Sunteți pe pagina 1din 8

Pachetul CAMARAD

exclusiv pentru cadrele militare


CEC Bank – istorie bancară, tradiție, dezvoltare, viitor!
Fondată în 1864, CEC Bank este instituția financiară românească cu cea mai lungă tradiție, o bancă
universală de top care, de-a lungul întregii sale istorii, s-a remarcat prin atenția deosebită pe care a
acordat-o relației cu poporul român, fiind un garant al încrederii și al valorii dobândite în peste 155 de
ani de activitate.
Cei peste 2 milioane de clienți sunt deserviți prin mai mult de 1.000 de unități bancare la nivelul întregii
țări, servicii la distanță (Internet Banking, Mobile Banking, Phone Banking), rețea extinsă de ATM-uri.
Încrederea clienților noștri ne motivează să aducem pe piață, prin personal specializat, o gamă completă
de produse competitive și inovative, adaptate nevoilor financiare ale acestora. Astfel, reușim să privim cu
optimism în viitor.
Toată recunoștința pentru cei care
au grijă de siguranța noastră!

Cadrele militare au fost dintotdeauna responsabile pentru siguranța noastră, a românilor.


Iar noi le susținem încă din 1877, când Carol I a solicitat instituției noastre să sprijine
armata în Războiul pentru Independență.

Venim către dumneavoastră cu toată aprecierea și considerația noastră. Pentru că ne


sunteți mereu alături, când dăm de greu. În momente ca acestea realizăm cât de mult vă
datorăm. Cât de mult depind sănătatea și siguranța noastră de simțul datoriei și de
profesionalismul de care dați dovadă.

Polițiști, militari, jandarmi, medici militari, pompieri și alte categorii, ne sunteți mereu
alături, necondiționat, gata să vă riscați viața pentru ca să ne fie bine nouă, celorlalți.

În semn de mulțumire, am creat pentru dumneavoastră pachetul CAMARAD, prin


intermediul căruia puteți beneficia de o ofertă avantajoasă la creditul ipotecar, creditul de
nevoi personale, de card de credit în rate, cont curent, card de debit și servicii conexe.
Creditul ipotecar Cardul de credit Visa
• reducere 100% la comisionul de • 24 de rate fără dobândă la orice
administrare comerciant din lume
• reducere 50% la comisionul de
analiză
• dobânzi reduse față de cele
standard
Credit ipotecar și Card de credit Visa pentru
un pas important în viața dumneavoastră
Casa este ca o bază pentru fiecare dintre noi. Pentru acest moment important am creat pachetul alcătuit din credit
ipotecar, credit de nevoi personale și card de credit Visa. Considerăm că acesta include cele mai potrivite avantaje pentru
stilul dumneavoastră.
Am eliminat comisionul de administrare a creditului și am redus cu 50% comisionul de analiză la creditul ipotecar (în
cazul creditului de nevoi personale fiind ZERO), am redus dobânzile față de cele standard, iar dacă la achiziționarea
creditelor solicitați și un card de credit, beneficiați de o dobândă mai mică pentru creditul contractat.
Dacă doriți să efectuați lucrări de amenajare interioară sau să cumpărați online și offline produse pentru casa
dumneavoastră, puteți să apelați la cardul de credit Visa cu limită de până la 60.000 lei și beneficiați de până la 24 de rate
fără dobândă la orice comerciant din țară și din străinătate. De exemplu, pentru o limită de credit utilizată prin cardul de
credit Visa în valoare de 20.000 de lei, având DAE 15,83%, cu o dobândă variabilă de 12,83%, formată din IRCC* +
10,42% (marjă fixă), comisionul de retragere numerar este 1% plus 3 lei, rata lunară este de 1.784,76 lei, iar suma totală
plătibilă este de 21.417 lei.
Ca să înțelegeți mai bine sistemul de creditare, vă punem la dispoziție câteva exemple de calcul.
În cazul achiziționării unui credit ipotecar în valoare de 245.000 lei (echivalentul a 50.000 euro), pe o perioadă de
25 ani:
• Concomitent cu credit prin card: dobânda este calculată după formula IRCC*+1,90 p.p., DAE 4,40%, rata lunară
este de 1.335,67 lei, iar valoarea totală de rambursat este de 400.696,42 lei.
• Fără credit prin card: dobânda este calculată după formula IRCC*+2,00 p.p., DAE 4,51%, rata lunară este de
1.349,47 lei, iar valoarea totală de rambursat este de 404.840,12 lei.

În cazul achiziționării unui credit ipotecar în valoare de 367.500 lei (echivalentul a 75.000 euro), pe o perioadă de
25 ani:
• Concomitent cu credit prin card: dobânda este calculată după formula IRCC*+1,90 p.p., DAE 4,40%, rata lunară
este de 2.003,50 lei, iar valoarea totală de rambursat este de 601.045,87 lei.
• Fără credit prin card: dobânda este calculată după formula IRCC*+2,00 p.p., DAE 4,50%, rata lunară este de
2.024,21 lei, iar valoarea totală de rambursat este de 607.258,70 lei.

În cazul achiziționării unui credit de nevoi personale în valoare de 90.000 lei, pe o perioadă de 5 ani:
• Concomitent cu credit prin card: dobânda fixă este 7,50%, DAE 7,75%, rata lunară este de 1.803,40 lei, iar valoarea
totală de rambursat este de 108.203,97 lei.
• Fără credit prin card: dobânda fixă este 8,50%, DAE 8,83%, rata lunară este de 1.846,48 lei, iar valoarea totală de
rambursat este de 110.788,08 lei.

Exemplele reprezentative de mai sus au la bază valoarea IRCC* valabilă la data 1.07.2020 și care în prezent este de 2,41%.
Aceasta se modifică trimestrial, iar informațiile actualizate le regăsiți accesând site-ul www.cec.ro.
Servicii la distanță Card de debit Visa
Cont curent, Card de debit Visa și
servicii conexe pentru nevoile bancare
de zi cu zi
În zilele noastre, deschiderea unui cont la bancă are marele avantaj că ne face viața mai ușoară.
Oriunde ați fi și orice misiune ați avea, salariul vă intră pe card, puteți face plăți securizate pe
internet, iar cu ajutorul aplicației CEC Bank Mobile Banking/Internet Banking puteți realiza orice
tranzacție exclusiv online: plăți, achiziții și chiar transfer de bani către cei dragi de acasă. E mai
comod, mai sigur și mai avantajos ca niciodată! De asemenea, puteți avea acces și la descoperit de
cont pe cardul de salariu, cu o dobândă redusă cu până la 4% față de cea standard.

Pe lângă toate aceste servicii, beneficiați de: costuri reduse cu 60% pentru operațiuni prin Internet
Banking sau Mobile Banking, costuri ZERO pentru retragerile de numerar de la orice ATM al oricărei
bănci din România și din Uniunea Europeană, ZERO comision lunar de administrare a pachetului în
cazul unui rulaj lunar debitor minim prin card de 700 de lei, gratuitate la încasările din conturile
altor bănci în orice cont/card pe care îl aveți la CEC Bank și posibilitatea de a constitui și de a lichida
depozite online.

Și ca să fie și mai simplu pentru dumneavoastră, puteți efectua plăți din card și transferuri din card,
în condiții de securitate, direct cu telefonul mobil. În funcție de telefonul deținut și de sistemul de
operare al acestuia, vă puteți înrola cardul de debit Visa și cardul de credit Visa în aplicația de plată
pentru telefoanele cu sistem de operare iOS sau Android (Apple Pay sau CEC Pay).
Despre noi
1864 Alexandru Ioan Cuza decide înființarea Casei de Depuneri și Consemnațiuni, actualul CEC Bank.

1877 Carol I solicită Casei de Depuneri și Consemnațiuni să sprijine armata română în Războiul de Independență. Sunt emise
primele bilete ipotecare, desenate de Nicolae Grigorescu.

1881 Se deschide primul ghișeu, iar Carol I este cel dintâi client: primește libretul de economie cu numărul 1, având înscrisă
suma de 300 lei.

1897 Începe construirea Palatului CEC, care va fi finalizat în anul 1900.

1939 CEC încurajează economisirea printre elevi și numărul caselor de economii școlare ajunge la 3.000.

1941 România intră în război, iar CEC susține Spitalul Militar unde sunt aduși răniții.

1942 CEC preia, prin decret, toate conturile curente pe care statul și instituțiile de stat le au deschise la BNR.

1999 CEC atinge cifra de 7 milioane de clienți și gestionează circa 11 miliarde de lei vechi, adică aproximativ o treime dintre
economiile depuse de populație la bănci.

2008 CEC trece printr-un amplu proces de rebranding și devine CEC Bank. Și tot în acest an, cu ocazia Summitului NATO de
pe 4-8 aprilie, preşedintele SUA, George Bush, ține o cuvântare de deschidere la Palat, făcând astfel cunoscută clădirea
şi pe plan internaţional.

2009 Principesa Margareta organizează în holul Palatului un dineu, cu ocazia împlinirii a 60 de ani, la care participă
reprezentanți ai tuturor caselor regale din Europa.

2010 CEC Bank lansează primele birouri de Fonduri Europene.

2014 Se împlinesc 150 de ani de la înființarea instituției.

2015 Palatul CEC găzduiește un dineu oficial pentru a sărbători un sfert de veac de la venirea în țară a Alteței Sale Regale
Principesa Moștenitoare, la care iau parte 200 de invitați din România și din Republica Moldova.

2019 La 155 de ani de la lansare, CEC Bank continuă tradiția începută încă din 1937 și premiază, printr-o campanie amplă,
copiii născuți pe 24 noiembrie.

2020 Banca lansează produse și servicii digitale: CEC_IN (pentru înrolarea clienților noi exclusiv online), CEC Pay (pentru
plăți cu telefonul) și Card2Card Transfer (pentru transfer de bani între conturi).

www.cec.ro

S-ar putea să vă placă și