Sunteți pe pagina 1din 1

Alcătuirea geologică a Masivului Rarau

        Masivul este cunoscut printr-o constituţie geologică foarte complexă, prezentând formaţiuni
geologice prealpine şi alpine ce aparţin unor unităţi diferite, atât din punct de vedere structural, cât
din punct de vedere petrochimic (fig. 3).
Sinclinalul Rarău este alcătuit din:
- formaţiuni metamorfice,
- sedimentare 
- roci magmatice.
        a)Formaţiunile metamorfice sunt reprezentate de şisturile cristaline care se împart în două
categorii: roci mezometamorfice (Bretila-Rarău, Chiril şi Negrişoara) şi epimetamorfice (Tulgheş,
unitatea de Putna), având fiecare mai multe tipuri, caracterizate prin asociaţii mineralogice specifice.
        b)Formaţiunile sedimentare fac parte din rocile mezozoice din Pânza Bucovinică şi cele
transilvane din „Sinclinalul Rarăului” ceea ce le oferă complexitate. Cele mai întâlnite formaţiuni
sedimentare sunt: roci carbonatice, dolomite şi calcare dolomitice, sunt cele mai bine reprezentate şi
apar pe flancurile sinclinalului, izolat în partea centrală, calcarele (Hăghimiş-Pietrele Doamnei-Piatra
Zimbrului-Rarău, Pochii Rarăului şi Todirescu, acestea alcătuind zona centrală înaltă a Rarăului,
Piatra Şoimului, Piatra Zimbrului, Pietrele Doamnei şi Vârful Rarău), depozite marno-argiloase şi
argiloase sau rocile pelitice ale wildflişului, rocile clastice (gresii, conglomerate) şi siliconitele
(jaspurile). 
        c)Rocile magmatice acoperă doar câteva areale cu roci alcaline şi bazice, acestea fiind roci
magmatice intrusive. Mineralogic vorbind, sunt constituite din feldspaţi potasici şi plagioclazi,
amfiboli şi piroxeni, iar ca minerale accesorii cuprind cuarţ, olivină, hornblendă, magnetit, apatit,
calcit etc.
        Rocile din Masivul Rarău au o vârstă variată (de la proterozoic la holocen), diversificată şi sub
aspect litologic, petrografic, mineralogic şi chimic, cu un larg spectru de manifestare a însuşirilor
fizico-mecanic. Conform celor menţionate şi datorită influenţei timpului şi climei, în ultimile ere şi
perioade geologice s-a dezvoltat un relief variat, cu elemente de unicitate, cu o evoluţie necontenită,
prin mijlocirea proceselor geomorfolgice actuale.

S-ar putea să vă placă și