Din 2012, ziua Sfântului Andrei - 30 noiembrie - este sărbătoare

legală și zi nelucrătoare. Românii au intrat astfel oficial în clubul

națiunilor care își revendică începuturile creștine de la apostolul
Andrei, alături de scoțieni, spanioli, greci și ruși. Cine este însă
Sf. Andrei?
Sfântul Apostol Andrei – ocrotitorul României
 În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca
ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu
cruce roşie, semn de mare sărbătoare.
 În 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României.
 Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare naţională bisericească, ca
urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001.
 În 2011, la propunerea Sfântului Sinod, autorităţile române au
declarat ziua de 30 noiembrie, sărbătoare legală nelucrătoare.

Cine este Sfântul Andrei. Primele referințe

Potrivit textelor biblice, Sf. Apostol Andrei a fost fratele Sf. Petru, fii ai
pescarului Iona şi viitori apostoli ai lui Iisus Hristos. Erau originari din
Betsaida, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii),
din provincia Galileea, în nordul Palestinei, aflată sub ocupație romană.
Aveau aceeași ocupație ca tatăl lor, erau pescari. Aveau o casă în
Capernaum, în apropiere de locul de baștină. Sfântul Andrei s-a numărat
printre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, de la care a auzit cuvintele „Iată
Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii" în momentul botezului
lui Iisus. Tradiția bisericii primare (cea care a precedat recunoșterea
creștinistului ca religie licita, în 325 î.Hr., și evident înaintea rupturii dintre
catolici și ortodocși în 1054 d.Hr.), spune că Sf. Andrei a fost şi el martor,
alături de alţi ucenici, la botezul lui Hristos. Toate acestea au fost explicate
pentru Europa Liberă de preotul Mihail Săsăujan, profesor de la Facultatea
de Teologie Ortodoxă a Universității din București.

Bucuria de a-l fi întâlnit pe Mântuitor l-a făcut pe Andrei să exclame în faţa

fratelui său, Simon Petru, că l-a găsit „pe Mesia, care se tâlcuieşte
Hristos”, cel așteptat de generații de poporul evreu. Prin urmare, potrivit
Evangheliei, Andrei este cel care l-a dus pe fratele său, Petru, la Iisus.

Profilul uman al Sf. Andrei. Ce spun teologii și

cărturarii
Chemarea Sfântului Andrei la apostolat este relatată de evangheliștii Matei
şi Marcu.

„Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon
ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare,
căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de
oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El" (Matei 4; 18-23).

O altă carte biblică, Faptele Apostolilor, îl pomenește pe Sfântul Andrei

alături de ceilalţi apostoli și ucenici într-un episod petrecut după Înălţare,
când aceștia s-au întors la Ierusalim ca să fie alături de Fecioara Maria,
mama Celui Răstignit.
Momentul alegerii lui Andrei ca apostol este de natură a releva caracterul
profund uman al celui care va deveni apostol și sfânt. Iisus i-a găsit pe cei
doi frați, Andrei şi Petru, la pescuit, adică la muncă.

„Dumnezeu nu alege apostoli dintre leneşi, care-şi parazitează familia şi

societatea, ci face sfinţi din cei care se ostenesc cinstit, aducând hrană pe
masa familiei şi stabilitate socială. Asta spune mult despre caracterul lui
Andrei, ulterior sfânt şi apostol, care ne-a şi creştinat ca popor. Munca
duhovnicească, de a pescui sufletele oamenilor pentru Împărăţia lui
Dumnezeu, începe cu banala osteneala cotidiană. Andrei era om al
acţiunii, dur, neşovăitor şi călit în greaua îndeletnicire de pescar, calităţi
care-i vor servi în misiunea complicată care îl aştepta”, explică preotul și
jurnalistul Paul Palencsar.

Reacţia lui Andrei şi Petru la îndemnul lui Iisus „este extraordinară,

relevând setea de Dumnezeu a celor doi. “Veniţi după Mine şi vă voi face
pescari de oameni.”(Matei 4; 19). Cu alte cuvinte, Iisus le promite un sens
mai mare decât cel al umplerii propriilor burţi cu peşte, anume acela de a
câştiga hrana şi viaţa veşnică, pentru ei şi întreaga omenire. Întâlnirea
cu Dumnezeu a însemnat pentru Andrei spargerea orizontului mic și
egoist în care trăia. Pescarul de peşti începea să trăiască pentru alţii, să
înveţe ce e dragostea, devenind pescar de oameni”, explică preotul. „Iar ei,
îndată au lăsând mrejele, au mers după el.”
Așadar, Andrei, „un pescar sărac şi analfabet, într-o secundă, lasă totul şi
pleacă după un străin. Barcă, mreje, casă, familie, toate pălesc pe lângă
atracţia irezistibilă pe care o simţea pentru Iisus. El nu s-a întrebat dacă
Cel care-i face chemarea este, poate, un impostor, un nebun. Andrei, deşi
simplu şi neînvăţat, avea ceea ce marii intelectuali din Ierusalim nu
aveau: capacitatea de a-l recunoaşte pe Dumnezeu oriunde şi oricând.
Andrei l-a urmat pe Iisus îndată, iar fariseii şi cărturarii L-au ucis, pe
cruce. Două atitudini profund diferite. Iată de ce Hristos a decis că Andrei
trebuie să fie primul chemat la apostolat şi sfinţenie: merita. Acel „îndată”
înseamnă instantaneu. Andrei şi Petru nu au stat pe gânduri măcar o
clipă. Nu au negociat cu ei înşişi sau cu Dumnezeu. Brusc, s-au rupt de
viaţa lor şi au plecat, fără să-L întrebe pe Iisus unde-i duce, dacă vor avea
ce să mănânce şi unde să doarmă, ori dacă vor primi asigurări sociale şi
salarii fabuloase. Doar L-au urmat pe Dumnezeu, simţind că dacă nu o
fac vieţile lor nu vor mai avea sens. Vor fi săraci şi goi pe
dinăuntru”, explică preotul.

Pentru fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, trăsătura definitorie

a Apostolului Andrei este discreția.

Sfântul Andrei, iconostasul Mănăstirii Hurezi

 „Are această anterioritate, este de la început acolo. Este Primul Chemat, el
și cu Petru, adică este primul dintre discipolii lui Isus, așa cum se spune în
Evanghelia lui Ioan. (...) Nu apare la fel de mult în Evanghelie, ca Petru sau
ca Toma sau Matei. Nu este o celebritate. Nu există un eveniment care să se
raporteze la el. (...) Andrei e caracterizat de o anumită discreție, am putea
spune. Este și el martirizat și reprezentat cu crucea Sfântului Andrei, care
este diferită (crucea seamană cu un X răsturnat, cea cu care este semnalată
calea ferată -n.r.). Și britanicii au o tradiție legată de Sfântul Andrei.
Scoțienii îl revendică pe Sfântul Andrei. Trebuie reținut că multe dintre
credințele noastre sunt împărtășite de alte popoare. Adică, găsești credințe,
practici similare în alte țări. Mie asta mi se pare că nu reduce cu nimic
importanța tradițiilor noastre, numai că trebuie să o vedem dintr-o
perspectivă mult mai largă, să nu avem impresia că suntem numai noi, că
avem „contract” doar noi cu Sfântul Andrei”, mai spune Theodor Paleologu.

Itinerariul misionar. Referințe. Legătura cu sciții și tracii

Tot profesorul Săsăujan este cel care a refăcut pentru Europa Liberă traseul
misionar al Sfântului Andrei și referințele care îi atestă prezența în zona
Mării Negre.

 Sinodul de la Ierusalim (49-50) a marcat trecerea de la

activitatea misionară a Sfinţilor Apostoli desfăşurată în mediul iudaic siro-
palestinian, la propovăduirea Evangheliei către celelalte popoare
 Ipolit Romanul (†235), contemporan cu Origen (†
256), transmite informaţia potrivit căreia „Andrei a vestit [Evanghelia]
sciţilor şi tracilor. El a fost răstignit la Patras, în Achaia, fiind legat în
picioare de un măslin şi este înmormântat acolo.”
 Istoricul Eusebiu de Cezareea (†339/340), menţionează în
lucrarea sa, Istoria bisericească, începutul activităţii misionare a Sfinţilor
Apostoli, făcând referire şi la Sfântul Apostol Andrei: „Când Sfinţii Apostoli
şi ucenici ai Mântuitorului nostru s-au răspândit peste întreg pământul,
lui Toma, după spusele Tradiţiei i-a căzut la sorţi ţara parţilor, lui Andrei
- Sciția, lui Ioan - Asia, unde şi-a petrecut toată viaţa până ce a murit în
Efes. Petru a predicat iudeilor împrăştiaţi în Pont, Galatia, Bitinia,
Capadochia şi Asia... Ce să mai spun de Pavel, care, după ce a predicat
Evanghelia lui Hristos de la Ierusalim până în părţile Iliriei, a suferit
martiriul la Roma sub Nero? Acestea - afirmă Eusebiu de Cezareeea - sunt
spuse întocmai de Origen, în cartea a treia a Comentariilor sale la
Facere”.
 Activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei în Sciţia este
menţionată şi în cel mai vechi calendar al goţilor nord-
 dunăreni, redactat la sfârşitul secolului al IV-lea în Tracia: La 29
noiembrie este menţiunea: Andriins apaustaulus. [Se face pomenirea
Sfântului Apostol Andrei]. Ulterior, această tradiţie bisericească a fost
menţionată adeseori, în scrierile bizantine. Epifanie Monahul (sec. IX)
afirmă că „luându-şi ucenicii, (Andrei) a mers în Phrygia Pacatiana din
Laodiceea şi de aici a plecat în Mysia (Moesia) la Odysopolis de astăzi. Şi
după câteva zile, a hirotonit lor ca episcop pe Apion”.
 În Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae (sec.
X) găsim informaţia că: „lui Andrei, celui dintâi chemat, i-au căzut la sorţi
Bitinia, părţile Pontului Euxin şi ale Propontidei cu cetăţile Chalcedon şi
Bizanţ, Macedonia, Tracia şi regiunile care se întind până la Dunăre,
Thessalia, Elada, Achaia şi cetăţile Amissos, Trapezunt, Heracleea şi
Amastris”.
 Nikephoros Kallistos Xantopoulos (1256-1335) menţionează
că Sf. Andrei „a plecat în ţara care se cheamă a antropofagilor sau pustiul
Sciţilor, la Pontul Euxin, de ambele părţi, atât în regiunile de Nord, cât şi de
Sud”.
 Martirologiile istorice occidentale menţionează, şi ele,
activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei. Florus din Lyon († 860)
menţionează cetatea Patras, din provincia Achaia, unde „se sărbătoreşte
trecerea la cele veşnice a Sfântului Apostol Andrei, care a predicat în Sciția.
Sfintele sale moaşte au fost mutate la Constantinopol în al douăzecilea an
de domnie al împăratului Constanţius”.
 Rabanus Maurus († 856) menţionează „trecerea la cele veşnice a
Sfântului Apostol Andrei, care se tâlcuieşte bărbatul sau frumosul, fratele
lui Petru. Acesta a propovăduit în Sciția și Achaia, iar acolo în cetatea
Patras a murit răstignit pe cruce”.
 Usuard (†875) atestă acelaşi lucru, arătând că „în cetatea Patras din
provincia Achaia se pomeneşte trecerea la cele veşnice a Sfântului Andrei,
care a propovăduit şi în Sciția.
 Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, scria, la
sfârşitul secolului al XVII-lea, în cartea sa, Viaţa şi petrecerea sfinţilor, că
„Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorţi) Bitinia şi Marea Neagră şi părţile
Propontului, Halcedonului şi Vizantea, unde e acum Ţarigradul, Tracia şi
Macedonia, Tesalia şi, sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea şi altele ce sunt
pe Dunăre, şi acestea toate le-a umblat”.
Aria misionară a Sfântului Apostol Andrei a fost foarte largă, ea incluzând
Asia Mică (Pont, Bitinia, Calcedon, Bizanţ), Sciţia (nordul și nord-vestul
Mării Negre), Tracia (Dobrogea și Bulgaria de azi), Moesia, Epirul,
Macedonia, Tesalia şi Ahaia, precizează profesorul Săsăujan.
Evanghelizatorul Scythiei Minor
Pentru românii ortodocşi, „este o mare bucurie şi onoare” să fi primit
Evanghelia de la Apostolul Andrei, primul chemat la apostolat, cel care i-a
convertit la creştinism pe strămoşii sciţi şi traci, spune preotul Paul
Palencsar.

„Cel ce ne-a făcut creştini, Sfântul Apostol Andrei, face parte din inima
colegiului apostolic, omul care timp de trei ani a umblat cu Hristos pe
drumurile Palestinei, i-a ascultat cuvintele şi a văzut minunile pe care
Dumnezeu întrupat le-a făcut pe pământ. De aceea, este esenţial să
revendicăm calitatea de creştini apostolici, nu ca act de mândrie, ci
pentru a nu uita cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi Sfântul Apostol
Andrei”, e de părere clericul.

El spune că misiunea sfântului Andrei nu a fost una deloc uşoară pentru că

exista permanent riscul de a fi ucis. „Cel mai delicat şi riscant demers este
cel de a schimba credinţa religioasă a cuiva, de a-i spune că, până atunci,
a trăit într-o eroare existenţială. Sfântul Andrei şi-a asumat acest risc,
intrând în lupta cu mentalităţile sălbatice ale Sciţiei, la fel cum intra
neînfricat în furtunile de pe Marea Galileii. Caracterul său de pescar dârz
şi dragostea pentru Evanghelia lui Hristos l-au făcut să-şi învingă fricile
pentru o bucurie mai mare: mântuirea oamenilor”, spune preotul.

„Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem şi la care trebuie să răspundem

este dacă Sciția menţionată de izvoarele literare şi istorice antice şi
medievale cu referire la Sf. Andrei, indică teritoriul Dobrogei de azi, spune
profesorul Mihail Săsăujan.

Teritoriul s-a structurat mai târziu în viitoarea provincie Scythia

Minor, în timpul reformelor administrative ale imperiului roman din
timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Constantin cel Mare (323-337).

Profesorul Săsăujan invocă argumentele „nepărtinitoare, care nu pot fi

suspectate de interese ideologice confesionale”, ale unui pasionat al
arheologiei creştine din Dobrogea, savantul Raymund Netzhammer,
arhiepiscop al Bisericii Romano – Catolice din România. Între anii 1905-
1924, acest cercetător de vocaţie, s-a concentrat asupra mărturiilor
arheologice ale primelor secole de viaţă creştină de la Dunărea de Jos. În
1918 a publicat în germană Antichităţile creştine din Dobrogea (Die
christlichen Altertümer der Dobrudscha). A rămas celebru în epocă
mesajul său la plecarea sa definitivă din România, în anul 1924.

„Dobrogea este pentru mine ţara favorită... Ceea ce m-a atras în fiecare
an în acea foarte interesantă fâşie de pământ de la Marea Neagră este
bătaia pulsului vechii lumi creştine, care acolo, neslăbită de lungimea
secolelor, încă se mai poate auzi şi simţi clar. Acolo este pământul care a
fost îmbibat de sângele martirilor, acolo sunt îngropate oraşe, sate, vile,
în care sfinţii episcopi de Tomis au predicat, acolo zac sub dărâmături şi
pământ resturi de vechi clădiri de cult şi sfinţite lăcaşuri creştine”, spunea
Raymund Netzhammer.

El a afirmat că „pe bună dreptate se poate presupune că Sfântul Apostol

Andrei a călcat în cursul călătoriilor sale apostolice şi pe pământul
Dobrogei de azi, unde a predicat Evanghelia”.

Netzhammer face un parcurs al teritoriilor legate de Sf. Andrei care puteau

cuprinde Sciția, arătând că prin Sciția se înţelegeau în antichitate, cu
precădere, ţinuturile de la nord şi răsărit de Marea Neagră, dar şi ţinuturile
de la Don şi până în Basarabia şi România de azi.

În a doua jumătate a secolului I Î.Hr., deci cu circa 100 de ani înainte de

epoca hristică și deci a generației Sf. Andrei, istoricul grec Strabon numea
regiunea unde se varsă Dunărea în Marea Neagră, Sciţia Mică. În anul 29
Î.Hr., teritoriul Dobrogei a fost ocupat de armatele romane, pentru a fi
alipit provinciei romane Moesia Inferior. În anul 46 d.Hr. graniţa de la
Dunăre a căpătat denumirea de „limes scythicus”, dovadă că sciţii şi-au
continuat existenţa pe aceste teritorii şi în primul secol după Hristos,
perioada care ne interesează.
În anul 8 d. Hr a fost exilat la Tomis poetul Ovidius Naso, de către
împăratul Augustus. Poetul se plânge în scrierile sale că este obligat să
trăiască la marginea lumii, pe cel mai nefericit ţărm al mării scitice, că aude
cu urechile lui limba sciţilor şi că este înconjurat de poporul sciţilor şi
geţilor. Drept cel mai straniu cadou indigen, pe care i-l poate trimite
prietenului său Maximus la Roma, exilatul alege o tolbă scitică împănată cu
săgeţi otrăvite. Sciția lui Ovidiu era fără îndoială Dobrogea românească de
astăzi.

Dacă este să dăm crezare mărturiilor ruseşti, conform cărora Sf. Apostol
Andrei va ajunge din Palestina și Levant până în interiorul Ucrainei şi
Rusiei, putem trage concluzia că în traseul său spre nord, Andrei a luat-o pe
drumul care şerpuia de-a lungul litoralului pontic. Este posibil așadar să fi
vizitat numeroasele colonii greceşti din zona Mării Negre: Olbia, Tyras,
Istros (Histria), Tomis, Calatis, Dionysopolis, Odessos şi Mesembria.

Scythia Minor
Prezenţa Sf. Apostol Andrei pe teritoriul Dobrogei de azi este probată şi de
numeroase toponimice și tradiţii orale. O serie de hidronime păstrează
amintirea Sf. Andrei în zonă, cum ar fi „Pârâiaşul Sfântului Andrei“ sau
„Apa sfântului“.

Sfârșitul. Martiriul. Intrarea în eternitate

Activitatea misionară a Sf. Apostol Andrei s-a încheiat în cetatea Patras din
Ahaia, în Grecia de astăzi, unde a convertit, printre alţii, pe Maximila, sora
proconsulului Egeas al Ahaiei. Din porunca acestuia, Sfântul Apostol
Andrei a fost martirizat, răstignit cu capul în jos pe o cruce din tei, în formă
de X. În Martirologiul lui Usuard aflăm că Sfântul Apostol Andrei care
predicase în Sciţia „a fost prins de proconsulul Egeas, care mai întâi l-a
ţinut închis la carceră şi apoi l-a bătut grav, iar la sfârşit l-a răstignit pe
cruce, supravieţuind acolo două zile”. Anul martiriului său oscilează, în
datele istoricilor, între persecuţia împăratului Nero (54-68) şi cea a
împăratului Domiţian (81-96). Biserica primară a stabilit, încă de la
sfârşitul secolului al II-lea, ziua de 30 noiembrie ca dată a prăznuirii
Sfântului Apostol Andrei. Moaştele Sfântului Andrei s-au păstrat în cetatea
Patras până în anii 356-357, când împăratul Constanţiu le-a aşezat în
Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, cu ocazia slujbei sfinţirii,
după restaurare. În a doua jumătate a secolului al IV-lea, Sfântul Ambrozie,
episcopul Milanului, scria că părticele din sfintele moaşte au fost oferite
bisericilor din Milan, Nola şi Brescia din Italia. În jurul anului 850,
împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul restituie locuitorilor din Patras
racla cu capul Sfântului Apostol Andrei.

După Cruciada a IV-a, din 1204, când Constantinopolul a fost cucerit de

cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaştele Sfântului
Andrei, păstrate în capitala imperiului, să fie aşezate în catedrala din
Amalfi, Italia. În data de 8 mai 1208, în urma Cruciadei a patra, trupul
Sfântului Andrei a fost furat din Constantinopol și dus în localitatea italiană
Amalfi, nu departe de Napoli. Cel care a luat moaștele din capitala
imperială și le-a dus în Italia a fost cardinalul Petru de Capua, un locuitor
nativ al orasului Amalfi. Trupul Sfântului Andrei se află și astăzi intr-o
cripta a catedralei din Amalfi.

În aprilie 1462, în timpul papei Pius al II-lea, capul Sfântului Andrei din
Patras a fost aşezat în domul Sf Petru din Roma. Trupul a rămas la Amalfi.
La 26 septembrie 1964, papa Paul al VI-lea a restituit racla cu capul
Sfântului Apostol Andrei, Mitropoliei de Patras a Bisericii Ortodoxe a
Greciei.

În timp, s-a încetăţenit tradiția ca pe 29 iunie, an de an, cu ocazia sărbătorii

Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Patriarhia Ecumenică să trimită o delegaţie
bisericească la Roma, iar pe 30 noiembrie, cu ocazia sărbătorii Sfântului
Apostol Andrei, Papa să trimită o delegaţie bisericească la Constantinopol.

Începând din anul 750, Sfântul Andrei este cinstit ca patron spiritual al
Scoţiei, pe al cărei steag este reprodusă crucea în formă de X. Mai este
ocrotitor al Poloniei, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei şi al Rusiei. Patriarhia
ecumenică îl consideră chiar întemeietor al scaunului ei apostolic. De
asemenea, este ocrotitorul oraşelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi,
Mantua, Bordeaux, Bruges, Patras și Galați.

Pe 21 august 1700, voievodul Constantin Brâncoveanu a fost decorat de

ţarul rus Petru I cel Mare cu crucea de cavaler a ordinului Sf. Andrei.

Peștera Sf. Andrei - o frumoasă legendă

Există o tradiţie folclorică care vorbeşte despre popasul făcut de Sfântul
Andrei în Dobrogea, pe teritoriul dregătorilor Cutusun şi Dura, în satul
Cuzgun, astăzi hotarul comunei Ion Corvin (judeţul Constanţa), în
apropiere de graniţa dintre România și Bulgaria. În apropierea comunei se
află o pădure ce adăposteşte două peşteri. Acestea - spune legenda - ar fi
servit apostolului şi însoţitorilor săi drept adăpost. Aceste peşteri au
devenit lăcaşuri de cult pentru oamenii din zonă.

Tradiția locală a intrat în atenția înaltei ierarhii la circa 10 ani de când

Biserica Ortodoxă dobândise statutul de biserică autocefală (1925), inclusiv
pe fondul cercetărilor istorice mai riguroase, dar și a maturizării unei
ideologii naționale. Finele anilor 1930, cu derajapele lor extremiste și
antisemite, n-au adus nimic bun nici pentru Sfântul Andrei.

În 1943, în plin război mondial, după înfrângerea de la Stalingrad,

episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfinţit Peştera. Vremurile
grele au fost urmate de altele la fel de grele. Ateismul militant impus de
ocupația sovietică a limitat drastic libertatea religioasă. Nu putea fi vorba
de ridicarea mănăstirii preconizate inițial. Cu atât mai puțin de consacrarea
apostolului Andrei, drept ocrotitor al României. Construcția mănăstirii de
la Peștera Sf. Andrei a început abia după Revoluția din 1989.

Preocuparea Patriarhiei pentru impunerea Sf. Andrei ca sfânt major al

României face parte dintr-un demers mai amplu, alături de canonizarea
Ștefan cel Mare și al domnitorului Constantin Brâncoveanu, ca apărător,
respectiv martir al credinței. Într-un fel sau altul, în toate aceste situații
există și trimiteri la ideologia și simbolurile naționale. Sf. Andrei prin
asocierea cu 1 Decembrie și contribuția reală a Bisericilor la Marea Unire,
Ștefan cel Mare și Constantin Brâncoveanu prin faptul că cei doi sunt
capete încoronate, iar condiția canonică pentru apariția lor în calendar ca
sfinți a fost ca un cap încoronat să se roage la mormintele lor. Acesta a fost
de altfel motivul invocat de Biserica Ortodoxă pentru ca Regele Mihai să
poată reveni pentru prima dată din exil, de Paști, în aprilie 1992.

În privința Peșterii Sf. Andrei, există însă o problemă. Dacă izvoarele

istorice privind trecerea Sf.Andrei prin Dobrogea sunt clare, cu totul altfel
stau lucrurile în privința locului de pelerinaj din satul Cuzgun. Numeroase
voci autorizate spun că Sfântul Apostol Andrei nu doar că nu a locuit în
vreuna din cele două peșteri, dar că nici măcar nu a trecut prin apropierea
lor.

La rîndul său, Theodor Paleologu spune că Peștera este o tradiție de secol

XX, nu una transmisă de secole.

„Totul se bazează pe ceea ce spune Eusebiu din Cezareea în istoria

bisericească. Este „soclul” pe care au venit diferite credințe, practici, iar în
secolul XX apare și Peștera, care devine un loc de pelerinaj. Aș zice, mai
cu seamă, după '90. Este o tradiție mult mai recentă decât pelerinajul de
la Iași pentru Sf. Parascheva. Să nu uităm că sunt credințe similare în
Rusia, în Ucraina. Sfântul Andrei este revendicat de mai multe popoare.
Nu suntem noi singurii. Suntem în rând cu alții care se revendică de la
Sfântul Andrei. Nu este o „specialitate” românească unică. Se găsesc
credințe similare și în alte țări. Cultul pentru Andrei este foarte puternic
în Rusia, bazându-se pe același pasaj din Eusebiu din Cezareea.”

Pentru credincioșii pelerini, care vin, însă, an de an la Peștera Sf. Andrei

detaliul autenticității este puțin important. Pentru ei este un loc de evlavie,
unde se adună cu miile în fiecare an.