PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

Problematică
Definire

Curs 1
Lect. Univ. dr. Angela Bogluţ
PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI-
importanţă, definire, problematică
Dezvoltarea economica, sociala si culturala a impus
trecerea de la educatia empirica , spontana la o pregatire
de durata, profunda, orientata spre cerintele prezentului
dar si spre solicitarile viitorului.

Progresul educatiei este strans legat de dezvoltarea si

implicarea psihologiei educatiei in optimizarea procesului
instructi-educativ la toate nivelurile scolare.

Psihologia educatiei ocupa un loc important in procesul

profesionalizarii cadrelor didactice , este o disciplina-
resursa, potential rezervor de sugestii si repere in
gestiunea si managementul procesului formarii elevilor.
 PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
 PSIHOLOGIA (din grecescul psyche = suflet şi logos =
ştiinţă) se afirmă ca ştiinţa centrală despre om şi relaţiile
interumane, studiind fenomenele psihice şi urmărind
descrierea şi explicarea lor prin intermediul unui ansamblu de
legi şi modalităţi determinative. Altfel spus, psihologia se
ocupă cu descrierea şi clasificarea proceselor, stărilor,
trăsăturilor şi caracteristicilor psihice, cu studiul dezvoltării
specifice ce le caracterizează în diferite condiţii, cu extragerea
legilor activităţii psihice şi ale psihismului, în vederea
înţelegerii şi folosirii lor în practica oricăror activităţi
umane.
 Educaţia (din latinescul educo / educere = creştere,
hrănire, cultivare) este o activitate complexă, ce se realizează
printr-un lanţ nesfârşit de acţiuni interpersonale şi sociale, în
vederea transformării individului într-o personalitate activă,
creatoare, liberă şi autonomă. Acest proces de formare şi
dezvoltare a personalităţii umane este compatibil cu modelul
axiologic al comunităţii şi societăţii care-l promovează.
 PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
Psihologia educaţiei studiază o multitudine de fenomene, activităţi,
relaţii, legităţi, precum:
legile ce guvernează activităţile psihocomportamentale şi psihologia
socială a indivizilor supuşi influenţelor educaţiei;
dezvoltarea psihismului de-a lungul diferitelor stadii de vârstă (şi în
special la vârsta şcolară) şi factorii dezvoltării psihice;
fundamentele psihologice ale instruirii şi educaţiei (modul în care se
dobândesc cunoştinţele, se formează trăsăturile de personalitate,
se construiesc abilităţile);
bazele psihologice ale selectării şi utilizării metodelor de intervenţie
asupra individului (metode de predare - învăţare - evaluare);
aspectele subiective ale unor fenomene cu conotaţii pozitive sau
negative în viaţa individului (succesul sau insuccesul şcolar şi social);
dimensiunile psihologice ale agenţilor implicaţi în activităţile
instructiv-educative (relaţiile dintre educat şi educator, elemente de
psihologie a grupului, climatul educativ, etc.);
relaţiile dintre diverse variabile educaţionale (formele de educaţie
socio-profesională, condiţiile exterioare ale procesului educaţional,
etc.).
 PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
Psihologia educaţiei contribuie hotărâtor la
pregătirea psihologică a profesorilor, aducând
soluţii practice în rezolvarea unor probleme
educative.
Din punct de vedere practic, cunoştinţele acumulate
de psihologia educaţiei sunt preţioase pentru toţi
cei implicaţi în actul educativ şi oricine este supus
influentelor educative şi exercită asemenea
influenţe.
Necesitatea cunoaşterii psihologice derivă din aceea
că actul de instruire şi de educaţie trebuie să se
adapteze la situaţii infinit de variate, dată fiind
diversitatea aptitudinilor, atitudinilor şi aspiraţiilor
individului.
 PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
 Definitie-disciplina aplicativă care cercetează
conditiile şi legile de dezvoltare şi manifestare a
fenomenelor psihice în contextul activităţii
instructiv-educative din şcoala de diferite grade.
 Domeniul de cercetare-ansamblul
fenomenelor psihice care se manifestă în
contextul şcolar.
 Obiectul de cercetare-identificarea legilor
care guverneaza aparitia, manifestarea si
maturizarea evenimentelor scolare.
 PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
Domeniul de cercetare al psihologiei educaţiei reprezintă
ansamblul fenomenelor psihice care se manifestă şi se dezvoltă fiind
puternic influenţate de contextul şcolar.
Obiectul de cercetare al acestei ştiinţe este însă nu simpla
inventariere a evenimentelor şcolare, ci găsirea legilor care
guvernează apariţia, manifestarea şi maturizarea lor. Numai în
măsura în care această disciplină dezvăluie modul în care se
produc schimbări în felul în care percep, gândesc şi acţionează
elevii, numai dacă relevă legăturile necesare dintre fenomene,
dezvăluie esenţa lor şi interdependenţele cauzale, funcţionale,
structurante, ea poate servi practicii educaţionale. Numai în
condiţiile promovării spiritului ştiinţific în analiza tuturor acestor
fenomene i se poate oferi profesorului ajutorul necesar şi poate fi
depăşită condiţia de a te conduce după bunul simţ. Totodată,
psihologia educaţiei poate dezvălui noi manifestări ale psihismului
uman şi poate ajunge la noi idei şi teorii, contribuind astfel la
dezvoltarea generală a acestui domeniul al cunoaşterii.
 Problematica psihologiei educatiei
 Cunoasterea mecanismelor dezvoltarii psihice in conditiile
dezvoltarii procesului instructiv
 Aprofundare analizei specificului cognitiv
 Dezvaluirea implicarii specifice a fiecarui factor subiectiv
 Identificarea si depasirea dificultatilor in invatare
 Analiza cauzelor insuccesului scolar
 Lamurirea relatiei dintre nivelul cognitiv si cantitatea optima
de sarcini scolare
 Stabilirea gradului de abstractizare solicitat de anumite
cunostinte scolare
 Cercetarea relatiilor optime intre invatare si memorare
 Intelegerea dinamicii motivatiei scolare
 Precizarea rolului imaginii de sine in activitatea de invatare
 Problematica psihologiei educatiei
 Descifrarea relatiilor multiple intre invatare si structura personalitatii
elevilor
 Evidentierea principalelor contributii ale invatarii asupra dezvoltarii
personalitatii
 Cunoasterea particularitatilor psihice ale copiilor cu dificultati de
invatare
 Identificarea si sprijinirea copiilor superior dotati
 Intelegerea cauzelor aparitiei tulburarilor de comportament
 Descoperirea factorilor psihologici care stimuleaza aptitudinile
 Identificarea potentialului creativ si stimularea creativitatii
 Surprinderea dinamicii relatiilor interpersonale
 Dezvaluirea modalitatilor variate de manifestare a relatiilor dintre
profesori si elevi
 Sprijinirea procesului de consiliere scolara si profesionala prin
aprofundarea personalitatii lor
 PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
În ceea ce priveşte o alta cerinţă pe care trebuie să o îndeplinească
orice ştiinţă şi anume de a dispune de metode proprii de
cercetare, psihologia educaţională dă un răspuns cert.
Ea preia din arsenalul metodologic al ştiinţelor psihologice acele
metode care se potrivesc obiectivelor sale de cercetare şi
sarcinilor sale, adaptându-le şi îmbogăţindu-le, descoperind noi
tehnici de lucru şi noi variante de realizare. Într-o anumită măsură
metodele sale pot fi folosite chiar de profesori pentru a obţine
date despre efectele acţiunilor lor educative şi pentru a-i
cunoaşte mai bine pe elevi.
Folosirea deplină a acestor metode este caracteristica cercetărilor
ştiinţifice ce se pot realiza pe terenul acestei discipline şi
activităţii consilierilor şcolari care sunt specializaţi în domeniul
psihologiei şi pot ajunge la rezultatele necesare procesului
instructiv - educativ şi sprijinirii dezvoltării copiilor şi a
adolescenţilor.
METODE DE CERCETARE
 METODA OBSERVATIEI
 METODA EXPERIMENTALA
 METODA ANCHETEI
 CONVORBIREA
 METODA BIOGRAFICA
 METODA ANALIZEI PRODUSELOR
ACTIVITĂŢII
 METODA TESTELOR
METODE DE CERCETARE:

METODA OBSERVATIEI-este punctul de

plecare pentru cea mai mare parte a
cercatarilor psihologice. Se observa
simptomatica stabilă(caracteristici fizice,
alură) şi simptomatica labilă (manifestări
comportamentale şi situaţiile în care
apar). Se consemnează observaţiile(foaia
de obserbatie, grila de observatie). Se
prelucrează şi se interpretează.
METODA OBSERVATIEI
Avantaje:
 surprinde desfasurarea naturala a fenomenelor,
 permite stabilirea relatiilor dintre comportamente si
factorii de ambianta,
 pot fi constatate comportamente multe si variate
Dezavantaje:
 manifestarile comportamentale trebuie asteptate sa
apara,
 este mai putin riguroasa pentru ca nu pot fi cunoscuti
toti factorii de generare a comportamentului,
 pot aparea influente in interpretare,
 prezenta observatorului poate modifica
comportamentele reale ale elevului
METODE DE CERCETARE
 METODA EXPERIMENTALA-presupune
rigoare şi stăpânirea factorilor care
stimulează , produc şi influenţează
comportamentele. Este definită ca
provocarea intenţionată, intervenţia în
desfăşurarea fenomenului, măsurarea şi
controlarea in vederea descoperirii
relaţiilor cauzale. Permite controlul
asupra variabilelor independente si
dependente.
METODA EXPERIMENTALA
Avantaje: rigoare in masurare si control.
Dezavantaje:
 dificultate de organizare si desfasurare ,
 pericolul artificializării manifestarilor
subiectilor.
Experimentul psihopedagogic se desfasoară
in spatiul scolii, propune activitati specifice
de invatare, ocazionează relatii
interpersonale naturale, are o finalitate
educativă.
METODE DE CERCETARE
 METODA ANCHETEI-adresarea de
intrebari referitoare la viata psihica a celui
supus cercetarii. Se constata cunostinte,
opinii , preferinţe si atitudini faţă de sine si
cei din jur , dificultăţi cu care se confruntă,
preferinte etc. Metoda se utilizează sub
doua forme: pe bază de chestionar şi pe
bază de interviu.
METODA ANCHETEI
Chestionarul- o succesiune logica si psihologica de intrebari
scrise sau imagini cu functie de stimuli, care prin
administrarea lor determina un comportament verbal sau
nonverbal, ce urmeaza a fi inregistrat in scris.
Avantaje:
 se aplica usor,
 pot fi obtinute multe date despre subiect,
 pot fi aplicate in grup,
 pot fi cercetate mai multe aspecte ale individului sau
grupului,
 da posibilitatea extragerii altor informatii cu privire la subiect
Dezavantaje:
 posibilitatea subiectilor de a nu intelege intrebarile,
 subiectii dau raspunsuri “de fatada” pentru a parea intru-un
anume fel
METODA ANCHETEI
Interviul- adresarea de intrebari directe fata in fata si
consemnarea cat mai exacta a raspunsului acestuia.
Avantaje:
 identifica atitudinea subiectului,
 permite oferirea unor informatii suplimentare pentru a se
intelege pe deplin intrebarile,
 permite inregistrarea unor manifestari comportamentale,
 daca se inregistraza raspunsurile pot dezvalui aspecte noi.
Dezavantaje:
 este mai costisitor,
 relatia fata in fata poate intimida si afecta raspunsurile,
 exista tentatia de a da raspunsuri “de fatada”,
 pot interveni factori perturbatori,
 pot aparea dificultati de inregistrare.
METODE DE CERCETARE
 CONVORBIREA – metodă auxiliară
potrivită pentru copii pentru a investiga
subiecte mai delicate. Poate fi foarte
valoroasă daca este bine realizată şi permite
sondarea mai în profunzime a opiniilor,
atitudinilor, intereselor, convingerilor ,
conflictelor, prejudecăţilor, sentimentelor şi
valorilor subiectului.
Avantaje: releva ce este mai personal in
manifestarea vieţii psihice
Dezavantaje: lipsa de rigoare
METODE DE CERCETARE
 METODA BIOGRAFICA- metodă auxiliară
care constă in strângerea informaţiilor
despre principalele evenimente parcurse de
individ în vederea cunoaşterii personalităţii
elevilor ţi explicării comportamentului lor.
Trebuie stabilite ralaţiile cauzale dintre
evenimente şi felul în care ele au influenţat
comportamentele şi au produs modificări
importante în structura personalităţii celui în
cauză.
METODE DE CERCETARE
 METODA ANALIZEI PRODUSELOR
ACTIVITĂŢII (observaţia indirectă)- este
recomandată pentru relevarea nivelului
dezvoltării deprinderilor şi priceperilor,
aptitudinilor şi creativităţii
METODE DE CERCETARE
 METODA TESTELOR- metoda psihometrică,
presupune măsurarea şi evaluarea
capacităţilor , stabilirea nivelului de
dezvoltare. Consta în aplicarea testelor,
prelucrarea şi interpretarea rezultatelor
pentru evaluarea capacităţii şi evoluţiei ei
ulterioare.
Testele- instrumente elaborate în urma unor
ample procese de cercetare.
Caracteristici: validitatea, fidelitatea,
standardizarea, etalonarea
TESTELE
Clasificare:
 Dupa modul de aplicare-individual si colectiv
 Dupa materialul folosit-verbal sau nonverbal
 Dupa durata- limitat sau cu timp liber
 Dupa ceea ce masoara:
A. Teste de performanta(cunostinte, aptitudini,
inteligenta, abilitati)
B. Teste de personalitate ( inventare si
chestionare, proiective)
C. Teste de comportament
TESTELE
Avantaje:
 Grad mare de obiectivitate
 Indica nivelul de dezvoltare pe langa a constata o
insusire psihica
 Are un nivel de precizie ridicat
Dezavantaje:
 Interpretarea este foarte dificila necesitant
cunostinte de specialitate
 Nu se poate surprinde intotdeauna procesul care
a dus la un anume rezultat
 Standardizarea poate lasa in urma cerecetarea
unor aspecte individuale semnificative
PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

Dezvoltarea psihică

Curs 2
Lect. Univ. dr. Angela Bogluţ
DEZVOLTAREA PSIHICĂ
Într-un interval limitat de timp omul trăieşte o mare
varietate şi complexitate de fenomene psihice.
Fenomenele psihice sunt dobândite treptat după
naştere, în urma unui amplu şi îndelungat proces de dezvoltare
determinat de acţiunea mai multor factori. Unii dintre aceştia
sunt consideraţi a fi fundamentali, adică în lipsa lor nu s-ar
putea realiza dezvoltarea psihică a omului. Acţiunea acestor
factori este constantă, profundă şi esenţială.
•Ereditatea
•Mediul
•Educaţia
 EREDITATEA
Mecanismul de dezvoltare biologica a fiinţei
umane este un întreg ansamblu de particularităţi
structurale şi funcţionale care pot fi grupate
astfel:
 Caracteristici structurale şi funcţionale general
umane
 Caracteristici proprii unor grupuri umane (rasa)
 Caracteristici familiale
 Caracteristici rezultate în urma combinării
aleatorie a genelor sau a influenţelor mediului
uterin
EREDITATEA
O fiinţa poate prezenta mai multe feluri de
trăsături transmise ereditar:
 Structura corporală cu diversitatea de organe şi
funcţiile lor specifice
 Particularităţi staturale şi corporale
 Caracteristici metabolice, ale sistemului sanguin şi
hormonal
 Particularităţi structurale şi funcţionale ale
sistemului nervos şi ale analizatorilor
Ansamblul trăsăturilor ereditare alcătuieşte
genotipul iar din interacţiunea acestuia cu mediul
rezultă fenotipul.
 EREDITATE PSIHOLOGICĂ?
Ereditatea psihologică a fost studiată prin diverse cerecetări
speciale initiate de-a lungul timpului. S-au strâns date
despre:
 Particularităţi ale parinţilor şi copiilor
 Particularităţi ale diferitelor generaţii
 Specificul dezvoltării la persoane cu deficienţe ereditare
 Asemănări şi deosebiri între gemenii monozigoţi şi dizigoţi
ce s-au dezvoltat în acelaşi mediu sau medii diferite
 Stabilirea asemănărilor şi deosebirilor între fraţi şi surori
din familii diferite
 Studiul familiilor celebre
 EREDITATE PSIHOLOGICĂ?
De-a lungul timpului, diverse cercetări a generat poziţii
diferite în ce priveşte rolul acordat eredităţii pentru viaţa
psihică umană. Ele au pendulat între concepţia transmiterii
ereditare a însuşirilor şi structurilor psihice şi cea a negării
vreunui rol al eredităţii în geneza psihicului uman.
Psihologia contemporană, generalizând propriile cercetări şi
sprijinindu-se pe datele biologiei moderne a cucerit o
poziţie avansată în ceea ce priveşte rolul eredităţii pentru
dezvoltarea psihică. În primul rând, s-a eliminat tendinţa
de a considera contribuţia eredităţii în sine, izolată de
interacţiunea cu ceilalţi factori, concepţie aparţinând gândirii
biologice actuale.
„... biologia modernă nu mai acceptă graniţe absolute între
mecanismele genetice şi cele genotipice şi admite o anumită
interacţiune între ele”
 EREDITATE PSIHOLOGICĂ?
Psihologia contemporană sprijinându-se pe datele
biologiei moderne şi pe cercetările în domeniu a
cucerit o poziţie avansată privind rolul eredităţii
pentru dezvoltarea psihică.
Este mai corect să se vorbească despre rolul
eredităţii în activitatea psihică decât despre o
ereditate psihologică, deoarece ereditatea,
izolată de interacţiunea cu ceilalţi factori de
dezvoltare nu are o acţiune decisivă în
dezvoltarea psihologică fiind un factor necesar,
dar nu suficient.
 EREDITATE PSIHOLOGICĂ?
Premisele ereditare au o raportare variabilă în
procesul de construcţie psihică şi diferă în funcţie
de :
 Natura proceselor psihice
 Gradul de complexitate
 Specificul unor componente psihice cu o bază
nativă(aptitudinile, temperamentul)
 Ritmul de maturizare biologică în anumite etape ale
vieţii
 EREDITATE PSIHOLOGICĂ?
Însăşi zestrea ereditară nu este statică, ci se află în plină funcţionare.
Fiind la început doar o potenţialitate cu virtualităţi funcţionale
polivalente, direcţia şi calitatea dezvoltării sale va depinde de
interacţiunea cu ceilalţi factori; în lipsa acestora, disponibilul
nativ putându-se pierde.
Ereditatea este deci, un factor necesar, dar nu suficient,
pentru dezvoltarea psihică umană. Cazul copiilor crescuţi de
animale a întărit această apreciere.
În ceea ce priveşte precizarea ca atare a rolului eredităţii în
viaţa psihică umană, aceasta se referă, cu precădere, la
particularităţile excepţionale, funcţionale şi structurale ale
creierului uman, care îl fac apt de o activitate cu totul
deosebită şi de o înaltă complexitate, aşa cum este viaţa psihică.
În ceea ce priveşte conţinutul informaţional şi relaţional adaptativ,
acestea nu pot izvorî din structurile cerebrale, ci din interacţiunile
cu ambianţa.
MEDIUL
Mediul reprezinta totalitatea influenţelor naturale şi sociale, fizice şi
spirituale, directe şi indirecte, organizate şi neorganizate, voluntare şi
involuntare care constituie cadrul în care se naşte, trăieşte şi se dezvoltă
fiinţa umană.
Influenţele mediului se rasfrâng asupra tuturor dimensiunilor fiinţei umane.
Mediul este cel care susține şi creează ocazii de manifestare a
particularităților psihocomportamentale.
„Numeroase atitudini, deprinderi, trăsături de caracter, sunt
prezente la un individ fiindcă au fost autorizate, încurajate sau
chiar solicitate”
„În lipsa stimulilor, în lipsa ocaziilor favorabile, unele sectoare ale
comportamentului, unele mecanisme, nu se pot elabora”
 MEDIUL
Influențele mediului care sunt extrem de variate se răsfrâng asupra tuturor
dimensiunilor ființei umane. Condițiile geografice, regimul alimentar are
importanță pentru dezvoltarea fizică generală, pentru activitatea cerebrală
și, în ultimă instanță, asupra vieții psihice.
Dar mai importante pentru viața psihică sunt componentele socio-culturale
ale mediului. Modul de viață al unei colectivități, profesiile practicate,
tradițiile, obiceiurile, sistemul de valori promovat, libertățile şi interdicțiile,
calitatea instituțiilor şi a oamenilor, toate acestea vor avea o importanță
majoră în structurarea personalității cuiva.
Tipuri de influenţe exercitate de mediu:
 Influenţe ale mediului natural(geografie, climă)
 Socio-economice(conditii de existenţă)
 Socio-profesionale
 Socio-culturale(mijloace de instruire, accesul la cultură)
 Socio-afective
 Mediul
Influenţa mediului se exercită nuanţat ca frecvenţă
şi conţinut în mediile pe care fiecare fiinţa le
traverseaza simultan şi succesiv de-a lungul vietii
sale.
 Mediul familial
 Mediul creşei şi gradiniţei
 Mediul şcolar de toate gradele
 Mediul profesional
 Mediul rezidential, zonal, national, etc.
Mediul
Interacţiunile cu mediile traversate nu sunt total
pozitive sau total negative, favorabilă pentru
dezvoltarea psihică este relaţia de
complementaritate dintre ele.

Nici un mediu nu poate satisface toate necesităţile

de adaptare şi dezvoltare acţionând singur, ci
doar în complementaritate.
Rolul mediului în dezvoltarea psihică
 Este primul mare transformator care
acţionează asupra fondului ereditar şi dă
conţinut uman vieţii psihice
 Este factor de socializare
 Are funcţie de enculturare
 Dă semnificaţie comportamentelor
individuale şi le stimulează să acceadă la
dezvoltarea de tip uman
 Generează şi intreţine valori şi criterii de
performanţă
 Oferă cadrul de manifestare şi stimulare a
creativităţii
Rolul mediului în dezvoltarea psihică
Deşi mediul este un factor fundamental al dezvoltării
psihice, el nu garantează prin sine această
dezvoltare, chiar poate fi de multe ori generator de
devianţe, involuţii şi chiar imbolnăviri.

Dezvoltarea psihică optimă implică pe lângă cei doi

factori de dezvoltare, respectiv ereditatea şi
mediul, un al treilea factor care este determinant şi
hotarâtor: EDUCAŢIA
 EDUCAŢIA
EDUCAŢIA este ansamblul de acţiuni şi activităţi care integrează
subiectul ca factor activ şi care se desfaşoară sistematic, unitar,
organizat, definită de cerinţele societăţii, uzând metode, procedee şi
mijloace adecvate şi fiind condusă de factori competenti, special
calificaţi.
Acţiunile educative au un loc central în dezvoltarea psihică, sunt special
proiectate şi desfăşurate, fiind garantul unei anumite construcţii
psihice.
EDUCAŢIA transmite imagini şi idei, cunoştinţe şi structuri de gândire,
valori morale şi estetice, norme şi principii de comportament, modele
atitudinale, tipare acţionale şi relaţii interumane, formând capacităţi
cognitive, afective, volitive şi structuri de personalitate.
 EDUCAŢIA
Prin urmare, acțiunile educative nu se exercită ca niște simple
influențe, mai mult sau mai puțin întâmplătoare, adăugate din afara
subiectului, ci ele au loc central în dezvoltarea psihică, fiind special
proiectate şi desfășurate şi reprezentând garantul unei anumite
construcții psihice.
Exercitându-se un timp îndelungat în viața fiecăruia, ea tinde să
dezvolte la maximum disponibilul ereditar şi participă în mod
esențial la construcția unei personalități originale.
În măsura în care se bazează pe științele despre om, ea devine un
demers științific de construcție umană, realizând, direcționând şi
controlând sistematic cursul dezvoltării.
Rolul educaţiei în dezvoltarea psihică

Concluzionând asupra contribuției

educației, trebuie să reținem următoarele
roluri îndeplinite de ea:
 Dă un continut vieţii psihice
 Formează mecanisme superioare ale
vieţii
 Dezvoltă optim toate disponibilităţile
ereditare şi construieşte dimensiunile
personalităţii
 Preia şi direcţionează convergent cu
 EDUCAŢIA
Forţa educaţiei este “funcţia de măsură în care ea
ştie şi reuşeşte să asocieze la propriul efort
terenul antrenat al eredităţii organismului uman şi
condiţiile facilitante ale mediului social”. Educaţia
nu devine dezvoltare psihică, ci activitatea
motivată este lăcăşul intim al dezvoltării .
Motivaţia este una dintre cele mai importante
componente ale învăţării şi implicit ale dezvoltării
psihice, pentru că orientează subiectul , îl face
receptiv la influenţele mediului şi educaţiei,
sustine energetic legătura cu ele şi facilitează
asimilarea şi transformarea lor în componente
psihice.
 EDUCAŢIA
Relatia interactivă a celor trei factori, ereditatea,
mediul şi educaţia poate duce la dezvoltarea
deplină a fiinţei umane numai dacă se realizează în
mod optim:
 Să existe o concordanţă în timp şi programul
genetic de creştere şi maturizare şi momentul
intervenţiei factorilor de mediu şi educaţie
 Concordanţa cantitativă şi calitativă a influenţei
mediului şi educaţiei cu potenţialul ereditar
 Corespondenţa cantitativă şi calitativă a
influenţelor de mediu şi educaţiei cu potenţialul
ereditar dacă se raportează la posibilităţile
EDUCAŢIA
Educația își va atinge scopurile numai în măsura în care:
a) va găsi căi de activare a structurilor motivaționale deja existente;
b) va dezvolta alte structuri motivaționale, cu o bază din ce în ce
mai înaltă;
c) va organiza astfel activitatea de învățare încât să transforme
obiectivele formative prefigurate de educație în țeluri proprii
subiectului;
d) va solicita cunoștințele şi modalitățile de operare deja dobândite
ca operatori pentru noi achiziții;
e) va asigura avansul acțiunilor mentale şi practice prin
desfășurarea, mai întâi împreună cu profesorul, a unor acte de
învățare noi şi mai avansate;
f) va respecta disponibilitățile „zonei proximei dezvoltări”.
În felul acesta educația generează distante şi contradicții între ceea
ce copilul a dobândit şi stăpânește bine și ceea ce i se cere şi
oferă spre asimilare este, totodată, accesibil în raport cu nivelul
său de dezvoltare psihică deja atins. Deosebirile, decalajele pe
care educația le creează astfel mereu, stimulează motivația şi
Împreună cu factorii fundamentali, mai acționează şi
mulți alții, iar pe unii dintre aceștia îi numim factori
complementari. Prin intervenția lor, ei
nuanțează şi individualizează complexul proces al
dezvoltării ființei umane, marchează drumul de
viață al fiecăruia.
 Evenimentele de viaţă
 Emergenţa
 Autodeterminarea
Ținând seama de aceste categorii de factori, la care
se adaugă şi alții şi de interacțiunile dintre ei,
înțelegem de ce procesul dezvoltării psihice umane
apare ca fiind multicondiționat şi multideterminat,
 Dezvoltare psihică
Concluzii

Ştiinţa psihologică concepe dezvoltarea fiinţei umane

ca o devenire complexă şi unitar integratoare,
realizându-se în trei planuri fundamentale: biologic,
psihic şi social.
Dezvoltarea psihică începe înca inainte de nastere,
dar dezvoltarea propriu-zisă are loc sub acţiunea
factorilor externi şi interni, nefiind predeterminată
genetic sau impusă din afară.
Dezvoltare psihică
Concluzii
Are o direcţie calitativ ascendentă, dar nu prezintă
o desfaşurare simplă, lineară, previzibilă
Este concretă şi personală, se diferenţiază de la un
individ la altul
Este sistemică, prin faptul că apariţia oricărei
însuşiri sau substructuri psihice modifică vechea
organizare
Stadialitatea-dezvoltarea psihică nu este o trecere
de la ceva la altceva, o simplă justapunere de
elemente nou dobândite, ci este o unitate a
continuităţilor şi discontinuităţilor.
PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

Personalitatea
Definire.
Structură.

Curs 3
Lect. univ. dr. Angela Bogluţ
 PERSONALITATEA
Introducere
Personalitatea şi manifestarea diferenţiată a ei este unul
din cele mai importante rezultate ale dezvoltării psihice.
Personalitatea mediază receptarea şi acceptarea
influenţelor din exterior, le integrează în structurile sale şi le
transformă în parghii orientative şi reglatorii pentru
manifestările omului şi produce efecte asupra acestora:
•Stabilizează conduitele şi le directionează unitar
•Asigură consensul proiectelor cu realizarea lor şi le
adaptează la condiţiile prezente şi viitoare
•Valorifică posibilităţile şi capacităţile omului
•Determină o implicare profundă în relaţia cu cei din jur
 DEFINIREA personalităţii
Concepte corelative:
 Individul-totalitatea insuşirilor biologice de
care dispune cineva
 Individualitate-organizarea specifică,
diferenţiată, irepetabilă a insuşirilor unui om
 Persoana-totalitatea insuşirilor care asigură
adaptarea la mediul social
 Personaj-manifestarea persoanei şi
personalităţii în diverse situaţii concrete într-o
formă caracteristică fiecăruia
DEFINIREA personalităţii
Personalitatea este o structură bio-psiho-socială,
care constă într-un ansamblu de însuşiri psihice
care exprimă orientările fundamentale ale omului
faţă de ambianţă şi de sine, particularităţile fizice şi
dinamico-energetice ale răspunsurilor la stimulările
mediului, posibilităţile sale de intervenţie activă şi
creatoare în lume, toate fiind organizate în mod
ierarhic şi original la fiecare.
DEFINIREA personalităţii
Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul
individului a acelor sisteme psihologice care
determină gândirea şi comportamentul său
caracteristic. (G.W.Allport)
Personalitatea este organizarea mai mult sau mai
putin durabilă a caracterului, temperamentului,
inteligenţei şi fizicului unei persoane care
determină adaptarea sa unică la mediu. (M.Zlate)
CARACTERISTICILE personalităţii
 Nu este prezentă la naştere, se formează treptat începând
cu vârsta de trei ani când se cristalizează bazele sale și,
treptat, apar, de-a lungul celorlalte stadii, diversele ei
componente, astfel că, în adolescență, se va ajunge la o
organizare unitară.
 Personalitatea nu este un simplu aspect al vieții psihice
a omului, ci este o totalitate de componente diverse şi
foarte complexe şi de aceea cunoașterea deplină a
personalității cuiva este o sarcină foarte dificilă
 Deși cuprinde un număr foarte mare de componente,
personalitatea nu este o simplă sumă a acestora, ci este şi se
manifestă ca un întreg şi astfel dă coerență conduitelor
omului, direcționare şi conducere a
acestora atât în raport cu ambianța, cât şi cu posibilitățile
proprii
CARACTERISTICILE personalităţii
 Deși această caracteristică a personalității de a fi un
întreg este comună tuturor, organizarea ca atare a
elementelor, gradul de dezvoltare al acestora este
diferită de la persoană la persoană și, de aceea,
personalitatea este unică şi originală la fiecare
 Funcţionează ca un sistem viu, dinamic.
 Personalitatea este puternic determinată
și condiționată de existența socială a omului.
În afara cadrului socio-cultural, ea nu apare cu toate
elementele şi toată organizarea ei. Pot, cel mult, să
se dezvolte unele caracteristici temperamentale şi
unele abilități de relaționare cu mediul.
CARACTERISTICILE personalităţii
Este o structura care se dezvoltă în timp şi prezintă diferenţe de la
o persoană la alta privind:
 Gradul de dezvoltare a componentelor sale în sensul că,
de exemplu, la cineva poate fi dezvoltată bine inteligența, dar
mai puțin bine latura caracterială şi persoana respectivă va
fi un om ce va putea face față unor probleme complexe,
profesionale sau de altă natură, dar va fi dificil în relațiile cu
ceilalți.
 Gradul de integrare a elementelor personalităţii în
sensul că personalitățile puternice prezintă legături strânse
între aceste componente şi una sau două le integrează pe
toate celelalte.
 Stabilitatea structurii de personalitate care se obține
către tinerețe şi vârsta adultă, în timp ce la copii aceasta este
mai schimbătoare, mai labilă.
 Mobilitatea structurii de personalitate în sensul adaptării
ei ușoare la schimbările mediului. Aceast caracteristică
este specifică tinereții şi este mai puțin manifestată la adultul în
CARACTERISTICILE personalităţii
Personalitatea funcționează ca un sistem, adică nu este o
entitate încremenită, ci este vie, dinamică. Între
componentele ei sunt relații strânse totodată, acestea au o
organizare ierarhică.
Legăturile dintre componente sunt substanțial energetice,
funcționale, informaționale, directe și inverse astfel ca să se
poată realiza finalitatea adaptativă a personalității, adică
aceea de a se integra şi adapta optim la ambianța socială.
Ca sistem, personalitatea este foarte complexă(pentru că
include foarte multe componente între care sunt numeroase
şi diferite relații), se dezvoltă în timp (adică de-a lungul vieții,
atingând un vârf de maturizare în tinerețe și, mai ales, la
vârsta adultă), este deschisă la relațiile cu ambianța socio-
culturală, acest fapt asigurându-i și condițiile de dezvoltare şi
de menținere a sănătății psihice. Se știe că izolarea de ceilalți
oameni produce mari perturbări ale vieții psihice şi
personalității.
COMPONENTELE personalităţii
Trăsăturile de personalitate se deosebesc de alte
feluri de însuşiri psihice prin următoarele
particularităţi:
 Sunt sintetice-nu provin din realizarea repetată a
unui singur proces sau stare psihică, ci a mai
multora
 Sunt generale-odată cristalizate, aceste trăsături
tind să se manifeste în cele mai diferite împrejurări
 Sunt stabile-odată formate, se manifestă timp
îndelungat
 Dispun de o oarecare plasticitate-nu sunt rigide
TRASATURILE DE PERSONALITATE
Gruparea trăsăturilor de personalitate:
 După intensitatea forţei de manifestare
-însuşiri cardinale
-însuşiri centrale
-însuşiri secundare
 După aria de manifestare
-însuşiri generale
-însuşiri particulare
 După conţinut:
-însuşiri temperamentale
-însuşiri caracteriale
-însuşiri ce consatau în existenţa unor aptitudini şi a unui
potenţial creativ
TRASATURILE DE PERSONALITATE
 După intensitatea forţei de manifestare
-însuşiri cardinale sunt în număr mic la fiecare persoană, dar sunt foarte intense,
sunt exprimate foarte clar în numeroase comportamente şi sunt repede
cunoscute. Aşa, de pildă, dacă inteligenţa superioară este trăsătura cardinală a cuiva,
ea se exprimă şi în felul cum acea persoană învaţă şi cum îşi organizează programul
zilnic şi cum deschide o uşă care pune probleme, etc.
-însuşiri centrale sunt ceva mai multe, cam 6 -7 la fiecare şi acestea se pot cunoaşte
relativ repede urmărind manifestările cuiva, dar trebuie mai mult timp pentru
că acestea se exprimă în multe comportamente. Dacă cineva are o trăsătură
cardinală cum ar fi tenacitatea, este necesar să se urmărească, îndeosebi, acele
situaţii care cer o altfel de trăsătura de personalitate, aşa cum ar fi pregătirea unui
examen important, efectuarea unui antrenament sportiv pentru a obţine un anume
rezultat, etc.
-însuşiri secundare sunt foarte numeroase, dar au o intensitate scăzută, sunt
subordonate celorlalte, nu sunt uşor de cunoscut, implicarea lor în
comportamente este mai ascunsă, mai greu de relevat, de aceea sunt necesare
metode speciale de psihodiagnoză.
TRASATURILE DE PERSONALITATE
 După aria de manifestare
-însuşiri generale care se manifestă în toate
comportamentele omului, aşa cum ar fi nivelul înalt al
inteligenţei, la care ne-am mai referit.

-însuşiri particulare care se exprimă numai în unele

comportamente, aşa cum ar fi buna cuviinţă ce apare numai în
situaţiile în care cineva interacţionează cu factori sociali şi
trebuie să accepte normele societăţii care reglementează
raporturile între indivizi.
TRASATURILE DE PERSONALITATE
 După conţinut:
-însuşiri temperamentale adică cele care se referă la
energia şi dinamica manifestărilor persoanei. Rapiditatea
mişcărilor sau actelor mentale este o astfel de însuşire.
-însuşiri caracteriale adică cele ce caracterizează felul în
care cineva se raportează la alţi oameni. De exemplu,
sociabilitatea este o astfel de însuşire caracterială,
manifestată de toţi ceilalţi oameni şi de colectivităţi umane.
-însuşiri ce consatau în existenţa unor aptitudini şi a unui
potenţial creativ care permite omului să aibă raporturi active şi
semnificative cu ambianţa. Ele se mai numesc şi instrumentale.
Modele ale organizarii personalităţii
Însuşirile de personalitate au o anumită organizare
şi fel de a se manifesta împreună, intercolerat,
interdependent, fapt care a stat la elaborarea unor
modele ale organizării personalităţii.

 Modelul psihanalitic
 Modelul factorial
 Modelul ierarhic
Modele ale organizarii personalităţii
Modelul psihanalitic a fost elaborat de S. Freud şi presupune
existenţa a trei niveluri aflate în strânsă legătură: sinele,
eul, supraeul.
Sinele conţine toate imboldurile lăuntrice, pulsiunile, instinctele.
Este primul nivel care se dezvoltă încă de la începutul vieţii, fiind
aproape singurul existent la copilul foarte mic.
Eul se construieşte treptat şi are rolul de a satisface instinctele
sinelui într-un mod acceptat de societate şi cu respectarea
principiului realităţii.
Supraeul apare pe măsură ce copilul creşte. El conţine cerinţele
părinţilor şi ale societăţii cu privire la ceea ce trebuie şi ceea ce
nu trebuie să facă copilul. Are un rol reglator relativ tiranic şi
este în conflict cu sinele. Eul mediază relaţia dintre sine şi
supraeu.
Întreaga dezvoltare psihică a fiinţei umane se datorează
relaţiilor dinamice dintre aceste instanţe, felului în care se
realizează echilibrul dintre ele. Când aceste relaţii se tulbură,
apare inadaptarea şi chiar boala psihică.
Modele ale organizarii personalităţii
Modelul factorial a fost elaborat în urma
cercetării unor eşantioane de comportament care
s-au dovedit a avea o sursă comună, o modalitate
constantă de manifestare a personalităţii care a
fost numită factor.
Personalitatea este un ansamblu de factori. Un
renumit cercetător, care este H.J. Eysenck, a
descoperit factorii cei mai generali, aşa cum sunt
introversia-extroversia, după care oamenii se
pot diferenţia.
Modele ale organizarii personalităţii
Modelul ierarhic este legat mai ales de numele lui
G.W. Allport. Acesta a clasificat, trăsăturile de
personalitate după:
a) intensitate;
b) frecvenţa cu care se manifestă în comportament;
c) locul ocupat în relaţia cu alţi factori şi a găsit că
unele sunt cardinale şi se află în primul plan al
organizării personalităţii. Cele pe care le-a numit
centrale sunt în al doilea plan, iar cele secundare sunt
subordonate acestora. În felul acesta personalitatea
apare ca organizată ierarhic, iar cercetarea ei trebuie
să dezvăluie respectivele categorii de însuşiri sau
trăsături şi relaţiile dintre ele.
TEORIA-MODELUL “BIG
FIVE”
 Extraversia
 Agreabilitatea
 Conştiinciozitatea
 Stabilitatea emoţională
 Cultura sau intelectul
MODELUL STRUCTURAL-
SISTEMIC
Acest model este util pentru cunoaşterea
personalităţilor în dezvoltare şi îmbină
abordarea analitică cu cea sistemică. Modelul
structural -sistemic propune patru subsisteme de
bază cu mai multe componente complexe, cu
legături substantial-energetice, funcţionale şi
informaţionale.
 Subsitemul de orientare
 Subsistemul substanţial-energetic
 Subsistemul instrumental
 Subsistemul de relaţionare valorică şi de
autoreglaj
 Subsitemul de orientare
Are elemente structurale care îndeplinesc funcţii
de direcţionare a activităţilor curente şi viitoare.
Componente:
 Concepţia de viaţă
 Sistemul propriu de valori
 Idealul de viaţă
 Eul şi imaginea de sine
 Dominantele motivaţionale
 Dominantele afective
 Subsistemul substantial-energetic
Cuprinde însuşiri ale fiinţei umane care stau la baza
existenţei sale materiale şi a vietii psihice, fiind
aspecte diferenţiatoare.
Componente:
 Tipul somatic-transmis ereditar, componentă a
identităţii, a sinelui
 Intercoleraţiile neuro-hormonale; au implicaţii
la nivelul organismului şi în manifestările psihice
produse de funcţionarea lor
 Tipul de activitate nervoasă superioară-baza
ereditară a temperamentului
 Tipul temperamental-aspectul dinamico-
energetic al personalităţii
 Subsistemul instrumental
Cuprinde toate componentele care arată în ce fel
persoana se poate implica activ în ambianţa
naturală şi socială.
Componente:
 Nivelul culturii generale şi profesionale
 Gradul de dezvoltare al deprinderilor,
priceperilor şi obişnuinţelor
 Nivelul de dezvoltare a capacităţilor şi
aptitudinilor simple şi complexe
 Potenţialul creativ şi creativitatea
 Subsistemul de relaţionare valorica

Acest subsistem are drept componentă centrală

caracterul.

Modelul structural-sistemic oferă repere

cuprinzătoare pentru cunoaşterea şi înţelegerea
personalităţii şi integrează părţile în întreg, legate
unele de altele pentru a întelege că evoluţia
părţilor depinde de evoluţia întregului.