Stridorul 

reprezintă un zgomot sau un sunet anormal, cu tonalitate înaltă, care este

audibil cel mai frecvent în inspir. Poate fi muzical sau aspru, și este produs de obstrucția
parțială a căilor respiratorii superioare extratoracice, la nivel supraglotic (faringe), glotic,
subglotic (laringe) sau traheal. Trecerea rapidă și turbulentă a fluxului de aer prin calea
aeriană îngustată sau parțial obstruată determină apariția stridorului.

Cauze
Stridorul apare cel mai adesea în afecțiuni acute, precum aspirarea unui corp străin, dar
poate apărea și în afecțiuni cronice cum este traheomalacia (ramolisment al cartilajelor
traheale, adică cartilajele traheale sunt flasce, cu colaps traheal).

Cauzele cele mai frecvente la copil sunt epiglotita, crupul sau aspirația de corp

străin.
 Incidența epiglotitei este în scădere datorită introducerii vaccinului HiB
(Haemophilus influenzae tip B). Epiglotita se manifestă prin debut brusc, febră înaltă,
durere în gât, hipersalivație, insuficiență respiratorie și anxietate crescută.
 De asemenea, afecțiunile congenitale ale căilor aeriene pot produce stridor la
nou-născut și copil mic.
 Crupul afectează copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 36 de luni, care prezintă tuse
lătrătoare mai accentuată noaptea, febră joasă, fără dificultăți de înghițire, iar pe
radiografie este vizibilă uneori o îngustare subglotică.

Cauzele cele mai întâlnite la adult sunt disfuncția corzilor

vocale, edemul sau paralizia corzilor vocale după extubare, tumori
laringiene, reacții alergice, aspirația de corp străin și abcesul retrofaringian.
 Disfuncția corzilor vocale este frecvent confundată cu astmul, însă nu răspunde la
terapia antiastmatică. De asemenea, paralizia sau disfuncția corzilor vocale se
întâlnește în boli neurodegenerative sau neuromusculare, sau apare post-traumatic la
naștere, în chirurgia tiroidiană, după aspirarea secrețiilor sau după IOT (intubare oro-
traheală).
 Reacțiile alergice sunt frecvent declanșate de contactul cu alergenul, și pe lângă
stridor sunt prezente wheezing-ul, edemul orofacial, senzația de mâncărime.
 Abcesul retrofaringian se însoțește de febră înaltă, disfagie (dificultate la
înghițire), dureri în gât (odinofagie), hipersalivație, uneori insuficiență respiratorie, și
poate fi observat pe radiografia cervicală de profil sau la CT cervical cu substanță de
contrast.

Identificarea patologiei care stă la baza apariției stridorului

Disfagia și febra sugerează un abces retrofaringian. Disfagia, febra și hipersalivația sunt
revelatoare pentru epiglotită. Semnele de infecție a căilor respiratorii superioare și tusea
sugerează crupul. Disfonia este întâlnită în tumori laringiene, iar instalarea bruscă a
stridorului indică o reacție alergică sau aspirarea unui corp străin. Stridorul care apare în
inspir sugerează obstrucția laringelui, traheei sau a epiglotei, constituind o urgență
medicală. Pe de altă parte, stridorul expirator indică obstrucție bronșică.

Semne de alarmă
 hipersalivația și agitația psiho-motorie;
 semnul trepiedului (pacientul poate sta în șezut doar dacă se sprijină cu
membrele superioare posterior);
 cianoză sau hipoxemie;
 alterarea stării de conștiență.

Investigarea patologiilor cu stridor

Sunt necesare pulsoximetria, radiografia toracică și cervicală (a gâtului). Radiografia
de profil (incidență latero-laterală) a părților moi cervicale poate evidenția epiglotita. Pe
radiografie se pot identifica corpii străini din arborele traheo-bronșic. Laringoscopia este
utilă în diagnosticarea anomaliilor sau tumorilor de corzi vocale.

Tratament
Terapia definitivă a stridorului vizează cauza subiacentă a acestuia. Prin administrarea
inhalatorie de heliu-O2 (heliox) se îmbunătățește fluxul de aer și se reduce stridorul
atunci când sunt afectate căile aeriene mari, în tumori laringiene, în crup sau edem
laringian post-extubare. Eficiența acestui procedeu se datorează densității mai scăzute a
heliului comparativ cu oxigenul, astfel reducând turbulența fluxului aerian. Administrarea
de aerosoli cu epinefrină sau dexametazonă este utilă la pacienții cu edem al căilor
aeriene. Intubarea endotraheală se face în insuficiență respiratorie, în alterări ale stării
de conștiență sau în pierderi iminente de căi/teritoriu aerian. În prezența edemului, IOT
devine dificilă și se preferă traheostomia sau cricotiroidotomia.