Cap 5

A, Masuri de reducere a costurilor

Din diagrama Pareto se vor studia acei factori care prin cumulare ating ponderea de 80%

CDI 3
CDI 4
CE 4
CP 1
CE 3
CP 3
CE 1
CE 2
CDE 3
CP 4

Se vor prezenta masurile necesare care se pot lua pentru a reduce costurile cu influenta cea mai
mare, dar a se pastra calitatea produsului

Daca unele costuri se reduc normal ca altele sa creasca, totul depinzand de spre ce costuri cu
calitatea se discuta.

Unele costuri ale calitatii nu se pot reduce si se va specifica de ce nu are loc reducerea lor

Metode de reducere a costurilor

Activitatea de reducere a costurilor poate fi desfăşurată numai acolo, unde există rezerve în acest sens,
respectiv numai atunci când se cunosc natura şi volumul acestor rezerve, precum şi factoriicare ar putea
conduce la mobilizarea lor.
Cea mai importantă dintre finalităţile analizei costurilor este creşterea eficienţei consumurilor de
resurse în procesele interne de creare a valorii. Aceasta înseamnă reducerea consumurilor de resurse în
condiţiile menţinerii valorii create, sau, ideal, a creşterii acesteia. Una dintre cele mai importante condiţii pe
care trebuie să le îndeplinească măsurile de reducere a costurilor este să nu afecteze în mod negativ calitatea
produselor, sau, în general, valoarea pe care o reprezintă acesea pentru clienţi. În acelaşi timp, soluţiile nu
trebuie să aibă efecte negative asupra indicatorilor de rezultate a întreprinderii de natura volumului de
activitate.Aceasta înseamnă că soluţiile de optimizare a nivelului costurilor trebuie să fie durabile.
În mod normal, implementarea soluţiilor de reducere a costurilor necesită eforturi,care,la rândul
lor,se concretizeazăîn consum de resurse. Prin urmare,un alt criteriu pe care trebuie să-l îndeplinească
soluţiile de reducere a costurilor este eficienţa, adică să implice un efort a cărui cost să fie justificat de
efectul obţinut în termeni de creştere a raportului resurse consumate/valoare creată.
Opotunitatea soluţiilor de reducerea a costurilor este legată faptul că anumite soluţii sunt mai
importante şi/sau au prioritate mai mare decât alte soluţii de reducere a costurilor.
Ultima condiţie pe care trebuie să o respecte o soluţie de reducere a costurilor ar fi realismul
acesteia.Aceasta înseamnă că întreprinderea trebuie să fie capabilă să efectueze efortul prevăzut de acea
soluţie,iar acest efort să conducă fără echivoc la rezultatul scontat în termeni de durabilitate şi eficienţă a
reducerii costurilor.
De asemenea,simpla reducere a nivelului costului nu înseamnă automat creşterea eficienţei
consumului de resurse. Aceasta deoarece natura relaţiei diferitelor categorii de resurse consumate cu
valoarea creată prin acele consumuri este complexă. Astfel, există anumite resurse, optimizarea consumului
căruia conduce la efecte pozitive majore,care se propagă la nivelul întregului proces de creare a valorii
desfăşurat în cadrul întreprinderii(de exemplu: reducerea pierderilor de materii prime şi materiale în
procesele de stocare, reducerea rebuturilor, reducerea defectelor în ceea ce priveşte costurile serviciilor post-
vânzare). Pe de altă parte,există alte categorii de resurse, reducerea consumului cărora conduce la efecte mai
puţin durabile, care conduce în mică măsură la creşterea eficienţei, sau chiar poate să determine o reducere a
eficienţei activităţii întreprinderii (de exemplu: reducerea costurilor cu inovarea produselor pe o piaţă
dinamică din punct de vedere inovativ, reducerea costurilor de marketing pe o piaţă cu o cerere sensibilă la
comunicarea etc.) .
Cu alte cuvinte,înţelegerea corelaţiei dintre consumul unei anumite categorii de resurse şi valoarea pe
care o crează acel consum este de importanţă fundamentală pentru formularea soluţiilor de reducere a unuia
sau altuia dintre elementele de cost.

Elemente esenţiale în activitatea de reducere a costului

Organizaţiile au în vedere următoarele:
a) işi aleg procesul de producţie cel mai eficient, nu numai din punct de vedere tehnic, ci şi economic şi
ecologic;
b) urmăresc să cumpere factori de producţie, pe cât posibil, la preţurile cele mai mici, fără a neglija
calitatea şi să reducă costurile de funcţionare a lor;
c) micşorarea consumului de factori de producţie pe unitatea de rezultat prin mărirea randamentului lor;
d) asigurarea reducerii costurilor în toate fazele muncii, nu numai în producerea nemijlocită de bunuri
economice, ci şi în fazele de cercetare şi proiectare, în domeniul gestiunii si conducerii;
e) realizarea obiectivelor stabilite, ţinând seama de resursele disponibile, de condiţiile de producţie
existente, în contextul restricţiilor de ordin economic;
f) identificarea produselor care generează consumuri energetice mari şi a produselor care aduc pierderi,
imprimarea unui caracter preventiv activităţii de minimizare a costurilor, cu ajutorul metodelor moderne de
calcul şi evidenţă.
Micşorarea costurilor necesită ridicarea nivelului de calificare a lucrătorilor, perfecţionarea echipamentelor
tehnice de producţie, a tehnologiilor de fabricaţie, a activităţii de administrare, de gestiune şi conducere,
stimulare materială, creşterea productivităţii etc.

Metode de reducere a costurilor

Costurile de productie sunt influenţate factori interni, dependenţi de activitatea producătorului, şi de factori
externi, independenţi de activitatea acestuia. Printre factorii externi care inf1uentează costurile sunt: preţurile
de cumpărare ale factorilor de producţie si preţurile vânzare ale mărfurilor.
Activitatea producătorului trebuie să se concentreze asupra următoarelor căi de reducere a costurilor:
Metode clasice sau hard
 reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibil şi apă
 creşterea productivităţii muncii
 folosirea deplină a capacităţilor de producţie şi a spaţiilor de producţie
 retehnologizare
 dimensionarea optimă a cheltuielilor de dezvoltare
 reducerea costurilor calităţii
 reducerea costului prin proiectare (design)
 renegocierea contractelor cu furnizorii si distribuitorii
 reducerea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti
 micşorarea preţurilor de desfacere
 dimensionarea optimă a cheltuielilor cu reclama
 reducerea cheltuielilor salariale pe unitatea de produs
Metode moderne sau soft
 Lean Manufacturing
 Six-Sigma
  Design for Manufacturability

Care dintre metodele de reducere a costurilor o consideraţi cea mai eficientă şi adecvată în prezent?
reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibil şi apă
creşterea productivităţii muncii
folosirea deplină a capacităţilor de producţie şi a spaţiilor de producţie
retehnologizare
dimensionarea optimă a cheltuielilor de dezvoltare
reducerea costurilor calităţii
reducerea costului prin proiectare (design)
renegocierea contractelor cu furnizorii si distribuitorii
reducerea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti
micşorarea preţurilor de desfacere
dimensionarea optimă a cheltuielilor cu reclama
reducerea cheltuielilor salariale pe unitatea de produs

Productivitatea muncii reprezintă un indicator sintetic de bază care ilustrează eficienţa muncii.
Accelerarea ritmului de creştere a productivităţii muncii este legată de înţelegerea conţinutului şi
semnificaţiei sale, a factorilor prioritari de influenţă şi a modului de valorificare. Sporirea productivităţii
muncii reducerea sistematică a cheltuielilor de muncă vie, ceea ce contribuie direct la micşorarea costurilor
şi sporirea eficienţei muncii desfăşurate.
Dintre căile de mărire a productivităţii muncii mai importante sunt:
 automatizarea, robotizarea, promovarea tehnicilor noi – coordonate esenţiale ale progresului tehnic
contemporan, acestea atrag după sine sporirea productivităţii deoarece asigură obţinerea unei productivităţi
mai mari cu aceleaşi cheltuieli de muncă, favorizează diminuarea celorlalte cheltuieli pe produse în general,
realizarea de economii.
 înnoirea producţiei – prin perfecţionarea carcateristicilor constructive, funcţionale, estetice,
ergonomice, în vederea satisfacerii la un nivel înalt calitativ are implicaţii şi asupra creşterii productivităţii
muncii. Maşinile şi utilajele se înnoiesc la 5-6 ani în medie. Menţinerea în fabricaţie a unor produse cu un
nivel tehnic scăzut, realizate cu tehnologii învechite conduce la scăderea gradului de competitivitate.
 perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii – reprezintă un proces complex, cu caracter
dinamic şi de continuitate, care presupune adaptarea de către conducerile unităţilor economice a unui
ansamblu de măsuri şi folosirea de metode şi tehnici stabilite pe baze de studii şi calcule tehnico-economice,
care ţin seama de noile descoperiri ale ştiinţei, în cadrul asigurării unui cadru optim funcţional, de folosire de
către personalul ocupat a factorilor de producţie, în astfel de producţii cantitative şi calitative care să asigure
utilizarea maximă a lor şi creşterea pe această bază a productivităţii muncii. Asigurarea unor fluxuri continue
de fabricaţie, sincronizarea efectuării în timp a diferitelor activităţi, încărcarea optimă a utilajelor, folosirea
raţională a timpului de lucru, organizarea în condiţii optime a activităţilor cu caracter auxiliar, îmbunătăţirea
activităţii de reparaţie şi întreţinere, asigurarea energiei necesare, aprovizionarea cu scule şi dispozitive a
locurilor de muncă, perfecţionarea activităţii de transport intern şi depozitare, pregătirea de noi produse sau
perfecţionarea celor existente (conceperea unor modele superioare atât în faza de proiectare şi execuţie a
produselor, cum ar fi extinderea informaticii în proiectare), programarea producţiei, (folosirea unor metode
eficiente de lansare a produselor în fabricaţie, de urmărire şi control calitativ al realizării programelor de
producţie), îmbunătăţirea organizării muncii (adoptarea unor măsuri şi metode care să asigure reducerea
 volumului de muncă, folosirea raţională a acestuia, precum: cooperarea în producţie, organizarea locurilor de
producţie, normarea muncii, condiţii optime sub raportul tehnicii securităţii muncii).
 pregătirea şi perfecţionarea resurselor umane – Valenţele pregătirii se manifestă concomitent,
cumulat şi propagat, pe termen lung şi pe mai multe planuri. În primul rând prin ridicarea nivelului de
cultură şi cunoaştere a populaţiei, a pregătirii ei tehnico-profesionale în corelaţie cu nevoile de muncă ale
sistemului de economie şi cu aptitudinile resurselor umane ale societăţii. Formarea profesională şi
perfecţionarea continuă, a acesteia, reprezintă principala cale de autovalorificare şi dezvoltare a factorului
uman, de valorificare superioară a potenţialităţilor creative şi anticipative ale omului. De aceasta depinde
receptivitatea şi viteza de adaptare la nou, reintegarea rapidă a resurselor umane în alte activităţi utile
societăţii. Tot el condiţionează ritmul, proporţiile şi eficienţa creativităţii tehnico-ştiinţifice.
 cointeresarea materială a muncii – condiţionează veniturile populaţiei de rezultatele lor în muncă.
În această direcţie, o importanţă deosebită o are aplicarea unui sistem de repartiţie care, pe de o parte, să
determine cât mai corect mărimea salariului fiecărui lucrător, adică ceea ce i se cuvine după munca depusă
şi, pe de altă parte, să asigure un sistem de norme de muncă în pas cu progresul, prin care să se stabilească
aportul fiecăruia la activitatea socială. Orice neglijare în acest domeniu se reflectă nefavorabil, mai devreme
sau mai târziu, în sensul unei insuficiente cointeresări, atunci când veniturile nu cresc corespunzător muncii
depuse ca şi în cazul însuşirii unor venituri mai mari decât activitatea desfăşurată, atrăgând după sine
nerespectarea unei corelaţii economice fundamentale, anume accea dintre creşterea productivităţii muncii şi
creşterea salariului.
B. Evaluarea masurilor
Bilant cumulat pe cele doua perioade

IAN 900 1350 650 500 450 200 160 100 4310 20.88 31.32 10.67 26.68
FEB 920 1400 640 500 450 200 160 0 4270 21.35 32.48 8.35 26.68
MRT 1050 1400 710 500 450 170 180 150 4610 24.36 32.48 11.60 25.99
2000 1500 1350 570 500 250
Trim I 2870 4150 13190 21.76 31.46 36.77 10.01
4850 1320
APR 900 1350 500 400 460 180 200 85 4075 22.09 33.13 33.37 11.41
MAI 870 1300 520 410 420 160 150 100 3930 22.14 33.08 34.35 10.43
IUN 940 1550 480 440 470 140 150 65 4235 22.20 36.60 32.82 8.38
1500 1250 1350 480 500 250
trim II 2710 4200 4100 1230 12240
Centralizator final
Perioada anterioara Perioada curenta
Pondere globala

categorie [%]

global

Pondere globala
categorie

Procent pe

categorie

categorie
Pondere pe

Pondere pe

Pondere % pe
global
Pondere %

Pondere %
denumirea costului calitatii

1 41.81 CP 1 se va trece denumirea 1 37.64

5 4.18 CP 2 5 4.43
2 27.87 CP 3 2 30.26
3 19.16 CP 4 3 20.30
4 6.97 CP 5 4 7.38
100 TOTAL COSTURI DE PREVENIRE
CE 1
CE 2
CE 3
CE 4
CE 5
TOTAL COSTURI DE EVALUARE
CDI 1
CDI 2
CDI 3
CDI 4
CDI 5
TOTAL COSTURI DEFECTE INTERNE
CDE 1
CDE 2
CDE 3
TOTAL COSTURI DEFECTE EXTERNE

100 TOTAL CC
CAP 6 Concluzii