Toţi bolnavii cu revărsat pleural vor fi spitalizaţi.
Măsurile terapeutice suportive urgente sunt: repaus la pat, analgezice, oxigenoterapie(la nevoie), transfuzii de sânge (uneori). Drenajul pleural adecvat duce, în cele mai multe cazuri, la dispariţia elementelor de insuficienţă respiratorie pe care bolnavul le prezenta la internare. Tratamentul etiologic va fi ajustat după antibiogramă, iniţial fiind folosite asocieri de antiobiotice pe criterii de probabilitate, în funcţie de vârsta pacientului. - PS tuberculoase vor fi tratate timp de 6 luni cu izoniazidă (HIN 10-15 mg/kgc/zi) si rifampicină (Sinerdol 10-20 mg/kgc/zi), la care se asociază doar în primele două luni de tratament, pirazinamidă (20-40 mg/kgc/zi). In primele 2 luni, asocierea HIN + RIF + PZM se va administra zilnic. Ulterior se poate trece la schema 2/7 (2 zile pe săptămână), cu o creştere a dozelor după cum urmează: • HIN - 2-30 mg/kgc/administrare (maximum/administrare = 900 mg). • RIF - 10-20 mg/kgc/administrare (maximum/administrare = 600 mg). • PZM - 50-70 mg/kgc/administrare (maximum/administrare = 2 gr). - La copii infectaţi HIV, durata tratamentului creşte la 9-12 luni, după o perioadă iniţială de 2 luni cu triplă asociere zilnică. Unii autori asociază şi un al patrulea tuberculostatic: etambutol 15-22 mg/kgc/zi (până la 50 mg/kgc/zi) în schema 2/7. maximum 2,5 grame/doză. - Asocierea de corticoizi este controversată. Nu există date care să obiectiveze superioritatea vreunui corticoid în TBC. Dozele recomandate sunt 1-2 mg/kgc/zi de prednison. pe o perioadă de 4 săptămâni, cu servaj ulterior. -Pentru PS netuberculoase alegerea antibioticului va fi făcută în funcţie de natura germenilor ce domină spectrul etiologic al pneumoniilor la diverse grupe de vârstă . In empiemele stafilococice, tratamentul antibiotic va fi administrat cel puţin 6 săptămâni, din care în primele 3-4 pe cale parenterală. - Drenajul pleural - doar in revărsatele foarte voluminoase. Se face de obicei pe ac, prin sifonaj Beclaire (nu este necesară toracenteza, pentru inserţia unui tub de drenaj de tip Petzer, decât în cazurile de epiem pleural). -Concepţia clasică precizează că nu se induc pe tub, în cavitatea pleurală, enzime proteolitice sau agenţi fibrinolitici, deoarece există riscul unor reacţii sistemice letale. Lucrări recente confirmă eficienţa tratamentului cu enzime proteolotice (urokinază, streptokinază) în epiemele loculate. Bolnavii drenaţi incomplet dezvoltă un proces fibrios extensiv la nivelul pleurei viscerale, producând pahipleurită şi, uneori, o fibroză completă la nivelul întregului hemitorace (fibrotorax). Aceştia necesită toracotomie pentru decorticarc pleurală, în fazele precoce, pentru a putea salva, parţial, capacitatea ventilatorie a pulmonului implicat.