au optat pentru
răspunsul „părinţii nu sunt acasă” (58%), consumul de alcool (30%) şi preluarea modelelor negative din familie (29%) ca fiind
cele mai întâlnite cauze ale comportamentului delincvent. Corespunzător, programele şi activităţile de prevenire a delincvenţei
juvenile trebuie să contribuie la înlăturarea sau cel puţin diminuarea incidenţei acestor factori.
5.4 OPINII PRIVIND LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA

ŞI POLITICA DE STAT ÎN DOMENIUL PREVENIRII
Poliţiştii au fost invitaţi să-şi expună opinia cu referire la faptul dacă legislaţia Republicii Moldova, în general, reglementează
suficient, detaliat şi clar domeniul prevenirii delincvenţei juvenile.
Poliţişti. Claritatea şi suficienţa reglementării normative a activităţii de prevenire a delincvenţei juvenile
5% Majoritatea respondenţilor, în proporţie de 57%, au sus-

13%
nu ştiu ţinut că legislaţia Republicii Moldova reglementează parţial
25% domeniul prevenirii delincvenţei juvenile, 13% dintre respon-
nu
denţi consideră că legislaţia Republicii Moldova reglementea-
parţial ză suficient, detaliat şi clar domeniul prevenirii delincvenţei
juvenile, iar 25% au spus că reglementările sunt insuficiente.
57% da
Poliţişti. Gradul de claritate a documentelor de politici în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile
5%
16% Cu referire la documentele de politici, 53% dintre poliţiştii
nu ştiu/
nu răspund respondenţi la chestionar au indicat că politica de stat în do-
26% meniul prevenirii delincvenţei juvenile este parţial clară, 26%
nu
au spus că documentele de politici nu sunt suficient de clare,
parţial 16% au optat pentru claritate, 5% fiind indecişi.
53% da
Polițiști. Gradul de claritate a atribuţiilor şi obligaţiilor poliţistului în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile
6% De specificat că, din punctul de vedere a 41% dintre po-

liţiştii respondenţi la chestionar, legislaţia Republicii Moldova
27% nu știu reglementează doar parţial competenţa şi atribuţiile poliţistu-
26% lui în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile, 27% au expus
nu
opinia că legislaţia reglementează suficient şi clar competenţa
parțial poliţiei în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile, 26% sus-
da
ţinând că legislaţia nu prescrie foarte clar atribuţiile poliţiştilor
41% la componenta prevenţie, iar 6% au fost indecişi.
57
Polițiști. Politica MAI/IGP în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile
4%
nu ştiu/
Mai mult decât atât, fiind întrebaţi despre politica nu răspund
MAI/IGP în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile, 17% 7%
altceva
37% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au men- 1%
ţionat că aceasta este eficientă, 24% au spus că este
confuză, 17% au evitat să răspundă la această întrebare, 24%
nu este
10% au menţionat că politica nu este executată, iar 7% executată
nu o cunosc. 37% este confuză
10%
nu o cunosc
nu există
APL şi asistenţi sociali. Politica de stat în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile
În opinia a 24% dintre reprezentanţii APL şi asis- 2%

tenţilor sociali respondenţi la chestionar, documentele nu ştiu/nu răspund
de politici cu referire la prevenţia delincvenţei juvenile 19% 12%
sunt confuze şi neclare. 38% dintre aceştia susţin că este eficientă
politică de stat în domeniul prevenirii delincvenţei ju- nu este executată
venile nu se execută, 2% consideră că nu există o astfel 6%
24%
de politică, iar 12% în general nu cunosc despre exis- este confuză
tenţa documentelor de politici cu referire la prevenţia
nu o cunosc
delincvenţei juvenile. Doar 6% din respondenţi sunt de 37%
părerea că politică de stat în domeniul prevenirii de- nu există
lincvenţei juvenile este eficientă, iar 19% din respon-
denţi nu au răspuns la această întrebare.
Profesori. Politica Ministerului Educaţiei în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile
2%
Profesorii au fost încurajaţi să-şi expună opinia cu
referire la politica Ministerului Educaţiei în domeniul nu ştiu/nu răspund
12% 13%
prevenirii delincvenţei juvenile. 33% dintre profesorii este eficientă
respondenţi la chestionar consideră că această politică
16%
nu este executată, 24% cred că este confuză, 13% nu nu este executată
o cunosc, 2% consideră că nu există şi doar 16% sunt 24%
este confuză
de opinia că politica Ministerului Educaţiei în domeniul
prevenirii delincvenţei juvenile este eficientă. 33% nu o cunosc
nu există
În cadrul focus grupurilor şi interviurilor indivi-
duale, majoritatea participanţilor au susţinut că atât
legislaţia Republicii Moldova, cât şi documentele de politici reglementează insuficient domeniul prevenirii delincvenţei juvenile.
Reglementările ce se referă la domeniul prevenirii delincvenţei juvenile sunt fragmentate şi confuze, fiind incluse
în diverse acte normative, cum ar fi Legea cu privire la poliţie şi statutul poliţistului, Legea cu privire la probaţiune
etc., dar deoarece sunt reglementări primare – nu sunt clare până la capăt.
În privinţa clarităţii legislaţiei, majoritatea participanţilor au relatat că legislaţia Republicii Moldova nu prescrie foarte
clar atribuţiile poliţiştilor, asistenţilor sociali, cadrelor didactice şi a altor actori comunitari în ceea ce priveşte
prevenirea delincvenţei juvenile, iar imperfecţiunile legislaţiei sunt compensate prin practici instituţionale sau mecanisme
intersectoriale stabilite la nivel local. În unele localităţi aceasta funcţionează şi problema se depăşeşte, în altele – nicidecum.
Pe de altă parte, participanţii consideră că un anumit nivel de claritate în domeniul prevenţiei delincvenţei juvenile
a fost realizat prin adoptarea Legii nr.140 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor
separaţi de părinţi şi aprobarea mecanismului intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa
şi monitorizarea copiilor victime şi potenţialilor victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr.270 din 08.04.2014.
Dezbaterea în jurul subiectului ce ţine de politicile în acest domeniu a contribuit la formularea concluziei că politica gu-
vernamentală nu are abordări clare în domeniul prevenţiei. De regulă, acţiuni intense şi conjugate se fac atunci când
în atenţia opiniei publice ajung anumite cazuri de rezonanţă. O asemenea abordare generează situaţii de inconsecvenţă în
acţiunile instituţiilor responsabile de protecţia copilului în ceea ce priveşte prevenţia delincvenţei juvenile.
S-a subliniat că nici la nivel de instituţii nu există instrucţiuni metodice sau alte acte interne ce ar compensa
lacunele legislative la capitolul prevenţie şi ar orienta specialiştii responsabili de protecţia copilului.
Sigur, pentru specialişti, în aşa situaţie, este dificil de a efectua acţiuni eficiente de prevenire a delincvenţei
juvenile. Mai jos au fost incluse câteva opinii şi experienţe ale participanţilor:
• „Sistemul de prevenire a delincvenţei juvenile şi monitorizarea copiilor în conflict cu legea a fost creat în timpul URSS şi
nu a mai fost reactualizat. Este necesar de reactualizat documentele de polici în conformitate cu legile ce s-au
aprobat, modificat”;
• „dacă legea nu reglementează, specialiştii îşi îndeplinesc acţiunile doar formal, scriu pe hârtie şi nu întreprind acţiuni
concrete care ar putea să-l ajute pe copil”;
• „copiii sunt transmişi de la o instituţie la alta, mulţi încearcă să se exonereze spunând că nu e obligaţia lor”;
• „am impresia că la noi scrie în general, dar nimeni nu înţelege ce trebuie să facă”;
• „când nu există claritate, totul depinde de capacitatea managerului”;
• „vrei să fie ordine, utilizează minimumul scris în lege, ordin, numai să vrei”;
• „mai există inconsecvenţe, dar le clarificăm prin cooperare”;
• „cunosc colegii mei din raion şi ei mă stimează, ne clarificăm împreună, dar ce fac specialiştii noi?”
• „La nivelul Direcţiei Educaţiei nu există instrucţiuni interne cu referire la prevenirea delicvenţei juvenile, sunt doar
pentru asistenţa copiilor victime şi prevenirea suicidului în rândurile adolescenţilor”;
• „În cadrul inspectoratului de poliţie nu există o instrucţiune clară cu referire la prevenire. Până la reformă exista Ordinul
nr.400 pentru activitatea inspectorilor pe minorii şi Ordinul nr.200 pentru activitatea inspectorilor de sector. După
reformă nu a fost elaborată o nouă instrucţiune pentru inspectorii de sector în care să fie prevăzută şi componeta de
prevenire a delicvenţei, dar se aplică prevederi din ordinile enunţate”;
• „Acţiunile inspectorului de sector în materie de prevenire a delicvenţei nu sunt suficient de clare, dar acestea se com-
pletează prin practicile pozitive. A fost aprobat Regulamentul Serviciului Securitate Publică şi aceasta ar putea oferi o
claritate şi la capitolul prevenire. Din acest regulament reiese şi fişa de post a poliţistului de sector, sperăm să existe
mai multă claritate în acest sens, inclusiv se vor descrie şi atribuţiile inspectorlui de sector la componenta prevenire
a delicvenţei”;
• „În fişa de post a asistetului social foarte abstract este indicat că acesta activează şi în domeniul prevenirii delicvenţei,
detaliat sunt descrise acţiunile ce se încadrează la capitolul asistenţă”;
• „Comunicarea pe verticală şi în interiorul instituţiilor nu este suficientă mai ales atunci când atribuţiile nu sunt foarte
clare, iar ca efect apar acţiuni haotice şi inconsecvente, atât la nivel de prevenire a delicvenţei juvenile, cât şi în alte
59
domenii”;
• „ne mobilizăm cumva când problema a apărut”.
S-a menţionat totuşi că sunt unele domenii de activitate în care sunt reglementate clar atribuţiile la nivel de
prevenire a delincvenţei juvenile, cum ar fi serviciul psihologic şcolar şi Serviciul de Asistenţă Psihopedagogică. În fişa
de post a psihologului şcolar este indicată o atribuţie în ceea ce priveşte prevenţia comportamentului deviant, dar sunt
probleme privind suplinirea posturilor de psiholog cu specialişti calificaţi. Similar este şi pentru Oficiul de Probaţiune.
Astfel, reiterăm că documentele de politici în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile nu conţin abordări
clare şi concrete pentru fiecare actor instituţional, dar şi pentru fiecare angajat al instituţiilor respective.
Reglementările ce se referă la domeniul prevenirii delincvenţei juvenile sunt fragmentare şi confuze, fiind
incluse doar unele sintagme generale în diverse acte normativ-juridice, cum ar fi Legea cu privire la Poliţie
şi statutul poliţistului, Legea cu privire la probaţiune etc.
Legislaţia Republicii Moldova nu prescrie foarte clar atribuţiile poliţiştilor, asistenţilor sociali, cadrelor
didactice şi ale altor actori comunitari în ceea ce priveşte prevenirea delincvenţei juvenile, iar imperfec-
ţiunile legislaţiei sunt compensate uneori doar prin practici instituţionale sau mecanisme intersectoriale
stabilite la nivel local. Un anumit nivel de claritate în domeniul prevenţiei delincvenţei juvenile s-a adus
prin adoptarea Legii nr.140 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi
de părinţi.
Totodată, nu toate instituţiile au elaborat instrucţiuni metodice sau alte acte interne ce ar compensa
lacunele legislative, ceea ce creează situaţii de inconsecvenţă în acţiunile instituţiilor responsabile de pro-
tecţia copilului. Sigur, pentru specialişti, în aşa situaţie, este dificil de a efectua acţiuni eficiente de prevenire
a delincvenţei juvenile, cu atât mai mult în parteneriat.
Se recomandă:
• elaborarea şi adoptarea unei legi cadru cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile (o hotărâre de Guvern nu ar fi
suficient deoarece implică şi reglementarea competenţelor APL), care ar determina, printre altele: conceptul prevenirii
delincvenţei juvenile (inclusiv prevenirea primară, secundară şi terţiară), instituţiile responsabile şi cele ce urmează
a fi implicate şi competenţele acestora la nivel central şi local; modalitatea de planificare şi realizare a activităţilor de
prevenire a delincvenţei juvenile; modalitatea de desfăşurare a acţiunilor în parteneriat, inclusiv implicarea actorilor
nestatali şi persoanelor private în acţiunile de prevenire a delincvenţei juvenile. Cu certitudine, procesul de elaborare
trebuie să fie unul participativ. O modalitate alternativă ar fi includerea în actele normativ-juridice sectoriale a pre-
vederilor respective, dar aceasta nu va înlătura lacuna de reglementare în ceea ce priveşte conceptul de prevenire
a delincvenţei juvenile şi modul de interacţiune în planificarea şi realizarea activităţilor de prevenire a delincvenţei
juvenile. O altă modalitate ar fi completarea Legii nr.140 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi
a copiilor separaţi de părinţi, dar o asemenea opţiune ar însemna modificarea obiectului de reglementare al legii şi
includerea într-o singură lege a două domenii de reglementare, chiar dacă și conexe;
• revizuirea actelor normativ-juridice în vigoare în vederea racodării la legea cadru cu privire la prevenirea delincvenţei
juvenile, dar şi consolidării instituţiilor juridice conexe (ex. responsabilitatea părinţilor). Acest exerciţiu ar presupune
specificarea clară a atribuţiilor în legile de bază ale instituţiilor publice şi excluderea reglementărilor prea generale;
• adoptarea planului operaţional (de către instituţia centrală responsabilă şi instituţiile cooptate/implicate) de prevenire
a delincvenţei juvenile pentru un an calendaristic;
• revizuirea şi specificarea în regulamente şi fişe de post ale specialiştilor a atribuţiilor specifice în domeniul prevenirii
delincvenţei juvenile;
• elaborarea, adoptarea de către instituţiile centrale a instrucţiunilor metodologice pentru fiecare categorie de specialişi
şi, după caz, instruirea specialiştilor.
5.5 ACTIVITATEA POLIŢIEI DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI

JUVENILE
În contextul cadrului normativ şi conceptual existent referitor la prevenirea delincvenţei juvenile, pe fundalul încercării de
a redimensiona relaţiile dintre comunitate şi poliţie şi a îmbunătăţi imaginea poliţiei în ansamblu, IGP demonstrează suficientă
deschidere şi inventivitate, aşa încât să contribuie la reducerea incidenţei delincvenţei juvenile.
În categoria activităţilor generale de informare desfăşurate de către poliţie, se înscriu mai multe acţiuni, inclusiv for-
mularea de recomandări generale referitor la evitarea anumitor situaţii de risc (ex. pentru prevenirea victimizării194; recomandări
pentru copii şi părinţi pentru prevenirea accidentării copiilor195, pentru prevenirea accidentelor rutiere cu implicarea copiilor196;
pentru evitarea pericolului neglijării şi lăsării copiilor fără supraveghere197; prevenirea abandonului de domiciliu al copiilor198;
pentru siguranţa personală în perioada vacanţei şi prevenirea suicidului în mediul copiilor199 etc.), distribuirea de pliante200. Este
salutabil că aceste activităţi fac referinţă la anumite domenii specifice, dar lansează concomitent şi subiecte ce ţin
de responsabilizarea părinţilor, copiilor, altor actori comunitari, ceea ce, implicit, are un impact pozitiv asupra
prevenirii delincvenţei juvenile.
Unele activităţi ale IGP sunt orientate nemijlocit la prevenirea comportamentului delincvent (ex. activitatea „Compor-
tamentul nobil în instituţie şi societate”201; întruniri cu colectivele părinteşti şi corpul didactic din cadrul instituţiilor de învăţământ
din ţară202; întrunirile cu copiii203), inclusiv campania de informare „Un copil informat – un copil protejat”, ce a cuprins pregătirea
copiilor către noul an şcolar, pregătirea copiilor către vacanţă204, activităţi de sensibilizare în cadrul taberelor de odihnă205. Doar în
perioada 15-24 decembrie 2014, în cadrul campaniei naţionale de informare „Un copil informat – un copil protejat”, în 1361 in-
stituţii de învăţământ preuniversitare angajaţii poliţiei au desfăşurat 2793 sesiuni de informare, în cadrul cărora 124138 de copii
au fost familiarizaţi de către angajaţii poliţiei privitor la siguranţa traficului rutier, securitatea în perioada de studii, consecinţele
negative ale consumului de droguri, alcool, tutun, violenţa între semeni şi consecinţele comportamentului agresiv, răspunderea
contravenţională şi penală a copiilor, riscul traumatizării pe timp de iarnă, precum şi măsurile de securitate, întrunind şi reco-
mandări de evitare a situaţiilor de risc206.
Multiple activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile sunt desfăşurate în cadrul operaţiunilor speciale. Spre exemplu, ope-
raţiunea specializată „Grija”, desfăşurată de Inspectoratul General al Poliţiei, a avut ca scop asigurarea securităţii şi ordinii publice,
realizarea măsurilor eficiente de prevenire şi combatere a delicvenţei juvenile, precum şi prevenirea traumatismului în rândul copi-
ilor207. Doar în perioada vacanţei de toamnă, 25 octombrie – 2 noiembrie 2014, au fost verificaţi la domiciliu 1092 de minori aflaţi
în vizorul poliţiei şi 466 de familii needucogene, totodată fiind luaţi în evidenţă 22 de minori care manifestă comportament deviant.
Conform IGP208, angajaţii poliţiei şi reprezentanţii serviciilor desconcentrate în teritoriu au desfăşurat 273 de razii pentru prevenirea
comportamentului deviant al copiilor. În cadrul raziilor au fost verificate 809 instituţii de agrement şi locuri de concentrare a minorilor
(parcuri, subsoluri, gări auto şi feroviare etc.) şi 167 internet-cafenele. Au fost depistaţi 52 de minori aflaţi în locuri publice fără supra-
vegherea părinţilor, din care 7 în stare de ebrietate alcoolică, iar 45 practicau vagabondajul şi cerşitul. De asemenea, angajaţii poliţiei
au contribuit la plasarea a 16 copii identificaţi şi evaluaţi ca fiind în situaţie de risc, 6 din ei fiind plasaţi în regim de urgenţă şi 10 – în
regim planificat. Concomitent, au fost pornite 197 de cauze contravenţionale, inclusiv: 129 în privinţa părinţilor care nu-şi onorează
obligaţiile de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului (art.63 al CC); 2 – pentru comercializarea produselor din tutun şi a
băuturilor alcoolice către minori (art.91 alin.(2) CC), 2 – pentru comercializarea băuturilor alcoolice către minori (art.286 alin.(4) CC)
şi 64 – alte contravenţii. Adiţional, în adresa Consiliilor locale pentru protecţia drepturilor copilului au fost expediate 83 de prezentări
pentru aplicarea măsurilor de influenţă publică şi implicarea în soluţionarea problemelor copiilor aflaţi în dificultate, precum şi 37 de
sesizări şi înştiinţări în adresa organelor abilitate.
În cadrul operaţiunii specializate „Grija”, în perioada 25 decembrie 2014 – 11 ianuarie 2015 (timp în care copiii s-au aflat
în vacanţa de iarnă), au fost desfăşurate209 836 razii atât de angajaţii Poliţiei, cât şi de reprezentanţii serviciilor desconcentrate în
teritoriu, abilitate cu competenţe în domeniul protecţiei drepturilor copilului. În cadrul raziilor au fost verificate 1267 instituţii de
agrement şi locuri de concentrare a minorilor (parcuri, subsoluri, gări auto şi feroviare etc.) şi internet-cafenele. IGP susţine că
au 79 – practicau vagabondajul şi cerşitul. Totodată, cu ajutorul poliţiştilor au fost identificaţi 50 de copii şi evaluaţi ca fiind în
situaţie de risc (43 din ei fiind plasaţi în regim de urgenţă şi 7 în regim planificat)210. Este salutabil că se încearcă a responsabiliza
61
părinţii prin materiale informative (poliţiştii au repartizat în rândul părinţilor şi copiilor recomandări privind pericolul neglijării
şi lăsării copiilor fără supraveghere, pentru prevenirea comportamentului deviant şi victimizării acestora) şi pornirea cauzelor
contravenţionale în privinţa părinţilor care nu îşi onorează obligaţiile de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului (art.63
al CC); cu privire la aducerea minorilor la starea de ebrietate (art.88 CC); comercializarea produselor din tutun şi a băuturilor
alcoolice către minori (art.91 alin.(2) CC) etc. Conform IGP, în adresa Consiliilor locale pentru protecţia drepturilor copilului au fost
expediate 164 de prezentări pentru aplicarea măsurilor de influenţă publică şi implicarea în soluţionarea problemelor copiilor
aflaţi în dificultate, precum şi 121 de sesizări şi înştiinţări în adresa organelor abilitate211.
Sunt de menţionat şi abordările proactive, pe care şi le asumă în ultima perioadă de timp IGP (ex.practicarea jocurilor
vesele şi a conceptului pedagogic al fotbalului distractiv „Fun-Football Concept”212; Poliţia în imaginaţia mea213; De la inimă la
inimă214 etc.). Experienţa altor state arată clar că acestea au un impact mult mai mare asupra formării personalităţii copilului,
decât orele informative la care copiii sunt „responsabilizaţi”.
5.5.1 Opinia poliţiştilor privind activitatea de prevenire a

delincvenţei juvenile
Poliţiştii au fost întrebaţi dacă în ultimii 3 ani au beneficiat de instruire referitor la metodele şi tehnicile de prevenire a
delincvenţei juvenile/a abuzului, neglijenţei, exploatării copiilor.
Poliţişti. Gradul de instruire a poliţiştilor cu referire la metodele şi tehnicile de prevenire a delincvenţei juvenile
nu răspund
31% din poliţiştii respondenţi la chestionar au menţionat 4%
9%
că în ultimii 3 ani au beneficiat de instruire în acest domeniu, 27% prea multe
29% consideră că instruirile la acest subiect sunt suficiente, suficient
4% sunt de opinia că acestea au fost chiar prea multe, 27%
sunt de părerea că posedă o calificare insuficientă de- 29% parţial
oarece nu au fost instruiţi în acest domeniu, iar 9% nu au
nu
oferit un răspuns la această întrebare. 31%
Poliţişti. Materialele necesare pentru desfăşurarea activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile
Cu referire la faptul dacă poliţia dispune de materialele ne- 6%

cesare pentru distribuire beneficiarilor (broşuri, pliante etc.) şi nu a răspuns
30%
desfăşurare a activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile,
34% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au expus opinia da, elaborate de IGP
34%
că posedă suficiente materiale care au fost elaborate de IGP în parţial
parteneriat cu alte instituţii, 30% sunt de părerea că astfel de
materiale au fost distribuite parţial, 30% au indicat că nu nu
30%
dispun de materiale informative suficiente, iar 6% au
fost indecişi.
Poliţişti. Recomandări, ghiduri privind metodele şi tehnicile de prevenire a delincvenţei juvenile distribuite în
ultimii 3 ani
8%
21%
Poliţiştii respondenţi la chestionar au afirmat în proporţie
nu răspuns
de 43% că recomandările, ghidurile referitor la metodele şi
suficient tehnicile de prevenire a delincvenţei juvenile/prevenirii abu-
28% zului, neglijenţei, exploatării copiilor au fost distribuite parţial
parţial în ultimii 3 ani, 28% consideră că acestea sunt suficiente,
nu 21% au expus opinia că nu au primit astfel de mate-
43% riale, iar 8% au fost indecişi.
Poliţişti. Nivelul de dotare a poliţiştilor la locul de muncă

3%
7% La întrebarea ce vizează nivelul de dotare a poliţiştilor la

nu a răspuns locul de muncă cu echipament, mijloace de transport etc.,
necesare pentru desfăşurarea activităţilor de prevenire a de-
da
30%
lincvenţei juvenile, 60% dintre poliţiştii respondenţi la
60% parţial chestionar au afirmat că nu sunt dotaţi suficient, 30%
sunt de părerea că sunt dotaţi parţial, 7% consideră că sunt
nu
dotaţi suficient, iar 3% nu au răspuns.
Poliţişti. Disponibilitatea programelor de prevenire

primară a delincvenţei juvenile
5%
nu a răspuns Poliţiştii respondenţi la chestionar au menţionat în pro-
18%
31% porţie de 46% că în prezent dispun parţial de programe de
da prevenire primară a delincvenţei juvenile, 18% consideră că
parţial
aceste programe sunt suficiente, 31% sunt de părerea că
astfel de programe nu sunt aplicate, iar 5% nu au răs-
nu puns.
46%
Poliţişti. Disponibilitatea programelor de prevenire secundară a delincvenţei juvenile
În ceea ce priveşte programele de prevenire a delincvenţei

9%
nu a răspuns
juvenile în rândul copiilor cu comportament delincvent ocazi-
10%
32% onal, 49% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar sunt de
da părerea că acestea se implementează parţial, 32% dintre
respondenţi afirmă că nu cunosc şi nu aplică programe
parţial
de prevenire secundară, 10% sunt de opinia că aceste pro-
nu grame se aplică, iar 9% nu au răspuns.
49%
63
Poliţişti. Disponibilitatea programelor de prevenire terţiară a delincvenţei juvenile
Studiile în domeniu arată că în rândul copiilor cu compor-
tament delincvent persistent există un risc mai ridicat de reci- 10%
nu răspund
divă, fapt ce impune necesitatea elaborării şi aplicării unor pro- 10%
34%
grame de prevenire terţiară a delincvenţei juvenile. 46% dintre da
poliţiştii respondenţi la chestionar sunt de opinia că asemenea
programe se implementează parţial, 34% consideră că aces- uneori
tea sunt inaplicabile, 10% susţin că acestea se aplică, iar alte nu
46%
10% au fost indecişi.
Poliţişti. Dificultăţi în comunicarea cu copiii cu comportament antisocial sau delincvent

Pentru implementarea programelor de prevenire a de- 4%
lincvenţei juvenile, poliţiştii trebuie să dispună de modele de 11%
nu a răspuns
comunicare constructivă cu minorii. Fiind întrebaţi dacă în pre-
zent au dificultăţi, impedimente de comunicare, de interacţiu- da
ne cu copiii cu comportament antisocial sau delincvent, 51%
51% parţial
dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au indicat că 34%
nu întâmpină impedimente în comunicarea cu copiii, nu
34% au indicat că asemnea incidente ar putea apărea parţial,
11% consideră că întâlnesc dificultăţi în comunicare, iar 4%
sunt indecişi.
Poliţişti. Aprecierea propriei activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile (autoevaluare)
35 34%
Poliţiştii au fost rugaţi să aprecieze propria activi- 30

tate de prevenire a delincvenţei juvenile (specificând
de la 1 – rău, la 10 – excelent). Analizând rezultatele, 25 23%
constatăm că majoritatea respondenţilor şi-au 20

atribuit nota 8 la activitatea de prevenire a de-
lincvenţei juvenile. Se pare că aceştia au fost suficient 15 12%
de autocritici. 10 9% 9%
Astfel, în jur de 1/3 dintre poliţiştii respon- 5 4%

denţi la chestionar sunt de părerea că posedă o 3%
2%
1% 1%
2%
calificare insuficientă deoarece nu au fost instru- 0 nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

iţi referitor la metodele şi tehnicile de prevenire
a delincvenţei juvenile/prevenire a abuzului, neglijenţei, exploatării copiilor; nu dispun de materiale informative
suficiente; recomandările, ghidurile referitor la metodele şi tehnicile de prevenire a delincvenţei juvenile/abuzului,
neglijenţei, exploatării copiilor au fost distribuite parţial în ultimii 3 ani; programele de prevenire primară a delinc-
venţei juvenile nu se aplică; nu cunosc şi nu aplică programe de prevenire secundară; au menţionat că ar putea să se
confrunte cu impedimente în comunicarea cu copiii, afirmând că nu sunt dotaţi suficient. 1/3 dintre ei şi-au atribuit
nota 8 la activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile, altă 1/3 – calificativul 6 sau 7.
Corespunzător, MAI şi IGP urmează să întreprindă toate măsurile instituţionale şi administrative pentru elaborarea reco-
mandărilor, ghidurilor referitor la metodele şi tehnicile de prevenire a delincvenţei juvenile şi instruirea poliţiştilor; elaborarea
materialelor informative pentru distribuire; elaborarea, instruirea poliţiştilor şi implementarea programelor de prevenire primară
şi secundară a delincvenţei juvenile; dotarea cu echipamentul necesar pentru desfăşurarea activităţilor de rigoare.
5.5.2 APRECIEREA ACTIVITĂŢII POLIŢIEI DE PREVENIRE A DELINC-

VENŢEI JUVENILE
5.5.2.1 Aprecierea generală a activităţii poliţiei de prevenire a
Poliţişti. Calitatea activităţii poliţiei de prevenire a delincvenţei juvenile
35 34%
Fiind solicitaţi să aprecieze pe o scară de la 1
30 la 10 calitatea activităţii poliţiei de prevenire a de-
25
lincvenţei juvenile, 34% dintre poliţiştii respon-
20%
denţi la chestionar au atribuit calificativul
20
8. Se pare că, în cazul aprecierii propriei activităţi,
15 poliţiştii au fost mai autocritici.
11%
10%
10 9%
5%
5 4%
3%
2%
1% 1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Poliţişti. Rezultatul activităţilor de prevenţie desfăşurate de către poliţie

Calificativul atribuit de respondenţi activităţii de prevenţie desfăşurate de poliţie
activităţi de lucru Poliţiştii au fost rugaţi să

8%
cu agenţii economici aprecieze pe o scară de la 1
activităţi de lucru cu părinţii 8% la 10 (calificativul 1 înseamnă
activităţi de lucru
8%
fără rezultat/impact, 10 – re-
cu copiii în grup
zultat/impact mare) eficienţa/
activităţi de lucru
individual cu copiii 8% impactul/rezultatul activităţi-
intervenţiile poliţiei de
curmare a infracţiunilor
8% lor desfăşurate de către poliţie
activităţi cu caracter
asupra nivelului delincvenţei
8%
informativ în şcoală juvenile în ţară. Majoritatea
sensibilizarea opiniei publice 8% respondenţilor au indicat
razii 8%
printre cele mai eficiente
programe de lucru cu
activităţiile şi programele
membrii din comunitate 7% de lucru în grup cu copiii,
programe de lucru în
echipe multidisciplinare 7% lucrul cu părinţii şi agenţii
2 7
economici, participarea în
0 1 3 4 5 6 8
echipe interdisciplinare,
atribuindu-le calificativul 8.
65
APL şi asistenţii sociali. Aprecierea activităţii poliţistului de sector de prevenire a delincvenţei juvenile
20%
Asistenţii sociali şi reprezentanţii APL au fost rugaţi 20
să aprecieze pe aceeaşi scară de la 1 la 10 activitatea 16% 16%

poliţistului de sector de prevenire a delincvenţei juveni- 15 14%
le (specificând de la 1 – rău, la 10 – excelent). Cei mai 12%
mulţi respondenţi (20%) au atribuit poliţistului 2%
de sector nota 8 la activitatea de prevenire a de- 10
lincvenţei juvenile. 7%
2% 2%
1%
0%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
APL şi asistenţi sociali. Rezultatul activităţilor de prevenţie desfăşurate de către poliţie
Asistenţii sociali şi reprezen- activităţi de lucru în

8
echipe multidisciplinare
tanţii APL, de asemenea, au fost
activităţi cu membrii
solicitaţi să aprecieze pe o scară de din comunitate 1
la 1 la 10 (calificativul 1 înseamnă activităţi cu
agenţii economici 1
fără rezultat/impact, 10 – rezultat/
razii 7
impact mare) eficienţa/ impactul/ sensibilizarea opiniei
rezultatul activităţilor desfăşurate publice generale şi
a copiilor în special
6,5
de către poliţie asupra nivelu- activităţi cu caracter
informativ-educativ în 8
lui delincvenţei juvenile în ţară. instituţiile de învăţământ
intervenţiile poliţiei de
Respondenţii la chestionar au curmare a infracţiunilor 7
atribuit calificativul 8 pentru activităţi individuale 4

cu copiii
activităţi şi programe de lucru
activităţi cu copiii în grup
în grup cu copiii, activităţi cu 8
caracter informativ-educativ activităţi cu părinţii 3

în instituţiile de învăţământ, 0 1 2 3 4 5 6 7 8
activităţi de lucru în echipe
multidisciplinare.
Profesori. Aprecierea activităţii poliţistului de sector de prevenire a delincvenţei juvenile

30
27%
Similar, profesorii şi angajaţii sistemului de edu-
25
caţie au fost rugaţi să aprecieze pe o scara de la 1 la 21%
10 activitatea poliţistului de sector de prevenire a 20 19%
delincvenţei juvenile (specificând de la 1 – rău, la 10
– excelent). Cei mai mulţi respondenţi (27%) au 15
atribuit poliţistului de sector nota 8 la activita- 10

tea de prevenire a delincvenţei juvenile. 5%
6% 6% 5%
6%
5
2% 2%
1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund
Profesori. Rezultatul activităţilor de prevenţie desfăşurate de către poliţie
activităţi de lucru în
echipe multidisciplinare 5% Profesorii au fost rugaţi
activităţi cu membrii comunității 5%
să aprecieze pe aceeaşi sca-
ră de la 1 la 10 (calificativul
5%
activităţi cu agenţii economici
1 înseamnă fără rezultat/
razii 7% impact, 10 – rezultat/
sensibilizarea opiniei publice
7%
impact mare) eficienţa/
generale şi a copiilor în special
impactul/rezultatul activi-
activităţi cu caracter informativ-educativ
în instituţiile de învăţământ
8% tăţilor desfăşurate de poliţie
intervenţiile poliţiei
7% asupra nivelului delincven-
de curmare a infracţiunilor
ţei juvenile în ţară. Profe-
activităţi individuale cu copiii 8%
sorii au atribuit calificativul
activităţi cu copiii în grup 5% 8 pentru activităţile şi
activităţi cu părinţii 8%
programele de lucru
individual cu copiii, ac-
0 1 2 3 4 5 6 7 8
tivităţile şi programele
de lucru în grup cu copiii,
activităţile şi programele de lucru cu părinţii.
Părinţi. Aprecierea generală a activităţii poliţistului de sector
actionează doar când sunt cazuri grave 2% Părinţii au avut posi-

are o activitate bună 1% bilitatea de a-şi exprima
când ne adresăm la 1%
polițist nu face nimic liber opinia cu referire la
discută cu copiii 1% prestaţia poliţistului de
este satisfacătoare 1% sector, în general. În opi-
începe și nu rezolvă problema 1% nia părinţilor, poliţiştii
lipsa de profesionalism 1% au obţinut calificativul
nu am vazut mari actiuni 2% 5 pentru că sunt pasivi,
nu este polițist în sat 2% nu sunt receptivi şi nici
nu se fac întâlniri cu localnicii 1% pregătiţi corespun-
nu sunt receptivi 2%
polițistul nu locuiește în localitate și zător, se implică doar
2%
e foarte greu de găsit când vor, se ocupă de
se implică doar când vrea 2%
lucrează puțin caz doar după ce copi-
1%
se ocupă doar după ce lul a săvârşit o infracţi-
a fost comisă infracțiunea 2%
une, iar în unele localităţi,
este ocupat 1%
este pasiv 1%
în general, nu este poliţist
vine numai la chemări 2%
în sector. Cele 75% din
nu răspund 75% chestionare fără de
răspuns de asemenea
0 10 20 30 40 50 60 70 80
sunt îngrijorătoare.
Majoritatea părinţilor respondenţi la chestionar au atribuit poliţistului de sector nota 5 şi la activitatea de

prevenire a delincvenţei juvenile (apreciind pe o scară de la 1 – rău, la 10 – excelent).
67
Părinţi. Aprecierea activităţii poliţistului de sector de prevenire a delincvenţei juvenile
25
22%
20
17%
16%
15
12%
10
8%
7%
6%
5%
5 4%
3%
0%
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund
Părinţi. Rezultatul activităţilor de prevenţie desfăşurate de către poliţie

activităţi de lucru în
echipe multidisciplinare 6
activităţi cu membrii
din comunitate 1
activităţi cu agenţii economici 1
razii 5
sensibilizarea opiniei
publice generale şi 5
a copiilor în special
activităţi cu caracter
informativ-educativ în 9
instituţiile de învăţământ
intervenţiile poliţiei de 8
curmare a infracţiunilor
activităţi individuale cu copiii 8
activităţi cu copiii în grup 6
activităţi cu părinţii 6
0 2 4 6 8 10
Părinţii au fost rugaţi să aprecieze pe o scară de la 1 la 10 (calificativul 1 înseamnă fără rezultat/impact, 10 – rezultat/impact
mare) eficienţa/impactul/rezultatul activităţilor desfăşurate de către poliţie asupra nivelului delincvenţei juvenile în ţară. Părin-
ţii au atribuit calificativul 9 activităţilor cu caracter informativ-educativ în instituţiile de învăţământ, deoarece ei
cunosc cel mai bine necesităţile copiilor; probabil activităţile informative ar trebui intensificate.
Întrebaţi despre contribuţia poliţiei în general la prevenirea delincvenţei juvenile, participanţii la focus grupuri au menţionat
că în ultimul an se observă un suport mai mare din partea poliţiei prin implicarea acestora în campanii de informare a
cetăţenilor, organizarea lecţiilor în şcoală şi distribuirea materialelor informative. Anul 2014 a fost consacrat inspec-
torului de sector şi au fost organizate campanii cu genericul „Cunoaşteţi poliţistul”, „Un copil informat – un copil protejat”, au fost
distribuite materiale informative care cuprind numerele de telefon ale poliţiştilor. Prin aceste campanii de informare, a sporit,
pe de o parte, activismul cetăţenilor în raportarea infracţiunilor şi contravenţiilor, pe de altă parte, s-a îmbunătăţit
atitudinea populaţiei faţă de poliţie. Este adevărat că mai trebuie mult de lucrat ca să sporim încrederea cetăţenilor în poliţie, dar
totuşi sunt schimbări pozitive.
Tot în scop de prevenire a delincvenţei, poliţia întreprinde acţiuni de depistare şi sancţionare a agenţilor economici
care vând alcool sau ţigări minorilor, dar aceştia plătesc amenda, după care aplică aceleaşi practici defectuoase.
Acţiunile de informare a copiilor se fac planificat, cu suportul Direcţiei educaţie şi a Centrului de Sănătate. Totodată, se
observă o comunicare deschisă a poliţiei cu instituţiile educaţioale şi de asitenţă socială. S-a expus opinia că Legea nr.140 privind
copiii aflaţi în situaţii de risc a schimbat modul de abordare a copiilor aflaţi în situaţii de risc, inclusiv a activizat intervenţia
poliţiei în comun cu asistenţii sociali faţă de familiile aflate în riscul de a intra în contact cu sistemul de justiţie.
Dincolo de identificarea schimbărilor pozitive, în ceea ce priveşte abordarea şi implicarea poliţiei în acţiuni de prevenire a
delincvenţei juvenile, majoritatea participanţilor au enunţat că reducerea funcţiei de inspector pentru minor, ca efect al reformei
în poliţie, a condus la abordarea inconsecventă a segmentului. Poliţiştii de sector au multe atribuţii şi au în asistenţă multe
categorii de beneficiari, respectiv, ei se ocupă de acţiunile care sunt de urgenţă şi mai puţin au timp să facă acţiuni de prevenire
a delincvenţei, acest domeniu fiind abordat superficial. Odată cu această schimbare, există riscul ca poliţiştii de sector să aibă
aceeaşi abordare a maturilor infractori şi a copiilor, ceea ce ar putea genera consecinţe negative pentru minori, iar o astfel de
abordare ar putea fi în detrimentul copiilor. S-a expus şi opinia că poliţiştii de sector nu au fost instruiţi în vederea interacţiunii
cu copiii şi nu cunosc metode constructive de lucru cu minorii, inclusiv la capitolul prevenţie a delincvenţei. Chiar şi dacă s-ar
realiza instruiri pentru poliţiştii de sector, participanţii nu împărtăşesc optimismul că ar fi o soluţie, pentru că în lucrul cu minorii
sunt necesare nu numai cunoştinţe şi competenţe, dar şi anumite trăsături personale. Mai mult decât atât, participanţii consideră
că persoana care face prevenire trebuie să reprezinte pentru copil o autoritate. În acest context, participanţii au expus ideea că
revenirea la vechiul model de asistenţă a minorilor, prin investirea unui poliţist cu atribuţii de lucru cu minorii, ar fi mult mai
eficientă şi ar asigura continuitatea în prevenţia delincvenţei şi asistenţa copiilor aflaţi în conflict cu legea.
Printre indicatorii ce denotă schimbările pozitive în poliţie s-a remarcat că poliţiştii referă cazurile copiilor în risc de a
intra în conflict cu legea către serviciile de asistenţă psiho-pedagogică publice şi private. În ultimul an, se remarcă
că s-a ridicat nivelul de cultură generală al angajaţilor poliţiei şi se observă tendinţe de comunicare eficientă
(non-autoritară) cu cetăţenii, această abordare determinând creşterea gradului de respect al poliţiştilor faţă de
cetăţeni şi invers.
Sigur, sunt voci care spun şi altfel, dar sunt în minoritate: „poliţia referă cazurile ca să scape de ele”, „poliţiştii nu sunt
autoritate pentru copiii care au trecut deja prin sistem”, „intervin când arde”, „sunt poliţişti noi care nu prea cunosc satul”, „secto-
riştii vin şi pleacă din funcţie”, „nu prea îi vedem prin sate, mai ales când trebuie cel mai mult şi noaptea”, „prevenţia nu se face
la mobil, trebuie să fii în sat”, „poliţia de patrulare nu face prevenire, dar atribuţiile poliţiei rutiere”, „mulţi n-au idee cum trebuie
de comunicat cu copiii”, „minorii nu-s prioritate pentru poliţie”, „acţionează doar dacă au ordin”, „nu se reduce tot la activităţi
de informare prin şcoli”, „sectoriştii au atâtea atribuţii că nu reuşesc să fie nici ca pompierii, gândiţi-vă 3000 de persoane la un
poliţist” etc. Suntem tentaţi a crede că există şi asemenea practici, totodată, reforma instituţională va produce impact în timp şi
nu imediat, respectiv, este nevoie de un credit de încredere pentru ca poliţia să-şi redimensioneze activitatea.
1/3 dintre poliţişti au atribuit nota 8 la activitatea poliţiei de prevenire a delincvenţei juvenile, altă 1/3 – cali-
ficativul 6 sau 7. Majoritatea respondenţilor au indicat printre cele mai eficiente activităţile şi programele de lucru
cu copii în grup, lucrul cu părinţii şi agenţii economici, participarea în echipe interdisciplinare. Jumătate dintre re-
prezentanţii APL şi asistenţii sociali au atribuit între 6 şi 8 activităţii poliţistului de sector de prevenire a delincvenţei
juvenile, menţionând printre cele mai eficiente programele poliţiei de lucru cu copiii în grup, activităţile cu caracter
informativ-educativ în instituţiile de învăţământ, activităţile de lucru în echipe multidisciplinare. Jumătate dintre
profesori au atribuit între 6 şi 8 activităţii poliţistului de sector de prevenire a delincvenţei juvenile, menţionând
printre cele mai eficiente programele poliţiei de lucru individual cu copiii, activităţile şi programele de lucru cu copiii
în grup, activităţile şi programelw de lucru cu părinţii. Majoritatea părinţilor respondenţi la chestionar au atribuit
poliţistului de sector nota 5 şi la activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile, şi nota 9 - activităţilor cu caracter
informativ-educativ în instituţiile de învăţământ.
69
În pofida constatării unor practici defectuoase, în ansamblu, se atestă o serie de tendinţe pozitive, precum: un suport mai
mare din partea poliţiei prin implicarea acestora în campanii de informare a cetăţenilor, organizarea lecţiilor în şcoală şi distribu-
irea materialelor informative; acţiunile de informare a copiilor se fac planificat; poliţiştii referă cazurile copiilor în risc de a intra
în conflict cu legea către serviciile de asistenţă psiho-pedagogică publice şi private; se observă tendinţe de comunicare eficientă
(non-autoritară) cu cetăţenii, ca efect a sporit activismul cetăţenilor în raportarea infracţiunilor şi contravenţiilor; s-a îmbunătăţit
atitudinea populaţiei faţă de poliţie.
Corespunzător, MAI şi IGP urmează a lua toate măsurile instituţionale şi administrative pentru a consolida tendinţele poziti-
ve şi anume implicarea în activităţi comune de prevenire a delincvenţei juvenile la nivel local, abordarea deschisă a parteneriate-
lor în comunitate, asigurarea comunicării non-autoritare cu copiii, părinţii şi factorii privaţi din comunitate. Totodată, înlăturarea
unor practici defectuoase care continuă să există în anumite localităţi prin sporirea gradului de vizibilitate a activităţii poliţistului
de sector, asigurarea unei comunicări continue între poluţistul de sector şi instituţiile publice din comunitate, asigurarea accesi-
bilităţii poliţistului de sector pentru membrii comunităţii în orice timp al zilei.
5.5.2.2 Activitatea poliţiei de sensibilizare a opiniei publice generale

şi a copiilor în special pentru prevenirea delincvenţei juvenile
Poliţişti. Impactul sensibilizării opiniei publice generale şi a copiilor în special asupra nivelului delincvenţei
juvenile în ţară
30
26% dintre poliţiştii respondenţi la
26%
chestionar au atribuit activităţii de sensi-
25 bilizare a opiniei publice şi a copiilor califi-
cativul 8, 16% au apreciat cu 7, iar 15% –
20 cu 6 (calificativul 1 înseamnă fără rezultat/
16%
impact, iar 10 – rezultat/impact mare).
15%
15 13%
10 9%
8%
5 4%
3%
2% 2% 2%
0
nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
APL şi asistenţi sociali. Impactul sensibilizării opiniei publice generale şi a copiilor în special asupra nivelului
delincvenţei juvenile în ţară
20 19% 19% Câte 19% dintre asistenţii sociali şi re-
18%
prezentanţii APL respondenţi la chestionar
15%
au calificat impactul activităţii de sensibili-
15
zare a opiniei publice generale şi a copiilor
cu calificativele 5, respectiv, 6; 18% – cu
7, şi 15% din respondenţi – cu 8 (califi-
10
8%
9% cativul 1 înseamnă fără rezultat/impact, iar
10 – rezultat/impact mare).
5 4%
3%
2% 2%
1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Impactul sensibilizării opiniei publice generale şi a copiilor în special asupra nivelului delincvenţei
juvenile în ţară
20 19% 19%
16% 16% Câte 19% dintre profesorii respondenţi la ches-

15 tionar, la impactul activităţii de sensibilizare a opiniei
publice generale şi a copiilor în special, au atribuit
calificativele 7 şi 5, următoarele (câte 16%) au fost
10
8%
menţionate cu calificativele 6 şi 8.
7%
6%
5
3% 3%
2% 2%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Părinţi. Impactul sensibilizării opiniei publice generale şi a copiilor în special asupra nivelului delincvenţei
juvenile în ţară
20
20% La rândul lor, părinţii respondenţi la chestionar
18% au atribuit impactului activităţii de sensibilizare a
opiniei publice generale şi a copiilor în special cali-
15 ficativele 5 (20%), 8 (18%) şi 6 (13%).
13%
11%
10
10%
Astfel, majoritatea poliţiştilor, reprezentanţi-
8%
7% lor APL, asistenţilor sociali, profesorilor, mai puţin
6% părinţii au calificat impactul activităţii poliţiei de
5
3%
sensibilizare a opiniei publice generale şi a copiilor
2% 2% în special pentru prevenirea delincvenţei juvenile cu
0
calificativele 6 şi 8.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund
5.5.2.3 Activităţile cu caracter informativ-educativ în instituţiile de învă-

ţământ pentru prevenirea delincvenţei juvenile desfășurate de poliție
Poliţişti. Impactul activităţii cu caracter informativ-educativ în instituţiile de învăţământ pentru prevenirea
delincvenţei juvenile desfășurate de poliție
30
26%
25 Impactul activităţilor cu caracter informa-
tiv-educativ în instituţiile de învăţământ pentru pre-
20 19%
venirea delincvenţei juvenile a fost apreciat (califica-
15
15% tivul 1 – fără rezultat/impact, 10 – rezultat/impact
mare) de către poliţiştii respondenţi la chestionar,
10
10%
9%
8%
după cum urmează: cu nota 10 – 8%, cu 9 – 19%
6% și cu 8 – 26%.
5
2% 2% 2%
1%
0
nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
71
Reprezentanţii APL şi asistenţii sociali. Impactul activităţilor cu caracter informativ-educativ în instituţiile de
învăţământ pentru prevenirea delincvenţei juvenile, desfășurate de poliție
25%
25
Impactul activităţilor cu caracter informativ-edu-
cativ în instituţiile de învăţământ pentru prevenirea de- 20
lincvenţei juvenile a fost apreciat (calificativul 1 – fără
rezultat/impact, 10 – rezultat/impact mare) de către 15
reprezentanţii APL şi asistenţii sociali respondenţi la 13% 13%
12%
chestionar, după cum urmează: cu 10 – 5%, 9 – 9%,
10 9% 9%
8 – 25%, 7 – 13%, 6 – 9%, 5 – 13% și cu 4 – 8%. 8%
5%
5 4%
2%
0%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Impactul activităţilor cu caracter informativ-educativ în instituţiile de învăţământ pentru prevenirea

30%
30
cativ în instituţiile de învăţământ pentru prevenirea 25
delincvenţei juvenile a fost apreciat (calificativul 1 –

20
fără rezultat/impact, 10 – rezultat/impact mare) de
către profesorii respondenţi la chestionar, după cum 15
urmează: cu 10 –1%, 9 – 9%, 8 – 30%, 7 – 13%, 13% 13%
6 – 12%, 5 – 13% și cu 4 – 6%. 10 9%
6%
5% 5%
5
3% 3%
1%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Părinţi. Impactul activităţilor cu caracter informativ-educativ în instituţiile de învăţământ pentru preveni-

rea delincvenţei juvenile, desfășurate de poliție
20%
20 19%
17%
cativ în instituţiile de învăţământ pentru prevenirea de-
lincvenţei juvenile a fost apreciat (calificativul 1 – fără 15
rezultat/impact, 10 – rezultat/impact mare) de către

părinţii respondenţi la chestionar, după cum urmează: 10
11%
10%
cu nota 10 – 5%, 9 – 20%, 8 – 19%, 7 – 10%, 6 – 8%
11%, 5 – 17% și cu 4 – 5%.
5% 5%
5 4%
Astfel, majoritatea poliţiştilor, cât şi reprezentanţii 1%

APL, asistenţii sociali, profesorii, mai puţin părinţii au 0 1 0%2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund
calificat impactul activităţii cu caracter informativ-edu-
cativ în instituţiile de învăţământ pentru prevenirea delincvenţei juvenile, desfășurate de poliție, cu calificativele 6 şi 8.
5.5.2.4 Impactul activităţii poliţiei de curmare a infracţiunilor asupra

Poliţişti. Intervenţiile poliţiei de curmare a infracţiunilor
30%
30
Intervenţiile poliţiei de curmare a infracţiunilor
25 au fost apreciate de 30% dintre poliţiştii respondenţi
20%
la chestionar cu 8 (calificativul 1 – fără rezultat/
20
impact, 10 – rezultat/impact mare), calificativul 9 a
15
15% 12% fost atribuit de 20%, iar 15% dintre respondenţi au
apreciat această activitate cu nota 7.
10%
10
5%
5 4%
2%
1% 1%
0%
0
nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Reprezentanţii APL şi asistenţii sociali. Intervenţiile poliţiei de curmare a infracţiunilor

25
23%
20 au fost apreciate de către 23% dintre reprezentan-
16% ţii APL şi asistenţii sociali respondenţi la chestionar
15 cu nota 7 (calificativul 1 – fără rezultat/impact, 10
12%
11% – rezultat/impact mare), 8 fiind atribuit de 16% din
10 9% respondenţi.
8%
7%
5%
5 4%
3%
2%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Intervenţiile poliţiei de curmare a infracţiunilor

30
27%
25
23% au fost apreciate de 27% din cadrele didactice care
au completat chestionarul cu calificativul 7 (1 – fără
20
rezultat/impact, 10 – rezultat/impact mare), urmă-
15
torul calificativ 8 fiind atribuit de 23% din respon-
12% denţi.
10%
10 9%
7%
5 4% 4%
3%
1%
0%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
73
Părinţi. Intervenţiile poliţiei de curmare a infracţiunilor
20%
20
20% dintre părinţii respondenţi la chestionar ca- 18%
lifică impactul poliţiei de curmare a infracţiunilor la

nivel de 8 (calificativul 1 – fără rezultat/impact, 10 – 15
13%
rezultat/impact mare), 18% din respondenţi atribuind 12%
nota 6. 10
10%
8%
6%
Astfel, majoritatea poliţiştilor, cât şi reprezentanţii
5 4% 4%
APL, asistenţii sociali, profesorii, părinţii au calificat 3%
2%
impactul activităţii poliţiei de curmare a infracţiunilor
asupra delincvenţei juvenile cu 6 şi 8. 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund
5.5.2.5 Impactul raziilor organizate de poliţie asupra delincvenţei

juvenile
În anul 2013 au fost organizate 1694 de razii, dintre care: 885 – exclusiv de către sundiviziunile siguranţa copiilor; 358 –
împreună cu reprezentanţii organelor de protecţie socială; 185 – cu reprezentanţii direcţiilor generale învăţământ, tineret şi
sport, şi 108 – în comun cu medicii de familie.
Poliţişti. Impactul raziilor poliţiei asupra nivelului delincvenţei juvenile în ţară
30
26%
Cei mai mulţi (26%) dintre poliţiştii respondenţi 25
la chestionar au atribuit raziilor desfășurate calificativul 20%

8 (calificativul 1 – fără rezultat/impact, 10 – rezultat/ 20
impact mare), 20% au apreciat această activitate cu 7, 15 14%

iar 14% au apreciat impactul cu 5 puncte. 12%
10
8%
5% 5%
5 4%
3%
2%
1%
0
nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Reprezentanţii APL şi asistenţii sociali. Impactul raziilor poliţiei asupra nivelului delincvenţei juvenile în ţară
25
Impactul raziilor a fost apreciat de asistenţii soci- 22%
21%
ali şi reprezentanţii APL respondenţi la chestionar cu 8 20
puncte (calificativul 1 – fără rezultat/impact, 10 – re- 17%
zultat/impact mare), aceștia constituind 22% din res- 15
pondenţi, 4 fiind atribuit de 17%, iar cei mai mulţi din 12% 12%
participanţi nu au răspuns la această întrebare – 21%. 10
6%
5%
5
2% 2%
1%
0%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Impactul raziilor poliţiei asupra nivelului delincvenţei juvenile în ţară
25
20%
20 19%
18% Raziile au fost apreciate, la nivel de impact (cali-
ficativul 1 – fără rezultat/impact, 10 – rezultat/impact
15
mare), de profesori cu 7 (19%) şi 5 (18%), iar cei mai
10% 10% mulţi din participanţi (21 %) nu au răspuns la această
10 9%
7%
întrebare.
5
2% 2% 2%
1%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Părinţi. Impactul raziilor poliţiei asupra nivelului delincvenţei juvenile în ţară
30 29%
Cei mai mulţi (29%) dintre părinţii respondenţi la
25 chestionar nu au putut aprecia impactul raziilor des-
20%
făşurate de către poliţie asupra nivelului delincvenţei
20
juvenile, 20% atribuind calificativul 5 (calificativul 1
15
– fără rezultat/impact, 10 – rezultat/impact mare).
11%
10
8%
9% 9%
Astfel, majoritatea poliţiştilor au calificat impac-
5 4%
6%
tul raziilor asupra delincvenţei juvenile cu 7 şi 8, pe
2% 2% când reprezentanţii APL, asistenţii sociali, profesorii,
0
0%
părinţii – cu 5 şi 7 puncte.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund
5.5.2.6 Impactul activităţilor şi programelor poliţiei de lucru

individual cu copiii asupra delincvenţei juvenile
Poliţişti. Impactul activităţilor şi programelor poliţiei de lucru individual cu copiii asupra nivelului delincvenţei
juvenile
20 19%
18%
19% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au
15
apreciat cu 8 puncte impactul activităţilor şi progra-
melor de lucru individual desfăşurate cu copiii (califi-
11% cativul 1 – fără rezultat/impact, 10 – rezultat/impact
10 mare), 18% – cu 7, iar 17% – cu 5.
17% 7%
6%
5% 5% 5%
5 4%
3%
0
nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
75
Reprezentanţii APL şi asistenţii sociali. Impactul activităţilor şi programelor poliţiei de lucru individual cu copiii
asupra nivelului delincvenţei juvenile
20
Reprezentanţii APL şi asistenţii sociali respondenţi 16%

la chestionar au apreciat impactul activităţilor şi pro- 15
15%
gramelor de lucru individual cu copiii asupra nivelului 13% 13%
delincvenţei juvenile după cum urmează: 16% – cu 4 11%
(calificativul 1 – fără rezultat/impact, 10 – rezultat/ 10

8%
impact mare), 15% – cu 7; 13% – cu 6; și 11% – cu 3. 7%
6% 6%
5 4%
1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Impactul activităţilor şi programelor poliţiei de lucru individual cu copiii asupra nivelului delincvenţei
juvenile
25
21%
Profesorii respondenţi la chestionar au apreciat im- 20
pactul activităţilor şi programelor de lucru individual cu 16%

17%
copiii asupra nivelului delincvenţei juvenile, după cum 15 14%
urmează: 21% – cu 8 (calificativul 1 – fără rezultat/ 12%
impact, 10 – rezultat/impact mare), 17% – cu 6, 16% 10

8%
– cu 5, 14% – cu 7.
4%
5
3% 3%
1% 1%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Părinţi. Impactul activităţilor şi programelor poliţiei de lucru individual cu copiii asupra nivelului delincvenţei
juvenile
20
Părinţii respondenţi la chestionar au apreciat im-
pactul activităţilor şi programelor de lucru individual 15%
16%
15
cu copiii asupra nivelului delincvenţei juvenile, după 13%
cum urmează: 16% – cu 8 (calificativul 1 – fără rezul- 11% 11%
12%
tat/impact, 10 – rezultat/impact mare), 15% – cu 5, 10

13% – cu 4, şi câte 11% – cu 1 şi, respectiv, 6.
6% 6%
5 4%
Astfel, majoritatea poliţiştilor şi profesorilor au 3% 3%
calificat activităţile şi programele poliţiei de lucru in-

dividual cu copiii asupra delincvenţei juvenile cu 5 şi 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund
8; pe când reprezentanţii APL, asistenţii sociali – cu 4
şi 7, iar părinţii – cu 4 şi 8.
5.5.2.7 Impactul activităţilor şi programelor poliţiei de lucru cu copiii

în grup asupra delincvenţei juvenile
Poliţişti. Impactul activităţilor şi programelor poliţiei de lucru cu copiii în grup asupra nivelului delincvenţei
juvenile
25
23%
Poliţiştii respondenţi la chestionar au apreciat
20 impactul activităţilor şi programelor de lucru cu copiii
17%
în grup asupra nivelului delincvenţei juvenile, după
15 14% cum urmează: 23% – cu 8 (calificativul 1 – fără re-
zultat/impact, 10 – rezultat/impact mare), 17% – cu
10
10%
9% 7, 14% – cu 5.
6%
5% 5% 5%
5 4%
2%
0
nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Reprezentanţii APL şi asistenţii sociali. Impactul activităţilor şi programelor poliţiei de lucru cu copiii în grup
asupra nivelului delincvenţei juvenile
20
16%
15 14%
Reprezentanţii APL şi asistenţii sociali respon-
13%
12%
denţi la chestionar au apreciat impactul activităţi-
10% 10%
11% lor şi programelor de lucru cu copiii în grup asupra
10
8%
nivelului delincvenţei juvenile, după cum urmează:
16% – cu 8 (calificativul 1 – fără rezultat/impact, 10
5
– rezultat/impact mare), 14% – cu 6, 13% – cu 3.
4%
1% 1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Impactul activităţilor şi programelor poliţiei de lucru cu copiii în grup asupra nivelului delincvenţei
juvenile
25 24%
Profesorii respondenţi la chestionar au apreci-
20 at impactul activităţilor şi programelor de lucru cu
16%
copioi în grup asupra nivelului delincvenţei juvenile,
16%
15 după cum urmează: 24% – cu 5 (calificativul 1 –
fără rezultat/impact, 10 – rezultat/impact mare),
11% 11%
10
10% 16% – cu 8, alte 16% – cu 1, şi câte 11% – cu 7 şi 6.
5%
5 4%
2%
1%
0%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
77
Părinţi. Impactul activităţilor şi programelor poliţiei de lucru cu copiii în grup asupra nivelului delincvenţei
juvenile
15
Părinţii respondenţi la chestionar au apreciat im- 12%

13%
12% 12% 12%
pactul activităţilor şi programelor de lucru cu copiii în 12
11% 11%
grup asupra nivelului delincvenţei juvenile, după cum

urmează: 13% – cu 6 (calificativul 1 – fără rezultat/ 9
impact, 10 – rezultat/impact mare), câte 12% – cu 5,

6%
7 şi 8, şi câte 11% – cu 1 şi 4. 6
4% 4%
3%
3
Astfel, majoritatea poliţiştilor şi profesorilor
au calificat impactul activităţilor şi programelor
poliţiei de lucru cu copiii în grup asupra delincven- 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund
ţei juvenile cu 5 şi 8, pe când reprezentanţii APL,

asistenţii sociali – cu 3 şi 8, iar părinţii – între 4 şi 8.
5.5.2.8 Impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţilor şi

programelor poliţiei de lucru cu părinţii
Poliţişti. Impactul asupra nivelului delincvenţei juvenile a activităţilor şi programelor poliţiei de lucru cu părinţii
25
22%
În opinia poliţiştilor respondenţi la chestionar, din
20
punctul de vedere al impactului asupra nivelului de-
lincvenţei juvenile, activităţile şi programele poliţiei de 15%
16%
15
lucru cu părinţii pot fi apreciate (calificativul 1 – fără
12%
rezultat/impact, 10 – rezultat/impact mare): cu 8 –
22%, cu 7 – 16%, cu 5 – 15% din respondenţi. 10
8%
5% 5% 5% 5%
5 4%
3%
0
nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Reprezentanţii APL şi asistenţii sociali. Impactul asupra nivelului delincvenţei juvenile a activităţilor şi
programelor poliţiei de lucru cu părinţii
25
22%
În opinia reprezentanţilor APL şi asistenţilor so- 20
ciali respondenţi la chestionar, din punctul de vedere
al impactului asupra nivelului delincvenţei juvenile, 15
15%
activităţile şi programele poliţiei de lucru cu părinţii 12%
pot fi apreciate (calificativul 1 – fără rezultat/impact, 10
10%
9% 9%
10 – rezultat/impact mare): cu 3 – 22%, cu 7 – 15%, 7%
cu 8 – 12% din respondenţi. 6%
5%
5
3%
2%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Impactul asupra nivelului delincvenţei juvenile a activităţilor şi programelor poliţiei de lucru cu
părinţii
20
18%
16%
În opinia profesorilor respondenţi la chestionar,
15 14%
din punctul de vedere al impactului asupra nivelu-
16% lui delincvenţei juvenile, activităţile şi programele
11% poliţiei de lucru cu părinţii pot fi apreciate (califica-
10%
10 tivul 1 – fără rezultat/impact, 10 – rezultat/impact
mare): cu 8 – 18%, cu 7 – 16%, cu 5 – 14% din
6%
5
5% 5% respondenţi.
2%
0%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Părinţi. Impactul asupra nivelului delincvenţei juvenile a activităţilor şi programelor poliţiei de lucru cu părinţii
12% 12% 12% 12%
12
11%
În opinia părinţilor respondenţi la chestionar,
10%
10 din punctul de vedere al impactului asupra nivelului
8% 8% delincvenţei juvenile, activităţile şi programele poliţiei
8
de lucru cu părinţii pot fi apreciate (calificativul 1 –
6
6% fără rezultat/impact, 10 – rezultat/impact mare): cu 4,
5%
5 şi 6 – câte 12% dintre respondenţi, cu 1 – 11%, cu
4
4%
7 – 10% din respondenţi.
2
Astfel, majoritatea poliţiştilor au calificat im-
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund
pactul asupra delincvenţei juvenile a activităţilor
şi programelor poliţiei de lucru cu părinţii între 5
şi 9, pe când reprezentanţii APL, asistenţii sociali – între 3 şi 8, profesorii – între 1 şi 8, iar părinţii – între 4 şi 9.

programelor poliţiei de lucru cu agenţii economici
Poliţişti. Impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţilor şi programelor poliţiei de lucru cu agenţii
economici
20
16% 16%
Impactul asupra delincvenţei juvenile a activi-
15
15% tăţilor şi programelor poliţiei de lucru cu agenţii eco-
nomici a fost apreciat de către poliţiştii respondenţi
12%
la chestionar (calificativul 1 – fără rezultat/impact,
10 9% 10 – rezultat/impact mare), după cum urmează: 16%
7% au apreciat cu 8, alte 16% – cu 7, iar 15% au optat
5
6%
5% 5% 5% pentru 5.
4%
0
nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
79
Reprezentanţii APL şi asistenţii sociali. Impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţilor şi programelor
poliţiei de lucru cu agenţii economici
20%
20
18%
Impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţi-
lor şi programelor poliţiei de lucru cu agenţii economici 15 14%
a fost apreciat de către reprezentanţii APL şi asistenţii 13%
sociali respondenţi la chestionar (calificativul 1 – fără
rezultat/impact, 10 – rezultat/impact mare), după cum 10 9% 9%
urmează: 20% au apreciat cu 1, 18% – cu 4, iar 13% 7%
au optat pentru 2. 5%
5
3%
1% 2%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţilor şi programelor poliţiei de lucru cu agenţii
economici
15%
15 14% 14%
Impactul asupra delincvenţei juvenile a activită-
12% 12%
ţilor şi programelor poliţiei de lucru cu agenţii econo- 12
mici a fost apreciat de către profesorii respondenţi la 10% 10%
chestionar (calificativul 1 – fără rezultat/impact, 10 9

– rezultat/impact mare), după cum urmează: 15% 7%
au apreciat cu 5, câte 14% – cu 7 şi 1, şi câte10% au 6 5%
optat pentru 2 şi 6.
3
1%
0%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Părinţi. Impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţilor şi programelor poliţiei de lucru cu agenţii economici
Impactul asupra delincvenţei juvenile a activită-
20%
ţilor şi programelor poliţiei de lucru cu agenţii eco- 20
nomici a fost apreciat de către părinţii respondenţi la 17%
chestionar (calificativul 1 – fără rezultat/impact, 10 –
rezultat/impact mare), după cum urmează: 20% au 15
apreciat cu 1, 12% – cu 6, câte 8% au optat pentru 12%
7 şi 8. 10
10%
8% 8%
7% 7% 7%
Astfel, majoritatea poliţiştilor au calificat 5

impactul asupra delincvenţei juvenile a activi- 3%
tăţilor şi programelor poliţiei de lucru cu agenţii 1%
economici între 5 şi 8, pe când reprezentanţii 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund

APL, asistenţii sociali – între 1 şi 4, profesorii şi
părinţii au optat pentru tot spectrul de califica-
tive.

programelor poliţiei de lucru cu membrii din comunitate
Poliţişti. Impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţilor şi programelor poliţiei de lucru cu membrii din
comunitate
Activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile
20
18% 18% nu poate fi concepută fără implicarea membrilor din
comunitate. Respondenţii la chestionare au fost soli-
15 14% citaţi să dea apreciere impactului asupra delincvenţei
juvenile a activităţilor şi programelor poliţiei de lucru
11%
cu membrii din comunitate (calificativul 1 – fără re-
10
zultat/impact, 10 – rezultat/impact mare).
7% 7%
6%
5% 5%
5 4% Poliţiştii respondenţi la chestionar au considerat
2% impactul programelor de lucru cu membrii din co-
munitate la nivel de 8 – 16%, 7 – 16%, 5 – 15%.
0 2
nu a răspuns 1 3 4 5 6 7 8 9 10
Reprezentanţii APL şi asistenţii sociali. Impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţilor şi programelor
poliţiei de lucru cu membrii din comunitate
20
Reprezentanţii APL şi asistenţii sociali respon-

16%
15
denţi la chestionar au considerat impactul progra-
13% melor de lucru cu membrii din comunitate la nivel de
12%
11% 11% 1 – 16%, 3 – 13%, și 5 – 12%.
10%
10 9%
7%
5% 5%
5
1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţilor şi programelor poliţiei de lucru cu membrii din
comunitate
25
21% Profesorii respondenţi la chestionar au consi-

20
derat impactul programelor de lucru cu membrii
din comunitate la nivel de 5 – 21%, 1 – 14%, și
15 14% 14% 6 – 14%.
12%
10%
10 9%
8%
6%
5 4%
2%
0%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
81
Părinţi. Impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţilor şi programelor poliţiei de lucru cu membrii din
comunitate
20
18%
Părinţii respondenţi la chestionar au considerat 16%

impactul programelor de lucru cu membrii din comu- 15 14%
nitate la nivel de 1 – 18%, 7 – 16%, și 6 – 12%. 12%
10%
10
Astfel, majoritatea poliţiştilor au calificat im- 7% 7%

8%
pactul asupra delincvenţei juvenile a activităţilor

şi programelor poliţiei de lucru cu membrii din co- 5 4%
munitate între 5 şi 8, pe când reprezentanţii APL, 2% 2%
asistenţii sociali – între 1 şi 5, profesorii şi părinţii 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund

– între 1 şi 8.
5.5.2.11 Impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţii poliţiei în
echipe multidisciplinare
Poliţişti. Impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţii poliţiei în echipe multidisciplinare
Abordarea multidisciplinară se consideră una din- 20
tre cele mai eficiente în prevenirea delincvenţei juveni-

16% 16% 16%
le. Cu certitudine, activitatea în echipă nu depinde doar 15
de poliţist, ci şi de ceilalţi membri ai echipei. Respectiv,
rezultatul este atribuit echipei în ansamblu şi nu doar 11%
poliţistului ca parte a echipei. Respondenţii au fost 10
10%
solicitaţi să dea calificativul 1 atunci când consideră că 8%

7%
activitatea poliţiei în echipe multidisciplinare este fără 5%
5
rezultat/impact, până la 10 – atunci când consideră că 4% 4%
3%
activitatea poliţiei în echipe multidisciplinare are re-
zultat/impact mare. Poliţiştii respondenţi la chestionar 0
nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
au considerat impactul asupra delincvenţei juvenile a
activităţii poliţiei în echipe multidisciplinare la nivel de
8 – 16%, 7 – 16%, și 5 – 16%.
Reprezentanţii APL şi asistenţii sociali. Impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţii poliţiei în echipe
multidisciplinare
20
Reprezentanţii APL şi asistenţii sociali respondenţi 16%

15%
la chestionar au considerat impactul asupra delincven- 15
13%
14%
13%
ţei juvenile a activităţii poliţiei în echipe multidiscipli-
nare la nivel de 8 – 16%, 5 – 14%, 1 – 13%. 10 9%
8%
5%
5 4%
2%
1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţii poliţiei în echipe multidisciplinare
25
21% Profesorii respondenţi la chestionar au conside-

20 rat impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţii
16% poliţiei în echipe multidisciplinare la nivel de 5 –
15
15%
21%, 7 – 16%, 1 – 15%.
12%
10
7% 7%
6% 6%
5% 5%
5
0%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Părinţi. Impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţii poliţiei în echipe multidisciplinare

25
Părinţiirespondenţi la chestionar au considerat
21%
20 impactul asupra delincvenţei juvenile a activităţii po-
liţiei în echipe multidisciplinare la nivel de 6 – 14%,
15 14% 14%
1 – 14%, 7 – 13%.
13%
10
8% 8%
Astfel, majoritatea poliţiştilor, reprezen-
7%
tanţilor APL, asistenţilor sociali, profesorilor au
5% 5%
5
3%
calificat impactul asupra delincvenţei juvenile a
2%
activităţii poliţiei în echipe multidisciplinare între
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund
5 şi 8; părinţii – între 5 şi 9.
5.5.3 DIFICULTĂŢI ÎN ACTIVITATEA POLIŢIEI DE PREVENIRE A

În virtutea unor circumstanţe de natură obiectivă şi altele de natură subiectivă, poliţia nu întotdeauna îşi poate îndeplini
rolul de prevenire a infracţiunilor în general şi a delincvenţei juvenile în particular.
Poliţişti. Impedimente în activitatea poliţiei de prevenire a delincvenţei juvenile
4% Poliţiştii au fost rugaţi să indice care sunt impe-

11% dimentele în activitatea poliţiei de prevenire a delinc-
nu a răspuns
venţei juvenile. 41% dintre respondenţii la chestiona-
da re nu au răspuns la această întrebare, iar dintre cei ce
51%
au oferit un răspuns – 15% au indicat drept impedi-
parţial
34%
ment aplicarea faţă de minorii ce săvârşesc infracţiuni
nu a măsurilor nonprivative de libertate (mult prea blân-
de), 12% au expus opinia că dotarea insuficientă este
un impediment în realizarea sarcinilor poliţiei.
83
Părinţi. Impedimente în activitatea poliţiei de prevenire a delincvenţei juvenile
61% 61%
60 60
30 30
10 10
4% 4%
1% 2% 2% 2% 3%
2% 3% 2%
3% 1%
1%
1%
1% 2%
1% 2% 1%
2% 1%
1% 1% 2% 1% 1%
1% 2% 1% 1% 1% 2% 2% 1% 1% 1%
1% 1% 1% 1%
1% 1% 1%
0 0
consumul de alcool
de către părinţi
alcool
un singurdepolițist
probleme
părinţi
un polițist
copiișicunuprobleme
reușeste
şi alcoolul
polițist
de copii
la trei sate și nu reușeste
şi alcoolul
fumatulignoranța,
folosit de copii
neprofesionalismul
poliţiei
ignoranța,
neprofesionalismul
poliţiei
lipsa colaborării
lipsa colaborării
cu școala
lipsa colaborării
profesionalism
colaborării
cu școala
lipsa de interes din
poliţistului
de profesionalism
inspectorului
interes din
poliţistului
minori
inspectorului
părinților
pentru minori
lipsa de profesionalism
lipsa părinților
de profesionalism
de cunoștințe
are timp
scăzut denucunoștințe
poliţistul nu
are timp
cunoaște populația
nu
în sat
cunoaște populația
nu se face suficientă
polițistul nu se informare
află în sat
măsuri cu
iau suficientă
parinții copiilor delincvenți
informare
lucrul
cu
delincvenți
la urmă
lucrul
nu verifică
pânapărinților
la urmă
polițistul are mult de lucru
verifică
copiii în lipsa părinților
lucru
de lucru
prea
are prea
de lucru
multlibertate
copii
libertate
copii
transport
nutransport
răspund
nu răspund
iau măsuri
poliţistul
mult are
pentru
pentru
de
află
nunusetermină
nu termină
pentru
către
singur
este un
indiferenţa
indiferenţa
nu
parinții copiilorpâna
folosit
are mult
polițistulpolițistul
polițistul
nu
multă
multă
consumul
lipsalipsa
copiii în lipsa
nu au
nu au
se
de cu
nunuseseface
fumatul
este doar uneste
polițiștii
polițiștii
lipsade
lipsa delipsa
lipsa partea
partea
nivelulpoliţistul
poliţistul
centre
nu sunt centre
nu
şi mulți copii
trei sate
lipsa
scăzut
copiii au prea
au prea
polițistul
este doar
şilamulți
lipsa
nu sunt
nivelul
copiii
O întrebare similară a fost adresată şi părinţilor. Fiind o întrebare deschisă, părinţii au avut posibilitatea să-şi exprime liber
opinia cu referire la deficienţele în activitatea poliţiei. Un număr destul de mare din părinţii intervievaţi (61%) au răspuns că nu
ştiu sau au preferat să nu răspundă la această întrebare. Cei care au oferit un răspuns, au indicat drept deficienţe în activitatea
poliţiei lipsa inspectorului pentru minori, funcţie care a fost redusă în cadrul reformei în poliţie. Respondenţii au mai indicat
la deficienţe şi faptul că poliţiştii de sector au multe sarcini şi nu reuşesc să facă şi activitate de prevenţie, nu dispun de mijloc
transport şi nici de abilităţile necesare pentru a interacţiona cu copiii.
În cadrul focus grupurilor şi interviurilor individuale, au fost invocate mai multe dificultăţi în realizarea prevenţiei delincven-
ţei juvenile de către poliţie, inclusiv fluctuaţia mare de cadre. Poliţiştii de sector se schimbă des pentru că această funcţie este
percepută ca o modalitate de avansare în cariera de poliţist. Unii avansează în funcţie, iar alţii pleacă din sistem deoarece sunt
foarte solicitaţi la locul de muncă, iar salariul nu este motivant. De cele mai multe ori renunţă la activitatea în sistem persoanele
noi înrolate în poliţie care la angajare manifestă entuziasm, iar ulterior, întrucât condiţiile de lucru nu sunt acelea la care se
aşteptau, demisionează.
S-a expus opinia că, în contexutul reformei în poliţie – Poliţia de Patrulare urma să îndeplinească şi atribuţii de prevenire
a infracţionalităţii. Realizând acţiuni de patrulare, poliţiştii urmează să intervină atunci când sunt sesizaţi sau observă că există
riscuri de a fi săvârşite infracţiuni. De facto, Poliţia de Patrulare a preluat atribuţiile poliţiei rutiere şi în alte activităţi nu se implică,
nici chiar atunci când este sesizaţă. Această abordare a condus la crearea unor rezerve şi atitudini circumspecte ale populaţiei faţă
de Poliţia de Patrulare, fiind percepută ca poliţie rutieră.
La întrebarea propusă în grila focus grupului „Ce modificări în abordare (ex. personal, dotare, reglementare proceduri etc.)
sunt necesare în poliţie?”, majoritatea paricipanţilor au lansat opinia de a micşora numărul de populaţie aflat în asistenţa unui
poliţist de sector şi atunci munca acestuia va fi mai eficientă. Printre propunerile formulate de participanţi, menţionăm:
• revizuirea fişei de post a poliţistului de sector pentru a-i reduce din responsabilităţi şi indicarea în mod clar şi neechi-
voc a atribuţiilor lui în prevenţia delincvenţei;
• revizuirea politicii de personal ce ar motiva poliţiştii să rămână în aceste funcţii. Aceste măsuri ar putea micşora rata
fluctuaţiei de cadre în poliţie, în special în localităţile rurale îndepărtate de oraşe;
• dotarea poliţiştilor de sector cu mijloace de transport;
• deschiderea birourilor dotate cu tehnică şi mobilier necesar pentru a asigura confortul psihologic al copiilor asistaţi;
• elaborarea şi implementarea unui curriculum de formare continuă a ofiţerilor de sector în domeniul prevenirii delinc-
venţei juvenile. Prin cursurile de formare continuă poliţiştii de sector îşi vor dezvolta competenţele de interacţiune cu
copiii şi se va îmbunătăţi activitatea de prevenire a delincvenţei;
• motivarea financiară a poliţiştilor prin revizuirea grilei de salarizare.
Astfel, este cert că nivelul de motivare a poliţiştilor de sector (de fapt, ca şi a angajaţilor în alte instituţii publice)
este unul modest. În situaţia în care expectanţa de sporire a remunerării este la nivel jos, MAI şi IGP urmează a identi-
fica modalităţi alternative de motivare a personalului, inclusiv prin crearea unui mediu favorabil de activitate (birou,
echipament, mijloc de transport etc.), ceea ce nu doar contribuie la o motivare mai bună de activitate în calitate de
poliţist de sector, dar reprezintă o condiţie sine qua non în planificarea şi realizarea eficientă a activităţilor de preveni-
re a delincvenţei juvenile. Este de menţionat că mediu favorabil de activitate semnifică nu doar dotare şi echipament,
dar şi comunicare eficientă şi respectuoasă pe verticală, cunoaşterea perspectivelor de creştere profesională, recu-
noaşterea meritelor, stimulente pentru îndeplinirea cu performanţă a atribuţiilor de serviciu.
5.6 IMPLICAREA INSTITUŢIILOR PUBLICE ÎN ACTIVITĂŢILE

DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE
Tradiţional, se considera că poliţia este responsabilă de prevenirea delincvenţei juvenile. Bunele practici arată însă că preve-
nirea delincvenţei juvenile este în sarcina mai multor instituţii publice şi private din comunitate. În cele ce urmează vom reflecta
asupra implicării în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile a altor instituţii publice decât poliţia.
5.6.1 APRECIERI GENERALE A IMPLICĂRII INSTITUŢIILOR PUBLICE

ÎN ACTIVITĂŢILE DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE
Respondenţii la chestionare au fost rugaţi să aprecieze gradul de implicare a instituţiilor publice în prevenirea delincvenţei
juvenile (calificativul 1 – deloc, 10 – excelent).
Poliţişti. Gradul de implicare a instituţiilor publice în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile
procuratura 6% Cei mai mulţi din poliţiştii respondenţi

la chestionar consideră că cele mai implicate
5%
oficiul de probațiune
instituţii publice în prevenirea delincvenţei ju-
AAPL 7% venile sunt şcoala, asistenţa socială, Consiliile
Locale pentru Protecţia Drepturilor Copilului
8%
școala
(CLPDC), Serviciul raional Asistenţă Psihope-
asistența socială 6% dagogică (SAP), iar cea mai puţin implicată
instituţie este Oficiul de Probaţiune.
asistența medicală 7%
CPDC 8%
SAP 8%
0 1 2 3 4 5 6 7 8
85
Reprezentanţii APL şi asistenţii sociali. Gradul de implicare a instituţiilor publice în activităţile de prevenire a
procuratura 6
Majoritatea reprezentanţilor APL şi asis-

probațiunea 8
tenţilor sociali respondenţi la chestionar consi-
deră că cele mai implicate instituţii publice în AAPL 9
prevenirea delincvenţei juvenile sunt şcoala,
asistenţa socială, AAPL, CLPDC, iar cel mai școala 9
puţin implicate instituţii sunt asistenţa serviciile de

5
asistență socială
medicală şi procuratura.
instituțiile medicale 9
CPDC 9
SAP 8
0 2 4 6 8 10
Profesori. Gradul de implicare a instituţiilor publice în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
procuratura 1%
Majoritatea profesorilor respondenţi la
chestionar consideră că cele mai implicate in- probațiunea 1%
stituţii publice în prevenirea delincvenţei juve-
8%
nile sunt şcoala, asistenţa socială, SAP, APL, iar AAPL
cele mai puţin implicate instituţii sunt procura- școala 9%

tura şi Oficiul de probaţiune.
asistența medicală 5%
asistența socială 9%
CPDC 1%
SAP 8%
0 2 4 6 8 10
Părinţi, Gradul de implicare a instituţiilor publice în activităţi de prevenire a delincvenţei
procuratura 5
Majoritatea părinţilor respondenţi la ches-
tionarconsideră că cele mai implicate instituţii probațiunea 8
publice în prevenirea delincvenţei juvenile sunt

AAPL
şcoala, asistenţa socială, APL, CPDC, SAP, iar cea 8
mai neimplicată instituţie este procuratura. școala 9
asistența medicală 8
asistența socială 8
CPDC 8
SAP 8
0 2 4 6 8 10
În cadrul focus grupurilor şi interviurilor individuale, fiind întrebaţi despre contribuţia altor instituţii publice (ex. şcoala,
AAPL, serviciile sociale etc.) la prevenirea delincvenţei juvenile, participanţii au căzut de acord că în localitatea de domiciliu
există o colaborare eficientă între şcoală, serviciile sociale şi alte servicii publice cu atribuţii în domeniul protecţiei
copilului. Acestea realizează împreună activităţile de prevenire a delincvenţei. Colaborarea dintre instituţiile responsabile de
protecţia copilului, inclusiv de componenta prevenire a delincvenţei, în ultimul an a devenit mult mai consistentă. For-
tificarea relaţiilor dintre actorii implicaţi în prevenirea delincvenţei a fost posibilă şi prin implicarea în diferite proiecte şi
comisii de specialitate, cum ar fi Consiliul pentru protecţia copilului, Comisia copilului aflat în dificultate.
Dificultăţi în realizarea prevenţiei apar şi din cauza că primarii şi consiliile locale nu programează în bugetele locale resurse
financiare destinate activităţilor de prevenire, pentru că acest domeniu nu reprezintă prea mare interes pentru aleşii locali.
Pentru a îmbunătăţi activitatea instituţiilor publice la componenta prevenire a delincvenţei, s-a recomandat:
• elaborarea şi distribuirea instrucţiunilor metodice cu referire la prevenirea delincvenţei juvenile şi a materialelor de
suport către diriginţi;
• revizuirea fişei de post a asistenţilor sociali prin descrierea clară a atribuţiilor în domeniul prevenirii delincvenţei juve-
nile;
• motivarea specialiştilor din domeniul educaţie, asistenţei sociale prin revizuirea politicii de salarizare şi motivare a
personalului;
• planificarea în bugetele locale a resurselor financiare destinate activităţilor cu copiii, inclusiv activităţilor de prevenire
a delincvenţei juvenile;
• completarea cadrului normativ cu identificarea unui mecanism de responsabilizare a primarilor care nu-şi îndeplinesc
obligaţiile cu referire la protecţia copiilor;
• dotarea instituţiilor publice cu materiale necesare pentru a face prevenţie a delincvenţei juvenile.
Astfel, cele mai implicate instituţii publice, înafară de poliţie, în prevenirea delincvenţei juvenile sunt
şcoala, serviciile sociale, SAP, AAPL, iar cel mai puţin implicate sunt oficiul de probaţiune şi procuratura. Aces-
te constatări pot fi explicate şi prin neînţelegerea de către actorii comunitari a rolului procuraturii în preve-
nirea delincvenţei juvenile. De menţionat că în anul 2014 colaborarea între şcoală, asistenţa socială şi alte
servicii publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului a devenit mai eficientă, inclusiv datorită implicării
acestora în diferite proiecte şi comisii de specialitate, cum ar fi Consiliul pentru protecţia copilului, Comisia
copilului aflat în dificultate. Cu toate acestea, nu sunt planificate resurse pentru desfăşurarea activităţilor
cu copiii (de ex., acordarea suportului logistic, deoarece specialiştii sunt deja remuneraţi), inclusiv activităţi
de prevenire a delincvenţei juvenile. Corespunzător, primarii trebuie să asigure planificarea în bugetele lo-
cale a resurselor financiare destinate activităţilor cu copiii, inclusiv activităţilor de prevenire a delincvenţei
juvenile. De asemenea, primarul, în cooperare cu poliţistul de sector, urmează a întruni în şedinţă comună,
în fiecare localitate, reprezentanţii instituţiilor publice pentru a preciza/conveni exact asupra rolului pe care
îl are fiecare instituţie publică în cadrul prevenirii delincvenţei juvenile şi elaborării planurilor comune de
activitate.
87
5.6.2 IMPLICAREA PROCURATURII ÎN ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A

Poliţişti. Gradul de implicare a procuraturii în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
14% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar 15

14% 14%
au apreciat gradul de implicare a procuraturii în acti- 12%
vităţile de prevenire a delincvenţei juvenile cu 7 şi 6 12 11%
(calificativul 1 – fără rezultat, 10 – excelent).
9%
9 8% 8%
7% 7%
6%
6
4%
0
nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Gradul de implicare a procuraturii în activităţi de prevenire a

40 39%
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali respon- 35
denţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a
procuraturii în activităţile de prevenire a delincvenţei 30
juvenile cu 6 – 12%, 8 – 11%, 7 – 10% şi 1 – 8%. 25
Este de remarcat că 39% au refuzat să răspundă la în- 20

trebare.
15
12% 11%
10%
10 8%
7%
6%
5 3%
2%
1% 1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Gradul de implicare a procuraturii în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile

50
46%
La rândul lor, profesorii respondenţi la chestionar
au apreciat gradul de implicare a procuraturii în activi- 40
tăţile de prevenire a delincvenţei juvenile cu 1 – 18%,

5 – 12%, 7 – 8% şi 8 – 4%. Este de remarcat că şi în 30
acest caz 46% au refuzat să răspundă la întrebare.

20 18%
12%
10 8%
3% 4% 4%
1% 1% 2% 1%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Părinţi. Gradul de implicare a procuraturii în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
50
41% Şi părinţii respondenţi la chestionar au fost sufi-

40
cient de critici la adresa procuraturii, apreciind gradul
de implicare a procuraturii în activităţile de prevenire a
30
delincvenţei juvenile cu 5 – 11%, 7 – 9% şi 1 – 8%.
Este de remarcat că şi în acest caz 41% au refuzat să
20 răspundă la întrebare (frica de procuratură).
11%
10 8% 9%
6% 7% 6% 5%
3% 3%
1%
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund
Părinţi. Contribuţia procuraturii la formarea unor modele comportamentale pozitive

60
50
51% Părinţii, de asemenea, au fost întrebaţi „Cât de
mult contribuie procuratura la formarea unor modele
40 comportamentale pozitive pentru copiii lor”. Aprecierea
este suficient de variată: cu 10 – 5%, 9 – 3%, 8 –
30
8%, 7 – 8%, 6 – 2%, 5 – 4%, iar 51% refuzând să
20
răspundă.
10 9% 8% 8%
6% 5%
4% 3%
2% 2% 2%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Analiza rezultatelor chestionarelor arată clar că un număr impunător al respondenţilor la chestionare nu au răs-
puns la întrebarea referitor la contribuţia procuraturii în prevenirea delincvenţei juvenile. Interviurile individuale şi
focus grupurile au permis a identifica 2 cauze majore:
a. activitatea procuraturii pe acest segment nu este cunoscută deoarece aceasta se implică numai
dacă minorii au săvârşit infracţiuni, deci majoritatea locuitorilor din sate nu cunosc ce trebuie să
facă procuratura în domeniul respectiv; şi
b. la unele persoane a mai rămas impresia din alte timpuri precum că „la adresa procuraturii mai
bine nu trebuie formulate comentarii”. Corespunzător, cu o anumită ocazie (ex. raportul anual de
activitate, conferinţă de presă), procuratura trebuie să informeze publicul larg referitor la compe-
tenţele şi modalitatea de implicare în desfăşurarea activităţilor de prevenire, inclusiv a delincveneţi
juvenile.
89
5.6.3 IMPLICAREA ORGANELOR DE PROBAŢIUNE ÎN ACTIVITĂŢI DE

PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE
Respondenţii la chestionar au fost solicitaţi să aprecieze pe o scară de la 1 la 10 gradul de implicare a organelor de probaţi-
une în prevenirea delincvenţei juvenile (calificativul 1 – fără rezultat, 10 – excelent).
Poliţişti. Gradul de implicare a probaţiunii în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
20
16% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au 16%

apreciat cu 5 gradul de implicare a probaţiunii în activi- 15
tăţile de prevenire a delincvenţei juvenile. 12%

13%
11%
10% 10%
10
8% 8%
7%
5
3%
2%
0
nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Gradul de implicare a probaţiunii în activităţi de prevenire a

30 29%
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali respon-

25
probaţiunii în activităţile de prevenire a delincvenţei 20
juvenile cu 8 – 14%, 9 – 13%, 1 – 11% şi 5 – 9%.
Este de remarcat că 29% au refuzat să răspundă la în- 15 14%
13%
trebare. 11%
10 9%
6%
5%
5 4% 4%
3%
2%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Gradul de implicare a probaţiunii în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile

40 38%
La rândul lor, profesorii respondenţi la chestionar 35
au apreciat gradul de implicare a probaţiunii în activi-
30
tăţi de prevenire a delincvenţei juvenile cu 1 – 20%,
5 – 15%, 8 – 11% şi 7 – 8%. Este de remarcat că şi 25
în acest caz 38% au refuzat să răspundă la întrebare. 20

20%
15%
15
11%
10 8%
5 4%
2% 1% 1% 0% 0%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Părinţi. Gradul de implicare a probaţiunii în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
50%
50 Şi părinţii respondenţi la chestionar au fost sufi-
cient de critici la adresa probaţiunii, apreciind gradul
40 de implicare a acesteia în activităţile de prevenire a
delincvenţei juvenile cu 9 – 9%, 5 – 8%, 8 – 8% şi
30 7 – 7%. Este de remarcat că şi în acest caz 50% au
refuzat să răspundă la întrebare (frica de probaţiune).
20
10 8% 8% 9%
7%
4% 5%
3% 3%
1% 2%
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund
Părinţi. Contribuţia probaţiunii la formarea unor modele comportamentale pozitive

60
50 mult contribuie probaţiunea la formarea unor modele
comportamentale pozitive pentru copiii lor”. Aprecie-
40
rea este suficient de variată: cu 10 – 8%, 9 – 9%,
30
8 – 5%, 7 – 4%, 6 – 5%, 5 – 5%, iar 52% refuzând
să răspundă.
20
10 9% 8%
5% 4% 5% 5% 4% 5%
3%
0%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Similar situaţiei cu procuratura, un număr impunător al respondenţilor la chestionare nu au răspuns la în-

trebarea referitor la contribuţia probaţiunii în prevenirea delincvenţei juvenile. Interviurile individuale şi focus
grupurile au permis a identifica 3 cauze majore:
a. activitatea probaţiunii în general nu este suficient de bine cunoscută deoarece instituţia este recent consti-
tuită şi se implică numai dacă are minori în evidenţă într-o anumită localitate;
b. confuzia referitor la competenţele de „supraveghere” ale probaţiunii;
c. nu are nicio vizibilitate la nivel local şi sunt pasivi.
Corespunzător, OCP trebuie să se asigure că oficiile de probaţiune informează publicul larg referitor la competenţele şi
modalitatea de implicare în desfăşurarea activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile, reiterând în general rolul şi funcţiile
organelor de probaţiune.
91
5.6.4 IMPLICAREA AAPL ÎN ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A

Respondenţii la chestionar au fost solicitaţi să aprecieze pe o scară de la 1 la 10 gradul de implicare a AAPL în activităţile de
prevenire a delincvenţei juvenile (calificativul 1 – fără rezultat, 10 – excelent).
Poliţişti. Gradul de implicare a AAPL în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
15% 15%
15
15% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar

12%
au apreciat gradul de implicare a AAPL în activităţile 12
11% 11% 11%
de prevenire a delincvenţei juvenile cu 7, iar câte
11% - cu 5 şi 8. 9
8%
7%
6%
6
3%
3
1%
0
nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Gradul de implicare a AAPL în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
30%
30
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali res-
pondenţi la chestionar au apreciat şi autoapreciat 25
gradul de implicare a AAPL în activităţile de preve-
20%
nire a delincvenţei juvenile cu 9 – 30%, 8 – 20%, 20
6 şi 7 – câte 12% şi 5 – 6%. Este de remarcat că

14%
14% (asistenţii sociali) au refuzat să răspundă la 15
12% 12%
întrebare. 10
6%
5
2% 2% 2%
0% 0%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Gradul de implicare a AAPL în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile

25 24%
La rândul lor, profesorii respondenţi la ches-

tionar au apreciat gradul de implicare a AAPL în 20
activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile cu 16%

8 – 16%, 1 – 12%, 9 – 12% şi 5 – 10%. Este de 15
remarcat că şi în acest caz 24% au refuzat să răs- 12% 12%
pundă la întrebare. 10
10%
9%
8%
5 4% 4%
1%
0%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Părinţi. Gradul de implicare a AAPL în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
35 33%
30
Părinţii respondenţi la chestionar au apreciat
gradul de implicare a AAPL în activităţile de preve-
25 nire a delincvenţei juvenile cu 8 – 22%, 7 – 11%,
22%
20
6 – 7% şi 10 – 7%. Este de remarcat că şi în acest
caz 33% au refuzat să răspundă la întrebare.
15
11%
10
7% 7%
6%
5% 5%
5
3%
0% 1%
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund
Părinţi. Contribuţia AAPL la formarea unor modele comportamentale pozitive
35
mult contribuie AAPL la formarea unor modele com-
30 portamentale pozitive pentru copiii lor”. Aprecierea
25
este suficient de variată: cu 10 – 3%, 9 – 10%,
8 – 12%, 7 – 8%, 6 – 11%, 5 – 5%, iar 35%
20 refuzând să răspundă.
15
12%
11%
10%
10
8%
7%
5% 5%
5 4%
3%
0%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Instruirea referitor la metode şi tehnici de prevenire a delincvenţei
juvenile
60
55%
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali au fost
50 întrebaţi dacă în ultimii 3 ani au beneficiat de instru-
ire referitor la metodele şi tehnicile de prevenire a
40 delincvenţei juvenile/prevenire a abuzului, neglijen-
30% ţei, exploatării copiilor. Din răspunsurile obţinute la
30
întrebarea vizată, 55% din participanţii la cercetare
20
au menţionat că în ultimii 3 ani parţial au beneficiat
14% de instruire referitor la metodele şi tehnicile de pre-
10 venire a delincvenţei juvenile/prevenire a abuzului,
1% neglijenţei, exploatării copiilor, 14% consideră că
0
nu parţial suficient nu răspund instruirile primite la acest subiect sunt suficiente,
30% sunt de părerea că posedă o calificare
insuficientă la acest subiect, întrucât nu au fost instruiţi în aceste domenii.
93
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Materiale necesare pentru desfăşurarea activităţilor de prevenire a
6%
De asemenea, reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali au 10%
fost rugaţi să răspundă la întrebarea “În prezent, aveţi materia- nu răspund
lele necesare pentru desfăşurarea activităţilor de prevenire a de- da
lincvenţei juvenile?”, 52% din respondenţi răspunzând că 52%
nu dispun de materiale necesare pentru desfăşurarea parţial
32%
activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile, 32%
nu
susţin că parţial sunt dotaţi cu astfel de materiale, 6% nu au
răspuns şi doar 10% consideră că le-au fost puse la dispoziţie
suficiente materiale informative.
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Dificultăţi de comunicare, interacţiune cu copiii
Deşi mai mult de jumate dintre respondenţi reprezentanţi

10%
ai AAPL şi asistenţii sociali au susţinut că în ultimii 3 ani nu
au beneficiat sau au fost instruiţi parţial referitor la metodele da
şi tehnicile de prevenire a delincvenţei juvenile/prevenire a parţial
abuzului, neglijenţei, exploatării copiilor, 59% din respon- 31%
denţi nu întâmpină dificultăţi de comunicare, interacţiune cu 59% nu
copiii ce au un comportament antisocial sau delincvent. 10%
din respondenţi afirmă că întâlnesc dificultăţi de comunicare,
interacţiune cu copiii ce au un comportament antisocial sau
delincvent, iar 31% susţin că se confruntă parţial cu ase-
menea dificultăţi.
În privinţa contribuţiei AAPL la prevenirea delincvenţei juvenile, în cadrul focus grupurilor şi interviurilor individuale s-a
menţionat că în ultimul an se observă o activizare a autorităţilor locale în ceea ce priveşte situaţia copiilor, dar în
general primarii şi secretarii consiliilor locale nu prea se implică în activităţile de prevenire şi deseori încearcă să
delege atribuţiile spre AAPL de nivelul II, scoală, poliţie. Mulţi primari nu cunosc şi nici nu vor să cunoască ce este preve-
nirea. Aceştia consideră că şcoala trebuie să se ocupe de copii. În unele cazuri, primarii sunt reticenţi faţă de beneficiarii
copii. Primarii devin activi în perioada electorală şi se orientează spre alţi beneficiari, care reprezintă un potenţial electorat. De
cele mai multe ori, implicarea primarilor în activităţi de prevenire depinde de personalitatea acestora, nivelul de
cultură şi de responsabilitate, dar în general reprezentanţii AAPL nu sunt activi. O asemenea atitudine din partea primarilor poate
fi determinată şi de faptul că nu există un mecanism de sancţionare a primarilor care nu îşi îndeplinesc atribuţiile faţă de copii,
deoarece ei sunt aleşi locali şi nu cad sub incidenţa normelor de răspundere disciplinară prevăzute în Codul muncii. Autotitatea
tutelară teritorială poate face doar recomandări către primari, nu şi interveni pentru a-i determina la acţiuni concrete. Mai mult
decât atât, primarii nu au calitate nici de subiect pentru infracţiunile de neglijenţă în serviciu, aşa cum derivă din conţinutul
art.123 alin.(2) CP al RM şi atunci apar dificultăţi în atragerea la răspundere pentru neexecutarea obligaţiilor în actictivitatea cu
copiii. Existând aceste lacune, este destul de greu să îi responsabilizăm pe primarii ce fac abstacţie de obligaţiile faţă de copii.
Astfel, în anul 2014 se observă o activizare a AAPL în ceea ce priveşte situaţia copiilor. Totuşi, nici pe departe toţi
primarii şi secretarii consiliilor locale sunt interesaţi de activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile, unii din ei
încercând să delege atribuţiile spre AAPL de nivelul II, poliţie, şcoală. În prezent, implicarea primarilor în activităţi de
prevenire depinde de personalitatea acestora. Participarea primarilor în orice activităţi la nivel local, inclusiv în cele
de prevenire a delincvenţei juvenile este crucială, or aceasta reprezintă şi semnale clare pentru comunitate referitor
la obiectivele comunităţii şi parteneriatele prin care acestea trebuie atinse.
Cert este că şi reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali necesită consolidarea capacităţilor lor în domeniul prevenirii
delincvenţei juvenile. 30% dintre aceştia sunt de părerea că posedă o calificare insuficientă la subiect şi nu au beneficiat
de instruire pentru aceasta; 52% au susţinut că nu dispun de materiale necesare pentru desfăşurarea activităţilor de
prevenire a delincvenţei juvenile; 31% susţin că se confruntă uneori cu dificultăţi de comunicare, interacţiune cu copiii
ce au un comportament antisocial sau delincvent. Corespunzător, sunt necesare acţiuni de sensibilizare a atitudinii re-
prezentanţilor APL în domeniul protecţiei copilului şi familiei, inclusiv prevenirea delincvenţei juvenile, prin acţiuni de
mediatizare a rolului AAPL în domeniu. Concomitent, reprezentanţii autorităţilor locale urmează a fi instruiţi în dome-
niul prevenirii delincvenţei juvenile în baza unui curriculum integrat referitor la protecţia copilului şi familiei. Adiţional,
pentru a facilita implicarea reprezentanţilor AAPL în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile, luând în calcul arealul
complex al prevenirii acestui tip de delincvenţă, urmează a fi elaborate şi distribuite ghiduri metodologice ce ar descrie
etapele şi procedurile de implicare (în special, în parteneriat, inclusiv rolurile distincte ale primarului şi specialiştilor din
primărie), precum şi materiale pentru beneficiari (specialişti, părinţi, copii, membri ai comunităţii).
5.6.5 IMPLICAREA INSTITUŢIILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN ACTIVITĂŢI

DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE
Respondenţii la chestionar au fost solicitaţi să aprecieze pe o scară de la 1 la 10 gradul de implicare a instituţiei de învăţă-
mânt în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile (calificativul 1 – fără rezultat, 10 – excelent).
Poliţişti. Gradul de implicare a şcolii în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
30
26%
25
26% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar
au apreciat gradul de implicare a şcolii în activităţile
20
18%
de prevenire a delincvenţei juvenile cu 8, 18% - cu
16% 7 şi 16% - cu 9.
15
10
8% 8%
7%
5%
5 4%
3% 3%
2%
0
nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Gradul de implicare a şcolii în activităţi de prevenire a delincvenţei
juvenile
30%
30
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali res-

25
pondenţi la chestionar au apreciat gradul de im-
20
plicare a şcolii în activităţile de prevenire a delinc-
17% venţei juvenile: cu 10 – 5%, 9 – 30%, 8 – 17%,
15 14%
15% 7 – 15%, 6 – 14% şi cu 5 – 6%.
10%
10
6%
5%
5
1% 0% 1% 1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
95
Profesori. Gradul de implicare a şcolii în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
35
La rândul lor, profesorii respondenţi la chesti- 31%
onar au autoapreciat gradul de implicare a şcolii în 30
activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile cu 25

10 – 10%, 9 – 31%, 8 – 19%, 7 – 19% şi 6 – 5%.
20 19% 19%
15
11%
10%
10
5%
5 3%
1% 1%
0% 0%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Părinţi. Gradul de implicare a şcolii în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
30 26%
Părinţii respondenţi la chestionar au apreciat 25
gradul de implicare a şcolii în activităţile de preve-

nire a delincvenţei juvenile cu 9 – 26%, 8 – 15%, 20
7 – 12% şi 10 – 9%. 15%

15
12%
10%
10 9%
8%
7%
6%
5%
5
2%
0%
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund
Părinţi.Contribuţia şcolii la formarea unor modele comportamentale pozitive

30
Părinţii, de asemenea, au fost întrebaţi „Cât de 27%
mult contribuie şcoala la formarea unor modele com- 25
portamentale pozitive pentru copiii lor”. Aprecierea

20 19%
este suficient de variată: cu 10 – 13%, 9 – 27%, 8 – 17%
19%, 7 – 8%, 6 – 10%, 5 – 4%, iar 17% refuzând 15
să răspundă. 13%
10%
10
8%
5 4%
2%
0% 0% 0%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Instruiri referitor la metode şi tehnici de prevenire a delincvenţei juvenile
0%
Profesorii au fost întrebaţi dacă în ultimii 3 ani au bene-
21% ficiat de instruire referitor la metodele şi tehnicile de prevenire
27% nu răspund a delincvenţei juvenile/prevenire a abuzului, neglijenţei, ex-
suficient
ploatării copiilor. Din răspunsurile obţinute la întrebarea viza-
tă, 52% din participanţii la cercetare au menţionat că
parţial în ultimii 3 ani parţial au beneficiat de instruire referi-
tor la metodele şi tehnicile de prevenire a delincvenţei
52% nu
juvenile/prevenire a abuzului, neglijenţei, exploatării copiilor,
27% consideră că instruirile primite la acest subiect sunt sufi-
ciente, 21% sunt de părerea că posedă o calificare insuficientă
la acest subiect, întrucît nu au fost instruiţi în aceste domenii.
Profesori. Materiale necesare pentru desfăşurarea activităţilor de prevenire a delincvenţei
3%
La întrebarea dacă profesorii dispun de materialele ne-
8% cesare pentru distribuire beneficiarilor (broşuri, pliante etc.) şi
nu răspund
desfăşurarea activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile,
39%
da
50% din respondenţi au expus opinia că sunt dotaţi parţial cu
asemenea materiale, 39% au indicat că nu dispun de ma-
parţial teriale informative suficiente, 8% respondenţi au expus
50%
nu
opinia că posedă suficiente materiale care au fost elaborate
de Ministerul Educaţiei în parteneriat cu alte instituţii, iar 3%
sunt indecişi.
Profesori. Dificultăţi de comunicare, interacţiune cu copiii
Fiind întrebaţi dacă au dificultăţi, impedimente de co-

11% municare, interacţiune cu copiii cu comportament antisocial
da
sau delincvent, jumătate (50%) dintre profesorii respondenţi
la chestionar au indicat nu, 39% au spus că parţial în-
50% parţial tâlnesc dificultăţi în activitatea didactică, iar 11% au
39% nu
spus că au impedimente în comunicarea cu copiii în conflict
cu legea. Un asemenea tablou poate fi explicat prin faptul că
profesorii dispun de o pregătire adecvată în domeniul psi-
hopedagogiei şi că majoritatea respondenţilor au o experienţă
relevantă în domeniul educaţiei.
Şcoala realizează multe activităţi în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile, dar de multe ori persoana res-
ponsabilă de această activitate nu are pregătirea necesară. Mai mult decât atât, în sarcina instituţiilor de învăţă-
mânt sunt puse multiple atribuţii şi se ajunge la situaţia că nu se reuşeşte sau nu este clar ce au de făcut.
Cadrele didactice fac multe activităţi la nivel de prevenire a delincvenţei, atât la orele de diriginţie, cât şi în cadrul
activităţilor extracurriculare. În multe şcoli din localităţile rurale nu sunt acoperite posturile vacante şi atunci se recurge la
contractarea pedagogilor pensionaţi. Această soluţie ar putea fi un avantaj în activitatea de prevenţie, pentru că pedagogii în
97
etate ar putea avea o mai mare autoritate morală în faţa copiilor, dar poate fi şi un impediment deoarece odată cu vârsta înaintată
apar probleme de sănătate şi scade entuziasmul.
În instituţiile de învăţământ cel mai des activitatea de prevenţie a delincvenţei este pusă în seama diriginţilor. De
multe ori diriginţii nu sunt pregătiţi corespunzător pentru a face activitate de prevenţie. Această lacună ar putea fi compensată
prin intervenţia psihologilor şcolari, dar problema este că în multe şcoli nu sunt psihologi. Trebuie să menţionăm că majoritatea
participanţilor la focus grupuri au indicat că numărul redus de psihologi este un impediment în realizarea prevenirii delincvenţei
juvenile. În ultimii ani au apărut servicii noi, cum ar fi Serviciul de Asistenţă Psihopedagogică, care funcţionează în baza unui
regulament aprobat, însă acest regulament nu oferă o claritate în ceea ce priveşte atribuţiile acestui serviciu în prevenirea delinc-
venţei, fapt pentru care psihologii din acest serviciu se ocupă de asistenţă.
S-a subliniat că pedagogii fac doar instrucţie, îşi fac orele pentru că sunt plătiţi pe ore, dar activitatea de prevenţie necesită
multă implicare şi atitudine. O astfel de abordare ar putea fi contracarată prin implementarea prevederilor noului Cod al educaţiei
care prevede că profesorii nu vor mai fi plătiţi pe ore. Astfel, profesorii vor fi obligaţi să fie la locul de muncă 8 ore şi după lecţii
vor fi determinaţi să facă activităţi extraşcolare. Participanţii la focus grup şi-au exprimat speranţa că prin reforma în învăţământ
se va efectua o schimbare în şcoală în ceea ce priveşte implicarea cadrelor didactice în activităţi de prevenţie.
Participanţii nu au ezitat să-şi împărtăşească şi îngrijorările legate de reforma de salarizare în învăţământ, care, în viziunea
lor, ar putea conduce la un exod al cadrelor didactice din sistem, iar situaţia neacoperirii posturilor vacante va fi şi mai alarmantă.
O altă dificultate identificată în cadrul focus grupurilor este că şcoala nu dispune de instrumente şi cerinţe clare la
nivel de prevenţie a delincvenţei. Toate activităţile se realizează la nivel de atitudine personală a cadrului didactic şi de cerinţe
din partea echipei manageriale. Diriginţii beneficiază de instruiri numai dacă sunt implicaţi în anumite proiecte la nivel local sau
naţional. Nu există un ghid pentru diriginţi, ce ar reglementa ativitatea de prevenţie. S-a menţionat de asemenea că „şcoala face
instruire nu educaţie”, „funcţia de directori adjuncţi pentru educaţie a fost lichidată”.
Mulţi dintre participanţii la focus grupuri şi interviuri individuale au susţinut că trebuie instituită funcţia de psiholog în
grădiniţe şi gimnazii; de micşorat numărul de copii aflaţi în asistenţa unei unităţi de psiholog şcolar; trebuie dotate instituţiile
publice cu tehnică (ex. proiectoare, calculatoare) şi materiale necesare pentru a face prevenţie.
Deci, instituţiile de învăţământ secundar realizează multe activităţi în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile,
atât la orele de diriginţie, cât şi în cadrul activităţilor extracurriculare, fie separat, fie în parteneriat cu alte instituţii
din comunitate.
În prezent nu există cerinţe şi instrumente clare referitor la activităţile de prevenţie a delincvenţei juvenile în in-
stituţiile de învăţământ secundar. Toate activităţile se realizează în funcţie de atitudinea personală a cadrului didactic
şi de cerinţele din partea echipei manageriale.
De multe ori persoanele responsabile de această activitate, de regulă diriginţii, nu au pregătirea necesară (52%
din profesorii participanţi la cercetare au menţionat că în ultimii 3 ani parţial au beneficiat de instruire referitor la
metodele şi tehnicile de prevenire a delincvenţei juvenile; 39% au indicat că nu dispun de materiale informative sufi-
ciente; 39% susţin că se confruntă uneori cu dificultăţi de comunicare, interacţiune cu copiii ce au un comportament
antisocial sau delincvent).
Corespunzător, ME trebuie să elaboreze o politică clară a implicării instituţiilor de învăţământ gimnazial şi liceal
în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile. Profesorii, în special diriginţii, urmează a fi instruiţi în domeniul
formării pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi dotaţi cu echipamentul şi materialele necesare desfăşurării activi-
tăţilor informativ-formative în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile (inclusiv materiale didactice de suport şi de
distribuire pentru audienţi). Adiţional, elaborarea unui set de instrumente şi metode care ar clarifica modalitatea de
prevenire a delincvenţei juvenile şi comportamentul antisocial în instituţiile de învăţământ secundar, luând în calcul
atribuţiile psihologului şcolar.
5.6.6 IMPLICAREA ASISTENŢEI SOCIALE ÎN ACTIVITĂŢI DE

Respondenţii la chestionar au fost solicitaţi să aprecieze pe o scară de la 1 la 10 gradul de implicare a serviciilor sociale în
activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile (calificativul 1 – deloc, 10 – excelent).
Poliţişti. Gradul de implicare a asistenţei sociale în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
20
18%
18 % dintre poliţiştii respondenţi la chestionar
15
15% au apreciat gradul de implicare a asistenţei sociale
în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile cu
12% 12%
8, 15% - 7 şi 12% cu 5.
10%
10 9%
7%
6%
5%
5
3% 3%
0
nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Gradul de implicare a asistenţei sociale în activităţi de prevenire a
25
20%
21% 21% Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali res-
20
pondenţi la chestionar au apreciat şi autoapreciat
gradul de implicare a serviciilor sociale în activi-
15 tăţile de prevenire a delincvenţei juvenile cu: 9 –
11% 21%, 8 – 21%, 6 – 20% şi 10 – 9%.
10 9% 9%
5
3%
2% 2% 2%
0%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Gradul de implicare a asistenţei sociale în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile

20
17% La rândul lor, profesorii respondenţi la ches-

tionar au apreciat gradul de implicare a asistenţei
15
13% 13%
14% 14%
sociale în activităţile de prevenire a delincvenţei
11% 11%
juvenile: cu 9 – 17%, 8 – 14%, 7 – 13% şi cu 1
10
– 13%.
2% 2% 2%
1%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
99
Părinţi. Gradul de implicare a asistenţei sociale în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
20
Părinţii respondenţi la chestionar au apreciat 17%
gradul de implicare a serviciilor sociale în activităţile 16%
de prevenire a delincvenţei juvenile: cu 8 – 16%, 9 – 15

13%
13%, 5 şi 7 – câte 10% şi 10 – 6%.
11%
10% 10%
10
6% 6%
5%
5
3% 3%
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu răspund
Părinţi. Contribuţia asistenţei sociale la formarea unor modele comportamentale pozitive

25%
25
Părinţii, de asemenea au fost întrebaţi „Cât de mult

20
contribuie asistenţa socială la formarea unor modele
comportamentale pozitive pentru copiii lor”. Aprecierea 16%
este suficient de variată: cu 10 – 3%, 9 – 9%, 8 – 15

13%
13%, 7 – 16%, 6 – 11%, 5 – 11%, iar 25% refuzând 11% 11%
să răspundă. 10 9%
5 4%
În ceea ce priveşte implicarea asistenţilor soci- 2%
3% 3% 3%
ali în activitatea de prevenire a delincvenţei, s-a expus

opinia că aceştia au mult prea multe atribuţii con- 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
form fişei de post. Pregătirea dosarelor pentru soli-

citanţii de ajutor social cere mult timp, fapt care contribuie la situarea activităţilor de prevenire pe planul doi. În unele sate, un
asistent social are în asistenţă 2000 sau 2500 de locuitori. Ar fi utopic să credem că fiind suprasolicitat, asistentul social îşi poate
realiza toate atribuţiile din fişa de post. Fizic, nu reuşeşte şi nu poate întreprinde activităţi de prevenire a delincvenţei. Angajarea
unui număr mai mare de asistenţi sociali nu este posilă pentru că nu există acoperire financiară. Nu este deloc neglijabil nici
faptul că nivelul de pregătire al asistenţilor sociali şi capacitatea lor de muncă nu corespunde cerinţelor postului, iar în multe
localităţi rurale asitenţii sociali nu au nici studii de specialitate. Astfel, calificarea insuficientă este o problemă şi în
realizarea prevenţiei delincvenţei.
În sistemul de asistenţă socială fluctuaţia de cadre este mare, de multe ori sunt funcţii vacante, dar nu sunt solicitanţi la
aceste posturi. În condiţiile în care funcţiile vacante de asistent social nu sunt acoperite, un asistent social trebuie să deservească
în jur de 5000 de locuitori, ceea ce cauzează suprasolicitarea specialiştilor. Aceste probleme sunt valabile atât pentru localităţile
rurale, cât şi pentru oraş: spre ex. în or. Căuşeni, la aproximativ 19 000 de locuitri sunt trei asistenţi sociali.
Politica în domeniul asistenţei sociale este foarte bună, dar nu există acoperire finaciară, întrucât sursele financiare urmează
a fi identificate la nivel local. La fel stau lucrurile şi cu specialiştii în protecţia copilului, care urmau să existe în fiecare primărie
începînd cu 1 ianuarie 2014. Deşi suntem în luna a zecea, aceşti specialişti nu sunt şi abia acum autorităţile locale, la planificarea
bugetului pentru 2015, urmează să identifice mijloace financiare pentru finanţarea serviciului prestat de specialistul în proble-
mele copilului. Dacă în fiecare localitate ar activa câte un specialist în protecţia copilului, atunci s-ar realiza mai multe activităţi,
inclusiv în prevenirea delincvenţei juvenile.
Majoritatea reprezentanţilor AAPL, poliţiştilor, profesorilor şi părinţilor participanţi la studiu au menţionat implicarea bună
a organelor de asistenţă socială în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile.
Este de remarcat că asistenţii sociali au mai multe atribuţii conform fişei de post, fluctuaţia de cadre este mare, în multe
localităţi rurale asistenţii sociali nu au nici studii de specialitate, în timp ce atribuţiile acestora în domeniul prevenirii delincvenţei
juvenile de asemenea nu le sunt suficient de clare.
Corespunzător, MMPSF, în parteneriat cu alte instituţii publice, urmează a clarifica care sunt atribuţiile organelor de asistenţă
socială în activităţile de prevenire primară, secundară şi terţiară a delincvenţei juvenile şi modalitatea de implicare în activităţi
comune de prevenţie, reflectându-le întro instrucţiune / regulament intern.
5.6.7 IMPLICAREA ASISTENŢEI MEDICALE ÎN ACTIVITĂŢI DE

25 polițiși asistența socială ș i reprezentanți ai AAPL profesori părinți
21%
20 19% 19%
16% 16%
15%
15 14% 14% 14% 14%
13% 13% 13%
12% 12%
11% 11% 11%
10% 10% 10%
10 9% 9%
8% 8% 8%
7% 7%
6% 6%
5% 5% 5%
5 4%
3% 3% 3% 3%
2%2%
1% 1% 1%1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Respondenţii la chestionar au fost solicitaţi să aprecieze pe o scară de la 1 la 10 gradul de implicare a instituţiilor medicale
în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile (calificativul 1 – deloc, 10 – excelent).
14% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a instituţiilor medicale în activităţile de
prevenire a delincvenţei juvenile cu 7, 12% – cu 8 şi 11% – cu 5.
Reprezentanţii APL şi asistenţii sociali respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a asistenţei medicale în
activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile cu 5 – 19%, 9 – 16%, 6 şi 8 – câte 14% şi cu 7 – 13%.
Profesorii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a instituţiile medicale în activităţile de prevenire a
delincvenţei juvenile cu 5 – 15%, 9 – 14%, 8 – 12%, 6 şi 7 – câte 11%.
Părinţii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a asistenţei medicale în activităţile de prevenire a delinc-
venţei juvenile cu 8 – 16%, 5 – 13%, 4 – 9%, 6 şi 7 – câte 8%.
35
31% 101
30
Părinţi. Contribuţia asistenţei medicale

25
la formarea unor modele comportamentale pozitive
35
20 31%
Părinţii, de asemenea, au fost întrebaţi „Cât de 30
mult contribuie lucrătorii medicali la formarea unor15 13%
modele comportamentale pozitive pentru copiii lor”. 25 11%
10 9%
Aprecierea este suficient de variată: cu 10 – 3%, 9 – 20 8%
7% 7%
7%, 8 – 11%, 7 – 13%, 6 – 7%, 5 – 8%, iar 31% 5 5% 5%
3%
refuzând să răspundă. 15 1% 13%
0 11%
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
10 9%
8%
7% 7%
5% 5%
5
3%
1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Datorită participării în echipe multidisciplinare, asistenţa medicală a fost apreciată mediu referitor la implicarea
în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile. Echipa de experţi nu a întâlnit niciun medic/lucrător medicalnucare
a răspuns
ar fi formulat clar rolul lor în prevenirea delincvenţei juvenile, deşi unii au menţionat “probabil şi noi cu ceva contri-
buim”. Incertitudinea vine din lipsa unei abordări conceptuale de prevenire a delincvenţei juvenile, ce instituţii şi în ce
segment trebuie să se implice şi care este modalitatea specifică de implicare.
5.6.8 IMPLICAREA CONSILIILOR LOCALE PENTRU PROTECŢIA

DREPTURILOR COPILULUI ÎN ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A
Respondenţii la chestionar au fost solicitaţi să aprecieze pe o scară de la 1 la 10 gradul de implicare a Consiliilor Locale pentru
Protecţia Drepturilor Copilului (CLPDC) în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile (calificativul 1 – deloc, 10 – excelent).
Poliţişti. Gradul de implicare a CLPDC în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
15%
15
apreciat gradul de implicare a CLPDC în activităţile de 12
12%
prevenire a delincvenţei juvenile cu 8, 13% - cu 5 şi 11%

10%
11%
12% - cu 6. 9
9%
7%
6%
6
4%
3
2%
0
nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Gradul de implicare a CLPDC în activităţi de prevenire a delincvenţei
juvenile
20 19%
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali
15% respondenţi la chestionar au apreciat gradul de
15
13% 13%
implicare a CLPDC în activităţile de prevenire a
11% 11%
delincvenţei juvenile cu 9 – 19%, 8 – 15%, 5 şi
10 7 – câte 11% şi 6 – 13%.
5%
5 4% 4% 4%
1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Gradul de implicare a CLPDC în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
35
32%
Profesorii respondenţi la chestionar au apre-
ciat gradul de implicare a CLPDC în activităţile de
30
prevenire a delincvenţei juvenile cu 7 şi 8 – câte
25 11%, 5 – 10%, 9 – 6% şi 1 – 14%.
20
15 14%
11% 11%
10 %
10
6%
5 4% 4%
3% 3%
2%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Părinţi. Gradul de implicare a CLPDC în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
60
Părinţii respondenţi la chestionar au apreci-
50
51%
at gradul de implicare a CLPDC în activităţile de
prevenire a delincvenţei juvenile cu 8 – 10%, 7
40 – 7%, 1 – 7% şi 5 – 6%. Este de remarcat că
51% au refuzat/nu au cunoscut ce să răspundă la
30 întrebare.
20
10%
10 7% 7%
6%
3% 3% 4% 4% 3%
2%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
103
Părinţi. Contribuţia CLPDC la formarea unor modele comportamentale pozitive
Părinţii, de asemenea, au fost întrebaţi „Cât 60

54%
de mult contribuie CLPDC la formarea unor modele 50
comportamentale pozitive pentru copiii lor”. Apreci-
erea este suficient de variată: cu 10 – 2%, 9 – 2%, 40
8 – 9%, 7 – 10%, 6 – 4%, 5 – 5%, 54% refuzând/
nu au cunoscut ce să răspundă. 30
20
Şi CLPDC au fost apreciate mediu referitor
la implicarea în activităţile de prevenire a de- 10 7%
10% 9%
5%
lincvenţei juvenile. În multe localităţi, aceste 4%
0%
3% 4%
2% 2%
consilii nu funcţionează, deci nu pot avea nicio 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
implicaţie în activităţile de prevenire a delinc-
venţei juvenile.
5.6.9 IMPLICAREA SERVICIULUI RAIONAL DE ASISTENŢĂ

PSIHOPEDAGOGICĂ (SAP) ÎN ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A
50
părinți
45%
profesori
asistenți sociali și reprezentanți APL
polițiști
40
36%
30
20%
20
16%
15%
13%
13%
13%
12%
12%
12%
12%
11%
11%
10%
10%
10%
9%
9%
10
8%
8%
7%
7%
7%
6%
6%
5%
5%
5%
5%
5%
5%
5%
4%
4%
4%
4%
3%
2%
2%
2%
0%
1%
1%
0
nu a răspuns 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1
Respondenţii la chestionar au fost solicitaţi să aprecieze pe o scară de la 1 la 10 gradul de implicare a Serviciului raional de
Asistenţă Psihopedagogică (SAP) în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile (calificativul 1 – deloc, 10 – excelent).
13% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a SAP în activităţile de prevenire a delincven-
ţei juvenile cu 8, iar câte 11% - cu 6 şi 7.
Reprezentanţii APL şi asistenţii sociali respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a SAP în activităţile de
prevenire a delincvenţei juvenile cu 8 – 16%, 5 – 15%, 6 şi 7 – câte 12% şi cu 9 – 10%.
Profesorii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a SAP în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile
cu 8 – 13%, 7 – 12%, 5 – 10% şi 1 – 9%.
Părinţii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a SAP în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile cu
8 – 9%, 5 – 7% şi cu 7 – 6%. Este de remarcat că şi în acest caz 45% au refuzat/nu au cunoscut ce să răspundă.
Părinţi. Contribuţia SAP la formarea unor modele comportamentale pozitive
60 Părinţii, de asemenea, au fost întrebaţi „Cât de

50
52%
mult contribuie SAP la formarea unor modele compor-
tamentale pozitive pentru copiii lor”. Aprecierea este
40 suficient de variată: cu 10 – 3%, 9 – 4%, 8 – 12%,
7 – 6%, 6 – 3%, 5 – 8%, iar 52% refuzând/nu au
30 cunoscut ce să răspundă.
20
12%
10 8%
5% 6%
3% 3% 3% 4% 3%
1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
SAP, deşi este o entitate relativ nouă, a reuşit într-o anumită măsură să fie cunoscut la nivel de către specialiştii
din comunitate ce lucrează cu şi pentru copii, inclusiv în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile. Au fost mai multe
menţiuni pozitive, precum „facilitează lucrul consilierului de probaţiune cu copiii aflaţi în asistenţă şi îi implică în programe de
asistenţă”, „este activ în raion”, „fac seminare pentru copii” etc., dar şi altele mai moderate: „nu e clar în regulament componenta
prevenire”, „ nu le este clar – nu acţionează”, „încă nu ştiu ce să facă”, „n-au specialişti”, „poliţiştii nu-i cunosc” etc.
Până la formularea unui concept national, reiterăm necesitatea de a întruni în şedinţă comună, la nivel central şi
local, instituţiile publice, pentru a preciza/conveni exact rolul pe care îl are fiecare instituţie publică în domeniul
prevenirii delincvenţei juvenile şi a elabora planurile comune de activitate pe acest segment.
105
5.7 IMPLICAREA ALTOR INSTITUŢII PUBLICE ŞI PERSOANE

PRIVATE ÎN ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI
JUVENILE
5.7.1 APRECIERI GENERALE ALE IMPLICĂRII ALTOR INSTITUŢII
PUBLICE ŞI PERSOANE PRIVATE ÎN ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A
Poliţişti. Implicarea altor instituţii publice şi persoane private în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
procuratura 6%
Respondenţii la chestionare au fost rugaţi să oficiul de probațiune 5%

aprecieze gradul de implicare a altor instituţii pu-
blice şi persoane private în activităţile de prevenire AAPL 7%
a delincvenţei juvenile (calificativul 1 – deloc, 10 – școala 8%

excelent). Cei mai mulţi dintre poliţiştii respondenţi
la chestionar consideră că cel mai mult se implică în asistența socială 6%
prevenirea delincvenţei juvenile părinţii şi biserica, asistența medicală 7%

fiindu-le atribuit acestora calificativul 8.
CPDC 8%
SAP 8%
0 1 2 3 4 5 6 7 8
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Implicarea altor instituţii publice şi persoane private în activităţi de
prevenire a delincvenţei juvenile
părinţii 6
În opinia reprezentanţilor AAPL şi asistenţilor
sociali, cel mai mult se implică în prevenirea delinc- rudele 8
venţei juvenile părinţii şi rudele, fiindu-le atribuite vecinii 9

calificativul 6, urmaţi de vecini şi bibliotecă, care au ONG 1
fost notaţi cu 5 puncte.
biblioteca 9
casa de cultură 1
biserica 1
persoanele private 1
0 1 2 3 4 5 6
Profesori. Implicarea altor instituţii publice şi persoane private în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
părinţi 5
rude 5
Profesorii respondenţi la chestionar consideră
vecini 5 că cel mai mult se implică în prevenirea delincven-
ONG 7 ţei juvenile biserica, biblioteca, fiindu-le atribuit
biblioteca 8
calificativul 8, urmate de ONG-uri.
casa de cultură 1
biserica 8
agenţi economici 1
persoane private 1
0 1 2 3 4 5 6 7 8
Părinţi. Implicarea altor instituţii publice şi persoane private în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
8
bunei
Părinţii, care observă la direct gradul de im-
rude 5 plicare, consideră că cel mai mult se implică în
vecini 1 prevenirea delincvenţei juvenile buneii, fiindu-le
1
atribuit calificativul 8, urmat de rude care au fost
ONG
notate cu 5 puncte.
biblioteca 1
casa de cultură 1
biserica 1
agenţi economici 1
persoane private 1
0 1 2 3 4 5 6 7 8
5.7.2 IMPLICAREA BIBLIOTECII SĂTEŞTI ÎN ACTIVITĂŢI DE

Cu certitudine, pentru unele persoane ar putea să pară stranie însăşi ideea implicării bibliotecii săteşti în activităţile de
prevenire a delincvenţei juvenile. Cu toate acestea, se cunosc varii parteneriate în alte domenii, care demonstrează că biblioteca
sătească, casa de cultură, pot contribui, inclusiv logistic, la desfăşurarea unor activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile. Res-
pondenţii la chestionar au fost solicitaţi să aprecieze pe o scară de la 1 la 10 gradul de implicare a bibliotecii săteşti în activităţile
de prevenire a delincvenţei juvenile (calificativul 1 – deloc, 10 – excelent).
21% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a bibliotecii săteşti în activităţile de prevenire
a delincvenţei juvenile cu 1, 16% – cu 5, iar 10% – cu 7.
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a bibliotecii săteşti în
activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile cu 5 – 20%, 1 – 18%, 3 şi 4 – câte 11%, şi 7 – 9%.
La rândul lor, profesorii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a bibliotecii săteşti în activităţile de pre-
venire a delincvenţei juvenile cu 8 – 14%, cu 1 şi 6 – câte 13%, 5 – 10% şi 7 – 8%. Este de remarcat că şi în acest caz 19% au
refuzat să răspundă la întrebare.
107
Părinţii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a bibliotecii săteşti în activităţi de prevenire a delincvenţei
juvenile cu 1 – 21%, 5 – 12%, 3 – 11% şi 10 – 1%.
25
părinți
23%
profesori
polițiști
21%
21%
20%
20
19%
18%
16%
15
14%
14%
13%
13%
12%
11%
11%
11%
10%
10%
10%
10
9%
9%
9%
8%
8%
8%
8%
8%
8%
7%
7%
6%
6%
5%
5
4%
4%
3%
3%
3%
2%
2%
2%
1%
1%
1%
1%
0
nu a răspuns 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1
Părinţi. Contribuţia bibliotecii săteşti la formarea unor modele comportamentale pozitive
Părinţii, de asemenea, au fost întrebaţi„Cât de mult 20

contribuie biblioteca sătească la formarea unor modele 17% 17%
comportamentale pozitive pentru copiii lor”. Aprecierea 16%
15
este suficient de variată: cu 10 puncte – 3%, cu 9 –
16%, 8 – 7%, 7 – 7%, 6 – 9% şi cu 1 – 17%. 11%
10 12%
Bibliotecile şi centrele de cultură,în prezent nu fac 7% 7% 7%
activităţi de prevenire. Bibliotecile din oraş au diferite 5

proiecte de instruire pe calculator, organizează diferite 3% 3% 3%
activităţi tematice, dar în sate acestea sunt mai puţin

frecventate, mai ales de copiii care riscă să intre în 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
conflict cu legea. Multe biblioteci au fondul de carte
învechit, în limba rusă sau cu grafie chirilică.
Astfel, se constată o implicare (trebuie să fie atrasă) mai mult decât superificială a bibliotecii săteşti în activităţi
de prevenire a delincvenţei juvenile, ceea ce demonstrează existenţa la nivel local, în condiţiile unor resurse limitate,
a unui potenţial nevalorificat.
5.7.3 IMPLICAREA CASEI DE CULTURĂ ÎN ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE

Respondenţii la chestionar au fost solicitaţi să aprecieze pe o scară de la 1 la 10 gradul de implicare a casei de cultură în
35
31%
polițiși
30
asistența socială ș i reprezentanți ai AAPL
27%
profesori
25%
25 24% părinți
22%
20
15% 15% 15%

15
13%
11% 11% 11%
10 9% 9% 9% 9%
8% 8% 8% 8% 8% 8% 8%
7% 7%
6% 6% 6% 6%
5% 5% 5% 5% 5% 5%
5 4% 4%
2% 2% 3%
1% 1%
0%0%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
25% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a casei de cultură în activităţile de prevenire
a delincvenţei juvenile cu 1, 13% – cu 5.
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a casei de cultură în acti-
vităţi de prevenire a delincvenţei juvenile cu 1 – 27%, 2 – 6%, 3 – 11% şi 4 – 5%.
Profesorii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a casei de cultură în activităţile de prevenire a delincven-
ţei juvenile: cu 1 – 24%, 2 şi 3 – câte 5%, 4 – 8% şi 5 – 11%.
Părinţii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a casei de cultură în activităţile de prevenire a delincvenţei
juvenile: cu 1 – 22%, 2 – 8%, 3 – 5% şi 4 – 6%.
30
27%
25 Părinţii, de asemenea, au fost întrebaţi „Cât

de mult contribuie casa de cultură la formarea unor
20 19% modele comportamentale pozitive pentru copiii lor”.
Aprecierea este suficient de variată: 1 punct – 19%,
15
12% 2 – 6%, 3 – 4%, 4 – 3% şi 5 – 12%.
10
8%
7%
6%
5% 5% În ceea ce priveşte implicarea instituţiilor de cul-
5 4% 4%
3% tură, atât metodele de lucru, cât şi instrumentarul din
0
dotare al acestor instituţii sunt depăşite şi nu trezesc
1 3 7 8 9 10 nu a răspuns
2 4 5 6
interesul copiilor, în special al adolescenţilor. Multe
case de cultură au fost închise în zona rurală, în cele care există se fac anumite serbători tematice, dar nu sunt atractive pentru
tineri, fiind modeste şi dotate sumar. Explicaţia este că pentru cultură se alocă puţini bani.
Similar situaţiei cu bibliotecile, se constată o implicare (trebuie să fie atrasă) mai mult decât superificială a insti-
109
tuţiilor de cultură în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile, ceea ce demonstrează existenţa la nivel local, în
condiţiile unor resurse limitate, a unui potenţial nevalorificat
5.7.4 IMPLICAREA ONG-URILOR/ASOCIAŢIILOR OBŞTEŞTI ÎN

ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE
Respondenţii la chestionar au fost solicitaţi să aprecieze pe o scară de la 1 la 10 gradul de implicare a organizaţiilor neguver-
namentale/asociaţiilor obşteşti (ONG) în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile (calificativul 1 – deloc, 10 – excelent).
Poliţişti. Gradul de implicare a ONG în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
20

16%
apreciat gradul de implicare a ONG-urilor în activităţile 15 14%
de prevenire a delincvenţei juvenile cu 5, 14% – cu 7, 12%
şi 12% – cu 6. 10
10%
9% 9%
6% 6%
5 4%
1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Gradul de implicare a ONG în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
20%
20
18%
Reprezentanţii APL şi asistenţii socialirespon-
denţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a 15 14%
ONG-urilor în activităţile de prevenire a delincvenţei
juvenile cu 1 – 18%, 5 – 14%, 8 – 11% şi 3 – 9%. 11%
10 9%
8%
7%
5%
5 4% 4%
0%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Gradul de implicare a ONG în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile

35
32%
Profesorii respondenţi la chestionar au apreciat 30
gradul de implicare a ONG-urilor în activităţile de pre- 25

venire a delincvenţei juvenile cu 7 – 15%, 8 – 11%,
2 – 9% şi 1 – 8%. 20
15%
15
11%
10 9%
8%
6% 6%
5% 5%
5
2%
1%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Părinţi. Gradul de implicare a ONG în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
50
43% Părinţii respondenţi la chestionar au apreciat gra-
40
dul de implicare a ONG-urilor în activităţile de preve-
nire a delincvenţei juvenile cu 1 – 15%, 8 – 12%, cu
30
4 şi 5 câte 9%.
20
15%
12%
10 9% 9%
2% 2% 3% 3% 2%
0%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Părinţi. Contribuţia ONG la formarea unor modele comportamentale pozitive

40%
40
35
Părinţii, de asemenea au fost întrebaţi „Cât de
mult contribuie ONG-urile la formarea unor modele
30
comportamentale pozitive pentru copiii lor”. Aprecierea
25 este suficient de variată: cu 1 – 15%, 7 – 12%, 8 –
20 9%, 6 – 9% şi cu 5 – 8%.
15%
15
12%
10 8%
9% 9% ONG-urile/asociaţiile obşteşti desfăşoară
5 4%
diverse activităţi în comunitate, elaborează şi
2%
0% 0% 1% distribuie materiale informative şi prestează
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns servicii specializate (ex. asistenţă psihologică).
ONG-urile/asociaţiile obşteşti sunt active în
oraş, însă în zona rurală acestea sunt practic inexistente. ONG-urile nu au programe direct orientate spre preveni-
re, dar tangenţial activitatea lor se referă şi la această componentă. Spre exemplu, ONG-urile care desfăşoară programe
pentru adolescenţi, realizând activităţi pentru combaterea consumului de droguri, pentru lucrătorii sexului comercial, previn
intrarea acestora în conflict cu legea. Activitatea ONG-urilor se apreciază ca una acceptabilă, dar aceste activităţi sunt difuze,
pentru că depind de existenţa sau inexistenţa fondurilor financiare, şi nu sunt sistematizate.
Corespunzător, planificarea activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile trebuie să fie precedată de întocmirea
listei cu eventualii parteneri din localitate, aşa încât potenţialul ONG-urilor/asociaţiilor obşteşti, ce oferă oportunităţi
ocupaţionale şi educaţionale pentru copii, să fie la maxim valorificat.
5.7.5 IMPLICAREA AGENŢILOR ECONOMICI ÎN ACTIVITĂŢI DE

Respondenţii la chestionar au fost solicitaţi să aprecieze pe o scară de la 1 la 10 gradul de implicare a agenţilor economici în
26% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a agenţilor economici în activităţi de preve-
nire a delincvenţei juvenile cu 1.
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a agenţilor economici în
activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile cu 1 – 36%, 2 – 11%, 3 – 13% şi cu 5 – 14%.
Profesorii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a agenţilor economici în activităţile de prevenire a
111
delincvenţei juvenile cu 1 punct – 21%, 2 – 6%, 3 – 6%, 4 – 10% şi cu 5 – 13%.
Părinţii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a agenţilor economici în activităţile de prevenire a delinc-
venţei juvenile cu 1 – 36%, 2 – 7%, 3 – 5%, 4 – 1% şi 5 – 7%.
40
părinți
36%
7%
profesori
asistenți sociali și reprezentanți APL 35
32%
polițiști
30
28%
26%
25
21%
20
15%
14%
13% 15
13%
12%
11%
10%
10%
10%
8%
2%
9%
10
7%
7%
7%
7%
6%
6%
6%
5%
5%
5%
4%
4%
4%
5
4%
3%
3%
3%
2%
2%
2%
0%
0%
0%
0%
1%
1%
0
nu a răspuns 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1
Părinţi. Contribuţia agenţilor economici la formarea unor modele comportamentale pozitive
Părinţii, de asemenea, au fost întrebaţi „Cât de 40

36%
mult contribuie agenţii economici la formarea unor mo- 35
dele comportamentale pozitive pentru copiii lor”. Apre- 30

cierea este una critică: cu un punct – 36%, 2 – 5%,
25
3 – 7%, 4 – 4% şi cu 5 – 10%. 22%
20
Agenţii economici, în general, intervin cu 15 10%

susţinere atunci când sunt solicitaţi. De regu- 10 7% 7%
lă, acordă suport financiar pentru organizarea 5 5% 4%
3%
4%
2%
anumitor activităţi educative, la şcolarizarea co- 0%
0
piilor. Unii agenţi economici indirect fac activităţi de 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
prevenire prin implicarea minorilor în muncă pentru

activităţi sezoniere. Agenţii economici, în special cei care au activităţi de comerţ, nu se implică în prevenţia delinc-
venţei juvenile, din contra vând minorilor alcool şi ţigări.
Corespunzător, având în vedere cauzele delincvenţei juvenile, urmează a fi intensificată activitatea poliţiei de res-
ponsabilizare a agenţilor economici, dar şi de sensibilizare referitor la problemele infracţionalităţii în general şi a
delincvenţei juvenile în localitate în particular.
5.7.6 IMPLICAREA BISERICII ÎN ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A

Respondenţii la chestionar au fost solicitaţi să aprecieze pe o scară de la 1 la 10 gradul de implicare a bisericii în activităţile
Poliţişti. Gradul de implicare a bisericii în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
15
14%
13% Câte 14% dintre poliţiştii respondenţi la chestio-
12
12% nar au apreciat gradul de implicare a bisericii în activi-
11%
10% tăţile de prevenire a delincvenţei juvenile cu 8 puncte.
9%
9
7% 7% 7%
6%
6
4%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Gradul de implicare a bisericii în activităţi de prevenire a delincvenţei
juvenile
20%
20

16% 16%
15
bisericii în activităţile de prevenire a delincvenţei ju-
11% venile cu un punct – 20%, 2 – 8%, 3 – 5%, 4 – 8%
10 şi 5 – 16%.
8% 8% 8%
5%
5 4%
3%
1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Gradul de implicare a bisericii în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile

15 14% 14% 14%
13% Profesorii respondenţi la chestionar au apreciat
12 gradul de implicare a bisericii în activităţile de preve-
10% nire a delincvenţei juvenile: cu 8 – 14%, 1 – 14%,
9
9%
8%
5 – 13% şi cu 10 – 10%.
7%
6%
6
3%
3 2%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
113
Părinţi. Gradul de implicare a bisericii în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
25
Părinţii respondenţi la chestionar au apreciat gra- 21%
dul de implicare a bisericii în activităţile de prevenire 20
a delincvenţei juvenile cu un punct – 15%, cu 8 şi 9
– câte 11%, cu 5 – 9%. 15
15%
11% 11%
10 9%
8% 8% 8%
5 4%
3%
2%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Părinţi. Contribuţia bisericii la formarea unor modele comportamentale pozitive

25
Părinţii, de asemenea, au fost întrebaţi „Cât de 23%
mult contribuie biserica la formarea unor modele com- 20

20%
portamentale pozitive pentru copiii lor”. Aprecierea este

suficient de variată: cu 8 – 23%, 1 – 13%, cu 3, 5, 6, 7 15
şi 10 – respectiv, câte 6%. 13%
10
În cadrul focus grupurilor şi interviurilor individu- 6% 6% 6% 6%

7%
6%
5%
ale, s-a menţionat că biserica, pe lângă activităţile de 5
cult, ar putea dezvolta programe sociale care s-ar referi 2%
şi la prevenirea delincvenţei juvenile. S-au expus opinii 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns

şi cu privire la implicarea reprezentanţilor diferitor con-
fesiuni în activitatea de prevenţie.
Luând în calcul capacitatea pe care o are biserica de influenţare a unor comportamente individuale, ţinând cont
de faptul că biserica este separată de stat şi subliniind că activităţile informative de prevenţie primară a delincvenţei
juvenile urmează a fi asistate în mod benevol, constatăm că nici potenţialul bisericii nu este valorificat pe deplin.
Astfel, reiterăm că planificarea activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile trebuie să fie precedată de întocmirea
listei cu eventualii parteneri din localitate, aşa încât potenţialul bisericii să fie valorificat, acolo unde este cazul.
5.7.7 IMPLICAREA PĂRINŢILOR ÎN ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A

Respondenţii la chestionar au fost solicitaţi să aprecieze pe o scară de la 1 la 10 gradul de implicare a părinţilor în activităţile
Poliţişti. Gradul de implicare a părinţilor în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
30
26%
25 26% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au
apreciat gradul de implicare a părinţilor în activităţile
20
de prevenire a delincvenţei juvenile cu 8, 16% – cu 7
16% şi 13% – cu 9.
15
13%
12% 12%
10
5%
5 4%
3% 3% 3% 3%
0
nu a răspuns 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Gradul de implicare a părinţilor în activităţi de prevenire a delincvenţei
juvenile
20 Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali respon-
18%
denţi la chestionar au apreciat gradul de implicare
15
15% a părinţilor în activităţile de prevenire a delincvenţei
14% 14%
juvenile cu 6 – 18%, 8 – 15%, 5 şi 7 – câte 14% şi
11% cu 9 – 8%.
10
8%
7%
6%
5
3% 3%
1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Gradul de implicare a părinţilor în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile

20 %
20
17%
Profesorii respondenţi la chestionar au apreciat
15 gradul de implicare a părinţilor în activităţile de pre-
13%
venire a delincvenţei juvenile: cu 5 – 20%, 7 – 17%,
10% 6 – 13% şi cu 8 – 10%.
10 9% 9%
6% 6% 6%
5 4%
0%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
115
Copii. În situaţia în care copiii au anumiteÎnprobleme, laaucine
situaţia în care copiii seprobleme,
anumite adresează?
la cine se adresează?
Rolul părinţilor pare să fie subestimat. La între- părinți 52%

bunei 13%
barea „În situaţia în care copiii au anumite probleme, rude 16%
la cine se adresează?”, 52% dintre copiii respondenţi frate/soră mai mare 29%
la chestionar au spus că se adresează părinţilor, prieteni 37%
37% – la prieteni, iar 26% – la diriginte. prieteni mai mari 11%

diriginte 26%
alt profesor din școală 18%
director 16%
polițist de sector 10%
primar 6%
asistent social 7%
0 10 20 30 40 50 60
Copii. Cine ajută cel mai mult copiii înCinesoluţionarea problemelor?

îi ajută cel mai mult pe copii la soluţionarea problemelor?
părinți
Tot părinţii sunt cei îi ajută cel mai mult pe co- bunei 20%
59%
pii la soluţionarea problemelor, fapt confirmat prin rude 20%

opţiunea a 59% dintre copiii respondenţi la chestio- frate/soră mai mare 34%
nar, urmaţi de fratele/sora mai mare pentru care au prieteni 14%
optat 34%, şi dirigintele – 24%. prieteni mai mari

diriginte
8%
23%
alt profesor din școală 5%
director 3%
polițist de sector 14%
primar 10%
asistent social 5%
0 10 20 30 40 50 60
Copii. Când aţi discutat ultima datăCând aţi discutat ultima dată despre ce este permis/interzis de lege?
despre ce este permis/interzis de lege?
3% 2%
Fiind rugaţi să indice când au discutat ultima
dată despre ce este permis/interzis de lege, 73% 11% nu răspund
11%
din copiii respondenţi la chestionar au indicat că au
discutat la acest subiect anul acesta, 11% au optat câțiva ani în urmă
pentru răspunsurile „anul trecut” şi „niciodată”, 3% anul trecut
au abordat subiectul indicat „câţiva ani în urmă”, iar
2% au evitat să răspundă. anul acesta
74%
niciodată
Cu cine aţi discutat ultima dată despre ce este permis/interzis de lege?
Copii. Discuţia despre ce este permis/interzis de lege
4%
cu poliţistul în altă parte
Copiii discută despre ce este permis/interzis de
0% 22% cu poliţistul în şcoală lege cu părinţii (52%), cu dirigintele (42%) şi cu pro-
3% 52%
cu primarul
fesorii din şcoală (27%)
27% cu cineva din sat

Copiii participanţi la focus grupuri au men-
profesorii din şcoală
ţionat că discută cu părinţii, buneii şi fraţii mai
13%
42% dirigintele mari şi cu alţi membri ai familiei despre faptele
lor, despre ce este bine şi ce este rău, despre cum
buneii, fraţii, rudele
trebuie să se comporte. Totodată, s-a expus opinia
părinţii că aceste subiecte au fost discutate şi cu profesorii care
îi învaţă să se comporte şi să nu procedeze „ca şi copiii
cei răi care fură”. Cel mai des copiii vorbesc pe aceste teme la ora de diriginţie şi la ora de educaţie civică, se întâmplă asta cam de
două ori pe lună. Un suport informativ la acest subiect le oferă şi părintele la biserică, profesoara de la şcoală duminicală, care îi
„învaţă să nu furăm şi ne dă exemple din Biblie”.
În ceea ce priveşte persoanele şi instituţiile ce ar putea interveni cu explicaţii şi să ajute copiii să nu pornească pe o aseme-
nea cale, copiii şi-au expus opinia că această responsabilitate aparţine în primul rând părinţilor. Părinţii trebuie să
explice şi să arate prin exemplu propriu ce este bine şi ce este rău, să-i înveţe să muncească, elementar să pornească de la a face
curăţenie şi să facă munci uşoare. „Părinţii să nu îşi dea copiii la casa de copii şi să nu îi bată, mai bine ar fi să vorbească cu ei, căci
copiii pot să înţeleagă. Să le explice copiilor ceea ce nu este bine şi să le spună care vor fi consecinţele”.
Copiii au mai susţinut că părinţii nu trebuie să fie foarte permisivi, dar nici să nu aplice un sistem de educaţie
inflexibil şi violent. În funcţie de fiecare copil, părinţii indentifică care este acea limită de libertate pe care o acordă copilului
său. „Părinţii trebuie să aibă încredere în copiii lor, să nu pună la îndoială ceea ce spune copilul, să îi asculte şi să nu îi pună numai
să înveţe, dar să le permită să se ocupe şi cu ceea ce le place lor”.
Copiii au făcut referire şi la obligaţia părinţilor de a-şi întreţine propiii copii, indicând că „părinţii trebuie să îi
asigure material pe copii, dar să nu le dea bani în exces că de multe ori copiii ar putea să-i cheltuie pe lucruri interzise”.
În opinia copiilor, şi psihologul şcolar ar trebui să facă activităţi de prevenire. Copiii ce au enunţat că în şcoala în care învaţă
este un psiholog şcolar, îl cunosc, au confirmat că este în fiecare zi în şcoală, aplică anumite teste la întreaga clasă. Participanţii
au enunţat că deşi au avut probleme, nu s-au adresat la acest psiholog pentru că nu au avut încredere, nu au fost încrezuţi că
acesta va păstra confidenţialitatea. Copiilor le-a fost frică că psihologul va divulga problema lor altor persoane – director, părinţi,
alţi profesori, care ar putea să îi eticheteze sau ridiculizeze. Pentru a avea încredere în psiholog, acesta trebuie să fie mai puţin
autoritar şi să stabilească contacte pozitive cu copiii, să-i încurajeze să se adreseze la psiholog ori de câte ori au o problemă.
Referitor la unii părinţi, participanţii la studiu au făcut comentarii suficient de dure: „unii sunt indiferenţi faţă de propriii
copii, după comiterea infracţiunilor nu tocmai se implică în activităţi de prevenire”, „ ... nu se mai trezesc” etc. Este notoriu că
anume părinţii sunt factorul cel mai de influenţă asupra comportamentului copiilor, astfel urmează ca specialiştii să fie dotaţi
cu abilităţile necesare de comunicare şi convingere a părinţilor, chiar şi în contexte dificile.
În cadrul focus grupurilor şi interviurilor individuale, s-a menţionat necesitatea de consultanţă şi pregătire a pă-
rinţilor prin revitalizarea cluburilor de părinţi. Cluburile sau şcolile părinţilor ar dezvolta competenţele viitorilor părinţi.
Responsabilizarea părinţilor se poate realiza prin modificarea şi completarea art.63 din Codul contravenţional, cu schimbarea
sancţiunii din amendă în muncă neremunerată în folosul comunităţii. În contextul celor menţionate, se afirmă şi necesitatea
sensibilizării polulaţiei cu referire la prevenţia delincvenţei, prin mass-media difuzând diferite materiale informative la acest
subiect.
Totodată, s-a menţionat că este necesar ca persoanele cu autoritate morală în comunitate (primarii, preoţii, pro-
fesorii, consilieri etc.) să meargă din casă în casă să informeze părinţii şi populaţia cu referire la prevenirea delinc-
117
venţei. Aceste activităţi vor contribui la creşterea gradului de conştientizare a necesităţii de implicare a persoanelor private în
prevenirea delincvenţei juvenile.
Copiii discută cu părinţii, buneii, fraţii mai mari şi alţi membri ai familiei despre faptele lor, despre ce e bine şi
ce este rău, despre cum trebuie să se comporte, subliniind că responsabilitatea de acordare a ajutorului aparţine în
primul rând părinţilor, şi nu instituţiilor publice. Copiii au mai susţinut că părinţii nu trebuie să fie foarte permisivi,
dar nici să aplice un sistem de educaţie infelexibil şi violent. Copiii au făcut referire şi la obligaţia părinţilor de a-şi
întreţine propiii copii. Unii specialişti consideră însă că este prea dificil de a implica părinţii în activităţi de prevenire
a delincvenţei juvenile.
Urmează ca toţi specialiştii ce lucrează cu şi pentru copii să fie dotaţi cu abilităţile necesare de comunicare şi
convingere a părinţilor, chiar şi în contexte dificile. În situaţia în care părinţii vor dori să se implice în activităţi de
prevenire a delincvenţei juvenile, autoritatea morală a părinţilor urmează a fi valorificată la maxim.
5.7.8 IMPLICAREA RUDELOR, VECINILOR, BUNEILOR,

ALTOR PERSOANE PRIVATE ÎN ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A
Respondenţii la chestionar au fost solicitaţi să aprecieze pe o scară de la 1 la 10 gradul de implicare a rudelor, vecinilor,
buneilor copiilor în situaţii de risc şi a altor persoane private în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile (calificativul 1 –
deloc, 10 – excelent).
20%
20%
20%
20%
20
părinți
18%
profesori
17%
17%

polițiști
15%
15%
15
14%
13%
12%
12%
11%
11%
10%
10%
10
9%
9%
9%
9%
8%
7%
7%
7%
7%
7%
7%
7%
7%
6%
6%
6%
6%
7%
5
4%
3%
3%
3%
1%
1%
1%
0%
0%
0
nu a răspuns 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1
20% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a rudelor copiilor în situaţii de risc în activită-
ţile de prevenire a delincvenţei juvenile cu 7, iar câte 15% – cu 5.
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a rudelor copiilor în situaţii
de risc în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile cu 6 – 18%, 5 – 17%, 3 – 12% şi cu 2 şi 4 – câte 9%.
La rândul lor, profesorii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a rudelor copiilor în situaţii de risc în
activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile cu: 5 – 20%, 6 – 12%, cu 1 şi 2 – câte 10%.
Părinţii respondenţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a rudelor copiilor în situaţii de risc în activităţi de prevenire
a delincvenţei juvenile cu 5 – 20%, 8 – 17%, 6 – 7% şi 1 – 11%.
Părinţi. Contribuţia rudelor copiilor în situaţii de risc la formarea unor modele comportamentale pozitive
25
20 mult contribuie rudele copiilor în situaţii de risc la for-
marea unor modele comportamentale pozitive pentru
15 copiii lor”. Aprecierea este suficient de variată: cu 5 –
13% 13% 13%
22%, cu 8 şi 9 – câte 13%.
10 9%
8%
7%
6%
5 4% 4%
1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Părinţi. Gradul de implicare a buneilor copiilor în situaţii de risc în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
20
17% Părinţii respondenţi la chestionar au apreciat gra-

16%
dul de implicare a buneilor copiilor în situaţii de risc
15 14%
13% în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile: cu
8 – 16%, 7 – 8%, 6 – 13% şi 5 – 14%.
10
8% 8% 8%
6%
5%
5
3%
2%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Părinţi. Contribuţia buneilor copiilor în situaţii de risc la formarea unor modele comportamentale pozitive
20

15% mult contribuie buneii copiilor în situaţii de risc la for-
15 14%
13% marea unor modele comportamentale pozitive pentru
copiii lor”. Aprecierea este suficient de înaltă: cu 10 –
10
10%
9% 13%, 9 – 9%, 8 – 17%, 7 – 14% şi 6 – 5%.
6%
5% 5%
5
3% 3%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
119
Implicarea vecinilor în prevenirea delincvenței juvenile
20 19%
apreciat gradul de implicare a vecinilor copiilor în si-
15 14%
tuaţii de risc în activităţile de prevenire a delincvenţei
juvenile cu un punct, 17% – cu 5 puncte. 11% 11%
10 9%
8%
6%
5
3%
2%
0%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Gradul de implicare a vecinilor copiilor în situaţii de risc în activităţi de
prevenire a delincvenţei juvenile
20 19%
denţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a 16%
vecinilor copiilor în situaţii de risc în activităţile de pre- 15
venire a delincvenţei juvenile: cu 5 – 19%, 2 – 16%, 12%

11% 11%
3 – 12% şi cu 6 – 11%. 10
10%
7%
6%
5%
5
2%
1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Gradul de implicare a vecinilor copiilor în situaţii de risc în activităţi de prevenire a delincvenţei
juvenile
Profesorii respondenţi la chestionar au apreciat 20
19%
gradul de implicare a vecinilor copiilor în situaţii de risc 18 %
în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile: cu 16%

15%
1 – 13%, 2 – 15%, 3 – 16%, 4 – 10% şi cu 5 – 18%. 15
13%
10%
10
5%
5
2% 2%
0% 0%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Părinţi. Gradul de implicare a vecinilor copiilor în situaţii de risc în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
20%
20
Părinţii respondenţi la chestionar au apreciat gra-
dul de implicare a vecinilor copiilor în situaţii de risc
15 14% în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile: cu
13%
1 – 14%, 5 – 13%, 8 – 11% şi cu 2 – 10%.
11%
10%
10 9%
8%
7%
5 4%
2% 2%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Părinţi. Contribuţia vecinilor copiilor în situaţii de risc la formarea unor modele comportamentale pozitive
20 Părinţii, de asemenea, au fost întrebaţi „Cât de

18%
mult contribuie vecinii copiilor în situaţii de risc la for-
15
marea unor modele comportamentale pozitive pentru
14% 14%
copiii lor”. Aprecierea este suficient de variată: cu un
punct – 18%, 2 – 9%, 3 – 7%, 4 – 5% şi cu 5 –
10 9%
10%
14%.
8% 8%
7%
6%
5%
5
1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Polițiști. Gradul de implicare a unor persoane private în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
30
30%
30% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au
apreciat gradul de implicare a altor persoane private
25
(ex. voluntari) în activităţile de prevenire a delincven-
20
ţei juvenile cu un punct, iar 13% – cu 6.
15
13%
10% 10%
10 9% 9%
8%
6%
5
3%
1% 1%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
121
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Gradul de implicare a unor persoane private în activităţi de prevenire a
25 24%
denţi la chestionar au apreciat gradul de implicare a 20 19%
unor persoane private în activităţile de prevenire a de- 17%
lincvenţei juvenile: cu 1 – 24%, 2 – 5%, 3 şi 4 – câte 15

15%
9%, 5 – 15% şi cu 6 – 19%.

10 9% 9%
5%
5
1% 1%
0% 0%
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Profesori. Gradul de implicare a unor persoane private în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
35 34%
La rândul lor, profesorii respondenţi la chestionar 30

au apreciat gradul de implicare a unor persoane private
în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile: cu 25
1 – 19%, 2 – 9%, 3 – 7%, 4 – 11%. 20 19%
15
11%
10 9%
7%
5 4% 4% 4% 4% 4%
0%
0 nu răspund
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Părinţi. Gradul de implicare a unor persoane private în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile
35 33%
Părinţii respondenţi la chestionar au apreciat gra- 30

31%
dul de implicare a unor persoane private în activităţile

de prevenire a delincvenţei juvenile: cu 1 – 31%, 2 – 25
9%, cu 3 – 4%. 20
15
Persoanele private nu prea se implică în

10 9%
prevenirea delincvenţei juvenile, doar dacă fac 6%
5%
activităţi de informare în particular, dar acestea nu sunt 5 4% 4%
3% 3%
cunoscute. Părinţii sunt indiferenţi faţă de conduitele 1% 1%
0
altor copii, iar alţi părinţi chiar şi faţă de propriii copii. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 nu a răspuns
Nici vecinii nu se implică în prevenţie şi, de regu-

lă, sunt indiferenţi faţă de soarta şi comportamentul copiilor străini, atât timp cât nu atentează la bunurile lor. În cadrul
focus grupurilor, participanţii au opinat: „Noi nu putem să le delegăm anumite responsabilităţi vecinilor, putem doar să îi sensi-
bilizăm ca ei să devină un suport în prevenirea delincvenţei”. Indiferenţa vecinilor este determinată şi de prejudecata existentă în
cultura noastră că „rufele se spală în familie”. Totuşi, în unele cazuri rudele sau afinii oferă suport autorităţilor pentru a
preveni anumite comportamente distructive.
Vom sublinia însă opinia copiilor participanţi la focus grupuri. Aceştia văd suportul persoanelor private nu ca o
activitate, program, dar ca un mod de convieţuire, fapt ce trebuie să ridice semne de întrebare pentru specialiştii ce lucrea-
ză pentru copii referitor la faptul cum tratează factorul privat în activitatea de protecţie şi suport al copiilor. Copiii au subliniat că
„oamenii din jur trebuie să nu fie indiferenţi să îi ajute pe copiii care sunt mai puţin cuminţi, să ajute copiii din familiile sărace,
ca să nu fure”.
Atragerea persoanelor private în activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile implică riscuri şi poate fi chiar
contraproductivă, fiind o problemă cazuală. Totuşi, instituţiile publice responsabile de prevenirea delincvenţei juve-
nile urmează să sensibilizeze comunitatea ca membrii comunităţii să devină un suport în prevenirea delincvenţei
juvenile prin referirea copiilor în situaţii de risc de a comite infracţiuni către instituţii publice, implicarea instituţiilor
publice în suportul şi protecţia acestor copii, dar şi prin valorificarea autorităţii morale care poate influenţa compor-
tamentul copiilor şi tinerilor.
5.8 ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE ÎN

COMUNITATE
5.8.1 DISPONIBILITATEA ACTIVITĂŢILOR DE PREVENIRE A
DELINCVENŢEI JUVENILE LA NIVEL LOCAL
Participanţii la chestionare au fost întrebaţi despre disponibilitatea programelor şi activităţilor de prevenire a delincvenţei
juvenile la nivel local.
Poliţişti. Disponibilitatea programelor/activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile la nivel local
9% 39% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au

25% nu a răspuns indicat că în localitatea de domiciliu uneori se desfă-
da
şoară activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile,
27% au afirmat cu fermitate că asemenea activităţi se des-
39% uneori făşoară şi doar 9% au spus că nu se face prevenţie. Sigur, aici
trebuie de avut în vedere că autoaprecierea poliţiştilor este
nu
27% una subiectivă.
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Disponibilitatea programelor/activităţilor de prevenire a delincvenţei

juvenile la nivel local
5%
Răspunsurile poliţiştilor urmează a fi coroborate cu răs-
punsurile date de alte categorii de respondenţi. 50% dintre
28% nu răspund reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali respondenţi la
chestionar sunt de părere că uneori asemenea activităţi
da
se desfăşoară în localitatea lor, 17% susţin cu certitudine că
50% uneori în localitatea de domiciliu se desfăşoară activităţi de prevenire a
delincvenţei juvenile, iar 5% au optat pentru răspunsul nu. Lu-
17% nu ând în calcul şi răspunsurile din cadrul focus grupurilor, cele 28%
de non-răspuns trebuie înţelese în sensul că AAPL şi asistenţii
sociali nu cunosc activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile
desfăşurate de către alţi actori comunitari.
123
Profesori. Disponibilitatea programelor/activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile la nivel local
Profesorii au indicat în proporţie de 44% că în locali- 9% 15% nu răspund

tatea de domiciliu uneori se desfăşoară activităţi de
nu știu
prevenire a delincvenţei juvenile, 15% susţin că asemenea 23%
activităţi nu se fac, 9% au afirmat cu fermitate că asemenea da
activităţi se desfăşoară, iar 23% nu au răspuns. Similar, cele
uneori
23% de non-răspuns trebuie înţelese în sensul că profesorii nu 9%
44%
cunosc depre activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile nu
desfăşurate de către alţi actori comunitari.
Părinţi. Disponibilitatea programelor/activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile la nivel local
Părinţii au fost uşor mai critici, 30% din respon- 10%

denţi fiind de părere că uneori asemenea activităţi se nu ştiu
desfăşoară în localitatea lor, 7% susţin cu certitudine că 45% da
în localitatea de domiciliu se desfăşoară activităţi de prevenire
a delincvenţei juvenile, 10% au optat pentru răspunsul nu, iar 38% uneori
45% nu au oferit un răspuns la această întrebare. În acest ultim
nu
caz, 45% de non-răspuns duc atât la ideea necunoaşterii de
către grupurile-ţintă a activităţilor de prevenire a delincvenţei 7%
juvenile, cât şi de atitudinea locuitorilor faţă de inactivitatea
instituţiilor din comunitate.
Astfel, 39% dintre poliţiştii, 44% dintre profesori, 30% dintre părinţi şi 50% dintre reprezentanţii AAPL şi
asistenţii sociali respondenţi la chestionar sunt de părere că uneori în localitatea lor se desfăşoară activităţi
de prevenire a delincvenţei juvenile.
Pentru a spori nivelul încrederii în instituţiile din comunitate, dar şi pentru o mai bună implicare a varii
actori comunitari, inclusiv a părinţilor în activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile, este necesar ca insti-
tuţiile ce desfăşoară activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile să informeze publicul larg şi potenţialii
parteneri despre activităţile desfăşurate.

DELINCVENŢEI JUVENILE ÎN ŞCOALĂ
Poliţişti. Desfăşurarea unor activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile în şcoală
6% Prezintă interes modalitatea în care sunt desfăşurate
activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile. 35% dintre
16% poliţiştii respondenţi la chestionar au indicat că în şcoală se
nu a răspuns
desfăşoară activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile, 43%
da au afirmat că doar uneori în şcoală se desfăşoară asemenea
43% activităţi, iar 6% au afirmat că asemenea activităţi nu se des-
uneori făşoară.
35%
nu
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Desfăşurarea unor activităţi de prevenire a delincveneţi juvenile în
şcoală
12%
19%
nu răspund
23% dintre reprezentanţii APL şi asistenţii sociali res-
23% da pondenţi la chestionar au indicat că în şcoală se desfăşoară
activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile, 46% au afirmat
uneori
că doar uneori în şcoală se desfăşoară asemenea activităţi, iar
46% nu 19% au afirmat că asemenea activităţi nu se desfăşoară.
Profesori. Desfăşurarea unor activităţi de prevenire a delincveneţi juvenile în şcoală

8%
12% În mod similar, 33% dintre profesorii respondenţi la ches-
nu ştiu
tionar au indicat că în şcoală se desfăşoară activităţi de preve-
da nire a delincvenţei juvenile, 47% au afirmat că doar uneori în
33%
şcoală se desfăşoară asemenea activităţi, iar 8% au afirmat că
uneori
47% asemenea activităţi nu se desfăşoară.
nu
Părinţi. Desfăşurarea unor activităţi de prevenire a delincveneţi juvenile în şcoală
28% dintre părinţii respondenţi la chestionar au indicat

15%
22% nu ştiu că în şcoală se desfăşoară activităţi de prevenire a delincvenţei
juvenile, 35% au afirmat că doar uneori în şcoală se desfă-
da şoară asemenea activităţi, iar 15% au afirmat că asemenea
uneori
activităţi nu se desfăşoară.
35%
28% nu Astfel, activităţile de prevenire a delincvenţei juve-
nile în şcoală nu au un caracter permanent şi urmează a
fi planificate şi desfăşurate cu regularitate.
125

DELINCVENŢEI JUVENILE ÎN LOCURILE CU RISC SPORIT
Poliţişti. Activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile în locurile cu risc sporit (ex. baruri)
24% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au indicat 17% 22%

nu a răspuns
că în locurile cu risc sporit (ex. baruri, pieţe etc.) se desfăşoară
activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile, 37% au afirmat da
că doar uneori în locurile cu risc sporit se desfăşoară aseme-
24% uneori
nea activităţi, iar 22% au afirmat că asemenea activităţi nu se
desfăşoară. 37% nu

Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile în locurile cu risc sporit
(ex. baruri)
16%
nu răspund
9% dintre reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali respon- 30%
denţi la chestionar au indicat că în locurile cu risc sporit se des- 9% da

făşoară activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile, 45% au uneori
afirmat că doar uneori în locurile cu risc sporit se desfăşoară
asemenea activităţi, iar 30% au afirmat că asemenea activităţi 45%
nu
nu se desfăşoară.
Profesori. Activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile în locurile cu risc sporit (ex. baruri)
Doar 7% dintre profesorii respondenţi la chestionar au

indicat că în locurile cu risc sporit se desfăşoară activităţi de 29% 31% nu ştiu
prevenire a delincvenţei juvenile, 33% au afirmat că doar une-
da
ori în locurile cu risc sporit se desfăşoară asemenea activităţi,
iar 31% au afirmat că asemenea activităţi nu se desfăşoară. uneori
7%
nu
33%
Părinţi. Activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile în locurile cu risc sporit (ex. baruri)
Şi mai puţin vizibile şi cunoscute sunt activităţile de pre-

venire a delincvenţei juvenile pentru părinţi. Astfel, doar 4%
nu ştiu
dintre părinţii respondenţi la chestionar au indicat că în locurile 32%
cu risc sporit se desfăşoară activităţi de prevenire a delincvenţei 43% da
juvenile, 21% au afirmat că doar uneori în locurile cu risc sporit
uneori
se desfăşoară asemenea activităţi, iar 43% au afirmat că ase-
menea activităţi nu se desfăşoară. Numărul mare al celor care 4%
nu
nu au răspuns de asemenea trebuie privit cu îngrijorare, fie că 21%
este vorba de frica de a privi critic la activitatea instituţiilor din
comunitate, fie activităţile instituţiilor nu sunt cunoscute.
Astfel, activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile în locurile cu risc sporit nu au un caracter perma-
nent şi urmează a fi planificate şi desfăşurate cu regularitate, cu acoperire geografică adecvată.

DELINCVENŢEI JUVENILE ÎN PERIOADELE CU RISC SPORIT
Poliţişti. Activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile în perioadele cu risc sporit
20% 29% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au indicat

nu ştiu că în perioadele cu risc sporit (ex. perioada vacanţelor şcolare)
37%
se desfăşoară activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile,
da
33% au afirmat că doar uneori în perioadele cu risc sporit se
uneori desfăşoară asemenea activităţi, iar 18% au afirmat că aseme-
36%
nea activităţi nu se desfăşoară.
nu
7%
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile în perioadele cu risc sporit
16%
23% dintre reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali res-
17%
nu răspund pondenţi la chestionar au indicat că în perioadele cu risc sporit
se desfăşoară activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile,
da 44% au afirmat că doar uneori în perioadele cu risc sporit se
23% uneori desfăşoară asemenea activităţi, iar 16% au afirmat că aseme-
nea activităţi nu se desfăşoară.
44% nu
Profesori. Activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile în perioadele cu risc sporit
18% 10% dintre profesorii respondenţi la chestionar au indicat

nu ştiu
33%
că în perioadele cu risc sporit se desfăşoară activităţi de pre-
da venire a delincvenţei juvenile, 39% au afirmat că doar uneori
în perioadele cu risc sporit se desfăşoară asemenea activităţi,
uneori iar 18% au afirmat că asemenea activităţi nu se desfăşoară.
39%
10% nu
127
Părinţi. Activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile în perioadele cu risc sporit
7% dintre părinţii respondenţi la chestionar au indicat că 20%

în perioadele cu risc sporit se desfăşoară activităţi de prevenire nu ştiu
a delincvenţei juvenile, 36% au afirmat că doar uneori în peri- 37%
oadele cu risc sporit se desfăşoară asemenea activităţi, iar 20% da
au afirmat că asemenea activităţi nu se desfăşoară.
uneori
36% nu
Activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile în 7%
perioadele cu risc sporit nu au un caracter permanent şi
urmează a fi planificate şi desfăşurate cu regularitate, cu
acoperire geografică adecvată.
5.8.5 ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE CU FAMILIILE COPIILOR ÎN

SITUAŢIE DE RISC ORIENTATE LA PREVENIREA DELINCVENŢEI
JUVENILE
Poliţişti. Activităţi cu familiile copiilor în situaţie de risc orientate la prevenirea delincvenţei juvenile
31% dintre poliţiştii respondenţi la chestionar au indicat 11%

18%
că se desfăşoară activităţi cu familiile copiilor în situaţie de risc nu a răspuns
orientate la prevenirea delincvenţei juvenile, 40% au afirmat
că doar uneori se desfăşoară asemenea activităţi, iar 11% au da
afirmat că asemenea activităţi nu se desfăşoară. uneori
40%
31%
nu
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Activităţi cu familiile copiilor în situaţie de risc orientate la prevenirea
20% dintre reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali res- 13% 13%

pondenţi la chestionar au indicat că se desfăşoară activităţi nu răspund
cu familiile copiilor în situaţie de risc orientate la prevenirea da
delincvenţei juvenile, 54% au afirmat că doar uneori se des- 20%
făşoară asemenea activităţi, iar 13% au afirmat că asemenea uneori
activităţi nu se desfăşoară. 54% nu
Profesori. Activităţi cu familiile copiilor în situaţie de risc orientate la prevenirea delincvenţei juvenile
10% 13% dintre profesorii respondenţi la chestionar au indicat

32%
nu ştiu că se desfăşoară activităţi cu familiile copiilor în situaţie de risc
da
că doar uneori se desfăşoară asemenea activităţi, iar 10% au
uneori menţionat că asemenea activităţi nu se desfăşoară.
45%
13% nu
Părinţi. Activităţi cu familiile copiilor în situaţie de risc orientate la prevenirea delincvenţei juvenile
7 % dintre părinţii respondenţi la chestionar au indicat că

22%
nu ştiu
se desfăşoară activităţi cu familiile copiilor în situaţie de risc
31%
da că doar uneori se desfăşoară asemenea activităţi, iar 22% au
afirmat că asemenea activităţi nu se desfăşoară.
uneori
7%
40% nu
Şi activităţile cu familiile copiilor în situaţie de risc de comitere a infracţiunilor orientate la prevenirea

delincvenţei juvenile nu au un caracter permanent, urmând a fi planificate şi desfăşurate cu regularitate, cu
acoperire geografică adecvată.
5.8.6 PROGRAME SPECIALIZATE DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI

JUVENILE
Poliţişti. Activităţi de prevenţie secundară desfăşurate în localitate
15% Poliţiştii au fost întrebaţi dacă în localitate se desfăşoa-

19% nu răspund ră anumite activităţi de prevenţie secundară, cu grupurile de
da
copii şi tineri care au fost identificaţi în riscul de a comite in-
fracţiuni. 19% au răspuns afirmativ, 47% - uneori, şi 15% a
19% uneori răspuns că nu se desfăşoară anumite activităţi de prevenţie
secundară.
47% nu
129
Poliţişti. Activităţi de prevenţie terţiară desfăşurate în localitate
14%
Similar, referitor la prevenţia terţiară cu copiii care deja au 22%
nu răspund
experienţă delincvenţială, 14% dintre poliţişti au răspuns că se
desfăşoară asemenea activităţi în localitate, 50% - uneori, şi da
14% - nu se desfăşoară în localitate asemenea activităţi.
14% uneori
Cele 19% de non-răspuns referitor la prevenţia secundară,
50% nu
şi cele 22% de non-răspuns referitor la prevenţia terţiară, co-
roborate cu răspunsurile din cadrul focus grupurilor denotă că
nu există o înţelegere prea clară, pentru toţi poliţiştii, a
scopului, obiectivelor şi modalităţii de desfăşurare a programelor de prevenţie secundară. Conceptual, majoritatea
dintre activităţile de prevenţie terţiară urmează a fi desfăşurate anume de către organele de probaţiune, în cooperare cu insti-
tuţiile din comunitate.
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Activităţi de prevenţie secundară şi terţiară desfăşurate în localitate
11%
Şi în opinia a 6% dintre reprezentanţii AAPL şi asistenţilor 24% nu răspund
sociali, se desfăşoară activităţi de prevenţie cu anumite grupuri
(cumulativ, prevenţie secundară şi terţiară), 59% menţionând da
uneori, şi 11% considerând că asemenea activităţi nu se des- 6% uneori
făşoară în localitate.
59% nu
Profesori. Activităţi de prevenţie secundară şi terţiară desfăşurate în localitate

8% dintre profesorii respondenţi la chestionar consideră
că în localitate se desfăşoară activităţi de prevenţie cu anumite 10%
grupuri (cumulativ, prevenţie secundară şi terţiară), 39% men- nu ştiu
ţionând uneori, şi 10% considerând că asemenea activităţi nu
43% da
se desfăşoară în localitate.
39% uneori
nu
8%
Părinţi. Activităţi de prevenţie secundară şi terţiară desfăşurate în localitate
3% dintre părinţii respondenţi la chestionar consideră că 21%

în localitate se desfăşoară activităţi de prevenţie cu anumite nu ştiu
grupuri (cumulativ, prevenţie secundară şi terţiară), 25% men- da
51%
ţionând uneori, şi 21% considerând că asemenea activităţi nu
se desfăşoară în localitate. 25% uneori
nu
3%
Era şi de aşteptat o rată înaltă de non-răspunsuri la întrebarea dată (În localitatea Dvs. se desfăşoară activităţi de prevenire
a delincvenţei juvenile cu anumite grupuri?) din partea reprezentanţilor AAPL şi asistenţilor sociali (24%), profesorilor (43%) şi
părinţilor (51%), ceea ce demonstrează clar necesitatea de informare referitor la activităţile desfăşurate şi de explicare a even-
tualei modalităţi de implicare.
Nu există o înţelegere prea clară pentru actorii comunitari, inclusiv poliţişti, a scopului, obiectivelor şi modalităţii
de desfăşurare a programelor de prevenţie secundară şi terţiară a delincvenţei juvenile. Corespunzător, MAI şi IGP
urmează să elaboreze, testeze şi aprobe programe de prevenţie secundară a delincvenţei juvenile. În baza progra-
melor aprobate, să asigure instruirea poliţiştilor, implementarea programelor cu implicarea instituţiilor din comuni-
tate şi monitorizarea implementării acestora. Similar, Oficiul Central de Probaţiune urmează să elaboreze, testeze şi
aprobe programe de prevenţie terţiară a delincvenţei juvenile. În baza programelor aprobate, să asigure instruirea
consilierilor de probaţiune, implementarea programelor cu implicarea instituţiilor din comunitate şi monitorizarea
implementării acestora.
5.8.7 COOPERAREA LOCALĂ PENTRU PREVENIREA DELINCVENŢEI

JUVENILE
Poliţişti. Instituţii implicate în prevenirea delicvenţei juvenile
școală 4%
În opinia poliţiştilor respondenţi la chestionar,
școală, ONG 1%
școală, poliție 34%

activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile
școală, poliție, APL 7%
sunt desfăşurate cel mai mult de către şcoală şi
școală, poliție, APL, ONG 1%
poliţie; poliţie sau şcoală separat.
școală, poliție, ONG 3%
poliție 27%
poliție, APL 2%
poliție, ONG 2%
APL 1%
ONG 1%
nu a răspuns 17%
0 10 15 20 25 30 35 40
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Instituţii implicate în prevenirea delicvenţei juvenile
şcoala 11% Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali con-

şcoala, poliţia 21% sideră că activităţile de prevenire a delincvenţei
şcoala, poliţia, AAPL 28%
juvenile sunt desfăşurate cel mai mult de către
şcoală, poliţie şi AAPL; şcoală şi poliţie; şcoală;
şcoala, poliţia, AAPL, ONG 9%
şcoală, poliţie, AAPL şi ONG. AAPL separat nu este
şcoala, poliţia, ONG 4%
văzut ca un actor pentru desfăşurarea activităţilor
şcoala, AAPL 3% de prevfenire a delincvenţei juvenile.
poliţia 7%
poliţia, AAPL 4%
AAPL 2%
nu răspund 11%
0 5 10 15 20 25 30
131
Profesori. Instituţii implicate în prevenirea delicvenţei juvenile
În opinia profesorilor respondenţi la chestionar, şcoală 4%
activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile sunt şcolă, ONG 1%
şcoală, poliţie 34%

desfăşurate cel mai mult de către şcoală şi poliţie;
şcoală, poliţie, AAPL 7%
şcoală; şcoală, poliţie şi AAPL. şcoală, poliţie, AAPL, ONG 1%
şcoală, poliţie, ONG 3%
poliţie 27%
poliţie, AAPL 2%
poliţie, ONG 2%
AAPL 1%
ONG 1%
nu a răspuns 17%
0 5 10 15 20 25 30 35
Părinţi. Instituţii implicate în prevenirea delicvenţei juvenile
În opinia părinţilor respondenţi la chestionar, şcoală 34%
activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile sunt 23%

şcoală, poliţie
desfăşurate cel mai mult de către şcoală; şcoală şi
poliţie; şcoală, poliţie şi AAPL. Părinţii văd un rol şcoală, poliţie, AAPL 11%
major al şcolii în desfăşurarea activităţilor de pre- şcoală, poliţie, ONG 2%

venire a delincvenţei juvenile.
şcoală, AAPL 10%
AAPL 2%
ONG 1%
nu cunosc 17%
0 5 10 15 20 25 30 35
Poliţişti. Cooperarea dintre diferite instituţii în prevenirea delincvenţei juvenile
6% nu a răspuns
Poliţiştii respondenţi la chestionar apreciază 2% 12%
cooperarea dintre diferite instituţii în prevenirea implicare activă
delincvenţei juvenile ca fiind formală (35%), consi-
doar unii se implică
deră că doar unii se implică (31%) şi doar 14% din 35%
respondenţi admit că se fac unele activităţi comu- 31% unele activităţi comune
ne, 6% fiind de părerea că nu există colaborare, 2%
cred că implicarea este activă, iar 12% sunt indecişi. doar formal
14%
nu există

Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Cooperarea dintre diferite instituţii în prevenirea delincvenţei juvenile
4% nu cunosc
În opinia reprezentanţilor AAPL şi asistenţilor
21% 16% sociali respondenţi la chestionare, cooperarea dintre
implicarea activă a partenerilor
diferite instituţii în vederea prevenirii delincvenţei ju-
doar unii se implică
5% venile este doar formală (16%), fiind realizate unele
unele activităţi comune activităţi comune (40%), 4% sunt de părerea că nu
14% există colaborare, 5% cred că implicarea partenerilor
40% doar formal este activă, iar 21% nu cunosc nimic despre această
nu există colaborare.
Profesori. Cooperarea dintre diferite instituţii în prevenirea delincvenţei juvenile
6% nu cunosc Profesorii apreciază cooperarea dintre diferite

15%
instituţii în prevenirea delincvenţei juvenile ca fiind
implicare activă a partenerilor
7% 28% formală (28%), 44% din respondenţi admit că se fac
unele activităţi comune unele activităţi comune, în rest 6% sunt de părerea
că nu există colaborare, 7% cred că implicarea este
doar formal
activă, iar 15% sunt indecişi.
44% nu există
Un număr nesemnificativ de specialişti consideră cooperarea la nivel local pentru prevenirea delincvenţei juve-
nile ca fiind una bună, cu implicarea activă a tuturor partenerilor. Majoritatea susţin că aceasta este una formală şi
doar unele instituţii se implică.
Poliţia urmează să explice tuturor actorilor din comunitate că rolul de prevenire a delincvenţei juvenile nu este
unul exclusiv al poliţiei.
De aici, este necesar suportul tuturor instituţiilor din comunitate pentru valorificarea efectivă a parteneriatelor
stabilite între poliţie şi alte instituţii publice şi private, prin determinarea rolului fiecărei instituţii partenere, asuma-
rea şi realizarea de angajamente, atingerea obiectivelor de prevenire a delincvenţei juvenile în comun.
133
5.8.8 CONSTRÂNGERI MAJORE ÎN ACTIVITATEA DE PREVENIRE A

Respondenţii la chestionare au fost solicitaţi să indice care sunt cele mai mari constrângeri, dificultăţi în prevenirea delinc-
ventei juvenile la nivel local.
Poliţişti. Constrângeri majore în prevenirea delicvenţei juvenile
migrația 5%
legislația neclară 10% 10% dintre poliţiştii respondenţi

lipsa de cadre 3%
la chestionare au indicat legislaţia
neclară, 5% consideră că migraţia
indiferența părinților 2%
părinţilor şi lăsarea copiilor în grija
multe drepturi 3%
persoanelor străine este o problemă
educația deficitară 2% în activitatea de prevenţie (nu doar
dotarea insuficientă 2% cauză a delincvenţei), 5% au indicat
condiții de muncă neadecvate 1% ca şi dificultate lipsa serviciilor speci-
colaborarea defectuoasă 4% alizate în asistarea copiilor cu risc de
cu autoritatea tutelară
lipsa serviciilor specializate 5%
delincvenţă, iar 4% au indicat cola-
măsuri prea borarea defectuoasă cu autoritatea
4%
blânde pentru minori
tutelară şi cu alte instituţii.
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Constrângeri majore în prevenirea delincvenţei juvenile

nu răspund 24%
amenda 2% 14% dintre reprezentanţii AAPL şi
au fost închise
instituţiile de corecţie 4% asistenţii sociali respondenţi la ches-
avem o cumunitate
pasivă și tolerantă 1% tionar consideră că migraţia părinţilor
inacțiunea organelor de drept
iresponsabilitatea părinților
1%
şi lăsarea copiilor în grija persoanelor
2%
legislația defectuoasă 6%
iresponsabile, bolnave sau în etate
legislația imperfectă 2% constituie un impediment în realizarea
legislația loială 2% activităţilor de prevenire a delincvenţei
lipsa activităților 1% juvenile la nivel de comunitate. 6% din
lipsa conlucrării 1%
respondenţi sunt de opinia că legisla-
lipsa de activități 1%
lipsa de colaborare 1%
ţia defectuoasă care nu oferă o clarita-
lipsa de comunicare 1% te în ceea ce priveşte atribuţiile fiecărui
lipsa de informare 2% actor comunitar la componenta pre-
lipsa inspectorilor
pentru minori 2% venţie este o problemă. Respondenţii
lipsa instituțiilor de
corecție pentru minori 3% au mai identificat drept constrângere
lipsa materialelor informative 1%
migrația
în realizarea activităţilor de prevenire a
14%
prea multă democrație 1%
delincvenţei juvenile faptul că au fost
prea multe drepturi 1% închise şcolile de corecţie (4%) şi nu
multe sarcini 1% au fost create servicii de alternativă
nu cunosc 18% pentru reabilitarea copiilor în conflict
nu este inspector pentru minori 2%
cu legea în comunitate (3%).
nu sunt 1%
puțină informare 2%
puține activități 1%
salariul mic 3%
0 5 10 15 20 25
Profesori. Constrângeri majore în prevenirea delicvenţei juvenile
Fiind întrebaţi care sunt cele mai mari con-
amenda 3% strângeri, dificultăţi în prevenirea delincvenţei
indiferența părinților 17% juvenile la nivel de comunitate, 29% din cadrele
corupția 1% didactice implicate în studiu au indicat migraţia,
legislația neclară 6% 17% – indiferenţa părinţilor, urmată de lipsa de
lipsa de colaborare 9% colaborare între instituţiile responsabile de protec-
lipsa programelor specializate 2% ţia copiilor.
migrația 29%
neimplicarea polițistului 5% La întrebarea referitor la constrângeri majore

mentalitatea oamenilor 2% în activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile,
nu cunosc 17% mai mult de jumătate dintre poliţiştii respondenţi
nu răspund 10% la chestionar nu au răspuns, menţionând în cadrul
0 5 10 15 20 25 30 focus grupurilor că ar fi greu de generalizat care
sunt cele mai mari constrângeri în activitatea de
prevenire a delincvenţei juvenile. 23,7% dintre reprezentanţii AAPL şi asistenţi sociali respondenţi la chestionar nu au oferit un
răspuns, iar 18% au indicat că nu cunosc răspunsul la această întrebare. Experienţa altor state arată că, atunci când instituţiile
cunosc clar care este misiunea, obiectivele, modalităţile de activitate, este uşor de a raporta ce este şi cum trebuie
să fie, identificând astfel constrângerile majore.
Copiii ce au participat la focus grupuri au subliniat importanţa implicării instituţiilor care apără copiii, acestea fiind
în opinia lor, poliţia şi direcţia pentru protecţia drepturilor copilului. În opinia copiilor, aceste instituţii ar trebui să îi protejeze
pe copii sau să îi pedepsească pe cei ce fac lucruri rele. „Activităţile pe care le face în prezent şcoala şi poliţia pentru a preveni
interacţiunea copilului cu sistemul de justiţie sunt eficiente doar pentru acei copii care abia au intrat în sistem, însă pentru acei
care demult practică aceste activităţi ilegale sunt ineficiente”. În ceea ce priveşte contribuţia altor instituţii private la prevenirea
delincvenţei juvenile, copiii au expus opinia că „televizorul câteodată îi informează pe copii cu referire la faptul că infracţiunile sunt
lucruri interzise, dar sunt multe filme şi programe ce promovează violenţa. Reclamele la alcool influenţează negativ asupra copiilor,
pentru că îi tentează să consume aceste produse”.
Şi specialiştii au invocat problema produselor media. În viziunea participanţilor la studiu, mass-media nu prea
are materiale de prevenire a delincvenţei, ea caută materiale şocante ca să menţină audienţa. „Reprezentanţii mass-media vâ-
nează ştiri frapante şi transmit informaţii despre crime odioase săvârşite de minori şi de maturi”, „aceste reportaje pentru unii
copii ar putea avea caracter educativ, dar alţii ar putea fi sugestionaţi cu referire la săvârşirea anumitor infracţiuni”, „în contextul
actual, mass-media nu face acţiuni de prevenire prin promovarea mesajelor educative, dar din contra prezintă ştiri cu conotaţii
negative”, „încalcă codul etic pentru a face un interviu de sensaţie”, „poliţiştii trebuie să refuze să coopereze dacă televiziunea nu
vrea să dea materiale bune, educative”, „ei fac ca copiii delincvenţi să fie etichetaţi” etc.
Astfel, cele mai mari constrângeri în prevenirea delincvenţei juvenile la nivel de comunitate sunt: legislaţia necla-
ră la componenta prevenirea delincvenţei juvenile (concept, scop, obiective, instituţii şi responsabilităţi, proceduri,
asigurare cu resurse etc.); indiferenţa părinţilor faţă de soarta copiilor străini, dar şi a propriilor copii; suprasolicitarea
la locul de muncă a poliţiştilor, asistenţilor sociali, cadrelor didactice etc.; fluctuaţia de cadre în instituţiile publice ce
au atribuţii în prevenirea delincvenţei juvenile; dotarea insuficientă; reticienţa AAPL cu referire la problemele copiilor;
nepromovarea practicilor pozitive/modelelor pro-sociale de către mass-media.
Complexitatea aspectelor demonstrează repetat necesitatea unor măsuri în domenii conexe, dar şi necesitatea
unor măsuri legislative şi administrative orientate specific obiectivului de prevenire a delincvenţei juvenile.
135
5.9 ELEMENTE PROSPECTIVE ÎN ACTIVITATEA DE

PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE ÎN COMUNITATE
În cadrul pregătirii metodologiei studiului, deseori a fost menţionată necesitatea creării unui grup local care s-ar ocupa de
coordonarea eforturilor în prevenirea delincvenţei juvenile. Corespunzător, a fost luată decizia de a consulta această opţiune cu
actorii comunitari care sunt implicaţi sau care trebuie să se implice în activităţile de prevenire a delincvenţei juvenile.
Poliţişti. Opţiunea creării unui grup local de coordonare a activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile
Poliţiştii respondenţi la chestionar au remarcat

nu a răspuns
în proporţie de 38% că în localitatea de domiciliu 24% 20%
există un grup de lucru, iar crearea unui grup de da
coordonare la nivel local nu ar intensifica coopera-
deja există aşa ceva
rea (20%), de fapt în comunitate şi aşa sunt multe 1%
17%
grupuri de lucru care au atribuţii similare şi acestea nu, deja sunt multe grupuri de lucru
nu rezolvă problema delicvenţei (17%). 38% nu
Sigur, în cazul în care cooperarea locală este şi
aşa exagerat de formalizată, un asemenea grup de
lucru, adiţional la cele existente, nu are sens să fie
creat. Totodată, prevenirea delincvenţei juvenile presupune cooperare din partea tuturor actorilor şi comunicare deschisă.
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Cine trebuie să fie responsabil de activitatea de prevenire a delincvenţei
juvenile
În opinia reprezentanţilor
poliţia 82
procuratura 34 AAPL şi asistenţilor sociali respon-
oficiul de probaţiune 20 denţi la chestionare, responsabil
AAPL 50 de activitatea de prevenire a de-
şcoala 48
asistenţa socială 26 lincvenţei juvenile trebuie să fie
asistenţa medicală 11 poliţia, AAPL şi şcoala.
copiii 11
părinţii 31
locuitorii 7
ONG-urile 1
biblioteca 4
casa de cultură 3
biserica 8
Consiliile Locale pentru
Protecţia Drepturilor Copilului 19
mass-media 5
Serviciul Asistenţă 6
Psihopedagogică
angajatorii 5
0 20 40 60 80 100
Profesori. Cine trebuie să fie responsabil de activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile
poliţia 72%
procuratura 31%
În opinia profesorilor respon-
oficiul de probaţiune 10% denţi la chestionare, responsabil de
AAPL
şcoala
26%
28%
activitatea de prevenire a delincven-
asistenţa socială 29% ţei juvenile trebuie să fie poliţia, pă-
asistenţa medicală
copiii
6% rinţii şi procuratura.
16%
părinţii 35%
locuitorii 5%
ONG-urile 8%
biblioteca 3%
casa de cultură 4%
biserica 10%
agenţii economici 1%
Consiliile Locale pentru 21%
Protecţia drepturilor copilului
mass-media 7%
Serviciul Asistenţă Psihopedagogică 5%
angajatorii 8%
0 10 20 30 40 50 60 70 80
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Cine trebuie să fie implicat/atras în activitatea de prevenire a
poliţia 10
procuratura 16 Succesul activităţii de prevenire
oficiul de probaţiune 11 a delincvenţei juvenile depinde de
AAPL 3
şcoala 2 atragerea în această activitate a unor
asistenţa socială 4 instituţii care au alte sarcini, dar pot
asistenţa medicală 7
copiii 16 contribui considerabil la prevenţie. În
părinţii 8 opinia reprezentanţilor AAPL şi asis-
locuitorii 6
ONG-urile 11 tenţilor sociali respondenţi la chesti-
biblioteca 7 onare, trebuie atraşi şi implicaţi în ac-
casa de cultură 5
biserica 14 tivitatea de prevenire a delincvenţei
agenţii economici
Consiliile Locale pentru
14 juvenile asistenţa medicală, asistenţa
11
Protecţia Drepturilor Copilului
mass-media 18 socială şi AAPL.
Serviciul Asistenţă Psihopedagogică 8
angajatorii 7
0 5 10 15 20
137
Profesori. Cine trebuie să fie implicat/atras în activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile
poliţia 8%
În opinia profesorilor respon- procuratura 21%
denţi la chestionare, trebuie atraşi şi oficiul de probaţiune 7%
AAPL 15%
implicaţi în activitatea de prevenire a şcoala 8%
delincvenţei juvenile asistenţa socia- asistenţa socială 4%
9%
lă, biserica, şcoala şi ONG-urile. asistenţa medicală
copiii 8%
părinţii 16%
locuitorii 7%
ONG-urile 12%
biblioteca 9%
casa de cultură 6%
biserica 15%
mass-media 20%
angajatorii 5%
0 5 10 15 20 25
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Cine trebuie să fie implicat/atras CAZUAL în activitatea de prevenire a
poliţia 10
De asemenea, uneori ar fi nece- procuratura 16
sar, doar cazual, de a implica şi alte oficiul de probaţiune 11
AAPL 3
instituţii sau persoane în prevenirea şcoala 2
delincvenţei juvenile. În opinia repre- asistenţa socială 4
asistenţa medicală 7
zentanţilor AAPL şi asistenţilor sociali copiii 16
respondenţi la chestionare, trebuie părinţii 8
atraşi şi implicaţi cazual în activitatea locuitorii
ONG-urile
6
11
de prevenire a delincvenţei juvenile biblioteca 7
mass-media, însIşi copiii şi procura- casa de cultură
biserica
5
14
tura. agenţii economici 14
Consiliile Locale pentru 11
Protecţia Drepturilor Copilului
mass-media 18
Serviciul Asistenţă Psihopedagogică 8
angajatorii 7
0 5 10 15 20
Profesori. Cine trebuie să fie implicat/atras CAZUAL în activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile
8%
În opinia profesorilor respondenţi
poliţia
procuratura 21% la chestionare, trebuie atraşi şi impli-
oficiul de probaţiune 7% caţi cazual în activitatea de prevenire
AAPL 15%
şcoala 8% a delincvenţei juvenile procuratura,
asistenţa socială 4% mass-media, părinţii şi CLPDC.
asistenţa medicală 9%
copiii 8%
părinţii 16%
locuitorii 7%
ONG-urile 12%
biblioteca 9%
casa de cultură 6%
biserica 15%
mass-media 20%
angajatorii 5%
0 5 10 15 20 25
Cu ce va ocupați zilnic? Copii. Ocupaţiile cotidiene

merg la școala 35%
Sigur, modelarea unor activi-
tăţi locale de prevenire a delincven-
citesc, fac temele 5%
ţei juvenile presupune şi existenţa
fac temele 13%
unor resurse la nivel local, care ar
ajut părinţii 16% oferi suficiente oportunităţi edu-
muncesc în sat 4% caţionale şi ocupaţionale pentru
merg la şcoală, citesc, fac temele 1% copii şi tineri. Fiind întrebaţi cu ce se
merg la discotecă, bar 1% ocupă zilnic, copiii participanţi la studiu
merg la şcoală, citesc, fac temele, ajut părinţii 8% au indicat (35%) că merg la şcoală. Era
merg la şcoală, citesc, fac temele, ajut părinţii, fac sport 4%
un răspuns aşteptat, întrucât majorita-
merg la şcoală, citesc, fac temele, ajut părinţii,
tea respondenţilor sunt elevi. Totodată,
fac sport, ascult muzică 13%
respondenţii au enunţat că citesc, ascul-
merg la şcoală, citesc, fac temele, fac sport 4% tă muzică, muncesc în sat, fac temele.
merg la şcoală, citesc, fac temele, fac sport, 1%
privesc TV, ascult radio
merg la şcoală, citesc, fac temele, fac sport,
2%
privesc TV, ascult radio, ascult muzică Copiii participanţi la studiu în ca-
merg la şcoală, citesc, ajut părinţii, fac sport 1%
drul focus grupurilor au enunţat că cel
0 5 10 15 20 25 30 35
mai mult le place să facă lecţiile, să se
joace, să petreacă timpul afară cu prietenii, să picteze, să danseze, să petreacă timpul împreună cu familia, să joace fotbal. Unii au
susţinut că există posibilitatea de a face aceste activităţi la o şcoală din apropiere, unde este cerc de dans pe care îl frecventează
cu plăcere, alţii – în apropierea casei în care locuiesc, merg la un Centru pentru copii unde au posibilitatea să picteze, să danseze,
să socializeze cu copiii de vârsta lor. Şi la şcoală pot realiza anumite activităţi, cum ar fi cele sportive, pentru că dispun de sală
de sport, teren de fotbal şi teren dotat cu aparate de fitnes în aer liber. Participanţii la focus grup au enunţat că „accesul la aceste
activităţi este facilitat de părinţi pentru că ei cumpără cele necesare. Totodată, activităţile de la Centru, şcoala duminicală, şcoală
sunt gratuite, sunt achitate de stat”.
Fiind întrebaţi cum îşi petrec timpul liber şi vacanţele, copiii au menţionat următoarele activităţi: „Ascultăm muzică, facem
sport, petrecem cu prietenii, ne uităm la televizor diferite emisiuni sportive sau cu roboţi, jucăm fotbal, stăm pe net, jucăm tenis,
iarna ne jucăm în zăpadă”, „Vara mergem la tabără, foile sunt cumpărate de părinţi, dar pentru copiii care sunt din familii sărace
acestea sunt oferite de şcoală, DPDC sau anumite ONG-uri”.
139
Copiii au fost invitaţi să răspundă la întrebarea: „Cum credeţi, copiii în general (nu voi) cunosc ce acţiuni se încadrează în
infracţiuni sau contravenţii, adică nu sunt permise şi se pedepsesc prin lege?”. La această întrebare majoritatea copiilor au expus
opinia că nu toţi copiii cunosc ce este o infracţiune, dar cei ce au participat la focus grup au enunţat că infracţiunea este „ceva ce
nu este bine”,„nu este frumos”,„este să furi ceva” şi„este păcat”. Din părerile expuse de respondenţi se relevă că participanţii cunosc
adecvat noţiunea de infracţiune, enunţând următoarea definiţie: infracţiunea este o încălcare a legii, ceva ce este interzis de lege,
atunci când se încalcă regulile. Majoritatea infracţiunilor se pedepsesc cu închisoarea, „ca să nu ajugem la închisoare nu trebuie să
le facem”. Totodată, copiii au enunţat următoarele infracţiuni: omorul, traficul de copii sau fiinţe umane, corupţia (mita), furtul,
violenţa în familie şi bătaia care are urmări grave.
Reprezentanţii AAPL şi asistenţii sociali. Oportunităţi în localitate
Spectrul de răspunsuri la chestionare
arată însă că copiii nu prea au activităţi biblioteca 80
şi oportunităţi în localitate, în special în

cele rurale. Reprezentanţii AAPL şi asistenţi- sala de sport 41
lor sociali respondenţi la chestionare susţin că

în localitate, din perspectiva valorificării tim- terenul pentru sport 64
pului liber al copiilor, funcţionează biblioteca

(80%), terenul de sport (64%), sala de sport casa de cultură 41
şi casa de cultură (41%), clubul de interese

(12%). clubul de interes/artistic 12%
nu răspund 7%
0 10 20 30 40 50 60 70
Părinţi. Oportunităţi în localitate bibliotecă 18%

80
bibliotecă, sală de sport 5%
Părinţii au indicat că funcţionează biblioteca, bibliotecă,
9%
sală şi teren de sport
terenul de sport, sala de sport şi casa de cultură. bibliotecă, sală/
teren de sport, casă de cultură 10%
bibliotecă, sală/
teren de sport, casă 2%
de cultură, club artistic
bibliotecă, sală/ 1%
teren de sport, club artistic
bibliotecă,
sală de sport, club artistic 4%
club artistic 2%
bibliotecă, teren de sport 8%

bibliotecă, teren de
sport, casă de cultură 8%
bibliotecă, teren de sport, 1%
casă de cultură, club artistic
bibliotecă, teren
de sport, club artistic 1%
bibliotecă, casă de cultură 3%
bibliotecă, club artistic 2%
sală de sport 5%
teren de sport 7%
teren de sport, casă de cultură 3%
casă de cultură 1%
nu răspund 11%
0 5 10 15 20
În localitatea de domiciliu a respondenţilor, din perspectiva copiilor, funcţionează:
Copii. Oportunităţi în localitate
bibliotecă 14%
Copiii au indicat că funcţio-
sală de sport 5%
nează biblioteca, terenul de sport,
teren pentru sport 13% sala de sport şi casa de cultură.
casă de cultură 6%
club artistic 4%
bibliotecă, sala de sport 3%
bibliotecă, sală de sport, teren pentru sport 18%
bibliotecă, sală de sport, teren pentru sport, 12%
casă de cultură
casă de cultură, club artistic
club artistic
bibliotecă, sală de sport, casă de cultură 4%
bibliotecă, teren pentru sport 5%
bibliotecă, teren pentru sport, casă de cultură 4%
bibliotecă, casă de cultură, club artistic 2%
sală de sport, teren pentru sport 2%
sală de sport, casă de cultură 2%
0 5 10 15 20
Susţinem că impactul activităţilor de prevenire a delincvenţi juvenile ar fi amplificat de:

• mediatizarea programelor de prevenire a delincvenţei şi a serviciilor disponibile pentru copiii în conflict cu legea.
Mass-media ar fi un instrument eficient de informare a părinţilor şi copiilor la componenta prevenirea delincvenţei;
• dotara serviciior publice şi private cu materiale necesare pentru organizarea activităţilor de prevenire a delincvenţei;
• consolidarea capacităţilor specialiştilor şi elaborarea materialelor informativ-metodice pentru specialiştii care lucrează
cu copiii, dar şi pentru copii şi părinţi;
• instruirea psihologilor şcolari pentru asistarea copiilor cu tulburări de comporament şi cu risc de a intra în conflict cu
legea;
• dezvoltarea programelor de asistenţă psihosocială pentru familiile în care cresc copii ce se află în situaţie de risc;
• revizuirea fişelor de post a poliţiştilor de secor, asistenţilor sociali, diriginţilor de clasă cu indicarea în mod clar şi
neechivoc a atribuţiilor în domeniul prevenţiei;
• suplinirea numărului de poliţişti în fiecare sector, fiind clar indicate activităţile de profilaxire pentru minori;
• deschiderea şcolilor de meserii în care ar putea învăţa copiii cu abandon şcolar şi cei în risc de a intra în conflict cu
legea. Unii nu ajung să absolvească nouă clase ca să poată merge la şcoala profesională;
• revizuirea sancţiunii pentru părinţii ce nu îşi onorează obligaţiile, prevăzută de art.63 Cod contravenţional;
• conjugarea eforturilor persoanelor publice şi private în realizarea activităţii de prevenire a delicvenţei juvenile.
Cu siguranţă, modelarea unor activităţi locale de prevenire a delincvenţei juvenile presupune şi existenţa unor resurse la
nivel local, care ar oferi suficiente oportunităţi educaţionale şi ocupaţionale pentru copii.
141
REFERINŢE
1 De exemplu: Curriculum de instruire continuă a consilierilor de probaţiune specializaţi în cauzele cu implicarea copiilor
în conflict cu legea. Igor Dolea, Victor Zaharia; Institutul de Reforme Penale, ed. Cartea Juridică, 2013; http://irp.md/uploads/
files/2014-03/1394124099_curriculum-justitie-pentru-copii-probatiune.pdf; Curriculum de instruire continuă a avocaţilor care acordă
asistenţă juridică garantată de stat copiilor implicaţi în sistemul de justiţie penală. Igor Dolea, Victor Zaharia; Institutul de Reforme Penale, ed.
Cartea Juridică, 2013; http://irp.md/library/publications/435-curriculum-de-instruire-continu-a-avocailor-care-acord-asisten-juridic-ga-
rantat-de-stat-copiilor-implicai-n-sistemul-de-justiie-penal.html; Curriculum Justiţia pentru copii. Curs de instruire iniţială pentru ofiţerii
de urmărire penală; http://irp.md/library/publications/470-curriculum-justiia-pentru-copii-curs-de-instruire-iniial-pentru-ofierii-de-ur-
mrire-penal.html
2 Studiu de fezabilitate privind specializarea instanțelor de judecată în cauzele cu implicarea copiilor în Republica Moldova. Igor
Dolea, Victor Zaharia; Institutul de Reforme Penale, ed. „Bons Offices” SRL, 2011.
3 Dejudiciarizarea cauzelor penale cu implicarea copiilor în conflict cu legea. Igor Dolea, Victor Zaharia; Institutul de Reforme
Penale, ed. Cartea Juridică, 2012; http://irp.md/library/publications/33-ghid-privind-dejudiciarizarea-cauzelor-penale-cu-implicarea-co-
piilor-n-conflict-cu-legea.html
4 Raport de monitorizare a ședințelor de judecată cu implicarea copiilor (judecătoriile Căușeni, Leova, Orhei, Ungheni și mun.
Bălți). Igor Dolea, Victor Zaharia, Vasile Rotaru; Institutul de Reforme Penale, ed. Cartea Juridică, 2014; http://irp.md/library/publication-
s/559-raport-de-monitorizare-a-edinelor-de-judecat-cu-implicarea-copiilor-judectoriile-cueni-leova-orhei-ungheni-i-munbli.html
5 Identificarea şi protecţia copiilor vulnerabili sub vârsta răspunderii penale sau a celor în conflict cu legea penală. Igor Dolea, Vic-
tor Zaharia, Arina Ţurcan; Institutul de Reforme Penale, ed. Cartea Juridică, 2013; http://irp.md/library/publications/35-identificarea-i-pro-
tecia-copiilor-vulnerabili-n-conflict-cu-legea.html
6 Fenomenul delincvenţei juvenile în Republica Moldova. Igor Dolea, Victor Zaharia, Valentina Priţcan, Mariana Buciucianu; In-
stitutul de Reforme Penale, ed. Cartea Juridică, 2011; http://irp.md/library/publications/448-fenomenul-delincvenei-juvenile-in-republi-
ca-moldova.html
7 Руководство по оценке показателей в области правосудия в отношении несовершенолетних, Организация
Объединенных Наций, Нью-Йорк, 2010 год, p. 6-7.
8 Par. 11, Concluding observations: Republic of Moldova, Consideration of reports submitted by states parties under article 44 of
the Convention, CRC/C/MDA/CO/3, 20 February 2009.
9 Recomandare reiterată, formulată iniţial în 2002, vezi para. 52 (a), Observaţii finale ale Comitetului privind drepturile copilului:
Republica Moldova, analiza rapoartelor înaintate de statele părţi în temeiul articolului 44 al convenţiei, CRC/C/15/Add.192, 4 octombrie 2002.
10 Par. 73, Comitetul pentru Drepturile Copilului, Examinarea rapoartelor prezentate de Statele Părţi în conformitate cu Articolul 44 al
Convenţiei, Constatări finale, al doilea şi al treilea raport periodic al Republicii Moldova, CRC/C/MDA/CO/3, 2009 (Concluding observations: Repu-
blic of Moldova, Consideration of reports submitted by states parties under article 44 of the Convention, CRC/C/MDA/CO/3, 20 February 2009).
11 Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing),
recomandat în vederea adoptării, de către cel de al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor,
care a avut loc la Milano în perioada 26 aug. – 06 sept. 1985 şi adoptată de Adunarea generală în rezoluţia sa 40/33 din 29 nov. 1985.
12 Principiile Naţiunilor Unite pentru prevenirea delincvenţei juvenile (Principiile de la Riyadh), Rezoluţia 45/112 din 14 decembrie
1998, (a 68-a Sesiune Plenară).
13 Par. 1-6, Principiile Naţiunilor Unite pentru prevenirea delincvenţei juvenile (Principiile de la Riyadh).
14 Par. 9, Principiile Naţiunilor Unite pentru prevenirea delincvenţei juvenile (Principiile de la Riyadh).
15 Par. 60, Principiile Naţiunilor Unite pentru prevenirea delincvenţei juvenile (Principiile de la Riyadh).
21 Declaraţia de la Salvador privind Strategiile Complexe pentru Provocările Globale: prevenirea infracţiunii şi sistemele de justiţie
penală şi dezvoltarea acestora în lumea în schimbare, al 12-lea Congres al Naţiunilor Unite privind Prevenirea Criminalităţii şi Justiţia Penală,
Salvador, Brazilia, 12-19 aprilie 2010.
22 Par. 35, Declaraţia de la Salvador privind Strategiile Complexe pentru Provocările Globale: prevenirea infracţiunii şi sistemele de
justiţie penală şi dezvoltarea acestora în lumea în schimbare.
23 Recomandarea Nr. R (87) 20 a Comitetului de Miniştri către Statele Membre privind reacţiile sociale la delincvenţa juvenilă.
24 Recomandarea Rec (2003)20 cu privire la noile modalităţi de tratare a delincvenţei juvenile şi rolul justiţiei juvenile, adoptată
de Comitetul de Miniştri la 24 septembrie 2003.
25 Pct. 1, Recomandarea Rec (2003)20 cu privire la noile modalităţi de tratare a delincvenţei juvenile şi rolul justiţiei juvenile.
26 Pct. 10, Recomandarea Rec (2003)20 a Comitetului de Miniştri a Statelor Membre cu privire la noile modalităţi de tratare a
delincvenţei juvenile şi rolul justiţiei juvenile.
27 Pct. 21, Recomandarea Rec (2003)20 a Comitetului de Miniştri a Statelor Membre cu privire la noile modalităţi de tratare a
delincvenţei juvenile şi rolul justiţiei juvenile.
28 Recomandarea Rec (2003) 21 cu privire la parteneriatul în prevenirea infracţiunii, adoptată de către Comitetul de Miniştri al
Consiliului Europei la 24 septembrie 2003, la cea de-a 853-a întrunire a prim-miniştrilor.
29 Ghidul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei pentru Justiţie Prietenoasă copiilor, adoptat de Comitetul de Miniştri la 17
noiembrie 2010 la reuniunea 1098 a Delegaţilor Miniştrilor; Capitolul IV, Justiţia prietenoasă copiilor înainte de, în timpul, şi după procesele
judiciare, A. Elemente generale ale justiţiei prietenoase copiilor, 5. Abordare multidisciplinară.
30 Handbook on the crime prevention guidelines. Making them work. Criminal Justice Handbook series. United Nations, 2010, p. 31.
31 http://www.ag.gov.au/CrimeAndCorruption/CrimePrevention/Pages/SchoolsSecurityProgramme.aspx
32 Review of effective practice in juvenile justice. Report for the Minister for Juvenile Justice. Noetic Solutions Pty limited, January
2010, p. 31-55.
33 Megan K. Beckett, Current-Generation Youth Programs. What Works, What Doesn’t and at What Cost?, Rand Education, 2008, p. 3-23.
34 http://www.aic.gov.au/criminal_justice_system/courts/juvenile.aspx
35 Kelly Richards, Juvenile’s contact with the criminal justice system in Australia, Australian Government, Australian Institute of
Criminology, p. 68-94; http://www.aic.gov.au/documents/E/F/0/%7BEF09BB44-FC3D-41BD-81CD-808DE9D0DF99%7Dmr07.pdf
38 vezi: http://www.publicsafety.gc.ca/res/cp/res/ssincps-amosnpc-eng.aspx
39 The evolution of Juvenile Justice in Canada. The international cooperation Group – Department of Justice Canada, p. 30; http://
www.justice.gc.ca/eng/pi/icg-gci/jj2-jm2/jj2-jm2.pdf
40 Canada’s Juvenile Justice Law and Children’s Rights. Nicholas Bala, p. 3, http://www.ibcr.org/editor/assets/conference/13ba-
la_eng.pdf
41 http://laws-lois.justice.gc.ca/eng/acts/Y-1.5/index.html
143
42 Canada’s Juvenile Justice Law and Children’s Rights. Nicholas Bala, p. 5, http://www.ibcr.org/editor/assets/conference/13ba-
la_eng.pdf
43 Legea Republicii Populare Chineze privind prevenirea delincvenţei juvenile, 1999, http://www.novexcn.com/juvenile_delinqu-
ency99.html
44 Legea Republicii Populare Chineze privind prevenirea delincvenţei juvenile, 1999, http://www.novexcn.com/juvenile_delinqu-
ency99.html
45 http://www.rikoksentorjunta.fi/en/index/publications/publishedbythecouncil/workingtogetherforasafesociety.html
46 http://www.rikoksentorjunta.fi/en/index/publications/publishedbythecouncil/workingtogetherforasafesociety.html
47 http://www.rikoksentorjunta.fi/en/index/crimeprevention/localactivities.html
48 Tapio Lappi-Seppälä. Crime prevention and community sanctions in Scandinavia, în Resource Material Series no.74,p. 34 http://
www.unafei.or.jp/english/pdf/RS_No74/No74_06VE_Seppala2.pdf
49 vezi: http://www.lpr.niedersachsen.de/nano.cms/de/Aktivitaeten?XAction=Details&XID=62
51 Stevens Alex, Kessler Isabel, Gladstone Ben, A review of good practices in preventing juvenile crime in European Union, Euro-
pean Crime prevention network, European Communities, February 2006, p. 27.
52 vezi: http://www.ncpc.org/about
53 vezi: http://www.ncpc.org/programs/be-safe-and-sound-campaign
54 vezi: http://www.ncpc.org/programs/celebrate-safe-communities
55 vezi: http://www.ncpc.org/programs/crime-prevention-month/about
56 vezi: http://www.ncpc.org/programs/circle-of-respect/about-circle-of-respect
57 vezi: http://www.ncpc.org/programs/mcgruff-club
58 vezi: http://www.ncpc.org/programs/teens-crime-and-the-community/about-tcc
59 vezi: http://www.ncpc.org/programs/utvi-1
60 vezi: H. Ted Rubin., J.D., M.S.W., Juvenile Justice. Policies, Practicies and Programs. Civic Research Institute, p. 23-33.
61 ht t p : / / w w w. i g p. g o v. m d / ro / r a p o a r te ? s t a r t % 5 B v a l u e % 5 D % 5 B ye a r % 5 D = 2 0 1 4 & s t a r t % 5 B v a l u -
e%5D%5Bmonth%5D=1&start%5Bvalue%5D%5Bday%5D=1&last%5Bvalue%5D%5Byear%5D=2014&last%5Bvalue%5D%5Bmon-
th%5D=12&last%5Bvalue%5D%5Bday%5D=1&div=30
62 Raportul activităţii organelor procuraturii pentru anul 2013, http://www.procuratura.md/file/Raport%20PG%202013%20
final.pdf
63 Raportul activităţii organelor procuraturii pentru anul 2013, http://www.procuratura.md/file/Raport%20PG%202013%20
final.pdf
64 http://www.csm.md/files/Statistica/2013/12%20luni/Generalizare.pdf
67 Tabel metodologic de colectare a datelor cu privire la justiţia pentru copii. http://irp.md/uploads/files/2014-10/1412580122_
metodologia-statistica.pdf
68 Articolul 21 alin. (1) C. pen.
80 Articolul 10 alin. (6) C. proc.pen.
81 Articolul 18 alin. (21) C. proc.pen
87 Articolul 58 alin. (10 ) C. proc.pen.
89 Articolul 60 alin. (4 ) și alin (5) C. proc.pen.
96 Articolul 6 pnct. 39)C. proc.pen.
101 Articolul 1101. alin. (2) C. proc.pen.
145
121 Articolul 478 C. proc.pen.
122 Articolul 270 alin. (1) lit h) C. proc.pen.
129 Articolul 482 C. proc.pen
138 Articolul 486 C. proc.pen
139 Articolul 487 alin (1) C. proc.pen
140 Articolul 487 alin (2) C. proc.pen
141 Potrivit art. 7 alin. (7) din Codul de procedură penală, Hotărârile explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie în chestiunile
privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară au caracter de recomandare pentru organele de urmărire penală şi instanţele jude-
cătoreşti.
142 La moment nu deținem date empirice în ce măsură recomandarea cu privire la specializarea judecătorilor și numirea pentru
a judeca asemenea cauze prin ordinul președintelui instanțe este aplicată. Aceasta deoarece actualmente repartizarea se efectuează prin
intermediul programului integrat de gestionare a dosarelor (PIGD).
143 Obligația de a stabili aceste circumstanțe este impusă de art. 475 din C. proc.pen.
144 Potrivit art. 103 Cod penal.
147 Potrivit art.79 Cod penal.
148 Hotărârea Guvernului nr.566 din 15.05.2003 despre aprobarea măsurilor speciale pentru combaterea şi profilaxia criminalităţii
în rândurile minorilor, publicată la 23.05.2003 în Monitorul Oficial nr. 087, art. nr. 600.
149 Hotărârea Guvernului nr. 727 din 16.06.2003 „Despre aprobarea Strategiei naţionale privind protecţia copilului şi familiei”, pu-
blicată la 27.06.2003 în Monitorul Oficial nr. 126, art. nr. 774.
150 Hotărârea Guvernului nr. 1541 din 22.12.2003„Privind aprobarea Strategiei pentru tineret”, publicată la 01.01.2004 în Monitorul
Oficial nr. 006, art. nr. 37.
151 Hotărârea Guvernului nr. 527 din 21.05.2004 „Despre aprobarea Planului naţional de acţiuni „Educaţie pentru toţi” pe anii 2004-
2008”, publicată la 28.05.2004 în Monitorul Oficial nr. 083, art. nr. 665.
152 Legea nr. 25 din 03.02.2009 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru tineret pe anii 2009–2013, publicată la 07.04.2009
în Monitorul Oficial nr. 68, art. nr. 192.
153 Hotărârea Parlamentului nr.415 din 24.10.2003 „Privind aprobarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului
pentru anii 2004-2008”, publicată la 28.11.2003 în Monitorul Oficial nr. 235, art. Nr. 950.
154 Strategia naţională de consolidare a sistemului judecătoresc şi Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei de consolidare
a sistemului judecătoresc, aprobate prin Hotărârea Parlamentului nr. 174-XVI din 19 iulie 2007.
155 Strategia naţională de consolidare a sistemului judecătoresc şi Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei de consolidare
a sistemului judecătoresc, Anexă, punctul 7.
156 Legea nr. 295 din 21.12.2007 pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare pe anii 2008-2011, publicată la 29.01.2008
în Monitorul Oficial nr. 18-20, art. nr. 57.
157 Strategia naţională de dezvoltare pe anii 2008-2011, pct. 1.1.3, vi).
158 Strategia Naţională de Dezvoltare pe anii 2008-2011, punctul 1.2.3.
159 Hotărârea Guvernului nr. 191 din 25.02.2008 „Pentru aprobarea Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei naţionale
de dezvoltare pe anii 2008-2011”, publicată la 29.02.2008 în Monitorul Oficial nr. 42-44, art. nr. 257.
160 Hotărârea Guvernului nr. 954 din 20.08.2007 “Cu privire la aprobarea Strategiei naţionale privind acţiunile comunitare pentru
susţinerea copiilor aflaţi în dificultate pe anii 2007-2014”, publicată la 24.08.2007 în Monitorul Oficial nr. 131-135, art. nr. 989.
161 Pct. III, Strategia naţională privind acţiunile comunitare pentru susţinerea copiilor aflaţi în dificultate pe anii 2007-2014.
162 Pct. V, Strategia naţională privind acţiunile comunitare pentru susţinerea copiilor aflaţi în dificultate pe anii 2007-2014.
163 Hotărârea Guvernului nr. 995 din 03.09.2007 „Cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni comunitare pentru susţinerea
copiilor aflaţi în dificultate pe anii 2007-2014”, publicată la 07.09.2007 în Monitorul Oficial nr. 141-145, art. nr. 1028.
164 Hotărârea Parlamentului nr. 90 din 12 mai 2011 „Cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor
omului pe anii 2011–2014”, publicat la 22.07.2011 în Monitorul Oficial nr. 118-121, art. nr. 331, data intrării în vigoare: 12.05.2011.
165 Planul naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pe anii 2011–2014, capitolul 3, Consolidarea justiţiei şi a instituţiilor
pentru protecţia drepturilor omului, Obiectivul „Eficientizarea sistemului de justiţie pentru minori”.
166 Planul de eficientizare a comunicării poliţiei cu societatea civilă pentru perioada 2011-2012, aprobat prin ordinul MAI nr. 193
din 07 iulie 2011.
167 Planul de acţiuni al MAI în domeniul drepturilor omului pentru anul 2011, aprobat prin ordinul MAI nr. 203 din 20 iulie 2011.
168 Hotărârea Guvernului nr. 523 din 11.07.2011 ”Cu privire la aprobarea Programului de dezvoltare a educaţiei incluzive în Repu-
blica Moldova pentru anii 2011-2020”, publicată la 15.07.2011 în Monitorul Oficial nr. 114-116, art. nr. 589.
169 Legea nr. 320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, publicată la 01.03.2013 în Monitorul Oficial
nr. 42-47, art. nr. 145, data intrării în vigoare - 05.03.2013.
170 Articolul 2, Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului.
147
176 Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală, publicată la 09.03.2007 în Monitorul Oficial nr. 32-35, art. nr. 116.
177 Articolul 14, Legea privind administraţia publică locală.
180 Legea nr. 140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, publicată
la 02.08.2013 în Monitorul Oficial nr. 167-172, art. nr. 534, data intrării în vigoare - 01.01.2014.
181 Articolul 3, Legea privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi.
185 Codul Educaţiei al Republicii Moldova, publicat la 24.10.2014 în Monitorul Oficial nr. 319-324, art. nr. 634, data intrării în
vigoare - 23.11.2014.
186 Articolul 20, Codul Educaţiei al Republicii Moldova.
187 Articolul 37, Codul Educaţiei al Republicii Moldova.
188 Legea nr. 8 din 14.02.2008 cu privire la probaţiune, publicată la 13.06.2008 în Monitorul Oficial nr. 103-105, art. nr. 389, data
intrării în vigoare - 13.09.2008.
189 Articolul 13, Legea cu privire la probaţiune.
190 Articolul 23, Legea cu privire la probaţiune.
191 Hotărârea Guvernului nr. 434 din 10.06.2014 privind aprobarea Strategiei pentru protecţia copilului pe anii 2014-2020, publi-
cată la 20.06.2014 în Monitorul Oficial nr. 160-166, art. nr. 481.
192 Pct. 55, Strategia pentru protecţia copilului pe anii 2014-2020.
193 Pct. 61, Strategia pentru protecţia copilului pe anii 2014-2020.
194 http://www.igp.gov.md/ro/content/perioada-sarbatorilor-de-iarna-comunicati-civilizat-zero-toleranta-spuneti-nu-violentei
195 http://www.igp.gov.md/ro/content/vacanta-de-iarna-siguranta-politia-vine-cu-recomandari-pentru-copii-si-parinti
196 http://www.igp.gov.md/ro/content/inspectorii-de-patrulare-din-sudul-tarii-s-au-intalnit-cu-copiii-din-doua-institutii-de
197 http://www.igp.gov.md/ro/content/parinti-informati-copii-protejati
198 http://www.igp.gov.md/ro/content/politia-indeamna-parintii-sa-fie-mai-responsabili-fata-de-propriii-copii
199 http://www.igp.gov.md/ro/content/mai-multa-siguranta-pentru-copiii-din-ungheni
200 http://www.igp.gov.md/ro/content/rezultatele-primei-etape-campaniei-un-copil-informat-un-copil-protejat
201 http://www.igp.gov.md/ro/content/lectii-educative-desfasurate-de-politisti-pentru-studentii-scolii-profesionale-nr-3-din
202 http://www.igp.gov.md/ro/content/politia-la-sfat-cu-parintii-si-cadrele-didactice
203 http://www.igp.gov.md/ro/content/politistii-discuta-cu-elevii-din-zagarancea-la-tema-delicventa-juvenila-cauze-si-ma-
suri-de; http://www.igp.gov.md/ro/content/elevii-din-ungheni-discutii-cu-politistii
204 http://www.igp.gov.md/ro/content/politistii-alaturi-de-elevi-la-ultimul-sunet; http://www.igp.gov.md/ro/content/rezulta-
tele-primei-etape-campaniei-un-copil-informat-un-copil-protejat
205 http://www.igp.gov.md/ro/content/copiii-vacanta-aleg-siguranta
206 http://www.igp.gov.md/ro/content/vacanta-alegem-siguranta-copiii-din-tara-instruiti-de-politisti
207 http://www.igp.gov.md/ro/content/igp-desfasoara-operatiunea-grija
208 http://www.igp.gov.md/ro/content/operatiunea-grija-la-final
209 http://www.igp.gov.md/ro/content/rezultatele-operatiunii-grija
212 http://www.igp.gov.md/ro/content/sportscoalapolitia
213 http://www.igp.gov.md/ro/content/politistii-alaturi-de-elevi-la-ultimul-sunet
214 http://www.igp.gov.md/ro/content/de-la-inima-la-inima-campanie-de-caritate-lansata-de-politistii-din-causeni
P
PROGRAM
DE PREVENIRE PRIMARĂ
RAIONUL
CĂUŞENI
150 PROGRAM DE PREVENIRE PRIMARĂ A DELINCVENŢEI JUVENILE (RAIONUL CĂUŞENI)
Programul a fost elaborat în cadrul proiectului „Modele eficiente de implicare comunitară pentru prevenirea
delincvenţei juvenile în Republica Moldova”, implementat de Institutul de Reforme Penale în parteneriat cu Am-
basada Finlandei la Bucureşti.
Autori:
Igor DOLEA, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova, expert IRP
(Cap. III)
Arina ŢURCAN, avocat, expert IRP (Cap. IV)
Victor ZAHARIA, doctor în drept, conferenţiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova,
director IRP, coordonator al grupului de experţi (Cap. I şi II).
Coordonator:
Daniela Groza, manager de proiect, IRP
151
IMINARII
I. PRELIMINARII
Penale a iniţiat proiectul „Modele eficiente de implicare comunitară pentru prevenirea delincvenţei juvenile în Re-
publica Moldova”, realizat cu suportul Ambasadei Finlandei în Bucureşti. Proiectul îşi propune să informeze publicul larg des-
pre factorii care generează delincvenţa juvenilă, accentuând importanţa sprijinului comunitar în vederea reducerii cauzelor care
Drept punct de iniţiere a proiectului constituie realizarea studiului „Situaţia actuală privind prevenirea delincvenţei juvenile
în Republica Moldova”, care are drept scop identificarea modalităţilor actuale de implicare a instituţiilor publice şi private, sufici-
enţa şi pertinenţa măsurilor legislative, administrative şi judiciare întreprinse, în mod special – tendinţele pozitive şi constrân-
gerile în activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile.
În general, există multiple abordări referitor la prevenirea delincvenţei şi infracţionalităţii, inclusiv programe în comunitate
(de mobilizare a comunităţii), programe de consolidare a controlului familiei (abilitarea părinţilor, reducerea violenţei în fami-
lie şi aplanarea de conflicte), programe de prevenţie şcolară (suportul semenilor, rezistenţa la influenţa negativă a grupărilor,
reducerea abandonului şcolar, instruirea juridică şi responsabilizarea, consolidarea disciplinei şcolare, negocierea şi medierea
conflictelor şcolare), programe de încadrare în muncă (obţinerea de abilităţi şi încadrarea în activităţi utile), reducerea contex-
telor infracţionale (măsuri de protecţie şi semnalizare, iluminare), consolidarea activităţii poliţieneşti (accesibilitate la sesizare,
cooperare cu comunitate, patrulare, razii, lucrul cu comunitatea), programe ale sectorului justiţiei (monitorizare electronică,
probaţiune) etc.
În baza studiului au fost elaborate două programe preliminare, care ar permite focalizarea resurselor disponibile în comuni-
tate pentru realizarea activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile în raionul Căuşeni şi Ungheni, dar nu numai.
Aceste programe nu sunt un „panaceu” pentru delincvenţa juvenilă din raionul Căuşeni sau Ungheni. Este adevărat că ela-
borarea programelor a fost precedată de evaluarea, în cadrul studiului, a unei multitudini de factori luaţi în considerare atunci
când au fost conturate elementele programului. Cu toate acestea, având în vedere lipsa unei politici de stat clare în domeniu,
insuficienţa şi neclaritatea cadrului normativ juridic, generalitatea formulărilor din fişele de post ale specialiştilor, nivelul variat
de motivare şi de dotare a specialiştilor de a desfăşura programe de prevenţie, am considerat necesar ca programele să fie
formulate în lumina unor principii directoare de desfăşurare a activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile decât ca un set
rigid de reguli, etape şi proceduri. O flexibilitate mare este necesară şi în virtutea unor varietăţi şi incertitudini ale durabilităţii
iniţiativelor locale în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile.
Astfel, echipa de experţi a considerat că pentru specialişti şi beneficiari ar fi mult mai util un ansamblu de recomandări,
exemple şi materiale de suport, adaptate în funcţie de contextul specific local, decât un şablon de activităţi care, în contextul
anumitor constrângeri, nu va putea fi implementat. Corespunzător, urmărind scopul de a contribui la reducerea numărului de
cazuri în care copiii intră în conflict cu legea, programele au drept obiective:
• de a asista specialiştii în planificarea şi realizarea activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile;
• de a provoca stabilirea unor parteneriate locale durabile şi valoric orientate;
• de a emancipa unii specialişti (de a-i face pe cei motivaţi, dar încă indecişi, de a realiza prima acţiune).
Ţinem să subliniem că ceea ce este inclus ca material de suport urmează a fi utilizat la primele activităţi desfăşurate de
specialişti. Aşa precum este şi firesc, un bun specialist interesat de a face ceva eficient va da o apreciere a felului cum a desfăşurat
activităţile şi va adapta şi îmbunătăţi, în funcţie de necesitate, conţinutul acestor activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile. Re-
iterăm, că aceasta înseamnă decizia de a acţiona, dorinţa de a depune efort şi de a implica şi pe alţii, atenţie la felul în care sunt
desfăşurate activităţile, dorinţa de a face mai bine, manifestată prin perfecţionarea continuă a conţinutului acestor materiale.
Ne exprimăm convingerea că aceste programe vor fi minuţios examinate de către factorii de decizie şi de specialişti, pentru a
adapta modalităţile în care aceştia desfăşoară activităţile de prevenire primară a delincvenţei juvenile la nivel local. Este impor-
tant de a înţelege că un program-model nu poate fi aplicat rigid, cerând mai degrabă o flexibilitate din partea specialistului care
îl aplică, aşa încât de fiecare dată să îl îmbunătăţească pentru a atinge obiectivele scontate.
IRP aduce sincere mulţumiri celor care s-au implicat activ în elaborarea programului, celor care au examinat cu prudenţă
versiunile preliminare ale acestuia, formulând sugestii individual sau în cadrul evenimentelor publice.
153
II. ASPECTE GENERALE

2.1 Noţiuni şi termeni utilizaţi
Prevenire primară – măsuri generale, programe, initiative orientate la persoanele care nu au fost vreodată implicate în
juvenilă.
Prevenire secundară – măsuri, programe, iniţiative orientate la copiii şi tinerii care au fost identificaţi de către serviciile
Prevenire terţiară – măsuri, programe, initiative pentru copiii şi tinerii care sunt deja în contact cu sistemul de justiţie şi/
sau se reîntorc în comunitate, orientate spre reducerea riscului de recidivă prin tratament, educare şi reinserţie socială1.
Copii în situaţie de risc – copiii supuşi violenţei; copiii neglijaţi; copiii care practică vagabondajul, cerşitul, prostituţia;
copiii lipsiţi de îngrijire şi supraveghere din partea părinţilor din cauza absenţei acestora de la domiciliu din motive necunoscute;
copiii ai căror părinţi au decedat; copiii care trăiesc în stradă, au fugit ori au fost alungaţi de acasă; copiii ai căror părinţi refuză
să-şi exercite obligaţiile părinteşti privind creşterea şi îngrijirea copilului; copiii care au fost abandonaţi de părinţi; copiii ai căror
părinţi au fost declaraţi ca fiind incapabili printr-o hotărâre judecătorească2.
2.2 Instituţii ce trebuie implicate în realizarea programelor

de prevenţie primară a delincvenţei juvenile
Studiul de bază „Situaţia actuală privind prevenirea delincvenţei juvenile în Republica Moldova” constată că documentele
de politici ale Republicii Moldova în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile nu conţin abordări clare şi concrete pentru fiecare
instituţie, dar şi pentru fiecare angajat al instituţiilor respective. Reglementările ce se referă la domeniul prevenirii delincvenţei
juvenile sunt fragmentare şi confuze, fiind incluse doar unele sintagme generale în diverse acte normativ-juridice, cum ar fi
Legea cu privire la Poliţie şi statutul poliţistului, Legea cu privire la probaţiune etc.
Legislaţia Republicii Moldova nu prescrie foarte clar atribuţiile poliţiştilor, asistenţilor sociali, cadrelor didactice şi ale altor
actori comunitari în ceea ce priveşte prevenirea delincvenţei juvenile, iar imperfecţiunile legislaţiei sunt compensate uneori
doar prin practici instituţionale sau mecanisme intersectoriale stabilite la nivel local. Nu vom trece în revistă prevederile legale
în vigoare, dar deoarece un anumit nivel de claritate în domeniul prevenţiei delincvenţei juvenile s-a adus prin adoptarea Legii
nr.140 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, vom invoca anumite prevederi
din această lege.
Astfel, Legea nr.140 din 14.06.2013 prevede printre principiile protecţiei copilului aflat în situaţie de risc şi a copilului se-
parat de părinţi şi cooperarea intersectorială, precum şi intervenţia multidisciplinară3. Legea prevede că primarii
de sate (comune) şi de oraşe sunt autoritatea tutelară locală4. Autoritatea tutelară locală asigură recepţionarea şi înregistrarea
sesizărilor privind încălcarea drepturilor copilului, se autosesizează în cazul identificării unor copii aflaţi în situaţie de risc; asi-
1
Handbook on the Crime Prevention Guidelines. Making them work, United Nations, New York 2010, p. 16. Deşi Principiile Naţiunilor Unite pentru prevenirea delincvenţei
juvenile (Principiile de la Riyadh) operează cu o uşoară altă conotaţie a termenilor, s-a decis a accepta această semnificaţie convenţională a termenilor, similar definirii lor
în Hotărârea Guvernului nr.270 din 08.04.2014 “Cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea,
asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului”.
2
Art.3 din Legea nr.140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, publicată la 02.08.2013 în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.167-172, art. nr.534; data intrării în vigoare – 01.01.2014.
3
Art.4 din Legea nr.140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi.
4
Ibidem, art.3.
gură evaluarea familiilor cu copii aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi; asigură luarea şi scoaterea din evidenţă
a familiilor cu copii aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi; cooperează, la nivel local, cu instituţiile, structurile şi
serviciile cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului; coordonează procesul de monitorizare a situaţiei familiilor cu copii aflaţi
în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi; coordonează procesul de analiză a situaţiei la nivel local privind protecţia
copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi; colaborează cu autorităţile tutelare teritoriale şi centrale în vederea
protecţiei copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, inclusiv prin informarea reciprocă în problemele de
interes comun.
Legea nr.140 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi prevede că secţiile/
direcţiile asistenţă socială şi protecţie a familiei/Direcţia municipală pentru protecţia copilului Chişinău sunt autoritate
tutelară teritorială5. Autoritatea tutelară teritorială, în limita atribuţiilor, acordă sprijin autorităţilor tutelare locale în pro-
cesul de identificare, evaluare şi asistenţă a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi şi participă la acest
proces în caz de necesitate; asigură, la nivel teritorial, cooperarea dintre instituţiile, structurile şi serviciile cu atribuţii în
domeniul protecţiei copilului; efectuează analiza datelor privind situaţia copiilor din unitatea administrativ-teritorială
respectivă şi prezintă propuneri consiliului raional/municipal privind instituirea sau dezvoltarea serviciilor sociale în conformitate
cu necesităţile identificate; întreprinde măsuri de informare a populaţiei privind drepturile copilului; colaborează cu auto-
rităţile tutelare locale, teritoriale şi centrale în vederea protecţiei copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi,
inclusiv prin informarea reciprocă pe probleme de interes comun6.
Legea citată prevede că echipa multidisciplinară este compusă din profesionişti din diferite domenii, cu atribuţii în protecţia
copilului, care colaborează în scopul prevenirii şi/sau soluţionării cazurilor copiilor aflaţi în situaţii de risc şi este convocată
de specialistul în protecţia drepturilor copilului sau, în lipsa acestuia, de către asistentul social comunitar7. Tot-
odată, specialistului în protecţia drepturilor copilului sau asistentului social îi revine şi managementul de caz – metoda principală
de lucru cu ajutorul căreia se evaluează necesităţile copilului şi ale familiei lui în colaborare cu ei, se coordonează, monitorizează,
evaluează şi susţine copilul şi familia acestuia pentru ca ei să poată beneficia de serviciile şi prestaţiile sociale care să răspundă
acestor necesităţi. Legea printre principiile protecţiei copilului aflat în situaţie de risc şi a copilului separat de părinţi indică şi
dreptul prioritar al părinţilor de a-şi educa copiii conform propriilor convingeri, dar şi responsabilitatea primară a părinţi-
lor pentru creşterea, educarea şi protecţia copiilor lor8.
Este de menţionat că nu toate instituţiile au instrucţiuni metodice sau alte acte interne ce ar compensa lacunele legislative,
ceea ce creează situaţii de inconsecvenţă în acţiunile instituţiilor responsabile de protecţia copilului. Cu siguranţă, pentru specia-
lişti, în aşa situaţie, este dificil de a efectua acţiuni eficiente de prevenire a delincvenţei juvenile, cu atât mai mult în parteneriat.
În opinia noastră, ca ORGANIZATORI ai activităţilor de prevenire primară a delincvenţei juvenile, urmează a fi
implicaţi:
a. Poliţia. În corespundere cu aşteptările generale, poliţia urmează a fi implicată în activităţi de prevenţie primară a de-
lincvenţei juvenile. Este important însă de a sublinia – nu este rolul exclusiv al poliţiei. Luând în calcul contextul local,
poliţia ar putea prelua rolul de prim-organizator/coorganizator al activităţilor informative cu populaţia. Adiţional, po-
liţia urmează a avea prezentări la anumite subiecte, şi în acest sens, prezentul program conţine un set de recomandări
metodice ce ar facilita activitatea separată şi în parteneriat a poliţistului;
b. Instituţiile de învăţământ. Un număr considerabil al beneficiarilor programelor de prevenţie primară a delinc-
venţei juvenile sunt încă elevi. Astfel, şcoala ar putea prelua rolul de prim-organizator/coorganizator al activităţilor
informative cu elevii. Este de luat aminte însă că unii elevi din categoria copiilor în situaţie de risc nu frecventează
orele şi aceasta dictează necesitatea de a-i atrage şi pe aceşti elevi în activităţi de prevenţie secundară, dar şi primară
a delincvenţei juvenile. Adiţional, unele activităţi informative pot fi desfăşurate de către cadrele didactice, şi în acest
sens, prezentul program conţine un set de recomandări metodice ce ar facilita activitatea separată şi în parteneriat a
5
Ibidem.
6
Ibidem, art.7.
7
Ibidem, art.3.
8
Ibidem, art.4.
155
profesorului.
De asemenea, urmează să PARTICIPE cu intervenţii la anumite subiecte în activităţile informative cu elevii:

c. Organele de asistenţă socială. Chiar dacă la prima vedere asistenţa socială nu ar avea atribuţii directe în domeniul
prevenirii primare a delincvenţei juvenile, este important ca asistenţii sociali să se implice, şi în mod special atunci
când activităţile de prevenţie primară se desfăşoară cu copiii şi părinţii. Asistentul social ar putea interveni punctual la
subiectul categoriilor de servicii şi de suport pe care îl oferă statul persoanelor din grupul celor social-vulnerabili;
d. Administraţia publică locală. Implicarea primarilor în orice activităţi la nivel local, inclusiv în cele de prevenire a
delincvenţei juvenile este crucială, or aceasta reprezintă şi semnale clare pentru comunitate referitor la obiectivele
comunităţii şi parteneriatele prin care acestea trebuie atinse. De asemenea, în fiecare localitate primarul în cooperare
cu poliţistul de sector urmează a întruni în şedinţă comună instituţiile publice, pentru a preciza/conveni exact rolul
pe care îl are fiecare instituţie publică în segmentul prevenirii delincvenţei juvenile şi a elabora planurile comune de
activitate în domeniu;
e. SAP, CLPDC. Implicarea Serviciului raional de Asistenţă Psihopedagogică şi a Consiliilor Locale pentru Protecţia Drep-
turilor Copilului este un deziderat ce poate fi realizat în funcţie de capacitatea/disponibilitatea specialiştilor SAP de
participare şi funcţionalitatea CLPDC. În situaţia participării acestora, copiii şi părinţii ar putea cunoaşte categoriile de
activităţi desfăşurate de către aceste instituţii şi modalitatea de a beneficia de serviciile prestate.
Adiţional, urmează a fi ATRAŞI contextual cu intervenţii la anumite subiecte în activităţile informative cu

elevii:
a. Organele de probaţiune. Deşi organele de probaţiune au un rol major în implementarea programelor de prevenţie
secundară şi terţiară a delincvenţei juvenile, în cadrul programelor informative cu elevii consilierii de probaţiune ar
prezenta competenţele serviciului de probaţiune, modalitatea de desfăşurare a activităţii, aducând anumite exemple,
cazuri, care ar contribui la responsabilizarea elevilor;
b. Procuratura. Autoritatea procurorului poate fi valorificată în explicarea elevilor şi părinţilor a ceea ce reprezintă com-
portament infracţional, modalitatea de funcţionare a sistemului de justiţie, prezentare de cazuri, exemple care ar
contribui la responsabilizarea elevilor şi părinţilor;
c. Judecătorii. Similar implicării procurorului, implicarea unui judecător în activităţi informative cu elevii ar permite a
explica elevilor şi părinţilor a ceea ce reprezintă comportament infracţional, modalitatea de funcţionare a sistemului
de justiţie, prezentare de cazuri, exemple care ar contribui la responsabilizarea elevilor şi părinţilor;
d. Asistenţa medicală. Rolul acestui serviciu nu trebuie subestimat. Este important ca elevii şi părinţii să cunoască de
ce servicii pot beneficia şi cum se pot adresa după ajutor, dacă este cazul;
e. ONG-urile/asociaţiile obşteşti. Reprezentanţii asociaţiilor obşteşti ar putea participa prin prezentarea acelor opor-
tunităţi utile pe care le oferă asociaţiile obşteşti beneficiarilor;
f. Biserica. În cadrul testării programelor, s-a menţionat că implicarea bisericii ar putea ridica probleme ce ţin de li-
bertatea conştiinţei. Totodată, este de menţionat că participarea la activităţile de prevenţie primară a delincvenţei
juvenile este una benevolă, astfel implicarea bisericii devenind o oportunitate în promovarea mesajului moralizator.
Cu siguranţă, copiii şi părinţii acestora sunt cei care ar decide să participe sau nu la aceste programe;
g. Părinţii. Deseori cauza comportamentului deviant sau delincvent al copiilor este lipsa de atutudine şi grijă a pă-
rinţilor. Astfel, aceştia ar putea participa la programele de prevenţie primară a delincvenţei juvenile atât cu anumite
intervenţii, clarificări, precizări, cât şi în calitate de beneficiari. Este importantă implicarea;
h. Mass-media. Aceasta oricum se implică, chiar dacă nu întotdeauna aşa cum o dorim. În măsura în care există la
nivel local asemenea posibilităţi, mass-media trebuie implicată, inclusiv pentru prezentarea cazurilor de succes şi
mobilizarea membrilor comunităţii.
Ar putea CONTRIBUI la organizarea şi realizarea activităţilor de prevenire primară a delincvenţei juvenile/

activităţilor informative cu elevii:
a. Agenţii economici. Este important de a înţelege că activităţile informative cu copiii şi părinţii nu însemnă în mod
necesar lecţii, discuţii. Transmiterea mesajelor poate avea loc şi în cadrul unor solemnităţi, concursuri, competiţii ori
sărbători. Astfel, este important suportul unor agenţi economici. Reamintim că unii agenţi economici trebuie implicaţi
atunci când se discută interdicţia de a vinde produse alcoolice şi de tutungerie minorilor, dar şi modalitatea de asigu-
rare a ordinii în localurile publice;
b. Biblioteca şi casa de cultură. Aceste instituţii ar putea oferi nu numai spaţiu pentru desfăşurarea activităţilor, dar şi
facilita organizarea unor activităţi utile pentru elevi, inclusiv de formare a unor abilităţi sau cu caracter informativ.
2.3 Formarea şi valorificarea parteneriatelor locale pentru

prevenirea delincvenţei juvenile
Succesul activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile depinde de parteneriatele locale şi felul în care acestea sunt va-
lorificate.
La ce trebuie de atras atenţie atunci când decidem să desfăşurăm în parteneriat activităţi de prevenţie pri-
mară a delincvenţei juvenile:
• competenţa legală a instituţiei. Este important să implicăm în activităţi pe cei care au în responsabilitatea lor directă
desfăşurarea activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile. Anume din acest considerent la 2.2 (mai sus) sunt ex-
plicate potenţialele roluri în desfăşurarea activităţilor de prevenţie primară a delincvenţei juvenile. Desigur, este mult
mai uşor de a dezvolta un parteneriat atunci când instituţia conştientizează responsabilităţile, iar în caz contrar – pot
fi reiterate obligaţiile din lege;
• priorităţile instituţiei. În virtutea unor factori de natură obiectivă sau subiectivă, prevenirea delincvenţei juvenile nu
totdeauna este subiectul numărul 1 în agenda unor instituţii publice. Este uşor de înţeles că atunci când există o
multitudine de alte probleme, prioritate are abordarea reactivă (de a asista, ajuta, proteja pe cineva), prevenţia trecând
pe planul II. Astfel, se recomandă a reaminti potenţialilor parteneri necesitatea şi avantajele considerabile ale unei
abordări preventive a delincvenţei juvenile;
• capacitatea instituţiei. Nu întotdeauna instituţiile publice au posibilitate de a delega specialişti pentru a participa
la activităţi de prevenire primară a delincvenţei juvenile, deoarece numărul de angajaţi este prea mic. De reţinut că
planificarea trebuie să fie realistă şi, în cazul în care numărul de specialişti este redus (de exemplu în cadrul SAP),
atunci aceştia trebuie implicaţi acolo unde este strict necesar. Trebuie să înţelegem că lista de atribuţii a unui specialist
include mai multe competenţe/funcţii/sarcini şi, respectiv, acesta poate dedica doar o parte din timp activităţilor de
prevenţie primară a delincvenţei juvenile;
• programul de activitate al instituţiei. Atunci când intenţionăm a desfăşura activităţi de prevenţie primară a delincvenţei
juvenile, nu trebuie să uităm ciclurile de activitate ale instituţiilor publice. Spre exemplu, nu putem miza prea mult pe
implicarea instituţiilor de învăţământ în lunile iulie-august. Deci, trebuie să avem o bună înţelegere a felului în care
partenerii îşi planifică activităţile;
• calificarea persoanelor delegate ce doresc să se implice. Nu vom comenta prea mult aici, vom menţiona doar că nu
fiecare angajat al unei instituţii este apt (cel puţin fără pregătire prealabilă) să vorbească pe înţelesul beneficiarilor
minori sau chiar părinţi. Această situaţie este însă remediabilă prin pregătire, inclusiv prin utilizarea materialelor de
suport din acest program;
• motivarea persoanelor. Este important ca cei care desfăşoară activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile să creadă în
utilitatea şi impactul a ceea ce fac;
157
• c apacitatea de a lucra în echipă. Pregătirea profesională a membrilor echipei ar putea fi variată. Dar, exersarea în
comun, ajutorul reciproc, bunele intenţii şi deschiderea ne va ajuta să îmbunătăţim performanţa în cadrul echipei;
• durabilitatea parteneriatelor. Nu toţi potenţialii parteneri ar putea demonstra o capacitate durabilă de implicare în
activităţi de prevenire primară a delincvenţei juvenile. Cu toate acestea, nu trebuie neglijate nici parteneriatele cu
durată limitată (de exemplu, implicarea unui ONG local pe parcursul implementării unui anumit proiect). Este impor-
tant ca fiecare dintre parteneri să menţioneze expres şi deschis care este capacitatea de implicare, fiind încurajate atât
parteneriatele de durată, cât şi cele ocazionale.
2.4 Implementarea activităţilor pas cu pas

Mai jos vom reflecta asupra a trei etape de realizare a activităţilor de prevenire primară a delincvenţei juvenile: planificarea,
realizarea propriu- zisă şi evaluarea.
2.4.1 PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILOR DE PREVENIRE PRIMARĂ

A DELINCVENŢEI JUVENILE SUB FORMĂ DE ACTIVITĂŢI
INFORMATIVE CU ELEVII ŞI PĂRINŢII
În procesul de planificare a activităţilor de prevenire primară a delincvenţei juvenile, trebuie să găsim răspuns la câteva
întrebări:
Cine?
În contextul evaluării situaţiei actuale, am constatat că există mai multe instituţii care dau dovadă de deschidere pentru
a planifica şi organiza activităţi de prevenire primară a delincvenţei juvenile la nivel local. Cu siguranţă, rolul primordial
în acest sens îl are poliţia şi instituţia de învăţământ. Aceasta însă nu exclude faptul că discuţia referitor la organizarea
unor activităţi de prevenire ar putea fi iniţiată şi de către alte instituţii, precum administraţia publică locală, ONG-urile
active la nivel local etc. Este important să existe un catalizator şi iniţiator şi să nu să se aştepte că activităţile vor fi
planificate “de către alţii”;
Cu cine?
Reamintim că în activităţile de prevenire primară a delincvenţei juvenile trebuie valorificate toate resursele disponibile
în comunitate. Anume de aceasta am subliniat rolul parteneriatelor locale şi modalitatea de formare şi valorificare a
acestora. Implicarea mai multor actori ar putea solicita mai mult efort pentru organizarea echipei, în schimb, avantajele
sunt evidente şi nivelul de interes al beneficiarilor va spori. Un bun organizator va examina cu prudenţă cine la nivel
local (sat, comună, oraş) poate fi implicat şi nu va rata ocazia de a-i invita pe toţi cei care ar putea contribui;
Cine şi ce face?
Distribuirea rolurilor e crucială. Este necesar de a decide cine se ocupă de organizarea activităţilor şi cine participă cu
anumite intervenţii de conţinut. Rolul de organizator ar putea fi realizat de către poliţie (invitarea partenerilor pentru in-
tervenţii de conţinut) şi instituţia de învăţământ (locul desfăşurării şi organizarea prezenţei beneficiarilor activităţilor);
Pentru cine?
Activităţile informative urmează a fi realizate atât cu elevii, cât şi cu părinţii acestora. Se recomandă a organiza unele
activităţi în comun cu ambele categorii de beneficiari. De asemenea, trebuie de atras atenţie că cei care au mai mare
nevoie de activităţi de responsabilizare (situaţii de abandon şcolar, lipsa de grijă părintească, comportament agresiv
sau deviant) trebuie invitaţi cu precădere. Nu mai puţin importantă este luarea în considerare a nivelului de acoperire a
diferitor categorii de vârstă (elevilor din toate clasele le este util şi trebuie să participe!);
Când?
Activităţile informative cu elevii în vederea prevenirii delincvenţei juvenile urmează a fi realizate regulat. Se recomandă
a lua în calcul atât posibilitatea desfăşurării activităţilor în cadrul orelor de clasă, de dirigenţie, cât şi în cadrul activită-
ţilor extracurriculare sau cu anumite ocazii (de exemplu, Ziua Drepturilor Omului, Ziua drepturilor copilului etc). Este
important de a alege şi momentul oportun – de exemplu, la începutul anului şcolar (referitor la regulile de comporta-
ment în cadrul instituţiei de învăţământ), înainte de perioada de vacanţă;
Unde?
Deşi este un aspect pur tehnic, urmează a fi decis din start. De regulă, asemenea activităţi pot fi desfăşurate în instituţia
de învăţământ (în sălile de clasă, în sala festivă/sportivă), dar pot fi desfăşurate şi în biblioteca sătească, casa de cultu-
ră, la primărie etc. Important e să fie creat contextul necesar pentru o discuţie liberă;
Ce anume?
Unele subiecte ce sunt sugerate în cadrul acestui program trebuie să fie cunoscute de către fiecare dintre noi (de exemplu,
ce constituie şi ce nu constituie infracţiune, ce pedepse sunt prevăzute etc.). Respectiv, aceste subiecte trebuie să se
regăsească în lista subiectelor puse în discuţie cu elevii şi părinţii. Sub alt aspect, subiectele ce urmează a fi puse în
discuţie cu elevii şi părinţii trebie să reflecte problematica existentă la nivel local (în comună, sat, raion). Aceasta presu-
pune o analiză atentă a celor mai frecvente abateri comportamentale ale minorilor, de exemlu furturi mărunte, consum
de alcool şi droguri, violenţă şi încălcarea ordinii publice. Includerea acestor subiecte în discuţie va ajuta elevii, dar şi
părinţii să conştientizeze care acţiuni sunt ilegale şi cum să evite asemenea comportamente. Reţineţi, este important
să le spunem ceea de ce au ei nevoie şi nu ceea ce putem noi să le spunem! De aici, cei care au intervenţii de conţinut
trebuie să se gândească bine ce mesaj transmit elevilor şi părinţilor. În nici un caz activităţile de responsabilizare nu se
vor limita la “sperierea minorilor” referitor la “cât de dură e legea şi ce consecinţe grave/pedepse” se aplică;
Cum ne organizăm?
Existenţa unor planuri rigide sau ireale de activitate în situaţie de incertitudine nu ajută prea mult. Cu toate acestea,
fără o planificare adecvată, activităţile ar avea un caracter sporadic. Se recomandă a elabora un plan local (la nivel de
comună, sat) de realizare a activităţilor informative cu elevii şi părinţii, luând în calcul acoperirea tuturor potenţialelor
categorii de beneficiari şi de subiecte. Planul ar urma să fie adaptat în funcţie de necesităţile identificate de specialişti
în urma desfăşurării şi evaluării activităţilor desfăşurate.
2.4.2 REALIZAREA PROPRIU-ZISĂ A ACTIVITĂŢILOR DE PREVENIRE

PRIMARĂ A DELINCVENŢEI JUVENILE SUB FORMĂ DE ACTIVITĂŢI
Câteva exemple de realizare a activităţilor informative cu elevii şi părinţii sunt incluse în capitolele ce urmează. Aici vom
sublinia doar unele aspecte generale:
Cum?
În cadrul discuţiilor cu specialiştii, s-a creat impresia că unii cred că activităţile informative cu elevii trebuie să aibă un
caracter exclusiv moralizator şi de responsabilizare. Desigur, sunt necesare activităţi dedicate exlusiv prevenirii delinc-
venţei juvenile. Totuşi, luând în calcul particularităţile de vârstă ale beneficiarilor, un impact mai mare va fi asigurat
dacă activităţile informative şi de responsabilizare în vederea prevenirii delincvenţei juvenile vor fi integrate în alte activi-
tăţi, de exemplu, concursuri, activităţi sportive şi culturale.
Este important ca beneficiarii, în urma acestor activităţi, să obţină anumite informaţii, abilităţi ce le vor fi utile în viaţă
159
(de exemplu: cum să procedez corect în situaţia unui conflict violent dintre colegii mei de clasă; ce trebuie să fac dacă
poliţistul mi-a ordonat să îl urmez; cum să procedez dacă am găsit un telefon mobil pe terenul de sport etc.).
Activităţile vor avea impact doar dacă vor fi desfăşurate printr-o metodică interactivă, cu implicarea activă a beneficia-
rilor, prin prezentarea studiilor de caz, istorioarelor etc. Prelegerile monotone nu sunt înţelese şi auzite!
Un alt aspect, nu mai puţin important, sunt termenii utilizaţi în discuţie. Specialiştii sunt tentaţi de a utiliza terminologia
de specialitate, care nu va fi înţeleasă de către beneficiarii participanţi. Se recomandă a găsi întotdeauna sinonime,
exemple din viaţă, ceea ce va ajuta beneficiarii să perceapă mesajul;
Cât timp?
Durata activităţii informative cu elevii şi părinţii depinde de subiectul pus în discuţie. Aceasta ar putea varia de la 40
minute la 1,5 ore maxim. Important e ca specialiştii să conştientizeze clar ce obiective îşi trasează înainte de activitate
şi să aloce timp suficient pentru atingerea acestor obiective.
2.4.3 EVALUAREA ACTIVITĂŢILOR DE PREVENIRE PRIMARĂ

A DELINCVENŢEI JUVENILE SUB FORMĂ DE ACTIVITĂŢI
Este de menţionat că luând în calcul capacităţile locale, nu avem în vedere o evaluare printr-o anumită metodologie com-
plexă a impactului programelor informative cu elevii şi părinţii în vederea prevenirii delincvenţei juvenile. Este mai degrabă o
autoevaluare şi analiză prospectivă a opiniei beneficiarilor referitor la ceea ce au realizat specialiştii.
Indiferent dacă activitatea a fost realizată în echipă sau individual, după realizarea acesteia urmează a căuta răspunsuri
obiective la câteva blocuri de întrebări:
• activitatea realizată corespunde necesităţilor beneficiarilor? am ales corect subiectul, am alocat suficient timp, am
ales corect metodele? am divizat adecvat rolurile în echipă, am interacţionat aşa cum am planificat? ce au obţinut/
cunoscut nou beneficiarii? ce ar mai fi necesar pentru a consolida rezultatele?
• ce cred beneficiarii despre subiectul propus pentru discuţie, despre metodele şi felul în care s-a desfăşurat activitatea?
ce subiecte consideră că ar urma a fi inclus în lista subiectelor pentru discuţii?
• este nevoie de adaptat programul general sau planul nemijlocit al anumitei activităţi? trebuie adaptate, incluse sau
excluse, precizate anumite aspecte din materialele de suport? este nevoie de implicat şi pe altcineva? care sunt acţiu-
nile mele/noastre ulterioare?
Acest exerciţiu trebuie făcut după fiecare activitate, individual sau împreună cu membrii echipei. Prin această modalitate
vor spori capacităţile specialistului de realizare a activităţilor şi vor fi adaptate materialele aşa încât să corespundă cât mai mult
nevoilor şi aşteptărilor beneficiarilor.
III. CONTRIBUŢIA POLIŢIEI LA REALI-

ZAREA PROGRAMELOR DE PREVENŢIE
PRIMARĂ A DELINCVENŢEI JUVENILE
3.1 Importanța desfăşurării de către poliţie a activităților de
prevenire a delincvenţei juvenile în şcoli
Delincvenţa juvenilă în şcoli şi în zona adiacentă acestora este un fenomen deosebit de îngrijorător, întrucât implicarea
elevilor la vârste fragede în săvârşirea de infracţiuni constituie adesea un risc potenţial care deturnează unii adolescenţi de la
construirea unei vieţi normale, civilizate, bazate pe respectarea normelor de convieţuire socială şi îi predispune la comiterea de
fapte antisociale, devenind astfel victimele unei potenţiale cariere infracţionale. Fenomenul delincvenței reprezintă ansamblul
conduitelor minorilor aflate în conflict cu normele de convieţuire socială acceptate şi recunoscute într-o societate. Sfera condu-
itelor care intră sub incidenţa delincvenţei juvenile nu se referă doar la încălcările legii penale, ci cuprinde şi alte acte, cum ar fi
comiterea contravențiilor, vagabondajul, cerşetoria, fuga de acasă, absenteismul şcolar etc.
Printre cauzele şi condiţiile care favorizează comiterea de infracţiuni de către minori, potrivit studiilor în domeniu, sunt: ne-
cunoaşterea de către părinţi a anturajului, locurilor şi mediilor frecventate de minori, discontinuitate în educaţia şi supravegherea
copiilor de către părinţi sau abandonul şcolar şi situaţia financiară precară a unor familii.
Prin urmare, sunt necesare acțiuni permanente de prevenire și combatere a acestui fenomen social. Principalii parteneri
implicaţi în acest proces permanent, activ şi în continuă modelare sunt elevii, părinţii, şcolile, autorităţile locale şi centrale,
poliţia, precum şi alţi parteneri din localitate, fiecăruia dintre aceşti parteneri revenindu-i un rol specific, cu atribuţii bine deter-
minate, drepturi, îndatoriri şi responsabilităţi în crearea şi îmbunătăţirea condiţiilor specifice de realizare a unui climat optim de
siguranţă şcolară. În acest context, prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile în incinta unităţilor de învăţământ constituie
o preocupare prioritară pentru poliţie, care ar trebi să vină în sprijinul şcolii, părinţilor şi elevilor.
Poliţiştii au obligația pozitivă să contribuie la reducerea condițiilor care determină delincvenţa. Modalitățile pot fi diferite.
Una dintre acestea ar fi întălnirile cu elevii de diferite vârste din școli, în cadrul cărora se vor pune în discuție aspecte ale delinc-
venței și răspunderii pentru fapte antisociale.
Aşa cum spuneam mai sus, cooperarea interinstituţională în prevenire şi intervenţie presupune realizarea unor acorduri,
dar şi stabilirea unei comunicări susţinute între principalii parteneri instituţionali, precum şi între aceşti parteneri, organizaţii şi
instituţii ale societăţii civile. În cadrul acestor cooperări, poliţia şi şcoala poate să desemneze fiecare câte o persoană de contact
permanent pentru asigurarea acestei cooperări.
3.2 Recomandări metodice pentru realizarea activităţilor

de prevenire a delincvenţei juvenile
Metodele prezentate mai jos pot fi aplicate de una singură sau împreună cu altele, în funcție de timpul acordat, de vârsta
elevilor și de scopul întâlnirilor. O planificare a fiecărei activitați concrete, în funcție de timpul acordat pentru desfăşurarea aces-
teia, va asigura obținerea unui rezultat așteptat.
161
Materialul prezentat urmează a fi redat în așa fel încât minorii să perceapă conținutul. Este necesar de exclus la maximum
termenii de specialitate care nu sunt utilizati în rândurile elevilor. De avut în vedere că întâlnirile vor fi realizate cu minori cu
vârste cuprinse între 12 și 18 ani. Prin urmare, este necesar de luat în calcul diferențele de vârstă, mai ales că răspunderea survine
de la vârste diferite.
Este binevenit a se aduce exemple din practică, care trebuie expuse clar pentru a fi înțelese de elevi.
Pot fi prezentate materiale power-point care au ca informații cauzele ce determină un comportament delincvent la minori
şi consecințele săvârșirii de fapte penale; prezentări însoţite de dialoguri interactive cu elevii, împreună căutând soluții pentru
prevenirea implicării acestora în comiterea de fapte antisociale. Anumite imagini cu minorii care au ajuns în penitenciar sau un
film despre aceștia poate de asemenea avea un impact pozitiv.
O metodă eficientă s-a dovedit a fi discuţiile cu fiecare participant sau cu toată grupa. Elevii trebuie lăsați să dovedească
valabilitatea părerii lor în funcție de o problemă sau alta.
O altă tehnică numită brainstormingul se aplică când participă toți elevii care se dau cu părerea asupra unei teme. Nu
se evaluează în niciun fel răspunsurile, ci doar se consemnează pe o tablă sau pe o foaie de hârtie. Urmează apoi perioada de
reflecţie şi de ordonare a listei, sarcină care se încredinţează la tot grupul. De exemplu, se poate pune în discuție problema
reducerii delincvenței în localitatea noastră.
Analiza de caz sau de situatie este o povestire imaginară care permite audienților să ia o decizie privind modul în care o
persoană ar trebui sa acţioneze sau să răspundă şi ce consecinţe ar putea să aibă aceste acţiuni. Spre exemplu, un caz când un
coleg a comis un furt în școală, care va fi reacția și acțiunile celorlalți.
Jocul de rol presupune prezentarea unei scurte scenete, realizată spontan prin care se descriu situaţii posibile de viaţă. Aceas-
ta se realizează prin utilizarea voluntarilor care sunt mai energici, implicarea şi a instructorului într-unul dintre roluri; asigurarea
în prealabil a unui sumar scenariu sau a unor idei de pornire.
La finalizarea oricăror activități elevii pot fi intervievați referitor la impresiile care le au și ce propuneri au pentru umă-
toarele activități. Se poate propune un chestionar unde se va cere participanţilor să răspundă cât mai sincer la întrebările care li
se vor pune la dispoziţie. Se precizează că este anonim şi că răspunsurile lor vor ajuta la înţelegerea mai bună a problemelor şi
preocupărilor lor.
3.3. Lista subiectelor propuse pentru discuţie cu elevii

Temele de discuie trebuie să țină atât de problema delincvenței, cât și de alte aspecte ale activității prolițistului. Este impor-
tant de a determina în prealabil câte întâlniri sunt preconizate și, în funcție de această decizie, de a elabora un plan al discuțiilor.
Temele pot fi alese împreună cu elevii/beneficiarii.
Unele recomandări privind subiectele abordate:
• Poliția şi rolul ei în societate: – de explicat elevilor în termeni generali, care este misiunea poliției (se pote face referire
la Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului), inclusiv în ce privește cooperarea poliției cu comunitatea
(inclusiv școala), statul, atribuțiile și obligațiile polilțistului sau alte aspecte care se consideră importante;
• Infracțiunea și contravenția: – ce înseamnă o infracțiune? Care sunt categoriile de infracțiuni? Prin ce se deose-
beşte infracțiunea de contravenție?
• Pedeapsa: – care sunt pedepsele pentru infracțiuni și contravenții aplicate minorilor? De la care vârstă minorii poartă
răspundere penală și contravențională? Care măsuri pot fi aplicate pentru minorii care nu au atins vârsta de răspundere
penală sau contravențională? Care răspundere o poartă părinții pentru faptele copiilor?
• Drepturile minorului în procesul penal.
• Ce este violența? Cum se manifestă aceasta? Care pot fi consecințele violenței? Care infracțiuni sunt considerate
comise cu violență? Care sunt pedeapsele?
• C e este o sustragere? ( furt, jaf sau tâlhărie). Care sunt pedepsele?

• Ce ar însemna o infracțiune sau o contravenție din domeniul păstrării și consumului de substanțe narcotice. Ce
răspundere poate purta un minor pentru păstrarea sau comercializarea acestor substanțe?
• Ce este o faptă de huliganism. Care este răspunderea pentru aceste fapte.
NB: Tematica privind anumite categorii de infracțiuni poate continua în funcție de infracțiunile constatate în comunitate și de
vârsta minorilor angajați în activitatea respectivă.
• Dacă minorul este obligat să informeze poliția despre o fapă și dacă poartă răspundere pentru neinformare?
• Cum poate minorul să facă legătură cu poliția?
• Dacă polițistul poate reține un minor și care sunt drepturile minorului la reținere?
• Dacă minorul poate fi arestat și în ce condiții?
• În ce condiții minorul poate fi percheziționat sau supus altor măsuri?
• Care sunt atribuțiile părinților în dosarele cu implicarea copiilor?
• Cerințele legale ale polițistului.
3.4. Unele exemple cum pot fi puse în discuţie anumite

subiecte
TEMA 1. INFRACŢIUNEA
Durata: 40 minute.
Cuprins
1. Dispoziții generale
2. Noțiunea de infacțiune
3. Diferite categorii de infracțiuni
Material de suport:
1. Dispoziții generale
În cadrul acestei lecții vom face cunoștință cu diferite aspecte ale dreptului penal, și anume de a ne clarifica care faptă este
considerată ca infracțiune?
De ce este necesar a cunoaște aceasta?

În multe cazuri omul, în special cei tineri, nu conștientizează că procedând într-un fel sau altul comit o faptă ilegală.
Îmi amintesc un caz din anul trecut când un elev din clasa a 11-a creștea cânepă și o vindea unor persoane adulte. Când a fost
prins cu aceasta, el a declarant că nu fumează, dar avea nevoie de bani. Nu s-a gândit că dacă va crește cânepă la el în grădină
poate risca o pedeapsă oarecare, doar nu a furat ceva. El zicea că dacă ar fi știut, niciodată în viață nu ar fi comis așa ceva.
Așadar, dacă o faptă aduce daune întregii societați sau unei persoane concrete, această faptă este interzisă și se prevede o
răspundere. În cazul prezentat mai sus vedem că drogurile aduc un rău și acestea sunt interzise. Rău aduce și fumatul, și con-
sumul de alcool, însă aceste fapte nu sunt interzise definitiv. Totuşi, dacă persoana va consuma alcool în locurile publice sau va
163
fuma în locuri interzise, ea de asemenea va fi trasă la răspundere, dar pedeapsa va fi mai puțin aspră decât în cazul cu creșterea
drogurilor. Dacă un vânzător va vinde minorilor băuturi alcoolice sau țigări, el de asemenea va fi tras la răspundere.
Astfel, există fapte care sunt mai periculoase și sunt pedepsite mai grav, acestea fiind numite infracțiuni și alte fapte mai
puțin grave și pedepse mai blânde care se numesc contravenții. Parlamentul decide care fapte vor fi contravenții și care infracți-
uni. Pentru aceasta, Parlamentul adoptă Codul penal, în care sunt prevăzute infracțiunile și Codul contravențional, în care sunt,
respectiv, menționate contravențiile.
2. Ce este o infracțiune?
Mai sus am spus că deosebirea între infracțiuni și contravenții ține de gravitatea faptei. Prin urmare, infracţiunea este o faptă
care aduce un prejudiciu și este prevăzută în Codul penal. Sunt diferite tipuri de infracțiuni în funcție de prejudiciul care-i adus.
Legea le clasifică în uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave. Cele uşoare se consideră faptele
pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani, mai puţin
grave – respectiv, până la 5 ani, grave - până la 12 ani, deosebit de grave – pe un termen ce depăşeşte 12 ani, excepţional de
grave – maxim detenţiune pe viaţă (dar la minori nu se aplică – vorbim mai jos).
Infracțiunea poate fi săvârşită cu intenţie, adică persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama și dorea să săvârșească această
faptă, dar nu dorea să survină asemenea consecințe.
De regulă, poartă răspundere penală persoanele care la momentul săvârşirii infracţiunii au împlinit vârsta de 16 ani. Dar
pentru anumite fapte pot fi trași la răspundere penală cei care au împlinit 14 ani. De exemplu, pentru comiterea unui omor sau
viol persoana răspunde de la 14 ani.
Aduceţi drept exemplu un caz din practică!
Anumite persoane care sunt bolnave psihic și nu înțelegeau ce fac la momentul săvârşirii infracțiunii sunt eliberate de răs-
pundere. Dar aceasta nu se referă la cei care fiind în stare de ebrietate au săvârșit o infracțiune. Ba mai mult, ei pot fi sancționați
mai aspru.
Este necesar să cunoașteți că nu doar dacă fapta a fost dusă până la capăt există răspundere penală. Dacă cineva pregătește
o infracțiune sau înceară să o comită, dar a fost împiedicat, el la fel va purta răspundere penală. Va fi pedeapsa mai gravă și în
cazul când o persoană a comis mai înainte intenționat o faptă penală și a repetat peste un timp (recidiva).
Există situații când persoana nu este trasă la răspundere penală dacă săvârşeşte fapta pentru a respinge un atac, îndreptat
împotriva sa, a altei persoane sau pentru a împiedica pătrunderea cuiva cu forța în casa proprie (legitima apărare).
Caz din practică

Soțul își bătea des soția și copiii. Într-o seară, fiind în stare de ebrietate, a strâns-o de gât pe soție. Fiul cel mai mare a văzut
că mama se sufocă și pentru a o elibera l-a lovit pe tatăl său cu un scaun în cap. În acest caz el va fi eliberat de răspundere penală.
O altă situație – fapta este comisă pentru a salva viaţa sau sănătatea altei persoane (extrema necesitate).
Un caz am întâlnit în practica mea când într-un sat s-a aprins o casă, în ea fiind nişte copii. Câțiva locuitori au spart ușa și când
ajutau copiii să iasă, au distrus ceva din bunuri/mobilă. Este firesc că aceștia nu au fost obligați să plătească ușa și mobila distrusă
deoarece au salvat vieți omenești.
De asemenea, nu constituie infracţiune fapta comisă ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice din partea agresorului.
Tatăl bețiv l-a pus pe feciorul său să fure din magazin. La amenințat că dacă nu va fura – îl va bate. Feciorul a încercat să fure,
dar a fost prins. Tatăl a fost tras la răspundere, iar minorul eliberat.
Dacă la săvârşirea unei infracțiuni participă mai multe persoane, răspunderea va fi mai severă. Cei care contribuie la săvâr-
şirea unei infracţiuni pot avea calitatea de autor, organizator, instigator sau complice. Autorul este cel care săvârşeşte în mod
nemijlocit fapta. Organizatorul este cel care a organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei. Instigatorul este cel
care determină o altă persoană să săvârşească o infracţiune, iar complicele este cel care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin
sfaturi, indicaţii.
Îmi amintesc un caz în care trei minori au hotărât să fure un calculator din școală. Cel mai mare a indicat ce să facă ceilalți,
la ce oră să intre în școală, când paznicul doarme. După ce au comis furtul, ei au fost reținuți. Cel care a fost organizatorul a fost
cel mai grav pedepsit.
3. Diferite categorii de infrcțiuni

Codul penal prevede o totalitate de fapte drept infracțiuni. Nu avem ca scop de a discuta despre toate. Vom analiza acele
infracțiuni în care pot fi implicați minorii, inclusiv ca victime. În unele cazuri vom vorbi și de pedepsele maxime care pot fi
aplicate persoanelor adulte pentru aceste infracțiuni. Despre pedepsele care pot fi aplicate copiilor vom vorbi în tema următoare.
Există infracțiuni din domeniul celora contra vieții și sănătății persoanei, răspunderea pentru aceste fapte survenind de la 14
ani. De exemplu, omorul unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 15 ani, iar omorul săvârşit cu premeditare, din
interes material, asupra unui minor sau a unei femei gravide sau cu răpirea persoanei și în alte cazuri se pedepseşte cu închisoare
de la 15 la 20 de ani ori cu detenţie pe viaţă.
Omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul naşterii sau imediat după naştere de către mama care se afla într-o stare de
tulburare fizică sau psihică se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani. Există răspundere și chiar dacă a fost o lipsire de viaţă
din imprudenţă, care se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani. Răspunde penal și persoana care a determinat-o pe alta la
sinucidere.
Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani. Ce înseam-
nă aceasta. De exemplu, cineva este bătut până devine invalid sau pierde auzul, sau în alte cazuri.
Există răspundere și pentru vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care nu este periculoasă
pentru viaţă. Această faptă poate fi pedepsită cu închisoare de până la 5 ani.
Exemplu din practică

Chiar ameninţarea cu omorul ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale poate fi sancționată cu închisoare de la 1 la 3
ani. Există și alte fapte pentru care survine răspunderea penală.
O altă categorie sunt infracțiunile contra libertății persoanei. În acest aspect menționăm despre răpirea unei persoane care
se pedepseşte maxim cu închisoare de la 3 la 6 ani. Chiar și răpirea minorului de către rudele apropiate se pedepseşte penal.
O infracțiune care în ultimul timp este mai des investigată în țara noastră este traficul de fiinţe umane, în scop de exploatare
sexuală, muncă forţată, cerşetorie, sclavie, folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, prelevare a organelor și alte
cazuri, care se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani.
În ceea ce privește infracțiunile privind viața sexuală, menționăm că violul se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani, iar
violul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani. Dacă violul a fost săvârșit asupra
unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani – se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă,
pentru adulți.
Homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârşite prin constrângere, se pedepseşte cu închisoa-
re de la 3 la 5 ani, iar dacă a fost săvârşită cu bună-ştiinţă asupra unui minor(e) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani; dacă
victima nu a atins vârsta de 14 ani sau aceasta se află în îngrijirea, ocrotirea, protecţia, educarea sau în tratamentul infractorului,
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
Există răspundere penală și pentru așa-numita hărţuire sexuală, adică manifestarea unui comportament care lezează dem-
nitatea persoanei, cu scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale. În ceea ce privește raportul sexual altul decât violul,
comis asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, se pedepseşte cu închisoare de
la 3 la 7 ani.
Acţiunile perverse săvârşite faţă de o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani se pedep-
sesc cu închisoare de la 3 la 7 ani.
Propunerea, inclusiv prin intermediul facebookului, a unei întâlniri cu un copil în scopul săvârşirii împotriva acestuia a orică-
165
rei infracţiuni cu caracter sexual, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Răspunderea penală poate surveni pentru mai multe fapte. De exemplu, pentru furt, adică sustragerea pe ascuns a bunu-
rilor altei persoane, răspunderea poate ajunge și la pedeapsa cu închisoare de până la 2 ani. Iar dacă a fost comis de două sau
mai multe persoane, sau prin pătrundere în casă, poate fi și cu închisoare de până la 4 ani. Pentru furt pot fi pedepse și mai aspre
dacă se va constata că valoarea bunurilor este mare. În cee ce privește jaful, adică un fel de furt dacă te vede cineva, această faptă
poate fi pedepsită și cu închisoare de la 2 la 5 ani. În funcție de alte cicunstanțe, pedeapsa poate ajunge și la 15 ani.
Tâlhăria, adică atunci când se iau lucrurile unui om cu amenințări cu arma sau cu alte obiecte, se pedepseşte cu închisoare
de la 5 la 8 ani, iar în unele cazuri poate ajunge și la 15 ani.
Pungăşia, adică furtul din buzunare, genţi sau din alte obiecte ale persoanei, poate fi pedepsită cu închisoare de până la 2
ani.
În raion au fost înregistrate și cazuri de răpire a mijloacelor de transport. Aceste fapte pot fi pedepsite cu închisoare de la 1
la 3 ani. Pedeapsa poate ajunge și la 7 ani dacă fapta a fost însoţită de bătaia propretarului sau dacă a fost amenințat. Răpirea
căruțelor sau cailor, chiar şi în scop distractiv (plimbare) este pedepsită cu amendă de până la 14 mii lei cu muncă neremunerată
în folosul comunităţii, de la 180 la 240 de ore.
Distrugerea bunurilor (de exemplu, distrugerea unei motociclete) se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 20 mii
lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore.
Ca o categorie aparte de inracțiuni sunt recunoscute cele împotriva familiei și minorilor. Există răspundere penală pentru incest,
adică raportul sexual între fraţi și surori sau părinți și copii. Violenţa în familie, manifestată fizic sau verbal, comisă de un mem-
bru al familiei asupra unui alt membru al familiei, duce la răspundere penală.
Traficul de copii în scopul exploatării sexuale, prostituţiei sau folosirii în industria pornografică, practicării cerşetoriei sau în
alte scopuri se pedepsește aspru. Scoaterea copilului din ţară în baza unor acte false sau pe altă cale ilegală, precum şi abando-
narea lui în străinătate sunt considerate infacțiuni. Pornografia infantilă care se manifestă în diferite acțiuni ca și recurgerea la
prostituţia practicată de un copil se pedepsește penal. Atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente şi alte
substanţe cu efect narcotizant poate determina condamnarea la închisoare a adultului, de la 3 la 6 ani.
Remarcăm de asemenea că există răspundere pentru unele fapte, cum ar fi distrugerea sau deteriorarea intenţionată a
monumentelor de istorie şi cultură sau profanarea mormintelor. Multe cazuri de huliganismul avem în localitate. Ce înseamnă
aceasta? O să aduc exemplu un caz, ca să fie mai clar.
Doi colegi de clasă au consumat băuturi alcoolice și apoi s-au dus la discoteca din sat. Între ei și alt consătean s-a iscat o
ceartă. Fiind în stare de ebrietate, ei l-au bătut pe consătean, apoi au mai agresat-o pe prietena acestuia și au spart un geam. La
judecată au spus că nu au făcut cine știe ce faptă gravă și nu s-au gândit că pot avea probleme cu legea. Totuți, au fost condamnați
pentru huliganism.
În continuare voi vorbi despre pedepsele care pot fi aplicate minorilor.
TEMA 2. RĂSPUNDEREA PENALĂ ȘI PEDEAPSA PENALĂ

Durata: 40 minute.
Cuprins
1. Răspunderea penală
2. Pedeapsa penală
1. Răspunderea penală
La tema precedentă am vorbit de infracțiune. Acum vom încerca să vedem care este răspunderea și ce pedepse pot fi
aplicate minorilor în cazul comiterii înracțiunilor.
Potrivit legii, se consideră răspundere penală condamnarea cuiva pentru faptele sale. Temeiul răspunderii penale îl con-
stituie fapta săvârşită. Această faptă trebuie să se includă în anumiți parametri juridici, cum ar fi: obiectul, subiectul, latura
obiectivă și cea subiectivă.
Obiectul este ceea la ce se atentează. De exemplu, viața omului sau proprietatea lui etc.
Latura obiectivă este fapta care se comite, adică ceea ce este în exterior. De exemplu, un furt se săvârșește printr-o acțiune.
Iar lăsarea în primejdie a copilului se săvârșește prin inacțiune. De aceea, când vorbim de latura obiectivă avem în vedere o acțiune
sau inacțiune.
Subiectul este cel care comite fapta. Subiecți ai diferitor infacțiuni pot fi diferite persoane, inclusiv minorii. Pentru anumite
infracțiuni, subiect al infracțiunii poate fi minorul de la 14 ani.
Latura subiectivă este ceea ce este în interior. Aici vorbim de intenție și imprudență. Desigur, răspunderea penală este mai
redusă în cazul imprudenței.
Există însă situații când persoana care a săvârşit o faptă ce conţine semnele despre care am vorbit mai sus poate fi liberată de
răspundere penală de către procuror sau judecată. De exemplu, minorii pot fi liberați dacă spun tot ce au făcut și se căiesc sincer.
Vom încerca pe scurt să analizăm aceste cazuri:
1. Persoana de vârsta de până la 18 ani care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă
(adică care se pedepsește până la 5 ani) poate fi liberată de răspundere penală dacă s-a constatat că, corectarea
ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. Ce înseamnă infracţiune uşoară sau mai puţin gravă am vorbit la
tema despre infracțiune. Acestor copii li se pot aplica măsurile de constrângere cu caracter educativ despre care vom
vorbi mai jos.
2. Un alt caz este atunci când cineva a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. Acesta poate
fi liberat de răspundere penală şi tras la răspundere mai blândă dacă şi-a recunoscut vina, a reparat dauna.
3. Un al treilea caz este atunci când persoana a renunţat de bună voie la săvârşirea infracţiunii.
4. Al patrulea caz este atunci când persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă
poate fi liberată de răspundere penală dacă ea, după săvârşirea infracţiunii, s-a prezentat la poliție și a spus tot ce s-a
întâmplat.
5. Al cincilea caz este atunci când, datorită schimbării situaţiei, se va stabili că persoana sau fapta săvârşită nu mai
prezintă pericol social.
De asemenea, procurorul poate suspenda condiţionat urmărirea. Ce înseamnă aceasta? Dacă procurorul va vedea că acest
minor se căiește, promite că nu va mai face aceste fapte, procurorul îi poate da o șansă. Dacă în timp de un an nu va face nicio
faptă rea, atunci minorul este iertat. Dacă va mai comite astfel de fapte, atunci va fi pedepsit și pentru prima faptă, și pentru
ceea ce a făcut a doua oară.
167
2. Pedeapsa penală
Pedeapsa penală nu este doar o măsură de constrângere, dar și un mijloc de corectare şi reeducare. Pe lângă recuperarea
daunei, pedeapsa are drept scop și corectarea condamnatului, dar și prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, atât din partea
condamnaţilor, cât şi a altor persoane.
Legea stabilește mai multe categorii de pedepse: amenda, munca neremunerată în folosul comunităţii, închisoa-
rea. Mai există și alte categorii de pedepse, dar acestea nu se aplică minorilor și nu le vom examina.
Amenda este o sancţiune care se stabileşte în unităţi convenţionale. O unitate convențională echivalează cu 20 de lei.
Mărimea amenzii pentru anumite fapte, aplicată celor maturi, poate ajunge până la 200 mii lei. Mărimea amenzii se stabileşte
în funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de situaţia materială a celui vinovat şi a familiei sale.
Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara serviciului de bază sau de
studii, la muncă. Locul unde acesta muncește este stabilit de primărie. Termenul este de la 60 la 240 de ore şi este executat de
la 2 la 4 ore pe zi. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se
înlocuieşte cu închisoare. Minorilor de până la 16 ani această pedeapsă nu poate fi aplicată.
Închisoarea constă în izolarea într-un penitenciar. Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 3 luni la 20 de ani. Totuşi,
legiuitorul a stabilit că cei care la data săvârşirii infracţiunii nu au atins vârsta de 18 ani, termenul închisorii se stabileşte din maxi-
mul pedepsei prevăzute de legea penală pentru infracţiunea săvârşită, reduse la jumătate. De exemplu, dacă maturul poate fi con-
damnat pentru o faptă maximum la 25 de ani, atunci pedeapsa față de minor poate fi pentru aceeși faptă de maximum 12,5 ani.
La stabilirea pedepsei se ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de
alte circumstanţe.
Pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, pedeapsa se aplică minorului numai dacă se apreciază că lu-
area măsurii cu caracter educativ nu este suficientă pentru corectarea minorului.
În lege sunt prevăzute așa-zisele circumstanţe atenuante. Ce este asta? Acestea sunt niște împrejurări care influențează
asupra reducerii pedepsei. Așadar, unele dintre acestea sunt:
• săvârşirea pentru prima dată a unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave;
• săvârşirea infracţiunii de către un minor;
• săvârşirea infracţiunii ca urmare a unor probleme în familie;
• repararea pagubei;
• anunțarea poliției despre fapta care a comis-o şi altele.
Există însă împrejurări care îngrelează situația făptuitorului. Acestea se numesc circumstanţe agravante. Unele dintre aces-
tea sunt:
• săvârşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru o infracţiune similară;
• provocarea prin infracţiune a unor urmări grave;
• săvârşirea infracţiunii din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
• săvârşirea infracţiunii împotriva unui copil;
• săvârşirea infracţiunii prin intermediul minorilor, persoanelor care sunt de exemplu bolnave mintal;
• săvârşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate.
În asemenea cazuri, pedeapsa va fi mai aspră.
În unele cazuri, ținând cont de anumite împrejurări când se verifică cu ce scop a fost comisă fapta, care motive au stat la
baza faptei, ce rol a avut cel vinovat sau cum s-a comportat acesta după ce a săvârşit fapta, judecata poate aplica o pedeapsă mai
blândă. Faptul că cel care a săvârșit fapta este minor, poate să determine instanța să aplice o pedeapsă mai blândă.
Poate exista o condamnare cu suspendare. Ce înseamnă aceasta?

Este atunci când la stabilirea pedepsei cu închisoarea instanţa de judecată, ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de per-
soana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute o pedeapsă cu închisoarea. Atunci cel pedepsit
va trebui să aibă un comportament decent și să nu comită fapte ilegale. Dar dacă va comite, atunci poate fi trimis la închisoare.
Minorii pot fi liberaţi de pedeapsă şi pot fi internați într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o insti-
tuţie curativă şi de reeducare. Instanța de judecată poate aplica și alte măsuri de constrîngere cu caracter educativ. Acestea sunt
avertismentul; încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate
de stat; obligarea minorului să repare daunele cauzate; obligarea de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psiho-
logică.
În cazul eschivării sistematice de către minor de la îndeplinirea acestor măsuri, acestea pot fi anulate cu stabilirea pedeap-
sei conform legii în baza căreia persoana a fost condamnată.
TEMA 3. DREPTURILE MINORULUI ÎN CADRUL PROCESULUI

Durata: 40 minute.
Cuprins
1. Dispoziţii generale
2. Circumstanţele care urmează a fi stabilite în cauzele privind minorii
3. Reţinerea minorului şi aplicarea faţă de minori a măsurilor preventive. Citarea minorului
4. Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor. Audierea martorului
5. Urmărirea și judecata
1. Dispoziţii generale
În temele trecute am vorbit de infracțiune și pedeapsă. Tema orei de azi va fi drepturile copilului în cadrul unui proces penal.
Vom vorbi atât despre drepturile celor care au comis o faptă ilegală, cât și despre drepturile victimelor și martorilor.
Procedura în cauzele privind minorii are specificul său. Există Codul de procedură penală și anumite convenții internaționale
în acest sens. De exemplu, Convenţia ONU privind drepturile copilului recunoaşte că, copilul are nevoie de o protecţie specială şi
de îngrijiri speciale, în primul rând de o protecţie juridică potrivită. Convenţia europeană privind exercitarea drepturilor copilului
stabileşte că obiectul acesteia vizează să promoveze în interesul superior al copiilor drepturile lor.
Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing)
prevede nişte principii generale referitoare la justiţia pentru minori.
Particularităţile procedurii speciale, prevăzute de Codul de procedură penală, constau în faptul că normele date se referă nu
numai la delincvenţii minori, ci la orice minor implicat în sfera justiţiei penale.
2. Circumstanţele care urmează a fi stabilite în cauzele privind

minorii
În orice cauză penală sunt stabilite anumite date, circumstanțe, indiferent cine este acuzatul. Totuși, în dosarele cu minori
procurorul și instanța de judecată trebuie să stabilească anumite circumstanțe suplimentare. De ce se face acest lucru? Consta-
tarea acestor circumstanțe se face cu scopul de a asigura ocrotirea minorilor de un eventual abuz al statului şi de o învinuire
neîntemeiată, cât şi de a asigura ca orice măsură aplicată faţă de copil să fie proporţională faptei comise de către acesta, pentru
o hotărâre echitabilă.
169
O deosebită însemnătate se acordă constatării vârstei delincventului minor. Aceasta este important pentru a stabili personalita-
tea bănuitului şi învinuitului, pentru a constata dacă este o persoană pasibilă de tragere la răspundere penală la momentul comiterii
infracţiunii, adică dacă a împlinit vârsta de 14 sau 16 ani; de a aplica corect legislaţia procesual-penală pornind de la necesitatea apli-
cării unei proceduri speciale în cauzele cu minori; de a lua în considerare calităţile social-psihologice ale personalităţii la efectuarea
anumitor acţiuni procesuale, inclusiv asigurarea participării pedagogului, reprezentantului legal şi alte particularităţi etc.
Se consideră că persoana a atins vârsta anumită nu în ziua naşterii, ci începând cu ziua următoare celei indicate în buletinul
de identitate. Documentul oficial prin care se constată vârsta este certificatul de naştere, paşaportul care se poate înmâna de
la naştere sau buletinul de identitate care poate fi obţinut începând cu 16 ani. Dacă nu există acte se poate efectua o expertiză
pentru a constata vârsta persoanei.
Procurorul și instanța de judecată trebuie să stabilească și condiţiile în care trăieşte şi se educă minorul. Ei vor vedea cum
părinții educă copiii, cum aceştia se pregătesc de ore, dacă au de mâncare.
De asemenea, se stabilește și nivelul psihic de dezvoltare şi alte circumstanţe care caracterizează minorul. Trebuie să se
verifice nivelul dezvoltării intelectuale şi morale, a caracterului lui etc.
Se stablește cine a participat la educarea minorului, cum s-a format carcterul acestuia. Se constată condiţiile în care trăieşte
minorul, locul de muncă al părinţilor, salariul, relaţiile dintre părinţi şi membrii familiei. Totodată, sunt stabilite condiţiile şi locul de
învăţătură al minorului, reuşita, comportamentul, prietenii, aplicarea sau nu a unor măsuri educaţionale şi motivul aplicării.
Dacă minorul a părăsit locul de muncă sau a fost eliberat ori exmatriculat din şcoală, este necesar de stabilit motivele unor
asemenea măsuri ale administraţiei.
La examinarea cauzei se analizează caracterul relaţiilor dintre adulţi şi minori, deoarece aceste date pot avea relevanţă în
constatarea rolului adultului în infracţiune şi al influenţei acestuia asupra minorului.
3. Reţinerea, arestarea și citarea minorului

Reținerea și arestarea copilului este o măsură exepțională. Trebuie să cunoaștem că în unele cazuri aceasta poate să se
întâmple. Potrivit legislației, din clipa în care un minor este arestat, sunt informaţi părinţii sau tutorele sau dacă aceasta nu este
posibil, atunci în cel mai scurt timp. Imediat este anunțat şi procurorul.
Reţinerea sau arestarea poate avea loc doar în cazuri exepţionale, când au fost săvârşite infracţiuni grave cu aplicarea
violenţei, deosebit de grave sau excepţional de grave.
Termenul reţinerii nu poate depăşi 24 de ore. Termenul arestării preventive nu poate depăsi în total 4 luni.
Dacă chiar minorul a fost reținut, se pune în discuţie posibilitatea transmiterii minorului sub supravegherea părinților. Doar
în cazuri excepţionale se înaintează demers judecătorului și doar acesta poate aplica arestarea.
În demers trebuie să fie menţionat faptul că aplicarea unei măsuri nonprivative de libertate este imposibilă, aducându-se
argumente incontestabile la necesitatea aplicării arestului. La soluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive sunt
luate în considerare şi aşa împrejurări, ca vârsta persoanei, starea sănătăţii, starea familială, activitatea, datele privind persona-
litatea şi alte împrejurări.
Trebuie de ținut minte că în toate cazurile când suntem chemați la poliție, la procuror sau la judecată suntem obligați a ne
prezenta. Chemarea se efectuează prin citaţie scrisă, dar se poate face şi prin telefon.
Această citare (invitație, chemare) obligă părinţii de a asigura prezentarea minorului în faţa organului de urmărire sau a
instanţei. Însuți minorul, de asemenea, este obligat să se prezinte în faţa organelor de poliție, la procuror sau la judecată. Adică
aceasta nu este doar o obligație a părinților.
Trebuie să știți că este interzisă chemarea minorului pentru efectuarea acţiunilor procesuale în timpul nopţii. Aceasta poate
fi doar în cazuri deosebit de speciale.
Poliția, procuratura și instanța de judecată iau tot timpul în calcul și faptul că nu trebuie să citeze atunci când copiii se află la
școală. Dacă minorul este citat de către procuror sau poliție, el trebuie să spună că este la școală la ora chemării și să stabilească
o altă oră.
4. Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului, martorului minor

În cazul audierii bănuitului, învinuitului, inculpatului minor, sunt respectate anumite regulili, cum ar fi participarea pedago-
gului sau psihologului și unuia dintre părinți ori a altei rude apropiate, a avocatului, dacă este necesar, și a traducătorului. Aceste
reguli se aplică doar minorilor. Despre acestea vom vorbi mai jos.
Dacă minorul este suspectat de comiterea unei infracțiuni, doar procurorul îl poate audia.
Este exclusă audierea minorului în stare de oboseală sau în timpul nopţii. Durata audierii nu poate depăşi două ore fără
întrerupere, iar în total nu poate depăşi patru ore pe zi. Luând în considerare vârsta minorilor, cât şi la cererea acestora, a apără-
torului sau a pedagogului, durata poate fi micşorată.
Audierea celui care a comis fapta trebuie să fie întreruptă în orice moment dacă continuarea ar pune în pericol viaţa şi
sănătatea persoanei. Minorul poate refuza să depună declaraţii.
Am remarcat mai sus că este obligatorie participarea apărătorului şi a pedagogului sau psihologului, a unuia dintre părinți
sau a altei rude apropiate. Participarea pedagogului sau psihologului este obligatorie în procesul de urmărire penală şi de jude-
cată în care figurează copiii până la vârsta de 18 ani.
Martorul minor sau minorul care a suferit în urma unei infracțiuni poate fi audiat și de polițist. La audiere obligatoriu parti-
cipă un părinte, pedagogul sau psihologul. Poate participa și un avocat dacă aceasta o decid părinții.
În ultimul timp se prevede și o procedură interesantă de audiere a celor care sunt până la 14 ani. Aceasta se face pentru ca ei
să nu simtă presiunea procesului sau să se teamă de cel matur care a comis o infracțiune. Audierea se va efectua de către jude-
cător în spaţii special amenajate, dotate cu mijloace de înregistrare audio-video, prin intermediul unui psihopedagog. Martorul
minor şi psihopedagogul se află într-o cameră separată de judecătorul de instrucţie şi celelalte părţi care participă la această
acţiune procesuală. Cei prezenți adresează întrebările judecătorului de instrucţie, care, prin intermediul mijloacelor audio-video,
le transmite psihopedagogului. În caz de necesitate, psihopedagogul îşi rezervă dreptul de a reformula întrebările, dacă acestea
au fost formulate în felul în care pot traumatiza martorul minor.
Audierea martorului minor trebuie să evite producerea oricărui efect negativ asupra stării psihice a acestuia.
5. Urmărirea și judecata
Urmărirea se face de procuror. El este obligat să asigure respectarea drepturilor minorului. Totuși, minorul, chiar dacă este
victimă sau martor, trebuie să se prezinte la poliție sau la procuror dacă este chemat. Pentru aceasta, se informează părinții și
împreună cu ei minorul trebuie să se prezinte.
La urmărirea penală poate fi încetat procesul şi minorul poate fi liberat de răspundere penală. Condiţiile stabilite de lege
sunt ca să fie comisă o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă şi faptul ca persoana să fi comis o infracţiune pentru prima dată.
Iniţiativa, în acest sens, îi aparţine procurorului, însă apărătorul sau reprezentantul legal pot înainta cereri referitoare la
încetarea procesului.
Procedura judiciară trebuie să protejeze cât mai bine interesele tânărului delincvent şi se va desfăşura într-un climat de
înţelegere, permiţând acestuia să participe la procedură şi să se exprime liber. C.proc.pen. prevede şi o modalitate de a îndepărta
minorul din sala de şedinţe pe întreg parcursul procesului, după ce acesta a fost audiat. Aceasta se admite doar faţă de minorii
care nu au împlinit vârsta de 16 ani.
171
3.5. Material de suport pentru copii

E bine să cunoști!
În orice societate există oameni care asigură liniștea și pacea în comunitatea în care trăiești. Printre aceștia se numără şi
polițistul. El are obligația de a asigura ordinea și a împiedica unora să o încalce.
Polițistul nu este doar un supraveghetor, dar și un pieten cu oamenii din localitate. El comunică în pemanență cu lucuitorii,
cu școala, cu părinții pentru a asigura buna conviețuire a noastră. Polițistul trebuie să ne ajute când apare necesitatea, să ne dea
un sfat, iar noi, la rândul nostru, să fim sinceri cu el. Polițistul trebuie să intervină când s-a comis o faptă rea, care se numește
infracțiune.
Copiii care nu au împlinit 18 ani se numesc minori. Polițistul în caz de infracțiune poate să rețină un minor. De exemplu,
minorul a furat o geantă și a fost prins la locul faptei. Sau de exemplu, martorii sau cel de la care s-a furat au arătat la el sau
minorul a încercat să fugă de la locul dat. Imediat polițistul trebuie să informeze procurorul.
Minorul poate fi percheziţionat. De exemplu, dacă a fost prins când fura ceva și luat la poliție, el poate fi controlat prin bu-
zunare pentru a vedea dacă nu are lucruri furate sau interzise. De exemplu, se interzice să purtăm asupra noastră arme, inclusiv
cuțite ș.a. În cazul în care au fost găsite aceste obiecte, ele voi fi luate.
Procurorul poate reține minorul pe un termen de până la 24 de ore. De exemplu, minorul a bătut pe cineva și i-a luat banii
sau a intrat în casă și a furat. Atunci procurorul îl poate închide într-o celulă, iar a doua zi îl poate duce la judecător care poate
hotărî să-l aresteze pe un termen de până la 4 luni.
Este necesar să informezi polițistul despre o infracțiune? Este o obligație a fiecăruia din noi de a informa poliția
despre o faptă ilegală și de a declara tot ce cunoaștem despre această faptă. Există chiar răspundere penală pentru refuzul de
a depune mărturii sau depunerea mărturiilor false. De exemplu, minorul a văzut cine a furat din școală un calculator, dar când
este intrebat zice că nu știe nimic. În acest caz el poate fi pedepsit de lege pentru aceasta.
În cazul în care se solicită a depune declarații împotriva părinților, fraților și surorilor sau altor rude apropiate, putem refuza.
Poate poliţistul intra în curtea casei unde locuim? Poliistul poate intra în domiciliu doar cu acordul stăpânului
sau autorizația judecătorului. Pot exista însă situații când polițistul intră în domicilui fără acordul cuiva. De exemplu, polițistul
urmărește un infractor care a furat un portmoneu și fuge. Ca să se ascundă, acesta a intrat în curtea sa sau în altă curte. Polițistul
poate intra pentru a-l reține fără a cere acordul cuiva.
Ce este o infracțiune? Aceasta este o faptă care este interzisă. Observăm zi de zi fapte care nu sunt salutate de către comunita-
te, de preot, părinți, învățători sau colegii nostri. Acestea pot fi diferite. Ascultând de cei mai mari, noi ne străduim să nu le comitem.
Pedepsele pentru aceste fapte sunt de asemenea diferite și le aplică de regulă părinții. Infracțiunea este o faptă interzisă de lege,
pentru care există pedeapsă. Cel care a comis-o poate fi tras la răspundere penală, iar pedeapsa se aplică de judecător.
Ce este pedeapsa? Pedeapsa pentru o faptă penală poate fi diferită. Cel care a săvârșit o faptă gravă poate ajunge chiar la
închisoare. Pentru anumite fapte, chiar și minorul care a împlinit 14 ani poate fi pedepsit. De exemplu, dacă minorul a comis un
omor sau viol, el va fi tras la răspundere de la vârsta de 14 ani.
Mai există și alte pedepse la care poate fi tras un minor. Aceasta poate fi şi o muncă în folosul comunității sau o amendă.
Dacă minorul a bătut pe cineva, el poate fi pus la mincă. De exemplu, poate fi pus să facă curățenie pe stradă sau în cimitir.
În unele cazuri, procurorul sau judecătorul poate mai da o șansă minorului care a comis o faptă și să nu-i aplice pedeapsă.
Dacă acesta comite ulterior o altă faptă, desigur este riscul ca pedeapsa să fie aspră. Faţă de cel care a comis o faptă interzisă de
lege pot fi aplicate și măsuri educative, cum ar fi avertismentul, încredinţarea pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi
înlocuiesc sau organelor specializate de stat; obligarea de a repara daunele cauzate, obligarea de a urma un curs de tratament
medical de reabilitare psihologică, internarea într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă
şi de reeducare.
La întâlnirile tale cu inspectorul de poliție poți afla mai detaliat despre diferite lucruri interesante care
îți vor ajuta în viață.
3.6 Material de suport pentru părinţi

În atenția părinților
Pentru a asigura un comportament normal al copiilor noștri sunt necesare eforturi depuse de noi în primul rând, dar și o
colaborare cu cei din comunitatea noastră – biserică, şcoală, polițist. În rândurile de mai jos sunt menționate anumite atribuții
ale polițistului, a căror cunoaștere va facilita un dialog mai constructiv cu politistul și va contribui la excluderea riscurilor de
comitere a infracțiunilor de către copii.
Care sunt atributiile politiei? Legea obligă poliţia să apere viaţa, integritatea corporală, sănătatea şi libertatea per-
soanei, proprietatea privată şi publică, alte drepturi legitime. De asemenea, polițistul are obligația de a preveni comiterea
infracţiunilor şi contravenţiilor. De exemplu, polițistul poate culege informaţii de la populație privind unele persoane care au
un comportament antisocial și există riscul că vor comite infracțiuni. În legătură cu aceasta, polițistul elaborează şi întreprinde
anumite măsuri, discută cu aceste persoane, le previne despre răspunderea care poate surveni.
Dacă a fost comisă o faptă oarecare, polițistul e obligat să reacţioneze rapid. De exemplu dacă un locuitor a informat polițis-
tul că cineva pune la cale o faptă sau a comis o faptă, el la fel e obligat prin lege să ia măsurile necesare. Polițistul de asemenea
e obligat să verifice din ce motiv a fost comisă fapta dată, cine a pus-o la cale, cine a mai participat.
Legea obligă polițistul să colaboreze cu școala și alte organizații din localitate. Polițistul discută cu elevii diferite probleme.
De exemplu, el îi informează despre anumite fapte care se consideră ca și infracțiuni, care este pedeapsa pentru aceste fapte,
care sunt drepturile copiilor și obligațiile în cazul în care cunosc că a fost comisă o infracțiune
Polițistul are obligația de a verifica cum se păstrează armele de vânătoare, dacă nu au copiii acces la aceste arme. Polițistul
poate da anumite indicații care sunt obligatorii.
Este cunoscut că în farmacii, în spitale și ambulatorii sunt medicamente care pot conține substanțe narcotice. Polițistul are
obligația de a verifica în ce condiții se dețin aceste medicamente și dacă nu există riscul ca acestea să fie furate și consummate
sau vândute.
Dacă a fost comisă o infrațiune, polițistul este obligat să întreprindă acțiuni de a o descoperi. De exemplu, dacă s-a furat ceva
din locuința unei persoane, polilțistul o poate audia, la fel şi vecinii, poate examina locul de unde s-a furat. Toate persoanele sunt
obligate să declare tot ce cunosc despre ceea ce s-a întâmplat. În sens contrar, ele vor purta răspundere penală.
Dacă s-au comis alte fapte, de exemplu cineva consumă băuturi alcoolice pe strtadă, polițistul îl poate amenda.
Dacă cineva a comis o infracțiune și se ascunde, polițistul are obligația de a-l căuta, de a căuta bunurile furate sau diferite
obiecte cu care s-a comis fapta.
Poliția este organul principal ce are atribuții în menținerea ordinii publice. Dacă cineva încearcă să încalce ordinea publică,
polițistul va interveni, având dreptul chiar să aplice forța dacă aceasta are ca scop protecția drepturilor altor persoane sau men-
ținerea ordinii. Dacă, de exemplu, se organizează un meci de fotbal sau o discotecă, polițistul este în drept să se implice dacă
cineva se comportă brutal sau împiedică ca această manifestație să decurgă în mod normal.
Dacă cineva, de exemplu, circulă cu o motocicletă fără a purta pe cap o cască, polițistul are atribuția de a-l opri și a-i interzice
o asemenea circulație. El chiar poate să verifice starea tehnică a mașinii, motocicletei, tractorului sau altui mijloc de transport
dacă va considera că acesta prezintă un pericol pentru locuitori. El poate interzice ca acest mijloc de transport să fie utilizat.
Polițistul asigură protecţia victimelor violenţei în familie şi supraveghează executarea ordonanţei de protecţie. De exemplu,
dacă un soț sau copiii sunt bătuți de celălalt soț și judecata va interzice ca agresorul să se apropie de locuința victimei, polițistul
va supraveghea ca să se respecte această decizie a judecății.
Colaborează populația cu poliția? În toate țările civilizate un mecanism eficient de prevenire a criminalității, inclusiv
în rândurile tinerilor, este colaborarea strânsă între polițist și comunitatea în care acesta activează (familie, scoală, primărie ș.a.)
În țara noastră o asemenea colaborare este prevăzută de lege. Polițistul trebuie să acorde sprijin primăriei în vederea desfăşurării
activităţii, asigură informarea populaţiei cu privire la diferite măsuri împotriva criminalității, acordă ajutor locuitorilor în caz de
diferite calaminăți sau catastrofe.
173
Trebuie executate cerințele polițistului? Legea ne obligă a executa cerinţele legale ale poliţistului înaintate în proce-
sul exercitării atribuţiilor de serviciu. Neîndeplinirea acestor cerinţe atrage după sine răspundere. Polițistul are dreptul de a aplica
forţa fizică sau arma în condiţiile stabilite de lege. Persoanele trebuie să prezinte un act de identitate la solicitarea polițistului,
acesta având și dreptul de a invita unele pesoane penru discuție. Nimeni nu are dreptul să se amestece în activitatea polițistului.
Ce obligații are polițistul? El trebuie să activeze în primul rând în interesul persoanei și comunităţii și să respecte
drepturile, libertăţile omului şi demnitatea umană. Polițistul trebuie să aibă un comportament respectuos pentru oamenii
din comunitate. El nu are dreptul să facă parte din partide politice sau să organizeze diferite manifestații politice, să activeze ca
întreprinzător, să accepte diferite cadouri.
Ce înseamnă împăcarea? În anumite cazuri legea permite ca victima să-l ierte pe cel care i-a furat unele lucruri sau i-a
adus o altă pagubă. În asemenea cazuri, cel iertat poate să nu fie tras la răspundere.
Ce răspundere poartă părinții pentru faptele copiilor? Părinții vor trebui să repare dauna materială care minorul
o aduce când săvârșește o infracțiune.
Atragerea de către părinți a minorilor la activitatea criminală sau instigarea lor la săvârşirea infracţiunilor, poate duce
la condamnarea acestora, chiar și cu închisoare de până la 6 ani.
Aducerea minorului la starea de ebrietate duce la amendarea părinților de până la 1200 lei.
Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către părinţi sau de către persoanele care îi înlocuiesc a obliga-
ţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului se sancţionează cu amendă de până la 400 de lei, iar dacă au avut ca
urmare lipsa de supraveghere a copilului, vagabondajul, cerşitul ori altă faptă, se sancţionează cu amendă de până la 500 lei sau
cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 40 de ore.
Părinții pot fi decăzuți din drepturile părintești dacă prin comportare amorală influenţează negativ asupra copilului; suferă
de alcoolism cronic sau de narcomanie; au săvârşit infracţiuni premeditate contra vieţii şi sănătăţii copiilor sau a celuilalt soț,
precum şi în alte cazuri când aceasta o cer interesele copilului.
Poate polițistul reține copilul? El poate să rețină un copil în caz de infracțiune dacă l-a prins la locul faptei sau dacă
la el au arătat martorii sau victima ori dacă acesta a încercat să fugă de la locul faptei. Imediat polițistul trebuie să informeze
procurorul. Procurorul poate reține minorul pe un termen de până la 24 de ore. Judecătrul poate dispune arestarea pe un termen
de 30 de zile care poate fi prelungit până la 4 luni. În toate cazurile de reținere, părinții trebuie imediat informați.
Părinții trebuie să fie prezenți când copilul este audiat? În toate cazurile când copilul este audiat de procuror
participă și părintele în calitate de reprezentant legal.
Poate poliistul intra în locuință? Poliţistul poate intra în domiciliu doar cu acordul stăpânului sau autorizația jude-
cătorului. Pot exista însă situații când la urmărirea unui infractor sau când sunt ascunse urmele unei infracțiuni, polițistul intră
în domicilui fără acordul cuiva.
Există vreo răspundere pentru nesupunerea indicațiilor polițstului? Pentru atentat la onoare și demnitate, opu-
nerea de rezistență sau alte fapte ilegale, persoana poate fi trasă la răspundere.
Cui adresăm plângere pentru acțiunile polițistului? Plângerile le adresați comisarului de poliție sau procurorului.
IV. CONTRIBUŢIA PROFESORULUI

LA REALIZAREA PROGRAMELOR DE
PREVENŢIE PRIMARĂ A DELINCVENŢEI
JUVENILE
4.1 ROLUL PROFESORULUI ÎN PREVENIREA DELINCVEN-
ŢEI JUVENILE
Profesorul ocupă un loc important în activitatea educaţională deoarece contribuie la formarea personalităţii elevilor, la
structurarea unui model de conduită în societate, la formarea lor ca indivizi responsabili şi cetăţeni.
În activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile profesorul ocupă o poziţie-cheie având rolul de a asigura ordinea şi dis-
ciplina în cadrul activităţilor de curs, dar şi în pauze, de a organiza, realiza activităţi instructiv-educative în scopul prevenirii şi
corijării comportamentului devinat la elevi şi de a oferi modele pozitive.
Pentru realizarea cu succes a activităţii de prevenţie, vă recomandăm să vă preocupaţi nu doar de transmiterea informaţiilor,
dar şi de calitatea raporturilor afective care se stabilesc între profesor şi elevi. Pentru stabilirea unui climat psihologic adecvat,
profesorul eva vitaţi traumele psihice sau apariţia complexelor de inferioritate, fapt care solicită ca profesorii să posede trăsături
de personalitate, cum ar fi:
• autoritatea reală, dobândită prin profesionalism şi nu impusă prin diferite forme de constrângere;
• moralitate;
• flexibilitate;
• consecvenţă;
• tact pedagogic;
• permisivitate ponderată.
Responsabilitatea profesorilor în formarea cognitivă şi morală a copiilor este una incalculabilă şi se realizează prin îndepli-
nirea următoarelor roluri:
MODEL – profesorul oferă elevului repere necesare pentru atingerea obiectivelor propuse. Efectele pozitive sau negative ale
comportamentului moral al profesorului acţionează mult timp după ce influenţa propriu-zisă şi-a încetat acţiunea. Astfel, pro-
fesorul ar trebui să fie deschis în comportament, echilibrat în atitudinea lui morală, evitând extremele unui rigorism impersonal
sau ale unei laxităţi morale compromiţătoare;
PRIETEN – acest rol include posibilitatea elevului de a apela la profesor atunci când are nevoie de sprijin, ascultare şi ajutor;
CĂLĂUZĂ – profesorul prezintă elevului alternative şi soluţii optime pentru evitarea situaţiilor de dificultate şi depăşirea
obstacolelor apărute în realizarea scopurilor propuse;
CONSILIER – profesorul ascultă, parafrazează, empatizează şi îndrumă elevul;
FACILITATOR – mediază accesul copilului la cunoaștere şi accesarea serviciilor de suport.
175
RECOMANDĂRI
Pentru a-i putea ghida pe copii într-un mod eficient, în procesul de implementare a programelor de prevenire a
delincvenţei juvenile, recomandăm profesorilor:
• Să transmită informații + atitudini + abilități + valori;
• Să aibă un limbaj non-verbal adecvat mesajului;
• Să asculte opiniile copiilor;
• Să identifice constant și să depășească barierele de comunicare;
• Să dea feed-back.
Elevii se pot simţi răniţi şi trişti dacă ii jignim sau etichetăm. Pedepsele noastre ii pot face să se simtă umiliţi, nedreptăţiţi,
frustraţi. Ca să evităm asemenea consecinţe vă recomandăm în cadrul activităţilor de prevenţie:
• Să puneţi accent pe îndrumarea şi ascultarea elevului şi nu pe critică sau morală;
• Să oferiţi căldură, susţinere şi independenţă (în limitele permise);
• Să vă amintiţi că blândețea are efect mai mare decât severitatea;
• Să respectaţi personalitatea şi individualitatea copilului.
Schimbările în societate au determinat o redefinire a rolului şcolii şi a cadrului didactic în educarea copiilor. Rolul profesoru-
lui de „informator” ţine de un trecut îndepărtat. Profesorul de azi, singur nu-şi mai poate asuma responsabilitatea educării copi-
lului fără a avea parteneri fundamentali în afara şcolii – părinții, psihologii, asistenţii sociali şi poliţiştii. Pentru a îi avea pe părinți
ca parteneri în educaţie vă recomandăm să îi implicaţi în activităţile extracurriculare. La fel, mesajele vor fi mai credibile şi diver-
sificate dacă în cadrul activităţilor de prevenire alături de profesor vor participa psihologi, asistenţi sociali, poliţişti, judecători etc.
În şcoală, activităţile în care trebuie integrate subiectele ce ţin de prevenirea delincvenţei juvenile sunt:
• orele de dirigenţie;
• orele de educaţie civică;
• activităţi extracurriculare organizate cu elevii, dar şi cu părinţii.
În următoarele secţiuni ne propunem să venim cu recomandări metodice şi sfaturi practice pentru realizarea activităţii de
prevenţie în cadrul orelor de educaţie civică, dirigenție şi activităţi extraşcolare.
4.2 RECOMANDĂRI METODICE PENTRU REALIZAREA AC-

TIVITĂŢILOR DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE
Cerința primordială a educației progresiviste, susține Jean Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată, bazată
pe îmbinarea activităților de formare și de muncă independentă cu activitățile de cooperare, de formare în grup și de muncă
interdependentă. Astfel, pentru ca elevii să manifeste interes pentru activităţile de prevenţie şi mesajele să fie percepute/înţelese
corect de către elevi, profesorii trebuie să combine diferite proceduri (metode și tehnici) didactice care vor produce efecte mai
puternice și mai durabile decât aplicarea unei singure metode, oricât de performantă ar fi aceasta la o singură aplicare. Totodată,
elevii vor înţelege mai bine dacă în cadrul activităților de prevenţie vor participa activ, adică vor asculta, vor privi, vor vorbi și vor
aplica. În tabelul 1 prezentăm un algoritm de achiziţie a abilităților şi informaţiilor.
Tabelul 1. Algoritm de achiziţie a abilităților şi informaţiilor
ACHIZIŢIA
ABILITĂŢILOR INFORMAŢIILOR
65% prin acţiune 75% prin vizualizare

25% prin vizualizare 15% prin audiţie
10% prin audiţie 10% prin acţiune
Activitatea de informare şi formare a adolescenţilor se bazează pe următoarele principii:

• Aud şi uit
• Văd şi îmi amintesc
• Fac şi înţeleg
Selectarea metodelor didactice pentru realizarea activităţii de prevenţie se poate face în funcție de scopurile activității. Dacă
scopul principal al activității este transferul de informație, metodologia va fi centrată pe conținut și vor fi alese următoarele
proceduri şi metode:
• discuția;
• exercițiul;
• prezentarea;
• prelegerea interactivă;
• asaltul de idei;
• studiul individual de cercetare.
Dacă scopul principal al activității este dezvoltarea abilităților comportamentale adecvate în relaţionarea cu persoane ce
prezintă comportamente deviante, metodologia va fi centrată pe practică și vor fi alese metode de formare ca:
• studiul de caz;
• jocul de rol;
• exercițiul de imaginaţie.
Dacă scopul principal al activității este creșterea capacității și a eficienței comunicării constructive şi eficiente pentru mode-
larea comportamentului elevilor ”dificili” metodologia va oferi metode ca:
• dezbaterea;
• studiul de caz cu lucrul în grup;
• lucrul în perechi și în grup pentru rezolvare de probleme.
Dacă scopul principal al activității este reamintirea/reactualizarea informaţiilor ce ţin de prevenţie, metodologia va fi centra-
tă pe reflecţie și vor fi alese proceduri (metode, tehnici și procedee) adecvate, cum ar fi:
• interogarea/ascultarea;
• feedback-ul;
• discuția în perechi.
177
SUGESTII
• Manifestaţi flexibilitate – fiţi sinceri şi deschişi spre comunicare;
• Formulaţi clar sarcinile şi asiguraţi-vă că copiii le-au înţeles corect;
• Asiguraţi-vă că toţi copiii sunt încadraţi în activitate;
• Diversificaţi metodele de lucru;
• Folosiţi explicaţii accesibile după fiecare subiect abordat şi ajustaţi întrebările la nivelul de înţelegere al clasei;
• Folosiţi exemple din localitatea Dvs., dar ţineţi cont cum dozaţi exemplele – lipsa totală de exemple face conţinutul
dificil de înţeles, iar numărul mare de exemple îi face pe elevi să piardă firul conţinuturilor predate;
• Nu uitaţi de managementul timpului – analizaţi/dezbateţi cât timp este necesar aşa ca fiecare elev să înţeleagă
subiectul abordat şi să adreseze întrebările care îl preocupă:
• Nu planificaţi să realizaţi prea multe activităţi în timp prea scurt
4.3 LISTA SUBIECTELOR PROPUSE A FI DISCUTATE CU ELE-

VII LA ORELE DE DIRIGENȚIE ŞI PLANIFICAREA
CLASA V
1. Pubertatea. Specificul dezvoltării puberului.
2. Relaţia dintre evenimente, gânduri şi emoţiile generate. Cum facem faţă emoţional situaţiilor dificile?
3. Importanţa contribuţiei fiecărui elev la activitatea grupului. Avantajele cooperării în grup. Solidaritate.
4. Calitatea vieţii personale. Alegerea alternativei optime (respectarea normelor sociale, evitarea implicării în acţiuni
interzise).
5. Drepturile fundamentale ale copilului. Instituţiile statului care promovează drepturile copilului.
CLASA VI
1. Delincvenţa juvenilă.
2. Autocunoaştere: Stima de sine. Etichetările. Cum poate fi îmbunătăţită stima de sine.
3. Schimbare, creştere, dezvoltare: copilărie, pubertate, adolescenţă, – caracteristici generale, observabile.
4. Comunicarea: comportament agresiv – neagresiv.
5. Situaţii de decizie. Rezolvarea unor probleme cu potenţial de risc (ex. implicarea atunci când doi colegi se bat, ac-
ceptarea propunerii de a fura fructe din grădina vecinului, relaţii abuzive, de exploatare) şi/sau de criză (accidente,
catastrofe naturale etc.). Raportarea la normă.
CLASA VII
1. Adolescenţa. Perceperea eronată/distorsionată a interdicţiilor.
2. Încredere în sine, reuşita personală.
3. Dreptatea. Forme şi situaţii de manifestare a nedreptăţii.
4. Efectele satisfacerii dorinţelor pe căi interzise de lege : furtul şi violenţa.
5. Prevenirea comportamentelor deviante şi a delicvenţei juvenile.
CLASA VIII
1. Adolescent – nevoi şi dorinţe a fi realizate.
2. Specificul relaţiei adolescenţilor cu părinţii, profesorii şi colegii.
3. Stresul. Surse de sprijin în situaţii de stres; managementul stresului în situaţii de examinare, în situaţii de criză; reacţii
emoţionale şi comportamentale în situaţii de criză (catastrofe naturale, violenţă, accidente etc.) şi modalităţi de reac-
ţie în cazul propunerilor de implicare în activităţi interzise de lege.
4. Libertatea şi respectarea legilor; limite ale libertăţii.
5. Infracțiunea. Tipuri de infracţiuni.
CLASA IX
1. Adolescent – nevoi şi dorinţe a fi realizate.
2. Managementul emoţiilor: importanţa autocontrolului. Tehnici de autocontrol.
3. Responsabilitatea; decizie, acţiune şi asumarea consecinţelor acestora.
4. Justiţia ca instituţie de apărare şi de înfăptuire a dreptăţii.
5. Satisfacerea dorinţei sexuale pe căi interzise de lege - violul, întreţinerea de relaţii sexuale cu o persoană care nu a
atins vârsta de 18 ani.
Planificare. Considerăm util ca planificarea subiectelor de conţinut şi a activităţilor de prevenire la ora de dirigenție să
fie făcută în primele două săptămâni din luna septembrie, după consultarea opinie elevilor şi părinţilor. Atunci când planificaţi
activităţile vă recomandăm să solicitaţi opinia elevilor cu referire la domeniile şi subiectele ce prezintă interes pentru ei şi doresc
a fi abordate/dezbătute în cadrul orelor de dirigenție . La momentul când planificaţi subiectele de conţinut atât la disciplina
educaţia civică, cât şi la dirigenție sau activităţi extraşcolare vă recomandăm să ţineţi cont de următoarele etape:
Schema 1. Etapele proiectării activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile
Precizarea şi anticiparea rezultatelor pe care

Ce voi face? doriţi să le obţineţi după realizarea activităţii
propuse
Analiza resurselor care se referă la:

Elevi - vârsta, experienţă de viaţă, gradul de
Cu ce voi face? cunoaştere a temei, caracterul relaţiei elev pro-
fesor şi a relațiilor din clasă
Resurse materiale-clasă, hîrtie, etc
Alegerea metodelor, materialelor şi mijloacelor

Cum voi face?
ce vor fi folosite la activitate
Cum voi şti dacă am făcut bine? Stabilirea tehnicilor de evaluare

179
4.4 UNELE EXEMPLE CUM POT FI PUSE ÎN DISCUŢIE

ANUMITE SUBIECTE LA ORELE DE DIRIGENȚIE
TEMA 1. INFRACŢIUNEA. TIPURI DE INFRACŢIUNI
Din lipsă de informaţii sau din naivitate copiii pot săvârși infracţiuni fără să bănuiască că aceste fapte sunt periculoase şi se
pedepsesc penal. Pentru a oferi o claritate elevilor în ceea ce priveşte conceptul şi tipurile de infracţiuni. am considerat util ca
acest subiect să fie abordat la ora de dirigenție cu elevii de clasa a VIII-a, deoarece la alte discipline/materii nu este prevăzut în
curriculum.
Durata activităţii este de 45 min.
Metode şi procedee
În realizarea activităţilor de prevenire vă recomandăm să comunicaţi cu elevii de la egal la egal şi să folosiţi metode active
de prezentare a conţinuturilor.
Evitaţi monologul!
Oferiţi posibilitate elevilor să pună întrebări!
Depuneţi tot efortul pentru a crea în sala de curs un climat psihologic lipsit de autoritate. Cu cât ora de dirigenție este mai
degajată, mai aerisită, (dar consecventă!) cu atât schimbările sunt mai consistente şi capătă un caracter de permanenţă. Elevii
din clasa a VIII-a se află la vârsta adolescenţei care se caracterizează prin:
• Creşterea sensibilităţii – adolescenţii oscilează între stări de bună dispoziţie care trec repede în stări de pesimism.
Manifestă intoleranţă faţă de stres, reacționând recalcitrant (foarte repede îşi ies din fire). Spiritul contestatar îmbracă
accente corozive, adică dacă nu le este stimulat şi menţinut interesul, pot apărea o serie de distorsiuni în ambianţa
din clasă.
• Adolescenţii au o capacitate bună de verbalizare a trăirilor sale, fapt pentru care vă recomandăm să încurajaţi impli-
carea elevilor în discuţii.
• Interesul pentru activitatea şcolară este fluctuant, apar perioade când şcoala le se pare anostă, devitalizată şi în com-
pensație se activează deschiderea culturală. Pentru ca ora de dirigenție să nu fie privită cu circumspecţie şi elevii să
nu fie tentaţi să părăsească clasa vă recomandă să selectaţi şi prezentaţi conţinuturi în funcţie de preocupările elevilor
din fiecare clasă.
În cursul realizării activităţii de prevenire vă recomandăm să ţineţi cont de următoarele sugestii:
• Informaţi-vă şi amintiţi-vă de propria pubertate/adolescenţă;
• Folosiţi ascultarea reflexivă: „observ ca eşti supărat...”, în felul acesta elevul (chiar şi cei dificili) constată că dirigintele
îl valorifică, este preocupat de starea lui emoţională şi nu numai de reuşita şcolară şi relaţia elev-profesor va deveni
mai constructivă;
• Puneţi accent pe ascultarea copilului şi nu pe sfaturi, critică sau morală. Pentru această vârstă este specific teribilismul
vestimentar şi comportamental. Este vârsta când adolescenţii sunt tentaţi să îmbrace obiecte de vestimentaţie viu
colorate, excesiv de scurte sau lungi, coafuri extremiste etc. Evitaţi să criticaţi aceste conduite în prezența colegilor.
Dacă este cazul să interveniţi, discutaţi în privat şi folosiţi „verbe pozitive”;
• Încurajaţi la adolescenţi ţinerea jurnalelor. Utilizaţi teste psihologice simple pentru cunoaşterea de sine şi jocuri/ac-
tivităţi orientate spre dezvoltarea autocontrolului, a capacităţii de introspecţie şi de conştientizare a emoţiilor. Un
instrument util poate fi testul „Cine sunt eu?” pe care îl prezentăm în anexa 1;
• Oferiţi căldură şi susţinere în iniţiativele elevilor;
• Respectaţi personalitatea şi individualitatea adolescentului. Abordaţi adolescentul ca pe o personalitate şi acceptaţi în
mod necondiţionat că fiecare copil este unic şi irepetabil;

• Nu ezitaţi să lăudaţi elevul pentru acţiunile şi însuşirile de personalitate, a căror obiectivitate contează mult pentru
adolescent;
• Realizaţi activităţi de orientare şcolară şi profesională cu adolescenţii. Ar fi bine ca adolescenţii să ia cunoştinţă de lu-
mea profesiilor nu doar pe baza povestirilor şi a cărţilor, ci şi prin intermediul excursiilor (ex. birou notarial/avocaţi sau
alte profesii juridice, la frizerie etc). Invitaţi la orele de dirigenție specialişti ce lucrează în domeniul justiţiei (procurori,
judecători, avocaţi) când discutaţi subiecte legate de prevenirea delincvenţei.
Când selectaţi metodele didactice vă recomandăm să faceţi uz de informaţiile indicate mai sus şi să utilizaţi metode ca
explicaţia, exerciţiul, brainstormingul, studiul de caz. Evident, dacă consideraţi că sunt şi alte metode care vă ajută să atingeți
obiectivele propuse ele pot fi utilizate, rămâne la discreţia Dvs. Sugestiile noastre sunt cu titlul de recomandare.
Materiale necesare: tablă şi cretă, preferabil să utilizaţi cretă de două sau trei culori deoarece atunci când subliniem cu
altă culoare cuvintele pe care dorim să le scoatem acestea se reţin mai uşor de către elevi. Dacă dispuneţi de suport şi foi flipchart,
vă recomandăm să folosiţi marchere de culoare albastră şi roşie pentru că textul scris cu aceste culori atrage atenţia elevilor.
Codul penal pe suport de hârtie.
A. Moment organizatoric
• Cuvânt de salut.
• Asigurarea ordinii şi disciplinei în sala de curs.
• Prezentarea succintă a activităţii.
Captarea atenției copiilor asupra temei activităţii propuse.

Profesorul scrie titlul lecției pe tablă şi precizează scopul şi obiectivele stabilite pentru activitatea respectivă.
Profesorul: „Dragi elevi, aşa cum vedeţi pe tablă tema noastră de azi se numeşte Infracţiunea. Tipuri de infracţiuni.
Dacă urmăriţi jurnalele de ştiri sau ascultaţi radioul când vă deplasaţi spre şcoală în transportul public etc., auziţi subiecte
de genul „a săvârşit infracţiunea…, dacă va fi găsit vinovat riscă până la 3 ani de închisoare”. Pentru a vă oferi claritate cu referire
la infracţiuni, dar şi pentru a vă informa care fapte sunt considerate infracţiuni şi de ce nu este permis să le faceţi am ales astăzi
să abordăm acest subiect”.
B. Comunicarea noilor cunoștințe

Profesorul: „Infracţiunea este o faptă social periculoasă, prevăzută de Codul penal, comisă cu vinovăţie, pentru care se
aplică pedeapsa penală. Codul penal este unica lege care conţine faptele considerate infracţiuni. Dacă o persoană săvârşeşte o
faptă care nu este prevăzută de Codul penal, această persoană nu poate fi trasă la răspundere penală. De obicei, Codul penal
prevede fapta şi pedeapsa minimă şi maximă care poate fi aplicată pentru comiterea acesteia. De exemplu, pentru infracţiunea
de omor Codul penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 8 la 15 ani”.
Notă: În timp ce vorbiți despre Codul penal şi infracţiuni prezentaţi-l şi anunţaţi elevii că pe parcursul lecţiei îl pot examina
şi dacă apar întrebări îi încurajaţi să le enunţe.
Exerciţiul de reflecţie. Întrebaţi elevii cum se explică sintagma „dacă va fi găsit vinovat atunci riscă până la …ani de
închisoare”?
După ce se epuizează toate opiniile elevilor profesorul va oferi o explicaţie cu referire la vinovăţie.
Profesorul „Pentru ca o faptă să fie considerată infracțiune, este necesar ca aceasta să fie comisă cu vinovăție. Vinovăția
este atitudinea persoanei față de fapta pe care o comite și față de urmările pe care această faptă le poate produce. Astfel, vino-
văția unei persoane se poate exprima prin intenție și imprudență.”
Pentru ca să înţelegem mai bine acest aspect, vă propunem următoarea analiză de situaţie.
181
Costică are 16 ani, încă de la vârsta de 12 ani tatăl său l-a învăţat să conducă maşina. Din dorinţa mare de a impresiona fetele,
Costică a furat maşina vecinului său. Costică știe că această faptă este una ilegală și periculoasă, el știe că în cazul în care fură ma-
şina, vecinul său nu va mai avea cu ce merge la serviciu, că pune în pericol securitatea celorlalţi şoferi şi pietoni, dar el dorește doar
să se plimbe un pic cu fetele după care o aduce înapoi. Fapta săvârșită de Costică este sau nu infracţiune? De ce?
Profesorul: „Aveţi dreptate, Costică a săvârșit o infracţiune, adică a răpit o maşină şi asta se pedepseşte penal. Chiar dacă
el intenţiona să o aducă a doua zi maşina înapoi, el urmează să suporte consecinţele, adică să răspundă penal pentru fapta sa.
Cineva ar putea să spună, dar el totuşi e copil, nu poate fi pedepsit. Codul penal prevede că toţi copiii care au împlinit vârsta de
16 ani răspund penal când săvârșesc infracţiuni, deci copiii cu vârstă cuprinsă între 16 şi 18 ani sunt traşi la răspundere penală
când săvârșesc infracţiuni.
Să analizăm o altă situaţie.
Eva şi Gogu se plimbă prin localitate şi observă că în grădina vecinului s-au copt căpşunele. Fiind foarte apetisante, Gogu
decide să sară peste gard să fure nişte căpşune şi să o servească şi pe Eva. Zis şi făcut. Gogu sare gardul, rupe o sacoşă de căpşune,
după care merg împreună cu Eva în parc să le mănânce.
În cazul dat, Gogu sau Eva au săvârșit o infracţiune? Dacă eraţi în locul Evei, ce i-aţi fi spus lui Gogu înainte să ia decizia de
a fura căpşunele?
Profesorul: „Din acest exemplu vedem că există şi fapte care sunt foarte asemănătoare cu infracţiunile, dar nu prezintă
un pericol social la fel de mare şi, din acest motiv, nu sunt prevăzute de Codul penal. De obicei, aceste fapte sunt prevăzute de
Codul contravenţional şi atrag răspunderea contravenţională. Dacă Gogu pe lângă căpşune fura şi telefonul mobil al vecinului
atunci era o infracţiune. Cât privește atitudinea Evei, evident că trebuia să ia iniţiativă pentru a îl determina pe Gogu să nu fure
căpşunele. Dacă nu intervenim la primele abateri, se poate ajunge la încălcări grave. Aşa cum spune şi proverbul: „Azi fură un ou,
mâine un bou”. Concluzia ar fi că atunci când sunteţi în situaţia Evei nu ezitaţi să interveniţi cu mesaje şi argumente pentru a îl
convinge la săvârșirea unei fapte periculoase sau să apelaţi la ajutorul părinţilor, bunicilor, profesorilor.
Exerciţiul. Joc de rol. Profesorul: „Eu am în această căciulă mai multe bileţele, prin tragere la sorţ vom alege trei per-
soane care vor avea de jucat un rol conform scenariului următor:
Gogu – meditează cât de bune sunt căpşunele şi îşi elaborează un plan de acţiune cum să sară gardul.
Eva – trebuie să îl convingă pe Gogu să nu fure căpşune.
Vecinul – îl observă pe Gogu şi duce o discuţie educativă cu referire la fapta sa.
Sarcina actorilor este ca timp de 3 min. să prezinte mesajul reieşind din rolul propus. Clasa va urmări spectacolul, după care
vom analiza conţinutul rolului şi al mesajului.
Notă: după derularea jocului de rol, profesorul întreabă pe fiecare din actori: – Cum te-ai simţit în rol. Rolul cui e mai uşor
să-l joci? Sunt în viaţă aşa situaţii? etc.
Profesorul: „Este important să conştientizăm că fapta interzisă de lege trebuie raportată la organele competente. Atunci
când ne devine cunoscut că cineva dorește să săvârșească o infracţiune sau a făcut a asemenea faptă, ne adresăm părinţilor,
maturilor or dăm telefon la poliţie ca să raportăm acest caz.
Profesorul: „Am clarificat care este deosebirea dintre contravenţii şi infracţiuni, trebuie să precizăm că există mai multe
categorii de infracţiuni. Infracţiunile pot fi uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave. Categoria din
care face parte o infracţiune se stabileşte în baza mărimii pedepsei cu închisoarea prevăzute pentru aceasta. Este important de a
stabili tipul infracţiunii, deoarece astfel putem determina termenul de tragere la răspundere penală a unei persoane, precum şi
termenul pentru stingerea antecedentelor penale.”
Notă: pentru a explica ce fel de infracţiuni există, vă recomandăm să faceţi uz de schema 2.
Schema 2. Tipurile de infracţiuni prevăzute de Codul penal al Republicii Moldova.
Infracţiuni uşoare – faptele pentru care legea penală

prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa
închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv
Infracţiuni mai puţin grave – faptele pentru care

legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe
un termen de până la 5 ani inclusiv
Ce feluri/tipuri de
infracţiuni prevede
Codul penal Infracţiuni deosebit de grave – infracţiunile săvârşite
cu intenţie, pentru care legea penală prevede pedeapsa
maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 12 ani
Infracţiuni grave – faptele pentru care legea penală

prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de
până la 12 ani inclusiv
Infracţiuni excepţional de grave – infracţiunile

săvârşite cu intenţie, pentru care legea penală prevede
detenţiune pe viaţă
Evaluarea lecţiei
Profesorul. „Pentru că am ajuns la finalul lecţiei am să vă rog să răspundeţi la următoarele întrebări
• Ce este infracţiunea şi prin ce se deosebeşte de contravenţie?
• Cum se pedepsesc infracţiunile?
• Ce trebuie să facem când ne devine cunoscut că cineva vrea să săvârșească o infracţiune?”
TEMA 2. PEDEPSELE APLICATE COPIILOR CARE SĂVÂRȘESC INFRACŢIUNI

În rândul adolescenţilor deseori se vehiculează ideea că copiii nu pot fi pedepsiţi atunci când săvârșesc infracţiuni. În această
afirmaţie este o doză de adevăr pentru că până la vârsta de 14 ani copii nu pot fi supuşi răspunderii penale şi nici pedepsiți. În
interiorul vârstei de 14-16 ani pot fi pedepsiţi doar pentru anumite infracţiuni (ex. furtul). Toţi copiii care au împlinit vârsta de
16 ani pot fi atraşi la răspundere penală. Pentru a clarifica aspectele legate de pedepsele aplicate copiilor şi vârsta când copiii pot
răspunde penal, am planificat această activitate pentru ora de dirigenție clasa VII-a şi am invitat poliţistul de sector din localitate.
Durata activităţii este de 45 min.
Metode şi procedee: Când selectaţi metodele didactice vă recomandăm să faceţi uz de informaţiile indicate mai sus şi să
utilizaţi metode ca explicaţia, exerciţiul, brainstormingul, studiu de caz.
Evitaţi monologul şi termenii juridici!
183
Menţineţi contactul vizual cu clasa şi încurajaţi şi persoanele prezente la activitate să renunţe la discursul clasic.
Folosiţi exemple şi analizaţi situaţii de caz din localitatea dvs.
Evident, dacă consideraţi că sunt şi alte metode care vă ajută să atingeți obiectivele propuse, ele pot fi utilizate, rămâne la
discreţia Dvs. Sugestiile noastre sunt cu titlul de recomandare.
Materiale necesare: tablă şi cretă, preferabil să utilizaţi cretă de două sau trei culori deoarece atunci când subliniem cu
altă culoare cuvintele pe care dorim să le scoatem acestea se reţin mai uşor de către elevi. Dacă dispuneţi de suport şi foi flipchart,
Persoane prezente la activitate: profesor/diriginte, poliţistul de sector.
Descrierea succintă a activităţilor
A. Moment organizatoric.
B. Captarea atenției copiilor asupra temei activităţii propuse.

Profesorul: Dragi elevi, aşa cum am stabilit la activitatea precedentă, azi vom discuta despre consecinţele nerespectării
normelor juridice. La activitatea noastră este azi prezent poliţistul de sector pe care îl rog să se prezinte.
Poliţistul salută copiii şi îşi prezintă numele, prenumele şi funcţia. Pentru a satisface curiozitatea elevilor şi a spori gradul
de credibilitate, recomandăm poliţiştilor să ofere câteva detalii ce ţin de activitatea lor în poliţie.
Poliţistul:„Bună ziua! Mă numesc …., sunt ofiţer de sector în s. Pîrliţa, r-nul Ungheni. Activez în poliţie din anul 2001, dar
în localitatea Dvs. sunt de câteva luni. Am acceptat cu entuziasm propunerea doamnei dirigintă de a fi prezent azi la această lec-
ţie pentru a discuta aspecte legate de prevenirea delincvenței. Atât în cadrul acestei ore, cât şi ulterior îmi expun disponibilitatea
de a vă răspunde la întrebări. Dacă aveţi întrebări, mă puteţi găsi la sectorul de poliție în orele de program (se enunţă programul)
sau la numărul de telefon (se dictează numărul de telefon).
Exercițiul de reflecție. Întrebaţi elevii ce cred ei: Ce sunt pedepsele? Copiii trebuie să răspundă pentru infracţiunile să-
vârșite?
După ce copiii epuizează toate răspunsurile, profesorul vine cu explicaţia:
Profesorul: „Până în prezent sunt multe cercetări care pun în discuţie întrebarea dacă adolescentul/copilul trebuie să fie
pedepsit pentru infracţiunile săvârșite la fel ca şi cei adulţi9. Faptul că infracţiunea a fost săvârșită de un copil, nu este o scuză
pentru a exclude culpabilitatea acestuia, important este că pedepsele penale trebuie să fie aplicate în altă formă decât faţă de cei
adulţi. Pedepsele penale aplicate celor adulţi nu sunt valide şi în cazul copiilor deoarece copiii, aşa cum am vorbit la activităţile
precedente, nu au nici experienţa de viaţă şi nici nu sunt dezvoltaţi ca şi adulţii. Persistenţa multitudinilor de diferenţe între adult
şi adolescent necesită o atenţie deosebită în aplicarea pedepselor penale. Însă să nu înţelegeţi greşit, diferenţa dezvoltării psihice
a adolescentului nu este o scuză pentru comportamentul infracţional al acestuia. Aplicarea pedepsei asupra minorilor şi asupra
adulţilor are drept scop minimalizarea săvârșirea infracţiunilor.
Brainstorming. Ce tipuri de pedepse cunoaşteţi? Cine aplică pedepsele?
Notă: în timp ce elevii îşi spun opiniile profesorul scrie pe tablă sugestiile elevilor.
Profesorul:„Aşa cum aţi specificat pedepsele pot fi aplicate de către părinţi, profesori sau de către organele de drept. Există
medii familiale sau şcolare care impun o disciplină excesiv de autoritară, întemeiată pe măsuri severe de constrângere. Scopul
9
Steinberg & Scott, 2003.
fundamental al disciplinei în aceste medii constă, pe de o parte, în impunerea forţată a unor cerinţe şi reguli, iar pe de altă parte,
în obţinerea unei conduite docile din partea copilului, în virtutea fricii şi a supunerii10.
Exercițiul de reflecție. Întrebaţi elevii dacă cunosc familii în care părinţii aplică pedepse severe pentru orice greşeală? Ce
cred ei despre aplicarea pedepselor fizice?
Profesorul: „De fapt cea mai mare parte a cercetărilor au demonstrat că pedeapsa fizică este o formă ineficientă de a
disciplina un copil, deoarece comportamentele stabile nu se schimbă, iar performanţa educaţională (reuşita şcolară şi notele)
a copilului nu creşte. Pe de altă parte, pedepsele fizice afectează negativ dezvoltarea psihică, socială şi promovează atitudini
pro-violenţă în rândul tinerilor.11 Evident că efectele psihologice ale pedepsei variază de la o persoană la alta. Chiar dacă deseori
sunt reversibile, totuşi efectele psihologice ale pedepsei în unele cauze pot fi şi îndelungate. Pe lângă pedepsele aplicate de pă-
rinţi atunci când nu îşi fac temele sau vin târziu acasă, pentru a-i disciplina şi statul a elaborat un şir de pedepse pentru oamenii
care săvârșesc infracţiuni. Despre pedepsele penale şi cum ele se stabilesc ne va vorbi poliţistul de sector.
Poliţistul: Pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a acelor persoane
care au săvârșit infracţiuni. Pedeapsa penală se aplică de instanţele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârşit
infracţiuni, în speranţa că acestea vor conştientiza că au greşit şi nu vor mai săvârşi aceste infracţiuni. Minorilor care au împlinit
16 ani le pot fi aplicate pedepse ca munca neremunerată în folosul comunităţii. Adică instanţa va stabili un număr de ore pentru
când copilul va presta munci gratuite în folosul comunităţii, ex. va face curățenie în parc.
În cazul copiilor pedeapsa cu închisoare se aplică doar în situaţii excepţionale. Ex. atunci când s-a săvârșit un omor. La stabi-
lirea categoriei şi termenului pedepsei, instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite, de motivul acesteia, de
persoana celui vinovat, de circumstanţele cauzei ce atenuează ori agravează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra
corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. Copiilor nu li se aplică aceleaşi pedepse
ca şi adulţilor, pentru că ei nu au ajuns la nivelul de maturitate psihică a adulţilor, neavând nici experienţă de viaţă atunci ei pot fi
repete duşi în eroare sau sugestionaţi de către adulţi. La individualizarea pedepsei instanţa de judecată ţine cont şi de condiţiile
de educaţie şi de trai ale copilului. Indiferent cât de indulgentă nu ar fi legea cu copiii, noi trebuie să depunem tot efortul ca
numărul copiilor care este în conflict cu legea să fie mai mic. Mesajul către Dvs. este să nu vă lăsaţi sugestionaţi de persoanele
mai mari, dacă nu sunteţi sigur că ceea ce vi se propune este sau nu o infracţiune, adresaţi-vă părinţilor, profesorilor după ajutor.
Dacă aveţi nevoie de sfatul meu şi vă pot fi util, eu vă stau la dispoziţie”.
Evaluarea lecţiei
Profesorul. „Pentru că am ajuns la finalul lecţiei am să vă rog să răspundeţi la următoarele întrebări:
Ce este pedeapsa?
Ce tipuri de pedepse cunoaşteţi?
Cine aplică pedepsele?
Ce trebuie să facem ca să nu ajungem în conflict cu legea?”
10 Cucoş C (coord) ş.a., Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Ed. Polirom, 1998, p.293
11 Gershoff, 2002; Hyman & Perrone, 1998.
185
4.5 LISTA SUBIECTELOR PROPUSE A FI DISCUTATE CU ELE-

VII LA DISCIPLINA EDUCAŢIA CIVICĂ
Sugestiile de conţinut pentru orele de Educaţie civică sunt indicate în Curriculum gimnazial elaborat şi aprobat de Ministerul
Educaţie. Având la bază curriculum enunţat, vă recomandăm să folosiţi materialele şi sugestiile formulate în acest document la
orele de Educaţie civică, după cum urmează:
CLASA A V-A
1. Asemănări şi diferenţe ale fiinţelor umane.
2. Valorile şi normele morale în familie, societate.
3. Roluri în diferite grupuri sociale.
4. Drepturile şi responsabilităţile copilului. Convenţia cu privire la drepturile copilului.
5. Dreptul la viaţă: responsabilităţi şi angajamente.
6. Abuzul şi violenţa: riscurile asociate acestora.
CLASA A VI-A
1. Rolul comunicării în exprimarea unicităţii persoanei.
2. Stăpânirea emoţiilor pentru o comunicare eficientă.
3. Conflicte: cauze, tipuri, atitudini.
4. Căi de soluţionare a conflictelor.
5. Drepturile şi responsabilităţile copilului acasă, la şcoală, în comunitate.
6. Democraţia: valori şi principii, reguli şi norme.
7. Reacţiile emoţionale şi efectele lor. Controlul emoţiilor.
8. Exploatarea muncii minorilor: pierderi şi recompense.
CLASA A VII-A
1. Prejudecăţi şi stereotipuri: manifestări şi efecte.
2. Autoanaliza şi autoeducaţia. Importanţa lor pentru modelarea relaţiilor interumane.
3. Instituţii de protecţie a drepturilor omului la nivel local, naţional şi internaţional.
4. Delicvenţa juvenilia şi căi de prevenire.
CLASA A VIII-A
1. Eficienţa persoanei. Idealul persoanei.
2. Societatea civilă şi iniţiativele cetăţeneşti.
3. Prietenia şi iubirea: factorii care influenţează implicarea/neimplicarea în relaţii sexuale.
4. Repere etice şi psihologice de depăşire a stărilor emoţionale şi anticiparea evoluării acestora în comportamente de-
lincvente (copierea, mituirea, agresiunea şi autoagresiunea, abandonul, vagabondajul, proxenetismul, prostituarea,
consumul, păstrarea şi comercializarea drogurilor etc.).
5. Adevăr şi manipulare în sursele de informaţii (colegi, mass-media, familia, instituţii, spoturi publicitare).
CLASA A IX-A
1. Prevenirea şi soluţionarea echitabilă a conflictelor în limita normelor morale şi juridice. Familia – prima mea aparte-
nenţă de grup. Funcţiile familiei.
2. Rolul familiei în dezvoltarea calităţilor de bun părinte.
3. Funcţionarea în sistem a drepturilor, libertăţilor şi responsabilităţilor oamenilor. Restrângerea exerciţiului unor drep-
turi sau al unor libertăţi.
4. Căi decente de depăşire a barierelor, dificultăţilor, stărilor de depresie, anxietate, stres. Serviciile care acordă ajutor şi
asistenţă socială, psihologică.
Planificare. Pentru a oferi consecvenţă şi coerenţă în realizarea activităţilor de prevenire, vă recomandăm ca planificarea
subiectelor de conţinut să fie realizată în luna august înainte de începerea orelor de curs. Planificarea în timp a activităţii îi
direcţionează şi responsabilizează pe profesor şi elevi.
În predarea temei Delincvenţa juvenilă şi căile de prevenire inclusă în curriculum pentru clasa VII vă recomandăm să
faceţi uz de suportul metodic şi informaţional prezentat mai jos.
4.6 UNELE EXEMPLE CUM POT FI PUSE ÎN DISCUŢIE ANUMITE SUBIECTE LA

DISCIPLINA EDUCAŢIA CIVICĂ
TEMA 1. DELINCVENŢA JUVENILĂ ŞI CĂILE DE PREVENIRE
Actualmente copiii sunt asaltaţi de un flux mare de informaţii ce se referă la crime, justiţie, copii victime etc. Zilnic mass-me-
dia difuzează ştiri ce abordează subiecte legate de crime odioase sau alte infracţiuni. Pentru că copiii nu gândesc ca şi adulţii şi
nici nu au experienţa de viaţă a maturilor, asemenea ştiri ar putea fi percepute distorsionat. Adică copiii nu asimilează mesajul
educativ „ceea ce s-a întâmplat este o faptă rea, se pedepseşte de lege şi, respectiv, eu nu trebuie să fac asta”, ci invers, ar putea fi
înţeles ca o modalitate de a te pune în valoare. Un asemenea scenariu este posibil şi din considerentul că adolescenţii sunt uşor
sugestionaţi, pentru ei „orice bădărănie” se poate percepe ca o modalitate de conturare a statului de lider sau de a atrage atenţia
părinţilor care îi ignoră şi orice recomandare din partea maturilor este privită ca interdicţie sau ca ceva nu este de actualitate. În
situaţia în care părinţii sau şcoala nu oferă consecvent explicaţii cu referire la faptele interzise de lege, consecințele ce survin pen-
tru copil când a încălcat legea sunt grave. Copiilor le este dificil să facă o opţiune corectă atunci când sunt în situaţii de risc. Prin
această activitate ne propunem să formăm la elevii de clasa a VII-a o viziune clară asupra conceptelor de deviantă, delicvenţă şi
vârsta la care apare răspunderea penală.
Durata activităţii este de 45 min. Materialul prezentat mai jos poate fi folosit în cadrul a două activităţi a cate 45 min.
Metode şi procedee. În realizarea activităţilor de prevenire, deosebit de importantă este maniera în care se prezintă
conţinutul şi cum sunt cointeresaţi elevii, mai cu seamă copiii dificili să fie activi şi să participe activ la dezbaterea subiectelor
vizate. Când selectaţi metodele didactice, vă recomandăm să faceţi uz de informaţiile indicate mai sus şi să utilizaţi metode ca
explicaţia, exerciţiul, brainstormingul, studiul de caz. Evident, dacă consideraţi că sunt şi alte metode care vă ajută să atiungeţi
obiectivele propuse, ele pot fi utilizate, rămâne la discreţia Dvs. Sugestiile noastre sunt cu titlul de recomandare.
Recomandări
• Evitaţi critica excesivă, reproşurile, cicăleala, amenințările, lipsa de consecvenţă, negarea emoţiilor copiilor con-
duc la formarea unei atitudini circumspecte şi negative faţă de aceste activităţi.
• Exemplificaţi cazuri reale din localitatea, raionul în care locuiţi şi faceţi legătură cu ceea ce vedeţi în localitate.
• Nu folosiţi termeni complicaţi şi nu “bombardaţi” elevii cu noţiuni pe care nu le înţeleg deoarece există riscul de a
crea confuzii şi a diminua interesul
187
Materiale necesare: tablă şi cretă, preferabil să utilizaţi cretă de două culori deoarece atunci când subliniem cu altă cu-
loare cuvintele pe care dorim să le scoatem în evidenţă se reţin mai uşor de către elevi. Dacă dispuneţi de suport şi foi flipchart,
Finalităţi. La sfârșitul activităţii copiii vor fi capabili:
• Să înţeleagă ce comportamente sunt considerate delincvente şi să le identifice pe cele proprii;
• Să evalueze dacă nu cumva comit fără să ştie anumite comportamente delincvente etc.;
• Să identifice şi să nu se comporte cum nu trebuie.
C. Moment organizatoric.
Captarea atenției copiilor asupra temei activităţii propuse.

Profesorul: „Dragi elevi, aşa cum vedeţi pe tablă tema noastră de azi se numeşte Delincvenţa juvenilă şi căile de
prevenire. Deseori aţi auzit termenul delincvenţă juvenilă şi la sigur au apărut diverse neclarități legate de conţinutul lui. Ca
spulberăm orice nedumeri, în cadrul acestei lecţii vom învăţa ce comportamente sunt considerate delincvente şi cum le identi-
fice pe cele proprii. Vă încurajez să nu ezitaţi să ridicaţi mâna atunci când apare o întrebare legată de acest subiect, pentru ca să
epuizăm orice nedumerire ori neclaritate”.
D. Comunicarea noilor cunoştinţe

Profesorul: „Din experienţă cunoaştem că societatea impune oamenilor obligaţia de respectare a anumitor norme sociale,
care îmbracă forma unor reguli de conduită. De regulă, aceste norme sunt recunoscute şi acceptate de toţi membrii comunităţii.
Aceste norme conţin anumite reguli şi recomandări, adică anumiţi paşi ce trebuie urmaţi, dar şi idei de sancţiune care apar în
cazul încălcării lor.
În situaţia în care un copil sau un matur se abate de la normele acceptate în interiorul grupului, al unei instituţii, societăţi,
suntem în situaţia unei conduite dezadaptate sau comportament deviant. Am putea spune că devianţa conduce la apariţia unui
conflict între omul (copil sau adult) ce sfidează normele şi grupul căreia îi aparţine”.
Notă: Vă recomandăm să desenaţi pe tablă sau pe foi flipchart schema 1 de mai jos atunci când explicaţi elevilor ce este
devianţa.
Schema 3. Structura şi conţinutul devianţei
DEVIANŢA
Modificări comportamentale
Tulburări de relaţionare cu părinţii,
minciună, inconsecvenţă
profesorii, colegii şi încălcarea regulilor
comportamentală, violenţe verbale,
colectivităţii şcolare sau extraşcolare
fumatul ostentativ etc.
Exerciţiu12. Folosind metoda braistormingul-lui cu ajutorul elevilor se vor identifica şi defini termenii ce implică delinc-
venţa juvenilă.
Profesorul: „În cele ce urmează am să vă rog să numiţi comportamente care credeţi voi că sunt deviante, adică sfidează/
încalcă normele impuse în societatea noastră”.
Notă: Elevii vor numi conduite ca minciuna, fumatul, bătaia, furtul etc. După ce s-au epuizat toate sugestiile elevilor, pro-
fesorul subliniază cu culoare albastră conduitele deviante şi cu culoare roşie acele delincvente şi explică noţiunea de delincvenţă.
Profesorul „Copii, corect au fost enunţate conduitele deviante, dar cele ca furtul, vagabondajul, prostituţie etc. (subliniate
cu roşu) sunt fapte cu caracter socialmente periculos, prevăzute în Codul penal şi se încadrează în termenul de delincvenţă. Deci,
delincvenţa este considerată o formă mai gravă a fenomenului de devianţă şi reprezintă o faptă cu caracter socialmente peri-
culos prevăzut de legea penală şi care se săvârșește cu vinovăţie. În schema desenată pe tablă se reflectă relaţia dintre devianţă
şi delincvenţă. Altfel conduitele predelincvente cum ar fi neascultarea părinţilor, pot conduce la devianţă – ex. abandonul şcolar,
fumatul, folosirea expresiilor vulgare şi ulterior la delincvenţă – ex. copilul care a abandonat şcoala pentru a-şi cumpăra ţigări
fură bani din portmoneul unchiului când acesta vine în vizită”.
Notă: Vă recomandăm să desenaţi pe tablă sau pe foi flipchart schema 4 de mai jos atunci când explicaţi elevilor relaţia
dintre devianţă şi delincvenţă.
Schema 4. Relaţia dintre devianţă şi delnicvenţă
RELAŢIA DINTRE DEVIANŢĂ ŞI DELINCVENŢĂ
Predevianţă Devianţă Delincvență Criminalitate
Profesorul. „Pentru a înţelege mai bine relaţia dintre devianţă şi delicvenţă vă propun să analiză cazul lui Ilie.
Ilie are 11 ani şi este elev in clasa a IV-a. Din cei 4 copii ai familiei, doar Andrei şi Ştefan (fraţii gemeni din clasa a V-a) mai
frecventează şcoala, ceilalţi copii au abandonat-o, fie din motive de nepromovare a anului şcolar (2 ani consecutiv repetenţi),
fie din cauza absenţelor nenumărate. Când vine la şcoală, Ilie este uneori agitat în clasă, aparent fără un motiv serios, vrea sa
iasă afară “pentru a se linişti“. Vorbeşte urât doar cu colegii de clasă, în rest are relaţii bune de colaborare cu cei din clasele mai
mari, de a căror protecţie se bucură, precum şi de a fraţilor, care sunt gata să intervină în afara şcolii pentru “a rezolva situaţiile”.
Absentează şi de fiecare dată motivul este “nu am putut să vin”
La cei 11 ani, Ilie se află în evidenţa poliţistului de sector pentru că de mai multe ori împreună cu doi colegi din clasa IX a
furat de la vecini oglizile automobilului.
Profesorul: Acum vă rog să identificaţi care din conduitele lui Ilie sunt deviante şi care sunt delincvente. Ce trebuie să
facem dacă ne este cunoscut că un coleg procedează ca şi Ilie?
Profesorul: „Atunci când copilul este nesupravegheat de părinţi sau când fuge de la şcoală el caută refugiu în stradă.
Deseori în stradă copii sunt racolaţi de adulţi sau tineri care îi pune în valoare într-un mod negativ, adică îi implică în acţiuni
delincvente. Copiilor le este greu să facă distincţia când maturii sau tineri care îi abordează au intenții bune sau rele. De aceea
atunci când un coleg mai mare sau un matur se arată dornic să vă ajute să câștigați bani şi vă propun să faceţi lucruri interzise
12
Notă: opiniile copiilor sunt notate de profesor pe tablă.
189
trebuie să vă adresaţi părinţilor, bunicilor sau diriginetelui pentru ajutor. Nu vă sfiiţi să cereţi sfaturi! În unele cazuri, copiii comit
fără să ştie că fapta lor este interzisă de lege, de aceea ca să nu greşiţi mai întâi întrebaţi părinţi sau altă persoană ce vă inspiră
încredere, dacă ceea ce v-aţi propus să faceţi este permis sau interzis. La fel, anunţaţi dirigintele sau părinţii atunci când cunoaş-
teţi că un coleg sau un prieten planifică sau face lucruri interzise. Ştiu că cineva dintre voi o să întrebe, dar dacă dezvălui secretul
prietenului meu nu este asta trădare. Cu certitudine nu e trădare, pentru că intenţia voastră este de a îl proteja de o experienţă
negativă – să nu încalce legea. La sigur că mulţi dintre voi aţi fost în situaţia când doi colegi se bat şi atunci v-aţi pus întrebarea
cum să procedaţi.
Notă. Profesorul întreabă elevii: Au existat asemenea situaţii? Cum aţi procedat?
Uneori am putea fi tentaţi să spunem se bat şi ei aşa ca băieţii ... nimic grav... Ba e grav şi trebuie să anunţăm imediat
diriginta sau alt matur ca să intervină întrcât consecinţele pot fi mult mai grave decât noi admitem. Aşa s-a întâmplat şi într-o
şcoală din vecinătate (r-nul Căuşeni) în care doi băieţi din clasa a IV-a au început să se bată în curte, elevii mai mari în loc să
intervină să stopeze bătaia au început să bată din palme şi să alimenteze dorinţa de putere a bătăuşilor. Bătaia a continuat şi la
un moment dat unul din băieţi era pe punctul de îl strangula. Nenorocirea a fost evitată doar pentru că unul din copii a chemat
diriginta, în caz contrar consecinţele puteau fi fatale. Concluzia este că trebuie să cerem ajutorul adulţilor când noi sau colegii
noştri sunt în situaţia de a săvârși o faptă periculoasă ori această faptă este săvârșită împotriva lor”.
E. Evaluarea lecţiei.
Profesorul. „Pentru că am ajuns la finalul lecţiei, am să vă rog să răspundeţi la următoarele întrebări:
• Ce acţiuni credeţi că nu sunt permise de lege?
• Cui ne adresăm când nu ştim dacă ce ne propunem să facem este permis sau interzis de lege?
• Cum procedăm dacă cunoaştem că cineva din colegi încalcă regulile stabilite în şcoală sau în societate?
Profesorul. „Răspunsurile voastre îmi arată că tema de astăzi este înţeleasă, vă mulţumesc pentru activism. Data viitoare
vom vorbi despre cauzele delincvenţei şi vârsta la care un copil poate fi pedepsit penal dacă a săvârşit o infracţiune. Vă doresc o
zi cât mai bună”.
TEMA 2. DELINCVENŢA JUVENILĂ ŞI CĂILE DE PREVENIRE
A. Moment organizatoric.
B. Captarea atenției copiilor asupra temei activităţii propuse.

Profesorul:„Dragi elevi, la lecţia trecută am vorbit despre devianţă şi delincvenţă, am analizat faptele care nu sunt permise
de lege şi am concretizat că este necesar să raportăm cazurile de delincvenţă către maturi. Azi continuăm tema şi am să vă rog
să îmi spuneţi ce îi determină pe unii oameni să facă fapte interzise de lege?”
Exerciţiul de reflecţie. Deseori întâlnim oameni care încalcă aceste reguli impuse de lege.
Cum credeţi ce îi determină să acţioneze astfel?
Notă: Profesorul scrie pe tablă ideile expuse de elevi. Elevii vor numi factori ca „dorinţa de a avea bani”„sărăcia”„vor să
aibă şi ei lucruri scumpe” etc. După ce s-au epuizat toate sugestiile elevilor, profesorul subliniază cu culoare albastră expresiile
care ţin de factorii individuali şi cu culoare roşie expresiile ce ţin de factorii sociali.
După care folosind schema 5, explică elevilor relaţia dintre factorii ce determină trecerea la actul infracţional.
Schema 5. Relaţia dintre factorii ce determină un anumit comportament
FACTORI CE DETERMINĂ COMPORTAMENTUL DELICVENT
INDIVIDUALI SOCIALI CONDIŢII FAVORIZANTE
Determinări ereditare, Influenţele nocive Influenţele nocive

cât şi formarea/educar- ale prietenilor sau ale prietenilor sau
ea nefavorabilă situaţiilor concrete de situaţiilor concrete de
viaţă viaţă
Profesorul. „ Conduitele delincvente şi cele deviante rezultă de obicei din interacţiunea unor factori (cauze) individuali
(ex. tendinţa de a rezolva problemele prin violenţă fizică) şi sociali (ex. copilul s-a împrietenit cu băieţi mai mari care se află în
evidenţa poliţie pentru că au furat mai multe telefoane mobile), precum şi o serie de condiţii favorizante (ex. în autobuz copilul
vede că o domnişoară are geanta semideschisă şi un telefon de ultimă generaţie Fiind aglomeraţie, copilul profită de îmbulzeală
şi fură telefonul).”
Aşa cum aţi enumerat mai sus, factorii şi cauzele ce duc la apariţia delincvenţei juvenile sunt familia, şcoala şi societatea.
Familia este acel loc unde copilul trebuie să se simtă în siguranţă, iubit şi valorificat. Spre regret, nu toate familiile oferă copiilor
lor un mediu sigur şi protectiv. Atunci când părinţii nu acordă protecţie, sprijin şi supraveghere copiilor lor, creşte riscul ca aceştia
să devină delincvenţi.”
Exerciţiul de reflecţie. Întrebaţi elevii dacă cunosc familii în care copiii nu sunt îngrijiţi, iubiţi şi protejaţi? În aceste familii
au fost situaţii de delincvenţă?
Profesorul. „Este adevărat pot exista cazuri de delincvenţă şi în familiile unde copiii primesc mulţi bani şi puţină atenţie.
Aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Teo pe care vă propun să îl analizăm”.
Teo are 14 ani, este în clasa VII. Locuieşte în mare parte singur, mama este plecată de când avea 3 ani. După plecarea mamei
sale, Teo a rămas în grija bunicii. Mama revine în ţară rar, rămânând aici pentru foarte puţin timp. În discuţia cu diriginta, Teo
a menţionat că el şi mama sa sunt prea departe, însă este recompensat material şi probabil ar trebui să spună mulţumesc, dar
nu simte necesitatea...
Între Teo şi bunica sa deseori apăreau certuri. Bunica îi reproşa că mama lui munceşte ca să îi trimită bani, dar el este un golan.
Teo a început să lipsească nemotivat de la şcoală. Copiii spun că îl văd că „umblă pe drumuri”, fără să facă ceva. Cu colegii
de clasă comunică doar accidental, este mereu abătut şi evită discuţiile cu diriginta. Atunci când diriginta încearcă să iniţieze o
discuţie cu referire la motivul absenţelor, acesta devine necontrolat, părăseşte locaţia şi trântește uşa.
După un timp s-a aflat că Teo şi-a găsit nişte prieteni mai mari pe care îi ajuta să fure lucruri din casele oamenilor.
Să analizăm care au fost factorii comportamentului delincvent a lui Teo? Cum se putea evita un astfel de scenariu?” Încurajaţi
elevii să îşi expună opinia!
191
Profesorul. „După cum am văzut şi în studiul de caz analizat este foarte greu de surprins şi constatat care este ponderea
acestor factori individuali, sociali şi condiţii favorizante, în determinarea şi dezvoltarea comportamentului deviant. De cele mai
multe ori, motivaţiile individuale ale copilului devin presate, iar factorii de mediu declanşează actul deviant, oferind mijloace
prin care delincvența se perpetuează. Atunci când întâlniți dificultăţi în familie, nu ezitaţi să vă adresaţi dirigintelui sau altui
profesor pentru ajutor.”
Notă: Recomandăm să explicaţi interacţiunea dintre factorii individuali, sociali şi condiţiile favorizante folosind schema VI,
pe care trebuie să o printaţi.
Schema VI. Interacţiunea dintre factorii individuali, sociali şi condiţiile favorizante
Intereacţiunea cu persoane ce Dorinţa excesivă a copi- Naivitate Implicarea în acţi-

Factori de mediu
oferă copilului modele negative lului de a obţine diverse uni delicvente
satisfacţii prin bani
Motivaţii individ- Interacţiunea cu sistemul

MANIPULARE uale presante de justiţie
Profesorul. „Noi am studiat că familia, şcoala şi societatea îl obligă pe copil să se supună comportamentului continuu
de adaptare şi remodelare în funcţie de cerinţele şi exigenţele părinţilor, profesorilor etc. Pentru a evita situaţiile de devianţă
şi delicvenţă, omul este constrâns să asimileze noi cunoştinţe şi valori, dar şi să renunţe la atitudini şi valori personale, care se
dovedesc nefuncționale (periculoase). Persoanele care nu se adaptează ignoră constant sau resping voit cerinţele şi exigenţele
mediului, suprasolicitând în schimb dorinţele şi necesităţile individuale, riscă să fie pedepsiţi”.
Evitaţi monologul!
Exerciţiul de reflecţie. Întrebaţi elevii ce cred ei că este pedeapsa? Copiii pot fi pedepsiţi penal dacă încalcă legea?
Profesorul. „Pedeapsa este concepută ca un mecanism de control al comportamentelor individuale ale oamenilor. Pedep-
sele pot îmbrăca diferite forme, dar cea mai aspră pedeapsă este pedeapsa penală.
Un copil poate fi pedepsit penal nu numai dacă a atins vârsta minimă a răspunderii penale. În Republica Moldova vârsta
minimă a răspunderii penale începe la 14 ani. Se presupune că la vârsta de 14 ani un minor este dezvoltat suficient sub aspect
psihomoral şi prezintă gradul de maturizare necesar înţelegerii semnificaţiei social-juridice, a acţiunilor sau inacţiunilor sale în
raport cu exigenţele legii penale. Copilul care nu a împlinit 14 ani nu răspunde penal, deci nu îi poate fi aplicată pedeapsa penală.
Trebuie să cunoaştem că toţi copiii care au împlinit vârsta de 16 ani pot fi atraşi la răspundere penală.
Persoanele care au vârsta între 14 şi 16 ani răspund penal numai pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: omor, prun-
cuidere, vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, viol, răpirea unei persoane, pri-
vaţiunea ilegală de libertate, acţiuni violente cu caracter sexual, furt, jaf, tîlhărie etc.
Notă: scrieţi pe tablă infracţiunile pentru care răspunderea penală apare la 14 ani, cum ar fi furtul, jaful, violul, omorul.
C. Evaluarea lecţiei.
Profesorul. „Pentru că am ajuns la finalul lecţiei, am să vă rog să răspundeţi la următoarele întrebări:
• Teo va fi pedepsit penal pentru furt? Argumentaţi răspunsul.
• Pentru care infracţiuni copiii răspund penal de la vârsta de 14 ani?
4.7 SUGESTII PENTRU ACTIVITĂŢI EXTRACURRICULARE

Activităţile extracurriculare reprezintă un autentic instrument de integrare socială a elevilor problemă, de dezvoltare a soli-
darităţii în grupul de elevi, formare a relaţiilor constructive între elevi şi părinţii lor etc.
Elevilor le place să participe la astfel de activităţi deoarece ele prezintă o mare flexibilitate, abordează subiecte şi domenii
pe interesul lor şi nu sunt evaluaţi de către profesor. Sugestii de conținut cu referire la domeniile ce pot fi abordate în cadrul
activităţilor extracurriculare organizate cu participarea copiilor:
CLASA V-A
1. Să ne cunoaştem regulile noastre.
2. Ce înseamnă emoţia? Ce determină emoţiile noastre?
3. Ce este bătaia? Cum procedez când se bat doi colegi?
CLASA VI-A
1. Componentele personalității (temperament, caracter).
2. Emoţii confortabile/inconfortabile. Gestionarea emoţiilor.
3. Care sunt faptele interzise de lege? Cum se pedepsesc?
4. Ce este furtul? Ce se poate întâmpla cu un copil când a furat?
5. La cine mă adresez când nu ştiu cum să procedez sau am o problemă?
CLASA VII-A
1. Autocunoaşterea şi autoaprecierea
2. Controlul emoţiilor.
3. Impulsivitatea. Agresivitatea.
4. Ce este infracţiunea? Ce fel de infracţiuni există?
5. Violenţa între adolescenţi. Care sunt consecinţele actelor violente şi cum se pedepsesc?
CLASA VIII-A
1. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare.
2. Tehnici de soluţionare a conflictelor.
3. Ce este pedeapsa penală? Un copil poate fi pedepsit dacă a săvârşit o infracţiune?
4. Violul. Cum se pedepseşte violul? Cui mă adresez dacă am fost agresat/agresată sexual?
CLASA IX-A
1. Stima de sine.
2. Conflicte şi comportamente.
3. Ce este un proces penal? Cine participă la procesul penal?
4. Copilul victimă sau martor într-un proces penal.
Mai jos vă prezentăm un model ce poate fi utilizat în cadrul activităţilor extracurriculare şi vă recomandăm să consultaţi
compartimentul destinat psihologilor unde veţi găsi şi alte instrumente utile.
193
Sugestii de conținut cu referire la domeniile ce pot fi abordate în cadrul activităţilor extracurriculare organizate cu partici-
parea părinţilor:
1. Disciplinarea ca metodă de învățare comportamentală.
2. Emoţii şi abilităţi emoţionale.
3. Dezvoltarea abilitaţilor sociale ale copilului.
4. Convingerile părinților privind comportamentele copiilor – copil conflictuos, copil neliniştit, copil timid.
5. Comportamentele problematice ale copilului.
6. Provocările relaţiei părinte – puber/adolescent. Cum sa fim părinți responsabili pentru adolescenţii noştri.
Planificare. Considerăm util ca planificarea activităţilor extracurriculare să fie făcută în primele două săptămâni din luna
septembrie, după consultarea opiniei elevilor şi părinţilor. Atunci când planificaţi activităţile extracuriculare, vă recomandăm
să solicitaţi opinia elevilor cu referire la domeniile şi subiectele ce prezintă interes pentru ei şi urmează a fi dezvoltate în cadrul
activităţilor extracurriculare. Explicaţi elevilor că foile pe care indică sugestiile nu trebuie semnate, respectiv, nimeni nu va şti
cine şi ce a scris. Sigur, că din dorinţa de a apărea într-o lumină mai bună în faţa profesorului, unii copii ar putea să scrie subiecte
legate de materiile şcolare sau să nu fie sinceri în opţiunile lor. Pentru a nu fi puşi într-o astfel de situaţie, vă recomandăm să con-
fecţionaţi dintr-o cutie de carton o „urnă mobilă” şi să încurajaţi elevii să pună în ea foile pe care au scris sugestiile şi propunerile
pentru activităţile extracurriculare. Un exerciţiu similar vă recomandăm să îl aplicaţi şi în cazul părinţilor atunci când planificaţi
activităţile extracurriculare la care vor participa părinţii.
4.8 UNELE EXEMPLE CUM POT FI DESFĂŞURATE ACTIVI-

TĂŢI EXTRACURRICULARE
Tema: Depăşirea dificultăţilor de relaţionare a adolescenţilor cu părinţii, profesorii şi colegii
Durata activităţii este de 45 min. Materialul prezentat mai jos poate fi folosit în cadrul a două activităţi a câte 45 min.
Metode şi procedee. În realizarea prezentei activităţi vă recomandăm să împărţiţi clasa în două grupe. În ceea ce priveşte
grupele de elevi, ideal ar fi să se lucreze cu 10-12 copii. Aceasta pentru ca, în colectivele numeroase, nu toţi copiii au şansa de a
se implica în exerciţiile din clasă şi, în plus, mai cu seamă în colectivele problemă (ex. în clase în care relaţiile între elevi sunt ostile
sau sunt elevi ce prezintă comportamente deviante etc.), riscul perturbării activităţii este mult mai ridicat.
Când selectaţi metodele didactice vă recomandăm să faceţi uz de informaţiile indicate mai sus şi să utilizaţi metode ca
explicaţia, exerciţiul, brainstormingul, studiul de caz. Evident, dacă consideraţi că sunt şi alte metode care vă ajută să atingeți
obiectivele propuse, ele pot fi utilizate, rămâne la discreţia Dvs. Sugestiile noastre sunt cu titlul de recomandare.
Atunci când programaţi activităţi cu părinţii, vă recomandăm să se lucreze cu grupe de 10-12 părinți, deoarece se
facilitează participarea lor la discuţii şi exerciţii şi o implicare mai activă la curs. În situaţia în care părinții din grup au un nivel
mediu de educaţie (maxim nouă clase), se recomandă ca numărul maxim de membri să fie de 5-7, pentru a putea răspunde mai
bine tuturor nevoilor şi întrebărilor acestora. Este necesar să li se ofere acestor participanţi explicaţii adecvate, bazate pe exemple
practice şi studii de caz, într-un limbaj care sa excludă utilizarea termenilor de specialitate.
Material necesare: tablă şi cretă, preferabil să utilizaţi cretă de 2 culori. Dacă dispuneţi de suport şi foi flipchart vă reco-
mandăm să folosiţi marchere de diferite culori (4/5 culori), foi format A4 într-un număr egal cu cel al numărului de elevi prezenţi
la activitate.
Descrierea succintă a activităţilor
A. MOMENT ORGANIZATORIC.
B. CAPTAREA ATENȚIEI COPIILOR ASUPRA TEMEI ACTIVITĂŢII

PROPUSE.
Profesorul scrie titlul lecției pe tablă sau îl postează cu ajutorul mijloacelor tehnice şi precizează scopul şi obiectivele stabilite
pentru activitatea respectivă.
Profesorul: Dragi elevi, aşa cum am stabilit la activitatea precedentă, azi vom discuta despre particularitățile de dezvoltare
ale adolescenţilor, precum şi despre prevenirea dificultăţilor de relaţionare a adolescenţilor cu părinţii, profesorii şi colegii.
După cum se ştie, adolescenţa este vârsta contradicţiilor, dificultăţilor. Este o etapă de trecere de la copilărie la maturitate,
este vârsta marilor transformări anatomice, fiziologice, psihice, sociale. E cert că este o vârstă decisivă în dezvoltarea personali-
tăţii, în formarea identităţii. În această vârstă se evidenţiază în special profilul relaţional.
Componentele profilului relaţional sunt în strânsă legătură cu sferele personală, familială, şcolară şi socială. O importanţă
semnificativă în aceste sfere o are comunicarea cu părinţii, pedagogii, semenii, cu persoane semnificative, cu grupul extraşcolar.
În sfera personalităţii se constată diverse schimbări la nivel cognitiv, afectiv, comportamental. Vă recomandăm să desenaţi pe
tablă schema VII ca să descrieţi mai explicit aspectele legate de dinamica personalităţii adolescentului.
Schema VII. Dinamica personalităţii adolescentului.
Profesorul: Adolescentul, trece prin conştientizarea de sine, versus confuzia de roluri
Debutul independenței sociale.13 Persoanele de vârstă adolescentă par a fi mature fiziologic, dar totuşi din punct de
vedere afectiv unii dintre ei pot fi asemănători “unor copii de trei ani care cred în puterea lor
absolută” şi că “toată lumea se roteşte în jurul său”.14 Adolescentului îi este specifică trecerea
rapidă de la o stare afectivă la alta, izbucniri emotive. Deseori această instabilitate afectivă
Identitatea vocațională devine impulsul în efectuarea unor fapte sau luare a anumitor decizii pripite15 şi îl poate
determina pe adolescent să săvârșească fapte interzise de lege.
Capacitatea de a lua decizii este imatură şi autonomia acesteia este redusă, adolescenţii
Cristalizarea conștiinței sunt mult mai vulnerabili comparativ cu adulţii în cazul în care se află în condiţii coercitive, iar
deseori când sînt implicaţi în săvârșirea de infracţiuni ei sunt sub influenţa excitării emoţionale
atât negative, cît şi pozitive16. Adolescenţii îşi asumă anumite comportamente de risc, mai mult
decât cei adulţi, ei mai puţin apreciază efectul, rezultatul acestor comportamente pentru viitor şi gândesc în termeni de “aici şi acum”.
Un rol deosebit în evoluţia acestora îl are grupul
Schema VIII.
de semeni din care adolescentul face parte.17 Relaţiile
cu semenii devin mai importante decât relaţiile cu
cei adulţi. Din această cauză, multe dintre infrac-
ţiuni, dacă nu direct, atunci indirect, sînt efectuate
sub presiunea grupului din care face sau din care ar
dori să facă parte adolescentul.18
Vă recomandăm să desenaţi pe tablă această
schema (VIII) care vă va ajuta să explicaţi mai uşor
cum se formează conceptul despre sine la adoles-
13
Şchiopu & Verza, 1997.
14
Marion, 1959.
15
Şchiopu & Verza, 1997.
16
Steinberg & Scott, 2003.
17
Efimkina, 1995.
18
Williams & Sickles, 2002; Vinokur, 1971.
195
cenţi.
Sistemul valoric al preadolescentului este în formare. Pe parcursul preadolescentei are loc o analiză profundă şi o apreciere
serioasă a experienţei individuale deja acumulate, are loc determinarea poziţiei de viaţă, precum şi revizuirea atitudinii faţă de
oameni, societate. Drept urmare, deseori în comportamentul adolescentului se manifestă reacţii specifice la influenţele micro-
mediului social, care corespund normelor sociale sau care se referă la devianţă.
Brainstorming. Întrebaţi-i pe copii care sunt cele mai frecvente conflicte care apar între ei şi părinţii lor? Care sunt cauzele
conflictelor în relaţiile cu părinţii?.
Aşa cum am specificat, adolescenţii deseori intră în conflict cu adulţii şi prezintă conflicte deviante. Trebuie să menţionăm că
pe parcursul evoluţiei copilul percepe diferit normele şi normele disciplinare, după cum este reflectat în schema IX.
Schema IX. Percepţia regulilor şi normelor de către adolescenţi
Pentru a evalua activitatea de azi, propunem să facem un exerciţiu.
Stadiul realismului moral (pînă la Noi am stabilit la început că la aceste activităţi nu vom evalua abilităţile
7-8 ani). Regulile şi normele disciplinare de învăţare şi, respectiv, nimeni nu va primi notă, aşa că nu ezitaţi să vă
acţionează ca dispoziţii exterioare implicaţi.
Exerciţiul. Împărţim o foaie de flipchart în câteva coloniţe, fiecare
coloniţă va fi însemnată cu litere de la A la G.
Promovarea asaltului de idei pe tema conflictului dintre adolescent şi
Stadiul cooperării adult, cuvinte asociate cu conflictul, care vor începe cu una din literele în-
Atitudinile disciplinare sunt declanşate şi scrise în coloniţe (de ex.: A - agresivitate).
însoţite de conştiinţa morală
La finisarea asaltului de idei se pun în discuţie listele formate, partiici-
panţii oferă reciproc întrebări de concretizare.
Participanţii se împart în câteva grupe a câte 4-5 participanţi, fiecare
Stadiul autonomiei morale grupă îşi selectează o literă/coloniţă. Sarcina grupurilor este de a scrie câte o
Cerinţele morale se impun numai în scrisoare unui extraterestru, care nu ştie ce este conflictul dintre adolescent
măsura în care sunt acceptate de şi adult şi nu a auzit niciodată despre acest conflict. Scrisoarea „Conflictul
dintre adolescent şi adult este...” va conţine în mare măsură cuvintele din
coloniţa selectată. Un reprezentant al grupei dă citire scrisoarei compuse
de echipă.
Echipele se reformează pentru a alcătui o lozincă„Conflictul dintre adolescent şi adult este...”, după care o prezintă într-o
formă creativă.
Reflexie:
1. Cum a trecut procesul de scriere a scrisorii în grup?
2. Cum echipa a ajuns la un numitor comun în elaborarea lozincii? A fost uşor de a găsi o lozincă pentru cuvântul
conflict?
3. În urma lucrului ce nou aţi aflat despre conflictul dintre adolescent şi adult?
4. Vă este clar termenul dat? Ce a rămas neclar?
ANEXA 1
Testul „Cine sunt eu?”
Testul „Cine sunt eu?”, propus de M. H. Kuhn şi T. S. McPartland în 1954, identifică conţinutul şi calitatea imaginii de
sine. Subiecţilor li se propune să răspundă timp de 15 minute la întrebarea„Cine sunt eu?”, folosind în acest scop 20 de propoziţii.
Analiza testului prevede câteva proceduri.
În primul rând‚ este stabilit nivelul autoprezentării. Dacă au fost alcătuite nu mai mult de 8 propoziţii‚ se poate constata
asupra unei autoprezentări deosebit de lacunare. Subiectul nu cugetă asupra sa‚ se limitează la concluzii superficiale sau prea
poate nu doreşte să se cunoască. 9-17 propoziţii prezintă un nivel mediu‚ moderat al autocunoaşterii. Asemenea autoprezentare
mărturiseşte la fel despre lipsa de dorinţă a subiectului de a cugeta asupra propriei identităţi ori despre un control strict al
raţionamentelor despre sine‚ despre modestie‚ închidere în sine. 18-20 de propoziţii oferă subiecţii cu un nivel înalt al autopre-
zentării‚ conştienţi sau tinzând spre cunoaşterea structurilor eu-lui. Dar este nevoie şi de o analiză a conţinutului: dacă se repetă
aceleaşi calităţi‚ fapt care denotă prezenţa unei probleme prioritare‚ ele urmează a fi însumate şi calculate drept una. Dacă s-au
alcătuit mai mult de 20 de propoziţii‚ se poate constata despre o atenţie exagerată faţă de propria identitate‚ care mărturiseşte
despre supraealuarea sau prea poate subevaluarea de sine.
În al doilea rând‚ se calculează calităţile evocate în funcţie de conţinutul lor: cu referinţă la aspectul fizic‚ la rolurile şi sta-
tusurile sociale‚ la caracteristicile sociale sau la atribute cu conţinut filozofic. Exagerarea sau diminuarea numerică a unui grup
denotă anumite probleme: a celor fizice – legate de exterior; sociale – de încadrarea în mediu‚ psihologice – de interiorizare a
propriilor trăiri‚ filozofice – de abandonarea realului în favoarea unei lumi imaginare‚ fantastice. Poate fi calculată şi analizată
calitativ şi atitudinea faţă de sine pozitivă‚ negativă‚ indiferentă etc.
197
Data_________
Nume ________
Prenume_______
Cine sunt eu?

Scrieţi 20 de afirmaţi despre cine consideraţi că sunteţi, continuând afirmaţia: „Eu sunt ...”
1. Eu sunt
2. Eu sunt
3. Eu sunt
4. Eu sunt
5. Eu sunt
6. Eu sunt
7. Eu sunt
8. Eu sunt
9. Eu sunt
10. Eu sunt
11. Eu sunt
12. Eu sunt
13. Eu sunt
14. Eu sunt
15. Eu sunt
16. Eu sunt
17. Eu sunt
18. Eu sunt
19. Eu sunt
20. Eu sunt
P
P
199
PROGRAM DE PREVENIRE
A DELINCVENŢEI
JUVENILE
RAIONUL
UNGHENI/CĂUȘENI
Programul a fost elaborat în cadrul proiectului „Modele eficiente de implicare comunitară pentru prevenirea
delincvenţei juvenile în Republica Moldova”, implementat de Institutul de Reforme Penale în parteneriat cu Ambasada
Finlandei la Bucureşti.
Autori:
Victor ZAHARIA, doctor în drept, conferenţiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova, Director IRP, coordonator al
grupului de experţi (Cap. I).
Cornelia Adeola, Psiholog/psihoterapeut, Magistru in psihologie, Cercercetător în sănătate mintală (domeniul stigma)
Coordonator:
Daniela Groza, IRP
201
I. ASPECTE GENERALE
1.1 PRELIMINARII
Studiul „Situaţia actuală privind prevenirea delincvenţei juvenile în Republica Moldova”, realizat în cadrul proiectului „Mod-
ele eficiente de implicare comunitară pentru prevenirea delincvenţei juvenile în Republica Moldova” arată clar că
anumite categorii de copii au nevoie de grijă şi atenţie specială, aşa încât uşoarele abateri comportamentale ale lor să nu devină
comportamente delincvente.
În baza constatărilor studiului, în raionul Ungheni (dar şi în alte raioane în măsura existenţei capacităţilor) urmează
a fi desfăşurate atât programe de prevenire primară a delincvenţei juvenile (prin activităţi informative şi de responsabilizare
cu copiii şi părinţii lor în şcoli), cât şi activităţi de prevenţie secundară (în forma unor activităţi individuale şi de grup cu
copiii cu comportament deviant şi părinţii acestora).
Urmărind scopul de a contribui la reducerea numărului de cazuri în care copiii din raionul Ungheni intră în conflict cu legea,
programul are drept obiective:
• de a asista specialiştii în planificarea şi realizarea activităţilor de prevenire secundară a delincvenţei juvenile;
• de a consolida capacităţile locale de desfăşurare a activităţilor individuale şi de grup cu copiii cu comportament de-
viant;
• de a dezvolta elementele unui program replicabil de prevenire secundară a delincvenţei juvenile.
Ca şi în cazul programului de prevenţie primară a delincvenţei juvenile, acest program conţine elementele-cheie şi paşii
ce trebuie urmaţi de către specialist la inițierea unor asemenea activităţi. Este important însă de a analiza la fiecare etapă a
implementării programului şi la fiecare încercare de a-l aplica în raport cu beneficiarii, modalitatea în care se simt beneficiarii
care urmează programul, de a estima impactul programului şi de a-l adapta corespunzător.
Aplicarea programului are 2 condiţii sine qua non:
• existenţa unui mecanism de identificare/referire a potenţialilor beneficiari către specialistul care aplică programul;
• calificarea înaltă a persoanei care aplică programul, fiind necesare cunoştinţe speciale şi abilităţi în domeniul psiho-
logiei.
Ne exprimăm convingerea că acest program va fi aplicat de către specialiştii din instituţii publice şi private din raionul
Ungheni (dar şi din alte raioane), ceea ce va determina scăderea numărului de cazuri de intrare a copiilor în conflict cu legea, dar
şi la formularea unui program replicabil şi pentru alte raioane.
IRP aduce sincere mulţumiri celor care s-au implicat activ în elaborarea programului, celor care au examinat cu prudenţă
versiunile preliminare ale lui, formulând sugestii individual sau în cadrul evenimentelor publice.
1.2 NOŢIUNI ŞI TERMENI UTILIZAŢI

Prevenire primară – măsuri generale, programe, initiative orientate la persoanele care nu au fost vreodată implicate în
juvenilă.
Prevenire secundară – măsuri, programe, iniţiative orientate copiilor şi tinerilor care au fost identificaţi de către serviciile
Prevenire terţiară – măsuri, programe, initiative pentru copiii şi tinerii care sunt deja în contact cu sistemul de justiţie şi/
202 PROGRAM DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE (RAIONUL UNGHENI)
sau se reîntorc în comunitate, orientate spre reducerea riscului de recidivă prin tratament, educare şi reinserţie socială1.
Copii în situaţie de risc – copiii supuşi violenţei; copiii neglijaţi; copiii care practică vagabondajul, cerşitul, prostituţia;
copiii lipsiţi de îngrijire şi supraveghere din partea părinţilor din cauza absenţei acestora de la domiciliu din motive necunoscute;
copiii ai căror părinţi au decedat; copiii care trăiesc în stradă, au fugit ori au fost alungaţi de acasă; copiii ai căror părinţi refuză
să-şi exercite obligaţiile părinteşti privind creşterea şi îngrijirea lor; copiii care au fost abandonaţi de părinţi; copiii ai căror părinţi
au fost declaraţi ca fiind incapabili printr-o hotărâre judecătorească2.
1.3 PLANIFICAREA ŞI REALIZAREA ACTIVITĂŢILOR

Mai jos vom reflecta asupra a trei etape de realizare a activităţilor de prevenire secundară a delincvenţei juvenile: planifica-
rea, realizarea propriu-zisă și evaluarea.
Planificarea activităţilor de prevenire secundară a delincvenţei juvenile
În procesul de planificare a activităţilor de prevenire secundară a delincvenţei juvenile, trebuie să găsim răspuns la câteva
întrebări:
Cine?
În contextul evaluării situaţiei actuale, am constatat că există mai multe instituţii care ar avea capacitatea de a desfăşura şi
implementa acest program. Este vorba atât de instituţiile publice, cât şi de cele private care au specialişti cu calificarea necesară în
domeniul psihologiei;
Cu cine?
Parteneriatul este important în asigurarea că acest program implică beneficiarii care au cel mai mult nevoie. Astfel, fiecare
instituţie care identifică potenţiali beneficiari (copii cu comportament deviant) urmază a-i referi către program;
Cine şi ce face?
Distribuirea rolurilor e crucială. Organizarea activităţilor ar putea fi realizată de către instituţia de învăţământ în sate şi orice
serviciu public din localitate (în centrul raional nu neapărat instituţia de învăţământ deoarece copiii pot fi din diferite instituţii
de învăţământ). Implementarea programului, aşa cum spuneam mai sus, revine specialistului calificat din instituţia publică sau
privată. Mediatizarea disponibilităţii programului, identificarea copiilor care au nevoie şi referirea acestora către program urmează a
fi realizate de către fiecare instituţie publică sau privată;
Pentru cine?
Activităţile urmează a fi realizate cu elevii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 15 ani şi care au un comportament deviant. Cei care
au mai mare nevoie de aceste activităţi trebuie invitaţi cu precădere. Deoarece în anumite sate ar putea să nu existe un număr
suficient de potenţiali beneficiari din categoria de bază, pentru a desfăşura activităţile în grup, în program ar putea fi incluşi şi
alţi copii. Este important să înţelegem că beneficiarii programului nu trebuie stigmatizaţi, or ei vor participa la programe de
prevenţie primară a delincvenţei juvenile împreună cu semenii lor şi adiţional (nicidecum nu alternativ) la acest program de
prevenţie secundară. În contextul unui număr limitat de activităţi, în special în localităţile rurale, toţi copiii vor participa cu
interes sporit;
1
Handbook on the Crime Prevention Guidelines. Making them work, United Nations, New York 2010, p. 16. Deşi Principiile Naţiunilor Unite pentru prevenirea delincvenţei
juvenile (Principiile de la Riyadh) operează cu o uşoară altă conotaţie a termenilor, s-a decis a accepta această semnificaţie convenţională a termenilor, similar definirii lor în
Hotărârea Guvernului nr.270 din 08.04.2014 „Cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea,
asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului”.
2
Art.3 din Legea nr.140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, publicată la 02.08.2013 în Monitorul Oficial
nr.167-172, art. nr. 534; data intrării în vigoare – 01.01.2014.
203
Când?
Programul de lucru individual se va desfăşura aşa cum decide specialistul, atunci când identifică beneficiarul. Important e
să fie intervenţii prompte şi nu tardive. Lucrul cu un grup poate fi început atunci când este un număr suficient de participanţi
pentru lucrul în grup;
Unde?
Deşi este un aspect tehnic, urmează a fi decis din start. De regulă, asemenea activităţi pot fi desfăşurate în instituţia de
învăţământ (în sălile de clasă, în sala festivă/sportivă), dar şi în biblioteca sătească, la primărie sau orice altă sală cu o atmosferă
confortabilă etc.;
Ce anume?
Conform planificării.
1.3.2 REALIZAREA PROPRIU-ZISĂ A ACTIVITĂŢILOR DE PREVENIRE

SECUNDARĂ A DELINCVENŢEI JUVENILE
Structura şi conţinutul detaliat al programului este mai jos. În realizarea programului se va atrage atenţie la o multitudine de
factori, inclusiv felul în care planificăm realizarea activităţilor/sesiunilor/întâlnirilor (de ex. în sat în perioada strângerii roadei).
Reamintim, participarea la acest program e una benevolă şi, respectiv, trebuie să facem aşa încât copiii să aibă maxim beneficii
de la acest program, fără a dăuna planurilor şi intenţiilor lor prosociale (învăţătură, sport, lucru etc.) şi fără a implica costuri
adiţionale considerabile (călătoria din sat spre centrul raional dacă e prea anevoioasă).
1.3.3 EVALUAREA ACTIVITĂŢILOR DE PREVENIRE SECUNDARĂ A

Este de menţionat că luând în calcul capacităţile locale, nu avem în vedere o evaluare printr-o anumită metodologie com-
plexă a impactului programelor de prevenţie secundară a delincvenţei juvenile. Este mai degrabă o autoevaluare şi analiză
prospectivă a opiniei beneficiarilor referitor la ceea ce au realizat specialiştii.
După realizarea activităţii, specialistul urmează să căute răspunsuri obiective la câteva blocuri de întrebări:
• activitatea realizată corespunde necesităţilor beneficiarilor? ce au obţinut/cunosc nou beneficiarii? ce ar mai fi necesar
pentru a consolida rezultatele?
• ce cred beneficiarii despre subiectele propuse pentru discuţie, despre metodele şi felul în care s-a desfăşurat activi-
tatea?
• este nevoie de adaptat programul general sau planul nemijlocit al anumitei activităţi? trebuie adaptate, incluse sau
excluse, precizate anumite aspecte din materialele de suport? care sunt acţiunile mele/noastre ulterioare?
Acest exerciţiu trebuie făcut după fiecare activitate. Prin această modalitate vor spori capacităţile specialistului de realizare a
activităţilor şi vor fi adaptate materialele aşa încât să corespundă cât mai mult nevoilor şi aşteptărilor beneficiarilor.
II. LUCRUL INDIVIDUAL CU COPIII

ÎN SITUAŢIE DE RISC
2.1 MODEL DE INTERVENȚIE PE BAZA STUDIILOR DE CAZ
CAZUL 1
Ionel este în clasa a V-a la şcoala din oraşul S. Manifestă comportament deviant acasă şi la şcoală. Băiatul locuieşte împre-
ună cu mama şi bunica din partea mamei şi este crescut de acestea de la trei luni când a fost adus de mama lui din Italia. Tatăl
băiatului nu lucrează şi îi place să bea, este agresiv.
Mama are la dispoziţie foarte puţin timp pentru fiul ei. E plecată acum la muncă în Italia, fiindcă nu se descurcă cu banii, aşa
că bunica este cea care îl îngrijește şi se ocupă de educaţia copilului în cea mai mare parte a timpului. Ea îi i-a apărarea mereu,
nu-i refuză nimic niciodată copilului.
La şcoală, băiatul are probleme cu învăţătura şi disciplina. Nu respectă regulile clasei, vorbeşte urât cu colegii şi profesorii,
ba chiar s-a apucat şi de furat de la colegi. Intră în conflicte cu colegii, e agresiv cu cei din jur. Are prieteni cu mult mai mari cu
care se ocupă de furturi. Cu colegii din clasă nu se prea înţelege.
Elevul înregistrează rezultate slabe la învăţătură, atingând cu greu standardele minime de performanţă; riscă să rămână
repetent.
Tatăl îl depreciază, îl critică, îl minimizează constant şi refuză să îi ofere ajutor la lecţii atunci când acesta are problem,
respingând frecvent copilul.
Analiza cazului
Subiectul prezintă tulburări de comportament, perturbă permanent activităţile, încalcă frecvent regulile clasei, are difi-
cultăţi în menţinerea şi stabilirea relaţiilor interpersonale:
• manifestări frecvente: loviri ale colegilor, injurii, ameninţări, refuzul de a realiza o sarcină şi chiar de a vorbi;
• se integrează greu în grup;
• nu lucrează în echipă şi nu e acceptat de grup.
Bariere în calea învăţării:

• nu se implică în activităţile şcolare;
• diminuarea activităţii intelectuale ca urmare a unui consum nervos rapid;
• frecvenţa şcolară, de cele mai multe ori slabă, generează acumularea unor lacune în învăţare;
• sarcinile şcolare le consideră ca pe o pedeapsă, profesorul fiind pentru el un adversar.
Factorii psihosociali care au cauzat comportamentul deviant al

copilului:
• lipsa de timp şi afecţiune a părinţilor;
• agresivitatea verbală a părinților în prezenţa băiatului;
205
• agresivitatea verbală şi fizică a tatălui asupra fiului;

• anturajul băiatului cu modele negative de conduită.
Strategii şi intervenţii utile

• sunt importante atât identificarea, cât şi intervenţia precoce;
• stabilirea clară a regulilor şi aplicarea lor;
• antrenarea copilului în activităţi care să permită afirmarea sa;
• stimularea şi încurajarea comportamentelor adecvate, includerea elevului în activităţile extraşcolare (activitati sport-
ive, centre de pictură);
• motivaţia pozitivă (formulări de tipul: „dacă vei realiza ... vei obţine ....”);
• învăţaţi-l să devină empatic (să se pună în locul celui agresat);
• recompensaţi cel mai mic progres în evoluţia pozitivă a comportamentului lui.
Ajutor şi intervenţii ale unor persoane specializate

• consultarea psihologului, terapie psihologică cu implicarea tuturor factorilor educaţionali (familie, cadre
didactice etc.);
• consiliere individuală sau de grup, terapia prin artă;
• terapie prin muncă, activităţi: desen, muzică, sport etc.;
• programe de psihoterapie pentru tulburări emoţionale şi de comportament (tehnici de relaxare).
Plan de intervenție
Comportamentul-ţintă – întrerupe ora/jocul, plimbându-se printre bănci în timpul lecțiilor, este foarte agitat, nu
respectă regulile clasei şi vorbeşte urât cu cei din jur.
Analiza comportamentului
Forma de manifestare a comportamentului: vorbeşte tot timpul la subiecte care nu au legătură cu tema lecției,
este agitat, adresează cuvinte injurioase colegilor.
Frecvenţa: de 5-8 ori pe parcursul unei ore.
Latenţa: indiferent dacă ştie sau nu răspunsul la întrebarea învăţătorului, vorbeşte imediat, fără a da posibilitatea
învăţătorului să termine de formulat întrebarea.
Contextul de apariţie a comportamentului: în orice moment al lecției.
Scop:
• diminuarea comportamentului impulsiv şi opoziţionist manifestat în cadrul şcolii;
• stimularea înclinațiilor elevului spre activitățile practice, plastice, sportive.
Obiective:
formarea deprinderii de a vorbi numai în contextul temei abordate; de a răspunde doar atunci când este întrebat;
conştientizarea de către elev a faptului că prin întrebarea formulată de învăţător se vor evalua şi cunoştinţele celorlalţi elevi.
METODE SI MIJLOACE DE REALIZARE

Contractul
• întocmit împreună cu copilul, încurajează copilul sa-şi monitorizeze comportamentul;
• copilul identifică şi conştientizează consecinţele propriului comportament;
• contractul cuprinde comportamentele neadecvate – se descriu consecinţele nerespectării regulilor.
Metoda modelării
• modelarea se bazează pe puterea exemplului, pe învăţarea socială. Esenţa metodei constă în îndepărtarea
conduitelor negative dobândite prin imitaţie şi plasarea copilului sub influenţa unor modele pozitive (părinţi, profe-
sori, colegi).
Metoda întăririlor
• crește frecvența de apariţie a comportamentului adecvat;
• pentru fiecare comportament adecvat este administrat acel tip de întărire potrivită copilului (ex: alegerea jocului
în pauză). Pentru fiecare dată când a ridicat mâna pentru a răspunde, a primit o bulină roşie. La 10 buline
adunate pe parcursul unei zile copilul va beneficia de o recompensă.
Extincţia comportamentului dezadaptativ
• prin înlăturarea întăririlor unui comportament neadecvat, reducem frecvenţa acelui comportament;
• când copilul răspundea neîntrebat, îl ignoram şi repetam întrebarea. În cazul în care răspundea când era întrebat,
întăream acest comportament.
TEHNICA IZOLĂRII
• prin izolarea temporară de activitatea aflată în desfăşurare, copilul este pedepsit pentru menţinerea comportamen-
tului neadecvat;
• izolarea este redusă temporal, iar copilul cunoaşte durata acesteia.
Regula Premark
• creşterea frecvenţei de apariţie a comportamentului adecvat prin manipularea unei activităţi preferate – ex. de
aplicare: dacă vorbești când ești solicitat și la tema discutată, ai dreptul să alegi în pauză un joc.
Rezultate obţinute în urma implementării planului de intervenţie:

• se reduce frecvenţa apariţiei comportamentului neadecvat;
• se conformează regulilor de grup;
• respectă persoanele din grup şi la școală şi acasă;
• recompensele determină creşterea încrederii în sine, stimei de sine pozitive;
• conştientizează că întrebarea nu este numai pentru el;
• stă în bancă, respectând regulile de comportament adecvate din timpul orei.
207
CAZUL 2
Mihai, în vârstă de 13 ani, a ajuns la psiholog după ce fusese salvat în urma consumării unui medicament pentru inimă,
găsit în dulăpiorul de medicamente din baie. Părinţii lui afirmau că li s-a părut că, de câteva luni, băiatul lor parcă se schimbase.
Nu au dat atenţie acestui lucru, crezând mai degrabă că este vorba de rea-voinţă din partea lui. În urma discuţiilor avute cu psi-
hologul, şi-au reamintit că schimbarea observată apăruse după plecarea celui mai bun prieten al copilului, emigrat cu părinţii în
Canada. Mihai devenise apatic, manifesta mai tot timpul indiferenţă, dar existau şi momente de agitaţie continuă, hiperactivitate
accentuată „când nu putea sta locului, era ca argintul viu”, fiind totuşi incapabil să se poată concentra pentru a duce la bun sfârşit
vreo acţiune. Rezultatele la şcoală deveneau din ce în ce mai slabe, părinţii au început să-i reproşeze că s-a lenevit. Situaţia a
culminat cu tentativa de sinucidere.
În urma şedinţelor cu psihologul, s-a descoperit că Mihai credea că plecarea prietenului lui s-a produs din vina lui, că, în
general, este vina lui că nici un coleg nu pare să-l agreeze. Părinţii erau nemulţumiţi de el, dar el simţea pe zi ce trece că nu mai
putea face nimic. Iată de ce, spunea el, s-a hotărât să se sinucidă.
Problema lui Mihai s-a dovedit a fi depresia. Părinţii trebuie să conştientizeze că depresia poate apărea şi la copiii mai mici
decât Mihai. De asemenea, trebuie ştiut că, cu cât copiii sunt mai mici, cu atât semnalele vor fi mai nespecifice, putând fi uşor
confundate cu obrăznicia, neatenţia, lenea sau chiar cu o boală somatică. Dacă părinţii ar cunoşte acest lucru, ar putea cere din
timp un consult psihiatric şi/sau psihologic, evitându-se astfel trecerea la actul suicidar. În acest sens, se permite ameliorarea şi/
sau însănătoşirea copilului doar prin intermediul psihoterapiei, fără a mai fi neapărat necesară o intervenţie medicamentoasă.
CAZUL 3
Maria este din oraşul C. şi până la vârsta de 17 ani a avut două tentative de sinucidere. Prima tentativă, la 15 ani, prin
utilizarea unor somnifere. Este salvată de către mamă, în urma unui apel telefonic dat de un coleg alertat de faptul că Maria nu
răspunde la telefon (Maria discutase iniţial cu acest coleg şi-l informase despre intenţia ei de a se sinucide).
A doua tentativă are loc un an mai târziu prin încercarea reuşită de secţionare a venelor de la mâna stângă. Este găsită de
concubinul mamei, salvată în ultimul moment în urma unei intervenţii medicale specializate.
Caracteristicile care denotă că Maria suferă de episod depresiv major sunt:
• dispoziţie depresivă majoră în cea mai parte a zilei;
• diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru toate/sau aproape toate activităţile;
• luare în greutate;
• insomnie;
• lentoare psihomotorie;
• oboseală cronică sau lipsa de energie aproape în fiecare zi;
• sentimente de inutilitate;
• diminuarea capacităţii de a gândi sau de a se concentra ori indecizie aproape în fiecare zi.
Anamneza psihologică a Mariei a arătat că la naşterea ei mama avea 16 ani. Mama termină liceul, pleacă în oraşul D. pentru
a merge la facultate. Încă din perioada liceului, mama face cunoștință cu un student din orașul D., cu care se căsătoreşte în mo-
mentul în care şi ea intră la facultate. Maria rămâne la bunicii din partea mamei. Primele ei amintiri sunt legate de momentele
de suferinţă, de frustrare profundă, cauzate de absenţa mamei: ,,îmi amintesc,… pe la vârsta de 3 ani că o închideam în cameră
să nu mai plece, mă agăţam disperată de picioarele ei…”.
Până în clasa a III-a locuieşte când la bunicii din partea mamei (bunica este o persoană simplă, fără şcoală, bârfitoare,
rea…tot timpul îl certa pe bunicul, care era un om blând… niciodată nu mi-a dat voie să fac ceva de una singură…, nu mă
lăsa singură nici la WC…până în clasa a IX nu am avut curajul să aprind aragazul, îmi era frică să trec singură strada…), când
la bunicii din partea tatălui (sunt nişte inculţi, cred ca banul reprezintă totul…, îmi spuneau mereu cât de rea sunt. Mă obligau
să mănânc şi apoi îmi spuneau că sunt ca o vacă – „nu te vezi cât de grasă eşti” , îmi spuneau că sunt o proastă).
Absenţa afectivităţii din partea mamei şi bunicilor, sentimentul de devalorizare indus, constrângerile şi dependenţele pe
care aceştia i le-au creat de mică, o determină pe Maria să-şi construiască o realitate imaginară în care să se protejeze ca formă
de apărare a atitudinilor (încă de mică mi-am construit o realitate paralelă, ca să ,,scap” de situaţia frustrantă …, vorbesc de
mult timp de una singură, îmi imaginez că trăiesc cu altfel de oameni, că sunt altfel…îmi imaginam ce bine o să fie atunci când
mama o să mă ia la D. Îmi promisese că o să locuim împreună…”).
Încă din perioada copilăriei mici – 1-3 ani – Maria era supraponderală ,,mă îngrăşau bunicile. Mă băteau dacă nu mâncam,
şi ele erau grase”. La începutul clasei a IV-a este luată de mamă, pentru a locui împreună. La început, se bucură de noua situaţie,
în sfârşit putea să facă ce-şi doreşte, era alături de mamă, visurile ei deveniseră realitate.
Din păcate, mama era foarte ocupată, nu avea timp să se ocupe de ea, iar soţul acesteia îi era străin („stam singură în casă
până venea mama. Mă uitam la televizor. La bunici nu aveam voie. Mâncam, îmi făceam temele în timp ce mă uitam la televizor.
De când locuiam împreună, mama nu m-a întrebat niciodată ce fac, dacă mi-am făcut lecţiile, niciodată nu a interesat-o persoana
mea. Nici vorbă de momente de tandreţe, afecţiune. Încă din această perioadă mi s-a accentuat sentimentul că sunt un „balast”,
o persoană nedorită, că sunt o povară pentru mama, un obstacol în calea planurilor ei…”).
În timp relaţia dintre mamă şi tatăl vitreg se deteriorează. Acesta abandonează facultatea, se angajează pentru a putea să-
şi întreţină familia şi susţine soţia la facultate ,,s-a folosit de el, a ţinut la ea…”. După terminarea facultăţii, mama reuşeşte să se
angajeze pe un post bine renumerat într-o companie naţională, unde în prezent ocupă o funcţie importantă. Soţul abandonează
serviciul, relaţia dintre ei devine tot mai tensionată ,,ne lăsa bani, tatăl vitreg sta toată ziua în cameră, bea cam 10 beri pe zi. Stam
cu el zile întregi, singuri, mă descurcam cum puteam, mama a început să nu mai vină seara pe acasă…).
Din clasa a VII/a, Maria începe să aibă ,,probleme” legate de structurarea, dezvoltarea, încorporarea şi acceptarea propriei
corporalităţi (Eul fizic) – cum se percepe, cum crede că este percepută de ceilalţi. Imaginea corporală determină gradul în care te
simţi confortabil în şi cu corpul tău, ,,până în clasa a VII-a arătam ca un balon. Nimeni nu mă privea ca un om. Toată lumea mă
privea cu dispreţ, nimeni nu voia să se apropie de mine, râdeau de mine”.
Dezamăgită de comportamentul mamei, atmosfera familială frustrantă, lipsită de afecţiune, protecţie, îi accentuează sen-
timentul de devalorizare, de inutilitate, de neîncredere, are stima de sine scăzută. Toate acestea o fac pe Maria să se refugieze”
tot mai mult într-o realitate imaginară, construită de altfel încă din perioada în care locuia cu bunicii. Începe să absenteze de la
şcoală, să nu-şi mai pregătească temele, consumându-şi timpul acasă în faţa televizorului, împreună cu tatăl vitreg.
La începutul clasei a VIII-a, pe fundalul deteriorării relaţiilor, a escaladării conflictelor dintre mamă şi soţ, aceştia divorţează,
urmând ca Maria să locuiască împreună cu mama şi noul ei prieten într-un apartament închiriat. Noua stare de lucruri o bul-
versează sufleteşte şi mai mult pe Maria, accentuându-i şi mai mult starea de depresie. Prima zi de școală îi declanşează vechile
resentimente legate de propria corporalitate: ,,în prima zi de şcoală am plâns. Eram grasă, am impresia şi acum că se râde
pe seama mea, că se discută despre mine în spatele meu…”, accentuându-i sentimetele de nemulţumire, neîncredere, furie,
izolare şi generând tulburări de alimentație. Maria începe să facă sport – exerciţii excesive – să urmeze o dietă alimentară severă,
să postească. Nesusţinută de către mamă în demersurile ei, Maria nu reuşeşte să slăbească la standardul ideal de greutate pe
care îl dorea.
În cazul ei, comportamentul alimentar de tip restrictiv amintit mai sus, alternează cu unul de mâncat excesiv: ,,tot timpul
am avut perioade de slăbire, îngrăşare…, am început sa consum laxative, diuretice…”.
Studiile asupra tulburărilor de alimentație au confirmat că există un risc crescut de tulburări afective printre rudele biologice
de gradul I ale indivizilor cu aceste tulburări, fapt confirmat şi de Maria ,, atât bunica din partea mamei, tata şi mai ales bunica
din partea acestuia (130 de kg.) sunt foarte graşi, chiar şi mama este grasă, a ţinut de nenumărate ori cure de slăbire…”. Com-
portamentul alimentar promovat în familia bunicilor, paternul familial, a fost preluat şi promovat şi de Maria.
Starea de depresie i se accentuează în condiţiile în care mama nu-i acordă sprijinul şi afecţiunea necesară, ,, nu m-a iubit
niciodată, mă ignoră atât ea, cât şi noul ei prieten, le stau în cale…mă simt în plus…, o urăsc…”. Îl culpabilizează pe noul
prieten al mamei, considerându-l vinovat de nivelul scăzut al relaţiei cu aceasta. De fapt, această relaţie a fost dintodeauna.
Sentimentele de frustrare, ură, gelozie, stima de sine scăzută (i-a fost indusă din copilărie), imaginea de sine negativă,
absenţa sentimentelor de securitate şi apartenenţă (în clasa a IX-a, la ziua de naștere a unui coleg, consumă o mare cantitate
209
de alcool, – formă de automedicaţie pentru ameliorarea depresiei de care o persoană suferă; transportată la spital, în momen-
tul când este rugată să spună unde locuieşte şi cine îi sunt părinţii, Maria răspunde: ,,nu am părinţi, trăiesc pe stradă…”), îi
accentuează suferinţa emoţională, simte că nu mai poate scăpa, că această realitate este fără sfârşit şi de nesuportat. Copleşită
de durere, disperată, fără prieteni, ,, mă urăsc, pe mine nu mă iubeşte nimeni…”. Maria consideră că ieşirea dintr-o existenţă
inacceptabilă ar fi un act de sinucidere. Pe fondul acestei stări de zbucium emotional, are loc prima tentativă de sinucidere –
consumul de somnifere. Este salvată de mamă.
Chiar şi după această tentativă, mama nu încearcă să şi-o apropie, să o susţină în demersurile ei, în timp ce prietenul aces-
teia o ignoră şi o umileşte, relaţiile dintre ea şi cei doi deteriorându-se şi mai mult ,, mă simt în plus în această „familie”, ne-am
certat ca ţiganii, noul prieten al mamei este un parazit, nu munceşte, stă toată ziua acasă, mama îl întreţine…, dracu ştie de
unde îi găseşte. Am încercat să stau de vorbă cu ea dar…”. Maria încearcă o discuţie cu mama. Aceasta refuză orice comunicare,
preferând să ofere doar sfaturi „înţelepte” care nu se negociază.
Toate resentimentele Mariei se întorc împotriva concubinului. Au loc discuţii ,,aprinse”, jigniri între aceştia. Datorită irespons-
abilităţii, infantilităţii emoţionale, dependenţei faţă de concubin, mama nu încearcă o mediere a conflictului, o apropriere de
fiica ei, dorinţa de a o asculta şi înţelege. Mama nu conştientizează că, pentru a avea un adolescent plăcut, dispus să coopereze,
ar trebui să fie mai înţelegătoare, empatică, consecventă şi tandră. O relaţie eficientă cu copilul şi nu numai, implică deschidere,
răbdare, dorinţa de a-l înţelege şi asta presupune disciplină emoţională – trăsături de caracter evoluate. Şi se pare că mama nu
este beneficiara unor astfel de trăsături.
Pe fondul eşecurilor atât în viaţa personal, cât şi în cea familială şi socială, pentru Maria următoarea tentativă de sinucidere
(secţionarea venelor de la mâna stângă), poate fi înţeleasă ca o retragere totală, ca un protest manifest în faţa dificultăţilor,
a unei vieţi fără sens. În prezent, M.P. se află înternată la un spital de psihiatrie unde urmeză un tratament medicamentos,
completat cu şedinţe de psihoterapie.
În toate cazurile descrise este important ca psihologul să depisteze la timp simptomele depresiei la copii și
adolescenți și să utilizeze toate resursele disponibile din mediul copilului/adolescentului pentru a preveni
un act de suicide.
2.2 MATERIAL DE SUPORT PENTRU LUCRUL INDIVIDUAL

CU COPIII ÎN SITUAȚII DE RISC SPORIT DE A COMITE IN-
FRACȚIUNI ȘI CU PĂRINȚII ACESTORA
2.2.1 CAUZELE ȘI MOTIVELE COMPORTAMENTELOR DEVIANTE ALE
COPIILOR
Cauzele care determină comportamentul deviant pot fi împărțite în două categorii: cauze interne sau individuale și cauze
externe sau sociale.
În prima categorie, cauze interne-individuale sunt incluse:
• particularitățile și structura neuropsihică;
• particularități ale personalității în formare;
• particularități care s-au format sub influența unor factori externi, mai ales a celor familiali.
Dintre cauzele externe, cele mai importante sunt:

• cauze socioculturale;
• cauze economice;
• cauze socioafective;
• cauze educaționale, la nivelul microgrupurilor în care trebuie sa se integreze treptat copilul, începând cu familia.
Cauze neuropsihice
• Disfuncții cerebrale:
a. retardare neuropsihică;
b. stare de hiperexcitabilitate neuronală, consecutivă unei disfuncții în dinamica cerebrală;
c. anomalii de tip epileptic cu elemente de focar electrografic.
Deficiențe intelectuale:
a. în rândul delincvenților, procentajul celor cu retard mintal crește de la cei care au comis delicte ușoare
la cei care au comis delicte grave sau foarte grave și la recidiviști;
b. procentajul infractorilor cu deficiențe intelectuale este aproximativ tot atât de ridicat ca și cel al infrac-
torilor cu tulburări emoțional-afective.
Tulburări ale afectivității:

a. nivel insuficient de maturizare afectivă;
b. stări de dereglare a afectivității (stări de frustrare, instabilitate, ambivalență și indiferență afectivă,
absența emoțiilor și a înclinațiilor altruiste și simpatetice).
Tulburări caracteriale:
Delincventul minor se caracterizează prin imaturitate caracterologică, manifestată prin:
a. autocontrol insuficient;
b. impulsivitate și agresivitate;
c. subestimarea greșelilor și a actelor antisociale comise;
d. indolență, indiferență și dispreț față de muncă;
e. opoziție și respingere a normelor social-juridice și morale;
f. tendințe egocentrice;
g. exacerbarea unor motive personale egoiste, a unor trebuințe si tendințe înguste, de nivel redus;
h. absența sau insuficienta dezvoltare a unor motive superioare, de ordin social și a sentimentelor eti-
co-morale;
i. dorința realizării unei vieți ușoare, fără muncă.
Cauze familiale
Climatul familial poate fi analizat după:
• modul de raportare interpersonală a părinților;
• sistemul lor de atitudini față de diferite norme și valori sociale;
• modul în care este perceput și considerat copilul;
• modul de manifestare a autorității părintești;
• gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copiilor;
• apariția unor stări tensionate;
211
• modul de aplicare a recompenselor și sancțiunilor, gradul de deschidere și sinceritate a copilului în raport cu părinții.
Ținând seama de acești indicatori, cercetările au relevat că sunt predispozante pentru devianța copiilor urmatoarele aspecte:
• dezorganizarea vieții de familie ca o consecință a divorțului;
• climatul familial conflictual și imoral;
• climatul familial excesiv de permisiv;
• divergența metodelor educative și lipsa de autoritate a părinților;
• atitudinea rece sau indiferentă a părinților;
• atitudinea autocratică sau tiranică a părinților.
Factori de natură socială și economică

• crizele politice, economice, sociale și morale marcate de competitivitatea slabă a economiei;
• prăbușirea sistemului de protecție socială;
• scăderea nivelului de trai;
• creșterea ratei șomajului;
• creșterea inflației;
• confuzia sau absența unor norme și valori;
• slăbirea controlului social;
• discrepanța dintre scopurile și mijloacele legale de satisfacere a nevoilor personale, determinată de inegalitatea
socială, de diferențele de statut;
• relaxarea la nivelul politicii penale și vidul legislativ;
• scăderea prestigiului și autorității instanțelor de control social;
• sărăcia infantilă (cu fenomenul “copiii strazii”);
• corupția și crima organizată;
• violența, agresarea și exploatarea minorilor.
Cauze de natură educațională

Eșecurile de adaptare și integrare școlară, determinate de:
• randament școlar slab (concretizat în insubordonarea față de regulile și normele școlare), absenteism, chiulitul de la
ore, repetenție, conduită agresivă în raport cu cadrele didactice și colegii etc.;
• lipsa unui nivel minim de satisfacție resimțită de elev (motivații și interese slabe în raport cu viața și activitatea șco-
lară) din cauza aptitudinilor școlare slab dezvoltate.
Greșelile educatorilor:
• de atitudine (atitudine bazată pe prejudecăți) și relaționare (relație prea apropiată sau prea distantă);
• de competență profesională (lipsa cunoștințelor și abilităților necesare);
• de autoritate morală (influență, utilizată incorect în anumite situații, care nu poate fi pusă la îndoială).
2.2.2 MĂSURI DE PREVENIRE SAU PROFILAXIE A DEVIANȚEI

Elaborarea de măsuri şi aplicarea unor metode de prevenire trebuie să se facă în echipă, la acest program fiind necesară
participarea tuturor instanţelor din sistemul copilului, indiferent de nivelul ierarhic sau de tipul de răspundere al fiecăreia.
În funcţie de cauze, de caracterul specializat, de etapă şi de situaţiile vizate, din categoria măsurilor de prevenire menţionăm:
Măsuri psiho-pedagogice și psiho-sociologice

Acestea urmaresc, în urma depistării și înlăturării timpurii a unor factori negativi, cultivarea unor relații interpersonale adec-
vate pentru realizarea unei inserții sociofamiliale pozitive.
Este vorba, prin urmare, despre:
• socioterapia şi psihoterapia familiei, acolo unde este cazul;
• suplinirea familiei, în absenţa fizică a acesteia, când aceasta este incompetenţa din punct de vedere educativ;
• testarea şi depistarea copiilor care prezintă probleme de adaptare şi integrare şcolară;
• orientarea şcolară şi profesională, prin aplicarea unor metode şi procedee diagnostice şi formative, pentru dezvoltarea
capacităţilor de învăţare şi aptitudinilor elevilor;
• formarea noţiunilor şi judecăţilor morale, a sentimentelor şi obişnuinţelor morale, a trăsăturilor pozitive de caracter;
• evitarea erorilor de autoritate morală, de atitudine sau de competenţă profesională din partea educatorilor.
Măsuri socioprofesionale
Acestea reies din măsurile psihopedagogice și psihosociale, urmărind prevenirea riscurilor de eșec adaptativ prin:
• consilierea în vederea alegerii unei profesiuni în acord cu aptitudinile subiectului;
• sprijinirea plasării tânărului într-o profesiune potrivită cu interesele, aspiraţiile şi capacităţile sale;
• realizarea unei reale maturizări sociale şi a unei eficiente integrări sociale şi profesionale;
• prevenirea oricăror acte de indisciplină în cadrul sau în afară locului de muncă;
• împiedicarea abandonării activităţii utile prestate de tineri, prin măsuri luate la locul angajării.
Măsuri medico-psihologice
Aceste măsuri sunt orientate în direcția depistării și înlăturării sau atenuării unor factori cauzali de natură individuală, orga-
nică sau neuropsihică, cu conținut patologic, favorizanți, în anumite condiții, ai conduitei deviante.
Masurile medico-psihologice presupun:
• depistarea precoce a minorilor cu diferite categorii de tulburări (caracteriale, comportamentale, emoţionale, tendinţe
agresive, tendinţe spre psihopatie sau alte boli psihice), incriminate în delincvenţa juvenilă;
• măsuri psihopedagogice şi diferite forme de tratament medico-psihiatric sau psihoterapeutic în vederea prevenirii
unor evoluţii dizarmonice, antisociale ale personalităţii minorilor;
• măsuri de educaţie sanitară şi psihopedagogice prin care familia este consiliată asupra modului de reacţie în raport
cu anumite tulburări de conduită ale copiilor;
• internarea cazurilor dificile în vederea diagnozei din punct de psihiatric, endocrinologic, psihologic etc.
213
• Măsuri juridico-sociale
Aceste măsuri permit creșterea gradului de influențare socială prin popularizarea legilor și prin propaganda juridică, în
general. În domeniul juridic, prevenirea infracțiunilor constituie scopul sancțiunii, al pedepsei și unul din obiectivele procesului
penal.
2.2.3 CONSILIEREA, STRATEGIA DE PREVENIRE A DELINCVENȚEI JUVENILE

Consilierea este o componentă de bază a acțiunii educaționale, având ca scop adaptarea și integrarea copiilor cu comporat-
mente deviante. Psihologul trebuie să-și planifice acțiunile în funcție de diferențele individuale ale fiecărui copil.
Planul de acțiuni pentru lucrul individual (model)

Indiferent de cauza apariției comportamentului deviant, următorii pași pot ameliora situația copilului:
a. Inițiativa imediată de a contacta persoanele-cheie (de încredere) care ar putea avea influență asupra copi-
lului – rapiditatea intervenției poate preveni comportamentele delicvente.
b. Psihologul trebuie să stabilească cu copilul o comunicare sinceră, deschisă, orientată pe respect și înțelegere
față de problemele cu care se confruntă copilul.
După stabilirea acestei relaţii, psihologul va aplica metode şi tehnici psihometrice necesare conturării profilului psihologic şi
evaluării tabloului comportamental al cazului:
• observaţia, în special cea direcţionată;
• chestionare de colectare a informaţiei referitoare la problemele copilului;
• interviul structurat pe cunoaşterea unor aspecte comportamentale;
• testele: inventarele multifazice de personalitate şi temperament (MMPI, TAT), chestionarele de interese şi de opinie,
bateriile generale de aptitudini, exerciţiile de clarificare a valorilor;
• probele de stabilire a coeficientului de stres şi a gradului de socializare;
• tehnicile proiective (acolo unde este cazul).
c. Familia va fi implicată împreună cu psihologul (la toate etapele) în identificarea și soluționarea problemelor
copilului. Luând în considerare că o bună parte dintre comportamentele deviante sunt provocate de starea
familială a copilului, psihologul va fi responsabil să adapteze strategiile de lucru în favoarea copilului. În
acest sens, se pot organiza discuții individuale sau colective cu parinții, cu sau fără participarea copiilor, se
pot aplica părinților chestionare pentru a-i ajuta să cunoască relația cu copilul lor și problemele acestuia mai
bine.
d. Psihologul, împreună cu părinții, vor supraveghea anturajul copilului, respective, relația cu prietenii, locurile pe care le
frecventează, modul de folosire a timpului liber.
e. Prin discuții cu copilul, psihologul are menirea să îl ajute pe copil să-și mărturisească faptele, să își învingă complexele
și teama, să înțeleagă că va fi ajutat, iertat, sprijinit.
f. Psihologul va elabora un plan de acțiuni individual, bazat pe necesitățile individuale ale copilului.
g. Partea cea mai importantă a lucrului individual ține de înlăturarea cauzelor (anturaj negativ, prilejuri de comitere a
delictelor, tentații și dorințe nesatisfacute etc.).
Trebuie să menționăm că această strategie de prevenire a devianței devine eficientă numai dacă se inter-
vine la momentul oportun, strict individualizat, oferindu-se copiilor modele de comportament pozitive și realiste.
Deși asistat și dirijat pas cu pas, copilul singur va decide, în final, propriul destin!
III. LUCRUL ÎN GRUP CU COPIII CARE

MANIFESTĂ COMPORTAMENTE
DEVIANTE
3.1 MESAJUL PSIHOLOGULUI
Fiecare dintre noi vrea să fie original, ne plac senzațiile tari, iar uneori ținem cu tot dinadinsul să-i șocăm pe cei din jur. Dar
reacția celor din jur de cele mai multe ori este negativă. De multe ori, pentru a ne justifica sau a ne apăra utilizăm minciunile în
loc de adevăr. Deseori, nu știm cum să reacționăm la emoțiile negative prea puternice. Mulți dintre noi își creează și urmează
niște idealuri, care de fapt sînt niște eroi falși, în lipsa unor eroi reali și demni. Deprinderile negative devin obișnuițe și încep
să fie prezente permanent în viața noastră. Uneori totul în jur pare negru și nu găsim altă soluție, decât să fugim de toți și să
încercăm să ne creăm realitatea noastră. Uităm cine suntem cu adevărat și încercăm să schimbăm realitatea din jurul nostru prin
acțiuni radicale. Dar comportamentele noastre negative aduc după sine multe riscuri, care pot fi evitate, dacă ne învățăm să le
controlăm. Anume acest lucru îl vom face în cadrul ședințelor noastre, și anume:
• vom învăța cum să comunicăm pozitiv despre emoțiile noastre negative;
• vom învăța cum să controlăm emoțiile negative, așa ca supărarea sau furia;
• vom învăța să ne schimbăm comportamentul și să soluționăm problemele pe care le avem prin metode corecte;
• vom învăța cum să trecem peste stres;
• vom învăța cum să luăm decizii corecte;
• dar cel mai important, vom învăța să recunoaștem punctele forte din personalitatea noastră și cum ele pot fi utilizate.
3.2 GENERALITĂŢI ALE PROGRAMULUI

Scopul:
Crearea condițiilor de creștere personală pentru copii și adolescenți, pentru profilaxia și/sau diminuarea comportamentelor
deviante și de risc.
Obiectivele:
• crearea condițiilor pentru auto – cunoaștere, analiza lumii sale interioare și orientarea în ea;
• dezvoltarea abilităților de recunoaștere a sentimentelor și emoțiilor, pentru a crea condiții pentru dezvoltarea ca-
pacității de acceptare a acestora, cu formarea abilității de a controla exprimarea sentimentelor reacțiile emoționale
emoționale;
• promovarea dezvoltării abilităților de comunicare, abilități de ascultare, exprima opiniilor, atinerea comprmisurilor și
înțelegerea altora;
• realizarea perspectivei vieții sale, obiectivelor de viață, căi și mijloace de realizare a acestora.
215
Categoria de participanți:
• Instruirea este proiectată pentru copii și adolescenți cu vârstele între 10 și 15 ani.
Componența grupurilor:
• numărul optim de participanți 10-15 persoane;
• grupul trebuie să fie divers după gen;
• diferența de vârstă între participanții unui grup trebuie să fie mică.
Locul:
• O cameră/sală pentru lucrul în grup.
Formatul:
• Activitate de grup.
Frecvența
• Recomandat – o dată pe săptămână.
Fiecare întâlnire este formată din trei părți:
1. introducere (warm-up);
2. partea de bază (lucrul);
3. finalizarea;
Programul este proiectat pentru 6 ședinte câte 2 ore academice (cu durată totală de 12 ore).
Introducerea și finalizarea ocupă de obicei aproximativ câte un sfert din tot timpul planificat pentru fiecare întâlnire, deci
dacă întâlnirea durează aproximativ 2 ore, atunci pentru introducere avem 15 minute și pentru finalizare tot 15 minute. Aproxi-
mativ jumătate din timp este alocat lucrului de bază.
Partea introductivă a întâlnirii include întrebări despre starea participanților și unul sau două exerciții de încălzire. La înce-
putul fiecărei sesiuni, psihologul, este important să simtă grupului, să facă o diagnostică a stării participanților pentru a ajusta
planul de lucru. Pentru aceasta pot fi folosite întrebări de genul: „Cum te simți?”, „Ce nou (bun, neobișnuit) s-a întâmplat în
această perioadă?”, „Ce evenimente bune sau rele au avut loc între întâlnirile noastre?”, „Ce vă aduceți aminte de la întâlnirea
precedentă? „, și așa mai departe. În calitate de încălzire puteți folosi o varietate de exerciții care permit participanților să treacă
de la grijile lor la dorința de a lucra într-un grup, de a fi activi, trăind situația „ aici și acum „. Aceste exerciții nu se discută în grup.
3.3 REALIZAREA ÎNTÂLNIRILOR

3.3.1 PROGRAMUL ÎNTÂLNIRILOR
Întâlnirea nr.1 – “La start”, este dedicată cunoașterii și stabilirii contactului, reducerea barierelor, crearea unei atmosfere de
încredere.
Întâlnirea nr.2 –„În lumea oamenilor”, este orientată spre coeziunea grupului, formarea abilităților de comunicare construc-
tivă, abilitatea de a asculta, exprimarea puctului de vedere, găsirea compromiselor și înțelegerea celor din jur.
Întâlnirea nr.3 – „În marea emoțiilor”, dezvoltarea cunoștințelor despre emoții și sentimente, dezvoltarea abilităților de
acceptare a acestora, formarea abilitățior de exprimare a emoțiilor și înțelegerea emoțiilor celor din jur.
Întâlnirea nr.4 –„În adîncul sufletului”, crearea condițiilor de autocunoaștere, analiza lumii interioare și orientarea în această lume.
Întâlnirea nr.5 – “Trecut. Prezent. Viitor”, conștientizarea perspectivelor de viață, a scopurilor și căilor de realizare.
Întâlnirea nr.6 „Finalul”, concluzii și întărirea celor învățate.
EXERCIȚII PENTRU INTRODUCERE

(se selectează câte unul pentru fiecare întâlnire/un exercițiu poate fi utilizat repetat în cadrul mai multor întâlniri, dacă este
preferat de grup sau dacă este eficient pentru un grup anume).
“Asociații libere cu întâlnirea de astăzi”

Participanții sunt încurajați să-și exprime asociațiile pe care le au vis-à-vis de întâlnirea de astăzi. De exemplu: “Dacă întâl-
nirea noastră ar fi fost un animal, ar fi ... un câine”.
“Prognoza meteo”
Instrucțiuni. “Luați o bucată de hârtie și un creion și desenați o imagine care se va potrivi cu starea dvs. de spirit. Puteți arăta
că aveți acum, “vreme rea” sau “Atenție URAGAN”, sau poate pentru dvs. soarele strălucește.
“Pitici și uriași”
Toți stau într-un cerc. La comanda – pitici, toată lumea trebuie să facă o așezare, iar la comanda – uriași, toți trebuie să steie
în picioare. Conducătorul jocului trebuie să încerce să îi dezorienteze în așa fel ca ei să greșească comanda.
“Semnalul”
Participanții sunt în cerc, destul de aproape pentru a se ține din spate de mâini. Cineva strânge ușor mâina și trimite un
semnal. Semnalul este trecut în jurul cercului până la revenirea la cel care a început. Ca o carietate, pot fi trimise simultan mai
multe semnale în direcții diferite.
“Camera care se schimbă”

Participanții încep să se miște încet prin cameră. Acum, imaginați-vă că încăperea este umplută cu gumă de mestecat si dvs.
treceți prin ea. Acum sala este portocalie – pereții portocalii, podeaua și tavanul, dvs. vă simțiți plin de energie. Iar acum plouă,
totul este albastru și gri. Dvs. deveniți triști și obosiți…
Se pot folosi diverse instrucțiuni!
“Motorul gălăgios”
Ați văzut mașini de cursă adevărate? Acum vom organiza ceva de genul cursei în cerc. Imaginați-vă vuietul unei mașini de
cursă - “Brrrrrrrruuuummm!!!” Unul dintre voi începe prin a produce acest sunet și întoarce rapid capul spre vecinul din stânga
sau din dreapta. Vecinul face același lucru. Exercițiul finisează când sunetul a trecut prin tot cercul.
Exerciții de finalizare (se selectează câte unul pentru fiecare întâlnire/un exercițiu poate fi utilizat repetat în cadrul mai
multor întâlniri, dacă este preferat de grup sau dacă este eficient pentru un grup anume).
“Aplauze pe cerc”
Am făcut o treabă bună azi și vreau să ne aplaudăm pentru acest lucru, dar vom face într-un mod deosebit. Aplauzele
trebuie la început să sune foarte încet, iar apoi tot mai puternic și mai puternic. Începem pe rând, unul câte unul.
“Cadoul”
Participanții stau într-un cerc.
217
Instrucțiuni:
Acum vom oferi cadouri unul altuia. Începând cu gazda, fiecare la rândul său, prin pantomimă arată un obiect pe care îl
oferă vecinului său din dreapta (înghețată, arici, minge, flori etc.).
“Vă mulțumesc pentru o zi frumoasă”

Vă rog să stăm în cerc. Vreau să vă invit să participați la o ceremonie mică, ceea ce ne va ajuta să ne exprimăm reciproc sen-
timentele de prietenie și recunoștință. Jocul este organizat, după cum urmează: unul dintre voi devine centrul, celălalt se duce la
el, îi strânge mâna și spune, “Îți mulțumesc pentru o zi frumoasă!”. Cei doi rămân în centru, ținându-se de mâini. Următorul face
același lucru, până când toți participanții nu devin centrul.
3.3.2 ÎNTÂLNIREA NR.1 “LA START”

La început se face un exercițiu din “Introducere”, descris mai sus, iar la sfârșit se utilizează un exercițiu din “Finzalizare”. Durata
necesară pentru exercițiile de bază, descrise mai jos, este de 1 oră sau 1,5 ore, în dependență de grup.
“Numele”
Instrucțiune:
Noi vom lucra mult timp împreună și din acest motiv trebuie să ne cunoaștem cât mai bine. Aici aveți posibilitate să vă
alegeți ce nume vă place, iar toți ceilalți se vor adresa doar cu acest nume. Puteți utiliza numele real sau unul inventat. Vă rog să
vă prezentați cu numele pe care ați dori să-l utilizăm pe tot parcursul întâlnirilor noastre.
“Încheierea contractului”
Împreună cu participanții se creează un set de reguli, care vor fi utilizate pe parcursul tuturor întâlnirilor.
Unele dintre aceste reguli pot fi:
1. Punctualitatea;
2. Regula mâinii ridicate;
3. Nu criticăm;
4. Confidențialitatea;
5. Activismul.
„Roboții și extratereștrii”
Participanții se împart în 3 echipe, așa-numite închisori, unde 4 sunt extratereștriși unul robotul. Toți extratereștrii trebuie
să fie închiși într-o închisoare improvizată (din mese și/sau scaune). Fiecare echipă trebuie să aibă la îndemână hârtie și creion.
În mijlocul camerei se plasează o cheie.
„Legenda”
Sunteți eroii unei povestiri fantastice. Pământenii i-au închis pe toți extratereștrii ca să-i trimită înapoi în cosmos. Fiecare
celulă este păzită de un robot. Ca să obțineți cheia și să vă eliberați prietenii, trebuie sa-i dați robotului instrucțiuni corecte. Ro-
botul poate memoriza numai 10 instrucțiuni, fiecare conținând numai câte 2 cuvinte. Fiecare echipă trebuie să determine care
vor fi instrucțiunile pe care le va primi robotul lor ca să le aducă cheia. Peste 10 minute de discuții, roboții sunt scoși din sală, iar
echipelor li se spune că pământenii au schimbat drumul până la cheie, adăugând un tunel (în forma unei mese). Participanții
trebuie să pună în acțiune alte instrucțiuni pentru roboți. Jocul se încheie când roboții aduc cheia.
3.3.3 ÎNTÂLNIREA NR.2 “ÎN LUMEA OAMENILOR”

La început se utilizează un exercițiu din “Introducere”, descrise mai sus, iar la sfârșit se utilizează un exercițiu din “Finzalizare”.
Durata necesară pentru exercițiile de bază, descrise mai jos, este de 1 oră sau 1,5 ore, în dependență de grup.
“Spotul publicitar”
Instrucțiune:
Cu toții știm ce este publicitatea. Astăzi vom fi o agenție publicitară neobișnuită. Vom face publicitate, dar nu unor obiecte
sau unor servicii, ci oamenilor. Fiecare participant va extrage numele unuia dintre colegi sau poate să fie și numele personal.
Timp de 10 minute pregătiți o prezentare publicitară a persoanei, fără ca sa îi spuneți numele. Spuneți pentru ce este bună, cui
îi poate fi de ajutor etc.
Grupul va trebui să ghicească cine a fost acum în publicitate.
“Spun ce văd”
Instrucțiune:
Descrierea comportamentului trebuie să fie făcută, bazându-se pe acțiunile efectuate de această persoană și nu pe critică
sau judecată. De exemplu: Ion este un prost – poate fi înlocuită cu lui Ion nu îi reușește atât de bine să înțeleagă ce explică
profesorul.
Stând în cerc, vă rog să descrieți fiecare persoană, evitând critica și ofensele.
“Chelner, în supa mea este o muscă”

Participanții vor urmări o situație de conflict într-un restaurant scump.
Doi participanți vor juca câte un rol.
ROLUL A
Sunteți într-o țară străină și luați masa într-un restaurant scump. În supă vi se pare că ați găsit niște piciorușe de insecte.
Chelnerul vă spune că sunt niște condimente. Nu îl credeți și doriți să discutați cu administratorul.
ROLUL B
Sunteți administratorul unui restaurant scump și cu o reputație bună. Chelnerul v-a transmis că unul dintre clienți dorește
să discute cu dumneavoastră, deoarece crede că în supa lui sunt insecte.
Participanții sunt împărțiți câte doi și sunt rugați să joace aceste roluri pe rând. La final se discută tacticile de soluționare a
conflictului.
3.3.4 ÎNTÂLNIREA NR.3 “ÎN MAREA EMOȚIILOR”

La început se utilizează un exercițiu din “Introducere”, descrise mai sus, iar la sfârșit se utilizează un exercițiu din “Finazaliza-
re”. Durata necesară pentru exercițiile de bază, descrise mai jos, este de 1 oră sau 1,5 ore, în dependență de grup.
“Numim emoțiile”
Instrucțiune:
Haideți să numim cât mai multe emoții și sentimente, pe care voi le cunoașteți. Fiecare face acest lucru individual pe o
foaie timp de 5 minute. Apoi se unesc în 2 echipe și fac o listă timp de 10 minute. La final se face o listă comună, care poate fi
îmbogățită de către psiholog. Se discută fiecare emoție când apare și cum este resimțită.
219
„Taram-pam-pam”
Fiecare își alege o emoție sau un sentiment. Întors cu spatele către grup, fiecare participant, pe rând, trebuie să spună –
taram-pam-pam, utilizând emoția pe care a ales-o. Ceilalți trebuie să ghicească ce emoție este aceasta.
„Bulgări de zăpadă”
Materiale necesare:
• Ziare sau hârtie deja utilizată; lipici pentru a indica linia prin care sunt despărțite echipele.
Instrucțiune:
Fiecare participant face câte un bulgăre de zăpadă din hârtie, mototolind foile bine. Se împart în 2 echipe. La semnalul
psihologului încep să aruce unul în altul cu bulgări.
Participanții se străduie cât mai repede să arunce bulgării care ajung pe partea lor, către adversari. La semnalul STOP, echi-
pele se opresc. Câștigă cei care au mai puțini bulgări rămași pe partea lor.
3.3.5 ÎNTÂLNIREA NR.4 “ÎN ADÂNCUL SUFLETULUI”

La început se utilizează un exercițiu din “Introducere”, descris mai sus, iar la sfârșit se utilizează un exercițiu din “Finazalizare”.
Durata necesară pentru exercițiile de bază, descrise mai jos, este de 1 oră sau 1,5 ore, în dependență de grup.
„Palma fermecată”
Fiecare participant își scrie numele pe foaie și face conturul palmei sale. Pe fiecare deget scrie câte o calitate de a sa. Colo-
rează palma în mod original. Apoi palmele sunt transmise pe cerc și fiecare participant poate adăuga în spațiul rămas încă câte
o calitate.
Discuție:
• Se discută cu fiecare ce a aflat nou despre sine. Cum s-a simțit.
“Magazinul fermecat”
Sunteți într-un magazin fermecat. Puteți schimba orice trăsături pe care le aveți. Trebuie doar să faceți o listă din acele
trăsături pe care doriți să le schimbați. Participanții au la dispoziție 5 minute. Fiecare se apropie de vânzător (psiholog) cu lista
sa. Vânzătorul îl întreabă pe fiecare ce poate oferi în schimb.
3.3.6 ÎNTÂLNIREA NR.5 “TRECUT. PREZENT. VIITOR”

La început se utilizează un exercițiu din “Introducere”, descries mai sus, iar la sfârșit se utilizează un exercițiu din “Finazaliza-
“Autobiografia”
Fiecare participant are 30 de minute pentru a-și scrie autobiografia. Stilul în care va fi scrisă aceasta este liber. Poate fi în
ordine cronologică sau în formă de povestire. Este important ca să fie elucidate toate detaliile vieții, nu doar momentele cheie și
în final să conțină concluzia despre ce este sensul vieții. Fiecare participant își prezintă autobiografia grupului.
„Planificare viitorului”
Vă propun să faceți planul viitorului vostru, orientat pe 3 dimensiuni: familiară, profesională și odihnă/distracții.
Pentru fiecare dimensiune vă propun să scrieți scopurile pe care doriți să le atingeți și ce acțiuni trebuie să faceți ca să
atingeți aceste scopuri. De asemenea, menționați ce bariere pot apărea și cum le veți trece. Aranjați totul în ordine cronologică și
indicați data când veți începe realizarea acestui plan.

Fiecare participant prezintă planul său grupului.
3.3.7 ÎNTÂLNIREA NR.6 “FINALUL”

La început se utilizează un exercițiu din “Introducere”, descries mai sus, iar la sfârșit se utilizează un exercițiu din “Finazaliza-
“Muntele de cristal”
Toți se așează comod. Închid ochii și se relaxează. Psihologul citește cu voce liniștită, cu tempou rar, textul care urmează:
„Ești un om responsabil, uneori mai mult, alteori mai puțin. Ți-aduci aminte de întâmplări din trecut și înțelegi că uneori ai
fi putut face mai mult, alteori mai puțin. Te voi ruga să-ți imaginezi anumite lucruri… și nu contează daca tu simți că nu-ți poți
imagina aceste lucruri. Poate gândurile tale vor rătaci puțin (poate te vei gândi la altceva), iar tu poți să citești cu voce tare în
șoaptă sau în gând, dar nici asta nu contează, caci cuvintele citite vor continua să te relaxeze… și nu are nici o importanță dacă
nu înțelegi unele cuvinte, deoarece foarte curând te vei simți mai relaxat/ă decât te-ai simțit vreodată…
Poţi vedea în faţă ta o potecă naturală. Urmând poteca, miroşi parfumul dulce al florilor în timp ce ajungi la o poartă. Intri
într-o grădina şi observi pe lateral o cărăruie pietruită pe care tu te hotărăşti să o explorezi. Cărarea şerpuieşte prin grădina,
printre florile minunate, printre tufe şi alte plante…În scurt timp ajungi la colţul unui gard viu. Când îl ocoleşti, vezi în faţa ta
un munte minunat. Este multicolor şi seamănă cu un cristal imens. Te apropii de el şi vezi că are o mulţime de trepte naturale –
responsabilitate, voinţă, asumare, iar tu te hotărăşti să le urci. Păşind pe prima treaptă, observi că la bază muntele are culoarea
roşie. Este un roşu aprins şi observi, în acelaşi timp, că într-o parte a muntelui cresc flori roşii, iar în partea cealaltă se găseşte un
cireş încărcat cu cireşe roşii. Eşti relaxat, responsabil şi plin de viaţă. Florile roşii degajă un miros îmbătător şi te gândeşti să culegi
o cireaşa. Când muşti din ea, sucul dulce îţi umple gura… Mai urci câteva trepte pe Muntele de Cristal şi zăreşti sub picioare
o culoare portocalie strălucitoare…Se pare că ai ajuns într-o livada cu portocali, fiindcă toţi pomii din jurul tău sunt încărcaţi
cu portocale îmbietoare. Ţi-ar plăcea poate să ai un viitor strălucitor şi poate că ţi-ai dori să bei nişte suc de portocale…direct
dintr-o portocală…Acum urci alte câteva trepte şi ajungi la un nivel în care vezi mult galben. Peste tot se zăresc flori galbene…
înalte, scunde, mari şi mici…în lateral curge un pârăiaş şi decizi să te răcoreşti în undele lui…te scalzi la umbră unui lămâi şi
aromă puternică şi proaspătă de lămâie te revigorează şi mai mult…După alte câteva trepte, ajungi în mijlocul unui verde lu-
xuriant. Este plin de energie, tu te simţi mai puternic, mai relaxat şi mai plin de responsabilitate. Parcă ai fi într-o junglă tropicală.
Din sutele de copaci zboară păsări şi animalele tale favorite îţi ies în cale şi te salută…Urci la următorul nivel şi totul în jurul tău
este albastru. Niciodată nu ai văzut un albastru mai frumos… şi niciodată nu ai simţit atâta bucurie. Într-o parte a muntelui,
poţi vedea marea şi câţiva delfini care se joacă în apa limpede, albăstruie. Zâmbeşti, eşti tu şi lumea, alegi să te scalzi în marea
albastră, poţi înota şi te poţi juca cu delfinii pentru un timp…Revenind pe munte, urci mai departe şi în jurul tău totul se pre-
schimba în violet…parcă te-ai găsit şi regăsit pe un munte gigantic…lumina se reflectă din piatră şi totul scânteiază în jur…
În cele din urmă, ajungi în vârful muntelui şi totul devine alb…orbitor de alb. Toate gândurile şi visele tale se află aici…îngeri,
zâne, nori, raze de soare…orice doreşti se află aici…totul fiind scăldat într-o lumina albă, strălucitoare…Acum te bucuri de
Muntele de Cristal. Aici eşti pregătit/ă şi receptiv/ă pentru tot ceea ce îţi voi spune în mod pozitiv, înălţător, armonios…şi tot ce
citeşti bun pentru tine pe acest munte este acceptat de ţine şi de subconştientul tău.
Eşti o persoană care conştientizează că este responsabilă pentru ceea ce face şi pentru ceea ce este. Culorile prezentului şi ale
viitorului sunt luminoase. Priveşti către trecut şi îl vezi asemenea unui Film. Auzi vocile prietenilor tăi care te-au sprijinit şi te-au
ajutat. Ţi-aduci aminte de copilărie, când te jucai şi erai lipsit de griji. Lumina trecutului este tot mai strălucitoare, iar în minte îţi
vin imagini. Unele nu sunt foarte colorate. Vezi aceste imagini ca într-un album şi sunt din ce în ce mai colorate şi mai intense.
Eşti acum pe vârful Muntelui de Cristal unde eşti fericit şi încărcat de energie. Totul în jurul tău străluceşte, albul este cel care
luminează totul în jurul tău. Simţi că ai toate resursele pentru a reuşi. Şi mai ştii că poţi hotărî în numele tău. Ceea ce eşti este o
consecinţă a acţiunilor tale, iar acţiunile tale sunt alegerile tale, iar alegerile tale sunt ceea ce eşti. Ştii că eşti responsabil pentru
ceea ce eşti şi pentru ceea ce vei putea fi. Dispui de voinţă, energie, responsabilitate, încredere, bunăvoinţa, sprijin, abilităţi
221
cheie, instruire. Pe muntele de cristal ai găsit un cufăr cu resurse infinite, ai totul pentru a putea reuşi şi eşti bucuros. Este un cufăr
plin cu resurse. Îl deschizi şi iei din el Încredere şi imediat ce ai luat-o simţi că ai încredere tot mai multă în ţine, apoi bagi mâna
şi iei Responsabilitate. Acum te simţi mai responsabil, mai puternic, mai plin de încredere. Accepţi ceea ce eşti şi ce urmează să
fii. Acceptarea este însoţită de sentimentul că toate acţiunile din prezent îţi pot schimbă viitorul. Zâmbeşti, parcă te-ai găsit şi
regăsit pe un munte gigantic unde lumina se reflectă din piatră şi totul scânteiază în jur. Totul în jurul tău este alb.
Toate gândurile şi visele tale favorite se află aici…îngeri, zane, nori, raze de soare, asumare, …orice doreşti se află aici…
totul fiind scăldat într-o lumina albă, strălucitoare…Acum te bucuri de Muntele de Cristal şi priveşti în viitor. Eşti pe vârful
muntelui de cristal şi vezi foarte departe. În dreapta ta este cufărul plin de resurse de unde tu tocmai ai luat din el încrederea şi
responsabilitatea. Închizi ochii şi-ţi imaginezi viitorul. Îţi apar în minte o serie de imagini. Eşti pe muntele de cristal, iar lumina
albă strălucitoare luminează imaginile care îţi apar în minte. Te imaginezi pe ţine în viitor drept un om responsabil şi conştient
că este regizorul propriului tău viitor. Te vizualizezi pe ţine în acest fel din ce în ce mai clar, iar acum te simţi din ce în ce mai
responsabil şi din ce în ce mai relaxat. Sunt multe lucruri pe care le poţi face pe muntele de cristal. Ai urcat, ai ajuns sus acum
este momentul să-l părăseşti cel puţin pentru o vreme. Îi mulţumeşti muntelui de cristal…iar tu ştii deja că poţi reveni pe acest
munte oricând îţi doreşti.
Acum zâmbeşte şi respiră adânc, iar când vei termină de citit vei fi în plină formă şi perfect sănătos/sănătoasă, cu toate
simţurile ascuţite. Şi vei fi cu totul în măsură să petreci o zi plină de vigoare, eficacitate, energie, optimism, entuziast şi bucurie
pentru a trăi cu zâmbetul pe buze. Eşti mai responsabil şi acum trebuie să revenim la starea iniţială. Inspiri adânc şi ai o senzaţie
de bine, acest excercitiu este la final. Inspiri şi mai adânc, iar senzaţia de bine urcă tot mai mult în ţine şi ai conştientizat că
asumarea responsabilităţii face parte din ţine.
”Valiza pentru drum”

Toți se așează în cerc.
Lucrul nostru este finisat. Fiecare, pe rând, se așează pe scaunul pus în centrul cercului și spune cu ce pleacă în urma acestor
întâlniri. Același lucru face și psihologul.
3.4 PLIANT PENTRU COPII

AJUTÂNDU-TE PE TINE, ÎI POȚI AJUTA PE ALȚII!
TU trăiești în fiecare zi o multitudine de emoții și sentimente, care te determină să te comporți într-un fel sau altul. Senti-
mente, precum furie, tristețe, teamă, sunt foarte greu de controlat, mai ales că adulții înțeleg aceste trăiri ale tale ca fiind “rele”
sau “negative”, de care trebuie să se ferească.
În realitate, însa, nu ne putem feri de astfel de situații.
Din acest motiv, este nevoie să ne învățăm să facem față.
Iată câteva sfaturi pentru tine:
1. Fă diferență dintre persoană, emoție și comportament!
Emoțiile negative sunt ca și toate celelalte și adulții te pot înțelege, chiar și atunci când ești supărat. Nu îi respinge pentru
că ești supărat. Dacă din această cauză ai un comportament care îți poate face rău ție sau celor din jur, cel mai bine este să pleci
într-un mediu diferit, până te liniștești. Alege să petreci acest timp cu cineva care are putere să te împiedice să-ți faci rău ție sau
altor persoane.
2. Învață-te să gândești independent
Nu te lăsa condus de emoțiile tale negative sau de supărarea prietenilor tăi. Nu te lăsa implicat în situații în care decizia nu
îți aparține ție. Fii stăpîn pe gîndirea ta. Ca să poți lua o decizie bazată pe rațiune, trebuie să fii liniștit. Pentru a te calma – respiră
profund și fă o pauză. Numai după ce te-ai calmat poți lua o decizie corectă.
3. Învață să-ți exprimi pozitiv supărarea
Învață să-ți exprimi supărarea prin alte moduri. Nu te grăbi să “răbufnești”. Poți desena sau scrie despre emoția pe care o
trăiești. De asemenea, o plimbare prin natura sau sportul te pot ajuta.
4. Fii responsabil de sentimentele tale!
Nimeni nu este de vină de apariția supărării tale. Acesta este modul tău de a reacționa. Indiferent ce te-a făcut să fii supărat,
nu merită să îți creezi și mai multe probleme, prin comportamente impulsive, care ulterior îți vor aduce și mai multe supărări.
Daca vei alege să acționezi pe bază de supărare, numai tu vei fi responsabil de consecințe.
4. Îmbunătățește comunicarea
Tu, ca și cei de vârsta ta, te superi foarte repede. Învață să comunici despre supărarea pe care o ai, vorbește despre frustrările,
trăirile, nevoile tale, în așa fel ca cei din jur să înțeleagă de ce tu te comporți într-un fel sau altul.
5. Nu te grăbi să te comporți într-un anumit fel. Adresează-te după ajutor. Ajutându-te pe tine, îi
ajuți pe alții!
223
3.5 PLIANT PENTRU PĂRINŢI

LABIRINTUL COMPORTAMENTULUI DEVIANT AL COPILULUI ȘI IEȘIRILE DIN ACESTA
Toate comportamentele au la baza lor un motiv specific.
Fiecare comportament este orientat spre atingerea unui scop.
Există 4 scopuri de bază ale comportamentului deviant al unui copil:
1. Solicitarea ATENȚIEI din partea părinților!
2. Lupta pentru PUTERE!
3. Dorința de RĂZBUNARE!
4. Tendința de a fi DIFERIT!
LABIRINTUL nr. 1 - Solicitarea ATENȚIEI din partea părinților!

Copiii se dezvoltă din atenţia pe care le-o acordăm. Ei simt nevoia să fie tot timpul în centrul atenţiei pentru că astfel simt
că au un loc în familie, că sunt importanți pentru familie. În încercările de a obține atenția din partea părinților, copilul va utiliza
comportamente greşite, iar părintele îi va oferi atenție prin iritare, nervozitate sau pedeapsă.
Cum putem să găsim ieșirea din acest LABIRINT?
• Încurajaţi copilul să participe în treburile familiei.
• Întrebați părerea copilului, înainte de a lua decizii în interiorul familiei.
• Lăudați copilul atunci când face lucrurile corect.
• Nu exagerați prin oferirea de atenție nemeritată.
• Nu faceți lucrurile pe care le poate face copilul dvs. în locul lui.
LABIRINTUL nr. 2 – Lupta pentru PUTERE!

Dacă copilului nu i se acordă atenţia dorită, atunci acesta va încerca să controleze propria viață, dar şi pe a celorlalţi. Va
încerca să arate că el este mai puternic, că el este şeful, că face ce vrea, cum vrea, când vrea.
• Evitați conflictele cu copilul, nu vă certați cu el.
• Nu îi dați ordine copilului dvs., ci oferiți-i opțiuni.
• Elaboraţi un set de reguli de comportament împreună cu copilul dvs.
• Rugaţi-l să vă ajute în treburile casnice.
• Permiteţi-i să contribuie la binele familiei, să fie util.
LABIRINTUL nr. 3 – Dorința de RĂZBUNARE!

Atunci când copilul este rănit el începe a acţiona într-un mod care îi face pe oameni să se simtă răniţi şi la rândul lor să
rănească pe celălalt. În momentul în care copilul este capabil să se răzbune, el se simte important.
• Evitaţi să arătaţi că suferiţi din cauza comportamentului copilului, altfel el va obţine succesul.
• Nu îl criticați.
• Discutați cu copilul dvs. cât mai frecvent posibil.
• Subliniaţi lucrurile bune făcute de el.
• Stabiliţi regulile împreună.

• Arătaţi-i copilului dragoste și afecțiune necondiționat.
LABIRINTUL nr. 4 – Tendința de a fi DIFERIT!

Copilul simte că este important atunci când îi face pe ceilalţi să vadă că el este diferit și că face lucruri neașteptate.
• Încurajați copilul să aibă încredere în puterile proprii.
• Menționați orice îmbunătățire în comportamentul copilului.
• Stimulaţi-l să continue, să nu-i fie frică de greșeli, deoarece din greșeli învățăm cu toții.
• Nu-l comparaţi cu alţi copii.
• Nu-i arătaţi copilului milă. Artați-i înţelegere, încredere, oferiți-i curaj.

Prevenirea Delincvenei Juvenile PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prevenirea Delincvenei Juvenile PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SITUAŢIA ACTUALĂ PRIVIND

PREVENIREA DELINCVENŢEI JUVENILE

Institutul de Reforme Penale (IRP)

Editura: Cartea Juridică

III. METODOLOGIA STUDIULUI - 19

IV. CADRUL CONCEPTUAL DE PREVENIRE ŞI REACŢIONARE LA DELINCVENŢA JUVENILĂ

V. PRACTICI ACTUALE DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE ÎN REPUBLICA MOLDOVA - 48

II. ASPECTE GENERALE - 153

IV. CONTRIBUŢIA PROFESORULUI LA REALIZAREA PROGRAMELOR DE PREVENŢIE PRIMARĂ

II. LUCRU INDIVIDUAL CU COPIII ÎN SITUAŢIE DE RISC - 204

III. LUCRU ÎN GRUP CU COPIII CARE MANIFESTĂ COMPORTAMENTE DEVIANTE - 214

III. METODOLOGIA STUDIULUI

IV. CADRUL CONCEPTUAL DE PREVE-

4.2 PREVEDERI NORMATIVE INTERNATIONALE, EUROPENE DE

4.3 PRACTICA ALTOR STATE ÎN PREVENIREA DELICVENŢEI

4.4 ABORDĂRI DOCTRINARE PRIVIND PREVENIREA

4.4.2 PROBLEMA DELINCVENŢEI JUVENILE ÎN LITERATURA DE

4.5 DATE GENERALE PRIVIND DELINCVENŢA JUVENILĂ ÎN

Atragem atenţia în special la rata infracţiunilor săvârşite de

4.6 RĂSPUNSUL SISTEMULUI DE JUSTIŢIE LA DELINCVENŢA

4.6.2. DREPTUL PROCESUAL PENAL

4.6.3. ACŢIUNI PROCESUALE CU PARTICIPAREA COPILULUI

4.6.4. PRACTICA JUDICIARĂ

4.7 ANGAJAMENTE ÎN DOMENIUL PREVENIRII DELICVENŢEI

V. PRACTICI ACTUALE DE PREVENIRE

mai sus de mediu este în scădere

Fiind întrebaţi cum apreciază nivelul infracţionalităţii în 8%

Părinţi. Nivelul de siguranţă în localitatea respondenţilor

Interviurile de grup ne-au arătat că în localităţile de domiciliu jos

5.2 PERCEPŢIA NIVELULUI DELINCVENŢEI JUVENILE

48% mai jos de mediu

APL şi asistenţii sociali. Dinamica delincvenţei juvenile pentru ultimii 3 ani

5.3 FACTORI ŞI CIRCUMSTANŢE CE CONTRIBUIE CEL MAI

venit redus al familiei 90%

violenţă în familie 31%

sărăcie în comunitate 40%

venit redus al familiei 76%

familie dezorganizată 61%

nivel redus de afecţiune/grijă a părinţilor 76%

separarea de un părinte sau ambii 55%

violenţa în familie 61%

neglijenţa părinţilor/lipsa de interes 66%

abuz de alcool, substanţede către părinţi 47%

cerc de prieteni cu comportament antisocial 77%

posibilităţi reduse de petrecere a timpului liber 41%

abateri comportamentale (ex. furturi mărunte, bătăi) 21%

comportament defectuos la şcoală 11%

sărăcie în comunitate 10%

venit redus al familiei 54%

familie dezorganizată 70%

interacţiune cu alţii 12%

sunt săraci 15% Pentru cercetare este de o deosebită im-

5.4 OPINII PRIVIND LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA

5% Majoritatea respondenţilor, în proporţie de 57%, au sus-

Poliţişti. Gradul de claritate a documentelor de politici în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile

6% De specificat că, din punctul de vedere a 41% dintre po-

APL şi asistenţi sociali. Politica de stat în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile

În opinia a 24% dintre reprezentanţii APL şi asis- 2%

5.5 ACTIVITATEA POLIŢIEI DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI

5.5.1 Opinia poliţiştilor privind activitatea de prevenire a

Poliţişti. Materialele necesare pentru desfăşurarea activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile

Cu referire la faptul dacă poliţia dispune de materialele ne- 6%

Poliţişti. Nivelul de dotare a poliţiştilor la locul de muncă