Enigma Otiliei – G.

Călinescu
Rezumat pe capitole – pentru pregătirea eseului
(VARA) Capitolul I: Tânărul Felix Sima sosește în București căutând găzduire la
unchiul său Costache Giurgiuveanu, care îi era tutore de când rămăsese orfan. În ciuda
corespondenței îndelungate, Felix, care nu-și mai văzuse rudele din primii ani ai copilăriei,
pare a nu fi recunoscut de unchiul său, însă Otilia, fata bătrânului din altă căsătorie, își
întâmpină cu bucurie vărul.
Casa de pe strada Antim, ridicolă prin contrastul dintre degradarea finisajelor și
arhitectura ce se dorea impunătoare, i se dezvăluie treptat lui Felix, care, ghidat de moș
Costache și de Otilia, le cunoaște oaspeții, pe elegantul moșier Pascalopol, prieten al
bătrânului și pe Aglae, sora gazdei, însoțită de fiica sa Aurelia. Într-un colț, brodând, cu
privirile pierdute, se află Simion Tulea, soțul Aglaei.
Pascalopol îi dăruiește un inel cu safir Otiliei, cu care cochetează, spre iritarea
manifestă a celorlalte două femei. Felix, orfan de mamă din fragedă copilărie, este pentru
prima dată tulburat de grija pe care i-o arată fermecătoarea Otilia, dar și gelos de atenția
împărțită cu Pascalopol. Obosit și înfometat, tânărul, neglijat o vreme, este condus de Otilia în
odaia ei, de o dezordine atrăgătoare, unde adoarme tulburat.

Capitolul II: Dimineața, trezit de exercițiile la pian ale Otiliei, Felix descoperă
scrutând pe fereastră că proprietățile celor doi frați, moș Costache și Aglae, erau învecinate. I
se pregătește camera, iar bătrânul, de o zgârcenie morbidă, îi cere lui Felix bani pentru a o
plăti pe Marina, femeia care ajuta prin casă. Otilia remarcă gestul și il dojenește, se manifestă
exuberant, cântând la pian, apoi îl invită pe Felix să alerge prin curte, până în foișor. Acolo, îi
vorbește despre rudele și prietenii prezenți mai mereu în casa unchiului, despre iubirea Aglaei
pentru copiii săi, despre obsesia pentru căsătorie a Auricăi și ipohondria lui Titi, fiul cel mic
al familiei Tulea. Își arată admirația și familiaritatea pentru Pascalopol, despre care Felix află,
deloc încântat, că e foarte bogat. Otilia îi mărturisește că ezită dacă să continue Conservatorul
sau să devină actriță, dar pare a deschide toate aceste subiecte cu frivolitate.
Dezinvoltă, Otilia revine cu Felix în cameră, unde îi arată albume cu fotografii, printre
care una cu ei copii, alături de părinți, în care Felix nu reușește să se recunoască. Îi
mărturisește că părinții lor plănuiau să îi căsătorească, îi umple brațele cu cărți, pentru a fugi,
pe neașteptate. Citește cu pasiune, așa cum obișnuia, până este chemat la masă, neașteptat de
bogată. Straniile obiceiuri ale gazdelor continuă să îl surprindă, Costache își însușise bani din
cei dați de Pascalopol pentru chirie, dar Otilia îl obligă să îi returneze, ca pe un copil.
După ce toți ieșiseră fără să îl anunțe, Felix descoperă, uimit, primind o scrisoare
destinată Otiliei, că nu o chema Giurgiuveanu, ci Mărculescu. La întoarcere, Felix primește
invitația de a li se alătura în plimbările obișnuite cu trăsura. Seara târziu, în foișor, toată lumea
este invitată la festin. Aglae trimite înțepături la adresa Otiliei, pe care o consideră prea
frivolă, apoi lui Felix i se propune să îl mediteze pe Titi, rămas corigent.
 Capitolul III: După câteva zile de toane ale lui Simion, Aurica îl cheamă pe Felix, care
îi observă coafura și pudrarea stridentă, accentuându-i lipsa de feminitate a trăsăturilor. Curtea
și casa familiei Tulea erau excesiv de curate și de îngrijite, peste tot resimțindu-se miros de
ulei de la pasiunea lui Titi, pictura. Invitatul remarcă absența celorlalți, flirtul evident al fetei,
manifestat prin aluzii la căsătorie, dar și remarcile tăioase la adresa Otiliei, „fată fără căpătâi
și fără părinți”, ale cărei purtări grozave ar fi încurajate de moș Costache. Simion apare,
mândru să își prezinte pernele brodate, apoi picturile fiului său și ale sale despre care Felix
observă că erau toate copiate cu îndemânare după cărți poștale. Titi își face timid prezența, un
tânăr cu câțiva ani mai în vârstă decât Felix, incapabil să poarte o conversație intelectuală,
mărturisind că lectura îi provoacă dureri de cap, dar i-ar plăceau o carte „frumoasă”. Tânărul
Tulea amână lecția, invocând, cum o va face adesea încurajat de familie, oboseala.
La revenirea acasă, Felix e descusut de Otilia despre bârfele Auricăi, iar fata îi
mărturisește că Giurgiuveanu îi era tatăl vitreg și că Aglae nu l-ar lăsa să o adopte. Întors la
Titi, descoperă fixația acestuia pentru copiat cărți, ilustrații, partituri muzicale, ordinea din
materiale, dincolo de care se vădea lipsa totală de preocupări si abilități. Mereu amâna sau
întrerupea ședințele de pregătire.
Felix descoperă că unchiul său îi oferea libertate totală, explorează Bucureștiul și se
informează despre admiterea la Medicină. Titi, din romanul oferit spre lectură de la Felix se
mulțumise a copia desenele și a-l înveșmânta în copertă albastră. Câteva minute de exerciții la
latină îi provoacă hemoragie nazală, spre nemulțumirea Aglaei, care, cu toate astea, îl
recheamă pe Felix după câteva zile. Astfel, pregătirile lor se transformă în simple discuții, în
care meditatorul se ferește să îi mai pună întrebări elevului său. Cei doi se plimbă uneori prin
București, Titi povestind în detaliu ce văzuse, dar alteori se retrage „să se legene”. Aglae
percepe toate aceste probleme ale fiului drept dovezi de cumințenie, negându-le gravitatea.
Aurica se aranja strident, sperând să ademenească vreun bărbat, preocupată
mereu de nunți și sperând să se căsătorească. E din ce în ce mai îndrăzneață cu Felix, deși el o
evită pe cât poate, făcându-i prăjituri și trăgându-l pur și simplu în camera ei. Avansurile
refuzate îi vor aduce „o ură eternă”, e de părere Otilia, iar Costache îi ia apărarea tânărului,
arătând că e încă minor.
Capitolul IV: Felix se obișnuiește în casa lui moș Costache, unde începe să se simtă
bine. Cu toată libertatea oferită, rămâne serios și disciplinat, visând la carieră. Când îi cere
unchiului bani de cărți, acesta îl refuză, cu zgârcenie, dar Otilia îi obține misterios. Felix e din
ce în ce mai atras de ea, fanteziile sale fiind încurajate de familiaritatea fetei și de
proximitatea camerei și lucrurilor acesteia. Ea se arată autoritară, protectoare atât cu Felix, cât
și cu moș Costache, dar și imprevizibilă, mereu jucăușă. Pascalopol începe să îl trateze pe
tânăr cu bunăvoință, simțindu-l inofensiv, apoi, spre a demonstra că, deși holtei, este ordonat,
îi invită la el acasă pe Otilia și pe Felix, casă impresionantă prin rafinament. Aici, gazda îi
mărturisește lui Felix că i-a cunoscut și admirat tatăl și că ar vrea ca aspirațiile sale culturale
să se împlinească în Otilia. La plecare, îi invită la moșie.
Seara, la obișnuita întâlnire comună din casa lui Costache, Felix e deranjat de
apropierea dintre Otilia și Pascalopol și se retrage în camera sa, iar Otilia îi aduce prăjituri,
dojenindu-l că a plecat.
 Într-o dimineață, plimbându-se pe Calea Victoriei, Felix o zărește pe Otilia și,
suspicios, începe să o urmărească, dar ea intră într-un magazin. Puțin mai târziu, ea apare și îi
ia brațul cu îndrăzneală, făcându-l să îi promită că va merge la moșia lui Pascalopol. Seara,
Felix își notează într-un caiet că trebuie să aibă încredere în ea.
Capitolul V: Pe la începutul lui august, sosesc în vizită cealaltă fată a Aglaei, Olimpia,
și perechea ei, cu care nu se căsătorise legitim pentru că Simion refuza să le dea zestre,
Stănică Rațiu. Olimpia născuse și își cerea dreptul la moștenire. Stănică vorbea exagerat de
afectat, iar Olimpia moale și sentențios. Simion, care altfel era cu totul supus voinței Aglaei,
repetă maladiv că Olimpia nu e fata lui și că nu îi dă nimic, apoi, furios, face praf ghergheful
la care lucra. Cei doi pleacă, bătrânul se calmează, iar Stănică, pe furiș, îi cere bani Otiliei,
gest pe care îl făcea cu nerușinare frecvent. După o vreme, îi trimite o scrisoare lui Pascalopol
în care, sub amenințarea sinuciderii, îi cerea, evident, bani. De altfel, Stănică cerea tuturor, și
Aglaei, și lui Simion, Auricăi, lui Felix, chiar și Marinei, justificând prin nevoia de a-și
întreține familia. Apoi, pretextând o gravă boală cardiacă, atrase simpatia lui Simion, pe care
începu să-l flateze, cu scopul de a-i obține semnătura pe actul de donația a casei. Cununia
Olimpiei era iminentă.

Capitolul VI: Pascalopol își întâmpină oaspeții la gara Ciulnița, conducându-i într-un
atelaj elegant la moșia aflată între Călăraș și Fetești, printre lanuri nesfârșite. După ce trec de
o grădină irigată, ajung într-o „pustietate scitică”, așa cum reflecta Felix. Apoi sunt
înconjurați de o uriașă turmă de bivoli, spre spaima Otiliei. De fiecare dată Pascalopol, stăpân
al locurilor, dă ordine oamenilor care par a se ivi din pământ. Câmpurile devin din ce în ce
mai frumoase și mai bogate, într-un lan de albăstrele Pascalopol îi culege Otiliei un buchet, în
timp ce Felix îl aruncă pe al său, pretextând că florile sunt mai frumoase vii. În cele din urmă,
cei trei ajung în fața casei boierești, pe care, vizitând-o, Felix o descoperă la fel de elegantă,
deși într-un fel mai rustic, ca pe aceea din București. Printre detaliile fascinante observate,
Felix notează iritat și gesturile de tandrețe ale celorlalți doi.

Capitolul VII: Toamna, Felix este deja student în primul an de Medicină o ascultă pe
Aurica plângându-se că nu are darul Otiliei de a atrage bărbații și bârfindu-i comportamentul.
Sosește Stănică Rațiu (mai roșu la față, renunțase la orice boală) , din ce în ce mai prezent în
casa Aglaei, cu vestea că Otilia se logodește cu Pascalopol, provocându-i Auricăi un plâns
convulsiv. Aglae și Stănică discută despre cum i-ar putea determina pe Costache sau pe
Pascalopol să împiedice o asemenea căsătorie. Felix o informează pe Otilia, care neagă
informația, anticipând că și Felix va intra în curând în planurile pline de ură ale rudelor.
Stănică îl vizitează neinvitat pe Pascalopol să îl avertizeze despre slăbiciunea Otiliei
pentru Felix. Câteva zile moșierul încetează vizitele în casa lui Costache, Otilia îi mărturisește
lui Felix că îi invidiază libertatea și că ar fi nesăbuit să aibă o relație scandaloasă cu el și să îi
pericliteze cariera. Ea îi propune bătrânului să se mute împreună în casa din centru, mai
aproape de facultate, dar acesta îi mărturisește planul Aglaei, care îl convinge să renunțe și își
manifestă cu orice prilej ostilitatea nu doar pentru Otilia, ci și față de Felix. Tânărul reușește
să plătească înscrierea la facultate doar cu ajutorul Otiliei, care, din nou, obține bani pe căi
misterioase și este permanent criticat și descurajat de Aglae și Stănică.
 Titi este atras de Otilia, devine insistent, spre oroarea fetei. Aglae o jignește,
considerând-o o femeie de consumație, apoi, la reproșul timid al lui Costache pleacă și
încetează vizitele. Totuși, legătura dintre frați se menține, prin Felix și Stănică, acesta din
urmă scotocind, după obicei, casa bătrânului și informându-l pe Felix de avere și afacerile
unchiului, care, printre altele, avea un debit de tutun și apartamente închiriate studenților.
Spre Crăciun, Stănică îl aduce în casă pe impertinentul doctor Vasiliad care, sub
pretextul de a-i consulta gratuit pe ceilalți, îl ridiculizează pe Costache. Pascalopol le
mărturisește celor doi tineri că doctorul urmărește fie să îl declare iresponsabil pe bătrân, în
complicitate cu Aglae și Stănică, pentru se ajunge la evacuarea Otiliei, fie să descopere și să îi
agraveze probleme de sănătate.
Capitolul VIII
Felix își analizează sentimentele pentru Otilia, e convins că o iubește, dar naturalețea,
familiaritatea ei îl împiedică să i-o spună, consumându-se în reverii, însetat după fiecare gest
grijuliu. (își rupe un nasture doar pentru a-i fi cusut de fata cu parfum îmbătător) Gelozia față
de Pascalopol, pentru care se simțea neglijat, creștea. Decide șă îi scrie o declarație de
dragoste, pune scrisoarea pe patul fetei și așteaptă, iar cu timpul incertitudinile îl macină. Într-
o zi, Otilia îl găsește stând pe o bancă, în frig, îl dojenește, recunoscând că îi știe sentimentele.
Într-o noapte, Felix intră în camera ei, dar confesiunea lui febrilă este temperată de
fată, care se îndoiește că ar fi potrivită pentru el. Întâlnirile lor nocturne, cu sărutări și
mărturisiri, continuă, Felix visează șă îi devină soț după ce își construiește cariera în
medicină. Otilia îl asigură pe Felix că Pascalopol îi protejează pe amândoi și că nu trebuie să
fie ingrat, dar într-o seară, conjurată de tânăr și sătulă să alimenteze bârfele, refuză șă se mai
întâlnească cu moșierul, spre consternarea lui Moș Costache care urcase s-o invite.
După o vreme, Felix se simte vinovat de îndepărtarea lui Pascalopol, realizând că era o
prezență stenică și că îi oferea Otiliei luxul cu care era obișnuită. Tânărul realizează cât de
neajutorat e în lipsa banilor. O întâlnire cu Pascalopol, confesiunile sale directe („nu știu ce e
patern și ce e viril în dragostea mea”, „n-am jignind-o cumpărând-o, ci i-am făcut toate
capriciile încă de când era mică”, „a i le refuza înseamnă să fiu un tată denaturat”), grija față
de libertatea Otiliei, teama că o căsătorie prematură le-ar face rău amândurora.
La auzul veștii, aduse de Felix, că Pascalopol va reveni în casa lor Otilia îl sărută
pentru prima dată pe gură. Clanul Tulea e consternat, Stănică îl invidiază pe Felix, crezându-l
profitor.
Titi se împrietenește cu un coleg de la belle-arte la fel de lipsit de talent, dar volubil,
descurcăreț, Sohațchi, iar acesta îl duce într-o locuință de mahala, unde băiatul se amețește cu
alcool și este atras de sora colegului, Ana. Ademenit de aceasta, care îi vâna averea, o lasă
însărcinată, iar părinții ei vin cu pretenția să o ia de soție, ba chiar îi fac și nunta în secret.
Tânărul fusese folosit pentru a se regla probleme de moștenire între frați, pentru că părinții nu
acceptaseră să îi moștenească până când fata nu-și face un rost. Aglae apelează la Stănică,
avocatul încercând să medieze divorțul. (FEBRUARIE) Acesta se împrietenește cu frații
Sohațchi, ofițeri, și îi recomandă Aglaei să accepte căsătoria, aceasta o cunoaște pe Ana, care
îi devine simpatică, și îi ajută pe tinerii căsătoriți, dar Ana e neglijentă, ieșind des în oraș,
inclusiv cu Stănică. Titi se întoarce la mama, după ce o acuză pe Ana de infidelitate, și nu
acceptă divorțul decât când îi sunt returnate lucrurile. Comportamentul său antisocial, cu crize
de furie și perioade de letargie, o înfurie chiar și pe Aglae.
Capitolul IX (MARTIE)
Felix, aproape major, simte lipsurile financiare și e frustrat de dezinteresul lui
Costache și luxul lui Pascalopol, ba chiar e dezgustat de gestul unchiului de a-l împrumuta și
are sentimente contradictorii față de Otilia. Fata îl roagă să se comporte corect în continuare.
Stănică îi cere, fără succes, tânărului să mijlocească o afacere imorală cu un profesor
universitar. Pascalopol îl roagă pe Costache s-o adopte pe Otilia, Stănică, apărut pe
neașteptate se oferă să ajute ca avocat, dar discuția e întreruptă.
Simion se îmbolnăvește, apoi decide să se supraalimenteze. Stănică îi propune Otiliei
să îl ajute să pună mâna pe averea bătrânului, apoi să se căsătorească, dar fata îl alungă,
indignată. Acesta se întoarce la Aglae, pe care o sfătuiește să revină în vizită la fratele său,
otrâvind-o cu suspiciunea că Otilia și Pascalopol ar pune la cale dobândirea averii bătrânului.
Felix simte apăsarea intrigilor, analizează posibilitatea de a renunța la medicină și de a
se întoarce la Iași, Otilia îi cere să descopere și în altă parte iubirea și să o susțină fratern. Ea îi
mărturisește umilințele la care a fost supusă de mică de Aurica și Aglae. Felix îi mărturisește
că Aglae nu va lăsa ca Otilia să fie adoptată cât va trăi ea, iar Otilia încuviințează.
Capitolul X
Costache primește o scrisoare anonimă în care este acuzat că trăiește cu Otilia și sfătuit
imperios să nu o adopte. Înspăimântat, speriat de greutatea cuvântului scris, se gândi să ceară
ajutorul Aglaei, apoi pe al lui Pascalopol, dar renunță rușinat. Otilia vede scrisoarea căzută din
căptușeala buzunarului, o citește, convinsă că e opera lui Stănică. Îi propune tatălui vitreg să
nu o mai adopte, spre a liniști intrigile rudelor. Apărând Pascalopol cu vestea că actele sunt
pregătite, Otilia îl anunță că renunță.
Felix e furios pentru că Otilia plecase la moșie cu Pascalopol, îi caută în cameră,
sperând să găsească vreun bilețel adresat lui. Zile întregi așteaptă o scrisoare de la ea, mereu
schimbător. Apoi simte libertatea și începe să se distreze cu colegi și colege. Se întâlnește cu
Stănică, iau masa împreună, îi este prezentată o curtezană, Georgeta, cu care cochetează.
Localul, cum urma să afle, era tot al lui moș Costache.
Capitolul XI
Simion slăbește, deși mănâncă enorm, arătând din ce în ce mai evidente probleme
psihice, Stănică îl încurajează să mănânce, sperând să-l moștenească rapid. Discutând cu
Aglae despre Costache, crede că ar fi în avantajul lor ca bătrânul să nu lase un testament,
pentru ca rudele să îl moștenească direct.
Felix câștigă bunăvoința profesorului de psihiatrie și favoarea de a observa pacienți,
spre invidia unui intern care încearcă să-l descurajeze. A fost sprijinit să publice un articol și
este extrem de fericit, dar dezinteresul afișat al colegilor îl amărăște. Supărat că Otilia nu i-a
mai dat nicio veste își plănuiește să o uite. Simion, în plină criză maniacală îi încredințează un
caiet cu tainele vindecării omenirii. Stănică, la masă, îi induce șiret lui Costache ideea că un
testament e atacabil.
 Felix o vizitează pe Georgeta, care știa de la Stănică multe despre el, îi ascultă
confidențele directe, îi face la rându-i confidențe și este fermecat de feminitatea ei, fără a se
bucura pe deplin de ea. Fusese educată de mamă să caute voluptatea luxului și a lumii
mondene.
Capitolul XII
Otilia îi trimite lui Felix o carte poștală de la Paris. Familia Tulea reacționează
previzibil, disprețuitor. Felix, convins că Otilia era împreună cu Pascalopol, se răzbună în
brațele Georgetei, naiv bucuros de simplitatea cuceririi. În loc să devină cinic, capătă
încredere în sine, își schimbă percepțiile despre Otilia, pe care o crede din nou onestă și îi
scrie.
Prin Georgeta, Felix este invitat la Iorgu, patronul localului, care, mărturisind că nu are
încredere în Stănică, îl roagă să îi pună o vorbă la moș Costache. La scurt timp, Stănică îi
propune contrariul, să nu îl ajute pe Iorgu, să o evite pe Georgeta. Felix nu îl ascultă și discută
cu Costache, acesta decide să meargă imediat la Iorgu, pentru a încheia afacerea. Astfel,
planul lui Stănică de a-l împiedica pe bătrân să facă un testament are efect opus, Costache
vinde proprietăți.
În miez de noapte, Aurica dă buzna chemându-i că moare Simion, acesta e consultat
de un doctor, iar Stănică e revoltat de insensibilitatea familiei Tulea. Felix investighează cazul
lui Simion, interesat de evoluția sa medicală, de delirul său mistic.
Capitolul XIII
Stănică, plictisit de Olimpia și, în același timp simțindu-se dator față de ea, o
antrenează într-o discuție despre moștenire, atât cea de la părinții ei, cât și a lui moș Costache.
Cu seninătate, după ce e respins erotic, Stănică îi perorează Olimpiei plictisite despre libertate
în relație, cu gândul la Georgeta care, odată văduvă după generalul care o proteja, ar fi devenit
o partidă excelentă.
Georgeta îi mărturisește lui Felix că Titi îi făcuse portretul și că o curta exasperant.
Stănică o convinge să se căsătorească cu Titi, astfel, merge să îi cunoască familia. Aglae e
cucerită, Georgeta e din ce în ce mai încântată să-și dobândească onorabilitate, Felix, însă, o
convinge să renunțe la căsătorie. Când iese de la ea, deranjat de limitele acesteia intelectuale
(îi vedea un viitor în politică, alături de o fată bogată), Felix îl întâlnește pe generalul
Păsărescu, situație jenantă pentru amândoi, rezolvată politicos. Tânărul își propune să nu se
mai compromită, să își cultive iubirea pentru Otilia, „femeia lui ideală”. Agitat, meditează la
diverse justificări ale întâlnirilor cu Georgeta, apoi se agață de o ridicolă imagine religioasă,
amestecată cu amintirile recente ale discuției cu Simion, într-un vis în care chipurile celor
două femei se amestecă.
Trimis la Aglae pentru niște chei, Felix suportă reproșurile clanului Tulea, urletele lui
Titi, care se împiedică făcând impresia că a fost îmbrâncit și se retrage. Stănică suspectează că
bătrânul ceruse cheile pentru a vinde altă proprietate, cumpărată chiar de la Simion, și îl
sfătuiește să nu vândă. Speriată de perspectiva pierderii oricărei șanse la moștenire, pictată
convingător de Stănică, de riscul unei donații caritabile, Aglae acceptă să refacă relațiile cu
fratele său și cu Otilia, pe care o căsătorie cu bogatul Pascalopol ar face-o indiferentă la
averea tatălui vitreg. Toate aceste schimbări atavice de atitudine, coordonate de Stănică, arată
lăcomia rudimentară a rudelor. Acesta îi scrie o carte poștală Otiliei, în numele tuturor, spre a
o determina să se întoarcă, iar Simion, pe nevăzute, o semnează Isus Cristos.
Capitolul XIV
O amintire din anii de la Iași, din internat, când colegii discutau filosofie, iubirea
amestecată cu gelozie la distanță pentru Otilia, lipsa de valențe spirituale ale relației cu
Georgeta îl îngândurau pe Felix în momentul întâlnirii cu colegul Weissmann. Cei doi discută
despre poezie și despre iubire, despre noi apariții, critica lui Dobrogeanu-Gherea, socialism,
cu care Felix nu își descoperă afinități, inclusiv despre sinuciderea din dragoste. Felix
meditează la relațiile sale și își propune să fie mai bun, de fapt, cedează din nou slăbiciunilor.
Georgeta îi face uneori morală, îi cere să rămână impertinent cu ea și să o iubească pe Otilia.
Îi devorează, probabil, complicațiile morale. Își propune să facă o cucerire mai dificilă, dar
abandonează, absorbit de examene.
Moș Costache avea o ascunzătoare secretă pentru bani, Felix o observă, dă impresia că
nu a văzut nimic și se teme că imprudența unchiului ar putea fi exploatată de Stănică, acesta
adulmecând în permanență. De la el, mereu dornic de confidențe, află tânărul că Marina nu
era servitoare, ci o rudă mai îndepărtată, pe care o exploata moșul. Tot Stănică îi propune să
se alieze la vânătoarea de moșteniri, perorând despre boli și moarte, suspectând că bătrânul,
care vânduse pe bani mulți cele două proprietăți, ascunsese undeva în casă bănetul, pe care se
ferea să îl depună la bancă. Apoi îi transmite invitație la petrecerea lui Iorgu, unde, ajuns,
descoperă societatea cea mai pestriță. Stănică îl trage de limbă pe Costache, sperând să afle
unde are ascunși banii, sub aparența unor replici spirituale. Conversația mesenilor alunecă de
la moșteniri spre copii și moduri de a cheltui banii, dar devine în contradictoriu când
Weissmann atacă ideea iubirii libere, în opoziție cu valorile căsătoriei, spre revolta lui Stănică
și dezaprobarea oaspeților. Discuția despre Otilia lasă apoi loc vechilor conflicte între
Giurgiuveanu și familia surorii sale. La plecare, Felix se plimbă meditând la „hibriditatea
caricaturală” a adunării de la restaurant, ajungând să aprecieze cinismul lui Weissmann, apoi
se visează deasupra lumii acesteia meschine, alături de Otilia.
Capitolul XV
Simion urmează să fie internat la ospiciu, sanatoriul părându-i-se scump Aglaei, care
trăia, totuși, din banii nefericitului soț. Spectacolul tragicomic al bătrânului delirant, al Aglaei
care îl ceartă incapabilă să îi respecte boala e completat de stratagema lui Weissmann, care
vrea să-l urce pe bătrân în trăsură, încurajându-i delirul și reușește injectându-i morfină și
repetându-i că îl duce să profețească îngerilor.
După plecarea lui Simion, care e atins curând de paralizie generală, Aglae curăță
camera lui, își schimbă obiceiurile vestimentare, iese cu Titi la cinema și berărie. Încearcă să
refacă legătura cu fratele său și îi caută nevastă băiatului, sfătuind-o pe Aurica să își găsească
singură, fără să se compromită. Weissmann o consideră baba absolută, fără cusur în rău,
speculând că femeia se înrăiește în căsătorie, iar bărbatul se emasculează. Felix îi reproșează
că spune banalități, îmbrăcate în discurs filosofic și medical, că legătura vine natural, chiar și
la oameni zgârciți și lipsiți de scrupule precum lumea bună a Bucureștiului.
Stănică prinde un post în magistratură, în provincie, audiază, superficial, cursuri la
medicină și invită, neanunțat, un grup de colegi, fete și băieți, în casa lui Costache, spre
iritarea lui Felix. Tinerii impertinenți cântă la pianul Otiliei, îi fumează tutunul lui Costache,
se manifestă libertin, de aceea Felix iese pe stradă, urmat de Wissmann care se scuză că
Stănică adunase colegii, de ani mai mari, pentru o petrecere studențească. Bineînțeles, Stănică
se disculpă și își adaptează discursul la partener.
Capitolul XVI
Stănică era familist, dar pervertit de lăcomia lui monstruoasă. Cu descendență
albaneză, neam de negustori, numeros și solidar. Ținea la numeroasele sale rude, pe care le
vizita, dar la el nu primea pentru se lovea de refuzul Olimpiei de a le cunoaște. Se și rușina că
nu a dobândit avere la căsătorie, așa cum era tradiția în neam. Căsătoria eșuată cu Olimpia,
provocându-i atât complicații materiale, cât și dezamăgire emoțională, îl întrista, dar nu știa
cum să renunțe la ea. Și-ar fi dorit o femeie mai de lume, ambițioasă și inteligentă, dar simțea
că ar fi trădat ideile sale sacre de familie dacă ar fi deschis el divorțul.
Plecat în vizită de ziua ei la sora mamei lui, mătușa Agripina, își întâlnește, printre
numeroase rude, un văr director de fabrică de zahăr și senator sub regimul conservator, un
altul proprietar de moară, milionar și de asemenea politician. Jovial, Stănică se plânge, cere
bani, admiră vesela veche a bătrânei. Plecând cu vărul Toader cu trăsura, constată că i-a
crescut nepoata și bărbații discută despre măritiș. Fetele din neam căutau oameni bogați, se
căsătoreau de tinere, pragmatic, erau educate, dar evitau intelectualii sau preocupările
intelectuale. Stănică se oferă să medieze întâlnirea între Lili și Felix, lăudându-i băiatului
calitățile morale și intelectuale și propunând schimbarea tradiției cu negustori în familie.
Ajuns acasă, gesturile sale de tandrețe se opresc în grijile Olimpiei, care îl anunță că
Titi fugise iar de acasă.
Capitolul XVII
Felix se trezește în sunetul pianului, se întorsese Otilia. Jovială, îl iartă pentru
infidelitatea de care aflase, bineînțeles, de la Stănică, Felix îi mărturisește că se temea că n-o
va mai revedea, că pentru el a devenit o enigmă, că nu-i înțelege sentimentele, că trezește
speranțe, fie lui, fie în Pascalopol. Otilia redevine glumeață, desface cadouri și i arată
fotografii din călătorie. Revine Stănică, vestind că Titi e din nou acasă și povestind mica lui
odisee. Se întâlnise cu Sohațchi, băuse, se distrase cu Ana, îi cunoscuse noul soț, în totală
indiferență față de normele morale.
Otilia se bucură de revederea familiei, trecând cu ușurință peste răutățile îndurate.
Rămași singuri, Felix îi compară prezența cu a Georgetei, copleșit de inteligența, siguranța de
sine și autonomia Otiliei. Îi cere să nu mai fie așa misterioasă, să îl lămurească în privința
relației lor, ea îi spune că îl iubește, însă nu poate ști ce se va întâmpla cu sentimentele
fiecăruia dintre ei în viitor. O intransigență și o testare a clipei, dar și evanescență: „Nu
promit nimic, privesc viața care se desfășoară, de tine depinde totul.” În opoziție, Felix trăia
programatic, își extrăgea energia prezentului din planificarea viitorului.
Ziua următoare, Pascalopol vine cu daruri la cei doi și le povestește despre călătorie,
bătrânul e fericit, generos, dar refuză să o cheme la jocul de cărți pe Aglae, cu care încă nu
vorbea. Pascalopol îl sfătuiește să îi facă fericiți pe tineri în momentul oportun, nu să întârzie,
frustrându-i material, iar Costache mărturisește că are planurile lui cu Otilia. Discuția ajunge
la bărbați persecutați de soție, pornind de la situația lui Simion. Pascalopol ține un discurs
despre simplitatea și limitele emoționale ale oamenilor din popor. Analiza iubirea Aglaei
pentru copii, care nu mai lăsa loc pentru Simion sau, cu atât mai mult, pentru Otilia. Felix îi
observă reținerea de a se atașa sentimental, iar moșierul mărturisește că și-a construit un ideal
de paternitate în Otilia. Felix, gelos, îi neagă paternitatea autentică, pentru care ar fi fost
necesară legătura de sânge, suspectând un sentiment mult mai confuz și periculos. Apoi Felix
are mustrări de conștiință, acuzând răutate pentru Pascalopol. Fără să pară afectat, moșierul l
invită a doua zi la el, unde tânărul îl aude cântând la flaut. Îi mărturisește că în călătorie s-a
purtat exemplar cu Otilia și că Felix nu are motive de gelozie. Tânărul crede că Pascalopol îi
cere sprijin contra colportărilor lui Stănică, de aceea îl vizitează pe avocat spre a-l descoase și
află indignat că se zvonea că Otilia plecase la Paris pentru un avort.
Costache adună materiale de construcție, spre mirarea tuturor, apoi aduce oameni
începând să ridice o casă, pe care vrea să o dăruiască Otiliei. Pe fată, obișnuită cu daruri, cu
omagii, dar nu și cu asistență, o încurcă intențiile tatălui vitreg, preocupările de înzestrare.
Pascalopol îi înțelegea, el însuși de familie bună, nevoile, le observase și la mama Otiliei,
sufocată și indirect ucisă de avariția soțului. Bătrânul i propune și lui Felix să investească în
casă, forțându-l să fie coproprietar cu Otilia. Din zgârcenie, bătrânul pierde materiale, care se
degradează, cumpără lucruri inutile și așteaptă ieftinirea mâinii de lucru.
Stănică se ține de cuvânt, mijlocind întâlnirea lui Felix cu Lili, în casa Aglaei. Fata îl
îndrăgește imediat, Felix nu este impresionat, iar Titi crapă de gelozie. Conflictul dintre
familii reizbucnește, Stănică e vexat și se sugestionează că trebuie să se despartă de Olimpia,
care nu-i putea oferi un alt fiu.
Construcția trenează, prin iulie, după examene, Felix își dorește să plece la țară.
Costache lucrează la casă în secret, dar Stănică îl spionează.
Capitolul XVIII
Pe la sfârșitul lui septembrie, Costache suferă un atac de apoplexie, cere cu mare
dificultate să fie așezat în sufragerie și să i se dea cheile. Aglae află și își adună familia să
vegheze ca nu cumva fratele său să fie furat. Stănică îl aduce pe Vasiliad, care mai mult îi
creează disconfort bătrânului. Felix descoperă un registru în care unchiul îi aloca sume foarte
mari, nejustificat, dar furia îi trece repede văzându-i starea jalnică. Rudele discută insolent
despre moștenire lângă bolnav, deși Costache este lucid, mănâncă și beau cu poftă.
Felix și Otilia, după o scurtă discuție, hotărăsc să îl cheme grabnic pe Pascalopol, care
îl va aduce pe doctorul Stratulat, profesor universitar. Până atunci, Felix îl caută pe
Weissmann, care locuia în condiții mizerabile, dar nu îl găsește. Discuția celor care îl
veghează pe Costache este înfiorătoare prin lipsa de tact, întreruptă de apariția providențială a
lui Pascalopol. Bătrânul îl roagă pe vechiul său prieten să îi dea afară pe toți, în afară de Otilia
și Felix și îl roagă ca ziua următoare să primească zestrea fetei. Rudele însă nu vor să
părăsească locuința, din cinism și lăcomie. Stănică scotocește prin toată casa fără succes, apoi
adoarme. Weissmann sosește în grabă, împreună cu Felix îl îngrijește pe bătrân, care, devenit
volubil, își deapănă istorii de familie și amintiri din Bucureștiul copilăriei.
Înzdrăvenit în câteva zile, bătrânul îi gonește pe intruși, care potrivit spuselor Otiliei,
erau capabili de fapte abominabile, dar nu realizează că Stănică îl spiona în propria casă.
Chemându-l pe Pascalopol să îi încredințeze trei sute de mii de lei pentru Otilia, Costache îi
arată banii, dar amână predarea lor, îngreunând situația. Pascalopol cugetă la situația ingrată a
Otiliei, care din demnitate nu ar fi acceptat să fie întreținută de el. Decide să deschidă un cont
confidențial de 100000 de lei pe numele Otiliei, dar ei îi spune că sunt un acont dat de moș
Costache. (OCTOMBRIE)
Capitolul XIX
Aglae e foarte îngrijorată de soarta banilor lui Costache. Ea și copiii săi merg pe la
bătrân insistând în fel și chip să le dea moștenirea, ba sora chiar îi vorbește deschis și agresiv
despre moarte. Într-o ocazie, Stănică neagă existența sufletului, perorând împotriva religiei, în
alta îi vorbește bătrânului de ortodoxie, mărturisire și nevoia de spiritualitate. Costache se
teme din ce în ce mai mult de moarte, un „furt total, agravat cu paralizie integrală și eternă”.
Merge la doctor, neîncrezător în cei care îi treceau pragul, își comandă rețeta, mănâncă mult,
sperând să fie cât mai repede sănătos.
Felix devine major, iese de sub tutelă. Costache aduce schimbări neinspirate casei,
împărțind cu ajutorul unor pereți de cărămidă camerele din față, cu scopul de a le închiria.
Vinde o parte din mobilă, certându-se cu Aglae. Își ia o menajeră, Paulina, de o blândețe
mieroasă și interesată, de care scapă când femeia îi cere să o includă în testament. Apoi
cheamă preoții să facă sfeștania casei, doi popi căzuți în patima băuturii, iar după masă și
degustare, se ajunge la discuții filosofice, moș Costache vrea să știe dacă există lumea de
apoi, iar Stănică pune întrebări grave despre dreptate și nemurirea sufletului, tot ca să-l sperie
pe bătrân.
Titi începe să cânte, jalnic, la vioară. În vizită la unchi, este acompaniat de mamă și
surori. Vine în vizită Waissmann, care observă paloarea Auricăi, îi recomandă să facă amor.
Atitudinea degajată și atenția bărbatului o flatează pe fata rămasă nemăritată, ea îl întreabă pe
popa Țuică dacă este permisă o relație cu evreul.
Toți, cu excepția lui Simion, se reîntâlnesc la o partidă de cărți, prilej pentru Stănică să
îi reproșeze Olimpiei că nu vrea să mai procreeze, Pascalopol aduce vorba de Georgeta,
îmbufnându-i și pe Titi, și pe Felix, apoi este agasat cu insinuări despre Otilia. Stănică îl laudă
pe Costache că ține cură și nu mai fumează, lovindu-l admirativ pană când i se desface punga
cu bani. Toți se apleacă să îi culeagă, numai Pascalopol se relaxează, bucuros că a scăpat de
interogatoriu.
Capitolul XX
Stănică o roagă pe Otilia să îi permită lui Felix căsătoria cu Lili, fabulând o atracție
pentru aceasta. Aceasta îi povestește tânărului, dar primește aceleași declarații furtunoase de
iubire. Meditează că Felix e prea dârz, iar ea prea copilăroasă, liberă, neobișnuită cu vreo
constrângere. Cu altă ocazie, Felix îi mărturisește că este foarte ambițios, vrea să fie primul în
ce întreprinde și nu ar alege o carieră artistică pentru că i-ar lipsi certitudinea victoriei. Otilia
îi mărturisește că e o mediocră, conștientă de mediocritatea sa și că nu s-ar ridica la înălțimea
idealurilor lui. Începe să cânte la pian, apoi îi propune o plimbare cu sania, în ninsoarea
intensă. Otilia se joacă în zăpadă, propune o vizită la Pascalopol, dar simte gelozia lui Felix.
Întorși acasă, îl descoperă pe Costache căzut pe dușumea, tot clanul din casa vecină se
înființează, chibițând moartea bătrânului. Doctorul adus de Pascalopol îl salvează încă o dată,
iar Costache reușește să îi dea prietenului o parte din bani Otiliei. Clanul Tulea golește casa
bătrânului de bunuri. Cei trei apropiați ai acestuia abia fac față invaziei de impertinență și
lăcomie, al cărei fanion e Stănică Rațiu. Acesta așteaptă momentul când e singur cu moș
Costache și îi ia banii de sub saltea, declanșând moartea acestuia. O cheamă pe Aurica, sub
pretext că așa îi transmisese Otilia. Când toți se adună, Stănică pleacă acasă, obosit. Aglae
ordonă acțiunea de căutare a banilor și a actelor. Caută sub cadavrul fratelui, îndepărtându-l
cu putere, dar nu găsește decât puțini bani în săculețul ascuns.
Pascalopol își ascunde surprinderea că banii nu fuseseră găsiți, pentru a nu pune în
pericol partea care deja intrase în contul Otiliei. Înmormântarea impresionantă atrage atenția,
dar popa Țuică gafează, răscolindu-i Otiliei suferința.
Aglae îi pune în vedere Otiliei că vrea să închirieze în curând casa, iar lui Felix îi
propune să stea în chirie. Otilia renunță să-și mai ia pianul, pentru că nu vrea niciun gest de
generozitate de la Aglae.
Stănică ascunde furtul banilor, mai cere cu împrumut, dar își închiriază două camere
lângă Cișmigiu, unde face firmă de avocatură. Începe să se afișeze cu Georgeta, îi face o
scenă Olimpiei și o părăsește, continuând să justifice ridicol că o face dintr-un sentiment
patriotic.
Otilia îi cere lui Felix să se concentreze asupra studiului, îi face o confesiune despre
îmbătrânirea mai accentuată a femeilor, îi dăruiește o fotografie, își împarte lucrurile. Zi de zi,
discuțiile lor devin mai grave, despre căsătorie, care pentru Felix e atât de importantă, despre
libertate, carieră, adecvarea vârstei. Într-o noapte, Otilia vine la Felix propunându-i să devină
bărbat și soție fără binecuvântarea lui Popa Țuică, gestul acesta îl face pe băiat să îi promită
că o va aștepta atâta cât e nevoie până când ea ar decide căsătoria. Otilia doarme în patul lui,
iar el pe canapea. Dimineața, fata pleacă, fără știrea lui Felix, cu Pascalopol la Paris, de unde
îi telegrafiază: „Cine a fost în stare de atâta stăpânire e capabil să învingă și o dragoste
nepotrivită pentru marele lui viitor.”
Nu s-a mai întâlnit niciodată cu Otilia, care se căsătorise cu Pascalopol, s-a afirmat în
război, apoi în mediul universitar, s-a căsătorit foarte bine, intrând în cercuri înalte. Stănică s-
a căsătorit cu Georgeta, nu a avut copii, dar a intrat în politică și era bănuit de afaceri
dubioase. Acesta îi mărturisește lui Felix că Otilia a divorțat de Pascalopol și s-a căsătorit cu
un conte.
Felix a fost recunoscut în tren de îmbătrânitul Pascalopol, care i-a arătat-o într-o
fotografie pe Otilia, era de nerecunoscut. Otilia, ca și destinul însuși, era o enigmă. Întors în
fața casei de pe strada Antim o găsește dărăpănată, nelocuită și își amintește cuvintele cu care
îl întâmpinase Costache: „Aici nu stă nimeni!”