Sunteți pe pagina 1din 9

OBIECTIVE

A. DEFINIREA DURERII

Durerea reprezintă simptomul ce aduce cel mai frecvent pe individ la


medic.
Definirea durerii pare simplă, deoarece orice persoană a resimţit durere şi
se raportează la aceasta în încercarea de a o defini, dar o formularea clară se
loveşte de evidente dificultăţi. Durerea nu este numai o simplă senzaţie (cum
ar fi atingerea sau frigul), ci poartă şi o încărcătură afectivă şi produce o reacţie
vegetativă şi comportamentală specifică fiecarui individ.
Durerea transmite un mesaj negativ şi acesta este al unei leziuni tisu lare
existente sau probabile, respectiv al unui stimul care, prin intensitatea sa, riscă
să producă o leziune. Cum apare şi durere, în afara unui stimul nociv, această
leziune existentă sau iminentă poate fi numai imaginară.
în consecinţă, considerăm că definiţia cea mai corectă a durerii este
următoarea:
Durerea este o senzaţie neplăcută raportată la un segment corporal, cu o
reacţie somatică şi psihică specifică şi reprezentând percepţia unei leziuni
existente, posibilă sau imaginată.
Fiind o percepţie, deci o interpretare psihică, durerea se raportează la
experienţa anterioară a individului. O senzaţie cunoscută, înţeleasă poate să
nu fie descrisă ca durere de un individ şi ca durere de un altul, care o resimte
pentru prima oară, nu îi cunoaşte semnificaţia şi căruia îi inspiră teamă.
In analiza durerii trebuie precizate anumite caracteristici generale.
- Durerea este o experienţă subiectivă strict individuală. în evaluarea
durerii medicul nu dispune de nici o informaţie obiectivă, ci se bazează
exclusiv pe descrierile furnizate de persoana care a suferit sau suferă durerea.
Durerea are întotdeauna o componentă afectivă, de regulă negativă, de sufe-
rinţă, disconfort, teamă, dar uneori şi de satisfacţie.
- Durerea nu este o senzaţie pură, ci ea are o descriere care evocă alte
senzaţii, cum ar fi apăsare, torsiune, presiune, înţepătură, arsură.
- Durerea poartă informaţia unei leziuni posibile, probabilă sau produsă.
Pragul durerii pentru un stimul este mai mic decât intensitatea care produce
leziune, durerea având o valoare protectoare, de prevenire a unei leziuni. Du -
rerea informează, astfel, despre intensitatea unui stimul şi, deci, teoretic, este
proporţională în mărime cu intensitatea stimulului care o produce, dar există şi
dureri sau leziuni imaginare.
- Pentru a percepe durerea, o persoană trebuie să fie conştientă şi
atentă. Dacă o altă senzaţie sau acţiune distrage atenţia, perceperea durerii
este diminuată sau, dacă se atrage atenţia asupra ei, durerea se intensifică.
Astfel, observaţii din timpul războiului au arătat că soldaţii în acţiune nu percep
sau percep limitat durerile provocate de răni. La sportivii în acţiune s-a ob -
servat, similar, o percepere limitată a durerii, chiar a unei fracturi.
- Factori psihici, sociali şi culturali influenţează atât percepţia, cât şi
raportarea durerii. Unele culturi sau civilizaţii valorizează stoicismul şi supor -
tarea durerii, iar altele expresia ei publică. O durere legată de un eveniment
dorit (exemplu, naştere) este mai uşor suportată decât una necunoscută, care
produce anxietate.

B. CARACTERELE CLINICE ALE DURERII

Indiferent de tipul sau cauza unei dureri, analiza ei clinică, de primă im-
portanţă pentru diagnostic, trebuie să urmărească evidenţierea unor carac-
teristici definite care să permită interpretarea simptomului.
Caracterele clinice ale durerii sunt:
• topografia durerii, care cuprinde localizarea şi iradierea,
• cronologia durerii, care cuprinde evoluţia ei pe termen scurt şi lung,
• cantitatea sau intensitatea durerii,
• calitatea durerii, modul în care este descrisă sau comparată,
• fenomene fiziologice de însoţire, alte manifestări ce însoţesc apariţia şi
evoluţia durerii,
• fenomene psihice de însoţire, comportamentul şi atitudinea faţă de
durere,
• modalităţi de provocare sau uşurare a durerii.
Aspectul topografic cuprinde precizarea locului de percepere a maxi-
mului durerii - localizarea durerii - şi eventualele regiuni în care ea mai este
resimţită - iradierile durerii.
Cronologia durerii cuprinde descrierea evoluţiei în timp a simptomului.
Durerea poate fi resimţită ca un episod unic, continuu sau ca repetate epi soade
dureroase, uneori întinse pe lungi perioade. Acest comportament în timp
permite şi clasificarea durerilor. In descriere, trebuie cuprinsă evoluţia în timp a
unui episod dureros (istoria pe termen scurt) - momentul apariţiei, durata,
variaţia în cursul acesteia şi momentul calmării - şi evoluţia repetatelor episoade
dureroase, dacă există (istoria pe termen lung) - câte episoade, când şi în ce
condiţii, ce diferenţe de durată etc.
Intensitatea durerii (aspectul cantitativ) depinde atât de intensitatea şi
tipul stimulării, cât şi de factori subiectivi individuali. Durerile produse de
agenţi nocivi (mecanici, termici, chimici etc.) sunt în general proporţionale cu
intensitatea stimulării produse de aceştia, deci cu intensitatea lor proprie.
Durerea apare înainte de pragul lezional, funcţionând ca un sistem de
prevenire a lezării.
Factorul subiectiv, individual, influenţează însă şi perceperea şi modul
de descriere a durerii.
Calitatea durerii, modul ei de descriere, depinde de senzaţiile asociate
celei dureroase. Modul de descriere a durerii nu trebuie să fie influenţat de
examinator prin sugestii, ci bolnavul trebuie încurajat să descrie durerea în
termeni şi cu comparaţii proprii. Desigur, aceasta depinde de capacitatea de
observaţie şi naraţie a bolnavului, dar transmite o informaţie atât despre carac-
terul însăşi al durerii, cât şi despre reacţia bolnavului faţă de aceasta. O
descriere foarte dramatică indică mai degrabă o personalitate isteroidă, decât.
o durere intensă. Durerea poate fi comparată cu o lovitură de cuţit, cu o
torsiune, cu o compresie, constricţie, arsură, poate fi pulsatilă etc.
Fenomenele psihice de însoţire a durerii depind atât de boala ce o
provoacă (de exemplu, embolia pulmonară sau infarctul induc anxietate,
senzaţie de moarte iminentă), cât şj de fondul psihic al bolnavului. Bolnavul
poate fi anxios sau să braveze, să solicite ajutor sau să evite consultul. Aceste
elemente influenţează mult relaţia medic - bolnav şi pot fi deduse din reacţia
bolnavului la durere, nefiind de regulă expuse explicit de bolnav.
Modalităţile de provocare şi calmare a durerii sunt specifice pentru
diferitele surse de durere. Apariţia durerii la mobilizarea unui segment su -
gerează o origine osoasă, musculară sau articulară la acel nivel. Aparţia du -
rerii în funcţie de activitatea fiziologică a unui organ îi sugerează originea.
Durerea din ulcerul duodenal la aproximativ o oră după masă coincide cu
evacuarea gastrică, în timp ce, în ulcerul gastric, durerea apare imediat după
alimentaţie, când alimentele pătrund în stomac. Calmarea durerii epigastrice
cu alcaline sugerează o suferinţă dependentă de prezenţa acidului în tractul
digestiv superior (ulcer).

C. METODE DE TRATAMENT
Urmatoarele tratamente sunt dintre cele mai frecvente:
1. Acetaminofen. Este ingredientul de baza ce se gaseste in analgezicele care se
elibereaza fara prescriptie medicala si are multe echivalente generice. El poate fi
eliberat si pe baza de reteta atunci cand este combinat cu codeina.
2. Acupunctura. Dateaza de 2500 de ani si implica aplicarea unor ace in
anumite puncte precise ale organismului. Face parte dintre metodele traditionale
de tratament chineze sau orientale. Acupunctura ramane o metoda controversata
dar este destul de raspandita si poate fi folositoare intr-o varietate de afectiuni.
3. Analgezicele. Se refera la o clasa de medicamente care include medicamente
pentru tratarea durerii printre care aspirina, acetaminofen si ibuprofen. Cuvantul
analgezic deriva din greaca veche si insemana ceva care opreste durerea.
Analgezicele care se elibereaza fara reteta sunt de obicei folosite pentru tratarea
durerilor usoare si moderate. Analgezicele eliberate cu reteta sunt folosite pentru
durerile moderate si severe.

4. Anticonvulsivante. Sunt folosite pentru tratamentul convulsiilor, dar sunt


recomandate si pentru tratamentul durerii. Carbamazepina este de obicei folosita
pentru tratarea unor afectiuni dureroase, printre care nevralgia de trigemen.
Alt medicament antiepileptic, gabapentin, este inca studiat pentru proprietatile
sale analgezice, in special pentru tratamentul durerii neuropate. 
5. Antidepresivele. Sunt uneori folosite pentru tratamentul durerii si, alaturi de
neuroleptice si litiu, apartin categoriei de medicamente numite psihotrope.
In plus, medicamentele folosite pentru tratarea anxietatii,
numite benzodiazepine actioneaza si ca relaxante musculare si sunt folosite
uneori pentru reducerea durerii.
De obicei medicii incearca sa trateze afectiunea cu analgezice inainte de a
prescrie aceste tipuri de medicamante.

6. Antimigrenoase. Aceste medicamante includ triptanii – sumatriptan,


naratriptan si zolmitriptan – si sunt folosite specific pentru cefaleea migrenoasa.
Aceste medicamante pot avea efecte adverse serioase la unii pacienti si de aceea,
la fel ca in cazul altor medicamente eliberate cu prescriptie medicala, ar trebui
folosite doar sub supreveghere medicala.

7. Aspirina este poate cel mai raspandit analgezic disponibil din 1905 ca


tratament pentru febra, cefalee si dureri musculare.
8. Biofeedback-ul este folosit pentru tratamentul multor tipuri de probleme, in
special cefaleea si durerea de spate. Folosind un aparat electronic special,
pacientul este invatat sa devina constient de, sa urmareasca si sa controleze
animite functii ale organismului, inclusiv tensiunea musculara, pulsul si
temperatura pielii.Persoana este apoi invatata sa efectueze o schimbare in
raspunsul său la durere, spre exemplu, prin folosirea tehnicilor de relaxare.
Biofeedback-ul este folosit in combinatie cu alte metode de tratament, in general
fara efecte secundare.

Similar, folosirea tehnicilor de relaxare in tratamentul durerii poate duce la


cresterea senzatiei de bine pentru pacient. 

9. Capsaicina este o substanta naturala ce se gaseste in chilli si este un ingredient


principal in multe creme si unguente analgezice.
- Chemonucleoliza este un tratament in care o enzima, chimopapaina, este
injectata direct in discul vertebral herniat in efortul de a dizolva materialul din
jurul discului, reducand astfel presiunea si durerea.

Procedura poate fi folosita intr-un numar limitat de cazuri, partial din cauza
faptului ca unii pacienti pot avea reactii alergice amanintatoare de viata la
chimopapaina.

10. Chiropractica se refera la manipularea manuala a coloanei vertebrale, de


obicei pentru ameliorarea durerii si este o metoda de tratament care continua sa
creasca in popularitate printre persoanele care doresc ameliorarea durerilor de
spate.
Este o metoda controversata, totusi. Eficienta chiropracticii pentru tratamentul
durerilor de spate este, cel putin partial, limitata la un grup de pacienti cu dureri
acute, necomplicate, de spate care pot obtine ameliorare de pe urma
componentei de masaj a acestei terapii.
11. Terapia cognitiv-comportamantala implica o larga varietate de abilitati de
aface fata durerii si metode de relaxare pentru a ajuta pacientul sa faca fata
durerii. Este folosita pentru durerea postoperatorie, durerea din cancer,
si durerile nasterii.
12. Consilierea poate oferi pacientului care sufera de durere cronica, sprijinul de
care are nevoie, indiferent daca este vorba de terapie de familie, de grup, sau
consiliere individuala.Grupurile de suport pot fi adjuvante medicamentelor si
interventiilor chirurgicale. Tratamentul psihologic ii poate ajuta pe pacienti sa
invete despre modificarile fiziologice produse de durere.

13.Kinetoterapia În mod uzual se traduce ca fiind terapia prin mişcare, de fapt această


terapie este utilă atât în recuperarea afecţiunilor locomotorii, cât şi în tratarea unor
afecţiuni ale organelor interne, boli cardiovasculare, respiratorii, metabolice şi chiar
digestive.

Se ştie, de exemplu, că efortul fizic controlat poate reduce valorile tensiunii arteriale în
hipertensiunea arterială sau poate reduce valorile diabetului zaharat. Kinetoterapia
stimulează resursele de adaptare ale organismului printr-un stres reprezentat de exerciţiul fizic
controlat şi bine dozat.

REZULTATE

Kinetoterapie - Gimnastica medicala de recuperare

Kinetoterapie (sau Kinetologie medicala) este stiinta care studiaza mecanismele


articulare si neuromusculare care asigura omului activitatile motrice normale.
Kinetoterapia se defineste ca terapie prin miscare efectuata prin programe
speciale de recuperare medicala care urmaresc refacerea unor functii diminuate
sau cresterea nivelului functional in diverse afectiuni.

Programele de kinetoterapie sunt special concepute tinand cont de constitutia


pacientului, varsta, afectiunea pe care o are, tipul de activitate pe care il
desfasoara, stadiul de evolutie a bolii, existenta altor afectiuni.

In cadrul programelor de kinetoterapie - gimnastica medicala de recuperare -


fiecare pacient beneficiaza individual de supraveghere de specialitate din partea
unui kinetoterapeut.
- Inhibitori de COX-2 pot fi eficiente pentru persoanele care sufera de artrita. De
multi ani, cercetatorii au incercat sa gaseasca un medicament la fel de eficient ca
si morfina, dar fara efectele secundare ale acesteia.

Medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene sunt eficiente prin blocarea a doua


enzime, ciclooxigenaza-1 si ciclooxigenaza-2, ambele promovand producerea
unor hormoni numiti prostaglandine, care determina inflamatie, febra si durere.
Noile medicamante COX-2 blocheaza mai intai ciclooxigenaza-2 si au un risc
mai mic de aparitie a efectelor secundare gastrointestinale produse de
antiinflamatoriile nesteroidiene.

Acest medicament a fost aprobat si pentru tratamentul durerii cronice. Efectele


pe termen lung ale inhibitorilor de COX-2 sunt inca in curs de evaluare, in
special in lumina noilor informatii care sugereaza ca aceste droguri pot creste
riscul pentru infarct miocardic si accident vascular cerebral.
Pacientii care urmeaza tratament cu acest tip de medicamente ar trebui sa
revada, impreuna cu medicul, planul de tratamant.

- Stimularea electrica, care include stimularea electrica transcutanata, stimularea


electrica nervoasa prin implant si stimularea profunda cerebrala sau spinala, este
o extensie moderna a unei practici vechi in care nervii ce deservesc muschii sunt
supusi unei varietati de stimuli, printre care caldura si masajul.

Stimularea electrica, indiferent de forma sa, implica o procedura chirurgicala


severa si nu este pentru toti pacientii sau nu este eficienta 100%.
http://www.sfatulmedicului.ro/Diverse/tratamentul-durerii_5022
https://www.scientia.ro/biologie/corpul-omenesc/2280-de-ce-simtim-durerea-
diferit.html
https://biblioteca.regielive.ro/referate/medicina/durerea-26651.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Kinetoterapie