Proteina C este o glicoproteină sintetizată în ficat (printr-un mecanism dependent de vitamina

K), care circulă în plasmă şi are rol în prevenirea trombozelor. Funcţia sa de anticoagulant se
exercită prin inactivarea factorilor V şi VIII. De asemenea, acţionează ca un agent
profibrinolitic1.

Proteina C este activată de trombină; rata de activare este accelerată prin formarea unui complex
între trombină şi trombomodulinul celulei endoteliale. Proteina C activată degradează factorii Va
şi VIIIa printr-un clivaj proteolitic selectiv, conducând la reducerea activităţii procoagulante a
plasmei. Pentru inactivarea factorilor de coagulare este necesară prezenţa unui cofactor-proteină
S- alături de ionii de calciu şi o suprafaţă membranară fosfolipidică. Proteina C activată este
neutralizată de un inhibitor specific, de alfa2-antiplasmină şi alfa2-macroglobulină2;3
Antitrombina (antitrombina III, după denumirea mai veche) este un inhibitor potent al reacţiilor
din cascada coagulării. Deşi numele „antitrombină” ar implica o acţiune numai la nivelul
trombinei, de fapt acest anticoagulant natural inhibă într-o oarecare măsură toate enzimele
coagulării. Principalele enzime inhibate sunt: factor Xa, IXa şi trombina (factor IIa); de
asemenea antitrombina exercită acţiuni inhibitorii asupra factorilor XIIa, XIa şi a complexului
factor VIIa şi factor tisular1.

Termenul de rezistenta la proteina C activata descrie incapacitatea proteinei C activate (APC) de

a anticoagula plasma, iar aceasta conditie este asociata cu o predispozitie crescuta pentru
tromboze venoase. APC inactiveaza FVa prin clivarea a 3 legaturi de la nivelul lantului greu
(amino-terminal): Arg506, Arg306, Arg679. Clivarea de la nivelul Arg506 este necesara pentru
expunerea eficienta a celorlalte 2 situsuri de clivare, iar absenta sa determina rezistenta la APC.