ALIMENTAŢIA, PROCES FUNDAMENTAL OBIECTIV, FACTOR DE

PROTECŢIE. DEZECHILIBRE ALIMENTARE: MALNUTRIŢIA DE

INSUFICIENŢĂ ŞI MALNUTRIŢIA DE EXCES

 ALIMENTAŢIA, PROCES FUNDAMENTAL OBIECTIV, FACTOR DE

PROTECŢIE
Ca definiţie, alimentaţia reprezintă un aport de substanţe nutritive. Cu alte cuvinte,
alimentaţia reprezintă introducerea unor substanţe în organism, astfel încît, prin arderea
acestora, prin scindarea diferitelor legături intra şi intermoleculare, energia investită în aceste
legături să fie eliberată şi preluată de organism. Procesul de digestie este un mare consumator

de energie. După o masă copioasă apare o stare de somnolenţă, nivelul de energie scade, iar
organismul se concentrează pe prelucrarea alimentelor şi uneori chiar pe anihilarea toxinelor.
Cu cît alimentaţia este mai apropiată de natură cu atît energia consumată în procesul de
digestie este mai mică, iar cea oferită organismului este mai mare. Avantajele unui stil de
alimentaţie natural sînt nenumărate: sănătate, energie, echilibru fizic şi psihic, tinereţe,
vitalitate, imunitate.

1
 Dar alimentaţia naturală, ţine foarte mult de educaţie şi de mentalitate. Complacerea în
anumite condiţii improprii denotă, de cele mai multe ori, o doză de slăbiciune, teamă şi lipsa
perspectivelor. Alimentaţia naturală nu se poate realiza pe deplin şi cu efectele dorite dacă o
folosim doar la nivel exterior, cu gîndul la mîncare sau ca un scop alăturat ideii de sănătate.
Avînd fiecare un fond educaţional bazat pe sisteme tradiţionale de idei şi teorii despre cum se
trăieşte viaţa şi care este sensul ei putem ajunge la un hop al schimbării, al înţelegerii deciziei
şi transformării sincere şi reale a întregii noastre vieţi.
Un organism slăbit nu poate să se apere de boală. Pentru a se vindeca, are nevoie de un
aport energetic suplimentar, care nu vine neapărat prin procesul alimentar, dar care poate fi
găsit în alimentele crude, neprelucrate termic sau chimic. Această energie nu stă în caloriile
din proteine, glucide sau lipide, ci în acea energie cu care este încărcată orice formă de viaţă,
o energie cu o valoare infinită şi care duce la posibilităţi de vindecare prin încărcătura de
energie subtilă generată de procesele vitale ale entităţii ce le-a creat, energie care se pierde
inutil prin procesul de gătire a mîncării, proces care a devenit o obişnuinţă pentru majoritatea
oamenilor. Cei ce mănîncă acele produse prelucrate termic nici nu-şi dau seama că introduc în
organism un material inert, care a pierdut deja calităţile vitale. Astfel că fructele, legumele,
laptele, mierea, seminţele, toate acestea devin surse de energie organică, energie care este
maximă în alimentele crude dar, avînd o bază materialistă, se consideră că aceste pierderi se
pot compensa cu tot felul de înlocuitori, pastile şi suplimente obţinute prin produsele de
sinteză chimică, ceea ce nu este tocmai adevărat. Pare incredibil, dar cu cît alimentaţia este
mai sofisticată, mai industrializată, mai trecută prin foc, cu atît este mai nocivă şi mai toxică.
Cei care doresc să fie sănătoşi ar trebui să utilizeze o alimentaţie formată integral din
crudităţi. În timp ce hrana preparată termic, numită şi hrană moartă, impurifică sîngele,
slăbind organismul, prin crudităţi, prin hrana vie, toate toxinele sînt dizolvate şi eliminate. Se
recomandă reducerea sau renunţarea la grăsimile de origine animală şi reducerea sau
eliminarea produselor sărate, afumate, conservate, precum şi renunţarea la fumat şi la
consumul de alcool.
Frecvent alimentaţia este definitã ca un proces complex de introducere în organism a
substanţelor nutritive şi de transformare a lor în compuşi chimici relativ simpli, utilizaţi
pentru formarea şi reînnoirea ţesuturilor şi a organelor corpului, precum şi ca izvor de energie.
Denumirile de aliment şi alimentaţie provin din latinescul alimentum, care la rândul
sãu derivã din “alem - a hrãni”. De cele mai multe ori prin aliment se înţelege un produs în

2
stare naturalã sau prelucratã care conţine substanţe necesare organismului pentru intreţinerea
activitãţii vitale.
Ansamblul proceselor fiziologice legate de schimbul de substanţe dintre organism şi
mediu poartã denumirea de nutriţie. Componentele alimentelor utile organismului se definesc
frecvent ca substanţe/elemente nutritive.
Asupra acestui context de definiţii în literatura de specialitate se pare cã existã un
consens. Cu toate acestea clasificarea substanţelor nutritive diferã de la un tratat la altul.
Frecvent acestea sunt împãrţite în: proteine, lipide, glucide, elemente minerale şi vitamine,
fiecare substanţã nutritivã îndeplinind în organism un rol bine definit, neputãnd fi înlocuitã cu
alta. Neconcordanţele provin datoritã diferenţelor ce apar în circumscrierea ariei de
cuprindere a mulţimii lipidelor în viziunea diverşilor autori. Denumirea provine de la
grecescul “lipos -grãsime”. Lipidele reprezintã o clasã principalã de substanţe naturale
rãspândite în organismul tuturor vieţuitoarelor. Sunt alcãtuite din elemente foarte diferite,
dintre care cele mai importante sunt acizii monocarboxilici superiori, legate între ele prin
proprietatea comunã de a se dizolva în solvenţi organici(eter, cloroform) şi de a fi insolubile
în apã. Din clasa lipidelor fac parte şi steroidele şi carotenoidele (Dictionarul Enciclopedic
Român). Aceastã definiţie este uneori artificial pãstratã în multe cãrţi de biochimie.
În clasificarea substanţelor şi a categoriilor de produse în ultimii ani s-a optat pentru
criteriul structural în detrimentul celui dictat de proprietãţile fizice. În acest context lipidele
sunt definite de majoritatea autorilor ca produse de tip esteric la formarea cãrora participã ca
element definitoriu acizii graşi (monocarboxilici, liniari, având numãr par de atomi de carbon
în moleculã). Clasificarea veche a lipidelor în saponificabile (compuşi esterici) şi
nesaponificabile (steroide, carotenoide şi terpenoide) prezintã azi doar un interes istoric.
Revenind în aceastã viziune asupra substanţelor nutritive, ele se împart în urmãtoarele
grupe mari: proteine, glucide, lipide, steroide, carotenoide, terpenoide şi vitamine (se constatã
cã doar ultima categorie, vitaminele, este definitã de acţiunea fiziologicã şi nu de structurã).
Aceasta este clasificarea acceptatã de autori şi dezvoltatã în prezenta lucrare.
Organismul uman are posibilitatea de a sintetiza cel puţin parţial unele din aceste
substanţe dacã dispune de precursori adecvaţi. Existã însã un numãr relativ mare de substanţe
nutritive nesintetizabile cunoscute sub denumirea de esenţiale sau indispensabile (unii acizi
graşi şi aminoacizi, elemente minerale, vitamine, etc.). Ele trebuiesc neapãrat incluse în
alimentaţie.
Dacã o clasificare a substanţelor nutritive s-a dovedit a nu întruni unanimitatea,
diversitatea clasificãrilor alimentelor este remarcabilã. Exceptând alegerea provenienţei drept

3
criteriu (de origine vegetalã, animalã, mineralã), restul principiiilor de clasificare sunt mai
mult sau mai puţin aleatoare. Clasificarea propusã de profesorul I. Gonţa şi dezvoltatã de
Sergiu Mãnescu şi colaboratorii se prezintă astfel:
Conform acestora, alimentele se împart convenţional în 8 grupe:
· lapte şi produse lactate;
· carne şi peşte;
· ouã;
· grãsimi alimentare;
· legume şi fructe;
· produse cerealiere şi leguminoase uscate;
· zahãr şi produse zaharoase;
· bãuturi alcoolice şi nealcoolice.
Preferenţial primele patru categorii includ compuşi de provenienţã animalã, iar
urmãtoarele de origine vegetalã.

 DEZECHILIBRE ALIMENTARE
În urma unei alimentaţii necorespunzătoare, mai devreme sau mai târziu, apar o serie
de tulburări care perturbă sănătatea omului. Fenomenele care însoţesc dezechilibrele
alimentare sunt cauzate de lipsa unei alimentaţii diversificate şi echilibrate sau de către un
comportament alimentar dăunător. La baza dezechilibrului alimentar, stă adesea malnutriţia,
atât în cazul subalimentaţiei (subnutriţiei), cât şi în acela al supraalimentaţiei (supranutriţiei).
 MALNUTRIŢIA ALIMENTARĂ
Malnutriţia desemnează un dereglaj cauzat de privarea organismului de substanţe
bioesenţiale, în special de proteine. Această tulburare poate fi de natură exogenă (malnutriţie
alimentară) sau endogenă (malnutriţie cauzată de boli organice).
Malnutriţia îmbracă 2 forme una de insuficienţă (subnutriţie) şi una de exces
(obezitate).
Malnutriţia endogenă are o evoluţie cronică şi, în mod direct sau indirect, este legată
de un metabolism precar al proteinelor. Malnutriţia endogenă de insuficienţă este pronunţată
în unele afecţiuni, aşa cum este uremia, în timp ce forma endogenă a malnutriţiei de exces,
este frecventă în diabet.
Malnutriţia exogenă apare ca urmare a unei alimentaţie necorespunzătoare mai
îndelungate, formele mai grave asociindu-se carenţei proteice (hipoproteinismului) de lungă
durată.
4
Malnutriţia exogenă de exces, cauzată de hiperalimentaţie, a luat o amploare deosebită în
zilele noastre, fiind asociată cu stresul, cu lipsa mişcării, cu poluarea.
Malnutriţia alimentară este un dereglaj complex, cauzat de privarea organismului de
substanţe bioesenţiale, în special de proteine. Tulburarea apare fie ca o consecinţă a unei
alimentaţii greşite, fie în urma unor afecţiuni care determină incapacitatea organismului de a
utiliza elementele esenţiale din hrană. Privind din unghiul alimentaţiei, malnutriţia poate
îmbrăca două forme; una de insuficienţă şi cealaltă de exces.
 MALNUTRIŢIA ALIMENTARĂ DE INSUFICIENŢĂ
Numită şi malnutriţie de aport, malnutriţia alimentară de insuficienţă este o subnutriţie
propriu-zisă. În subnutriţie deoarece se mănâncă prea puţin, organismul resimte un declin
cauzat în special de lipsa sau insuficienţa unor elemente esenţiale, mai ales aminoacizi
esenţiali, acizi graşi esenţiali, glucide, minerale şi vitamine.
Malnutriţia alimentară de insuficienţă se manifestă fie pe un fond de carenţă energetică
(conţinutul în calorii a hranei nu satisface cerinţele energetice ale organismului), fie pe un
fond energetic global corespunzător (caloriile din hrană acoperă trebuinţele energetice ale
corpului). Din acest motiv, în subnutriţia alimentară de insuficienţă, trebuiesc urmărite ambele
aspecte, şi anume atât bilanţul energetic, cât şi nutrienţii esenţiali la care organismul nu are
acces (metabolismul intermediar şi metabolismul energetic).
Excluzând situaţiile sociale extreme (sărăcia, prizonieratul, naufragiul), precum şi pe
cele de ordin medical (malabsborţia), principala "vinovată" a malnutriţiei alimentare de
insuficienţă este anorexia.
Simptomele malnutriţiei de aport sunt variate şi uneori grave, iar dacă nu se intervine
la timp, viaţa poate fi pusă în pericol. Semnele care însoţesc tulburarea sunt specifice
hipoglicemiei, hipoproteinismului, anemiei, hipocalcemiei, etc.. Ele se manifestă prin:
slăbirea organismului (slăbirea este mascată de multe ori de un edem generalizat), migrene,
depresie, scăderea tensiunii arteriale, astenie, ameţeli, tremurături, etc..
În malnutriţia alimentară de insuficienţă îndelungată se poate instala metabolismul de
inaniţie, fenomen deosebit de periculos pentru organismul uman.

 MALNUTRIŢIA ALIMENTARĂ DE EXCES

Malnutriţia alimentară de exces este tot o malnutriţie de insuficienţă, însă una mascată
de un aport cantitativ alimentar peste normal. Caloriile din alimente depăşesc cerinţele
organismului, iar multe substanţe nevaloroase sau chiar dăunătoare din hrană, pătrund în
abundenţă în organism. Ca urmare a acestui fapt, corpul suferă de un deficit în compuşi

5
valoroşi şi indispensabili care, fie lipsesc din hrană, fie sunt neutralizaţi de către prezenţa
masivă a substanţelor neesenţiale. Dintre compuşii fără valoare pentru organism, care pot
induce deficite în substanţe esenţiale, amintim: acizii graşi neesenţiali (predomină în uleiurile
rafinate sau în cele încinse precum şi în grăsimile de origine animală), glucidele cu absorbţie
rapidă (apar în zahărul alb, în multe băuturi răcoritoare, produse de cofetărie, etc.),
aminoacizii neesenţiali (sunt dăunători atunci când se consumă în exces carne, boabe
leguminoase, mezeluri, caş, caşcaval, ouă).
Organismul omului nu prelucrează abuzul de compuşi, ci, mai ales pe un fond caloric
exagerat, caută să îşi facă rezerve, sub forma unor depozite de grăsime. Totodată, alimentaţia
excesivă şi hipercalorică, suprasolicită diferite organe interne şi încarcă corpul de toxine. În
aceste condiţii proliferează bolile civilizaţiei moderne (obezitatea, diabetul, afecţiunile cardio-
vasculare, cancerul, etc.).
 COMPONENTA PSIHICĂ A MALNUTRIŢIEI ALIMENTARE
Malnutriţia alimentară, fie că este de insuficienţă, fie că este de exces, se leagă de cele
mai multe ori cu o componentă psihică ce nu poate fi ignorată. Stresul, depresia, anxietatea,
starea de nefericire, manipularea media, determină la multe persoane modificări în conduita
alimentară, influenţând uneori chiar şi mecanismele foamei, cu consecinţe negative asupra
sănătăţii.
Alimentaţia constituie condiţia de bazã a existenţei organismelor vii în naturã şi latura
cea mai importantã a schimbului de substanţe dintre organism şi mediu, reprezentând
principala legãturã cu acesta.