1

Istoria modernă a României – curs 1 – Nicoară

1. Modern. Modernitate
“Este legitim pentru un istoric să recunoască modernul, acolo unde oamenii din trecut nu l-au
recunoscut ca atare?” (J. Le Goff)
- întrebarea obligă la multe precauţii de ordin metodologic, acestea fiind necesare esp atunci
când avem de a face cu o tentativă de definire a “modernităţii româneşti”, a originilor, a
formelor, a cronologiei sale
- * există prejudecata “istoriei noastre întârziate” – teoria SINCRONISMULUI – tendiţe
sociale româneşti de a arde etapele pentru a ajunge din urmă modelele occidentale (!
Lovinescu) → CONFUZIE în termeni
- a vorbi despre o modernitate românească pare o tentativă hazardată şi destul de dificil de
realizat cu instrumentele conceptuale ale culturii occidentale
- disputele s-au purtat între a) adepţii sincronismului european – aplicarea modernismului
românesc criterii occidentale → DIFICULTÃŢI
b) adepţii autohtonismului protocrom (protocronismului) – un
curent cultural şi ideologic dezvoltat în epoca comunistă prin anii ’80, pentru a justifica ruperea
relaţiilor dintre România şi Occident; arg: avem propriile modele, nu e nevoie de Occident (eg.
Dan Zamfirescu, Edgar Papu, Ilie Bădescu)
- istoricii sunt tributari unor idei luate din alte cărţi, tentaţia de a identifica în realitate, pe
terenurile de investigare, formele de cultură în stare pură, în formele lor ideale sau în
conformitate cu modele din alte arii de civilizaţie, DAR orice realitate e prea complexă
pentru a putea fi cuprinsă în nişte jaloane, în nişte modele prefabricate

2. Istoria conceptului de “modern”

- noţiunea şi derivatele sale imediate (eg. Modernitate, modernism, timpuri moderne) sunt
foarte rău definite şi utilizate; are loc un abuz neîncetat, cuvântului conferindu-i-se diferite
accepţiuni, înseamnă “totul sau nimic”, “golit de conţinut”, orice fenomen poate fi modern
(!), este un cuvânt bun la toate
- ipoteză: în general, accepţiunea comună , modern înseamnă nou, noutate, ceva care este în
pas cu timpul, ceva care mizează pe ideea de progres
- apariţia ideii de noutate/modernitate se datorează unui pdv nou asupra lucrurilor: acceptarea
faptului că lumea lucrurilor ce ne înconjoară e în continuă schimbare, de unde ideea de
mişcare, de înnoire
- prima accepţiune a termenului este noutatea temporală – prin raportarea la o etapă (idee)
mai veche, considerată depăşită
- la origini, cuvântul a fost un neologism : “modernus” – atestat în sec VI en (~600), derivat
în
vb latin modo=recent, de dată
recentă,
petrecut nu de mult
– folosit de savanţii antichităţii târzii:
Casiodorus, Priscianus
- modern este ceea ce aparţine sferei actualităţii, ducând la asimilarea cu “contemporan”
- dimensiunea istorică a modernului nu este etern valabilă, ea este supusă unor delimitări în
continuă deplasare, deci pentru orice epocă, modern este ceea ce trăieşte ea în raport cu
epoca precedentă (eg. Carol cel Mare – trăia într-un seculum modernum (!sec IX); sec IX
va fi înglobat în Evul Mediu, devenind unul vechi în raport cu Renaşterea

1
 2

- azi modern coincide cu sec XIV-XV, o dată cu declinul Evului Mediu, căruia îi urmează
Renaşterea şi Reforma considerate fenomene moderne
- date fixe: caderea Constantinopolului 1453; 1492; Reforma lui Luther 1518, Revoluţia
1628-52
- modenul trebuia să se impună în sensibilitatea oamenilor
- până la Renaştere exita axioma: Antichitatea=forma absolută (!), cei care vin din urmă doar
îi imită, DAR se întoarce raţionamentul, oamenii Renaşterii şi ai Modenităţii afirmau că
puteau să-i egaleze şi să-i întreacă pe antici: putem folosi experienţa anterioară pentru a-i
depăşi => ideea de PROGRES – astfel se explică un anume conservatorism: acceptă
ierarhiile trecutului (dpv politic, social, intelectual)
- vs. contemporanii: lucrurile noi sunt mai bune (noi constatăm că timpurile mai aproape de
noi sunt mai bune daca ne gândim la confort, lucrurile mai vechi fiind mai valoroase)
- marea revoluţie în gândire şi sensibilitate – ideea de progres – postulează că orice fenomen
care se manifestă ma târziu este superior celui precedat; la început, această idee s-a izbit de
o rezistenţă comună extraordinară astfel că a fost nevoie de judecată de valoare
- evenimentul nou începe să apară superior celor vechi, astfel că modernul primeşte o
accepţiune CALITATIVÃ (!nu doar cronologică), o nouă ierarhizare (începe din sec XII şi
se impune în sec XIV/XV)
- * imagine celebră din sec XII ce prevesteşte acest paradox al modenului ca negaţie a ceea ce
a fost înainte - vitraliile din Chartres – evagheliştii urcaţi pe umerii profeţilor (eg Sf Ioan→
Ezechil, Marcu → David …) exprimă nu doar unitatea dintre Vechiul şi Noul Testament ci
şi relaţia antici-moderni (! dintr-o confuzie)
- primul care a sesizat această superioritatea fost Bernard de Chartres: “noi, modernii suntem
nişte pitici, dar suntem cocoţaţi pe umerii unor uriaşi” (!inspirat din imagine)
- =>oamenii timpurilor moderne s-au considerat superiori şi performanţele superioare
deoarece încorporează o experienţă mai largă, mai bogată (B de Chartres); ideea va fi reluată
şi de alţi erudiţi (eg. Umberto Eco)
- o sensibilitate modernă se constituie lent, prin acumularea argumentelor, un proces de
cristalizare teoretică , ultima şi cea mai importantă treaptă a conceptului modern
- trăsături: accentuat spirit critic, polemic, care să provoace o succesiune de breşe în sistemul
de gîndire tradiţional
- la originea ideei de modern: PROGRESUL (concluzie la care ajunge filosofia ciclică a
istoriei: după o “scădere” ↓ urmează o “creştere” ↑)
- principiul progresului are câteva evidenţe:
 acumularea experienţei
 efort şi studiu
 educaţie
 metodă
- omul modern ştie să reacţioneze mai bine ca anticii, poate să găsească soluţii mai adecvate
=> progres inteltual şi ştiinţific, îi pot considera pe Marii Antici ca nişte IGNORANŢI (eg.
Einstein)
- consecinţe de ordin practic – timpurile moderne le depăşesc în civilizaţie pe cele “barbare”
- ideea apare o dată cu Renaşterea – anumite noi moravuri aduc avantaje sociale; bazate pe
legea continuei perfecţionări – esp în domeniul ştiinţelor, din sec XVI şi se va impune în
istoria artei
- filozoful francez Blaise Pascal: “ajunşi aici, noi putem descoperi lucrurile pe care anticilor le
era cu neputinţă a le întrezări…”
- istoria spiritului modern se face prin apariţia CRITICII, tendinţele raţionaliste, laice, chiar
ateiste, punerea în cauză şi demitizarea valorilor sacrosancte ale Antichităţii
- apariţia criticii –1. consecinţă a progresului intelectual
– 2. îndoială , contestare, revoltă, opoziţie/refuz

2
 3

- OMUL MODERN = mereu nemulţumit, în căutarea a ceva mai nou (nu neapărat 100% mai
bun)
- de obicei trec drept fenomene moderne ansamblurile tehnice şi artistice specifice unei epoci
– eg: a) sec XVII, XVIII – spiritul raţionalist, civilizaţia citadină
b) sec XIX - ştiinţa, industrializarea, civilizaţia citadină, automatizarea,
telecomunicaţii
- în plan social, modernă e o societate dinamică, în mişcare şi chiar revouţionară, uneori
sărind barierele revoluţianismului ajungând de-a dreptul ANARHICÃ
- pentru generaţiile mai noi de istorici se aplică o evidenţă: modernitatea românească se
suprapune aproximativ peste sec XIX; revoluţiile acestui secol: politice, industriale etc
- un sec XIX mai decalat – 1821 începe eroic şî se încheie cu 1918 cu integrarea României,
DAR la o analiză mai atentă se constată că lucrurile nu stau chiar aşa: dacă recitim şi
reanalizăm este de remarcat că o asemenea situaţie este relativ recentă: epoca comunismului,
datorită dogmatismului marxist, care a aplicat aceste repere şi a fost preluat din comodiate
intelectuală
- perceptele materialismului istoric au încercat să pună de acord o realitate complexă,
contradictorie chiar cu exigenţele metodologice ale marxismului (! pretindeau o
REVOLUŢIE ca să se treacă la modern, DAR, spre eg în Ţările Nordice nu a existat acea
revoluţie!)
- era nevoie de - o revoluţie după modelul britanic
- o burghezie, un proletariat alfabetizat, numeros, conştient de scopul său de
“gropar” al capitalismului
- istoria modernă = capitalism = revoluţie industrială = burghezie = proletariaţi, luptă de clasă
- *trebuiau identificate în realitate în stare pură!
- elementele fac parte din modernitate, dar acesta e un concept mult mai larg (! nu exită
moderniate pura!)
- ca şi instrumente de lucru de lucru trebuie luat un segment cronologic mai larg pentru epoca
modernă şi criterii adecvate şi mai variate (perspectiva de istorie a civilizaţiei)
- este adevărat că periodizarea poate fi subiectivă, dar se aleg anumite repere, eg. căderea
Constantinopolului, descoperirea Americii, T. Vladimirescu
- există foarte multe opinii legate de periodizarea epocii moderne în România; 2 mari curente:

A.
- istoricii mai vechi, înainte de comunism, care considerau îceputul epocii moderne în sec
XVII, undeva între M. Viteazu şi domniile fanariote
- pentru cei mai mulţi, epoca modernă începea cu “domniile naţionale” ale lui Matei Basarab
şi Vasile Lupu, de la ½ sec XVII→1821

1. Alexandu Xenopol
- avea în vedere criteii etnoculturale
- la ½ sec XVII începe modernismul până la 1821, epoca influenţei
greceşti
- 1821-sec XIX este epoca contemporană, epoca românismului
2. Dimitrie Onciul
- sf sec XIX-încep sec XX, are o teorie mai complexă – fazele istorice
ale dezvoltării poporului şi statului român se prezintă într-o
succesiune de o regularitate surprinzătoare: în serii simetrice ce par a
fi determinate de o lege
- teoria generaţiilor, asemănătoare cu cea susţinută de prof. Ottokar
Lorenz de la Viena, criteriul naţionalităţii
- I fază – 6 sec – formarea naţiunii româneşti

3
 4

- II fază – 6 sec – începutul de organizare naţională şi formaţie politică

a poporului român
- III fază – 6 secole faza staului naţional a) 3 secole
b) 3 secole = epoca modernă şi
cuprinde istoria statului modern din sec XVII→1918/9 (! scrie în 1920) în
care sunt incluse domniile pământene, fanariote şi naţionale (1821/66)
3. Ioan Lupaş
- încearcă să sincronizeze cu istoria universală
- epoca modernă = de la M. Viteazu→1821
- epoca contemporană = 1821→1920
4. Ioan Ursu
- publică în 1924 la Bucureşi o broşură “Caracterizarea şi împărţirea
epocilor în istoria românilor”
- diversitatea factorilor istorici, consideră ca un an nu este o graniţă
clară
- “epoca modernă începe în primele decenii ale sec XVI, o dată cu
triumful absolutismului, al Reformei, al Renaşterii, mutarea centrului
de greutate în Atlantic – se produc schimbări poitice, religioase,
culturale, economice”
- în istoria României, începutul sec XVII - schimbări esenţiale
5. Nicolae Iorga
- transformă societatea în sensul modern – sub presiunea unui factor
extern, IO – a supus ţara unei fiscalităţi execsive
- societatea românească în căutare de lichidităţi s-a încadrat, de nevoie,
într-un sistem de piaţă
- începutul fenomenului – ½ sec XVI→esp sec XVII
6. Petre Constantinescu Iaşi
- 1925, istoric la Iaşi
- adept al marxismului; propune o nouă concepţie despre periodizarea
României
- critică împărţirea lui Ursu
- criteriu: concepţia materialist istorică
- introduce factorul determinant, nu există un singur fapt istoric, în
cercetarea istorică nu trebuie neglijat niciunul
- eg factorul economico-social este izvorul celorlalte criterii
- sincronizarea cu Europa – sec XVI→1821 este o epocă modernă si la
noi cu două subdiviziuni: 1527-1716 & 1716-1821

- înainte de comunism, începutul epocii moderne era aproximativ în perioada lui M Viteazu –
½ sec XVI sau sec XVII
- cam toţi cad de acord că fenomene precum Reforma, Renaştere, apariţia tiparului,
decoperirea Americii au provocat mutaţii însemnate, consecinţe profunde şi orientarea
civilizaţiei româneşti spre modernism
- s-a produs un decalaj între istoria României şi cea a Europei o dată cu apariţia
COMUNISMULUI

B.
1. Mihail Roller
- în 1948 apare prima ediţie a manualului lui Mihail Roller (?), care
rescrie istoria României
- istoria dezvoltării societăţii = cea a modului de producţie

4
 5

- repere şi jaloane – criteriul: dezvoltarea forţelor şi relaţiilor de

producţie ce determină caracterul unei orânduiri; suprapune
orânduirile peste epoci
- orânduirea capitalistă – esp după răscoala lui TV→1944 (regimul
burghezo-moşieresc)
- ediţii succesive au acreditat o asemenea versiune – aducând decalajele
la dimensiuni enorme – pentru a demonstra tarele regimului
burghezo-moşieresc
2. Tratatul Academiei
- 1960 – materializare a noii concepţii a materialismului istoric, care a
rezolvat problemele fundamentale
- orânduirea socială, modul de producţie, lupta de clasă=instrumentele
periodizării:
 epoca modernă – orânduirea capitală
 Revoluţia burghezo-democratică din 1848=începutul epocii
moderne→1944=începutul revoluţiei populare
- DAR în prefaţa de la vol

3. Andrei Oţetea
- revine asupra teoriei lui Roller, readucând limita la 1821, îi da
mişcării lui Tudor caracterul de revoluţie, în documente apărând ca
“răscoală”
- arg: 1821 pt că “nu suntem obligaţi să împingem orânduiala feudală
până la mijlocul sec XIX

- câţiva ani mai târziu a avut loc Dezbaterea simpozion de la Iaşi, unde s-a stabilit că eopca
modernă nu începe de la 1848, ci data corectă este 1821 sau după unii chiar ½ sec XVIII(eg.
Leonid Voicu – 2 ½ sec XVIII, începutul epocii moderne)
- se cade de comun acord că e nevoie de o REVOLUŢIE, dar apoi apar nuanţări; autorii s-au
decis pt integrarea întregii perioade de la feudalism la capitalism
- A – încercau o sincronizare a civilizaţiei româneşti cu spaţiul european
- B – au comlplicat lucrurile, încurcându-i chiar pe adepţii săi (eg. necesitatea unei revoluţii)
– eg: decalajul 1848 … sau că era nevoie de o revoluţie înainte de 1848 =>1821 sau chiar
1784 – Ştefan Pascu: răscoala lui Horea poate fi identificată cu o revoluţie populară;
chiar
1514 (Doja) ca război ţărănesc → exagerare!
- nevoia de a reconcilia epoca istorică cu orânduirea – incoerenţă în epoca comunistă
- se fac grave confuzii – în manualele şcolare Răscoala lui Horea – la istorie universală –
epoca modernă şi la istorie a românilor la evul mediu
- după comunism – o anumită indiferenţă
- istoricii mai vechi aveau diferite criterii: eg. principiul dinastic, politic, economic → FALS
→ 2 categorii de factori:
1. de natură INTERNÃ, organică şi structurală
2. procese similare la ţările vecine, apoi la fenomene clasice din
spaţiul occidental (Franţa, Anglia)
- rezultatul unui complex de factori – doar o perspectivă globală poate satisface exigenţele şi
o viziune globală → de comun acord ca aparţinând epocii moderne
 economic
- abandonarea unei economii naturale, domeniale
- creştere a economiei de schimb în care, din apropae în aproape, rolul
prepondernet îl are MONEDA

5
 6

- camăta, acumularea de capital, scrisori de schimb şi activităţile bancare sunt

înlocuite cu procese mult mai complexe:
1. produs pt piaţă
2. comerţul de mare anvergură
3. mari companii comerciale
- aceste fenomene ies cel mai bine în evidenţă datorită: fiscalităţii excesive
care obligă contribuabilul să producă pt bani (!)
- schimbarea este şi una mai profundă, sensibilitatea colectivă are o altă
raportare la bani, nu mai este sonsiderat unealta Diavolului, ci este sursa ce
aduce confort, statut social, fericire
- un alt fenomen: în societatea românescă, cariera unor personaje din prim-
planul scenei politice e legată de activităţi comerciale (!de bani!)

 social
- chiar dacă nu avem de a face cu nici un fenomen de degradare a privilegiului
naşterii, doar ca nu mai este suficient (!)să avansezi – contează şi meritul
personal şi calităţile individuale
- în epoca modernă apar “oameni noi” – eg. Vasile Lupu
- consecinţă – dezvoltarea lentă a individualismului ca valoare esenţială a
modernităţii
- * la noi – deficitar din acest pdv – supravieţuiesc solidarităti de clan (eg.
startegii matrimoniale) → fam Cantacuzinilor
- se impune treptat comunitatea de stare, competiţia pt reuşite sociale în parale
cu “inventarea” unor forme de solidaritate etnico-naţionale (vs străini-greci,
evrei! discurs securizant)
- o nouă mentalitate: pune în discuţie emanciparea categoriilor aservite şi pune
în discuţie forme de muncă libere, salariate
 politic
- organizarea unui discurs tot mai coerenet şi mai bine elaborat al “binelui de
obşte”
- principul raţiunii de stat
- o nouă artă a guvernării: pt a-i iniţia pe prinţi; scop suprem: “fericirea
supuşilor” (eg. Maria Tereza, Iosif II, fanarioţii)
- monarhul nu mai este stăpânul arbitrar, absolut, ci “cel dintâi slujitor al
statului” (Iosif II) supus→cetăţean (2,3 generaţii)
- practic în organizarea statului modern se constituie:
1. instituţii permanente
2. relaţia indivizibilă stat-legi scrise
3. cutuma e transpusă în reglementare scrisă sau înlăturată
- statul devin cel care-şi supune monopolul violenţei – o exercită în manieră
licită, în interes propriu (sec XVII nobilii nu mai au voie să organizeze trupe
militare)
- organizarea statului modern – îşi asumă funcţii ce înainte erau asumate de
persoane sau comunităţi – reglementate prin lege
- excepţia, scutirea de la normă tot mai puţine! (sec XVII – egalitatea în fată
legii începe să câşige teren => rezistenţe notabile)
- o nouă mentalitate: o viziune despre lume parţial reînnoită => consecinţe în
plan cultural şi religios
- din spirit practic, abandonarea limbilor sacre (! slavona, greaca) impunându-
se limbile vernaculare
- în plan religios, Reforma (!Transilvania), Contrareforma, reacţia ortodoxiei
au efecte profunde:

6
 7

1. primele publicări de texte în limba română

2. discurs religios mult mai logic
3. raţionalizarea credinţei
4. eliminarea misticului
- pe de altă parte, un stat modern trebuie să fie dotat cu o administraţie
permanentă tot mai stufoasă => e nevoie de personal calificat, care să ştie
citi, scrie şi socoti
- => valorizarea şcolii – dezvoltarea învăţământului de rang mediu sau înalt,
apel la stat pt educaţie
- însumarea educaţiei, originii nobile, calităţilor personale, creşterea
economică = succes în viaţa publică
 în planul mentalităţilor
- schimbările cele mai profunde sub aspect artistic, vesimentar, alimentar,
modul de viaţă – tot mai prezent un ataşament faţă de nouate (modă, bani,
lux, rafinament)
- schimbarea atitudinii în faţa morţii – dramatism, frică – este greu de acceptat
pe fundalul unei vieţi cotidiene marcate de progmatism şi violenţă – dau chiar
senzaţia unui sfârşit de lume, a unui ciclu istorci
- “degradarea” sistemului de valori echivalat cu naşterea modernismului =>
toate aceste trăiri dramatice, violente aparţin culturii de factură barocă [sec
XVII-XVIII = Baroc! în faţa sintagmei “umanism târziu”]

- ipoteză de lucru: dacă acceptăm că cele de mai sus se suprapun peste un fenomen modern,
constatăm că ele se regăsec, în nuanţe diferite în segmentul de aproximativ 2 secole: 1600-
1800 => aici trebuie căutată naşterea modernismului (Răzvan Theodorescu – demonstraţie
bună la nivelul artei – excepţie: culoarea locală
- nu trebuie scăpată o anumită specificitate, uneori foarte puternică, care dă unicitate
fenomenului românesc => modernitatea româească nu se aseamănă cu cea occidentală (eg.
oraşele occidentale – burguri vs la noi – mahalale)
- fragmentarul, o anume dezordine în idei şi în lucruri, o lipsă de consistenţă care există
rămăn constante în spiritul românesc
- undeva după 1600, realitatea românească se înscrie într-o primă vârstă a modernităţii:
premodernitate; fenomenele viitoare moderne încep să se cristalizeze
- ! trebuie ţinut cont şi de rezistenţa la modernitate: necesită chestionări, clarificări – deoarece
a venit de la străini, fanarioţi etc.
- drumul spre modernitate este cel al unei căutări febrile, a unor soluţii şi rezolvări faţă de un
mediu complex şi cotradictoriu => proces lent, ne e hotărâtă să le abandoneze pe cele vechi
- trăsătura generală a societăţii → agrariene, sedentare → se lasă mai greu antrenate în ritmul
modern al modernităţii

7
 8

CURS 2 – NICOARA
Spaţiul şi oamenii la începutul epocii moderne
- Vechiul Regim – sec XVI-XVIII (până la Revoluţia Franceză); nu aparţine nici Evului Mediu şi
nici modernităţii; este un regim de tranziţie
- ca orice fenomen istoric complex, modernitatea s-a născut în cadrele acestui vechi regim, într-o
evoluţie lentă, modificări aproape nesesizabile
Caracteristicile Vechiului Regim şi cum s-au modificat ele în cursul câtorva generaţii
- din punct de vedere al reliefului, spaţiul românesc la începutul timpurilor moderne nu era
radical diferit de cel de azi
 existau mai multe zone acoperite de păduri
 în zonele de câmpie, întinderi mari nepopulate sau populaţie foarte rară; prezenţă redusă a
localităţilor, natură sălbatică; natura domina omul, care nu a reuşit în timpul epocii moderne
să îi deregleze ritmul
- din punct de vedere al coordonatelor geografice, România apaţine Europei Central-Orientale;
frontiera creştini-IO
- Ţările Române se numărau la începuturile timpurilor moderne, printre statele cu întindere
mijlocie din Europa
 Principatul Transilvaniei – aprox 59.000 km²² + comitatele din Partium (eg: Sătmar, Bihor
etc) – aprox 100.000 km²
 ŢR/Valahia (în documentele străine) – aprox 60.000 km²

8
 9

 Moldova – aprox 51.000 km²

sunt incluse între ţările mijlocii; mai mari ca Elveţia, Danemarca
- la începutul epocii moderne, Ţările Române ofereau călătorilor un peisaj paradisiac, o geografie
luxuriantă; prin contrast cu ce oferea natura, aproape toţi remarcă o stare destul de precară, chiar
nenorocită a locuitorilor săi
- Transilvania – aprox 1629-1639 – călător din Boemia – Frolich – climă temperată, foarte cald
vara în unele zone; pământ foarte bogat (aur, argint etc), grâul creşte foarte bine (locuitorii: doar
pâine de grâu), cresc cai de viţă alească; foarte multe sălbăticiuni în pădure (urşi, lupi etc); râuri
bogate în peşte
- ŢR – imagine mirifcă: cel mai binecuvântat pământ din întreaga creştinătate; călugărul Paul
Strassbourg – imagine edenică: Dunărea şi râuri pline de peşte, albinele dau mierea de la sine,
aer foarte proaspăt, sănătos
- Moldova – imagini paradisiace; natură darnică; călător din Croaţia – Petru Bogdan – 1641:
foarte bogată în fructe, grâne, peşte; caii moldoveneşti; două râuri mari
- până la sf sec XVII, după război, tot avem descrieri paradisiace
 iezuit din Burgundia, Filip – 1689: prin Moldova – una din cele mai frumoase şi
încântătoare din Europa; Moldova asemeni Sena; prea expusă turcilor şi tătarilor
 englez – Edmund – în suita ambasadorului GB la Constantinopol – prin Transilvania:
pământ foarte mănos – nu era nevoie de îngrăşământ, aur foarte mult

Populaţie
- sec XVII: foarte dur pentru toată Europa (războaie, epidemii – ciumă – din 1348; ultima mare
epidemie de ciumă – 1620, Marsillia; la noi – continuă în sec XVIII, până pe la 1829/30 –
războiul ruso-turc – IO-trupe din Asia, ce aduc microbul; ravagii: chiar ½ din populaţie)
- sec XVII-XVIII – la aprox 12 ani câte o epidemie mare de ciumă
 după pacea de la Adrianopol: carantina – călătorii, aprox 40 de zile
 epidemiile: fracturi în evoluţia demografică
- per total, există o creştere a populaţiei DAR puseurile epidemice fac ravagii; din 10 născuţi,
aprox ¾ supravieţuiau (mortalitate infantilă ridicată)
- în contrast cu imaginile luxuriante despre pământ, populaţie este slab reprezentată sub limita a
ceea ce putea susţine bogăţia pământului
eg: Moldova este mai bogată ca Transilvania, DAR există ţinuturi pustii din cauza tătarilor
 ŢR – începutul sec XVII, deşi era populată înainte, din cauza războaielorşi năvălirilor
IO/tătarilor doar 4000 sate – fiecare avea aprox 50 de case
 Transilvania – poziţie geografică mai ferită; sentiment de securitate – populaţie mai
numeroasă
- estimări demografice
 primele decenii din sec XVII – Ţările Române: recul demografic datorită războiului,
variaţiilor meteorologice, epidemiilor, foametei
 pentru Moldova – estimări: aprox 400.000 – la 1630 (înainte de Vasile Lupu); aprox
800.000 în timpul lui Vasile Lupu; apoi scade dramatic; densitatea demografică – aprox 8
locuitori/km² (cam la fel ca în Ungaria, Polonia; mult în urma Franţei – 36 locuitori/km²,
Italia – 30 locuitori/km²)
 ŢR – evoluţie asemănătoare; lipsesc datele concrete; 5-600.000 locuitori – pe la jumătatea
sec XVII
 Transilvania – spaţiu mai populat; mai multe localităţi, mai mari totuşi evoluţie demografică
ce variază
sf sec XVI – aprox 700.000 locuitori – doar zona intracarpatică; Partium – 380.000 locuitori;
Banatul – sub IO – aprox 300.000 locuitori; total: aprox 1.380.000 – înaintea războielor lui
Mihai Viteazul
după 1600 – recul demografic drastic – până la începutul sec XVII: aprox 1 milion locuitori

9
 10

creştere relativă până la mijlocul sec XVII – aprox 1,8 milioane locuitori (din care 900.000 în
Principate)
recul demografic la începutul sec XVIII – 1,65 milioane locuitori
sec XVIII: paradox – conjuncturi nefavorabile DAR creştere demografică mare – paradoxul din
cauza surselor care sunt foarte pesimiste
2 jumătate sec XVIII: mai bună înregistrare a populaţiei – perioada prestatistică – recensăminte
parţiale

- sec XVIII: creştere demografică, chiar dacă există “scurtcircuitări”

 ŢR – aprox 1700-1710 – 1 milion locuitori; scade spre 1739-1740 la aprox 750.00; ajunge
pe la 1790 la 1,5 milion oameni
 Moldova – pe la 1739/40 aprox 400.000 suflete, 1774 – 700.000 locuitori, 1803 – 700.000
locuitori (minus Bucovina!), 1810 (înainte de a pierde Basarabia) – 815.000 locuitori
sec XIX – ambele Principate – aprox 1820 – cam două milioane locuitori; aprox 1830 –
împreună aveau cam trei milioane locuitori
sec XIX-IWW: situaţia se dublează, ba chiar mai mult: aprox 7-8 milioane locuitori

- densitate: similară cu statele din zonă

 diferă după zonele geografice
 zonele subcarpatice, Oltenia – mai dens
 SE Moldovei, ŢR – populaţie rarefiată; 1774 – 7,7locuitori/km² faţă de 10 loc/km² în zonele
centrale ale Moldovei, 16 loc/km² între Siret şi Carpaţi
- creştere demografică mai ales în ultimele trei decenii ale sec XVIII: de la 11,8 loc la 14,34
loc/km²

Transilvania – sec XVIII: greu de exprimat situaţia demografică

- aprox 1772: statistica guvernatorului – populaţie totală: 2.010.000 locuitori – contribuabili
aprox 1.850.000
 etnic şi confesional: majoritatea români (1.265.973) din care aprox 1 milion ortodocşi, restul
greco-catolici; aprox 500.000 secui şi unguri; 244.639 saşi; aprox 10.000 evrei
- în Partium – 1787 – aprox 692.000 locuitori
- Banat – 1787 – aprox 690.000 locuitori, din care cam jumătate români
Total – sf sec XVIII: aprox 3.397.000 locuitori

Habitatul
- carateristică dominantă: preponderenţa RURALULUI
- satul reprezintă forma de locuire cea mai numeroasă
ŢR – la începutul sec XVII – aprox 2100 de sate, al căror nr creşte în sec XVII până pe la 2800
 alţi istorici estimează între 2-4.000 sate;
dimensiunea satelor variază din cauza: zonei, reliefului, conjuncturii socio-politice
 existau case cu 15 case (1 casă – mai multe familii), dar şi cu 50-100 case; după estimările
demografilor, satele mijlocii, care erau majoritare, aveam cam 30-50 gospodării
existau uneori şi scăderi demografice bruşte, datorate epidemiilor, războaielor, dar pe total, sec
XVII a înregistrat o creştere demografică, cu o medie anuală de 0,42%
Moldova – cam la fel; sate mai mari între Siret şi Munţii Carpaţi, sate mai mici în est;
 la începutul sec XVII: aprox 500 aşezări; în 1686 (Descrierea Moldovei) aprox 3000
(exagerare!!!)
- una din caracteristicile habitatului rural românesc la începutul epocii moderne: preponderenţa
masivă a lemnului şi a materialelor uşoare de construcţie; foarte rar: zid, cărămidă; aceasta dă o
notă specială habitatului
eg: mărturii din epocă – călător din Asia, Paul din Alep, pe la mijlocul sec XVIII (cu patriarhul
Macarie al Antiohiei) ne spune că în această ţară casele erau din lemn, bârne, scânduri; cu acoperiş

10
 11

înalt, în două ape; călătorul remarcă confortul european – în case există scaune, masă, iar în loc de
mobilier: covoare şi covoraşe pe pereţi; un cuptor cu un horn de lut sau faianţă (la cei bogaţi); iarna,
casele sunt mai calde decât băile
- număr relativ redus de construcţii din lemn, nuiele sunt case pe bune; mai ales cele ale
oamenilor cu stare -există şi palate din lemn; majoritatea sunt însă semibordeie sau bordeie
- în viziunea unui călător suedez, casele româneşti nu se ridică la exigenţele sale: case mult prea
joase, odăi de locuit în dosul casei fără ferestre, casa e asemenea unei închisori – “zăbrele”
- avantajele acestor case: se construiau relativ rapid şi ieftin, erau uşor de părăsit în caz de
primejdie
 pentru a clădi casa: câţiva pari în pământ, gard din nuiele, lut, acoperiş cu iarbă şi stuf
 zestrea gospodăriei: străchini, oale, linguri de lemn
 comfortul interior lasă de dorit: nu au pături, există rar perne
! nici în Franţa sec XVIII nu se trăia mai bine la ţară!!!

Transilvania
- diferă în funcţie de geografie şi natura etnică/confesională
- specificul rural este caracteristica generală; satul – 95% locuitori; iar un autor german chiar
consideră că oraşele arată asemenea unor sate
- odată cu dominaţia IH – organizare bună, grijă faţă de disciplină – estimări cantitative tot mai
bune:
 Transilvania – înc sec XVIII – 1420 localităţi: 6 oraşe, 22 târguri, 1392 sate
 Partium – din 316 localităţi: 7 târguri, restul sate
 Banat – după 1718: 892 localităţi; 1723-1725 – doar 559 localităţi, datorită războaielor ce au
pustiit mai mult de 300 localităţi

Habitatul urban – chiar dacă satul domină, există oraşe, chiar surprinzător de multe
- civilizaţia urbană are o culoare locală; face ca multe din “oraşe” să fie asemeni târgurilor,
satelor; până târziu, oraşul va avea un aer specific cu pronunţat iz oriental
 ŢR – sec XVII: 22 târguri şi oraşe
 Transilvania – sf sec XVII: 3 oraşe libere regeşti; 12 oraşe; 45 târguri
Cum arătau oraşele?
- Moldova – cele mai răsărite
 Suceava – vechea capitală; stare de decadenţă acum; călător: nu are ziduri, dar în apropiere
există o cetate frumoasă şi puternică pe un deal; oameni mai şlefuiţi – legături cu Polonia,
Ungaria; domnul are o Biserică, grădini, palat; există şi un spital, chiar dacă nu prea mare şi
băi turceşti
 reşedinţa permanentă a Moldovei este Iaşi – un iezuit îl prezintă ca pe un oraş mare,
negustoresc, pe drumul Polonia – Constantinopol, jumătate la şes, iar jumătate pe coasta
unui deal; nu are ziduri; lângă palat există un lac preafrumos şi o mănăstire; locuinţele sunt
mai ales din bârne, foarte puţine sunt din pământ – au pridvoare şi balcoane, acoperite cu
pari sau şindrilă (boierii!); palatul domnului este din zid; Iaşiul apare asemeni unei
metropole dominată de activităţi comerciale de mare anvergură – aprox 1623 – avea 60.000
locuitori (toată Moldova avea mai puţin de 600.000); în 1643, un italian – Bartolomeo
Basseti – estimează populaţia oraşului la aprox 100.000 suflete;
compoziţie etnică: cosmopolit (ca toate oraşele din SE Europei) – esp moldoveni, greci, armeni
ortodocşi, puţin unguri calvini sau catolici, turci şi evrei – pentru negoţ, în trecere
- ŢR –
 vechea capitală era Târgovişte şi lupta să rămână primul dintre oraşe – datorită poziţiei
strategice, unii domni o preferă (Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu); la începutul sec
XVII – Bartolomeo Locatelo menţionează un palat foarte bun înconjurat de ziduri şi
estimează un nr mai mare de 7000 case; un oraş mare, cam ca Alep şi Damasc (spune un
călător din Orient); despre locuitori se spune că sunt cei mai citadini şi mai cultivaţi; aveam

11
 12

de a face cu un mozaic etnic de aprox 20.000 suflete – majoritatea români, dar şi sârbi,
bulgari, mulţi negustori greci
 DAR se va impune Bucureştiul – asemenea unei mici metropole; călător polonez
menţionează la 1636: oraş mai frumos construit ca Iaşiul, dar mai mic, nu există întărituri;
Bisericile sunt frumos împodobite
1702 – englez: aer elegant al oraşului, factură specială; case mai bune în jurul palatului
domnesc: din şindrilă, ziduri, cu grădini întinse; străzile: podite cu trunchiuri masive –
asemenea unui pod neîntrerupt pentru a acoperi mocirla (“Podul” Mogoşoaiei)
Antonio Maria del Chiaro (italian): 15 ani la Bucureşti ca secretar al domnilor români – formă
aproape rotundă, întindere destul de mare, case răzleţe şi îndepărtate, cu grădini; nu are mai
mult de 50.000 locuitori
palatul domnului este din piatră, cu scară din marmură, săli mari boltite; se dau mese la zile
mari; există încercări de organizare a grădinilor după moda italiană (domnul Ştefan Cantacuzino
– în câteva luni ridică un mic palat cu 8 încăperi şi o grădină pătratică asemenea celor italiene –
în mijlocul ei exista o loggia, ridicată de Constantin Brâncoveanu)
monumente arhitecturale: biserica şi mănăstirea Mitropoliei, biserica lui Radu Vodă, biserica lui
Mihai Vodă – pe trei dealuri
două hanuri mari şi frumoase, cu incinte mari: Şerban Vodă (venitul pentru mănăstirea
Cotroceni) şi Brâncoveanu – hanul Sf Gheorghe (există o mănăstire în cinstea Sf.Gh.)
- Transilvania – are o tradiţie veche
 din punct de vedere al statutului juridic, modului de viaţă, arhitecturii, habitatului există
sensibilităţi citadine prin excelenţă
 imagine foarte complexă; specific dat de persistenţa unor privilegii medievale (saşii –
exclusivişti, doar hinterlandul era românesc)
 la începutul Epocii Moderne: oraşele sunt “asediate” de nobilime, care ridică sau cumpără
case în interiorul zidurilor; apoi, va fi rândul clasei mijlocii şi masei româneşti
 principalul era Alba Iulia – gimnaziul, reşedinţa principelui; după 1600 declin demografic şi
urbanistic, trăieşte din gloria de altă dată, cetate plină de ruinele vechilor palate şi rămăşiţe
romane, biserica cea mare este împodobită cu monumentele multor regi şi principi; pentru
un călător din Danemarca: aceeaşi impresie de declin
- oraşele săseşti impresionează prin organizare şi urbanism
David Frolich – deceniul 4 sec XVII: oraşele mai frumoase sunt locuite de saşi şi sunt 7 la număr
 Sibiul – e vedeta; locul de întâlnire al reprezentanţilor saşilor, Universitatea săsească;
eleganţă, bună organizare, comparat de Frolich chiar cu Viena; case foarte înalte, bastioane
şi şanţuri adânci, case cu ţiglă; străzi scăldate de pâraie – un soi de sistem de canalizare;
oraşul dă un sentiment de securitate: ziduri înalte, era în mijlocul unui hinterland de sate
româneşti; locuitorii: mai ales postăvarii; există un liceu orăşenesc şi o tipografie
 Braşovul – chiar dacă e aşezat marginal e foarte populat; a profitat de rolul de placă turnantă
a spaţiului românesc; oraş populat, târguri săptămânale, ziduri groase şi bastioane, dar nu are
şanţuri, clădiri măreţe, acoperite cu şindrilă; pârâiaşe care cară pâraiele la vale; înconjurat de
munţi frumoşi; case mari de piatră, biserici mari, biblioteca cea mai bogată; comerţ intens,
foarte multe naţiuni
 Clujul – cel mai important mai ales la sf sec XVII-înc sec XVIII; poziţie strategică: chiar în
interiorul Principatului, oraş nobiliar, preferat pentru convocarea Dietei; oraş întins, bine
populate, cereale ieftine; aici, ungurii ce nu sunt primiţi în celelalte şase oraşe; casa în care
s-a născut Matei Corvin; puţin locuitori germani şi aceia maghiarizaţi; azil pentru
vaganbonzii din alte părţi; coloratură confesională: exerciţiul toleranţei (eg: antitrinitarieni,
arieni etc); catolicii – strada Mănăşturului
- după instalarea IH în Transilvania – o dinamică chiar modernizare a oraşelor de aici, program de
modernizare: asanări (Bega – în Timişoara), se stabilesc dimensiunile caselor
- mărimea oraşelor din Translvania

12
 13

 sec XVIII – 11 oraşe libere regeşti: Alba Iulia, Bistriţa, Braşov, Cluj, Mediaş, Sebeş, Sibiu,
Târgu Mureş, Gherla, Sighişoara, Dumbrăveni
în Partium – 3: Baia Sprie, Baia Mare, Satu Mare
în Banat: Timişoara
 aprox 10% din populaţia Transilvaniei – la oraş
 numărul locuitorilor este mai mic decât cel al Bucureştiului sau Iaşiului
cel mai populat – Braşov – 1727: 17.792 locuitori
Sibiu – aprox 14.000, Cluj-Napoca – 13.928, Sighişoara – aprox 5000
Timişoara – 9479, Satu Mare - 8378

CURSUL 3 – NICOARĂ
Originile statului modern
- geneza unei structuri etatice moderne este problema fundamentală
- azi, multe instituţii au moştenit aceste structuri
- puţine informaţii în istoriografia română
 lipsa dezbaterilor şi cercetărilor face dificilă rezolvarea problemei
- specialiştii: criteriile după care se poate stabili modernitatea unui stat sunt strâns legate de o
anumită dezvoltare a fiscalităţii, armatei, justiţiei, personalului administrativ specializat,
autoritatea persoanei ce deţine autoritatea supremă, teritorialitatea
- alţi specialişti: importanţa raportului cu legea/norma juridică scrise, ce permite reglarea tuturor
conflictelor, de orice natură – justiţia devine prima funcţie aunui stat, mai ales a unui stat
modern
- în spaţiul românesc: are loc din aproape în aproape un recul al cutumei şi avansul unei legislaţii
scrise
 Transilvania – sec XVI – primul tratat scris: Tripartitul lui Werboczi (1517)
sec XVII – Approbatae et Compilatae Constitutiones (hotărârile Dietei adunate într-un cod
legislativ scris)
 Ţara Românească – mijlocul sec XVII: Pravila de la Govora, Îndreptarea legii
- statul modern monopolizează violenţa legitimă (prin trupe, poliţie etc); eg: Franţa – sec XVII:
interzicerea duelurilor; în Transilvania, după venirea habsburgilor, statul angajează armate,
marii seniori nu mai au voie – ultima insurecţie a nobilimii este la Răscoala lui Horea (1784;
după, împăratul desfiinţează de iure dreptul)
- sec XVIII: o mulţime de reglementări ale Dietei sau legiuiri reglează aspectele vieţii sociale,
relaţiile individului cu ceilalţi şi cu statul
- specialiştii în istoria Europei centrale oferă criterii pentru stabilirea modernităţii
 suveranitatea regală/princiară să se întindă asupra tuturor supuşilor/cetăţenilor
 justiţia regală/princiară să nu fie rezervată doar nobililor
 existenţa unei administraţii regale/princiare la nivel local/regional
 să nu existe armate locale ale marilor seniori
 prinţul să aibă resursele sale financiare, diferite de cele furnizate de domeniul propriu, iar
impozitele şi taxele să fie plătite pentru cheltuielile din administraţie şi armată
 bazele ideologice să întărească autoritatea statului sau cel puţin să elimine teoriile anarhiste
ce justifică dreptul de egalitate a ordinelor, şi în cazul în care ar apărea o ruptură nobilime-
suveran, nobilimea să nu aibă dreptul legal de a se revolta
întrebare: cele trei entităţi politice româneşti se încadrează şi în ce măsură răspund la aceste
criterii?

13
 14

- un sociolog german, profesorul în Anglia în sec XX, Norbert Elias – “Societatea de Curte”
(“procesul civilizării” – la noi): curtea princiară şi societatea de curte ar fi specifice ale
dezvoltării societăţii umane în această lungă tranziţie societate feudală – societate industrială –
între sec XVI-secXIX – interludiu unde este societatea de curte;
 eg: Franţa lui Ludovic XIV: la ultimele Fronde – revolte ale nobilimii, Ludovic XIV aduce
nobilimea de putere mare la curte, pentru a i se lua adevărata putere (exercitată de suveran,
consilierii şi miniştrii săi, nobilimea de robă) – aristocraţii în serviciul regelui – aici se nasc
manierele de viaţă civilizată
 puterea trece în mâinile unei suveranităţi
 după modelul Versailles-ului, monarhii europeni construiesc palate unde nobilimea este
adusă sub controlul suveranului (sec XVII-XVIII) – rol pozitiv în sensul că tonul dat de sus
e animat de celelalte categorii ale societăţii
 în spaţiul român: se poate identifica procesul de trecere lentă de la o societate patriarhală la
una mai dinamică în care banul şi aspiraţiile sociale au rol important;
 concluziile lui Elias: instalarea vieţii de curte de favorizată de centralizarea statului odată cu
monopolizarea fiscală şi a armatei de suveran

- 1600-1800, în spaţiul românesc: regimul politic din cele două Principate şi din Transilvania
balansează între două tendinţe – monarhie ereditară şi regim nobiliar
- regimul otoman: principe în fruntea statului – devine “gospodar” – rol: administrarea ţării –
transfer de putere condiţionat militar – administrator al treburilor publice
 autoritate nelimitată exercitată în toată plenitudinea sa, cu tot amestecul otoman
 din sec XVII, după Mihai Viteazul, stingerea dinastiei, rolul în alegerea domnului în are ţara
(clerici, reprezentanţii oraşelor etc)
 pe măsura întăririi autorităţii otomane: “mila lui Dumnezeu şi a prea puternicului
sultan/împărat” – desacralizare a puterii – “democratizare” a accesului la putere
 fenomen lent, conservarea formelor şi vechiului ceremonial lasă impresia neschimbării DAR
se produce o schimbare în conţinutul puterii:
i. prinţii sunt numiţi tot mai des de sultan – fanarioţi numiţi de Poartă; uzanţă: apariţia
unor domni fără legături cu ŢR: Gaspar Graţiani, Dumitraşcu Cantacuzino,
Mavrocordaţii;
ii. conţinutul autorităţii domneşti suferă schimbări – artă politică a guvernării prin
adaptarea la realităţile politice ale momentului, a unor vechi manuale, hristoave, opere
scrise de domni, care conturează realităţile politice
eg: Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
tratate de politologie: sfaturile către Al.Ilieş, sfaturile către Moise Movilă, sfaturile creştin
politice ale lui Antim Ivireanu pentru C.Cantacuzino, Rolex del Principe (Ceasornicul
domnului) – Antonio de Guevara – instrument teoretic al unei guvernări moderne
!!! autoritatea supremă încetează să mai fie buna sau reaua credinţă, ci devine o îndeletnicire ce
se învaţă (arta guvernării) !!!
 prinţul începe să fie ghidat în guvernare de interesul de stat
 scopul guvernării: “fericirea supuşilor, binele (comun) de obşte, protecţia săracilor” – prinţul
ideal: domn drept, legitim, ce guvernează în acord cu ţara (Radu Mihnea, Miron Barnovschi)
vs domnul tiran: ce guvernează după propria voinţă (Nicolae Mavrogheni, Gaspar Graţiani,
Ştefan Tomşa, Radu Mihnea)

Probleme acestei ideologii politice

- din a doua jumătate a sec XVII – transformări în societate şi clasa boierească
- două concepţii despre scopul guvernării
 domnia urmăreşte realizarea unei monarhii absolute
 nobilimea doreşte instituţionalizarea unui regim nobiliar

14
 15

- în spaţiul românesc, datorită discontinuităţii în familiile domnilor şi intervenţiile otomane:

domnie pentru oameni cu vagi înrudiri domneşti şi străini; scade autoritatea domniei, boierii
participă la decizia politică
- se ridică o boierime nouă (homini novi) – eg: Gh.Ghica, Gh.Duca (fanariot)
- racordaţi la realitatea timpului lor (eg: Ştefan Tomşa – călător în Europa, mercenar)
- concurenţă asiduă a boierimii greceşti/origine sud-dunăreană – catalizator pentru boierimea
pământească, care e tot mai preocupată de natura prerogativelor sale politice, începe să
reflecteze asupra condiţiei lor şi să se autodefinească mai bine pentru a se diferenţia – apar
primele genealogii
- rol important în elaborarea unei conştiinţe de sine a nobilimii pământene
 nobilii polonezi
 nobilii maghiari din Transilvania
eg: mulţi nobili din ŢR – nobili polonezi (eg: Ştefan Petriceicu, Movileştii etc); nobili ce devin
nobili/prinţi ai IH sau IŢ
!!! prin această, nobilimea română încearcă să acceadă la acelaşi statut cu nobilimea
occidentală!!!!
- două tendinţe
1. instaurarea unei domnii ereditare, chiar şi în condiţiile relaţiilor cu turcii, de prinţi ce s-au
inspirat din monarhiile europene (eg: Mihai Viteazul pentru a îşi impune fiul domn ereditar,
Radu Mihnea – fiu Alex Coconul în ŢR, Movileştii – fii, nepoţi; Matei Basarab – înfiază
copii; Vasile Lupu, C.Cantemir – pe cei doi fii, tratat cu IH şi în discursul lui Dimitrie
Cantemir la venirea lui Petru I la Iaşi: avantajele domniei ereditare; Şerban Cantacuzino –
cere turcilor să recunoască în ŢR şi Moldova; fanarioţii)
DAR datorită circumstanţelor nu se ajunge la dinastii ereditare – sec XIX: principe străin pentru
a se putea rezolva ambiţia boierilor
2. sec XVII, nobilimea încearcă să îşi păstreze puterea printr-un regim nobiliar inspirat de
Polonia sau Transilvania; aristocraţia română va constitui adevărate partide care să impună
principi ce să le slujească interesele – “domnie de partid” prin care domnul să fie controlat
de boieri şi să apere interesele boierilor – eg: Cantemir Bătrânul – îşi construieşte o partidă
proprie (nu are rude multe şi influente) – boiernaşi
- aceste procese: confruntări ce uneori iau accente dramatice; masive tăieri de boieri ce răresc
boierimea românească
 politica lui Şerban Cantacuzino sau Brâncoveanu: eliminarea fizică a adversarului
“disciplinarea” boierimii (prin violenţă în numele statului – boierimea de curte, inaugurată de
domnia lui Constantin Brâncoveanul)
- fanarioţii primesc mână liberă de la turci să aibă un comportament despotic (agresivi sau despoţi
luminaţi)
- confruntarea continuă între domni-boieri; se termină în epoca fanariotă în favoarea principilor
 domnia va pierde anumite calităţi: funcţii administrativă cu întărirea fanarioţilor – reformele
lui Constantin şi Nicolae Mavrocordat reprezintă reforma de graţie pentru boierime:
pierderea moşiilor, boierime pe placul prinţului pe plan politic care îi oferă salariu pentru
funcţiile publice –calitatea de boier este condiţionată de exercitarea unei funcţii publice
(transformarea boierimii în funcţionari de stat)
- instituţiile politice se menţin dar se schimbă
 sfatul domnesc – instrument important în guvernare, la îndemâna domnului; sub fanarioţi, se
transformă în Divan – anexă a domnului în guvernare; aceleaşi familii intră în componenţa
Divanului: considerat locul ca un patrimoniu de familie (eg: Brâncovenii, Cantacuzinii)
 sfatul de obşte – rămăşiţă a vechilor adunări de stări din Evul Mediu; numai reprezintă
opinia ţării, ci e convocat de domn în mod excepţional (răzmeriţe cu privire la finanţe, la
desfiinţarea unor dări etc); nu e desfiinţat, dar rămâne la o condiţie precară; putea întruni 12
persoane, extindere maximă: 140 persoane; marile chestiuni politice intrau în competenţa

15
 16

Sfatului Domnesc/Divanului, nu prea a Sfatului de obşte (rol important odată cu

Regulamentele Organice)

Vechiul regim social

- se produc transformări importante ce vor conferi o fizionomie specifică societăţii româneşti, mai
ales la nivelul claselor sociale
 boierimea şi clerul erau stările privilegiate
 starea 3: compoziţie – orăşenime, ţărănime, meşteşugari, negustori, ţigani robi (ŢR), supuşi
străini – privilegii diferite
- se consideră că exista un imobilism social, totuşi era o societate dinamică, în care pe lângă
privilegiul naşterii, meritul personal şi calităţile individuale au favorizat multe persoane
- exclusivism social prin căsătorie: obligat să suporţi o presiune în interiorul spaţiului românesc,
dar şi din IO (privilegiul naşterii nu conta la ei) – eg: grecii şi sud-dunărenii care fac cariere
boiereşti/domneşti în ŢR
- venirea fanarioţilor va atenua rigiditatea dintre stări
- la nivel social – modifiare a conţinutului stărilor
1. boierimea
 boierime: boierime războinică (aprox 1600 – mijlocul sec XVII) – se transformă într-o
boierime de curte sub Brâncoveanu şi ultimii domni pământeni – apoi în boierime
administrativă, de funcţie/rang sub fanarioţi
 cele mai mari familii încep să rămână fără membrii în condiţiile masacrelor de către domni
 sec XVII: coagularea unor mari familii, care prin înrudiri formează facţiuni boiereşti –
impun chiar domni şi regim politic: Movileştii, Cantacuzinii, Roseetti etc
 se ridică noi familii de origine modestă, prin merite personale şi datorită hazardului – mari
demnităţi
 boierimea greco-levantină pătrunde în număr mare, împrospătând clasa boierească,
dinamizând-o şi concurând-o
 principala forţă economică şi politică a ţării, deşi numeric este puţină – sec XVII – 4% din
populaţie, iar sec XVIII – 4-5%; în 1806 existau 593 boieri de toate rangurile cu funcţii
publice;
 stăpânirea asupra pământului oferea calitatea de boier ereditară
 ŢR – acces la boierime şi prin merite proprii
 calitate condiţionată şi de funcţia publică – sporirea patrimoniului individual şi familial, mai
ales în epoca fanariotă
 Constantin Mavrocordat revoluţionează starea nobiliară codificând rangurile
a. marii boieri/veliţi – 19 dregători, cu fucţii pe lângă prinţi; plătiţi
b. neamurile – marii boieri care exercitaseră funcţii publice, dar acum nu; scutiţi de impozit
c. mazilii – au deţinut o funcţie publică, dar nu o mai deţin; scutiţi de anumite obligaţii; mazilii
furnizau toate celelalte categorii de funcţionari
- măsurile lui Constantin Mavrocordat: finalizarea unui proces ce începuse să se manifeste sub
Brâncoveanu şi Cantacuzino: deposedarea de puterea politică, dar li se dă o putere economică
(prin care sunt mai strâns controlaţi)
- 1775: Al.Ipsilanti modifică rangurile boiereşti, datorită numărului mare de funcţionari: 5
categorii – adaugă clasele 4, 5 – boiernaşii/boierii mici, DAR apartenenţa la boierime e
condiţionată de exercitarea unei funcţii publice
- proces de creştere a numărului boierilor prin cumpărarea titlului nobiliar – procesul de
înnobiliare a stării a treia (datorită avantajelor oferite, mai ales pe plan economic): permitea
noilor veniţi (de origine modestă) să promoveze astfel afacerile; eg: Mavroghenii vând titluri
boiereşti pentru a face rost de bani (înnobilări forţate chiar!)
- sec XVIII-XIX – conflicte boieri pământeni-greci
 naturalizarea familiilor greceşti

16
 17

1810 – Moldova: 17 greci din 465 boieri

1820 – ŢR: 62 greci
- protipendada – boierime mare ce se consideră un grup exclusiv, cu ideea că sunt singurii care
pot conduce ŢR; patrimoniu mare de familie
- stil de viaţă: moda barocă în sec XVIII de influenţă central europeană (poloneză, austriacă) +
elemente orientale; sec XVIII: orientalizarea modului de viaţă şi a modei masculine; a doua
jumătate a sec XVIII se manifestă o influenţă europeană, datorită contactului cu soldaţii ruşi şi
habsburgi, fără să dispară stilul oriental – atitudine cosmopolită prin vestimentaţie, dansuri etc
(Neagu Djuvara)
- vechea clasă boierească legată de pământ şi de modul de viaţă aristocrat se transformă din
interior – mai ales la boierimea mică şi mijlocie se observă – adaptarea valorilor occidentale
 noua boierime aduce valori sociale şi aspiraţiile politice noi
- începutul sec XIX – cele mai moderne maşini agricole pe domenii boiereşti şi implicarea în
activităţile lucrative – transformare a marii burghezii
- educaţia: promotoare a noului spirit reformist pentru modernizarea societăţii româneşti

2. clerul
- majoritar ortodoxă, comunităţi catolice şi protestante
- două mitropolii cu câte două episcopii + mare număr de mănăstiri
- majoritatea marilor prelaţi – din familii boiereşti, dar erau unii şi cu origini modeste, care ajung
la mari demnităţi
- preoţime de origine greacă sau sud-dunăreană
- starea prin intermediul căreia cei cu origine modestă puteau accede la un statut superior
- rol politic: mitropoliţii şi episcopii – sfetnici ai Divanului şi prinţului
- influenţa grecilor în biserica din ŢR: apogeu în secolele XVII-XVIII; prin pătrunderea
elementului grec (dar în realitate, în ŢR, în epoca fanariotă – 7 din 12 mitropoliţi, Episcopia
Râmnic – 2 greci, Episcopia Buzău – 1 din 5; Moldova – o singură mitropolie de origine greacă
– scandal la 1750 – conduce o adevărată revoltă pentru că vroia să îşi vândă calitatea unui alt
grec; hotărâre prin care se interzice accesul străinilor; şi un singur episcop)
- preoţii de parohie – majoritar din rândul ţărănimii; condiţie trecută din tată în fiu, pentru că
oferea un statut important şi avantaje materiale
- condiţie materială diferită între clerul înalt şi clerul parohial (aprox fruntaşi ai satului)
- clerul înalt: bine format din punct de vedere teologic (savanţi, autori de tratate etc), marea
majoritate sunt rău şcoliţi, ignoranţi
- scutit de obligaţii fiscale, dar există dovezi că era obligat să contribuie la buna stare materială a
ţării
- reforme pentru reaşezarea clerului
 mai şcolit pentru a veni în folosul statului
 mai edificat în morală pentru a impune reguli stricte, morale
- Constantin Mavrocordat, în schimbul scutirii de taxe, îi obligă să patroneze şcolile şi alte opere
de caritate
- mănăstirile sunt scutite de taxe, egumenul e ales de călugări
- mănăstirile închinate – problemă ce tot revine în perioadă datorită implicaţiilor economice
 unul dintre primii ce iau măsuri – Matei Basarab – interzice închinarea mănăstirilor pentru
estul ortodox; Alexandru Ipsilanti – 1785: limitează numărul preoţilor
preoţii: 1800 – peste 3500 în ŢR, peste 4700 în Moldova; 1818 – peste 10.000 în ŢR
- condiţia clericală era una râvnită, mai ales de ţărănime, pentru că oferea un alt statut social

3. starea a treia
- dificil de vorbit la noi de o burghezie
- categoria cea mai numeroasă şi cea mai dinamică: burghezie incipientă/clasă de mijloc
- caracteristică: caracter urban

17
 18

- alcătuire: majoritatea locuitorilor oraşelor/târgurilor, negustori, meseriaşi, profesiuni liberale

(acovaţii, doctorii), supuşii străini
- marea burghezie nu era foarte numeroasă; alcătuită din elita nobiliară a oraşelor, negustori ce se
ocupau cu comerţul la mari distanţe, cămătăria, zărăfia; posibilitatea de a promova
 marii negustori – toptangii (?) – producţie agricolă; vite pt IO sau Europa centrală;
 activităţi profitabile: arendarea vămilor sau ocnelor de sale
 atitudini diferite faţă de muncă şi viaţă; spirit întreprinzător
- categorii fără o conştiinţă de sine proprie; încearcă să îşi cumpere titluri nobiliare pentru a fi mai
bine văzuţi
- extracţia etnică – discuţii: prezenţa unor armeni, sud-dunăreni, evrei, greci, albanezi, italieni,
francezi DAR majoritatea români; coloratură specifică a clasei ce se va afirma în epoca modernă
- supuşii străini:
 după Kuciuk-Kainargi apar consulatele puterilor străine la Bucureşti şi Iaşi; supuşii străini:
străini aşezaţi în ŢR care erau supuşi ai marilor puteri sau români ce se puneau sub protecţia
marilor puteri
 în comerţ, manufacturi
 au beneficiat şi de scutiri de taxe, privilegii etc; eg: tarif scăzut ca negustori pentru bunurile
importate şi exportate (maxim 3% din valoarea mărfii)
 beneficiau de statutul de extrateritorialitate - judecaţi de consul
 persoană şi domiciliu inviolabil
 puteau deţine proprietăţi funciare
 majoritatea sub protecţie austriacă: 540 familii; în 1832 – 4400 familii;
 mulţi erau falşi străini, români ce cereau statutul pentru privilegii
 contribuţie la emanciparea ŢR, eliminarea monopolului otoman etc
 dispar cu independenţa, când trebuie fie să opteze pentru cetăţenia română, fie să se întoarcă
“acasă”
- evreii: se pare că primii vin din Turci – comunităţi etnico-religioase
 în Moldova, din Galiţia şi Rusia, datorită persecuţiilor
 activităţi cămătăreşti, comerţ cu alcool din Polonia
 mulţi devin supuşi austrieci datorită intereselor
 puţini în mediul rural
 legin: nu putea cumpăra pământ – arendaşi
 numeric: Moldova 1803 – 11.732 evrei; 1831 – 36.965 evrei; Iaşi: de la 2400 la 17500 evrei
– 37% din populaţie; ŢR – 1821 – o singură comunitate cu 127 familii; în 1831 – 3.316
evrei, majoritatea în Bucureşti

- ţărănimea era starea majoritară; diferenţieri:

 ţărănimea liberă, mici proprietari: plăteau impozite şi aveau diferite obligaţii faţă de stat;
grupată în comunităţi obşteşti; mai prezentă în zona submontană, erau comunităţi bine
închegate; satul îşi menţine dreptul de autoconducere, fiind o persoană juridică ce avea
posibilitatea să se vândă sau să facă clasă; satul – responsabilitate colectivă faţă de stat
 ţărănime neliberă/rumâni, vecini – fără proprietăţi; se aşezau cu învoială pe pământul altor
proprietari (boieri) pentru un număr de zile de muncă; fiscalitate mare – dezmembrarea
satelor – emigrări masive; anumiţi mari proprietari ofereau condiţii avantajoase pentru
atragerea forţei de muncă; 12 zile muncă/an
 reforma lui Constantin Mavrocordat: desfiinţarea rumâniei şi veciniei – obligă pe boieri să
elibereze pe ţărani (despăgubire 10 taleri) – dispare calitatea juridică de om neliber şi
denumirea de rumân/vecin DAR apare o relaţie proprietar pământ – cel care se aşeza cu
familia pe pământ: înţelegere
 ţăranii devin un soi de proletari agricoli
- robii ţigani în Ţările Române – treapta cea mai de jos a societăţii

18
 19

 atestaţi din Evul Mediu; aceleaşi condiţii până în 1848: nu au drepturi politice, nu se pot
căsători cu alte categorii şi să iasă din condiţia lor
 1776 – Grigore Ghica: interzice vânzarea şi lăsarea ca moştenire a ţiganilor
 1785 – Al.Mavrocordat: emancipare prin căsătorie
 unii sunt eliberaţi prin testament
DAR în ciuda acestor încercări de emancipare nu se reuşeşte nimic:
 statut marginal, respinşi de societate
 datorită modului special de viaţă s-au menţinut până târziu ca marginali
 utili prin preocupările lor
 situaţie unică în Europa SE

T. Nicoară, curs 4

19
 20

Vechiul Regim fiscal şi modernizarea

- ideea de Reformă implică măsuri economice şi social-politice; scop: să pună de acord realitatea
economică şi socială cu exigenţele prezentului sau cele impuse de o conjunctură externă
- sec XVII-XVIII: Principatele - exigenţele reformatoare în materie de fiscalitate, din partea IO

Relaţia Principate-IO:
- a doua jumătate a sec XVI: ca urmare a degradării stării politice şi economice a IO, dominaţia sa
asupra Ţărilor Române devine presantă
eg: creştere fără precedent a obligaţiilor faţă de IO, mai ales cele în bani, materializate prin
tribut şi alte cheltuieli legate de obţinerea sau (re)confirmarea domniei
- după Mihai Viteazul, sumele ce ies din ţară sunt exorbitante, într-o creştere continuă; aşadar,
consecinţă directă asupra status-quo-ului: fiscalitatea excesivă, resimţită foarte dur de toţi
contribuabilii
- numărul obligaţiilor fiscale ajunge chiar la 20 pe an, dar sunt principi ce percep şi 40 pe an
- există mai multe puncte de vedere privind creşterea fiscală; unul ar fi:
 cererea de bani, de lichidităţi a dus la o orientare spre economia de piaţă (pentru a face rost
de bani!) şi la o dislocare a economiei naturale
 producătorii sunt obligaţi să vândă penmtru a avea lichidităţi
 se produc mai ales bunuri agricole, dar foarte multe venituri se obţin din creşterea
animalelor
 banul regla priorităţile producţiei şi nu necesitatea de consum a producătorului
- datorită războiului de 15 ani, marele domeniu boieresc se dezorganizează
 ţăranii (sate de rumâni, vecini) şi contribuabilii fug; fenomen invers proporţional cu nevoia
statului - se ajunge la Legarea de Glie - 1628, Miron Barnovschi(Moldova) + 1595, Mihai
Viteazul (ŢR) - nu foarte eficiente
- măsurile de asanare a situaţie se impun într-un ritm foarte lent; există o rezistenţă redutabilă la
"noutăţi"
- în plus, era o societate esp agrară, deci conservatoare

- primele măsuri care au în vedere creşterea numărului contribuabililor propun o relaxare fiscală
care să ducă la o creştere globală a venitului - gândire modernă în domeniul fiscal
- primele măsuri concrete: Miron Barnovschi, în Moldova - stabileşte că vecinii fugiţi înainte de
1621 pot reveni în satele lor, fără nici o obligaţioe; revenirea lor duce la organizarea de
SLOBOZII=sate noi, de colonizare; au anumite facilităţi fiscale, dar contribuie la veniturile
generale ale statului: dare fixă, termene fixe, plăteau mai puţin decât ceilalţi contribuabili
(sistem al RUPTEI)
- în ŢR - aşezarea fiscalităţii se face la 1631 DAR reforma cea mai importantă îi aparţine lui
Matei Basarab: sistem de măsuri
 pe seama vistieriei ţării veniturile mănăstirilor închinate (naţionalizare parţială - a unor
mănăstiri mari)
 sistem de impunere - sistemul TALERULUI=dare pe avere, direct proporţională cu averea
 desfiinţarea NĂPASTEI=plata obligaţiilor fiscale de cei rămaşi în locul celor fugiţi;
desfiinţarea astfel a răspunderii colective - prima breşă în sistemul acesta tradiţional în al
răspunderii colective în faţa impozitelor
- din a doua jumătate a sec XVII lucrurile se complică, datorită conjuncturii: războaie, epidemii,
foamete
- iniţiativa unei reforme fiscale: Antioh Cantemir (fratele lui Dimitrie Cantemir) - 1699
 generalizează RUPTA asupra tuturor - o dare fixă în patru rate anuale
 celelalte impozite, esp cele extraordinare (eg: VĂCĂRITUL - totuşi, dare echitabilă, pentru
că se plătea după nr de vite - valoarea; fusese adus în Moldova de Constantin Duca, iar
înainte, în ŢR - de Brâncoveanu) sunt desfiinţate
- măsuri similare: 1701 - Constantin Brâncoveanu

20
 21

 stabileşte o dare fixă, anuală, în patru rate

DAR nevoia de bani pentru a satisface cererile IO: 1703 - 2X tributul faţă de turci - aşadar
Brâncoveanu impune o dare extraordinară: văcăritul - compromite esenţa reformei din 1701

- sec XVIII: cei mai răsăriţi din fanarioţi vor relua măsurile din 1699, 1701
- Nicolae Mavrocordat: set de măsuri ce vizau o stabilitate fiscală; rupta - 4 rate
DAR în 1713, constrâns de necesităţi ia şi el un al "5-lea sfert" chiar în anul în care aplică
Reforma (!!! Bugetul: se pleca de la cheltuieli, ce se împărţeau la contribuabili)
- ŢR - 1723 - Nicolae Mavrocordat încearcă să reorganizeze finanţele: o dare plătibilă de 4 ori pe
an DAR contribuabilii tot fugeau
 1728 - Pecetluiri - asemenea unor chitanţe fiscale; documente individuale: proces de
individualizare a responsabilităţii în faţa impozitelor
- Grigore Ghica - între 1726-1733 impune o dare fixă în patru sferturi şi suprimă năpasta:
pregătesc spiritul public şi mentalitatea colectivă pentru noi reforme
- deceniile 3 şi 4 ale sec XVIII - Constantin Mavrocordat: reforme gradate ce pleacă de la
fiscalitate şi se extind asupra tuturor aspectelor din viaţa societăţii româneşti
 un ordin al sultanului îi dă mână liberă pentru orice măsură necesară aşezării ţării, mai ales
după războiul dintre 1736-1739 şi reintegrarea Olteniei în ŢR
 (1) boierimea e împărţită pe categorii
(2) cei care au funcţii publice primesc salarii
(3) o singură dare, plătibilă în patru sferturi
(4) desfiinţează răspunderea colectivă faţă de fisc
(5) desfiinţează dările în natură - convertire în bani
 măsurile fiscale sunt însoţite de altele: aparat de funcţionari care să adune dările şi altul ce să
vâneze abuzurile
 f important: abolirea responsabilităţii colective şi restrângere masivă a categoriilor fiscale
privilegiate
 acest pachet de măsuri a condus la preocupări ale controlului numărului de contribuabili:
catagrafii, recensăminte fiscale
- alţi fanarioţi au luat şi ei astfel de măsuri
- din păcate, reformele în materie fiscală nu au dăinuit pentru că:
 prezenţa turcilor
 rapacitatea domniilor fanariote
se ajunge la "triplarea" sferturilor; ba chiar la 20 de "sferturi" pe an; expresia: "a da bir cu
fugiţii"
- avem de-a face în spiritul public al fanarioţilor cu tendinţe de modernizare
- ca şi în alte părţi ale Europei, despotismul luminat a încercat o reorganizare fiscală DAR
trecerea de la Vechi Regim la modernitate va duce la noi rupturi, discontinuităţi; aceste măsuri,
reluate şi reorganizate de fanarioţi vor duce la o atitudine modernă în finanţe
Transilvania
- principala unitate fiscală: POARTA=numărul de la casă
- cum se nasc impozitele?
 impuse mai ales de războiul cu IO - fiecare gospodărie dădea bani
- în ultimele decenii ale sec XVI: un nou sistem de calcul, care ia ca etalon numărul de animale
deţinut de un contribuabil
 1 iobag - ce deţinea patru boi sau cai: 99 dinari=aprox cu un florin (valora 100 dinari); 1
florin întreg pentru comitatele din Partium
 alte animale mici - eg: 10 oi echivalau cu 4 boi - chiar cu jumătatea etalonului: doi boi erau
50 dinari;
 dacă era mai puţin de jumătatea etalonului: scutit de dare
sistem funcţional doar între 1578-1580, apoi se revine la sistemul porţilor fiscale

21
 22

- plata acestor dări se făcea iniţial o dată pe an, apoi de două ori pe an
- din aproape în aproape se impun dări extraordinare (tuturor categoriilor! Nu există privilegiaţi în
cazul acestor dări), ce încep să se permanentizeze
- când aveau nevoie mare de bani, principii Transilvaniei impuneau SUBSIDII (aprox 40-50
dinari/poartă fiscală): pentru întreţinerea Curţii princiare şi ridicarea cetăţilor
- din 1595 nu se mai plăteşte darea faţă de sultan, dar sumele vor fi convertite în dare, pentru
întreţinerea garnizoanelor; darea: între 0,99-1,25 florini
- 1603: guvernarea generalului Basta
 trecerea de la Porţi la numărul de animale sau alte bunuri echivalate cu numărul de animale
(eg: iobagii ce au vaci, boi sau cai - 50 bani; dacă nu aveau - 20 bani pe cap; locuitorii
oraşelor libere regeşti - 50 bani sau 20 bani pe cap; saşii aveau privilegii, dar şi obligaţii);
sistemul: CONTRIBUTIO - scopul era să rămână singurul dar acest lucru nu va fi respectat
- sistematizarea impozitelor, dar realităţile sunt dure
 1606 - Stările şi Ordinele Transilvaniei decid creşterea obligaţiilor fiscale: cei ce deţineau
un bou plăteau 32 bani; fiecare animal mic valora 2 bani; capii de familie de sex masculin ce
nu aveau avere plăteau 12 bani/cap, iar văduvele fără bani - 6 bani/cap
 sept 1607 - criterii: numărul de sesii=1/2 hectar - după 1 sesie întreagă (28 bani), o jumătate
de sesie (14 bani); secuii - la fel ca nobilii - doar dacă aveau moşii în comitat
 1608: inventarierea contribuabililor; criteriu fiscal: numărul de animale; 10 capi de familie
alcătuiau o poartă fiscală - lucru ce rămâne de bază tot sec XVIII
- sistemul nu va fi respectat cu stricteţe
 1658, 1660 - ani de criză: + capitaţia sau darea pe animale (esp în secuime)
- oraşele săseşti: sumă globală, adunată apoi printr-un sistem progresiv pe venit
- darea obişnuită este plătită de iobagi, meseriaşi, mici nobili; în situaţii excepţionale şi de
magnaţi; i se adaugă darea generală - obligaţiile faţă de IO
- 1623 - Gabriel Bethlen - prima reformă fiscală
 20 florini pe an în patru rate; din a doua jumătate a sec XVII: dare în două rate
- principele şi Dieta deţin puterea şi în acest domeniu
 Dieta era cea care vota cuantumul contribuţiei propus de principe
- în situaţii extraordinare:
 1602 - Basta - dare de 1,5 florini/poartă pentru întreţinerea trupelor imperiale; Clujul -
trebuie sa dea un total de 500 de florini
 Basta mai impune o dare: 25 dinari/poartă
 1657 - dare pentru răscumpărarea nobililor transilvăneni luaţi prizonieri de tătari, în urma
expediţiei în Polonia a lui Gh.Rakoczi II
- după instalarea IH: creştere a obligaţiilor
 tributul faţă de IO este înlocuit cu suma fixă faţă de IH: 50.000 taleri în timp de pace şi
400.000 florini renani în timp de război
- situaţie specifică a Transilvaniei: bunurile fiscale sunt bunurile ce au intrat în posesia statului
după secularizarea din sec XVI: dijma bisericească şi anumite proprietăţi care rămâneau fără
stăpân
- de pe teritoriul săsesc, fiscul lua doar un sfert din dijmă
- după instaurarea IH şi până în 1730 se păstrează sistemul porţilor; apoi: sistemul
CALCULILOR: păstra impunerea colectivă şi modul de repartiţie vechi
- 1730, Dieta Transilvaniei: 100 de unităţi/calculi repartizate în felul următor:
 37 - comitatele şi districtele nobiliare
 38 - scaunele şi districtele săseşti
 17 - scaunele secuieşti
 8 - oraşele libere regeşti
- Dieta nu dorea să evidenţieze capacitatea reală de plată a contribuabililor, dar IH trebuia să
controleze cumva situaţia: un nou sistem

22
 23

- sistemul fiscal se va moderniza la mijlocul sec XVIII

 1754 - sistemul Bethlen
 1763 - sistemul Bucow
 1769 - sistemul Bruckenthal
au raţionalizat profund finanţele Transilvaniei şi au realizat un sistem modern:
 darea pe cap şi darea pe avere (la fel ca azi!)
 individualizarea impozitului pe fiecare contribuabil
 impozitul direct proporţional cu averea
 fiscalitatea e scoasă de sut atribuţiile Dietei, care pierde o pârghie a puterii
- şi IH, în sec XVIII: impozite extraordinare
 pe lux - bijuterii
 pe cai, echipaje, caleşti
 pe muzică
!!!suprataxă pe calendar şi jocurile de noroc

Cum au funcţionat sistemele în Banat?

- 1719: cucerirea
- contele Florimond Mercy=guvernator (burgund de origine): propune dări direct proporţionale cu
averea după o conscripţie temeinică
- unitatea impozabilă: capitaţia/casă - pe capul unei familii + primii 2 fii ce au mai mult de 15 ani
 după avere: în funcţie de valoarea bunurilor mobile, esp animale
 capitaţia era de 5 florini pe gospodărie; plătibilă în 3 rate
 pentru fiii căsătoriţi: 4 florini; pentru fiii necăsătoriţi: 3,5 florini
 negustorii şi meseriaşii: 6 florini
- reforma administrativă (1751-1753) - conduce la o creştere a cunatumului contribuţiei celor
două dări (avere şi capitaţie) + adaugă taxa duminicală=30 creiţari/supus - diferenţiată în funcţie
de şes, deal, munte + tabele foarte clare ale contribuabililor

- 1769 - contele Clari=guvernatorul - reformă fiscală:

 cele trei categorii: câmpie, deal, munte
 capitaţia e modificată
 taxa duminicală şi cea pe pământuri - înlocuite de impozitul funciar
- meseriile erau impozitate diferenţiat; există 6 categorii de meseriaşi: plăteau între 5-50 de florini
- sistem CADASTRAL=foarte clară evaluare a terenurilor; încep să apară cărţile funciare
- IH - una din pârghiile esenţiale ale politicii lor în Transilvania: impunerea nobilimii la taxă (esp
impozit funciar) DAR se confruntă cu o rezistenţă incredibilă a acestora
 1760 - Iosif II era co-regent: prima încercare de a taxa nobilimea, pe pământurile nobiliare
- datorită acestor măsuri fiscale, IH scot din Transilvania tot mai mulţi bani
 1691 - Diploma Leopoldină prevedea 50.000 taleri pe timp de pace, 400.000 florini renani
pe timp de război DAR
 1690 - 800.000 florini renani
 1692 - 900.000 florini renani
 1694 - 800.000 florini renani
 1695/6-1700 - aprox 900.000 florini renani !!!!!!!!!!!2X faţă de D.Leopoldină!!!!!!!

- 1754: instituirea primului sistem modern de fiscalitate: comisie în frunte cu Gabriel Bethlen ce
era cancelarul Curţii
 localităţile sunt împărţite în trei clase, în funcţie de calizatea pământului şi distanţa faţă de
pieţele de desfacere pentru produse agricole, dar şi în funcţie de numărul de vite/gospodărie
(1) clasă: Braşov, Sibiu

23
 24

(2) clasă: Mediaş, Cluj, Bistriţa, Târgul Mureş, Turda, Sighişoara, Alba Iulia, Gherla, Făgăraşi,
Slatina
(3) clasă: Aiud, Reghin, Deva, Dej, Odorhei, Sebeş
fiecare era împărţită apoi în patru zone, după gradul de rodnicie al pământului

- IH - în aprox 100 de ani au încercat să îi oblige pe românii din Transilvania să reducă numărul
de sărbători
 1700-1783: scade nr de sărbători pt ortodocşi (52 duminici+32 zile) şi greco-catolici (52
duminici+16 zile)
- capitaţia era diferită în funcţie de condiţia juridică şi de avere
 iobag - 2 florini
 jeleri - 3 florini
 ţărani liberi - 4 florini
 în general: taxele de pe pământul săsesc - mai mari; iar pământul saşilor plătea o sumă totală
mai mare
 nobilii - cu 1 singură sesie şi ţăranii liberi - 2 florini şi 40 creiţari
- există scutiţi de dări
 preoţii religilor recepte şi porţile canonice (pământurile date ca să se întreţină)
 nobilii - dar nu erau scutiţi de impozit funciar

Avantaje - plusuri ale sistemului

 pornea de la unitatea productivă (eg: nr de vite) pentru a construi suma totală
 nevoia unei rectificări periodice în funcţie de situaţia de pe teren
 pentru perfecţionarea sistemului - o comisie - propunere a generalului Bucow, care în 1762
simplifică sistemul: nu există diferenţă între locuitorii de pe pământ regesc şi cei din
comitate, secuime
- deoarece capetele de vite au devenit elemente de impozitare, oamenii le-au vândut pentru a plăti
mai puţin + anumite pământuri au rămas necultivate (pt că nu exista impozit) - aşadar, Bucow
impune un impozit standard: pt pământ cultivat sau nu
- capitaţia: orăşenii - 6 florini, ţăranii liberi - 4 florini, jelerii - 3 florini, iobagii - 2 florini,
vagabonzii - 1 florin

- 1769: guvernatorul O'Donnel primeşte din partea Curţii ordinul de a evalua posibilitatea
impozitării nobililor, ia Samuil Bruckenthal avansează un proiect în acest sens
 sunt impozitate toate pământurile
 dacă aveai un venit de un florin, plăteai 6% - 6 creiţari

Consecinţele:
- sistem de impozitare modern: venituri tot mai mari
eg: 1763 - Transilvania - 1 milion 225.634 florini 16,5 creiţari
1794 - Transilvania - 1,440,050 florini 16 creiţari
- instituţiile care administrau strângerea impozitului
 Comisariatul suprem provinicial
 Exactoratul provincial
ambele, subordonate Guberniului Transilvaniei pt a asigura:
 decontare la timp a sumelor colectate
 vs abuzurile funcţionarilor fiscali

- Iosif II are ca prioritate: să impoziteze şi nobilii, dar încercare zadarnică datorită împotrivirii
încrâncenate a acestora

24
 25

 reacţia puternică a stărilor - eg: Dieta din Cluj - 1790-1791 - reacţie foarte dură: propune
scutirea de impozite, chiar a micii nobilimii; motiv: apără ţara
 dieta din 1792 - chiar o comisie, pentru un nou sistem de impozitare - sub conducerea lui
Al.Bethlen; cer revenire la cuantumul datoriilor conform Diplomei leopoldine; propunerile
vor fi sancţionate doar în 1848
- fiscalitatea este puternic resimţită la nivelul contribuabililor
 călător britanic - 1702, taxe grele - 4X mai mari decât cele din vremea stăpânirii IO
- rezultatele acestor eforturi:
 conscrieri mai exacte ale contribuabililor (de la aprox 83.000 în 1713 - se ajunge la aprox
310.000 în 1795)
 contribuţiile cresc şi ele
- în ciuda creşterii globale a sumei, contribuabilul a plătit în medie cam 4 florini renani aprox
valoarea unei perechi de boi
- fiscalitatea a provocat un sistem insecurizant: fenomen al evaziunii fiscale - fuga
contribuabililor
- abuzuri legate de percepţia impozitelor şi servituţi legate de transportul unor materiale
(reconstrucţia drumurilor, podurilor) - deranjau contribuabilii
- sistemul modern IH de fiscalitate nu a reuşit să impoziteze nobilimea (aprox 5-6% din totalul
populaţiei)
- din 1769 Transilvania aparţine unui sistem fiscal modern - până pe la mijlocul sec XIX; apoi:
lucrurile se schimbă peste tot în IH

CURSUL 5 ISTORIA ROMÂNIEI

- în societate românească are loc un proces foarte complex de reformare
- încercarea de repunere în operă a Vechiului Regim, pe la 1800 provoacă nemulţumiri; existau şi
alte motive de nemulţumire
 prezenţa grecilor şi a elementelor alogene: naşterea unui “sentiment naţional” (în
Transilvania, se va naşte în relaţie cu saşii, secuii, maghiarii)
 fiscalitatea excesivă
 prezenţa principilor fanarioţi – se cere înlocuirea lor cu principi români sau dintr-o dinastie
europeană: contestaţie şi revoltă; catalizatorul: revoluţia franceză – 1789
proiecte de reformare a societăţii
- în ciuda proiectelor de reformă ale unor fanarioţi, nu se ridică la exigenţele noului spirit din
Europa: spiritul critic şi contestaţia se vor exercita mai ales în ceea ce priveşte esenţa regimului
fanariot (speriaţi de perspectiva teoretică a paşalâcului) şi prezenţa grecilor în structurile
politico-administrative
- factorii politici din cele două ţări au considerat venirea lui Nicolae Mavrocordat ca un accident,
ca o soluţie de moment; realizează pe parcurs că au de a face cu un nou regim politic

25
 26

 credeau că regimul nou nu va fi o soluţie de durată, fanariotul – paratrăznet între boierii

pământeni şi IO
 se bazau pe puterile creştine pentru a reveni la domn pământean
- sec XVIII – la nivelul sensibilităţii politice româneşti: dorinţa de a scăpa de turci cu ajutorul
puterilor creştine
 Austria – politică spre Est; ca promotoare a catolicismului: privită cu reticenţă, mai ales cu
experienţa cu Transilvania (greco-catolicii!)
 Polonia – decade
 IŢ – ortodoxă; puternic curent mesianic în mentalitatea românească; ţarii au cultivat acest
rol de eliberator al popoarelor ortodoxe – din raţiuni de politică externă
a existat în sec XVIII şi chiar din sec XVII din partea muntenilor şi moldovenilor – curent de
aşteptare mesianică a unui eliberator (ca de altfel la nivelul întregii Peninsule Balcanice) – Rusia,
prin pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774) şi-a arogat dreptul de apărătoare a ortodocşilor
- levantinii – la nivelul vieţii politice şi ierarhiei Bisericii: nemulţumirea românilor
- s-a născut în societatea românească un sentiment antigrecesc şi antifanariot – ecouri până în
1848
- li se impută grecilor şi străinilor toate relele posibile: noutăţi în domeniul financiar, corup
neamul boieresc, sunt fără scrupule – o nouă sensibilitate naţională
- efectele secundare ale unui proces de identificare şi solidaritate etnică
- se elaborează la nivelul imaginarului o nouă formă de solidaritate: naţiunea românească –
catalizator: grecii şi străinii, prin scoaterea în evidenţă a diferenţelor
- tot discursul naţional vs noii străini: evreii – chestiunea evreiască; problema naturalizării lor; în
Constituţie (1866): condiţionarea calităţii de cetăţean de cea de creştin; în perioada interbelică:
discurs antisemit
- au existat până târziu grupări de boieri români care reveneau cu trupele austriece sau ruseşti
după campanii vs IO, încercând să instaureze un regim naţional
eg:
 în Austria – familia Cantacuzino (Grigore, Radu, Ştefan); Radu Cantacuzino inventează
ordinul Cantacuzin – asemenea unui ordin masonic; Ştefan merge în IŢ, unde devine general
 în IŢ se află şi urmaşii lui Dimitrie Cantacuzino – eg: Antioh, Dimitrie
- experienţa primului fanariot: Nicolae Mavrocordat
 atitudine dură şi intolerantă mai ales împotriva boierilor munteni – unii, refugiu în
Transilvania şi complot cu ajutorul trupelor de la Sibiu şi Braşov
 1715 – războiul austro-turc – IH şi boierii invadează Muntenia; iar Mavrocordat fuge până
în raiaua Giurgiului – panică în oraş: turcii cred că sunt atacaţi de nemţi – alarmă falsă;
domnul se întoarce la Bucureşti şi ia măsuri aspre împotriva boierilor munteni
- în Rusia – urmaşii lui Toma Cantacuzino – care a fugit după îmfrângerea de pe Prut (conducea
trupele trimise de Constantin Brâncoveanu)
- acţiuni:
 în 1753 Moldova vs Constantin Racoviţă, iar ŢR vs Matei Ghica (fraţii Ştefan şi Barbu
Văcărescu au condus mişcarea – scop: restaurarea domniilor pământene, DAR vor fi prinşi
şi exilaţi în insulele greceşti; Barbu Văcărescu este tata lui Ienăchiţă Văcărescu)
 1758-1759 – vs Ioan Callimachi, în Moldova
 1767 vs Grigore Callimachi în Moldova
- războiul ruso-turc: 1764-1774 – aduce un boier pământean în ŢR, dar nu se va putea menţine
 Constantin Ipsilanti este nevoit să facă faţă unei conspiraţii conduse de boierul Cândescu –
ŢR
 Moldova – conspiraţie vs Grigore Ghica III
- reformarea instituţiilor statului – în relaţie cu lojile masonice; 1774-1775 (accente violente):
populaţia oraşului Iaşi în frunte cu mitropolitul asediază palatul domnesc

26
 27

- apoi, boieri moldoveni fug la Hotin: contribuie la căderea şi moartea violentă a lui Grigore
Ghica III
- acţiune împotriva lui Moruzzi, DAR Manolache Bogdan şi Cuza sunt prinşi şi decapitaţi
- agitaţii: 1810, 1811 în ŢR, în timpul lui Ioan Gh.Caragea; 1818, 1819 – în Moldova, împotriva
lui Scarlat Callimachi, datorită carantinei impuse de acesta într-un cartier
- zeci de proiecte de memorii care urmăresc să reformeze principatele, cu sprijinul marilor puteri
europene
 după 1774, Kuciuk-Kainargi – proiecte de reorganizare politică în relaţie cu evoluţiile
politicii externe şi interesul Marilor Puteri – “chestiunea orientală” – zeci de memorii către
împăratul IH, ţarul IŢ, Napoleon, sultanul IO
- alte iniţiative ale modernizării statului
 economic – raţionalizarea fiscalităţii
 reformarea instituţiilor
 statutul internaţional al Principatelor
 forma de guvernământ
scop: recâştigarea independenţei şi în paralel abolirea regimului fanariot
- preocupare pentru agricultură, manufacturi, finanţe, instituţiile guvernamentale (ideea prinţului
străin, la 1774)
- în aceste memorii, sunt puse toate problemele modernităţii şi modernizării societăţii româneşti;
momentul forte: începutul deceniului 3, sec XIX – în directă legătură cu exploziile revoluţionare
din SE Europei, ca urmare a revoluţiei franceze – sârbii, grecii, românii pentru emancipare
naţională (! Revoluţia lui Tudor – 1821-1822)

- revoluţia de la 1821 a început ca o mişcare anti otomană în contextul general al revoluţiilor

balcanice, în legătură cu Eteria grecească şi creştinii din Balcani, împotriva IO, sprijiniţi de IŢ
- Eteria era o societate secretă de tip “carbonar”, înfiinţată la Odessa în 1814: cuprindea o bună
parte din “patrioţii” greci din Diaspora; a inclus şi reprezentanţii altor popoare balcanice, pentru
a le mobiliza în lupta vs IO
 obiective confuze: oscilare între un proiect himeric al restaurării IB, cu ţarul rus – până la
realizarea unui stat grecesc independent
 conducătorii Eteriei au lăsat să se înţeleagă de la început că proiectul era sprijinit de Rusia;
Alexandru I era prezentat ca fondatorul Eteriei
- existau centre şi în România: Bucureşti, Iaşi, Galaţi; membrii: mai ales greci, dar şi boieri
români; plan: răscoală în Ţările Române pe post de diversiune – înfruntarea decisivă urma să
aibă loc în Pelopones şi Grecia Continentală
- 1820, toamna: Iordachie Olimpiotul – comandantul gărzilor din ŢR şi Farmache Sava au luat
legătura cu Tudor Vladimirescu; l-au iniţiat în problemele Eteriei, eteriştii – toamna, întâlnire la
Ismail, în S Basarabiei – plan: revoltă generală a Balcanilor, nu estimau o intervenţie în
Principate, decât dacă IO ar trece Dunărea; Ipsilanti urma să treacă în Grecia continentală,
pentru pregătirea revoltei
- planul de la Ismail va fi modificat: începerea războiului de independenţă în Principate, pentru
că: numeroşi greci şi mai multe şanse de succes pentru a permite intervenţia IŢ - grecii sperau
că ar fi putut duce la pace şi la independenţa lor
- se spera şi în simpatia, solidaritatea claselor româneşti DAR românii sunt foarte duri cu grecii
- o bună parte din administraţia Principatelor (eg: domnul Moldovei, Mihail Şuţu) erau susţinători
ai Eteriei sau chiar membrii ai ei
- pătrund în Moldova – ar fi permis intervenţia IŢ, iar o răscoală în Principate ar fi permis
încetinirea înaintării spre Pelopones a IO
DAR Eteria nu a evaluat corect situaţia
 românii doreau emanciparea de sub IO, dar nu exista simpatie pentru greci – odioşi ca
domni şi administraţie
 concurenţa grecilor: boierii români doreau eliminarea lor DAR frică de dezordine, anarhie

27
 28

- ca şi în Serbia şi în mediile româneşti există preocupări pentru revolte şi calea armelor – calea
aleasă mai ales de păturile mijlocii, dinamice (dovada: Tudor Vladimirescu)
- după moartea domnitorului Al.Şuţu – Comitet de Oblăduire (în frunte cu trei mari boieri) – 27
ianuarie 1821 – Tudor Vladimirescu – înţelegere cu aceşti trei boieri, ce îl deleagă comandant al
poporului în arme
- Declaraţia de la Padeş/Tismana – chemare la ame, manifest de ridicare la luptă, dreptul la
rezistenţă faţă de opresiune (asemenea Revoluţiei franceze)
 în paralel, Tudor trimite sultanului Arzul – denunţă proasta guvernare a ţării, imputând-o
fanarioţilor
- cele două documente se contrazic în mai multe puncte, dar ambele erau vs fanarioţi, deci
implicit vs IO
- în urma Proclamaţiei – aprox 8000 ţărani participă la Adunarea Norodului, ce debordează în
jafuri şi violenţe, scăpând de sub controlul lui Tudor – depăşesc intenţiile iniţiale (distincţia
făcută de Tudor la nivelul boierilor nu e înţeleasă de ţărani); aprox 2000 arnăuţi
- 6 martie – Ipsilanti trece Prutul; ajunge la Iaşi, preia controlul administraţiei Moldovei şi dă o
Declaraţie către populaţie – începe războiul vs IO, garantează pacea şi securitatea – lasă să se
înţeleagă că are în spaţe pe ţarul rus
- 8 martie, Ipsilanti şi domnul Mihail Şuţu trimit ţarului ce se afla la Ljubljana (Congres al Sfintei
Alianţe) o scrisoare prin care îi cer ajutorul; se spera într-o intervenţie a IŢ
- Ipsilanti a stricat astfel planurile diplomaţiei ruseşti: dezavuarea acţiunii lui Ipsilanti şi cere
consulilor ruşi din Principate să dezavueze mişcarea lui Tudor Vladimirescu
 trimite sultanului o adresă prin care îl acuză pe Şuţu de trădare; marea boierime fuge în
Bucovina; Moldova – anarhie
- în Oltenia, Tudor se îndreaptă spre Bucureşti; 18 martie, la Slatina – o nouă proclamaţie: afirmă
independenţa Ţărilor Româneşti şi încredere în trupele ruseşti
- 25 martie, în apropiere de Bucureşti: boierii fug la Giurgiu şi Braşov, Sibiu
- Tudor, înţelegere cu boierii asupra unor obiective minimale: boierii să recunoască legalitatea
mişcării lui Tudor şi să ceară abolirea regimului fanariot
- documentul esenţial pentru înţelegerea obiectivelor: Cererile Norodului Românesc – combinaţie
de program politic, proiect de Constituţie; făcut public în aprilie 1821
 ca o ironie a sorţii, acest document nu cere explicit alungarea fanarioţilor de pe tron, ci doar
ca fanarioţii să fie însoţiţi doar de câţiva greci şi să jure pe o Chartă de drepturi + să existe o
armată naţională
- relaţiile Eteriei cu Tudor sunt tot mai tensionate; Eteria controlează NE Munteniei, iar Tudor SV
ŢR
 problema comună a lui Ipsilanti şi Tudor: invazia IO; Tudor scrie iar la Poartă pentru a
justifica mişcarea; neagă legătura cu Eteria, dar în mai IO obţine din partea IŢ dreptul de a
restabili ordinea în Principate
- IO intră în ţară la 25 mai, iar Tudor fuge spre Oltenia; la 19 iunie, Eteria e înfrântă de IO:
Ipsilanti se retrage pe Valea Oltului; alţi eterişti sunt înfrânţi în Moldova
- Principatele au fost ocupate de IO până în 1822: perioadă foarte dură – cronică publicată a unui
bucureştean
 măsuri aspre de persecuţie şi violenţe împotriva grecilor
 consecinţă imediată şi indirectă: domnii fanarioţi sunt înlăturaţi; domni pământeni – victorie
a interesului naţional şi patriotic
- confuză la început, cu obiective şi strategii nu foarte clare, mişcarea lui Tudor este importantă
prin consecinţele sale, chiar şi cele ce nu au fost scontate

1822-1834: domniile pământene şi ocupaţia rusească

- 1822 – restaurarea domniilor pământene: progres în dezvoltarea statului; schimbare de regim
politic: înlocuirea regimului fanariot; transformarea sistemului politic românesc începând cu
instituţia centrală – devine naţională

28
 29

- sec XIX: concepţia organicistă – dacă te-ai născut pe sol român eşti român
- chiar dacă structura organizării de stat menţine vechile instituţii, restauraţia domniilor
pământene are o valoare simbolică; înseamnă restaurarea vechilor libertăţi, ce existau înainte de
fanarioţi – a încurajat manifestările de solidaritate naţională în jurul domniei ce era exponenta
intereselor naţiunii
- Grigore Ghica (1822-1828) – Muntenia
 domnie zbuciumată, debutează în atmosfera marcată de opoziţia marii boierimi rusofile şi
moştenire financiară dezastruoasă a regimului fanariot
 politică în favoarea claselor – limitare a obligaţiilor contribuabililor, impune categoriile
privilegiate la impozite suplimentare
 după 1823, puternică opoziţie – mai ales oltenii, veleităţi autonomiste
 în sensul unui program naţional: la 1823 transferă administrarea mănăstirilor închinate către
pământeni
 tensiunile sociale cresc datorită opoziţiei boierimii: mişcări contestatare – eg: 1826 –
condusă de Simion Mehedinţeanul şi Ghiţă Cuţiu
 convoacă un soi de comitet boieresc pentru reforme
 înfiinţează o societate literară pentru dezvoltarea învăţământului, presei, teatrului – condusă
de Constantin Golescu, Grigore Cantacuzino
 creşte numărul celor ce au studiat în Occident (Italia, Germania); primele doctorate în ştiinţă
obţinute în Occident
 în urma presiunii IŢ, la 1827, mănăstirile închinate date din nou în administraţia călugărilor
de la locurile sfinte
- în Moldova, Ioniţă Sandu Sturdza (domnie dificilă)
 conflict cu marea boierime conservatoare, condusă de Mihail Sturdza
 asaltat şi de pretenţiile boierimii mici şi mijlocii; doresc statut egal cu marii boieri –
ciocoime; propun la 13 IX 1822 – “constituţia cărvunarilor” – cer domnului să obţină de la
IO un firman de confirmare; ciocoimea îi numeşte “cărvunari”/complotişti – reacţie de
respingere, chiar numele de Constituţie fiind considerat ca atingând autoritatea domniei
 programul fiscal: dări pentru mitropolie şi episcopii; prima adunare obştească – revendică de
la IO instituirea unei armate naţionale, legi în limba română; e cere domnie ereditară pentru
a întări principiul dinastic; trecerea mănăstirilor închinate ca în ŢR până în 1827
- perioada 1822-1829 – etapă importantă în procesul de europenizare a chestiunii româneşti
 principiul intervenţiei – stabilit în Congresele Sfintei Alianţe – după 1821, IH şi GB:
intervenţie comună europeană în loc de intervenţia unilaterală a IŢ – pentru a păstra
echilibrul zonei şi al Europei
 IŢ abandonează politica anexării, în favoarea creşterii influenţei în zonă şi impunerii unui
protectorat asupra principatelor dunărene
 7 octombrie 1826 – Convenţia de la Akkerman – reflectă schimbările: Ţările Române nu
mai apar ca parte integrantă a IO, ci sunt menţionate într-un act reprezentativ; tot acum: în
legătură cu regimul politic intern – domni dintre boierii pământeni numiţi de Adunarea
Generală a Divenului pe 7 ani, iar IO doar confirma; domnii nu puteau fi înlăturaţi decât în
caz de delict constatat de IO şi IŢ deodată, se garanta libertatea comerţului, se cerea
elaborarea unor regulamente generale pentr reformarea administraţiei
- războiul ruso-turc – pacea de la Adrianopol (1829)
 moment important în europenizarea Ţărilor Române – act adiţional privitor la Principate:
individualizarea pe plan internaţional
 oficial, protectoratul rus asupra Principatelor; garanta autonomia lor în raport cu IO şi
garanta administraţie naţională şi principi aleşi dintre români; garanţie pe thalwegul Dunării
 IO restituie Principatelor Brăila, Giurgiu (raialele)
 Ţările Române puteau institui la Dunăre cordoane sanitare
 constituirea unui corp înarmat, pentru ordine internă

29
 30

 libertatea comerţului, a navigaţiei pe Dunăre – Comisie a Dunării la Galaţi

- până la plata despăgubirilor de război de către IO către IŢ: ocupaţie – 1829-1834 a Principatelor
de ruşi

- regimul ocupaţiei a avut un rol important

 în loc de domni: un preşedinte al celor două Divanuri – sediul la Iaşi; şi un vice-preşedinte
la Bucureşt; principala atribuţie: aprovizionarea armatelor de ocupaţie şi menţinerea ordinii
1. contele Pahlen – a guvernat ca preşedinte din aprilie 1828-ianuarie 1829
 mai ales măsuri sanitare împotriva ciumei
 organizarea guvernării: Divan unic divizat în trei – executiv, judecătoresc, adunare
reprezentativă (Adunarea Obştească – organ administrativ suprem şi curte de apel); început
timid de separare a puterilor
2. generalul Jertuchin (?) – feb-oct 1829
 comisiile din câte patru boieri – scop: redactarea Regulamentelor Organice
3. generalul Pavel Kiseleff
 organizare a Bucureştiului
 organizează carantine şi servicii sanitare – a înfiinţat spitale
 primele lucrări statistice – populaţie, localităţi
 Divanuri speciale de apel
 primul buget şcolar
 guldenul olandez – unitatea monetară convenţională
 o parte din veniturile mănăstirilor închinate – să revină Principatelor
 primele batalioane ale mănăstirii naţionale
- 1830 – Regulamentele Organice sau proiectele sunt încheiate: Comisia de Revizie de la St
Petersburg intră în acţiune
- 1831 – supuse aprobării unor Adunări extraordinare de revizie
 ŢR – merge rapid; 1831
 Moldova – durează mai mult; marii boieri vs abolirea unor privilegii; 1832

- Regulamentele Organice – asemenea unor Constituţii

 progres în instituţionalizarea separării puterilor în stat
 puterea executivă: domnitorul ales de boieri, reprezentanţii oraşelor şi judeţelor
 puterea legislativă: domnul, reprezentanţii boierilor, judeţelor; iniţiativa legislativă,
sancţiona legile, adunarea vota legile
adunarea vota bugetul şi impozitele
 justiţia: domnul întărea hotărârile instanţelor, drept de graţiere şi de micşorare a pedepselor
 miniştrii erau responsabili în faţa domnului
Regulamentele Organice au creat departamentele/ministere: exista un ministru de interne,
finanţe, secretar al statului – nucleul conducerii; total: 6 departamente + justiţie, cultele, şeful
miliţiei
- ŢR – judeţe conduse de ocârmuitori şi împărţite în plăşi; Moldova – ţinuturi conduse de
ispravnici şi împărţite în ocoale
 Consiliul orăşenesc – 5 persoane alese de populaţia urbană cu un anume venit (Iaşi,
Bucureşti); poliţia oraşului: condusă de marele aga; Bucureştiul împărţit în 5 culori, iar
Iaşiul în 4 cvartale – sistematizarea capitalelor; canalizare, iluminat cu petrol, pavare
- separarea justiţiei de administraţie; ierarhie: tribunale de prima instanţă, tribunale judeţene şi
tribunalele de la Bucureşti, Iaşi; existau şi tribunale comerciale; instanţa supremă: marele divan
- Procuratura – procurori, judecători, avocaţi
- s-au desfiinţat haznele, mutilarea, confiscarea averii; se introduc garanţii privind libertatea
persoanei şi a domiciliului; reorganizarea penitenciarelor
- în materie fiscală

30
 31

 sistem de impozitare: dare personală (majoritatea populaţiei) şi patenta (negustorii,

meseriaşii)
 dispar vămile interne şi scutiţii de plata dărilor
 scutiţi de impozite: puţini boieri, clerul, militarii
 instituţia modernă a Bugetului de Stat

CURS 6
Regulamentele Organice
- impozitele sunt reduse la două: darea personală/capitaţia (majoritatea cetăţenilor) + patenta
(negustorii şi meseriaşii)
- desfiinţate: vămile interne şi cadourile primite de dregători
- totuşi, se păstrează o excepţie: marea boierime şi neamurile + clerul + militarii - vor fi scutiţi de
impozite
- pentru prima oară: BUGETUL - relaţie rezonabilă între cât se adună şi cât se cheltuie

- organizarea sanitară: un comitet al sănătăţii publice

- organizarea învăţământului: şcolile primare, institute de fete, colegii pentru băieţi
- măsuri de dezvoltare economică: exploatarea minelor şi ocnelor, încurajarea manufacturilor,
libertatea comerţului, curs unic al monedelor ce circulă în cele două ţări
- se validează dreptul ca moldovenii să aibă proprietăţi în Ţara Românească şi invers
- statuează proprietatea funciară: 1/3 din moşie revine proprietarului cu titlul de proprietate
deplină, iar 2/3 rămâne ţăranilor

- Tratatul de la Adrianopol şi Regulamentele Organice au accelerat procesul de modernizare a

Ţărilor Române
 sintetizează o parte din cererile clasei politice româneşti DAR sunt elaborate la
St.Petersburg
 limitarea suzeranităţii IO
 cadru mai larg de organizare a instituţiilor politice şi administrative
 creşte influenţa IŢ: sistem legal de intervenţie; IŢ - arbitru între domn şi Adunarea
Obştească
- Regulamentele Organice reprezintă o fază nouă, care instaurează un regim mai degrabă
aristocratic, în care boierimea deţine o bună parte din pârghiile puterii;
 acte cu valoare constituţională
 să le comparăm cu contextul; doar Belgia avea din 1830 o constituţie - Austria de exemplu
era un imperiu
 reprezintă un fel de experiment al Rusiei
 fortifică etatismul (rolul statului şi al instituţiilor sale)

Domniile regulamentare
- progres al civilizaţiei, ideilor culturii

31
 32

- creştere naturală - evoluţie per total a Europei + consecinţă a prevederilor R.O.

- preluare a modelelor europene
Mihail Sturdza (1834-1849) - Moldova
- opinii foarte diferite despre personalitatea sa: unii îl consideră un om de o cultură deosebită,
instruit, la curent cu cultura, economia, politica, diplomat abil, gospodar eficient, DAR alţii îl
acuză că ar fi fost orgolios, ambiţios fără limită, lacom, autoritar
- între 1821-1830 se afirmă pe poziţii conservatoare în viaţa politică românească; lider al marii
boierimi rusofile; vs spiritul revoluţionar
- concepţia politică: ordine, stabilitate politică, echilibru social
- partizan al unui absolutism luminat; concepţia evoluţionistă, progres lent, gradual; doreşte
reforme controlate de sus
- în plan social şi politic este influenţat de gândirea conservatoare şi de Pavel Kiselef, iar în plan
economic, influenţa economistului Nicolae Şuţu - liberschimbismul
- legislaţia promovată reflectă tendinţa reformatoare şi modernizatoare
- mai ales domeniul justiţiei şi legislaţiei sunt reformate
 în justiţie: instanţe specializate, eliminarea ingerinţelor administraţiei, simplificarea
procedurii
 traduce codul de legi în română şi traduce codul penal francez
- lege din 1835: administrarea averilor mănăstirilor închinate
- 1844: lege pentru administrarea averilor Bisericilor - sub controlul statului averile mănăstirilor,
episcopiilor, mitropoliei
- consulatele străine: limitarea lor
- legea rangurilor: asimilează rangurile boiereşti cu cele civile; astfel, va accelera dezagregarea
boierimii tradiţionale şi va creşte sensibil numărul boierilor; boierimea se transformă într-o clasă
de întreprinzători capitalişti
- ameliorarea drumurilor
- organizarea serviciilor de sănătate publică
- dezvoltarea învăţământului
 Academia Mihăileană - reorganizată după modelul occidental; dezavantaj: limba franceză în
loc de limba română; folosită ca un soi de pepinieră pentru responsabilii din administraţia
publică superioară (condiţie: învăţământul superior)
- miliţia naţională se transformă în armată
- organizarea municipală în oraşe; sistematizare şi modernizare edilitară
 servicii publice de poliţie şi pompieri
 salubrizare şi canalizare
 sistem modern de poştă
 un fel de poliţie rutieră
- pe plan social: măsuri pro ţărănime, încercând să o facă solvabilă; lege ce reglementa raporturile
proprietari-ţărani; ianuarie şi februarie 1848 - două legi: domnul dezrobeşte robii ţigani ai
clerului şi statului
- adversar al revoluţionalismului; a reprimat conspiratorii, tinerii liberali etc
 regim de cenzură foarte sever: controla presa, exprimarea publică; sec XIX - idee: e mai
bine să nu laşi anumite idei să circule public
- în relaţiile internaţionale: politică de echilibru între IO şi IŢ, pentru a nu pune în dificultate
interesele ţării; prosperitatea Moldovei în timpul lui Mihail Sturdza; 1849: lasă în vistieria
publică două milioane piaştri şi nici o datorie publică

ŢR - pe baza Regulamentelor Organice: doi prinţi

1. Alexandru Ghica (1834-1842) este numit şi nu ales, cum ar fi trebui; colaborator al lui Pavel
Kiselef
- iniţial: opoziţia unor mari boieri (eg: Câmpineanu) ce se doreau ei aleşi ca domn
- slab în guvernare, nediplomat

32
 33

- problema financiară moştenită este agravată şi prin datorii; de aceea va trebui să crească
capitaţia cu 30%
- împotriva lui se constituie o opoziţie puternică, formată din
 Adunarea Obştească - în jurul lui Ion Câmpineanu - amplă mişcare împotriva regimului
reglementar şi amestecului Rusiei
 Saloane - conspirativitate, societăţi secrete; 1840 - mişcarea revoluţionară (mai ales tineri cu
vederi liberale - eg: N.Bălcescu; înfrântă) - 1841, în ŢR, mai ales în zona Dunării, mişcări
anti-otomane - slăbeşte poziţia domnului ce va fi demis în toamna lui 1842, în urma unei
anchete realizate de IO şi IŢ
 în stradă
2. Gheorghe Bibescu (1842-1848)
- se afirmă ca om politic în perioada reglementară; funcţia: secretar de stat
- unul din liderii opoziţiei împotriva lui Alexandru Ghica
- prima parte a domniei, relaţii cordiale cu Mihail Sturdza şi Adunarea Obştească a ŢR - trece o
serie de legi importante (eg: 1843 - limitarea prestaţiei ţăranilor pentru lucrul şoselelor)
- în 1844, Adunarea Obştească respinge propunerile sale: criză
- abil şi suplu, neutralizează opoziţia marii boierimi
- februarie 1844: domnul limitează printr-un soi de decret atribuţiile corpului legislativ; va
guverna el prin decrete-legi: avea aprobarea IO şi IŢ
- concepţie reformistă: modificarea justiţiei, lucrări edilitare, reforma penitenciarelor
- încearcă să rezolve chestiunea mănăstirilor închinate DAR eşec, din cauza opoziţiei IŢ
- după 1846, o nouă adunare aleasă, care îi e favorabilă; legi votate astfel:
 legea clerului: controlul statului asupra veniturilor ecleziastice
 dezrobirea ţăranilor
 naturalizarea străinilor
 reorganizarea învăţământului
- domnia sa - mai mare echilibru politic, între IO şi IŢ
- abdică în 1848 şi fuge la Braşov

Contestarea regimului organic şi proiecte mai radicale

- ideile de reforme moderne aparţin clasei boiereşti şi clasei mijlocii
- se depăşeşte exclusivismul marii boierimi; se afirmă clasa mijloacie - eg: Constituţia
Cărvunarilor, Moldova, 1822 - declaraţie de principii şi înlănţuire sistematică de măsuri care
privesc organizarea statului
 democratismul este doar ideologic, teoretic; invocă articole din Declaraţia Drepturilor
Omului şi Cetăţeanului, fără a încerca să le aplice
 invocate: domnia legii, limitarea drepturilor domnului, libertatea individuală, a presei;
garantează dreptul de proprietate; un sfat obştesc - organ reprezentativ, cu largi atribuţii:
legi, impozite, îndrumarea economică, organizarea învăţământului, alegere mitropolit şi
episcopi, numire în administraţie
 reglementa calitatea de cetăţean al Moldovei
- proiectul din 1822: iniţial petiţie adresată IO în numele noii boierimi; inaugurează tradiţia
constituţională în Principatele Române

- ŢR - reorganizarea socială şi statală este văzută în matricea naţionalităţii

 lozinca unităţii naţionale; o doctrină, o tendinţă politică
 invocarea Patriei: pentru a polariza toate energiile şi aduna toţi cetăţenii
concepţiile de patrie, naţiune sunt întemeiate pe principiile Iluministe; reclama instaurarea
principiilor liberale la baza organizării politico-statale

- nevoia modernizării regimului politic

33
 34

 preferată: monarhia constituţională

 ideea prinţului străin
- existau şi gânditori ce militau pentru o republică, dar erau f puţini
- dreptul la proprietate şi garantarea ei în sensul proprietăţii moderne
- scrierile politice definesc libertatea persoanei, domiciliului, asocierii, religioasă, egalitatea în
faţa legii

Romantismul este un curent literar şi ideologic

- militantism activ, care angajează toate straturile societăţii; cu opţiuni diferite: de la reformism la
revoluţie - aceste foarte multe opţiuni reflectă ezitările epocii între legalism şi insurgenţă
- mişcările politice naţionale, mai ales după 1830 (şi ca un ecou al revoluţiei europene din acest
an)
- o nouă generaţie în viaţa politică; formată în şcolile europene, sensibilă la valorile democratice,
sincronizare şi cooperare cu mişcările europene
- factorul politic: mai ales mişcări politice - enunţau problematica şi programul revoluţiei de la
1848
- pregătesc spiritul public pentru revoluţie

1. mişcarea lui Câmpineanu este un exemplu tipic

- liderul opoziţiei din Adunarea Obştească a Ţării Româneşti
- forma de luptă: mişcarea legală DAR apelează şi la soluţia conspirativă şi calea diplomatică
- în relaţie cu emigraţia poloneză (foarte activă) şi puterile occidentale (Franţa, GB) - trimişi
emisari pentru sprijin
- cadrul favorabil al întrunirilor societăţii Filarmonica - înfiinţată în 1833 de Câmpineanu şi IH
Rădulescu; scop cultural, dar masca o lojă masonică - contribuţia lui Tavernnier - doctor francez
- plan: insurecţie comună româno-poloneză - prinţul Adam Czartoryski - cartier general la Paris
- ce dorea mişcarea:
 eliminarea protectoratului rus
 răscumpărarea tributului otoman
 asigurarea puterii suverane
 principe ereditar
 înlăturarea ingerenţelor străine în administraţia internă a ţării
 unirea românilor sub acelaşi sceptru
 bunăstarea tuturor claselor sociale
- insurecţie comună: româno-sârbă
- pragmatic: cere guvernelor de la Constantinopol, Paris, Londra să îl înlocuiască pe domnul
actual
- documentele:
 Actul de Unire şi Independenţă
 Proiect de Constituţie - gamă largă de drepturi civile şi politice ce aparţin liberalismului
reflectă o viziune reformistă, specifică acţiunilor legale
- Ion Câmpineanu prinţe ereditar + insurecţia - nu au întrunit adeziunea tuturor participanţilor
- Câmpineanu propune atunci o altă formulă: Mihail Sturdza ca domn al celor două principate
unite
- eşec: lipsa de susţine a Marilor Puteri
- moment important în seria mişcărilor ce pregătesc 1848
 dezideratele societăţii româneşti - mai ales cele cu caracter constituţional
 mijloacele pe care le foloseşte
- reprezintă ultima manifestare a generaţiei iluministe din mişcarea naţională DAR deja au aderat
şi reprezentanţi ai tinerei generaţii

34
 35

- 1838-începutul lui 1839 - Conjuraţia confederativă a lui Leonte Radu

 Moldova, mai mult de 70 boieri; vs Mihail Sturdza, pentru îndreptarea ţării, înlăturarea
Regulamentelor Organice, domnie ereditară
 acuza modul în care se organizau alegerile pentru Adunarea Obştească, modul în care se
vindeau slujbele, abuzurile marii boierimi, distribuţia veniturilor mănăstirilor unor
particulari
 nemulţumirea boierimii mici şi mijlocii că nu are acces la funcţii publice
 propune înlăturarea protectoratului IŢ cu garanţia colectivă a Marilor Puteri (mai ales GB,
Franţa, Austria, Prusia) + organizarea unei confederaţii: Moldova, ŢR, Serbia – “cordon
sanitar” pentru Europa vs IO, IŢ
 domnul să fie pământean sau străin, ales de toate categoriile locuitorilor
 între boieri să nu existe deosebiri, doar egalitate
 puterea executivă: domn, Senat – 12 membri – control al puterii
 puterea legislativă: adunarea obştească – 32 membri, aleşi de toată boierimea
 universitate la Iaşi, şcoli elementare în ţinuturi, monedă naţională, dezrobirea ţiganilor,
libertatea tiparului
 reflectă un punct de vedere aristocratic şi ilustrează platforma de pe care se integrează
boierimea în mişcarea naţională şi ponderea mare pe care o joacă în Moldova boierimea; în
Moldova, sec XIX – mai ales spirit conservator, nu revoluţionar

- politica de conspiraţie şi complot: logi masonice, organizaţii subversive sau modelul carboneriei
italiene
- soluţia revoluţiei; noua generaţie: tactici de tip conjuraţie sau insurecţii ale membrilor
societăţilor secrete
- în ŢR – campioana acestor societăţi secrete – 3 societăţi secrete după modelul francmasoneriei,
mascate de societăţi culturale:
 societatea doctorului Tavernnier – societatea Filarmonica; mişcarea lui I.Câmpineanu
 francezul Vaillant – societate condusă de Mitică Filipescu; a pregătit mişcarea din 1840
 Frăţia – din 1843; a pregătit momentul 1848
- tranzacţia complot-revoluţie se face prin mişcarea din 1840=opera unei noi generaţii; prima care
asumă şi dezvoltă ideea revoluţiei într-un cadru social mai larg
- iniţial: societate secretă; program şi planuri: prin deschidere mai largă spre popor, reevaluând
rolul său în societate
- mişcarea de la 1840 se revendică în linie dreaptă de la mişcarea lui Tudor Vladimirescu; preia
modelul său de insurecţie; preconizează realizarea programului de pe platforma solidarităţii şi
unităţii naţionale – implica în strategia generală Transilvania, Moldova, existând un sistem
complicat de legături
- per ansamblu, 1840 anticipează cel puţin în intenţii revoluţia de la 1848, dar la o scară mai
redusă
- programul: toate compartimentele societăţii
 emancipare şi împroprietărirea ţăranilor
 conducere democratică
- exista un proiect de constituţie; forma de guvernare: republica – reprezentare reală, regim de
drepturi şi libertăţi democratice, legislaţia corespunzătoare, armată revoluţionară
- rol important în toate aceste proiecte revoluţionare, mai ales tinerii aflaţi la studii sau în exil;
unii dintre ei erau membrii ai unor loje masonice franceze
- Societatea studenţilor români de la Paris
 includea o mare parte a protagoniştilor revoluţiei de la 1848 din Moldova, ŢR; legătura în
Transilvania
 a sintetizat şi enunţat obiectivele revoluţiei de la 1848
 primăvara lui 1848: plan al revoluţiei în ambele principate

35
 36

- concluzie: ezitarea între reformă şi revoluţie

 1830-1848 – criză de conştiinţă; soluţia revoluţiei, fără însă a abandona complet mişcarea
legalistă
 înainte de 1848, mişcările: calea memoriilor, petiţiilor, opoziţiilor în Adunări DAR şi
revoluţie + insurecţii
 spiritul public de la noi se sincronizează cu Europa vremii

Ideile politice din prim-planul vieţii politice

- paşoptism=ideologie şi mişcare politică ce acoperă intervalul de după 1821, se cristalizează în
spiritul public după 1830, sfârşeşte ca doctrină şi spirit militant: 1859 – Cuza
- 1821-1859 – paşoptismul s-a definit ca o doctrină eclectică, care suprapune spiritului romantic
dominant o componentă iluministră importantă
- favorabil spiritului reformist şi acţiunilor din cadrul legalismului

- romantismul politic include ideologia liberalismului, conservatorismului, socialismului,

naţionalismului

Liberalismul
- componentă importantă; se afirmă în societatea noastră în prelungirea iluminismului, mai ales a
spiritului critic, pe fondul influenţelor occidentale (mai ales spiritul revoluţiei franceze)
- în provinciile române ce aparţin IH, liberalismul are ca surse teoretice iluminismul politic;
evoluţia de la teoria dreptului natural la democratismul liberal
 modele pentru Transilvania – liberalismul IH, german, maghiar
- în principate, mai ales influenţă franceză; modele ca Jules Michelet, Edgar Quinet
- ideile lui Savigny – jurist german de origine franceză; influenţă mai ales asupra Moldovei şi
Transilvaniei; bazat pe şcoala istorică a dreptului intersectată cu liberalismul; influenţa sa se
poate vedea la Simion Bărnuţiu (Transilvania) şi Mihail Kolgălniceanu (Moldova)
- liberalismul este împotriva oricărei dominaţii ce afectează libertatea individuală şi colectivă
- ideile liberalismului occidental sunt aplicate la noi la 2 nivele:
(1) la nivelul nevoilor restructurării sociale pe plan intern: democraţie şi egalitatea
reprezentanţilor claselor sociale
(2) la nivelul emancipării naţionale; naţiunea este o persoană juridică; trebuie să fie liberă
- provinciile române din IH, în prima fază a liberalismului: ideea libertăţii religioase şi naţionale;
din deceniul cinci al sec XIX se cere libertate socială şi politică
- reprezentanţi:
 boierii de diverse categorii, intelectualitatea; nu există o burghezie puternică propriu-zisă –
pentru Moldova şi ŢR
 intelectualii, clerul înalt, funcţionarii – pentru Transilvania
- 1830-1848: liberalismul trece printr-o primă etapă, a clarificării doctrinale; se încearcă o
adecvare a liberalismului occidental la realităţile din Ţările Române; eg: prin mişcarea din 1840
- Transilvania – gazetele lui George Bariţ de la Braşov – ideologia liberală subsumată ideii
naţionale
- literatura istorică, juridică, economică: motivele liberalismului

Conservatorismul
- se revendică din filosofia organicistă şi istorismul european (mai ales cel german) şi postulează
un progres lent, gradual, controlat, aşa cum îl concepea Mihail Sturdza
- revoluţia de la 1848 contribuie decisiv la cristalizarea conservatorismului; individualităţi
marcante
- criticat şi desfiinţat deseori, confundat cu reacţionarismul
- seamănă cu cel european DAR se revendică dintr-o realitate şi tradiţii proprii

36
 37

- geneza şi evoluţia sa sunt în relaţie directă cu modul în care are loc modernizarea societăţii
româneşti: faze revoluţionare împletite cu faze evolutive
- este produsul sec XIX; nici un reprezentant nu a dorit întoarcerea în trecut, nici marea boierime
conservatoare de la noi – eg: divanurile Ad-hoc au renunţat de bunăvoie la rangurile boiereşti
- întemeiat pe un concept organicist-istorist; evoluţionist: dezvoltarea trebuie să aibă rădăcinile în
evoluţia naţională a societăţi româneşti, adecvată tradiţiei şi specificului poporului român
- mai ales împotriva progresului în salturi; revoluţia reprezintă o ruptură în evoluţia organică
- au promovat ideea de naţionalism organic, ordine şi disciplină socială, armonie socială între
clase
- apare în epocă ca o expresie a reacţionarismului, deoarece era raportat la liberalism şi socialism,
dar nu e aşa

Socialismul şi utopiile
- inspirate mai ales din socialismul francez pre-marxist: Saint-Simon, Fourier; dar nesistematizat
- moment important: 1834-1836 – I.H.Rădulescu popularizează prin “Curierul românesc” ideile
lui Fourier: ideea asociaţionismului DAR soluţia lui IHRădulescu – fond umanist de nuanţă
creştină
- exemplificarea: experimentul din 1835-1836 – Theodor Diamant – falanster pe moşia unuia
dintre boierii Bălăceni
- în paralel, elita română de la Paris – există un cerc cucerit de ideile lui Saint Simon
- în timpul revoluţiei, reprezentanţi ai paşoptismului ce au promovat aceste idei au fost Cezat
Bolliac, parţial N.Bălcescu, C.A.Rosetti
 anumite părţi din opera lor: influenţe socialiste în chestiuni economice DAR paşoptismul
este dominat de naţionalism

Naţionalismul
- dă o unitate doctrinară
- până în 1859 a estompat afirmarea independentă a curentelor amintite înainte
- militantism politic, nevoia de a solidariza grupele active politic, datorită statutului juridic al
Principatelor
- ca doctrină şi mişcare – origine: revoluţia franceză şi Napoleon – au favorizat afirmarea
individualităţilor etnice şi naţionale în Europa
- două concepţii despre naţiune
(1) spiritualist contractualistă – de sorginte franceză (Ernest Renan); naţiunea – plebiscit de
fiecare zi
(2) naturalistă – influenţă germană: wolksgeist; limba este element de natură culturală foarte
înrudit cu biologicul; efect negativ: xenofobia
- individualitatea naţiunii este definită clar de romantism, însoţită de ideea definirii naţiunii ca
persoană juridică – ar trebui să aibă toate drepturile liberale: libertate, dreptate, drept la
exprimare; sinteza liberalism şi naţionalism; în plan doctrinal: ideea auto-determinării politice a
naţiunii, afirmarea geniului creator al fiecărui naţiuni; eliberarea de sub străini
- concepţia politică a auto-determinării: principiul de naţionalitate presupunea incidenţa frontiere
naţionale şi politice -–rezultă: stat naţional, democratic, independent

Transilvania
- reformismul şi modernizarea făcută de IH
- după instalarea IH: autoritatea imperială, rezistenţa stărilor – revoluţia lui Francisc Rakoczi II
(1703-1711); înfrângerea curuţilor: pacea de la Satu Mare – consolidarea IH
- Maria Tereza (1740-1780) – coerenţă a reformelor
 privilegierea saşilor ca element germanic
 stilumarea românilor pt că erau f mulţi
 funcţionari străini în administraţie

37
 38

 protecţia catolicismului
 aparat administrativ loial
 reforme economice, fiscale, regim vamal care favorizează comerţul în interiorul IH
 pov social: intervine în relaţii proprietari-iobagi; 1769: Certa Puncta – scade obligaţiile în
muncă în schimbul unor avantaje ce le dă stăpânitorilor de pământ
- tendinţa de recatolicizare şi Biserica greco-catolică; până în timpul lui Iosif II rolul iezuiţilor e
tot mai mare

Iosif II – politică absolutistă în Transilvania

- accelerare a modernizării instituţiilor
- cancelaria aulică a Transilvaniei…………………………..
- 1781 – edictul de Concivialitate – drept de a deţine proprietăţi, de cetăţenie, de a învăţa meserii
pentru toţi “saşii” din Fundus Regius, indiferent de etnie – loveşte în privilegiile saşilor şi cele
nobiliare – pentru că proprietarii de case în oraşele libere regeşti erau impozabili
- 1781 – Edictul de Toleranţă
- 1786 – patenta privind căsătoriile
 căsătoria devine prima oară un contract civil
 jurisdicţia bisericii în materie matrimonială este anulată
- reformă administrativă: elimină privilegiile universităţii saşilor
- din 1784, limba germană devine limba oficială, înlocuind limba latină
- 1786: reformă judiciară – justiţia este despărţită de administraţie
- 1785 – dispare denumirea de iobag
- la sfârşitul domniei, Iosif II retrage reformele: reacţii contradictorii
 saşii refac Universitatea săsească şi organizarea municipală + o atitudine politică – scop:
loialitatea faţă de IH, raporturi bune cu nobilimea, menţinerea celor 3 ordine
 ungurii şi secuii – protecţia intereselor; nobilimea maghiară urmărea unirea Transilvaniei la
Ungaria, pentru a îşi menţine privilegiile DAR Leopold II – împărat din 1790 – se
încoronează rege al Ungariei şi era împotriva unirii acesteia cu Transilvania
1790 – convocarea dietei Transilvaniei consacră restaurarea ordinii constituţionale
i. ideea limbii maghiare ca limbă oficială; promovarea ei şi în cultură
ii. ideea uniunii cu Ungaria
iii. 162 proiecte de legi; cod coerent şi logic
!!!reprezintă ultima constituţie “conservatoare” a Transilvaniei
 românii – SLV – platformă politică

- până în 1830 intră într-un con de umbră

- dar din 1830:
 efervescenţă politică şi ideologică
 epoca reformelor liberale
 naţiunile Transilvaniei: propriul discurs politic
 maghiarii din Transilvania – legătura cu cei din Ungaria; marea nobilime – ideologie
liberală (baronul M.Wesseleny ?); maghiarii – sentiment de insecuritate – pericolul înghiţirii
numerice de români; se elaborează soluţii:
a. uniunea Transilvaniei cu Ungaria – legată de reorganizarea structurii IH + liberalizare a
instituţiilor transilvănene + uşurarea situaţiei ţărănimii + integrarea caracterului multietnic în
Ungaria
b. maghiarizare – vs caracter plurinaţional, ce blochează dezvoltarea, pentru că există
particularisme locale
reforme sociale + drepturi constituţionale în schimbul maghiarizării şi loialităţii faţă de maghiari
- unitatea statală şi supremaţia limbii maghiare: garanţii pentru o dezvoltare modernă a statului –
UTOPIC

38
 39

- aprox 1830 – nevoia modernizării e condiţionată de acceptarea maghiarizării

- 1841 – dieta Transilvaniei ia în discuţie un proiect de lege al limbii maghiare ca limbă de stat:
reacţia saşilor şi românilor: lupta pentru limbă va lua accente grave până în 1848

- tema libertăţilor religioase – favoriza dezvoltarea naţională românească

- mişcarea naţională românească avea obiective pragmatice: culturale şi religioase
 din 1830 – revigorare datorită liberalismului: ideologie modernă – revendicarea românilor în
viaţa publică a Transilvaniei
1. problema asimilării – pierderea limbii şi naţionalităţii
eg: Bărnuţiu – 1841 – legat de legea limbii; limba este etalonul şi instrumentul cultural al unui
popor; propune modelul unui stat multinaţional cu o evoluţie culturală paralelă
 2 episcopi: Vasile Moga şi Ioan Lemeny – pro români
 episcopia de la Blaj, intelectualii
 scop: românii să devină o a “4-a naţiune”

- saşii sunt şi ei interesaţi de prolema limbii, DAR doreau păstrarea privilegiilor prin menţinerea
status quo-ului
- legat de limba naţională: unii erau gata să accepte compromisul limbii maghiare, alţii cer statut
asemănător pentru limba germană
- opoziţie naţiunea saxonă: teritoriu naţional saxon (ca în Elveţia!)
- ameninţaţi de izolare şi asimilare văd ca o salvare alianţa cu IH
- altă problemă: pericolul asimilării cu românii; importanţa unităţii saxone
 1844 – le propun românilor să se asimileze în limbă şi cultură cu saşii
- saşii sunt cei care vor cere apoi organizarea unui stat plurinaţional

- împotriva tuturor (liberali, naţionali, romantici) politica curţii de la Viena

 uniunea Transilvaniei la Ungaria nu e agreată pentru că: mutarea centrului de greutate spre
Ungaria
 admite doar: centralizarea statului şi germanizarea

CURS 7 – IST ROMÂNIEI – T.NICOARĂ

REVOLUŢIA DE LA 1848
- pe la 1848, întreaga Europă era cuprinsă de un spirit revoluţionar, atmosferă contestatară;
izbucneşte revoluţia în Europa – încurajează generaţia politică română să aplice modelul
revoluţionar –scop: reforme, democratizare, modernizare
- prin programe, participanţi, acţiuni politico-militare, revoluţia de la 1848 din Ţările Române
apaţine modelului european central şi SE

Moldova – primăvara-vara 1848

- în concepţia unor istorici, revoluţia din Ţările Române ar fi o singură revoluţie, iar în acest caz
Moldova ar fi doar începutul

39
 40

- rol important: românii de la Paris – programat pe locuri şi date desfăşurarea evenimentelor;

planul era ca la 8 martie: izbucnire simultană în Moldova şi ŢR DAR evenimentele s-au
precipitat
- în martie 1848, Moldova – şi datorită demersului lui Mihail Sturdza de a rezolva criza politică
internă – desincronizare şi lipsă de coordonare
 tabăra radicală nu a ajuns în Moldova şi nu a participat la evenimente; mişcare în care a
prevalat calea legală şi non-violentă
 opoziţia vs Mihail Sturdza s-a activat, angajând în rândurile ei boierimea mică şi mijlocie,
chiar elemente din marea boierime şi tinerii intelectuali
 evenimentele din martie 1848 continuă manifestările legale ale acestor categorii, într-o
conjunctură internă şi externă favorabilă – înlăturarea Regulamentului Organic şi a
regimului Sturdza pe cale paşnică, eforturi graduale
 a izbucnit grăbită de acţiunile lui Sturdza
- la 27 martie 1848, întrunire de protest: alege un comitet şi propune o petiţie către domnitor:
“Petiţia-proclamaţie” redactată de Vasile Alecsandri – 35 puncte; semnată de foarte mulţi;
reprezintă programul minimal în lupta împotriva lui Sturdza, susţinut de toate forţele
 adresată domnului şi cercurilor protectoare (esp IŢ) – se explică moderaţia cererilor
 respectarea Regulamentului Organic (pentru a asigura IŢ), siguranţă personală, eliberarea
deţinuţilor politici, responsabilitate ministerială, reforma învăţământului, gardă cetăţenească,
bancă naţională, dizolvarea adunării şi alegerea altei adunări – reprezentative, desfiinţarea
cenzurii
- acţiunea va fi reprimată şi datorită unui foarte bun serviciu poliţienesc
- unii dintre fruntaşi sunt exilaţi în IO, alţii trimişi la moşii (domiciliu forţat)
- adunarea din martie a fost o adunare legală; scop: de a se asigura că IŢ nu intervine în Moldova
- petiţia a fost difuzată în Iaşi şi în mediul rural, pentru a legitima acţiunea opoziţiei; de aceea
apar şi broşuri în mai-iunie, cu prilejul vizitei trimişilor/comisarilor IO, IŢ în Principate (eg:
proclamaţia Partidului Naţional din Moldova) – e acuzat Sturdza şi regimul + apărată mişcarea
de acuzaţia de revoluţie
- calea legalistă şi reformistă este menţinută în Moldova în 1848: două comitete, cu sedii la Iaşi şi
Cernăuţi; scop: programe de reformă
- mesaj către emisarul IO: necesitatea reformelor pentru a menţine status quo-ul
- DAR în timpul anului 1848 mişcarea moldovenilor s-a radicalizat
 Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei – la Braşov – cel mai radical program al
revoluţiei: abolirea privilegiilor, instituţiile ţării bazate pe libertate+egalitate+fraternitate,
împroprietărirea ţăranilor fără despăgubire, unirea Moldovei+ŢR şi independenţa lor
 reprezentativ pentru Moldova – Dorinţele partidei naţionale din Moldova – exemplifică
curentul evoluţionist – reformism controlat, gradual: reformism controlat, manifest al “căii
moldoveneşti”, vs revoluţie, linie a reformelor graduale; denunţă regimul regulamentar
(regulamentul organic – ruptură în evoluţia graduală a Moldovei, pentru că legi, principii şi
instituţii străine), restituirea drepturilor Moldovei
+ proiect de constituţie, inspirat de Occident, esp Belgia (1831) – tradusă în Moldova (1847) –
120 de articole şi esenţa: principiile constituţionale – suveranitate, separaţia puterilor în stat,
drepturi şi libertăţi cetăţeneşti; unul din autori: Mihail Kogălniceanu; proiectul va sta la baza
Constituţiei din 1866

Ţara Românească
- revoluţia din 1848: după modelul parizian + concepţie clară despre revoluţie
- societatea secretă Frăţia a pregătit opinia publică + exista o minoritate revoluţionară activă ce a
întocmit programul revoluţiei
- locuitorii au fost la Paris şi au participat direct la evenimente (eg: N.Bălcescu) – experienţă! +
tratative cu revoluţionarii francezi + cu emigraţia poloneză de la Paris (prinţul Adam
Czartoryski)

40
 41

- planul a fost dezbătut în 8 martie, când s-au întâlnit toţi românii la Paris; apoi, revin în ŢR şi în
numele societăţii Frăţia acţionează pe două planuri
(1) planul politic – alianţă şi cu alte grupări (eg: a lui Ion-Heliade Rădulescu) – negustori,
liberali, boierime – Comitetul Revoluţionar ce avea sarcina de a întocmi planul şi de a
redacta actele revoluţiei
 tactica insurecţiei: compromisul participanţilor – sub semnul solidarităţii; programul nu va fi
foarte liberal pentru a nu îndepărta marea boierime liberală
 se întocmeşte o proclamaţie ce urma să fie adresată către popor – sens de naţiune română –
cuprinde toate categoriile sociale, inclusiv marea boierime – solidarizare
(2) direcţie militară – atragere de ofiţeri şi unităţi ale miliţiei naţionale, pentru a răsturna
regimul existent
- protagoniştii revoluţiei vedeau revoluţia ca răsturnare a guvernului şi regimului + instaurarea
unui nou regim
 a existat şi o minoritate ce a susţinut un program social radical (eg: Bălcescu – punctul 13:
împroprietărire fără despăgubire a ţăranilor)
- planul: pe 9 iunie să izbucnească simultan în judeţele Prahova, Vâlcea, la Islaz şi Bucureşti
DAR în 9 iunie izbucneşte doar la Islaz – din cauza represaliilor lui Bibescu;
 mare adunare populară: fruntaşi ai revoluţiei, membrii ai miliţiei naţionale, ţărani din zonă
 IH Rădulescu citeşte programul
 se alcătuieşte un guvern provizoriu
 apoi: traseul Caracal – Craiova
- la 11 iunie, la Bucureşti: populaţia oraşului şi ţăranii din zonă iau cu asalt palatul lui Bibescu,
pentru a sancţiona Constituţia şi a accepta un nou guvern
- în noaptea de 13-14 iunie Bibescu abdică şi fuge la Braşov, pentru a “nu fi complice la o
rebeliune” DAR puterea: preşedenţia mitropolitului Neofit + membrii ai Guvernului: IH
Rădulescu, Ştefan Golescu, Christian Tell, Gh.Magheru, Gh.Scurtu + secretari: N.Bălcescu,
Al.G.Golescu, C.A.Rosetti, Brătianu
 guvernul nu exercită puterea executivă, ci o încredinţează ministerului constituit după
modelul celui din Regulamentul Organic
- 15 iunie: pe câmpia Filaret ce e proclamată câmpia Libertăţii, se citeşte proclamaţia revoluţiei –
“Proclamaţia de la Islaz” ce nu e o constituţie, ci doar o declaraţie de drepturi; pe baza ei urma
să se redacteze o contituţie; principiul egalităţii în drepturi politice şi civile – fiscal, învăţământ,
între sexe; principiul fraternităţii: drepturi şi datorii egale, solidaritatea naţională este ideea
dominantă, conotaţie creştină a ideii de fraternitate
 proclamaţia înscrie prevederi ce trebuiau puse în aplicare: regim democratic bazat pe
principii liberale – o adunare constituantă să elaboreze o Constituţie
 instituţiile centrale – adunarea reprezentativă – toate stările societăţii
 domn responsabil, pe 5 ani, ales din toate stările societăţii
 la nivel local se propune descentralizarea administrativă şi existenţa funcţionarilor publici
 prevede contribuţie generală, bancă naţională, învăţământ gratuit în limba română, abolirea
pedepsei cu moartea, autonomie legislativă, înlăturarea regulamentului organic
- după asta: guvernul provizoriu – instituirea unui nou regim politic
 13-14 iunie – primele alegeri de administratori în judeţe DAR nu s-a reuşit o înlocuire
integrală (doar în 6 din 17 – cele din Oltenia)
- abdicarea domnului lăsase nerezolvată problema puterii
- se va constitui guvernul provizoriu cu un preşedinte + 5 membri cu vot deliberativ + 4 secretari
de stat cu vot consultativ (model: directoratul francez)
 guvernul provizoriu avea putere executivă şi legislativă
 caracter extraordinar
 scop: organizarea noului regim pe baza celor 21 de puncte ale Proclamaţiei
 guverna prin decrete legi

41
 42

- ministerul era o instituţie ce nu era subordonată guvernului provizoriu; avea atribuţii executive
- comisarii de propagandă: numiţi la iniţiativa lui Bălcescu, după model francez, încă din primele
zile ale revoluţiei; scop: să explice constituţia în teritoriu + organizare de gărzi naţionale în
judeţe + alegeri pentru adunarea constituantă
 aprox 3-5 comisari/judeţ – esp tineri intelectuali, chiar ardeleni refugiaţi, ce vor conduce
apoi revoluţia din Transilvania (eg: Treboniu Laurian)
- gardă naţională – după model francez; înfiinţată printr-un decret din 14 iunie, va fi foarte greu
de organizat
- armată de voluntari – în loc de miliţie pământeană

- divergenţe legat de sistemul de vot: universal VS cenzitar

- din primele zile, guvernul trece la aplicarea programului: egalitatea evreilor, abolirea pedepsei
cu moartea, eliberarea deţinuţilor politici, desfiinţarea rangurilor boiereşti, 14 iunie: desfiinţarea
cenzurii – apare presa politică, diverse grupări sociale şi facţiuni (Amicul Comercianţilor,
Pruncul Român, Poporul Suzeran), se stabilesc culorile drapelului (roşu, galben şi albastru) cu
deviza dreptate – frăţie, eliberarea ţiganilor robi
- o mare problemă este cea agrară: disensiuni
 există o minoritate condusă de Bălcescu – punctul 13: împroprietărirea fără despăgubire a
tuturor ţăranilor
 IH Rădulescu şi majoritatea: amânare, până la întrunirea Adunării Constituante – problemă
ce ţine de competenţa ei
problema rămâne în suspensie DAR pentru rezolvarea ei se va realiza o comisie, Comisia
Proprietăţii – condusă de Ion Ionescu de la Brad – inginer agronom – 1 ţăran şi 1 proprietar din
fiecare judeţ; scop: elaborarea unui proiect de lege ce ar fi fost supus apoi Adunării
Constituante; între 9 august-19 august – 9 şedinţe; apoi, comisia este dizolvată (soluţia:
împroprietărire cu despăgubire, DAR nu exista un plan concret)

- regimul politic este modificat datorită intervenţiei IO

 19 iulie, Suleiman Paşa intră în ŢR şi condamnă revoluţia, nu recunoaşte regimul din ŢR;
cere o locotenenţă domnească pentru a începe tratativele, DAR chiar dacă românii acceptă,
ei cer ca locotenenţa să aibă 6 membri (de fapt, acelaşi guvern provizoriu sub alt nume) –
soluţia e respinsă de IO, se admit doar 3 membri în locotenenţă; se ajunge la formula
IHRădulescu, Nicolae Golescu, Christian Tell – anunţată la 28 iulie pe Câmpia Libertăţii –
recunoscută de Suleiman şi de consulii străini – ce reiau relaţiile cu ŢR
 Suleiman convinge locotenenţa să modifice punctele radicale şi să le prezinte apoi sultanului
prin intermediul unei comisii formate din 4 persoane DAR propunerile sunt respinse de
sultan, iar Fuad Paşa îl înlocuieşte pe Suleiman, considerat prea moale – 13 septembrie,
Dealul Spirii, iar în 15 septembrie intră în ŢR şi trupele IŢ
- caimacan: George Cantacuzino + reinstaurarea Regulamentului Organic

- activitatea externă a regimului revoluţionar

 un Minister al Treburilor din Afară
 Dumitru Brătianu este trimis agent diplomatic în IH, apoi în Ungaria
 Ioan Maiorescu este trimis pe lângă parlamentul german de la Frankfurt
 Al.G.Golescu la Paris
 Ion Ghica la Constantinopol
- modificarea statutului juridic internaţional al ŢR
 suveranitate pe teritoriul ŢR: desfiinţarea jurisdicţiei consulare
 funcţia de apărare a statului: armata

TRANSILVANIA

42
 43

- elita românească: marcată de iozefinism şi prelungirile sale – notă de legalism şi dinasticism

(caracteristică şi a altor popoare din imperiu)
- statutul românilor ca naţiune – nu aparţin sistemului politic din Transilvania + erau divizaţi şi
punct de vedere administrativ, politic (Partium, Principat), bisericesc (ortodocşii – mitropolie la
Karlowitz, greco-catolicii – ţineau de Ungaria)
- ideologic: concepţie organică şi pragmatică, îmbina liberalismul şi naţionalismul; cer: drept la
existenţa politică a naţiunii române
- desfăşurarea revoluţiei: s-au individualizat două planuri
(1) comportamentul ţărănesc, tradiţional
(2) comportamentul liberal, aparţine burgheziei
- elita burgheză, intelectuală, ecleziastică – prima fază: în vechea tradiţie legalistă
 martie-aprilie – la Viena, Pesta revoluţia – influenţaţi, intelectualii români au ezitat: unii
aprobau, alţii dezaprobau
 revoluţia din IH: simpatii europene; gazeta lui George Bariţ şi Timotei Cipariu – adeziunea
românilor
 raport între programul revoluţiei maghiare, atitudinea Vienei, populaţia maghiară şi românii
din Transilvania
- 15 martie – revoluţia la Pesta – program: recunoaşterea drepturilor/libertăţilor individuale ale
cetăţeanului, desfiinţarea cenzurii, egalitate în drepturi, taxe pentru toţi, responsabilitatea
guvernului, maghiara limbă naţională, unirea Transilvaniei cu Ungaria
- programe naţionale destinate fiecărui grup etnic din Transilvania, Banat
 ungurii şi secuii – idealurile revoluţiei maghiare
 românii, saşii, şvabii, sârbii – anumite puncte de divergenţă faţă de unguri, secui
- pentru a stabili o conduită uniformă românească: consfătuiri politice la Blaj, Cluj, Târgu Mureş,
Abrud, Braşov – martie
apoi, adunări populare mai largi, pentru a testa atitudinea poporului şi a da greutate elementului
românesc
 Banatul şi vestul doreau mai ales autonomia Banatului, separaţia bisericii de mitropolia de la
Karlowitz şi crearea unei mitropolii româneşti
- martie+aprilie – tactica legalismului asemenea celorlalte naţiuni din Transilvania (relaţie non-
violentă cu IH)
- rol important: manifeste ale elitei
 Bărnuţiu – “Provocaţiuni” – punctul de vedere al românilor faţă de revoluţia maghiară (vs
unirea cu Ungaria); recunoaşterea românilor cu drepturi egale cu celelalte naţiuni,
desfiinţarea şerbiei
 Aron Pumnul – începutul lui aprilie – ideea unei Adunări Naţionale a românilor
(1) 30 aprilie, la Blaj – scop: de a pregăti marea adunare din mai
(2) la Sibiu – hotărăşte o singură întrunire naţională, la Blaj
- Simion Bărnuţiu – 2/14 mai – discurs în Catedrala de la Blaj în faţa intelectualilor români
 împotriva ideii de limbă diplomatică maghiară şi naţiune politică
 dreptul existenţei naţiunilor egale în drepturi în Transilvania
- 3/15 mai – Adunarea Naţională – a consacrat organizarea politică a românilor şi fuziunea
planurilor ţărănesc+elitar
 Petiţia Naţională – documentul fundamental programatic al revoluţiei de la 1848 în
Transilvania: independenţa naţiunii române+rol pentru ea în viaţa politică, reprezentare
proporţională cu nr populaţiei în Dietă, administraţie, justiţie, militar; în justiţie şi
administraţie – limba naţională; adunare naţională anuală; independenţa bisericii române şi
crearea mitropoliei; libertatea industriei, comerţului, tiparului; desfiinţarea cenzurii;
drepturi şi libertăţi democratice
- organ executiv: 25 membri, preşedenţia o are Andrei Şaguna=Comitetul Naţional – scop:
coordonarea activităţii politice;
- rezultă: două instituţii -Adunarea Naţională + Comitetul Naţional

43
 44

- revoluţia de la 1848 din Banat şi vest primeşte o altă orientare

 cooperare cu Ungaria, având ca scop autonomie politică şi confesională a Banatului
 Lugoj, iunie 1848 – adunare;
 mai ales împotriva sârbilor – preferau alianţa cu maghiarii: trimit chiar deputaţi în
Parlamentul de la Pesta
 au existat şi grupări ce doreau colaborarea cu IH şi românii din celelalte provincii

- progrese ale revoluţiei din Ungaria: Viena sancţionează programul, inclusiv unirea Transilvaniei
la Ungaria – impas pentru acţiunea legalistă a românilor
- confuzie pe care Viena o întreţine; menţine o dualitate a puterii în Transilvania
 puterea politică – Guberniul – mai ales nobilimea liberală maghiară
 comanda generală de la Sibiu – pro-dinastie
- martie: înţelegere Ungaria şi IH; relaţiile dintre Guberniu şi comanda generală de la Sibiu se
înrăutăţesc
- mareşalul Radezki: victorii în Italia + sârbii şi croaţii se răscoală vs Pesta – rezultă eşecul
tratativelor maghiari-IH
- septembrie 1848: ruptură revoluţia maghiară-Viena
 se ajunge la război civil între cei pro IH şi cei pro maghiari
- tot în septembrie: a treia adunare naţională de la Blaj – ultima fază a organizării revoluţiei
române din Transilvania
 reformarea Petiţiei Naţionale: accent pe dezideratul social şi politic
 program de autodeterminare a românilor
 denunţă oficial unirea Transilvaniei la Ungaria + cere suzeranitate română
 organizarea Transilvaniei autonome, redeschiderea Dietei (reprezentare proporţională cu
numărul populaţiei), guvern provizoriu, constituţia austriacă: oficializarea relaţiei cu Viena,
care promitea egalitatea naţiunilor din provincii
 înaintează parlamentului austriac un memoriu: pro unirea Principatelor Române cu Austria
(asemenea demersului lui Ioan Maiorescu la Frankfurt)
 abandonarea legalismului şi începutul insurecţiei
- la nivelul teritoriului Transilvaniei: organizare în prefecturi şi legiuni – organisme
administrative şi militare subordonate Comitetului Naţional; în loc de 15 cum trebuia să se
înfiinţeze, 2 nu s-au înfiinţat de loc, iar unele au fost doar efemere – succese s-au înregistrat în
zona Sibiului, S Transilvaniei
- la nivelul satelor: sufragiu universal, pentru a alege reprezentanţii puterii
- în Munţii Apuseni: Consiliul de Război: prefect, vice-prefect, tribuni

- 6 octombrie 1848 – comandantul trupelor austriece din Transilvania declara nelegitimă ordinea
instaurată de revoluţia maghiară
- 7 octombrie, Comitetul Naţional Român – încearcă o reconciliere cu maghiarii: cere
recunoaşterea naţiunii române, iar la 8 octombrie face public un manifest prin care justifică
ruptura de maghiari şi recunoaşterea constituţiei austriece
 românii din Banat, Crişana, Maramures – colaborare încă cu maghiarii
 românii din Bucovina – susţin formarea unui stat român aparţinând IH, în contextul
dezbaterii de la Frankfurt şi celei de la Praga – ideea unei autonomii naţionale române
aparţinând IH
plan: 28 decembrie 1848, adunarea de la Sibiu – realizarea unei autonomii româneşti (Banat,
Bucovina, Transilvania, Partium)
- iarna anului 1849, la Viena: un document care cerea unirea Bucovina, Ardeal, Banat sub un
guvern

44
 45

 deputaţii trimişi la Viena pe 25 februarie 1849 înaintează memoriul – cerea: unirea

românilor din IH într-o singură naţiune – federalizarea IH pe principii naţionale DAR vs
federalism era constituţia austriacă (4 martie 1849), ce făcea doar promisiuni de egalitate
pentru naţiunile din imperiu
 rezultă nemulţumiri
- 26 aprilie 1849 -români, sârbi, slovaci – Petiţia Naţiunilor Unite
 independenţa slovacilor
 unirea românilor din IH şi stat propriu
 delimitarea Voivodinei sârbeşti
- eforturile românilor la Viena se întemeiau pe rezistenţa armată a românilor din Transilvania
împotriva maghiarilor
- Iosif Bem: victorii în Transilvania – rezultă retragerea trupelor IH
- din 1848-vara 1849 – tentative de pacificare români-maghiari – mai ales prin intermediul
emigraţiei din Franţa DAR revoluţia maghiară şi cea română vor ajunge la sfârşit, fără a reuşi să
îşi îndeplinească programele

Bucovina – victorie a revoluţiei

- 1786: pierde individualitatea istorică, fiind inclusă în Galiţia
- Galiţia – conflict: poloni-ruteni – o parte din ruteni vor stat autonom rutean ce să aparţină IŢ sau
IH, pe de altă parte unii vor autonomia Bucovinei, alţii se opun
- două tipuri de comportament politic
(1) ţărănesc – răscoale: alungarea arendaşilor, incendierea primăriilor
(2) elitele – boierii, intelectualii, clerul + fruntaşii celorlalte grupuri naţionale (mai puţin rutenii)
– memorii
- 22 martie 1848, Cernăuţi – adunare – se alege un comitet condus de Eudoxiu Hurmuzaki
 gărzi naţionale după model vienez
 document: Petiţia Ţării: autonomie provincială, Dietă proprie – toate stările, în funcţii cei ce
cunosc limba ţării – adică limba română să fie limbă oficială, facilitarea comerţului cu
Moldova, egalitate religioasă
 petiţia va fi înaintată la 1 august 1848 Vienei, publicată în germană la Viena şi în română în
revista “Bucovina”
- succes: Bucovina a trimis în Parlament la Viena 7 reprezentanţi ţărani: ţărănimea se integrează
în mişcarea elitelor şi comportamentul său legal; aşadar, fuziunea celor două planuri
- vara 1848: noi memorii ale altor grupuri ce nu erau incluse în Petiţia Ţării
- 4 martie 1849, constituţia IH: satisfacţie Bucovinei – valida programul lui Eudoxiu Hurmuzaki
- 1849-1850 – acţiunea deputaţilor români din Viena – să obţină prin memorii satisfacerea
dezideratelor naţionale
- singura revoluţie din IH căreia i se satisfac cererile
 reunoaşterea autonomiei şi desprinderea politico-administrativă de Galiţia; până în 1918 va
avea reprezentanţi în Parlament la Viena

45
 46

CURS 8 – Nicoară
Preliminariile Unirii 1859
- noul statut al Principatelor după 1848
 după înfrângerea revoluţiei s-au pus pe tapet problemele modernizării şi formării statului
naţional; apoi, după 1848, s-au luat măsuri reformatoare: realizarea idealurilor ce erau
Unirea şi modernizarea structurilor instituţionale
- 1849-1856 – viaţa publică se află sub semnul convenţiei de la Balta Liman (localitate în sudul
Basarabiei), încheiată de IO şi IŢ
 restabileşte regimul regulamentar DAR modificări în sens autoritar+limitează autonomia
Principatelor
 suspendarea adunărilor obşteşti
 numirea domnului de sultan pe 7 ani
 în locul divanurilor alese, divanuri doar cu atribuţii fiscale – votau bugetul
- vor fi numiţi domni:
 Barbu Ştirbei în ŢR
 Grigore Alexandru Ghica în Moldova
- reformele celor doi domni au pregătit instaurarea regimului Convenţiei de la Paris (1858), au
continuat eforturile din timpul Regulamentelor Organice, de consolidare a statului şi instituţiilor
conform etatismului
 mai ales în domeniul agrar – 1851: aşezămintele agrare – raporturile proprietari-săteni,
consacră caracterul burghez-capitalist al producţiei asupra pământului şi libertăţii muncii
 măsuri administrative, edilitare, urbanistice
 reorganizarea armatei şi a învăţământului – eg: înfiinţarea unui învăţământ practic, limba
română devine limbă de predare, accesul unor categorii cât mai largi la învăţământul
public
- Ghica s-a ilustrat prin atitudine liberală
 acceptă întoarcerea exilaţilor moldoveni din timpul Revoluţiei – chiar le dă funcţii
importante în administraţia publică (miniştrii, responsabili)

46
 47

- Ştirbei a dus o politică conservatoare: împotriva întoarcerii revoluţionarilor din exil

- în 1853 izbucneşte războiul Crimeei, iar Principatele sunt ocupate de trupe IH, domnii Ghica şi
Ştirbei fiind nevoiţi să se retragă până în septembrie 1854
 apoi, Ştirbei va continua politica conservatoare: cenzură foarte dură, chiar interzice ziare
 Ghica – din 1854: politică liberală şi naţională, susţinut de elementele liberale din
administraţie; va avea chiar o atitudine unionistă: elaborarea de proiecte privind codul şi
procedura civilă, codul penal şi comercial; exista o atmosferă pro-unionism; pe plan
extern se orientează spre Franţa – favoriza pătrunderea capitalului francez în Moldova;
cenzură mai puţin dură: apar publicaţii precum “România Literară” (editor Vasile
Alecsandri), “Steaua Dunării” (editor Mihail Kogălniceanu) ce erau publicaţii unioniste
- Congresul de pace de la Paris (1856) – în urma războiului Crimeii
 context internaţional pro Unirea celor 2 Principate
 centrul de greutate al luptei pentru Unire se mută la Iaşi şi Bucureşti
- 1856, Moldova: regrupare a forţelor unioniste în jurul lui Mihail Kogălniceanu şi domnul Ghica;
la 25 mai 1856 se înfiinţează Societatea Unirii – boieri, intelectuali, orăşeni, ce în 30 mai devine
o societate mult mai largă, care grupa toate categoriile sociale
 programul acestei societăţi: unire sub prinţ străin (preferabil de rasă latină, chiar francez
dacă s-ar putea)
 organizare oficială a mişcării unioniste pe cale legalistă: presă, adunări, broşuri,
manifeste – cu concursul domnului
- în ŢR: mişcarea unionistă se grupează mai greu datorită regimului restrictiv
- vara, 1856: cei doi domni sunt suspendaţi (se termină mandatul) şi sunt numiţi:
 Moldova – caimacan Teodor Balş – politică anti-Unire
 ŢR – caimacan Alexandru Ghica – politică pro-Unire
rolurile s-au schimbat
- ŢR – comitetul central de acţiune coordonează comitetele judeţene unioniste, pentru a mobiliza
opinia publică
- 1857, în Moldova: comitetul electoral al Unirii care reuneşte reprezentanţii tuturor forţelor
unioniste, tuturor ideologiilor şi orientărilor politice; la 1 martie 1857 – programul:
 unire
 autonomie şi neutralitate
 prinţ străin, ce să nu aparţină familiilor domnitoare din ţările limitrofe
 adunare obştească – interesele naţiunii
 anularea jurisdicţiei consulare
 garanţia marilor puteri europene
 reforme pentru a moderniza societatea românească – principiul dreptăţii, egalităţii în faţa
legii, respectul proprietăţii

- ŢR – comitetul central al Unirii – în frunte, este aleasă pe 3 martie 1857 o conducere unitară
condusă de preşedinte C.A.Creţulescu şi vicepreşedinţi Gheorghe Costa Foru ş Constantin
Bosian; adoptă un program în patru puncte
 unire
 prinţ străin
 autonomie şi neutralitate
 guvern constituţional şi adunare obştească reprezentativă
principii: drept la proprietate, egalitate în faţa legii, libertate individuală
- 10 martie 1857, grup de mari boieri unionişti – publică un program propriu: se susţine
unionismul (unire, prinţ străin) DAR diferă la nivelul principiilor de organizare internă

- încet, încet, coordonare Moldova-ŢR

47
 48

- Moldova – mai radicali – cer o singură adunare ad-hoc pentru alegerea domnului
- există un consens între principate – dovada: programele, DAR există şi opţiuni diferite (eg:
problema agrară) datorită ideologiei (liberali vs conservatori); totuşi, opţiunile diferite sunt
amânate până după Unire, pentru că asta era prioritatea

Convocarea adunărilor ad-hoc

- convenţia de la Paris a hotărât convocarea pentru a vedea care e atitudinea cetăţenilor, dacă e
sau nu pro-Unire
- Congresul de la Paris preconiza un rol consultativ pentru aceste adunări şi formulare de
propuneri către puterile garante, privind viitorul Principatelor
- firmanul dat de sultan în 1 ianuarie 1857 pentru convocarea lor, stabilea următoarea componenţă
 clerul înalt (mitropoliţii, episcopii), reprezentanţii egumenilor
 doi reprezentanţi/judeţ pentru marii proprietari
 un reprezentant/judeţ pentru micii proprietari
 un reprezentant/judeţ pentru orăşeni
 un reprezentant/judeţ pentru ţăranii fără pământ
!!! clerul înalt, marii proprietari şi orăşenii votau prin vot direct, ceilalţi votau indirect, prin
delegaţi
- aceşti reprezentanţi, pentru prima oară în istoria Ţărilor Române, sunt aleşi pe principiul averii
(principiu modern) şi nu pe cel al originii sociale
- în Moldova, caimacanul Nicolae Vogoride (agentul IO, IH) falsifică alegerile din luna iulie,
iscându-se un scandal politic, proteste unioniste şi ale puterilor străine favorabile Unirii
 la Osborne – întâlnire Napoleon III+regina Victoria (GB) – compromis: alegerile pentru
adunarea Moldovei sunt anulate DAR Franţa mai reduce exigenţele în materie de Unire
- la 29 august 1857 au loc noi alegeri: câştigă unioniştii
- în ŢR, la 7 septembrie 1857 au loc alegerile: câştigă tot unioniştii (Partida Naţională)
în ŢR, în divanul ad-hoc – esp liberali radicali – prima adunare reprezentativă la care participă
şi reprezentanţii ţăranilor

- toamna 1857: adunările de la Iaşi şi Bucureşti

 Partida Naţională a încercat să impună o sferă mai largă de acţiune decât cea fixată de
Marile Puteri
 rol la dezvoltarea relaţiilor de colaborare Moldova-ŢR
 a formulat o soluţie în sensul dorit de majoritatea românilor: unificarea pe baza
principiului de naţionalitate şi au dezbătut problemele fundamentale ale creerii unui stat
român modern (aprox ca la 1848)
- 7 octombrie 1857, propunerea lui Mihail Kogălniceanu – adunarea din Moldova a adoptat
punctele mişcării unioniste ca hotărâri finale
 drepturile: autonomie conform capitulaţiilor din 1393, 1460, 1511, 1634 (drept istoric)
 unirea în stat cu numele de România
 prinţ străin, monarhie ereditară, dinastie din Europa DAR moştenitori crescuţi în religia
ţării (ortodoxă)
 neutralitate
 adunare obştească – toată naţiunea să fie reprezentată
 garanţia colectivă a marilor puteri
- 9 octombrie 1857, Adunarea ŢR – 4 puncte – programul mişcării unioniste; asemenea Moldova,
chiar şi în formulare: unire, autonomie, neutralitate, prinţ străin, adunare obştească
reprezentativă
- diferenţe: Moldova dorea garanţia colectivă a Marilor Puteri, pe când ŢR cere guvern
constituţional

48
 49

- chestiunea “prinţului străin” apăruse din sec XVIII; acest prinţ era văzut ca un arbitru al vieţii
publice româneşti
 există foarte mulţi candidaţi (aprox 40) la tronul Moldovei, ŢR – împotriva lor, mai bine
un prinţ străin
 vs prinţ din IO, IŢ, familie din IH
- după votarea programului unionist, în adunarea ŢR – regrupare a conservatorilor; radicalii au
amânat dezbaterile legate de organizarea internă a ţării
- în Moldova, asemenea probleme au fost dezbătute: rezultatul a fost transmis şi la Bucureşti
 dreptul noului stat de a încheia relaţii comerciale cu alte state
 desfiinţarea jurisdicţiei consulare
 accestul tuturor în funcţiile de stat
 aşezarea dreaptă şi generală a impozitului
 libertatea cultelor
 reponsabilitate ministerială
 separarea puterilor în stat
 organizarea comune
 imovabilitatea judecătorilor
 independenţa Moldovei de Patriarhia de la Constantinopol
 respectarea dreptului şi libertăţii individuale, a domiciliului
singura respinsă: soluţia problemei ţărăneşti
 mai cer: întrunirea celor două divanuri ad-hoc; scop: lege electorală comună

- în divanurile ad-hoc, boierii au renunţat de bunăvoie la rangurile boiereşti (postelnic, vistier

etc), acceptând să devină o clasă modernă, cetăţeni egali în drepturi cu orice alţi cetăţeni – nu e
o clasă reacţionară
- la începutul anului 1858, firman otoman: încheia activitatea divanurilor ad-hoc, ce au avut o
semnificaţie deosebită: au repus pe tapet şi au formulat dezideratele programelor de la 1848,
pentru a le instituţionaliza pe cale legală şi constituţională, în acord cu marile puteri europene +
pun în evidenţă procesul de politizare şi activare a unor noi categori sociale (eg: ţărănimea)

Atitudinea Marilor Puteri

- 18 mai 1857: comisia europeană instituită de Congresul de la Paris începe activitatea; scop:
bazele noii organizări a Principatelor după informare la faţa locului
 remarcă adeziunea populaţiei la Unire, dar per ansamblu, comisa – foarte multe
controverse, datorită atitudinilor diferite a marilor puteri: pro sau vs Unire
- 20 martie 1858 - raportul fiscal – concluzii importante în privinţa necesităţii reformelor
modernizatoare
 prima parte înregistrează voinţa de Unire
 a doua parte înregistrează reformele propuse pentru noul stat
 anexa: opiniile fiecărui comisar – adică punct de vedere al fiecărei ţări
- 1858, după raport, centrul de greutate al efortului pentru unire: Conferinţa de la Paris – soluţie
mai puţin definitivă; pe seama românilor lasă ultima decizie – efortul politic în jurul alegerilor
pentru adunările elective şi în jurul lucrărilor acestora
 art 49 al Conferinţei de la Paris – caimacanii sunt înlocuiţi de o comisie din 3 persoane,
cu sarcina de a pregăti alegerile; în ŢR, cele 3 persoane aparţin forţelor conservatoare,
iar în Moldova tendinţelor liberale

49
 50

 o singură instituţie comună: Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie

- cele două tabere sunt divizate în jurul mai multor candidaturi
 conservatorii: susţin pe Mihail sau Grigore Sturdza în Moldova, pe Bibescu sau Ştirbei
în ŢR
 liberalii susţin pe N.Golesc, Al.Dimitrie Ghica, Ion C.Cantacuzino pt ŢR şi vreo 40
candidaturi pt Moldova
- la 28 decembrie/9 ianuarie încep lucrările Adunării din Moldova
 3 ianuarie, deputaţii unionişti – candidat unic: Al.I.Cuza – la 5 ianuarie e ales în
unanimitate
- ŢR – dominată de conservatori; liberalii mobilizează masele pentru a face presiuni asupra
Adunării
 la 22 ianuarie adunarea electivă începe lucrările – renunţă rapid la candidaţii proprii şi îl
alege în unanimitate pe Cuza – forţare a prevederilor convenţiei de la Paris
- dubla alegere reprezintă o uniune personală, doar la 1863 se va recunoaşte de Marile Puteri că
Cuza e domn legitim; iar până în 1863, Cuza va avea două guverne diferite: unul la Iaşi, unul la
Bucureşti

Transilvania în perioada 1849-1860 – neo-absolutismul

- revoluţia de la 1848 este înfrântă în urma unui război civil sângeros (victime: români, maghiari,
austrieci)
- toamna 1849, IH – două probleme capitale
(1) pe termen scurt – restabilirea ordinii interne şi stabilităţii
(2) pe termen lung – găsirea unei formule de organizare, ce să prevină revoluţiile (ce duc la
pierderi de vieţi, bunuri, neînţelegeri între popoare)
- pentru a rezolva aceste probleme s-a plecat de la premisa: gradul mare de libertate oferit în mod
neaşteptat societăţii a dus la revoluţie: doar disfuncţii şi necazuri, conflicte ireductibile ce nu se
putea soluţiona prin compromis; de aceea, politica Vienei pentru următorul deceniu: abolutism
şi modernizare
- 1849-1860 – politică neo-absolutistă; scop: centralizarea monarhiei, eliminarea autonomiilor
locale + reformism de sus + modernizare (esp domeniul economic, învăţământ, cultură, justiţie,
administraţie)
- politica i-a surprins pe toţi: cei care au luptat împotriva Vienei şi cei pro-Viena – ambele
categorii erau nemulţumite că revoluţia nu le-a materializat idealurile
- în plan politic, toată puterea, în mâna organelor centrale de la Viena; conducerea de sus în jos;
societatea nu participa al luarea deciziilor, pentru că se considera că societatea civilă a avut
puterea în timpul revoluţiei şi s-a ajuns la război civil, nu la concordia/pace
- deciziile cele mai potrivite cu binele general nu puteau avea altă sursă decât autoritatea centrală
(“bunul împărat”)
- chiar şi liberalii austrieci au acceptat că după experienţa dramatică a revoluţiei e mai bun un
guvern autoritar
- din punct de vedere al cadrului constituţional
 4 martie 1849-decembrie 1851 – e în vigoare constituţia imperială acordată de curte în
timpul revoluţiei, cu prevederi liberale: autoguvernare limitată a provinciilor, egalitate în
drepturi pt toate naţionalităţile din IH; nu va fi aplicată niciodată; este abrogată în
decembrie 1851
 decembrie 1851-1860 – nu există constituţie, ci principii fixate de puterea centrală
- împăratul Franz Iosef (din decembrie 1848 pe tron) e autoritatea supremă executivă şi
legislativă
 ajutat de un consiliu imperial, format din oameni de stat cu experienţă (ministru de
interne: Alexander von Bach) – “regimul Bach” – controla guvernatorii provinciilor

50
 51

 IH – în provinciile de coroană depindeau direct de Viena (Boemia, Galiţia, Dalmaţia,

Ungaria, Transilvania, Bucovina, Voivodina sârbească şi Banatul Timişoarei) – respecta
tradiţia istorică
- inovaţie: Banatul şi Voivodina vor fi unite + despărţitea Bucovinei de Galiţia (la 1848); rol: mai
bun control al Vienei
- Ungaria rebelă la 1848 a fost “pedepsită”: unele comitate din sud au fost încorporate Banatului,
iar cele din Partium (Zarand, Solnocul de Mijloc, Chioarul) la Transilvania
- românii, nemulţumiţi că în urma revoluţiei nu au intrat toţi într-o singură unitate subordonată
Vienei: protest şi zeci de memorii (1849-1851)

organizarea provincială
- guvernatorii – atribuţii civile şi militare; funcţia principală: de a transmite şi aplica decretele
autorităţii centrale
 recrutaţi din marii demnitari ai IH; nu erau personalităţi provinciale
 în Transilvania - guvernatorii:
(1) feldmareşalul Ludwig von Wohlgemuth (1849-1851)
(2) prinţul Karl von Schwarzenberg (1851-1858)
(3) prinţul Friedrich von Liechtenstein (1858-1861)
reşedinţa: la Sibiu (asemenea guberniului austriac)
 putere legislativă şi executivă locală
 răspundea doar în faţa miniştrilor de la Viena
 puteri aproape nelimitate pentru a aplica instrucţiuni
 nu convoacă Dieta; sprijin: guberniul – funcţionari austrieci sau aduşi din alte provincii
ale IH – rol executiv
- provinciile sunt împărţite în districte/cercuri – subîmpărţite în subcercuri
 Transilvania: 6 apoi 10 districte – 79 subcercuri
 Banat şi Voivodina – 5 districte
se dizloca vechea organizare în comitate
- desfiinţarea regimentelor de graniţă (româneşti şi secuieşti) + zonele lor administrative speciale
(Năsăud, Orlat)
- este limitată autonomia saşilor – Universitatea săsească pierde funcţia juridică
- în fruntea cercului: un prefect – subordonate toate autorităţile locale (administraţie, justiţie,
jandarmii locali, organele fiscale)
- limba oficială era limba germană (funcţionarii erau aproape toţi din provinciile germane) +
birocraţie foarte stufoasă
- populaţie atent supravegheată; aparat de urmărire a delincvenţilor – poliţie a oraşelor şi
jandarmerie militarizată (din 1851) + poliţia politică secretă
- măsuri: starea de asediu din timpul revoluţiei e menţinută (nu există întruniri publice, există
cenzură, fiecare ziar era supervizat de un cenzor)
- măsuri reformatoare şi modernizatoare
 introducerea unui nou sistem fiscal – suportarea egală a sarcinilor publice (există taxe pe
pământ, case, venituri, articole de consum)
 sistem judiciar modern: separarea de administraţie (1850), noi proceduri penale şi codul
civil austriac (adaptat după codul lui Napoleon) – va fi model pentru codul lui Cuza
(disciplina austriacă) + elimină particularităţile justiţiei locale din IH
 domeniul confesional – promovare a catolicismului (majoritatea populaţiei din IH),
folosit alături de loialismul dinastic şi germanizarea administraţiei pentru unitatea
spirituală a monarhiei; ½ din populaţia română era greco-catolică – beneficii – episcopia
Blaj devine în 1853 mitropolie, oferind independenţă şi prestigiu Bisericii catolice

51
 52

 reforma agrară – decrete de desfiinţare a iobăgiei (1853 – Ungaria şi Banat, 1854 -

Transilvania); aplicarea reformei agrare
(1) foştii iobagi sunt împroprietăriţi cu loturile pe care le deţineau – formarea unei
proprietăţi mijlocii; avantaje mai ales pentru ţăranii români
(2) foştii jeleri sunt emancipaţi de servituţi; relaţii de tip contractual cu proprietarii
această reformă este mult mai radicală decât a lui Cuza şi va rezolva problema rurală + a
românilor din Transilvania – se va forma o clasă de proprietari mijlocii destul de
consistentă; se introduc cărţile funciare
va evita fărâmiţarea proprietăţii ţărăneşti
în Transilvania nu vor exista mari mişcări ţărăneşti (cum a fost în ŢR în 1907)

Concluzii la regimul neo-absolutist

- deşi fără concursul societăţii, chiar împotriva tendinţelor sale, măsurile au fost pentru
Transilvania un pas înainte: modernizare generală (stat şi societate)
- regimul Bach a consolidat schimbările prefigurate la 1848, cu mijloace diferite, dar rezultate
foarte bune
- chiar dacă nu 100% reformator: există poliţie secretă, împăratul putea emite şi revoca măsuri
fără controlul societăţii – rezultă provizoratul unor măsuri – nu există continuitate în
administraţie; lipsa transparenţei politice, a participării cetăţenilor – se întreţin practici
neeficiente
- 1860 – i se va pune capăt prin instituirea unui regim liberal: reforme constituţionale, cu
participarea unei părţi importante din populaţia IH

CURS 9 – BOCŞAN
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza

52
 53

- perioadă foarte importantă pentru procesul de modernizare a României – social şi instituţional;

pentru că, pune în aplicare regimul Convenţiei de la Paris – act cu valoare constituţională; una
din sursele Constituţiei de la 1866; impus de Marile Puteri ca bază juridică pentru organizarea
viitoare a Principatelor; principiile constituţionalismului modern, asemenea celui din Occident
 minus: nu asigură soluţia Unirii depline
 plusuri: drepturile şi libertăţile omului + cetăţeanului; separarea puterilor în stat; desfiinţarea
rangurilor nobiliare; regim parlamentar modern – dezvoltarea unei vieţi politice pe alte
coordonate (permite agregarea unor formaţiuni/grupări politice de tip pre-partid); sistem
electoral de tip burghez – de tip cenzitar (nu mai e bazat pe origine socială!) + capacitar
 regimul Convenţiei de la Paris este regimul domniei lui Cuza; a realizat tranziţia în
Principatele Unite de la regimul oligarhic aristocratic al Regulamentelor Organice spre
regimul parlamentar şi constituţional din 1866
- Regulamentele Organice au instaurat un regim ce a permis posibilitatea modernizării
Principatelor Române DAR monopolul puterii este tot în mâinile boierimii (puţine concesii
locuitorilor oraşelor) vs 1866

- cadru internaţional diferit, context marcat de statutul juridic internaţional nou, câştigat de
Principatele Unite datorită Conferinţei de la Paris
 protecţie colectivă a Marilor Puteri
- intern: prevederile constituţionale ale Convenţiei de la Paris
- cadrul extern şi intern au determinat situaţii contradictorii; au făcut dificilă funcţionarea
mecanismului statului şi fac posibilă cristalizarea acelor grupări politice agregate în funcţie de
opţiunile doctrinale ale liderilor şi protagoniştilor
- faza Cuza: în cristalizarea partidelor politice moderne – o fază de tranziţie
 din 1859, spiritul paşoptist, solidaritatea naţională e în regres; paşoptismul încetează să mai
funcţioneze pentru că obiectivul cel mai important, unirea, s-a realizat, ce se va întâmpla în
viitor? Ce cale trebuie urmată? – liberalism, conservatorism, junimism, semănătorism,
poporanism, socialism – curente de idei ce propun fiecare o cale aparte; cel ce e vizat în
primul rând e partidul şi curentul liberal
- după schema lui Xenopol, faza ideologică din formarea partidelor se încheie la 1859 –
paşoptismul dispare + împărţirea/segregarea spectrului politic în mai multe variante
 de la Cuza la formarea partidelor moderne: tranziţie
 faza ideologică fusese inaugurată după Revoluţia lui Tudor când se conturaseră cele două
mari doctrine: liberalismul, conservatorismul
- parlamentarismul modern permite agregarea în partide, care să îşi dispute puterea, chiar şi
formula unicamerală a favorizat dezbaterile şi alianţele; regim parlamentar – partide

- în ŢR, în bătălia politică: grupări de 3 nuanţe

 “albii” – conservatori propriu-zişi
 “roşii” – liberalii radicali; de la “comunişti”
 liberalii moderaţi
- scena politică e mai diversificată şi structurată datorită unui fenomen social important; structura
societăţii şi mediului urban în ŢR diferită de Moldova; până în 1848, faţă de Moldova, unde
boierimea era puternică şi economic şi politic, în ŢR, boierimea s-a concentrat mai ales în
capitală, în reşedinţele de judeţe; mai puţin preocupată de exploatarea marii proprietăţi, mai ales
interesată de funcţii
- astfel, în ŢR s-a putut constitui o burghezie (alogenă şi autohtonă) + au influenţă datorită
grupării lui I.C.Brătianu, C.A.Rosetti ideile liberale radicale
- liberalii moderaţi din ŢR: elemente din mediul urban şi boierime conservatoare, apropiată de
conservatorismul german, evoluţionismul organic şi istoric, progres lent, gradual, controlat
(alternativă la revoluţie); elemente de echilibru

53
 54

- în Moldova nu există burghezie autohtonă în mediul urban – era dominat de elemente alogene
(sud-dunărene: greci, albanezi, macedoneeni; populaţie ce a emigrat din Transilvania –
“ungurenii” – meserii şi comerţ)
 tabăra liberală de aici – mai ales personalităţi marcante, ce atrag o clientelă politică;
 mai omogenă e aici tabăra conservatoare, datorită rolului boierimii (ce controlează toate
sectoarele vieţii publice)

- în timpul lui Cuza, liberalii şi conservatorii + condiţiile prevederilor electorale ale Convenţiei de
la Paris – Parlamentele din Moldova şi Muntenia, Parlamentul unic din 1862 – tot timpul
majoritate conservatoare
- Cuza – majoritar conservatori în Parlament – au imprimat o anumită rezistenţă şi opoziţie faţă
de programul său reformator; de aceea, procesul reformator nu a avut continuitate şi liniaritate,
ci o evoluţie oscilantă, ritmuri diferite – şi datorită statutului contradictoriu internaţional,
garanţia colectivă ce a limitat în unele aspecte libertatea de manevră externă şi uneori chiar
internă
rezultă în 1865-1866 – finalul domniei lui Cuza – o imagine a confruntărilor
 Principate - puteri garante
 principe – forţe politice

- în istoriografia română
 A.D.Xenopol – prima lucrare ştiinţifică cu metodă despre domnia lui Cuza
 C.C.Giurescu – “Viaţa şi opera lui Cuza Vodă” – prima oară pune în circulaţie arhiva lui
Cuza
 Dan Berindei – “Epoca Unirii” – nu analizează prevederile legislaţiei, reformele, CI efectele
reformelor + introduce conceptul de Epoca Unirii (încearcă identificarea ei cu paşoptismul)
 cu timpul, s-a desprins din lucrările specialiştilor o periodizare în trei etape a epocii cuziste
(1) 24 ianuarie 1859 – decembrie 1861 – perioadă de consolidare a Unirii
(2) 1862 (de la unirea deplină: primul guvern şi parlament unic) – 2 mai 1864 (lovitura de stat) :
perioada constituţională
(3) 2 mai 1864-11 februarie 1866 – regimul de guvernare autoritară şi personală a lui Cuza

1. efortul central al politicii Principelui: spre exterior, pentru consolidarea, recunoaşterea dublei
alegeri şi recunoaşterea internaţională a Unirii depline
- tânăra diplomaţie română s-a bazat pe susţinerea diplomatică a Franţei; a îmbinat metoda
diplomatică (delegaţii în străinătate) şi mijloacele de forţă (armata!)
- perioadă de instabilitate politică, datorită imaturităţii sistemului, divizării forţelor politice: mare
număr de guverne în cele două ţări
- dubla alegere este recunoscută doar de statele unioniste; celelalte refuză – până la urmă şi GB va
accepta, dar IH, IO nu vor ceda -resping ideea dublei alegeri; motiv: erau imperii multi
naţionale – esp IH respinge ideea principiului naţionalităţii ca bază a unui stat, iar IO este
împotriva Unirii deoarece o considera “începutul sfârşitului” (destrămarea IO)
- la iniţiativa IO – Conferinţa Internaţională a Marilor Puteri – martie 1859, pentru a rezolva
chestiunea
- Franţa, în toată această perioadă, a sprijinit şi sfătuit diplomaţia românească
- izbucnirea războiului franco-austro-sard: diplomaţia IH s-a repliat + Cuza şi-a mobilizat armat,
concentrând-o la Floreşti – pentru a putea ameninţa atât Ardealul cât şi Dunărea – IH a cedat şi
a recunoscut oficial dubla alegere;
- şi IO a fost nevoit la presiunile Marilor Puteri, în septembrie, să recunoască unirea
!!! acesta a fost un prim succes diplomatic internaţional, posibil şi datorită imperfecţiunilor
Convenţiei
- Convenţia de la Paris a fost denumită şi un “act-hibrid”, “monstrus”, pentru că cuprindea foarte
multe contradicţii: mari libertăţi vs număr relativ redus al celor care acced la putere în sfera

54
 55

politicii; sistem administrativ greoi şi guvernare complicată (două Parlamente, două Guverne,
două capitale, două armate etc): necesitatea unificării depline, de la confederaţie (24 ianuarie
1859) la stat unitar
- marea problemă a Europei de SE după revoluţiile Balcanice (formarea Greciei, Serbiei,
Principatelor Române): toate aceste state au o problemă comună: au moştenit din sistemul
politic otoman o administraţie coruptă (existenţa de privilegii, autonomii) – problema
centralizării administraţiei, pentru a funcţiona instituţiile statului; creşterea rolului statului nu
prea a fost posibilă
- unirea deplină: prin fuziunea celor două state
- Costache Negri a înaintat memoriul (ce cerea un Guvern, un Parlament, o armată) elaborat în
numele principelui către IO şi puterile garante DAR contextul era unul nefavorabil
- după vizita lui Cuza la Constantinopol (semnal că doreşte să asigure un grad mai mare de
autonomie de manevră în plan extern) –succes; a facilitat înaintarea memoriului în decembrie
1860
- IO – rezerve şi ameninţări – percepea unirea ca un atac la integritatea IO; ideea unei Conferinţe
Internaţionale – sept. 1861 s-a întrunit DAR Parlamentul are iniţiativa unei reuniri
extraordinare; Cuza nu a sancţionat hotărârea pentru a evita represaliile IO DAR conferinţa era
pusă în faţa faptului împlinit – acceptă unificarea parlament, guvern, armată, capitală
(Bucureşti), unire administrativă şi legislativă !!!!cu condiţiile invocate de IH, IO: unire doar în
timpul lui Cuza
- firmanul sultanului în 1861, urmat de proclamaţia lui Cuza

- Cuza, în programul reformator, a urmat modelul reformatorilor din sec XVIII: reforme de sus în
jos, mai ales prin autoritate
 esenţa: să crească rolul statului în toate sferele sociale: etatismul
- în primul rând, opera de unificare legislativă
- programul – enunţat şi prin mai multe documente
 “Idei generale pentru a folosi la reorganizarea Principatelor Unite Moldova şi Valahia” –
memoriu, toamna 1859
 decembrie 1859: mesaj cu valoare de program – principalele direcţii: finanţe, justiţie,
administraţie, garanţia libertăţii individuale, reformarea învăţământului, măsuri economice
protecţioniste, rezolvarea chestiunii rurale

- pe plan intern: unificare legislativă şi administrativă

 unificarea vămii, a telegrafului, a serviciului penitenciar
- în ciuda ambiţiilor sale, unificarea legislativă a fost una greoaie datorită procedurii complicate
din Convenţia de la Paris
- rolul acestei unificări: Comisia Centrală de la Focşani
 dă legi comune celor două Principate; 16 persoane – 8 din Moldova, 8 din Muntenia; 4 aleşi
de Parlament, 4 numiţi de domn în fiecare dintre Principate
 din primăvara 1859: funcţionare; majoritate conservatoare
 două proiecte:
(1) de Constituţie – izvor pentru Constituţia din 1866; proiect elaborat pornind de la modelul
Constituţiei belgiene (1831) – liberală; receptată prin intermediul unui proiect din august
1848 – Constituţia lui Kogălniceanu; în 1859 – Comisia Centrală de la Focşani – alcătuieşte
după modelul Kogălniceanu şi Belgia – primul proiect de constituţie; nu a fost promulgat de
Cuza
(2) de lege rurală – nu a fost promulgat de Cuza; pentru că era prea conservator

- componenţa Comisiei Centrale de la Focşani a fost modificată: infuzie de elemente liberale şi un

nou proiect: de lege electorală – nu a fost promulgat de principe din raţiuni externe, pentru a
menaja puterile garante

55
 56

- Comisia Centrală de la Focşani a promulgat doar 6 legi: armată, vămi, saline, import şi export
de cereale, combaterea lăcustelor, înfiinţarea Curţii de Casaţie DAR a dezbătut şi votat foarte
multe proiecte de legi: monedă naţională, unificarea ministerelor, a serviciilor de contabilitate,
codul comercial, telegraf, poştă, curte de conturi + trei proiecte de legi cu caracter fiscal:
introducerea contribuţiei funciare, o capitaţie şi o taxă pentru modernizarea căilor de
comunicaţie
- Comisia Centrală de la Focşani a avut şi intenţii onorabile în ceea ce priveşte revizuirea codului
penal, procedural, civil (! A preluat codul civil francez – aproape copiat ad-literam)
- prin măsurile luate de comisie: egalitate în faţa legii, impozitelor, serviciul militar obligatoriu
etc

2. 24 ianuarie 1862 – primul Parlament unificat al Principatelor Unite

- plecând de la prevederile Convenţiei – reforme, prin colaboare Cuza şi puterile legiuitoare
- mesajul prinţului în faţa camerelor reunite anunţă acest program de reforme: descentralizare,
formarea Consiliului de Stat, organizare comune, problema rurală
- primul guvern unic este unul conservator, condus de Barbu Catargiu; a acţionat rapid: desfiinţa
Comisia Centrală de la Focşani, ministerele ieşene (le-a creat în paralel un fel de directorate, ca
instituţii ce reprezentau ministerele din Bucureşti în Moldova)
- Parlamentul unic, unicameral – accelerare legiferare şi susţinut de Cuza – ce avea drept de
iniţiativă legislativă; Cuza a creat un organism permanent pt a crea legile din punct de vedere
tehnic – Comitet provizoiu – legea presei
- primăvara lui 1862, poiect de lege rurală redactat de Consiliul Central Focşani – proiect
conservator, combătut puternic de Mihail Kogălniceanu (vs Barbu Catargiu!) – Parlamentul a
trecut proiectul de lege în iunie DAR nu a fost sancţionat de Cuza
- asasinarea lui Barbu Catargiu duce la preluarea conducerii guvernului de Nicolae Kretzulescu
(iulie 1862) – şeful liberalilor moderaţi şi apropiat al lui Cuza
- baza lui Cuza în această perioadă au fost chiar liberalii moderaţi – din păcate o bază foarte
îngustă – pentru a face să treacă legile aveanevoie de o forţă politică;
- Nicolae Kretzulescu va impune un ritm mai alert măsurilor executive pentru unificare
administrativă: sănătate,navigaţie, Consiliul Superior al Instrucţiunii publice (pregătea legea
Instrucţiei Publice), Direcţia generală a Arhivelor statului
- vara 1862: Comisia Tehnică – mai multe proiecte de legi, cum ar fi înfiinţarea Consiliului de
Stat
- sesiunea 1862-1863 – 6 proiecte de legi din 68; doar atât, datorită opoziţiei conservatorilor:
prinţul trece la măsuri executive (decrete, regulamente)
- Nicolae Kretzulescu a început preparativele şi pentru trecerea bunurilor mănăstirilor închinate –
aprox ¼ din suprafaţa agricolă a ţării
 în 1862, averile mănăstirilor închinate la “casa” statului
 decembrie 1862: datoria mănăstirilor în bugetul statului pentru sănătare şi instrucţie publică
- opoziţia cu conservatorii, prevederile contradictorii ale Convenţiei – rezultă ideea unei
guvernări personale ca mijloc de a promova reformele
- încă din vara 1863, Cuza – prin Costache Negri (reprezentant la Constantinopol) – memoriu:
măsuri pentru a rezolva conflictul legislativ-executiv
- în paralel, Cuza un proiect de Constituţie – transmis guvernului IO şi ambasadorilor puterilor
garante (mai ales guvernul francez) – promova guvernarea personală, autoritară: “proiectul Cuza
din 1863” – imitaţie a Constituţiei franceze din 1852 – Napoleon III + influenţa legii electorale
belgiene
 acest proiect a agravat raporturile domnitor – opoziţie şi a favorizat apropierea extremelor
(roşii, albii) – se naşte “monstruoasa coaliţie”
- al treilea guvern: guvernul Kogălniceanu – din toamna 1863
 guvern care a promovat dialogul cu legislativul –s-au realizat multe obiective: se pun bazele
celor două Facultăţi (Şcoala Superioară de Litere şi de Ştiinţe) – din care se va forma în

56
 57

1864 Universitatea de la Bucureşti (din 1860 se înfiinţase Universitatea din Iaşi, pentru a da
satisfacţie ieşenilor)
- toamna 1863, la deschiderea lucrărilor legislativului, Cuza a anunţat reformele: electorală,
agrară, a armatei, instrucţiunii publice, legea comunală, secularizarea averilor mănăstireşti
- din toamna 1863 până în primăvara 1864 – 18 proiecte de lege: secularizarea averilor
mănăstireşti, înfiinţarea consiliului de stat, legea comunală, legea consiliilor judeţene,
legea……………………..; nu a sancţionat acum legea Instrucţiunii Publice
- este considerată aproape cea mai productivă perioadă
- din vara 1863, Cuza: pregătirea diplomatică a legii secularizării averilor mănăstireşti, deoarece
mănăstirile închinate deţineau o pondere mare
 propunere în prima fază egumenilor: solicita secularizarea contra despăgubire şi înfiinţare
spital, şcoală
 decembrie 1863 – proiect adoptat de Cameră, cu majoritate de voturi; 25% din teritoriul ţării
intra în stăpânirea statului român
 pregăteşte legea agrară din 1864

- primăvara 1864, Cuza, supune dezbaterii Camerei legea agrară DAR Camera îi dă vot de
neîncredere lui Kogălniceanu; Cuză nu acceptă demisia lui Kogălniceanu şi a prerogat Camera
- 2/14 mai – sesiune extraordinară – Camera repetă moţiunea de neîncredere vs Kogălniceanu;
Cuza o dizolvă – “lovitura de stat din 2 mai”
+ proclamaţie către popor şi armată; plebiscit pentru a aproba Statutul Dezvoltător al Convenţiei
de la Paris + proiectul de lege agrară
- Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris – a adus modificări importante Convenţiei de la
Paris, ce era actul fundamental
 retrocedare către statul român a unor atribute ale suveranităţii – acum intră în deplinătate
atributele suveranităţii statale
 introduce corpul ponderator, viitorul Senat – modifică Parlamentul, devine bicameral
 putere mai mare prinţului
 competenţei mai mari executivul decât legislativul
 Cuza – rol în stabilire componenţă corp ponderator
 modificare regim electoral – acces mai larg
pas înainte pe calea transformării sistemului politic românesc într-unul burghez
- această perioadă a fost cea mai fecundă din punct de vedere al realizărilor şi reformelor
 bine pregătită prin măsuri anterioare: înfiinţare Consiliu de Stat (organism tehnic, pentru a
pregăti legislaţia), schimbarea legii fundamentale (Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la
Paris) – creşte puterea prinţului; domnul – singur, iniţiativa legislativă
- majoritatea membrilor Corpului Ponderator sunt numiţi de Cuza; atribuţiile Camerei scad în
detrimentul Corpului Ponderator
- regim electoral: alegători direcţi şi alegători primari, prin deleaţi; scade censul şi creşte astfel
numărul alegătorilor – în Parlament pătrund şi alte categorii sociale
- actul adiţional la Convenţia de la Paris este recunoscut de marile puteri în vara anului 1864
 statul – drept de a modifica legile ce priveau guvernarea internă
 este exclusă orice intervenţie din afară
- guvernul –decrete legi; între sesiuni parlamentare (eg: iulie-decembrie 1864 – 40 decrete legi) –
reforma agrară, sistem măsuri şi greutăţi, unificare legi penale şi civile, Camera de Comerţ,
CEC-ul, Universitatea din Bucureşti, bazele Politehnicii – Şcoala de Drumuri şi Poduri
- 14/26 august 1864 – legea agrară
 articolul 1 – clăcaşii – proprietate deplină pe loturile lor pe întinderea stabilită prin lege
 îi împarte în fruntaşi, clăcaşi, pălmaşi
 dacă nu există pământ destul – completări din proprietăţi stat
 dintr-o moşie privată, ţăranii nu putea deţine mai mult de două treimi

57
 58

 titlu de proprietate primesc doar clăcaşii: cei ce aveau pământ în posesie; dacă nu aveau
pământ în posesie, primeau doar suprafaţă mică pentru casă şi grădină; dacă nu – se puteau
muta pe moşiile statului (“însurăţeii” se puteau aşeza pe moşiile statului pentru a primi
pământ)
 legea apără integritatea proprietăţii date ţăranului: interzice înstrăinarea timp de 30 de ani
 reglementa accesul şi dreptul ţăranului la pădure, islaz, fâneţe
 desfiinţa claca, dijma, corvezile
 principiul dreptei despăgubiri (pt clacă, dijmă şi celelalte obligaţii) – eşalonate pe 15 rate
dreptul istoric al ţăranului – invocat de la N.Bălcescu încoace – l-a lucrat atâţia ani, să fie a
lui!!!!
Cuza dă satisfacţie proprietarilor prin despăgubiri – nu pentru pământ, ci pentru sarcini
feudale; aşadr, nu este pentru dreptul istoric
- semnificaţia legii
 1805/1810 – aşezăminte domneşti – boierii: proprietate asupra unei părţi a moşiei
 1831, 1832 – Regulamentele Organice fac un pas înainte – drept deplin de proprietate asupra
1/3 din domeniu
 1864 – se extinde dreptul de proprietate (! Înainte, doar boierii) asupra clăcaşilor; trecerea la
proprietate burgheză în domeniul funciar
- lege contestată de “roşii” (eg: Brătianu) datorită caracterului moderat al legii (doar 4 ha/familie
– suprafaţa medie)
- imperfecţiunile legii – consecinţe: marea problemă este redeschisă la începutul sec XX şi a
culminat cu răscoala din 1907
 insuficienţa întinderii loturilor de împroprietărire – dezechilibru din punct de vedere al
eficienţei între cele două tipuri de proprietate
(1) mică/de tip fermă – aprox 4 ha
(2) imensă, de sute de ha – lucrată şi cu metode moderne
funcţia economico-socială a lotului nu s-a justificat în timp:
 ţăranii – înstrăinare sau fărâmiţare de loturi
 sf sec XIX – foarte mulţi ţărani fără pământ
 mulţi ţărani nu erau clăcaşi – rămân în afara împroprietăririi; mulţi au emigrat spre mediul
urban: un început de aglomerare urbană
- consecinţe imediate ale legii: scădere dramatică a producţiei medie la hectar, a producţiei totale
de cereale a ţării, goana după pământ arabil pentru a face faţă nevoilor pieţei şi concurenţei
(cereale de calitate, ieftine – căutate din Ungaria până în Occident) – caracter cerealier
 desţelenire fâneţe, izlazuri, scande numărul de animale crescute (aprox 1/2)
 a obligat marii proprietari ce pierd forţa de muncă să facă investiţii în modernizare:
exploataţie capitalistă a proprietăţii-maşinism (plug modern, semănătoare)
 chiar şi ţărănimea, după 1870, investeşte în inventarul modern; relaţii de muncă de tip feudal
înlocuite cu “învoieli” (contracte libere)
 nivelul de viaţă al ţăranilor mijlocaşi creşte economic şi social

Legea Instrucţiunii Publice – decembrie 1864

- prima lege modernă de învăţământ după o lungă perioadă de studiu şi evaluare a statelor cu
experienţă
- 1863 – Comitetul Instrucţiunii publice – trimişi prin alte ţări pentru a studia legislaţia - rapoarte
valorificate
- legea - caracteristici:
 reglementează unitar toate ramurile învăţământului (de la nivel elementar - superior)
 instituie principiile paşoptiste: libertate, acces, obligativitate, gratuitate
 a unificat şcoala primară de la oraş şi de la sat (materie, număr de clase); unificat şcolile
fete, băieţi – ca sistem, programă

58
 59

 liceul: de şapte clase – pondere mai mare disciplinelor umaniste; ciclul inferior – 4 clase
 a introdus învăţământul profesional – “Şcoli reale” de agricultură, de arte şi meserii etc
 3 nivele: primar, mediu, superior
- prima oară, legea prevede necesitatea pregătirii didactice a cadrelor didactice
- introduce concursul pentru ocupare posturi didactice
- principiul inamovibilităţii cadrelor universitare – nu puteau fi schimbate chiar aşa; concesia
făcută profesorilor universitari, pentru că a refuzat autonomia universitară
- ministerul cultelor şi instrucţiunii publice coordona învăţământul;
 Consiliul Permanent al Instrucţiunii – format din cinci oameni formaţi prin decret; rol
consultativ
 în paralel: Consiliul General al Instrucţiei – corp reprezentativ; 6 membri numiţi;
preşedintele: ministrul educaţiei

- alte măsuri: adoptare Cod Civil – modernizat în domenii în care Biserica avea monopol
(căsătoria, divorţul)
- dec 1864: promulgat decretul organic pentru înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale pentru
probleme bisericii ortodoxe române – începutul desprinderii de Constantinopol; legătura: doar
în probleme dogmatice şi spirituale; însoţit de prima lege pentru numirea episcopilor – Cuza a
instituit astfel un control asupra Bisericii ortodoxe (eg: numea episcopii) – mare agitaţie în
rândul clerului superior din România şi ecouri în Transilvania; număr mare de episcopi şi-au dat
demisia – declarând că legea e necanonică (“Mişcarea pentru canonicitatea Bisericii ortodoxe” –
în timpul lui Cuza; i-a susţinut şi Şaguna)
- 1865 sunt promulgate 32 de legi (cea mai importantă: legea de organizare judecătorească,
înfiinţarea înaltei curţi de justiţie, Consiliul Medical Superior, codul penal şi cel procedural)
- perioadele 2 + 3 – serie de măsuri pentru: încurajarea industriei, Bursele de Comerţ, susţinerea
creditului, unificarea sistemului fiscal (sistem modern de impunere şi percepere a impozitelor)
- în timpul lui Cuza, reforme modernizatoare ce pun bazele statului modern român + au provocat
transformări în perioada următoare în societate, economie, industrie, mijloace de transport şi
comunicaţie

59
 60

CURS 10 – ISTORIA ROMÂNIEI, BOCŞAN

- perioada domniei lui Cuza a fost o perioadă ce a însemnat un progres incontestabil pe calea
modernizării şi instituirii capitalismului
- reformele au pus bazele unui stat nou; de aceste reforme au beneficiat mai multe categorii de
cetăţeni decât înainte
 unificare instituţională, legislativă
- Unirea din 1859 şi dubla alegere a lui Cuza reprezintă triumful principiului de naţionalitate şi
această aserţiune se regăseşte în politica externă a lui Cuza
- politica sa externă va duce de asemenea la dezvoltarea unor iniţiative în conformitate cu
interesul naţional: scade suzeranitatea IO, creşte autonomia politică – astfel, s-au pus bazele
unui context favorabil obţinerii independenţei; pentru a putea realiza acest program de politică
externă, Cuza este obligat să concentreze toată conducerea politicii externe în mâinile sale, să
dezvolte o politică consecventă, liniară, pentru afirmarea autonomiei ţării, încercând să joace o
misiune proprie în concertul politic european – a apelat la misiuni diplomatice (1859-1861), pe
care în absenţa unor reprezentări diplomatice proprii le-a folosit (misiunile diplomatice) pentru a
convinge puterile garante de programul său (eg: Brătianu, Golescu etc)
- a doua direcţie: ideea de a crea agenţii diplomatice în diferite centre importante
 agenţia diplomatică română de la Constantinopol e ridicată la acest rang după 1861, la Paris
după 1860, iar la Belgrad din 1863
- guvernul Cuza a apreciat importanţa politicii externe şi a creat un minister de externe, cu o
organizare asemenea cu cea a ministerelor din ţările dezvoltate ale Europei: din 1862

- prima etapă: recunoaşterea dublei alegeri a Unirii depline, creşterea autonomiei ţării, a
atributelor suveranităţii şi crearea unor condiţii internaţionale favorabile pentru dobândirea
independenţei, dezvoltarea unei politici de solidaritate cu românii în afara graniţelor ţării
- în toate cele trei perioade ale domniei lui Cuza: creşte autonomia ţării; concret:
 eforturile de limitare a jurisdicţiei consulare şi a imixtiunii consulilor străini în afacerile ţării
 supunerea străinilor legislaţiei fiscale din România

60
 61

 acţiuni externe ale României – eg: transport de arme sarde, transport de arme pentru Serbia,
problema detaşamentului polonez, emigraţie maghiară – “protectorii” au încercat să le
impună românilor o anumită atitudine, DAR Cuza a făcut cum era în interesul ţării
 a susţinut mişcările de eliberare din Europa Centrală şi cea de Est
 două convenţii de cooperare cu maghiarii
 a susţinut emigraţia poloneză, relaţii bune cu Serbia, Grecia; a încercat să suţină românii din
IH, iar de la el a început practica de a introduce un buget românesc pentru şcoli din
Transilvania, reviste, instituţii
- progres cultural deosebit în timpul lui Cuza; a integrat România în ritmul reformator şi
modernizator al societăţii europene

- 1863: Monstruoasa Coaliţie – s-a intensificat după 2 mai 1864 – până la lovitura de stat
- 1865 – perioadă neagră pentru Cuza, pierde colaboratorii (chiar pe Kogălniceanu); Marile Puteri
erau hotărâte să îl suspende din domnie, DAR nu era pregătit nici un om să îi ia locul
- 11 feb 1866 – lovitura de stat – obligat să îşi semneze abdicarea; suspect: nu există nici o
încercare de rezistenţă;
- locotenenţa domnească: principalele forţe – liberalii (N.Golescu), conservatorii (Lascăr
Catargiu), reprezentanţii armatei (N.Haralambie)
- domnia lui Cuza: încheie o perioadă începută de revoluţia de la 1848, reprezintă
instituţionalizarea unor idei şi proiecte propuse de revoluţie; a încheiat tranziţia spre regimul
parlamentar modern, spre o societate ce începe să semene tot mai mult cu cele europene
- prin modelul de reformism ce l-a imprimat, de sus în jos, a obligat structurile politice,
instituţionale şi le-a determinat pe cele social economice să se adapteze noilor tendinţe
- ca în toate ţările balcanice, statul a avut un rol foarte important în modernizare; al unui agent
activ şi inovator

Transilvania în epoca liberală

- înainte: 1849-1860 – neo-absolutism – Constituţia din 4 martie 1849 era una liberală, ce a
recunoscut egalitatea de şanse, de drepturi pentru toate naţiunile şi confesiunile monarhiei, dar e
desfiinţată la sf 1851
 1849-1851: efervescenţă politică; societatea românească – tentativele elitei politice de a îşi
impune programul revoluţionar din 1848 pe cale legală, prin măsurile şi reformele
promovate de Viena; românii exploatează conduita politică din timpul revoluţiei, cea pro IH
 practic, zecile de memorii reiau cererile concrete, punctuale de la 1848 (autonomie,
universitare română, problema mitropoliilor româneşti)
 deputaţia românească prezentă la Viena (1849-1851) – liderii marcanţi de la 1848: Iancu,
Papiu etc
pentru a susţine acestă mişcare, Papiu Ilarian şi alţii susţin în Transilvania o mişcare petiţională
prin trimiterea de plenipotenţe din diverse zone ale Transilvaniei în sprijinul deputaţilor români
 satele din Ardeal sunt sfătuite şi trimit plenipotenţe: radicalizarea satului
- epoca neo-absolutistă începe de fapt din 1852 – există două puncte de vedere în istg
1. marxist – a acuzat centralismul, germanizarea, încălcarea drepturilor şi privilegiilor
naţionale
2. istoriografia sec XIX – parţial confirmată de istoriografia austriacă contemporană:
reformism constructiv şi favorabil naţiunilor ce nu au avut un rol dominant până în 1848; ca
să îl deosebească de regimul lui Metternich
program comparabil cu cel al lui Metternich, pe multiple planuri; pentru că, chiar dacă nu a
îngăduit manifestări politice pentru naţiunile din Austria, a făcut foarte mult pentru afirmarea
naţională şi confesională a popoarelor din monarhie
- progres cultural, mai ales şcolar – şcoli de nivel primar, chiar secundar (constructivismul lui
Şaguna – eg: Institutul de la Sibiu; tipografii, se redeschid sau deschid Şcoli
Normale/Pedagogice)

61
 62

- începe să se cristalizeze o elită intelectuală românească: funcţionari

- cel mai important rezultat al acestei epoci: mitropolia greco-catolică – în urma sinoadelor
protopopeşti din 1848 şi a contextului determinat de acţiunea episcopului ortodox Andrei
Şaguna (cerea şi el Mitropolie Ortodoxă) şi contextului internaţional favorabil (mai ales după
1853; trupe ruseşti la graniţa IH)
 1853: este aprobată înfiinţarea mitropoliei greco-catolice (decizia emisă din 1850 când
Roma a agreat deja ideea)
 scaun mitropolitan la Blaj, prima oară pentru români: satisfacerea unui deziderat mai vechi
al românilor; a ieşit de sub jurisdicţia de la Esztergom şi a intrat sub a Romei
stare conflictuală între bisericile româneşti din Ardeal – deceniul 6; ortodocşi vs greco-catolici:
tensiuni, dispute interconfesionale foarte puternice
- acţiunea bisericii catolice (câştigă teren în vest: Banat, Bihor etc) este uşurată datorită
conflictului bisericii ortodoxe române vs cea sârbă, ca urmare a acţiunii lui Şaguna de separaţie
ierarhică şi de cerere a unei Mitropolii româneşti
- neo-absolutism: progres pentru românii din IH pe plan şcolar, confesional, economic; românii
nu au fost acceptaţi în breslele ardelene şi vor intra într-o instituţie nouă: Camerele de Comerţ şi
Industrie (ajung chiar să deţină majoritatea aici), unde vor avea funcţii de conducere şi puteau
promova interesele economice ale românilor
- legile agrare: patentele din 1853, 1854
 conscripţia de la începutul sec XIX: s-au declarat iobagi ca să nu fie supuşi la unele obligaţii
 înfiinţarea tribunalelor urbariale (pentru a soluţiona dispute ţărani-proprietari; elita
românească a oferit asistenţă juridică)
- renunţarea la sistemul absolutist: în contextul internaţional – IH este înfrânt în faţa Sardiniei şi a
Franţei + contestaţii puternice formulate de unele naţiuni din IH, nemulţumite şi de măsurile cu
caracter confesional luate de Viena (eg: 1855 – concordat IH-Roma) + de cele centralizatoare,
germanizatoare – reorientarea politicii Vienei: guvern liberal la conducerea IH

- liberalismul vine la putere în 1860 în IH; este un liberalism diferit de cel de la 1848, mai ales
prin caracterul său moderat şi prin încercarea guvernului şi a cercurilor liberale de compromis
pentru salvarea integrităţii monarhiei
- în faţa asalturilor naţionalismelor liberale ale IH: modelare a liberalismului austriac: 1860 –
reforme timide de liberalizare
 convocarea Senatului imperial – în care românii sunt reprezentaţi prin Şaguna (pt
Transilvania), Andrei Mocioni (pt Banat), baronul Petrino (pt Bucovina) – prestaţie
deosebită: au susţinut revendicările mai vechi (1848-1859) şi au stimulat relansarea
militantismului politic românesc
- mişcarea română la începutul epocii liberale a fost marcată de lipsă de unitate, de absenţa unui
for coordonator; românii nu erau pregătiţi pentru schimbarea din 1860, nu erau organizaţi, chiar
existau puternice disensiuni interne; absenţa unor instituţii politice proprii (biserica şi şcoala
erau singurele instituţii legal recunoscute)
- disputele confesionale – 1855: momentul de maximă tensiune;
- centrele de putere şi decizie ale românilor – în diferite oraşe: nu poate fi vorba de o cooperare a
centrelor/zonelor româneşti, ce îşi păstrează particularităţile, în defavoarea unei acţiuni politice
unitare
 Banatul – încorporat la Voivodina sârbă şi Banatul Timişoarei
 Marele Principat al Transilvaniei
 Arad, Bihor, Sătmar, Maramureş aparţin delegatului maghiar
 Bucovina – Principatul Autonom al Bucovinei
DAR cu toată această diversitate politică, în anii 1860-1861 se face un efort de organizare
deosebită: apropiere a centrelor
- prima instituţie în care s-a manifestat unitatea de acţiune: Senatul imperial (cei trei senatori) –
au acţionat unitar; românii s-au situat pe poziţii liberale şi au susţinut organizarea IH de pe

62
 63

poziţii federaliste, cer regim constituţional şi organizarea IH pe baza regiunilor istorice

(provinciile ce existau din Evul Mediu)
- 25 februarie 1859: toţi românii din IH adunaţi în reprezentanţa la tron; au cerut organizarea
monarhiei după principiile federalismului
- atitudinea deputaţilor români din Senatul imperial continuă până într-un anumit punct
programul paşoptist (eg: Şaguna pledează pentru autonomia provinciilor ce au avut drept de
stat; egala îndreptăţire a naţiunilor/confesiunilor din monarhie); deputaţii români sunt susţinuţi
prin adrese de susţinere şi solidarizare – eg: Braşov, Blaj, comunităţi din Munţii Apuseni
- Diploma din octombrie 1860 + Patenta din feb 1861 – sunt cele două acte fundamentale ce
legiferează organizarea IH pe baze liberale; au consacrat organizarea imperiului după principiile
federalismului istoric (autonomia – doar provinciile ce au avut în trecut drept de stat); regim
autonomist-federalist, cu multe concesii făcute federalismului
 drept de a avea guvern/parlamente, diete proprii – dat de Diploma 1860
 Patenta din 1861 – corectări în sens centralist

Federalismul
- cel de la 1860-1861 diferă de proiectele din 1848 foarte mult
- 1848: federalism pe baza principiilor naţionale, individualizarea a 10 grupuri în IH
- 1860: elita românească s-a raliat la ideea federalismului istoric, promovat de centrul de la
Viena; abandonează ideea unirii tuturor românilor din IH într-un corp politic românesc; cer:
 autonomia Transilvaniei; motiv: salvarea Transilvaniei de anexarea la Ungaria
poate fi considerată o cedare faţă de 1848 DAR a fost o adaptare la realitatea politică
istoricul Simion Retegan: Transilvania e un simbol pentru autonomia românească
- autonomia Transilvaniei s-a realizat prin cele Diploma din 1860 şi Patenta din 1861m pe când
Arad, Maramureş, Solnoc încorporate în Regatul Ungariei
- elita din Banat a reluat programul politic din 1849: două proiecte ce cer fie autonomie a
Banatului în IH (asemenea 1718-1779) sau încorporare Banat într-o autonomie naţională
românească în IH (alături de Transilvania, Bucovina, Partium)
- nov 1860 – mare conferinţă naţională a românilor din Banat
 exprimarea voinţei autonomiste a Banatului
 refuz de a fi încorporaţi la Ungaria
 cer crearea unui căpitănat românesc în Banat
DAR cererea este respinsă de Viena – dec 1860: Banat, Partium (Arad, Bihor, MM, Solnoc) intră în
componenţa Ungariei – 1861: divizare a corpului naţional românesc din punct de vedere politic
 Banatul şi Partium aparţin Ungariei
 Transilvania e autonomă: guvern şi dietă proprie
 Bucovina e autonomă
programele politice ale românilor – diferenţe de ordin programatic, de tactică

Românii din Banat

- în absenţa unei tradiţii statale susţin teza federalismului etnic naţional
- 1860, Vicenţiu Babeş, broşura: “Cauza limbii şi a naţionalităţilor din Austria”; apare şi în
germană
 expresia programului politic susţinut şi promovat de Andrei Mocioni – relaţii deosebite cu
Viena
 interesant e faptul că e un manifest al naţionalismului liberal românesc; naţiunea este o
treaptă spre progres şi libertate, mijloc de ridicare a omului la perfecţiunea morală; influenţa
lui Mazzini?: italian
 rezolvarea problemei de naţionalitate să aparţină tuturor popoarelor, nu doar unor grupuri; e
nevoie de participarea tuturor naţiunilor la dezbaterea programelor de organizare
 broşura opune dreptului istoric dreptul naţiunilor/ginţilor

63
 64

 respinge ideea unei naţiuni dominante dar şi pericolul limitării autorităţii Vienei (credea că
IH poate oferi garanţii pentru realizarea federaţiei pe naţiuni)
- proiectul de federalism de la 1860 al lui Babeş anticipează concepţia lui Aurel C.Popovici;
lansează discuţia pro-federalizare a IH întreţinută de 1848-1849 prin cele zece autonomii
naţionale

În Transilvania – nu există o viziune unitară

- Bărnuţiu: face recomandări ardelenilor să se menţină pe poziţiile de la 1848; a explicitat în
scrisoarea către ardeleni ce a vrut la 1848: problema românească se concentrează în trei
elemente fundamentale – teritoriu, drept şi naţiune unitară
- Bariţ este mai pragmatic; îndrumător de opinie; nu a produs texte cu valoare ideologică; ideea
convieţuirii cu celelalte naţiuni ale Transilvaniei; viitorul Transilvaniei: legalismul politic; a
susţinut reluarea programului de la 1848 datorită Diplomei de la 1860 şi Patentei de la 1861
- Şaguna: pragmatism; a susţinut un program realist, minimal, cu sprijinul direct al Casei de
Viena
 autonomie principat – susţinută de IH pentru a contracara opoziţia clasei maghiare, ce a
negat reglementarea constituţională din 1860 şi cere revenirea la Constituţia din 1848
 recunoaşterea românilor ca naţiune prin lege specială
 egala îndreptăţire a românilor asemenea celorlalte naţiuni din provincie
 limba română să fie şi ea limbă oficială a statului (alături de maghiară şi germană)
- Diploma de la 1860 şi Patenta de la 1861 declară neconstituţională opoziţia maghiară: ungurii
au intrat în pasivism politic; Dieta Ungariei e suspendată
- opoziţia clasei politice maghiare nu a fost unită; s-au adăugat sârbilor, slovacilor ce s-au opus
noii organizări constituţionale
- se dezvoltă o mişcare politică românească pentru afirmarea programului autonomist, stimulată
de revirimentul mişcării naţionale a tuturor popoarelor din monarhie; au speculat disputa Viena-
Pesta pentru suveranitatea asupra Transilvaniei
 clasa politică din Ungaria dorea unirea Transilvaniei al Ungaria dar Viena se opunea
- deziderate autonomiste aveau croaţii, sârbii, slovacii, cehii: conferinţe; pentru a conserva
idealurile naţionale – majoritatea, în teritoriul lor naţional
- mişcarea românească s-a integrat repede în acest curent, dezvoltând o componentă politică
majoră ce ecranează celelalte manifestări cu caracter naţional în absenţa unor instituţii politice
proprii recunoscute naţional – efort de întrunire a unui Congres/Adunări Naţionale româneşti –
tradiţia: vechile soboare bisericeşti sau adunarea de la Blaj (1848)
 Congresul Naţional=instituţie politică permanentă, ce poate fi un organism reprezentativ
politizare crescută a activităţii naţionale
- 1848 – noile împrejurări: elita românească a ezitat să facă apel la popor, limitându-se la
întrunirea unor organisme naţionale aprobate legal, reprezentative pentru elitele naţionale,
bisericeşti, birocratice
- Diploma de la 1860 şi Patenta de la 1861 – restaurarea autonomiei Transilvaniei (cel mai
important obiectiv de la 1848): au creat o efervescenţă naţională, ce a fost comparată de istorici
cu cea din timpul revoluţiei – mari speranţe pentru clasa politică românească
 mişcarea politică – la nivel elitar (cei doi ierarhi: Şaguna, Şuluţiu), în cadre legale,
reafirmând adeziunea românilor la programul de la 1848
- 10 decembrie 1860 – memoriu – comisie condusă de Al.Şterca Şuluţiu
 recunoaşterea juridică a egalităţii naţiunii române cu celelalte naţiuni prin act imperial
solemn
 un român în postul de cancelar al Transilvaniei
 limba română să fie limbă oficială
 convocarea dietei democratice a Transilvaniei

64
 65

 recunoaşterea instituţiei Congresului Naţional ca organism permanent

vechea tactică a memoriilor şi delegaţiilor (3!) trimise la Viena
- în paralel cu mişcarea elitară, la nivel local – comunităţi/zone ce susţin elita, ierarhi, prin
memorii, petiţii adresate cercurilor conducătoare, dinastiei, guvernului
- prima victorie: convocarea Conferinţei Naţionale – pentru a stabili o conduită unitară a naţiunii;
să definească atitudinea românilor faţă de Diploma din 1860; scop: să prezinte poziţia naţiunii
române la viitoarea conferinţă convocată la Alba Iulia pentru a dezbate principiile de organizare
a Dietei Transilvaniei
- iarna 1861: conferinţa de la Sibiu – reprezentanţii tuturor ţinuturilor româneşti
 solidaritate naţională peste barieră confesională
 rezoluţia conferinţei e înaintată sub formă de memoriu (continuitate cu 1848) împăratului
 naţiunea română să fie o naţiune politică independentă
 cere articol special de lege pentru existenţa juridică a naţiunii şi egalitate cu celelalte naţiuni
 cere lege electorală democratică (criteriu: proporţionalitatea)
 înfiinţarea unei societăţi literare româneşti – va fi ASTRA
- interesele IH: aveau nevoie de recunoaşterea Diplomei din 1860 şi Patentei din 1861; Conferinţa
de la Sibiu a estimat adeziunea românilor la principiile Diplomei din 1860 şi pentru că oferea
mari posibilităţi de afirmare a naţiuni române; poziţie pro-dinastică
- liberalismul austriac de la 1860 oferea un minim de drepturi colectivităţilor naţionale, ce Pesta
nu le acceptase nici măcar la 1848: izolare a Pestei între 1860-1861 – oportunismul clasei
politice româneşti: au încercat să exploateze momentul pentru a realiza organizare politică
permanentă
 Comitetul Naţional Permanent va fi nucleul politic central; rol: coordonare, purtător de
cuvânt al intereselor românilor faţă de IH şi celelalte naţiuni; se proclamă continuatorul
Comitetului Naţional desemnat de revoluţia de la 1848
rolul unui partid politic românesc modern, în condiţiile noului regim parlamentar şi marchează
trecerea la organizarea politică a naţiunii după criterii moderne
1. se renunţă la formula revoluţionară, a acţiunii de masă, în favoarea acţiunii legaliste elitare
2. tendinţa clasei politice româneşti de a trece la o democratizare a prevederilor electorale – una
din condiţiile succesului politic românesc; principiul numărului
această mentalitate duce la eliberarea de complexul tradiţional al naţiunii iobăgeşti, de faptul că a
fost considerată ca atare
- clasa politică românească are origini sociale modeste, este născută din efortul Vienei de a ridica
funcţionari români ce să fie împotriva maghiarilor, saşilor ce aveau o experienţă de secole;
această clasă politică românească este expresia unei emancipări politice
- liberalismul şi reformismul austriac din perioada neo-absolutistă au dărâmat sechelele regimului
constituţional medieval şi au impus în mentalitatea colectivă ideea egalităţii depline a naţiunilor
şi confesiunilor – climat favorabil transformării mentalităţii româneşti; face posibilă participarea
românilor în competiţia politică
- noul regim constituţional reprezentat de Diploma din 1860 şi Patenta din 1861 oferă cadrul
constituţional favorabil unei asemenea manifestări
- 1861, militantismul românesc are na din cotele cele mai înalte: dinamism, efort politic (la
nivelul Comitetului Permanent, dar şi la nivel local – jurisdicţii locale, comunităţi rurale – satul
românesc este activ politic: alege notari, impune limba română ca limbă oficială în sat – ca
urmare a emancipării sociale a ţăranilor; 1853, 1854)
- există diferenţe în modul în care se exprimă elita şi satul, au comportamente politice diferite –
se amestecă deziderate sociale şi politice; tot acelaşi sentiment de emancipare individuală şi
colectivă
- receptare a principiilor democratice, a ideii de libertate, egalitate, până la cele mai de jos
niveluri; solidarizare sat-elită politică;
- nu e egală implicarea satului: mai active în S Transilvaniei, din fosta graniţă militară, Banat,
Crişana, Zarand – nivel material superior; tendinţa de emancipare a satului: se introduce fără

65
 66

prea multe consultări limba română ca limbă oficială şi se desemnează notari din oameni de
încredere ai satelor
- restaurarea administraţiei Transilvaniei se face în beneficiul vechilor privilegiaţi
 românii sunt excluşi din funcţiile de conducere; o minoritate pătrunde în administraţie, dar
nu pe măsura aşteptărilor românilor
efortul politic românesc: dublarea demersului central al liderilor, prin acţiunile jurisdicţiilor
locale
 program politic: principiile liberale, ideea de naţionalitate şi egalitate, ideea de
proporţionalitate (în convocarea Dietei, organizarea comitatelor)
- dispută ideologică între
 liberalii şi adepţii Diplomei de la 1860 + Patentei de la 1861
 foştii privilegiaţi – drept istoric, continuitate cu legislaţia de la 1848
- o mare concesie: admiterea limbii române în oficiile publice locale, fără a i se recunoaşte
legalitatea la nivelul comitatului
Simion Retegan: 1861 reprezintă o mare experienţă politică; test pentru români în vederea
convocării Dietei ulterioare

- Conferinţa regnicolară din februarie 1861 de la Alba Iulia

 naţiunile din Transilvania să îşi expună punctul de vedere legat de organizare: drept istoric
sau idei democratice, liberale
- problema Dietei Transilvaniei era foarte importantă pentru echilibrul din monarhie; opoziţia
maghiarilor, protestele cehilor şi croaţilor făceau ca poziţia Transilvaniei să fie foarte
importantă pentru salvarea Diplomei din 1860 şi a principiilor sale
- dizolvarea Dietei Ungariei; în toamna 1861 – convocarea Dietei Transilvaniei – în Ungaria se
intră în pasivitate: au impus o stare de indecizie la Viena
- până în toamna lui 1862 Viena nu ia o decizie privind Dieta Transilvaniei; doar acum Viena va
răspunde favorabil memoriilor politice româneşti anterioare, anunţând că obiectivul viitoarei
Diete a Transilvaniei este egalitatea juridică a românilor şi o nouă lege electorală pentru
întrunirea Dietei
- cum se explică această poziţie? Viena a decis să îi sprijine pe românii majoritari din
Transilvania, pentru a salva noua ordine constituţională – reprezentanţii Transilvaniei în Senatul
Imperial erau o necesitate
- memoriul lui Şuluţiu şi Şaguna – cer un nou Congres Naţional – e aprobat
 aprilie 1863: a doua Conferinţă Naţională de la Sibiu – a dobândit un rol foarte important în
jocul politic din IH
 adeziunea românilor la principiile Diplomei din 1860 şi Patentei din 1861
 a sintetizat postulatele generale ale naţiunii într-un memoriu adresat casei de Habsburg şi
acceptat aproape integral de împărat

BOCŞAN – CURS 11

66
 67

- în spiritul ideilor liberale ce au guvernat viaţa politică din Transilvania şi Viena – idei regăsite
în discursul politic românesc
 egala îndreptăţire
 libertatea naţiunii de a se exprima proporţional cu numărul de locuitori
 dreptul de reprezentare în structurile politice, economice, administrative
 solidaritatea naţională – concept foarte vehiculat (de cele două biserici române pentru unirea
tuturor românilor sub Comitetul Naţional Permanent, condus de Şaguna şi Şuluţiu) – această
idee a fost un mare succes politic: s-a depăşit confesiunea interconfesională (1856-1857), cei
doi ierarhi acceptă să acţioneze comun la Viena prin susţinerea unor obiective comune:
cancelar român al Transilvaniei, reprezentare cât mai bună a românilor în justiţie,
administraţie, structuri politice; succesul, cât a fost (nu trebuie exagerat), acestei acţiuni
solidare a fost şi rezultatul unei politici distincte a Vienei faţă de români (Diploma din 1860
şi Patenta 1861 au fost contestate de clasa maghiară – opoziţie după suspendarea Dietei de la
Pesta, + slovaci, +sârbi)
- succesul organizării constituţiei pe baza acestor acte a fost determinat în mare parte de
atitudinea românilor (Viena are nevoie de români chiar în Senat) – eforturi pentru a îi atrage:
reprezentarea românilor în Senat este importantă – ei susţin federalizarea
- 1861 – concesii făcute românilor
- 1862 – ezitări pentru o decizie tranşantă în privinţa lor şi pentru a se bizui pe ei, dar decide în
final să se bazeze pe ei: convocarea Dietei Transilvaniei
- rezultatele Conferinţei Naţionale din Sibiu (1863) sintetizează principalele revendicări
 recunoaşterea românilor ca naţiune egală în drepturi cu celelalte naţiuni ale Transilvaniei
 ceea ce decurgea din ea
această Conferinţă formulează un program însuşit aproape total de Viena – programul noii Diete
- românii susţin ideea federalismului, ce este diferit de federalismul propus în 1848 de alte
naţionalităţi şi chiar de români: etnic, naţional, întemeiat pe crearea a 10 autonomii
 1861: îmbinarea federalismului vienez cu centralismul vienez: nu are în vedere ca subiect al
autonomiei naţionalităţile, ci fostele state ce au avut existenţă de drept în trecut (drept
istoric) – regres în ceea ce priveşte aspiraţiile unor români (eg: Andrei Mocioni)
(1) Banatul nu a avut existenţă de drept
(2) Transilvania acceptă federalismul etnic din pragmatism (S.Retegan)

VIAŢA POLITICĂ A TRANSILVANIEI

- 21 aprilie 1863: convocarea Dietei

 mesajul imperial reprezintă programul Dietei şi a fost transmis pe 1 iulie
- atât rescriptul de convocare a Dietei, cât şi programul propus de împărat relevă ascendentul
dobândit de români în politică în condiţiile pasivismului maghiar
 românii sunt tot mai importanţi pentru echilibrul în IH şi salvarea organizării constituţionale
- programul Dietei – inspiraţie dinspre principiile liberale ce au guvernat sistemul constituţional
(1860-1861)
 recunoaşterea prin lege a naţiunii române şi a confesiunilor sale
 limbă naţională în administraţie şi justiţie: româna
 elaborarea şi promulgarea unei noi legi electorale
 reprezentarea Transilvaniei în Senatul imperial
 reorganizarea administrativ teritorială după criterii moderne
 organizarea justiţiei: Tribunal Suprem al Transilvaniei
 modificarea legislaţiei agrarea – 1854, patenta
cele avansate de clasa politică română după 1860 spre cercurile Vienei
- noua Dietă este convocată şi organizată pe baza unor prevederi electorale mai largi, democratice
– modifică caracterul acestei instituţii ce a fost până acum simbolul regimului de stări şi ordine

67
 68

 regulamentul electoral liberal – preponderenţa deputaţilor aleşi faţă de cei numiţi/regalişti

(120 aleşi la 40 regalişti)
 alegerea pe baza votului cenzitar şi capacitar
 lărgirea electoratului faţă de cei ce aveau drept de vot DAR nu libertate completă a dreptului
de vot; această lege pe baza căreia s-a format Dieta e în continuarea compromisului
privilegii – egalitate în faţa legii
- Dieta - tranziţia de la regimul politic medieval (stări şi ordine), întemeiat pe privilegii înspre
instituţii moderne, parlamentare; această lege şi Dieta reprezintă o etapă distinctă în procesul
modernizării sistemului politic ardelean în conformitate cu principiile liberale
- probabil acest moment n-a fost conştientizat, dar în mentalitatea colectivă e considerat un
moment de turnură, iar prea din epocă i-a atribuit o valoare apropiată de 1848
 prin parcurgerea surselor istorice ale timpului, 1850-1852 – 1860 se observă o distincţie ante
şi post revoluţie (delimitare a timpului istoric prin acest eveniment crucial)
 după 1865 mai ales se observă aceeaşi tendinţă, dar pentru Dietă (1863) – până la 1881
(partid unic!)
de ce o asemenea manifestare a mentalului colectiv?
1. sentimentul colectiv de efort şi demonstraţie de solidaritate pentru că au conştientizat că au
devenit o naţiune politică, în sensul că participă la competiţia politică cu aceleaşi drepturi cu
celelalte naţiuni, că intră în constituţionalismul transilvănean împreună cu ceilalţi
2. introducerea votului cenzitar şi capacitar dobândeşte semnificaţie aparte + 1854: populaţia
rurală beneficiază de legea agrară princare iobagii (nu şi jelerii – doar drept de casă şi grădină)
sunt împroprietăriţi – faptul că au devenit proprietari, iar unii au primit şi drept de vot îi
transformă în cetăţeni ai statului, cu drept de a intra în competiţia politică
 raportul de forţe - datorită majorităţii: la sate, liderii politici ai momentului apreciază că
succesul electoral era dependent de conduita ţărănimii
- în condiţiile regimului parlamentar modern, pentru liderii politici a devenit o problemă
deosebită elaborarea unei tactici adecvate, care să asigure succesul electoral în condiţiile în care
români nu aveau nici o instituţie politică de tip partid (cu excepţia Comitetului Naţional Român
Permanent)
a. pentru români – problema comportamentului politic; nu există instituţii, experienţă politică
* intelectualitatea încearcă să fructifice structura ierarhică a celor două biserici: ierarhii –
copreşedinţi ai Comitetului Naţional Român Permanent, o structură “instalată”, exploatată cu
succes
b. presa a fost de mare ajutor, îndrumătoare a societăţii, contribuţie la reuşita solidarizării
 inteligenţia (înaltul cler) îşi asumă reponsabilitatea conducerii, ca şi cei din administraţie;
foştii conducători de la 1848 – rol important, sunt foarte activi în activizarea politică a unei
naţiuni fără instituţii şi experienţă politică adecvată
- cei doi ierarhi, prin colaborare şi solidaritate, reprezentau nucleul solidarizării: facilitează
activarea populaţiei până la nivelul rural – există solidaritate între elita politică şi clasa politică
de rând
- surprinzător (remarcă presa!) este comportamentul politic al ţăranului, acum cetăţean, ce
afişează o conştiinţă a libertăţii, naţionalităţii; acest ţăran e emancipat de marile spaie:
Dumnezeu, împărat, autorităţi – eliberat de pasivismul care prin timp a transformat aceste
categorii într-o masă amorfă
 în campania electorală, foştii iobagi vs foştii proprietari nobili, dar nu o confruntare violentă,
ci în termenii parlamentarismului modern

- succes semnificativ, chiar dacă nu la nivelul aşteptării elitelor

- în Dietă: 48 deputaţi români, 44 deputaţi maghiari, 33 deputaţi saşi – diferenţă de raporturi
- majoritatea deputaţilor români: din comitate, districtele Făgăraş, Năsăud, puţini din districtele
săseşti şi oraşe
- maghiarii – majoritatea din oraşe, secuime, comitate, districte (mai ales Braşov)

68
 69

- saşii – oraşele libere, scaune

- electoratul
 maghiarii – oraşe, comitate
 saşii – oraşe, Pământul regesc
 românii – comitate (mediul rural)
până acum românii participaseră la viaţa politică doar prin cler, iar acum sunt majoritari – epocă
liberală şi de emancipare (în 1853 Transilvania era înaintea Ungariei prin modernizarea
instituţiei ca atare: pentru prima dată deputaţii nenobili sunt în număr mai mare decât cei nobili
– abolirea privilegiilor)

- legislaţia Dietei (! Retegan)

 consacră juridic prin lege specială egalitatea naţională, a limbii şi confesiunilor române cu
celelalte naţiuni ardelene; sfârşitul Constituţiei medievale
 realizarea unui obiectiv politic major inaugurat de Supplex, prin reformism, nu prin
revoluţie
- o parte a programului din 1848 este instituţionalizat acum pe calea legală a legilor şi reformele
de la Sibiu
- amestec interesant în realizările legislative, de liberalism şi naţionalism, îmbinare organică şi
armonioasă a dorinţelor de la 1848-1861
- o componentă majoră a blocului etnic român din IH a realizat cele mai importante deziderate
politice prin legile din 1853-1854; românii din Arad, Sătmar, Partium, Banat - alt statut politic
- Dieta încheie un tip de mişcare a românilor: vechile cadre ale constituţionalismului român, şi în
acelaşi timp un început, un nou tip de regim politic (desăvârşit de dualism), un regim politic
modern
- momentul 1863-1865 – un simbol al emancipării politice româneşti, rămânând în memoria
colectivă a românilor şi după anularea legilor la Cluj, în 1865; se va inaugura prin Dualism noul
curs al politicii Vienei, de compromis cu Ungaria

- în epoca liberală se inaugurează şi o nouă etapă în efortul depus de Şaguna pentru înfiinţarea
mitropoliei ortodoxe
- Conferinţa episcopilor ortodocşi din vara lui 1860 – patriarhul sârb Rajacic – idee de
centralizare a bisericii ortodoxe din sistemul Karlowitz, să i se subordoneze Karlowitzului toate
diecezele ortodoxe din IH; el era patriarh doar cu titlu personal, Karlowitzul fiind doar
mitropolie
 astfel, ar fi fost incluse şi diecezele ortodoxe ce depindeau doar spiritual şi dogmatic până
acum de Karlowitz: Transilvania şi Bucovina
- proiectul este respins de românii din senatul imperial, ce cer în august 1860 restaurarea
mitropoliei pentru toţi românii ortodocşi din IH
- împăratul a decis în toamna lui 1860: interesele românilor ortodocşi să fie respectate – printr-un
act imperial: prima rezoluţie imperială în favoarea Bisericii ortodoxe române şi îi cere lui
Şaguna propuneri în acest sens (pt realizarea mitropoliei române)
- Şaguna convoacă sinodul diecezei Transilvaniei, care:
 cere restaurarea mitropoliei ortodoxe, spunând că nu a fost desfiinţată printr-un act al
autorităţii politice, ci degradată la episcopie în urma Unirii cu Roma (1700)
- moartea patriarhului sârb pune problema succesiunii la Karlowitz şi determină convocarea
congresului naţional bisericesc
 Andrei Mocioni lansează un apel către românii din diecezele Timişoarei şi Vârşeţului de a
nu participa la congres (pasivism!) + se desemnează o delegaţie reprezentativă a
episcopatelor ortodoxe cu majoritate română, pentru a susţine la tron separarea ierarhică şi a
cere o mitropolie pentru români – demonstraţie de solidaritate cler şi credincioşi ortodocşi
- Şaguna a exploatat contextul politic favorabil românilor şi ascendentul de care s-a bucurat în
cercurile politice imperiale

69
 70

- conducătorul diecezei Bucovinei refuză să intre în noua mitropolie ce urma să îi unească pe

românii din IH, DAR bucovinenii au denunţat poziţia ierarhului şi s-au solidarizat cu Şaguna
- în vara 1863 se face publică: lui Şaguna i se cere o propunere concretă referitoare al înfiinţarea
şi organizarea mitropoliei ortodoxe române; Şaguna transmite puncte din petiţia depusă în
martie 1862 la Viena şi cere
 o singură mitropolie ortodoxă română în IH cu episcopii sufragale la Arad şi Bucovina + noi
trei episcopii sufragale: Timişoara, Caransebeş, Cluj
 separaţia de ierarhia bisericească sârbă – să se decidă într-un congres al românilor
 sârbii păstrau episcopiile – eg: Vârşeţ – sub autoritatea Karlowitz

- martie 1864, sinodul episcopiei Transilvaniei: petiţie înaintată împăratului, ce cere proiectul
şagunian + adoptă regulamentul de organizare a noii provincii mitropolitane (=prima constituţie
bisericească adoptată de români)
- 1864 – congresul naţional bisericesc la Karlowitz pentru a alege noul patriarh
 se pune problema atitudinii românilor – nu va mai fi ca în 1862 (pasivism!), ci se decide
participarea la congres; în momentul deschiderii congresului, deputaţii români fac o
declaraţie prin Vincenţiu Babeş: anunţă desprinderea de biserica sârbă, ca act al voinţei
naţiunii
+ se trimite un memoriu împăratului prin care se justifică atitudinea: caracterul naţional al
bisericii ortodoxe române trebuia instituţionalizat prin mitropolie independentă şi congres
propriu (mireni şi cler) pentru o biserică naţională
- împăratul trimite un rescript imperial sinodului Bisericii ortodoxe de la Karlowitz: îi recomandă
separaţia ierarhică şi crearea mitropoliei ortodoxe române
- în acest sinod se va aproba separaţia ierarhică a bisericii române de cea sârbă; se păstrează o
legătură de coordonare printr-un sinod general
- 24 decembrie 1864: rescriptul imperial prin care se înfiinţează oficial mitropolia ortodoxă
română + Şaguna este numit mitropolit al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria
 se aprobau doar două episcopii sufragale: Arad (ce exista) + Caransebeş (era creată) – actul
de naştere al Mitropoliei ortodoxe române
 acest gest a supărat pe bănăţeni, care au avut o contribuţie esenţială la restaurarea
mitropoliei şi nu au primit episcopia de la Timişoara
 încep din iarna 1865 tratative pentru separaţia ierarhică DAR eşec al negocierilor pentru
separaţia averilor, bisericilor şi a altor bunuri – tratativele se prelungesc până la începutul
sec XX; începutul IWW găseşte nesoluţionate cazuri de mănăstiri cerute de români în Banat
şi parohii mixte ce erau disputate

- mitropolia ortodoxă română a fost creată printr-un act al puterii; după instaurarea dualismului,
Şaguna cere ca noua provincie mitropolitană să fie în acord cu noua ordine constituţională, cere
articol de lege specială dat de parlamentul Ungariei
- ministrul maghiar al cultelor – 24 iunie 1868 – recunoaşte mitropolia autonomă ortodoxă, egală
în drepturi cu mitropolia sârbă – aşadar, prevederile legii din 1792 dată în Ungaria sunt extinse
şi asupra ortodocşilor din Ungaria – dă autonomie deplină bisericii ortodoxe + drept de a
reglementa afacerile bisericii, şcolilor etc prin organism propriu: congresul naţional bisericesc
- august 1868: congresul naţional bisericesc aprobă statutul organic al bisericii ortodoxe române
din Ungaria şi Transilvania; încununarea muncii lui Şaguna, constituţie inspirată din
regulamentul din 1864
 autonomia structurii bisericeşti la toate nivelurile (de la parohie la mitropolie)
 sinodalitate la toate nivelurile
 rol activ al laicilor în viaţa bisericii

Concluzie

70
 71

- ascensiunea romantismului şi prelungirile iluminismului au oferit un cadru cultural deosebit:

modernizare a vieţii culturale româneşti, ce a însemnat edificarea a numeroase instituţii
 mărirea reţelei şcolare la toate nivelurile (primar, secundar, pedagogic)
 dezvoltarea asocianismului cultural român: asociaţii culturale – maramureşeană, ASTRA,
arădeană
 apariţia şi multiplicarea presei culturale, a tipografiilor, bibliotecilor
 apariţia unei elite intelectuale ce tot mai mult, mai ales după 1867, trece de primele niveluri
ale instrucţiei (primar, secundar), intrând în viaţa academică superioară din IH; iar după
înfiinţare din 1872 a Universităţii maghiare de la Cluj, vor veni aici în număr mare, elita
intelectuală alături de progresul economic (sf sec XIX – înc sec XX) – pune problema unei
noi direcţii culturale şi politice

DUALISMUL
- în 1865 sunt inaugurate tratativele Ungariei şi IH – finalizate prin compromisul din 1867, ce
pune bazele dualismului
- împăratul este obligat să modifice direcţia politică, ca urmare a dificultăţilor pe plan intern (mai
ales mişcările de naţionalitate - esp cea maghiară) şi este obligat să modifice regimul datorită
înfrângerilor suferite de Austria în războiul cu Prusia (1866) – casa de Habsburg adoptă o nouă
soluţie politică pentru a rezolva unitatea şi integritatea IH
- eşecul liberalismului austriac (1860-1865) – intern şi extern – duce la tratative cu liderii politici
liberali austrieci favorabili unei colaborări cu dinastia din Ungaria
- 1866 – negocierile sunt întrerupte de războiul cu Prusia, dar vor fi reluate în 1867: este instalat
cabinetul Beust – a finalizat tratativele începute de Deac Ferencz (?) şi Andras Iuliu (?)
- cu prilejul tratativelor, maghiarii cer restituirea măcar parţială a legislaţiei de la 1848 – esp
încorporarea Transilvaniei la Ungaria şi recunoaşterea hegemoniei maghiare în estul monarhiei
- februarie 1867 – împăratul a restabilit Constituţia Ungariei şi legile din 1848; prin legea 12 din
1867, dualismul e instalat ca sistem de stat
 înceta existenţa Transilvaniei ca entitate politică
 era desfiinţată cancelaria aulică a Transilvaniei de la Viena
- în primăvara lui 1867, guvernul maghiar condus de contele Andras Iuliu: primeşte aprobarea
pentru a institui suveranitatea deplină asupra afacerilor Transilvaniei
- încoronarea lui Francisc Iosif ca rege al Ungariei: legitimarea noii forme de stat, prin persoana
monarhului
- prin noul sistem politic se crează două entităţi statale distincte: Austria, Ungaria – ce îşi
administrau separat afacerile interne; ministere comune erau cel de externe, armata şi finanţele;
Ungaria dispunea de armată proprie, parlament şi guvern propriu
 se lichida autonomia Transilvaniei, ce intra printre ţările coroanei Ungariei, alături de
Croaţia, Slovacia, Voivodina
- vara 1867: e dizolvată Dieta Transilvaniei, iar împăratul recunoaşte oficial anularea hotărârilor
dietei de la Sibiu

- compromis de factură constituţională pentru a se menaja imperiul; clasa conducătoare maghiară

este asociată celei austriece la conducerea AU
- integrarea Transilvaniei ca structură aparţinând Ungariei s-a făcut treptat
 s-a menţinut un timp un guvern provizoriu, condus de un comisar regal; scop: de a începe
preparativele pentru integrarea şi cooperarea cu naţionalităţile
 legea specială din 1868: emanată de un cabinet liberal – anexarea Transilvaniei; găsim
principii liberale atenuate de elemente tradiţionale
i. recunoaşterea egalităţii civile, politice, în drepturi a confesiunilor
ii. recunoaşterea unei serii de privilegii anterioare

71
 72

- dispariţia Transilvaniei ca entitate politică a însemnat suprimarea Guberniului şi a Dietei; este

menţinută doar Universitatea săsească – ca organism de autonomie al saşilor – DAR e
deposedată de multe prerogative
- menţinută instituţia comitelui săsesc şi a judelui regal pentru secui – dar sunt numiţi de guvernul
regal de la Pesta
- mai este menţinut codul civil austriac şi legea minelor din 1854
- până la integrarea deplină a Transilvaniei – un dualism în planul legislaţiei, ce a fost eliminat
prin adoptatea unei noi legislaţii de Parlamentul Ungariei
- e menţinut regimul sever al presei inaugurat în 1852

- legea cea mai dezbătută în Parlamentul Ungariei este legea naţionalităţilor din 1868
 ilustrează ideologia clasei politice din Ungaria, ce a stat la baza compromisului; temeiul:
dreptul istoric şi programul de la 1848
 Ungaria ca stat naţional în graniţele coroanei Sf. Ştefan
 o singură naţiune politică şi limbă oficială recunoscute: maghiara
 nu a recunoscut existenţa unui stat multinaţinal, sau a unor individualităţi naţionale pe
teritoriul Ungariei
 DAR a recunoscut libertăţi individuale şi colective pentru cetăţeni
- împotriva liderilor maghiari se vor ridica naţionalităţile, ce vor crea un proiect comun al
individualităţilor din Ungaria – cerea recunoaşterea acestor individualităţi şi s-a soldat cu un
eşec
- totuşi, legea e una liberală: admite utilizarea limbilor vernaculare în administraţie locală,
tribunale de primă instanţă, biserică, şcoli confesionale; mai admite drepturi colective –
asociaţii, fundaţii, fonduri pentru a promova economia, limba, cultura, arta
DAR va fi amputată prin legislaţia ulterioară; nu a fost astfel pusă în aplicare în integralitatea ei
- va mai fi atenuată şi de sistemul electoral restrictiv pentru naţionalităţile din Transilvania: se
menţin sisteme electorale diferite în Ungaria şi Transilvania (cens mult mai ridicat decât în
Ungaria – dezavantaja populaţia majoritară)
- legislaţia dualistă a preluat o parte din principiile liberale ale legii din 1868 DAR a atenuat
exprimările favorabile ale legislaţiei de început

- 1868, legea şcolară – lege liberală; a introdus dreptul de existenţă pentru şcolile confesionale,
dreptul comunităţilor naţionale de a finanţa şcolile, de a stabili limba de predare, DAR şi dreptul
de inspecţie a statului (vs autonomia Bisericii!)
- legea Treford (?) – 1879: limba maghiară ca materie obligatorie în şcolile elementare
- 1883 – legea prin care la nivelul şcolilor secundare confesionale s-a extins dreptul de ingerinţă
al statului
- 1868 – recunoaşte prin lege autonomia celor două mitropolii române DAR îngrădiri: modificări
impuse în statutul organic al Bisericii ortodoxe române
- 1871: introdus controlul politic al guvernelor asupra comunelor şi organizat corpul de jandarmi

- dualismul: ponderea etniilor dominante – creşte la 44%, DAR majoritatea populaţiei aparţinea
altor naţionalităţi ce au fost plasate pe o poziţie de inferioritate în noul regim politic, mai ales în
teritoriul aflat sub jurisdicţia Parlamentului de la Budapesta
- organizarea politică şi administrativă a AU
 dominaţia elementului german în V şi a celui maghiar în E
 organismul central: Parlamentul delegaţilor – 60 delegaţi, trimişi de Parlamentele din
Ungaria şi Austria
 şeful statului maghiar: împăratul ca rege; Ungaria avea guvern şi parlament (bicameral –
camera Deputaţilor aleşi la fiecare 3 ani + camera Magnaţilor, cea superioară, numiţi de
rege) propriu
- legile pt administrare

72
 73

 legea municipiilor din 1870 – comitatele, districtele, scaunele sunt înlocuite prin comitate
organizate unitar; subdiviziuni: plăşile; oraşele sunt împărţite în municipii (mai ales
comitatele şi oraşele mai mari) – oraşe cu consilii sau magistrate (drept de autonomie –
reprezentanţă comunală)
 legea din 1876 – uniformizarea unităţilor administrativ-teritoriale şi o nouă arondare a
comitatelor + anularea autonomiei săseşti + transformarea Universităţii săseşti într-o
instituţie cu caracter cultural; limitarea autonomiei comitatelor (subordonarea la puterea
centrală) + separea puterii judecătoreşti de cea executivă; accentuarea centralizării şi
consacrarea dominaţiei clasei politice maghiare

- exemplul Croaţiei
 1868 îi este acordată autonomia printr-un compromis special încheiat de coroană după
modelul din 1867; se asigura Croaţiei autonomia legislativă şi administrativă
 limba sârbo-croată era limbă oficială
 deputaţii participau la dezbaterile Parlamentului maghiar dacă se discutau probleme de
interes comun
 banul Croaţiei era şeful statului – puteri mari administrative şi legislative; era numit de
împărat la propunerea Guvernului Ungariei
- guvernele de la Viena şi Pesta s-au confruntat cu opoziţia naţionalităţilor
- noua organizare politică a divizat blocul sârbesc
- în Voievodina, Dalmaţia şi după 1878 în Bosnia-Herţegovina, s-au format partide naţionale,
DAR unitatea slavilor de S a fost puternic afectată de diferendele ce îi separau pe sârbi, croaţi,
musulmani
- polonezii din Galiţia adoptă din 1868 pasivismul politic
- ucrainienii – dublă presiune: AU, nobilimea poloneză
- cehii sunt cei mai bine organizaţi: din 1867 trec la curentul pasivist; între 1868-1871 contestarea
dualismului, DAR treptat, mişcarea de opoziţie politică a început să sufere din cauza sciziunii
apărute între două grupări politice, viitoare partide: Tinerii şi Bătrânii Cehi; în 1873, după ce au
oscilat între o politică pro-franceză şi una pro-IŢ cehii adoptă pasivismul, militând mai ales
pentru autonomia Cehiei
- slovacii sunt cel mai prost organizaţi; au mai ales un program de ridicare culturală a slovacilor

Consecinţe ale integrării Transilvaniei la Ungaria

- extinderea partidelor politice centrale din Ungaria şi în Transilvania
- dispariţia instituţiilor politice proprii în Translvania
- în Ungaria nu există legislaţie specială privind partidele politice
 legea electorală: permitea grupări politice în perioada alegerilor
 se admitea existenţa cluburilor parlamentare
- noul regim politic pune capăt formulei liberale şi va urma un declin al procesului de liberalizare
a vieţii politice in Ungaria
- liberalism-naţionalismul maghiar: erodat şi moderat încă din anii 1860, renunţând la ideea
statului maghiar independent, promovată în 1848; liberalii maghiari au ajuns din opoziţie la
putere, parteneri cu foştii inamici de la 1848
- politica faţă de naţionalităţi a reprezentat o atenuare a principiilor liberale; această orientare şi
moderare a liberalilor mai ales după 1875 a aduc la conducerea Ungariei partidul liberal condus
de Tisac Calman (?) pt 15 ani
- în Ungaria se face simţită tot mai mult influenţa conservatorismului
 1875 – înfiinţat partidul conservator – O.Janos (fost liberal!) publică “Politica
conservatorilor unguri” – susţinut de gentry şi marii proprietari nemulţumiţi de politica
economică liberală

73
 74

- cele două partide liberale maghiare: Partidul Independenţei şi Partidul paşoptist – s-au
îndepărtat tot mai mult de ideile paşoptiste, favorizând ascensiunea conservatorismului agrarian,
anticapitalist, antiliberal, antinaţional
- camera magnaţilor era dominată de marii proprietari, conservatori; iar în camera inferioară erau
mai ales arendaşi, primari, funcţionari, administratori de moşii, dintre care o parte erau
conservatori
- cele două partide ce promovau ideile liberale erau loiale dinastiei şi susţin creşterea rolului
Ungariei în sistemul politic existent
- este adoptat modelul politic englez – aristocraţia joacă un rol major în viaţa politică
 din 1874 – lege electorală nouă – dominaţia politică a marilor proprietari
- cele două facţiuni liberale fuzionează în 1875: Marele Partid Liberal condus de Tisac Arman (?)
- centriştii ce au stat în opoziţie intră în partidul de guvernământ

- naţionalităţile sunt obligate să se adapteze; lipsite de instituţii proprii, autonome, ce le-ar fi

promovat interesele, sunt obligate să creeze instituţii politice cu caracter naţional, ce se vor
adăuga celor culturale, bisericeşti, împletindu-se cu activitatea lor
- dacă până în 1867 mişcările naţionalităţilor erau coordonate de biserică şi instituţii culturale,
după extinderea partidelor politice din Ungaria în Transilvania şi Partium, s-a impus formarea
unor instituţii proprii, pentru a coordona rezistenţa acestora faţă de noul regim şi politica lui de
asimilare
- elitele naţionalităţilor nu s-au integrat în noul regi, ci au rămas în mediul lor naţional
 intelectualii, ierarhii bisericilor, o parte a funcţionarilor – instituţionalizarea politicului în
Transilvania; a depins de factorul cultural şi de ierarhii bisericilor
- formarea instituţiilor de tip partide – generată în ambele părţi ale AU – la croaţi, sârbi, cehi,
slovaci, saşi, români

- saşii – elita: pun problema conservării autonomiei VS integrarea în noul sistem politic; se vor
foma două grupări
 Saşii noi sunt pentru integrarea în regimul dualist; noul comite al saşilor desemnat îi aparţine
DAR regimul nu admite întrunirea Universităţii saşilor
- treptat, atribuţiile autonomiste ale Universităţii Saşilor dispar, componenţa fiindu-i şi ea
modificată în favoarea partizanilor Saşilor Noi
- mai 1872, Adunarea de la Mediaş, cele două grupări s-au unificat şi au adoptat programul
naţional al saşilor
 recunoaşterea dualismului şi statului naţional ungar DAR să nu intensifice centralizarea
 fostul pământ regesc să fie un comitat autonom ceva mai mare
- cu toate concesiile făcute de saşi, în 1876 Universitatea săsească pierde orice atribuţii politico-
administrative
- 1876 – ia naştere partidul popular săsesc – scop: compromis cu puterea

- pentru români – pierd drepturile câştigate datorită Dietei de la Sibiu (esp egalitatea naţiunilor şi
cea confesională); ei nu au avut nici înainte instituţii politice proprii
DAR au văzut în autonomia Transilvaniei singura cale de salvare a individualităţii naţionale
- atitudinea lor faţă de noul regim: nerecunoaşterea pactului dualist şi susţinerea restaurării
autonomiei Transilvaniei + recunoaşterea şi aplicarea legilor votate în Dieta de la Sibiu (1863-
1865)
- compromisul dualist a găsit elita românească nepregătită, nu există unitate în ceea ce priveşte
atitudinea faţă de noiul regim
 aşadar, comportamente politice diferite în Banat, Partium, Transilvania, MM etc
- după 1848 a început un proces de laicizare a mişcării politice, DAR nu era încheiat; diferenţele
confesionale, mai ales cele din 1865-1867, se manifestă între cei doi ierarhi: dispare Comitetul
Naţional Permanent; nu mai există nici un centru coordonator pentru activitatea politică

74
 75

- contestarea noului regim politic se va face în cadrele legale existente

 lupta parlamentară
 rezistenţe extra-parlamentare
 efortul făcut de liferii politici pentru organizarea unor instituţii de tip partide politice

- în prima fază a mişcării de rezistenţă

 deputaţii români (din Banat, Crişana, MM; în urma alegerilor din 1865) susţin în
parlamentul Ungariei autonomia Transilvaniei; organizaţi în club parlamentar naţional, din
1865 adoptă activismul mai ales pt că
i. legea electorală era mult mai avantajoasă decât în Transilvania
ii. tradiţia era un activistă încă din 1848-1849 – deputaţi români de aici în Parlamentul
Ungariei
- deputaţii români din Transilvania ajung şi ei în primăvara lui 1866 în Parlamentul Ungariei şi se
organizează într-un club parlamentar condus de Ilie Măcelariu; activitate parlamentară deosebită
vs soluţia dualistă şi pt autonomia Transilvaniei
- moment important: Pronunciamentul de la Blaj – 1868
 cu ocazia unei Adunări pentru aniversarea a 20 ani de la rev 1848
 iniţiativa lui Ioan Raţiu şi George Bariţiu
 semnat de foarte mulţi reprezentanţi ai elitei româneşti
 reia principiile din mai 1848 şi le completează:
autonomia Transilvaniei
recunoaşterea legilor votate de dieta de la Sibiu
redeschiderea dietei Transilvaniei, reprezentare proporţională
nu recunosc Parlamentul Ungariei şi nici dreptul acestuia de a legifera pt Transilvania
- Pronunciamentul reprezintă un moment de cotitură în mişcarea politică naţională a românilor;
aparent, este un memoriu înaintat împăratului DAR el nu revendică ceva, nu e scris în spiritul
petiţiilor tradiţionale, CI este destinat să denunţe cercurilor aulice, opiniei publice din AU şi
internaţională, situaţia creată prin instaurarea dualismului; să arate contradicţia dintre starea de
drept şi cea de fapt + să facă publice principalele puncte ale programului politic românesc + să
dea o orientare unitară acţiunii politice a elitelor române
- difuzat prin presă pe plan internaţional; o nouă tendinţă în mişcare politică a românilor: seria
memoriilor destinate să denunţe opiniei publice interne şi internaţionale politica de asimilare
faţă ce naţionalităţi

- dezbaterea parlamentară din jurul proiectului de lege al naţionalităţilor

- unificarea proiectelor român, sârb, slovac – susţinute de cei mai buni oratori în frunte cu Al
Mocioni (1868)
- ideologie bazată pe afirmarea individualităţilor naţionale şi recunoaşterea egalităţii în drepturi
cu maghiarii, austriecii, a limbii lor naţionale şi a confesiunilor lor

- de la convocarea dietei maghiare din 1865 pentru a lichida dieta de la Sibiu, elita română şi-a
pus problema viitoarei tactici – două curente în mişcare naţională
1. pasivismul politic – ca tactică pentru românii din Transilvania; să încerce să conteste
legitimitatea şi legalitatea noului regim; în paralel s-a promovat în viaţa publică românească
consolidarea instituţiilor culturale şi a bisericii
- atitudinea solidară a românilor din Transilvania şi România – esp solidarizarea liberalilor din
Bucureşti (campanie antidualistă f puternică – eg: ziarul “Românul”)
- criză a loialismului românesc faţă de Casa de Habsburg; tot mai mult, o parte a liderilor politici
români: neîncredere faţă de cele două centre de putere existente (Viena, Pesta), îndreptându-şi
speranţele spre România şi regele Carol I
 apelul la curtea imperială nu mai era posibil din 1867, pentru că suveranitatea asupra
Transilvaniei aparţinea Pestei

75
 76

- anii 1865: începe o puternică dispută; ierarhii celor două Biserici – determinată tocmai de
atitudinea celor doi prelaţi faţă de Viena şi Pesta
 se încearcă reactivarea Comitetului Permanent format în 1861 ca for coordonator, DAR eşec
datorită diferendelor şi poziţiei adoptate de Şaguna, ce era pt activism vs Şuluţiu ce era pt
pasivism
- se vor forma două centre de putere: Sibiu – activism, Blaj – pasivism
- elita intelectuală laică – iniţiativa formării unei instituţii politice moderne de tip partid
 organizarea politică în cadrul legii electorale existente ce permitea asocierea politică cu
prilejul campaniilor electorale (la fel ca în GB)
 în teritoriul ce aparţine fostului Regat al Ungariei (Crişana, Banat, MM) – iniţiativa îi
aparţine lui A.Mocioni – ianuarie 1869: apel pentru înfiinţarea unui partid al românilor
bănăţeni, în perspectiva alegerilor din martie 1869
- se întruneşte în feb 1869 conferinţa de la Timişoara – Mocioni susţine organizarea modernă de
tip partid, care să participe la viaţa parlamentară – lupta pentru idei prin partide politice; cei mai
mult de 500 de participanţi aprobă organizarea partidului Român din Banat + programul său
 solidarizarea cu naţionalităţile din Ungaria
 colaborare cu românii din Transilvania
 susţinerea luptei pt autonomie a Croaţiei
 susţinerea principiilor liberale şi democratice
 acest program recunoaştea dualismul ca o stare de fapt DAR îşi propunea să îl combată în
colaborare cu celelalte naţionalităţi (la TM a participat şi o delegaţie a partidului naţional
sârb din Voivodina)
 tactica: activismul – lupta vs dualism în cadrul legal, mai ales în Parlament

ISTORIA ROMÂNIEI – CURS 12

- la Conferinţa de la Timişoara este adoptată tactica activistă, o poziţie diferită de a unei părţi a
românilor ardeleni – pasivism din 1865-1866
 liderii politici ai Banatului au preconizat acţiunea anti-dualistă în cadrele legale existente
(mai ales Parlament) – recunoaştere tacită a noii situaţii de după 1867
- PNR din Banat a trimis în Parlament 10 deputaţi în perioada 1869-1872; ei vor intra în Clubul
Parlamentar al Naţionalităţilor, cu deputaţii sârbi;
 activitate parlamentară intensă, au colaborat cu stânga (Partidul Democrat Ungar) din
Ungaria, pentru a impune o nouă Lege a Naţionalităţilor, pe baza proiectului din 1868
 au susţinut şi alte proiecte, mai ales cele ce vizau naţionalităţile, libertatea industriei şi
libertatea de asociere
 idee majoră: democratizarea aparatului de Stat – de aceea au fost împotriva unui proiect de
lege privind instituirea unei judecătorii de stat, formate din jurişti numiţi de guvern
 au susţinut proiecte sociale – vizau aplicarea patentelor din 1853, 1854
 au fost împotriva legislaţiei dualiste şi au susţinut dezideratele românilor din Transilvania şi
rezistenţa lor faţă de dualism, susţinând autonomia Transilvaniei (e.g.: luări de cuvânt ale lui
Al.Mocioni în această problemă)

Organizarea politică a românilor din Transilvania

- la începutul anului 1869: au început organizare politică conform tacticii pasiviste, faţă de
viitoarele alegeri
 argument: românii din Transilvania pot trimite deputaţi doar în Dieta Transilvaniei
- ianuarie 1869, la Miercurea, românii şi saşii s-au declarat pentru pasivitate politică; tot mai
multe cluburi electorale de la nivelul comitatelor li se alătură
- Bariţ şi Raţiu au pornit această idee şi cu suportul presei (Gazeta Transilvaniei)
VS grupul mic din jurul Sibiului şi a lui Şaguna, ce erau pentru activism

76
 77

- după 1867, românii din Ungaria aveau două tactici politice; pentru unitatea acţiunii se întruneşte
Conferinţa Naţională – scop: organizarea unui Partid al românilor din Transilvania şi stabilirea
conduitei unitare faţă de următoarele alegeri
 iniţiativa: Ilie Măcelariu – a convocat elita politică românească la Conferinţa de la
Miercurea Sibiului; conferinţa a fost precedată de consfătuiri preliminare la Braşov, Turda,
Cluj, Abrud etc (au susţinut mai ales pasivismul) – scop: să dea mandat delegaţilor la
conferinţă
 activiştii din jurul lui Şaguna au încurajat aderenţii să participe la Conferinţa de la Miercure
- 7 martie 1869 – Conferinţa: mai mult de 400 de delegaţi ale cluburilor electorale comitatense
 în deschidere: Ilie Măcelariu – pentru solidaritatea politică a românilor
 Visarion Roman – susţine organizarea unui partid politic deasupra opţiunilor politice
divergente; tot lozinca solidarităţii politice
s-a hotărât formarea PNR din Transilvania, adoptându-se programul şi tactica
- programul PNR din Transilvania relua principiile programatice de la 1848 (mai puţin cele
sociale)
 reafirma dorinţa de colaborarea pe picior de egalitate cu toate naţionalităţile independente,
libertatea naţiunii române pe baza principiilor de libertate, egalitate, fraternitate
 reprezentarea proporţională în Dietă
 funcţionari români în administraţie, justiţie, armată
 restaurarea autonomiei Transilvaniei (unirea cu Ungaria e ilegală!)
- în ceea ce priveşte tactica, majoritatea au fost pentru PASIVISM, datorită sistemului electoral
discriminant existent în Transilvania, defavorabil naţionalităţilor + se face apel la legislaţia
votată în Dieta de la Sibiu şi anulată
- conceptul de pasivism; semnificaţie
 nerecunoaşterea de românii din Transilvania a noii formule de stat dualiste şi boicotarea lui
pe această cale, proclamând rezistenţa faţă de regimul politic din Ungaria, ce anula
autonomia Transilvaniei
- Conferinţa a ales un Comitet Electoral Central – ales la Miercurea, condus de Ilie Măcelariu
- s-a hotărât înaintarea unui memoriu explicativ împăratului, ce să prezinte poziţia oficială a
românilor; a fost redactat iniţial de Bariţiu DAR nu a întrunit sufragiile comisiei desemnate în
acest scop
 memoriul din 1866 – de G.Bariţiu şi I.Raţiu se impune iar
- disputa activism-pasivism: pasivismul repurtează un succes categoric, având menirea de a
clarifica poziţia românilor din Transilvania faţă de dualism
- important este faptul că această Conferinţă a consacrat emanciparea mişcării românilor de sub
tutela ierarhilor, laicizarea politică
 ierarhii vor fi marginalizaţi
 Comitetul central electoral e unul laic
- reacţia activismului a fost una de critică a hotărârii Conferinţei de la Miercurea; iar reacţia
autorităţii a fost dizolvarea Comitetului ales, fără ca această măsură să ducă şi în realitate la
încetarea activităţii Comitetului, ce va avea o existenţă cvasi-legală; ! măsura, totuşi a lovit în
rezistenţa românilor
- între cele două partide din Banat şi Transilvania au existat elemente de apropiere, puncte
programatice comune
 eg: Banatul susţine autonomia Transilvaniei
DAR s-au adoptat două tactici diferite: activism pentru Banat+Partium, pasivism pentru
Transilvania – era necesară apropierea celor două organizaţii politice, în vederea unificării lor
pentru a susţine o politică solidară din punct de vedere naţional
- această apropiere s-a înfăptuit treptat, cu dificultăţi, alimentată de tensiunile confesionale
 centrul de greutate al activismului era în jurul curiei de la Sibiu (ortodoxă!), iar cel al
pasivismului în jurul Blajului; ! nu putem absolutiza

77
 78

- partidele organizate în 1869 nu erau nici ele unitare, omogene; existau divergenţe de ordin
programatic

1. PNR Banat
- la sfârşitul anului 1869: prima dizidenţă, datorită nemulţumirii tinerilor din partid faţă de
programul adoptat la Timişoara şi faţă de organizarea la nivelul structurilor locale ale partidului
 modelul pentru tinerii de aici: “tinerii cehi”
- decembrie 1869: “Clubul românilor tineri” ia chiar denumirea de partid; atitudine mai radicală
faţă de dualism şi statut foarte modern
- în primăvara lui 1870, tinerii au susţinut ca şi candidat pe Mircea B.Stănescu, ce susţinuse
programul lor:
 libera întrunire
 desfiinţarea Casei Magnaţilor din Parlament şi Senat liberal
 emanciparea femeii
 scăderea impozitelor
- dar gruparea tinerilor a avut o viaţă scurtă: cam după un an jumate revine în “partidul-mamă”,
însă condiţionat: după ce se acceptă anumite puncte din programul lor
- gruparea arădeană a tinerilor îşi va păstra individualitatea în cadrul partidului şi rolul important
în radicalizarea PNR Banat, mai ales faţă de dualism

- PNR Banat – structură organizatorică mai consistentă; a constituit organizaţii locale, s-a extins
până în teritoriul Crişanei şi înspre MM, la iniţiativa bihorenilor: clubul electoral bihorean
DAR la alegeri a avut rezultate sub aşteptări (cauza principală: diferendele de ordin confesional; au
afectat lozinca solidarităţii naţionale, corpul electoral românesc)
- primăvarea 1872, Conferinţa Naţională organizată de PNR Banat la încheierea ciclului
parlamentar 1869-1872, sub presiunea grupării tinerilor: modificarea statutului PNR Banat
 au participat reprezentanţii românilor din judeţele Banat, Bihor, Arad, Zarand, Crasna, Satu
Mare, Solnocul de Mijloc
 s-a remarcat propunerea lui Alexandru Mocioni de formare a unui corp politic naţional
român în monarhie; propunere importantă în vederea unificării partidelor
 au recunoscut ca legitim pasivismul Transilvaniei: favorizarea dialogului cu PNR
Transilvania şi apropiere PNR-uri
 atitudine antidualistă fără echivoc şi adoptarea ca formă de acţiune politică a diversificării
metodelor de rezistenţă, prin îmbinarea luptei parlamentare cu manifestări publice împotriva
dualismului
 sistem electoral discriminatoriu: de aceea cer vot universal – premieră în istoria
dezideratelor politice ale Transilvaniei
 au acceptat punctele cu caracter social din programul “tinerilor”
DAR cu toate aceste inovaţii, progrese ideologice, extindere geografică, în alegerile din 1872,
PNR Banat a avut un eşec de proporţii: 20 de deputaţi români în Parlament, dintre care doar 7
erau reprezentanţi PNR Banat – electoratul era confuz, confuzie întreţinută de forţele
guvernamentale
- Al.Mocioni, Vicenţiu Babeş – vor lua o măsură extremă: demisia din Parlament şi încurajarea
curentului ce susţinea generalizarea pasivismului printre toţi românii din Ungaria şi apropierea
de Transilvania

2. PNR Transilvania nu a reuşit să progreseze la nivelul organizării instituţiilor locale datorită

divergenţelor activism-pasivism şi lipsei de unitate din interirul grupării pasiviste, dar şi datorită
ordonanţei ministeriale ce a interzis funcţionarea partidului
- Ioan Raţiu – Conferinţa confidenţială de la Turda – constituie un nou Comitet: Deputaţia
Centrală – cere organizarea jurisdicţiunilor locale – aşadar, s-au creat organizaţii locale, însă au
avut o existenţă efemeră; totuşi, s-au intensificat legăturile cu PNR Banat

78
 79

 s-a extins conceptul de solidaritate naţională şi asupra românilor din Bucovina

 multiplicarea legăturilor cu mişcările altor naţionalităţi din Ungaria şi cu opoziţia maghiară
- divergenţele pasivism-activism erau cel mai mare obstacol în organizarea partidului la nivel
local
 eg: Blaj – atitudine critică împotriva celor ce au susţinut partidul liberal maghiar
- toamna 1871 – un sfert de veac de când Şaguna era episcop: conferinţă pentru a depăşi clivajele
confesionale şi politice şi pentru activarea structurilor locale
 un comitet ad-hoc, ce va rezista însă foarte puţin
- se amplifică disputele pasivism-activism: convocare Conferinţa de la Sibiu pe 5-6 mai, o
Conferinţă activistă – s-a constituit un Comitet Naţional cu scopul pregătirii unei noi Conferinţe
Naţionale
 tot la această Conferinţă s-a făcut o analiză a regimului dualist şi s-a propus participarea
românilor la viaţa parlamentară
 replica a urmat pe 27 iunie 1872 – Conferinţa de la Alba Iulia, o conferinţă pasivistă –
invitaţi, reprezentanţi activişti; s-a propus o nouă interpretare a pasivismului, propunându-se
în prima fază participarea românilor la alegeri parlamentare şi apoi boicotarea lucrărilor
Parlamentului de către deputaţii aleşi – semn de apropiere pasivism-activism
De ce? Datorită acensiunii curentului pasivist şi nevoii acute de a obţine o solidaritate naţională
 la Alba Iulia au fost mulţi delegaţi: 213; dovadă a progresului organizării politice a
românilor din Transilvania şi a progresului organizării cluburilor electorale locale
- cu toate aceste progrese, la Alba Iulia, rezoluţia finală a fost pentru pasivism general şi
neparticiparea românilor la alegeri

- iniţiativa Prim-ministrului Ungariei în 1872 pentru a deschide tratative cu românii: l-a invitat pe
mitropolitul Ioan Vancea, iar acesta a transmis capilor celor două Biserici dorinţa prim-
ministrului maghiar de a colabora cu ei şi cu principalii lideri (Raţiu, Bariţ)
 Şaguna a respins clar participarea la aceste negocieri DAR Vancea a dorit să participe
 pasiviştii trimit premierului maghiar un memorand pe structura Pronunciamentului de la
Blaj: cer autonomie prin lege specială, după model croat DAR tratativele eşuează şi datorită
opoziţiei Parlamentului ce nu a vrut să negocieze cu liderii românilor
- răspândirea activismului în viaţa politică a Transilvaniei va fi oprită odată cu venirea la putere a
guvernului Tisza Kalman, după 1875; măsurile luate de acest guvern au confirmat opţiunea
susţinută de pasivism şi au favorizat pasivismul, ce progresează rapid
- 1875 – începe un nou ciclu electoral
 ianuarie 1875, Măcelariu are iniţiativa convocării Conferinţei Naţionale a Partidului pentru a
reafirma pasivismul şi a discuta problema unificării PNR-urilor (Banat + Transilvania) în
numele solidarităţii
 Conferinţa – în mai 1875 – reprezentanţi români din ambele grupări; e reafirmat pasivismul,
menţinerea programului de la 1848 şi a dezideratului autonomiei Transilvaniei; s-a ales un
Comitet Central al Partidului, iar solidaritatea era tot mai puternică, chiar dacă la nivel local
stăteau mai prost din punct de vedere al organizării
- 20 iulie 1878 – Conferinţa de la Sibiu
 G.Bariţiu: raport centrat pe ideea solidarităţii şi pleda pentru pasivism
 aprobat pasivismul; ales un nou Comitet Central Electoral, cu reşedinţa la Sibiu
- insucces PNR Banat în alegeri parlamentare: au consolidat partidul
 vara 1880, românii din Arad – rezoluţie: abţinerea de la alegeri; urmaţi de cei din alte
regiuni (eg: Zarand)
- apropiere diplomatică şi tactică
- Kalban la putere: politică mai dură faţă de minorităţi

79
 80

 aşa se ajunge la unificarea partidelor în 1881 la Sibiu: PNR a adoptat noul program DAR
românii din Banat au dreptul de a continua tactica activistă, pentru că era mai favorabilă
pentru ei legea electorală
 din 1887 şi Banatul trece la pasivism

PRINCIPATELE
- Convenţia de la Paris: tranziţia de la Vechiul Regim la un regim modern parlamentar: rezultă
agregarea grupărilor politice
- procesul de formare a partidelor politice moderne în România
Xenopol: “Istoria partidelor politice” – evoluţia formaţiunilor politice româneşti, liberali şi
conservatori, are două etape
1. ideologică/doctrinară – se încheie pe la aprox 1859; începe imediat după 1821, în
mişcarea de memorii şi petiţii ale boierilor: cristalizare doctrinară a celor două curente;
procesul se accentuează în timpul anului 1848
Cornea şi Zamfir: paşoptismul încetează ca ideologie unitară odată cu Unirea Principatelor
(solidarizarea slăbeşte în favoarea opţiunilor politice moderne)
- regimul Cuza a favorizat constituirea grupărilor: conservatoare, liberali radicali + au oscilat
grupările de centru, moderate, care sub Cuza au încercat să realizeze un partid de centru, ce să le
adune, pentru a echilibra spectrul politic românesc divizat între “roşii” şi “albi” DAR au eşuat
- Cuza şi-a întemeiat domnia pe grupări moderate gen Kretzulescu, Kogălniceanu, ce reprezentau
o bază politică îngustă: aşa se explică “falimentul” său
 prin marginalizarea grupărilor politice, a împiedicat cristalizarea unor formaţiuni politice
mai ample, mai puternice; mai ales după 1864 – procesul de agregare al unor formaţiuni
politice mai mari a stagnat
- din 1866, noul cadru instituţional şi constituţional a permis un nou regim parlamentar, modern:
e necesară extinderea grupărilor politice; consolidarea, lărgirea lor

A. liberalii
- 1866 existau mai multe grupări: liberalii radicali, liberalii moderaţi (I.Ghica), liberalii
moldoveni – Facţiunea Liberă şi Independentă din Moldova (în jurul lui N.Ionescu –
intelectuali; extindere locală, doar la nivelul Moldovei; o orientare liberal radicală ce se
revendică din ideile lui Bărnuţiu, profesor de drept public la Universitatea din Iaşi; atitudine
republicană împotriva dinastiei străine, xenofobi, antisemiţi, cer redistribuirea proprietăţii
funciare; împotriva junimismului; mai e numit şi “Partidul Dascălilor” – mai ales profesori din
învăţământul secundar; nu aveau veleităţi pentru a ajunge la putere; doreau dezvoltarea
curentului de opinie în Moldova pe ideile lor; au avut existenţă autonomă până în 1875 –
înghiţiţi de Partidul Liberal; organizarea locală în cluburi de mici dimensiuni; alţi lideri: Petru
Suciu, Grigore Mânzescu; ideile: răspândite mai ales de la catedră, pentru a atrage simpatizanţi
tineri)
- existau şi grupări liberale mai mici: cea a lui Vernescu, cea a lui Kogălniceanu – foşti cuzişti, ce
în primii ani (1867-1868) ezită să intre în viaţa politică;
- Boerescu, Bosianu, Cristea Antel (?) – sunt personalităţi independente ce se vor ralia rapid
noului regim

B. conservatorii
- în 1866, aceeaşi incertitudine; datorită diferitelor poziţii avute faţă de detronarea lui Cuza

80
 81

- Lascăr Catargiu, D.Ghica, Grigore Mihail Sturdza au fost împotriva lui Cuza; generalul
Emanuel Florescu a fost cuzist
- mai omogeni, cel puţin în Moldova
 Junimea – grupare politică, afirmată mai ales în ultimii ani ai lui Cuza (aprox după 1863);
apare ca reacţie faţă de modul în care s-a făcut modernizarea României; intră în activitate
politică din 1866

A. 1866-1871 – liberalismul e în declin; nevoia de majorităţi parlamentare – aşadar, era nevoie de

organizaţii mai largi
- “roşii” au stagnat din acest motiv în prima fază; totuşi, ei aveau coerenţă, disciplină
organizatorică; chiar şi-au extins nucleele din ţară, ajungând să aibă influenţă peste Milcov
(există totuşi o bază socială slabă în Moldova – burghezie urbană slabă, mai ales alogenă);
 după 1868 erau singura formaţiune mai închegată; militează pentru închegarea unui mare
partid liberal
- 1866, Societatea Amicilor Constituţiei: propagandă politică pentru a susţine principiile
constituţionalismului, prin intermediul unor emisari: organizează reuniuni; câştigă teren în
rândurile burgheziei orăşeneşti DAR şi liberalii radicali erau eterogeni: din cam toate straturile
oraşului
 întruniri, banchete pentru presiuni asupra executivului şi a face publice ideile programatice
ce îi animă
 sunt minoritari în viaţa politică românească: au apelat la aceastră stradă=clasa de jos din
oraşe, ca mijloc de presiune politică; îi aduc în stradă pentru a îşi impune punctul de vedere
- închegarea unei formaţiuni politice mai mare – în etape; scop: de a încorpora diferitele facţiuni
 tactica radicali: de a evolua în etape
1 prima – constituirea unei coaliţii a cât mai multor formaţiuni liberale
 1867 – “roşii” şi liberalii moderaţi ai lui Kogălniceanu – Pactul de la Concordia; aveau
nevoie de influenţă în Moldova – necesitatea colaborării cu Facţiunea Liberă şi
Independentă de la Iaşi; preţul plătit de radicali: acceptarea unor condiţii impuse de
Facţiune, mai ales măsuri împotriva evreilor, atitudini xenofobe; succes: guvernarea e
încredinţată de Carol cabinetelor liberale (1 martie 1867 – 16 noiembrie 1868) –
C.A.Kretzulescu, Şt.Golescu, Nicolae Golescu (! 3 cabinete)
 creierul coaliţiei din 1867: I.C.Brătianu – administraţie formată din elemente liberale
radicale, în jurul căruia înglobarea marelui partid liberal
- rezistenţa lojelor masonice – dominate de conservatori; dar există şi elemente liberale; liberalii:
subminarea rezistenţei lojelor masonice din interior: comitate tip “carbonar” vs distrugere loje
sau transformare în elemente liberale
- liberalii constituie structuri organizatorice:
 Bucureşti – Comitet Central
 Iaşi – Comitet pentru Moldova
 comitete judeţene
- 1868 – când au fost obligaţi să părăsească guvernarea (mai ales presiuni AU) aveau organizare
puternică; lider acceptat pe I.C.Brătianu, idealog pe C.A.Rosetti
- coaliţia liberală (Concordia) nu rezistă (1867-1868): presiune Mari Puteri, radicalii se
distanţează de Facţiunea Liberă şi Independentă + plecarea lui Kogălniceanu (1868 – formează
Partidul Moderat împreună cu Ghica)
- radicalii rămân cei mai puternici liberali, au popularitate în rândul populaţiei urbane şi dorinţa
de partid unic/mare
 dorinţa aceasta va porni acum şi din rândul grupării moderate, dar neexistând un nucleu nu
va avea succes
 până în 1876, ideea unui partid mare liberal, apanajul liberalilor radicali

81
 82

- după 1870, ruptura Ghica-Kogălniceanu – radicalii: iniţiativa pentru noua coaliţie, ce să includă
toţi liberalii
 Gruparea Ghica era moderată, mică, dar cu mari personalităţi: Kogălniceanu, Ghica,
D.A.Sturdza, Ioan Bălăceanu etc
- 1870 se realizează coaliţia: Kogălniceanu, Ghica, Facţiunea Liberă şi Independentă DAR nu
rezistă decât până în 1871, de ce? Nu s-a pus problema coaliţiei, rămânându-se doar la stadiul de
coaliţie
- marea criză dinastică din 1871: pe primul plan trec forţele conservatoare; Lascăr Catargiu;
liberalii ajunge în opoziţie – vor duce proiectul partidului mai departe

B. 1866-1871 – conservatorii – fracţionaţi, nu există organizare

- funcţionau mai mult în jurul unor lideri politici
- în Moldova, unul din primii conservatori ce viza ralierea: Grigore Mihail Sturdza
 1866 – Comitet Central la Iaşi, organ de presă “Constituţiunea” DAR eşec
- Junimea – vs Facţiunea Liberă şi Independentă, delimitându-se clar de radicali, liberali; inclusă
în rândul conservatorilor, asemenea lui G.M.Sturdza, Manolache Costache Epureanu
- plan de reorganizare – 1867: împotriva expansiunii liberalilor în Moldova DAR nu aderă toate
grupările
- şi în Muntenia, din 1866, au loc astfel de tentative: Dimitrie Ghica, Vasile Boerescu – încearcă
să alcătuie un Partid Mare al Ordinei
 conservator moderat, a încercat să vorbească în numele întregului conservatorism dar a eşuat
 Boerescu a fost apropiat de Kogălniceanu, dar acum vrea un partid de centru şi încearcă
alianţă cu conservatorii moderaţi ai lui D.Ghica
- Partidul Mare al Ordinei are o orientare centristă, dar nu prea au mare adeziune
- 1867, tentativa centristă este reluată de ziarul “Terra” – se grupează Juna dreaptă (P.P.Carp,
P.Pascal?) – conservatorism moderat, pentru democraţie; Ch.Tell, D.Ghica, Petru Mavrogheni,
V.Boerescu
 sfârşitul lui 1867: manifest politic ce părea a fi actul de naştere al unui partid conservator
DAR a fost o colaborare vremelnică
- idee reluată de D.Ghica, V.Boerescu – ziarul “Presa”; poziţie centristă, moderată; sperau să
atragă liberali ca Ghica, Kogălniceanu
- gruparea de centru – oficial: pact semnat la Hotel Concordia DAR până în iarna lui 1870 – o
parte din grupări pleacă (eg: a lui Kogălniceanu)
- totuşi, în vara lui 1870 – un nou manifest al celor două nuanţe moderate (conservatori şi
liberali): anunţă Partidul Ordinei (E.Florescu, Constantin Brăiloiu, Grădişteanu, Tell, D.Ghica,
V.Boerescu) – eterogen

Formarea PNL liberal

- închegarea PNL – rezultat al unui proces complex, lung, de clarificare programatică şi
doctrinară
 1871-1875 – anii marii guvernări conservatoare -teren foarte vast de colaborare şi
organizare a liberalilor aflaţi în opoziţie
 încă de la început: apropierea liberalilor pe plan ideologic şi necesitatea unei clarificări
ideologice – congresul Presei Liberale (“Românul”, “Trompeta Carpaţilor”, “Ghimpele”,
“Informaţiunile”) – toamna 1871, Iaşi: raport asupra situaţiei ţării şi stabilire conduită
comună; rol: difuzarea ideii de coagularea ideologică şi doctrinară – program comun:
elemente liberale şi naţionale
 apoi, nevoia unei integrări organizatorice – sept 1871 ia naştere Clubul Uniunea Liberală – a
organizat cluburi similare în oraşele din România
 1872 – liberalii radicali propun o reunire a tuturor oamenilor politici de convingeri liberale
într-o Uniune Liberală
 1873 – an al negocierilor; apropiere radicali de ceilalţi liberali, mai ales de cei ieşeni

82
 83

 1874 – fuziunea avansează mai ales apropiere moldoveni-munteni – pentru susţinerea ideilor
democratice şi datorită apropierii alegerilor din 1875
 ianuarie 1875 – Comitetul Central Electoral – coordonarea activităţii politice la scara ţării +
Ligă Electorală pentru a pregăti electoratul
 mai 1875 – alianţă la nivelul corpurilor: pun bazele unei alianţe parlamentare; accelerare
integrare organizatorică
 vara 1875: Coaliţia de la Mazar Paşa – bazele PNL; toate facţiunile liberale: radicalii lui
Brătianu, moderaţii lui Kogălniceanu, Ioan Ghica, A.G.Golescu, Vernescu, Facţiunea Liberă
şi Independentă + dizidenţa conservatoare a lui Manolache Costache Epureanu
 4 iunie 1875 – publică programul (principiile politice, sociale, economice) în “Alegătorul
liber”
 5 iunie 1875 – “Românul” dă publicităţii numele liderilor liberali ce au intrat şi Partid şi au
ales un comitet de 25 membri=organ conducător: I.C.Brătianu, D.Brătianu, N.Fleva,
A.G.Golescu, M.Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu
 nucleu organizatoric: “roşii” – pe structura lor se constituie structurile PNL
- vara 1875: final al acestei organizări, fuziune, integrare
 sediul: Mazar Paşa (casa lui)
 organizaţii locale – eg: Piteşti, Iaşi – foarte puternice
 cu oficiosul: ziarul “Românul”
- Tinerii Liberali: Uniunea Democratică Română – lider: N.Fleva
- vara 1876 – uniunea organizatorică se încheie – mare partid politic în jurul lui I.C.Brătianu şi
C.A.Rosetti – îi elimină pe Manolache şi pe Călinescu

Formarea partidului conservator

- 1870, 1871 – România trece printr-o criză politică, criză dinastică – mişcări anti-dinastice şi
încercarea lui Carol de a da o nouă constituţie + scrisoarea deschisă adresată Europei pentru a
recunoaşte independenţa României şi a întări dinastia; la baza mişcărilor antidinastice: radicalii
liberali
- în faţa pericolului de destabilizare a ţării, Lascăr Catargiu: reunire a grupurilor conservatoare; e
acceptat ca lider
 L.Catargiu se pune în slujba lui Carol şi e acceptat
 în coaliţia conservatoare mai intrau: D.Ghica, Manolache, Florescu, Grigore Mihail Sturdza,
Ch.Tell, N.Kretzulescu, Petre Mavrogheni, Gh.Costa Foru, Junimea, Juna Dreaptă
 organul de presă: “Presa”, “Independenţa Română”, “Curierul Bucureştiului”, “Opinia
Publică”
 coagularea unei mari coaliţii conservatoare în jurul lui L.Catargiu, dar nu există un partid
politic, pentru că s-a păstrat individualitatea, nu există o organizaţie centrală şi nici
organizaţii locale
- creşte influenţa conservatorismului german: context internaţional favorabil
- Junimea are o poziţie aparte în coaliţie, chiar dacă l-a susţinut pe Lascăr Catargiu; nu se
identifică integral cu ansamblul conservatorismului
 propria individualitate doctrinară
- 1875 – divergenţe în sânul coaliţiei
 Manolache trece la liberali – Mazar Paşa
 Vasile Boerescu – se desprinde în toamna lui 1875
 D.Ghica – în iarna lui 1876
acuză pe L.Catargiu de poziţie retrogradă şi autoritarism excesiv
- primăvara 1876: reluată ideea partidului centru cu D.Ghica şi G.G.Cantacuzino – pun bazele
Partidului Conservator Liberal Democrat – f.eterogen; scop: formaţiune de centru, ziarul
“Presa”

83
 84

- noul organ de presă, “Timpul” – 1876; se crează în jurul lui Manolache; organizaţie
conservatoare cu statut propriu (1878) – nucleul viitorului partid; gravitau în jurul lui Junimea şi
gruparea lui Grigore Mihail Sturdza
 în vederea fuziunii organizatorice: campanie a ziarului “Timpul”
- 3 februarie 1880 – L.Catargiu, Florescu, Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Lahovari etc – au
semnat programul şi statutul partidului conservator; actul de naştere al Partidului Conservator
- noul partid: model organizatoric – cel liberal
 Club Politic Central – nucleul conducător; 88 membri
 convoacă Adunarea Generală a Partidului – iniţial: tot 88 membri
 constituie Cluburi judeţene în toată ţara, după modelul liberal
 Comitetul Permanent: preşedinte, vice-preşedinte, 5 membri =executivul
- spre deosebire de modelul liberal doresc un sistem mai puternic centralizat, în care executivul să
facă oficiile de conducere a treburilor politice DAR Clubul Politic Central subordonează foarte
strâns cluburile judeţene
- primul şef al partidului: Manolache Costache Epureanu – program şi până în sept 1881 e în
frunte; acum se desăvârşeşte organizarea partidului şi e ales Lascăr Catargiu
- sept 1881 – aduce în interiorul partidului toate grupările ce au ezitat în 1880 – eg: Tinerii
Junimişti
- 1881 – prima eliminare: Grigore Mihail Sturdza – va forma “Democraţia Naţională” colaborând
cu Ch.Tell, dar pentru scurt timp; va reveni în partid
- 1876 – invitat la guvernare PNL – tocmai pentru că era mai puternic, închegat, unitar; domină
până în 1888 – marea guvernare liberală
 în opoziţie, partidul conservator – să atenueze efectele reformelor liberale

84
 85

CURS 13 – Istoria României, Bocşan

1878-1914 – Viaţa politică în România
- după războiul de independenţă, cucerirea independenţei naţionale a României – consecinţe
pentru viaţa politică românească şi pentru sistemul politic românesc
- din 1876 – se poate vorbi de o stabilizare a vieţii politice interne, ca urmare a venirii PNL la
conducerea ţării – până în 1888: marea guvernare liberală; stabilitate datorită:
 politicii echilibrate a dinastiei: a susţinut PNL la guvernare
 prestigiul pe care l-a câştigat PNL în urma câştigării independenţei, proclamării regatului şi
a programului reformator
- la nivelul partidelor politice: stabilizare a programelor, doctrinelor, structurilor (1880-Partidul
Conservator) organizaţionale, în jurul nucleelor de lideri şi a conducerilor centrale stabilite prin
actele de naştere a partidelor
- există organizaţii centrale, clarificare doctrinară DAR există şi anumite modificări ale
structurilor organizatorice esenţiale ale partidelor, ce nu au afectat totuşi integritatea partidelor:
dizidenţe din ambele partide
A. din cadrul PNL
- Facţiunea Liberă şi Independentă – se detaşează treptat; oscilează între PC-PNL
- Liberalii moderaţi din jurul lui Kogălniceanu şi cei din jurul lui Vernescu: s-au proclamat
Liberalii Sinceri

- după războiul de independenţă, PNL se extinde decisiv peste Milcov, în Moldova: se încheie şi
acest proces (în Moldova, PNL poziţii importante)
- dizidenţele, mai puţin evidente până în 1881; odată cu proclamarea Regatului şi noul proiect de
revizuire a Constituţiei: disensiuni; unele grupări trec chiar în opoziţie
- factor ce a contribuit la detaşare: proiectul de revizuire a Constituţiei, ce nu a fost agreat în
câteva puncte fundamentale de aripa radicală din PNL, grupată în jurul lui C.A.Rosetti,
D.Brătianu
- alt factor: colaborarea PNL cu junimiştii, mai ales încercarea lui Brătianu de a folosi junimiştii
împotriva dizidenţelor, aducându-i la guvernare şi dându-le poziţii importante (eg: ambasa
PPCarp la Viena – duce la semnare tratat cu Tripla Alianţă)

- în rest, stabilitate politică internă; favorizată şi de garanţiile de securitate obţinute de România

prin actul din 1883 (aderarea la Tripla Alianţă); PNL reuşeşte să treacă prin Parlament, să
legifereze reforme în spiritul doctrinei liberale; eg:
 legi privind garantarea drepturilor cetăţeneşti, alegeri libere
 împroprietărire însurăţei + luptători în războiul de independenţă
 lege pentru restituire loturilor – 1879/legea Rosetti – loturile primite de la Cuza şi înstrăinate
 înfiinţarea BNR – ca bancă de scont – în jurul ei se va cristaliza sistemul bancar şi de credit
românesc, ce va deveni un important fief al PNL – se va construi o elită economică şi
politică cu putere decizională mare)

85
 86

- alte legi promovate de PNL:

 descentralizare administrativă
 organizare Minister de Externe în conformitate cu noul statut al României, de după 1878:
reprezentarea României pe plan internaţional
 legea pentru înfiinţarea Academiei Române (1879) – continuarea vechii Societăţi
Academice (Carol, 1866 – reluat un vechi proiect al lui Cuza)
 organizarea armatei
- încununarea: martie 1881 – proclamarea regatului; domnitorul Carol devine rege: creşte
prestigiul dinastiei şi al României în spaţiul central şi SE european
- pentru a face faţă dizidenţelor ce se manifestă în partid, ICBrătianu a încercat să aducă în scenă
şi alte forţe politice, pentru a le contrabalansa: apropiere de Junimea (clar conservatoare! –
ambiţia lui PPCarp de a ocupa funcţii publice)
 de ce a mai dorit Junimea această apropiere? Pentru că proclamarea regatului nu a fost
susţinută de conservatori, iar Junimea s-a apropiat de PNL pentru că se dorea independentă
faţă de PConservator: din martie 1881, P.P.Carp face public programul politic Junimea în
Parlamentul României, semn al independenţei lor faţă de Partidul Conservator
- programul “Era Nouă”:
 democratizarea României s-a făcut de sus în jos + situaţia existentă în 1881, trebuia
considerată punctul maxim al democratizării; acest punct nu trebuia depăşit în viitor, nu mai
erau necesare noi reforme politice, România trebuia să consolideze progresele de până în
1881
 prgramul s-a numit “Era Nouă” – considera că deschide o nouă eră în evoluţia politică a
României şi dorea să se detaşeze de programul Partidul Conservator, pe care îl considerau
insuficient în raport cu doctrina şi opţiunile lor programatice: izolare Junimea în viaţa
politică şi apoi, apropiere de PNL (P.P.Carp devine ambasador la Viena)
- integrarea Junimea în guvernare n-a fost aprobată de aripa radicală a PNL, care începe să se
detaşeze tot mai mult de PNL condus de I.C:Brătianu; până în 1881, grupările ce se detaşează
intră în opoziţie cu PNL şi încearcă să facă un front comun sub denumirea Opoziţia Unită
(Liberalii Sinceri, Liberalii Moderaţi, Facţiunea Liberă şi Independentă + ! Partidul
Conservator) – până în 1883 se cristalizează; în 1884 – intră în coaliţie mai largă; ulterior va
fuziona în Partidul Liberal Conservator (foarte eterogen)=opoziţia PNL
- detaşarea acestor dizidenţe şi trecerea lor în opoziţie pentru că:
 moderarea doctrinei şi a programului politic a PNL, ajuns la guvernare: au abandonat
lozincile radicale de la 1848
 radicalismul=curent politic ce exista în întreaga Europă şi se detaşează de liberalii propriu-
zişi (eg: Italia); două grupări au ilustrat în particular afirmarea unui curent radical românesc:
Dumitru Brătianu, C.A.Rosetti – desprinderea lor de PNL începe în 1882, după proclamarea
regatului şi după ce programul de revizuire a Constituţiei e făcut public de PNL;
desprinderea se încheie în 1884
 în vidul lăsat la stânga: partidul liberal
- care e baza socială?
 pentru D.Brătianu, C.A.Rosetti – mai ales burghezia urbană, mică şi mijlocie, ce nu agrează
mereu soluţiile politice propuse de liberali; au fost o Facţiune radicală de opoziţie; din 1885
intră în Opoziţia Unită – Partidul Liberal Conservator
- până în 1884, PNL trece prin Parlament legi:
 1882 – învoieli agricole
 1884 – modificarea Constituţiei; domină opera lor legislativă şi a contribuit la fărâmiţarea
forţelor politice; I.C.Brătianu avea ca scop: scădere nr colegi electorale, lărgire drept de vot
vs D.Brătianu+C.A.Rosetti ce doreau colegiu unic; liberalii sinceri + P.Conservator erau
împotriva oricărei revizuiri

86
 87

DAR PNL deţine majoritatea în Cameră – trec procesul de revizuire a Constituţie: 3 colegii
electorale (2 pentru Senat), denumirea de Regat, desfiinţarea gărzii civice, extinderea legilor şi
asupra Dobrogei
- 1881-1884: cea mai fertilă perioadă pentru consolidarea politică şi economică a României;
cristalizarea unei societăţi de tip burghez şi afirmarea societăţii capitaliste
- 1885-1887 – PNL alunecă spre o politică autoritară a lui I.C.Brătianu (în partid şi guvern) – se
izolează tot mai mult în interiorul partidului şi va face loc nemulţumirilor, controlează
centralizarea de sus în jos – perioada viziratului lui I.C.Brătianu
- gruparea lui D.Brătianu şi C.A.Rosetti dispar, se topesc în Opoziţia Unită – radicalismul va fi
continuat de alte grupări radicale, cum ar fi cea a lui Panu sau Gruparea Tinerilor (lansată de
I.C.Brătianu şi condusă de Nicolae Fleva – stânga!)
- din 1885, Partidul Liberal Conservator – toate grupările de opoziţie (până în 1887) – campanie
extraparlamentară ce duce la căderea guvernului Brătianu, în 1888
- la 20 martie 1888 – Junimea, în frunte cu Th.Rosetti
- de ce cădere?
 12 ani au dus la uzură
 violenţa opoziţiei – a scos în stradă populaţia, a ridicat satele din jurul Bucureştiului
- de ce regele a adus la guvernare o grupare mică şi cu influenţă slabă?
 regele avea nevoie de consolidare şi suporta mişcări antidinastice ale Opoziţiei Unite
 Junimea – pentru că aveau un program relativ clar, coerent (1881 – “Era Nouă”), ce avea
chiar prevederi ce vizau soluţionarea problemei ţărăneşti
 nevoia de a linişti satele revoltate în 1888
 pentru că Opoziţia Unită/Partidul Liberal Conservator nu era un partid politic; nu avea şanse
de a rezista în timp – Junimea nu a intrat în Partidul Liberal Conservator
 raţiunile de politică externă – continuitatea politicii externe, alături de Tripa Alianţă
(P.P.Carp a negociat şi semnat aderarea României la Tripla Alianţă)
- programul de guvernare al lui Th.Rosetti: “Apel către alegători” – o serie de prevederi
 descentralizarea administraţiei
 consolidare proprietate mică şi mijlocie
- iniţiative junimiste:
 introducerea formală a moştenitorului tronului în viaţa constituţională a României
 două legi importante:
1. legea pentru înstrăinarea unei părţi din bunurile statului
 un sfert din moşiile mai mari de 400 hectare, rezervate pentru a fi parcelate şi vândute în
loturi de 10-25 hectare ţăranilor ce doreau; loturi alienabile şi divizibile
2. legea privind învoielile agricole
măsuri luate în favoarea satelor revoltate în 1888
- guvernul Th.Rosetti este obligat să se retragă la sfârşitul lui martie 1889 – urmează o perioadă
de instabilitate politică: s-au succedat guvernări – Lascăr Catargiu, Manu (până în februarie
1981) – au pregătit terenul pentru unificarea conservatoare – ce să aducă la conducere un guvern
de largă concentrare conservatoare
- din feb 1891, câteva luni: Florescu – pregăteşte guvernarea conservatoare din 1891-1895
- 1889-1891 – Partidul Liberal Conservator se destramă – dizidenţe conservatoare revin în
Partidul Conservator
- 1891-1895=expresia unităţii forţelor conservatoare
 clarificată situaţia din sistemul politic românesc; dispare Partidul Liberal Conservator
 impresia de unitate a taberei conservatoare – Junimea intră la guvernare în 1891 cu
ansamblul partidului
- cristalizarea a două aripi din ambele partide politice:
1. pentru cercurile cu interese burgheze – industriale, financiare
2. pentru cercurile marilor proprietari

87
 88

programele celor două partide – diferenţele se estompează

(în teza de doctorat, Florin Platon vorbeşte de această apropiere, adoptarea unui stil de viaţă de către
1, asemănător cu 2; adaptarea la economie a 2)
 va fi dificil pentru rege să opteze şi se ajunge la sistemul “rotativei guvernamentale” (patru
ani fiecare partid)
- în 1892, Partidul Conservator publică programul de guvernare: “Apel către alegători” – reia
foarte multe elemente enunţate în 1881 de “Era Nouă” şi de guvernul junimist din 1888
 legi cu caracter agrar
 reforma învăţământului
 legea minelor
 reorganizarea armatei
programul relevă faptul că unitatea din tabăra conservatoare s-a făcut în jurul ideilor Junimii şi
că Junimea ca şi gruparea va avea un cuvânt decisiv de spus în exprimarea doctrinară şi
programatică a Partidului Conservator
- marea guvernare conservatoare s-a remarcat prin câteva legi cu un impact deosebit economic şi
social
 1893 – legea învoielilor agricole – demonstrează preocuparea guvernului conservator de a se
adapta la nevoile societăţii româneşti, obligat să îşi asume şi un program agrar; dorinţa
Junimii de a da o soluţie chestiunii agrare
 legi privind degrevarea administraţiei centrale şi sarcini fiscale şi întărirea administraţiei în
plan local
 1895 – legea minelor – inspirată de junimişti; această lege a nemulţumit marii proprietari din
Partidul Conservator, ce îl elimină pe P.P.Carp de la succesiunea Partidului Conservator

- 1895, regele aduce la guvernare PNL – refăcut în perioada opoziţiei; a adunat dizidenţele ce
revin
- moartea lui I.C.Brătianu în 1891 – va fi urmat de fratele său, Dimitrie Brătianu, revenit în PNL;
în final, a fost ales ca lider PNL: D.A.Sturdza (până la începutul secolului XX)
- curentul radical se afirmă prin Panu (tradiţia lui C.A.Rosetti) – program apropiat de cel socialist:
a şi colaborat cu socialiştii în alegerile locale (lozinci precum: “împroprietărire continuă a
ţăranului”, “salariu minim pe economie”, “creare sindicate profesionale” etc); în 1893 se va
constitui Partidul Social Democrat – cu mari pretenţii
- tentativă de înfiinţare a unei Partide Ţărăneşti – Constantin Dobrescu Argeş – dă publicităţii un
program ce oscilează între un program radical şi cel junimist, privind problema ţărănească
 vânzare moşii de către stat şi vânzare moşii ale Coroanei
 acordare loturi ţăranilor ce aveau mai puţin de cinci hectare
 Bancă Rurală
 modificarea legii Învoielilor agricole
- 1895-1899 – D.A.Sturdza şi PNL la putere
 rotativa e aplicată de rege şi pentru a calma opoziţia liberală furibundă, ce susţinea românii
din Transilvania, să se manifeste vs dualism: făcea greutăţi cercurilor conservatoare ce erau
în alianţă cu Austro-Ungaria DAR odată ajunşi la putere, D.A.Sturdza a modificat total
atitudinea, domolind orice acţiune de opoziţie împotriva Austro-Ungariei; D.A.Sturdza a
fost sprijinit de Viena şi Pesta – tocmai pentru a fi neutralizat
 toate forţele liberale: aparenţă de unitate DAR de la începutul guvernării existau două centre
de putere în PNL
1. a lui D.A.Sturdza – marii proprietari şi cercul financiar; “omul dezastru” faţă de atitudinea
faţă de românii din Transilvania; a retractat ce a spus faţă de românii dinTransilvania +
ajutoarele date de societăţile din România, Transilvaniei – stagnarea şi neutralizarea acţiunii
politice a românilor ardeleni – dezorganizare până în 1905, când trec pe tactică activistă;

88
 89

 gafe şi eşecuri – D.A.Sturdza e tot mai contestat chiar din interiorul PNL; cea mai
importantă problemă: chestiunea metropolitană – mitropolitul Ghenadie Petrescu împotriva
influenţelor catolice din viaţa politică din România, chiar împotriva intereselor dinastiei:
criză – chiar manifestaţii de strată (un rol important joacă Fleva)
2. Fleva: o zgomotoasă dizidenţă: Partidul Liberal Democrat

- o nouă dizidenţă din PNL

 un grup de lideri (PSAurelian, Vasile Lascăr, Emil Costinescu, Delavrancea) au imputat
guvernului capacitatea de a soluţiona; ofereau conservatorilor avantaje; Dizidenţa Drapelistă
(ziarul “Drapelul”)
- în noiembrie 1896, PSAurelian e adus la guvernare cu acordul lui D.A.Sturdza, pentru a pune
capăt crizei metropolitane – nu se schimbă partidul, doar guvernul
- PSAurelian adună în jurul său elementele liberale nemulţumite de politica lui D.A.Sturdza
(Petre Grădişteanu, A.D.Xenopol)
- Drapeliştii – mai spre stânga – pentru masele producătoare
 1897 – Legea Repaosului Duminical
 rezolvarea crizei metropolitane – PS Aurelian s-a retras apoi de la conducerea guvernului şi
va veni un al treilea guvern: D.A.Sturdza
- D.A.Sturdza reprezenta pentru rege garanţia continuării politicii externe cu Tripla Alianţă
- noutatea de după 1897: creşte influenţa cercurilor bancare ce gravitau în jurul PNR şi doreau un
Brătianu la conducerea partidului; intră în guvern Ionel Brătianu – vine cu o altă opţiune
politică, pentru a revigora liberalismul românesc
- nemulţumiţi demonopolul lui D.A.Sturdza, favorabil unei conduceri colective di interior partid,
liberalii lui Ionel Brătianu vor:
 reorganizare partid
 relansare program modernizator
- 11 aprilie 1899 – frământări de stradă: guvernul D.A.Sturdza – demisia; de ce cădere?
 greşeli pe plan extern
 disensiuni interne PNL – o nouă generaţie de liberali, mai aproape de burghezia mijlocie,
doreau reforme economice adânci (colegiu unic, reforma rurală, a învăţământului), iar
D.A.Sturdza nu răspundea nevoilor momentului: îmburghezirea marilor proprietari dă o
serie de aspecte contradictorii cercuri industriale – mari proprietari
- poate că regele i-ar fi dorit tot pe liberali la putere, dar eşec: vin conservatorii în frunte cu
Lascăr Catargiu, ce moare însă – se ridică problema succesiunii la conducerea Partidului
Conservator
- chiar dacă negocierile anterioare îl indicau ca şi succesor pe P.P.Carp, legea minelor determină
proprietarii funciar să îl elimine pe P.P.Carp de la succesiune: câştigă Gheorghe Grigore
Cantacuzino=Nababul – mare proprietar; consecinţe importante pentru Partidul Conservator
 îndepărtează Junimea de la unificarea deplină cu Partidul Conservator
 individualizează gruparea junimistă
- G.G.Cantacuzino – aprilie 1899-iulie 1900 – expresia unor forţe politice eterogene; nu a
reprezentat întreg Partidul Conservator
- 1899, program de guvernare al Partidului Conservator – nu prea a adus lucruri noi; România se
afla într-o criză financiară gravă:
- liberalii în opoziţie – refac unitatea (reincorporare dizidenţe, mai ales Drapeliştii şi recunosc
autoritatea deplină a lui D.A.Sturdza); ce e nou? Intrarea social-democraţilor în 1899 în PNL –
“Trădarea generoşilor” – social-democraţii intră aproape 100% în PNL – expresia
revizionismului ce a bântuit social-democraţii din Europa; ce spunea revizionismul: în
societăţile mai ales agrare, înapoiate, nu se justifică o soluţie social-democrată; unicul partid ce
poate duce la democratizare este PNL
 negocierile: din 1898 – Constantin Stere (social-democrat)

89
 90

 “intrarea generoşilor“ în PNL a consolidat aripa stângă a PNL – mult mai la stânga decât
D.A.Sturdza
 generoşii vor promova candidatura lui Ionel Brătianu la conducerea partidului: moment ce a
schimbat raportul de forţe în PNL – consistenţa stângii + grupul din jurul lui Ionel Brătianu
- activitatea guvernului conservator
 măsuri pentru a redresa situaţia financiară deficitară a ţării; contractare împrumuturi externe
– chiar dezastruoase: scandaluri financiare (eg: scandalul grupului francez ce a primit
concesiunea amenajării portului Constanţa); creşte fiscalitatea: aprox 1900 era foarte greu de
suportat;
 măsuri pentru întărirea aparatului administrativ şi represiv, ca urmare a propagandei
socialiştilor la sate, + criză agrară de proporţii
 se profilează politica conservatoare pentru a apela la capitalul extern, străin – “a porţilor
deschise“ – favoriza venire capital străin şi s-a încercat să se dea o lovitură capitalului
liberal concentrat în jurul BNR
- problemele financiare care au afectat populaţia rurală şi urbană – o grea lovitură dată
meseriaşilor români, loviţi de concurenţa marii industrii, ruinând masiv meseriaşii mici (1899-
1900 – perioadă foarte grea – mişcări sociale)
- criză în timpul lui GGCantacuzino – încearcă soluţii de compromis
 fuzionare liberali cu junimişti – dar tratativele au eşuat datorită condiţiilor grele puse de
Junimea (eg: să nu se lărgească dreptul de vot)
 tratative pentru constituirea unui guvern de concentrare conservatoare: G.G.Cantacuzino şi
Junima – tratative la nivelul liderilor, dar eşec datorită disputelor existente în tabăra
conservatoare pentru supremaţie în partid
- unitatea pe plan guvernamental s-a realizat datorită dificultăţilor financiare: vara 1900 –
regruparea forţelor conservatoare; preţul unităţii: înţelegerea Cantacuzino (preşedenţie partid)
-P.P.Carp – devine premier, conduce guvernul
- iulie 1900-feb 1901: în fruntea guvernului P.P.Carp – exponentul unităţii forţelor conservatoare;
se lansează Tache Ionescu ca şi conservator, dar în opoziţie - avea susţinerea importantă în
Parlament a personalităţilor conservatoare nemulţumite
- unificarea forţelor conservatoare nu e primită favorabil de toţi conservatorii: disputa burghezi-
mari proprietari se adânceşte tot mai mult – demonstrează că fuziunea a fost una de conjunctură,
datorită nevoii redresării financiare a ţării
- nu există un program coerent al guvernului conservator pentru a rezolva problema financiară;
P.P.Carp nu aduce nimic nou faţă de G.G.Cantacuzino – combătut chiar de membrii propriului
partid
 se baza pe concesii în domenii importante (eg:petrol), creştere impozitelor – rezultă opoziţia
liberalilor şi nemulţumiri sociale: demisia guvern P.P.Carp în februarie 1901
- divergenţele reprezintă şi expresia unui conflict
 tinerii conservatori – elemente burgheze, conduse de Tache Ionescu
 marii proprietari – Cantacuzino – nu doreau concesii şi renunţare la poziţiile din partid; nu
reconsiderare program partid (deşi există probleme mari în societate…)
- în februarie 1901, la conducerea ţării: PNL – în sânul lui se simte vântul înnoirii şi schimbărilor
profunde în organizare, doctrină, program
- criza financiară, nevoia de a rezolva această problemă şi de a restabili creditul ţării pe plan
extern şi intern, aduce PNL – ce avea proiecte politice ce vizau progresul economic şi politico-
social
 dezvoltarea industrială
 privind soluţionarea chestiunii ţărăneşti etc
- atu-uri pentru PNL:
 program mai apropiat de problemele ţării

90
 91

 exista garanţia că noul guvern (D.A.Sturdza) va păstra orientarea externă a României (Tripla
Alianţă)
 cât au stat în opoziţie, PNL au refăcut unitatea – aparent doar, pentru că acelaşi fenomen ca
şi în cazul Partidului Conservator: lupta unei grupări tinere, liberale, în frunte cu Eugeniu
Carada (doreau la conducerea PNL o echipă nouă, condusă de Ionel Brătianu şi eliminarea
bătrânilor liberali, ce nu aveau proiect reformator novator)
- guvernul liberal: o serie de iniţiative necesare şi foarte bine gândite:
 legi pentru redresarea situaţiei financiare – o politică de economii drastice bugetare –
scăderea cheltuielilor fără precedent; scad cheltuielile politice, politică de scădere a salariilor
etc
 altă formă pentru redresarea financiară: convenţia cu BNR – mare succes liberal; PNL
devine “stăpânul BNR”, ce va fi principalul instrument de redresare financiară a ţării
- în această perioadă a guvernării liberale, Partidul Conservator se află în opoziţie – divergenţele
se adâncesc, mai ales datorită luptei pentru supremaţie în partid
 Junimea – congresul junimist – pentru a câştiga adeziunea a cât mai mulţi conservatori, se
proclamă singurii continuatori şi reprezentanţi ai Partidului Conservator; dau tot mai mult
impresia că doresc să devină un partid de sine stătător
 Junimea câştigă teren în Partidul Conservator în detrimentul conservatorilor tradiţionali
- legislaţia guvernului liberal este remarcabilă, cu efecte immediate
 1902 – legea meseriilor – legea Misir (?) – pentru a potoli nemulţumirile meseriaşilor,
ruinaţi de marea industrie; instituie corporaţiile de meseriaşi – în care intrau lucrători şi
patroni, iar guvernul liberal câştigă un mare ascendent în rândul meseriaşilor
 pentru ţărani – inspirator Spiru Haret – a dezvoltat la sate o mişcare în favoarea ţăranilor
(“haretism”) – pe fondul curentului lansat de sămănătorism; crearea unor cluburi, cămine
culturale, biblioteci, editare gazete pentru popor: pentru luminare şi ascensiunea acestor
categorii sociale, crearea unor cooperative şi bănci populare: efecte socio-economice
- în spiritul acestui curent:
 1903 – legea Băncilor Populare – susţinută de Spiru Haret; învăţătorii sunt mobilizaţi în sate
să constituie Bănci Populare – Casa Centrală a Băncilor Populare era organismul central
De ce? Împotriva cămătăriei în mediul rural; împrumuturi avantajoase mai ales pentru ţăranii
solvabili
- 1904, mare secetă – PNL – măsuri pentru sprijinul ţăranilor: distribuie porumb
- în jurul şi cu sprijinul Băncilor Populare se nasc obştile săteşti – scop: împotriva intermediarilor
(marii proprietari arendau, arendaşii subarendau); obştile săteşti pun loturi de pământ în arendă
la dispoziţia ţăranilor
- noul tarif vamal protecţionist – tariful Costinescu
- 1903 – chestiunea petrolului – lege prin care se pune capăt speculaţilor cu terenul petrolier;
inaugurează o politică proprie a PNL în chestiunea petrol: “prin noi înşine” – nu exclude
colaborarea cu capitalul străin DAR în condiţionează să coopereze cu capital românesc şi să dea
posibilitatea de manifestare capital românesc şi să asocieze forţe de muncă românească
- 1902 – legi de organizare a politicii generale şi comunale – scoasă de sub controlul forţelor
politice
- 1904 – pentru organizare comune rurale autonome – ce aveau acces la viaţa politică a ţării
- PNL s-a retras de la conducerea ţării în 1904 şi datorită divergenţelor din sânul partidului,
datorită tinerilor liberali susţinuţi de “generoşi”; cu sprijinul Ocultei Liberale din jurul BNR au
pus mâna pe partid şi pe ziar (“Voinţa naţională”) – doreau să ducă lucrurile până la ultima
consecinţă

- decembrie 1904 – guvernarea G.G.Cantacuzino – s-a împăcat cu Tache Ionescu; graţie acţiunii
lui Tache Ionescu din 1905, Turcia recunoaşte statutul de minoritate pentru populaţia română
din Macedonia (drept de şcoli, biserici, de a constitui comunităţi)
- legislaţia conservatoare:

91
 92

 legea pentru protecţia muncii femeilor şi copiilor – interzicerea muncii de noapte pt copii
 legea pentru înfiinţarea casă de asigurări pentru ţăranii români
 legea concesiunii petroliere
 1906 – organizare Jubileu Regal – Marea Expoziţie la Bucureşti – invitaţi şi reprezentanţii
românilor din Ungaria; manifestare de unitate – a avut loc şi o sesiune extraordinară a
Parlamentului dedicată Jubileului Regal – adoptate proiecte de lege
 legea prin care sunt preluate un sfert din datoriile ţăranilor la bănci de stat
 deschidere credit pentru înfiinţare un spital rural/judeţ
 legi pentru scăderea fiscalităţii şi asigurarea securităţii sanitare a mediului rural
- Jubileul a fost combătut de liberali, Junime, socialiştii din jurul ziarului “România Muncitoare”
- Partidul Conservator a fost măcinat de lupta pentru şefie: divergenţe acute, apare un nou
competitor, Tache Ionescu – rezultă 3 mari grupări în Partidul Conservator
1. gruparea cantacuzinistă
2. gruparea tachistă
3. gruparea carpistă/junimistă
1+2 – Partidul Conservator propriu-zis, condus de Cantacuzino
- pe fondul creşterii luptei pentru şefie între 1-2 – cele două grupări cultivă pe junimişti, convinşi
că pentru a se menţine la putere au nevoie de colaborarea Junimii
- răscoala 1907: demisia guvernului conservator – încercare: Cantacuzino şi P.P.Carp de a reface
unitatea, dar e prea târziu – regele: aduce PNL la guvernare, condus de D.A.Sturdza
- căderea Partidului Conservator: datorită acţiunii dizolvante a grupării tachiste (nemulţumirea
tinerilor conservatori şi a elementelor burgheze, de modul în care a evoluat Partidul
Conservator), speriat de împăcarea posibilă 1+3
 şi datorită activizării unor forţe noi în lumea rurală ce au contribuit la declanşarea rurală -–în
jurul băncilor populare
 Vasile Kogălniceanu – Partid Ţărănesc efemer
 partizan N.Iorga şi Spirtu Haret
 cercurile socialiştilor
- răscoala 1907 – consecinţe importante pentru sistemul politic românesc
 apar curente politice noi, tendinţe de modernizare şi inovare, partide noi
 sistemul politic românesc – unul multipartidist
- liberalii – gruparea tinerilor liberali în jurul lui Ionel Brătianu – nouă linie în partid: programul
din 1911
- Partidul Conservator este părăsit de Tache Ionescu
 conservatorii tradiţionali ai lui Cantacuzino şi Carp pierd tot mai mult din audienţa la
electorat
- martie 1907, liberalii la guvern; prima preocupare: calmare sate
 lansare manifest regal – anunţă platforma de guvernae – reforme punctuale, pentru a da
satisfacţie ţărănimii răsculate
 negociere a lui D.A.Sturdza – apel către toate partidele pentru colaborare şi unitate: au
răspuns puternicii conservatori – T.Ionescu, Lahovari, P.P.Carp – rezultă reprimarea
răscoalei (rol important: Averescu – ministrul de război) + amnistie generală în august 1907
- ofensiva tinerilor – trec la modernizarea PNL + vs D.A.Sturdza – anunţă noua orientare
programatică, de a pune mâna pe toate organismele partidului, chiar o nouă tactică
- legile adoptate de liberali
 legislaţie agrară – urmărea să instaleze raporturi mai echitabile între diferitele categorii
sociale
 ianuarie 1908 -legea învoielilor agricole – două forme de învoieli: bani sau dijmă; sprijin
ţărani, pentru că limita dreptul de arendare, introduce retribuire în bani a ţăranilor, contracte
scrise, preţuri maximale pentru arendă; măsuri pentru aplicare corectă: organisme speciale
(eg: Consiliul Superior al Agriculturii – există consilii regionale şi inspectori)

92
 93

 aprilie 1908 – Legea vs trusturi arendăşeşti – vs darea în arendă mai mult de 4000 de hectare
 ianuarie 1908 – legea pentru judecătoriile de ocoale – pentru a supraveghea contractele de
învoieli
 februarie 1908 – legea Casei Rurale – scop: achiziţionarea moşiei mari proprietari + vânzare
în loturi de 5 ha ţăranilor; împrumuturi comunelor pentru plata islazurilor + intermediar în a
facilita ţărani - arendare pământ
 administrativ: organizare comune, plăşi, aparat administrativ la sate (1908 – legea
jandarmeriei rurale)

- decembrie 1908 – demisia D.A.Sturdza – cauze de sănătate: Ionel Brătianu

- ianuarie 1909: Ionel Brătianu convoacă Congresul Liberal ce îl alege ca lider
- noua linie politică viza program de reforme: colegiu unic, revenirea familiei Brătianu la
conducerea PNL
- după răscoală Partidul Conservator se îndreaptă cu paşi repezi spre ieşirea din viaţa politică
 încercare: unificare facţiuni conservatoare sub conducerea P.P.Carp DAR adversar foarte
puternic – Tache Ionescu – la sfârşitul 1907 anunţă ieşirea grupării sale din Partidul
Conservator + ianuarie 1908: un manifest prin care anunţa intenţia de modernizare a
Partidului Conservator şi adaptarea sa la situaţia concretă din România; sfârşitul lui ianuarie:
convoacă partizanii săi din judeţele ţării şi e proclamat şeful partidului nou
 începutul februarie 1908: Partidul Conservator Democrat – Congres: face public programul;
cu pretenţii de guvernare, datorită popularităţii lui Tache Ionescu + alte personalităţi (eg:
Xenopol) – PCD = expresia nevoii unui nou curent în viaţa politică românească, pentru a
accentua procesul de modernizare
- PCD – dă publicităţii manifestul-program, în noiembrie 1910
 partid monarhic – dezvoltarea armatei şi apărarea proprietăţii funciare; alianţa cu Puterile
Centrale; două colegii (vs 1 ca PNL) la Cameră; creare Consiliu Legislativ; creşterea
randamentului agriculturii şi a nivelului exploatării pământului
 în cazul proprietăţii – susţin crearea proprietăţii mijlocii
- PNL – demisia la începutul lui 1911, dar regele nu dă guvernarea PCD, ci lui P.P.Carp; de ce?
 nemulţumirea înfiinţării noului Partid Conservator cu pretenţii de guvernare
 poziţia filogermană a lui P.P.Carp
 chiar şi liberalii erau de acord să fie urmaţi de carpişti
- guvernul P.P.Carp: decembrie 1910-martie 1912
 rol: mai ales junimiştii – DAR a întrunit şi celelalte dizidenţe conservatoare
 schimbarea de guvern s-a făcut în linişte
- programul de guvernare: expus în decembrie 1910 – reactualizarea manifestelor programatice
din 1881, 1890 (?)
 nouă legislaţie pentru protecţia meseriaşilor şi breslelor
 garanţii muncitori vs opresiunea patronală
 agrar: crearea proprietăţii mijlocii + cei care au mai puţin de 6 ha sunt scutiţi de impozit
funciar
 reformă administrativă a clasei politice
- atitudinea partidelor din opoziţie
 PNL – ianuarie 1911 – dă publicităţii noul program electoral ce reprezenta noua direcţie sub
conducerea lui Ionel Brătianu
 protecţia şi consolidarea proprietăţii mici şi mijlocii pe cale naturală
 credit agrar, învăţământ agrar
 necesitatea dezvoltării industriei
 rezolvarea conflictelor de muncă şi protecţie socială pentru muncitori
 învăţământ tehnic şi profesional
 dezvoltarea învăţământului, a justiţiei

93
 94

 prima oară: reforma electorală şi nevoia revizuirii Constituţiei şi adaptării ei prin creşterea
numărului participanţilor la viaţa politică
- Partidul Conservator Democrat -Tache Ionescu
- noutatea sistemului politic românesc: aprilie 1910 – Partidul Naţionalist Democrat
 23/24 aprilie – Congres - condus de N.Iorga
 neo-conservatorism – aplicarea tezelor sămănătoriste în viaţa politică românească;
conservatorism ţărănesc
 revizuirea împroprietăririi din 1864
 colonizări pe moşiile satului
 interzicere aduceri muncitori şi colonişti străini
 reîntregirea proprietăţii ţărăneşti
- 1910 – congresul de reorganizare a Partidului Social Democrat – influenţe a lozincilor bolşevice
din Rusia; program demagogic, radical, puţin aplicabil
- guvernarea conservatoare P.P.Carp a debutat în tensiune: condiţii internaţionale nefavorabile –
cu guvern puternic, pentru ca România să facă faţă; singura soluţie: împăcarea celor două
ramuri conservatoare (vara-toamna 1911 – eforturile regelui – negocieri cu Tache şi P.P.Carp –
sept-dec 1911 – runde de negocieri)
- conservatorii au promovat o legislaţie interesantă:
 proiect lege pentru ieftinire trai şi unificare legi finanţe pentru echilibrare buget
 măsuri împotriva trusturilor, cartelurilor, preţurilor de monopol
 legea meseriilor – 1912 – progres faţă de cea din 1902: creau atât bresle, cât şi corporaţii
pentru a promova dezvoltarea meseriilor, perfecţionarea cunoştinţelor tehnice, protecţie
socială, creare credit muncitoresc
 legea de încurajare a industriei din 1912 – măsuri suplimentare pentru protecţia industriei
naţionale
 legea moşiilor de mână moartă (cele care rămâneau fără stăpân) – parcelate şi vândute
ţăranilor (aprox 250.000 ha; loturi între 5…25 hectare)
- legislaţie avansată şi nu retrogradă; progres în societatea românească
- opoziţia s-a retras din Parlament şi atacă Guvernul pentru o serie de măsuri pe plan intern şi
extern: P.P.Carp îşi dă demisia şi e înlocuit de Titu Maiorescu (conservator şi el) – martie 1912-
octombrie 1912
 înrăutăţirea raportului de forţe din Partidul Conservator, accentuarea diferendelor; se ajunge
la “divorţ politic”: Titu Maiorescu, P.P.Carp
 obiectivul noului guvern: reducerea disputelor din opoziţie, refacerea concentrării
conservatoare: tratative cu PCD condus de Tache Ionescu (continuă negocierile din toamna
lui 1911)
- criză balcanică: importanţa soluţionării guvernamentale; încheiere tratative Maiorescu-
T.Ionescu, în octombrie 1912: un nou guvern, de colaborare; scop: să facă faţă crizei balcanice
şi s-au descurcat remarcabil
 România începe detaşarea de alianţa cu Puterile Centrale
 1912 – Pacea de la Bucureşti – apoi, guvernul Maiorescu se retrage
- Ionel Brătianu publică în septembrie “Scrisoarea – program de reforme” – anunţă:
 colegiu unic la cameră
 revizuirea Constituţiei
 exproprierea marii proprietăţi pentru ţărani
- decembrie 1913 – demisia guvernului, iar la conducere vine Ionel Brătianu
- conducerea Partidului Conservator de Titu Maiorescu: izolare, instabilitate; 1914, în fruntea
partidului ajunge Alexandru Marghiloman
 în cadrul descompunerii, dezorganizat datorită luptelor fratricide
- februarie 1914, campania electorală, sub semnul programului de reforme al Partidului Liberal

94
 95

 Adunarea Constituantă – activitate în vederea revizuirii Constituţiei + reforme (colegiu unic,

expropriere)
- în momentul izbucnirii primului război mondial, sistemul politic era deja unul multipartidist

CURS 14 – ISTORIA ROMÂNIEI, Bocşan

Modernizarea vieţii economice româneşti (1878-1914)
- după momentul dobândirii independenţei: consecinţe importante pe plan economic, oferind
României o posibilitate mai mare de mişcare în cadru internaţional şi o posibilitate de
promovare a intereselor economice româneşti
- cel mai important câştig:
 dreptul României de a încheia nestânjenit acorduri/tratate internaţionale
 crearea sistemului naţional monetar şi realizarea sistemului bancar
 cristalizarea unui sistem de comunicare (mai ales căi ferate)

Independenţa
- reprezintă ieşirea României de sub influenţa legislaţiei vamale otomane şi a regimului
capitulaţiilor cu Marile Puteri – va fi posibilă dezvoltarea unei politici economice independente
după interesele naţionale
- în contextul stabilit de după 1878 (perioada liberală), pe plan economic efectele Independenţei:
efort constructiv în toate domeniile; preocupare a Guvernului pentru modernizarea sistemului
monetar, dezvoltarea economiei şi integrarea României în sistemul capitalist mondial
- unul din primele programe economice ale Cabinetului=Mesajul Domnesc prezentat Corpurilor
Legiuitoare la deschiderea sesiunii 1880-1881; =program liberal: legi şi reforme capitaliste
liberale în toate domeniile

95
 96

- legislaţia guvernării liberale (1876-1878) a stimulat dezvoltarea capitalistă, deşi efectele acestui
program reformator vor apărea abia la sfârşitul perioadei liberale şi în perioada de apoi – aprox
1900 pot fi înregistrate efectele benefice ale legislaţiei economice liberale
- politica liberală a acestei perioade: două observaţii interesante
 politica economică a Guvernului de după 1888 reprezintă două fenomene caracteristice până
la 1900
1. abandonarea politicii liberschimbiste pe plan economic şi trecerea la o politică
protecţionistă, ilustrată mai ales în domeniul vamal şi protejarea industriei autohtone
anterior – eg: tratate cu AU, Germania – caracter liberschimbist, din vremea lui Cuza
după 1880 – abandonarea acestei politici ca şi în marile state europene (politică protecţionistă)
2. introducerea maşinismului – începutul revoluţiei industriale ca proces general, ce grevează
întreaga industrie românească, chiar dacă fenomenul se manifestă în proporţii diferite în
diferite ramuri ale industriei româneşti; pe acest fond al începutului revoluţiei industriale se
remarcă o substanţială creştere a ponderii capitalului străin, ce a susţinut creşterea producţiei
în diferite ramuri, deşi se manifestă inegal
- protecţionismul – ciudat să vorbeşti de o politică liberală de protecţionism, dar aşaera moda în
Europa
1. protecţionismul guvernării liberale nu a fost de la început ca o politică coerentă, bine conturată,
ci a fost elaborat în timp, cristalizându-se ca politică economică generală până în 1887 (finalul
perioadei liberale); perioada pentru elaborarea doctrinară şi aplicarea practică a politicii liberale
protecţioniste: 1882-1887 – legi de protejare a industriei
2. deşi asumat ca politică economică, nu e aplicat complet, fiind limitat în efectele sale de
existenţa unor convenţii comerciale anterioare, care au caracter liberschimbist şi au împiedicat
aplicarea unui protecţionism total
3. protecţionismul a fost revendicat şi susţinut doctrinar de o serie de personalităţi româneşti, mari
economişti (PS Aurelian – traduce lucrarea lui Friedrich List – Sistem naţional de economie
politică, Dionisie Pop Marţian)
 rol important în definirea politicii protecţioniste: Congresul economic din 1884, ce susţine
renunţarea la Convenţia economică cu AU, solicitând adoptarea unei politici protecţioniste
pentru toate industriile din România etc
- ce s-a înţeles în epocă prin protecţionism economic=
 politică internă: prevedea apărarea pieţei interne de concurenţa străină
 acumularea rapidă cu sprijinul statului, a unor importante capitale
 măsuri legislative pentru încurajarea producţiei autohtone
- structura României era preponderent agrară şi legislaţia favorabilă din timpul lui Cuza a făcut
posibilă migraţia sat-oraş
 dezvoltare industrială
 modernizare prin introducerea maşinismului
pentru a impulsiona dezvoltarea sistemului economic românesc dominat de agricultură

Legislaţia economică
- primele măsuri protecţioniste: deceniul 8 – introducerea unor tarife vamale noi; perioada 1882-
1887: legislaţie bogată – legi pentru încurajarea industriei hârtiei, zahărului, textilelor etc
- 1886 – expira Convenţia comercială cu Austro-Ungaria – valoare politică majoră prin
favorizarea externă a României în cadrul unei autonomii mai largi, dar efecte negative prin
concurenţa făcută de produsele AU meseriilor şi produselor româneşti
 la 10 ani de la semnare, condiţiile impuse de Dietă pentru prelungire erau neacceptabile şi au
fost refuzate de Guvernul României – război vamal cu AU=efecte novie pentru comerţul şi
industria Transilvaniei (parteneri tradiţionali ai României) + pentru comerţul cu vite, cereale
al României ce avea piaţă de desfacere în AU

96
 97

- în condiţiile abandonării Convenţiei comerciale cu AU şi a războiului vamal, curentul pro-

protecţionism reuşeşte să impună o primă lege importantă: tariful vamal general protecţionist
din 1886 – principiile de elaborare sunt:
 scutiri de taxe la export pentru materiile prime ce există în cantităţi suficiente în ţară
 taxe vamale reduse pentru materiile prime sau produsele industriale ce nu există suficient în
ţară
prima mare lege protecţionistă, dar efectele nu sunt depline datorită existenţei convenţiilor cu
alte state cu politici liberschimbiste
- tariful din 1886 contribuie la dezvoltarea industriei caracteristică perioadei de după 1900
- dincolo de legislaţia din 1882-1887, politica protecţionistă a Guvernului a fost încununată de
legea pentru încurajarea industriei=”Măsuri generale pentru a veni în ajutorul industriei
naţionale”
 legea de încurajare a industriei româneşti ce atingea toate ramurile
 avantaje pentru orice investitor român sau străin ce înfiinţa o societate cu capital minim
50.000 lei şi funcţiona zilnic cu 25 lucrători, folosind utilaje (maşini moderne) – o singură
condiţie trebuia respectată
- avantajele legii:
 scutiri de impozite, de vamă la import
 reduceri de tarife pe căile ferate
 folosirea gratuită a unor terenuri pentru construcţie de fabrici; cu condiţia ca două treimi din
lucrători să fie cetăţeni români
favoriza marea industrie prelucrătoare ce putea îndeplini condiţiile

- fenomenul din România e caracteristic şi pentru Transilvania

 după 1850 – perioadă interesantă pentru dezvoltarea economiei
- 1850 – desfiinţarea vămilor dintre provincii
- industria autohtonă din Transilvania a primit o mare lovitură, ce s-a putut remedia datorită
comerţului cu România
- în Ungaria ca şi în România sunt adoptate legi pentru protejarea industriei (1881, 1890),
introduse cu efecte parţiale, pentru a nu concura prea mult produsele AU

- în legislaţia economică, importante urmări pentru dezvoltarea industriei şi pentru intrarea

capitalului românesc: legea minelor din 1885, a guvernului conservator
 respectă dreptul de proprietate asupra solului
 statul conserva dreptul de proprietate asupra minereului din subsol
mai multe revizionări

Revoluţia industrială şi introducerea maşinilor

- urmare directă şi imediată a politicii protecţioniste
- s-a manifestat sub aspect:
1. cantitativ – creşte numărul de întreprinderi (“stabilimente industriale”), mai ales din domeniul
industriei mari prelucrătoare
 până la 1900 se înfiinţează un număr mare de întreprinderi noi, din care 62% ale industriilor
mari – 38.000 lucrători
 cele mai multe întreprinderi au apărut datorită legii încurajării industriei din 1887
 în Transilvania – fenomen asemănător: creştere de peste 3 ori – peste 400 de întreprinderi
ajung să aibă peste 100 lucrători
2. calitativ – în toată economia României şi Transilvaniei asistăm la o restructurare a ramurilor şi
modernizare în toate ramurile economice ca efect a introducerii maşinismului
 nu mai e expresia unor fenomene izolate, ci acum, introducerea maşinismului (revoluţia
industrială este un fenomen larg)

97
 98

 revoluţia industrială: modernizarea productivităţii, creşterea calităţii, creşterea

productivităţii
 în industria prelucrătoare, 1901-1902 – peste 500 întreprinderi ce folosesc o forţă motrică de
aprox 50.000 cai putere, furnizată de forţa aburului
- în ciuda progreselor din România, înzestrarea tehnică continuă să fie deficitară şi invocată de
specialiştii români
 pov al înzestrării tehnice, România depindea de industria constructoare de maşini din statele
industriale din Europa
- alt indicator la nivelului scăzut în înzestrarea tehnică: forţa motrică/1 muncitor: comparaţie cu
alte ţări - România era sub nivelul Rusiei (cel mai redus nivel din Europa industrială)

Cronologia revoluţiei industriale în România

- deceniul 9 al sec XIX: debut al revoluţiei industriale la nivelul general, al întregii economice
DAR e o cronologie didactică pentru că în unele ramuri (morărit, industria alcoolului), de la
început se porneşte cu o bază tehnică maşinistă; în alte ramuri (industria zahărului, ciment) se
introduc treptat; în altele avansat, dar nu terminat (hârtie)
- consecinţe pentru modernizarea transportului pe apă şi a comunicaţiilor
- uneori avansează lent, dar peste tot a avut ca efect creşterea industriei
eg: ancheta din 1901-1902 – peste 62.000 de unităţi producătoare de mărfuri cu nr. de 40.000
lucrători – din ele, peste 500 se încadrează în statutul de fabrică
- caracteristică a industrializării României: inegalitate în ramuri şi repartiţie geografică
 procesul de industrializare a pornit de la valorificarea resurselor existente în ţară – elanul
industriei uşoare (alimentară – ponderea cea mai mare în industria mare)
 capital redus ce a participat la industrializare, pentru că capitalele investite erau mai mici;
industria uşoară, apoi chimică, industria lemnului etc (capital foarte mic)
 industria uşoară atrage capital industria şi extern
- sub aspectul efectelor, valoric vorbin, industria alimentară dă peste 50% din valoarea industriei
mari
- una din cele mai importante consecinţe a revoluţiei industriale: modernizarea economiei –
descoperirea şi valorificarea de noi surse energetice
 problema energetică este actuală şi constantă
 consecinţă industrială: dezvoltarea industriei extractive, mai ales a extracţiei petroliere –
veritabil boom la sf sec XIX – începutul sec XX: după 1900 se ajunge la aprox 900.000 tone
 explicaţie: dincolo de nevoile noilor industrii, răspândirea motorului cu combustie internă a
creat un interes pentru petrol şi rezervele petroliere: interes extern foarte mare; capitalul
străin: 97% din totalul investit în ramura extractivă
 alături de industria extractivă, sunt progrese în extracţia cărbunelui: susţinerea mineritului
DAR cărbunele nu ajunge să acopere decât 50% din necesarul consumului din România; în
Transilvania – datorită exploatării Văii Jiului – producţie record în 1900 (aprox 900.000
tone): furnizor de cărbune pentru industria din România
 descoperirea unor noi surse energetice a încurajat prospecţiunile geologice; 1892, în
România, primul birou geologic (eg: Grigore Cobălcescu)
 pe acest fond: crearea primei uzine de energie electrică (1900), destinată iluminatului public
 amenajarea căderilor de apă şi folosirea energiei lor în industrie
- statul a jucat un rol important în industrie prin legi protecţioniste, reuşind chiar să modifice
ponderea unor ramuri (hârtie, ciment, zahăr)
 nu a respins capitalul străin, ci era puternic în industria alimentară (francez, belgian, AU,
englezi) şi industria petrolului
- aproape o treime din întreprinderi au luat naştere ca societăţi anonime, mai ales în industria
petrolieră

98
 99

eg: Steaua – capital englez şi maghiar – rafinăriile Aurora şi Româno-Americane, la începutul

sec XX
 aprox 1900, România ajunge să rpducă 1,2% din producţia mondială de ţiţei
- industrializarea: concentrare a producţiei
 creşterea numărului de societăţi pe acţiuni în industrie: apar uniunile de monopol (cartel –
eg: morărit – 1905, producţia de spirt – 1897, zahărului, hârtiei, asociaţia petroliştilor)
 aceste întreprinderi: peste 50% din totalul capitalului investit în România

- repartiţia geografică era inegală

 Muntenia – cea mai industrializată, deţinând peste jumătate din întreprinderile mari – judeţul
Ilfov cu Bucureşti
 Moldova – Neamţ, Bacău, Iaşi
 Oltenia – Craiova
 Dobrogea – Constanţa
- în Transilvania se individualizează câteva centre:
 Şteg în Banat – căi ferate
 Hunedoara – 1882, începutul construcţiei marilor întreprinderi metalurgice; 1884: intră în
folosinţă primul furnal
 Valea Jiului

Agricultura
- principala ramură economică
- cele mai importante fenomene
1. creşterea suprafeţelor cultivate – ajunge până la 45% din totalul ţării – peste cinci milioane
hectare cultivate, din care 93% cereale; până la 1900 se desăvârşeşte caracterul cerealier al
economiei României; consecinţe:
 creştere a producţiei de cereale foarte mare, ca urmare a creşterii productivităţii muncii şi a
creşterii suprafeţelor
 recolta de grâu: peste două milioane tone
 creşte recolta de porumb, orz, secară (de la 2-4 ori)
 se cultivă plante industriale (tutun), leguminoase
ponderea cerealelor în industrie
2. creşterea productivităţii muncii datorită introducerii maşinismului în agricultură: secerători,
maşini de treierat etc
 mai ales pe marile proprietăţi deţinute de marii proprietari – reprezintă 1% din gospodăriile
agricole; mica proprietate: 96% - proprietate agricolă în gospodărie
 pondere mică – 9% - proprietatea mijlocie
 cu tot efortul pentru introducerea maşinismului, se poate vorbi de o slabă dezvoltare tehnică
în România
 înzestrarea tehnică redusă se datorează şi fenomenului arendării: principala formă de
exploatare a pământului: creşte preţul arenzii; ca urmare a sub arendării – pătură destul de
profitoare, îmbogăţită (intermediarii) – intervine statul împotriva lor
- amestec contradictoriu în agricultură de elemente ale economiei capitaliste şi practici ce
amintesc de cele medievale
 elemente capitaliste: tocmeli agricole, arenda în bani, munca salariată, noi culturi (plantele
tehnice), maşinism
 obligaţii în dijmă, în muncă – prelungesc anumite practici ale Vechiului Regim în
agricultură
- dincolo de aceste aspecte, producţia agricolă a României era destinată exportului: 80% din grâu,
67% din porumb, 70% din secară, aproape tot orezul
- tendinţa agrară de a se orienta spre piaţă; de dezvoltare a mărfurilor produse

99
 100

- după 1900, scădere a exportului, deşi producţia agrară se dublează/triplează – datorită

concurenţei Americilor + industrializării ce orientează producţia agricolă spre noile ramuri
industriale
- efectele dezvoltării capitaliste în agricultură şi a desăvârşirii caracterului cerealier a României:
marcarea unui echilibru
 creşterea vitelor scade datorită transformatului păşunilor, fâneţelor în suprafeţe cultivabile
 războiul vamal cu AU – lovitură importantă dată creşterii animalelor şi exportului de vite
româneşti
- legislaţia în agricultură
 1882 – legea învoielilor agrare – progres faţă de legile anterioare (1866, 1872);
îmbunătăţirea situaţiei ţărănimii; desfiinţarea execuţiei pentru neplata clauzei contract
 1893 – modificarea şi completarea legii din 1882

Comunicaţii şi transporturi
- modernizarea de la sf sec XIX a economiei naţionale impune diversificarea şi lărgirea căilor de
comunicaţii şi transporturi
a. statul joacă un rol important –intervine şi ia controlul asupra căilor ferate: concesionate unor
trusturi străine
- răscumpărarea căilor ferate – 1890, cu linia Roman-Cernavodă-Constanţa, apoi Roman-
Botoşani
- aprox 1900 – statul administrează CFR
- statul face eforturi, investiţii pentru extinderea căilor ferate: noi linii
 1887, construirea Podului de la Cernavodă (Anghel Saligny)
 1896 – legătura cu liniile ferate din Ungaria-Austria
- ca urmare a acestui effort al statului, la 1900, România are peste 3100 km căi ferate
- Transilvania, Banat - reţele de căi ferate încă mai timpurii
- Banat şi România (aprox 1900) – peste 7000 kilometri căi ferate
- sumele plătite investitorilor străini pentru răscumpărarea căilor ferate sunt foarte mari
(Strousberg), dar reţeaua nu satisface nevoile economice ale României
b. dezvoltarea căilor fluviale pe Dunăre
- se înfiinţează o secţie de transport de Dunăre
- sf sec XIX: secţie pentru transportul maritim – pentru dezvoltarea transportului pa apă
- cumpărarea de vase
- rute: Brăila-Constanţa, Constanţa – Constantinopol/Rotterdam
- dragarea braţului Sulina şi pregătirea pentru navigaţie
- modernizarea porturilor: a instalaţiilor portuare şi oraşelor – Brăila, Galaţi – statut de porturi
libere; apoi şi Sulina, Constanţa, Tulcea
- modernizarea docurilor, anteporturilor, magaziilor (eg: în Constanţa)
- se poate vorbi de o specializare a porturilor româneşti în export: Galaţi – lemn, Brăila – cereale
c. modernizarea şi lărgirea reţelei de şosele
- 1900 – peste 25.000 km şosele
d. modernizarea şi lărgirea sistemului de poştă şi telegraf

Sistemul bancar
- necesar un sistem modern bancar pentru capitalism: dezvoltarea economică care modernizează
sistemul bancar şi credit
- 1880 – înfiinţarea Băncii Naţionale a României ca bancă de scont şi circulaţie
 favorizează înfiinţarea de bănci comerciale specializate – 24 de bănci noi: Banca Agricolă,
Banca de Scont din Bucureşti, Banca din Craiova etc
- participarea capitalului străin la apariţia unei bănci, eg: 1897 – Banca Generală Română cu
credit german

100
 101

- înfiinţarea de credite
 creditul agricol pentru agricultură
DAR nevoia de capital nu a putut fi acoperită astfel încât continuă rolul mare al cămătăriei

Comerţ intern şi extern

- datorită dezvoltării industriei şi agricole
- rol important: introducerea sistemului internaţional de măsuri şi greutăţi
 înfiinţarea Camerelor de Comerţ şi Industrie în România şi Transilvania
 apariţia învăţământului comercial
- creştere a circulaţiei mărfurilor stimulată de creşterea producţiei, modernizarea mijloacelor de
transport, dezvoltarea urbană
- comerţ extern: balanţă negativă în România până în 1886, datorită Convenţiei cu Austria
- import în România: produse industriale – exporta materii prime, cereale, lemn în Franţa, Anglia,
AU, produse animale în AU
 bilanţul negativ se menţine până la sf sec XIX datorită războiului vamal cu AU
- parteneri de export: Anglia, Belgia, Italia, Germania; urmare a Convenţiei au AU din 1882

- după 1900, o nouă fază în dezvoltarea capitalistă; trăsături:

 avansul revoluţiei industriale în forme calitative noi, prin creşterea ponderii fabricii în raport
cu atelierele mici
 în contextul internaţional de pe la 1900: modificarea raporturilor dintre preţul produselor
industriale şi produselor agrare
 creşterea exportului de produse agrare: ameliorarea balanţei României
 modificări tehnice în domeniul industriei
 creşte ponderea marilor întreprinderi capitaliste: societăţi anonime, capitaluri etc
 cresc capitalurile

Industria
- dezvoltarea accentuată ca o generalizare a revoluţiei industriale
 industrie deplin mecanizată: productivitate mai mare
- sectorul industrial din economia românească se extinde cu efecte direct favorabile pentru
creşterea producţiei forestiere şi agricole
 rezultat al lărgirii pieţei interne: produse agricole, animale, cereale etc – venituri mai mari
- în plan social: accelerarea procesului de urbanizare şi creştere demografică; creşterea ponderii
populaţiei salariate – extindere a consumului şi pieţei interne
- războiul vamal (1886-1901) cu AU – efecte nocive pentru agricultură, mai ales pentru domeniul
animalier
 agricultura – afectată şi de marea criză agrară ce a marcat economia în a doua jumătate a sec
XIX: cresc preţurile datorită concurenţei produselor Americilor şi Rusiei – se loveşte în
marea proprietate, în gospodăriile mici şi mijlocii; rezultă producţie agrară orientată pe piaţa
internă (eg: industria morăritului, alcoolului, pălăriei, alimentare etc): o parte a marilor
proprietari sunt interesaţi de o politică protecţionistă a noilor industrii, ajungându-se la
interferenţa între interesele economice şi politice ale burgheziei cu ale marilor proprietari –
interesele marilor proprietari: pentru sistemul bancar, industrial – fenomenul de
îmburghezire e un fenomen social
I. 1886 – prin tariful vamal protecţionist s-a introdus o politică economică protecţionistă;
reînnoit în 1891, 1892; pe baza politicii protecţioniste: Convenţia cu Anglia, Franţa, Rusia,
Germania, în care se include şi prevederi cu caracter protecţionist
- acordul din 1896 – insuficient pentru economia românească; 1904 – elaborat şi în 1906 –
adoptat noul tarif vamal (tariful Costinescu)=etapă nouă în politica protecţionistă a României,
introdusă ca necesitate datorită: noilor ramuri industriale, intensificarea concurenţei străine

101
 102

- noul tarif vamal din 1904 exprimă interesele unei industrii mai dezvoltate, diversificate: tarife
mai mari (până la 25%)
- noul tarif fixează criterii economice la baza taxelor vamale pentru principalele cateogrii de
produse
 reduse – pentru produsele ce nu existau în România
 mari – pentru produsele autohtone
- se păstrează caracterul protecţionist anterior, cu o diferenţă de nuanţă
II – a doua direcţie: încurajarea industriei
- legea pentru încurajarea industriei – necesară datorită noilor nevoi: lege în 1912 – guvern
conservator
- diferit faţă de 1897: avantaje şi meseriaşilor ce folosesc cel puţin 4 (?) lucrători şi
cooperativelor: cel puţin 20 lucrători, capital redus
- legea extinde încurajarea pe diferite categorii: legea cuprinde o arie mai mare a industriei,
cuprinde industria mare şi mijlocie, chiar şi industria mică
- accent nu pe capital, ci pe forţa motrică
- avantajate prioritar ramurile ce valorifică bogăţiile naţionale: facilităţi
 primea spre vânzare teren
 folosirea gratuită a căderilor de apă
 scutiri de taxe pe import de utilaje
 reduceri de taxe
 achiziţia produselor lor de stat: statul vine în întâmpinarea lor DAR statul încuraja doar
industria prelucrătoare, nu şi cea extractivă
- creşte ritmul de dezvoltare a industriei, mărimea şi calitatea întreprinderilor
eg: până la războaiele balcanice se înfiinţează 60 unităţi economice/an în România – se triplează
creşterea: se ajunge la 1500 întreprinderi spre WWI
 majoritatea sunt înteprinderi încurajate de creşterea ponderii întreprinderilor mari – 75% -
creşte calitatea şi dimensiunea lor
 creşte valoarea producţiei industriale (se triplează)
 creşterea consumului de materii prime şi combustibil
 creşte numărul de cadre specializate (aprox 40% din personal adus din exterior)
- baza tehnică a industriei mari: transfer calitativ şi cantitativ
 creşte capacitatea motrică de 2-6 ori
 creşte numărul celor ocupaţi în industrie
 creşte capitalul investit
 creşte producţia
- înzestrarea energetică: creşte eficienţa muncii, a capitalului investit

Dezvoltarea industrială – ordinea:

1. alimentară
2. lemn
3. materiale de construcţii
4. metalurgică, textilă, hârtie, petrol, chimică, a pielăriei: lipsea industria siderurgică şi construcţia
de maşini ce să asigure utilajele moderne: dependentă de exterior
- capitalul extern încearcă să-şi sporească influenţa, investind în ramuri profitabile sau în care să
poată deţine monopol (lemn, ciment)
- pondere: 1/3 – industria prelucrătoare, a petrolului, forestieră; 1/3 – alimentară; 1/3 – altele
şapte
- modificări de structură în industria extractivă
 intern: combustibil pentru încălzit, necesarul pentru celelalte industrii
 extern: a treia ţară exportatoare de petrol (WWI – 1,9 milioane tone exportate): creşte
valoarea industriei extractive (X10), datorită petrolului – se ajunge la un dezechilibru:

102
 103

surplus de petrol şi produse petroliere – deficit de cărbune (România e dependentă de

importul din Transilvania)
- continuă rolul important al industriei premaşiniste, acoperă acolo unde industria mecanizată nu
putea acoperi cererea
- la începutul sec XX, aproape toată populaţia salariată era în mediul urban

Structura economiei româneşti după 1900

- creşte ca importanţă sectorul industrial datorită capitalului investit, dominând prin industrii
mecanizate ce prelucrează şi extractivă: capitalul investit aici – 80% din total: cea mai mare
pondere a acestei industrii în sector (?)
- revoluţia industrială a revoluţionat cea mai mare parte a producţiei româneşti: în diferite faze în
România
DAR suntem departe de aspectul calitativ al revoluţiei industriale (producţie de maşini de mare
fineţe tehnologică): industria mare mecanizată – sectorul cel mai avantajos, eficient social şi
economic
- cunoaşte un puternic proces de centralizare
- forma generală a centralizării capitalului: societăţile anonime pe acţiuni

Transporturile şi comunicaţiile
- principala trăsătură: extinderea bazei maşiniste
- extinderea reţelei de căi ferate şi triplarea traficului de mărfuri pe ele: rol foarte mare în lărgirea
producţiei şi schimburilor comerciale
- favorizarea legăturilor dintre diferite ramuri, sectoare ale economiei, între piaţa internă şi
externă
 căile ferate reprezintă principalul consumator al producţiei interne de cărbune şi a celei
importate; se consumă şină şi material rulant
 astfel, primele întreprinderi ale industriei române apar în legătură cu reţeaua căilor ferate –
Societatea Căilor Ferate – cel mai mare capital şi cei mai mulţi lucrători;
- dezvoltarea căilor ferate şi maritime – 85% din export pe apă
 Societatea de Navigaţie pe Dunăre
 Societatea de Transport de mare
DAR nu aveau vase suficiente pentru nevoile de transport: majoritatea cu vase externe
- şosele – modernizare şi lărgire
- telegraf – peste 9000 km
 telefonie rurală şi urbană în toată România, ce leagă ţara cu Europa

Agricultura
- creşte în continuarea suprafaţa cultivată cu cereale; creşte producţia de cereale, datorită cererii
externe mari
 creşte suprafaţa cu aprox 1 milion hectare, datorită desţelenirilor, defrişărilor
 producţia totală de cereale – 85 milioane hectolitri (la WWI)
 se accentuează caracterul cerealier al agriculturii – cultura de cereale: 85% din total (fâneţe
şi islazuri – 9%, livezi şi plante industriale – 6%)
 comparaţie cu Franţa: nici o ţară nu avea o pondere atât de mare pentru suprafeţele cu
cereale şi atât de redusă pentru celelalte – slaba dezvoltare a creşterii animalelor –
dezechilibru industrie cerealieră-animalieră
 cea mai mare suprafaţă: porumb, apoi grâu
 marea proprietate se dezvolta încă– deşi arendaşii cultivau grâu pentru export, iar mica
proprietate – porumb pentru consum propriu
a. dezvoltare intensivă: creştere a producţiei la hectar
eg: grâu – 13 hectolitri/ha – deasupra altor mari producători
- exporturile de cereale româneşti erau rentabile

103
 104

b. calitatea grâului românesc – unul dintre cele mai bune din lume; foarte cerut, pentru a fi
amestecat cu grâul propriu (eg: Ungaria)
- export: II loc la grâu, I loc la porumb
- neglijarea unor produse de mare randament + neglijarea sectorului animalier
- consecinţe sociale:
 caracterul sezonier al culturii cerealelor impus de producţia de cereale
 nevoie de lucru – câteva luni
 nefolosirea masivă a mâinii de lucru – câteva luni; datorită caracterului extensiv al
agriculturii
 gospodăria ţărănească nu poate dezvolta o agricultură intensivă
 şeptelul – creşte datorită numărului animalelor folosite la tracţiune: se dublează nr cailor (se
înlocuieşte folosirea boilor cu caii în muncile agricole – din a doua jumătate a sec XIX)
DAR pondere la export foarte mică – majoritatea orientându-se spre bovine, porcine etc
- progresele maşinismului în agricultură: maşini de treierat, semănat – creşte productivitatea la
hectar; înlocuiesc animalele
DAR tehnica rămâne deficitară, pentru că maşinile erau aduse din import
- cu toată înapoierea şi încadrarea în sistemul economiei-capitaliste, agricultura era principala
sursă a venitului României
 asigura alimentaţia populaţiei
 furnizează cea mai mare masă de mărfuri
- o situaţie specifică a agriculturii: arendarea întreprinderilor agricole mari (până la 70%):
subaarendarea lor ţăranilor la preţuri mari
 începutul sec XX: peste 3000 intemerdiari – câştigă mari beneficii
 ţărănimea acuză marea lipsă de pământ (sub 50% din proprietăţile agricole)
- problema agrară în România: fărâmiţarea excesivă a micii proprietăţi; creşte numărul
lucrătorilor cu braţele – introducerea unui sistem capitalist (munca pe bani)
Comerţul şi creditul
- comerţul extern creşte datorită cererii externe – dublare a produselor exportate
- creşte cererea de utilaje şi tehnologii: se modifică structura comerţului, gradul şi ponderea
produselor în comerţul extern românesc
 chiar dacă cantitatea se dublează la export, ponderea cerealelor scade în ansamblul
economiei româneşti (88%-70%)
 scade exportul de produse animaliere şi creşte cel al lemnului
 scade exportul de cereale datorită creşterii exportului de petrol şi lemn (1/6 din exportul
românesc): România e una din marile exportatoare de petrol
- importul e dominat de produse prefabricate
 scade ponderea produselor/bunurilor de consum
 creşte ponderea maşinilor/utilajelor
- comerţul e dominat de (la import şi export)
 Germania, Austria – domină importul românesc
 Franţa, Anglia – mai puţin
- s-a consolidat sistemul de credit, s-a diversificat: triumfă sistemul capitalist – de la cămătărie la
societăţi (de credit) anonime: statul înţelege nevoia de credit pe piaţă
 există un mediu prielnic sistemului bancar: stabilitate, siguranţă, conjunctură favorabilă în
economie
 1914 – 215 societăţi de credit (creştere de 5 ori)
- creditul se orientează prin diferite instituţii – specializate pe finanţarea marii proprietăţi şi
exploatării agricole, parţial pe finanţarea micilor gospodării: intervenţia lui Spiru Haret pentru
eliminarea intermediarilor
- rol mai mare pentru băncile comerciale şi BNR
 acordă credit în industrie şi comerţ

104
 105

 creşte importanţa lor – 9 mari bănci (4 cu capital străin)

- creşte rolul băncilor mijlocii: credite pentru ţărani
- principala sursă de credit autohton: BNR (dobândă 5-6%) – diversificarea şi extinderea
sistemului de credit

Concluzie: 1878-1914 – a avut loc un proces de dezvoltare şi creştere generală, modernizare şi

dezvoltare a economiei româneşti

105