Medicamentele diuretice la pacienții cu

limfedeme
În tratamentul edemelor limfatice au fost foarte adesea prescrise medicamente diuretice,
chiar pacienților de vârste tinere, copii sau adolescenți. Această tentativă terapeutică nu
a adus ameliorări în cazul limfedemelor, ci doar cazurilor de limfedeme care asociază și
alte tipuri de edeme, dintre cele care răspund la diuretice.
Tratamentul diuretic nu poate aduce beneficii în limfedem, deoarece nu acţionează
asupra cauzei acestui tip de edem și poate chiar să agraveze gradul de fibroză
limfostatică, deoarece produce deshidratare cu hiperconcentraţie proteică în interstiţiu.
Pe de altă parte, medicamentele diuretice utilizate fără indicație medicală corectă pot
duce la reacții adverse destul de nefavorabile.
Tratamentul cu diuretice nu este, însă, contraindicat pacienţilor cu edeme limfatice, de
orice etiologie, primar sau secundar, atunci când pacienţii prezintă, pe lângă edemul
limfatic, și alte afecţiuni (de exemplu, insuficienţă cardiacă, ciroza hepatică,
hipertensiune arterială), care se tratează cu medicamente diuretice.

Caracterul individual al limfedemelor

În limfologie se vorbește adesea despre o particularitate deosebită și anume despre
caracterul individual al limfedemelor, astfel încât unii pacienți relatează despre efecte
deosebit de bune în tratarea limfedemului de care suferă, aplicând metode care, pentru
alți pacienți, se pot dovedi lipsite de beneficiu sau chiar dăunătoare. Astfel, deși
expunerea la temperaturi înalte este contraindicată în limfedem, unii pacienți au relatat
(și demonstrat cu fotografii) efectul pozitiv asupra limfedemului lor după băi în lacuri
sărate, în regiuni calde, dar complet lipsite de umiditate atmosferică sau chiar după
practicarea saunei. Lipsa de agravare prin căldura a limfedemului este probabil
explicabilă prin umiditatea atmosferică redusă.
Cu toate acestea, trebuie întotdeauna precizat că experiențele individuale nu se pot
generaliza, cu atât mai mult cu cât căldura a fost adesea factorul care a dus la
declanșarea sau agravarea limfedemelor.

Metode care nu fac parte din liniile standard de

tratament al edemului limfatic
Există numeroase date despre diferite metode de tratament, care nu aparţin terapiei
standard omologate a edemului limfatic, care sunt cunoscute mai ales datorită informaţiei
disponibile pe internet. Ele sunt interesante, întrucât tratamentul actual al edemului
limfatic este anevoios și incomplet eficient și este posibil ca aceste metode să aibă o
eficacitate. De asemenea, ele nu pot fi respinse, întrucât reflectă căutarea continuă
pentru a găsi un remediu bolilor edematoase, în general afecţiuni cronice și invalidante.
Ele sunt importante și pentru a face cunoscute motivele pentru care unele nu au
funcționat, instructive pentru cercetarea viitoare.
Cu toate acestea, trebuie subliniat că ele nu reprezintă o indicație medicală, deoarece nu
fac parte din liniile standard de tratament și nu se poate garanta eficiența și siguranța în
utilizarea acestora.
Astfel, în cele ce urmează, sunt prezentate unele proceduri sau produse, doar cu titlu
informativ, fără a le indica, deoarece este posibil ca riscul de a le folosi să depășească
un beneficiu terapeutic preconizat.
Interesantă poate fi abordarea tradițională a limfedemului în regiunile unde filariaza este
endemică (de exemplu, în India), mai ales care sunt tehnicile de masaj, exercițiile fizice,
metodele de acupunctura, produsele fitoterapeutice pe care le utilizează, având în
vedere faptul că experiența de tratament a malatiei este, în acest caz, una milenară. (27)
Dintre metodele de fizioterapie este utilizată reflexoterapia, uneori aplicând tehnici nou
dezvoltate. (40)
O întrebare care este adesea formulată este aceea despre un regim dietetic favorabil în
limfedeme. O pacientă a reușit să obțină o ameliorare evidentă a limfedemului după o
dieta fără gluten, care, însă, a fost urmată de scădere în greutate, fiind, de aceea, greu
de apreciat dacă în diminuarea limfedemului a fost implicată scăderea în greutate sau
absenţa glutenului din alimente. Alți pacienţi au experimentat o dietă săracă în proteine
animale sau o alimentație în care au inclus, zilnic, sucul unei lămâi, relatând despre un
beneficiu. Aceste sunt, însă, experienţe izolate, care nu se pot generaliza.
O plantă despre care se afirmă că are proprietăți stimulatoare asupra fluxului limfatic
este melilotus officinalis. Administrată oral, în urmă cu câteva decenii, a fost cauza de
leziuni hepatice, astfel, în prezent este prezentă în produse care se aplică pe cale
externă.
O serie întreagă de uleiuri esențiale, în formă foarte diluată, sunt folosite, pe cale
externă. Administrarea uleiurilor esențiale trebuie să fie în general prudentă, datorită
riscurilor de alergii, iritații cutanate și mai ales, faptului că aplicațiile externe pe suprafețe
mari au acțiuni interne, pielea având o funcție de absorbție deosebită. (38) 
Dintre subtanțele medicamentoase experimentate fac parte: coumarina (5,6-benzo-α-
pyrone sau 1,2-benzopyrone), selenul, flavonoideidele.
Dintre substanțele active, aplicate extern, unele materiale prezintă folosirea hirudinei,
care este un anticoagulant de origine naturală, extrasă din lipitori, despre care se
cunoaște că îmbunătățeste fluxul venos.