SPECIFICAŢIE TEHNICĂ PRIVIND CERINŢE ŞI CRITERII DE

PERFORMANŢĂ PENTRU ANCORAREA ÎN BETON CU SISTEME

MECANICE ŞI METODE DE ÎNCERCARE

Indicativ ST 043 – 2001

Cuprins

* SCOP
* DOMENIU
* DOCUMENTE DE REFERINŢĂ
* TERMENI, NOTAŢII
* PRINCIPII ŞI CONDIŢII DE LUCRU ALE ANCORELOR MECANICE
* CERINŢE ŞI CRITERII DE PERFORMANŢĂ PENTRU PRINDERII CU SISTEME MECANICE DE
ANCORARE
* PROIECTAREA PRNDERILOR CU ANCORE MECANICE
* ASIGURAREA CALITĂŢII PRINDERILOR CU ANCORE MECANICE
* ANEXA 1: Date pentru alcătuirea şi calculul prinderilor cu ancore mecanice, stabilite prin
agremente tehnice conform ETAG Nr. 001
* ANEXA 2: Metode pentru încercarea in situ a ancorelor mecanice

1. SCOP

Prezenta specificaţie tehnică stabileşte cerinţele şi criteriile de performanţă pentru sistemele mecanice de
ancorare în beton şi domeniile de aplicare ale acestora şi conţine prevederi privind proiectarea şi
asigurarea calităţii prinderilor cu aceste sisteme.

[top]

2. DOMENIU

2.1. Domeniul specific de utilizare a sistemelor mecanice de ancorare este acela de realizare a prinderilor
cu piese (plăci) metalice sau din alte materiale, cu şuruburi/prezoane, pe elemente din beton.

Obiectul prinderilor cu sisteme mecanice de ancorare îl constituie:

a) elemente de construcţie nestructurale (spre exemplu: închideri – între care faţade cortină,
compartimentări);

b) instalaţii şi echipamente;

c) prinderi provizorii ale elementelor de construcţii la montarea acestora.

Nu se admit prinderi cu sisteme mecanice de ancorare pentru elemente/ părţi care contribuie la alcătuirea
structurii de rezistenţă a construcţiilor, indiferent dacă acestea sunt lucrări de construcţii noi sau de
consolidare a construcţiilor existente. Pot face excepţie acele prinderi care sunt proiectate să iasă din
lucru la atingerea unei anumite capacităţi de rezistenţă, dacă prevederea lor este rezultatul unei analizări
competente efectuată de specialişti în structuri.

Sunt interzise, de asemenea, aceste prinderi, la sistemele de ridicare şi manipulare a elementelor

prefabricate.

2.2. Materialul suport pentru ancorare este, de regulă, betonul având clasa cuprinsă în domeniul C16/20
… C50/60 (fck cil / fck cub ). Ele se pot utiliza şi în betoane de clasă mai scăzută sau în alte materiale similare
(zidărie, piatră), în aceste cazuri fiind necesară o analizare a situaţiei de fapt, în funcţie şi de clasa de
importanţă a prinderii, precum şi verificări prin încercări suplimentare, stabilite şi efectuate de personal de
specialitate.

Materialul suport este considerat omogen sub aspectul integrităţii fizice şi al rezistenţei, pentru beton
armat luându-se în considerare starea de fisurare admisă prin prevederile reglementărilor tehnice
aplicabile. La amplasarea prinderilor se va avea în vedere starea ed solicitare (la întindere sau
postelastică) a zonelor respective, în special la acţiunea seismică, care poate conduce la degradarea
puternică a betonului şi deci la scoaterea din lucru a prinderilor respective.

2.3. Sistemele mecanice de ancorare sunt alcătuite din piese metalice care includ un manşon, al cărui
diametru poate fi mărit prin acţionarea mecanică asupra unui corp de expansiune din interior şi au la bază
una din următoarele modalităţi de ancorare în găurile cilindrice practicate în materialul suport:

- prin împănare şi frecare, ca urmare a presiunilor laterale şi deformării locale ale materialului suport,
produse prin mărirea diametrului (expansiunea) manşonului în gaură;

- prin tracţiune/forfecare, ca urmare a împănării în praguri evazate practicate spre fundul găurii.

2.4. Acţiunile la care sunt supuse sistemele mecanice de ancorare sunt statice sau variabile, de tracţiune,
de forfecare sau combinaţii ale acestora, precum şi cu încovoierea. Este interzisă solicitarea ancorelor
mecanice la compresiune.

Sistemele mecanice de ancorare nu vor fi utilizate pentru prinderi supuse direct la solicitări dinamice (la
oboseală). Verificările la oboseală prevăzute, se referă la solicitările variabile produse, spre exemplu, ca
urmare a variaţiei temperaturii (asupra elementelor care sunt prinse şi a celor pe care se face prinderea).

Condiţiile de mediu ambiant în care vor fi amplasate prinderile trebuie să fie cunoscute, pentru a se lua
măsurile corespunzătoare de protecţie, după caz.

2.5. Pentru sistemele mecanice de ancorare trebuie să fie elaborate specificaţii tehnice sau standarde de
produs, care să conţină cel puţin următoarele:

- tipodimensiuni;

- valorile de calcul pentru caracteristicile precizate în anexa 1, pct. A1.2, confirmate prin agrementul
tehnic;

- condiţii pentru montare;

- scule / echipamente şi metode pentru montare;

- condiţii de verificare a calităţii ancorelor mecanice şi a montării acestora.

2.6. Prevederile acestei specificaţii tehnice sunt obligatorii.

[top]

3. DOCUMENTE DE REFERINŢĂ

3.1. Documente de referinţă generale:

P 100-92 Normativ pentru proiectarea antiseismică a

construcţiilor de locuinţe, social – culturale,
agrozootehnice şi industriale

P 118-99 Normativ de siguranţă la foc

3.2. Documente de referinţă specifice:

SR ISO 4287-2;1993 Rugozitatea suprafeţei. Terminologie.

Măsurarea parametrilor de rugozitate a
suprafeţei

SR ISO 20898- Caracteristici mecanice ale elementelor de

2;1997 asamblare . partea 2: Piuliţe cu sarcini de
probă indicate – Filete cu pas normal

STAS 2700/2-89 Organe de asamblare filetate. Toleranţe

STAS 2700/3-89 Organe de asamblare filetate. Caracteristici

mecanice şi metode de încercare pentru
şuruburi şi prezoane

STAS 2700/5-88 Organe de asamblare filetate. Condiţii tehnice

generale de calitate. Reguli pentru verificarea
calităţii

STAS 2700/8-82 Organe de asamblare filetate. Caracteristici şi

metode de verificare pentru acoperiri de
protecţie

STAS 2700/10-92 Organe de asamblare filetate. Defecte de

suprafaţă la şuruburi, ştifturi filetate şi
prezoane

STAS 2700/11-84 Organe de asamblare filetate. Condiţii tehnice

generale de calitate. Defecte de suprafaţă la
piuliţe

STAS 2700/13-89 Organe de asamblare filetate. Raze de

racordare şi rugozităţi
 STAS 7087-82 Mostre de rugozitate

STAS 10107/0-90 Construcţii civile şi industriale. Calculul şi

alcătuirea elementelor structurale din beton,
beton armat şi beton precomprimat

STAS 10128-86 Protecţia contra coroziunii a construcţiilor

supraterane din oţel. Clasificarea mediilor
agresive

STAS 10702/1-83 Protecţia contra coroziunii a construcţiilor din

oţel supraterane. Acoperiri protectoare.
Condiţii tehnice generale

STAS E 101072/2-80 Protecţia contra coroziunii a construcţiilor din

oţel supraterane. Acoperiri protectoare pentru
construcţii situate în medii neagresive, slab
agresive şi cu agresivitate medie

STAS 12604-87 Protecţia împotriva electrocutării. Prescripţii

generale

C 26-85 Normativ pentru încercarea betonului prin

metode nedistructive

C 139-87 Instrucţiuni tehnice pentru protecţia

anticorozivă a elementelor de construcţii
metalice

C 236-91 Instrucţiuni tehnice privind folosirea metodei

semidistructive prin smulgere, la determinarea
rezistenţei betonului

3.3. Documentele de referinţă internaţionale

0
ETAG N 001 Guide d’agrement technique europeen sur des chevilles metalliques pour beton. partie 1,2
et 3 (ed.1997). În text va fi denumit, pe scurt, ETAG 001.

[top]

4. TERMENI, NOTAŢII

4.1. În această specificaţie tehnică, următorii termeni ai semnificaţia arătată în continuare:

Ancorare – legătura stabilă, fixă, într-un domeniu stabilit de solicitare, dintre un elemente de fixare şi un
material suport.

Corp de expansiune – piesă a sistemului mecanic de ancorare care, prin acţionare mecanică, realizează
expansiunea manşonului. De regulă acesta este un trunchi de con.
Element de prindere – piesă a sistemului mecanic de ancorare prin care se realizează prinderea (prezon
– şurub sau mufă – piuliţă).

Expansiunea manşonului – mărirea diametrului manşonului, prin deformare, datorită acţiunii corpului de
expansiune.

Fixare – acţiunea prin care se realizează ancorarea sistemului mecanic de ancorare ca urmare a
expansiunii manşonului.

Frecare – interacţiunea dintre manşon şi materialul suport, datorată presiunii exercitată de manşon după
expansiune, care se opune alunecării manşonului.

Ieşirea elementului de prindere – deplasarea elementului de prindere, spre exterior, în timpul acţiunii de
fixare.

Împănare – interacţiunea dintre manşon şi materialul suport, prin care profilaţii în relief ale manşonului
intră în adâncituri ale materialului suport, asigurând transferul solicitării manşonului către materialul
suport prin eforturi de forfecare. Adânciturile din materialul suport pot fi produse fie prin striviri locale
datorită presiunii exercitată de profilaţiile în relief ale manşonului, fie sub formă de praguri practicate prin
găurire.

Manşon (element de fixare) – piesă a sistemului mecanic de ancorare care intră în contact direct cu
materialul suport, spre fundul găurii practicate în acesta, asigurând, prin expansiune, fixarea sistemului.
După formă şi mod de executare, manşoanele pot fi:

- bucşă cilindrică, prelucrată prin aşchiere având la capătul dinspre fundul găurii fante şi suprafaţa
interioară concă, pentru a permite expansiunea;

- cilindru din tablă rulată, având şi fante pe o porţiune de la capătul dinspre fundul găurii, pentru a permite
expansiunea, precum şi profilaţii, pentru împănare;

- inel din tablă rulată, având raportul între lungime şi diametru egal cu 1 … 2, prevăzut cu fante şi profilaţii
pentru împănare.

Material suport – materialul în care se realizează ancorarea, prin găurirea sa şi fixarea sistemului
mecanic de ancorare. De regulă materialul suport este betonul, dar poate fi şi piatra sau zidăria, în
anumite condiţii.

Piesă montată – parte a elementului (piesă/echipament) care se montează pe elementele de prindere ale
sistemului mecanic de ancorare.

Placa de prindere – piesa, de regulă metalică, care se prinde prin găuri practicate în ea, în
prezoanele/şuruburile ancorelor mecanice. Ea poate fi o placă simplă sau o confecţie adecvată cerinţelor
funcţionale şi solicitărilor la care este supusă.

Prag de împănare – degajare în materialul suport, cu un diametru mai mare decât cel al găurii, pe care se
reazemă porţiunea de manşon care realizează fixarea după expansiune.

Prindere – ansamblu constituit din materialul suport, sistemul mecanic de ancorare, individual sau în grup
şi piesa montată, cu o singură placă de prindere. În cazul în care pentru montarea ansamblului se
folosesc mai multe plăci de prindere, se va considera fiecare placă de prindere separat, cu solicitările
aferente.
Sistemul mecanic de ancorare (ancoră mecanică) - ansamblul de piese concepute pentru a realiza
prinderi cu performanţe determinate, realizabile şi durabile.

Notă: în vorbirea curentă se utilizează şi termenul de diblu metalic.

4.2. Notaţiile şi simbolurile utilizate frecvent în text sunt prezentate în continuare. Unele notaţii şi simboluri
particulare sunt precizate în text, acolo unde ele sunt folosite, precum şi în anexa 1.

4.2.1. Indici, care se folosesc la celelalte notaţii, după caz, cu referire la:

c – beton

cp – ruperea betonului prin efect de pârghie

d – valoare de calcul

k – valoare caracteristică

p – cedare prin alunecare

s – oţel

sp – cedare prin despicarea betonului

u – ultim

y – limita de elasticitate

M – material

N – tracţiune

R – rezistenţă

S – solicitare

V – forfecare

1 – direcţia de măsurare a unor distanţe; în cazul solicitării la forfecare este direcţia acestei solicitări

2 – direcţie perpendiculară pe direcţia 1.

4.2.2. Acţiuni şi rezistenţe:

fck – rezistenţa caracteristică la compresiune a betonului

fuk – rezistenţa caracteristică la tracţiune a oţelului (valoare nominală)

fyk – limita de elasticitate a oţelului (valoare nominală)

NRd – valoarea de calcul a rezistenţei la tracţiune a unei ancore mecanice izolate sau a unui grup de
ancore mecanice (primeşte indici: c, p,s; sp)

NRk – valoarea caracteristică a rezistenţei la tracţiune a unei ancore mecanice izolate sau a unui grup de
ancore mecanice (primeşte indici: c, p,s; sp)

NSd – valoarea de calcul a solicitării la tracţiune care acţionează asupra prinderii

Rck – rezistenţa caracteristică la compresiune a betonului

Rm – rezistenţa caracteristică la tracţiune a oţelului (valoare nominală)

Rpo.2 – limita de elasticitate a oţelului (valoare nominală)

Rtk – rezistenţa caracteristică la întindere a betonului

Tinst – momentul de strângere pentru fixarea ancorei mecanice

VRd – valoarea de calcul a rezistenţei la forfecare a unei ancore mecanice izolate sau a unui grup de
ancore mecanice (primeşte indici: c, cp,s)

VRk – valoarea caracteristică a rezistenţei la forfecare a unei ancore mecanice izolate sau a unui grup de
ancore mecanice (primeşte indici: c, cp,s)

VSd – valoarea de calcul a solicitării la forfecare care acţionează asupra prinderii

W k ( f) – deschiderea fisurii din materialul suport (dacă este cazul)

c – coeficient parţial de siguranţă pentru beton la solicitarea de compresiune

M – coeficient parţial de siguranţă al materialului (primeşte indici: c; p; s; sp)

1 – coeficient parţial de siguranţă care are în vedere dispersia rezistenţei la întindere a betonului

2 – coeficient parţial de siguranţă care are în vedere siguranţa realizării sistemului de ancorare

4.2.3. dimensiuni şi distanţe:

a – distanţa dintre ancorele mecanice cele mai apropiate din prinderile învecinate (primeşte indici: 1; 2)

c – distanţa dintre axul ancorei mecanice şi marginea elementului suport (primeşte indici: 1;2; a se vedea
figura 9)

ccr – distanţa până la marginea elementului suport care asigură transmitea rezistenţei caracteristicile
(metoda de concepţie B şi C conform ETAG 001 – a se vedea anexa 1)

ccr,N – distanţa până la marginea elementului suport care asigură transmiterea rezistenţei caracteristice la
tracţiune a ancorei izolate, fără efectul distanţei dintre axe sau până la marginea elementului, în cazul
cedării prin smulgere cu con de beton
ccr,sp – distanţa până la marginea elementului suport care asigură transmiterea rezistenţei caracteristice la
tracţiune a ancorei izolate, fără efectul distanţei dintre axe sau până la marginea elementului, în cazul
cedării prin despicarea betonului

cmin – distanţa minimă admisă până la marginea elementului

d – diametrul nominal al filetului elementului de prindere (prezon sau mufă – piuliţă)

df – diametrul găurii din placa de prindere

dnom – diametrul exterior la ancorei mecanice (al mufei – piuliţă)

do – diametrul găurii din elementul suport

e – excentricitatea dintre centrul de greutate al ancorelor mecanice active şi forţa (tracţiune sau/şi
forfecare) care acţionează asupra prinderii (primeşte indici: N; V; 1; 2)

h – înălţimea/grosimea elementului suport în zona prinderii

hef – adâncimea efectivă de ancorare

hmin – înălţimea/grosimea elementului suport (în zona prinderii)

s – distanţa dintre axele ancorelor mecanice dintr-un grup (primeşte indici: 1;2 – a se vedea figura 9)

scr – distanţa dintre axele ancorelor mecanice care asigură transmiterea rezistenţei caracteristice unitare
a fiecărei ancore mecanice (metoda de concepţie B şi C conform ETAG 001 – a se vedea anexa 1)

scr,N – distanţa dintre axele ancorelor mecanice care asigură transmiterea rezistenţei caracteristice la
tracţiune, unitară, a fiecărei ancore mecanice, fără influenţa distanţei dintre axe sau până la marginea
elementului, în cazul cedării prin smulgere cu con de beton

scr,sp – distanţa dintre axele ancorelor mecanice care asigură transmiterea rezistenţei caracteristice la
tracţiune, unitară, a fiecărei ancore mecanice, fără influenţa distanţei dintre axe sau până la marginea
elementului, în cazul cedării prin despicarea betonului

smin – distanţa minimă admisibilă dintre axele ancorelor mecanice

tfix – grosimea plăcii de prindere

[top]

5. PRINCIPII ŞI CONDIŢII DE LUCRU ALE ANCORELOR MECANICE

5.1. Performanţele prinderilor cu sisteme mecanice de ancorare depind direct de cei trei factori implicaţi în
realizarea lor: (i) sistemele mecanice de ancorare, (ii) materialul suport şi (iii) calitatea executării lucrărilor
pentru fixarea ancorelor mecanice.
5.2. Sistemele mecanice de ancorare au la bază unul din cele două principii de ancorare: (i) prin frecare
şi împănări locale datorită presiunii laterale exercitate prin expansiune sau (ii) prin tracţiune/forfecare
aplicate asupra unor praguri practicate în materialul suport, la fundul găurii. Aceste sisteme se produc în
multe variante, încât, pentru aprecierea performanţelor lor, este necesară punerea în evidenţă a unor
particularităţi, legate de alcătuirea şi comportarea lor, care trebuie să fie avute în vedere:

- tipul;

- poziţia relativă manşon/material suport, la fixare;

- influenţa înşurubării/deşurubării elementului de prindere asupra fixării;

- poziţia relativă, pe direcţie radială, a elementului de prindere;

- precomprimarea prinderii.

5.2.1. Se disting opt tipuri de sisteme mecanice de ancorare, prezentate în tabelul 1 şi figura 1, figura 2,
figura 3a, figura 3b, figura 4, figura 5, figura 6, figura 7, figura 8, stabilite în funcţie de următoarele 4
categorii de caracteristici principale (tipuri notate cu literele respective din fiecare grupă de caracteristici):

a) Modalitatea de ancorare:

- F – ancorare prin împănare şi frecare, ca urmare a presiunilor laterale şi deformaţiilor locale ale
materialului suport

- E – ancorare prin tracţiune/forfecare ca urmare a împănării în praguri evazate practicate spre fundul
găurii

b) Elementul de prindere:

- P – prezon (tijă filetată) care iese în afara suprafeţei de prindere

- M – mufă – piuliţă înglobată până la suprafaţa de prindere

c) Tipul manşonului:

- R – bucşă cilindrică având pe o porţiune, spre fundul găurii, fante şi suprafaţa interioară conică

- C – cilindru din tablă rulată având fante şi profilaţii

- I – inel din tablă rulată, cu profilaţii pentru împănare (raportul între lungime şi diametru egal cu 1 … 2)

d) Modul de realizare a fixării:

- B – prin batere (a manşonului sau a corpului de expansiune)

- T – prin tragerea conului (spre exterior), acesta fiind dintr-o bucată cu tija care îl trage, sau sub formă de
piuliţă pe această tijă

Tabelul nr. 1
 Tipuri de sisteme mecanice de ancorare

Nr. Caracteristica avută Tipuri de sisteme mecanice de ancorare în beton

Crt. în vedere
FP RT FPCT FPIT FMRT FMRB EPRT EPRB EMRB

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

1 Gaura
a – cilindrică x x x x x x x

b – cu evazare x x x x x

2 Găurirea
a – cu burghiu x x x x x x x x x x x x

b – evazarea cu
x
manşonul

3 Manşonul, fără sau

cu o parte auxiliară
din material plastic
(PL)
a – cilindru crestat x x x

b – idem, conic la
x PL PL x/PL x x x
interior

c – cilindru din tablă

x
rulată despicat

d – inel din tablă

x
rulată

4 Corpul de
expansiune
a – tronconic-piuliţă x

b – tronconic
x x
independent

c – tijă cu cap
x x x x x x x
tronconic

d – manşonul
decupat conic pe x
circumferinţă

e – cilindric,
x
independent

5 Modul de împănare
a – împingerea man- B B B/R
 şonului prin batere
(B) sau rotire (R)

b – împingerea
corului de
B B
expansiune prin
batere (B)

c – tragerea corpului
de expansiune prin
P P P P S P P
rotirea şurubului (S)
sau a piuliţei (P)

6 Poziţia relativă fată

de materialului
suport a elementului
de fixare, la
împănare
a – nu se modifică x x x x x x

b – se modifică
ieşind în afară (A) A A A A I A
sau intrând (I)

7 Modul de fixare
a – cu şurub prins în
manşon (M) sau în
corpul de
expansiune (E) E M M M

b – tijă filetată
x x x x x x x x
(prezon)

8 Exemple în figură 1a 1b 2 3 4 5a 5b 6a 6b 7a 7b 8

9 Corespondenţa cu Expansiune prin înşurubare cu Deformaţie Zăvorâre de formă (partea a

tipurile prevăzute în moment controlat (partea a 2-a) controlată 3-a)
ETAG 001 (partea a
4-a)

5.2.2. Poziţia relativă dintre partea în expansiune a manşonului şi materialul suport, pe direcţia axului
ancorei, în timpul fixării în gaură cilindrică poate fi:

a) Fixă, partea în mişcare fiind corpul de expansiune, care prin batere sau tragere realizează fixarea. În
această categorie intră şi sistemele la care manşonul, de regulă sub formă de inel, are o deplasare de
aşezare, fără a exercita în acest timp o presiune mare asupra materialului suport. În acest caz
deformările locale pe care manşonul le produce în materialul suport sunt doar amprentări radiale

b) Cu deplasare, partea în mişcare fiind manşonul. În acest caz deformările locale pe care manşonul le
produce în materialul suport sunt amprentări dezvoltate şi în lungul peretelui găurii, de forma unor striuri
după generatoare (tipul conform figurii 5,b), materialul fiind „cioplit” în forma conică a manşonului în
expansiune
5.2.3. Influenţa înşurubării/deşurubării elementului de prindere (a piuliţei pe prezon sau a şurubului în
mufa – piuliţă) poate fi aceea de slăbire a fixării, în cazul în care momentul de deşurubare este mai mare
decât acela de fixare.

5.2.4. poziţia relativă, pe direcţia radială, a elementului de prindere, a prezonului în special faţă de
manşon sau peretele găurii, trebuie avută în vedere la solicitarea cu forţă tăietoare, deoarece un spaţiu
liber relativ mare conduce la încovoierea tijei prezonului. unele sisteme prevăd bucşe speciale pentru a
micşora acest spaţiu liber în cazul manşonului de tip inel (figura 3,a).

5.2.5. Precomprimarea prinderii, prin pretensionarea elementelor de prindere, conferă o comportare mai
bună a acesteia sub orice gen de solicitare. Pentru aceasta este necesară o bună ancorare în materialul
suport (cu deformaţii reologice mici) şi o lungime relativ mare a elementului de prindere.

5.3. Materialul suport de regulă betonul, trebuie să fie suficient de rezistente şi să aibă o rigiditate care să
asigure ancorarea sub ambele aspecte: pe de o parte, să nu permită dezagregarea sub acţiunea
presiunilor locale, dar pe de altă parte, să permită amprentarea prin deformaţie plastică locală in zonele d
expansiune a manşonului.

Se are în vedere starea de fisurare admisă în exploatare, cu deschiderea admisibilă a fisurilor de 0,3 mm.

5.4. Calitatea executării lucrărilor realizate în conformitate cu prevederile producătorilor sistemelor

mecanice de ancorare, condiţionează nemijlocit capacitatea de ancorare. Întrucât lucrările de ancorare
devin lucrări ascunse, prin agrementele tehnice pentru sistemele mecanice de ancorare şi in proiecte, se
vor prevedea condiţii exprese privind modul de verificare a executării lucrărilor, pentru asigurarea calităţii
în această fază de realizare a prinderilor.

[top]

6. CERINŢE ŞI CRITERII DE PERFORMANŢĂ PENTRU PRINDERII CU SISTEME

MECANICE DE ANCORARE

6.1. Cerinţele care trebuie avute în vedere în ceea ce priveşte prinderile cu sisteme mecanice de
ancorare sunt următoarele:

a) Cerinţele obligatorii care au aplicabilitate în acest domeniu:

- Rezistenţă şi stabilitate

- Siguranţă în exploatare

- Siguranţă la foc (dacă este cazul).

b) Cerinţe funcţionale:

- Compatibilitatea configuraţiei prinderii cu condiţiile impuse

- Limitarea deformaţiei prinderii

- Demontabilitatea.
c) Cerinţe tehnologice (la punerea în operă):

- Încadrarea în toleranţe la montarea ancorelor

- Instrumentarea montării

- Asigurarea pentru prevenirea deteriorărilor.

d) Cerinţe privind durabilitatea:

- Considerarea deformaţiilor reologice ale materialului suport

- Protecţia anticorosivă.

6.2. Criteriile de performanţă asociate cerinţelor specificate, precum şi indicaţii privind nivelurile de
performanţă şi modul de determinare a acestora, sunt prezentate în tabelul 2. în acest tabel sensul unor
termeni se va înţelege după cum urmează:

- specificaţie tehnică : agrementele tehnice sau reglementările tehnice aprobate legale, prin care se
stabilesc caracteristicile ancorelor mecanice pe tipodimensiuni. Specificaţiile tehnice (standardele) de
produs ale firmelor producătoare se pot lua în considerare dacă se face trimiterea la ele în documentele
menţionate (în acord şi cu sensul prevăzut în art. 3 al.1 din Directiva privind produsele pentru construcţii
89/106/CEE)

- importanţa prinderii : încadrarea prinderii într-o clasă de importanţă, în funcţie de categoria de

importanţă a construcţiei, categoria seismică a elementelor pentru care se foloseşte (instalaţii,
echipamente, elemente nestructurale) şi ale considerente şi care determină gradul de asigurare a
prinderii (prevederi în cap. 7)

- precomprimarea prinderii : realizarea unui efort de compresiune între palca de prindere şi materialului
suport prin pretensionarea prezoanelor/şuruburilor astfel încât solicitările aplicate plăcii de prindere sunt
preluate de întreaga secţiune a acesteia în contact cu materialul suport.

Tabelul nr. 2

Cerinţe şi criterii de performantă pentru sisteme de ancorare în beton

Nr. Cerinţe şi criteriul de Modul de

Nivelul de performanţă Observaţii
Crt. performanţă determinare
0 1 2 3 4
A. Rezistenţă şi stabilitate
1 Locul de amplasare, Evitarea zonelor, în Analizarea solicitării
raportat la zonele raport şi cu importanţa structurii sau a
întinse sau potenţial prinderii elementului suport
postelastice izolat
2 Calitatea Stabilit de producător şi Conform prevederilor La elaborarea
performanţelor consemnat în specificaţiei tehnice agrementului
ancorelor mecanice agrementul tehnic ale SR EN 20898 – tehnic şi pentru
(dimensiuni Rpo.2(fyk); 2:1997 şi ale STAS certificarea
Rm(fuk) acoperiri de seria 2700 conformităţii
protecţie, defecte de calităţii, se vor
 suprafaţă) face verificări
prin încercări (a
se vedea şi
nr.crt.27)
3 Rezistenţa la fck=16…50 Mpa Prin încercări Pentru fck<16 se
compresiunea (Rck=20…60 Mpa) nedistructive, va determina
materialului suport conform C 26-85 fckşi se va
Integritatea (lipsa dimensiona în
golurilor, a segregărilor consecinţă (a se
ş.a) vedea şi pct.2.2)
4 Deschiderea fisurilor wk ( f) 0,3 mm (STAS Analiză prin calcul şi
în materialul suport 10107/0-90) măsurări directe
5 Grosimea minimă a hmin 100 mm şi Calcul şi măsurare
elementului în care se
realizează ancorarea, h 2hef
min
măsurată
perpendicular pe
suprafaţa de prindere
6 Distanţa între axul Valoarea minimă este Verificare în proiect,
ancorei mecanice şi stabilită prin agrementul măsurare in situ
marginea elementului tehnic
în care se realizează
ancorarea
7 Verificarea la Efortul unitar de a) respectare hmin
despicare a întindere să nu
materialului suport: depăşească 0,8Rtk a) şi b) verificare prin
calcul
a) la fixare
c) etanşarea găurii în
b) în exploatare care poate pătrunde
apa
c) la îngheţ
8 Rezistenţa ancorei Stabilit prin agrementul Conform prevederilor În funcţie de
mecanice: tehnic specificaţiei tehnice importanţa
şi ale anexei, având prinderii se vor
a) la tracţiune în vedere şi variaţia face verificări
solicitărilor în timp prin încercări la
b) la forfecare lucrări (in situ)
conform anexei
1.
c) la solicitare
combinată de
tracţiune şi forfecare Detalii în anexa
1.
9 Comportarea ancorei Limitarea efortului în Calcul, având în A se vedea şi
mecanice la prezon/şurubul de vedere condiţiile nr.crt.16
încovoiere prindere la Rpo.2 efective de montare
(dimensiuni, Detalii în anexa
Limitarea deforma-ţiei solicitări) 1.
conform cerin-ţelor de
prindere (inclusiv prin
scur-tarea lungimii de
 încovoiere a prezonului/
şurubului cu piuliţe
intermediare ş.a)
B. Siguranţa în exploatare
10 Poziţia şi lungimea Excluderea montării la Măsurare, verifi-care
prezonului expus, înălţime sub 2,0 m, sau în proiect şi in situ
după montarea măsuri de evitare a
prinderii atingerii directe
11 Punerea la pământ Rezistenţa de izolaţie Măsurare directă La prinderi
(dacă este cazul) cel mult 4 Ohmi legate de
instalaţii
electrice (STAS
12604-87)
C. Siguranţă la foc
12 Rezistenţa la foc, pe Stabilit de proiec-tant, în Verificarea soluţiei de
porţiunea liberă, funcţie de importanţa protecţie adoptată
potenţial expusă, a prinderii
prezonului / şurubului
de prindere (dacă este
cazul)
D. Compatibilitatea configuratei prinderii cu condiţiile impuse
13 Distanţa între axele Valoarea minimă este Verificare în proiect,
ancorelor stabilită prin agrementul măsurare in situ
tehnic
E. Limitarea deformaţiei prinderii
14 Rigiditatea plăcii de Eforturile din placă sunt Alcătuirea şi calcul La o prindere se
prindere în domeniul elastic pentru structuri utilizează un
metalice singur tip de
Deformaţia plăcii ancore
suficient de mică pentru mecanice, care
a permite repartizarea se consideră că
solicitărilor globale au aceeaşi
(tracţiune, forfecare, capacitate şi
încovoiere) fiecărei aceeaşi
ancore mecanice pe rigiditate
baza ipotezei corpului
rigid
15 Precomprimarea Stabilit de proiectant, cu Măsurare la montare,
prinderii precizarea momentului conform valorilor de
(forţei) de control din proiect
pretensionare, pentru
fiecare ancoră
mecanică a prinderii
16 Deformaţia radială Stabilit de proiectant în Prin calcul, în funcţie
şi/sau axială a funcţie de condiţiile de: deformaţiile
ancorelor mecanice prinderii stabilite prin
agrementul tehnic,
găurile din placa de
prindere şi solicitări
F. Demontabilitatea prinderii
17 Menţinerea ancorării Fără slăbire Prin încercări
în cazul aplicării
momentului de
deşurubare
18 Menţinerea Starea corespunzătoare Verificarea tratării şi A se vedea şi
momentului de a prezoanelor a calităţii suprafeţelor nr.crt.27-29
deşurubare în limite /şuruburilor şi a piuliţelor filetate
acceptabile
19 Abaterea la diametrul Stabilit de producător şi Verificări prin La elaborarea
şi adâncimea găurilor, consemnat în măsurare conform agrementului
precum şi la înclinare agrementul tehnic prevederilor din tehnic se vor
proiect (specificaţia face verificări
tehnică)
20 Respectarea Stabilit de producător şi Verificarea La elaborarea
parametrilor de fixare consemnat în suprafeţelor conice agrementului
(Tinst) agrementul tehnic pentru expansiune tehnic se vor
(formă, rugozitate, face verificări
stare)

Verificări prin
măsurare conform
prevederilor din
proiect (specificaţia
tehnică)
H. Instrumentarea montării ancorelor mecanice
21 Însoţirea ancorelor Clare şi complete, Analizate şi
mecanice de pentru toate confirmate la
prevederi (condiţii şi tipodimensiunile elaborarea
modalităţi) pentru agrementului tehnic
montare Aduse la zi
22 Disponibilitatea Stabilit de producător şi Verificate şi
sculelor şi/sau consemnat în confirmate la
dispozitivelor specifice specificaţia tehnică elaborarea
(dacă este cazul) agrementului tehnic
I. Asigurarea pentru prevenirea deteriorărilor
23 Cunoaşterea poziţiei Identificarea armăturilor Trasarea poziţii lor
armăturilor din beton cu o precizie armăturilor, după
compatibilă cu cea determinarea lor cu
folosită la trasarea şi pahometrul
executarea găurilor din
placa de prindere Verificarea capacităţii
stabilită prin proiect ancorei mecanice, în
cazul în care, în zona
Conceperea plăcii de de expansiune, este
prindere pentru a se în contact direct cu o
putea adapta abaterilor armătură din beton
armăturilor de la poziţia (anexa 2)
considerată în proiect,
cu luarea în considerare
a condiţiilor de calcul de
la pct.7.2
24 Evitarea procedurii Poziţionarea corectă a Aplicarea unor - părăsirea unei
unor găurii părăsite găurilor în limitele măsuri de asigurare găuri impune,
abaterilor admisibile a calităţii executării de regulă,
stabilite prin proiect lucrărilor mutarea intregii
prinderi sau
Respectarea abaterilor modificarea
la realizarea găurilor alcătuirii
(diametru, adâncime, acesteia,
înclinare) deoarece
conditia pentru o
nouă gaură este
Utilizarea sculelor
ca aceasta să
verificare (burghie)
fie distantată la
cel putin 1.0 hef
sau 5.0 do de
gaura
abandonată,
care trebuie
umplută cu
mortar de inaltă
rezistentă

A se vedea si
nr.crt. 19 si 21-
23
25 Cunoaşterea Identificarea cu o Consultarea Cărţii
poziţiei/traseului unor preciziei suficientă a tehnice a cons-
conducte/instalaţii unor asemenea situaţii trucţiei
îngropate în materialul
suport Identificări prin
metode nedistructive
J. Considerarea deformaţiilor reologice ale materialului suport
26 Stabilirea Luarea în considerare a Determinări
caracteristicilor valorilor stabilite şi disponibile sau prin
reologice ale proiectarea prinderii în asimilare
materialului suport (în consecinţă
cazul materialelor
care nu corespund
condiţiilor conform
nr.crt.3)
K. Protecţia contra coroziunii
27 Identificarea mediului Adecvarea materialelor Prevederi tehnice
de exploatare (regimul componente şi/sau a aplicabile, în
de expunere şi agenţii acoperirilor de protecţie domeniu
agresivi) ale ancorelor mecanice
la mediul de exploatare Încercări specifice în
prezumat cazuri deosebite

Măsuri suplimentare,
dacă este cazul stabilite
prin proiect
28 Compatibilitatea Neutilizarea materialelor Prevederi tehnice
 materialelor incompatibile aplicate în domeniu
componente ale
prinderii sub aspectul
formării pilei
electrolitice
29 Alcătuirea Posibilitatea de ventilare Verificarea
corespunzătoare a şi uscare (lipsa spaţiilor proiectului, în funcţie
prinderii închise, cu şicane ş.a) şi de natura mediului
de exploatare
Evitarea depunerilor de
produse agresive

Acces pentru
inspectarea periodică
prin observare directă

[top]

7. PROIECTAREA PRNDERILOR CU ANCORE MECANICE

7.1. Prevederi generale

7.1.1. Alcătuirea prinderii trebuie să pună de acord, având în vedere cerinţele arătate cele 3 componente:

- solicitările şi condiţiile geometrice şi de formă impuse de elementul care trebuie prins;

- condiţiile (dimensiuni, rezistenţă ş.a) oferite de elementul pe care se face prinderea (materialul suport);

- tipurile şi dimensiunile de ancore mecanice disponibile (sub aspectul caracteristicilor şi al costurilor).

7.1.2. Alcătuirea şi calculul prinderilor cu ancore mecanice au la bază următoarele ipoteze:

a) La o prindere se foloseşte un singur tip şi dimensiune de ancoră mecanică

b) Placa de prindere este considerată rigidă, astfel încât repartizarea încărcărilor globale de calcul asupra
fiecărei ancore mecanice se determină pe baza ecuaţiilor de echilibru static

c) Valorile caracteristicilor pentru calcul privind ancorele mecanice (rezistenţe, adâncimi şi distanţe
relative de montare), sunt cele date de producător în specificaţia tehnică sau standardul de produs şi
validate în agrementele tehnice

d) Calculul se face în domeniul elastic, la stări limită, astfel:

- La starea limită de rezistenţă, pentru toate prinderile (inclusiv cu luarea în considerare a încărcării
seismice, dacă este cazul);

- La starea limită de deformaţie în exploatare, pentru prinderile la care este necesară sau cerută
explicit această verificare;
 - La starea limită de oboseală, pentru prinderile supuse variaţiilor ciclice ale solicitărilor (de regulă
deformaţii impuse datorită variaţiilor de temperatură) care nu pot fi evitate prin măsurări constructive.

e) Frecarea între placa de prindere şi materialul suport nu se ia în considerare. Dacă prinderea este
precomprimată, se calculează ca atare, cu luarea în considerare a următoarelor condiţii:

- Lungimea prezonului să fie suficient de mare pentru ca lungimea la tensionare să nu fie anulată prin
contracţia şi curgerea lentă a materialului suport şi, dacă este cazul, de deformaţie locală la compresiune;

- Alungirea la rupere (A5) a oţelului din care e confecţionat prezonul să fie de cel puţin 12%;

- Numărul şi distribuţia ancorelor mecanice (prezoanelor) să permită dezvoltarea forţei necesare,

fiecare prezon fiind pretensionat la maximum 0,8Rpo.2(0,8fyk);

7.1.3. Pentru calcul se stabilesc 3 clase de importanţă a prinderilor:

a) deosebită;

b) normală;

c) redusă.

Diferenţa între cele 3 clase se face prin aplicarea, la stabilirea solicitărilor, a unui coeficient parţial de
siguranţă ( a) diferenţiat.

În tabelul 3 se dau principalele criterii pentru încadrarea prinderilor în clase de importanţă, precum şi
valorile coeficientului parţial de siguranţă ( a) şi caracteristicile ancorelor mecanice, necesare pentru
calcul, conform ETAG 001.

7.1.4. La poziţionarea şi alcătuirea prinderilor se vor avea în vedere următoarele:

a) la amplasarea prinderilor de importantă deosebită şi normală, vor fi evitate zonele care pot intra în
deformaţii plastice ca urmare a solicitărilor seismice sau se vor analiza consecinţele amplasării în aceste
zone;

b) pentru prinderile de importanţă deosebită se vor evita alcătuirile cu o singură ancoră mecanică.

Tabelul 3

Nr. Casa de importanţă a prinderii

Criteriile
Crt. deosebită normală redusă
1 Categoria de
importanţă a A, B C D
construcţiei
2 Categoriile seismice
ale instalaţiilor,
A, B C E
echipamentelor
(P100-92, cap.10)
3 Estimarea, de către - victime - pericol - fără peri-
proiectant, pentru pentru col pentru
 prinderile omeneşti siguranţa persoane
respective, a persoanelor
consecinţelor cedării - - fără
prin provocarea de: consecinţe - pagube pagube
grave sau materiale materiale
pe o zonă importante importante
întinsă
4 Existenţa unor - variabile fără fără
acţiuni deosebite în
exploatare - mediu
agresiv
5 Coeficientul parţial
1,4 1,0 0,8
de siguranţă ( a)
6 Caracteristicile metoda A metoda A metodele A,
pentru calcul, opţiunea 1 B, C
x)
conform ETAG 001

x)
Detalii în anexa 1.

7.1.5. Proiectarea prinderii urmăreşte următorul demers:

a) Stabilirea clasei de importanţă a prinderii şi, pe această bază, a caracteristicilor necesare pentru
calcul;

b) Stabilirea solicitărilor asupra prinderii. Valorile de calcul ala încărcărilor şi grupărilor de încărcări pentru
stările limită pentru care se face calculul se stabilesc conform reglementărilor tehnice aplicabile.
Încărcarea seismică indusă în şi prin aceste prinderi de/în piesele/echipamentele care se montează, se
stabileşte conform prevederilor din normativul P100-92, cap. 10.

În cazul în care pentru piesele/echipamentele pentru care se proiectează prinderea nu sunt reglementări
tehnice aplicabile sau nu sunt prevăzute valori pentru coeficienţii încărcărilor ( G, Q, ind).

Tabelul 4

Încărcarea permanentă Variabilă Deplasări

impuse
Coeficienţii G = 1,35 Q = 1,5 ind = 1,3
încărcării

c) Alcătuirea prinderii pe baza unei predimensionări, având în vedere condiţionările impuse, solicitările
stabilite şi caracteristicile privind rezistenţele şi condiţiile de montare ale ancorelor mecanice care se
preconizează a fi utilizate.

d) Verificarea prinderii, pe baza unui calcul exact la stările limită conform precizărilor de la pct. 7.1.2, d
care are în vedere:

- Încărcările de calcul asupra ancorelor mecanice (izolate sau în grup), stabilite conform pct. 7.4.

- Caracteristicile de calcul ale ancorelor mecanice determinate, în funcţie de condiţiile de amplasare în

prindere, conform prevederilor din anexa 1.
Datele rezultate la verificarea prin calcul conduc la definitivarea alcătuirii prinderii şi la elaborarea
detaliilor de execuţie.

7.1.6. Predimensionarea prinderii comportă următoarele;

a) Determinarea numărului necesar de ancore mecanice, prin împărţirea solicitărilor (tracţiune, forfecare)
de calcul, la rezistenţele de calcul (tracţiune, forfecare) ale tipodimensiunii de ancoră mecanică aleasă.

b) Dispunerea ancorelor mecanice în cadrul prinderii având în vedere condiţiile prevăzute la pct.7.2. Se
recomandă o dispunere simetrică a ancorelor mecanice faţă de rezultatele solicitărilor, pentru a se evita
acţionarea excentrică a prinderii.

c) Rezistenţele de calcul ale ancorelor mecanice individuale se determină pe baza rezistenţelor

caracteristice precizate prin agrementele tehnice şi a coeficienţilor parţiali de siguranţă al materialului
aferenţi.

7.2. Condiţii pentru alcătuirea prinderii

7.2.1. Alcătuirea plăcii de prindere trebuie să permită montarea pieselor ancorelor mecanice şi strângerea
acestora, conform prevederilor producătorului, precum şi accesul pentru verificări şi controale ulterioare
montării.

7.2.2. la amplasarea ancorelor mecanice pe placa de prindere şi pe elementul suport se vor avea în
vedere distanţele (smin; scr; cmin; ccr) care condiţionează rezistenţele caracteristice ale ancorelor mecanice.
aceste distanţe (figura 9) sunt date pentru fiecare tipodimensiune de ancoră mecanică în agrementul
tehnic.

de asemenea trebuie respectată condiţia ca distanţa 9a) dintre ancorele mecanice cele mai apropiate în
cazul prinderilor alăturate (figura 9) să respecte condiţia: a > scr,N.

7.2.3. Grosimea minimă a elementului suport în zona de ancore depinde de adâncimea de ancorare, fiind
de asemenea specificată în agrementul tehnic.

7.3. Condiţii privind elementul suport

7.3.1. Valorile caracteristicilor de calcul privind rezistenţele ancorelor mecanice sunt date, diferite, pentru
următorii parametrii:

a) beton nefisurat

b) beton nefisurat şi beton fisurat

c) clasa C20/25 (valori unice indiferent de clasa de rezistenţă)

d) clasa C20/25 şi C50/60, cu interpolare pentru clase intermediare.

Prin beton fisurat se înţelege beton armat la care deschiderea maximă a fisurilor este de 0,3 mm ancorele
mecanice pot fi amplasate şi în fisură. Satisfacerea condiţiile de deschidere maximă a fisurilor trebuie să
rezulte din calculul la starea limită de fisurare.

Pentru a considera betonul nefisurat se pune condiţia conservativă, ca eforturile din beton să nu producă
întindere:
 L + R 0

în care:

L – eforturile determinate de încărcările exterioare, inclusiv cele produse de ancorele mecanice

R – eforturile datorită împiedicării deformaţiilor interne impuse (spre exemplu curgerea lentă a betonului)
sau a deformaţiilor exterioare impuse (spre exemplu cele datorită deplasării reazemului sau variaţiilor de
temperatură).

Aceste eforturi se calculează în ipoteza că betonul este nefisurat. Pentru elementele care transmit
încărcări pe două direcţii (spre exemplu plăci, pereţi), condiţia se verifică pe ambele direcţii.

În cazul altor materiale suport decât betonul armat, care nu sunt sau nu pot fi armate, trebuie asigurată
condiţia de nefisurate pentru a putea folosi ancorele mecanice.

7.3.2. Rezistenţa la forţă tăietoare a elementului suport se verifică luând în considerare tipul de solicitare
a prinderilor pe direcţia respectivă (tracţiune şi/sau forfecare), care acţionează punctual, pe o zonă t1
t2, în care:

t1 = st1 +2hef şi t2 = st2 +2hef

unde:

st1 (st2) – distanţa între ancorele mecanice extreme ale prinderii, pe direcţia 1 (2). În cazul ancorelor
izolate st1=st2=0.

7.3.3. Pentru prinderi suspendate de elementul suport, în cazul în care acesta nu este armat la forţa
tăietoare care acţionează perpendicular pe axul/planul elementului va fi verificată îndeplinirea uneia din
condiţiile din tabelul 5.

Tabelul 5

Nr. Nsk Condiţii privind rezistenţa la forfecare a elementului

Crt. (kN) suport

1 30
dacă VSd > 0,8VRd1 atunci a 200 (a în mm; Nsk în
(*)
kN) sau a scr,N (scr)
(*)
2 60 dacă VSd 0,8 VRd1 atunci a scr,N (scr)
(*)
3 dacă VSd > 0,8VRd1 atunci a scr,N (scr) precum şi :

VSd,a 0,4VRd1 sau hef 0,8 h sau armătură de

(**)
suspendare
(*)
4 > 60 dacă VSd > 0,8VRd1 atunci a scr,N (scr) precum şi :

(**)
hef 0,8 h sau armătură de suspendare
(*)
pentru metodele de calcul B şi C;

(**)
conform indicaţiilor din figura 10.

Semnificaţia notaţiilor conform pct. 4.2, precum şi:

Nsk – valoarea caracteristică a solicitării la tracţiune care acţionează asupra prinderii

VSd – forţa tăietoare calculată pentru toate încărcările inclusiv cele date de prinderi

Vsd,a – forţa tăietoare, calculată pentru încărcările date de prinderi

VRd1 – rezistenţa la forţă tăietoare a elementului suport.

Rezistenţa la forţă tăietoare (VRd1) se calculează conform perevederilor CEB – FIP Model Code 1990
(relaţia 6.4-8), respectiv Eurocode 2: Design of concrete structures – Part 1: General rules and rules for
buildings (ENV 1992-1-1: 1991, cap.4, relaţia 4.18).

Pentru verificările de la nr. crt.3-5 a se vedea şi prevederile din STAS 10107/0-90, pct.3.38 (calculul
plăcilor la străpungere, la care forţa tăietoare are aceeaşi direcţie dar alt sens şi mod de acţionare).

7.3.4. Pentru prinderi montate pe elemente suport alcătuite în straturi diferite (spre exemplu beton
prefabricat şi beton monolit, turnat ulterior), se va analiza capacitatea de transfer a solicitărilor prinderii,
astfel încât ancorarea să fie realizată faţă de partea elementului suport care are capacitatea de rezistenţă
necesară. Această condiţie se poate realiza fie prin ancorarea corespunzătoare, între straturi (în cazul în
care elementele suport se proiectează), fie prin traversarea stratului care nu are o ancorare
corespunzătoare (în cazul elementelor existente).

În cazul unor elemente de tip predală, la planşee, se poate admite ancorarea unor prinderi, solicitate la
2
tracţiune, cu până la 1 kN/m (tavane suspendate ş.a) dacă grosimea predalei este cel puţin egală cu h ef.

7.3.5. Rezistenţa la despicare a materialului suport trebuie verificată şi, după caz, asigurată prin armare
corespunzătoare. Se vor avea în vedere următoarele;

a) Această verificare nu este considerată necesară în următoarele cazuri:

- zona de transfer a solicitarii prinderii se afla in zona comprimata a elementului suport;

- valoarea caracteristica a solicitarii la tractiune a prinderii (NSk) este cel mult 10 kN;

- valoarea caracteristica a solicitarii la trctiune a prinderii (NSk), in placi sau pereti, este cel mult 30 kN,
daca in zona ce transfer a solicitarii se afla armatura pe ambele directii, sectiunea armaturii transversale
fiind egala cu cel putin 60 % din cea a armaturii longitudinale necesara pentru preluarea solicitarii data de
prindere.

b) Dacă valoarea caracteristică a solicitării la tracţiunea prinderii (N sk) este mai mare de 30 kN şi
prinderea se află în zona întinsă a elementului suport, forţele de despicare trebuie să fie preluate de
armătură corespunzătoare. Orientativ, valoarea caracteristică a forţei de despicare (F sp,k) în funcţie de
solicitarea la tracţiune, poate fi considerată conform datelor din tabelul 6.

Tabelul 6
 Nr.
Tipul de ancoră mecanică Fsp,k
Crt.

1 Cu expansiune prin înşurubare cu moment controlat

1,5 NSk
(FPRT; FRCT; FPIT; FMRT)

2 Cu împănare în praguri evazate (EPRT; EPRB; EMRB) 1,0 NSk

3 2,0
Cu deformaţie controlată (FMRB) (*)
NRd

(*)
NRd – rezistenţa de calcul a ancorei/grupul de ancore mecanice ale prinderii.

7.3.6. La alcătuirea, amplasarea şi montarea prinderilor se vor avea în vedere şi condiţiile prevăzute în
tabelului 2, nr. crt.23-26.

7.4. Stabilirea solicitărilor de calcul asupra ancorelor mecanice

7.4.1. Încărcările de calcul care acţionează asupra prinderii, denumite în continuare solicitări exterioare,
se descompun astfel că ancorele mecanice care asigură prinderea pot avea numai următoarele tipuri de
solicitare:

a) la tracţiune, din solicitări exterioare de tracţiune sau de moment încovoietor (vectorul în planul plăcii de
prindere)

b) la forfecare, din solicitări exterioare la forfecare/forţă tăietoare (în planul plăcii de prindere) sau de
moment de răsucire (vectorul perpendicular pe planul plăcii de prindere)

c) la solicitări combinate de tracţiune şi forfecare (tracţiune oblică).

Compresiunea, pe zonele pe care se manifestă, nu se preia de ancorele mecanice, din zonele respective.
Aceasta trebuie să fie transmisă prin contact direct, de la placa de prindere la materialul suport.

7.4.2. Prinderea poate să fie realizată cu o singură ancoră mecanică, aceasta se va denumi izolată, sau
cu mai multe ancore mecanice, care se vor denumi grup.

Ancorele mecanice active dintr-un grup sunt acele ancore mecanice care transmit tipul de solicitare la
care sunt supuse, în următoarele condiţii:

a) la tracţiune: cele care nu se află în zona comprimată a plăcii de prindere (figura 11);

b) la forfecare:

(i) toate ancorele mecanice (figura 12,a), dacă diametrul găurilor din placa de prindere (df) nu este mai
mare decât valoarea prevăzută în tabelul 7 şi distanţa până la marginea liberă a elementului este mai
mare decât 10 hef;

Tabelul 7

dnom 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 27 30
 (mm)

df 7 9 12 14 16 18 20 22 24 26 30 33
(mm)

(ii) numai ancorele mecanice amplasate cel mai defavorabil (figura 12,b) dacă diametrul găurilor (df)
este mai mare decât valorile din tabelul 7 (indiferent de distanţa faţă de marginea liberă a elementului),
sau dacă distantă faţă de marginea liberă a elementului este mai mică decât 10 hef (indiferent de
diametrul găurilor, df). în cazul în care direcţia de acţionare a forţei de forfecare este stabilă, se pot
prevedea găuri oblongi, pe această direcţie, pentru ancorele mecanice apropiate de marginea liberă a
elementului, care în acest fel nu sunt solicitate şi distribuţia se face la celelalte ancore mecanice (figura
12,c).

c) la solicitări combinare: se iau în vedere condiţiile pentru tracţiune şi forfecare, pentru fiecare ancoră
mecanică, astfel că pot fi cazuri în care unele ancore mecanice din grup să fie active numai la tracţiune
sau numai la forfecare.

Ancorele mecanice izolate trebuie să îndeplinească condiţiile pentru a fi active la solicitarea de forfecare.

7.4.3. La descompunerea solicitărilor exterioare se va ţine seama de excentricitatea rezultantelor

acestora fată de centrul de greutate al ancorelor active la solicitarea respectivă (exemplu in figura 11, b).
Luarea în considerare a centrului de greutate al întregului grup este o simplificare de regulă acoperitoare
(rezultând o excentricitate mai mare). Această simplificare poate fi avantajoasă în cazul solicitării
combinate când ancorele mecanice active sunt diferite pentru cele două tipuri de solicitări (tracţiune şi
forfecare) centrale lor de greutate fiind, de asemenea, diferite.

7.4.4. La solicitarea la forfecare se va avea în vedere braţul de pârghie, care poate produce încovoierea
ancorei mecanice, astfel:

a) solicitarea la forfecare este fără efect de pârghie, atunci când sunt îndeplinite următoarele două
condiţii:

- elementul fixat este din metal şi, în zona de ancorare, este fixat direct pe beton fără strat intermediar
sau cu un strat de poză de maximum 3 mm grosime;

- elementul fixat este în contact direct, pe toată grosimea sa, cu ancora mecanică;

b) solicitarea la forfecare este cu efect de pârghie dacă nu sunt satisfăcute condiţiile (i) şi (ii) de mai sus.

În cazul forfecării cu efect de pârghie, asupra ancorelor mecanice ale prinderii acţionează momentul
încovoietor de calcul (MSd) calculat astfel:

în care (figura 13):

VSd – forţa tăietoare de calcul aplicată prinderii:

l – braţul de pârghie
 M – coeficient care depinde de gradul de încastrare.

Braţul de pârghie se determină astfel:

l = e1 + a3

În care:

e1 – distanţa dintre faţa betonului şi axul de aplicare a forţei tăietoare (V);

a3 = 0,5d în cazul în care ancora mecanică este liberă (figura 12,a)

a3 = 0 în cazul în care ancora mecanică este blocată faţă de beton (figura 12,b).

Valoarea coeficientului M se ia astfel:

m = 1,0 dacă elementul fixat se poate roti liber (figura 12,c)

m = 2,0 dacă elementul fixat nu se poate roti liber (figura 12,d) şi dacă găurile de trecere din aceasta
sunt mai mici decât valorile din tabelul 7, sa dacă ancora mecanică este blocată ca în figura 12, b.

7.5. Calculul la starea limită de rezistenţă

7.5.1. Modurile de cedare a ancorelor mecanice pot fi următoarele (în paranteză sunt trecute denumirile
în limba engleză, uzitate în literatura de specialitate):

a) ruperea oţelului (steel failure) unei părţi a ancorei mecanice (prezon, şurub, mufă – piuliţă): (i) la
tracţiune; (ii) la forfecare (shear without lever arm) sau (iii) la forfecare cu efect de pârghie (shear with
lever arm);

b) prin alunecare, care poate fi în interiorul ancorei mecanice (pull through), prin trecerea conului prin
manşon, sau faţă de materialul suport (pull – out), la tracţiune;

c) prin smulgere cu con de beton: (i) la tracţiune (concrete con failure) (figura 14,a) sau (ii) prin efect de
pârghie la forfecare (pryout failure) (figura 14,b);

d) prin despicarea betonului (splitting failure) care se poate produce (i) la montare sau (ii) sub încărcare,
la tracţiune;

e) prin ruperea betonului la marginea liberă (concrete edge failure) la forfecare (figura 15).

Notarea rezistenţelor caracteristice în funcţie de modul de cedare (NRk,j; VRk,j) precum şi coeficienţii
parţiali de siguranţă ai materialului ( Mi) sunt date în tabelul 8.

7.5.2. Calculul prinderii la starea limită de rezistenţă se face prin verificarea condiţiei ca valoarea de
calcul a solicitării (Sd) să nu depăşească valoarea de calcul a rezistenţei (R d):

Sd Rd
7.5.2.1. Valorile de calcul ale solicitării se stabilesc pe baza încărcărilor care acţionează asupra prinderii,
având în vedere prevederile pct. 7.1.2 paragrafele (a) şi (d.i); 7.1.3; 7.1.5,b; şi 7.4.1.

Tabelul 8

Notarea rezistenţei Coeficientul parţial de

Modul de
Nr. caracteristice siguranţă al materialului
cedare
Crt.
(cf.pct.7.5.1)
tracţiune forfecare notare valoare

1 a(i) NRk,s - Ms

2 a(ii); a(iii) - VRk,s Ms

1,5 dacă fuk > 800

2
N/mm

sau fyk/fuk > 0,8

3 b NRk,p - Mp Mc

4 c(i) NRk,c - Mc

Siguranţa la
montarea sistemului
(xx)
de 2 ancorare

foarte mare 1,0

normală 1,2

Redusă dat
acceptabilă 1,4

5 c(ii) - VRk,c Mc 2 = 1,0

6 d(ii) NRk,sp - Msp Mc

7 e - VRk,c Mc 2 = 1,0

(X)
Valorile pentru 2 caracterizează sistemele de ancorare şi nu pot fi modificate fără o bază
experimentală cuprinzătoare
(XX)
Indicativ, se poate considera legătura cu tipurile de ancore mecanice, conform precizărilor din tabelul
4, astfel: siguranţă foarte mare pentru ancorele mecanice conform nr.crt.2; mare pentru nr.crt.1 şi redusă
dar acceptabilă pentru nr.crt.3.

În cazul unei serii de prinderi similare pentru o conductă, spre exemplu) se va avea în vedere, după caz,
stabilirea unei solicitări de calcul acoperitoare, aceeaşi pentru toată seria de prinderi sau pentru o parte a
acestora.

7.5.2.2. Valorile de calcul a rezistenţelor se stabilesc pe baza rezistenţelor caracteristice şi a coeficienţilor

parţial de siguranţă ai materialului, prezentate în tabelul 8 în funcţie de modul de cedare, astfel:

NRd,i (VRd,i) = NRd,i (VRd,i) / Mi

7.5.3. Condiţia de verificare se aplică astfel:

a) solicitări la tracţiune: NSd NRd,i

b) solicitări la forfecare: VSd VRd,i

c) solicitări combinate de tracţiune şi forfecare (tracţiune oblică):

(NSd/NRd,i) + (VSd/VRd,i) 1

în care:

= 2,0 dacă (NRd,i şi VRd,i sunt determinate de ruperea oţelului,

= 1,5 pentru celelalte moduri de cedare.

Pentru prinderile din clasa de importanţă redusă (tabelul 3) şi în cazul în care pentru ancorele mecanice
sunt date valori unice ale rezistenţelor caracteristice (independente de direcţia încărcării şi de modul de
cedare), verificarea se face pentru ancora mecanică cea mai solicitată din cadrul prinderii. Se precizează
că, în funcţie de condiţiile de alcătuire şi solicitare, ancora mecanică cea mai solicitară poate să fie
diferită pentru tracţiune sau forfecare verificarea făcându-se pentru cea cu valoare maximă.

În cazul prinderilor amplasate în colţul elementelor suport şi solicitate la forfecare oblică, verificarea se
face pentru ambele direcţii.

7.5.4. Valorile de calcul ale solicitărilor şi rezistenţele de calcul avute în vedere, pentru prinderile cu grup
de ancore, sunt:

a) pentru ancora cea mai solicitată în cazurile ruperii prin oţel la tracţiune şi la forfecare cu sau fără efect
de pârghie, precum şi la cedarea prin alunecare (pct.7.5.1 aşi b)

b) pentru întregul grup de ancore active al prinderii (conform pct.7.4.) în celelalte cazuri (pct. 7.5.1 c, d e).

7.5.5. Rezistenţele caracteristice ale ancorelor mecanice, precum şi celelalte date necesare pentru
calculul prinderii, sunt date în agrementele tehnice, pentru fiecare tipodimensiune, pentru ancore
mecanice izolate.
Pentru verificarea prinderilor, valorile rezistenţelor caracteristice ale ancorelor individuale sau în grup,
după caz, în funcţie de modul de alcătuire a prinderilor, se determină conform prevederilor din anexa 1. În
cazul ancorelor mecanice în grup, rezistenţa caracteristică rezultă pentru întregul grup, prin luarea în
considerare a suprafeţelor de influenţă pe care acesta acţionează.

Este prevăzut, de asemenea în anexa 1, modul de determinare a rezistenţelor caracteristice în situaţia

prinderilor solicitate la tracţiune şi amplasate la marginea unor elemente înguste (pentru care distanţa
maximă între ancora mecanică şi marginea liberă a elementului – pe trei sau patru laturi – este mai mică
decât cea critică).

7.6. Verificarea la starea limită de deformaţie în exploatare a prinderii comportă următoarele faze:

a) stabilirea solicitărilor de exploatare pentru fiecare ancoră mecanică, prin distribuirea solicitărilor globale
conform pct. 7.4.1.

b) determinarea deformaţiilor ancorelor mecanice pe baza solicitărilor de exploatare şi a deformaţiei

caracteristice precizată în specificaţia tehnică pentru tipodimensiunea respectivă, pe baza unei relaţii de
proporţionalitate.

c) compunerea deformaţiilor rezultate (la tracţiune şi la forfecare), luând în considerare, la forfecare şi

deplasarea suplimentară permisă de găurile din beton şi din placa de prindere.

d) compararea deformaţiei calculate, cu deformaţia admisă stabilită prin proiect ca limită pentru prinderea
respectivă.

e) analizarea componentelor, în cazul depăşirii deformaţiilor admise şi luarea unor măsuri pentru
încadrarea în limite (tipul ancorei mecanice; precomprimarea prinderii ş.a). În cazul unor condiţii foarte
severe, este indicată prevederea, la alcătuirea prinderii, a unor sisteme de reglare independentă, între
placa de prindere şi piesa montată, pentru compensarea deformaţiilor efective.

7.7. Verificarea la starea limită de oboseală în cazul în care se produc eforturi/deformaţii de forfecare sau
de încovoiere, alternând de sens, se face prin calcularea variaţiei de efort ( = max - min sau = max
- min) în ancora mecanică cea mai solicitată şi limitarea ei la următoarele valori : 0 = 4 MPa; 0 = 8
MPa. Coeficienţii parţiali de siguranţă se vor lua astfel:

- ai încărcării G = Q = ind =1,1

- ai materialului Ms = 1,25; Mc = Msp = 1,5 2

( 2 conform tabelului 8, nr.crt.4).

7.8. La proiectarea prinderilor se vor avea în vedere şi următoarele aspecte:

a) efortul de compresiune locală în beton, în cazul în care placa de prindere este rigidă, nu trebuie să
depăşească valoarea c = klfck, în care valorile coeficientului kl în funcţie de distanţa minimă (c) dintre
marginea plăcii şi marginea betonului sunt următoarele:

c 20d kl = 2,0

20d c 10d kl = 1,0

 c < 10d kl = c / 10d

b) în cazul în care placa de prindere este flexibilă în raport cu solicitarea, distribuţia solicitării globale între
ancorele mecanice şi efortul de compresiune locală în beton va face obiectul unei analize speciale. Placa
poate fi considerată flexibilă dacă săgeata, calculată considerând încărcarea din întindere şi încovoiere
(dacă este cazul) şi ancorele mecanice ca reazeme simple punctuale, depăşeşte 1/100 din distanţa
maximă între aceste ancore mecanice.

[top]

8. ASIGURAREA CALITĂŢII PRINDERILOR CU ANCORE MECANICE

8.1. Asigurarea calităţii prinderilor cu ancore mecanice comportă condiţii şi verificări pentru principalele
componente implicate (a se vedea şi prevederile din tabelul 2):

a) ancorele mecanice;

b) elementele şi materialul suport pe care se realizează prinderea;

c) proiectul prinderilor (alcătuire, calcul, prevederi constructive);

d) executarea lucrărilor;

e) exploatarea prinderilor.

8.2. În funcţie de clasa de importanţă a prinderii, certificarea de conformitate a calităţii ancorelor

mecanice va fi după cum se precizează în tabelul 9.

8.3. Elementele şi materialului suport pe care se realizează prinderea trebuie să fie bine cunoscute în
ceea ce priveşte datele de intrare pentru proiectare şi având în vedere comportarea lor la acţiunea
seismică, pentru a evita prinderile în zonele potenţial plastice.

În tabelul 10 sunt prezentate principalele date şi aspecte care trebuie stabilite, în funcţie şi de clasa de
importanţă a prinderilor.

Tabelul 9

Clasa de
importanţă a deosebită normală redusă
prinderii

Sistemul de Prin organism Declaraţie de Declaraţie de

certificare a de certificare conformitate a conformitate a
conformităţii (de terţă parte) producătorului producătorului
calităţii ancore- pe baza certifi- pe baza
lor mecanice cării sistemului încercă-rilor
(la producător) de asigurare a efectuate de un
calităţii produc- laborator
 ţiei acreditat/atestat

Tabelul 10

Nr. Datele necesare şi aspecte Clasa de importanţă a prinderii

Crt. importante privind suportul
care trebuie stabilite pentru deosebită normală redusă
proiectarea prinderilor

1 Dimensiunile elementelor în
da da da
zonele prinderilor

2 Rezistenţă la compresiune a (1) (1) (2)

da da da
materialului suport

3 Integritatea materialului suport (1) (2) (2)

da da da
(inclusiv în profunzime)

4 Poziţia armăturilor şi a altor

da da da
elemente înglobate

5 Stabilirea poziţiei prinderii în

după
raport cu zonele potenţial da -
caz
afectate de acţiunea seismică

6 Luarea în considerare a slăbirii

elementului prin montarea
ancorelor mecanice (poziţiile da da după caz
relative ale găurilor şi
solicitările la fixare)

(1)
Note: – determinările prin metode nedistructive în profunzime sau semidistructive, cu un grad ridicat de
încredere

(2)
– determinări prin metode de investigare de suprafaţă.

8.4. Proiectul prinderilor face parte din proiectul lucrărilor la care aceste prinderi sunt folosite (elemente
de construcţii, instalaţii şi/sau echipamente, montaje tehnologice ş.a) şi urmează demersurile legale ale
acestuia.

Proiectul trebuie să conţină încadrarea prinderilor în clasa de importanţă, motivată, breviarul de calcul
(extins în funcţie de clasa de importanţă a prinderilor), precum şi cel puţin următoarele:

- tipodimensiunile ancorelor mecanice, capacităţile de rezistenţă şi deformaţiile sub încărcări;

- amplasarea prinderilor pe elemente;

- configuraţia poziţiei găurilor, cu toleranţe de trasare şi prevederi privind ajustarea în funcţie de poziţia
efectivă a armăturilor;
- dimensiunile găurilor (diametru, adâncime) cu toleranţe;

- valori de control pentru fixarea ancorelor mecanice (moment de strângere – Tinst) cu toleranţe, precum şi
dacă această operaţiune constituie punct de oprire;

- dispozitive speciale care trebuie utilizate, dacă este cazul;

- detalii, cu toleranţe, pentru realizarea plăcii de prindere;

- detalii, cu precizarea materialelor şi toleranţe, pentru realizarea straturilor intermediare (sub placa de
prindere), dacă este cazul;

- valori de control pentru realizarea prinderii (momente de strângere, deformaţii măsurate ş.a);

- numărul şi modalitatea de efectuare a încercărilor in situ pentru verificarea capacităţii ancorelor sau
prinderilor, inclusiv valori de control;

- măsuri de protecţie la foc şi/sau anticorosivă, dacă este cazul;

- măsuri privind întreţinerea şi/sau urmărirea comportării în exploatare, dacă este cazul.

8.5. Executarea lucrărilor trebuie să fie realizată de personal calificat şi, în funcţie de clasa de importanţă,
cu un sistem de asigurare a calităţii conform prevederilor din tabelul 11.

Tabelul 11

Clasa de
importanţă a deosebită normală redusă
prinderii

Condiţii minime Sistem al Proceduri Verificări prin

privind calităţii certificat tehnice de responsabilul
asigurarea executare a tehnic cu
calităţii la Proceduri lucrărilor execuţia
executant tehnice de
executare a
acestui gen de
lucrări

Fixarea ancorelor mecanice constituie lucrare ascunsă, pentru care se va încheia proces – verbal de
recepţie a lucrărilor ascunse, care va cuprinde, cel puţin:

- referirea la lucrare şi la proiectul prinderilor;

- schiţa de identificare a ancorelor mecanice montate;

- rezultatul încercărilor de verificare (conform pct. 8.6.1,ii) realizate în funcţie de clasa de importanţă a
prinderii, astfel:

deosebită: cel puţin o ancoră mecanică la o prindere;

 normală: cel puţin 5% din numărul total de ancore, alese întâmplător, dar nu mai mult de una la o
prindere;
redusă: cel puţin trei ancore mecanice la întreaga lucrare, alese întâmplător, dar nu mai mult de
una la o prindere.

- orice lat aspect demn de a fi menţionat.

Abaterile care depăşesc valorile din proiect, precum şi orice alte nepotriviri, vor fi soluţionate numai în
acord cu proiectantul prinderii.

8.6. Verificările prin încercări in situ sunt necesare şi se efectuează în următoarele situaţii:

a) când sunt prevăzute în proiecte sau în specificaţiile tehnice, care stabilesc condiţiile (tipodimensiune,
amplasare) şi valorile de control (forţă, deformaţie), dar cel puţin cele conform pct. 8.5;

b) pentru atestarea/calificarea executantului lucrărilor de acest gen;

c) în cadrul activităţii de supraveghere ca urmare a elaborării agrementului tehnic sau a certificării de

conformitate a calitătii produselor.

8.6.1. Încercările pot fi de două tipuri:

(i) încercări de rezistenţă, care sunt duse până la rupere, cu consemnarea rezistenţei la rupere, a modului
de cedare şi a comportării până la rupere;

(ii) încercări de verificări (ţine – nu ţine), care sunt duse până la o încărcare de control, stabilită, cu
consemnarea comportării (a deformaţiei în special) până la atingerea încărcării respective şi la
descărcare (deformaţia remanentă, dacă există).

8.6.2. Încercările se efectuează, de regulă, pe ancore mecanice izolate, dar se pot efectua şi pe prinderi,
cu stabilirea modului de acţionare şi a punctelor şi mărimilor care se măsoară (forţe, deplasări).

8.6.3. Încercările in situ pot fi de tracţiune şi de forfecare (fără sau cu încovoiere). În cazul în care este
necesară încercarea cu o combinaţie între aceste solicitări sau cu alt tip de solicitare (spre exemplu de
răsucire), trebuie stabilit modul de acţionare, precum şi punctele şi mărimile care se măsoară (forţe,
deplasări).

8.6.4. Metode de încercare pentru încercări in situ, sunt prezentate în anexa 2.

8.7. Exploatarea prinderilor nu comportă, de regulă, măsuri speciale în afara urmăririi comportării
construcţiei, în care trebuie să fie specificate expres.

În anumite cazuri (prinderi de importanţă deosebită, prinderi solicitate variabil şi/sau aflate în medii
agresive ş.a) prinderile vor face obiectul unor investigaţii anume, prin inspecţie vizuală, care să constate
starea acestora şi modificările apărute faţă de situaţia precedentă. Această investigaţie se va institui prin
prevederi ale proiectului sau ale raportului de expertizare (după caz) şi va fi adusă la cunoştinţa
beneficiarului (proprietar, utilizator), care trebuie să o efectueze la perioadele indicate.

[top]
 ANEXA 1

DATE PENTRU ALCĂTUIREA ŞI CALCULUL PRINDERILOR CU ANCORE

MECANICE, STABILITE PRIN AGREMENTE TEHNICE CONFORM ETAG NR.001

A1.1. Condiţii generale

A1.1.1. Condiţiile iniţiale avute în vedere la stabilirea datelor sunt:

- se aplică la betoane cu agregate curente, având clasa cuprinsă între C20/25 şi C50/60;

- elementul suport are grosimea mai mare de 100 mm sau 2 h ef iar hef luând valoarea cea mai mare, este
mai mare de 40 mm (în unele cazuri se admit 30 mm);

- ancorele mecanice sunt din oţel, tratate anticorosiv, sau din oţel inoxidabil;

- durata minimă de viaţă pentru utilizarea prevăzută este de 50 de ani;

- prinderea este supusă încărcărilor în principal statice;

- dimensionarea prinderilor este realizată prin proiectare competentă;

- punerea în operă a ancorelor mecanice pe şantier face obiectul unui control al calităţii.

A1.1.2. Datele sunt stabilite pentru ancorele mecanice care corespund experienţei actuale, prin aceasta
înţelegând:

a) existenţa unor modelări ale comportării ancorelor mecanice pentru anumite moduri de cedare şi
solicitări, modelări rezultate in urma prelucrării unui număr foarte mare de rezultate ale încărcărilor
efectuate;

b) utilizarea unor ecuaţii stabilite pe baza modelărilor prin care se poate calcula rezistenţa la cedare a
ancorelor mecanice, în condiţii date, această rezistenţă crescând monoton, continuu, în funcţie de hef şi
fck.

Încercările efectuate pentru fiecare tip de ancore mecanice, la elaborarea agrementelor tehnice, conform
unui program stabilit în funcţie de metoda de calcul şi alţi parametru, au scopul de a determina:

i) dacă tipul respectiv de ancoră mecanică răspunde condiţiilor care definesc experienţa actuală;

ii) parametrii (care vor fi arătaţi în continuare) şi valorile caracteristice, care constituie datele de intrare
privind ancorele mecanice, la proiectarea (alcătuirea şi calculul) prinderilor.

În cazul în care un tip de ancoră mecanică nu corespunde experienţei actuale, în agrementul tehnici sunt
date valorile care trebuie luate în calcul pentru proiectarea prinderii.

A1.1.3. Parametrii consideraţi privind elementul suport şi relaţia între metoda de calcul şi opţiuni (acestea
fiind indicate în agrementele tehnice respective) precum şi mărimile pentru calcul pentru fiecare metodă,
sunt date în tabelul A1.1.

Tabelul A1.1.
 Caracteristici pentru betonul din Date care rezultă din agrementele
elementul suport tehnice

distanţe
Metoda Opţiunea
Nefisurat C20/25
sau Nefisurat C20/25 …
Rezistenţe
fisurat C50/60
(date ptr. Caracteristice Minime
calcul)

A x x 1 NRk,c VRk,c ccr,N cmin

x x 2 NRk,p ccr,sp smin

x x 7 VRk,cp scr,N

x x 8 NRk,s VRk,s scr,sp

NRk,sp
o
B x x 3 F rd ccr cmin

x x 4 Frd scr smin

x x 9

x x 10

o
C x x 5 F rd ccr ccr

x x 6 scr scr

x x 11

x x 12

Cele trei metode de calcul sunt următoarele:

- Metoda A, prin care trebuie demonstrată verificarea condiţiei Sd Rd pentru toate direcţiile de solicitare
(tracţiune, forfecare, tracţiune oblică) şi pentru toate modurile de cedare. Sunt avute în vedere atât
amplasările neinfluenţate de distanţele între ancorele mecanice (s > s cr) sau fată de marginea elementului
(c > ccr) cât şi cele care conduc la reducerea rezistenţelor caracteristice (s cr s smin; ccr c cmin ).

o
- Metodele B şi C sunt simplificate şi se bazează pe o singură valoare a rezistenţei de calcul (F rd),
indiferent de direcţia de solicitare şi de modul de cedare. Verificarea condiţiei Sd Rd, în cazul unui grup
de ancore mecanice, se face pentru ancora mecanică cea mai solicitată. Diferenţa între metoda B şi
metoda C este următoarea:
 În cazul metodei B, amplasarea ancorelor mecanice se poate face şi la distante aflate în
domeniul scr … smin şi ccr … cmin, calculându-se pentru aceste situaţii valoarea redusă (FRd) a
o
rezistenţei de calcul (F rd);
În cazul metodei C, amplasarea ancorelor mecanice nu se poate face la distanţe mai mici decât
scr şi ccr.

Având în vedere restrângerea domeniului de aplicare în cazul metodelor de calcul B şi C, producătorii de

ancore mecanice cer elaborarea agrementelor tehnice, de regulă, pentru metoda . Cel mai complet
domeniu îl asigură opţiunea 1 (beton nefisurat sau fisurat, de clasă între C 20/25 şi C50/60), restul
opţiunilor (2-7-8) limitând fie starea de fisurare fie clasa betonului.

a1.2. condiţii legate de distanţele a; c şi c (figura 9)

A1.2.1. Distanţele între ancorele mecanice cele mai apropiate din două prinderi alăturate (a), între
ancorele mecanice şi marginea liberă a elementului (c) şi între axele ancorelor mecanice ale unei prinderi
(s) condiţionează alcătuirea şi calculul prinderilor aşa cum se arată în tabelul A1.2.

Dacă există cazuri în care a scr se recomandă modificarea prinderilor încât să se realizeze o singură
placă de bază care să asigure solicitarea întregului grup de ancore mecanice. Dacă această alcătuire nu
este posibilă sau este oneroasă, la stabilirea limitelor bazei reale de influenţă a conului de beton se va
considera, de fiecare parte între acele prinderi distanţa de 0,5 a.

A1.2.2. Pentru ancorele mecanice care corespund experienţei actuale, se consideră următoarea relaţie:

Scr,N = 2ccr,N = 3 hef (A1.1)

În cazurile particulare în care prinderile sunt amplasate în zone înguste (având margini libere pe trei sau

patru laturi) şi/sau subţiri, se pot considera în calcul valorile

Tabelul A1.2.

Distanţele
Condiţii privind alcătuirea şi calculul
c a; s

cmin smin Nu se admite alcătuirea prinderilor cu ancore

amplasate astfel

> cmin > smin Conduce la reducerea rezistenţelor (NRk; FRd) prin:

ccr - reducerea bazei reale de influenţă (Ac) în cazul

cedării prin con de beton
> cmin > smin
- aplicarea coeficientului subunitar s,N
scr
- aplicarea coeficientului subunitar ec,N

ccr scr Permite folosirea rezistenţei de calcul (FRd) prin

metoda de calcul C
 > ccr > scr Permite folosirea rezistenţelor (NRk, VRk, FRd) stabilite
pentru ancore mecanice unitare fără influenţa distanţei
faţă de marginea liberă a elementului sau între axe

Tabelul A1.3.

Valoarea Valoarea
Condiţii particulare
înlocuitoare înlocuită

Solicitarea la tracţiune hef

cmax ccr,n (figura A1.1.a)

(cmax – cea mai mare dintre scr,N

distanţele până la marginea liberă)

ccr,N

Solicitarea la forfecare Cea mai mare c1

valoare
c2,max 1,5c1 h 1,5c1
(figura A1.1.b) c'1 dintre

(c2,max – cea mai mare dintre c'1 = cmax / 1.5

distanţele până la marginile libere
paralele cu direcţia solicitării) c'1 = h / 1.5

A1.3. Rezistenţele caracteristice la tracţiune

Rezistenţele caracteristice la tracţiune sunt stabilite pentru cele patru moduri de cedare: rupere prin oţel;
alunecare; smulgerea cu con de beton; despicarea betonului.

A1.3.1. Rezistenţa caracteristică la tracţiune în cazul ruperii prin oţel (NRk,s) se calculează, pentru o
ancoră mecanică, cu relaţia:

NRk,s = As fuk (N) (A1.2)

în care:

2
As - aria în secţiunea de oţel cea mai slăbită a ancorei mecanice (mm )

2
fuk – rezistenţa caracteristică la tracţiune a oţelului respectiv (valoarea nominală) (N/ mm )

Valorile As şi fuk sunt date în agrementele tehnice respective pentru fiecare tipodimensiune.

A1.3.2. Rezistenţa caracteristică la tracţiune în cazul cedării prin alunecare (NRk,p) este dată în
agrementele tehnice respectiv pentru fiecare tipodimensiune.
A.1.3.3. Rezistenţa caracteristică la tracţiune în cazul cedării prin smulgerea cu con de beton (N Rk,c)
pentru o ancoră mecanică izolată sau pentru un grup de ancore mecanice, se calculează cu relaţia:

(N) (A1.3)

în care:

- valoarea iniţială a rezistenţei caracteristice a unei ancore mecanice montată în beton fisurat

- baza de influenţă al suprafaţa betonului (pentru o ancoră mecanică izolată, fără influenţa
distanţelor faţă de marginea liberă sau între axe) a piramidei de smulgere având înălţimea h ef şi baza
pătrată cu latură scr,N (figura 14,a)

- baza de influenţă reală, limitată prin suprapunerea bazelor de influenţă ale ancorelor mecanice
alăturate (s scr,N), precum şi de marginile libere ale elementului suport (c ccr,N)

- coeficient prin care sunt luate în considerare perturbările în distribuirea solicitărilor în beton
datorită apropierii de marginea liberă a elementului suport

- coeficient prin care este luat în considerare efectul de desprindere a betonului la suprafaţă şi prin
care se ţine cont de efectul armăturii din zonă

- coeficient prin care este luată în considerare excentricitatea rezultantei forţei de tracţiune aplicată

- coeficient prin care este luată în considerare starea nefisurată sau fisurată a betonului

Elementele de calcul arătate se determină astfel:

(a) (A1.4)

în care:

fck,cub – rezistenţa caracteristică la compresiune a betonului din elementul suport, determinată pe cub cu
2
latura de 150 mm (N/mm )

2
(b) (mm ) (A1.5)

(c) AC,N – suprafaţa determinată ed alcătuirea prinderii (distanţele c şi s), calculată pe baza modului de
delimitare arătat în exemplele din figura A1.2.

(d) (A1.6)
în care pentru c se ia distanţa celei mai apropiate ancore mecanice din grup faţă de marginea liberă a
elementului (margine care poate fi pe una, două sau trei laturi ale prinderii).

(e) (A1.7)

hef (mm)

re,N = 1,0 în cazul în care în zona ancorării există armături, astfel:

- la distanţă de cel mult 150 mm între ele, indiferent de diametru;

- la distanţă de cel mult 100 mm între ele, dacă armăturile au cel mult 10 mm diametru

(f) (A1.8)

în care:

en – excentricitatea rezultantei forţei de tracţiune aplicată, faţă de centrul de greutate al ancorelor

mecanice active (figura 11). În cazul în care excentricitatea se manifestă pe ambele direcţii (1 şi 2) se
calculează valoarea coeficientului ec,N pentru fiecare direcţie ( ec1,N şi ec2,N) şi valoarea totală este:

ec,N = ec1,N ec2,N (A1.9)

Pentru prinderi având clasa de importanţă normală sau redusă se poate lua, în mod simplificat ec,N = 1,0

dacă ancora mecanică cea mai solicitată satisface relaţia

în care (n fiind numărul total de ancore mecanice active la tracţiune, pentru prinderea
respectivă).

(g) ucr,N = 1,0 pentru ancore în beton fisurat

ucr,N = 1,4 pentru ancore în beton nefisurat.

A1.3.4. Rezistenţa caracteristică la tracţiune în cazul cedării prin despicare:

a) Cedarea prin despicarea la montarea ancorelor mecanice se consideră evitată dacă valorile minime
ale distanţelor cmin şi smin, ale grosimii elementului suport hmin, precum şi ale armăturilor, aşa cum sunt ele
date în agrementele tehnice respective.

b) Cedarea prin despicare sub acţiunea solicitării asupra prinderii se consideră astfel:

(i) se poate admite că cedarea nu se produce dacă se verifică următoarele două condiţii:

-c 1,5ccr,sp pe orice direcţie

 -h 2hef

(ii) nu este necesar calculul acestei rezistenţei caracteristice atunci când se folosesc ancore mecanice
pentru beton fisurat (opţiunile 1-6), dacă sunt îndeplinite următoarele două condiţii:

- wk ( f) 0,3 mm asigurată prin prezenţa armăturilor corespunzătoare, în calcul fiind avute în

vedere şi forţele de despicare (conform pct.7.3.5)

- NRk,c şi NRk,p sunt calculate pentru beton fisurat

(iii) dacă condiţiile conform (i) şi (ii) de mai sus nu sunt îndeplinite, rezistenţa caracteristică la tracţiune
la cedarea prin despicare se calculează astfel:

(N) (A1.10)

în care:

- coeficient prin care este luată în considerare influenţa înălţimii reale a elementului suport, astfel:

(A1.11)

restul termenilor sunt determinaţi conform prevederilor de la A1.3.3, în care valorile c cr,N şi scr,N sunt
înlocuite prin ccr,sp şi scr,sp.

În cazul în care ancorele mecanice sunt amplasate astfel încât c < c cr,sp trebuie ca în lungul marginii libere
a elementului suport să existe o armătură longitudinală.

A1.4. Rezistenţele caracteristice la forfecare

Rezistenţele caracteristice la forfecare sunt stabilite pentru cele patru moduri de cedare: ruperea otelului
la forfecare (fără efect de pârghie); rupere prin oţel cu braţ de pârghie; smulgere cu con de beton prin
efect de pârghie; ruperea betonului la marginea liberă.

A1.4.1. Rezistenţa caracteristică la forfecare în cazul ruperii prin oţel fără efect de pârghie (V Rk,s) se
calculează, pentru o ancoră mecanică, cu relaţia:

VRk,s = 0,5 As fuk (N) (A1.12)

în care As şi fuk conform A1.3.1 cu următoarele precizări:

- relaţia nu este valabilă în cazul în care ancora mecanică are secţiunea simţitor redusă în lungul
prezonului/şurubului;

- în cazul unui grup de ancore mecanice, valoarea VRk,s dată în agrementul tehnic trebuie redusă, prin
înmulţirea cu 0,8 dacă materialul din care sunt fabricate au ductilitate relativ scăzută (A s 8%).
A1.4.2. Rezistenţă caracteristică la forfecare în cazul ruperii prin oţel cu braţ de pârghie (V Rk,s) se
calculează, pentru o ancoră mecanică, cu relaţia:

(A.1.13)

în care:

M - factor care depinde de gradul de încastrare (figura 13,b) având valorile:

M = 1,0 în cazul în care elementul fixat se poate roti (capăt liber);

M = 2,0 în cazul în care elementul fixat nu se poate roti (capăt încastrat)

l – braţul de pârghie (figura 13,a) stabilit astfel:

l = e1 + a3 unde:

e1 – distanţa de la faţa elementului suport până în axa plăcii de prindere

a3 – distanţa care implică încastrarea la faţa elementului suport, având valorile:

a3 = 0,5 d în cazul în care prezonul/şurubul este liber;

a3 = 0 în cazul în care prezonul/şurubul este blocat cu şaibă şi piuliţă;

0
MRk,s = M Rk,s (1 – NSd/NRd,s) (N mm) (A1.14)

unde:

0
M Rk,s - rezistenţa caracteristică la încovoiere a ancorei mecanice, care se poate calcula cu relaţia (valori
date în agrementele tehnice respective):

0
M Rk,s = 1,2 W el fuk (N mm) (A1.15)

Acest calcul nu este valabil în cazul în care ancora mecanică are secţiunea simţitor redusă în lungul
prezonului/şurubului NRd,s = NRk,s / Ms (valori date în agrementele tehnice respective).

A1.4.3. Rezistenţa caracteristică la forfecare în cazul cedării prin smulgere cu con de beton prin efect de
pârghie (VRk,cp), pentru o ancoră mecanică izolată sau pentru un grup de ancore mecanice, se calculează
cu relaţia:

VRk,cp = k NRk,c (N) (A1.16)

în care:

k – coeficient precizat în agrementele tehnice respective, având valoarea:

k = 1 pentru hef < 60 mm

 k = 2 pentru hef 60 mm

NRk,c – conform A1.3.3 (ecuaţia A1.3) determinată pentru ancorele mecanice active la acţiunea de
forfecare (pct. 7.4.2,b).

A1.4.4. Rezistenţa caracteristică la forfecare în cazul cedării prin ruperea betonului la marginea liberă a
elementului portant (VRk,c), pentru o ancoră mecanică izolată sau pentru un grup de ancore mecanice, se
determină cu relaţia:

(A1.17)

în care:

- valoarea iniţială a rezistenţei caracteristice a unei ancore mecanice montată în beton fisurat

- baza, pe suprafaţa laterală (pentru o ancoră mecanică izolată fără influenţa marginilor libere
paralele cu direcţia solicitării, a înălţimii elementului suport sau a altor ancore mecanice învecinate) a
semipiramidei de rupere, având înălţimea egală cu c1 şi latura bazei 3c1 , respectiv 1,5c1

- baza reală, pe suprafaţa laterală, a zonei de rupere, limitată prin suprapunerea bazelor ancorelor
mecanice alăturate (s 3c1), de marginile libere paralele cu direcţia solicitării (c2 1,5c1) şi de înălţimea
elementului suport (h 1,5c1)

- coeficient prin care sunt luate în considerare perturbările în distribuirea solicitărilor în beton
datorită apropierii de celelalte margini libere ale elementului suport

- coeficient prin care este luat în considerare faptul că rezistenţa la forfecare nu scade proporţional
0
cu înălţimea elementului suport, aşa cum rezultă din aplicarea raportului Ac,v / A c,v

- coeficient prin care este luat în considerare unghiul dintre direcţia solicitării şi direcţia
perpendiculară pe marginea liberă a elementului suport

- coeficient prin care este luată în considerare excentricitatea rezultantei forţei de forfecare aplicată

- coeficient prin care este luată în considerare starea nefisurată sau fisurată a betonului.

Elementele de calcul arătate se determină astfel:

a) (A1.18)

2
dnom; lf; c1 (mm); fck,cub (N/mm )
în care:

lf – lungimea efectivă a ancorei mecanice la solicitarea la forfecare. În cazul ancorelor mecanice cu

secţiune transversală uniformă pe toată lungimea se ia lf = hef. În cazul ancorelor mecanice care au mai
multe manşoane şi gâtuiri, spre exemplu, se consideră distanţa de la suprafaţa elementului suport şi
până la gâtuire.

0 2 2
b) A c,V = 1,5c1 3c1 = 4,5c 1 (mm ) (figura 15,a1) (A1.19)

c) Ac,V – suprafaţa determinată de alcătuirea prinderii (distanţele c şi s) şi de înălţimea elementului suport

(h), calculată pe baza modului de delimitare arătat în exemplele din figura 15 a2, figura 15 b2.

d) (A1.20)

e) (A1.21)

f) depinde de unghiul v (figura A1.3,a) astfel:

0 0 0 0 0 0
v
≥0 ... ≤55 ≥55 ... ≤90 ≥90 ... ≤180

1,0 2,0

în cazul în care prinderea este amplasată aproape de un colţ al elementului suport (figura A1.3,b) se
calculează rezistenţă caracteristică pentru ambele margini libere ale elementului suport şi se ia în
considerare valoarea cea mai mică.

g) (A1.22)

în care:

ev – excentricitatea rezultantei forţei de forfecare aplicată, faţă de centrul de greutate al ancorelor

mecanice active (figura A1.4).

Pentru prinderi având clasa de importanţă normală sau redusă se poate lua, în mod simplificat

dacă ancora mecanică cea mai solicitată satisface relaţia .

în care:

(n fiind numărul total de ancore mecanice active la forfecare pentru prinderea respectivă)
h) pentru ancorare în beton fisurat fără armătură în lungul marginii libere şi fără etrieri

pentru ancorare în beton fisurat cu armătură dreaptă în lungul marginii libere (cu
diametrul de cel puţin 12 mm)

pentru ancorare în beton fisurat cu armătură în lungul marginii libere şi etrieri (la distanţe
de cel mult 100 mm) sau ancorare în beton nefisurat.

A1.5. Rezistenţele de calcul pentru metodele de calcul B şi C

0
Rezistentele de calcul pentru metodele de calcul B (F Rd) şi C (FRd) sunt date în agrementele tehnice
respective (pentru cazurile în care producătorii au solicitat elaborarea pentru aceste metode de calcul).

A1.5.1. ÎN cazul metodei de calcul B, atunci când ancorele mecanice sunt amplasate astfel încât c min c
< ccr şi smin s < scr rezistenţa de calcul se determină astfel:

(A1.23)

în care:

n – numărul de ancore mecanice supuse solicitărilor

- conform pct.A1.3.3 (b) şi (c) înlocuind pe ccr,N şi scr,N cu ccr şi scr

- conform relaţiei (A1.6) pct.A1.3.3,d înlocuind pe ccr,N cu ccr

- conform relaţiei (A1.7) pct.A1.3.3,e

- conform pct.A1.3.3,g

- rezistenţa de calcul pentru ancorele mecanice amplasate astfel încât c > c cr şi s > scr (valori date în
agrementele tehnice respective).

A1.5.2. În cazul metodei de calcul B, atunci când prinderea este solicitată la forfecare cu efect de pârghie,
0
rezistenţa de calcul se calculează conform relaţiei (A1.13), înlocuind în relaţia A1.14) pe N Rd,s cu F Rd.

A1.6. Valorile rezistenţelor caracteristice care depind de cedările prin beton, pentru valorile intermediare
ale rezistenţei betonului, în cazul opţiunilor 1; 3; 5; 7; 9 şi 11 (determinări pentru clase de beton C20/25
… C50/60) se stabilesc prin multiplicarea valorilor date pentru clasa C20/25 cu coeficienţii c precizaţi în
agrementele tehnice respective.

[top]
 ANEXA 2

METODE PENTRU ÎNCERCAREA IN SITU A ANCORELOR MECANICE

A2.1. GENERALITĂŢI

A2.1.1. Scop

Scopul metodelor de încercare in situ este acela de a verifica performanţele ancorelor mecanice montate,
performanţe care implică atât materialul în care sunt montate cât şi modul în care au fost efectuate
operaţiunile de montare. Termenii şi notaţiile sunt cele din specificaţia tehnică.

A.2.1.2. Domeniu

Încercările in situ a ancorelor mecanice pot fi:

a) încercări la tracţiune;

b) încercări la forfecare;

c) încercări la tracţiune oblică;

d) încercări la momentul de strângere/deşurubare.

Încercările se efectuează cu încărcări statice şi pot fi duse până la cedare sau până la atingerea unei
valori de control (încărcare, deformaţie).

Toate datele şi condiţiile de încercare se stabilesc prin tema/ proiectul de încercare.

Metodele prezentate se referă la încercarea pe ancore mecanice izolate. În cazul în care se prevede
încercarea pe prinderi, se va întocmi un proiect al încercării, cu detalii privind modul de aplicare a
încărcării precum şi a mărimilor măsurate.

A2.1.3. Mediul ambiant

Condiţiile pentru mediul ambiant, la încercare, sunt cele impuse de echipamentele de încercare şi
măsurate utilizate la încercare.

A2.1.4. Montarea ancorelor mecanice

Ancorele mecanice care se încearcă vor fi stabilite dintre cele montate curent în lucrare. Montarea se
face de către executantul lucrării conform procedurilor proprii de executare a lucrărilor respective.

Stabilirea ancorelor mecanice care se încearcă se face de către proiectant, beneficiarul lucrării sau
unitatea care face încercările.

A2.1.5. Condiţii generale pentru echipamentul de încercare

a) Dispozitivul de aplicare a încărcării trebuie să asigure:

 i) aplicarea încărcării fără componente perturbatoare (excentricităţi, frecări ş.a);

ii) diametrul găurii din placa de încărcare pentru trecerea prezonului/şurubului conform valorilor din
tabelul A2.1.;

iii) rezemarea astfel încât să permită comportarea liberă a materialului suport, conform condiţiilor
specifice precizate la fiecare tip de încercare, iar presiunea maximă exercitată pe materialul suport să nu
2
depăşească 5 MPa (50 daN/cm );

iv) observarea directă a ancorei mecanice în timpul încercării şi montarea sistemului de măsurare a
deformaţiei acesteia sub încărcare.

Tabelul A2.1.

Diametrul
nominal 6 8 10 14 16 18 20 22 24 27 30
d (mm)

Diametrul
găurii
7 9 12 16 18 20 22 24 26 30 33
df (mm)

b) Sistemul de încărcare trebuie să asigure:

i) aplicarea încărcării în mod lent, continuu sau în trepte, cu menţinerea constantă a încărcării;

ii) o capacitate de încărcare de ordinul a 1,5 .. 3 ori capacitatea nominală a ancorelor mecanice
încercate;

iii) măsurarea valorii încărcare, la fiecare treaptă, cu precizia de cel puţin 2%;

iv) o cursă suficientă pentru desfăşurarea încercării (de ordinul a 0,8 … 1,0 hef).

c) sistemul de măsurare a deformaţiilor ancorei mecanice trebuie să asigure:

i) măsurarea în punctul şi pe direcţia stabilite;

ii) măsurarea, la fiecare treaptă, cu precizia de cel puţin 0,02 mm.

d) mărimile urmărite (forţa, deformaţia) se măsoară, la trepte de încărcare, prin citire directă şi notare pe
fişă de încercare. Se pot utiliza şi echipamente cu înregistrare directă, pentru care trebuie să existe
etalonarea prealabilă a întregului lanţ de măsurare (captor – amplificator – înregistrator), pe canalele
respective.

A2.1.6. Identificare

Fiecare ancoră încercată trebuie să poată fi identificată prin documente scrise care să conţină cel puţin:

- datele privind ancora mecanică propriu-zisă (firma producătoare, tipodimensiunile, lot);

- datele privind montarea (executantul/echipa, procedura de executare a lucrărilor, data montării,
echipamentului folosit);

- poziţia generală, în ansamblul construcţiei şi de detaliu, pe elementul de construcţie, cu notarea

distanţelor faţă de marginile elementului şi, dacă este cazul, faţă de ancorele şi armăturile învecinate.

A2.2. ÎNCERCAREA LA TRACŢIUNE

A.2.2.1. Condiţii şi echipament specific

A2.2.1.1. Încercarea la tracţiune a ancorelor mecanice se efectuează pentru determinarea:

a) rezistenţei, caz în care încercarea se duce până la cedare, determinând încărcarea şi modul de
cedare;

b) comportării până la o forţă de control, dată, caz în care încercarea se opreşte la atingerea forţei de
control, determinând deformaţia atinsă şi modul general de comportare;

c) forţei de precomprimare a prinderii, caz în care încercarea se opreşte la observarea desprinderii dintre
piuliţa/şurubul ancorei mecanice şi placa de prindere, determinând forţa respectivă.

A2.2.1.2. Încercarea la tracţiune se efectuează prin aplicarea unei forţe de tracţiune, în sensul smulgerii,
asupra prezonului / şurubului ancorei mecanice, coaxială cu acesta.

Încărcarea se aplică prin intermediul unei plăci introduse pe prezon/ şurub, sau – după caz – directa
asupra plăcii de prindere, confecţionate corespunzător. Placa poate să fie strânsă cu o forţă (moment)
dată sau nu.

A2.2.1.3. Echipamentul specific pentru încercarea la tracţiune constă din fig. A.2.1.:

a) Scaunul de rezemare, care trebuie să asigure următoarele condiţii:

- rezistenţa si rigiditatea necesare pentru încărcarea respectivă;

- rezemarea pe materialul suport stabilă şi la o distanţă faţă de ancora mecanică mai mare decât 2 ori
adâncimea de ancorare (2 hef);

- să permită aşezarea corectă şi stabilă a sistemului de încărcare şi axarea acestuia pe axa ancorei
mecanice;

- să permită amplasarea sistemului de măsurare a deformaţiei ancorei mecanice, precum şi

observarea directă a acesteia.

b) Sistemul de tragere, care trebuie să asigure următoarele condiţii:

- rezistenţa necesară, în limitele elastice;

- prinderea, axată, la ancora mecanică, cu elementele acesteia (diametru gaură, grosime ş.a.);

- montarea, axată, a unui captor de forţă pentru măsurarea încărcării aplicate;

- montarea, axată, a sistemului de încărcare;

 - legături articulate/ sferice care să permită axarea cerută pentru aplicarea forţei.

c) Sistemul de încărcare poate fi hidraulic sau cu şurub. Pentru măsurarea valorii încărcării se va folosi un
captor de forţă etalonat. Măsurarea pe baza presiunii sau a momentului de strângere vor putea fi folosite
doar ca indicaţii de apreciere, deoarece nu asigură precizia necesară, cerută, în afara cazului în care
corelarea capacităţii cu domeniul de încărcare şi etalonări concludente fac posibilă asigurarea acestei
precizii.

d) Sistemul de măsurare a deformaţiei ancorei mecanice, pe direcţia axială, faţă de suprafaţa materialului
suport, care trebuie să asigure următoarele condiţii:

- rezemarea, independentă şi stabilă, pe suprafaţa materialului suport, la o distanţă mai mare decât de
1,5 ori adâncimea de ancorare (1,5 hef);

- palparea prezonului/ şurubului ancorei mecanice sau a altei piese solidară cu aceasta şi fără mişcări
relative, pe direcţia axei prezonului / şurubului.

Sistemul de măsurare poate folosi un singur captor de deplasare sau 2 – 3 captori amplasaţi simetric, în
care caz se face calculul în vederea determinării deformaţiei axiale. Se pot folosi captori mecanici
(comparator cu tijă 1/100 mm) sau inductivi, având în vedere cursa de cel puţin 1 cm. Pentru deplasări
mai mari măsurarea se poate face cu rigla gradată în mm.

A2.2.2. Desfăşurarea încercării

A2.2.2.1. Se identifică ancora mecanică, se consemnează poziţia ei (conform pct. A2.1.6) şi se deschide
o fişă de măsurare a valorilor la încercare, pentru aceasta. Se măsoară, cu rigla gradată, distanţa de la
capătul prezonului/ mufei filetate până la suprafaţa materialului suport, înainte de încercare.

A2.2.2.2. Se montează echipamentul de încercare, asigurându-se:

- rezemarea corectă, stabilă, a tuturor pieselor;

- axarea corectă a tuturor pieselor şi liberă deplasare a pieselor în mişcare;

- funcţionarea corectă a sistemului de măsurare a deformaţiei ancorei mecanice;

- funcţionarea corectă a sistemului de încărcare.

A.2.2.2.3. Se reglează echipamentele de măsurare (forţă, deplasare) şi se face măsurarea de zero,

înainte de încercare. Se stabilesc treptele de încărcare, în funcţie de încărcarea maximă preconizată,
valoarea unei trepte de încărcare fiind egală cu cel mult 1/5 … 1/6 din încărcarea maximă preconizată.

A2.2.2.4. Se aplică încărcarea în trepte, cu urmărirea deformaţiei pe parcursul încărcării şi citirea valorilor
încărcării şi deformaţiei după oprirea pe treapta de încărcare. Se notează de asemenea, observaţiile
făcute, dacă este cazul : fisurarea materialului suport, deformaţii mari.

În cazul în care apare o funcţionare defectuoasă (dezaxarea sistemului de încărcare, influenţarea

sistemului de măsurare a deformaţiei ş.a) se opreşte încercarea, se descarcă complet, se remediază
deficienţa constatată şi apoi se reia încărcarea. Valorile măsurate înainte de reluarea încărcării se
păstrează şi vor putea fi utilizate la prelucrarea şi interpretarea datelor.

A2.2.3. Prezentarea rezultatelor

Prezentarea rezultatelor încercării se face, în funcţie de obiectul acesteia, astfel:

a) Încercarea pentru determinarea rezistenţei:

- se trasează diagrama încărcare – deplasare, la o scară convenabilă, astfel încât să poate fi

determinate valorile pentru situaţiile determinante (deplasarea admisă în exploatare, paliere ed deplasare
sub încărcare constantă, încărcarea maximă atinsă ş.a);

- se notează date despre comportarea zonei de ancorare în funcţie de încărcare: fisurare,

desprinderea unui con superficial sau de profunzime, alunecarea ancorei ş.a.

b) Încercarea la o forţă de control dată:

- se notează deformaţie/deplasarea la forţa respectivă şi încadrarea acesteia în valoarea de control;

- se notează datele despre comportarea zonei de ancorare în funcţie de încărcare: fisurare,

desprinderea unui con superficial sau de profunzime, alunecarea ancorei ş.a.

c) Încercarea de verificare a forţei de precomprimare a prinderii:

- se notează forţa la care începe desprinderea, determinată prin manifestarea unei deformaţii sporite a
ancorei mecanice (care depăşeşte cu 10% pe cea calculată, la forţa respectivă, pentru lungimea liberă a
prezonului/ şurubului);

- se notează eventualele observaţii efectuate pe parcursul încărcării, în special legate de deformaţia

sub încărcare.

Rezultatele vor fi prezentate separat, pentru fiecare ancoră mecanică, identificată aşa cum s-a arătat la
pct. A.2.1.6.

A.2.3. ÎNCERCAREA LA FOREFECARE

A2.3.1. Condiţii şi echipament specific

A2.3.1.1. Încercarea la forfecare a ancorelor mecanice se efectuează pentru determinarea:

a) rezistenţei, caz în care încercarea se duce până la cedare, determinând încărcarea şi modul de
cedare;

b) comportării până la o forţă de control, dată, caz în care încercarea se opreşte la atingerea forţei de
control, determinând deformaţia atinsă şi modul general de comportare.

Încercarea la forfecare se poate efectua, în unele cazuri, pe prinderi, pentru a determina comportarea de
ansamblu a acestora.

A2.3.1.2. Încadrarea la forfecare, efectuată în cazul în care între placa de prindere şi suprafaţa
materialului suport este distanţă relativ mare, furnizează date privind comportarea la încovoiere, în
condiţiile respective, a prezonului/ şurubului ancorelor mecanice.

A2.3.1.3. Încercarea la forfecare se realizează prin aplicarea asupra prezonului/ şurubului ancorei
mecanice sau prinderii, după caz, într-un plan care coincide cu planul median al plăcii de prindere, a unei
forte având direcţia şi sensul stabilite.
A2.3.1.4. Echipamentul specific pentru încărcarea la forfecare constă din fig. A2.2:

a) Scaunul de rezemare, care trebuie să asigure următoarele condiţii:

- rezistenţa şi rigiditatea necesare pentru încărcarea respectivă;

- rezemarea stabilă, exterioară elementului sau pe acesta, caz în care trebuie să lase liber un spaţiu
mai mare decât scr,V, de fiecare parte faţă de axa forţei;

- să permită aşezarea corectă şi stabilă a sistemului de încărcare şi axarea acestuia pe direcţia de

încărcare;

- să permită amplasarea sistemului de măsurare a deformaţiei precum şi observarea directă a zonei de

ancorare.

Scaunul de rezemare poate fi conceput pentru aplicarea forţei de forfecare prin tragere sau prin
împingere, în acord cu direcţia şi sensul acesteia.

În unele cazuri se poate realiza rezemarea pe o altă prindere (cu ancore mecanice sau de alt tip), sau se
poate încerca o pereche de ancore mecanice sau prinderi, acţionate, în sens opus, în acelaşi plan, pe
direcţia care uneşte centrele lor (exemplu în fig. A2.3.).

La acest mod de încercare trebuie să se analizeze atent, la prelucrare, datele obţinute în vedere
deformaţiile de regulă inegale, ale celor două părţi:

b) Sistemul de aplicare a forţei de forfecare, care trebuie să asigure următoarele condiţii:

- rezistenţa necesară, în limitele elastice;

- prinderea pe prezonul/ şurubul ancorei mecanice cu o bucşă conform detaliului din fig. A2.4,
amplasată în acelaşi plan cu placa de prindere, bucşă care poate fi interschimbabilă;

- montarea, axată a unui captor de forţă pentru măsurarea încărcării aplicate;

- montarea, axată a sistemului de încărcare;

- legături articulate/sferice care să permită axarea cerută pentru aplicarea forţei.

Între placa montată pe prezon/şurub şi suprafaţa materialului suport se va aşeza o folie din material
plastic pentru a micşora la maximum frecarea.

În cazul în care se încearcă prinderea, se va proiecta legătura dintre placa de prindere şi sistemul de
aplicare a forţei de forfecare, pentru direcţia şi sensul stabilite.

c) sistemul de încărcare poate fi hidraulic sau cu şurub (fig. A2.3). Pentru măsurarea valorii încărcării se
va folosi un captor de forţă etalonat. Măsurarea pe baza presiunii sau a momentului de strângere vor
putea fi folosite doar ca indicaţii de apreciere deoarece nu asigură precizia necesară, cerută, în afara
cazului în care corelarea capacităţii cu domeniul de încărcare şi etalonări concludente, fac posibilă
asigurarea acestei precizii.

d) Sistemul de măsurare a deformaţiei pe direcţia de acţionare a forţei şi în axa acesteia, faţă de

materialul suport, care trebuie să asigure următoarele condiţii:
 - rezemarea independentă şi stabilă, pe suprafaţa materialului suport, de regulă în partea opusă celei
spre care se produce deformarea;

- palparea unei piese care nu va avea mişcări relative faţă de prezonul./şurubul ancorei mecanice, în
axa de acţionare a forţei.

Se foloseşte un singur captor de deplasare, mecanic (comparator cu tijă 1/100 mm) sau inductiv, având
cursa de cel puţin1 cm.

A2.3.2. Desfăşurarea încercării este similară cu cea la tracţiune (pct. A.2.2.2).

A2.3.3. Prezentarea rezultatelor

Prezentarea rezultatelor încercării se face în funcţie de obiectul acesteia, astfel:

a) Încercarea pentru determinarea rezistenţei:

- se trasează diagrama încărcare – deplasare, la o scară convenabilă, astfel încât să poate fi

determinate valorile pentru situaţiile determinante (deplasarea admisă în exploatare, paliere de deplasare
sub încărcare constantă, încărcarea maximă atinsă ş.a.)

- se notează în funcţie de încărcare: fisurare, desprinderea unui con superficial sau de profunzime,
alunecarea ancorei ş.a.

b) Încercarea la o forţă de control dată:

- se notează deformaţia/ deplasarea la forţa respectivă şi încadrarea acesteia în valoarea de control;

- se notează date despre comportarea zonei de ancorare la această încărcare: fisurare, desprinderi
superficiale sau în profunzime ş.a.

A2.4. ÎNCERCAREA LA TRACŢIUNE OBLICĂ

Încercarea la tracţiune oblică se realizează cu echipamentul şi metoda de încercare la forfecare

0
încărcarea fiind la un unghi mai mic decât 90 faţă de axa ancorei mecanice. Direcţia forţei aplicate
trebuie să treacă, la unghiul stabilit, prin punctul de intersecţie a axei ancorei mecanice
(prezonului/şurubului) cu suprafaţa materialului suport.

Pentru realizarea acestei încercări sunt necesare următoarele adaptări faţă de încercarea la forfecare:

a) scaunul de rezemare şi dispozitivul de aplicare a încărcării trebuie să permită axarea acesteia pe

direcţia stabilită;

b) se montează dispozitivul de încărcare, se încarcă şi se măsoară, la fiecare treaptă, deformaţiile pe

două direcţii : pe direcţia axei ancorei mecanice (ca la tracţiune) şi pe direcţia perpendiculară pe aceasta,
în planul format cu direcţia încărcării (ca la forfecare).

A2.5. ÎNCERCAREA LA MOMENTUL DE STRÂNGERE / DEŞURUBARE

A2.5.1. Condiţii şi echipament specific

A2.5.1.1. Încercarea la momentul de strângere se efectuează pentru verificarea:

a) capacităţii ancorei mecanice de a suporta, fără degradare, un moment de strângere stabilit;

b) capacităţii ancorei mecanice de a permite deşurubarea, după strângerea cu un moment stabilit.

A2.5.1.2. Încercarea la momentul de strângere se efectuează prin aplicarea unui moment de strângere,
stabilit şi măsurarea deformaţiei axiale, a rotirii eventuale a părţii ancorate şi, dacă este cerută, forţa
axială realizată prin strângere.

Încercarea la deşurubare se face prin deşurubarea piuliţei/şurubului, după înşurubarea cu un moment de

strângere stabilit şi verificarea menţinerii părţii ancorate în poziţie stabilă, fără rotire relativă în materialul
suport.

A2.5.1.3. Echipamentul specific pentru încercarea la momentul de strângere/deşurubare constă din fig.
A2.5.:

a) Scaun de rezemare şi centrare, care trebuie să asigure următoarele condiţii:

- rezistenţa şi rigiditatea necesare pentru încărcarea respectivă;

- aşezarea corectă pe suprafaţa materialului suport;

- aşezarea corectă a suprafeţei de rezemare a piuliţei/şurubului, dar fără a se roti odată cu acesta;

- diametrul găurii pentru prezon/şurub conform tabelul A2.1.

b) Cheie dinamometrică corespunzătoare dimensiunii piuliţei/şurubului şi domeniului de moment de

strângere/ deşurubare prezumat, etalonată.

c) Captor de forţă, dacă este cazul, pentru măsurarea efortului axial aplicat ancorei mecanice prin
strângere, care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să poată fi montat în spaţiul disponibil;

- să asigure rigiditatea similară plăcii de prindere;

- să asigure condiţiile de rezemare pe materialul suport prevăzute pentru scaunul de rezemare şi

centrare.

A2.5.2. desfăşurarea încercării

A2.5.2.1. Se identifică ancora mecanică, se consemnează poziţia ei (conform pct. A2.1.6) şi se deschide
o fişă de măsurare a valorilor la încercare, pentru aceasta. Se trasează un semn, vizibil, în coincidenţă,
pe prezon/bucşa ancorei mecanice şi pe suprafaţa materialului suport, pentru a se verifica rotirea relativă
a acestora.

A2.5.2.2. Se montează captorul de forţă, dacă este cazul şi scaunul de rezemare şi centrare, o şaibă
plată şi piuliţa/şurubul. Pentru a împiedica rotirea părţii superioare a scaunului de rezemare, între acesta
şi şaibă se aşează două rondele de hârtie/pânză abrazivă (cu partea abrazivă spre exterior).

Se verifică grosimea ansamblului de piese montate, care trebuie să nu fie mai mică decât grosimea plăcii
de prindere şi să asigure cursa de strângere a piuliţei/şurubului.
A2.5.2.3. Se strânge piuliţa/şurubul, cu cheia dinamometrică, până la atingerea valorii stabilite a
momentului de strângere, a forţei din prezon/şurub - dacă e cazul – sau, dacă acestea nu au fost stabilite,
a momentului de strângere pentru fixare sporit cu 30% (1,3 T inst.).

După circa 10 minute se deşurubează piuliţa/şurub, se scot piesele montate şi se verifică:

- dacă s-a produs rotirea relativă faţă de materialul suport;

- dacă s-a slăbit ancorarea în materialul suport;

- dacă s-au produs degradări în materialul suport.

A2.5.3 Prezentarea rezultatelor

Se precizează valoarea momentului de strângere aplicată şi se notează date despre comportarea ancorei
mecanice şi a zonei de ancorare, dacă este cazul.

[top]