Sunteți pe pagina 1din 2

Claudius Apollinaris

Episcop din Hierapolis, un apologet

(a.d. 160-180) Acest autor, un apologet primar, prezintă un interes deosebit fiind
un martor competent care povesteşte istorisirea Legiunii Tunătoare într-o manieră
naturală şi-i dă un caracter simplu de răspuns la rugăciune. Acest subiect a fost
tratat de Lightfoot în lucrarea sa recentă asupra părinţilor apostolici într-o manieră
exhaustivă, şi povestirea, aşa cum o prezintă Apolinaris, primeşte de la el o
aprobare corectă şi fără echivoc.
Apollinaris, la fel ca şi Rhodon, se presupune a fi autorul unei lucrări (care a fost
atribuită lui Asterius Urbanus) împotriva Montanismului şi care a fost dedicată lui
Abiricius Marcellus. Acest lucru însă este respins de către Routh, textul grecesc al
căruia, împreună cu notiţele, trebuie consultat de către cei ce doresc să se
aprofundeze.
Apollinaris a fost episcopul de Hierapolis in Maeander, şi Lightfoot crede că
împreună cu Melito şi Polycrat a fost cunoscut de către Policarp, şi influenţat de
către exemplul şi doctrina sa. el îşi adresează apologia sa, menţionată în termeni de
laudă de către Ieronim (Jerome), lui M. Antonius, cezarul. El a mai scris de
asemenea Adversus Gentes şi De Veritate; de asemenea a scris împotriva iudeilor.
Serapion îl numeşte prea binecuvântat.

Dintr-o carte necunoscută.

„Această naraţiune(spune Eusebiu, Hist., v.5) este relatată” (Este vorba despre
ploaia torenţială care a căzut pesta armata împăratului M. Antonius pentru a alina
setea soldaţilor, în timp ce duşmanul a fost împrăştiat de către fulgerele căzute
peste el) „chiar şi de acei istorici care sunt la o mare depărtare de învăţătura ce
predomină între noi şi care sunt preocupaţi doar de descrierea evenimentelor legate
de viaţa împăraţilor, care sunt subiectele principale ale istoriei lor, dar a fost descris
şi de istoricii noştri. Însă istoricii din afara bisericii, fiind împotrivitori credinţei, în
timp ce recunosc minunea, se abţin de a recunoaşte că ea a fost trimisă ca răspuns
la rugăciunile noastre. pe de altă parte, scriitorii noştri, iubitori ai adevărului fiind,
au descris subiectul într-o manieră simplă şi adevărată. Apollinaris trebuie
considerat ca făcând parte din numărul acestora. La acel timp – spune el- legiunea
care prin rugăciunile sale a cauzat minunea a primit de la împărat titlul care să
corespundă întâmplării aceleia, şi a fost numită în limba Romană Legiunea
Tunătoare.

Din cartea „Despre Paşti”

Sunt totuşi unii care prin ignoranţa lor ridică dispute despre aceste lucruri (deşi
purtarea lor este scuzabilă, deoarece ignoranţa nu trebuie să fie subiectul blamării,
ci mai degrabă a instruirii adecvate), şi spun că în ziua a patrusprezecea Domnul a
mâncat mielul cu ucenicii, şi că în ziua mare a sărbătorii azimilor nedospite El însuşi
a suferit; şi ei îl citează pe Matei, vorbind în sprijinul punctului lor de vedere. Din
acest motiv însă opinia lor este contrară Legii, şi Evangheliile par a fi diferite de ce
spun ei.

Din aceiaşi carte

A patrusprezecea zi, adevăratul Paşti al Domnului, marele sacrificiu, Fiul lui


Dumnezeu în locul mielului, cel ce a fost legat deşi El însuşi a legat pe cel puternic,
cel ce a fost judecat deşi El era Judecătorul viilor şi a morţilor, şi care a fost dat în
mâinile păcătoşilor pentru a fi crucificat, care a fost ridicat pe coarnele unicornului,
şi care a fost străpuns în coasta Sa sfântă, care a vărsat din coasta Sa cele două
elemente purificatoare, apa şi sângele, cuvântul şi spiritul, şi care a fost îngropat în
ziua paştilor, o piatră fiind pusă peste mormânt.

S-ar putea să vă placă și