Referat la

Farmacoterapie

Studiu de caz : Boli de nutritie si

metabolism

Oana Manaila
Claudia
Profil : Asistenti de Farmacie
Anul II, grupa B

1
 Astazi, bolile de nutritie sunt consecintele unei alimentatii dezechilibrate in principii
nutritive (priteine, glucide, protide si lipide), in celuloza, vitamine, enzime, saruri minerale si
mai ales oligoelemente, acestea din urma existente cu preponderenta in legume si fructe. Se
cunoaste faptul ca legumele si fructele sunt sarace in proteine, iar multe din ele si in lipide.
Exceptie fac semintele, care aduc organismului unele lipide si/sau proteine.
Foarte multe boli sunt tratate printr-un echilibru nutritional realizat intr-o maniera simpla,
dar bine gandita in ceea ce priveste relatia dintre nevoile organismului si ratia alimentara. Spre
exemplu, in conceptia ayurvedica, in alimentatie se recomanda combinarea adecvata a
gusturilor : dulce, acru, sarat, amar, picant si astringent. Pe langa teoriile generale ale dietei, se
recomanda o dieta diferentiata pentru fiecare persoana, in functie de necesitatile individuale, de
tipul de efort depus si de zona climatica in care traieste; teoriile orientale mai iau in
consideratie si alti factori inportanti ca: ora meselor, proportia dintre factorii nutritivi conform
celor 6 gusturi enumerate, efectele de sezon, alimentele complementare si contradictorii,
specificul individual al subiectului.
Pentru buna activitate a sistemului nervos, a aparatului circulator si a pielii, se considera
necesara consumarea alimentelor “dulci”, deoarece ele au un rol important in neutralizarea si
eliminarea toxinelor din organism. Ele favorizeaza vindecarea ranilor si a altor leziuni ale
tesuturilor, precum si cresterea in greutate; mentin inteligenta vie si fauresc un corp puternic.
In general, se considera ca acestea prelungesc durata de viata a individului.
Cel mai important element in alimentatia cu mancaruri dulci este includerea lor in
combinatii potrivite cu celelalte; ele ar trebui sa constituie in jur de 90% din cantitatea
ingurgitata la mesele zilnice.
Substantele pe care le contin alimentele acre maresc apetitul, ajuta digestia si regleaza
peristaltismul intestinal. Ele sunt vitale pentru stimularea proceselor metabolice, in special a
activitatilor cardiace. In acelasi timp, ele joaca un rol important in cresterea greutatii corporale
si a fortei fizice. Lamaile, varietatea asa-numita de “lamai dulci” si tomatele sunt considerate
alimente acre “pure”. Portocalele, ananasul, perele, prunele, piersicile sunt considerate fructe
dulci-acrisoare.
Alimentele acre trebuie sa reprezinte 3.5% din dieta zilnica.
Sarea in dieta mareste apetitul si favorizeaza digestia. Ea este necesara pentru o circulatie
sanatoasa a sangelui, pentru mentinerea tonusului muscular si nervos si a troficitatii pielii. Cea
mai indicata in alimentatie este sarea gema, de mina, grunjoasa, de culoare gri, dar care prin
macinare devine aproape alba.
Condimentele si alimentele cu gust picant stimuleaza apetitul, opresc cresterea staturala
anormala, reduc transpiratia excesiva, stimuleaza si “depureaza” sistemul circulator.
Favorizeaza metabolismul grasimilor si impiedica aparitia reactiilor alergice. In grupa
condimentelor sunt incluse : ardeiul rosu iute, piperul negru, coriandrul, usturoiul, ghimbirul.
Alimentele amare si condimentele amare maresc pofta de mancare: prin act reflex si
glandele cu secretie interna beneficiaza de efectele lor. Regleaza temperatura corpului si
mentin plasticitatea pielii; stimuleaza metabolismul grasimilor si “purificarea sangelui”. Sunt
active si asupra parazitilor intestinali, deci indicate in combaterea helmintiazelor. Alimentele
denumite amare, precum turmericul, schinduful, semintele de chimion amar, nucsoara, precum

2
si unele legume ca sparanghelul, castravetii amari, patrunjelul, menta trebuie sa constituie
aproximativ 1% din alimentatia zilnica.

1. Tulburari ale metabolismului fosfo-calcic la copii

Rahitismul are mai multe cauze, printe ele fiind si alimetatia defectuasa in primul an de
viata a copilului. Carenta prelungita de alimente bogate in vitaminele D, A si C, in calciu si in
microelemente absolut necesare asimilarii calciului, duce la aparitia semnelor chimice ale bolii;
datorita acestor carente prelungite, osificarea este mult intarziata. In acest caz, fototerapia
recomanda infuzia obtinuta din amestecarea de fructe de catina, fructe de maces, fructe de
roinita si fructe de ciubotica cucului.

2. Pancreatitele si diabetul zaharat

Sub denumirea de pancreatite sunt grupate afectiunile pancreasului caracterizate prin

inflamatia acuta sau cronica. Formele acute de boala se intalnesc mai frecvent in cazul unor
afectiuni microbiene sau virotice ale pancreasului; acestea au intotdeauna evolutie rapida,
grava, adeseori cu final letal.
Formele cronice se caracterizeaza prin evolutia degenerativa lenta a tesutului pancreatic
si survin cel mai frecvent in litiaza biliara, in alcoolismul cronic, in colecistopatiile cronice, in
ulcerele gastro-duodenale penetrante in pancreas, in litiaza pancreatica.
In terapeutica bolilor pancreatice un rol important este detinut de regimul alimentar si de
viata al bolnavului.
Diabetul zaharat, cea mai frecventa suferinta pancreatica, este definit ca o tulburare
cronica a metabolismului glucoreglator, datorita lipsei sau insuficientei secretorii a celulelor B
din insulele pancreatice care trebuie sa controleze metabolismul glucozei; este caracterizat
clinic printr-o triada de simptome constant intalnite: polifagie (bolnavul mananca mult),
polidipsie (consuma multa apa) si poliurie (urineaza abundent). Cea de-a doua forma de diabet
este cel dobandit si denumit de tip II sau insulino sensibil.
In ultimii 10 ani au inceput cercetari stiintifice amanuntite asupra plantelor utilizate de
diferite popoare pentru actiunea lor hipoglicemica. Una dintre specii, Catharanthus roseaus
(Vînca rosea) este utilizata in tratamentul traditional al diabetului de catre comunitati umane
situate la mari distante unele de altele, uneori de peste 15 000km, cum ar fi cele din Filipine,
Africa de Sud, Australia sau India.
In ceea ce priveste mecanismul de actiune al speciilor de plante hipoglicemiante , el este
diferit de la o specie la alta. Astfel, unele dintre substantele active izolate din planta africana
Blighia sapida, respectiv hipoglicina A si B, actioneaza prin inhibarea enzimelor betaoxidazice
care blocheaza oxidarea lanturilor lungi ale acizilor grasi; acest proces biochimic are ca urmare
acumularea de acizi grasi nesaturati, indispensabili pentru producerea de energie necesara
organismului. Organismul reactioneaza, la randul sau, oxidand cantitati mari de glucoza, ceea
ce duce la descresterea glicogenului din ficat si la reducerea glucozei la un nivel hipoglicemic.
In ceea ce priveste regimul alimentar in pancreatita, ca si in diabetul zaharat, acesta
trebuie sa fie cat mai simplu si mai natural. Regimul alimetar va fi constituit din paine
integrala, multe legume, unele fructe si foarte multe cruditati de sezon: morcovi, sfecla rosie,
varza alba, telina, spanac, nasturel, patrunjel verde, fragi etc.

3
 Atat fructele cat si frunzele de afin (Folium vel Fructus Myrtilli) stau la baza a numeroase
produse fitofarmaceutice. Infuziile preparate din frunzele de Afin s-au dovedit a fi eficiente in
ameliorarea clinica si biochimica a diabetului zaharat.
Frunzele de anghinare contribuie si ele la scaderea glicemiei, posibil datorita unei
oxidaze care s-ar afla in aceasta planta medicinala. Se administreaza sub forma de infuzie.
Frunzele de dud sunt bogate in fitosterol-glicozide – infuzie.
Ca adjuvante in tratamentul diabetului se recomanda si frunzele de nuc, frunzele de
salvie, frunzele de urzica, radacina de brusture.

3. Obezitatea

In conceptia medicinei moderne, obezitatea se defineste ca o acumulare de grasimi, ca un

exces ponderal de 20-30% fata de valorile normale ale mediei indivizilor de acelasi sex si
varsta. Doi sunt factorii care favorizeaza obezitatea: primul este cel exogen (abuzul alimentar,
lacomia), iar cel de al doilea este de origine endogena si se datoreaza unor predispozitii
genetice sau unor dereglari glandulare, la care se adauga sedentarismul. Obezitatea se
instaleaza de regula dupa menopauza.
In medicina clasica, tratamentul consta in scaderea aportului caloric si in marirea
consumului caloric cu sau fara administrare concomitenta de extracte tiroidiene sau de hormoni
sexuali, in functie de caz.
In ceea ce priveste indepartarea factorilor etiologici, se pune accentul pe corectarea
hiperfunctiei cortico-suprarenale, a insuficientei tiroidiene, ovariene etc. Un rol important il
ocupa si reechilibrarea nervoasa.
Fitoterapia nu dispune de o anumita planta care, singura, sa ajute la scaderea surplusului
ponderal, dar, la tratamentul igieno-dietetic si medicamentos prescris de medic se recomanda si
asocierea unor ceaiuri medicinale simple (sau din amestecuri de plante) sub forma de infuzie
sau decoct, deoarece ele nu prezinta contraindicatii si nu declanseaza reactii adverse.
Sub aspect farmacodinamic, diversele formule fitoterapeutice urmaresc: accelerarea
tranzitului intestinal prin plante cu actiune laxativa sau purgativa, eliminarea surplusului de apa
din tesuturi prin diureza crescuta sau prin transpiratie excesiva; echilibrarea functiilor
glandulare.
Radacina de cicoare are actiune anorexigena motiv pentru care se recomanda in
tratamentul obezitatii. Din ea se poate prepara fie o infuzie, decoct scurt (10minute).
Dintre ceaiurile medicinale recomandate, cele mai indicate sunt cele din papadie (toata
planta), matase de porumb, frunze de mesteacan, frunze de soc, volbura.
Ca cele mai multe dintre boli, pentru a nu trebui tratata, obezitatea trebuie prevenita.

4. Fitoterapia in “cura de ingrasare”

“Cura de slabire” se afla in antiteza cu ceea ce denumim, pentru omai buna intelegere,
“cura de ingrasare”.
Starea ponderala deficitara (om slab sau chiar casectic) poate fi determinata de afectiuni
cronice digestive (sindroame de malabsorbtie intestinala, anaciditate, ulcer), de existenta unor
focare infectioase cronice, de tuberculoza, de hipertiroidie, de anemie permicioasa, de cancer si
de inca alte cauze.

4
 Fitoterapia pune la dispozitia celor interesati in restabilirea greutatii corporale optime
cateva formule de plante care simuleaza pofta de mancare, usureaza digestia si contribuie la o
cat mai buna asimilare a alimentelor : țintaura, pelin, anghinare, conuri de hamei, papadie –
infuzie.
Ca tonice generale, cu proprietati stimulative ale poftei de mancare si ale unei bune
digestii, fitoterapia recomanda specii medicinale precum: frunzele de nuc, troscotul, rizomii de
pir, cimbrul, fructele de maces.

5. Fitoterapia in hipotonia sanilor

O problema mai putin abordata de medicina alopata si poate mai putin de cea naturala
este hipotomia sanilor. In mod normal, majoritatea femeilor isi pastreaza multi ani forma,
marimea si tonusul sanilor. Aceasta depinde de elasticitatea si tonusul pielii, de structura
tesuturilor glandulare, adipoase, conjunctivale si musculoase, ca si de pozitia corecta a coloanei
vertebrale, aceasta din urma contribuind la ceea ce in mod curent se numeste “tinuta feminina”
sau “bust”.
Fitoterapia recomanda pentru mentinerea tonusului tesutului adipos, muscular si
conjunctiv, plante medicinale bogate in acid silicic, in taninuri si in uleiuri esentiale: radacina
de boz, radacina de albastrele, radacina de osul iepurelui, radacina de lemn ducle, radacina de
coada soricelului, radacina de soc, radacina de brusture, volbura, radacina de papadie.

5
Bibliografie :

 Ovidiu Bojor, Fitoterapie traditioanala si moderna, Editia a IV-a, Ed. Fiat Lux,
2005
 www.sfatulmedicului.ro
 www.deesoft.com
 www.naturo.ro