Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2011 PDF
2011 PDF
► Metrul etalon - prototipul naţional este o riglă confecţionată din acelaşi aliaj ca şi prototipul
internaţional, având în plus un reper trasat la 0,5 m; are simbolul 6c şi este păstrat la Institutul
Naţional de Metrologie, Bucureşti.
1. Riglele sunt confecţionate sub forma de bară rigidă, putând fi alcătuite dintr-un singur
element (rigle rigide) sau din mai multe elemente (rigle flexibile).
Cele mai utilizate sunt:
- rigle metalice rigide, întâlnite în varianta etalon sau de lucru; sunt utilizate pentru măsurare sau
verificare şi pot fi confecţionate din oţel inoxidabil (rigle de verificare) sau din oţel carbon (rigle
de lucru);
d) şublere pentru roţi dinţate (Fig. 3.9), format din două rigle
perpendiculare una pe alta, fiecare având cursor şi vernier. Aceste şublere sunt
folosite exclusiv pentru măsurarea grosimii dinţilor roţilor dinţate.
Fig. 3.18. Utilizarea metodei radar pentru măsurarea nivelului din rezervoarele
de stocare.
Fig. 3.23. Pipete a - pipetă fără scară gradată;b - pipetă cu scara gradată; c
- micropipetă de umplere; d - micropipetă de umplere şi golire.
4. Biuretele sunt folosite în laborator, pentru determinarea volumelor mici de lichide, prin
golire. Se întâlnesc sub formă de biurete şi microbiurete, în funcţie de cantitatea de lichid golită.
5. Măsuri speciale
• Seringile (Fig. 3.26) sunt destinate injectării de substanţe medicamentoase în organisme
vii. în ultimul timp, seringile se construiesc din materiale sintetice, pentru folosinţă unică şi au
volume diferite (0,5; 5; 10; 20 ml).
La seringi se verifică aspectul exterior, etanşeitatea, volumul, prin toate cele trei metode:
volumetrică, gravimetrică şi geometrică.
Fig. 3.26. Seringă: 1 - loc pentru montarea acului; 2 - cilindru gradat; 3 - piston; 4 - tijă piston
• Butirometrele (Fig. 3.27) sunt utilizate în industria de prelucrare a laptelui,
pentru stabilirea conţinutului de grăsimi din produsele lactate. Butirometrele sunt
gradate în procente, pentru fiecare produs verificat: lapte, brânză, zer. Măsurarea se
bazează pe separarea grăsimilor, în urma reacţiei dintre acidul sulfuric concentrat,
cazeină şi sărurile de calciu. Butirometrele se verifică prin metoda gravimetrică sau
volumetrică.
Fiolele sunt mijloace de măsurare utilizate în industria petrolieră. Ele pot fi:
- fiole gradate (Fig. 3.28.a) folosite pentru măsurarea cantităţii de impurităţi mecanice
din produsele petroliere. Separarea impurităţilor se face prin centrifugare, iar volumul
unei fiole este de 125 ml;
- fiole colectoare de apă (Fig. 3.28.b) folosite pentru măsurarea cantităţii de apă
din produsele petroliere.
Fig. 3.28. Fiole pentru produse petroliere a-fiolă gradată; b fiolă colectoare de apă.
În figura 3.38 este prezentat un dinamometru cu element elastic de formă inelară. La acest
dinamometru, deformaţiile care se obţin sunt mari, dar tensiunile variază mult în secţiune şi de-a
lungul conturului elementului elastic.
Dinamometrul furcă (Fig. 3.40.) este utilizat pentru măsurarea forţelor de compresiune şi
la tracţiune. Săgeata de deformare se măsoară în axa de solicitare la compresiune.
Unităţi de măsură
În SI, unitatea de măsură pentru presiune derivă chiar din relaţia de definiţie şi este newton
pe metru pătrat: [p] = N/m2.
1 N/m2 este presiunea produsă de o forţă de 1 newton, normală şi uniform distribuită pe o
suprafaţă cu aria de 1 metru pătrat.
Multiplii şi submultiplii cel mai des utilizaţi ai N/m2 sunt: daN/m2; kN/m2; MN/m2;
GN/m2; N/cm2; mN/mm2.
Pentru măsurarea presiunii, mai există o serie de unităţi de măsură care, deşi nu fac parte
din SI, mai sunt uneori folosite.
În sistemul MKS, unitatea de măsură pentru presiune este tot N/m2, dar ea se numeşte
pascal şi se notează Pa.
În sistemul CGS, unitatea de măsură pentru presiune se numeşte dyna pe centimetru pătrat
sau barye şi se notează dyn/cm2. Ea se defineşte ca fiind presiunea rezultată din aplicarea unei
forţe normale şi uniform distribuită de o dynă, pe o suprafaţă de un centimetru pătrat: 1 dyn/cm2 =
1 μbar
Multiplii baryei mai des utilizaţi sunt următorii:
hectobarul 1 hbar = 108 dyn/cm2
barul 1 bar= IO6 dyn/cm2
milibarul 1 mbar= IO3 dyn/cm2
Se utilizează şi următoarele unităţi de măsură:
- milimetru coloană de apă (la temperatura de 20° C), notat mm H20;
- milimetru coloană mercur (la temperatura de 0° C şi acceleraţia gravitaţională g = 9,80665
m/s2), notat mm Hg sau torr;
- atmosfera tehnică (kilogram forţă/cm2), notată at;
Curs TEHNICI DE MĂSURARE ÎN DOMENIU Scanat de Ungureanu Marin 39
- atmosfera absolută notată ata; n ata = (n + 1)at
- atmosfera fizică, folosită în meteorologie. Legătura dintre unităţile de măsură tolerate şi unitatea
de măsură în SI este dată în tabelul 3.2.
Tabelul 3.2
Unitatea de măsură Simbolul N/m 2 (SI)
1 kg forţă pe metru pătrat kgf/m2 9,80665
1 dynă pe cm pătrat (microbar) dyn/cm (barye) (Hbar) 1 0 - 1
2
Între cele două braţe ale tubului, se găseşte o scară gradată, cu reperul
zero la mijloc (scară bilaterală).
Tubul de sticlă este umplut până la jumătatea scării gradate, adică până la
reperul zero, cu lichid manometric - care poate fi apă sau mercur, iar pentru
manometre foarte sensibile cu benzen, toluen sau alcool.
Cu acest tip de aparate, se pot măsura atât supra-presiuni, cât şi
depresiuni. Presiunea de măsurat „se leagă" la unul din capetele tubului, celălalt
capăt rămânând în legătură cu presiunea atmosferică.
Cea mai mare dintre presiuni împinge lichidul din tub în cealaltă ramură (Fig. 3.44.).
Diferenţa de nivel apărută între cele două ramuri este direct proporţională cu diferenţa dintre cele
două presiuni.
O altă eroare este cauzată de capilaritate (Fig. 3.48.). Aceasta este dată de forţele de
tensiune superficială. Aceste forţe pot fi orientate spre exteriorul lichidelor (menise concav) sau
spre interiorul acestora (menise convex). În cazul aparatelor cu tub U, presiunile suplimentare se
anulează, deoarece cele două braţe au acelaşi diametru. La aparatele cu braţe de diametre diferite,
aceste presiuni nu se echilibrează. De aceea, se produce o denivelare iniţială, chiar pentru poziţia
zero a aparatului.
La aparatele cu mercur, nivelul scade în tubul capilar sub poziţia zero, iar la cele cu apă,
creşte peste poziţia zero. Această eroare se elimină prin aplicarea de corecţii, folosind pentru
aceasta tabele.
Fenomenele de capilaritate se reduc prin folosirea de tuburi cu diametre mai mari de 5 mm.
Pentru compensarea erorii de capilaritate, citirea se va face totdeauna vizând vârful calotei
meniscului.
Curs TEHNICI DE MĂSURARE ÎN DOMENIU Scanat de Ungureanu Marin 42
0 altă eroare însemnată este provocată de modificările de temperatură. La creşterea
temperaturii, tubul se dilată diferit de scara gradată, ceea ce face ca, la temperaturi crescute,
aceste manometre să fie mai puţin precise.
Lichidul manometric este, de asemenea, dilatat de căldură; densitatea lichidului scade, iar
manometrul arată presiuni mai mari. Corecţia se face tot cu ajutorul tabelelor.
0 altă eroare este dată de neverticalitatea tubului sau a riglei gradate. Ea este evitată
folosind firul cu plumb sau nivela cu apă.
Verificarea aparatelor cu coloană de lichid cuprinde următoarele operaţii:
- verificarea aspectului exterior;
- verificarea scării gradate;
- verificarea sensibilităţii.
■ Mijloacele de măsurare cu traductor elastic sunt cel mai frecvent utilizate, datorită
următoarelor avantaje:
- obţinerea directă a valorii măsurate;
- construcţie simplă şi robustă;
- precizie crescută;
- utilizare simplă;
- posibilitatea de adaptare a dispozitivelor de semnalizare, înregistrare şi transmitere la distanţă.
Toate aceste mijloace de măsurare a presiunii au în componenţa lor un traductor de
presiune, un element elastic. Funcţionarea aparatelor cu traductor elastic se bazează pe
deformarea acestui traductor, sub acţiunea presiunii.
Deformarea elastică a elementului este proporţională cu presiunea de măsurat şi se
transmite la un ac indicator prin intermediul unui mecanism cinematic, care are rol şi de
amplificator. Acul indicator traduce deformaţia direct în unităţi de presiune.
Traductoarele elastice pot fi:
- cu tub Bourdon (Fig. 3.49.a);
- cu tub elicoidal (Fig. 3.49.b);
- cu tub spiral (Fig. 3.49.c);
- cu membrană (Fig. 3.49.d);
- cu capsulă (Fig. 3.49.e);
- cu silfon (Fig. 3.49.f).
Fig. 3.49. Tipuri constructive de traductoare elastice
Elementul elastic este cel care dă şi denumirea aparatului pentru măsurat presiunea, astfel
că există: aparate cu membrană, aparate cu tub Bourdon, aparate cu burduf etc.
Aparatele de măsurare cu traductor elastic sunt folosite ca manometre, vacuummetre,
manovacuummetre şi manometre diferenţiale.
Eroarea de măsurare a acestor aparate este provocată de comportarea elementului elastic.
Erorile care apar sunt:
- de liniaritate a caracteristicii presiune-deformaţie;
- de citire a indicaţiilor;
- de încadrare a limitei superioare a măsurării sub limita de proporţionalitate a materialului
din care este confecţionat elementul elastic.
Materialele folosite pentru elementele elastice sunt aliaje cupru-beriliu, bronz fosforos,
aliaje cupru-nichel şi oţeluri inoxidabile aliate cu Ni, Cr, Ti, Mo.
La aparatele care măsoară presiunea unor lichide agresive, piesele care vin în contact cu
lichidul trebuie executate din materiale inerte din punct de vedere chimic.
Aparatele construite pentru măsurători obişnuite nu pot fi folosite în cazul unor fluide
agresive sau în medii corosive. Pentru aceste măsurători, se folosesc aparate construite special.
Fig. 3.50. Aparat cu tub Bourdon 1 - element elastic; 1 - arc tubular de deschidere; 2 -
pârghie de legătură; 3 - sector dinţat; 4 - pinion; 5 - ac indicator; 6 - cadran; 7 - cep
filetat de legătură; 8 - carcasă; 9 - ramă; 10 - geam de protecţie
■ Aparatele pentru măsurat presiunea în pneurile autovehiculelor cele mai utilizate sunt
cele cu piston şi cu arc (Fig. 3.57).
unde:
- ω este viteza unghiulară;
- Δφ este unghiul corespunzător arcului de cerc parcurs;
- t este timpul necesar parcursului.
Unitatea de măsură pentru viteza unghiulară este rad/s.
Mijloacele pentru măsurarea vitezei de rotaţie se numesc tahometre. Ele pot fi portabile şi
de banc. Din punctul de vedere al principiului de funcţionare, tahometrele pot fi mecanice şi
electrice.
1. Tahometrele mecanice sunt, în general, portabile. Ele pot fi:
- cu dispozitiv centrifugal;
- cu dispozitiv cronometric;
- vibratoare;
- hidrocentrifugale;
- pneumatice.
• Tahometrele mecanice cu dispozitiv centrifugal sunt caracterizate de o precizie scăzută,
care nu depăşeşte valoarea de 2%. Ele sunt prevăzute cu o cutie de viteze, ceea ce dă posibilitatea
utilizării aceluiaşi tahometru în mai multe domenii de măsurare.
Tahometrele cu dispozitiv centrifugal lucrează pe baza creşterii forţei centrifuge cu
pătratul turaţiei maselor în rotaţie. Un astfel de tahometru este prezentat în figura 3.59.
Ambele tipuri de cadrane sunt prevăzute cu ac indicator central, care poate indica fracţiuni
de 1 dm3. Caracteristicile tehnice ale contorului cu palete sunt:
- domeniul de măsurare: 103... 104m3;
- presiunea maximă de lucru: 10 bari;
- etanşeitatea garantată cu apă, la 16 bari, timp de 3 min;
- temperatura lichidului max. 30° C;
- sensibilitate garantată: contorul înregistrează sigur debite începând cu valori de 2% din QNOM)
- toleranţele garantate: erorile tolerate se găsesc sub ± 3% pentru intervalul 2-5 % QNOM şi sub
±2% pentru debite cuprinse între 5 şi 100% QNOM.
Contoarele de masă (Fig. 3.67.a), folosite pentru măsurarea debitelor de apă, sunt
instrumente prevăzute cu camere de volume cunoscute, care se dezechilibrează prin umplere,
antrenând un sistem de pârghii cu ajutorul cărora se transmite numărul de umpleri ale camerelor
la sistemul indicator. Printr-un sistem de integrare, numărul de umpleri este transformat în
cantitate de lichid scurs.
Contorul de masă interferenţial (Fig. 3.67.b) se utilizează pentru lichide şi pentru gaze.
Sunt formate dintr-un sector de conductă de secţiune cunoscută, în care este montat un contor cu
turbină sau un contor diferenţial, prin intermediul căruia se înregistrează volumul de fluid scurs
prin conductă. Senzorul de densitate măsoară şi transmite valorile densităţii unei unităţi de
integrare, care afişează masa de fluid scurs.
♦ Metoda micşorării locale a secţiunii de curgere (Fig. 3.68.) se aplică la lichide şi gaze.
O strangulare locală a secţiunii de trecere printr-o conductă are ca efect o pierdere locală de
presiune. Această metodă foloseşte proporţionalitatea care există între debitul trecut prin
secţiunea strangulată şi pierderea de presiune produsă local. Metoda se aplică atât la conducte, la
orificii practicate în pereţii rezervoarelor, cât şi în canalele deschise.
Aplicaţie practică
Monitorizează zilnic consumul de apă caldă şi de apă rece din
locuinţă.
Înregistrează datele într-un tabel.
Curs TEHNICI DE MĂSURARE ÎN DOMENIU Scanat de Ungureanu Marin 58
Identifică zilele din săptămână cu consum mare.
Prezintă modalităţile de reducere a consumului de apă.
3) Balanţele tehnice (Fig. 3.79) sunt tot balanţe simple, utilizate la cântăriri curente, de
precizie redusă. Balanţele tehnice se verifică la funcţionarea în gol şi la încărcarea cu 10% şi
100% din sarcina maximă. Balanţele tehnice sunt incomode la utilizări frecvente, deoarece
talerele sunt plasate sub pârghie, ceea ce le face uneori de neutilizat.
4) Balanţele compuse (Fig. 3.80) au talerele aşezate deasupra pârghiilor şi trei puncte de
încărcare, deci sprijinul se face pe trei cuţite. Aceste balanţe sunt cel mai des utilizate în
activităţile curente de cântărire. Cele mai cunoscute sunt balanţele tip A, numite şi balanţe
Beranger, după numele inventatorului
6) Basculele romane servesc la cântărirea unor mase mai mari de 500 kg, putând fi
construite şi variante pentru cântăriri de până la 200 000 kg. Acest tip de bascule nu utilizează
greutăţi de lucru, construcţia bazându-se pe utilizarea pârghiilor cu braţe inegale.
Echilibrarea sarcinilor de cântărit se face prin deplasarea unor greutăţi constante, numite
cursoare sau romane, de-a lungul unor braţe cu diviziuni.
7) Basculele romane obişnuite (Fig. 3.82.) au acelaşi principiu de funcţionare ca toate
basculele romane, diferind de acestea atât prin sarcina maximă, care poate fi 100, 200, 500, 1000,
2000 kg, cât şi din punct de vedere constructiv.
Ele se pot fabrica în diferite variante, în funcţie de destinaţie. Astfel, se fabrică bascule
romane pentru vite, utilizate în ferme şi abatoare. Acestea au în zonele laterale nişte vergele de
oţel, pentru a împiedica mişcările animalului cântărit. Alte variante sunt balanţa cu pâlnie,
varianta forestieră, varianta cu format masă, pentru obiecte voluminoase şi varianta suspendată,
pentru cântărirea obiectelor în mişcare.
Verificarea acestor bascule se face la suprasarcină, în gol şi la 10% din sarcina maximă.
in care:
m - masa substanţei de studiat;
m0 - masa apei, la temperatura de 4 °C;
V - volumul substanţei de studiat, egal cu volumul apei.
Măsurarea densităţii lichidelor se poate face prin metode bazate pe:
- echilibrul hidrostatic;
- determinarea masei şi volumului unui corp;
- determinarea punctului de fierbere;
- principiul vaselor comunicante.
■ Mijloace de măsurare a densităţii pe principiul hidrostatic
Măsurarea densităţii pe principiul hidrostatic se poate face cu:
- densimetre;
- balanţe hidrostatice;
- balanţe Mohr -Westphal.
1) Densimetrele se împart în două grupe:
- pentru lichide cu densitate mai mică decât densitatea apei (densimetre pentru produse
petroliere) cu domeniul de măsurare cuprins între 0,650 şi 1 g/cm3 ;
- pentru lichide cu densitate mai mare decât densitatea apei (lacto-densimetre) densimetre pentru
apa de mare, cu domeniul de măsurare cuprins între 1 şi 2 g/cm3.
Densimetrele (Fig. 3.88) sunt confecţionate din sticlă şi se compun dintr-un plutitor, o
cameră de lestare pentru menţinerea verticalităţii şi au, în unele cazuri, un termometru.
Principiul care stă la baza măsurării densităţii este acela că adâncimea de cufundare a unui
densimetru variază invers proporţional cu densitatea lichidului.
Valoarea densităţii măsurate cu ajutorul densimetrelor depinde de:
- corectitudinea indicaţiilor;
- capilaritatea lichidului.
Pentru lichide netransparente (lapte, produse petroliere), citirea indicaţiilor se face la
partea superioară a meniscului, în vreme ce, pentru lichide transparente, citirea se face la partea
inferioară a meniscului.
Indicaţiile densimetrice sunt influenţare de efectul de capilaritate şi de temperatura la care
se face determinarea. De aceea, trebuie aplicate corecţii de capilaritate şi corecţii de
temperatură.
unde:
m1 - masa corpului a cărui densitate se determină;
m2 - masa greutăţilor de echilibrare a forţei ascensionale;
V - volumul corpului solid;
ρ1 - densitatea lichidului de imersie.
În figura 3.89 este prezentat modul de determinare a densităţii unui lichid, cu ajutorul
balanţei hidrostatice.
unde:
m - masa plutitorului;
m1 - masa greutăţilor cu care este echilibrată balanţa, când plutitorul este cufundat în lichidul a
cărui densitate trebuie determinată;
ρa - densitatea aerului;
ρg - densitatea materialului din care sunt confecţionate greutăţile folosite;
Vt - volumul plutitorului la temperatura la care se face măsurarea.
3) Balanţa Mohr-Westphal este o balanţă hidrostatică cu braţe inegale, cu ajutorul căreia
se determină densitatea relativă a unui lichid sau a unui corp solid.
În figura 3.90 este prezentat principiul măsurării densităţii cu balanţa Mohr-Westphal.
Aparatul este executat din sticlă şi este format dintr-un tub cu trei ramuri: ramura
cu capilar (2), ramura cu rezervor (1) (având diametrul egal cu suma celorlalte două
ramuri) şi a treia - tubul de legătură cu atmosfera (3). Ramura (2), este un tub cu două
bule, una de compensare (5) şi alta de măsurare (6), care se continuă printr-un tub
capilar (4). De o parte şi de alta a bulei de măsurare, sunt trasate două repere m 1 şi m2,
care delimitează un volum de lichid al cărui timp de curgere prin capilar se măsoară.
Tubul capilar se deschide în bula nivelului suspendat C, având forma unei calote
sferice, care comunică cu atmosfera prin ramura (3) şi cu rezervorul B al ramurii (1). Pe rezervor
Curs TEHNICI DE MĂSURARE ÎN DOMENIU Scanat de Ungureanu Marin 67
sunt marcate două repere foarte apropiate, x şi y, care indică nivelul minim, respectiv maxim, al
lichidului în viscozimetru.
3.3.4. Mijloace pentru măsurarea timpului
Timpul este o mărime fundamentală în Sistemul Internaţional. Unitatea de măsură pentru timp
este secunda, notată s.
La a 13-a Conferinţă Generală pentru Măsuri şi Greutăţi a hotărât ca secunda să fie definită astfel:
„Secunda este durata a 9 192 631 770 perioade ale radiaţiei corespunzătoare tranziţiei între cele
două niveluri hiperfine ale stării fundamentale ale atomului de Cesiu 133".
Multiplii secundei sunt:
Minutul 1 min = 60 s;
Ora 1 h = 60 min = 3 600 s;
Ziua 1 zi = 24 ore;
Anul 1 an = 365 zile;
Secolul 1 secol = 100 ani;
Mileniul 1 mileniu = 10 secole.
Submultiplii secundei sunt milisecunda (ms) şi microsecunda (us).
În construcţia de maşini, mijloacele pentru măsurarea timpului intră în componenţa
aparatelor şi a instalaţiilor şi au rol de temporizare, de antrenare a dispozitivelor de programare
sau de deplasare a suportului de înregistrare.
Mijloacele pentru măsurarea timpului se numesc ceasuri. Domeniul care se ocupă cu
proiectarea şi construcţia acestor dispozitive se numeşte orologerie.
► Din punct de vedere constructiv, ceasurile se împart în: mecanice, electromecanice,
electronice.
Ceasurile mecanice folosesc pentru acţionare energia cedată de un arc spiral tensionat.
Ceasurile electromecanice folosesc pentru acţionare energia electrică, iar mişcarea este
transmisă pe cale mecanică.
Ceasurile electronice sunt considerate ceasurile care au în construcţia lor atât dispozitive
electronice pentru acţionare, cât şi pentru indicaţie.
► Din punctul de vedere al indicaţiei, ceasurile pot fi digitale sau analogice.
■ Ceasurile mecanice au în construcţia lor traductoare de timp de tip oscilatoriu, cu sau
fără perioadă proprie de oscilaţie. Antrenarea ceasurilor mecanice se face folosind energia
mecanică eliberată de un arc. Acest tip de aparate prezintă dezavantajul că perioada de oscilaţie
este dependentă de momentul motor creat de dispozitivul mecanic de antrenare. Tipurile de
traductoare de timp cel mai des folosite în construcţia ceasurilor mecanice sunt prezentate în
figura 3.93.
Fig. 3.93. Traductoare mecanice de timp a - traductor de
timp cu pendul; b - traductor de timp cu sistem oscilatoriu
arc - balans; c - traductor de timp cu masă oscilantă, fără
perioadă proprie de oscilaţie; 1 - masă oscilantă; 2 - roată
ancorată; 3, 3'- palete masă oscilantă
Traductorul de timp cu pendul (Fig. 3.93.a) are perioada de oscilaţie dependentă de masa
pendulului, de lungimea pendulului, dar şi de acceleraţia gravitaţională şi de momentul de inerţie
al pendulului.
Traductorul de timp cu sistem oscilatoriu arc-balans (Fig. 3.93.b) are perioada de oscilaţie
dependentă de elementele geometrice ale arcului spiral (lungime, lăţime şi grosime a secţiunii),
de momentul de inerţie al balansului, dar şi de modulul de elasticitate al arcului spiral.
Traductorul de timp cu masă oscilantă fără perioadă proprie de oscilaţie (Fig. 3.91.c) are
perioada de oscilaţie dependentă de momentul de inerţie al masei oscilante şi de amplitudinea
Curs TEHNICI DE MĂSURARE ÎN DOMENIU Scanat de Ungureanu Marin 68
unghiulară a oscilaţiei. Acest tip de traductor de timp are următoarele avantaje: construcţia este
simplă, are posibilitatea reglării perioadei de oscilaţie şi perioada este independentă de poziţia în
spaţiu.
■ Ceasurile electromecanice se caracterizează prin faptul că energia mecanică
înmagazinată la ceasurile anterior prezentate în arcul motor a fost înlocuită cu energia electrică
înmagazinată într-o baterie sau obţinută direct de la reţea.
Cele mai răspândite ceasuri electromecanice sunt echipate cu motoare sincrone, la care
baza de timp este furnizată de frecvenţa reţelei.
Ceasurile electromecanice au o parte mecanică, iar precizia lor depinde de frecvenţa reţelei
electrice.
Folosirea ceasurilor electromecanice nu este posibilă în cazul reţelelor electrice a căror
frecvenţă nu este stabilizată. în această situaţie, se foloseşte acţionarea electrică, dar se introduce
un traductor mecanic de timp şi un mecanism pentru rezerva de timp. Un astfel de ceas are în
componenţă un ceas mecanic cu arc motor tensionat de un motor electric sincron, folosind o
reducţie corespunzătoare.
Pentru a evita supratensionarea arcului motor, se introduce în mecanism un limitator de
cuplu, care începe să patineze la atingerea cuplului maxim admis. Acest tip de ceas are avantajul
că va continua să funcţioneze şi în cazul întreruperii alimentării cu energie electrică, datorită
faptului că arcul rămâne tensionat. în figura 3 94. este reprezentat schematic un ceas
electromecanic.
Pentru temperaturi de până la 450 °C, se folosesc bimetale fier-nichel şi crom, pentru lama
cu coeficient mare de dilatare (1), şi aliaj de invar cu nichel, pentru lama cu coeficient mic de
dilatare (2). Cu (3) şi (4) sunt notate poziţiile posibile ale bimetalului, în funcţie de temperatură.
Termometrele bimetalice se folosesc în intervalul de temperatură - 50 ... + 450 °C. Ele au o
construcţie robustă şi sunt adeseori utilizate cu contacte electrice şi înregistratoare. Peniţa
termometrelor este prinsă direct de elementul sensibil, deoarece are forţă suficientă pentru a
învinge frecarea dintre peniţă şi hârtie.
♦ Termocupluri
Măsurarea temperaturii cu ajutorul termocuplurilor se bazează pe fenomenul
termoelectric. Acesta constă în existenţa unei forţe termoelectromotoare într-un circuit compus
din materiale conductoare diferite.
În figura 3.99, sunt prezentate circuite termoelectrice cu două sau cu trei conductoare
diferite.
În practică, se construiesc foarte multe tipuri de termocupluri, diferite prin destinaţie şi
prin dimensiuni:
- termocupluri cu bandă, pentru măsurarea temperaturilor suprafeţelor cilindrice;
- termocupluri pastilă, pentru măsurarea temperaturii suprafeţelor plane;
Curs TEHNICI DE MĂSURARE ÎN DOMENIU Scanat de Ungureanu Marin 72
- termocupluri cu vârfuri, pentru măsurarea temperaturii materialelor bune conducătoare de
electricitate.
Pentru temperaturi de peste 1600 °C, se folosesc termocupluri pe bază de aliaje de platină,
aliaje de iridiu, aliaje de rodiu, termocupluri molibden-wolfram, taliu-molibden.
Aparatele magnetoelectrice sunt formate din unul sau mai mulţi magneţi permanenţi, ficşi
sau mobili, şi una sau mai multe borne, parcurse de curentul de măsurat. Cuplul activ este produs
de câmpul de inducţie magnetică al magnetului permanent ce interacţionează cu curentul din
bobină. Aparatele magnetoelectrice funcţionează numai în curent continuu. Pot funcţiona şi în
curent alternativ, dacă li se asociază celule redresoare. Din punctul de vedere al frecvenţei
curentului măsurat, aparatele electromagnetice pot fi folosite până la frecvenţe de ordinul
kilohertzilor.
Aparatele feromagnetice sunt formate dintr-o bobină fixă, parcursă de curentul de măsurat,
şi o piesă din fier moale, introdusă în câmpul magnetic creat de curent.
Aparatele electrodinamice sunt alcătuite din una sau mai multe bobine mobile, parcurse de
curentul de măsurat. Dacă miezul bobinelor este confecţionat din fier, atunci ele se numesc
ferodinamice.
Aparatele electrostatice sunt formate din piese metalice fixe şi piese metalice mobile, între
care se exercită forţe electrostatice.
Aparate termice cu fir cald funcţionează prin dilatarea unui fir conductor parcurs de
curentul de măsurat.
Aparatele feromagnetice, electrodinamice, electrostatice şi termice se folosesc atât în
curent alternativ, cât şi în curent continuu.
Aparatele feromagnetice şi electrodinamice se folosesc la frecvenţa reţelei de 50 Hz.
Pentru frecvenţe mai mari, inductanţele parazite ale înfăşurărilor şi capacităţile parazite ale
pieselor componente devin o sursă de erori.
Aparatele termice permit măsurarea curenţilor de frecvenţe foarte înalte, chiar de sute de
kilohertzi, cu precizarea că, la aceste frecvenţe, inductanţa firului şi efectul pelicular pot altera
precizia aparatelor.
Aparatele electrostatice funcţionează bine la frecvenţe înalte, iar cele cu inducţie
funcţionează numai în curent alternativ.
Circuitul magnetic este format dintr-un magnet permanent în formă de potcoavă, terminat
cu două piese polare care au deschiderea cilindrică şi dintr-un şunt magnetic.
Piesele polare, şuntul şi miezul se confecţionează din oţel moale. Reglarea poziţiei şuntului
magnetic permite menţinerea constantă a inducţiei în întrefier. în întrefierul format de piesele
polare şi miezul cilindric, se roteşte o bobină mobilă, confecţionată dintr-un cadru de aluminiu,
pe care se înfăşoară un conductor izolat. Bobina se fixează pe un ax de rotaţie, sprijinit prin pivoţi
pe un lagăr de safir. Acul indicator este fixat pe un ax a cărui oscilaţie este limitată de
contragreutăţi. Cuplul rezistent este creat cu ajutorul arcurilor spirale.
Amortizarea sistemului mobil se face cu ajutorul curenţilor care se induc în cadrul de
aluminiu şi în bobină şi care creează un cuplu de frânare.
2) Galvanometrul este un dispozitiv de măsurat
magnetoelectric, utilizat pentru măsurarea curentului electric
continuu de valori mici. Este un aparat puţin robust, dar de
sensibilitate mare. La măsurarea curentului, precizia este mică.
Fig. 3.105. Schema de determinare
a caracteristicilor galvanometrului
Curs TEHNICI DE MĂSURARE ÎN DOMENIU Scanat de Ungureanu Marin 80
Cu ajutorul circuitului din figura 3.105, se determină valorile caracteristicilor
galvanometrului:
- rezistenţa critică exterioară, care este rezistenţa conectată la bornele galvanometrului, pentru
care funcţionarea are loc în regim critic;
- rezistenţa internă, care este rezistenţa electrică măsurată la bornele aparatului;
- perioada oscilaţiilor libere, care reprezintă timpul necesar echipamentului mobil şi aparatului
pentru a efectua o oscilaţie completă.
Galvanometrele pot fi:
- galvanometre magnetoelectrice;
- galvanometre balistice;
- galvanometre de rezonanţă.
Cuplul mediu fiind nul, aparatele magnetoelectrice nu dau nici o indicaţie în curent
alternativ. în cazul în care frecvenţa curentului alternativ este suficient de joasă, acul aparatului
vibrează, urmărind variaţiile de sens ale cuplului respectiv.
În funcţionarea aparatelor magnetoelectrice, erorile sunt determinate de frecări în lagăre,
de etalo-nare imprecisă sau de asamblare defectuoasă a sistemului mobil. Influenţa câmpurilor
exterioare este neglijabilă, datorită inducţiei puternice a magnetului permanent. Aparatele
magnetoelectrice au o clasă de precizie bună şi sensibilitate ridicată. Consumul de putere necesar
măsurării este mic, de ordinul zecimilor de watt.
Ele au dezavantajul că funcţionează numai în curent continuu şi nu suportă supraîncărcări
mari. în cazul unui curent prea ridicat, arcurile spirale se supraîncălzesc şi îşi modifică modulul
de elasticitate.
■ Aparate feromagnetice
Principiul de funcţionare constă în interacţiunea dintre câmpul magnetic al unei bobine
fixe parcurse de curentul de măsurat şi una sau mai multe piese mobile din material feromagnetic.
1. Aparatul feromagnetic cu atracţie (Fig. 3.106) este format dintr-o bobină în care poate
pătrunde o piesă de fier moale, sub acţiunea câmpului magnetic creat de curenţii din bobină; piesa
de fier moale se magnetizează şi este atrasă în interiorul bobinei.
2. Aparatul feromagnetic cu repulsie (Fig. 3.107) este format dintr-o bobină rotundă, în
interiorul căreia se găsesc două piese de fier moale, una fixă şi alta mobilă. Acestea se
magnetizează în acelaşi sens, fiind plasate în acelaşi câmp magnetic şi, prin urmare, se resping.
Acest lucru determină deplasarea piesei mobile.
Fig. 3.111. Aparat termic 1 - fir activ; 2 - arc plat de oţel; 3 - fir de mătase;
4 - rolă; 5 - fir de bronz fosforos
Firul activ este confecţionat din aliaje cu coeficient ridicat de dilatare termică (platină sau
argint) şi are un diametru redus, de până la 0,1 mm. Firul activ este întins de arcul plat de oţel,
prin intermediul unui fir de mătase, înfăşurat pe o rolă, şi de un fir de bronz fosforos.
Datorită întinderii exercitate de arcul de oţel, alungirea firului activ determină rotirea rolei
şi, deci, a acului indicator.
Aceste aparate funcţionează atât în curent continuu, cât şi în curent alternativ, până la
frecvenţe de ordinul sutelor de kilohertzi.
La frecvenţe foarte înalte, inductanţa firului şi efectul pelicular dau erori apreciabile.
Consumul de putere este destul de ridicat, de ordinul waţilor, şi un mare dezavantaj îl constituie
fragilitatea firului activ şi inerţia termică, care împiedică urmărirea variaţiilor rapide de curent.
3.5.4. Măsurarea tensiunii, intensităţii şi rezistentei
Măsurarea tensiunii, intensităţii şi rezistenţei se face:
- cu ajutorul aparatelor indicatoare;
- metode de zero.
Metodele de măsurare ale celor trei mărimi sunt studiate împreună, datorită legăturii care
există între ele, ceea ce face ca, pentru măsurarea uneia, să fie nevoie şi de măsurarea celorlalte
două, ele fiind legate prin legea lui Ohm.
Transmiterea unităţii de măsură a rezistenţei se face pornind de la rezistenţele etalon, care
sunt apoi transmise aparatelor de măsurare.
Unitatea de tensiune se transmite de la elemente Weston etalon, iar unitatea de intensitate
se transmite de la un element Weston etalon, cu ajutorul compensatoarelor de curent continuu şi
alternativ.
Cele mai folosite mijloace de măsurare ale rezistenţei, tensiunii şi intensităţii curentului
electric sunt la metoda zero: compensatoarele, punţile Wheatstone şi punţile Thomson. Punţile
Wheatstone şi cele de tip Thomson compară valoarea rezistenţei de măsurat cu valorile
rezistenţelor din braţele punţii.
Compensatoarele de curent continuu raportează valoarea unei tensiuni la valoarea forţei
electromotoare a unui element Weston, prin intermediul rapoartelor de rezistenţă. Punţile sunt
echilibrate cu ajutorul galvanometrului.
Aparatele indicatoare utilizate pentru măsurarea tensiunii sunt voltmetrele, pentru
intensitate ampermetrele, iar pentru rezistenţe ohmetrele.
3.5.5. Măsurarea rezistenţelor electrice
1. Puntea Wheatstone. În figura 3.112 este reprezentată cea mai simplă punte Wheatstone,
formată din patru rezistenţe, o sursă de curent şi un galvanometru.
Curenţii turbionari şi fluxurile magnetice creează cuplul motor, care este proporţional cu puterea
activă.
Acţiunea fluxului produs de magnetul permanent şi de curenţii turbionari induşi produce câmpul
rezistent.
Instalaţiile de măsurare utilizate în controlul activ sau pasiv trebuie să asigure următoarele
cerinţe: precizie mare, erori de justeţe şi fidelitate mici şi sensibilitate ridicată. O altă
caracteristică metrologică, viteza de răspuns, trebuie să fie mai mare la automatele de control
pasiv. De asemenea, eroarea de zero (fuga zeroului) trebuie să fie, pe cât posibil, mai mică,
aceasta impunând condiţii speciale întregii instalaţii de măsurare.
Ţinând seama de principiile de funcţionare, instalaţiile de măsurare pot fi mecanice,
electrice, pneumatice, optice, cu radiaţie etc. Această clasificare este mai mult convenţională; în
realitate, majoritatea instalaţiilor de măsurare reprezintă sisteme combinate, formate din tipurile
menţionate.
Curs TEHNICI DE MĂSURARE ÎN DOMENIU Scanat de Ungureanu Marin 89
Se deosebesc instalaţii de măsurare care vin în contact cu piesa măsurată şi instalaţii de
măsurare cu acţiune asupra piesei, fără contact. Cel mai des utilizate sunt instalaţiile de măsurare
cu contact cu piesa, datorită simplităţii, robusteţii şi eliminării influenţei impurităţilor, geometriei
piesei sau lichidului de răcire asupra procesului de control. într-o serie de cazuri speciale, viteze
foarte mari de deplasare a piesei, sensibilitate mărită a suprafeţei piesei controlate la acţiuni
mecanice, procese de producţie care se desfăşoară la temperaturi înalte, se folosesc instalaţiile de
măsurare fără contact.
Instalaţiile de măsurare mecanice prezintă robusteţe mare dar precizia este mică. Se pot
realiza cu traductoare mecanice cu acţiune directă: calibre rigide, calibre pană, calibre reglabile şi
cu traductoare mecanice cu amplificare mecanică.
Instalaţiile de măsurare electrice pot avea în componenţă capete de măsurare cu
traductoare electrice cu contacte, traductoare inductive şi traductoare capacitive. Sunt robuste,
însă au gabarit relativ mare şi o oarecare sensibilitate la vibraţii, având în construcţie, în general,
pârghii.
Capul de măsurare cu traductor electric poate fi cu două sau cu mai multe contacte, cu sau
fără amplificarea deplasării contactelor în raport cu deplasarea tijei de măsurare. Amplificarea
propriu-zisă se obţine de preferinţă pe cale mecanică sau pneumatică, partea electrică având drept
scop numai automatizarea procesului de control. El se foloseşte în scopul unui control limitativ
(de limite), pentru a vedea dacă dimensiunile efective ale pieselor de controlat se încadrează sau
nu în câmpul de toleranţă prescris sau în intervalul stabilit (fără a preciza valoarea efectivă a
fiecărei dimensiuni în parte).
Schema de principiu a capului de măsurare cu traductor electric cu două contacte este
redată în figura 4.3.
Aparatul Nr. I 2 3 4 5
Denumirea Termometru Punte de Amplificator Traductor Indicator cu
cu măsurat de tablou
rezistentă măsurat electropneumatic de comandă
Denumirea după funcţie captor adaptor adaptor adaptor emiţător direct
Denumirea după Traductor Traductor Traductor Traductor unitate Traductor
structura unitate
semnalului
Mărimea de măsurat temperatura rezistenta tensiunea curentul temperatura
Domeniul de măsurare I00...300"C - - - I00...300"C
Semnalul de intrare Xi temperatura rezistenta tensiunea curentul curentul
Domeniul semnalului Xi 100...300UC 138.5. 0...60 mV 0...20 mA 0...20 mA
„212,<)3n
Semnalul de ieşire xe rezistenţa tensiunea curentul presiunea lungimea
scării
Domeniul semnalului Xc I38,5...212,03n 0...60 mV 0...20 mA 0,2... 1.0 bar 0...IOO mm
Fig. 4.6. Instalaţie pentru măsurarea electrică a temperaturii
Fig. 4.8. Denumirea aparatelor de măsurat, după rolul lor în cadrul instalaţiei de măsurat.
• Captorul este un aparat de măsurat care captează mărimea de măsurat la intrare şi emite
la ieşire un semnal de măsurare corespunzător (exemplu: termometrul cu rezistenţă).
Dacă mărimea de intrare este, în acelaşi timp, şi semnal de măsurare, captorul, ca prim element al
instalaţiei, nu este necesar.
Când energia semnalului de măsurare este luată direct de la măsurând, captorul este activ,
iar în cazul în care mărimea de măsurat comandă o energie auxiliară, livrată captorului de o sursă
auxiliară, captorul este pasiv.
Partea captorului care sesizează direct mărimea de măsurat şi care este sensibilă la aceasta
din urmă, se numeşte senzor sau sondă (exemplu: fotoelementele). Captorul trebuie să micşoreze
pe cât posibil influenţa mărimilor perturbatoare asupra semnalului de măsurare.
• Adaptorul este un aparat de măsurat dintr-o instalaţie. Este situat între captor şi emiţător
şi are diferite funcţiuni. Astfel, el poate fi: amplificator de măsurare, traductor, calculator etc.
Amplificatorul de măsurat este un aparat de măsurat cu energie auxiliară la care energia de
intrare comandă energia auxiliară de ieşire (exemplu: amplificarea puterii).
Calculatorul este un aparat de măsurat adaptor care serveşte la prelucrarea ulterioară a
semnalelor de măsurare, efectuând operaţii de calcul.
Se deosebesc: aparate de conexiune, care servesc la conectarea a două sau a mai multor
semnale de măsurare; aparate de funcţie, care transformă semnalul de intrare xi după o anumită
relaţie matematică (funcţie) în semnal de ieşire x e şi aparate de temporizare, care formează
dependenţa temporară dintre semnalele de ieşire şi cel de intrare.
• Emiţătorul este un aparat de măsurat care foloseşte energie auxiliară şi emite (livrează)
valoarea măsurată a mărimii de măsurat.
Emiţătorul poate fi direct (vizual) sau indirect.
În cazul în care emiţătorul este prevăzut cu dispozitive care livrează informaţii
suplimentare, la valoarea măsurată cu aparate de semnalizare, emiţător de semnal limită,
semnalizator cu valoare limită etc.
Emiţătorul direct livrează (emite) valoarea măsurată într-o formă direct inteligibilă pentru
observator. Cele mai importante emiţătoare directe sunt: indicatoarele, înregistratoarele şi
numărătoarele.
Indicatorul este un emiţător direct, care permite citirea directă a valorii măsurate.
Linia de acţiune este o linie continuă subţire, care indică drumul unui semnal de măsurare.
Ea porneşte, de regulă, de la latura mică a semnalului bloc.
Sensul de acţiune se reprezintă cu săgeţi, pe linia de acţiune care determină un proces de
măsurare, de comandă etc.
Sensul de acţiune caracterizează un semnal de măsurare ca semnal de intrare sau de ieşire,
4.4. Tipuri de structuri ale sistemelor de măsurare
Cele mai importante legături dintr-o schemă funcţională sunt: structura în lanţ, structura în
paralel şi structura în cerc, reprezentate în figura 4.10.
Principii de funcţionare - principiul energiei
Transmiterea semnalelor nu se poate face fără schimb de energie. Spre exemplu, la
măsurarea piesei cu un aparat de tip Abbe vertical, piesa este palpată cu o „forţă de măsurare" F,
care produce o deformaţie elastică. În acest proces, are loc un schimb de energie care influenţează
semnalul de măsurare. Ca urmare, la folosirea unui mijloc de măsurare trebuie să se controleze nu
numai schema de funcţionare, ci şi măsura în care nivelul energetic nu determină erori de
adaptare prea mari ale mărimii de măsurat. De aceea, este necesar să se întocmească „schema
fluxului de energie".
Schema fluxului de energie indică faptul că transmiterea semnalului este legată de
transmiterea puterii.
Curs TEHNICI DE MĂSURARE ÎN DOMENIU Scanat de Ungureanu Marin 94
În fiecare semnal transmis, apar simultan două mărimi de măsurat,al cărorprodus trebuie să
reprezinte puterea semnalului. Aceste mărimi de măsurat se numesc intensităţi şi trebuie urmărite
întotdeauna în schemă.
Fig. 3.4. Dispozitiv de control multidimensional cu calibre limitative pentru verificarea succesivă a
dimensiunilor:
a - piesa; b - dispozitivul.
1 I
1 II
1 III
1 IV
2 I
2 II
2 III
2 IV
3 I
3 II
3 III
3 IV
4 I
4 II
4 III
4 IV
5 I
5 II
5 III
Se efectuează citirea, conform indicaţiilor anterioare. Pentru a determina abaterile de la
forma geometrică corectă, vor fi realizate cel puţin 5 măsurători, în secţiuni diferite, pentru
conicitate şi minimum 4,(I-I, II-II, III-III, IV-IV); conform figurii 7., pentru determinarea
ovalităţii.
Feţele de măsurare ale şublerului vor fi apăsate pe piesă în aşa fel încât să mai existe o
uşoară alunecare a şublerului în raport cu piesa.
Rezultatele măsurătorilor se compară cu prevederile documentaţiei tehnice şi vor fi trecute
în tabelul 1.
6. Concluzii
a) Formulează observaţii şi concluzii proprii despre caracteristicile obiectului măsurat şi procesul
de măsurare.
b) În urma comparării şi interpretării rezultatelor măsurării, stabileşte dacă piesa analizată
prezintă abateri constante de la forma geometrică.
c) Se analizează precizia şi procedeul tehnologic prin care au fost realizate piesele şi se
precizează criteriile care au stat la baza selectării mijlocului de măsurare
Nota
- Piesa la care dimensiunea măsurată are valoarea cuprinsă între dimensiunea minimă prescrisă şi
dimensiunea maximă prescrisă în documentaţia tehnică este bună.
- Diametrul interior minim care se poate măsura depinde de cota A, care este standardizată (10
mm).
- Diametrul exterior maxim care se poate măsura cu şublerul depinde de cota B, care este
standardizată.
5. Concluzii
a) Formulează observaţii şi concluzii proprii despre lucrare, despre caracteristicile obiectului
măsurat şi despre procesul de măsurare, precizând criteriile care au stat la baza selectării
mijlocului de măsurare.
b) Analizează precizia şi procedeul tehnologic prin care au fost realizate piesele.
5. Concluzii
Formulează observaţii şi concluzii proprii despre lucrare.
Principiul metodei constă în echilibrarea schemei, adică în atingerea situaţiei în care, prin
modificarea convenabilă a valorilor celor patru rezistenţe care formează laturile punţii, curentul
prin diagonala de măsurare este nul (Ig = 0).
În această situaţie, căderile de tensiune la bornele rezistenţelor a şi Rx, respectiv b şi R,
sunt egale două câte două:
a•I 1 = b•I 2 şi X•I 1 = R•I2 .
în această situaţie:
a/Rx = b/R.
Pentru determinarea valorii unei rezistenţe necunoscute, X când se cunosc valorile
celorlalte rezistenţe, se foloseşte relaţia:
Rx = R• a/b.
Această relaţie este valabilă atunci când puntea este echilibrată, deci a fost îndeplinită
condiţia de nul.
3. Scopul lucrării
Identificarea componentelor, cunoaşterea modului de realizare a unui circuit şi a efectuării
şi interpretării măsurătorilor.
4. Modul de lucru
Elevii identifică componentele necesare realizării montajului, realizează montajul conform
figurii 6, verifică legăturile funcţionale dintre componente. Corectitudinea executării este
verificată de către profesor.
5. Concluzii
Formulează observaţii şi concluzii proprii despre lucrare.