Sunteți pe pagina 1din 3

Numele:__________________________

Ministerul Educaţiei și Cercetării


Iniţiala prenumelui tatălui____________
Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj
Prenumele: ________________________
Şcoala de proveniență________________
CONCURS INTERJUDEȚEAN
,__________________________________
„CARAVANA CUVINTELOR” Loc.___________Jud._________________
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ Înv./prof. __________________________
Nume şi prenume Semnătura
supraveghetori
Disciplina: Comunicare în limba română

Etapa judeţeană: 21 februarie 2020

PROBĂ SCRISĂ
Subiecte pentru clasa a II-a

 Toate subiectele sunt obligatorii.


 Timpul de lucru este de 60 minute.
 Se poate începe rezolvarea cu oricare dintre subiectele de mai jos.

Subiectul I - 25 puncte

A. Citeşte cu atenţie povestea de mai jos!

Vestitorii primăverii

Rândunica este o pasăre călătoare, cu coada despicată ca o furculiță cu doi colți, cu


pene albe pe burtă și negre pe restul corpului, cu bărbiță roșie.
Odată, pe când erau multe povești, în lume trăia un împărat care avea o fată numită
Rândunica. Rândunica rămase fără mamă încă de mică, iar tatăl ei era un om supărăcios și
tăcut. Biata fată creștea singurică, fără dragoste, fără mângâiere. Avea ochi mari, albaștri
la culoare, părul mai auriu ca spicul grâului copt și fața mai albă ca laptele, iar trupul ei
era atât de subțire, că îl puteai cuprinde cu mâna.
Când fata se făcu mare, tatăl ei a vrut să o mărite cu un fecior împărătesc.
Rândunica însă nu voia în niciun chip. Ca să scape de cicălelile tatălui său, ea se rugă
lui Dumnezeu să o schimbe într-o pasăre, ca să zboare de la curtea părintească. Când
tocmai se împodobea cu pene de pasăre, iată că intră pe ușă și părintele ei; ea zbură pe
fereastră afară. Atunci, împăratul repede a apucat-o de coadă, ca să o țină în loc. Dar
Rândunica se aruncă așa de tare, că împăratul rămase cu penele de la mijlocul cozii, în
mână. De aceea rândunica are coada în două părți, ca o foarfecă deschisă.
În odaia ei a rămas doar rochia, care îndată s-a prefăcut într-o floare albă de câmp, în
forma unei rochițe de păpușă, căreia lumea îi zice „rochița rândunicii”.

(„Legende despre flori și păsări”)


1. Textul prezintă informații despre:
a) insecte;
b) flori;
c) rândunică;
d) animale sălbatice.

2. Textul prezentat:

a. este legenda rândunicii;

b. oferă informații despre împărat;

c. este un dialog;

d. este o poezie.

3. Tatăl Rândunicii era un om:

a) bun și răbdător; b) curajos și tânăr; c) supărăcios și tăcut; d) iubitor și priceput.

4. Rândunica nu voia în niciun chip să:

a) să se joace în curtea părintească;

b) să se prefacă într-o floare albă de câmp;

c) se simtă bine în preajma oamenilor;

d) să se mărite cu un fecior împărătesc.

5. Enunțul Rândunica îl iubește pe om. Este o propoziție:

a) enunțiativă b) exclamativă c) interogativă d) negativă

Subiectul II - 45 puncte

1. Citește propozițiile următoare:


Gelu și Marcela joacă baschet. Vine și Gina. Ea aduce înghețată cu alune.
Transcrie și desparte în silabe cuvintele care conțin grupuri de litere:

2. Alcătuiește două enunțuri în care cuvântul haină să aibă înțelesuri/sensuri diferite:

Atenție! Păstrează forma cuvântului haină în ambele sensuri!


3. O serie de cuvinte nu respectă regula! Încercuiește varianta găsită!
a) șoarece, șoareci; c) vânător, vânătoare;
b) leu, lei; d) copac, copaci.
4. Unește perechile de cuvinte:

a) același sens b) sens opus


mirare a insista luminat a se aduna
a stărui preferat răsărit întunecat
favorit a ruga a aprinde totul
a se întâmpla uimire a se risipi a stinge
a implora a se petrece nimic apus
5. Completează spațiile libere cu cuvintele/ortogramele din paranteză:

Privighetoarea cânta noaptea ________________pădure de stejar.


_________________colț de dumbravă se auzi bătaia unei ciocănitori.
Căprioara aștepta ______________clipă în alta să se întâlnească cu vânătorul sau cu
vreun lup flămând.
Deodată,________________tufiș sări speriat spre mine un urecheat cu blăniță fumurie.
(dintr-un, dintr-o, într-un, într-o)
Subiectul III - 20 puncte
Scrie un text, de 8-10 enunțuri, în care să-ți imaginezi un dialog interesant între tine
și cel mai bun prieten necuvântător. Găseşte-i un titlu potrivit! Scrie corect, fără greşeli de
ortografie şi punctuaţie! Fii atent la aşezarea textului în pagină!

Felicitări! Ai terminat testul!


Se acordă 10 puncte din oficiu. Înainte de a-l preda, mai verifică o dată!

S-ar putea să vă placă și